Sunteți pe pagina 1din 11

Alcoolismul

Ce este alcoolismul?
Alcoolismul, denumit și etilism cronic, reprezintă o intoxicație cronică, o stare
patologică ce apare în urma consumului excesiv de alcool. Alcoolismul este caracterizat
de o dorință puternică, de multe ori incontrolabilă, de a consuma alcool. Persoanele
care suferă de alcoolism vor prioritiza adesea consumul de alcool în fața celorlalte
obligații, inclusiv munca și familia, și pot dezvolta o toleranță fizică în timp. În cazul în
care acest consum se oprește, se vor declanșa simptome de sevraj alcoolic

Care sunt simptomele alcoolismului?


De cele mai multe ori, o persoană care consumă cantități excesive de alcool nu va fi cea
care conștientizează gravitatea situației.

Unele semne și simptome ale alcoolismului (etilismului cronic) sunt:

 Consumul de alcool în secret sau izolat de alte persoane;


 Neputința de a limita cantitatea de alcool consumată;
 Amnezie în timpul consumului de alcool;
 Desfășurarea unor ritualuri care implică alcool, de exemplu, băuturi înainte, în timpul
sau după masă;
 Pierderea interesul față de hobby-urile cândva plăcute;
 Nevoia intensă de a consuma alcool;
 Senzația de iritabilitate / nervozitate atunci când se aproprie momentul obișnuit de
consum de alcool, în special dacă băutura nu este prezentă;
 Depozitarea alcoolului în locuri neobișnuite;
 Consumul excesiv, pentru a crea o stare emoțională mai bună;
 Prezența unor probleme cu relațiile, cu legea, cu aspectul financiar sau cu munca (ce
provin din consumul de alcool);
 Toleranță ridicată la alcool, ceea ce rezultă într-un consum mai ridicat;
 Stări de greață, transpirație și tremurături atunci când nu se consumă alcool.

Cauze ale dependenței de alcool


Dezvoltarea unei dependențe de alcool poate dura de la câțiva ani la mai multe decenii.
Pentru oamenii care sunt deosebit de vulnerabili, această dependență se poate naște
în câteva luni.

De-a lungul timpului, consumul regulat de alcool poate afecta echilibrul:


 Acidului gama-aminobutiric din creier – neurotransmițător care ajută la transmiterea
de mesaje între creier și sistemul nervos, controlând impulsivitatea;
 Glutamatului – neurotransmițător care stimulează sistemul nervos;
 Dopamina – substanță chimică eliberată de neuroni pentru a trimite semnale către alte
celule nervoase.

Acidul gama-aminobutiric monitorizează și controlează impulsivitatea unei persoane,


iar consumul frecvent de cantități abundente de alcool modifică producția acestui
produs chimic. Astfel, persoanele dependente devin mai impulsive și mai puțin
conștiente de acțiunile lor.

Dopamina este una dintre substanțele chimice din creier care, atunci când este
eliberată, declanșează sentimente plăcute precum fericire, bucurie sau chiar euforie.
Nivelul de dopamină din creier crește în urma consumului de alcool, ceea ce face ca
experiența de consum să devină mult mai plăcută. Pe măsură ce frecvența consumului
de alcool crește, creierul începe să se obișnuiască cu acest dezechilibru chimic.

Pe termen lung sau mediu, consumul excesiv de alcool poate modifica semnificativ
nivelurile acestor substanțe chimice, cât și a capacității neurotransmițătorilor din
creier. Acest lucru rezultă în nevoia intensă de a consuma alcool, pentru a crea o stare
emoțională bună și evita stările negative. Dacă un alcoolic încearcă să oprească sau să
limiteze consumul, deseori se ajunge la simptome neplăcute de abstinență, cum ar fi
transpirație, tremur sau chiar halucinații

Factori de risc posibili


Factorii de risc identificați de-a lungul cercetărilor realizate de specialiști sunt:

Genetica
Unii factori genetici specifici pot determina dezvoltarea unei dependențe de alcool și
alte substanțe. Poate exista un astfel de istoric în cadrul familiei.

