Merceologia Fibrelor Textile.

Firbe Textile.
Mărfuri textile se numesc articolele care sînt produse din fibre naturale sau chimice.
Aspectul exterior şi structura ţesăturilor depinde în mare măsură de calitatea firelor, modul de producere şi de finisare.

Clasificarea şi caracteristica fibrelor textile

Fibrele textile sa numesc corpuri elastice, grosimea cărora este de cîteva ori mai mică decît lungimea lor. Ele sînt de origine
naturală sau chimică şi sînt sînt valabile pentru a fi transformate în fire, ţesuturi şi alte materiale textile.
După provenienţă fibrele textile se clasifică în 2 grupe:
1. Fibre naturale
2. Fibre chimice(artificiale,sintetice).
Fibrele naturale şi cele chimice pot fi organice şi neorganice.
Fibrele naturale sînt de origine vegetală, animală sau minerală.
Fibrele chimice sînt obţinute pe cale chimică din polimeri naturali sau din polimeri organici.
Fibrele artificiale sînt fibre chimice, obţinute din polimeri naturali.
Fibrele sintetice sînt fibre chimice, obţinute din polimeri sinteticice.
După structura lor fibrele pot fi elementare, complexe(tehnice) şi monofibre.
Fibre elementare sînt fibre care nu se împart(devizează) în direcţie longitudinală fară distrugere(bumbac, lînă); fibre
complexe(tehnice) sînt fibre formate din fibre elementare, consolidate longitudinal(in, cînepă ş.a.); monofibre sînt fibrele sintetice
elementare fără limită de lungime(fire), întrebuinţate pentru fabricarea ţesăturilor, tricotajelor şi altor articole.
Dintre proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor textile cele mai importante sînt: densitatea, luciul, lungimea,
higroscopicitatea, ondulaţia, neşifonabilitatea, comportatrea fibrelor la căldură, electricitate, stabilitatea la lumina solară, rezistenţa
la rupere, la frecare ş.a.
Densitatea sau masa volumetrică reprezintă greutatea unui metru cub de fibre. În confecţii se preferă fibre cu masa volumetrică
mai mică. Dintre fibrele naturale lîna şi mătasea sînt cele mai uşoare(mai puţin dense), iar dintre cele chimice-relonul şi melana.
Luciul fibrelor depinde de gradul de netezime sau de asprime al suprafeţei lor. După luciu fibrele textile pot fi clasificate înt:
fibre cu luciu mat(bumbac cu fire aspre), fibre cu luciu slab(in), fibre cu luciu deplin(mătase crudă, bumbac fin), fibre cu luciu
puternic(mătase degomată, fibre matizate chimice), fibre cu luciu foarte puternic(fibre nematizate chimice). Luciul fibrelor textile
poate fi modificat cu dioxid de titan, care se poate depune pe fibră sau se înclude în componenţa ei, modificînd indicele de
refracţie în funcţie de necesităţi. Matizarea sau luciul unui material este impus de modă.
După lungime fibrele textile se clasifică în: scurte(bumbac, lînă, azbest), lungi(in,cînepă) şi fibre filamentate(mătase naturală,
fibre chimice). Lungimea celor mai răspîndite fibre textile(mm): bumbac – 6-60; in – 300-750; cînepa – 300-1500; lînă – 50-250;
mătase – 500000-800000.
Higroscopicitatea este proprietatea fibrelor textile de a absorbi din mediul înconjurător(ambiant) o cantitate mare de apă,
afungînd pînă la 40% din greutatea lor. Îmbrăcămintea trebuie să aibă o animită higroscopicitate pentru a asigura eliminarea în
atmosferă a transpiraţiei corpului omenesc. Pentru ca un produs să fie igienic, este necesar ca fibrele să aibă umiditatea de 6%(la t o
= 20oC).
Fibrele textile au un număr oarecare de încreţituri, care se numesc ondulaţii. În general, ondulaţiile se întîlnesc la lîna naturală
şi la fibrele de tip lînă. Lîna merinos are un număr mare de ondulaţii(circa 12-13 ondulaţii la un cm). Ondulaţiile fibrelor
influnţează atît asupra proceselor tehnologice de prelucrare, cît şi asupra stabilităţii dimensionale a produsului.
Neşifonabilitatea este proprietatea fibrelor de a reveni cît mai complet la forma iniţială după ce a fost supusă îndoirii. Această
proprietate, de o importanţă practică deosebită, depinde de compoziţia fibrelor, fineţe, gradul de umflare, de finisare a fibrelor,
structura ţesăturii ş.a.
Cu cît fibrele sînt mai groase şi mai puţin ondulate, cu atît devin mai şifonabile şi cu cît sînt mai fine, mai ondulate, cu atît sîn
mai neşifonabile.
Comportarea fibrelor la căldură este o altă proprietate a fibrelor practic folosită în croitorie. Fibrele poliamidice(relon, nailon),
poliesterice, poliacrilonitrilice(melana) şi fibrele acetice sînt termoplastice, caracterizîndu-se prin temperatura joasă(mică) de
înmuiere(plastificare). Astfel fibrele poliamidice şi poliesterice au tempratura de plastificare 235 oC, iar temperatura de topire -
250oC. Fibrele netermoplastice (bumbacul, lîna, mătasea, viscoza ş.a.) sub influenţa temperaturii se descompun, fără ca să fi avut
loc plastificarea. Fibrele textile, ce se prelucrează la o temperatură mai joasă decît acea la care se produce degradarea lor. Astfel
bumbacul la 150oC începe să se descompună, iar la o temperatură de 155 oC îşi pierde rezistenţa. Fibrele de lînă încep să se
descompună la 130oC şi la 204oC se distrug, iar fibrele de mătase se distrug la 170 oC, fibrele de viscoză la 150oC îşi pierd
rezistenţa, iar la 175oC se distrug fără a se topi.
La prelucrarea fibrelor deseori apar sarcini electrice.
Comportarea fibrelor la electricitate se observă la hainele gata. Sarcina cu electricitate statică a firelor se combate, de regulă, cu
produse antistatice.
Stabilitatea firelor la lumina solară şi starea atmosferică prezintă interes la fibrele, ce se întrebuinţează la confecţionarea
îmbrăcămintei exterioare; foilor de cort, prelaţelor pentru cabluri ş.a. Degradarea datorită acestor agenţi se produce prin oxidare.
Prin experinţă s-a constatat că fibrele de melană sînt cele mai stabile la acţiunea luminii şi a agenţilor atmosferici, iar firele de
mătase şi viscoză sînt cele mai puţin stabile.
FIBRE NATURALE DE PROVENIENŢĂ VEGETALĂ
În grupa fibrelor naturale de provenienţă vegetală se includ: bumbacul, inul, cînepa, iuta, iuta de India ş.a.
Bumbacul
 Bumbacul este o fibră ce acoperă seminţele plantei cu acelaşi nume. Fibrele de bumbac, spre deosebire de alte fibre
naturale,sînt cele mai întrebuinţate. Bumbacul se cultivă în Asia, Oceania, America de Nord, America de Sud, Europa. Bumbacul
se cultivă şi în Uniunea Sovietică. Mari producători de bumbac în ţara noastră sînt: R.S.S. Uzbecă, R.S.S.Turcmenă, R.S.S.
Tadjică, regiunile de sud ale R.S.S. Kazahe. Alte state producătoare de bumbac sînt: China, S.U.A, R.A.E., Brazilia, India, Turcia,
Bulgaria ş.a.
Bumbacul este o plantă în formă de tufă cu înălţimea de 60-70 cm. Are nevoie de multă căldură şi umezeală. La 10-12 zile după
semănare planta încolţeşte, iar peste 65 de zile înfloreşte. Floarea se menţine o singură zi şi apoi cade, în locul ei apare fruc -tul în
formă de capsulă. Peste vre-o 50-60 de zile fructul şi se -minţele se maturizează. Concomitent are loc dezvoltarea fibrelor (circa
10-15 mii pe o seminţă). După coacerea deplină cuticula crapă, desfăcîndu-se, şi fibrele ies din ea. Maturizarea cuticule-lor nu se
produce în acelaşi timp, de aceea recoltarea e3te orga -nizată de cîteva ori. Recoltarea se efectuează manual şi mecanizat.
Bumbacul recoltat se numeşte bumbac brut. La prima prelucrare bumbacul brut este curăţat de nisip, crengi, frînturi de tulpină,
bucăţi de capsulă. Din bumbac brut se capătă 35-38% bumbac-fibră.Na-tura nu produce celuloză chimică pură. Fibrele de bumbac
reprezintă cea mai pură celuloză nativă, conţinînd peste 95-98% de celuloză pură (în raport cu masa uscată). Principalii produşi de
asociere ai celulozei sînt: hemiceluloza, linghina, substanţele pectice, substanţele proteice ş.a.
Hemiceluloza este un hidrat de carbon ce însoţeşte permanent celuloza. Ea se dizolvă în soluţii alcaline diluate şi se hidroli-
zează la fierbere cu acizi diluaţi.
Importanţa biologică a lignificării celulozei nu este încă bine studiată, dar se ştie că membranele lignificate nu mai sînt capabile
de schimbări reversibile şi că fenomenele patologice accelerează lignificarea. Rezistenţa la presiune a pereţilor celulelor lignificate
creşte mult, iar elasticitatea se micşorează. La albire cu hipocloraţi fibrele pierd o parte din lignină.
Alături de lignină şi celuloză se situiază gelul substanţelor pectice.
Celuloza este o substanţă solidă, albă, fără gust, fără miros şi are un aspect fibros.Umezind-o şi încălzind-o pînă la 100°C, ea
devine plastică, însuşire importantă pe Care se bazează caland-rarea, creponarea prin presiune şi călcarea produselor textile.
La încălzire pînă la 130°C celuloza începe să-şi micşoreze rezistenţa, iar la încălzire pînă la 160°C începe să-şi piardă apa de
constituţie.
Razele albastre, violete şi ultraviolete,care acţionează prin contact, măresc influenţa degradatoare a oxigenului din aer. Celu-loza expusă
radiaţiei degradează şi se transformă în oxiceluloză. La ardere celuloza lasă un reziduu mineral de 0,1-0,5% (cenuşă).
Celuloza este insolubilă în eter, alcool şi solvenţi obişnuiţi. Ea se dizvoltă în soluţie cuproamoniacală.
Acizii minerali degradează bumbacul, transformîndu-1 în hidro-celuloză neomogenă şi producînd glucoza. 0 parte din acizii orga -nici (acidul
oxalic), tatric, citric) atacă bumbacul. Nu atacă, bumbacul acidul lactic, acetic şi cel galic (tanic). Bumbacul reţine parţial acidul galic chiar după o
spălare îndelungată. După tratare cu acid galic bumbacul ficsează mai bine coloranţii bazici.
În operaţiile tehnologice acizii se consideră agenţii cei mai distructivi ai bumbacului.
Sub influenţa microorganismelor, bumbacul putrezeşte şi în fa-za finală a descompunerii se transformă în gaz(metan, hidrogen,oxid de
carbon, bioxid de carbon) şi cărbune. Bacteriile care îl distrug sînt aerobe. Unele bacterii sînt active pînă la temperatura de 55°C (bacteriile termofile).
La o temperatură mai mare de 40°C majoritatea bacteriilor mor.
Soluţiile alcoolilor modifică proprietăţile chimice ale bumbacului, provocînd trecerea celulozei în celuloză sodată. Una dintre aplicaţiile
importante ale alcaliilor la bumbac este mercerizarea acestuia sub formă de fibre sau ţesături pentru a primi un luciu mătăsos rezistent. Materialul
se îmbibă în soluţie concentrată de hi-droxid de sodiu (28%) şi simultan puternic se întinde.
În soluţiile concentrate oxidanţii decomelirizează celuloza şi fac bumbacul sfărîmicios, mai ales dacă acţiunea lor are loc la cald, bumbacul fiind
îmbibat in prealabil în soluţii alcalice. Oxidanţii care participa la procesele de oxidare sînt: apa oxigenată (H2O2 ), peroxidul de sodiu (Na 202),
perboratul de sodiu (NaBO3) şi substan-ţele ce conţin clor (hipocloritul de sodiu, clorura de var ş.a.).
Influenţa principală asupra capacităţii de umezire o au sub -stanţele pectice. Aceste substanţe sînt legate chimic de micromole-culele celulozei
prin legături esterice. Acizii şi alcalii distrug aceste legături, care formează reţele reticulare, mărind astfel hi-drofila celulozei şi umflarea fibrei în
soluţie apoasă.
Proprietăţile fizice
Fibrele de bumbac au culoarea albă sau albă-gălbuie, luciu redus şi greutatea specifică reală 1,48-1,52 g/cm3 . Bumbacul face parte din
categoria plantelor cu fibre scurte. în raport cu lungimea şi fineţea fibrelor, deosebim fibre groase, mijlocii şi fibre subţiri.
În funcţie de lungimea fibrelor, bumbacul se divizează convenţional în patru categorii: foarte lung, lung, mijlociu şi scurt.
Bumbacul foarte lung are lungimea (filatorului) de 45 mm şi mai mare, bumbacul lung are lungimea de 34—45 mm, bumbacul mijlo-ciu are
lungimea de 28-34 mm, iar bumbacul scurt are lungimea mai mică de 28 mm. Pentru bumbacul de uniformitate mare, produsul dintre bază
şi lungime depăşeşte Cifra 1000.
Uniformitatea bumbacului mijlociu de producţie sovietică este de 1200, iar a bumbacului lung - de 1000. Cel mai bun bumbac
de producţie egipteană are uniformitatea de 900.
Din punctul de vedere al fineţei bumbacul poate fi: bumbac fin, care are un diametru de pînă la 20 mm; bumbac ordinar, care
are un diametru de 20-30 mm; bumbac gros, care are un diametru de peste 23 mm.
Însuşirea bumbacului de a se fila foarte uşor se datoreşte în primul rînd secţiunii transversale, care este foarte mică. Fineţea
fibrei este mai constantă la mijloc şi mai neuniformă la capete.
Calitatea bumbacului depinde de starea de maturizare. Fibrele nematurizate au o formă plată, fără canal şi filare. Fibrele
acestea au o duritate mică, o culoare redusă. Fibrele conţin pînă la 80% de celuloză.

