Închinarea cinstitelor lanţuri ale Sfîntului Apostol Petru

(29 ianuarie)
Cînd Sfîntul Apostol Petru a fost dus în temniţă de împăratul Irod şi era
legat cu două lanţuri de fier, dormind el noaptea între doi ostaşi, a venit
îngerul Domnului şi lovindu-l în coastă, l-a deşteptat şi l-a scos afară,
căzînd de pe dînsul lanţurile cele de fier; despre aceasta se scrie în
Faptele Apostolilor: Şi s-a auzit acea prea slăvită izbăvire din legături şi
din temniţă a lui Petru, prin toată cetatea Ierusalimului. Atunci nişte
credincioşi, în taină luînd lanţurile acelea, le-au păstrat la ei, avîndu-le
înaintea ochilor, ca pe însuşi Sfîntul Apostol Petru; care nezăbovind
după acea ieşire din temniţă, s-a dus în alte ţări, propovăduind cuvîntul
lui Dumnezeu, şi nu s-a arătat în Ierusalim. Deci, lanţurile acelea au luat
putere tămăduitoare de la trupul apostolului. şi precum erau maramele
şi basmalele lui Pavel, aşa şi lanţurile lui Petru, care au ros trupul lui,
tămăduiau neputinţele şi goneau duhurile cele viclene. Drept aceea, se
cinsteau cu cucernicie de cei credincioşi acele cinstite lanţuri, cărora li
se închinau şi cu dinadinsul le păstrau, din neam, ca moştenire; pentru
că părinţii le lăsau copiilor lor, iar copiii venind în locul tatălui, le
încredinţau moştenitorilor lor. Şi astfel unul după altul primindu-le şi
unul altuia spunînd de cine s-au atins lanţurile acelea şi de care trup s-au sfinţit.
Cu o moştenire ca aceasta au ajuns lanţurile în mîinile lui Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului (422-458); şi pe
cînd dreptcredincioasa împărăteasă Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic (408-450), se afla în
Ierusalim, a zidit multe biserici; Sfintele Locuri cu cheltuială împărătească le-a împodobit, şi iarăşi s-a întors
la Constantinopol; atunci patriarhul Iuvenalie, văzîndu-i dreapta credinţă şi iubirea ei de Dumnezeu, i-a
dăruit multe din duhovniceştile vistierii; iar între alte lucruri sfinte, i-a dat şi aceste cinstite şi de minuni
făcătoare lanţuri ale Sfîntului Apostol Petru, pe care, luîndu-le împărăteasa, le-a adus în Constantinopol;
deci, un sfînt lanţ l-a dus înăuntrul bisericii celei mari a Sfîntului Apostol Petru, unde săvîrşea soborul lui, iar
altul l-a trimis la Roma, fiicei sale Eudoxia, care era măritată după împăratul
Romei, Valentinian al treilea (424-455), şi aceea fiind următoare maicii sale în credinţa cea dreaptă, cu
dragoste a primit acel nepreţuit dar şi zidind o biserică în numle Sfîntului Apostol Petru, în muntele
Escuilinului, a pus într-însa acel lanţ. S-a aflat în Roma şi un alt lanţ al Sfîntului Petru, cu care l-a legat Nero
tiranul, şi acela, împreună cu lanţul cel adus de la Constantinopol, a fost pus în biserică. Şi s-a aşezat
praznicul închinării cinstitelor lanţuri în şaisprezece zile ale lunii ianuarie, întru cinstirea şi pomenirea
Sfîntului Apostol Petru şi întru slava lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.

Sfântul și Dreptul Maxim, cel Nebun întru Hristos, din Totma (1650)
(29 ianuarie)
Sfântul Maxim a trăit în veacul al XVII-lea în oraşul Totma, guberia Vologda. Acesta
vreme de 45 de ani a luat pe umeri crucea nebuniei pentru Hristos, petrecând
neîncetat în postiri, rugăciuni, goliciunea şi neîngrijirea de trup, pentru aceasta primi
se la Dumnezeu darul facerii de minuni.
La adânci bătrâneţi, încununat de mulţimea anilor nevoinţelor sale, adormi cu pace în
ziua de 16 ianuarie 1650, fiind înmormântat în biserica Învierii Domnului din satul
Varniţa.
