Sunteți pe pagina 1din 86

Selectivitatea protecţiei

U.E.E word-uri combinate

Capitolul 3. Selectivitatea protecţiei

3.1. Generalităţi

Reţelele electrice de joasă tensiune conţin un număr mare de dispozitive de protecţie, de acelaşi
tip sau tipuri diferite, unele dintre ele fiind plasate în serie, în sensul distribuţiei de energie. Aceste
dispozitive de protecţie, trebuie să funcţioneze selectiv, adică în cazul unei avarii, este necesar să
acţioneze protecţia cea mai apropiată de locul avariei şi care este destinată naturii avariei produse,
izolându-se astfel numai porţiunea respectivă de reţea, restul receptoarelor continuând să fie
alimentate.

Selectivitatea protecţiei, între dispozitive de acelaşi tip sau de tipuri diferite, trebuie asigurată în
condiţiile când acestea realizează:

- protecţii similare, fie contra curenţilor de scurtcircuit (selectivitatea între două siguranţe
fuzibile, între două întreruptoare automate cu relee sau declanşatoare electromagnetice sau între o
siguranţă şi un întreruptor automat), fie contra curenţilor de suprasarcină (selectivitatea între două
relee sau două declanşatoare termice sau între un releu şi un declanşator termic);

- protecţii diferite, un dispozitiv realizând protecţia împotriva curenţilor de scurtcircuit şi celălalt


împotriva curenţilor de suprasarcină (selectivitatea dintre siguranţă fuzibilă şi releu sau declanşator
termic, dintre relee sau declanşatoare electromagnetice şi termice).

În cazul în care protecţia este realizată prin dispozitive de acelaşi tip şi fabricaţie, curenţii
nominali ai fuzibililor siguranţelor, respectiv timpii de declanşare ai întreruptoarelor automate vor fi în
creştere, în sensul de parcurgere a instalaţiei electrice de la receptor spre sursă.

Pentru dispozitive de protecţie de tip sau de fabricaţie diferită, selectivitatea se asigură prin
examinarea caracteristicilor de protecţie corespunzătoare.

3.2. Criterii de apreciere a selectivităţii

1
Selectivitatea protecţiei
Funcţionarea selectivă a protecţiei se studiază în mod riguros prin trasarea caracteristicilor de
protecţie pentru dispozitivele care lucrează în serie şi determinarea diferenţelor de timp Dt între timpii
de acţionare la anumite valori ale curenţilor. Selectivitatea este asigurată atunci când aceste diferenţe
de timp au valori egale sau mai mari decât cele care se indică în cele ce urmează, pentru fiecare situaţie
în parte.

a) Selectivitatea între o siguranţă fuzibilă şi un releu termic, trebuie realizată în special la


nivelul circuitelor electrice de receptor, aici găsindu-se înseriate cele două dispozitive de protecţie.
Acestea sunt prevăzute pentru protecţii diferite, la scurtcircuit, respectiv suprasarcină, astfel încât
selectivitatea între ele este asigurată dacă fiecare dispozitiv acţionează în domeniul corespunzător de
supracurenţi.

În Figura 3-1 se prezintă un circuit prevăzut cu siguranţele F1 şi releul termic F2, acesta din urmă
acţionând asupra contactorului K1 (Figura 3-1 a) şi caracteristicile de protecţie corespunzătoare (Figura
3-1 b).

a b

Figura 3-1. Exemplificare pentru selectivitatea dintre o siguranţă fuzibilă şi un releu termic:

a - schema de alimentare a circuitului; b - caracteristicile de protecţie.

Caracteristicile de protecţie se intersectează într-un punct A, care are la stânga domeniul


supracurenţilor de suprasarcină, pentru care protecţia este asigurată de releul termic F2, conform

2
Selectivitatea protecţiei
caracteristicii 2, iar la dreapta - domeniul supracurenţilor de scurtcircuit, pentru care protecţia este
asigurată de siguranţele fuzibile F1, conform caracteristicii 1 din Figura 3-1 b.

La valoarea curentului de scurtcircuit Isc, care s-ar stabili pe tronsonul considerat, diferenţa Dt
între ordonatele corespunzătoare celor două caracteristici, dintre care cea a releului termic este
deasupra, trebuie să fie Dt ³ 0,04 s. Folosirea unei siguranţe fuzibile cu un curent nominal prea mic, ar
determina neselectivitatea protecţiei în domeniul curenţilor de suprasarcină, iar una cu un curent
nominal mai mare - neselectivitatea în domeniul curenţilor de scurtcircuit. Ultima situaţie este deosebit
de periculoasă, deoarece ruperea curenţilor de scurtcircuit de către contactor atrage după sine
deteriorarea acestuia.

Când se utilizează pentru protecţia la suprasarcină relee termice tip TSA, pentru a avea
selectivitate, curentul nominal al fuzibilului trebuie să aibă cel puţin valorile corespunzătoare din tabelul
3.1. Din analiza acestor date se constată că selectivitatea între o siguranţă fuzibilă cu putere de rupere
medie şi un releu termic este asigurată dacă curenţii respectă condiţia:

Inf ³ 3Irt , (3.1).

Tabelul 3.1.Corelaţia dintre curentul nominal minim al fuzibilului şi curentul de reglaj al releului
termic tip TSA, pentru a asigura selectivitatea

Irt[A] 0,4; 0,75; 1 1,3; 2,4 3,3 4,5; 6 8 11 15 20


0,55 1,8

Inf[A] 2 4 6 10 16 20 25 35 50 63

Irt[A] 25 32 40 63 100 200; 250 315 400

Inf[A] 80 100 125 160 315 630 800 1000

Dacă siguranţa fuzibilă este de tip MPR (mare putere de rupere), atunci condiția care trebuie
îndeplinită pentru asigurarea selectivității este:

(Inf)MPR ³ 2,5 Irt (3.2).

3
Selectivitatea protecţiei
Se va alege întotdeauna curentul nominal minim al siguranţei fuzibile, care respectă relaţiile
(3.1), respectiv (3.2).

b) Selectivitatea între două siguranţe fuzibile F1 şi F2, înseriate conform schemei din Figura 3-2
şi având curenţii nominali Inf1 > Inf2, se obţine atunci când:

- caracteristicile lor de protecţie nu se intersectează sau punctul de intersecţie se situează la o


valoare a curentului mai mare decât curentul de scurtcircuit Isc, de la locul instalării siguranţei având
curentul nominal cel mai mic;

- diferenţele de timp măsurate pe diagramă au valorile indicate în Figura 3-2 b.

a b

Figura 3-2. Exemplificarea selectivității dintre două siguranţe fuzibile:

a - schema de alimentare; b - caracteristicile de protecţie.

În cadrul reţelelor electrice de joasă tensiune, cazul siguranţelor fuzibile consecutive este cel
mai frecvent întâlnit. Pentru rezolvarea mai rapidă a problemei selectivităţii, fără a mai fi necesar studiul
caracteristicilor de protecţie timp – curent, sau dacă nu există posibilitatea cunoaşterii lor exacte, se
recomandă ca, între curenţii nominali a două siguranţe consecutive, eşalonarea să fie cel puţin din două
în două trepte pe scara normalizată, dacă siguranţele sunt cu topire rapidă şi din treaptă în treaptă, dacă

4
Selectivitatea protecţiei
sunt cu topire lentă. Corelaţia dintre curenţii nominali ai siguranţelor înseriate, de fabricaţie internă,
este prezentată în Tabelul 3.2.

Se evită montarea siguranţelor cu topire rapidă în aval față de cele cu topire lentă.

Tabelul 3.2. Corelaţia între curenţii nominali ai siguranțelor de acelaşi fel cu asigurarea selectivităţii

Tipul Poziţia în raport Intensitatea nominală a fuzibilului,


siguranţel cu sensul
A
or distribuţiei

Cu amonte 16 20 25 35 50 63 80 100

filet aval 6 10 16 20 25 35 50 63

MPR amonte 160 200 250 315 400 500 630 800 1000

aval 100 125 160 200 250 315 400 500 630

c) Selectivitatea între un întreruptor automat şi o siguranţă fuzibilă, caz ilustrat în Figura 3-3,
este realizată atunci când caracteristicile nu se intersectează şi diferenţa de timp măsurată între
punctele cele mai apropiate ale caracteristicilor este Dt ³ 0,04 s; dacă siguranţa fuzibilă F2 este prea
mare (cu linie întreruptă în Figura 3-3 b), apare un triunghi de neselectivitate (haşurat).

a b

Figura 3-3. Exemplificarea selectivității dintre un întreruptor automat şi o siguranţă fuzibilă:

a - schema de alimentare; b - caracteristicile de protecţie.

5
Selectivitatea protecţiei

Întreruptorul automat Q1 se consideră prevăzut cu declanşatoare (sau relee) termice şi


electromagnetice, astfel încât caracteristica sa se compune din două porţiuni: pe porţiunea AB
acţionează declanşatorul (sau releul) termic, iar pe porţiunea CD - declanşatorul (sau releul)
electromagnetic. Acest caz de selectivitate apare, în general, la nivelul tablourilor generale.

d) Selectivitatea între o siguranţă fuzibilă F1 şi un întreruptor automat Q1, care se succed pe o


direcţie de distribuţie conform schemei din Figura 3-4, este asigurată dacă intersecţia inevitabilă a celor
două caracteristici, vezi Figura 3-4 b se situează la un curent IA mai mare decât curentul de scurtcircuit Isc
din aval de întreruptorul automat, iar între cele două caracteristici există, la curentul de scurtcircuit
considerat, un interval Dt ³ 0,05 s.

a b

Figura 3-4. Exemplificarea selectivității dintre o siguranţă fuzibilă şi un întreruptor automat:

a - schema de alimentare; b – caracteristicile de protecţie

Această variantă de înseriere a celor două dispozitive de protecţie este mai rar întâlnită în
instalaţiile electrice industriale, fiind mai frecventă la instalaţiile electrice din clădiri de locuit şi similare,
unde se utilizează microîntreruptoare automate pentru protecţia circuitelor.

Corelaţia dintre curenţii nominali ai siguranţelor fuzibile şi ai întreruptoarelor automate mici,


conectate în aval de acestea, pentru realizarea selectivităţii, este prezentată în tabelul 3.3.

6
Selectivitatea protecţiei
Tabelul 3.3. Corelaţia între curenţii nominali ai siguranţelor fuzibile şi ai întreruptoarelor automate mici
conectate în serie, pentru realizarea selectivităţii

Curentul nominal al întreruptorului automat 6 10 16 20 25


mic, [A]

Curentul nominal minim al Rapidă 20 25 35 50 60

siguranţei fuzibile din Lentă 16 20 25 35 50


amonte

e) Selectivitatea între două întreruptoare automate Q1 şi Q2, înseriate conform schemei din
Figura 3-5, având curenţii nominali In1 > In2, este asigurată, în general, în domeniul curenţilor de
suprasarcină. La curenţii de scurtcircuit, declanşatoarele (sau releele) electromagnetice ale ambelor
întreruptoare declanşează practic simultan, deci neselectiv.

a b

Figura 3-5. Exemplificarea selectivității dintre două întreruptoare automate:

a - schema de alimentare; b - caracteristicile de protecţie

Pentru obţinerea selectivităţii, este necesar ca acţiunea dispozitivului de protecţie


electromagnetic al întreruptorului Q1 să fie temporizată cu treapta de timp Dt ³ 0,15 s.
7
Selectivitatea protecţiei
Situaţia înserierii a două întreruptoare automate se întâlneşte la nivelul unui TG, la care sunt
racordate TD asimetric încărcate. Evitarea măsurii de temporizare a acţiunii releului electromagnetic,
care comandă întreruptorul Q1, se poate obţine prin repartizarea cât mai uniform posibilă a sarcinilor pe
TD, ceea ce adeseori permite înlocuirea întreruptorului Q2 prin siguranţe fuzibile.

3.3. Alegerea aparatelor de protecţie şi comutaţie

În proiectarea reţelelor electrice de JT, este indicat ca, după stabilirea schemei generale de
alimentare, să se treacă la alegerea aparatelor de protecţie şi comutaţie. Această cerinţă este logică pe
baza următoarelor argumente:

- protecţia la suprasarcină, ca protecţie a receptoarelor, poate fi dimensionată direct, în funcţie


de caracteristicile tehnice ale acestora;

- protecţia la scurtcircuit, deşi reprezintă o protecţie a reţelelor, este posibil şi recomandabil să


fie dimensionată înainte de alegerea secţiunii conductoarelor, pentru a nu se ajunge în situaţia în care
ansamblul relaţiilor de calcul pentru curenţii nominali ai fuzibilelor sau pentru curenţii de reglaj ai
dispozitivelor electromagnetice, de protecţie să definească o mulţime vidă, ceea ce ar impune reveniri în
mersul de proiectare, asupra alegerii secţiunii conductoarelor.

Alegerea aparatelor de protecţie şi comutaţie trebuie să fie precedată de prevederea acestora


pe schema generală de distribuţie, conform condiţiilor expuse în paragraful precedent. Pentru a rezolva,
cu prilejul alegerii aparatelor, şi problema selectivităţii protecţiei, se începe cu circuitele de receptor, se
continuă cu circuitele de utilaj, apoi cu reţeaua de alimentare, pentru a încheia cu coloana generală din
postul de transformare, deci cu partea de JT a celulei transformator.

În general, la alegerea aparatelor, ca şi a materialelor, nu pot fi luate în considerare toate


condiţiile şi solicitările, pe care acestea trebuie să le satisfacă, deoarece unele dintre solicitări nu pot fi
determinate decât după încheierea unei prime etape de alegere, pentru regimurile de funcţionare
normal şi în suprasarcină. De aceea, unele condiţii, ca de exemplu pentru aparate, ale stabilităţii termice
şi dinamice la curenţi de scurtcircuit, se grupează pentru a doua etapă, de verificare, după calculul
curenţilor de scurtcircuit.

Alegerea aparatelor pentru regimul de funcţionare normal se face pe baza următoarelor


considerente:

- rolul funcţional la locul de montare şi modul de acţionare (dacă este cazul);

8
Selectivitatea protecţiei
- categoriile în care se încadrează încăperea, spaţiul, locul sau zona respectivă, din punct de
vedere al caracteristicilor mediului, al pericolului de electrocutare şi al pericolului de incendiu;

- aparatele să fie omologate;

- caracteristicile electrice nominale să aibă valori identice sau acoperitoare în raport cu mărimile
electrice, corespunzătoare, pe care trebuie să le satisfacă în regim normal de funcţionare. Această
ultimă condiţie se poate scrie sub forma relaţiei generale:

X n ≥ X , X ∈ {U , I , f , f c , .. . }
(3.3),

în care Xn reprezintă oricare dintre caracteristicile electrice nominale ale aparatului, iar X – solicitarea
electrică corespunzătoare de la locul de montare, aceasta putând fi o tensiune U, un curent I, frecvenţa
reţelei f, frecvenţa de conectare fc ş.a.m.d.