Vârsta primei băuturi alcoolice consumate


Studiile au demonstrat că persoanele care încep consumul de alcool înainte de vârsta
de 15 ani au mai multe șanse de a dezvolta o dependență de alcool mai târziu în viață.

Accesibilitate
Se pare că există o corelație între accesul ușor la alcool – cum ar fi prețurile ieftine – și
abuzul de alcool / decesele provocate de alcool. Studiile au înregistrat o scădere
semnificativă a deceselor legate de consumul de alcool, după ce câteva state (Statele
Unite, Germania, Japonia, etc.) au crescut taxele pe alcool. Efectul s-a dovedit a fi de
două până la patru ori mai puternic decât al altor strategii de prevenire a consumului,
precum programele în cadrul instituțiilor de învățământ sau campaniile media.

Stres
Unii hormoni de stres sunt legați de abuzul de alcool. Dacă nivelul de stres și anxietate
este ridicat, o persoană poate consuma alcool în încercarea de a elimina starea de
neliniște.

Consum de alcool drept activitate socială


Persoanele ale căror prieteni beau în mod regulat sau excesiv prezintă, la rândul lor,
mai multe șanse de consum excesiv. Acest lucru poate duce în cele din urmă la
probleme legate de alcool.

Stimă de sine scăzută


Cei cu stimă de sine scăzută, care au acces rapid la alcool, prezintă mai multe șanse de
consum excesiv.

Depresia
Persoanele cu depresie pot folosi în mod deliberat sau involuntar alcoolul ca mijloc de
auto-tratament. Pe de altă parte, consumul excesiv de alcool poate crește riscul de
apariție a depresiei, mai degrabă decât reducerea acestuia.

Media și publicitate
În unele țări, alcoolul este prezentat ca fiind o activitate plină de farmec, în pas cu
moda. Publicitatea pe bază de alcool și mediatizarea acestuia pot crește riscul de
consum, descriindu-l ca fiind o activitate acceptabilă.

Modul în care organismul procesează (metabolizează)


alcoolul
Persoanele care au nevoie de o cantitate considerabil mai mare de alcool pentru a
obține efectul dorit prezintă un risc mai mare de a dezvolta în cele din urmă probleme
de sănătate legate de alcool.

 
Complicaţii ale consumului prelungit de alcool

Consumul de alcool îmbunătățește, în primă instanță, starea de spirit a unei persoane.


Cu toate acestea, o persoană care a consumat cantități nesănătoase de alcool, pentru o
perioadă lungă de timp, este probabil să experimenteze o stare de sedație pe parcursul
consumului, deoarece alcoolul slăbește sistemul nervos.

Alcoolul poate submina judecata unei persoane. Poate reduce inhibițiile și modifică
gândurile, emoțiile și comportamentul general al consumatorului. Consumul regulat
poate afecta grav capacitatea unei persoane de a-și coordona mușchii și de a vorbi
corect. Consumul excesiv poate duce la comă.

În cele din urmă, alcoolismul poate cauza cel puțin una dintre următoarele probleme:

Oboseală
Persoana experimentează stări de oboseală frecvente.

Pierderea memoriei
Alcoolul afectează în special memoria pe termen scurt.

Alterarea mușchilor oculari


Mușchii ochiului pot deveni semnificativ mai slabi.

Bolile hepatice
Există șanse mari de a dezvolta hepatită și ciroză, boli ireversibile și progresive.

Tulburări gastro-intestinale
Pot apărea leziuni gastrice sau pancreatice. Acestea vor submina capacitatea
organismului de a digera alimente, de a absorbi anumite vitamine și de a produce
hormoni care reglează metabolismul.

Hipertensiune arterială
Consumul regulat de alcool va crește tensiunea arterială.
Insuficiență cardiacă
Există un risc mai mare de cardiomiopatie (mușchi cardiac deteriorat), insuficiență
cardiacă și accident vascular cerebral.

