Sunteți pe pagina 1din 29

6.

Scheme de conexiuni pentru staţii electrice


6.1. Condiţii de calitate a alimentării

 Siguranţa în funcţionare a instalaţiei, aptitudinea instalaţiei de a-şi


îndeplini funcţiile pentru care a fost creată, de-a lungul unei perioade date;

 Calitatea produsului furnizat consumatorilor, respectiv, calitatea


energiei electrice tranzitate prin instalaţia respectivă (aptitudinea energiei
electrice de a satisface necesităţile consumatorilor);

 Compatibilitatea instalaţiei cu mediul înconjurător, aptitudinea


instalaţiei de a funcţiona în mediul său ambiant într-un mod satisfăcător şi
fără a produce perturbaţii intolerabile.

Verificarea eficienţei economice a măsurilor adoptate pentru creşterea


calităţii presupun analiza corelaţiilor între variaţia costurilor calităţii (investiţii,
cheltuieli de exploatare, daune) şi variaţia indicatorilor de măsurare a calităţii.

6.2. Scheme de conexiuni cu un sistem de bare colectoare (1BC) şi


un întreruptor pe circuit

Fig. 6.1. Schema de conexiuni cu un sistem de bare colectoare. Varianta de bază

Avantajele schemei:
 simplitate (din punct de vedere fiabilistic are mai puţine surse de defect),
 efort redus de investiţii.
Schema se utilizează în zone în care:
 continuitatea alimentării este mai puţin importantă sau
 există rezervări, prin intermediul reţelei, de la alte staţii.

Exemplu de utilizare: staţiile de alimentare a serviciilor proprii din centrale.


Filiere de creştere a siguranţei schemelor cu 1BC pot fi:
a) secţionarea longitudinală a BC,
b) crearea unei legături de ocolire a întreruptoarelor (mai ales la tensiuni
ridicate, unde tranzitele pe linii sunt mai mari şi este necesară o siguranţă
crescută),
c) utilizarea ambelor filiere a) şi b).

a) Secţionarea longitudinală a BC

Fig. 6.2. Secţionarea sistemului cu o bară colectoare

Dezavantajele soluţiei:
- fiecare circuit se poate racorda la o singură secţie  secţionarea
longitudinală este o secţionare rigidă.

Avantajele soluţiei:
- în situaţia unui defect sau revizie la S B sau la SBC2 ies din funcţiune
numai circuitele racordate la secţia respectivă de bare,
- reducerea gradului de funcţionare în paralel (a L, T etc.)  impedanţa
creşte  se micşorează curenţii de scurtcircuit.

În această variantă nu există legături între secţii.

Cel mai uzual, odată cu secţionarea longitudinală se prevăd şi posibilităţi


de cuplare între secţii:
- cu un separator,
- cu două separatoare,
- cu două separatoare plus întreruptor.
a.1) Cu un separator

Fig. 6.3. Cuplă longitudinală cu separator.

Cea mai simplă cuplă longitudinală (CL).


Avantaj: investiţie mică.
Dezavantaje: elasticitate redusă (nu pot manevra sub sarcină SCL); revizia
sau avaria la S CL conduce la scoaterea din funcţiune a secţiilor de bare adiacente.
Observaţie: Se pot manevra separatoare sub sarcină dacă U  1%U n la
bornele sale.

a.2) Cu două separatoare

Fig. 6.4. Cuplă longitudinală cu două separatoare

Se remediază dezavantajul referitor la revizia S CL . În schema 6.4 dacă se


face revizia la SCL1 se deschide şi S CL2 şi secţia SBC 2 poate continua să
alimenteze consumatorii racordaţi la ea.

a.3) Cu două separatoare şi întreruptor

Fig. 6.5. Cuplă longitudinală cu două separatoare şi un întreruptor

Se foloseşte o cuplă longitudinală cu întreruptor  se pot face manevre


sub sarcină. De obicei, S CL1 şi S CL2 se menţin închise pentru a micşora timpul de
manevră pentru cuplarea secţiilor (RC).
Dezavantaj: investiţie ridicată.
Avantaj: elasticitate mărită.
Varianta optimă între a.1), a.2) şi a.3) se alege pe baza unui criteriu
tehnico – economic.

b) Ocolirea întreruptoarelor
Dezavantajul variantei de bază a schemelor cu 1BC se referă la revizia la
I, ce conduce la întreruperea tranzitului de energie spre consumator  daune.
Pentru a evita daunele, se poate justifica economic prevederea unui
întreruptor în plus (Ioc) şi dispus pe o cale ocolitoare astfel încât, pe rând,
acest întreruptor să se poată substitui întreruptoarelor de pe circuitele ce converg
la nod (L, T etc.).