FIRE LIBERIENE
 Plantele liberiene (inul, cînepa, iuta ş.a.) conţin celuloză, care se află în tulpină şi frunze. Substanţele pectice cimentează
celulele elementare în aglomerări fasculare (fibre tehnice), capa-bile să protejeze vasele, care conduc seva prin fotosintesă, con
-ferind în acelaşi timp flexibilitatea necesară pentru a rezista forţelor de îndoire. Fibra liveriană tehnică se compune din fibre, în
care celulele (fibrele elementare) sînt alungite, cu capete as-cuţite, care se încreţesc. Celula liberiană este alungită, tubulară, cu
pereţi groşi şi închisă la cele doua capote. La in este fusiformă (cu capetele ascuţite, la alte plante capotele sînt mai puţin
ascuţite), obtuze (cînepă, chenaful) sau bifurcate (rama). Mărimea celulelor liberiene diferă în dependenţă de plantele de la care
provin. în pereţii celulari se observă cîteva zone:
- zona primară (exterioară), constituită din două straturi concentrice}
- zona secundară, constituită din trei straturi concentrice;
- zona terţiară, constituită dintr-un singur strat, sare îmbracă canalul central (lumenul).
Canalul este împlut cu lichid şi compuşi protoplasmatici, între grosimea lumenului şi calitatea fibrelor există o corelaţie
directă: cu cît lumenul celulei este mai mic , cu atît ca-litatea este mai bună.
Stratificarea se datoreşte dezvoltării neuniforme a plantelor. Stratificarea este cauzată de distribuţia în elice şi paralel cu axa
fibrit a complexelor macromoleculare, care alcătuiesc stratul. Unghiul lor de înclinare variază de la un strat la altul şi este cu atît
mai mic, cu cît stratul este mai apropiat de lumen. Straturile exterioare ale inului au o înclinaţie spre dreapta, iar în straturile
interioare - spre stînga. La cî-nepă toate straturile au înclinaţie spre stînga. Mărimea unghiu-lui variază. La in unghiul este de 10°,
iar la cînepă - de 4°
Fibrele liberiene se deosebesc de bumbac prin complexita -tea compoziţiei chimice şi prin conţinutul mai mare de substanţe
neceluloide, care ridică umiditatea şi complică procesul de curăţare.
Rezistenţa la tracţiune a fibrelor liberiene depăşeşte cu mult rezistenţa bumbacului. La umezire fibrele se înflă şi îşi măresc
rezistenţa, alungindu-se.
Calitatea fibrelor depinde nu numai de specie, dar şi de condiţiile pedologice, de climă, perioada de recoltare ş.a. Cu cît gradul
de maturizare este mai înalt, ou atît lamelele mij -locii obţin un grad de lignificare mai mare. Rezistenţa la presiune creşte, iar
elasticitatea şi sarcina de rupere scade.