Cinstirea sa locală începu în anul 1715, în urma mulţimilor de minuni ce izvorau de la
mormântul său.Pomenirea sa se săvârşeşte în ziua adormirii sale, la 16/29 ianuarie.
Glasul Apostolului Tău, Pavel, care zice: Noi nebuni pentru Hristos, auzind robul Tău
Maxim, Hristoase Dumnezeule, nebun s-a făcut pe pământ. Pentru aceea săvârşind
pomenirea lui, Ţie ne rugăm, Doamne, mântuieşte sufletele noastre. (Troparul Sfântului)

1
 Mesip şi moaşa lor, Neonila, şi cei împreună cu dînşii
(29 ianuarie)
(Scrisă de sfîntul mucenic Neon, care a pătimit după sfîrşitul lor) Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei,
ucenicul Sfîntului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, cel plin de Duhul Sfînt, vrînd să
înmulţească turma cea cuvîntătoare a lui Hristos, a trimis pe ucenicii săi în diferite ţări, ca să
propovăduiască cu îndrăzneală cuvîntul lui Dumnezeu. Dar auzind cum că în Galia era mai multă prigonire
asupra creştinilor - căci împărăteasca poruncă, ce se dăduse spre uciderea credincioşilor, se lăţise
pretutindenea -, a trimis acolo doi preoţi ai lui Dumnezeu, pe Antioh, pe Benign şi pe diaconul Tirs, bărbaţi
cu adevărat îmbunătăţiţi, de Dumnezeu iubitori, întru nevoinţe sîrguitori şi gata la osteneală pentru
dragostea lui Hristos, uitînd primejdiile mării, iubind străinătatea cu osîrdie şi dorind muncile şi moartea.
Aceştia, luînd poruncă de la episcopul lor, s-au suit în corabie; iar Sfîntul episcop Policarp a vorbit către
dînşii astfel: "Mergeţi, bărbaţi puternici întru tăria lui Hristos, tare oştindu-vă, cîştigaţi, prin sfînta
mărturisire a preasfîntului nume al lui Hristos, pe mulţi ostaşi, cu care bucurîndu-vă pentru biruinţă, să
puteţi cîştiga nume slăvit şi veşnică cinste; apoi, roadele ostenelilor voastre să se înmulţească cu
îndestulare şi să dobîndiţi sălăşluirile în raiul drepţilor". Sfîntul Policarp, cu acestea şi cu multe alte
binecuvîntări a pregătit de cale pe trimişii săi; iar ei plutind cu bună sporire, prin dumnezeiasca povăţuire
au sosit degrab la malurile Marsiliei, şi ieşind la uscat, călătoreau, avînd înainte călător pe îngerul lui
Dumnezeu. Intrînd în cetatea care se numea Edua, au aflat după rînduiala lui Dumnezeu un bărbat numit
Faust, de neam bun, cu cinste, senator luminat, de care au fost primiţi cu frumoasă primire. Acela,
înştiinţîndu-se de dînşii că sînt prezbiteri, i-a rugat cu osîrdie să facă creştini pe casnicii, rudeniile şi prietenii
lui, luminîndu-i prin Sfîntul Botez, căci el, din pricina prigonirii de atunci, era creştin în taină. Apoi, a adus la
dînşii pe fiul său tînăr, Simforian - care prin povăţuirea sfinţilor şi prin alegerea dumnezeiască mai pe urmă
avea să fie mucenic al lui Hristos -, pe acela încredinţîndu-l în mîinile preoţilor, se ruga ca Sfîntul Benign să-l
boteze, iar Sfîntul Antioh să-i fie naş copilului. Deci, au făcut dumnezeieştii slujitori toate, după dorinţa lui
Faust.