Fig. 6.6. Schemă de conexiuni cu o bară colectoare şi bară de ocolire


(1 BC şi Boc)

Elemente care apar în plus ca investiţii faţă de varianta de bază:


− sistemul de bare de ocolire ( Boc ) - nod extins în spaţiu pentru a
deriva la el S oc de la fiecare circuit;
− cupla de ocolire ( Coc );
− S oc de la circuitele de linie (L) şi Ssupl  Soc de la circuitele de
transformator (T).

Ideea de bază a ocolirii este continuitatea în alimentare a


consumatorilor.
Etapele manevrei de ocolire pentru cazul liniei (L):
Închidere Deschidere
S OC1 

S OC 2  Etapa I

I OC 
S OC  Etapa II
I 
SL 
 Etapa III
SB 

Etapa I:
− încercarea stării izolaţiei Boc . Dacă pe Boc există un defect I oc îl
întrerupe,
− de obicei S oc1 şi S oc2 se menţin închise pentru a scurta manevra.
Observaţie: A nu se verifica starea izolaţiei Boc prin închiderea S oc ,
deoarece acesta se poate distruge dacă este închis pe defect, deşi I ar întrerupe
componenta curentului ce vine de la BC.
Etapa a II-a:
− dublarea alimentării circuitului; se închide S oc (în sarcină dar sub o
diferenţă de potenţial U  1%U n )  L este alimentată pe două căi: prin I şi prin
I oc .
Etapa a III-a:
− scoaterea în revizie a întreruptorului I; linia L rezultă alimentată pe
calea ocolitoare.

Observaţie: Nu se ocolesc simultan întreruptoarele a două circuite (fig


6.7).

Fig. 6.7. Ocolirea simultană a două circuite de linie


Motive:
 defect pe L1  protecţia prin relee sesizează şi deconectează I oc
întrerupând tranzitul pe ambele linii,
 prin I oc se tranzitează curenţii a două circuite şi acesta poate fi
suprasolicitat chiar şi în regim normal.
Bara de ocolire se dimensionează la valoarea celui mai mare curent de
pe circuitele ce pot fi ocolite.
Aparatele de pe Coc Soc1 , Soc2 , I oc  se aleg având în vedere tranzitul de pe
cel mai încărcat circuit ce va fi ocolit.
c) Utilizarea ambelor filiere, ocolirea şi secţionarea longitudinală
− scheme cu 2  Coc  CL
− scheme cu cuple cu funcţii multiple.
c.1) scheme cu 2  Coc  CL (fig 6.8.)
Coc1 - ocoleşte întreruptoarele circuitelor racordate la SBC1
Coc2 - ocoleşte întreruptoarele circuitelor racordate la SBC2
Boc

Fig. 6.8. Schemă cu două cuple de ocolire şi o cuplă longitudinală

Avantaje:
− elasticitate maximă, investiţie maximă;
− se justifică în situaţiile în care trebuie ocolite simultan întreruptoarele a
două circuite racordate la secţii diferite.

c.2) utilizarea cuplelor cu funcţii multiple


c.2.1) schemă cu 1Coc  1CL (sunt necesare două întreruptoare)

Fig. 6.9. Schemă cu o cuplă de ocolire şi o cuplă longitudinală


Avem o singură Coc în loc de două. Aceasta poate îndeplini pe rând
funcţia de ocolire fie pentru circuitul de pe SBC1, fie pentru circuitul de pe
SBC2.
Este interzis a se cupla SBC1 şi SBC2 prin separatoarele S oc1 şi S oc2 .

c.2.2) schemă cu un întreruptor utilizat pe rând pentru a realiza Coc sau C L


Se pot realiza pe rând funcţiile:
− o cuplă longitudinală: S1  S 2  I c ;
− două cuple de ocolire: S1  S 4  I c
S 2  S3  I c .
− se reduce efortul de investiţii;
− elasticitate redusă.

Fig. 6.10. Schemă cu un întreruptor folosit atât pentru cupla de ocolire cât şi
pentru cupla longitudinală

6.3. Scheme de conexiuni cu două sau mai multe sisteme de bare


colectoare şi un singur întreruptor pe circuit

Fig. 6.11. Schemă cu două sisteme de bare colectoare şi un întreruptor pe


circuit. Varianta de bază (2 BC)
Apare al doilea sistem de bare BC2 în paralel cu BC1 şi cupla CTv între
cele două sisteme de BC.
Separatoarele de bare au două roluri:
 separarea vizibilă a întreruptorului faţă de tensiunea barei;
 selecţia sistemului de bare la care vrem să fie racordat circuitul.
Observaţie: Este interzisă realizarea cuplei între cele două BC prin
separatoarele de bare ale unui circuit.
Excepţie - anumite manevre (de exemplu, de trecere a unui circuit de pe o
bară pe alta) când, pe durate scurte, sunt închise ambele separatoare de bare.