Inul
După suprafaţa cultivată şi după cantitatea de producţie a inului Uniunea Sovietică ocupă unul dintre primele locuri în lume.
Inul se cultivă şi în Polonia, România, Cehoslovacia,Bulgaria, Olanda, Franţa. Inul ocupă locul trei (după bumbac şi fibrele
chimice) în balanţa materiilor prime pentru industria textilă.
Cele mat răspîndite regiuni de cultivare a inului sint regiu-nile centrale ale R.S.F.S.R. (Kalinin, Pskov, Leningrad, Smolensk,
Vologda, Iaroslavl, Kostroma, Kirov, Breansk, Gorki),R.A.S.S. Başkiră, R.A.S.S. Udmurtă, R.A.S.S. Mari, fi.A.S.S. Komi. Inul
se cultivă, de asemenea, în Bielorusia, Ucraina, republicile Baltice.
Inul este o plantă iubitoare de lumină şi umezeală. În Uniunea Sovietică se cultivă două soiuri de in; inul-de-fuior şi inul creţ.
Inul-de-fuior este cultivat pentru fibre. Înălţimea tulpinii este de circa 60-100 cm şi are puţine capsule de seminţe.
Inul creţ este mai rămuros, mai bogat în seminţe, din care se extrage ulei. Inul creţ are fibre mai aspre, mai încurcate (în-
cîlcite)şi nu se întrebuinţează pentru producerea ţesăturilor .
Seminţele de in se seamănă primăvara, cînd temperatura solu -lui este de 7-8°C. Peste 12 săptămîni tulpinile capătă culoarea
galben-verzuie şi sînt gata de recoltare (zmulgerea inului). Din inul cu un grad mare de maturizare se obţin fibre şi seminţe de ca-
litate superioară. La o recoltare mai timpurie se obţin fibre subţiri, de; calitate inferioară. După zmulgere inul este uscat în cîmp
sau în uscătorie, capsulele de sămînţă sînt îndepărtate. Paiele de in sînt mulate în apă sau tratate cu aburi pentru distrugerea sub-
stanţelor pectice. Pentru a separa fibrele de tulpină,inul se usucă încă o dată şi se prelucrează, supunîndu-s,e scărmănării.

Structura fibrei elementare

Dimensiunile fibrelor elementare diferă în dependenţă de mai. mulţi factori: soi, varietate, climă, zonă, tulpină ş.a. Lungimea
lor este de 10-50 mm, grosimea de 11-20 microm. Fibrele la filare pot fi umede sau uscate. Prin filare la umed şi prin. albirea
produse -lor de in, fibrele o se divizează în celule şi în complexe de celule, în proporţie de 30-70%. Are loc un fel de contopire
parţială.
În secţiune transversală celulele de in au formă do poligon, la mijloc avînd un punct. Unghiurile laturilor parametrice sînt
variabile , în dependenţă de recoltă , maturitate şi locul pe care îl ocupă pe tulpină. Părţile gălbui, care apar uşor pe fibre sînt
cauzate de resturi parenchimatice aderente . Aderenţele de ţesut con-junctoare, epiderma, parenchimul, lemnul se identifică uşor
cu di-feriţi reactivi.

Proprietăţile chimice

Conţinutul celulozic al inului poate varia de la o regiune la alta. Impurificarea celulozei cu substanţe minerale creşte rapid după
coacerea seminţei. De aceea, pentru obţinerea fibrelor.,planta trebuie să fie zmulsă înainte de coacerea ei deplină. Fibra elementară
de in este mai rezistentă la agenţii chimici decît bumbacul . Spre deosebire de bumbac, inul conţine lignină, săruri, grăsimi şi
substanţe pectice în cantităţi mult mai mari. Aceste substanţe sînt insolubile în apa rece. La fierbere o parte dintre ele se dizolvă.
La fierbere în soluţie de 1-2% de hidroxid de sodiu, substanţele pectice se dizolvă aproape complet.
Substanţele pectice îndeplinesc funcţia de impermeabilizare . Substanţele pectice ale inului, spre deosebire de bumbac, nu se
elimină total în procesele de finisare. 0 eliminare totală a lor ar în-semna trecerea inului în fibre elementare. Produsele de oxidare
ale ligninei sînt solubile în alcalii.
 Sărurile şi grăsimile măresc elasticitatea şi capacitatea de filare a inului. Cenuşa inului este asemănătoare cu cea cenuşie a
bumbacului. La acţiunea acidului sulfuric inul este mai puţin sen -sibil decît bumbacul. Pe această proprietate se bazează metoda
doză-rii conţinutului de bumbac aflat într-o ţesătură mixtă.
Substanţele, care pot să albească inul, pot şi să-l cotonizeze, numai că oxidanţii reduc mult rezistenţa fibrelor, şi pentru a
preveni aceasta se recurge la un procedeu mixt, care constă dintr-o tratare cu alcalii, urmată de o albire cu oxidanţi, ca o desăvîrşi-
re a cotonizării»
Hidroxidul de sodiu aspreşte fibrele cotonizate, amoniacul le dă moliciune şi formă de spirală. Fibrele bine cotonizate sînt albe
şi lucioase.

Proprietăţile fizice

Inul are greutatea specifică reală 1,5 g/cm2 , umiditatea admisă - 12%, culoare gălbuie, cenuşie sau cafenie. Culoarea este un
criteriu important de clasificare a fibrelor.
Majoritatea fibrelor au un miros specific, produs de substanţele răşinoase.
Lungimea fibrelor de in nu joacă un rol hotărîtor (cu excep -ţia celor prea scurte) în filatură, precum la bumbac
În raport cu alte fibre textile, inul conduce bine căldura (se întrebuinţează pentru confecţionarea îmbrăcămintei de vară).
Fineţea fibrelor elementare este de circa 0,28 tex (N-3600). Sarcina de rupere a fibrei tehnice de in este de 300-400 gf. Umidi-
tatea produce o creştere a lungimii de rupere. Umiditatea mai mare de 35% micşorează sarcina de rupere.

