SEBOREEA

(B. Nedelciuc, d.ş.m., conferenţiar universitar)

Definiţie.
Seboreea (în traducere din limba greacă – scurgere de sebum) este o stare
patologică a complexului pilo-sebaceu, caracteristica de bază a căreia este producţia
crescută de sebum sau evacuarea defectuoasă a acestuia la suprafaţa pielii.
Etiopatogenie.
Hipersecreţia sebacee are la origine un dezechilibru hormonal. Androgenii
secretaţi de testicule la bărbaţi (5-7 mg/24 ore) şi de ovare la femei (0,08-0,1mg/24 ore),
de corticosuprarenale la ambele sexe (0,25-0,5 mg/24 ore), au drept ţintă glandele
sebacee, care în majoritatea cazurilor îşi varsă excretul în infundibul. Până la pubertate
glandele sebacee sunt prost diferenţiate, cu excepţia perioadei intranatale şi postnatale,
când activitatea şi mărimea lor creşte temporar (acne neonatorum). În această perioadă
dirijarea activităţii glandelor sebacee este de natură adrenergică. După vârsta de 7-8 ani
începe dirijarea androgenică.
La un individ sănătos, în 24 ore se elimină la suprafaţa pielii 1-2 g de sebum.
Intensitatea secreţiei variază în funcţie de sex, vârstă, temperatura corporală etc. De
obicei, seboreea debutează la pubertate (10-12 ani) evoluând ascendent pe toată
perioada adolescenţei. După menopauză şi andropauză se constată o descreştere
semnificativă până la adânci bătrâneţe. În zonele seboreice pH-ul pielii are tendinţă
spre alcalinizare, micşorând capacitatea de autodezinfecţie a filmului hidrolipidic.
Aşadar, “în spatele” unei seborei se află întotdeauna o hipersecreţie sebacee. “În
spatele” hipersecreţiei sebacee, însă, nu întotdeauna se află un hiperandrogenism. De
exemplu, devierea tenului de la normal spre gras se observă la persoanele suferinde de
prolactinom, boala Parkinson, la indivizii care fac abuz de dulciuri, paste făinoase,
grăsimi animaliere etc. Şi invers, persoanele care suferă de insuficienţă renală cronică,
care se subalimentează, nu primesc doze optimale de proteine, vitamine şi substanţe
minerale, cei care sunt la dieta zero sau la cure îndelungate de slăbire sunt susceptibili
pentru un ten uscat. Tot aici putem menţiona valorile termice prea ridicate sau prea
joase, vântul puternic, umezeala, expunerile necontrolate şi abuzive la soare, consumul
îndelungat de medicamente (anticoncepţionale, citostatice, retinoizi), băile prea
 2
frecvente – circumstanţe care determină modificarea tenului normal fie spre unul gras,
fie spre unul uscat. După cum observăm, modificarea tenului de la normal spre gras sau
uscat poate fi sesizată la orice vârstă şi nu depinde direct de statutul hormonal, ci de o
multitudine de alţi factori, externi şi/sau interni, iar seboreea propriu-zisă se atestă,
tradiţional, la adolerscent şi adultul tânăr şi are întotdeauna un determinism androgenic.
Tabloul clinic.
Seboreea se împarte în 2 forme distinctive: seboree oleosa şi seboree sicca.
Seboreea grasă sau oleosa este o secreţie abundentă de sebum + evacuarea accelerată a
acestuia la suprafaţa pielii, pe când seboreea uscată sau sicca este o secreţie abundentă
de sebum + evacuarea încetinită / diminuată a acestuia la suprafaţa pielii. Şi acest lucru
se datorează hiperkeratinizării infundibulare, care constituie cea mai importantă barieră
în evacuarea sebumului la suprafaţa pielii. Iată de ce seboreea grasă este întotdeauna
premergătoare celei uscate.
În seboreea grasă consistenţa sebumului este semifluidă, iar pielea lucioasă,
scuamoasă, firele de păr aglutinându-se difuz. Manifestările respective sunt însoţite de
prurit supărător. Există 2 subvariante de seboree grasă – fluidă şi consistentă. Forma
fluidă debutează odată cu pubertatea (12-14 ani) şi este mai frecventă la fetiţe. La băieţi
această formă precede frecvent o alopecie androgenică prematură (20-24 ani). Forma
consistentă este mai frecventă la băieţi şi se manifestă către vârsta de 17-20 ani.
Sebumul fiind mai consistent se elimină mai greu, pielea fiind abundentă în comedoane
albe (milium) şi ateroame. Părul devine fragil. Această subvariantă de seboree este
favorabilă dezvoltării formelor abcedante şi indurative de acnee.
În seboreea uscată sebumul este mai consistent, iar pielea – uscată, pruriginoasă,
cu descuamare abundentă la rădăcina părului. Cât priveşte formele mixte de seboree,
debutul este, de obicei, pentru seboreea grasă, ca mai apoi anumite zone anatomice
(scalpul, regiunea retroauriculară) să sufere modificări în favoarea unei forme uscate,
cauzele fiind multiple – absenţa sau aplicarea unui tratament inadecvat, dereglările
endocrine etc. Aşadar, la unul şi acelaşi pacient pot fi două forme de seboree, care
evolutiv se transformă una în alta. S-a mai observat, de asemenea, că seboreea grasă
predispune mai des la acnee, iar seboreea uscată – la dermatită seboreică.
 3
La unii indivizi seboreea persistă în calitate de unic simptom pe parcursul întregii
vieţi. La alţii, însă, se produce o retenţie infundibulară a sebumului, care în combinaţie
cu hiperkeratinizarea zonei respective şi asocierea de floră microbiană secundară duc la
prefigurarea stadiului următor al sindromului seboreic – acneea vulgară.
Cât priveşte sebostaza, aceasta se observă, de obicei, după 40-45 ani şi este
consecinţa declinului metabolico-hormonal, caracterizându-se prin diminuarea secreţiei
sebacee din cauza atrofierii treptate, dar progresive a glandelor respective. Altfel zis, cu
înaintarea în vârstă seboreea se transformă în sebostază. Sigur, există particularităţi de
sex, de familie, de rasă etc. privitor la ceea ce noi numim fenomenul de îmbătrânire
cutanată, iată de ce instalarea sebostazei este diferită de la un om la altul.
Tratamentul.
1. Antiseboreice clasice – soluţii spirtoase şi degresante cu acid salicilic 2-3%,
rezorcină 3-5%, sulf 6-10%;
2. Şampoane cu piritionat de zinc (Skin-cap, Freederm) şi/sau ketoconazol
(Ketoral, Ketoderm);
3. Vitamine (A, E, grupul B şi în primul rând B 6) şi microelemente (sulfatul de
zinc, gluconatul de zinc);
4. Lipotrope (acid lipoic, metionină);
5. Remedii / îngrijiri naturiste: ape termale (Uriage, Avene, Vichy), drojdie de
bere, rădăcină de brusture etc.
6. Regim igienic şi dietetic (excluderea spălărilor prea frecvente, evitarea
produselor prea alcaline, diminuarea consumului de alimente picante) etc.