Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
2
1. Definirea termenului de leadership
Rădăcina istorică a cuvântului englezesc leadership este cuvântul anglosaxon lead, care
înseamnă „cale”, „drum”. Verbul laeden înseamnă a călători. Prin urmare, un lider este cel care
le arată calea celorlalţi, adică îi călăuzeşte. Metafora liderului acţionând ca un cârmaci rămâne
valabilă încă şi azi, deşi există divergenţe cu privire la semnificaţia exactă a rolului de lider.
Leadership-ul, termen polisemantic, intraductibil în limba română printr-un singur cuvânt care să
cuprindă adevăratele semnificaţii ale noţiunii, poate fi înţeles ca un atribut al unei poziţii
ierarhice în organizaţie, o caracteristică a unei persoane, un proces de mobilizare a personalului
într-o anumită direcţie, o capacitate de mobilizare sau o categorie de comportament.
Dintre zecile, sau poate sutele, de definiţii care există pentru conceptul deleadership şi cel
de lider am ales câteva, precum urmează :
Leadership-ul desemnează un proces de orientare a unui grup (sau grupuri) de persoane
prin mijloace în principal necoercitive
Liderul este o persoană care la un moment dat şi într-un anumit loc, prin acţiunile sale
modifică, orientează sau controlează atitudinile şi comportamentele altora, adesea numiţi
secondanţi
Prin leadership desemnăm capacitatea unui leader, a unui cadru de conducere de a
determina un grup de persoane de a conlucra cu acesta în realizyarea unui obiectiv pe baza
puternicei lor implicări afective şi operaţionale.
3
2. Lider formal vs. lider informal
Atunci când se face analiza unui grup trebuie făcuta o disticţie clară între acele poziţii
instituţionale, autoritare (managerii, şefii) şi cele informale (lider). Este ştiut faptul că un grup
funcţionează mult mai bine şi mult mai eficient atunci când în interiorul său există o
corespondenţă între cele două tipuri de poziţii şi anume, atunci când managerul exercită în plus şi
funcţia de leadership în grup.
Liderul/conducătorul este un produs al grupului iar procesul care duce la naşterea sa este
unul relativ simplu: grupul în cauză este un sistem aflat într-o stare de tensiune iar tensiunile care
acţionează asupra sa duc la apariţia unor nevoi în grup, nevoi care determină apariţia unui lider
care să arate drumul spre satisfacerea acestora. Acesta se caracterizează prin puterea pe care o
exercită asupra grupului el fiind “polul” în jurul căruia se grupează membrii colectivului.
Conceptul de lider se atrubuie în psihologia socială atât şefului formal cât şi celui
informal.
În orice colectiv se deosebesc două tipuri de lideri care au capacitatea de a influenţa alte
persoane în scopul atingerii obiectivelor organizaţionale:
Lider formal – managerul, şeful, conducătorul – care deţine un post managerial cu
funcţii, obligaţii şi drepturi;
Lider informal – liderul – care nu are dreptul sau obligaţia de a conduce dar care are
recunoaşterea cu ajutorul căreia capătă influenţă asupra acţiunilor oamenilor din grupul
său.
Ambele tipuri de influenţă pot asigura performanţa organizaţională mai ales dacă există
situaţii în care liderul formal işi exercită influenţa şi ca lider informal.
Diferenţa dintre manager şi lider este evidentă şi asta pentru că deşi liderul şi managerul
sunt entităţi complementare ei se deosebesc prin motivaţie, mod de gândire şi de acţiune.
Liderii informali sunt persoanele care conduc grupurile informale. În mod obişnuit, un
manager deţine în cadrul organizaţiei formale şi o anumită putere informală (personală)
concomitent cu cea formală. Dar de cele mai multe ori, managerul informal şi liderul informal
sunt două persoane diferite.