Cînepa

Perioada de vegetaţie a cînepei este de 140-160 zile, înălţimea de 2-4 m. Se cultivă în U.R.S.S., Ungaria, Romвnia, Polonia,
Bulgaria, Turcia, India, Pakistan şi alte ţări.
Celulele au pereţii mai lignificaţi şi mai încrustaţi cu substanţe pectice solubile. Ele sînt mai subţiri şi mai scurte. Se separă cu
greu, fiind strîns legate de partea lemnoasă a tulpinii . Lungimea celulelor fibrei de cînepă este cuprinsă între 5 şi 55 mm,
grosimea medie este de 22 microm. Vîrful lor este rotund sau ramificat. Vîrful ramificat are avantaje la filarea fibrelor.
Compoziţia chimică a fibrei conţine celuloză (77%), substanţe pectice (9%), apă (8,8%), ceară şi grăsimi (0,56%), substanţe
minerale (0,77%). Cu acizii, bazele şi oxidanţii cînepa se comportă la fel ca şi inul.
Fuiorul lăsat timp de 4-5 ore într-un vas cu soluţie de hidro-xid de sodiu de 18%, apoi spălat cu apă şi săpun, neutralizat cu
acid clorhidric sau acetic, spălat şi uscat, devine moale, creţ,mă-tăsos şi de culoare mai deschisă.
După albire el are o culoare galben-albuie sau cenuşiu-argin-tie. După exploatare îndelungată (spălare eu apă, săpun) articole-
le de cînepă se înălbesc, devenind mai moi şi eu tuşeu mai plăcut.
Din cauza impurităţilor numeroase, a grosimii fibrelor şi ţesăturilor, gradului redus de albire, fibrele de cînepă sînt între-
buinţate mai puţin la fabricarea îmbrăcămintei. Umiditatea admisă este de 12%. Lungimea de rupere a fibrei este de 41-52 km şi
depinde în mare măsură de umiditate. Rezistenţa fibrelor este cu atît mai mare, cu cît ele sînt aşezate pe tulpină mat aproape de
rădăcină.
Dintre fibrele vegetale cînepa este una dintre cele mal prac-tice (după ramie). Culoarea fibrelor este cenuşiu-verzuie, aproape
albă. Cu cît ea este mai albă, cu atît este de o calitate mai superioară. Greutatea specifică - 1,5g/m2 . La confecţionarea albitu-rilor
se întrebuinţează puţin deoarece trebuie să fie Spălate şi călcate.

Iuta

Iuta este o plantă tropicală. 90% din producţia ei revine Pakistanului, Indiei, Bangladeşului, Chinei, Braziliei, Iranului.Iuta este
o plantă iubitoare de lumină şi căldură. Înălţimea ei atinge 1,5-4 m. Fibrele au o rezistenţă redusă la presiune şi aburi. Componenţa
chimică: celuloză (60-70%), substanţe pectice şi lignină (25%), apă (10%), substanţe minerale (1%), ceară şi grăsimi (0,4%),
La fierbere pierde 3% din greutate, iar în aburi, sub presiune, la temperatura de 140°C, se dizolvă în proporţie de 22%. La trata
-rea cu alcalii se contractează.

Tabelul 8
Caracteristica geometrică a fibrelor de liberia

Fibre elementare Fibre tehnice

Fibrele
Lungimea, mm Grosimea,microm Lungimea,mm Fineţea,tex
In 10-25 12-20 40-125 1,5-10
Cînepă 10-14 14-17 50-250 7,7-40
Chenaf 2-5 16-30 120-300. 4-6,7
Ramie 50-65 30-35 60-160 0,6-0,7
Iută 3-4 15-20 120-300 2,2-5

Soluţiile de săpun dau produselor de iută moliciune. Iuta se vopseşte uşor cu orice categorie de coloranţi. Ba nu se albeşte, dar
sînt şi excepţii. Lumina, aerul şi îndeosebi umezeala o fac casantă şi îi reduc rezistenţa. în schimb, ea are un luciu fru-mos.
Absoarbe apa pînă la 33% din greutatea sa. Procesul de condiţionare este de 13%, greutatea specifică - 1,5 g/cm3 .

Manila sizalul
 Manila se obţine din frunzele plantei tropicale abaca (un fel de cînepă). Creşte pe insulele Filipine şi în Indonezia. Lungimea
fibrei tehnice este de 1-5 m, a celei elementare - de 2-12 mm, grosimea - de 10-45 m. Culoarea este gălbui-cafenie, cu un luciu
puternic. Celulele au lungimea de 2-13 mm. Este foarte rezistentă, chiar şi la umezire uşoară. Este rezistentă şi la apa marină.
Componenţa chimică: celuloză (64%), substanţe încorporate (22%), substanţe minerale (1%), ceară şi grăsimi (1%), apă (12%).
Sizalul se obţine din frunzele plantei tropicale agava. Creşte în India, Africa, America Centrală şi cea de Sud. Fibra se separă
manual sau mecanizat. Lungimea fibrelor tehnice este de 70-130 cm, a celor elementare - de 2-4 mm, grosimea - de 20-30
microm. Fibrele sînt lungi, aspre, rezistente. La frecare se destramă şi îşi menţin asprimea. Sizalul în apă pluteşte şi aproape că nu
o absoarbe.
Verificarea cunoştinţelor:
1. Ce fibre se numesc liberiene?
2. Ce substanţe intră în componenţa fibrelor liberiene?
3. În care regiuni se cultivă inul, cînepa, chenaful, ramia?
4. Prin ce se deosebeşte inul creţ de Inul-de-fuior?
5. Ce structură elementară au fibrele de in?
6. Ce proprietăţi chimice are fibra de in?
7. Cum influenţează substanţele pectice asupra calităţii fibrei?
8. În ce constă esenţa cotonizării fibrei de in?
9. Ce proprietăţi fizico-mecanice are fibra? 10. Cu ce se deosebesc fibrele de in şi cînepă?

FIBRE NATURALE DE PROVENIENŢĂ ANIMALĂ

Aproape toate fibrele de provenienţă animală (lîna, părul de capră, părul de cal) sînt compuse din aceleaşi substanţe.
Componentele lor principale» carbon (52-55%), oxigen (20-24%), azot (15-16%), hidrogen (6,9-7,3%), majoritatea lor conţin sulf
(0,8-2%), fosfor, iod, brom, clor. Împreună cu lipidele şi cu glucidele, protidele întreţin procesele vitale ale organismului.

Lîna

În prezent pe globul pămîntesc sînt aproximativ un miliard de ovine. Ţărilor socialiste le revine o treime din numărul total .
Principalele ţări, cunoscute ca mari consumatoare de lînă (S.U.A., Japonia, Marea Britanie, Canada, Belgia, Franţa, China, R.F.G.,
Elveţia, Italia), în ultimii ani şi-au redus consumul de lînă, în schimb s-a mărit acest consum în Oceania şi Noua Zelandă. în pre-
zent două treimi din toată cantitatea de lînă consumată îi revine Australiei, Uniunii Sovietice, Noii Zelande şi Argentinei. În
U.R.S.S. printre republicile producătoare de lînă sînt: R.S.F.S.R. (48,1%), Kazahstanul (22%), Kirgizia (7,6%), Ucraina (5,9%),
Uz -bekistanul (5,4%), Turkmenia (3%), Azerbaidjanul (2,5%).

Mecanismul formării şi structura fibrei de lînă

Unele celule din pielea ovinelor formează papilele. Fiecare papilă hrăneşte un bulb compus din celule vii şi prelungite spre
exteriorul pielii printr-un tub capilar. Un fel de peliculă tabulară (foliculul pilos).căptuşeşte capilarul, îndeplinind funcţia unui
ţesut de proteine.
Înmulţirea celulelor din bulb crează o rezervă de substanţă protidică, ce va fi supusă extrudării prin tubul folicular. În acest fel
se formează fibra, care va avea un capăt fixat în bulb, unde celulele sînt vii (rădăcina fibrei). Pe măsură ce celulele presate prin
capilar se apropie de suprafaţa exterioară a pielii, ele mor şi se cornifică, păstrînd structura celulară. În apropiere de gîtul folicular
în matrice se produce o glandă sudoripară. Divizarea celulelor din jurul papilei furnizează materialul pentru construcţia peretelui
interior al tubului folicular. Creşterea fibrei după formarea foliculului decurge în cicluri ( perioade ) de creştere activă, care
alternează cu perioada de repaus folicular, cînd fibra extrudată îşi pierde particularitatea. În această perioadă are loc năpîrlirea. La
speciile de ovine superioare, perioadele de repaus sînt atît de mici (reduse), încît se consideră că în ansamblu pe toată pielea lîna
creşte fără întrerupere.

