-1-

Capitolul II
INTRODUCERE
Sistemele de pornire au rolul de a antrena motoarele cu
combustie internă cu o anumită turaţie şi un anumit cuplu, din starea de
repaus până în momentul aprinderii amestecului carburant, respectiv al
punerii în funcţiune a acestuia.
Diversitatea situaţiilor cărora trebuie să le facă faţă a impus
realizarea de sisteme de pornire diferite:
 Pornirea cu ajutorul motoarelor de pornire cu benzină;
 Pornirea cu dispozitive de aer comprimat;
 Pornirea electrică.
Pornirea electrică este cea mai răspândită . Aceasta trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
 Să asigure turaţia şi cuplul necesar pentru condiţiile cele
mai grele de pornire;
 Să funcţioneze sigur între anumite limite de temperatură,
de regulă între –20oC şi +60oC;
 La motoarele cu ardere internă să decupleze automat
demarorul după pornirea motorului;
 Componentele instalaţiei de pornire trebuie să fie de
dimensiuni reduse, greutate mică, cost redus şi să fie
simplu de exploatat şi întreţinut.
Instalaţia de pornire electrică la automobilele de construcţie
recentă este formată din:
 Demarorul (motorul electric de curent continuu);
 Bateria de acumulatoare;
 Întrerupătorul de pornire;
 Conductoarele de legătură.
 -2-

Sistemele de pornire electrică se împart în două grupe:

 Sistemele de pornire electrică normale, ce se utilizează
la motoarele cu combustie internă uzuale;
 Sistemele de pornire electrică speciale utilizate pentru
acţionarea motoarelor de putere mare şi în condiţii de
pornire grele.
Sistemele de pornire normale se pot clasifica în două grupe din
punct de vedere al modului de alimentare, şi anume:
 Sisteme de alimentare directă;
 Sisteme de alimentare indirectă.
Sisteme de alimentare directă au ca principiu alimentarea
demarorului direct de la baterie prin întrerupătorul de pornire.
Sisteme de alimentare indirectă folosesc relee auxiliare de pornire
sau comandă, montate în apropierea sau în interiorul demarorului.

Schema electrică de conectare a electromotorului de pornire

 -3-

Capitolul III
PĂRŢI COMPONENTE
DEMARORUL
Demarorul reprezintă componenta principală a instalaţiei de
pornire electrică ce asigură turaţia şi cuplul necesar pentru antrenarea
motorului cu combustie internă în vederea punerii în funcţiune a
acestuia.
După modul de cuplare utilizat, demaroarele uzuale se clasifică în
trei grupe, astfel:
 Demaroare cu cuplare prin inerţie (cu Bendix);
 Demaroare cu cuplare mecanică (forţată);
 Demaroare cu cuplare electromagnetică.
Demarorul cu cuplare prin inerţie poate fi:
 cu acţionare directă de la întrerupătorul de pornire;
 cu acţionare indirectă, prin releu auxiliar.
Principalele părţi componente ale dispozitivului de cuplare prin
inerţie sunt:
 Arborele rotorului
 Bucşă fixă
 Bucşă filetată
 Pinionul
 Arcul spiral de preluare a şocurilor de pornire

Arcul spiral de preluare a

şocurilor de pornire Pinionul

Bucşă fixă

Arborele rotorului

Bucşă filetată
 -4-

Demaroarele cu cuplare mecanică (forţată) mai sunt numite şi

demaroare cu pedală, principalele părţi componente fiind:
 Arborele cu caneluri
 Levierul cu furcă
 Arcul elicoidal
 Mecanismul cu role
 Bucşa cu degajare inelară a furcii
 Întrerupătorul
Pedală

Întrerupătorul
Levierul cu furcă
Arcul elicoidal

Arborele cu caneluri

Mecanismul cu role
Bucşa cu caneluri Bucşa cu degajare inelară a furcii

Demarorul cu cuplare electromagnetică mai este denumit şi

demarorul cu electromagnet sau cu solenoid.

Arcul tijei Arcul miezului Carcasa Înfăşurările electromagnetului

Miezul electromagnetului
Piesa de reglare
Contact mobil

Tija miezului Contacte fixe

Levierul cu furcă

Arborele cu
caneluri
 -5-

Capitolul IV
CONSTRUCŢIA MOTOARELOR ELECTRICE DE PORNIRE
Demaroarele pentru automobile, se aseamănă între ele în ceea
ce priveşte partea de motor electric propriu-zis şi diferă în ceea ce
priveşte dispozitivul de cuplare. Motoarele electrice de pornire sunt de
curent continuu, funcţionează la solicitări şi curenţi mari, în regim de
scurtă durată şi au, în general, dimensiuni şi greutăţi mici.
Reprezentativ este demarorul tip CT-221, ce este construit după
licenţă FIAT, având puterea de -1,3 KW (1,77 CP) şi tensiunea
nominală de 12 V. Demarorul CT-221 este prevăzut cu patru poli
magnetici şi patru perii, cu excitaţie mixtă şi cuplare electromagnetică,
având sensul de rotaţie spre dreapta (privit dinspre pinion). Este montat
în partea dreaptă a motorului şi este fixat prin intermediul flanşei sale
de carterul ambreiajului prin trei şuruburi.