Caracteristica definitorie a managerului o constituie puterea sa asupra subalternilor, adică
atât dreptul cât şi abilitatea de a influenţa comportamenul celorlalţi. Autoritatea cu care este
investit un manager are un caracter legitim, instituţional deoarece ea reprezintă latura formală a
conducerii, însă abilitatea de a coordona comportamentul oamenilor este latura informală. Atunci
când ambele aspecte amintite mai sus se regăsesc în aceeaşi persoană, aceasta poate fi
considerată un lider autentic.
Liderul este persoana care propune obiective de atins şi îi determină pe ceilalţi să şi le
asume şi să le realizeze. El este o persoană altruistă care dă dovadă de un real echilibru
emoţional, spirit de încurajare, dinamism şi voinţa de a progresa.
Conform teoriei lui Abraham Zaleznik, managerul este cel care rezolvă problemele cât
mai eficient posibil. Un manager trebuie să dovedească tenacitate, consecvenţă, tărie de caracter,
inteligenţă, abilităţi analitice, toleranţă şi bunăvoinţă. Dacă un manager tinde să adopte atitudini
impersonale, liderii, caracterizaţi prin dinamism, adoptă o atitudine activă faţă de obiectivele lor.
Pentru a-i determina pe oameni să accepte soluţiile adoptate pentru diferite probleme, managerii
4
trebuie să coordoneze şi să echilibreze continuu puncte de vedere opuse. Liderii adoptă însă
poziţii care presupun un grad ridicat de risc.
Prin urmare, atunci când vorbim de conducere în cadrul organizaţiilor publice (sau
private) se pot identifica două tipuri de leadership:
- Leadership-ul formal – se referă la persoanele care ocupă o funcţie de conducere în
organizaţii şi la dreptul legitim al acestora de a influenţa persoanele din subordine în
virtutea poziţiei ocupate în cadrul structurii ierarhice a organizaţiei.
- Leadership-ul informal – spre deosebire de cel formal, nu se referă la dreptul de a-I
influenţa pe alţii oferit de locul ocupat în structura formală, ci la calităţile intrinseci ale
liderului de a exercita influenţă în cadrul unui grup informal.
5
echipă, denumit simbiotic. Baza sa o constituie încrederea reciprocă dintre şi între manager,
subordonaţi şi celelalte peraone din cadrul organizaţiei.
O altă departajare a stilurilor de leadership este in funcţie de sfera de cuprindere a
personalului in cadrul organizaţiei. Din acest punct de vedere se delimitează in principal
leadership-ul interpersonal şi leadership-ul organizaţional.
Leadership-ul interpersonal are drept sferă de cuprindere relaţiile, relaţiile dintre
conducătorul formaţiei de muncă-echipă, birou, laborator etc.- şi personalul care-I este
subordonat.
Cea de-a doua categorie, leadership-ul organizaţional, se referă fie la organizaţie în
ansamblul său, fie la componentele majore ale acesteia, nerezumându-se numai la salariaţii
subordonaţi nemijlocit unui cadru de conducere.
În cadrul leadership-ului organizaţional se pot delimita mai multe categorii, in funcţie de
gruparea nivelurilor ierarhice şi compartimentelor pe care le încorporează organizaţia. Cel mai
frecvent se delimitează leadership-ul strategic – ce vizează organizaţia în ansamblul său, şi
leadership-ul organizaţional general ce are în vedere principalele grupe de compartimente sau
zone ale organizaţiei.
Leadership-ul are înţelesuri diferite pentru persoane diferite. În trecut, pentru mulţi,
imaginea unui lider era aceea a unei persoane înţelepte, paternaliste, care ia toate deciziile şi
conduce de una singură organizaţia publică. Imaginea leadership-ului se bazează pe cerinţele
istorice şi pe caracteristicile societăţii şi a guvernelor care le servesc. Societatea din România,
totuşi, devine mai diversă şi instituţiile publice devin astfel mai flexibile. Noile situaţii apărute
cer noi tipuri de lideri.
