DECIZIA Nr.

955 din 17 octombrie 2017

Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Secţia penală
DECIZIA Nr. 955
din 17 octombrie 2017

Cetăţean turc identificat pe teritoriul României, urmărit internaţional. Extrădarea, predarea, precum şi
menţinerea arestării provizorii dispuse în temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 302/2004. Săvârşirea
infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă, spălare de bani

Publicată în: Arhiva instanţei

*) Text realizat conform Deciziei nr. 37/2015, ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept.

- art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen.

- art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006
- art. 24, art. 26, art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (3), art. 52 alin. (3), alin. (9), art. 57 din Legea nr.
302/2004
- art. 1, art. 2 alin. (1), art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA ratificat prin Legea nr.
111/2008
- art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
- art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002

**) Prelucrarea deciziei a fost realizată la G&G Consulting, Departamentul juridic. (C.G.)

Prin Sentinţa penală nr. 181/F din data de 5 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I
penală, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării
şi în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA,
ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, a admis cererea de extrădare formulată de SUA.
S-a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile SUA, a lui A., faţă de care a fost emis un mandat de
arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii la data de 30 mai 2017 pentru Tribunalul
Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin şi ulterior la data de 28 iunie
2017, emis un mandat de arestare pentru aceleaşi fapte urmare a punerii sub acuzare la data de 27 iunie 2017
într-un act de acuzare emis de către un juriu federal, în Dosarul penal nr. x în procesul Statele Unite ale
Americii vs. B. LTD., C. SRL., D. S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate se efectueze cu respectarea
regulii specialităţii, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat de România
prin Legea nr. 111/2008.
În baza art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 şi art. 16 din Tratatul de extrădare dintre
România şi SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, şi s-a dispus remiterea, odată cu persoana
extrădată, a bunurilor (inclusiv a sumelor de bani) şi a obiectelor ridicate de la numitul A. la data de 08 iunie
2017, menţionate în procesul-verbal întocmit de organele poliţiei (Inspectoratul General al Poliţiei Române -
Direcţia Investigaţii Criminale - Serviciul Urmăriri) la aceiaşi dată.
În baza art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat de România prin Legea nr.
111/2008, s-a dispus informarea statului solicitant cu privire la prezenta hotărâre. În baza art. 52 alin. (3) din
Legea nr. 302/2004 s-a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului A. până la predarea
acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004. S-a constatat că persoana extrădată a fost reţinută pentru 24
ore, la data de 16 iunie 2017, şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 16 iunie 2017 la zi. S-a
dispus ca indemnizaţia cuvenită domnului interpret de limbă turcă pentru asistenţa acordată să se plătească din
fondul Ministerului Justiţiei, încheierea fiind executorie în ce priveşte dispoziţiile referitoare la starea de arest
provizoriu în vederea extrădării.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că sesizarea nr. x/II-5/2017 formulată de Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, privind arestarea provizorie, în caz de urgenţă, în vederea
extrădării către SUA, a persoanei urmărite A., cetăţean turc. Persoana a fost prezentată în faţa procurorului la
data de 08 iunie 2017, procurorul dispunând măsura reţinerii acestuia în cauză pe o perioadă de 24 de ore,
fiindu-i aduse la cunoştinţă existenţa mandatului de arestare şi infracţiunile care au determinat emiterea
acestuia de către autorităţile SUA Persoana extrădabilă a fost prezentată instanţei de judecată la aceeaşi dată,
când Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea provizorie în procedura de urgenţă, prev. de art. 44 alin. (1)