Structura fibrei de lînă

Fibra de lînă este policelulară, iar celulele sînt dispuse în trei zone structurale principale:
- stratul cuticular exterior, cu aspect solzos caracteristic;
- stratul cortical intermediar, numit coajă, constituind partea cea mai de seamă;
- stratul medular interior, care la lîna superioară lipseşte sau este atit de redus, încît nu se vede la microscop. Acest strat este plin
cu aer şi cu pigmenţi. Forma celulelor depinde de stratul în care se găsesc. În solzi celulele sînt lipsite de nucleu şi îndesate una în
alta.
În amestec cu alte fibre lîna se evidenţiază datorită solzi -lor caracteristici. Extremităţile solzilor lînii inferioare sînt mai lipiţi
de suprafaţa fibrei. Din această cauză lîna inferioară se împîsleşte mai greu. Proprietatea de a se împîsli dispare dacă lîna se moaie
într-o soluţie de săpun, apoi se presează sau se bate cu ciocane (principiul piuării).
Dacă în perioada de creştere a lînii animalul se îmbolnăveşte sau suferă de foame, diametrul fibrelor se micşorează în
porţiunea respectivă şi în stratul solzos apar discontinuităţi.
La tratarea cu apă de clor lîna pierde proprietatea de a se împîsli, deoarece solzii se distrug.
 Stratul cortical (coaja) dă lînii rezistenţă şi elasticitate. El constituie partea principală a fibrei şi este format din celule care
pot aluneca între ele. La fibrele fine el ocupă toată fibra, în afară de solzi. Celulele lui sînt orientate de-a lungul axei fibrei şi
alcătuiesc fibre cu grăsimi diferite.

Proprietăţile chimice

Lîna spălată şi bine degresată conţine circa 83% de cheratină şi 17% de apă. La o concentraţie de 15% soluţiile NaOH distrug
fibrele de lînă cu o viteză relativ mare. În soluţii diluate sau concentrate, alcaliile constutuie elementul de distrugere pentru lînă.
La vopsirea cu coloranţi de sulf, băile avînd un caracter destul de accentuat alcalin, pentru micşorarea influenţei lor distrugătoare
se adaugă: glicerina, glucoză, formaldehidă ş.a.
Carbonatul de sodiu nu are influenţă atît de distrugătoare asupra lînii ca hidroxidul de sodiu sau de potasiu, dar îi reduce şi el
rezistenţa şi alungirea.
Amoniacul acţionează mai slab asupra proprietăţilor mecanice ale lînii. Temperatura are un rol considerabil în degradarea
alcalină a lînii. Spre deosebire de fibrele vegetale, lîna rezistă mult mai bine la acizi, ceea ce face posibilă carbonizarea, vopsirea
şi, în general, înnobilarea în medii acide.
La rece acizii minerali diluaţi nu au influenţă asupra lînii. Tratarea lînii cu acid sulfuric de 5-6% nu are efect distrugător asupra
fibrelor nici la rece, nici la cald. În concentraţie mai mare acidul sulfuric degradează lîna într-o măsură, care depinde de
concentraţie, durată şi temperatura de tratare.
Acidul clorhidric se comportă faţă de lînă în acelaşi fel, ca şi acidul sulfuric.
Acidul azotic concentrat colorează fibrele de lînă în galben, le umflă şi le distruge. Dacă soluţia este foarte concentrată,
fibrele se dizolvă şi se aprind.
Acidul sulfuros (bioxidul de sulf) distruge pigmenţii lînii, fără să degradeze fibrele. Pentru a putea fi vopsită, după ce a fost
albită cu bioxid de sulf, lîna mai trebuie oxidată cu pergament de potasiu, care va transforma resturile de sulf de pe fibră în acid
sulfuric.
Lîna este relativ stabilă faţă de oxidanţi şi de aceea nu suferă modificări importante la aer. La acţiunea îndelungată a aerului şi
a luminii solare lîna se îngălbeneşte, micşorîndu-şi rezistenţa şi capacitatea de împîslire. Vopsirea o protejază în mare parte de
activitatea combinată a aerului şi a luminii solare.
Apa oxigenată şi alţi oxidanţi atacă pigmenţii din lînă şi îi decolorează, provoacă o degradare a linii, care creşte odată cu cre-
şterea cantităţii de apă oxigenată. Aceasta permite aplicarea oxidanţilor la albirea linii. Vopsirea îi dă lînii asprime, pierdere în
greutate, rezistenţă ia rupere şi elasticitate.
În apretură, procedeul de încărcare (înreunare) a lînii se bazează pe depunerea mecanică şi arderea pe fibre a sulfatului de ma-
gneziu. Sulfatul de zinc şi radanatul de potasiu contractă ţesătura de lînă, impunîndu-i efect de crepon.
Lîna produce o serie de reacţii la vopsire, care se explică prin afinitatea mai mare faţă de coloranţi a fibrelor degradate.

Influenţa microorganismelor

Lîna mucegăieşte cînd este ţinută la un loc umed şi neaerisit. Cînd se încinge, ea devine galbenă, apoi se înnegreşte.
S-a observat că acidul împiedică fermentarea, iar alcaliile o favorizează.

Proprietăţile fizice

Culoarea lînii este determinată de pigmenţii din celulele corticale ale fibrei. Iarba grasă favorizează obţinerea lînii de culoare
albă pură. Iarba uscată de pe terenurile nisipoase imprimă lînii culoare albă-gălbuie. Lîna albă nu conţine pigmenţi,Lîna neagră are
diferite nuanţe de negru. Lîna nici neagră, nici roşcată se numeşte lînă bălţată.
Luciul este o consecinţă a reflectării luminii, căzută pe lînă, şi depinde de gradul de netezime a fibrei, de forma şi de poziţia
solzilor, de proprietăţile stratului cortical, de struc -tura şi de gradul de dezvoltare a stratului mădular şi de gradul de pigmentare.
Luciul lînii spălate depinde în mare măsură de conţinutul de apă a lînii. După folosirea îndelungată unele haine devin mai
lucioase. La încălzire lîna lucioasă devine mată. Alcaliile şi clorul pot mări luciul lînii. După luciu lîna se clasifică în:
- lînă cu luciu mătăsos;
- lînă cu luciu argintiu (fină şi semifină)}
- lînă mată (lînă groasă).
Prin lungimea lînii se subînţelege lungimea medie a fibrelor obţinute de la o tundere şi pînă la alta. Ea depinde de cantitatea
timpului trecut între aceste tunderi. Distanţa dintre capetele fibrei în stare ondulată constituie lungimea naturală, iar distanţa dintre
capetele fibrei cu ondulaţiile îndreptate constituie lungimea reală a lînii. Lungimea lînii depinde de rasă, alte particularităţi ale
animalului, de hrană ş.a. Berbecii produc lînă mai lungă decît oile. Lungimea linii nu variază numai de la oaie, dar chiar şi pe
corpul aceleiaşi oi. Lungimea reală are o mare însemnătate în tehnologie. De ea depinde fineţea şi sar -cina de rupere a firelor. Se
poate considera că lîna pentru filatura pieptănată are lungimea de circa 6 cm, iar pentru filatura cardată - pînă la 6 cm.

Ondularea

Prin ondulare înţelegem devierea fibrei faţă de o linie dreaptă. La lîna merinos ondulaţiile sînt mari, iar la cea ţurca-hă lipsesc
complect. Numărul de ondulaţii pe o unitate de lungime, înălţimea ondulaţiilor ş.a. sînt criterii de apreciere a calităţi lînii. Lîna de
calitate superioară are 12-13 încreţituri la un centimetru, cea de calitate mijlocie- 7-8, iar cea de calitate inferioară - 1-4
încreţituri. Lîna cu multe ondulaţii este mai fină şi mai bogată în usuc. Lîna de aceeaşi Calitate are acelaşi grad de ondulare. Din
punct de vedere tehnologic ondulaţia lînii influenţează asupra împîslirii ţesăturilor. La fabricarea posta -vului se foloseşte lînă cu
ondulaţii dese.