Diabetul zaharat
Există un risc crescut de apariție a diabetului de tip 2, iar persoanele cu diabet zaharat
au șanse mari de complicații în cazul n care consumă, în mod regulat, mai mult alcool
decât se recomandă. Alcoolul previne eliberarea de glucoză din ficat, ducând la
hipoglicemie. Dacă o persoană cu diabet zaharat utilizează deja insulină pentru a
reduce nivelul de zahăr din sânge, hipoglicemia poate avea consecințe grave.

Menstruația
Consumul excesiv de alcool poate opri sau perturba menstruația.

Disfuncție erectilă
Pot apărea dificultăți în a obține sau menține o erecție.

Sindromul alcoolismului fetal


Consumul de alcool în timpul sarcinii crește riscul apariției defectelor congenitale. Nou-
născutul poate avea un cap disproporțional, probleme cardiace, probleme de
dezvoltare și complicații la nivel cognitiv.

Oase slăbite
Alcoolismul duce la subțierea oaselor și la un risc crescut de fracturi.

Tulburări ale sistemului nervos


Este frecventă apariția stării de amorțeală la nivelul extremităților, demență și gândire
confuză sau neclară.

Cancer
Există un risc mai mare de a dezvolta mai multe tipuri de cancer, inclusiv cancer la
nivelul gurii, esofagului, ficatului, colonului, rectului, sânului, prostatei și faringelui.
Accidente
Există o probabilitate mai ridicată de leziuni cauzate de accidente minore, accidente
rutiere și așa mai departe.

Abuzul domestic
Alcoolul este un factor major în abuzul domestic între parteneri, abuzul asupra
copilului și conflictele cu vecini.

Probleme legate de muncă sau școală


Problemele legate de educație sau de șomaj sunt adesea conectate la consumul de
alcool.

Sinucidere
Ratele de suicid în rândul persoanelor cu dependență de alcool sau care consumă
alcool în cantități mai mari decât media sunt vizibil mai ridicate, în comparație cu
persoanele care nu consumă alcool.

Boli mintale
Abuzul de alcool crește riscul bolilor psihice și poate duce la agravarea bolilor mentale
deja existente.

Probleme cu legea
Persoanele care consumă alcool au mult mai multe șanse de a petrece timp în instanță
sau în închisoare, în comparație cu restul populației.

Te confrunți cu alcoolism?
Suntem alături de tine! Intră în contact cu un psihoterapeut pregătit să te ajute în
această etapă a vieții tale!

Cele 5 tipuri de persoane alcoolice

De-a lungul anilor, studiile au demonstrat existența a 5 tipuri de alcoolici:

 
Tipul Alfa
Pentru această categorie de consumatori, motivul principal al consumului este de
relaxare, diminuare a stresului și eliminarea unor stări emoționale neplăcute.
Consumul de alcool, pentru această categorie, reprezintă o metodă de a fugi de
problema reală. Deși consumul este limitat și încă există o formă de control asupra
consumului, dependența se poate instala progresiv.

Exemple de ocazii de consum: după o zi lungă de muncă, înainte sau în cadrul unui
eveniment social care provoacă stres, etc.

Tipul Beta
Aceștia asociază orice situație sau eveniment cu oportunitatea de a consuma alcool. Ei
consumă frecvent alcool, cu diferite ocazii, fără a fi încă instalată dependența. Cu toate
acestea, pot apărea anumite complicații la nivelul organismului, datorită abuzului de
alcool (boli de stomac, de ficat, etc.).

Exemple de ocazii de consum: petreceri, sărbători, nunți, aniversări, botezuri, etc.

Tipul Gama
Pentru această categorie, nevoia psihică și fizică de consum este deja instalată. În lipsa
consumului de alcool apar stări psihice și fizice neplăcute: depresie, nervozitate,
agresivitate, iritabilitate, melancolie, dureri și indispoziții fizice, agitație psiho-motorie.