Variantele de echipare a circuitelor cu dispozitive de protecţie şi comutaţie, conform cu


condiţiile de prevedere a protecţiei, sunt prezentate în Figura 3-6. Se constată că există un număr de
patru situaţii posibile:

- pentru un receptor M1A cu regim posibil de funcţionare la suprasarcină (Figura 3-6 a) circuitul
cuprinde separatorul de bare Q1A, siguranţele fuzibile F1A pentru protecţia la scurtcircuit, releul termic
F2A pentru protecţia la suprasarcină şi contactorul K1A care asigură comutaţia, precum şi întreruperea
regimului de suprasarcină, când primeşte comanda de la F2A. În cazul receptoarelor importante, poate
exista şi o parte de măsură;

- pentru un receptor M1B, dar de putere mai mică şi cu regim de suprasarcină posibil, se poate
renunţa la separatorul de bare, din considerente economice (Figura 3-6 b). Întreruperea sigură şi vizibilă
a circuitului, în cazuri de revizii sau reparaţii, poate fi făcută prin extragerea patroanelor fuzibile, după
deschiderea prealabilă a contactorului K1B. Când comutaţia circuitului se realizează mai rar şi receptorul
M1B funcţionează corelat cu alte receptoare (de exemplu în cadrul aceluiaşi utilaj), contactorul K1B
poate fi înlocuit printr-un întrerupător manual, urmând ca releul termic F2B să aibă legat contactul de
protecţie în circuitul de comandă al contactorului comun;

- pentru un receptor E1C, la care regimul de suprasarcină nu este posibil (Figura 3-6 c), circuitul
cuprinde numai siguranţele F1C şi întreruptorul manual Q1C, cu rol de comutaţie. La receptoare de
iluminat sau prize, siguranţele F1C pot fi înlocuite prin întrerupătoare automate mici;

9
Selectivitatea protecţiei
- pentru un receptor protejat printr-un întrerupător automat Q2D (Figura 3-6 d), circuitul mai
cuprinde în afara blocului de declanşatoare sau relee electromagnetice şi termice, care intră în
compunerea întreruptorului automat şi întreruptorul manual Q1D, cu rol de separator de bare.

a b c d

Figura 3-6. Variantele de echipare a circuitelor cu dispozitive de protecţie şi comutaţie:

a,b - cu siguranţe fuzibile şi contactor cu relee termice; c - cu siguranţe fuzibile;

d - cu întreruptor automat.

În timp ce siguranţele fuzibile, întrerupătoarele automate şi separatoarele se dispun în cadrul


TD, de la care se ramifică circuitul respectiv, contactoarele şi întrerupătoarele manuale cu rol de
comutaţie se pot dispune după caz, fie la tablou, fie în vecinătatea receptorului.

Pe anumite circuite se pot monta şi aparate speciale de pornire (de exemplu comutatoare stea-
triunghi), a căror alegere se va face similar cu a dispozitivelor de comutaţie considerate.

În continuare, alegerea aparatelor se organizează după felurile protecţiilor asigurate şi nu după


configuraţia circuitului. Principalele mărimi caracteristice ale aparatelor, care intervin în alegerea lor,
sunt indicate alăturat simbolurilor acestora, în Figura 3-6.

10
Selectivitatea protecţiei

A. Dimensionarea protecţiei la suprasarcină

Releul termic pentru protecţia receptorului împotriva curenţilor de suprasarcină se alege în


funcţie de curentul de serviciu Ist, care trebuie să îndeplinească o primă condiţie, de a fi superior
solicitării termice de durată:

I st ≥I c , (3.4),

Ic fiind curentul cerut al receptorului protejat.

Reglajul releului termic ales, caracterizat prin curentul de reglaj Irt, trebuie să ţină cont pe de o
parte de domeniul curenţilor de suprasarcină admişi de receptor, iar pe de altă parte de domeniul
reglajului posibil al releului termic, din punct de vedere constructiv.

Conform primei condiţii, curentul de reglaj trebuie să aparţină intervalului:

I rt1 =[1...1,2)⋅I c , (3.5),

fiind de preferat reglajul releului termic, pe curentul nominal al receptorului sau cât mai apropiat de
acesta.

Cea de-a doua condiţie, a posibilităţii concrete de reglaj, este determinată de tipul constructiv al
aparatului. Domeniul reglajului posibil este, în general,

I rt 2=k rt⋅I st , (3.6),

unde krt este coeficientul efectiv de reglare, dat de relaţia:

11
Selectivitatea protecţiei
k rt =k sr⋅k t ∘ , (3.7),

în care ksr se numeşte coeficient al domeniului de reglare, având pentru releele termice tip TSA ca valori
posibile:

k sr ∈ [ 0,6 (0,67 ); 1 ] , (3.8).

iar kteste coeficientul de corecţie în funcţie de temperatura ambiantă, având valoarea kto = 1, dacă
temperatura mediului ambiant este în intervalul tao = (10 ... 35)oC şi valori conform stasului
corespunzător pentru temperaturi în afara intervalului respectiv. Dacă temperatura mediului este
variabilă în cursul aceleiaşi zile, este indicat să se ia kto = 1, iar releul termic şi receptorul să fie în aceeaşi
încăpere, pentru a asigura sensibilitatea necesară a protecţiei.

Ţinând cont de relaţiile (3.4)(3.9), relaţia completă şi corectă de alegere a Ist , care implică atât
condiţia de solicitare de durată, cât şi pe aceea a posibilităţii de reglare este

[ 1 . .. 1,2 ]⋅I c 1 1,2 I c


I st =
k sr⋅k t ∘
=
[ .. . ¿
k srM k sr min k t∘] . (3.9).

În final, curentul de reglaj al RT se stabileşte ca valoare minimă a intersecţiei dintre domeniile


de valori ale curentului de suprasarcină şi a celui posibil a fi reglat, vezi relațiile 3.6 şi 3.7:

I rt =min ( I rt 1 ∩I rt 2 )
. (3.10).

Pentru declanşatoarele termice ale întreruptoarelor USOL şi cele tip Ksi ale întreruptoarelor
OROMAX, domeniul de reglaj este

12
Selectivitatea protecţiei
Irt = (0,8 ... 1,25) kt  Is, (3.11),

iar pentru declanşatoarele termice tip H (pentru OROMAX):

Irt = (0,5 ... 1) kt  Is, (3.12),

valorile coeficienţilor de corecţie pentru aceste declanşatoare nu se indică în mod explicit,


considerându-se suficientă precizarea domeniului de reglaj la diferite temperaturi.

Un reglaj mai precis se obţine când se folosesc diviziunile marcate pe aparat, ca de exemplu la
jumătatea intervalului sau diviziunile de câte o zecime din curentul de serviciu, cum ar fi, de exemplu,
pentru releele tip TSA:

k sr ∈ { 0,6 (0,67 ); 0,7; 0,8 0,9 ; 1 } (3.13).

B. Dimensionarea protecţiei la scurtcircuit

Aceasta constă în stabilirea curentului nominal al fuzibilului sau a curenţilor de serviciu şi reglaj
pentru declanşatoarele sau releele electromagnetice.

a) Circuit echipat cu siguranţe fuzibile

Curentul nominal al fuzibilului Inf se determină în baza următoarelor condiţii:

- siguranţele fuzibile (lente sau rapide) trebuie să suporte curentul de durată al receptorului:

I nf ≥I c (3.14);

- siguranţele fuzibile trebuie să reziste la acţiunea curentului de pornire pe toată durata sa, care
se exprimă în cazul siguranţelor cu topire rapidă prin relaţia

13
Selectivitatea protecţiei

Ip
I nf ≥ ,
c (3.15),

în care c este un coeficient de siguranţă la pornire, egal cu 2,5 pentru porniri rare şi uşoare (durata
pornirii este mai mică de 5 sec); c [1,6 ... 2] pentru motoare cu pornire grea şi de durată (timpul de
pornire 5...10 sec) sau pentru motoarele cu porniri uşoare, dar dese; c = 1,5 pentru porniri foarte grele
(durata pornirii > 10 s). Îndeplinirea acestei condiţii presupune şi satisfacerea condiţiei de a rezista sub
acţiunea suprasarcinilor accidentale de scurtă durată;

- protecţia la scurtcircuit prin siguranţe fuzibile trebuie să fie selectivă cu protecţia la


suprasarcină prin relee termice, ceea ce înseamnă ca la stabilirea curentului nominal al fuzibilului să se
aibă în vedere condiţia de selectivitate sau valorile minime recomandate în stas. Condiţia de selectivitate
este:

I nf ≥k tf⋅I rt , (3.16),

unde ktf este coeficientul de selectivitate între RT şi SF, cu valorile:

3 pentru siguranţe cu medie putere de rupere;

2,5 – siguranţe MPR.

În stas se prezintă o nomogramă care permite dimensionarea siguranţelor fuzibile pentru


protecţia circuitelor, în conformitate cu condiţiile (3.14) şi (3.15). Nomograma mai permite obţinerea
curentului cerut Ic, pentru un singur receptor sau un grup de receptoare identice.

Figurile 3-7 şi 3-8 prezintă valorile curenţilor de reglaj ai releelor termice Irt şi curenţii nominali ai
fuzibilelor Inf, pentru o gamă largă de valori a puterii nominale Pn, pentru receptoare de tip motoare
electrice asincrone, având turaţiile de sincronism de 750 rot/min şi duratele de acţionare nominale de
15 % (Figura 3-7), respectiv de 3000 rot/min şi 100 % (Figura 3-8).

14
Selectivitatea protecţiei

1000

100

I rt [A]
I nf [A]

10

1
0,75 1,1 1,5 2,2 3 4 5,5 7,5 11 15 18,5 22 30

Pn [kW]

Figura 3-7. Variaţiile curenţilor Irt şi Inf în funcţie de Pn pentru ns = 750 rot/min şi DAn = 0,15

Gama puterilor nominale este Pn0,75; 30 kW la reprezentarea din Figura 3-7, fiind mai
extinsă pe graficul din Figura 3-8, unde P n0,37; 55 kW. Se poate constata că, la aceeaşi putere
nominală, dar la viteze de sincronism şi durate de acţionare diferite, parametrii aparatelor de protecţie
sunt sensibil diferiţi, mai mari în cel de-al doilea caz, vezi Figura 3-8, comparativ cu primul caz. Aceasta
se explică prin caracteristicile energetice randament şi factor de putere diferite, precum şi prin valorile
diferite ale curenţilor relativi de pornire λ.

b) Circuit echipat cu întreruptor automat

Curentul de serviciu Is al releului sau declanşatorului electromagnetic este identic cu cel al


dispozitivului de protecţie termic, deoarece acestea se fabrică de obicei asociate, sub forma blocurilor
de relee sau a declanşatoarelor.

Curentul de reglaj Ire al dispozitivelor electromagnetice de protecţie trebuie să verifice condiţia


de nedeclanşare la curentul de pornire, conform relaţiei:

15
Selectivitatea protecţiei

Ire ³ kpe . Ip, (3.17),

în care Ip este curentul de pornire al receptorului alimentat prin circuitul protejat;

kpe - coeficient de siguranţă la pornire, cu valori în intervalul (1,2 ... 1,4) pentru relee şi respectiv
(1,4 ... 1,6) pentru declanşatoare.

Posibilităţile de reglare sunt redate prin relaţia:

Ire = kre Is, (3.18),

unde Is este curentul de serviciu al blocului de dispozitive de protecţie;

1000

100

I rt [A] 10
I nf [A]

0,1
0,37 0,55 0,75 1,1 1,5 2,2 3 4 5,5 7,5 11 15 18,5 22 30 37 45 55

P n [kW]

Figura 3-8. Variaţiile curenţilor Irt şi Inf în funcţie de Pn pentru ns =3000 rot/min şi DAn = 1

16
Selectivitatea protecţiei
kre - coeficientul domeniului de reglaj, având una sau mai multe valori distincte sau un domeniu
de valori, în funcţie de tipul releului sau declanşatorului.

Pentru principalele tipuri de întreruptoare cu relee sau declanşatoare electromagnetice,


coeficientul domeniului de reglaj are următoarele valori:

[3...6] – releele electromagnetice ale AMT şi CAR;

[3...10] – DITA;
{10}; {4, 10} pentru USOL 100, respectiv 250;

[2...4]; [5...10] pentru USOL 500, 800;

{6, 7, 8} pentru OROMAX cu declanşator H;

[3...6]; [4...10]; [4...12] pentru OROMAX cu declanşator Ksi;

[1,5...3] pentru releele electromagnetice ale întreruptoarelor automate de c.c.

Pentru a corespunde ambelor condiţii de mai sus, curentul de serviciu trebuie să se încadreze în
domeniul definit de relaţia:

k pe
I s≥ Ip
k re , (3.19),

Totodată, acesta mai trebuie să satisfacă relaţia dedusă pentru protecţia la suprasarcină

1 1,2 Ic
Is∈
[ k srM
. ..
]⋅
k sr min k t∘
. (3.20).

Alegerea efectivă se concretizează prin găsirea unui întreruptor automat al cărui curent de
serviciu Is să satisfacă simultan relaţiile (3.19) şi (3.20).

Reglajul protecţiei la suprasarcină se face ca la releele termice, utilizând relaţiile (3.7), (3.8) şi
(3.11). În ceea ce priveşte coeficientul domeniului de reglare, acesta este după cum urmează:

ksr = [0,8...1] pentru USOL (în standardul [1] se dă direct k rt, corecţia de temperatură fiind astfel
implicită);
17
Selectivitatea protecţiei
ksr = [0,5...1] pentru OROMAX.

Curentul de reglaj al protecţiei la scurtcircuit se determină în baza relaţiei

I re =k re⋅I s ≥k pe⋅I p , (3.21),

alegându-se valoarea minimă pentru kre, care satisface relaţia. În cazul în care există o singură valoare a
coeficientului domeniului de reglaj kre, relaţia (3.21) este doar de verificare.

C. Alegerea aparatelor de comutaţie

Contactoarele şi întrerupătoarele automate propriu-zise (fără relee) se aleg ţinând seama de


valorile nominale ale tensiunii, de curentul InK, respectiv InQ al contactelor principale

InK(Q) ³ 1,1 In , (3.22),

în care In este curentul nominal al receptorului, de capacitatea şi frecvenţa de conectare şi de


deconectare în regim normal şi accidental, de tensiunea de serviciu a bobinei de acţionare; toate aceste
caracteristici trebuie să satisfacă mărimile nominale şi de serviciu ale circuitelor deservite.

Separatoarele se aleg pe baza tensiunii şi curentului lor nominal, care trebuie să aibă valori cel
puţin egale cu ale circuitelor deservite. Pentru separatoarele având curenţi nominali mai mari de 1000 A
(la care furnizorul indică valorile maxime admise ale curenţilor de stabilitate termică şi dinamică) este
necesar să se facă verificarea lor la scurtcircuit.

Întrerupătoarele neautomate (cu pârghie, cu manetă sau pachet) se aleg, de asemenea, pe baza
tensiunii şi curentului lor nominal, dar ţinând seama şi de curenţii de conectare şi deconectare în regim
normal de funcţionare (manevra acestor aparate nu este admisă în timpul unui scurtcircuit). În mod
obişnuit, valoarea curenţilor de închidere şi deschidere a acestor aparate este mai mică decât valoarea
curenţilor nominali.

Se recomandă ca aparatele de comutaţie să fie astfel montate încât contactele lor mobile să nu
fie sub tensiune atunci când aparatele sunt deschise şi să nu se poată închide sau deschide sub efectul
18
Selectivitatea protecţiei
vibraţiilor, la lovirea aparatelor sau datorită greutăţii proprii a părţilor mobile. Aceste contacte trebuie
să întrerupă simultan toate conductele de fază ale circuitului (trifazat, bifazat sau monofazat) pe care îl
deservesc.

Pentru curenţii mici, sub 63 A, se pot alege fie întrerupătoare cu pârghie, fie de tip pachet, în
funcţie de caracteristicile lor, corelate cu considerentele de gabarit şi de protecţie a omului. Astfel
întrerupătoarele pachet au gabarit redus (recomandate la tablouri mici, de ex. cele capsulate) şi curent
de rupere mare. Întreruptoarele cu pârghie au poziţii clare de conectare-deconectare, fiind indicate în
special din punct de vedere al protecţiei împotriva atingerilor accidentale directe.

Aparatele de conectare folosite pentru circuitele electrice ale lămpilor fluorescente se


recomandă să aibă un curent nominal de minimum 10 A.

D. Alegerea protecţiei coloanelor

Principalele variante de echipare a coloanelor cu dispozitive de protecţie şi comutaţie,


prezentate în Figura 3-9, sunt următoarele:

- coloană protejată la plecare prin siguranţele fuzibile F1A, având şi separatorul de bare Q1A,
prevăzută la intrarea în TD alimentat cu un separator Q2A (Figura 3-9 a);

- coloană protejată la plecare prin siguranţele fuzibile F1B şi prevăzută la intrarea în TD cu


separatorul Q1B (Figura 3-9 b);

- coloană protejată prin întreruptorul automat Q2C, care realizează o dublă protecţie, la
scurtcircuit şi la suprasarcină, fiind prevăzută cu separatoarele de bare Q1C şi Q3C, la plecare, respectiv
la intrarea în TD alimentat (Figura 3-9 c).