Apare circuitul de cuplă transversală (CTV). Separatoarele de legare la


pământ sunt utile, la tensiuni ridicate, atunci când se fac lucrări pe una din bare.

Funcţiile CTV:
 verificarea stării izolaţiei unei BC,
 legarea în paralel a celor două BC,
 trecerea unui circuit de pe o bară pe alta, fără întreruperea
alimentării circuitului,
 ocolirea întreruptoarelor.

1. Verificarea stării izolaţiei unui sistem de BC care a fost în rezervă


rece presupune următoarea succesiune de operaţii:

Închidere SC1 SC2 ICT


Deschidere

De obicei SC1 şi SC2 se menţin închise pentru scurtarea manevrei (Rezervă


caldă-RC).
Dacă BC este “sănătoasă”, I CTv rămâne închis, dacă nu, protecţia prin
relee îl deconectează.

2. Legarea în paralel a două sisteme de BC, ambele sub tensiune.


Situaţii:
2.1. Cele două bare sunt alimentate de la două sisteme energetice diferite,
care nu funcţionează sincron (diferenţă de fază sau de modul a tensiunii 
U  1%U n )  succesiune de operaţii este necesară:
 se aduc în sincronism cele două sisteme;
 se închide I CTv .
Întotdeauna va exista o mică nesincronizare  curent de egalizare care
se va închide prin I CTv .
2.2. Cele două bare lucrează în acelaşi sistem energetic, dar legătura
electrică dintre cele două sisteme de BC este foarte lungă (fig 6.12)  diferenţa
de tensiune dintre tensiunile celor două BC este U  1%U n .

Fig. 6.12. Legătură între barele colectoare realizată printr-un şir de linii lungi ce
determină o diferenţă de tensiune > 1%Un

 se repetă succesiunea de operaţii de la punctul 2.1.


Funcţiile 1) + 2) au drept scop transformarea a două noduri distincte într-
un singur nod.
Funcţiile 1) şi 2) se utilizează pentru a se realiza funcţia 3).

3. Mutarea circuitelor de pe o bară pe alta, fără întreruperea alimentării


Succesiunea de operaţii pentru manevra de mutare a unui circuit de pe o
bară pe alta (de pe BC1 pe BC2):
a) Închiderea CTV (cuplarea celor două bare colectoare).
b) Se anulează posibilitatea de deschidere a CTV (se anulează protecţia
I CTv ) pentru a nu se deschide separatoare sub sarcină în cazul deschiderii
nedorite a I CTv .
Dezavantajul anulării posibilităţii de deschidere a CTV îl reprezintă
extinderea defectelor de pe o bară pe alta.
c) Dublarea alimentării circuitului (de exemplu, L1 era racordată la
BC1  SB1 închis, se închide şi SB2 ).
d) Se deschide SB1 şi L1 rămâne racordată la BC 2 .

Observaţie: Dacă manevra se face cu mai multe circuite, se preferă să se


dubleze alimentarea la toate şi după aceea să se deschidă celelalte separatoare de
bare. Manevrele de acelaşi tip este util să se facă succesiv pentru a nu se face
greşeli.
4. Ocolirea unui întreruptor de circuit prin două scurte întreruperi în
funcţionarea circuitului

Fig. 6.13. Schema de ocolire a unui întreruptor de circuit prin două scurte
întreruperi în funcţionarea circuitului
Etape:
I. se degajează bara BC 2 de toate circuitele cu excepţia celui la care
întreruptorul trebuie ocolit ( L1 ):
− se închide CTV ,
− se trec circuitele de pe BC 2 pe BC1
 BC 2  bară de ocolire;
II. se realizează legătura şunt, parcurgând etapele:
− se deschid I CTv , I, SB2 (prima întrerupere a L1 );
− se realizează legătura şunt (se desfac legăturile la I);
− se închide SB2 ;
− se închide I CTv care joacă rol de întreruptor al circuitului de
linie ( L1 )  se realizează circuitul punctat;
III. revenirea la soluţia normală:
− se deschid I CTv , SB2 (a doua întrerupere a L1 );
− se desface legătura şunt;
− se refac legăturile normale la I;
− se închid SB2 , I de pe L1 ;
− se redistribuie circuitele între BC1 şi BC 2 .

Avantajul soluţiei: efort mai redus de investiţii (în Boc şi Coc ).