Acești consumatori sunt dependenți în primul rând la nivel psihic, dar și fizic. Nu mai au
capacitatea de a controla nivelul de alcool consumat, pierd măsura după câteva
pahare, continuă să consume, urmând starea de ebrietate.

Exemple de ocazii de consum: pe parcursul unei zile cu diferite ocazii (dimineața,


pentru înlăturarea unor simptome neplăcute precum tremurul mâinilor, pierderea
echilibrului, etc. și seara, pentru un somn cât mai bun și odihnitor.

Tipul Delta
Acești consumatori sunt dependenți în primul rând fizic, experimentând o nevoie acută
de a consuma alcool. Ei pot menține controlul asupra cantității consumate pe o
perioadă mai lungă, dar fără a putea renunța.

Exemple de ocazii de consum: zilnic, după serviciu, cu colegii / prietenii.


 

Tipul Epsilon (consumatori periodici)


Pentru această categorie, motivul este de decompensare, lipsa capacității de menține
un echilibru, stare de epuizare sau de depășire a resurselor funcționale (fizice sau
psihice).

Aceștia sunt dependenți de alcool, consumând în mod necontrolat timp de zile întregi,
având însă perioade mai lungi fără consum abuziv. Pauzele dintre episoadele de
consum pot varia între câteva săptămâni până la 5-6 luni.

Exemple de ocazii de consum:după o pauză lungă (5 luni), se începe consumul în cadrul


unei sărbători și durează 1-2 săptămâni. Persoana în cauză este într-o stare
permanentă de ebrietate.

Teste pentru alcoolism


Testele de sânge pot dezvălui doar consumul foarte recent de alcool. Acestea nu pot
identifica dacă o persoană a consumat alcool pentru o lungă perioadă de timp. În cazul
în care un test de sânge arată că celulele roșii din sânge au crescut în dimensiune, ar
putea fi un indiciu al abuzului de alcool pe termen lung.

Transferina deficientă în carbohidrați este un test de sânge care ajută la detectarea


consumului de alcool. Alte teste pot indica dacă există afecțiuni ale ficatului sau – la
bărbați – niveluri scăzute ale testosteronului. Ambele pot indica consumul cronic de
alcool.

Mulți oameni care consumă cantități dăunătoare de alcool neagă faptul că alcoolul
reprezintă o problemă pentru ei. Aceștia pot avea tendința de a ascunde adevăratul
grad de consum al băuturilor alcoolice. O discuție sinceră cu membrii familiei pot ajuta
doctorul în a înțelege situația cu adevărat, dar va avea nevoie de permisiunea
pacientului

Tratament pentru dependența de alcool

Primul pas spre recuperare este recunoașterea existenței dependenței de alcool.


Următorul pas este să obțineți ajutor. Acesta poate fi obținut prin intermediul
următoarelor soluții de tratare a alcoolismului:

 
Auto-tratarea
Unii oameni cu dependență de alcool reușesc să reducă nivelul de consum fără a
solicita ajutor profesional. Informații gratuite sunt disponibile în mediul online, iar
diverse cărți de auto-ajutorare pot fi achiziționate cu ușurință.

Consiliere psihologică
Un psihoterapeut calificat poate ajuta persoana să-și împărtășească problemele, ca mai
apoi să elaboreze un plan de abordare a consumului de alcool. Terapia cognitiv-
comportamentală este frecvent utilizată pentru a trata dependența de alcool.

Tratarea problemelor care stau la baza consumului excesiv


de alcool
Pot exista probleme cu stima de sine, stres, anxietate, depresie sau alte aspecte ale
sănătății mintale. Este important să se trateze și aceste probleme, deoarece acestea
pot crește riscurile generate de alcool. Problemele frecvente legate de consumul de
alcool, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile hepatice și, eventual, bolile cardiace,
trebuie de asemenea tratate.

Tratamente rezidențiale
Se poate oferi asistență profesională specializată, terapie individuală sau de grup,
grupuri de suport, terapie familială, terapie ocupațională și o serie de strategii pentru
tratarea abuzului de alcool. Distanța fizică față de alcool este extrem de utilă pentru
unii oameni.