19
Selectivitatea protecţiei

a b c

Figura 3-9. Variantele principale de echipare ale coloanelor:

a,b - cu siguranţe fuzibile; c - cu întreruptor automat

Ca dispozitive cu rol de separator pot servi şi întrerupătoarele neautomate (cu pârghie, cu


manetă) sau comutatoarele (pachet). Prevederea lor este necesară, în general, pentru a se asigura
controlul vizual direct al separaţiei şi în special, la intrarea în TD.

Coloanele având configuraţiile prezentate mai sus fac legătura între TG şi tablourile principale,
între tabloul principal şi cele secundare sau între coloane magistrale şi tablouri secundare. Echipări
asemănătoare cu primele două variante (Figura 3-9 a şi b) se recomandă pentru circuitele de utilaj, cu
deosebirea că, întreruptoarele de la intrările tablourilor de utilaj (Q2A, respectiv Q1B) pot lipsi, datorită
faptului că tablourile de utilaj sunt prevăzute, în general, cu întreruptoare generale la intrare.

Alte variante mai particulare pentru schemele de distribuţie, în conformitate cu condiţiile de


prevedere a protecţiei, au prevăzut aparate de protecţie împotriva curenţilor de scurtcircuit la intrarea
în tablourile alimentate (la capătul coloanei, considerând sensul de distribuţie a energiei electrice).

Alegerea aparatelor de comutaţie care intră în compunerea echipamentului electric al


coloanelor se face în baza precizărilor generale şi a indicaţiilor date în subcapitolul precedent.
Particularităţi apar numai la dimensionarea protecţiilor.

a) Protecţia la scurtcircuit constituie protecţia principală a coloanelor.

20
Selectivitatea protecţiei
Dacă protecţia este realizată prin siguranţe fuzibile (Figura 3-9 a şi b), curentul nominal al
acestora se determină cu relaţiile :

Inf > Ic (3.23);

I vt
I nf ³ + I vp ,
c (3.24),

similare relaţiilor (3.14), respectiv (3.15), din cazul protecţiei circuitelor, la care se adaugă relaţia care
exprimă condiţia de selectivitate cu siguranţa fuzibilă maximă din aval:

I nf ≥ I nf (k +2 ) , I nfplM = I nf (k )
(3.25),

în care InfplM reprezintă curentul nominal, cu valoarea cea mai mare, al siguranţelor fuzibile din aval,
situat în poziţia cu numărul de ordine k pe scara curenţilor nominali ai fuzibilelor. Luând în considerație
această convenţie, relaţia (3.25) exprimă analitic condiţia de selectivitate între două SF înseriate şi
anume ca între curenţii nominali ai fuzibilelor, dinspre amonte spre aval, să fie o diferenţă de cel puţin
două trepte pe scara curenţilor nominali ai fuzibilelor.

După cum se observă din relaţia (3.24), numai componenta tranzitorie Ivt a curentului de vârf se
reduce prin împărţire la coeficientul de siguranţă c.

Având în vedere expresiile concrete ale curentului de vârf, relaţia (3.24) se particularizează sub
forma:

I pj
n

I
j1
I nf   cj ,
c j k 1
(3.26),

când k receptoare pornesc simultan, respectiv

21
Selectivitatea protecţiei
n 1
I pM
I nf 
c
 I
j1
cj ,
(3.27),

dacă porneşte motorul pentru care (Ip – In) are valoarea maximă.

Curentul de serviciu Is al declanşatoarelor sau releelor de protecţie se alege similar, ca în cazul


circuitelor, cu deosebirea că în locul curentului de pornire se utilizează curentul de vârf:

k pe
I s≥ Iv ;
k re (3.28),

1 1,2 Ic
Is∈
[ k srM
. ..
]

k sr min k t∘
, (3.29),

coeficienţii kpe şi kre având aceleaşi semnificaţii şi valori, ca la subcapitolul anterior.

Reglajul releelor electromagnetice se stabileşte în mod identic la valoarea:

Ire = kre Is, (3.30),

în care kre poate avea o singură valoare sau un domeniu de valori şi se verifică la condiţia de
nedeclanşare pentru curentul de vârf:

Ire ³ kpe Iv (3.31),

şi la cea de selectivitate cu aparatul de protecţie de curent nominal maxim, din aval, scrisă sub forma:

(t dQ − t dav ) |I sc≥Δt sc min , (3.32),

22
Selectivitatea protecţiei
exprimând necesitatea ca diferenţele dintre timpii de deconectare ai aparatelor de protecţie, înseriate,
conform caracteristicilor de protecţie ale acestora, să aibă valorile minime. Astfel, dacă aparatul de
protecţie aval este o siguranţă fuzibilă, atunci ∆tscmin= 0,04 s, iar dacă acesta este un întreruptor automat,
atunci ∆tscmin= 0,15 s (realizabil prin temporizare).

Se recomandă ca alegerea sau reglarea dispozitivelor de protecţie la scurtcircuit, după relaţiile


(3.28) şi (3.29), respectiv (3.31), să se efectueze cât mai aproape de limita inferioară admisă.

b) Reglarea protecţiei la suprasarcină se face numai pentru coloanele protejate la scurtcircuit


prin întreruptoare automate (Figura 3-9 c).

În cazul coloanelor, curentul de reglaj al releului termic este necesar să se încadreze în


intervalul:

Irt = [1,0 ... 1,2) Ic (3.33),

care defineşte domeniul curenţilor de suprasarcină ai coloanelor.

Curentul de reglaj se obţine şi în cazul coloanelor prin intersecţia domeniului de valori dat de
relaţia (3.7) cu domeniul definit prin relaţia (3.8), corespunzător reglajului posibil, în baza aceloraşi
indicaţii de la protecţia receptoarelor. Se menţine valabilitatea recomandării de mai sus, ca reglajul să se
facă apropiat de limita inferioară, admisă de relaţia (3.7).

Definitivarea protecţiei coloanelor se poate face numai după analiza selectivităţii acesteia în
raport cu dispozitivele de protecţie cele mai mari, de pe plecările tablourilor de distribuţie alimentate.
De aceea, este indicat ca în alegerea protecţiei coloanelor, să se urmeze succesiunea: circuite de utilaj,
coloane secundare, coloane principale şi magistrale (care sunt prevăzute pe schema de distribuţie),
pentru ca în final să se treacă la protecţia celulelor de tip transformator.

23
Selectivitatea protecţiei

Capitolul 4. Date experimentale

4.1. Dimensionarea elementelor de protecție pentru un motor de 0.75KW, Tip MA-AL71-14-2B, cu


Uf=230 [V], In=3.15[A], n=2790rpm, cosϕ=0.9, f=50Hz:

4.1.1. Dimensionarea protecţiei la suprasarcină

Releul termic pentru protecţia receptorului împotriva curenţilor de suprasarcină se alege în


funcţie de curentul de serviciu Ist, care trebuie să îndeplinească o primă condiţie, de a fi superior
solicitării termice de durată:

I st ≥I c , (4.1),

I st ≥3.15[ A ]

Ic fiind curentul cerut al receptorului protejat.

Reglajul releului termic ales, caracterizat prin curentul de reglaj Irt, trebuie să ţină cont pe de o
parte de domeniul curenţilor de suprasarcină admişi de receptor, iar pe de altă parte de domeniul
reglajului posibil al releului termic, din punct de vedere constructiv.

Conform primei condiţii, curentul de reglaj trebuie să aparţină intervalului:

I rt1 =[1...1,2)⋅I c , (4.2),

I rt1 =[1...1,2)⋅I c=1.2⋅3.15=3. 78[ A ]

24
Selectivitatea protecţiei

fiind de preferat reglajul releului termic, pe curentul nominal al receptorului sau cât mai apropiat de
acesta.

Cea de-a doua condiţie, a posibilităţii concrete de reglaj, este determinată de tipul constructiv al
aparatului. Domeniul reglajului posibil este, în general,

I rt 2=k rt⋅I st , (4.3),

I rt 2=k rt⋅I st =0 .67⋅6 . 3=4. 22[ A ]

unde krt este coeficientul efectiv de reglare, dat de relaţia:

k rt =k sr⋅k t ∘ , (4.4),

în care ksr se numeşte coeficient al domeniului de reglare, având pentru releele termice tip TSA ca valori
posibile:

k sr ∈ [ 0,6 (0,67 ); 1 ] , (4.5).

Am ales ksr=0.67

iar kteste coeficientul de corecţie în funcţie de temperatura ambiantă, având valoarea kto = 1, dacă
temperatura mediului ambiant este în intervalul tao = (10 ... 35)oC şi valori conform stasului
corespunzător pentru temperaturi în afara intervalului respectiv. Dacă temperatura mediului este
variabilă în cursul aceleiaşi zile, este indicat să se ia kto = 1, iar releul termic şi receptorul să fie în aceeaşi
încăpere, pentru a asigura sensibilitatea necesară a protecţiei.

Ţinând cont de relaţiile (4.1)(4.5), relaţia completă şi corectă de alegere a Ist , care implică atât
condiţia de solicitare de durată, cât şi pe aceea a posibilităţii de reglare este

25
Selectivitatea protecţiei

[ 1 . .. 1,2 ]⋅I c 1 1,2 I c


I st =
k rt⋅k t ∘ [
=
k srM
.. .
] ¿
k sr min k t∘ .
(4.6).

1 1,2 3 .15
[ ]
I st = ⋅ ⋅
1 0.6 1
=6 . 3[ A ]

În final, curentul de reglaj al RT se stabileşte ca valoare minimă a intersecţiei dintre domeniile


de valori ale curentului de suprasarcină şi a celui posibil a fi reglat, vezi relațiile (4.3) şi (4.4):

I rt =min ( I rt 1 ∩I rt 2 )
(4.7).

I rt =3.78 [ A ]

Pentru declanşatoarele termice ale întreruptoarelor USOL şi cele tip Ksi ale întreruptoarelor
OROMAX, domeniul de reglaj este

Irt = (0,8 ... 1,25) kt  Ist, (4.8),

iar pentru declanşatoarele termice tip H (pentru OROMAX):

Irt = (0,5 ... 1) kt  Ist, (4.9),

26
Selectivitatea protecţiei

valorile coeficienţilor de corecţie pentru aceste declanşatoare nu se indică în mod explicit,


considerându-se suficientă precizarea domeniului de reglaj la diferite temperaturi.

Un reglaj mai precis se obţine când se folosesc diviziunile marcate pe aparat, ca de exemplu la
jumătatea intervalului sau diviziunile de câte o zecime din curentul de serviciu, cum ar fi, de exemplu,
pentru releele tip TSA:

k sr ∈ { 0,6 (0,67 ); 0,7; 0,8 0,9 ; 1 } (4.10).

4.1.2. Dimensionarea protecţiei la scurtcircuit

Aceasta constă în stabilirea curentului nominal al fuzibilului sau a curenţilor de serviciu şi reglaj
pentru declanşatoarele sau releele electromagnetice.

a) Circuit echipat cu siguranţe fuzibile

Curentul nominal al fuzibilului Inf se determină în baza următoarelor condiţii:

- siguranţele fuzibile (lente sau rapide) trebuie să suporte curentul de durată al receptorului:

I nf ≥I c (4.11);

I nf ≥3.15[ A]

- siguranţele fuzibile trebuie să reziste la acţiunea curentului de pornire pe toată durata sa, care
se exprimă în cazul siguranţelor cu topire rapidă prin relaţia

Ip
I nf ≥ ,
c (4.12),

27
Selectivitatea protecţiei

I nf ≥10.08[ A ]

în care c este un coeficient de siguranţă la pornire, egal cu 2,5 pentru porniri rare şi uşoare (durata
pornirii este mai mică de 5 s); c [1,6 ... 2] pentru motoare cu pornire grea şi de durată (timpul de
pornire 5...10 s) sau pentru motoarele cu porniri uşoare, dar dese; c = 1,5 pentru porniri foarte grele
(durata pornirii > 10 s). Îndeplinirea acestei condiţii presupune şi satisfacerea condiţiei de a rezista sub
acţiunea suprasarcinilor accidentale de scurtă durată;

- protecţia la scurtcircuit prin siguranţe fuzibile trebuie să fie selectivă cu protecţia la


suprasarcină prin relee termice, ceea ce înseamnă ca la stabilirea curentului nominal al fuzibilului să se
aibă în vedere condiţia de selectivitate sau valorile minime recomandate în stas. Condiţia de selectivitate
este:

I nf ≥k tf⋅I rt , (4.13),

unde ktf este coeficientul de selectivitate între RT şi SF, cu valorile:

3 pentru siguranţe cu medie putere de rupere;

2,5 – siguranţe MPR.

Am ales ktf=3

I nf ≥3⋅3.78=11.34[ A ] .

Am ales siguranta fuzibila tip SIEMENS 5SY63 C16 din catalogul Siemens.

b) Circuit echipat cu întreruptor automat

Curentul de serviciu Is al releului sau declanşatorului electromagnetic este identic cu cel al


dispozitivului de protecţie termic, deoarece acestea se fabrică de obicei asociate, sub forma blocurilor
de relee sau a declanşatoarelor.

28
Selectivitatea protecţiei

Curentul de reglaj Ire al dispozitivelor electromagnetice de protecţie trebuie să verifice condiţia


de nedeclanşare la curentul de pornire, conform relaţiei:

Ire ³ kpe . Ip, (4.14),

Am ales Ip=8·In

Ip=25.2[A]

Am ales kpe=1.2

Ire ³ 30.24[A]

în care Ip este curentul de pornire al receptorului alimentat prin circuitul protejat;

kpe - coeficient de siguranţă la pornire, cu valori în intervalul (1,2 ... 1,4) pentru relee şi respectiv
(1,4 ... 1,6) pentru declanşatoare.

Posibilităţile de reglare sunt redate prin relaţia:

Ire = kre Is, (4.15),

Ire=5·6.3=31.5[A]

unde Is este curentul de serviciu al blocului de dispozitive de protecţie;

kre - coeficientul domeniului de reglaj, având una sau mai multe valori distincte sau un domeniu
de valori, în funcţie de tipul releului sau declanşatorului.

Pentru principalele tipuri de întreruptoare cu relee sau declanşatoare electromagnetice,


coeficientul domeniului de reglaj are următoarele valori:

29
Selectivitatea protecţiei

[3...6] – releele electromagnetice ale AMT şi CAR;

[3...10] – DITA;

{10}; {4, 10} pentru USOL 100, respectiv 250;

[2...4]; [5...10] pentru USOL 500, 800;

{6, 7, 8} pentru OROMAX cu declanşator H;

[3...6]; [4...10]; [4...12] pentru OROMAX cu declanşator Ksi;

[1,5...3] pentru releele electromagnetice ale întreruptoarelor automate de c.c.

Pentru a corespunde ambelor condiţii de mai sus, curentul de serviciu trebuie să se încadreze în
domeniul definit de relaţia:

k pe
I s≥ Ip
k re , (4.16),

1 .2
I s≥ ⋅25 . 2=6 . 048[ A ]
5

Totodată, acesta mai trebuie să satisfacă relaţia dedusă pentru protecţia la suprasarcină

1 1,2 Ic
Is∈
[ k srM
. ..
]

k sr min k t∘
. (4.17).

I s ∈ [ 3 .15 . .. 6. 3 ] [ A ]

Alegerea efectivă se concretizează prin găsirea unui întreruptor automat al cărui curent de
serviciu Is să satisfacă simultan relaţiile (4.16) şi (4.17).

Am ales din catalogul Siemens un intrerupator automat de tip SIEMENS 3RV1011-1GA10.

30
Selectivitatea protecţiei

Reglajul protecţiei la suprasarcină se face ca la releele termice, utilizând relaţiile (4.4), (4.5) şi
(4.8). În ceea ce priveşte coeficientul domeniului de reglare, acesta este după cum urmează:

ksr = [0,8...1] pentru USOL (în standardul [1] se dă direct k rt, corecţia de temperatură fiind astfel
implicită);

ksr = [0,5...1] pentru OROMAX.