Aducîndu-şi aminte de sora sa şi de nepoţii ei, Faust a zis către sfinţi: "Am o soră de o mamă cu mine,
anume Neonila, care locuieşte în cetatea Lingoniei şi are trei nepoţi, născuţi din fiul ei, care au ieşit
împreună în lumea aceasta, din pîntecele maici lor; apoi învăţînd bine ştiinţele libere şi înţelepciunea din
afară şi urmînd obiceiurilor părinteşti, vieţuiesc în rătăcirea păgînească, slujind idolilor; dar sora mea
doreşte să-i facă ostaşi ai lui Hristos şi să-i supună la sfînta Lui slujbă; deci, rogu-vă pe voi, o! preoţi ai lui
Dumnezeu, să-i ajutaţi pe ei şi să luminaţi casa cea de neam bun, precum aţi început". Auzind sfinţii
acestea, au făcut sfat ca să se împartă la propovăduire; drept aceea Antioh şi cu Tirs s-au dus în satul
Augustuduniei, unde pe mulţi aducîndu-i la credinţa lui Hristos, mai pe urmă s-au încoronat cu cunună
mucenicească; iar pe Sfîntul Benign l-a trimis Faust în cetatea Lingoniei, la sora sa. Neonila, sora lui Faust, a
primit pe Sfîntul Benign cu toată cinstea, ca o mană pogorîtă din cer; dar în acea zi nepoţii ei erau duşi într-
un sat, ce se chema Pasmasia, aducînd jertfe idolului ce se numea Nemesis şi, din acele jertfe păstrînd
rămăşiţele, le-au adus la bătrîna lor; iar ea îngreţoşîndu-se de urîciunile idoleşti, le-a aruncat spre mîncare
cîinilor; apoi a început, înaintea Sfîntului prezbiter Benign, a grăi cu dînşii aşa: "Iubiţii mei nepoţi,
cunoaşteţi pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi viu, Căruia îngerii şi toată făptura Îi
slujesc cu vrednică datorie, Care toată lumea a făcut-o cu cuvîntul, Care cu porunca a întins înălţimea
cerului, a lărgit lăţimea pămîntului, a adunat adîncurile mării şi cu nisip le-a îngrădit; Care a înfrumuseţat
cerul cu stelele şi a pus doi luminători mai aleşi, cărora le-a poruncit ca toate cele zidite de El să le lumineze
cu razele lor; Care a dat apele spre viaţa peştilor şi cu feluri de copaci şi iarbă a îmbrăcat pămîntul şi a făcut
toată fiinţa după voinţa Sa. Apoi a binevoit a zidi pe om după chipul şi asemănarea Sa; şi l-a îmbogăţit cu
deosebită înţelepciune, cu darul ştiinţei şi al înţelegerii, ca să caute pe Domnul a toată făptura mai cu
dinadinsul, iar nu prin neştiinţă să defaime pe Ziditor; ca să cunoască binele şi să-l deosebească de rău, ca
pe idolii cei făcuţi cu mîinile din multe feluri de materii, fiind nesimţitori şi neînsufleţiţi, spre înşelarea
oamenilor, închipuiţi prin diavolească scornire, nu numai cu nici un fel de cinste să-i cinstească, dar să-i
lepede ca pe cei necuraţi şi să fugă de împărtăşirea lor; pentru că diavolul, prin meşteşugul cel viclean, a
închipuit pe idoli în lumea aceasta şi a înşelat în Rai pe Adam, omul cel dintîi. Deci, lăsaţi, o! preaiubiţi

2
nepoţi pe idolii cei diavoleşti, iar pe Ziditorul a toate, Domnul nostru Iisus Hristos, să-L mărturisiţi fără nici o
îndoială, că iată vedeţi înaintea voastră pe acest bărbat sfînt care a venit din ţări îndepărtate, trimis la voi
din bunătatea lui Dumnezeu; deci luaţi aminte la cuvintele gurii lui, căci cele ce ies din gura lui sînt porunci
dumnezeieşti; învăţaţi-vă de la dînsul învăţătura cea sfîntă, care va fi mîntuirii voastre mai folositoare decît
toate". Cu aceste învăţături mîntuitoare fericita Neonila cu Sfîntul Benign, sfătuind pe nepoţii ei, întărea în
inimile lor dumnezeiescul dar, care în taină se insuflase într-înşii; iar ei stăteau cu mirare, privind unul spre
altul, socotind toate cele grăite de dînşii; apoi întorcîndu-se către bătrîna lor, i-au zis cu un glas: "Pentru ce
ai ţinut acoperit prin tăcere pînă acum un lucru atît de mare şi de ales? De ce ai tăinuit calea adevărului şi
lumina cea prealuminoasă de atîta vreme?" Iar ea, ridicîndu-şi ochii spre cer şi înălţîndu-şi mîinile,
mulţumea lui Dumnezeu că nepoţii ei încep a cunoaşte adevărul şi a zis către dînşii cu dragoste: "Fiul meu,
adică tatăl vostru, care acum este cufundat în tartar, era atît de împietrit cu inima, întunecat în negura
păgînătăţii şi străin de înţelepciune şi înţelegere, încît nu voia nici a crede în Hristos Dumnezeu, nici a
pomeni cu gura numele Lui cel sfînt. Deci, ce putea să folosească unuia ca aceluia dumnezeiescul cuvînt,
căruia răutatea necredinţei îi cuprinsese cu totul cele dinlăuntru ale inimii şi nu putea să vadă lumina
dreptăţii, fiind orbit de rătăcirea idolească? Din cauza lui am tăcut pînă acum, negrăindu-vă cele
folositoare, că mă temeam ca nu cumva el, prin sfatul cel pierzător, să vă facă să rătăciţi în veci din cărarea
cea dreaptă; iar cu învoirea lui Dumnezeu, murind acela, toate împiedicările s-au ridicat şi acum este vreme
bine venită. Deschideţi-vă ochii inimii şi ai trupului, privind mai ales spre cer şi, umplîndu-vă de darul
Domnului nostru Iisus Hristos, dezrădăcinaţi din sufletele voastre cinstirea de idoli cea vrăjmaşă mîntuirii
voastre, ca să puteţi trece spre bucuria veşnică".