Grosimea fibrelor

Grosimea fibrelor depinde de mai mulţi factori: ereditate, hrană, climă, sex, temperatură, umiditate, precipitaţii, altitu -dine,
presiune, vîrstă, rasă. Pentru fiecare rasă ondulaţiile au un caracter mai mult stabil, indiferent de regiune, provenienţă, anul
recoltării.
În general lîna mai lungă este mai groasă. Fibrele oilor tinere de o anumita rasă au 19 microm, pe cînd fibrele oilor mature de
aceeaşi rasă au diametrul de 24 microm. Frigul şi căldura fac lina să fie mai groasă. În cazul unui regim de foame, fibrele se sub
-ţiază. La aceste fibre rezistenţa, moliciunea şi ondulaţiile scad. Berbecii au lînă mai groasă. Variaţia cea mai mare a fineţei se
întîlneşte la lîna oilor (din cauza sarcinii, naşterii, alăptării).
Higroscopicitatea lînii este cea mai mare decît la celelalte fibre naturale. Lîna absoarbe din aer circa 15-18% vapori de apă.
Cu creşterea umidităţii creşte şi elasticitatea linii, iar rezis -tenţa ei scade. Higroscopicitatea lînii depinde de gradul de de-gresare,
de conţinutul de ulei , de adaosurile minerale, de măduva fibrei ş.a. Cu cît canalul medular este mai dezvoltat, cu atît
higroscopicitatea lînii este mai mare. Cel mai puţin absoarbe din aer apa purul, lîna aspră subţire, lîna aspră groasă,părul mort.
Prin umflare această lînă îşi măreşte diametrul eu 18%, iar lungimea cu 1%. Lîna absoarbe umezeala corpului omenesc şi o eli-
mină cu moderaţie, pentru a nu expune corpul la răcire. La o încălzire timp de 48 de ore la temperatura de 100°C lîna se descom-
pune, degajînd amoniac şi hidrogen sulfurat. La lînă limita de temperatură pentru uscare este de 60°C. Greutatea specifică a lînii
este de 1,3 g/cm . La umezire lîna devine plastică, mai ales dacă este încălzită pînă la temperatura de 100°C. Pe această
proprietate a lînii se bazează călcarea, calandrarea şi presarea ei.
Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică fibrele naturale de provenienţă animală?
2. Care ţări sînt cunoscute ca mari consumatoare de lînă?
3. Care republici unionale se consideră mari producători de lînă?
4. Ce structură are fibra de lînă?
5. Ce importanţă are stratul solzos pentru fibre de lînă?
6. Care este compoziţia chimică a fibrei de lină?
7. Care sînt proprietăţile fizice ale fibrei de lînă?
8. Care este higroscopicitatea lînii şi cum influenţează ea asupra proprietăţilor ţesăturilor de lînă?
9. Cum reacţionează lîna la încălzire?

Mătasea

Mătasea naturală se obţine prin tragerea firului de pe go -goaşa viermilor de mătase. Mătasea brută este cunoscută sub numele
de borangic. Mătasea viermilor de mătase are o însemnătate industrială. Ei sînt hrăniţi cu frunze de dud (agud). Principalele
regiuni de sericicultură ale Uniunii Sovietice sînt: R.S.S.Uz-bekă (60% din cantitatea totală de mătase produsă),
R.S.S.Azerbaidjană, R.S.S. Gruzină, R.S.S. Tadjică, R.S.S. Turkmenă, R.S.S. Armeană, R.S.S. Kirgiză, R.S.F.S.B., R.S.S.
Moldova, R.S.S. Ucraineană. În afară de U.R.S.S. se mai ocupă cu sericicultura în Japonia, China, India, Brazilia şi alte ţări.
Dezvoltarea viermilor de mătase se împarte în 4 stadii: ouă, vierme, gogoaşă şi fluture. Fiecare fluture vara depune circa 400-
600 de ouă, din care primăvara, la temperatura de 22-23°C,peste 15-18 zile apar viermişori. În decurs de 20-25 de zile viermii sînt
îngrijiţi în încăperi speciale. După aceasta ei, găsindu-şi un loc mai potrivit, se transformă în gogoaşe.
Fibrele de mătase, eliberate de glandele speciale ale viermilor, au la bază o substanţă proteică numită fibrona. Fibra elabo -rată
de Bombis Mori, compusă din două filamente paralele, are grosimea medie de 15-24 microm, pe cînd fibra saturnidelor are
grosimea de circa 65 microm. Astfel, cum este ea înfăşurată pe gogoşi,cuprinde 2 filamente paralele, corespunzătoare celor 2
canale secretoare ale organului de producere a mătasei. Filamentele sînt din fibroi-nă şi consolidate între ele de substanţa adezivă
numită sericină . Sericina se înlătură de obicei prin fierbere cu soluţie apoasă de săpun (dogomare).

Proprietăţile chimice

Alcaliile diluate exercită o acţiune dezagregantă, însă amoniacul nu are aproape nici un efect asupra mătasei. Soluţiile con-
centrate de hidroxid de sodiu sau de potasiu dizolvă complet mătasea, degajînd amoniac.
Bazele alcaline (hidroxidul de bariu sau de calciu) nu au asupra mătasei decît o acţiune foarte slabă. Acidul clorhidric dizolvă
mătasea. Acidul azotic diluat în stare pură nu atacă mult mătasea, iar acidul azotic (cald) o discompune complet.

Acidul acetic şi cel oxalic distrug mătasea numai la temperatura de fierbere.

Mătasea este foarte sensibilă la acţiunea oxidanţilor,în special a hipocloritului de calciu, chiar şi în concentraţii mici.
Fibrila este insolubilă în apă, săpun, alcool şi eter. Ea este puţin solubilă şi în acidul acetic. Mătasea se dizolvă în soluţia
cupro-amoniacală. Se colorează mai bine decît oricare altă fibră, chiar şi la rece. Tratarea preliminară cu acid formic sporeşte
afinitatea faţă de coloranţii direcţi.

Proprietăţile fizice

Mătasea este cea mai lucioasă dintre fibrele textile naturale. Luciul apare după dogomare (eliminarea sericinii de pe fibroină) .
Culoarea mătasei brute este alb-gălbuie şi puţin roşcată sau verzuie. După degomare mătasea devine albă.
 Diametrul fibrelor de mătase este de 20-30 nm. Rezistenţa fibrei este de 330-390 hPa. Alungirea mătasei poate fi de 15-20%,
în atare umedă de 25-30%. Este mai puţin higroscopică ca lîna (11%) . La temperatura de 170°C se descompune. La ardere
mătasea lasă o gămălie caracteristică fibrelor textile de origine animală.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care sînt principalele regiuni de sericicultură ale U.R.S.S.?
2. Care viermi de mătase se numesc domestici şi care sălbatici?
3. Care este destinaţia sericinei în componenţa fibrei?
4. Care este compoziţia chimică a fibrei de mătase?
5. Prin ce se datoreşte higroscopicitatea mare a fibrelor de mătase?
6. La ce temperatură se pot spăla şi călca ţesăturile de mătase?
7. Cum reacţionează fibra de mătase la agenţi chimici?
9. Care este influenţa intemperiilor asupra fibrei de mătasea?

FIBRE CHIMICE

Fibrele chimice se obţin prin procedee chimice din polimeri naturali sau sintetici. Fibrele chimice se divizează în două ca-
tegorii: organice şi neorganice. De fibrele organice ţin fibrele artificiale şi sintetice, iar de cele neorganice (minerale) -metalice şi
din sticlă.Fibrele artificiale au fost obţinute pentru prima dată în anul 1883 în Anglia, dar furnizarea industrială s-a început în 1891
în Franţa. În 1898 s-a început producţia vîscozei-cupro, în 1903-1906 cea a viscozei, iar peste 10 ani -a fibrelor acetate. În 1936 în
S.U.A. în condiţii de laborator a fost obţinută o fibră nouă sintetică numită nailon. În 1948 în Uniunea Sovietică s-a obţinut fibra
sintetică capron.
Fibrele chimice se obţin sub formă de filamente continuie sau scurte.