Curentul de reglaj al protecţiei la scurtcircuit se determină în baza relaţiei

I re =k re⋅I s ≥k pe⋅I p , (4.18),

I re =5⋅6 . 048≥1 . 2⋅25 .2

I re =30.24≥30 . 24[ A ]

alegându-se valoarea minimă pentru kre, care satisface relaţia. În cazul în care există o singură valoare a
coeficientului domeniului de reglaj kre, relaţia (4.18) este doar de verificare.

4.2. Verificarea experimentală pentru selectivitatea aparatelor electrice de protecție cu trasarea


caracteristicilor t (I)

a) Selectivitatea între două întreruptoare automate Q1 şi Q2, înseriate, având curenţii


nominali In1 > In2.

Am folosit în cadrul acestui experiment întrerupatoare automate tip (Q1) = NZM7 – 200S (In=200
[A], Ir=150 [A], Iscc=800 [A]), respectiv (Q2) = NZM7 – 80S (In=80 [A], Ir=63 [A], Iscc=350 [A]).

Tabelul 4-1. Valori experimentale pentru selectivitatea între două întreruptoare automate Q1 şi Q2,
înseriate

31
Selectivitatea protecţiei

I1 [A] (Q1) 234 397 479 580 612 671 798 901
t1 [s] 200 41 25 23 20 10 0.5 0.5
I2 [A] (Q2) 90 120 161 210 258 300 350 400
t2 [s] 200 80 62 40 18 4 0.5 0.5

250

200

150
t [s]

Q1
100
Q2

50

0
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
I [A]

Figura 4-1. Caracteristicile t(I) pentru intrerupatoarele automate Q 1 si Q2 înseriate

b) Selectivitatea între un întreruptor automat şi o siguranţă fuzibilă, înseriate, Q1 si SF

Am folosit în cadrul acestui experiment un întrerupator automat tip (Q1) = NZM7 – 80S (In=80
[A], Ir=63 [A], Iscc=350 [A]), respectiv o siguranță fuzibila tip (SF) = BRL C63 (In=63 [A], Ir= 63 [A], Iscc=
350[A]).

Tabelul 4-2. Valori experimentale pentru selectivitatea între un întreruptor automat şi o


siguranţă fuzibilă înseriate, Q1 si SF

I1 [A] (Q1) 90 120 150 210 290 320 350 500


t1 [s] 120 80 62 40 15 0.5 0.5 0.5
I2 [A] (SF) 80 90 120 140 190 300 350 500
t2 [s] 120 108 70 43 26 12 0.5 0.5

32
Selectivitatea protecţiei

140

120

100

80
t [s]

SF+Q1
60
In
40 Q1

20

0
50 100 150 200 250 300
I [A]

Figura 4-2. Caracteristicile t(I) pentru întrerupator automat Q 1 și siguranță fuzibilă SF, înseriate

4.3. Testarea protecțiilor diferențiale

a) Testarea selectivității protecțiilor

Pe standul de laborator Lucas-Nulle au fost încercate inițial individual 4 relee, dintre care 3 de
tip A și unul de tip B. Două dintre ele aveau valoarea curentului diferențial de 30 mA, iar celelalte 2 de
300 mA. S-au măsurat timpii de declanșare și valorile efective ale curenților de declanșare, după care s-a
verificat selectivitatea pe perechi de relee având aceeași valoare a curentului nominal.

33
Selectivitatea protecţiei

Tabelul 4-3. Valori experimentale ale curenților de declanșare a protecțiilor

TIP RELEU CFA 425 D CPA 440 D CDA 425 D DFS 4B SK R


CURENT 25 40 25 40
NOMINAL [A]
CURENT 0.3 0.3 0.03 0.03
DIFERENȚIAL [A]
CURENT 0.2 0.231 0.0225 0.021
DIFERENȚIAL
DECLANȘARE [A]

CFA 425 D 0.2 [A] *


CPA 440 D 0.231 [A]
CDA 425 D 0.0225 [A]
DFS 4B SK R 0.021 [A] *

34
Selectivitatea protecţiei

Figura 4-3. Schema sistemului experimental a standului de laborator Lucas-Nulle pentru testarea
curentului de declansare

În cazul asigurării selectivității dispozitivelor diferențiale de protecție trebuie ca primul releu (cel
din amonte) să fie 1 sau 2, iar cel din aval să fie 3 sau 4, pentru asigurarea condiției:

I ∆ n1
≥2
I ∆ n2

În cazul nostru:

I ∆ n1
≅ 10
I ∆ n2

b) Testarea timpului de acționare al releului diferențial cu aparat PROFITEST MTECH


GOSSEN METRAWATT

Tip test: IΔN

35
Selectivitatea protecţiei

Figura 4-4. Schema sistemului experimental pentru testarea timpului de declanșare a protecțiilor

Tabelul 4-4. Timpul de declanșare a protecțiilor

Tip releu CFA 425 D CPA 440 D CDA 425 D DFS 4B SK R


Timp răspuns [ms] 18 88 23 32
UIΔN [V] 0.2 0.1 0.1 0.1
RE [Ω] 0.3 0.4 0.03 0.03

Subiectul 2. Sarcini electrice de calcul


Sarcinile de calcul sunt sarcini care se iau în considerare la alegerea elementelor reţelei. Se
stabilesc pentru fiecare circuit de receptor sau pentru fiecare linie/punct de distribuţie, care
alimentează n receptoare.
Sarcina electrică a unei reţele se exprimă uzual prin puterea activă P, urmînd a fi convertită
ulterior, ţinînd seama de factorul de putere al sarcinii, în valori ale intensităţii curentului I.
Sarcinile de lucru depind de regimul de lucru al rețelei.
Într-o reţea electrică este necesar:
- să se identifice diversele tipuri de sarcini;
- să se analizeze cauzele apariţiei acestor sarcini;
- să se aibă în vedere efectele sarcinilor respective asupra reţelei;
- să se prevadă soluţii pentru controlul şi limitarea efectelor diverselor tipuri de sarcini.

1. Puterea instalată
Puterea (activă) instalată Pi este puterea nominală a receptoarelor (alimentate la tensiunea
nominală Un si frecvenţa nominală fn) în serviciu permanent de funcţionare (durata relativă de
conectare DC = 100%).
a). Puterea instalată pentru un receptor este:

36
Selectivitatea protecţiei

- de obicei puterea nominală specificată în catalog Pij =Pnj (putere electrică)


- pentru motoare - puterea mecanică la arbore; puterea electrică absorbită de reţea (necesară
pentru dimensionarea reţelei) se obţine luînd în considerare randamentul motorului (Pij =
Pn/η);
- pentru transformatoarele cuptoarelor electrice
Pij = Sn cos φn (1)
- pentru receptoare care funcţionează în serviciu intermitent şi pentru transformatoare de

sudură:
P =P
ij cat √ DC=S cosϕ √ DC cat n
(2)
mărimile P, S si DC fiind date de catalog.
b). Puterea instalată totală reprezintă suma puterilor instalate ale tuturor receptoarelor care
pot funcţiona simultan (exceptînd deci receptoarele aflate în rezervă):
n'
Pi= ∑ Pij ,
j=1 (n'≤n) (3)
c). Receptoarele monofazate sau bifazate, alimentate la tensiunea de fază Uf sau de linie U,
repartizate uniform pe faze (pentru echilibrarea reţelei trifazate) se echivalează cu receptoare
trifazate, cu conservarea puterii totale. Dacă încărcarea unei faze diferă cu peste 15 % faţă de
încărcarea celorlalte faze, puterea instalată în reţeaua trifazată se consideră triplul puterii
instalate pe faza cea mai încărcată.

2. Puterea de calcul
Puterea de calcul (puterea cerută) Pc este puterea care servește la dimensionarea reţelei.
a. Sarcina reală (de calcul)
Utilizarea puterii instalate pentru dimensionarea reţelei ar conduce la o supradimensionare şi
un cost excesiv, întrucît, ţinînd seama de modalitaţile de alegere a echipamentelor şi de specificul
proceselor tehnologice, încărcarea reală a reţelei este mult sub cea nominală, datorită:
- neîncărcării fiecarui receptor la puterea nominală, prin:
- supradimensionare, din proiectare, faţa de puterea impusă de mecanismul antrenat (la
motoare);
- nefuncţionării la sarcină constantă;
- nefuncţionării simultane.
In consecinţă, sarcina reala (de calcul) a reţelei este inferioară sarcinii nominale (puterii
instalate)
Pc < P i (4)

şi nu este constantă în diverse intervale de timp.


Se definesc:

37
Selectivitatea protecţiei

- sarcini medii pe anumite durate (lunar, anual), folosite pentru estimarea consumului de
energie electrica;
- sarcini medii pe intervale de timp de o anumita durată, în cadrul unui schimb, servind
pentru dimensionarea reţelei;
- sarcini maxime de scurtă durată (de vîrf) Δt = 1...10 s, servind la alegerea elementelor de
circuit din reţea şi pentru evaluarea calitativă a reţelei.
Sarcinile medii se obţin prin măsurări de energie
Δt

∫ P⋅dt W Δt
0
P= =
Δt Δt
(5)

b. Principii de determinare a puterii cerute


 Sarcinile de calcul pentru o reţea sunt stabilite pe baza analizei datelor experimentale,
legate de funcţionarea unor reţele similare, folosind metodele statisticii matematice şi
teoria probabilităţilor.
 Datorită marii diversităţi a receptoarelor, sarcinile de calcul se definesc pentru grupe
de receptoare.
 O grupă conţine receptoare de acelaşi tip, cu regim de funcţionare similar (cu
comportare similară faţă de reţeaua de alimentare).
 Pentru fiecare grupă, se stabileşte un grafic de sarcină - grafic în trepte (Figura 1),
reprezentînd variaţia în timp a puterii medii pe un interval de timp prestabilit (interval
de cerere) Δt, care aproximează variaţia continuă a puterii solicitate din reţea.

38
Selectivitatea protecţiei

Figura 1 – Grafic de sarcină


Pentru a fi semnificativ din punct de vedere al solicitării termice a reţelei, Δt ~3 τ (τ -
constanta de timp la încălzirea conductoarelor). Uzual, se consideră Δt = 30 minute.
 Puterea de calcul (puterea cerută) este o putere convenţională, constantă în timp,
echivalentă puterii reale din punct de vedere al efectului termic produs în elementele
reţelei. Avînd în vedere situaţia cea mai defavorabilă, puterea cerută se consideră
puterea medie maximă într-un interval de cerere şi diferă de puterea medie pe schimb.
 Puterea de calcul (activă sau reactivă) totală este suma puterilor (active, respectiv
reactive) ale tuturor grupelor de receptoare alimentate de tronsonul de reţea
considerat.

Metoda coeficientului de cerere pentru determinarea puterii de calcul (puterii cerute)


Procedura se referă la un anumit nivel în reţea (la un punct de distribuţie).
Cele j = 1, 2, ..., n receptoare alimentate din punctul respectiv (toate receptoarele din aval) se
împart în k = 1, 2, ..., m grupe (m < n), fiecare grupă k conţinînd nk receptoare, în general, de
puteri diferite.
Pentru fiecare grupă k, se definesc:
- un asa-numit coeficient (factor) de cerere:
P ck
k ck = < 1
P ik
(6)
- un factor de putere cerut cosφck< cosφnk
Cele două valori, determinate pe baza unei analize statistice, considerand un numar relativ
mare de receptoare in grupă (n > 30), se găsesc tabelate, oferind informatii apropiate de realitate
la nivelurile superioare ale retelei (tablou general, tablou principal), de la care se alimentează
multe receptoare.
Pentru un număr relativ mic de receptoare in grupă se poate considera un coeficient (factor)
de cerere corectat k’ck, care poate fi obtinut, de exemplu, cu relatia aproximativă:

39
Selectivitatea protecţiei

1−k ck
k ' ck =k ck +
c nk (7)
in care kck este valoarea tabelată, iar cnk=f(nk) - factor de corecție, de asemenea, tabelat. Dacă
receptoarele considerate au puteri mult diferite, coeficientul de corecție se obține în funcţie de un
număr de receptoare n=2n0,5 , determinat de numărul n0,5 al receptoarelor din șirul descrescător al
puterilor a căror putere totală constitute jumătate (sau peste jumatate) din puterea instalată a
tuturor receptoarelor considerate.

Puterea (activă) cerută pentru o grupa k este:


nk

Pck =k ck Pik =k ck ∑ P ij
j=1
(8)

Tabelul 1 - Coeficienţi (factori) de cerere in instalaţiile electrice


Grupe de receptoare kc cosφ
- Maşini unelte cu regim de lucru normal pentru productia de serie
mică (strunguri mici, masini mici de rabotat, mortezat, frezat, 0,16 0,5
găurit, strunguri carusel mici, polizoare etc.)
- Idem, pentru productia de serie mare 0,2 0,6
- Masini-unelte cu regim de lucru greu (prese pentru stantare, prese
cu excentric, strunguri revolver, strunguri automate, strunguri de
ebosare, masini de frezat dantura, strunguri mari, masini mari de 0,25 0,65
frezat, rabotat, strunguri carusel mari, strunguri pentru strunjire
interioară de degrosare etc)
- Masini-unelte cu regim de lucru foarte greu (actionarea
ciocanelor, masinilor de forjat, masinilor de trefilat, malaxoarelor, 0,35-0,4 0,65
tamburelor de curatat, etc)
- Ventilatoare, exhaustoare 0,65-0,7 0,8
- Pompe, compresoare 0,85 0,85
- Macarale, poduri rulante, palane, cu DC=40% 0,2 0,5
- Idem, cu DC=25% 0,1 0,5
- Elevatoare, transportoare, benzi rulante 0,5-0,65 0,75
- Transformatoare de sudură 0,35 0,35-0,4
- Grupuri de sudură motor-generator, cu un post 0,35 0,6
- Idem, cu mai multe posturi 0,7 0,7
- Masini pentru sudare continua (in cusatură) 0,35 0,7
- Masini pentru sudare cap la cap si prin puncte 0,6 0,6
- Cuptoare cu rezistentă, cuptoare pentru uscat, aparate de incălzire 0,8 0,95
- Cuptoare de inductie de joasă frecventă 0,8 0,35
- Iluminat interior cu lampi fluorescente tubulare 1 0,5

40
Selectivitatea protecţiei

necompensat
0,6
- Iluminat cu lampi cu vapori de mercur la inalta presiune 1
necompensat

Factori de corecție, în funcţie de numărul de receptoare alimentate (Tabelul 2)

4 6 10 15 20 30 40 50
n
cn 1,7 2,5 3,3 4,3 5,5 8,1 9,5 10

Puterea reactivă cerută de grupa respectivă este:

Qck = Pck tgφck (9)

cu tgφck = f(cos φck).


Puterea cerută totală, pentru cele m grupe se obține separat, puterile cerute, activă si reactivă,
ale grupelor:
m m
Pc =∑ Pck Qc =∑ Qck
k=1 ; k=1
(10)
Puterea aparentă cerută va fi:
m
S c =√ P 2c +Q 2c ≠ ∑ S ck
k =1 (11)

S ck =√ P 2ck +Q2ck
(12)
Factorul de putere cerut total al sarcinii considerate rezultă ca:
Pc Qc
cos ϕ c= =cos (arctg )
Sc Pc
(13)

41
Selectivitatea protecţiei

Pentru un număr mic de receptoare (n ≤ 3), puterea cerută reprezintă suma puterilor instalate
(la motoare, Pi/η ).