pagina 1/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 12 din Tratatul bilateral dintre România şi SUA, faţă de persoana
urmărită. Încheierea a rămas definitivă prin Decizia nr. 613 din 12 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, măsura fiind ulterior menţinută, după depunerea cererii de extrădare de către autorităţile americane,
prin încheieri succesive, de către Curtea de Apel Bucureşti, contestaţiile formulate de persoana extrădabilă
fiind respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele dosarului prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Curtea de Apel Bucureşti a constată că
sunt întrunite condiţiile extrădării pentru a se dispune extrădarea şi predarea, către autorităţile SUA, a
numitului A.
Astfel, s-a reţinut că împotriva persoanei extrădabile a fost emis la data de 30 mai 2017 un mandat de
arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii pentru Tribunalul Districtual Statelor Unite
ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin, pentru următoarele infracţiuni:
Capul de acuzare 1 pentru conspiraţie la fraudă împotriva Statelor Unite şi pentru a scoate prin contrabandă
bunuri din Statele Unite; în Capetele de acuzare 2 - 4 pentru exportarea rară licenţă de bunuri din Statele Unite;
în Capetele 5 - 7 pentru contrabandă; şi în Capetele 8 - 13 pentru spălare de bani.
Ulterior, la data de 28 iunie 2017, pe baza aceloraşi fapte şi având ca temei iniţial acest mandat, s-a emis
împotriva acestei persoane un nou mandat de arestare urmare a punerii sale sub acuzare, la data de 27 iunie
2017, printr-un rechizitoriu emis de către un juriu federal în Dosarul penal nr. x în procesul Statele Unite ale
Americii vs. B. LTD., C. SRL., D.).
În esenţă, instanţa de fond a notat că acuzaţiile reţinute în rechizitoriu sunt:
a. Conspiraţie la fraudă împotriva Statelor Unite pentru a scoate prin contrabandă bunuri din Statele Unite.
Începând din luna martie 2013, data exactă fiind necunoscută şi până în aproximativ iulie 2015, A. a conspirat
cu alţii să comită două infracţiuni: prima, să fraudeze Statele Unite prin subminarea, împiedicarea şi
obstrucţionarea funcţiilor guvernamentale legale ale Departamentului de Trezorerie al Statelor Unite,
respectiv, aplicarea legilor şi reglementărilor care interzic exportul de bunuri din Statele Unite în Iran. rară a
avea licenţă; şi în al doilea rând, să comită o infracţiune împotriva Statelor Unite, respectiv: contrabandă,
exportarea şi expedierea, cât şi tentativa de a exporta şi expedia cu bună ştiinţă şi în mod fraudulos articole şi
obiecte din Statele Unite către Iran, contrar prevederilor din IEEPA, Titlul 50 din Codul Statelor Unite,
Secţiunea 1705 şi ITSR. Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale 560.203-205, cu încălcarea
prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 554(a). Legea din Statele Unite stabileşte că o
conspiraţie este o simplă înţelegere în vederea comiterii uneia sau mai multor infracţiuni "principale", care
constituie scopul şi obiectivul conspiraţiei. Infracţiunea de conspiraţie este o infracţiune independentă,
separată şi distinctă de comiterea oricărei infracţiuni principale. Un conspirator poate fi ţinut răspunzător
penal pentru orice acţiuni care în mod rezonabil pot fi previzibile, întreprinse de ceilalţi conspiratori în
vederea continuării parteneriatului criminal; în consecinţă, un conspirator este răspunzător pentru actele
principale comise în vederea continuării conspiraţiei, fapte care pot fi prevăzute, chiar dacă acest conspirator,
personal nu a comis sau nu a fost de acord cu comiterea unui astfel de act principal. Un act principal este un act
care a fost comis în vederea continuării conspiraţiei şi care este în sine o încălcare a legii penale.
Rechizitoriul prevede că actul de conspirare pentru a comite aceste infracţiuni a fost cu încălcarea
prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite. Secţiunea 371.
b. Exportul din Statele Unite de bunuri fără licenţă şi sprijin şi ajutor. În jurul datelor de 10 august 2013
(Cap de acuzare 2), 10 aprilie 2015 (Cap de acuzare 3) şi 3 iunie 2015 (Cap de acuzare 4) A. şi alţii cu bună
ştiinţă şi cu intenţie au încălcat embargoul împotriva Iranului prin aceea că au încercat să exporte şi au cauzat
exportarea de bunuri din Statele Unite către Iran, fără a obţine în prealabil autorizaţiile necesare de la
Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite, Biroul de Control al Averilor Străine, cu încălcare prevederilor
din Titlul 50 din Codul Statelor Unite, Secţiunea 1705(a), Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale.
Părţile 560.203 şi 560.204 şi Titlul 18 din Codul Statelor Unite Secţiunea 2.
c. Contrabandă şi sprijin şi ajutor. În jurul datelor de 10 august 2013 (Cap de acuzare 5), 10 aprilie 2015
(Cap de acuzare 6) şi 3 iunie 2015 (Cap de acuzare 7) A. şi alţii cu bună ştiinţă şi în mod fraudulos au exportat
şi au expediat şi au încercat să exporte şi să expedieze din Statele Unite, mărfuri, articole şi obiecte contrar
legilor şi reglementărilor din Statele Unite, cu încălcare prevederilor din Titlul 50 din Codul Statelor Unite,
Secţiunea 1705(a). Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale, Părţile 560.203 şi 560.204 şi Titlul 18 din
Codul Statelor Unite Secţiunile 554(a) şi 2.
d. Spălarea de bani şi sprijin şi ajutor. În jurul datelor de 8 martie 2013 (Cap de acuzare 8), 11 aprilie 2013
(Cap de acuzare 9), 30 mai 2013 (Cap de acuzare 10), 28 iunie 2013 (Cap de acuzare 11), 1 iunie 2015 (Cap
de acuzare 12) şi 27 iulie 2015 (Cap de acuzare 13) A. şi alţii au transmis şi au transferat şi au încercat să
transmită şi să transfere instrumentele monetare şi fondurile menţionate în rechizitoriu, dintr-un loc aflat în

pagina 2/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

afara Statelor Unite, respectiv din Turcia, către un loc aflat pe teritoriul Statelor Unite, cu intenţia de a
perpetua executarea unei activităţi ilegale specificate, respectiv, exportarea cu intenţie de bunuri din Statele
Unite către Iran, fără a avea licenţă, cu încălcare prevederilor din Titlul 50 din Codul Statelor Unite, Secţiunea
1705(a), Titlul 31 din Codul de Reglementări Federale, Părţile 560.203 şi 560.204 şi contrabandă cu bunuri
din Statele Unite, cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite Secţiunea 554, şi cu
încălcarea prevederilor din Titlul 18 din Codul Statelor Unite Secţiunile 1956(a)(2)(A) şi 2.
Potrivit Declaraţiei date sub jurământ în sprijinul cererii de extrădare, E., Agent Special în cadrul Biroului
Federal de Investigaţii din Milwaukee, statul Wiscounsin a arătat că: Începând din decembrie 2013 şi până în
prezent, a participat la o investigaţie colectivă desfăşurată de FBI şi Departamentul de Comerţ al SUA, privind
activităţile mai multor părţi implicate care au conspirat să obţină ilegal echipament maritim SUA în beneficiul
unor persoane juridice guvernamentale iraniene. Dovezile indică faptul că, firma SC C. SRL., sub îndrumarea
lui A. se face responsabilă de mai multe exporturi ilegale de echipament maritim din SUA, în Turcia după care,
în mod ilegal, echipamentul a fost reexportat în Iran pentru uzul direct al companiei F. din Iran. În plus, din
probatoriu rezultă că F. funcţionează ca un şantier naval în Insula Qeshm, Iran, unde se desfăşoară proiecte
pentru forţele navale iraniene. Din probatoriu mai rezultă că A. şi SC C. SRL. au creat condiţii ca
echipamentul maritim din SUA să fie utilizat pentru un prototip iranian de ambarcaţiune de atac cu rachete,
cunoscut sub numele de x. Documente din cadrul investigaţiei indică faptul că forţele navale asociate cu Garda
Revoluţionară Navală a Republicii Islamice au încheiat un contract cu F. ca să construiască x. Din dovezi
rezultă că F. a încheiat un contract cu SC C. SRL. ca să obţină echipament maritim, în mod concret, un
generator maritim de electricitate şi un sistem de propulsie, pentru utilizarea acestora în construcţia RMS-16.
În plus, aşa cum se va prezenta în cele ce urmează, din dovezi rezultă că SC C. SRL. a obţinut două motoare,
externe de mare putere pentru utilizarea potenţială de către forţele armate iraniene.
Privitor la alte trei tipuri diferite de echipament maritim, probatoriul investigaţiei indică faptul că în cadrul
conspiraţiei de a exporta ilegal echipament maritim din SUA se includ (printre alţii): (i) A.; (ii) D., un
manager adjunct de la SC C. SRL. şi cetăţean turc care domicilia şi lucra în Turcia; (iii) G., un cetăţean iranian
care era manager comercial la F. care lucra în Turcia în strânsă colaborare cu SC C. SRL.; şi (iv) H., un
cetăţean iranian care era manager de producţie la F. în Iran şi arhitect naval şi constructor de nave în cadrul
proiectului x.
Prin urmare, s-a reţinut că numitul A., cetăţean turc, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor
infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, făcând parte din
categoria persoanelor supuse extrădării, conform art. 18 şi art. 26 din Legea nr. 302/2015 republicată, nefiind
exceptat de la extrădare, potrivit art. 19 din aceeaşi Lege.
De asemenea, persoana extrădabilă nu a formulat obiecţiuni la identitate şi nu este incident niciunul din
motivele obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării, prevăzute la art. 21 sau art. 22 din Legea nr. 302/2015
republicată, şi nici regulile referitoare la prescripţie sau amnistie, prevăzute la art. 33 şi art. 34 din Legea nr.
302/2015 republicată.
În ceea ce priveşte susţinerea apărării referitoare la necompetenţa instanţelor române de a dispune cu
privire la extrădare (faţă de împrejurarea că persoana nu se afla pe teritoriul României) - invocată şi înlăturată
de Curte şi la analiza măsurii arestării dispuse anterior în cauză, Curtea de Apel a apreciat că nu este susţinută.
Împotriva acesteia exista o cerere de extrădare formulată de SUA, bazată pe mandatul de arestare din data de
30 mai 2017, persoana a fost prinsă şi identificată de autorităţile române la data de 7 iunie 2017 pe aeroportul
Henri Coandă, aşadar pe teritoriul României şi în consecinţă orice discuţie suplimentară este inutilă. A afirma
că persoana era localizată la data surprinderii sale în circumstanţele amintite, pe teritoriul Turciei, echivalează
cu a sfida evidenţa, în contextul în care nu a existat niciun moment vreo obiecţie la identitate, iar A. este
persoana a cărei extrădare se solicită.
Curtea a constatat îndeplinită în cauză şi condiţia referitoare la dubla incriminare: potrivit art. 2 alin. (1)
teza I, alin. (2), alin. (3) lit. a) şi alin. (4) şi (5) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA: "(1) O
infracţiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate
mai mare de un an sau mai severă. (...)
(2) De asemenea, pot da loc la extrădare tentativa, asocierea sau participarea la săvârşirea oricăreia dintre
infracţiunile menţionate la alin. (1).
(3) În sensul prezentului articol, o infracţiune dă loc la extrădare: a) indiferent dacă legea statelor solicitant
şi solicitat încadrează sau nu acţiunile ori omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie de
infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie; (...)
(4) Dacă infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului statului solicitant, extrădarea va fi acordată, dacă
sunt îndeplinite celelalte condiţii pentru extrădare, în cazul în care legislaţia statului solicitat permite aplicarea

