Două observaţii se impun în acest moment al discuţiei: de fiecare dată, în momente

conjuncturale, de mare încordare pentru existenţa întregii naţiuni, apare în mod firesc
un nou tip de intelectual. Istoria noastră culturală poate înfăţişa astfel, în serie
diacronică, o adevărată tipologie foarte bine conturată. Acest fapt a apărut atât de
evident la un moment dat, încât, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a
desfăşurat în paginile mai multor publicaţii o amplă discuţie pe tema pronosticării
apariţiei noului tip de intelectual, la aceasta participând personalităţi de vârste şi
profesiuni diverse. După numai un deceniu, Mircea Eliade avea să identifice imaginea
intelectualului constituită deja în două ipostaze bine distincte, dar consonante, în spiritul
acelei „coincidentia oppositorum”: cea a „huliganului” răzvrătit „paşnic” şi cea a
„savantului total”, reprezentat, printre altele, de generaţia de la „Criterion”. Ca pe timpul
criticului de la „Junimea”, şi astăzi, sub ochii noştri, poate fi presimţită apariţia unei noi
conştiinţe cărturăreşti. Nu ne aflăm oare după un prea lung război, urmat de o
revoluţie? Se anunţă prin stilul agitat de întrebări fundamentale şi vizionar al tinerilor, în
curajul iarăşi „huliganic” al acestora de a restaura prin jertfă sensul revoluţiei, în
perseverenţa şi disperarea cu care îi îndeamnă pe părinţii lor şi pe bătrânii profesori să-
şi „vadă” propriile greşeli şi calea unică de îndreptare: instaurarea adevărului în toate
compartimentele existenţei noastre. Descoperim la Titu Maiorescu pagini care par
scrise ieri: „Tinerimea de astăzi, de la care atârnă îndreptarea în viitor, trebuie să
înţeleagă o dată unde este adevărul şi unde este eroarea în această luptă de idei;
înaintea ei trebuie dovedită acuzarea ce am adus-o în contra celor mai mulţi dintre
publiciştii noştri literari şi ştiinţifici, acuzarea lipsei de conştiinţă atât în privirea
cunoştinţei de cauză, cât şi în privirea voinţei de a spune adevărul în chestiile de care
se ocupă” (Direcţia...).