După ce au grăit acestea şi multe altele, fericita Neonila şi sfîntul preot, tinerii şi-au adus aminte de
vedeniile lor, pe care le văzuseră în noaptea trecută şi care erau înainte însemnare a încredinţării lor; deci
spuneau unul altuia cele ce văzuseră. Cel dintîi, cu numele Pevsip, a zis: "Eu m-am văzut primit la sînul
bunicii mele şi sugeam din piept lapte îndestulat, iar ea mă îndemna, zicîndu-mi: Pevsipe, bea mîntuitorul
lapte, ca, întărindu-te cu acesta, să poţi sta asupra potrivnicilor şi să cîştigi slăvita biruinţă". Iar Elasip a zis:
"Eu am văzut pe cineva şezînd pe un scaun în cer, strălucind cu negrăită slavă, de a Cărui strălucire mi s-au
întunecat ochii, apoi spaimă şi frică au căzut asupra mea; însă Cel cu faţa luminoasă, chemîndu-mă îmi
zicea: "Nu te teme, căci te vei învrednici a lua cununa biruinţei". Al treilea frate, Mesip, spunîndu-şi vedenia
sa, a zis: "Am văzut şi eu, nu ştiu pe care împărat mare, ţinînd sceptrul şi care pe noi, aceştia trei împreună,
ne rînduia în a sa ostăşire încingîndu-ne cu brîu ostăşesc; apoi cu mare preţ răscumpărîndu-ne din
legăturile robiei, ne scria cu litere de aur veşnică libertate şi zicea către mine: "Mesipe, pe voi aceşti trei
fraţi am gîndit ca să vă pun în palatul Meu şi cu veşnice răsplătiri de asemenea să vă încununez; căci bunica
voastră neîncetat, ziua şi noaptea, se roagă Mie pentru mîntuirea voastră, ca să fiţi povăţuiţi la calea cea
dreaptă; şi izbăvindu-vă de întunericul cel diavolesc, să puteţi vedea lumina cea adevărată şi să treceţi din
moarte la viaţă". O! cît de minunate sînt vedeniile acestor trei fraţi, care însemnau întoarcerea lor către
Dumnezeu. Acestea văzîndu-le şi cu îndemnările Neonilei şi ale preotului povăţuindu-se, au zis la sfîrşit
către fericita lor bunică: "Spune-ne ce să facem, ca astfel propovăduirea voastră, izgonind toată rătăcirea,
să poată ajuta mîntuirii noastre?" Atunci s-a bucurat Sfînta Neonila cu dumnezeiescul preot şi, dînd
mulţumire lui Dumnezeu, a zis către dînşii: "Toate poruncile lui Dumnezeu să le păziţi şi pe Hristos,
împăratul împăraţilor, cu neîndoire să-l credeţi că este Dumnezeu; să vă depărtaţi de necurăţeniile idolilor
şi singuri să vă daţi Ziditorului vostru Dumnezeu". Apoi Sfîntul Preot Benign, învăţîndu-i multe despre sfînta
credinţă, i-a luminat cu Sfîntul Botez şi i-a întărit desăvîrşit întru mărturisirea lui Hristos, prin povăţuirea sa.