pagina 3/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

unei pedepse pentru o infracţiune comisă în afara teritoriului său în împrejurări similare. Dacă legislaţia
statului solicitat nu permite aplicarea unei pedepse pentru o infracţiune comisă în afara teritoriului său în
împrejurări similare, autoritatea executivă a statului solicitat poate, acest fapt fiind la latitudinea ei, să
procedeze la extrădare, dacă toate celelalte condiţii pentru extrădare sunt îndeplinite.
(5) Dacă extrădarea este acordată pentru o infracţiune care dă loc la extrădare, se va acorda extrădarea şi
pentru orice altă infracţiune menţionată în cererea de extrădare, chiar dacă pentru această infracţiune se
prevede o pedeapsă privativă de libertate de un an sau mai mică, dacă toate celelalte condiţii prevăzute pentru
extrădare sunt îndeplinite."
Infracţiunile de care este acuzată persoana extrădabilă îşi au corespondent în legea penală română,
circumscriindu-se infracţiunilor prevăzute de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen. (constituirea unui grup
infracţional organizat), art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 modificată (contrabandă) şi art. 29 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată (spălarea de bani).
Faptul că potrivit legii române, ar fi putut exista discuţii relative la distincţia dintre infracţiunea reglementată
separat în actul de acuzare, de exportare de bunuri, din SUA, fără licenţă, şi contrabandă nu este relevant, câtă
vreme s-a stabilit îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.
S-a reţinut că nu are relevanţă nici modul în care infracţiunile sunt descrise de textul incriminator al celor
două legi, esenţial fiind ca faptele să fie în principiu sancţionate. Astfel, s-a apreciat că susţinerile apărării
potrivit cărora infracţiunea de nerespectare a embargo-ului impus Iranului de către SUA nu este sancţionată de
legea română, nu pot fi reţinute. Dincolo de faptul că aceasta nu este o acuzaţie în sine în actul de inculpare,
instanţa de fond a notat că textul infracţiunii de exportare de bunuri din SUA nu poate fi analizat distinct,
potrivit legii române (care are în vedere contrabanda prin trecerea frauduloasă a bunurilor prin frontiera de
stat a României), întrucât ar fi absurd să se pretindă ca în C. pen. român să fie sancţionată contrabanda prin
trecerea frauduloasă a bunurilor prin frontiera de stat a altei ţări; s-a considerat astfel incriminată infracţiunea
inclusiv sub aspectul verificării condiţiei prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată,
(potrivit căruia diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi infracţiuni de legile
celor două state nu prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie
de reciprocitate nu se prevede altfel).
Pe de altă parte, s-a reamintit că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (titlu marginal = infracţiuni
fiscale), în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată potrivit
dispoziţiilor înţelegerii internaţionale aplicabile, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului
român, infracţiuni de aceeaşi natură, alin. (2) prevăzând că extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că
legea română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în
materie de taxe şi impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant.
Reţinând că Tratatul din România şi SUA reglementează suficient tipurile de infracţiuni pentru care se
acordă extrădarea între cele două state, s-a apreciat că nu este incident în cauză motivul invocat de apărare.
În acest context, Curtea a amintit şi că documentele care însoţesc cererea de extrădare sunt concordante cu
toate dispoziţiile din Tratat, susţinerile apărării în sensul că nu este menţionat cu exactitate locul săvârşirii
faptelor nefiind dovedite. Cererea descrie detaliat, cu trimitere inclusiv la probele administrate până în acest
moment, toate circumstanţele factuale în care au fost săvârşite faptele de care persoana extrădabilă este
acuzată.
În egală măsură, s-a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea apărării, în sensul încălcării principiului ne
bis in idem, cu referire la aceleaşi infracţiuni, pentru că autorităţile fiscale americane au instituit măsuri
asigurătorii asupra motoarelor care fac obiectul prezentei cereri.
Curtea a reamintit că esenţa principiului ne bis in idem este ca nicio persoană să nu fie judecată de două ori
pentru aceiaşi faptă, or, în cauza de faţă, înscrisurile depuse (corespondenţa între societatea SC C. SRL. şi
furnizorii motoarelor) nu fac nicio dovadă cu privire la cele invocate. De asemenea, înscrisurile care atestă
existenţa unei contestaţii la executare formulată de către SC C. SRL, cu privire la instituirea de către
autorităţile americane (fiscale) a unui sechestru asupra celor două motoare nu probează decât faptul contestat.
Nici un act nu dovedeşte că SC C. SRL ar fi fost sancţionată definitiv pentru vreo faptă de orice natură ar fi
aceasta şi cu atât mai puţin că persoana extrădabilă A. ar fi suportat vreo sancţiune. Solicitarea apărării de a
interpreta extensiv principiul ne bis in idem şi a reţine incidenţa acestuia nu poate fi susţinută astfel din niciun
punct de vedere.
În fine, s-a apreciat că nici susţinerile cu privire la existenţa motivelor de refuz - cu referire la
nerespectarea dreptului la un proces echitabil şi caracterul politic şi militar al infracţiunilor - nu pot fi reţinute.
Dreptul la un proces echitabil ar putea fi analizat în contextul în care persoana extrădabilă ar fi fost deja