Curentul de calcul în regim de durată


În cele ce urmează, se prezintă câteva exemple de determinare a curentului de calcul.
a. Pentru un circuit de receptor, drept putere cerută se consideră puterea nominală:
- receptor trifazat:
Pn
I c=
√ 3U n cos ϕ n (14)
Pentru receptor rezistiv (cosφ =1) si Un =230 V, Ic ~ 2,5 A/kW.
- receptor monofazat:
Pn
I c=
U fn cos ϕn
(15)
Pentru receptor rezistiv (cosφ =1) si Ufn =230 V, Ic~ 4,35 A/kW.
- motor trifazat:
Pn
I c=
√ 3U n cos ϕ n ηn (16)
Pentru Un =230 V, Ic=(1.9 …2.1) A/kW.
- circuit de iluminat cu Nl lămpi cu descarcare electrică de putere Pi se adaugă puterea
consumată de balast Pb:
N l ( Pl + P b ) N l Pl P Nl Pl

(17)
I c=
U fn cos ϕ
=
U fn cos ϕ Pl( )
1+ b =
U fn cos ϕ
k

unde k= 1,2 ... 1,25 pentru lămpi fluorescente tubulare, 1,1 pentru lampi cu vapori de mercur şi
de sodiu la inaltă presiune.
b. Pentru un circuit de utilaj, cu nu receptoare care functionează simultan, curentul de calcul
se determină aproximativ ca:
nu

I c≈ ∑ I cj
j=1 (18)

42
Selectivitatea protecţiei

c. Coloana de alimentare a unui punct de distribuţie se dimensionează pentru un curent de


calcul:
Pc Sc
I c= =
√ 3U n cos ϕ c √3 U n (19)

Curentul de vârf (la conectarea receptoarelor)


Curentul de vârf in circuitul unui receptor este curentul de pornire sau curentul de vârf Iv1
propriu receptorului alimentat:

I v=I p sau
I v=I v 1
(20)
În cazul unui circuit de motor:

I v=I p =K p I n
(21)
Kp depinzând de felul motorului si de schema de pornire (de exemplu, Kp ~ 6, la motoare
asincrone cu rotorul in scurtcircuit, la pornirea directă; Kp = 2…2,25, pentru motoare asincrone
cu rotorul bobinat sau motoare de curent continuu).
Pentru cuptoare electrice cu arc sau transformatoare de sudură,
Iv = (2...3)In , (22)
curentul nominal fiind raportat la durata relativă de conectare DC =1
La conectarea lămpilor cu incandescentă
Iv = (15...20)In (23)
Un transformator JT/JT solicită la conectare un curent:
Iv = (20...40)In (24)
La conectarea unei sarcini capacitive, curentul poate atinge valori de (3 ... 10) In
In cazul unei coloane de tablou, se consideră că se conectează receptorul cu puterea cea mai
mare (curentul de vârf cel mai mare), restul receptoarelor fiind in functiune, la sarcina cerută:
n−1
I v≈ I p max + ∑ I ci
i=1 (25)

43
Selectivitatea protecţiei

I p max fiind curentul de pornire al motorului cu puterea cea mai mare.

1. Circulaţia de putere reactivă. Cauze

Factorul de putere se definește ca fiind raportul dintre puterea activă și


puterea aparentă transferată pe la bornele unui circuit, conform relației (1) care este
valabilă numai într-un circuit monofazat și în orice regim sinusoidal sau
nesinusoidal:
P
k=
S
(1)
unde P este puterea activă, iar S reprezintă puterea aparentă care este maximul
puterii active la tensiune și curent impuse.
Pentru circuite monofazate în regim sinusoidal, factorul de putere devine:
P U⋅I⋅cos ϕ
k= = =cos ϕ
S U⋅I (2)
unde φ este defazajul dintre tensiunea U și curentul I.
La circuitele trifazate în regim sinusoidal simetric, pentru cazul receptorului
echilibrat, când defazajele dintre curent și tensiune, corespunzătoare celor trei faze,

sunt aceleași (
ϕ1 =ϕ 2=ϕ3 =ϕ ), factorul de putere este:
P 3 U f I f cos ϕ
k= = =cos ϕ
S 3U f If
(3)
Dacă unghiurile de defazaj, corespunzătoare celor trei faze, nu sunt egale se
poate defini un factor de putere mediu, corespunzător unui unghi mediu de defazaj,

44
Selectivitatea protecţiei

care însă nu va mai corespunde unui defazaj real între o tensiune și un curent din
circuitul respectiv.
Din măsurătorile făcute la unele unităţi industriale privind valoarea
factorului de putere se constată:
- variaţii ale valorii acestuia în cadrul a 24 ore sub valoarea neutrală în zilele
de lucru și peste, în zilele de sărbătoare (Figura 1);
- valoarea medie anuală a factorului de putere este încă mică, sub cel neutral
la unele unităţi.

Figura 1. Factorul de putere mediu orar al unei unităţi din construcţia de maşini.
În instalaţiile electrice de tensiune alternativă caracterizate, dpdv electric,
printr-o schemă cu elemente active (rezistoare) şi elemente reactive (bobine,
condensatoare), în lipsa elementelor neliniare, există un transfer de putere activă de
la sursă spre receptor, în corelare cu cerinţele consumatorilor, precum şi un transfer
de putere reactivă Q. Dacă receptoarele din instalaţia de utilizare au un caracter
inductiv, curba curentului electric este defazată în urma curbei tensiunii (Figura 2),
iar receptoarele sunt considerate ca fiind consumatoare de putere reactivă şi, în
mod convenţional, puterea reactivă este considerată pozitivă (Q>0). În cazul în
care curba curentului de sarcină este defazată înaintea curbei tensiunii, receptoarele
respective sunt considerate, în mod convenţional, ca surse de putere reactivă, iar
puterea reactivă se consideră negativă (Q<0).
Circulaţia puterii reactive este determinată de receptoarele care consumă
puterea reactivă necesară producerii câmpurilor magnetice (motoare asincrone,
maşini sincrone subexcitate, transformatoare, cuptoare cu inducţie, cuptoare cu arc,
lămpi cu descărcări în gaze şi vapori metalici, linii electrice aeriene funcţionând în
sarcină şi având un caracter inductiv) și de elemente care produc putere reactivă
(maşini sincrone supraexcitate, condensatoare statice, linii electrice aeriene de
înaltă tensiune sau linii electrice în cablu funcţionând cu sarcină redusă şi având un
caracter capacitiv).

45
Selectivitatea protecţiei

Orientativ, se precizează că, de exemplu, puterea reactivă absorbită de o


întreprindere industrială se datorează în proporţie de circa 70% motoarelor
asincrone, 20% transformatoarelor şi restul de 10% liniilor electrice aeriene şi altor
receptoare (lămpi cu descărcări în gaze şi vapori metalici, bobine de reactanţă,
aparate de inducţie etc).
Motoarele asincrone reprezintă cele mai importante consumatoare de putere
reactivă. Curentul de magnetizare şi puterea reactivă absorbită de acestea sunt,
procentual, mai mari la motoarele asincrone decât la transformatoare. Explicaţia
constă în aceea că la puteri egale, volumul circuitului feromagnetic este mai mare
în cazul motoarelor decât la transformatoare. Pe de altă parte, în cazul motoarelor o
importanţă foarte mare o are volumul întrefierului, care în cazul transformatoarelor
este practic nul. Puterea reactivă absorbită de receptoarele inductive în sarcină,
depinde şi de căderea de tensiune pe reactanţele lor de dispersie. Sub acest aspect,
la transformatoare coeficientul de scăpări este mai mic, datorită faptului că
înfăşurările primară şi secundară sunt montate pe aceeaşi coloană a circuitului
magnetic fără întrefier.
În practică, funcţionarea motoarelor asincrone cu un coeficient de încărcare
β având valori reduse datorită exploatării tehnologice necorespunzătoare a
acţionării respective, determină scăderea factorului de putere sub valoarea
nominală.
Puterea reactivă absorbită de motorul asincron la o sarcină oarecare se
exprimă prin relaţia 4 :
2 2
Q=Q 0 +Qd =Q n [ α+(1−α ) β ]=Q0 +(Qn −Q0 ) β
(4)
în care Qn este puterea reactivă absorbită la sarcina nominală (β=1), α= Q0 /Q n
reprezintă valoarea relativă a puterii reactive la funcţionarea în gol, faţă de

funcţionarea nominală , β= P/ Pn este factorul de încărcare al motorului, d Q


reprezintă puterea reactivă de dispersie, Q0 este puterea reactivă la funcţionarea
în gol (β=0), corespunzătoare magnetizării motorului.
Astfel, obținem relația:

46
Selectivitatea protecţiei

P
P Pn β
cos ϕ= = =
√ P2 +Q 2
P 2 Q 2 Qn
2 2 2 2
√ β + [ α +( 1−α ) β ] ⋅tg 2
ϕn

(5)
√( Pn
+
) ( )( )
Pn

Qn

Qn
tg ϕn =
unde:
Pn .
Relaţia 5 se poate scrie şi sub forma :
β
cos ϕ= (6)

1
√ 2
β + [ α+ ( 1−α ) β ] ⋅ 22
( 2
cos ϕ n
−1
Dacă, în exploatare, tensiunea de alimentare a motoarelor asincrone creşte,
aceasta provoacă o mărire a puterii reactive absorbite, cu consecinţe nefavorabile
)
privind factorul de putere. Explicaţia are în vedere creşterea curentului de
magnetizare, cu atât mai mult cu cât motorul respectiv este mai saturat în punctul
său nominal de funcţionare, corespunzător tensiunii nominale. Variaţii ale tensiunii
de alimentare pot interveni în corelare cu modificări ale sarcinilor electrice din
zona respectivă sau în urma unor modificări ale schemei de alimentare în raport cu
punctele de alimentare.

Transformatoare

Puterea reactivă totală absorbită de transformator este dată de relaţia 7:


Sn
Q=Q 0 +Qd = ( I 0 %+ k 1⋅β 2⋅usc % ) ș[ k var ]
100
(7)

47
Selectivitatea protecţiei

în care Q0 este puterea reactivă de magnetizare, corespunzând funcţionării în gol,


Qd reprezintă puterea reactivă de dispersie, I0 % reprezintă curentul de
funcţionare în gol, exprimat în procente din curentul nominal, k1 este factorul de
formă al curbei curentului de sarcină (definit ca raportul dintre valoarea medie
pătratică şi valoarea medie aritmetică, calculată pentru o anumită perioadă),
S
β= med
Sn este factorul de încărcare al transformatorului, iar usc % reprezintă
tensiunea procentuală de scurtcircuit.
În exploatare, ca şi la motoarele asincrone, funcţionarea transformatoarelor
la o putere medie sub cea nominală determină scăderea valorii factorului de putere
ca urmare a creşterii puterii reactive absorbite.
Liniile electrice consumă putere reactivă datorită propriei inductivităţi.
Pierderile de putere reactivă pe o linie corespund relaţiei 8:

Q L=Lω⋅I 2 (8)
La liniile aeriene, distanţa dintre conductoare este relativ mai mare decât la
liniile în cablu şi, deci, inductivităţile liniilor aeriene au valori mai mari. Din relaţia
8 se constată că puterea reactivă creşte cu pătratul curentului de sarcină.
Pe de altă parte, liniile electrice produc o putere reactivă datorită capacităţii
lor, conform relației:
Qc =CωU 2
(9)
a cărei valoare este mai mare la liniile în cablu, acestea având capacităţi mai mari,
deoarece conductoarele sunt mai apropiate şi constanta dielectrică este mai mare.
Totodată, reţine atenţia că puterea reactivă produsă este proporţională cu pătratul
tensiunii, este independentă de sarcină şi are valori mari chiar şi în cazul liniilor
electrice aeriene de înaltă tensiune.
În concluzie, la nivelul unei linii electrice, puterea reactivă rezultantă poate
avea valori pozitive sau negative ţinând seamă de prezenţa celor două componente,
una dependentă de pătratul curentului, a doua dependentă de pătratul tensiunii.
Motoarele sincrone, funcţionând cu factor de putere capacitiv, adică în
regim supraexcitat, reprezintă surse de putere reactivă.

48
Selectivitatea protecţiei

Figura 2. Defazarea curbei curentului electric inductiv şi curbei curentului electric


capacitiv în raport cu tensiunea de alimentare

2. Efecte negative ale circulaţiei de putere reactivă

Circulaţia de putere reactivă are efecte negative asupra întregului sistem de


producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice.
Principalele receptoare care consumă putere reactivă sunt: motoarele
asincrone, mașinile sincrone subexcitate, transformatoarele, cuptoarele cu inducție
electromagnetică, bobine, lămpile cu descărcări în gaze și vapori metalici.
Elementele care produc putere reactivă sunt maşinile sincrone supraexcitate,
condensatoarele statice, liniile electrice aeriene de înaltă tensiune sau liniile
electrice în cablu etc.
Motoarele asincrone reprezintă cel mai important consumator de putere
reactivă. Curentul de magnetizare şi puterea reactivă consumată de acestea, sunt,
procentual, mai mari decât la transformatoare. În plus, în cazul motoarelor
asincrone, o deosebită importanţă o are existenţa întrefierului dintre stator şi rotor.
Câteva dintre efectele negative ale circulației de putere reactivă se referă la:

1. Creşterea pierderilor de putere activă în instalaţiile electrice:


Curentul aparent absorbit de receptoare, la o putere activă constantă, creşte
cu scăderea factorului de putere. În conductoarele unei linii trifazate, pierderile de
putere sunt date de relaţia :
2
2 R 2 RP
ΔP=3 RI = 2 S = 2 2
U U k (10)

49
Selectivitatea protecţiei

Din relaţia 10 rezultă că, la aceeaşi putere activă transmisă receptorului,


pierderile de putere cresc invers proporţional cu pătratul factorului de putere. De
exemplu, o instalaţie electrică de utilizare care funcţionează la putere activă
constantă, dar cu un factor de putere k=0,7, are pierderi de putere activă de
aproximativ două ori mai mari decât în cazul în care ar funcţiona la un factor de
putere k=1.
Costul energiei reactive absorbite peste limita corespunzătoare factorului de
putere neutral se suportă de către utilizator.
Echivalentul energetic al puterii reactive transportate K, se defineşte ca fiind
puterea activă absorbită pentru transmiterea puterii reactive de 1 kvar într-un punct
al reţelei electrice, fiind dependent de poziţia punctului în reţea şi de factorul de
putere al reţelei. În cazul transformatoarelor legate direct la barele centralelor,
valoarea minimă este ke=0.02 kW/kVAr.

2. Supradimensionarea instalaţiilor
Supradimensionarea instalaţiilor electrice şi necesitatea unor investiţii
suplimentare, rezultă din faptul că acestea se dimensionează pentru puterea
aparentă nominală, care este cu atât mai mare, cu cât factorul de putere este
mai redus.
Pn
S n=
kn (11)
În cazul reţelelor de curent alternativ având factorul de putere redus,
constanta electromagnetică de timp este mai mare şi deci şi curentul de scurtcircuit
atinge valoarea permanentă după un timp mai îndelungat. Ca urmare, dimensiunile
aparatelor electrice şi în special puterea de rupere a întrerupătoarelor automate
trebuie mărite, ceea ce implică alte investiţii suplimentare.

3. Reducerea capacităţii de încărcare a instalaţiilor existente


Dacă, în exploatare, valoarea factorului de putere k este mai mică decât cea
pentru care au fost proiectate instalaţiile electrice respective ( kn), se reduc
posibilităţile de încărcare la puterea activă nominală a instalaţiilor existente :
P=Sk < Pn =Sn k n (12)
(1.12)

50
Selectivitatea protecţiei

4. Variaţia de tensiune
În cazul unui factor de putere inductiv (Figura 3) are loc creşterea pierderilor
de tensiune în instalaţia electrică.

Figura 3. Variația de tensiune

În regim sinusoidal, pentru un factor de putere inductiv, pierderile de


tensiune sunt date de relaţia :
R X
ΔU =U 1−U 2=RI + jX I= P+ j Q=ΔU a+ ΔU r
U cos ϕ U sin ϕ ,
(13)
în care : U1 - este tensiunea la bornele sursei de alimentare; U2 - tensiunea la
receptor; R și X – rezistenţa respectiv reactanţa liniei electrice care leagă sursa de
receptor, iar P și Q – puterile activă, respectiv reactivă.
Dacă factorul de putere este capacitiv (Figura 4) are loc creşterea tensiunii în
instalaţii. Efectul este nefavorabil deoarece, pentru valori mici ale factorului de
putere (sub 0,8 – 0,9), tensiunea la bornele receptoarelor poate să fie mai mare
decât tensiunea la sursă. Această situaţie prezintă dezavantaje în exploatare,
deoarece măreşte limitele de variaţie ale tensiunii la bornele receptoarelor.