Iar după aceea singur s-a dus în cetatea Lingoniei, unde adunînd multe roduri ale ostenelilor, nu după
multă vreme, cu cununa muceniciei s-a încununat. Iar aceşti trei sfinţi fraţi, împreună născuţi întru credinţa
lui Hristos, fiind întăriţi, au trimis slugile lor ca să sfărîme pe idolul de mai sus al zeiţei Nemesis. Apoi au
sfărîmat şi alţi doisprezece idoli, care erau în casa lor. Îndată a străbătut vestea prin toate hotarele
Lingoniei, că nepoţii Neonilei, tinerii cei de prea bun neam, crezînd întru Hristos, au sfărîmat pe zei. Deci, s-
a pornit asupra lor poporul, s-au sculat stăpînirile, judecătorii şi slujitorii idoleşti s-au aprins cu mînie fără
de măsură; şi adunîndu-se la dumnezeieştii tineri de pretutindeni, începătorii ziceau către dînşii: "Ce fel de
nebunie a năvălit asupra voastră? Cine v-a sfătuit pe voi ca să lăsaţi cinstea zeilor noştri şi ai voştri, care din

3
vremile vechi se vede că i-au cinstit? Aşa lepădaţi porunca împărătească? Căci pe Hristos în loc de
Dumnezeu îl aveţi, pe Acela pe care iudeii la moarte osîndindu-L, pe cruce L-au pironit". Atunci fericiţii
tineri, umplîndu-se de Duhul Sfînt, au răspuns către dînşii: "O! orbiţilor cu inima şi afundaţilor întru
întunericul cel adînc, cei ce sînteţi acoperiţi cu negura cea veşnică şi cu marea greutate a păcatelor fără
sfîrşit! Pentru ce singuri fiind înşelaţi de vrăjmaşul cel de demult şi pe noi ne siliţi ca să ne închinăm la
pietre şi la alte materii făcute întru asemănarea omenească, care nici un fel de viaţă nu au, nici simţ şi în
totul nu sînt nimic, însă de voi nebunilor se cinstesc? Domnul nostru Iisus Hristos, Acela este Dumnezeu viu
şi adevărat, cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, o Dumnezeire în Treime, şi Treimea întru unirea slavei crezîndu-se,
Dumnezeu din Dumnezeu, lumină din lumină, strălucire din strălucire ieşind, Cela ce totdeauna este, şi mai
înainte totdeauna a fost, şi totdeauna fără de sfîrşit va fi, Acela a făcut toate cele ce sînt pe lume". Auzind
unele ca acestea toţi păgînii, cu slujitorii idolilor şi mai marii lor, s-au amărît foarte mult şi sculîndu-se unul
dintre dînşii, anume Cvadrat, plin de mînie, a lovit peste obraz pe Pevsip şi pe Elasip, pentru că numai aceia
doi grăiau împotriva lor. Mesip văzînd pe fraţii săi pălmuiţi, a strigat, zicînd: "Pentru ce nu mă baţi şi pe
mine ca pe fraţii mei? Pentru ce mă lipseşti de o facere de bine ca aceea? Întru dînşii ai arătat începătura
patimilor celor dorite de noi, iar pe mine, ca pe un necredincios, ca şi cum cinstindu-mă cu necredincioşii
tăi, m-ai lepădat de la sfînta pătimire. Cu tot sufletul sînt gata pentru mărturisirea lui Hristos şi deopotrivă
lepădîndu-ne de păgînătatea voastră, credem întru Hristos şi aşteptăm să cîştigăm răsplătire întocmai". Iar
Cvadrat a răspuns: "Acum vă vom pedepsi pe voi pentru necinstirea zeilor noştri, cu felurite chinuri". Iar
Elasip a zis: "Cu cît mai multe munci ne veţi găti, cu atît mai mult ne veţi întări în dumnezeiescul dar. Altul
dintre începătorii păgîneşti, anume Palmat, a zis: "De nu le vom tăia limbile din rădăcină, nu vor înceta a
grăi cele necinstite asupra noastră şi a zeilor noştri". Iar Pevsip a răspuns: "Dacă cruzimea voastră ne va tăia
limbile cele trupeşti, cu limbile noastre cele dinăuntru vom povesti măririle lui Dumnezeu, şi de la sfînta
credinţă, cea întru Hristos, niciodată nu ne va despărţi cruzimea voastră". Palmat şi al treilea cu dînsul,
Hermogen, ziseră: "O! ticăloşilor, cu un suflet vă sîrguiţi spre pierzarea voastră". Iar Pevsip a răspuns: "A
muri pentru Hristos este plăcut, pentru că numai aşa vom trece spre viaţa veşnică mai degrabă, unde nu
este întristare, ci neîncetată bucurie". Văzînd Palmat, Cvadrat şi Hermogen, judecătorii Lingoniei, credinţa
cea neclintită întru Hristos a sfinţilor tineri, s-au sfătuit între ei cu ce fel de chinuri mai grele să-i chinuiască
şi cu ce fel de moarte mai cumplită să-i piardă, ca să aibă frică şi ceilalţi. Într-acel sfat îndeletnicindu-se, au
chemat la dînşii pe cinstita Neonila, vrînd ca prin ea să-i întoarcă de la Hristos şi la închinarea de idoli iarăşi
să-i apropie; deci au zis către dînsa: "Dacă voieşti să scapi de chinuri pe nepoţii tăi şi din pierzarea morţii să-
i izbăveşti, mergi şi sfătuieşte-i pe ei, ca pe zeii pe care i-au sfărîmat, iarăşi să-i facă şi să li se închine lor".