pagina 4/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

condamnată definitiv pentru aceste infracţiuni, or, ceea ce se solicită este extrădarea sa pentru a participa la
proces şi ca atare, pentru a beneficia din plin de respectarea tuturor garanţiilor oferite în cadrul acestui viitor
proces. S-a reamintit că persoana a fost acuzată fără a fi fost pronunţată vreo sentinţă împotriva sa şi ar trebui
să fie în interesul său să se prezinte în faţa autorităţilor americane pentru a dovedi netemeinicia acuzaţiilor
(aşa cum a invocat constant în faţa instanţelor române) iar până la condamnarea sa definitivă este pe deplin
respectată prezumţia de nevinovăţie.
În ceea ce priveşte caracterul politic şi militar al infracţiunilor, Curtea a făcut trimitere la infracţiunile
pentru care se solicită extrădarea - contrabandă, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi spălare de
bani, astfel încât, nu se poate constata că vreuna dintre acestea s-ar putea încadra într-una dintre cele două
categorii menţionate şi, de asemenea, a constatat că nici apărarea nu a putut să facă trimitere decât la
împrejurarea că motoarele exportate urmau a fi folosite de armata iraniană - însă acest fapt exterior complet
textului incriminator al infracţiunilor nu determină în nicio măsură posibilitatea evaluării infracţiunilor ca fiind
unele cu caracter politic şi militar.
În continuare, Curtea a reţinut că în cadrul procedurii de extrădare nu poate fi analizat fondul cauzei, având
în vedere motivele de refuz al extrădării, prevăzute expres la art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 302/2004
republicată, precum şi dispoziţiile art. 52 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora Curtea nu este
competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere
extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării. De asemenea, nerecunoaşterea săvârşirii infracţiunilor care
constituie obiectul cererii de extrădare nu este un motiv de refuz al extrădării, prevăzut de Legea nr. 302/2004
republicată, aceasta fiind o chestiune care vizează fondul cauzei şi asupra căreia autorităţile judiciare române,
învestite exclusiv cu cererea de extrădare, nu se pot pronunţa în nici un mod.
Curtea a reţinut că potrivit 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, opoziţia la extrădare nu poate fi
întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile
pentru extrădare, or, în cauză, A. nu a formulat obiecţiuni la identitate iar opoziţia sa la extrădare bazată pe
motivele sus amintite a fost înlăturată de Curte.
În consecinţă, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea extrădării şi în baza art. 52 alin. (1)
lit. c) din Legea nr. 302/2004, a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării. În baza art. 52 alin. (3) din
Legea nr. 302/2004 şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat de România prin Legea
nr. 111/2008, a admis cererea de extrădare formulată de SUA.
S-a dispus extrădarea şi predarea, către autorităţile SUA, a lui A. faţă de care a fost emis un mandat de
arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii la data de 30 mai 2017 pentru Tribunalul
Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin şi ulterior la data de 28 iunie
2017, emis un mandat de arestare pentru aceleaşi fapte urmare a punerii sub acuzare la data de 27 iunie 2017
într-un act de acuzare emis de către un juriu federal, în Dosarul penal nr. x în procesul Statele Unite ale
Americii vs. B. LTD., C. SRL., D.. S-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea
regulii specialităţii, prevăzută de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat de România
prin Legea nr. 111/2008.
În conformitate cu art. 16 din Tratat, SUA, s-a reţinut că s-a solicitat, totodată, confiscarea tuturor lucrurilor,
articole, documente, inclusiv telefoane, carduri bancare, şi sume de bani aflate în posesia persoanei
extrădabile în momentul arestării, care ar putea servi ca dovezi sau ar putea fi produsul faptelor de care este
acuzată, pentru predarea acestora împreună cu persoana căutată, dacă extrădarea acesteia către Statele Unite
este aprobată.
Reţinând că faţă de modalitatea de comitere a faptelor, astfel cum a fost descrisă anterior, bunurile găsite
asupra persoanei extrădabile ar putea avea legătură cu infracţiunile pentru care se acordă extrădarea, în baza
art. 52 alin. (6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 şi art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România şi
SUA, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus remiterea, odată cu persoana extrădată, a
bunurilor (inclusiv a sumelor de bani) şi a obiectelor ridicate de la numitul A. la data de 08 iunie 2017,
menţionate în procesul-verbal întocmit de organele poliţiei (Inspectoratul General al Poliţiei Române -
Direcţia Investigaţii Criminale - Serviciul Urmăriri la aceiaşi dată.
În baza art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA, ratificat de România prin Legea nr.
111/2008, s-a dispus informarea statului solicitant cu privire la prezenta hotărâre. În baza art. 52 alin. (3) din
Legea nr. 302/2004 s-a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului A. până la predarea
acestuia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004.
S-a constatat că persoana extrădată fost reţinută pentru 24 ore, la data de 16 iunie 2017, şi arestată
provizoriu în vederea extrădării de la data de 16 iunie 2017 la zi. S-a dispus ca indemnizaţia cuvenită
domnului interpret de limbă turcă pentru asistenţa acordată se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi

pagina 5/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

hotărârea este executorie în ce priveşte dispoziţiile referitoare la starea de arest provizoriu în vederea
extrădării.
Contestaţie
Împotriva acestei sentinţe, la data de 10 octombrie 2017, în termen legal, a formulat contestaţie persoana
extrădabilă A.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 octombrie 2017, când s-a
stabilit termen pentru soluţionare la data de 17 octombrie 2017.
La termenul de judecată din 17 octombrie 2017, apărarea contestatorului persoană extrădabilă A. a solicitat
amânarea cauzei pentru ca reprezentantul Ministerului Public să ia cunoştinţă de cererea de sesizare a Curţii
Constituţionale pe care înţelege să o formuleze la aceste termen, precum şi pentru discutarea reunirii prezentei
cauze cu cea în care contestatorul a formulat contestaţie şi urmează să fie înaintat dosarul Înaltei Curţi, ce
vizează obiectul Dosarului nr. x/2/2017 soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti la data de 12 octombrie 2017.
Înalta Curte a respins cererea de amânare formulată de apărătorii contestatorului persoană extrădabilă,
pentru motivul referitor la acordarea posibilităţii procurorului să ia cunoştinţă de cererea de sesizare
formulată, având în vedere caracterul urgent al procedurii extrădării, precum şi susţinerile reprezentantului
Ministerului Public în sensul că poate pune concluzii la acest termen pe cererea de sesizare a Curţii
Constituţionale privind excepţiile de neconstituţionalitate invocate. În ceea ce priveşte cererea de amânare
formulată de apărare cu motivarea că s-a mai formulat o cerere de extrădare de autorităţile din Turcia şi se
impune discutarea reunirii cauzelor, Înalta Curte a constatat că este neîntemeiată în raport de dispoziţiile art.
39 din Legea nr. 302/2004 şi art. 15 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la
Bucureşti la 10 septembrie 2007, cererile nefiind concomitente şi analizându-se în raport de data sesizării.
În continuare, prin apărători aleşi, contestatorul persoană extrădabilă A., a invocat excepţiile de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (2) şi art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a solicitat
sesizarea Curţii Constituţionale. În argumentare, s-a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate,
întrucât cererea a fost formulată în faţa Înaltei Curţi, de o parte din proces, vizează dispoziţii din legi în
vigoare, Curtea Constituţională nu a constatat neconstituţionalitate dispoziţiilor legale şi acestea au legătură cu
soluţionarea cauzei, deoarece sentinţa a fost pronunţată de un judecător de drepturi şi libertăţi, iar nu de un
judecător învestit cu exercitarea funcţiei de judecată. Criticile de neconstituţionalitate au vizat lipsa de
claritate, precizie şi predictibilitate, precum şi omisiunea menţionării exprese în art. 281 alin. (1) lit. b) C.
proc. pen. a încălcării competenţei judecătorului de drepturi şi libertăţi. De asemenea, s-a menţionat că
dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a invocat-o încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 21 alin. (3)
din Constituţie, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 alin. (2) din Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene şi art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 din Constituţia României.
Cu privire la contestaţia formulată, persoana extrădabilă A. a reiterat solicitările susţinute şi în faţa instanţei
de fond şi a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea sentinţei atacate şi respingerea cererii de extrădare,
cu consecinţa punerii în libertate.
În motivarea contestaţiei, s-a susţinut, în esenţă, că, la data sesizării, persoana extrădabilă nu se afla pe
teritoriul României, ci era localizată în Turcia, nu era urmărită internaţional şi se impune respingerea cererii
de extrădare ca nefiind de competenţa organelor judiciare române. De asemenea, s-a invocat şi necompetenţa
judecătorului care a pronunţat sentinţa, în sensul că această cauză nu putea fi soluţionată de judecătorul de
drepturi şi libertăţi, greşita compunere a completului de judecată, întrucât cererea de extrădare se soluţionează
de un complet format dintr-un judecător al secţiei penale a curţii de apel competente, cu consecinţa constatării
nulităţii absolute a sentinţei contestate în temeiul art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. S-a invocat principul ne
bis in idem, caracterul politic şi militar al infracţiunilor pentru care se solicită extrădarea, caracterul
neconform al documentaţiei privind cererea de extrădare, incidenţa unor motive obligatorii de refuz a
extrădării, respectiv nerespectarea dreptului la un proces echitabil, dreptul la respectarea vieţii private şi de
familie şi greşita dispunere a confiscării şi predării bunurilor acestuia, fiind amplu prezentate în practicaua
deciziei.
Motivarea instanţei
Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (2) şi art. 43 alin. (3) din Legea nr.
302/2004 şi a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. formulate de contestatorul persoană
extrădabilă A., Înalta Curte apreciază că acesta este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare:
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată şi republicată), Curtea
Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind

pagina 6/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare,
care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de
arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele
la care participă.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a
Curţii Constituţionale.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992
rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în
mod cumulativ, următoarele condiţii:
- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj
comercial;
- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe oria unei dispoziţii dintr-o lege
sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei;
- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a
controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa
instanţelor judecătoreşti.
Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi,
pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de
neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate
privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în
condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
În acest caz, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabileşte un
veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate
efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau
respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr.
47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea
propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a
excepţiei de neconstituţionalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât
verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu
Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, deoarece
instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia. Din redactarea art.
29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a
cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată.
În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării
condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu
o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de
interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze
formal, întrucât verificarea admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate de către judecătorul în faţa căruia
este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curţii Constituţionale şi eliminarea încercărilor de
tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanţelor.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu
finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are
legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să
analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că, în speţă, excepţiile de
neconstituţionalitate invocate, respectiv dispoziţiile art. 42 alin. (2) şi art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
şi art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, întrucât, pe de o parte, textele de lege invocate ca fiind neconstituţionale nu au legătură cu