Medicament care provoacă o reacție severă la alcool


Disulfiram provoacă o reacție severă atunci când pacientul consumă alcool, inclusiv
greață, înroșirea feței, vărsături și dureri de cap. Este un factor de descurajare, dar nu
va trata impulsul de a consuma și nu va rezolva problema pe termen lung.

 
Medicamente pentru ameliorarea poftei
Naltrexona poate ajuta la reducerea nevoii de a bea. Acamprosat  ameliorează pofta de
a consuma alcool..

Detoxifierea
Medicamentele pot ajuta la prevenirea simptomelor de sevraj care pot apărea după
încetarea consumului. Tratamentul durează de obicei între 4 și 7 zile.

Abstinența
Unii oameni completează detoxifierea cu succes, dar încep consumul de alcool din nou,
fie mai devreme sau mai târziu. Accesul la consiliere, asistență medicală, grupuri de
sprijin și sprijin familial pot ajuta pacienții să evite consumul de alcool pe măsură ce
timpul trece.

Alcoolicii Anonimi
Alcoolicii Anonimi reprezintă adunarea internațională a bărbaților și femeilor care au
avut probleme cu alcoolul. Este lipsit de limite rasiale, politice, etc. fiind o adunare
disponibilă aproape peste tot în lume. Nu există cerințe de vârstă sau educație.
Calitatea de membru este deschisă oricui dorește să înceteze consumul de alcool.

Îngrijire ulterioară, necesară pentru menținerea


abstinenței

Odată ce o persoană a finalizat procesul de detoxifiere și reabilitare, nu este vindecată


în totalitate de dependență. Deoarece această afecțiune este, prin definiție, o boală
cronică, cum ar fi hipertensiunea, astmul sau diabetul, pot exista episoade de
recurență în viitor. Cu toate acestea, dependența poate fi gestionată pe tot parcursul
vieții, iar individul poate rămâne sobru și sănătos.

Recidivarea poate fi evitată prin obținerea unei îngrijiri suficiente. Adesea, îngrijirea
ulterioară implică un grup de sprijin, terapie în curs de desfășurare și chiar
medicamente. Sprijinul din partea familiei și al prietenilor este, de asemenea, o parte
importantă a recuperării individului. Prezența unui mediu de susținere acasă – mutarea
într-o locuință nouă sau eliminarea drogurilor și a alcoolului din locuința existentă –
este foarte importantă.

Sfaturi de final
1. Nu ezitați să cereți ajutorul în momentul în care identificați simptome ale alcoolismului
la dumneavoastră sau o persoană dragă.
2. Nu puteți forța persoana dragă să înceteze abuzul de alcool. Oricât de mult vă doriți și
oricât de greu vă este să priviți cu neputință, decizia de a renunța la alcool este strict în
mâinile persoanei dragi.
3. Nu vă așteptați ca dumneavoastră sau persoana dragă să încetați consumul și să
continuați procesul de abstinență fără ajutor. Dumneavoastră / persoana iubită veți
avea nevoie de tratament, de sprijin și de noi abilități de a face față impulsurilor, pentru
a depăși cu succes o dependență.
4. Recuperarea este un proces continuu. Este un proces dificil, care necesită timp și
răbdare. Un alcoolic nu va deveni în mod magic o persoană diferită odată ce încetează
abuzul de alcool. Problemele care au condus inițial la abuzul de alcool vor trebui
confruntate și rezolvate.

Acceptarea existenței alcoolismului poate fi extrem de dureroasă, atât pentru


dumneavoastră, cât și pentru familie, partener, prieteni, etc. Dar nu trebuie să vă fie
rușine, indiferent dacă este vorba de dumneavoastră sau o persoană dragă. Nu sunteți
singur/ă. Alcoolismul și abuzul de alcool afectează milioane de familii, din fiecare clasă
socială, rasă și cultură. De aceea există ajutor disponibil atât pentru dvs., cât și pentru
cei dragi.

S-ar putea să vă placă și