Acestea şi altele grăind judecătorii către Neonila, ea le-a răspuns: "Voi merge cu sîrguinţă şi-i voi sfătui cele
cuviincioase izbăvirii lor". Deci, mergînd la sfinţii săi nepoţi, cînd i-a văzut că sînt nemişcaţi în sfînta
mărturisire, s-a umplut de multă bucurie, şi pe fiecare din ei cu dulceaţă îl săruta; apoi plîngînd de bucurie
şi mulţumind lui Hristos Dumnezeu şi rugîndu-se pentru dînşii mult, a zis către ei: "Nici unul întru seminţia
voastră nu este mai de bun neam, nici unul mai bogat, nici unul mai bun, nici unul nu s-a aflat mai bine
primit lui Dumnezeu; căci tot neamul vostru îl luminaţi prin mărturisirea lui Hristos, şi, deşi sînteţi tineri, pe
toţi bătrînii din neamul vostru i-aţi întrecut cu înţelepciunea. Comoara cea nemăsurată şi care nu se poate
preţui, voi aţi aflat-o făcîndu-vă ostaşi ai lui Hristos. Drept aceea fiţi statornici şi tari întru sfînta lege a lui
Hristos; de îngrozire şi de chinuri să nu vă înfricoşaţi, ci îmbărbătaţi-vă şi fiţi înarmaţi cu credinţa lui
Hristos! Împărăţiile cele văzute ale lumii acesteia, cum şi viaţa aceasta de aici nu sînt nimic, pentru că
degrabă îşi vor lua sfîrşitul; iar împărăţia lui Dumnezeu cea nevăzută este veşnică, deci a o dori şi a o căuta
pe aceea este cea mai desăvîrşită înţelepciune, pe care o veţi cîştiga cu ostenelile cele vremelnice, iar prin
chinurile cele degrab trecătoare, la veşnica veselie vă veţi muta". Acestea zicîndu-le şi văzîndu-i plini de
darul Domnului, şi tari întru credinţă, i-a încredinţat lui Hristos, şi s-a dus. După aceasta, judecătorii au
întrebat pe sfinţi dacă voiesc să se închine zeilor. Deci, le porunceau lor cu mare glas să spună aceasta
înaintea a tot poporul. Iar ei tuturor au adeverit pe faţă credinţa lor întru Unul şi adevăratul Dumnezeu şi
pentru dragostea Lui s-au arătat gata de bătăi şi de moarte; iar de zeii păgîneşti se lepădau ca de nişte
mincinoşi şi deşerţi. Deci, i-au legat de mîini şi de picioare şi de un lemn i-au spînzurat şi i-au întins tare, ca
pe coardele de la vioară, încît oasele şi alcătuirile lor s-au despărţit. Iar ei întărindu-se cu puterea lui

4
Hristos, răbdau bărbăteşte şi îşi băteau joc de tiranii judecători, către care Sfîntul Mesip zicea: "Domnul şi
Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a fost pironit cu piroane pe Cruce, spînzurat pe sfîntul lemn, pentru a
noastră răscumpărare, de unde acum avem semnul Crucii, spre apărarea şi îngrădirea noastră. Iar noi trei
robi ai Lui, pe acest lemn spînzurîndu-ne, pentru numele Lui, ne numim mucenici slăviţi. Fericit este rodul
lemnului aceluia ce poartă pe aceşti trei mucenici, care s-au adus ca jertfă Sfintei Treimi". Văzînd
judecătorii cum că sfinţii tineri întru nimic nu se tulbură în chinuri, ci mai mult se întăresc, au zis către
dînşii: "Nu veţi muri pe acel lemn precum voiţi voi, ci prin moarte de foc veţi pieri". Mesip iarăşi le-a
răspuns: "Mai mare fericire se va adăuga nouă, dacă prin foc vom fi lămuriţi înaintea lui Dumnezeu, şi din
