cu stelele pe cer îmbobocite şi ca să poţi intra pe nesimţite, deschid fereastra care dă în piept. Să nu te temi că sârma dimprejur Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii. Tu treci hotarul dincolo de ochii Înveninaţi ai paznicului sur. Aşa cum ştiu că poţi veni acum Eşti o lumină numai, o părere, Întruchipată toată din tăcere Când pleacă magii somnului la drum. Am văruit pereţii cu argint, În aer simt aripi de libelulă Şi-acum presar goaroafe prin celulă Cu bucuria crudă că te mint. Aşează-te uşor şi nu-ncerca Să rupi cu şoapta armonia sfântă. Claviatura sufletului cântă Când o atingi cu-apropierea ta. Dar zorii bat în gene. Mă deştept, Acelaşi gol din adâncime suie Şi ca să pot ascunde tot ce nu e, Închid fereastra care dă în piept.