pagina 7/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a

acestora, dorindu-se în realitate modificarea lor, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator
pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături
formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Neconstituţionalitatea unui text de lege
este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională. Or, în cauză, o
asemenea contradicţie nu a fost invocată, dispoziţiile art. 42 alin. (2) şi art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004
nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, întrucât extrădarea, predarea, precum şi menţinerea arestării
provizorii a persoanei extrădabile A. s-au dispus în temeiul dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 302/2004 şi art.
1 din Legea nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la
Bucureşti la 10 septembrie 2007. Dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., de asemenea, nu au
legătură cu prezenta cauză, întrucât autorul excepţiei tinde la completarea textului de lege, critica formulată
vizând omisiunea menţionării exprese a încălcării competenţei judecătorului de drepturi şi libertăţi, aspecte ce
nu au legătură cu prezenta cauză şi nu ţin de competenţa instanţei de contencios constituţional, fiind atributul
puterii legislative.
Înalta Curte reţine că acelaşi critici au făcut obiectul contestaţiilor formulate de persoana extrădabilă ce au
fost respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierile nr. x din 10 august 2017, nr. x din 7
septembrie 2017 şi nr. x din 5 octombrie 2017.
Totodată, Înalta Curte arată că din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.
47/1992 rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a
cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în
cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de
neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor,
să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de
soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces, fără a influenţa
însă modul de rezolvare a acestuia.
Aşadar, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate constituie şi un mijloc specific jurisdicţiei
constituţionale pentru exercitarea controlului de constituţionalitate, trebuie observat că, având ca obiect o lege
sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă care are legătură cu soluţionarea cauzei,
excepţia de neconstituţionalitate este caracterizată ca fiind o "apărare de fond" (fără să se identifice cu
aceasta), aspect ce ilustrează una dintre trăsăturile excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume ca aceasta să fie
pertinentă (să aibă legătură cu soluţionarea cauzei), altminteri fiind irelevantă pentru judecarea cauzei.
Prin urmare, se constată că, în speţă, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri
în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, deoarece motivele menţionate în susţinerea excepţiei nu
se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub
forma unei excepţii de neconstituţionalitate.
Faţă de aceste aspecte invocate, Înalta Curte constatând că cererea formulată nu are legătură cu soluţionarea
cauzei şi în realitate vizează o chestiune de interpretarea şi completare a legii, va respinge, ca inadmisibilă,
cererea formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală şi a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Examinând contestaţia prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi
temeinicie, în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază contestaţia
formulată de persoana extrădabilă A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Legii nr. 111/2008 privind ratificarea Tratatului
de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007. Pe de altă parte,
potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispoziţiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. De
asemenea, conform art. 4, rezultă că Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaţionale la
care România este parte în situaţiile nereglementate.
Totodată, art. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată statuează că, în situaţia în care prin legea de cooperare
judiciară internaţională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităţilor române în
domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.
În ce priveşte normele juridice aplicabile prezentei cereri, acestea sunt reprezentate de Tratatul de extrădare
dintre România şi Statele Unite (norma specială) şi dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată (norma

pagina 8/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

generală).
Prealabil analizării condiţiilor de admisibilitate a cererii de extrădare formulată de SUA, Înalta Curte
apreciază ca fiind nefondată critica formulată de apărarea persoanei extrădabile privind nulitatea absolută a
sentinţei contestate, în raport de art. 281 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu motivarea că au fost încălcate normele
imperative anterior menţionate, cauza fiind judecată de un complet - judecător de drepturi şi libertăţi şi nu de
un complet potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, iar vătămarea produsă nu poate fi înlăturată decât prin
anularea hotărârii.
Faţă de aceste susţineri, Înalta Curte reţine că, în speţă, procedura extrădării este reglementată de Tratatul
de extrădare dintre România şi Statele Unite, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională
în materie penală, aceasta completându-se cu C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 42 din Legea nr. 302/2004 referitoare la procedura judiciară şi reguli speciale de
competenţă, (1) "Procedura judiciară de extrădare este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie a
fost localizată persoana extrădabilă şi a parchetului de pe lângă aceasta.
(11) În cazul în care statul solicitant solicită în acelaşi timp extrădarea a două sau mai multe persoane,
cercetate în aceeaşi cauză penală sau în cauze conexe, care au fost localizate în circumscripţiile unor curţi de
apel diferite, competenţa soluţionării cererilor de extrădare aparţine Curţii de Apel Bucureşti.
(2) Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării şi cererea de extrădare se soluţionează de un
complet format dintr-un judecător al secţiei penale a curţii de apel competente.
(3) Hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare este supusă apelului, în condiţiile prevăzute la art. 52
alin. (8) şi art. 53.
(4) Normele de procedură penală privind urmărirea, judecata şi punerea în executare sunt aplicabile şi în
procedura de extrădare, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel."
De asemenea, art. 46 prevede că procedura la curtea de apel este publică.
Înalta Curte constată că, într-adevăr, cauza a fost repartizată unui complet ce poartă indicatorul x, însă
această titulatură nu se circumscrie unui complet de judecători de drepturi şi libertăţi, având în vedere că
dosarul a fost repartizat unui complet de judecată format dintr-un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti,
secţia I penală, fiind constituit din preşedinte, soluţionarea cauzei a fost în şedinţă publică şi, totodată,
pronunţarea a fost în şedinţă publică.
Potrivit dispoziţiilor art. 53 C. proc. pen., judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul
instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile,
plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a) măsurile preventive; b) măsurile asigurătorii; c)
măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute de lege; e)
încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a
altor procedee probatorii potrivit legii; g) alte situaţii expres prevăzute de lege. Or, prin raportare la
dispoziţiile anterior menţionate şi cele care reglementează în mod expres modul de soluţionare a acestora,
judecătorului de drepturi şi libertăţi soluţionează cererile în şedinţă de cameră de consiliu.
Referirea apărării la Hotărârea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a stabilit ca
aceste cereri să fie soluţionate de judecătorul care este programat pentru planificarea soluţionării cererilor
privind măsurile preventive, respectiv de judecătorul de drepturi şi libertăţi, este neîntemeiată, având în
vedere, pe de o parte, că soluţionarea cauzei s-a desfăşurat în şedinţă publică de către preşedinte, iar nu de
judecătorul de drepturi şi libertăţi, pronunţarea a fost în şedinţă publică, iar pe de altă parte, apărarea nu a
invocat neconcordanţe cu dispoziţii explicite din legi, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 42 şi art. 52 din
Legea nr. 302/2004. De altfel, aşa cum a susţinut şi apărarea, aceste critici au mai fost susţinute în faţa Curţii
de Apel Bucureşti şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce au făcut obiectul contestaţilor formulate de
persoana extrădabilă şi soluţionate de Înalta Curte prin respingerea acestora, aspecte faţă de care se apreciază
că au autoritate de lucru judecat.
În continuare, se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de extrădare formulată de
SUA, astfel cum sunt impuse de prevederile art. 10 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite
ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007 şi ratificat prin Legea nr. 111/2008, respectiv: s-a
înaintat o expunere a faptelor pentru care se solicită extrădarea, indicându-se calificarea juridică, referiri la
dispoziţiile legale aplicabile, cererea de extrădare fiind însoţită de documentele prevăzute la art. 8 din Tratat
privind procedura de extrădare şi documentele necesare ce au fost traduse în limba română.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală, precum şi a Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de
extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, Înalta Curte
apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă pentru a se dispune extrădarea numitului A. către

