Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Resursele naturale sunt substanţe care apar în mod natural şi care sunt considerate valoroase în
forma lor relativ nemodificată. O materie este considerată
c onsiderată o resursă naturală atunci când
activităţile primare asociate cu aceasta sunt extragerea şi purificarea, ele fiind opuse creaţiei.
Mineritul, extragerea petrolului, pescuitul şi silvicultura sunt în general considerate industrii ale
resurselor naturale, în timp ce agricultura nu e. Acest termen a fost introdus unei audienţe largi de
către E.F. Schumacher în cartea “Small Is Beautiful” apărută în anul 1970.
Clasificare resurselor naturale
• resurse regenerabile şi
• resurse neregenerabile.
Resursele regenerabile sunt resursele vii (peşti, păduri, de exemplu), care pot să se refacă dacă nu
sunt supravalorificate. Resursele regenerabile pot să se refacă şi pot fi folosite pe termen nelimitat
dacă sunt folosite raţional.
Odată ce resursele regenerabile sunt consumate la o rată care depăşeşte rata lor naturală de
refacere, ele se vor diminua şi în cele din urmă se vor epuiza. Rata care p oate fi susţinută de o
resursă regenerabilă este determinată de rata de refacere şi de mărimea disponibilului acelei
resurse. Resursele naturale regenerabile ce nu sunt vii includ solul, apa, vântul, mareele şi radiaţia
solară.
Resursele se pot clasifica după criteriul originii acestora în două gupe:
Valorificarea resurselor
Extragerea resursei de bază şi purificarea într-o formă ce poate fi utilizată în mod direct sunt
considerate activităţi normale în cadrul valorificării resurselor naturale.
Resursele naturale sunt considerate capital natural ce poate fi convertit în materii prime în cadrul
proceselor capitalului infrastructural.
infrastructural. Ele includ
includ sol, lemn, petrol, minerale
minerale şi alte bunuri
provenite din natură.
natură. Resursele naturale ale unei ţări determinăbogăţia
determinăbogăţia sa şi statutul
statutul său în
sistemul economic mondial, prin determinarea influenţei sale politice. Statele dezvoltate sunt mai
puţin dependente
dependente de resursele naturale pentru bogăţie,
bogăţie, deoarece au o bază în capitalul
infrastructural pentru producţie.
Perspective
Problema rezidurilor activităţilor umane s-a amplificat, iar acumularea acestora conduce la
alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări provoacă numeroase dezechilibre în faună şi
floră şi influenţează starea de sănătate şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele
supraaglomerate.
Accelerarea ritmurilor de dezvoltare în unele ţări industrializate, bazată pe consumarea resurselor
neregenerabile de energie, a condus la creşterea nivelului de bunăstare, dar a avut si consecinţe
nefaste asupra mediului, poluarea lui la nivel global.
Deteriorarea mediului ambiant este cauzată de factori precum: numărul mare de automobile,
avioane cu reacţie şi nave de mare tonaj, fabrici care utilizează tehnlogii vechi, poluante, mari
consumatoare de materii prime, apă şi energie. Aceste fenomene sunt determinante de necesităţile
crescande ale populaţiei aflate în stare de explozie demografică, precum şi de marile aglomerări
urbane.
Epoca contemporană este perioada marilor descoperiri tehnologice şi de transformare a
civilizaţiei omeneşti, dar şi cu consecinţe complexe şi neaşteptate asupra vieţii.
În prezent, resursele naturale regenerabile ale Terrei nu mai acoperă nevoile omenirii. Explozia
demografică şi dezvoltarea masică şi diversificarea ramurilor de activitate, necesarul de materie
primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar prin exploatarea intensă a
resurselor pământului a condus la un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, prin utilizarea recentelor descoperiri
ştiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice.
Drept urmare industrializarea şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce
afectează mediul ambiant.
Materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc în aer, apă şi
în sol şi au efecte deosebit de dăunătoare pentru mediul natural. Ploile acide sunt tot mai dese, ca
urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, din cauza dezvoltării proceselor termice şi a
utilizării unor combustibili inferiori.Atmosfera este din ce în ce mai afectată prin evacuarea de
importante cantităţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri şi oxizi ai metalelor,
antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunătoare asupra vegetaţiei şi a sănătaţii omului.
În prezent, lumea se află în efervescenţă, insa schimbările actuale creează speranţe şi oportunităţi
privind remedierea treptată a mediului înconjurător, în cazul in care vom lua in considerare de
problemele mediului înconjurător şi de implicaţiile acestora asupra supravieţuirii omului şi a
existenţei vieţii pe Terra.