Dezavantajul soluţiei: pe durata lucrului la I se mizează pe o singură


BC.
6.3.1. Comparaţie între secţionarea rigidă şi secţionarea elastică

Fig. 6.14. Comparaţie între secţionarea rigidă şi secţionarea elastică.

Din punct de vedere funcţional:


a) secţionare rigidă - există 1BC „tăiată” în două secţii. Fiecare circuit
este prevăzut cu un separator de bare  fiecare circuit ( L1 , L2 ) se poate cupla la
o singură secţie de bare  rigiditatea;
b) secţionare elastică - există două sisteme de BC dispuse în paralel 
putem distribui elastic circuitele între cele două noduri.
Elasticitatea este dată de:
− cele două separatoare de bare de pe fiecare circuit,
− dispunerea în paralel a celor două sisteme de BC.

Combinarea secţionării rigide cu secţionarea elastică. În staţiile cu două


BC (există secţionare elastică) se dovedeşte uneori a se justifica economic
prevederea, suplimentar, a unei secţionări rigide (fig 6.15).

Fig. 6.15. Schema cu două bare culectoare, din care una este secţionată.

Secţionarea longitudinală mai adaugă două cuple: CL plus o cuplă


transversală.
Se pot utiliza cuple cu funcţii multiple (se reduce efortul de investiţii) 
cuple longo-transversale (fig 6.16). Acestea pot realiza, pe rând, funcţiile de
CTv sau CL.
Fig. 6.16. Cupla longo-transversală.
S2 - S3 - ICLT CL
S2 - S4 - ICLT CTv1
S1 - S3 - ICLT CTv2

Astfel de secţionări se justifică la staţiile de tensiuni medii (6-20 kV),


unde pot apărea curenţi mari de scurtcircuit şi unde există un număr mare de
circuite.
Uneori putem folosi 2 BC, ambele secţionate longitudinal (fig 6.17):
4  3  2 1
C 42   6 cuple posibile.
1 2 1 2

Fig. 6.17. Două bare colectoare ambele secţionate.

6.3.2. Scheme cu trei sau mai multe sisteme de bare colectoare

Reprezintă o adâncire a secţionării elastice.

Fig. 6.18. Schemă cu trei bare colectoare


Situaţii în care se folosesc astfel de scheme:
− staţii de interconexiuni (în SEN),
− staţii de interconexiuni cu alte ţări.
Problematica cuplelor (fig 6.19):
a) se pot realiza 3  CTv;
b) se poate realiza o cuplă cu funcţii multiple.

Fig. 6.19. Cuplele pentru un sistem cu trei bare colectoare: a) trei cuple
transversale; b) o cuplă cu funcţiuni multiple.

În soluţia b) se pot realiza, pe rând, următoarele cuple:


S1  S 3  I  C12
S 2  S 4  I  C 23
S 4  S1  I  C31

Numărul de cuple posibile:


3 2
C32   3 (2 = cuplate câte două; 3 = nr. de BC)
1 2

n!
Cnk 
k!(n  k )!
6.3.3. Variante de scheme pentru ocolirea întreruptoarelor fără întreruperi
în funcţionarea circuitelor

1) Varianta de bază - utilizarea Boc şi a Coc (fig 6.20).

Fig. 6.20. Schemă cu două sisteme de bare colectoare şi o bară de ocolire

Soluţia cea mai elastică. Prin introducerea Boc şi Coc se doreşte evitarea
întreruperii alimentării (de exemplu, a consumatorului de pe linia L) atunci când
se doreşte să se lucreze la întreruptorul de pe circuitul respectiv (I).

Observaţie: Întreruptorul este cel mai solicitat aparat din celulă  revizii
mai dese.

Succesiunea operaţiilor pentru manevra de ocolire:


I. verificarea stării izolaţiei Boc cu ajutorul Coc ,
II. realizarea circuitului de ocolire (punctat) prin închiderea SocL (se închide
sub sarcină, dar sub o diferenţă de potenţial U  1%U n )  se dublează
alimentarea L (prin I şi I oc ).
Atenţie! Coc trebuie racordată la aceeaşi BC ca şi L altfel, dacă CTv este
deschisă, SocL poate fi închis sub sarcină şi sub o diferenţă de potenţial
neneglijabilă;
III. se deschide I şi separatoarele care-l flanchează. L rămâne alimentată pe
calea de ocolire (prin I oc )
Soluţii cu elasticitate mai mică, dar şi efort redus de investiţii:
− 2. : soluţii cu Boc ,
− 3. : soluţii fără Boc .
2) soluţii cu Boc (fig 6.21):

Fig. 6.21. Scheme de ocolire a întreruptoarelor în cazul schemelor cu două


bare colectoare şi bară de ocolire

Se menţine Boc, dar în loc de două cuple se prevede una singură cu funcţii
multiple:
− 2a  CTv trece prin Boc ;
− 2b  CTv nu trece prin Boc .
Ca întreruptor de CTv se foloseşte cel de la cupla de ocolire;

3) soluţii fără Boc (fig 6.22.)

