Model Atomic

Modelul atomic este un model

științific care încearcă să explice
proprietățile, constatate experimental,
ale atomului.
Pot fi împărțite în:

 modele atomice precuantice

(Thomson și Rutherford);
 modele cuantice (Bohr, Bohr-
Sommerfeld și vectorial).
Primele modele atomice erau simple
și reușeau să explice numai un număr
mic de proprietăți; ele au fost înlocuite
cu modele din ce în ce mai complexe,
care reprezină mai corect realitatea.
Astfel prin 1808, John Dalton, luând în considerație lucrările lui Lavoisier, a propus un
model atomic care conțineau o idee de bază de la Democrit: materia este compusă din
particule indivizibile. Modelul lui Dalton avea câteva principii:
- Atomul este o particulă extrem de mică, indivizibilă.
- Toți atomii unui element chimic sunt identici.
- Dacă două elemente chimice sunt diferite atunci și atomii lor sunt diferiți.
- Atomii unor elemente chimice diferite pot forma prin combinare compuși chimici, noi
substanțe.
- Prin reacții chimice se pot forma noi substanțe, dar principiul lui Lavoisier rămâne
totdeauna valabil.

Model atomic Thomson

Modelul Thomson este un model clasic care presupune că
atomul e alcătuit din electroni dispuși în interiorul unei sfere cu
raza de ordinul 10-10m, încărcate uniform cu o sarcină pozitivă.
Modelul este denumit și "cozonacul cu stafide" datorită asemănarii
dintre dispunerea particulelor negative în norul de sarcină pozitivă
și a stafidelor în aluat. A fost propus de către J.J. Thomson în anul
1904,[1] înainte de descoperirea nucleului atomic. El presupunea
că electronii oscilează în jurul unei poziții de echilibru atunci când
li se comunică energie, atomul emițând radiații de
diverse frecvențe.
Deficiențe ale modelului

Una dintre deficiențele modelului consta în faptul că frecvența radiației emise putea
avea orice valoare, lucru infirmat de seriile spectrale descoperite experimental.
În 1909, experimentele lui Geiger și Marsden pun în evidență împrăștierea
particulelor  la trecerea printr-o foiță metalică, fenomen ce nu putea fi explicat pe baza
modelului Thomson. Ernest Rutherford, în 1911,[2] [3] a intuit că sarcina pozitivă este
concentrată într-un volum mic în interiorul atomului. El a elaborat un model
planetar care considera că atomul este format dintr-un nucleu pozitiv de rază 10 -14÷10-
15
m în jurul căruia se rotesc electronii, pe orbite circulare.

Model atomic Rutherford

Modelul atomic Rutherford, elaborat de Ernest
Rutherford în 1911, este primul model planetar al
atomului. Conform acestui model, atomul este format
din nucleu, în care este concentrată sarcina pozitivă,
și electroni care se rotesc în jurul nucleului pe orbite
circulare, asemeni planetelor în Sistemul Solar.
Elaborarea modelului

Modelul a fost dezvoltat în urma experimentelor realizate

de către Hans Geiger și Ernest Marsden în anul 1909. Ei au
studiat, sub îndrumarea lui Ernest Rutherford, împrăștierea
particulelor α la trecerea printr-o foiță subțire din aur.
Conform modelului atomic elaborat de Thomson, particulele trebuiau să fie deviate cu
câteva grade la trecerea prin metal din cauza forțelor electrostatice. S-a constatat, însă,
că unele dintre ele erau deviate cu unghiuri mai mari decât 90° sau chiar cu 180°. Acest
fapt a fost explicat prin existența unei neuniformități a distribuției de sarcină electrică în
interiorul atomului. Pe baza observațiilor efectuate, Rutherford a propus un nou model
în care sarcina pozitivă era concentrată în centrul atomului, iar electronii orbitau în jurul
acesteia.
Noul model introducea noțiunea de nucleu, fără a-l numi astfel. Rutherford se referea, în
lucrarea sa din 1911, la o concentrare a sarcinii electrice pozitive:
"Se consideră trecerea unei particule de mare viteză printr-un atom având o sarcină
pozitivă centrală N e, compensată de sarcina a N electroni."
El a estimat, din considerente energetice, că, pentru atomul de aur, aceasta ar avea o
rază de cel mult 3.4 x 10-14 metri (valoarea actuală este egală cu aproximativ o cincime
din aceasta). Mărimea razei atomului de aur era estimată la 10 -10 metri, de aproape
3000 de ori mai mare decât cea a nucleului.
Rutherford a presupus că mărimea sarcinii pozitive ar fi proporțională cu masa
atomică exprimată în unități atomice, având jumătate din valoarea acesteia. A obținut
pentru aur o masă atomică de 196 (față de 197, valoarea actuală). El nu a făcut
corelația cu numărul atomic Z, estimând valoarea sarcinii la 98 e, față de 79,
unde e reprezintă sarcina electronului.
Modelul propus de Rutherford descrie nucleul, dar nu atribuie nici o
structură orbitelor electronilor. Totuși, în lucrare este menționat modelul saturnian al
lui Hantaro Nagaoka, în care electronii sunt aranjați pe inele.
Deficiențe ale modelului
Principalul neajuns al modelului consta în faptul că acesta nu explica stabilitatea
atomului. Fiind elaborat în concordanță cu teoriile clasice, presupunea că electronii
aflați în mișcare circulară, deci accelerată, emit constant radiație
electromagnetică pierzând energie. Prin urmare, în timp, electronii nu ar mai avea
suficientă energie pentru a se menține pe orbită și ar "cădea" pe nucleu.
De asemenea, frecvența radiației emise ar fi trebuit să ia orice valoare, în funcție de
frecvența electronilor din atom, fapt infirmat de studiile experimentale asupra seriilor
spectrale.
Importanță

Modelul lui Rutherford a introdus ideea unei structuri a atomului și a existenței unor

particule componente, precum și posibilitatea separării acestora. Reprezentând punctul
de plecare al modelului Bohr, a dus la separarea a două domenii, fizica nucleară, ce
studiază nucleul, și fizica atomului, ce studiază structura electronică a atomului.
În ciuda deficiențelor, caracterul descriptiv al modelului a permis utilizarea ca simbol al
atomului și energiei atomice.