Figura 4. Diagrama fazorială

51
Selectivitatea protecţiei

În cazul sarcinilor capacitive este posibil ca :

R X
ΔU =| P− j Q|=0
U cos ϕ U sin ϕ ,
(14)
adică transportul energiei electrice se realizează fără pierderi de tensiune. Dacă
R tg ϕ
Q> P
X (15), pierderea de tensiune devine negativă, iar U1 <U2.

3. Tehnici de reducere a consumului şi circulaţiei neraţionale de putere


reactivă

Acestea au în vedere alegerea şi exploatarea optimizată a echipamentelor


electrice de utilizare. Totodată, configuraţia şi structura reţelei electrice trebuie să
contribuie la reducerea consumului energetic tehnologic propriu al acestora.
Din motive comerciale, utilizatorii de energie au, în mod obişnuit, instalaţii
de compensare, deoarece unii furnizori urmăresc puterea reactivă − fără a acorda o
atenţie tot aşa de mare puterii active deşi aceasta are o valoare semnificativă −
pentru a realiza compensarea „capacităţii neutilizate” a sistemului de distribuţie. În
unele ţări practica urmăririi puterii reactive este declinată şi îmbunătăţirea
factorului de putere este mai puţin utilizată.
Consumatorii de energie electrică văd în aceasta un avantaj, însă în fapt
aceasta duce la creşterea sarcinii în reţea, care de cele mai multe ori este astfel
încărcată la maximum.
În mod obişnuit este plasată o instalaţie de compensare statică, de putere
mare, în punctul comun de conectare, la intrarea consumatorilor, care corectează
factorul de putere până la nivelul cerut pentru a evita creşterea facturii, în mod
obişnuit cosϕ = 0,9 sau cosϕ = 0,95. O alternativă constă în dispersarea
mijloacelor de compensare în apropierea sarcinilor rezistiv-inductive şi, în caz
limită, individual la bornele receptoarelor de putere reactivă.
Compensarea centralizată este de obicei preferată fiind mai ieftină, deoarece
unitatea centrală are un cost de achiziţie mai redus faţă de aceeaşi putere reactivă

52
Selectivitatea protecţiei

plasată în unităţi mici. Capacitatea de compensare instalată poate fi mai mică


deoarece se poate considera că nu toate receptoarele de putere reactivă sunt
simultan în funcţiune. Totuşi pentru că puterea reactivă determină pierderi active în
interiorul sistemului industrial − căderile de tensiune în elementele rezistive, cum
sunt cablurile, sunt în fază cu curentul electric, pierderile de putere sunt mereu
pozitive. Compensarea centralizată nu va reduce aceste pierderi, ci reduce numai
factura datorată factorului de putere impus de către furnizor. Pe de altă parte,
atunci când compensarea este descentralizată (locală), costul total al unităţilor
individuale este mai mare decât costul unei singure unităţi mari, iar capacitatea de
compensare instalată este în mod obişnuit mai mare − fiecare receptor este
compensat, aflat sau nu în funcţiune. Pierderile sunt reduse deoarece puterea
reactivă circulă numai între instalaţia de compensare şi receptor, faţă de cazul de
mai sus până la instalaţia centralizată de compensare aflată în punctul comun de
cuplare.

Folosirea bateriilor de condensatoare derivație

Bateriile de condensatoare se pot realiza într-o gamă largă de puteri (până la


zeci de MVAr) și de variante constructive, fiind posibilă o clasificare a lor după
tensiunea de racordare (baterii de joasă tensiune (JT) și de medie tensiune (MT)) şi
după modul de conectare la rețea (baterii de interior și baterii de exterior).
Utilizarea condensatoarelor în rețele cu mutatoare implică un studiu atent al
ansamblului condensator - mutator (Figura 10). Sarcina neliniară a mutatoarelor se
caracterizează prin prezența armonicelor superioare de ordin v=k·p ± 1
(k=1,2,3,...,p-numărul de comutații în decursul unei perioade a tensiunii de
alimentare). Funcționarea bateriilor de condensatoare împreună cu mutatoarele de
putere determină parcurgerea condensatoarelor de către curenții armonicilor
superioare, ceea ce poate crea apariția rezonanței de curent și de tensiune pe una
dintre armonici și posibila avariere a bateriei de condensatoare. În schema
echivalentă din Figura 11, mutatorul s-a înlocuit printr-o sursă de curent Icom de
putere infinită având același spectru de armonici ca și mutatorul real.
Din punctul de vedere al frecvenței, condensatoarele pot fi de frecvență
industrială (50 Hz) și de medie frecvență (100-10000 Hz). Condensatoarele de
medie frecvență sunt folosite pentru compensarea factorului de putere la cuptoarele
și echipamentele de inducție, având pierderile active de putere din dielectricul lor
la valori mai ridicate, conform relației 16.

53
Selectivitatea protecţiei

ΔP c=2 π fCU 2 tg δ ,
(16)
în care tg δ este factorul de pierderi al dielectricului.

Figura 10. Utilizarea condensatoarelor în rețele cu comutatoare

Figura 11. Schema echivalentă de funcționare

Compensarea centralizată realizată pe partea de JT permite ca liniile de


transport și de distribuție de ÎT și MT și transformatoarele din postul de
transformare să fie descărcate de circulația puterii reactive. Compensarea
centralizată realizată pe partea de MT a postului de transformare are dezavantajul
față de cazul anterior că nu mai descarcă transformatoarele din post de circulația
puterii reactive. La compensarea centralizată este utilă reglarea automată a bateriei

54
Selectivitatea protecţiei

de condensatoare, aceasta fiind structurată într-un număr corespunzător de trepte,


pentru a se evita supra- sau sub-compensarea puterii reactive, necesară în diversele
etape ale procesului tehnologic realizat la nivelul receptoarelor existente.
Condensatoarele trifazate utilizate pentru compensarea factorului de putere
se pot monta în conexiune stea sau triunghi. Capacitatea pe fază a bateriei de
condensatoare se determină cu relaţiile:

QC

{
CY =
U 2
( )
√3
ω
(27).
Q
C ∆ = 2C
U ω

în care: Qc este puterea reactivă pe fază care trebuie produsă de bateria de


condensatoare, iar U - tensiunea de linie. Rezultă că CΥ =3 C Δ , adică pentru a
compensa aceeaşi putere reactivă, montajul în stea necesită o baterie de
condensatoare cu capacitatea de trei ori mai mare decât în cazul montajului în
triunghi. Avantajul montajului în stea apare în cazul reţelelor de înaltă tensiune,
deoarece tensiunea nominală a condensatoarelor este mai mică. În instalaţiile de
joasă tensiune, unde solicitarea dielectrică nu este o problemă majoră, se utilizează
în principal conexiunea triunghi.

55
Selectivitatea protecţiei

Regimul optim de exploatare a transformatoarelor

Pierderile de energie activă din transformatoare pe durata T, rezultă din


relaţia:
T
ΔW =ΔP 0 T +∫ β 2 ΔP sc dt
0 , (15)
în care ΔP 0 şi ΔP sc sunt pierderile de putere activă la funcţionare în gol şi
respectiv la scurtcircuit.
Dacă sarcina este constantă, iar factorul de încărcare β = constant, relaţia 15
devine:
2
ΔW =ΔP 0 T + β ΔP sc T (16)
Pierderea relativă de energie, raportată la energia transmisă W, se poate scrie
:
T
ΔP 0 T +∫ β2 ΔPsc dt
ΔW 0
=
W Pmax T uPM , (17)
în care : TuPM este durata de utilizare a puterii active maxime.
Cu notaţiile :
Pmax =S max cos ϕ=β max S n cos ϕ şi
T

∫ β 2 dt=β 2max T p
0
Unde Tp este durata pierderilor maxime, relaţia 17 devine:
ΔP 0 T
ΔW
=
1
W T uPM S n cos ϕ β max [
+ β max ΔP sc T p
] , (18)
Din relaţia 18, prin derivare în raport cu β max , se poate determina valoarea
lui β max pentru care pierderile relative de energie sunt minime :

56
Selectivitatea protecţiei

ΔW
d
W( ) ΔP0 T (19)
=
1
dβ max T uPM Sn cos ϕ [
− 2 + ΔP sc T p = 0
β ]
de unde :
ΔP 0 T
β max =
√ ΔP sc T p Dacă transformatorul
funcţionează la sarcină
(20)

ΔP0

constantă, încărcarea optimă se determină cu relaţia :


β=
√ ΔP sc

(21)

Dacă se ţine seamă şi de pierderile de putere în reţea datorate circulaţiei puterii


reactive absorbite de transformator, relaţiile de mai sus devin :
ΔP0 + K e ΔQ 0 T
β max =
√ ⋅
ΔP sc + K e ΔQ sc T p (22)
ΔP0 +K e ΔQ 0
β=
√ ΔP sc +K e ΔQ sc
kW
(23)

în care K e este echivalentul energetic al puterii reactive, în ; ΔQ 0 , ΔQ sc


k var
sunt pierderile de putere reactivă la funcţionarea în gol şi respectiv la scurtcircuit.
Regimul optim din punct de vedere economic este acela în care pierderile
totale de energie electrică sunt minime. Expresia pierderilor totale se obţine prin
însumarea pierderilor de putere activă din transformator şi a pierderilor de putere
activă din reţelele aferente vehiculării puterii reactive absorbite de transformator :
ΔP ¿
∑ ¿ =ΔP 0 + K e ΔQ 0 + β2 ( ΔP sc +K e ΔQ sc )= ΔP 0 +β 2 ΔP sc
¿ ¿

(24)

57
Selectivitatea protecţiei

Analitic, regimul optim de funcţionare corespunde situaţiei


¿ 2 ¿
ΔP 0 =β ΔP sc , rezultatul fiind în concordanţă cu relaţia 23.
În cazul mai multor transformatoare care funcţionează în paralel, se poate
determina pe cale grafică regimul de funcţionare pentru care pierderile totale în
transformatoare sunt minime.

Mărirea coeficientului de încărcare sau înlocuirea motoarelor asincrone slab


încărcate

Consumul de putere reactivă al motoarelor asincrone este dat de relaţia 24.


Termenul Q0 din relaţia 25, corespunzător consumului de putere reactivă la
funcţionarea în gol, reprezintă în medie 0,7 Qn. De exemplu, pentru cazul unui
coeficient de încărcare β=0,5 se obţine :

Q β=0,5 =0,7 Q n +(Q0 −0,7 Q n )⋅0,52 =0 ,775 Qn ș[k var ] (25)


adică deşi coeficientul de încărcare β s-a redus la jumătate, valoarea consumului de
putere reactivă este ridicată.
- se pot înlocui motoarele asincrone care au o încărcare medie cuprinsă între 0,45 şi
0,7 din valoarea nominală, numai pe baza concluziilor de rentabilitate ale unui
studiu tehnico-economic, din care să rezulte o reducere a pierderilor de putere
activă în sistemul electroenergetic şi în motor, iar cheltuielile suplimentare de
investiţii legate de înlocuire să se amortizeze în contul economiei de energie
realizate ;
- este utilă înlocuirea motoarelor asincrone încărcate în medie sub 0,45 din sarcina
nominală.

Reducerea tensiunii de alimentare a motoarelor asincrone subîncărcate

Scăderea tensiunii aplicate motorului determină, pe de o parte, reducerea


curentului de magnetizare şi, deci, îmbunătăţirea factorului de putere. În Figura 5
este prezentată variaţia factorului de putere în funcţie de tensiune, pentru diferite
valori ale coeficientului de încărcare : β=1 (a) ; 0,8 (b) ; 0,65 (c) ; 0,4 (d) şi 0,25
(e).

58
Selectivitatea protecţiei

cosϕ
cosϕ n

U
Un
Figura 5. Variaţia factorului de putere în funcţie de tensiune

Pe de altă parte, se produce o scădere a cuplului motor, aproximativ


proporţională cu pătratul raportului tensiunilor. Această metodă se poate aplica la
motoarele al căror regim de lucru cuprinde perioade lungi de funcţionare la sarcină
redusă, în general sub 30% din sarcina nominală. Soluţia practică corespunde
trecerii motoarelor cu conexiunea normală în triunghi ( Δ ) la funcţionarea cu
conexiunea stea (Y). Prin această modificare a conexiunilor, tensiunea aplicată
fiecărei faze a înfăşurării se micşorează în raportul 1/ √3 , iar cuplul se
micşorează în raportul 1/3. Trebuie remarcat că la funcţionarea motorului cu
tensiune redusă se măreşte şi randamentul ca urmare a micşorării pierderilor în fier
(Figura 6).

cos ϕ

Figura 6. Variația lui cosϕ în raport cu


coeficientul de încărcare

Reducerea duratelor de funcţionare în gol a motoarelor asincrone şi a


transformatoarelor

59
Selectivitatea protecţiei

Prin deconectarea de la reţea a motoarelor asincrone şi a transformatoarelor


în perioada de repaus netehnologic al maşinilor de lucru, se elimină pierderile de
putere activă corespunzătoare regimului de funcţionare în gol al echipamentelor
electrice şi se înlătură consumul relativ ridicat de putere reactivă, care la
funcţionarea în gol reprezintă 70-80% din puterea reactivă consumată la sarcina
nominală. Dacă opririle motorului asincron, sub acţiunea unui limitator automat de
mers în gol, care comandă acţionarea întrerupătorului principal pentru deconectare,
au o durată prea scurtă, economiile rezultate din perioadele de oprire ale motorului
ar putea fi anulate sau chiar depăşite de consumul suplimentar de energie din
perioadele de pornire ale motorului. Orientativ, se menţionează că în schemele de
acţionări cu motoare asincrone folosirea limitatoarelor automate de mers în gol
devine rentabilă pentru pauze de lucru care depăşesc 10 s.
Limitatoarele automate de funcţionare în gol se bazează, în principal, fie pe
deconectarea temporizată a motoarelor electrice de acţionare, fie pe urmărirea
curbei curentului absorbit de motor şi deconectarea temporizată a motorului, în
cazul scăderii curentului de la valoarea corespunzătoare funcţionării în sarcină la
cea de mers în gol.
Limitatoarele cu temporizare se pot folosi la strunguri, prese, freze, maşini
de rectificat, etc. În Figura 7 este prezentată schema de montaj.

Figura 7. Schema de montaj

Comanda de pornire-oprire se realizează de la butoanele b 1 si b0. La bornele


a, b, se alimentează cu tensiune alternativă de 24 V sau 220 V. La punerea în
60
Selectivitatea protecţiei

funcțiune a echipamentului contactorul principal C1 poate fi închis, deoarece la


bornele 6 şi 7 se află înseriat un contact auxiliar normal închis cu temporizare la
deschidere. La bornele 2 şi 4 se conectează un contact normal deschis al
contactorului, care comandă ambreiajul electromagnetic al mașinii-unelte sau
contactul normal deschis al unui micro-întreruptor, care sesizează deplasarea
levierului de comandă. În funcție de temporizarea reglată (0,5 – 2 min sau 2 – 5
min) de la decuplarea ambreiajului sau modificarea poziției manetei de comandă se
produce deschiderea contactorului principal C1. Avantajul acestui tip de limitator îl
constituie simplitatea și prețul de cost redus. Dezavantajul esențial constă în faptul
că temporizarea reglată nu permite o flexibilitate și, ca urmare, prin intervenția ei
nu poate urmări eventualele modificări tehnologice neprogramate de la nivelul
mașinii de lucru.
Dacă mașina de lucru funcționează în serviciu intermitent sau de scurtă
durată, când puterile corespunzătoare funcționării în gol si respectiv în sarcină sunt
în mod apreciabil diferite, este indicată schema limitatorului din Figura 8.