Fig. 6.22. Scheme de ocolire a întreruptoarelor în cazul schemelor cu două


bare colectoare fără bară de ocolire.

Se renunţă la Boc . Ca Boc se foloseşte una dintre BC.


Ca I oc se foloseşte întreruptorul de la CTv.
3a  ocolirea se poate face numai prin BC1, la care este legat rigid S OC .
3b  ocolirea se poate face prin orice bară. Suplimentar apare Ssupl .

Succesiunea operaţiilor pentru manevra de ocolire la 3a:


I. eliberarea BC1 de celelalte circuite decât L;
II. dublarea alimentării L (punctat);
III. deconectarea I şi a separatoarelor ce-l flanchează.

6.4. Scheme cu 2 BC la care revin ca investiţii două întreruptoare pe


circuit

Fig. 6.23. Scheme cu două bare colectoare şi două întreruptoare pe circuit.


Varianta de bază

În funcţionare normală, toate întreruptoarele sunt închise.

Avantajele soluţiei:
1. toate manevrele sub sarcină se fac prin întreruptoare (la schemele cu 1
I/circuit se manevrau sub sarcină separatoarele de bară, dar cu U  1%U n , la
dublarea alimentării pentru trecerea de pe o bară pe alta);
2. nu mai este necesară CTv; cuplarea barelor se poate realiza prin perechile de
întreruptoare ale fiecărui circuit;
3. în cazul avariei la un sistem de BC sau separator de BC pot rămâne în
funcţiune toate circuitele staţiei pe celălalt sistem de BC;
4. nu se prevăd Coc (este puţin probabilă defectarea simultană a ambelor
întreruptoare de pe un circuit);
5. se recurge foarte rar la secţionarea longitudinală.
Dezavantaj - efort ridicat de investiţii (> 50%)  schema se foloseşte
rar.
Există la staţia 220 kV - centrala Işalniţa (Craiova) (la primele două
grupuri de 315 MW). Această staţie este în curs de retehnologizare.
Se folosesc scheme cu 1,5 sau 1,33 I / circuit care încearcă să conserve
din avantajele schemei cu 2 I / circuit, dar cu efort redus de investiţii.

6.5. Scheme cu 2 BC şi câte N+1 întreruptoare folosite în comun la


fiecare subansamblu de N circuite

N 1
NI  , [I / circuit]
N
unde: N - numărul de circuite care folosesc în comun întreruptoare.

În figura 6.24 se prezintă scheme cu 1,5 şi 1,33 I / circuit.

N 1 2 1 3
NI     1,5I/circuit
N 2 2
3 1 4
NI    1,33I/circuit
3 3
Fig. 6.24. Scheme cu mai multe întreruptoare pe circuit: a) 1,5
întreruptoare pe circuit; b) 1,33 întreruptoare pe circuit

Avantajele acestor scheme:

1. în funcţionare normală - toate întreruptoarele şi separatoarele sunt închise 


fiecare circuit rezultă racordat la restul schemei prin câte două întreruptoare,
deşi efortul de investiţii este de 1,5 sau 1,33 I/circuit,
2. nu se fac manevre cu separatoare sub sarcină,
3. nu este necesară CTv,
4. nu este necesară secţionarea longitudinală,
5. nu este necesară Boc; fiecare circuit este racordat la restul schemei prin 2 I 
este puţin probabil să devină amândouă simultan indisponibile,
6. efort mai redus de investiţii (faţă de schema cu 2 I/circuit).

Creşterea gradului de folosire în comun a întreruptoarelor pune în


evidenţă şi o serie de dezavantaje ale acestor scheme, după cum urmează;
1. posibilitatea închiderii printr-un întreruptor a curentului a două circuite.
Exemplu: revizie la I1  I3 străbătut de sarcinile de pe cele două circuite
racordate la acest tronson.
Soluţia este ca la un subansamblu să se grupeze:
a) un circuit linie (plecare) şi un generator (injecţie),
b) un generator şi două plecări.
Astfel de scheme se folosesc acolo unde, chiar la puteri mari, amperajele
nu sunt prea mari (staţii de tensiune mare);
2. pot apărea dificultăţi în dispunerea circuitelor în teren (de exemplu, circuitul
central din schema b);
3. dificultăţi în asigurarea selectivităţii protecţiei prin relee (să se deconecteze
numai zona avariată);
4. se lungesc manevrele. Pentru revizia la o linie (L1) sunt necesare cinci
operaţii succesive (se deschid I3, I2, separatoarele dinspre nod şi S); dacă (S)
există, după deschiderea lui se pot reînchide celelalte separatoare şi I2, I3
refăcându-se subansamblul de întrerupătoare  S este necesar pentru revizii
pe circuite.