PĂRŢILE COMPONENTE ALE DEMARORULUI

Principalele părţi componente ale demarorului sunt:
 carcasa (corpul), cu polii şi înfăşurările de excitaţie
(statorul);
 rotorul cu arborele, pachetul de tole, înfăşurarea rotorică
şi colectorul;
 scutul dinspre colector cu bucşa lagăr şi suportul de
perii;
 scutul din partea antrenării cu lagărul;
 dispozitivul de cuplare cu pinion şi cuplă tip roată
liberă;
 electromagnetul sau releul de pornire.
 -6-

Vedere generală a
demarorului

Statorul
Carcasa este de formă cilindrică şi este
executată din tablă groasă de oţel ruluită şi
îmbinată prin sudură. Aceasta este prevăzută cu
patru mase polare din oţel, fixate prin şuruburi cu
cap înecat. Pe masele polare se află bobinele înfăşurărilor statorice.
Polii sunt realizaţi din fier moale special sau din tablă. Montarea
polilor trebuie efectuată cu multă atenţie pentru evitarea producerii unei
prea mari dispersii de flux, direct de la poli spre carcasă.
Carcasa împreună cu masele polare şi înfăşurările respective,
formează statorul electromotorului. Două bobine
auxiliare ale înfăşurărilor sunt legate între ele în
serie, iar două bobine principale în derivaţie (şunt).
Din această cauză excitaţia statorului se numeşte
mixtă şi asigură viteze de rotaţie ale rotorului, foarte scăzute la mersul
în gol fără sarcină; acest lucru micşorează şocurile şi uzura bucşelor
paliere, limitând uzura rotorului la pornire.
Bobinele principale se leagă între ele în derivaţie, dar cu
înfăşurarea rotorului — în serie. Prin ele trece curentul de bază folosit
de electromotor. Valoarea lui este mare şi depinde de momentul de
frânare al arborelui rotorului, în sensul că pe măsura creşterii
momentului, creşte şi valoarea curentului. Înfăşurarea bobinelor se
execută din bandă de cupru cu secţiunea dreptunghiulară.
 -7-

Bobinele auxiliare sunt legate între ele în serie, dar cu înfăşurarea

rotorului în derivaţie. Prin ele trece un curent relativ mic, care depinde
în principal de tensiunea bateriei de acumulatoare.
Toate bobinele statorului sunt înfăşurate cu bandă din material textil
şi sunt îmbibate în lac. Izolaţia între spire se realizează din benzi din
preşpan sau leteroid.

Rotorul
Rotorul se compune din arborele din oţel,
pachetul de tole cu înfăşurarea şi colectorul .
Arborele rotorului se roteşte în două bucşe din materiale poroase
metaloceramice, presate în scuturile paliere şi îmbibate în lubrifiant.
Jocul axial al arborelui se reglează cu ajutorul şaibelor (0,2 şi 0,3 mm
grosime) şi trebuie să fie cuprins între 0,07 şi 0,7 mm.
Tolele rotorului sunt confecţionate din tablă de oţel electrotehnic
cu grosimea de 1 mm. Ele sunt presate pe porţiunea randalinată de la
mijlocul arborelui. Pe suprafaţa exterioară a pachetului de tole sunt
practicate treizeci şi una de crestături (canale) de formă semiînchisă, în
care se introduce înfăşurarea ondulată a rotorului din bandă de cupru.
În fiecare crestătură se află doi conductori izolaţi atât între ei, cât şi faţă
de pereţii crestăturilor cu ajutorul leteroidului sau cartonului
electrotehnic. Pasul de bobinare la rotor este de 1—8, iar pasul la
colector de 1—15. Capetele înfăşurărilor secţiilor care ies din crestături
sunt ,strânse în bandaje ce protejează astfel conductoarele înfăşurării
împotriva desprinderii lor datorită forţei centrifuge la turaţii mari ale
rotorului. Bandajele se execută din sârmă de cupru înfăşurată pe
garnituri de carton electroizolant. La unele electromotoare bandajul se
pune numai spre partea de acţionare a pinionului, el fiind executat din
fibră de capron. Capetele conductoarelor sunt cositorite la steguleţele
 -8-

lamelelor colectoare, presate pe arbore. Numărul de secţii este egal cu

numărul de crestături şi cu numărul de lamele colectoare, respectiv
treizeci şi una.