Figura 8. Schema limitatorului

Schema are în structura sa un releu minimal de curent RC, pe una dintre


faze, reglat în funcție de curentul la mers în gol I0 la valoarea de 1,1 I0. La
funcționarea în sarcină, contactul său este deschis. Dacă scade curentul, în pauzele
netehnologice ale mașinii de lucru, sub valoarea reglată (1,1 I0) se închide
contactul 1 RC, se pune sub tensiune un releu de temporizare RTpa cu micromotor
electric, folosit pentru reglarea în limite largi a timpului sau cu bimetal, având ca

61
Selectivitatea protecţiei

sarcină un condensator. Dezavantajul acestui tip de limitator de mers în gol


intervine la funcționarea lui cu frecvență ridicată, când se produc acționări greșite
fie datorită răcirii necorespunzătoare a releului termic în pauza sarcinii, fie din
cauza timpului de revenire mare, de aproximativ 5 s, în cazul releelor de tip RT pa –
4.

Figura 9. Schema bloc a unui dispozitiv de protecție și limitare a funcționării


în gol
În structura dispozitivului se identifică blocurile de sesizare BS, de
comparare BC, de temporizare BT și de alimentare BA. Blocurile BC și BT sunt
realizate cu componente electronice, reducându-se consumul de energie la
funcționare și eliminându-se uzura contactelor. Blocul BE conține un releu
intermediar al cărui contact utilizat este normal închis, pentru a nu perturba
desfășurarea procesului tehnologic la scoaterea accidentală din funcțiune a
dispozitivului. BS conține un transformator de curent, în al cărui secundar este
conectată o rezistență, care constituie sarcina permanentă. BA asigură sursa de
tensiune stabilizată pentru BC, BT și BE. Pe perioada funcționării motorului în
sarcină BS și BC nu emit semnal de comandă. La funcționarea în gol, sesizată de
BS, BC comandă închiderea contactului 1 BC. La sfârșitul temporizării T1, reglabilă
la 30 secunde, se comandă închiderea contactului 1 BT, iar BE iși deschide
contactul 1 BE, deconectându-se contactorul C 1 de alimentare a motorului de
acționare. Dacă înainte de timpul reglat, T 1 , intervine o creștere a curentului
produsă de reluarea periodică a operației tehnologice, schema își revine în situația
inițială de urmărire a funcționării sistemului de acționare.

62
Selectivitatea protecţiei

În caz de suprasarcină, BC determină închiderea contactorului 2 BC, iar


după o temporizare T 2 < T 1 se închide contactul 2 BT, scoțându-se de sub
tensiune motorul de acționare și dispozitivul de protecție și limitare a mersului în
gol. Dacă în intervalul de timp T2 curentul scade la valoarea de regim, schema se
readuce în stare inițială de urmărire a funcționării sistemului de acționare.
Deși BS este intercalat pe o singură fază, dispozitivul în ansamblu asigură și
protecția motorului în cazul întreruperii unei faze. În cazul întreruperii fazei pe
care este conectat BS, deconectarea se produce datorită scăderii curentului sub
valoarea reglată I0 cu o temporizare T 1 . Dacă se întrerupe una dintre celelalte
două faze, BS identifică un curent de suprasarcină pe care-l întrerupe cu o
temporizare T 2 .

ILUMINATUL ELECTRIC
Definiții
Fluxul energetic Φe reprezintă puterea emisă, transportată sau primită sub formă de radiații
electromagnetice:
dW
ϕ e=
dt
unde W – energia electromagnetică, t – timpul, ν – frecvența radiației electromagnetice, λ = c / ν
– lungimea de undă a radiației electromagnetice.
Fluxul luminos Φ este partea din fluxul energetic percepută de ochiul omenesc ca senzație
vizuală.

63
Selectivitatea protecţiei

[ ϕ ] =1 lm ( lumen )

{
ϕ= k m ∫ V ( λ ) ϕe , λ dλ (1)
n
ϕ= k m ∑ V ( λ )i ϕei (2)
i=1

Relația (1) este valabilă pentru un spectru continuu, iar relația (2) pentru calculul fluxului
luminos în cazul unui spectru de linii sau de benzi. În cele două relații mărimile au următoarele
semnificații:
- km – constantă, echivalentul fotometric al radiației, km = 680 lm/W;
- Φe, λ – densitatea spectrală de flux energetic în jurul lungimii de undă λ,
d Φe
ϕ e, λ =

- Φe i – fluxul energetic al unei linii (benzi)
- V(λ) – eficacitatea luminoasă relativă spectrală (sensibilitatea spectrală relativă a
ochiului omenesc, corespunzător lungimii de undă λ).
Intensitatea luminoasă I [Cd] este densitatea spațială unghiulară de flux luminos emis de către
o sursă de lumină sau de un element al acesteia într-o direcție dată (flux luminos în unitatea de
unghi solid).

I=

Unghiul solid poate fi definit ca partea din spațiu delimitată de o suprafață solidă. Unghiul
solid elementar dΩ sub care se vede o suprafață elementară dintr-un punct O, situat la distanța r,
este raportul între aria proiecției ortogonale a suprafeței pe direcția punctului O și pătratul
distanței r:
dA ∙ cosθ

{ Ω=
A ∙cosθ
r2
d Ω=
r2
− pentru suprafețe finite

[Ω] = 1 Sr (steradian)

64
Selectivitatea protecţiei

Spectrul radiației electromagnetice

65
Selectivitatea protecţiei

Curba vizibilității relative

Definirea unghiului solid sub care se vede o suprafață dintr-un punct


Curba fotometrică reprezintă locul geometric al vectorilor ce se pot trasa într-un plan vertical
ce trece prin centrul luminos al sursei de lumină, având originea în centrul luminos al sursei și
modulul proporțional cu intensitatea luminoasă a sursei definită de unghiul α. Curba fotometrică
I(α) se trasează în coordonate polare, polul fiind în centrul sursei, iar originea unghiului în partea
inferioară și se referă la o sursă convențională cu fluxul luminos egal cu 1000 lm (Iα 1000 se citește
de pe grafic).

66
Selectivitatea protecţiei

Curbe fotometrice
Φ
I α =I α 1000 ∙
1000
Pentru sursele de lumină care au o singură axă de simetrie este suficientă o singură curbă
fotometrică. Sursele nesimetrice sunt caracterizate de mai multe curbe fotometrice trasate în
plane situate la diferite unghiuri β în plan orizontal, intensitatea luminoasă a sursei, Iαβ depinzând
atât de α, cât și de β.
Intensitatea luminoasă medie într-un unghi solid Ω al unei surse având fluxul luminos ϕ
este:
ϕ
I med =
Ω
Intensitatea luminoasă medie sferică este:
ϕ
I o=

Intensitatea luminoasă medie emisferică este:
ϕ
I ᴗ=

- emisfera inferioară
ϕ
I ᴖ= - emisfera superioară

67
Selectivitatea protecţiei

Iluminarea E într-un punct al unei suprafețe iluminate este:



E=
dA
[E]=1 lx (lux)
Iluminarea medie pe o suprafață finită este:
ϕ
E= [lx]
A
Luminanța L într-un punct de pe suprafața unei surse de lumină sau receptor, într-o direcție
definită de unghiul θ față de normală:

d2Φ
L= [L]= 1 nt (nit)=1 Cd/m2
d Ω∙ dA ∙cosθ
Emitanța luminoasă M într-un punct de pe suprafața unei surse de lumină este densitatea
superficială de flux luminos emis de către sursă:

[ M ] =1 lm / m2

{M=

dA
Φ
M= − pentru suprafețe finite
A

Eficacitatea luminoasă η a unei radiații reprezintă raportul dintre fluxul luminos și fluxul
energetic:
Φ
η=
Φe

Eficacitatea luminoasă a unei lămpi se definește prin raportul dintre fluxul luminos și
puterea consumată:
Φ
η= [ η ] =1 lm/W
P
Valori uzuale ale fluxului luminos
Sursa de lumină Fluxul luminos Φ (lm)
Lampă de bicicletă 10
Lampă cu incandescență 100 W 1000
Lampă cu incandescență 1000 W 16700
Lampă fluorescentă (alb) 40 W 2700
Lampă cu vapori de mercur la înaltă presiune (400 20500
W)
Lampă cu vapori de sodiu la înaltă presiune (400 W) 38000

68
Selectivitatea protecţiei

Calculul analitic al fluxului luminos în funcție de intensitatea luminoasă, pentru surse de


lumină cu simetrie axială, este:
π
Φ=2 π ∫ I α sin α dα
0

care se utilizează atunci când se cunoaște o expresie analitică a intensității luminoase în funcție
de unghiul α.
Dacă intensitatea luminoasă nu poate fi exprimată analitic, sau dacă integrala este dificilă,
atunci se aplică metoda unghiurilor plane egale. Se împarte spațiul în n zone ce corespund la n
unghiuri solide conice cuprinse între direcțiile α1, α2, ..., αn, cu
α2 - α1 = α3 – α2=...= αn – αn-1=Δα=100.

Metoda unghiurilor plane egale

Fluxul luminos Φi emis în limitele unghiului solid Ωi delimitat de unghiurile plane αi și


αi+1 este:
Φi=I α i ⋅ Ωi
1

{ α i−α i m = ( α i +α i+1 )
2
Ωi=2 π ( cos α i −cos α i+1 )
Iα i este intensitatea luminoasă medie în zona respectivă corespunzătoare unghiului αim.
În locul ecuației precedente de calcul a fluxului luminos Φi se poate utiliza relația:
Φ i=1.095 I α i sin α ℑ .
Fluxul luminos total al sursei va căpăta expresiile:

69
Selectivitatea protecţiei

{ Φ=∑ I αi Ωi
i=1
n
Φ=1.095 ∑ I αi sin α ℑ
i=1
.

Pentru ușurarea aplicării formulei precedente, valorile unghiurilor solide pentru zone de
10o unghiuri plane sunt indicate în tabele.
In cazul surselor de lumină nesimetrice, calculul fluxului luminos se poate face
aproximativ, prin metoda unghiurilor plane egale, introducând în relațiile precedente intensitatea
luminoasă medie la α = cst. În diferite plane în care se cunosc curbele fotometrice (la diferite
unghiuri β în plan ecuatorial):
I αi β 1+ I αi β 2 +…+ I αi βk
I α imed =
k
Metoda grafică de calcul al fluxului luminos are ca punct de plecare curba fotometrică și
necesită trasarea diagramei Rousseau, ce constă în transpunerea curbei fotometrice polare I =f(α)
într-un sistem de axe rectangulare x0y. K este scara de reprezentare a intensității luminoase, R –
raza cercului aleasă arbitrar, A – aria dintre curbă și axele de coordonate.

Diagrama Rousseau pentru calculul fluxului luminos


Φ= A
kR

Luminanța
Pentru o sursă de lumină, într-o direcție oarecare determinată de unghiul θ față de normala la
suprafața sursei și respectiv ca valoare medie, luminanța este:

70
Selectivitatea protecţiei

d Iθ

{ L=
dA cos θ
Lmed =

A cos θ
din direcția unghiului θ.
, unde dA cos θ, respectiv Acos θ reprezintă aria suprafeței sursei văzută

Calculul luminanței

Pentru suprafețe perfect difuzante, luminanța este constantă în toate direcțiile (L = cst.),
iar intensitatea luminoasă devine:
I θ=I N ∙ cos θ , unde IN este intensitatea luminoasă în direcția normalei la suprafață.

Determinarea relației dintre luminanță (L) și iluminare (E) pentru sursa de lumină S

Luminanța este raportul dintre iluminarea produsă de un fascicul luminos emis de sursă
într-un punct P de pe o suprafață perpendiculară pe direcția fasciculului și unghiul solid în care
este cuprins fasciculul luminos (Fig. A). Pentru un receptor R, luminanța rezultă din raportarea
iluminării într-un punct P al unui element de suprafață, perpendicular pe direcția sursei, la
unghiul solid al conului ce conține această direcție și înconjură fasciculul ce produce iluminarea
(Fig. b).

71
Selectivitatea protecţiei

d Eθ

{ L=

Lmed =

Ω
.

Relația dintre emitanța luminoasă M și luminanța L, pentru suprafețe perfect difuzante,


este:
M =π L.
Relațiile dintre emitanța luminoasă și iluminare, pentru suprafețe care restituie prin
reflexie sau prin transmisie o parte din fluxul luminos primit (ca surse secundare de lumină),
sunt:
M =ρ E
{M =τ E
.
Relațiile dintre luminanță și iluminare, pentru surse de lumină secundare cu suprafețe
perfect difuzante, sunt:
ρ

{L= E

L= E
π
τ
π
.

Relația dintre iluminarea într-un punct P de pe o suprafață și intensitatea luminoasă Iα a


unei surse de lumină punctiforme în direcția punctului P este:
I α cos θ
E= .
r2

Pentru calculul iluminării E

Factorii fotometrici ce caracterizează proprietățile materialelor sunt în funcție de fluxurile


luminoase corespunzătoare:
- Factorul de reflexie ρ
- Factorul de absorbție α
- Factorul de transmisie τ.

72
Selectivitatea protecţiei

Φr
ρ=

{
Φi
Φ
α= α
Φi .
Φ
τ= τ
Φi
ρ+α + τ=1
După modul în care fluxul luminos primit este restituit (parțial) de către corpuri, reflexia
respectiv transmisia pot fi: regulată, perfect difuză, regulat difuză și mixtă, vezi figura următoare.

Tipuri de reflexii și transmisii

73
Selectivitatea protecţiei

Lămpi electrice și corpuri de iluminat

Lămpile cu incandescență utilizate în tehnica iluminatului au caracteristicile principale


incluse în tabelul de mai jos.
P (W) 14 20 40 65
1x 450 860 2150 3600

Culoare
2 580 1100 2700 4400
2x 360 750 1850 2800
Φ 3 590 1080 2800 4600
(lm) 3x 390 750 1790 3000

Lungimea aproximativă a tubului (m) 0.36 0.58 1.2 1.5

Variația mărimilor electrice și fotometrice ale lămpilor cu incandescență în funcție de


temperatura T a filamentului, pentru oscilații ale acesteia (sub 10 %) în jurul unei valori T0 are
loc după relațiile:
1.8 4.8
I T P T
( ) ( )
{
= =
I0 T 0 P0 T0
10.8 6
Φ T η T
Φ (T ) η (T )
= = .
0 0 0 0
−42 −39
D T D T
D0
=
( T )0 D0
=
( T ) 0

Ultimile 2 relații sunt valabile pentru lămpi cu gaze inerte și respectiv pentru lămpi cu
vid. În relațiile anterioare, pentru o tensiune constantă aplicată lămpii, intervin următoarele
mărimi: I – curentul absorbit de lampă, P – puterea consumată, Φ – fluxul luminos emis, η –
eficacitatea luminoasă, D – durata lămpii.
Variația mărimilor electrice și fotometrice ale lămpilor cu incandescență la variația
tensiunii de alimentare în jurul unei valori U0 este:
0.6 1.6
I U P U
( ) ( )
{
= =
I0 U0 P0 U0
3.6 2 1
Φ U η U T U
Φ
=
0
( U ) 0
=
( ) ( ).
=
η0 U 0 T 0 U 0
3

−14 −13
D U D U
D (U ) D (U )
= =
0 0 0 0

Ultimile 2 relații sunt valabile pentru lămpi cu gaze inerte și respectiv pentru lămpi cu
vid.
Principalele caracteristici ale lămpilor fluorescente tubulare (lămpi cu vapori de mercur la
joasă presiune) sunt prezentate în tabelul următor:
P [W] 80 125 250 400

74
Selectivitatea protecţiei

Φ 3100 5500 1175 20500


[lm] 0

Caracteristici fotometrice ale lămpilor cu vapori de mercur

Corpurile de iluminat sunt aparate destinate în principal pentru redistribuirea fluxului


luminos al lămpilor în limitele unor unghiuri solide importante, în scopul iluminării obiectelor
relativ apropiate.
Distribuția spațială a fluxului luminos al corpurilor de iluminat este caracterizată prin:
 Curbe fotometrice
- O singură curbă fotometrică pentru corpurile de iluminat care prezintă o axă de
simetrie;
- 2 curbe fotometrice pentru corpurile care prezintă două plane de simetrie – planul
longitudinal și planul transversal
 Curbe izolux (pentru repartiția iluminării în plan)
În figurile următoare sunt prezentate curbele fotometrice pentru un corp destinat
iluminatului de interior de tip SFLA-02 Orizont și respectiv unui corp de iluminat general cu
LEDuri, de tip FIA-11 Dr LED, ambele produse de firma ELBA.