Aceste scheme se folosesc la tensiuni mari 400, 750, 1200 kV.

În România, schema cu 1,5 I/circuit se foloseşte la staţia de 400 kV CNE


Cernavodă.

6.6. Scheme poligonale

6.6.1. Scheme cu un singur contur poligonal. Varianta de bază

Se prezintă schema pentagon în două variante de reprezentare (fig. 6.25):


− schemă de principiu (A),
− schemă monofilară cu considerarea dispunerii în teren a circuitelor
(schema în “zigzag”, Az).

Pe fiecare latură a poligonului se prevede câte un întreruptor flancat de


două separatoare.
Circuitele se racordează câte unul în fiecare nod prin intermediul unui
separator.

Puncte de vedere pentru caracterizarea acestui tip de schemă:


− poligon având întreruptor pe fiecare latură,
− 1 BC multiplu secţionat având între fiecare două secţii cuple
longitudinale cu întreruptor care realizează un inel închis; la fiecare secţie de
bare se racordează un singur circuit.
Fig. 6.25. Scheme cu un singur contur poligonal: A) schema de principiu;
Az)schemă în zig-zag.

Avantajele schemei:

1. fiecare circuit rezultă racordat la restul schemei prin câte două întreruptoare;
investiţional avem însă 1 I / circuit,

2. efort mai redus de investiţii decât pentru schemele cu 2 BC, nu există CTv.
Întreruptoarele conturului poligonal sunt folosite în comun de 3, 4 circuite
(triunghi, pătrat etc.). Pentru a conserva aceste avantaje, în funcţionare normală,
toate întreruptoarele trebuie să fie închise.

Dezavantajele schemei:
1. datorită folosirii în comun, printr-un întreruptor se pot închide, în anumite
situaţii, curenţii a două sau mai multor circuite  amperaje mari  aceste
scheme se folosesc la tensiuni ridicate (Un  110 kV); creşterea numărului de
laturi accentuează acest dezavantaj  limitarea numărului de laturi (4 -
România, 8 - Germania - limită superioară);
2. se lungeşte manevra de deconectare a unui circuit; pentru a deconecta o linie
(L):
− se deschid I adiacente,
− se deschide separatorul (S) de linie,
− se reface conturul prin reînchiderea întreruptoarelor;
3. dificultăţi referitoare la selectivitatea protecţiei prin relee;
4. dificultăţi de dispunere a circuitelor în teren (soluţie  schema Az în
“zigzag”);
5. se recomandă ca circuitele care se pot rezerva reciproc (de exemplu, două
circuite de linie care alimentează aceeaşi zonă) să se racordeze la noduri
opuse;
6. schema Az este o variantă care sugerează modul de dispunere a circuitelor în
teren  cu întreruptoarele pe un singur şir.

6.6.2. Filiere de extindere a schemelor poligonale

Extindere  adăugare de noi circuite instalaţiilor existente.

La schemele cu BC extinderea o putem face prin prelungirea sistemului


de bare colectoare şi racordarea noilor circuite.

Filiere de extindere la schemele poligonale (adăugarea de noi laturi pentru


racordarea noilor circuite):
a) adăugarea de noi contururi poligonale interconectate prin
câte două întreruptoare,
b) îngemănare (jumelare) cu noi contururi poligonale.

a) Adăugarea de noi contururi poligonale interconectate prin două


întreruptoare:

Fig. 6.26. Adăugarea de noi contururi poligonale


Am adăugat un nou patrulater vechiului contur:
2  4  2 10
NI    1,25I / circuit .
8 8

b) Extinderea prin îngemănare (jumelare) cu noi contururi poligonale


(fig 6.27):
2  4  n hexag
NI  nhexag = numărul hexagoanelor jumelate
3  3  n hexag ,
nhexag. 1 2 4 ∞
6 10 18 4
NI 1  1,1  1,2  1,33
6 9 15 3
 maxim 1,33 I/circuit.