întuneric vom trece, prin văpaia focului, la lumina cea nestinsă". Atunci judecătorii au poruncit ca să se
adune lemne şi vreascuri, cum şi toate cele lesnicioase pentru aprindere; deci, au aprins un foc mare, în
care i-au aruncat pe sfinţii trei fraţi, spre ardere. Iar sfinţii, cu ajutorul lui Hristos, Mîntuitorul lor, fiind în
foc, au rămas nevătămaţi. Apoi s-au dezlegat legăturile lor şi umblau prin mijlocul văpăii, binecuvîntînd pe
Dumnezeu, precum odinioară cei trei tineri în Babilon. Apoi, păgînii aprindeau foc mare, vrînd ca să prefacă
în cenuşă pe robii lui Hristos; dar cu cît mai sus se înălţa văpaia, cu atît mai mare era slava sfinţilor. Şi după
arderea cea îndelungată, stingîndu-se focul, sfinţii se vedeau vii, întregi şi neavînd nici o vătămare de
puterea focului, şi batjocoreau pe tirani, zicîndu-le: "Nouă ni s-a dat putere, ca îndată să trecem la Hristos,
Dumnezeul nostru, de am voi; dar am judecat ca încă întru această viaţă să mai rîdem de nebunia voastră;
însă nezăbovind, ne vom sîrgui spre ospăţul cel de sus". După aceasta, cei trei sfinţi fraţi, văzînd înaintea lor
cetele sfinţilor îngeri, fiind gata a lua şi a conduce sufletele lor la cereasca împărăţie, şi-au plecat genunchii
la pămînt şi, rugîndu-se împreună, şi-au dat sfintele lor suflete. Iar cinstitele lor trupuri au fost îngropate ca
de două stadii departe de cetate, în satul ce se numea Urvat, unde mai pe urmă s-a zidit şi o biserică în
numele lor, întru care multe minuni se săvîrşeau şi se dădeau tămăduiri bolnavilor. Sfîrşindu-se sfinţii
mucenici, o femeie, anume Iovila, aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască şi neîngrijindu-se de bărbatul său şi
de pruncul său mic, a strigat în mijlocul necredinciosului popor, zicînd: "Şi eu sînt roaba lui Hristos; deci pe
Hristos, Dumnezeul cel viu şi adevărat, fără îndoială îl propovăduiesc, iar pe idolii voştri cei necinstiţi şi
deşerţi, îi lepăd cu totul". Acestea cu îndrăzneală strigînd ea în popor, îndată au prins-o şi degrabă au
spînzurat-o şi au chinuit-o mult. Dar nevrînd să se lepede de Hristos, au dus-o la Urvat, satul ce s-a zis mai
înainte, împreună cu Sfînta Neonila bunica sfinţilor, şi acolo pe amîndouă le-au tăiat cu sabia. Iar pe un
oarecare Neon, care a privit la nevoinţa sfinţilor şi a scris pătimirea lor, dînd cartea lui Turvon, a mărturisit
pe Hristos pe faţă; şi atît de mult l-au bătut, pînă ce şi-a dat sufletul său în mîinile Domnului, şi muce-
niceşte s-a sfîrşit. Dar şi Turvon, urmînd sfinţilor răbdători de chinuri, nu după multă vreme, prin cale
mucenicească a trecut la veşnica viaţă. Deci, s-au întîmplat acestea în vremea împărăţiei lui Marcus Aelius
Aurelius Verus (16l-180), care se numea şi Antoninus, în 16 zile ale lunii ianuarie. Iar întru noi împărăţind
Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine cinstea şi slava, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.