Pentru toate studiile de mai sus elaboraţi un algoritm, identificând şi descriind detaliat etapele

procedurale victimologiei, după cum urmează:

Recpţia senzorială (auditivă, vizuală, olfactivă, gustativă şi kinstezică/tactilă);
Percepţia cognitiv-afectivă a cortexului cerebral;
Percepţia memoriei şi rolul ei în victimologie
Raportul de antecedenţă şi subsecvenţă;
Atenţia statică şi dimanică în timpul interogatoriului,
Problematica psihovictimologică a relaţiei victimă-agresor;
Mărturia. Decodificarea si interpretarea evenimentului judiciar prin atribuirea de sens;
Perspectiva anchetatorului în evoluţia şi identificarea victimării cazului dat;
Perspectiva Magistratului asupra profilaxiei efectului victimologic la etapa
interogatoriului; Fiecare etapă a algoritmului de mai sus o trataţi specific pentru fiecare studiu de
caz, in mod individual!!!!

STUDIU DE CAZ nr. 1

Într-o cauză în care minorul A. I. a fost surprins într-o gară având ascuns sub haină un
difuzor, pe care-l demontase dintr-un vagon al unui tren, minorul a recunoscut faptul înaintea
organelor de poljţie, iar apoi a revenit înaintea anchetatorului retractându-şi mărturisirea. în ziua
în care urma sa fie confruntat cu alt învinuit, înainte de confruntare a mărturisit anchetatorului ca
a săvârşit furtul, însă nu dă declaraţie în acest sens, fiindu-i ruşine de tatăl său adoptiv.
Anchetatorul i-a explicat că atitudinea sa este greşită şi i-a promis că va vorbi cu tatăl său
adoptiv şi îl va convinge ca totul a fost o greşeală şi ca, în viitor, minorul se va îndrepta. în acest
mod, minorul a fost convins să declare adevărul, iar la confruntare, a determinat prin atitudinea
sa şi pe ceilalţi învinuiţi sa recunoască faptele.1

STUDIU DE CAZ nr. 2

În ziua de 30 august 1980, la Liceul Mihai Viteazu a fost ucisă numita C. A. Cercetarea la
faţa locului şi analiza datelor culese au dus la concluzia că actul criminal este opera unui bolnav
psihic. Se presupune că criminalul se întoarce întotdeauna la faţa locului, şi tot personalul din
paza liceului a fost instruită să supravegheze persoanele intrate în liceu, cu prezenţă suspectă.
După aproximativ un an şi jumătate, personalul de gardă a sesizat prezenţa în liceu, în porţiunea
critică a locului faptei, a unui tânăr care, întrebat la modul direct „ce caută în liceu", a răspuns:

1
(preluat din Psihovictimologie judiciară - Tu do re Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
„Taci din gură... că-ţi crap şi ţie capul cum i l-am crăpat şi ăleia grase şi negre îmbrăcata în halat
albastru", după care a părăsit liceul. Dar indicase ce era mai caracteristic pentru victimă.
Personajul era cunoscut ca pe baza depoziţiei martorului de expectanţă I. P., a fost identificat
ca fiind R.C. Era un oligofren periculos, fără discernământul faptelor sale şi la a doua fugă din
spital. R. C. a fost interceptat de martorul de expectanţă (instruit de poliţie), reţinut şi anchetat.2

STUDIU DE CAZ nr. 3

În fiecare moment din viaţa noastră poate exista sau nu posibilitatea de a fi chemaţi ca
martori într-un proces, ne putem afla în diferite situaţii, în care datorită unui anumit mod de a
privi viaţa, de a o înţelege, în funcţie de educaţie şi mediu putem concluziona într-o manieră
eronată. Astfel, dacă suntem în postura de a vorbi cu un necunoscut, care este îmbrăcat distins, şi
se exprimă corect, suntem tentaţi să-l credem, deoarece extindem corectitudinea îmbrăcămintei şi
exprimării, fără a justifica, şi asupra conţinutului spuselor sale. În situaţia inversă: faţă de cineva
neglijent îmbrăcat, care se exprimă incorect, suntem bănuitori şi nu-i acordăm încredere.
Existând această situaţie la calitatea martor orice persoană se poate înşela din cauza aparenţelor.
Ca orice om suntem tentaţi să credem că un om corect şi distins îmbrăcat, cu un comportament şi
limbaj adecvat este incapabil să săvârşească o faptă negativă prevăzută de legea penală. Mult mai
repede înclinăm balanţa în partea negativă, dacă persoana din faţa noastră este neglijent
îmbrăcată, cu un comportament contrar ordinii publice, limbaj neelegant. 3

STUDIU DE CAZ nr. 4

În discuţiile iniţiale avute cu N. V., învinuit de omorul comis la 16. 11. 1986, a cărui
victimă a fost numitul M. N., deşi au fost puse în discuţie aspecte cu o problematică diversă,
antrenantă, respectiv profesie, în discuţiile iniţiale avute cu N. V., învinuit de omorul comis la
16. 11. 1986, a cărui victimă a fost numitul M.N. deşi au fost puse în discuţie aspecte cu o
problematică diversă, antrenantă, respectiv profesie, cerc de prieteni, timp liber, relaţii cu
partenere de sex opus apropiate vârstei şi preocupărilor fireşti ale acestuia, totuşi nu s-a putut
obţine o deschidere către dialog, atmosfera rămânând artificială, cu lungi, tăceri, lipsită complet
de iniţiativa firească şi spontaneitatea contextului care i se oferea.4