Fig. 6.27. Extinderea schemelor poligonale prin îngemânare

6.7.Scheme bloc şi variante pentru mărirea elasticităţii acestora

Schema bloc este un ansamblu de echipamente care poate funcţiona


numai dacă funcţionează toate componentele sale (fiabilistic  structură serie).
a) Variante de bază (fig 6.28):
TES - trafo. de evacuare a energiei în sistem;
TSP - trafo. de servicii proprii;
SRA - staţie de racord adânc.
Nodurile schemelor bloc se pot lega la barele colectoare sau la nodurile
schemelor poligonale.
(a) - Schemă bloc linie - trafo. (L - T);
(b) - Schemă bloc formată din G, TES, şi TSP;
(c) - Bloc complet: G, TES, TSP, L.
Fig. 6.28. Tipuri de scheme bloc: a)-schemă bloc linie - trafo. (L - T); b)-
schemă bloc formată din G, TES, şi TSP; c)-bloc complet: G, TES, TSP, L

Caracteristicile schemelor bloc:


1. lipsa unor legături intermediare (transversale) cu blocuri vecine;
2. număr redus de aparate de comutaţie între componentele blocului.
Separatorul (S) de la schema (a) este necesar din motive de protecţia
muncii (în cazul lucrului la T). Uneori se dispune întreruptor, pentru linii (L)
lungi (> 510 km), (în schemele (a) şi (c))  efort redus de investiţii şi mai
puţine surse de avarii (daune).
Schemele bloc se folosesc pe scară largă în lume cu condiţia de a dispune
de un anumit grad de rezervare.
Datorită gradului redus de funcţionare în paralel se reduc valorile
curenţilor de scurtcircuit.

b) Variante cu elasticitate mărită în cadrul aceluiaşi bloc


Se obţin prin intercalarea unor aparate suplimentare între componentele
blocului, numai dacă efortul de investiţii se justifică prin reducerea daunelor (fig
6.29.).
1. Introducerea IG sau CG (cuplor de generator) reduce gradul de dependenţă
între componentele blocului (fig 6.29, schema A).
 pe durata pornirii grupului, serviciile proprii (SP) pot fi alimentate prin
TES şi TSP. TES este folosit, în mod obişnuit, pentru evacuarea puterii în sistem.
Apoi, generatorul poate fi cuplat la SEN prin IG sau CG fără a întrerupe SP.
2. În schema B, la deconectarea generatorului (G) se poate menţine legătura
între staţiile de 110 kV şi 20 kV.
Fig. 6.29. Scheme cu elasticitate mărită

c) Variante cu elasticitate mărită prin punţi între blocuri


(schemele H)

Vom prezenta cazul blocurilor L - T în două variante (fig 6.30.):


− puntea de legătură pe partea trafo. (a),
− puntea de legătură pe partea liniilor (b).

Fig. 6.30. Mărirea elasticităţii prin punţi între blocuri

Cele două blocuri L - T au câte un întreruptor pe circuit (dacă lungimea


liniei l > 510 km  se justifică introducerea I).

(a)
Puntea (IP) este pe partea trafo. Întreruptoarele I1 şi I2 sunt intercalate la
începutul liniilor ca şi cum le-ar aparţine.
Soluţia se foloseşte în situaţiile în care se fac manevre dese cu linii (la
linii lungi sau care trec prin zone cu indice keraunic mare  probabilitate
ridicată de avariere).
Apar ST1 şi ST2 pentru a putea scoate T1 şi T2 în revizie.

Manevre:
1. Pentru scoaterea în revizie a unei linii se deconectează I1 sau I2,
2. Pentru scoaterea în revizie a unui trafo. (5 operaţii): exemplu, T1

Închidere I1 IP
Deschidere IP I1 ST1

(b)
Puntea (IP) este pe partea liniilor, I1 şi I2 rezultă intercalate la bornele
trafo.
Soluţia se foloseşte unde se fac manevre dese cu trafo. (de exemplu, staţie
de alimentare a unui consumator industrial, unde în fiecare noapte se
deconectează trafo. pentru a nu se alimenta PFe, la mersul în gol).
Nu este nevoie de ST1 şi ST2.
Se comută uşor trafo., dar prin mai multe operaţii liniile.
Efort de investiţii:
3
(a)  0,75I/circuit
4
8
 2Sep . / circuit
4
3
(b)  0,75I/circuit
4
6
 1,5Sep./circu it
4

Soluţie pentru extinderea schemelor H: se adaugă un bloc L - T cu


puntea lui. Pe măsură ce se introduc noi blocuri cu câte o punte, în anumite
situaţii, prin unele punţi, ar putea apărea circulaţii mari de curent. Pentru a
uniformiza aceste circulaţii se introduce puntea N+1 prin care se închide un inel
(fig 6.31).
 un contur poligonal cu câte două circuite racordate într-un singur nod.
Observaţie: La un defect în T2 se deschid IP12, I2, IP23.
Fig. 6.31. Extinderea schemelor „H”

6.8.Scheme cu un număr redus de întreruptoare

Scop → mărirea gradului de utilizare a întreruptoarelor.