Colectorul este format dintr-o bucşă de material plastic,

armată cu două inele de oţel, în care sunt încorporate lamelele de
cupru ale colectorului, izolate între ele şi faţă de arbore. La unele
construcţii materialul plastic este turnat pe o bucşă de oţel.

Scutul palier
Scutul palier spre colector este turnat din aliaj de aluminiu. Pe el
sunt fixate prin nituri patru portperii din oţel, în care se află periile din
cupru grafitat. Două portperii diametral opuse sunt izolate de scut atât
la partea interioară, cât şi la cea exterioară, prin intermediul garniturilor
din material plastic. Aceste portperii sunt destinate susţinerii şi ghidării
periilor pozitive. La ele se racordează capetele bobinelor serie
(principale). Celelalte două portperii (diametral opuse şi, aflate la 90°
faţă de primele) sunt fixate prin nituri direct pe scut, având legătură
directă la masă. Aceste portperii sunt destinate susţinerii periilor
negative sau de masă. La una dintre aceste portperii se racordează
capătul bobinelor şunt (auxiliare), Periile sunt apăsate pe colector cu
ajutorul arcurilor spirale.

Dispozitivul de cuplare

Dispozitivul de cuplare se află la partea posterioară a arborelui

rotorului. Acesta este format din cupla tip ,,roată liberă" cu role şi
pinionul. Rolul roţii libere este de a transmite, la pornirea motorului,
momentul rotitor de la arborele şi pinionul rotorului la coroana
volantului, iar după pornire, de a decupla arborele şi pinionul de cuplare
(antrenare), deoarece după pornirea motorului volantul acestuia începe
 -9-

să rotească cu o turaţie foarte mare rotorul electromotorului, fapt care

poate să conducă la deteriorarea acestuia.
Cupla tip „roată liberă" se compune din butuc, inelul exterior cu
role, plonjoarele, tijele cu arcuri şi inelul interior care face corp comun
cu pinionul de cuplare prevăzut cu 11 dinţi. El se execută din oţel aliat
şi tratat termic, fiind piesa cea mai solicitată. Pe butucul roţii libere se
află discul de centrare din material plastic, cu inelul de antrenare din
oţel, şi discul limitator (opritor) din material plastic, acestea fiind presate
de arcul elicoidal spre inelul opritor de pe butuc. Butucul este prevăzut
la partea interioară cu caneluri elicoidale. Astfel, el poate să se
rotească în timpul deplasării longitudinale pe canelurile elicoidale
corespunzătoare ale arborelui rotorului, realizând o mişcare de
înşurubare. La partea posterioară a butucului, în interiorul acestuia,
este presat lagărul metaloceramic îmbibat în lubrifiant şi care alunecă
pe partea" cilindrică (rotundă) a arborelui rotorului. De flanşa butucului
este fixat prin intermediul a trei nituri, inelul exterior al roţii libere, în
care se află trei role şi trei plonjoare cilindrice cu arcurile şi tijele
ghidate. Detaliile respective sunt menţinute cu ajutorul carcasei din
tablă de oţel. Locaşul în care se află rolele are un profil variabil ca
mărime în lungime, iar arcurile menţin rolele în zona îngustă a
locaşului.

Pinionul este prevăzut la partea interioară cu o bucşă de bronz

grafitat, permiţând atât rotirea, cât şi deplasarea longitudinală a
acestuia pe suprafaţa cilindrică a arborelui.

Scutul din partea de antrenare

Scutul (capacul) din partea de antrenare a electromotorului este
turnat din fontă, deoarece prin intermediul flanşei sale electromotorul se
fixează de carcasa ambreiajului
 - 10 -

Releul de pornire
De scutul din partea de antrenare se fixează electromagnetul sau releul
de cuplare-decuplare, cu ajutorul căruia se realizează cuplarea
pinionului cu coroana volantei. Pe carcasa cilindrică din alamă, flancată
prin două discuri de carton, este dispusă înfăşurarea în zece straturi.
Un capăt al înfăşurării se racordează la borna având simbolul ,,50", iar
celălalt capăt se racordează la flanşă, respectiv se leagă, la masă.