75
Selectivitatea protecţiei

Exemple de curbe fotometrice

Unghiul de protecție al unui corp de iluminat deschis este unghiul β cuprins între
orizontală și linia tangentă la suprafața lămpii și la muchia opusă a corpului de iluminat (Figura a
pentru lămpi cu incandescență și Figura b pentru lămpi fluorescente).

76
Selectivitatea protecţiei

Unghiuri de protecție ale unor corpuri de iluminat

Randamentul ηc al corpului de iluminat este raportul între fluxul luminos Φc emis de


corpul de iluminat și fluxul luminos nΦl al lămpilor montate în corpul de iluminat (n – numărul
lămpilor, Φl – fluxul luminos al unei lămpi):
Φc
ηc = .
n Φl
Randamentele teoretice pentru unele corpuri de iluminat sunt date de expresiile:
a) Corp de iluminat deschis, din material opac, care realizează reflexia regulată (partea
din dreapta a figurii anterioare):
ϕ
ηc =1−ξ ( 1−ρ ), unde ξ= l c <1 este raportul între fracțiunea Φlc a fluxului luminos al lămpii care
ϕl
cade direct pe suprafața reflectorului și fluxul luminos total al lămpii Φl. Acest raport se poate
determina pornind de la curba fotometrică a lămpii:
Φ α … 180 Φ 0 …α
ξ= =1− , unde ρ reprezintă factorul de reflexie al reflectorului.
Φl Φl
b) Corp de iluminat deschis, din material opac, care realizează reflexia difuză, ca în
Figura următoare. Pe suprafața reflectorului are loc un proces de reflexii multiple.

77
Selectivitatea protecţiei

Corp de iluminat deschis cu reflexie difuză

ηc =1−ξ [ 1− χ ( 1−u11 ) ρ ] , unde


ξ – procentul din fluxul luminos al lămpii care cade inițial pe suprafața reflectorului (înainte de
producerea reflexiilor multiple); se calculează ca în cazul precedent;
u11 – factorul de utilizare a fluxului luminos al suprafeței A1 (a reflectorului) în raport cu ea
însăși:
A
u11 =1− 2 , unde
A1
A2 – aria deschiderii corpului de iluminat;
χ – factorul de reflexii multiple, reprezentând raportul dintre fluxul luminos stabilit pe suprafața
reflectorului în urma reflexiilor multiple și fluxul luminos care cade inițial pe această suprafață:
1
χ= .
1−u11 ρ

c) Corp de iluminat deschis, din material transmițător, având factorul de transmisie τ și


factorul de reflexie ρ:
τ
ηc = .
1− ρ
Factorul de depreciere al corpului de iluminat, Δc se definește ca raportul între fluxul
luminos al corpului de iluminat în stare nouă, la punerea în funcțiune, Φc0, și fluxul luminos al
corpului de iluminat în exploatare, Φc:
Φc 0
Δc= .
Φc
Clasificarea fotometrică a corpurilor de iluminat după distribuția în spațiu a fluxului
luminos se face în funcție de raportul între fluxul luminos Φʊ trimis în emisfera inferioară și
fluxul luminos total Φc, deosebindu-se 5 clase:
- raport > 0.8 – corp de iluminat direct;
- 0.6 < raport ≤ 0.8 – corp de iluminat semidirect;
- 0.4 < raport ≤ 0.6 – corp de iluminat difuz;

78
Selectivitatea protecţiei

- 0.2 < raport ≤ 0.4 – corp de iluminat semiindirect;


- raport ≤ 0.2 – corp de iluminat indirect.

Calculul fotometric al instalațiilor de iluminat general interior

Iluminatul general asigură iluminarea aproximativ uniformă a unor suprafețe fără a ține
seama de nevoile speciale ale anumitor zone. Normarea iluminării pe suprafața de lucru
(suprafața pe care sunt dispuse obiectele iluminate) se face în funcție de:
- precizia activității vizuale, determinată de dimensiunile detaliilor reprezentative ale
obiectelor care trebuie observate în procesul muncii; lucrurile ce se efectuează se
clasifică în 7 categorii;
- contrastul de luminanță k între detaliu (Ld) și fond (Lf):
L d−L f
k=
Lf
k < 0.2 – contrast mic, k = 0.2 ... 0.5 – contrast mediu, k > 0.5 – contrast mare.
- caracteristica fondului pe care sunt plasate detaliile reprezentative, determinată de
factorul său de reflexie ρ (ρ < 0.2 fond întunecat, ρ = 0.2 ... 0.4 fond mediu, ρ > 0.4
fond luminos).

Iluminarea totală E a unei suprafețe are două componente:


- iluminarea directă Ed, cu o repartiție în general neuniformă, depinzând de dispunerea
corpurilor de iluminat și de distribuția în spațiu a fluxului luminos al acestora;
- iluminarea reflectată Er în urma reflexiilor multiple între suprafețele ce delimitează
încăperea, având o repartiție practic uniformă.
Calculul fotometric al instalațiilor de iluminat cuprinde două categorii de probleme:
- problema de proiectare, ce constă în determinarea numărului de surse de lumină și a
puterii instalate necesare pentru a obține o iluminare dată, conform normelor;
- problema de verificare, al cărei scop este determinarea iluminării pe suprafața de
lucru pentru o distribuție dată a corpurilor de iluminat și o putere cunoscută a surselor
de lumină.
Metodele de calcul a instalațiilor de iluminat sunt:
- metoda factorului de utilizare, aplicabile în cazul repartiției uniforme a iluminării,
care se bazează pe relația de calcul a iluminării medii (Emed = Φ / A). Aceasta se
folosește în practică la calculul iluminării totale.
- metoda punct cu punct, folosită pentru calculul iluminării directe, bazată pe relația
dintre iluminare și intensitate luminoasă (E=Iα cosθ / r2).
Factorul de utilizare u al instalației de iluminat este raportul între fluxul util, primit de
suprafața de lucru, Φu, și fluxul luminos al tuturor lămpilor instalate în încăpere, n Φl:
Φu
u= .
n Φl
Factorul de utilizare depinde de:

79
Selectivitatea protecţiei

- categoria de iluminat (direct, semidirect etc.);


- randamentul corpurilor de iluminat ηc;
- factorii de reflexie ai pereților și ai tavanului;
- dimensiunile încăperii (lungime b și lățime a);
- înălțimea h de suspendare a corpurilor de iluminat deasupra suprafeței de lucru.
Dimensiunile încăperii și înălțimea de suspendare a corpurilor de iluminat se iau în
considerare prin indicile încăperii, i, care se definește cu una din expresiile:
ab
i=
h ( a+b )
0.8 a+0.2 b
.
i=
h
Corespunzător fiecăreia dintre aceste expresii sunt întocmite tabele din care rezultă factorul
de utilizare u.
Calculul iluminării medii prin metoda factorului de utilizare , pentru o suprafață de lucru
cu aria A = ab, se face cu relația:
n Φl u
Emed = , în care Δ este factorul de depreciere a instalației (1.3 pentru lămpi cu

incandescență, respectiv 1.5 pentru lămpi fluorescente).
Calculul numărului de lămpi necesare pentru a asigura o iluminare medie dată se
efectuează prin metoda factorului de utilizare cu relația:
E AΔ
n= med
Φl u
.
Dacă prin norme se impune iluminarea minimă Emin a suprafeței, atunci ultimile 2 relații
devin:
n Φl u
Emin =
A Δz
E min A Δz
n=
Φl u
,
unde z reprezintă un factor ce ține cont de neuniformitatea iluminării pe suprafața de lucru (z =
1.1 ...1.2).
Iluminarea produsă de o sursă de lumină S simetrică, ce poate fi considerată punctiformă,
într-un punct P de pe o suprafață cu orientare oarecare față de axa sursei, se calculează cu relația:
Φ I α cos 3 α p
E=
1000 Δ
∙ (h 2 )
cos β + sin β ,
h
unde Φ este fluxul luminos al sursei, I – intensitatea luminoasă a sursei în direcția punctului P,
luată din curba fotometrică a sursei la unghiul α, p este distanța între proiecția centrului sursei pe
planul orizontal cu planul T tangent în punctul P la suprafața iluminată, β este unghiul de
înclinare a suprafeței față de verticală (unghiul dintre normala la suprafață și dreapta paralelă cu
axa sursei) (vezi Figura următoare).
p2 +a2
α =arctg =arctg √
d
.
h h

80
Selectivitatea protecţiei

Calculul iluminării în punctul P

În raport cu relația anterioară există două cazuri particulare importante:


- suprafața perpendiculară pe axa sursei (β = 0, definirea iluminării EH în plan orizontal
din figura următoare);
- suprafața paralelă cu axa sursei (β = 90o, definirea iluminării EV în plan vertical din
figura următoare).

81
Selectivitatea protecţiei

Φ I α cos3 α Φ h
EH= ∙ = ∙I ∙
1000 Δ h 2
1000 Δ α 3
( h2 +d 2 ) 2 .
Φ I α ∙ cos 3 α ∙ p p
EV = ∙ 3
=E H ∙
1000 Δ h h
Iluminarea produsă într-un punct P de un corp de iluminat de lungime l echipat cu lămpi
fluorescente, fără grătar de ecranare, se calculează în ipoteza că punctul aparține unui plan
transversal care trece prin extremitatea corpului de iluminat, ca în figura următoare. Proiecția
punctului P pe axa corpului coincide cu extremitatea acestuia.

Calculul iluminării pentru punctul P ce aparține planului transversal

Pentru un punct P situat în planul orizontal (perpendicular pe planul longitudinal vertical


V al sursei), iluminarea devine:
Φ I 0 γ cos2 γ 1 2 Φ I0γ h 1 2
EH= ∙ ( )
φl + sin φl = (
∙ 2 ) φl + sin φl .
1000 Δ 2h 2 1000 Δ 2 b 2
Pentru un punct P situat într-un plan vertical paralel cu planul V:
Φ I 0 γ sin γ cos γ 1 2 Φ I0 γ a 1 2
I
EV =
1000 Δ

2h( )
φl + sin φl =
2 (
1000 Δ 2b )
∙ 2 φl + sin φl .
2
Pentru un punct P situat într-un plan vertical perpendicular pe planul V (în planul
transversal de capăt):
Φ I 0 γ cos γ Φ I 0γ
∙ ∙ sin φl .
II 2 2
EV = ∙ ∙ sin φl=
1000 Δ 2h 1000 Δ 2 b
În relațiile anterioare s-au folosit următoarele mărimi:
- I0γ = Iγ / l – intensitatea luminoasă pe unitatea de lungime a sursei;
- Iγ – intensitatea luminoasă a sursei în direcția punctului P (se determină din curba
fotometrică în plan transversal corespunzătoare unghiului γ);
- Φl – unghiul sub care se vede din punctul P lungimea sursei;

82
Selectivitatea protecţiei

- l – lungimea sursei.
a
γ=arctg
h
h=√ a +b 2
2

l l .
φl =arctg =arctg 2 2
b √ a +h
l l l∙ √ a2 +h 2
sin φl =¿ = ¿ sin 2 φ l =2 ∙
√l2 +b2 √l2 +a 2+ h2 l 2+ a2+ h2
Pentru un corp de iluminat fără reflector, intensitatea luminoasă este constantă în plan
transversal și se poate calcula direct, având în vedere proprietățile perfect difuzante ale suprafeței
lămpilor, pornind de la fluxul luminos Φ:
Φ
I 0 γ =I 0 = 2 .
π l
În relațiile de calcul al iluminării nu mai intervine acum factorul Φ / 1000.
În cazul unui șir format din m corpuri de iluminat, cu întreruperi ca în figura următoare,
dacă (l + λ) / h ≤0.7 sau λ <h/2, se poate considera șirul ca fiind continuu, cu intensitatea
luminoasă pe unitatea de lungime:
l
I I0 γ =I 0 γ ∙ , ceea ce permite utilizarea acelorași relații de calcul ca pentru un singur
l+ λ
corp, înlocuind l cu L = ml +λ(m-1).

Șir de corpuri de iluminat echivalente cu un singur corp

Pentru un șir de lungime infinită, practic pentru L > 3 h (φ→π/2), iluminarea în plan
orizontal este:
2
Φ π I 0 γ cos γ .
E H ∞= ∙ ∙
1000 Δ 4 h
Ultima relație arată că iluminarea este invers proporțională cu distanța la puterea 1, spre
deosebire de cazul surselor de lumină punctuale la care iluminarea este invers proporțională cu
pătratul distanței.
Dacă punctul P nu se găsește într-un punct transversal de capăt (proiecția punctului P pe
axa corpului de iluminat nu coincide cu extremitatea acestuia), se consideră două corpuri de
iluminat fictive de lungimi l' = AP' și l'' = P'B (figura din stânga) sau l' = P''A și l'' = P''B (figura
din dreapta), având aceeași intensitate luminoasă pe unitatea de lungime ca și corpul real, de
lungime l = AB, iluminarea în punctul P reprezentând suma, respectiv diferența iluminărilor
produse de corpurile de iluminat fictive:
83
Selectivitatea protecţiei

E = E' + E''
E = E'' - E'.

Considerarea celor 2 corpuri de iluminat fictive, echivalente intensității luminoase a corpului real

Iluminarea produsă într-un punct P din planul orizontal de un panou luminos


dreptunghiular orizontal de laturi a și b se calculează simplu în cazul în care proiecția punctului
P pe planul panoului coincide cu unul din vârfurile dreptunghiului, figura de mai jos.

Proiecția punctului P coincide cu unul dintre vârfurile dreptunghiului

Considerând suprafața panoului perfect difuzantă, rezultă:


L a b b a
E= ∙
(
2 Δ √a +h2 2
arctg 2 2 + 2 2 arctg 2 2
√ a +h √b + h √ b +h , )
Φ a b b a
E= ∙
(
2 π a b Δ √a + h
2 2
arctg 2 2 + 2 2 arctg 2 2
√ a +h √ b +h √b + h )
unde Φ este fluxul luminos, iar L – luminanța panoului.
Pentru cazurile reale când proiecția punctului P nu coincide cu vârful dreptunghiului,
problema se reduce la cazul studiat inițial considerând patru panouri fictive, având aceeași
luminanța L și determinând iluminarea prin suprapunerea efectelor:
E = E1 + E2 + E3 + E4 (figura a)
E = E14 + E23 - E3 - E4 (figura b)

84
Selectivitatea protecţiei

E = E1234 – E14 - E34 + E4 (figura c),


Unde E14, E23, E34, E1234 reprezintă iluminarea produsă pe panoul format din panourile 1 + 4, 2 +
3 sau 1+2+3+4.

Calculul intensității luminoase în raport cu proiecția punctului P

Iluminarea produsă într-un punct P din planul orizontal de un panou luminos


dreptunghiular vertical cu laturile a și b, proiecția punctului P pe planul panoului coincizând cu
unul dintre colțurile dreptunghiului, figura următoare, se calculează cu relațiile:
L b d b
E=
2Δ (
∙ arctg − 2 2 arctg 2 2
d √a +d √ a +d ,)
Φ b d b
E=
2 π ab Δ (
∙ arctg − 2 2 arctg 2 2
d √a + d √a +d )
cazurile reale rezolvându-se ca și pentru panoul orizontal.

Iluminarea produsă în punctul P din planul orizontal de un panou luminos dreptunghiular vertical

Iluminarea produsă într-un punct P din planul orizontal de un panou luminos circular
orizontal cu diametrul D, vezi figura următoare, având proprietăți perfect difuzante, se calculează
cu una din relațiile:
πL 2φ
E= sin
Δ 2
Φ , unde φ este unghiul sub care se vede diametrul panoului din
E=2 2
( 1−cosφ )
πD Δ
punctul P:

85
Selectivitatea protecţiei

D2
h2 +d 2−
4
cos φ=
2 .
D2
√( 2
h +d + 2
4 )
−D 2 d 2

Calculul iluminării produse în planul orizontal de un panou luminos circular orizontal

86