Fibrele chimice din polimeri naturali (Fibre artificiale)

Principalele tipuri de fibre obţinute din polimeri naturali sînt fibrele celulozice: hidratcelulozice (viscoza sau cupro) şi
estercelulozice (de tip acetat).
Fibrele chimice celulozice valorifică eficient resursele naturale (lemnul, stuful, paiele) şi contribuie la diversificarea bazei de
materie primă . Cercetările ştiinţifice sînt îndreptate spre îmbunătăţirea calităţii fibrelor chimice celulozice, spre crearea unor
tipuri de fibre, apte de a fi prelucrate cu tehnologii neconvenţionale.
Organizarea producţiei de fibre chimice celulozice - filamen-tare şi scurte (celofibre) - cu randamente superioare prezintă
avantaje economice şi lărgesc domeniile de întrebuinţare. Caracteristicile de calitate ale fibrelor chimice celulozice dau posi-
bilitate pentru utilizarea lor ca înlocuitori în diverse amestecuri cu fibrele naturale sau sintetice, contribuind astfel la diversificarea
sortimentului de materie primă şi a produselor finite, la reducerea preţului de cost, la îmbunătăţirea calităţii sau la crearea unor
articole de lux.
Principalele fibre chimice, care se obţin din polimeri naturali, sînt: viscoza şi cupro (hidrat celulozic); acetat (ester celulozic);
azlon (proteice)} din cauciuc.

Procesul de obţinere

Procesul de obţinere a fibrelor chimice constă în transformarea celulozei într-o soluţie viscozoasă şi presarea acesteia prin filie
(cu orificii fine). Fiind aplicat procedeul "uscat", solventul se volatilizează uşor şi se recuperează.
La aplicarea procedeului "umed" din filieră filamentele cad direct într-o flotă, care coagulează fibra. Astfel sînt obţinute
filamentele consistente de celuloză regenerată.

Fibrele de viscoză

Printre fibrele chimice viscoza este cea mai mult întrebuinţată. Fibrele de viscoză sînt polidisperse cu gradul de polimeri-zare
300-350 şi cu conţinut celulozic de 87-89%.
Fibrele hidratcelulozice în timpul prelucrării se încreţesc.
Acizii minerali concentraţi la temperatura normală, acizii diluaţi la temperatura ridicată, alcaliile diluate la temperatura
ridicată, în prezenţa oxigenului din aer, degradează cu uşurinţă fibrele de viscoză, scăzînd proprietăţile ei mecanice. Fibrele de
viscoză sînt stabile faţă de acidul formic, lactic şi cel acetic, precum şi faţă de acţiunea solvenţilor organici şi mai ales ai celor
nepolari ca benzina şi benzenul. Fibrele de viscoză au greutatea specifică de 1,51-1,52 g/cm3. Luciul depinde de structura internă
a straturilor exterioare ale fibrelor şi de felul cum au fost fabricate. Fibrele au un luciu argintiu. Cu cît secţiunea transversală are
perimetrul mai oval şi mai puţin dinţat, cu atît luciul este mai mare si mai neplăcut. Cu cît un fir este compus dintr-un număr mai
mare de filamente, cu atît luciul este mai scăzut. După luciu fibrele se împart în 3 categorii: lucioase, semimate şi mate. Luciul
puternic moderează prin maţi zare. Modificarea luciului şi a suprafeţei fibrelor st poate face prin mijloace mecanice torsionale şi
neregularitatea grosimii. Numărul metric al filamentelor de viscoză este de 2250-6000. Higroscopicitatea fibrelor de viscoză este
superioară fibrelor naturale (de bumbac). Repriza lor este de 11%. După uscare fibrele revin la situaţia iniţială. Umflarea cauzată
de alcalii este reversibilă, însă ea modifică unele proprietăţi ale fibrelor. Vaporizarea micşorează rezistenţa fibrelor. Fibrelele mate
suferă în cazul acesta mai mult decît cele lucioase. Lungimea fibrelor creşte cu 3% la fierbere în soluţie de săpun, iar la uscarea
ulterioară a lor lungimea revine la mărimea iniţială.
Conductibilitatea termică a fibrelor de viscoză este mai mare decît cea a lînii sau a mătasei. Ea este apropiată de cea a
bumbacului.
 Viscoza are o rezistenţă cu 20% mai mică, iar alungirea - cu 50% mai mare decît cea a bumbacului. Fibra de viscoză are o
capacitate excepţională de a fi torsionată intens (fire crep). Ea este socotită cea mai bună materie primă pentru obţinerea efectului
crep.
Afinitatea faţă de coloranţi şi uniformitatea de vopsire depinde de calitatea maturaţiei. Vopsirea fibrelor de viscoză se face cu
aceiaşi coloranţi ca şi bumbacul. Afinitatea tinctorială este asemănătoare cu cea pe care o are bumbacul mercerizat.
Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică fibrele chimice?
2. Care fibre se numesc artificiale?
3. Din ce substanţe se obţin fibrele artificiale?
4. Cum influenţează reagenţii chimici asupra viscozei?
5. Ce higroscopicitate au fibrele de viscoză?
6. Ce proprietăţi fizico-chimice ale viscozei cunoaşteţi?
7. Prin ce se deosebesc fibrele de viscoză de cele de bumbac?

Fibrele acetat (acetilcelulozice)

Fibrele acetat sînt de două categorii; diacetilcelulozice şi triacetilcelulozice. Proprietăţile mecanice ale lor sînt asemănătoare.
Fibrele de triacetilceluloză se obţin mai uşor. Fibrele acetilcelulozice au o rezistenţă mai redusă, dar au o alungire elastică şi
rezistenţă la deformări repetate de două ori mai mare decît fibra de viscoză. Aceste însuşiri le conferă o mai mare posibilitate de
întrebuinţare. Alungirea este legată cu cea a fibrelor de viscoză. Masa specifică a fibrelor acetat este de 1,32 g/cm3. Călcarea
produselor din această fibră se face numai prin intermediul unei ţesături umede ( ≤110°C). Stabilitatea faţă de acizi este mai mare
decît a fibrelor hidratcelulozice,dar în solvenţi organici polari ca acetona, esterii ş.a. se umflă şi se dizolvă. Acizii concentraţi
descompun aceste fibre. Fibra acetat obişnuită are o rezistenţă de 12-16 kg/mm , iar fibra supro -stirată are o rezistenţă
excepţională de 120 kg/mm2, depăşind rezistenţa tuturor fibrelor, chiar şi rezistenţa oţelului.
Din soluţii de acetat se mai produce celofibră, celofan ş.a.
Fibrele triacetilcelulozice posedă mult mai mare rezistenţă faţă de acţiunea alcaliilor decît fibrele diacetilcelulozice. Ele pot fi
tratate timp de o oră, la temperatura de 80°C, în soluţii de alcalii (26%, NaOH, Na2CO3), fără să apară fenomene distructive.