Capitolul V
FUNCŢIONAREA DEMARORULUI
Prin răsucirea cheii în poziţia ,,STARTER", se conectează
contactele ,,30" şi ,,50" ale cheii de contact, iar înfăşurarea releului de
tracţiune este parcurs de curent. Acest curent dă naştere unui câmp
magnetic (de 10—12 kGs) care trage armătura mobilă spre miezul fix al
releului. Totodată, placa de contact închide (conectează) contactele.
Dimensiunile tijelor miezului sunt astfel alese încât conectarea
contactelor să aibă loc înainte ca armătura mobilă să se sprijine pe
miezul fix. Prin deplasarea în continuare a tijei, forţa de apăsare a plăcii
de contact pe cele două contacte fixe creşte, datorită comprimării

Releu de
Furca
aclanşare

Pinion Portperii

Mecanism de cuplare cu Stator cu Rotor

roata liberă masele polare

Demarorul tip 2150

 - 11 -

arcului din spatele plăcii de contact. În acelaşi timp, prin deplasarea

armăturii mobile, aceasta (prin intermediul furcii) deplasează roata
liberă cu pinionul de cuplare (antrenare). Butucului şi pinionului li se
imprimă o mişcare de rotaţie datorită canelurilor elicoidale de pe
arborele electromotorului, fapt care contribuie la uşurarea angrenării
pinionului cu coroana volantului. Dimensiunile elementelor releului şi
cele ale dispozitivului de cuplare sunt astfel calculate, încât conectarea
contactelor să se producă în momentul când pinionul a început să
angreneze cu coroana volantului.
După conectarea contactelor releului, prin înfăşurările statorului şi
rotorului trece curent. Ca urmare a interacţiunii câmpurilor magnetice ce
iau naştere, rotorul începe să se rotească. Rotirea rotorului, prin
intermediul canelurilor elicoidale, se transmite butucului canelat şi
inelului exterior al roţii libere.
Atât timp cât rolele sunt apăsate de arcuri spre partea îngustă a
locaşurilor lor din inelul exterior, iar pinionul este frânat de coroana
volantului, rolele se împănează (calează) între inelul exterior şi interior
al roţii libere şi momentul de rotaţie se transmite de la arborele rotorului
prin roata liberă şi pinion la coroana volantului.
În acelaşi timp şi totodată ca urmare a frânării pinionului şi rotirii
rotorului, butucului canelat i se imprimă şi o mişcare de translaţie de
către canelurile elicoidale ale arborelui, iar pinionul este împins, spre
inelul opritor, intrând complet în angrenare cu coroana volantului.
După pornirea motorului, viteza de rotaţie a pinionului începe să
depăşească viteza de rotaţie a motorului electric. Inelul interior al roţii
libere (care face corp comun cu pinionul) antrenează rolele în spaţiul
larg al locaşului lor din inelul exterior, comprimând arcurile plonjoarelor.
 - 12 -

În această porţiune a locaşului rolele se rotesc liber, respectiv nu

mai împănează cele două inele, iar momentul de rotaţie nu se mai
transmite de la volantul motorului la arborele rotorului electromotorului.
La întoarcerea cheii în poziţia APRINDERE, curentul în
înfăşurarea releului de tracţiune se întrerupe, armătura mobilă sub
acţiunea arcului este adusă în poziţia iniţială, deconectând contactele,
iar roata liberă cu pinionul sunt aduse de asemenea în poziţia iniţială.
Sub acţiunea arcului, prin intermediul furcii, discul şi opritorul
arborelui se deplasează spre scutul anterior, apăsând discul de frânare
din oţel, pe discul de frânare din material plastic, montat pe scut, oprind
astfel rotirea în gol a rotorului.