Leadership-ul joacă un rol important în implementarea reformei pentru că implică două
din cele mai importante aspecte ale reformei: schimbarea şi oamenii. Leadership-ul se manifestă
doar în relaţiile dintre oameni. Liderii eficienţi inspiră oamenii. Schimbarea instituţiilor publice
reprezintă cu adevărat schimbarea mentalităţii şi comportamentului angajaţilor, ceea ce înseamnă
că instituţiile care trec prin reformă au nevoie de leadership.
Liderii, în cadrul instituţiilor publice, pot ajuta la răspândirea, promovarea şi menţinerea
noilor valori ce sunt necesare pentru o reformă a sectorului public de succes.
În timp ce leadership-ul public include în mod clar conducătorii administraţiei centrale,
ca şi liderii politici, viziunea leadership-ul în viitor tinde să devină mai largă. Acesta include
lideri ca agenţi de schimbare răspândiţi în cadrul organizaţiilor publice pentru a continua
procesul reformei. Liderii se dovedesc a fi eficienţi prin abilitatea lor de a convinge, de a motiva
angajaţii publici şi de a le orienta eforturile pentru o cauză comună.
5.3 Cum putem dezvolta viitorii lideri în administraţia publică din România?
7
Dezvoltarea viitorilor lideri în administraţia publică românească are un accentuat caracter
practic şi va trebui să fie discutată pe larg. Principalii paşi care ar putea fi urmaţi sunt:
• Identificarea potenţialilor lideri este primul pas. Pentru aceasta, instituţiile publice ar
trebui să definească şi să măsoare competenţele leadership-ului. În interiorul personalului
deja existent. Alt mod este de a recruta aceşti viitori lideri din rândul absolvenţilor
universităţilor de profil din ţară.
6. Concluzie
8
Un sector public eficient și productiv poate fi un factor puternic de creștere economică,
prin intermediul sprijinului oferit pentru sectorul privat și guvernarea acestuia. În momentele în
care guvernele se confruntă cu provocarea de a asigura consolidarea financiară în timp ce
stimulează creșterea, competitivitatea și ocuparea forței de muncă, există o justificare solidă
pentru creșterea eficienței, o mai bună guvernare, o livrare mai rapidă a serviciilor oferite și o
implicarea mai mare a utilizatorilor în sectorul public.
Deși sectorul public trebuie să inoveze pentru a satisface cererea tot mai mare a
cetățenilor, inovarea în acest sector se definește și identifică mai greu, eforturile de a o înțelege
mai bine și de a o promova fiind mult încetinite de o lipsă de probe cantitative. Astfel, liderii din
sectorul public au ca rol principal rezolvarea problemelor si provocarilor ce apar in mediul
organizational al fiecarei institutii. Ceea ce se doreste in sectorul public sunt acei oameni capabili sa
promoveze adaptari institutionale in interes public.
Consider că, dezvoltarea leadership-ului ajută în primul rând la îmbunătatirea capacitătii
serviciilor publice, motiv pentru care organizațiile trebuie să asigure dezvoltarea leadership-ului,
prin:
- fixarea unor tinte clare asociate cu acele calităti de leadership care sunt necesare;
- previzionarea potențialelor costuri și beneficii ale schimbărilor;
- sprijinul oferit leaderilor;
- evaluarea impactului activității de dezvoltare a leadership-ului.
7. Bibliografie
9
1. Androniceanu A., Burduş E., Managementul schimbării, Ed. Economică, Bucureşti, 2000
2. Burduş E., Căprărescu G., Fundamentele managementului organizaţiei, Ed. Economică,
Bucureşti, 1999
3. Ion Verboncu, Ovidiu Nicolescu, Managementul Organizaţiei, Ed. Economică,
Bucureşti, 2007
4. Moldoveanu G., Analiză organizaţională, Bucureşti, Ed. Economică, 2000
10