“Mediul natural”, respectiv aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi
formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea comună a omului
privind mediul înconjurător.
O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se află în
interacţiune reciprocă şi care se readaptează permanent pentru păstrarea echilibrului necesar.
Totalitatea factorilor naturali, determină condiţiile de viaţă pentru regnurile vegetale, animale şi
pentru om, reprezentând mediul înconjurător. Mediul natural este alcătuit din componente fizice
naturale – elemente abiotice: aer, apă, substrat geologic, relief, sol.
Componentele biotice reprezintă viaţa, organismele care apar şi se dezvoltă pe fundalul sportului
ecologic. Aceste organisme (vegetaţiei şi animale) depind de factori tereştri şi cosmici (radiaţia
solară de exemplu), iar modificările terestre, cosmice, sau ambele în acelaş timp pot afecta
întregul ecosistem.
Mediul înconjurător se prezintă ca o realitate pluridimensională care include mediul natural,
precum şi activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al
mediului şi de “consumator”, de beneficiar al mediului.
Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic, care încearcă să cunoască, să
analizeze şi să permită funcţionarea sistemelor protejate în toată complexitatea lor.
Prin termenul de “resurse naturale” se înţelege totalitatea elementelor naturale ale mediului
înconjurător ce se utilizează în activitatea umană. Aceste elemente înglobează resurse
neregenerabile – minerale şi combustibili fosil, resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună
sălbatică şi resurse permanente – energie solară, eoliană, geotermală şi a valurilor.
Întreaga activitate privind mediului înconjurător are drept scop utilizarea raţională a resurselor
existente, precum şi elaborarea de programe şi măsuri de protecţie a a mediului natural. Se
urmăresc scopuri precise şi bine definite precum:corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului
şi localităţilor cu măsuri de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie căt
mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare
de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului
înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.
Noţiunea de “mediu înconjurător” se refră la toate activităţile umane în relaţia om-natură, în
cadrul planetei noastre.
Progres sau sărăcia care caracterizează planeta noastră la un moment dat depinde de starea şi
factorii de calitate ai mediul înconjurător. Factorii de risc, precum poluarea, degradarea apei şi a
aerului, ameninţarea păturii de ozon, deşertificarea, deşeurile toxice şi radioactive şi multe altele
influenţează dezvoltarea planetei, între aceasta şi intervenţiile nefaste există o strânsă
interdependenţă.
Până în secolul al XVII-lea toate civilizatiile erau de natură predominant agricolă,” pământul era
baza economiei, vieţii, culturii, structurii familiei şi politicii”, viaţa era organizată în jurul satului,
economia era descentralizată, iar fiecare comunitate producea aproape tot ce îi era necesar.
Energia consumată corespundea în esenţă lucrului forţei musculare, umană sau animală,
rezervelor de energie solară înmagazinată în păduri, utilizării forţei hidrauliuce a râurilor sau
mareelor, forţei eoliene, iar sursele de energie utilizate de civilizaţiile agricole fiind regenerabile.
Creşterea numărului de locuitori la nivel global, perfecţionarea organizării sociale, dezvoltarea
industriei, a transporturilor mecanizate din ultimele două secole, încercarea omului de a exploata
fără limite resursele naturale au luat amploare.
Industrialismul a fost un sistem social multilateral şi bogat care a influenţat fiecare aspect al vieţii
omeneşti. Creşterea economic accelerată, se bazează în majoritate nu pe surse regenerabile de
energie, ci pe energia cheltuită prin folosirea combustibililor fosili, neregenerabili: cărbuni, ţiţei,
gaze naturale.
Alvin Toffler observă cu sarcasm o stare de fapt cu consecinţe dezastruoase pentru mediul
natural, la nivel global: “Pentru prima dată o civilizaţie consumă din capitalul naturii, în loc să
trăiască din dobânzile pe care le dădea acest capital!”.
RESURSELE ŞI MEDIUL
- depăşirea acestor praguri va duce la utilizarea mai largă a resurselor nepoluante şi a celor
regenerabile;
- apare problema depozitării deşeurilor;
societatea utilizează apa dulce, care reprezintă o proporţie mică din ansamblul
hidrosferei;
resursele de apă dulce sunt răspândite inegal şi prezintă diferite aspecte regionale.
gheţarii de calotă concentrează cea mai mare parte a apelor dulci; o mare cantitate de
apă dulce este în banchize;
lacurile dulci reprezintă un rezervor natural important, dar foarte mic ca volum şi afectat
de poluare;