Întrerupătorul cheii Arc de comandă Bobină de excitaţie

de contact

Contacte mobile
Furca de
comandă
Ax cu contacte
Bobină stator

Perii colectoare
Pinion de
antrenare

Capăt limitator Rotor

Coroana volantă Arborele cu caneluri

elicoidale

Schema funcţionării demarorului

 - 13 -

Capitolul VI
DEFECŢIUNI, CAUZE, REMEDIERI ŞI ÎNTREŢINERE
Dacă bateria de acumulatoare este în stare bună, urmărirea
defectelor se face la motorul electric de pornire, la contacte şi la
conductoarele de legătură. După ce se scoate banda de protecţie a
colectorului, se verifică lamelele dacă sunt uzate, mâncate, ovalizate şi
dacă periile sunt prea uzate sau slab apăsate.
Motorul electric nu porneşte sau porneşte prea lent când:
 bateria este descărcată sau uzată, nivelul electrolitului
este prea scăzut, bornele sunt slăbite sau oxidate;
 contactele întrerupătorului de pornire sunt mâncate sau
întrerupătorul este defect;
 contactele releului de la motorul electric sunt uzate sau
bobina este defectă;
 întreruptorul electromagnetic nu funcţionează.
Motorul electric rămâne cuplat în cazul cuplării prin inerţie şi
pinionul rămâne cu dinţii parţial cuplaţi la roata dinţată a volantului fie
din cauza uzurii, fie din cauza uleiului prea vâscos.
Motorul electric nu se cuplează la volant când pinionul se
deplasează greu pe filet, fiind ancrasat, ceea ce se observă prin
desfacerea şi controlarea mecanismului de cuplare.
Motorul electric face zgomot anormal, uneori numai atunci
când este în regim de antrenare (pornire), când palierele nu sunt
suficient de unse sau sunt uzate, indusul freacă piesele polare sau
arborele este îndoit de o blocare a pinionului.
Înfăşurările rotorice ale motoarelor electrice de pornire se fac
dintr-un singur conductor, cu secţiunea dreptunghiulară, neizolat,
aşezat într-o crestătură de izolaţie de 0,2-0,3 mm din preşpan sau
hârtie izolatoare. Ambalarea motoarelor de pornire produce distrugerea
 - 14 -

mecanică a înfăşurărilor rotorice, repararea acestora fiind de cele mai

multe ori imposibilă. În aceste cazuri se efectuează înlocuirea
înfăşurării.
Înfăşurarea de excitaţie serie pentru motoare electrice de
pornire se face cu conductor de secţiune dreptunghiulară izolat, între
spire punându-se preşpan sau hârtie lăcuită. Acestea nu au întreruperi,
repararea lor constând în înlocuirea izolaţiei dintre spire sau a izolaţiei
exterioare şi impregnarea cu lac.
Defectele mecanice. Curbarea arborelui rotor se poate produce
în special când este lung şi prins în consolă. Îndreptarea se face la o
presă anume adaptată în acest scop.
Sistemul de pornire automat trebuie controlat periodic. În cadrul
operaţiilor de întreţinere se verifică:
 fixarea demarorului,
 distanţa dintre axele pinionului şi volantului,
 distanţa dintre pinion şi volant ce trebuie să fie de 2-4
mm.
Rotorul şi volantul nu trebuie să aibă joc radial sau axial mai mare
de 0,1 mm.
După fiecare 100 de ore de funcţionare se face întreţinerea
tehnică ce cuprinde:
 verificarea fixării, a distanţelor şi jocului,
 verificarea izolaţiei conductoarelor de legătură,
 verificarea strângerii şi curăţarea bornelor şi a clemelor
de legătură.
 se unge lagărul dinspre pinion cu câteva picături de ulei.
 - 15 -

Capitolul VII
MĂSURI DE TEHNICĂ A SECURITĂŢII MUNCII
Echipamentul electric de pornire nu prezintă pericol de
electrocutare datorită tensiunilor mici la care este alimentat (sub 48 V).
Sunt necesare respectarea măsurilor specifice de tehnică a
securităţii muncii dat fiind faptul că încercările, reglările şi verificările
echipamentelor de pornire se fac şi în regim de funcţionare, atât în
atelier cât şi pe autovehicule. Datorită faptului că în funcţionare
demaroarele electrice lucrează la turaţii mari (în gol) la scurt timp după
ce era blocat (la pornire), mecanismele de cuplare acţionând rapid pot
surprinde şi accidenta persoana ce efectuează operaţiunile de reglare
şi verificare. Pentru evitarea accidentelor se iau următoarele măsuri:
 se îndepărtează toate sculele de lângă aceste
mecanisme,
 se verifică fixarea corectă a demarorului cu mecanismul
de cuplare în poziţie corectă şi la distanţa prescrisă de fabricant,
axat pe direcţia normală de cuplare la coroana dinţată a volantului
sau frâne.
După controlul acestor măsuri se pot face încercările, cu atenţie,
astfel ca în caz de defecţiune să se poată opri alimentarea imediat.
Este indicat ca întreruptorul de alimentare de la bateria de
acumulatoare să fie construit astfel încât să fie folosibil numai cât timp
se apasă pe el, cunoscut fiind că funcţionarea şi încercarea
echipamentului de pornire nu trebuie să dureze decât câteva secunde.
Pentru a nu se produce accidente de distrugere a frânelor de
încercare trebuie să se verifice înainte de încercare dacă roata dinţată
are modulul corespunzător celui al pinionului încercat.
Curentul electric consumat de demaror fiind de intensitate mare,
întreruperea legăturilor de alimentare în timpul funcţionării provoacă
 - 16 -

scântei, nepericuloase însă din punct de vedere al electrocutării.