2
(preluat din Psihovictimologie judiciară - Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
3
(preluat dm Psihovictimologie judiciară- Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
4
(preluat din Psihovictimologie judiciară - Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
STUDIU DE CAZ nr. 5
În cauza privind omorul comis la 15. 11. 1980, a cărui victimă a fost numitul A. A.,
învinuita B. A., concubina victimei, deşi s-a antrenat în discuţii colaterale, a participat la un
dialog lipsită de naturaleţe, stângace, artificială, fără tonus, viaţă, întreaga personalitate a
învinuitei era parcă „la pândă" în intenţia de a urmări şi „descifra", la rându-i, efectele spuselor
sale pe mimica anchetatorului. Faţă de întrebările critice şi problematica împrejurărilor rezultând
din câmpul infracţiunii, învinuita a relatat permanent o istorioară verosimilă, lipsită însă de
vigoarea argumentării. Interpretarea şi a altor aspecte comportamentale, între care evitarea
continuă a privirii, tremurul vocii, precum şi invariabilele „nu ştiu" „nu-mi pot explica", rostite
în mod stereotip, indiferent de forţa şi logica probelor în acuzare, au întărit în mod cu totul
justificat, convingerea că acest comportament este caracteristic efectelor emoţionale ascunderii
adevărului - fapt dovedit pe parcursul anchetei judiciare.5

STUDIU DE CAZ nr. 6

Şeful grupei de pază şi gardă al unui demnitar, audiat în cazul unui furt de valută de la
reşedinţa demnitarului, fiind întrebat pe cine suspicionează, a furnizat o listă de suspecţi,
sugerând verificarea minuţioasă a acestora pe perioada timpului critic. În acest stadiu al anchetei
a intervenit psihologicul care, situându-se pe ipoteza judecării rolului pe care şi l-a asumat şeful
gărzii demnitarului de a coopera cu anchetatorul, şi-a pus problema dacă acesta este un rol real,
adică şi-a propus să-i judece rolul din perspectivă psihologică. Temeiurile acestui demers sau
indiciile de probabilitate spre versiunea opusă celei susţinute de şeful gărzii au fost furnizate de
lipsa oricăror urme la faţa locului, după o cercetare criminalistică lege artis. În consecinţă, i s-a
propus şefului gărzii să urmeze procedura firească a investigaţiei vizând detecţia
comportamentului simulat pentru a fi exclus din cercul suspecţilor şi pentru ca anchetatorul să se
convingă că sprijinul pe care s-a declarat dispus să-l ofere anchetei judiciare este dezinteresat şi
de bună-credinţă. Cel în cauză a acceptat testarea, necunoscând că aceasta se va face prin
biodetecţie. Când însă s-a aflat în laboratorul de testare psihologică, în faţa aparatului
„Polygraph", despre eficienţa căruia era foarte bine informat (din surse străine) a recunoscut fără
nici o ezitare că este autorul furtului valutei pe care trebuia să o păzească.6

5
(preluat din Psihovictimologie judiciară- Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
6
(preluat din Psihovictimologie judiciară - Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
STUDIU DE CAZ nr. 7
Un soţ reclamă dispariţia soţiei de la domiciliul conjugal, susţinând şi versiunea unei
posibile aventuri amoroase. În mod surprinzător, prin utilizarea unor martori mincinoşi,
direcţionaţi subtil spre organele de anchetă, soţul obţine confirmarea oficială a fugii soţiei cu un
amant. Evident, o soluţie eronată. După 3 ani de la reclamaţie, printr-o acţiune de judecare a ,
rolului soţului, ce s-a declanşat în urma unei reclamaţii a părinţilor dispărutei, cu sprijinul
biodetecţiei, se stabileşte rolul real al soţului - acela de ucigaş al soţiei sale - al cărei cadavru I- a
ascuns într-o fântână.7

STUDIU DE CAZ nr. 8

Un afacerist reclamă că a fost tâlhărit de autori necunoscuţi în holul de la intrarea în
locuinţa sa, prilej cu care i s-a luat o importantă sumă de bani. Leziunile constatate prin
certificatul medico-legal sunt însă disproporţionate şi atipice în raport cu descrierea agresiunii
din plângerea penală. La o analiză psihologică de fineţe a conţinutului reclamaţiei, transpiră
ipoteza înscenării. Testul de specialitate, constând în verificarea prin biodetecţie a sincerităţii
reclamaţiei, infirmă rolul de victimă şi îl confirmă pe cel de escroc, pentru că prin reclamarea
tâlhăriei afaceristul a intenţionat să-şi însuşească sumele aparţinand asociaţilor săi. Pentru a-şi
motiva lipsa de acasă, în faţa părinţilor săi, o tânără reclamă că a fost victima unui viol, săvârşit
de trei tineri. Fiind testat rolul de victimă al tinerei, acesta nu se confirmă. Testul asupra tinerilor
îi inocentează. Aşadar, „victima" era autoarea unei plângeri penale calomnioase, iar „infractorii"
au fost găsiţi nevinovaţi şi ulterior scoşi de sub urmărire.8

7
(preluat din Psihovictimologie judiciară - Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)
8
(preluat din Psihovictimologie judiciară -Tudore Butoi, Ioana-Teodora Butoi, ed. II, 2004)