pagina 9/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

autorităţile americane.
Contrar susţinerii apărării, se reţine că este îndeplinită cerinţa dublei incriminări având în vedere că
infracţiunile pentru care este acuzată persoana extrădabilă îşi au corespondent în legea penală română,
circumscriindu-se infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1)
şi (3) C. pen., contrabandă prev. art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 modificată şi spălarea de bani
prev. art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, fiind îndeplinită astfel şi condiţia dublei incriminări,
prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Prin urmare, se constată că este îndeplinită şi condiţia referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente
dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a
căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române o pedeapsă privativă de libertate de
cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni. De
asemenea, sunt îndeplinite şi prevederile art. 2 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele
Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 potrivit cărora o infracţiune dă loc la extrădare dacă este
pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă.
Susţinerea apărării privind caracterul politic şi militar al infracţiunilor este nefondată, având în vedere
infracţiunile pentru care se solicită extrădarea numitului A., constituirea unui grup infracţional organizat,
contrabandă şi spălare de bani, niciuneia dintre acestea neputându-se să i se dea o conotaţie politică sau
militară. De altfel, în art. 3 lit. a) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat
la data de 10 septembrie 2007 se precizează că o infracţiune dă loc la extrădare indiferent dacă legea statelor
solicitant şi solicitat încadrează sau nu acţiunile ori omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie
de infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie.
Criticile apărării referitoare la netemeinicia cererii justificate prin lipsa documentelor, modul în care sunt
descrise infracţiunile de textul incriminator, precum şi locul săvârşirii faptelor sunt nefondate, Înalta Curte
constată că au fost depuse documentele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului
de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la data de 10 septembrie 2007. Se observă că
cererea de extrădare este formulată în scris de către autoritatea competentă a statului solicitant şi este însoţită,
în conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Legea nr. 111/2008 pentru
ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii semnat la data de 10
septembrie 2007, de copiile autentice ale mandatelor de arestare, rechizitorului din data de 27 iunie 2017,
legislaţia relevantă, declaraţia dată sub jurământ de agentul special E., fotografia numitului A., înscrisuri
însoţite de traducerea în limba română.
Totodată, relativ la criticile privind modul de descriere a infracţiunilor, se constată că verificările efectuate
în cauză sunt limitate la constatarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi fond pentru luarea măsurii în condiţiile
Legii nr. 302/2004, instanţa neavând competenţa de a analiza probele privind vinovăţia persoanei solicitate.
În acest sens, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,
"Curtea de apel nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care
autoritatea străina cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării".
Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală "pot fi
extrădate din România, în condiţiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său
care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni".
Potrivit dispoziţiilor art. 19 din aceeaşi lege, nu pot fi extrădaţi din România:
a) cetăţenii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 20;
b) solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile
în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi
pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele
stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecţi, persoane vătămate, părţi, martori
sau experţi ori interpreţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite
prin convenţie internaţională.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior care reglementează executarea unui mandat de arestare,
rezultă că rolul instanţei române, în această procedură, se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale
mandatului - aspectele legate de existenţa faptelor imputate, exced analizei impuse de dispoziţiile Legii nr.
302/2004 şi a Legii nr. 111/2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale

pagina 10/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

Americii, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea, ridicate de persoana extrădabilă şi a

motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.
În acord cu prima instanţă se reţine că sunt întrunite condiţiile extrădării pentru a se dispune extrădarea şi
predarea, către autorităţile SUA, a numitului A. Astfel, împotriva persoanei extrădabile a fost emis la data de
30 mai 2017 un mandat de arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii pentru Tribunalul
Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin.
În ceea ce priveşte susţinerea apărării referitoare la necompetenţa instanţelor române de a dispune cu
privire la extrădare, Înalta Curte reţine că persoana extrădabilă A. era urmărit internaţional, faţă de acesta
fiind emis un mandat de arestare de către Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii la data de 30 mai
2017 Tribunalul Districtual Statelor Unite ale Americi din Districtul de Est al Statului Wisconsin, persoana
extrădabilă fiind prinsă şi identificată la data de 7 iunie 2017 pe teritoriul României.
Critica apărării în sensul că la data de sesizării Ministerului Justiţiei faţă de persoana extrădabilă nu exista
un mandat de arestare şi nu era urmărit internaţional este contrazisă de actele dosarului, la dosarul curţii de
apel, se află mandatul de arestare tradus în limba română ce a fost emis la data de 30 mai 2017 de către
autorităţile judiciare din SUA.
De asemenea, Înalta Curte constată că persoana extrădabilă nu a formulat obiecţiuni la identitate şi nu este
incident niciunul din motivele obligatorii sau opţionale de refuz al extrădării prev. de art. 21 sau 22 din Legea
nr. 302/2004 şi nici art. 33 şi art. 34 din aceeaşi lege, privind prescripţia sau amnistia. De altfel, Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, opoziţia la extrădare a
persoanei extrădabile nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau
că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, or, în cauză numitul A. nu a formulat obiecţiuni cu privire la
identitate.
Înalta Curte reţine că, deşi persoana extrădabilă nu a fost de acord cu admiterea cererii de extrădare şi
predarea sa către autorităţile americane, opoziţia sa la extrădare nu s-a întemeiat pe vreunul din cazurile
exprese prevăzute în Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite. Susţinerile apărării cu privire la
existenţa motivelor de refuz cu caracter politic şi militar nu pot fi reţinute, având în vedere că autorităţile
americane au solicitat extrădarea numitului A. pentru infracţiunile de contrabandă, asociere în vederea
săvârşirii de infracţiuni şi spălare de bani, niciuna dintre acestea neavând caracter politic sau militar pentru a
fi incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA ratificat prin Legea nr.
111/2008. Totodată, se constată că nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute
de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi nici
motivele opţionale de refuz prevăzute de art. 22 din aceeaşi lege.
Înalta Curte reţine că extrădarea persoanei solicitate s-a efectuat cu respectarea regulii specialităţii prev. de
art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA ratificat prin Legea nr. 111/2008, persoana extrădabilă
nerenunţând la această regulă potrivit susţinerilor acesteia în faţa Curţii de Apel Bucureşti, aşa cum rezultă din
declaraţia aflată la fila x.
De asemenea, se constată că nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în
Statele Unite ale Americii de o instanţă de judecată care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de
protecţie a drepturilor la apărare.
În ceea ce priveşte critica apărării referitoare la încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces
echitabil se constată că nu este întemeiată, întrucât faţă de persoana extrădabilă nu s-a pronunţat nicio soluţie
pentru infracţiunile pentru care se solicită extrădarea, ci este solicitată pentru a participa la proces şi pentru a
beneficia de drepturile oferite în cadrul procesului unde are posibilitatea să dovedească netemeinicia
acuzaţiilor.
Prin urmare, principiul ne bis in idem, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru
săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă
cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică, nu are aplicabilitate în cauză, persoana
extrădabilă fiind solicitată pentru a participa la proces, neexistând nicio dovadă că persoana extrădabilă ar fi
suportat vreo sancţiune pentru infracţiunile pentru care se solicită extrădarea.
Susţinerea apărării privind încălcarea dreptului la viaţa privată al persoanei extrădabile este neîntemeiată
întrucât prezenta cauză vizează o procedură penală ce are la bază dispoziţii legale, respectiv Legea nr.
111/2008 privind ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite, semnat la Bucureşti la 10
septembrie 2007, precum şi Legea nr. 302/2004 republicată, iar dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Convenţia
Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului prevăd, în mod expres, că nu este admis amestecul unei
autorităţi publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi
dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională,

pagina 11/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea
sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
În ceea ce priveşte celelalte critici formulate de apărare care vizează temeinicia acuzaţiei aduse persoanei
extrădabile, Înalta Curte constată că exced obiectului prezentei cauze şi nu pot fi examinate prin prisma
dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, întrucât vizează fondul cauzei. Totodată, simpla susţinere
a apărării în sensul că persoana extrădabilă a formulată cerere de azil fără a aduce nicio dovadă în acest sens,
de asemenea, nu poate fi analizată întrucât excede obiectului cauzei.
Faţă de cele mai sus evocate, Înalta Curte constată că în speţă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile
prevăzute de dispoziţiile art. 18, art. 24 şi art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, precum şi cele prevăzute de art. 36 - 46 din acelaşi act normativ, ce
reglementează procedura specială a extrădării pasive din România.
În acord cu instanţa de fond, în conformitate cu art. 16 din Tratat, SUA, faţă de modalitatea de comitere a
faptelor, astfel cum a fost descrisă anterior, în mod corect au fost reţinute bunurile găsite asupra persoanei
extrădabile ce ar putea avea legătură cu infracţiunile pentru care se acordă extrădarea şi în baza art. 52 alin.
(6) raportat la art. 17 din Legea nr. 302/2004 şi art. 16 din Tratatul de extrădare dintre România şi SUA,
ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus remiterea, odată cu persoana extrădată, a bunurilor şi
a obiectelor ridicate de la numitul A. la data de 08 iunie 2017, menţionate în procesul-verbal întocmit de
organele poliţiei aflat la dosar Parchet.
De asemenea, faţă de dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în mod corect, Curtea de apel
constatând că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, a menţinut starea de arest provizoriu a persoanei
extrădabile A. în vederea extrădării, până la predarea acesteia autorităţilor judiciare americane, conform art.
57 din Legea nr. 302/2004, executorie conform art. 52 alin. (9) din aceeaşi lege.
Raţiunea mandatului de arestare provizorie constă în necesitatea de a se asigura că persoanele nu se pot
sustrage justiţiei pe întreg teritoriul ţării, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei extrădabile în
faţa justiţiei statului emitent al cererii de extrădare, pentru instrumentarea procedurilor penale.
Dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. f) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului privind
dreptul persoanei la libertate şi la siguranţă, prevăd în mod expres şi limitativ cazurile şi condiţiile în care
este permisă limitarea libertăţii persoanei, exceptând situaţia când împotriva persoanei se află în curs o
procedură de extrădare.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în baza art.
4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 52 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va
respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale nr. 181/F
din 05 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2017 (nr.
x/2017).
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 400
lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru
contestatorul persoană extrădabilă, în sumă de 100 lei, va rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Soluţia instanţei
I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul persoană extrădabilă A. de sesizare a
Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (3)
din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a dispoziţiilor
art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare.
II. Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana extrădabilă A. împotriva Sentinţei penale
nr. 181/F din 05 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr.
x/2/2017 (nr. x/2017).
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Onorariul interpretului de limbă turcă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 135 lei, se plăteşte din fondul
Ministerului Justiţiei.
Definitivă.

pagina 12/13 Data print: 9/18/2019

 DECIZIA Nr. 955 din 17 octombrie 2017
Text extras din aplicaţia Eurolex dezvoltată de G&G Consulting SRL

_____________

Procesat de ED

pagina 13/13 Data print: 9/18/2019