Justificare → întreruptoarele sunt:
− cele mai scumpe elemente ale instalaţiei electrice,
− cele mai complexe,
− cele mai solicitate,
− cele la care se intervine cel mai des în exploatare.
Ruperea arcului electric şi deschiderea întreruptorului se produc în
aproximativ 0,1s. Un întreruptor este manevrat de câteva ori sau zeci de ori pe
an.
 ÎNTRERUPTORUL lucrează câteva secunde pe an;
 DEVINE OPORTUNĂ creşterea gradului de utilizare a lor.

I. Soluţii de scheme cu un întreruptor pentru mai multe circuite


alimentate din aceeaşi staţie:
A) întreruptorul intercalat în serie,
B) întreruptorul intercalat în derivaţie.
A) Întreruptorul intercalat în serie (cu circuitul de alimentare din
SEN).

Fig. 6.32. Schemă cu un întreruptor pentru mai multe circuite. Legare în serie
Ss nu poate deconecta curenţi de scurtcircuit.
La un scurtcircuit în k1 protecţia liniei L1 intră selectiv în funcţionare şi
are loc următoarea succesiune de evenimente:
a) protecţia liniei L1 dă comanda de deconectare a întreruptorului unic
(conectat în serie - I);
b) la sfârşitul cursei de deconectare a întreruptorului I se închid
contactele auxiliare ale acestuia, prin care se dă comanda de deschidere a Ss.
Liniile racordate la BC rămân un timp relativ scurt (1 - 2 sec.) fără
tensiune;
c) când SS îşi termină cursa de deschidere, prin contactele auxiliare ale
acestuia se dă comanda de închidere a întreruptorului I.
Schema este folosită la electrificări rurale, irigaţii (de exemplu, în SUA, în
fosta URSS).

B) Întreruptorul intercalat în derivaţie (cu circuitul de alimentare


din SEN, fig 6.33).
La un scurtcircuit în k1 protecţia liniei L1 comandă:
a) închiderea întreruptorului scurtcircuitor (Iscurtcircuitor)  scurtcircuitul
se mută amonte (pe BC)  valoarea curentului prin separatorul liniei
L1 se reduce foarte mult;
b) la sfârşitul cursei de închidere a Iscurtcircuitor se dă comanda de
deschidere a SS (de pe L1),
c) când SS termină cursa de deschidere se dă comanda de deschidere a
Iscurtcircuitor.

Fig. 6.33. Schemă cu un întreruptor pentru mai multe circuite. Legare în


derivaţie
Dezavantajele acestei soluţii:
1. se mută defectul amonte  defectul se agravează (scade impedanţa Z 
creşte curentul, defectul se aproprie de sursă);
2. se lungeşte durata defectului  pierderi RI2 mari.
 se preferă intercalarea serie a întreruptorului I.

II. Soluţii de scheme cu un întreruptor la începutul unei linii care


alimentează câteva staţii aflate la distanţe mari între ele (fig. 6.34.)
Este o variantă a intercalării serie a întreruptoarelor, dar, de această dată,
separatorul ce trebuie deschis se află în staţii (ST1, ST2, etc.) care pot fi la mare
distanţă între ele.
În cazul unui defect în T1 (K1) protecţia întreruptorului IL sesizează şi îl
deschide. După care, protecţia din ST1 comandă deschiderea separatorului
automat SDA1. Cu întârziere, reanclaşează apoi IL continuând alimentarea
celorlalte staţii.
Dacă are loc un scurtcircuit în K2, se interpune impedanţa mare a T1,
valoarea curentului fiind insuficientă pentru demararea protecţiei prin relee a
întreruptorului IL  se prevăd separatoare scurtcircuitoare (Ssc1).

Fig. 6.34. Întreruptor aşezat la începutul liniei ce alimentează câteva staţii

În această situaţie, protecţia T1 comandă închiderea rapidă a Ssc1  se


măreşte valoarea curenţilor de scurtcircuit pentru a fi sesizaţi de protecţia IL. În
acelaşi timp protecţia T1 comandă şi deschiderea SDA1, care se execută cu
întârziere pentru a permite deschiderea prealabilă a lui IL.
La un defect în K3 (între staţiile ST2 şi ST3) protecţia comandă
deconectarea IL. Apoi echipa de reparaţii se duce şi deschide SL2 şi apoi se
repune linia în funcţiune. ST3 rămâne nealimentată (ca şi următoarele staţii) 
întreruperi ale consumatorilor pe durata intervenţiei.

Pentru consumatori foarte exigenţi se poate folosi dublarea schemei: două


linii magistrale de la care se alimentează câte două trafo. în fiecare staţie.

Fig. 6.35. Schemă pentru consumatorii exigenţi