Fibrele cupro

Posedă proprietăţi asemănătoare cu ale viscozei. Pot fi identificate la microscop datorită aspectului secţiunii transversale. Au o
structură mai uniformă, sînt mai subţiri (2-5 nm), mai fine, au luciu moderat. Lungimea de rupere este de 13-17 km. Ca şi vis
-coza, fibrele cupro îşi pierd rezistenţa dacă sînt umede. Fibrele cupro se vopsesc bine, au aspect mătăsos. Din aceste fibre se con-
fecţionează articole tricotate. Celofibra se utilizează împreună cu lîna în ţesături mixte, la confecţionarea covoarelor.
Verificarea cunoştinţelor
1. Prin ce se deosebesc fibrele de acetat şi de viscoză?
2. La ce temperatură maximă se pot călca articolele din acetat?
3. Ce higroscopieitate au fibrele de acetat?
4. Care sînt avantajele eficienţei de întrebuinţare a fibrelor sintetice?
5. Cum se devizează fibrele sintetice după structura moleculară?
6. Ce radicali polimeri determină calitatea fibrelor?
Fibrele chimice din polimeri sintetici

Firele sintetice sînt obţinute prin filarea soluţiilor de polimeri sintetici şi se prezintă sub diferite forme: fibre continue , scurte,
monofilamente, fire polifilamentare. Fibrele sintetice reprezintă latura modernă în producţia de materii prime textile. În ţările
dezvoltate ponderea lor în volumul de materii prime a oscilat între 46% în Europa şi 74% în S.U.A., folosindu-se la producerea
îmbrăcămintei, covoarelor, mărfurilor de uz cas -nic, anvelopelor, articolelor tehnice.
Avantajele eficienţei întrebuinţării fibrelor sintetice:
- calitative: proprietăţi mecanice superioare, elastice,cromatice, stabilitate la agenţi chimici, microbiologici, stabilitate
dimensională;
- productive: tehnologii programate, caracteristici previzi -bile, fineţe, greutate, durabilitate, confort, preţ;
- economici lărgirea bazei de materii prime textile, modifi -carea structurii produselor finite clasice, apariţia de noi sortimente,
lărgirea şi eficienţa în noi domenii de întrebuinţare.
După structura moleculară fibrele sintetice se împart: în fibre din polimeri carbocatenici şi heterocatenici (ce cuprind în ca-
tena principală atomi de carbon, oxigen, azot, sulf). După natura polimerului ele pot fi:
- heterocatenici, poliesterici, pespoliamidici, poliuretanici (PU);
- carbocatenici: polinitrilacrilici (PAN), polistilenici (PE), policlorvinilici (PKV), copolimeri vinilici.
Fibrele sintetice au trăsături comune în procesele de fabricare: obţinerea din polimeri înalţi, extruderea în stare topită, etirarea,
variarea dimensiunilor, fineţei, structurii suprafeţei, a secţiunii transversale. Toate pot fi prelucrate mecanic.
Caracteristicile de calitate, care determină întrebuinţarea fibrelor sintetice: rea rezistenţa la tracţiune şi frecare, elasticitatea,
profilarea dimensională, greutatea specifică redusă, fiabilitatea ş.a.

Fibrele poliamidice

În producţia industrială, fibrele se obţin prin extruderea topirii de poliamidă, urmată de etirare, spălare, fixare dimensională la
temperatura de 80-96°C, uscare şi condiţionare.
Acidul formic concentrat dizolvă fibrele poliamidice la temperatura de 20°C. Acidul acetic concentrat la temperatura de 20°C
degradează fibrele. Acidul lactic în concentraţie de 8% nu influenţează asupra fibrelor, însă în concentraţie mai mare, şi la
temperatura de peste 75°C le degradează. Acidul sulfuric concentrat (20%) la temperatura de 20°C dizolvă fibrele poliamidice.
Acidul clorhidric concentrat dizolvă fibrele. Acidul azotic concentrat le dizolvă, iar la concentraţie de 10% le degradează. Soluţiile
alcalii reci sau încălzite nu influenţează asupra fibrelor. Fibrele sînt inerte faţă de benzină, benzen, cloroform, acetonă, tetraclorura
de carbon, metanol, etanol, eter, acetat de metil, acetat de butii şi butanol.
Fibrele nu rezistă la acţiunea următorilor oxidanţi: hiproclo-ritul de sodiu, permanganatul de potasiu, apa oxigenată ş.a.
Fibrele au, de obicei, culoarea alb-crem, sînt lucioase,uneori mate.
Fibrele poliamidice sînt stabile faţă de acţiunea microorganismelor. La temperatura şi umiditatea normală a aerului fibrele
reţin 3,8-4% de apă. Luciul lor se reglează prin profilarea conturului secţiunii transversale, prin modificarea proporţiei de
fricţiune cristalină sau prin tratamente termice. Proprietăţile mecanice şi elastice sînt bune. Matizarea reduce rezistenţa.
Rezistenţa la frecare nu este întreruptă de nici o altă plasă de fibre. Acţiunea îndelungată a luminii şi a agenţilor atmosferici
reduce calităţile mecanice ale fibrelor poliamidice (fenomen de îmbătrînire). Greutatea specifică este de 1,14 g/cm3 .Alungirea la
rupere variază între 12 şi 40%. Lungimea de rupere este de 45-52 km. Fibrele poliami -dice folosite pentru ciorapi şi rufărie nu
produc iritaţia pielii decît atunci cînd sînt vopsite cu coloranţi necorespunzători sau tratate cu substanţe iritante. Fibrele
poliamidice sînt lipofile.Firele poliamidice prezintă şi o serie de inconveniente, care res -trîng domeniul lor de folosinţă pentru
îmbrăcăminte: hidrofobia, aspectul cornos şi transparent, capacitatea insuficientă pentru a asigura normala desfăşurare a funcţiilor
fiziologice ale epidermei,li-pofilia (capacitatea de a se impregna cu substanţe grase), netezi -mea, tendinţa de a forma nopeuri şi
ghemotoace (efect piling), re-lacsarea înceată, îngălbenirea la încălzire, încărcarea cu sarcini electrostatice ş.a. Cu cît firul
poliamidic este mai subţire, cu atît mai mult transmite ţesăturilor aptitudinea pentru efectul piling. Rezistenţa lor la temperaturi
sub 0°C (pînă la -70°C) fără schimbarea proprietăţilor fizico-mecanice, le face apte pentru utilizări în regiunile ou temperaturi
scăzute.
Produsele din fibre poliamidice se spală uşor, nu se contrac - tează, se usucă repede, nu se calcă, eliminarea petelor se face cu
apă şi săpun.
 Fibrele poliesterice (FES)

În comerţul, mondial aceste fibre se întîlnesc sub denumiri diferite! terchelen (Marea Britanie), dapron (S.U.A.), terital (Ita-
lia), trevira diolen (R.F.G.), tergal (Franţa), terermn (japonia ), teron (Romвnia), lanon (H.D.G.), tesil (R.F.C.S.), lavsan
(U.R.S.S.). Aceste fibre au o pondere de circa 48% din volumul total al fibrelor sintetice şi prezintă un interes deosebit datorită
posibilităţilor multiple de amestecare cu fibre scurte de bumbac şi lînă, precum şi texturizării firelor filamentate.
Principalele caracteristici fizice: greutatea specifică -1,38 g/cm3, higroscopicitatea - 0,4%, temperatura de topire -263°C,
conductibilitatea termică 1406,8 • 10.4 W/m*K, rezistenţa la rupere - 1750 kg/cm2 , alungirea la rupere - 50-70%.
Fibrele poliesterice au rezistenţă la acizi şi sînt mai sensibile la acţiunea alcaliilor. Efectele distructive ale acestor reactivi se
măresc împreună cu concentraţia, durata de contact,temperatură. Oxidanţii şi substanţele reducătoare au influenţă, scăzută. În
anumite condiţii alcoolul metilic, dietilenglicolul şi tri-etilenglicolul depolimerizează fibrele poliesterice. Solvenţii organici nu
influenţează asupra fibrelor. Dizolvarea fibrelor se ob-ţine prin încălzire cu următorii solvenţi: fenol, trierezol,clor -febol,
nitrobenzen ş.a. Rezistenţa foarte mare la acţiunea factorilor chimici a dat posibilitate de a folosi fibrele poliesterice la producerea
îmbrăcămintei de protecţie.
Avantajele fibrelor poliesterice sînt: rezistenţa mare la tracţiune şi abraziune; rezistenţa la şifonare, căldură, la lumina solară şi
intemperii; stabilitatea dimensională la temperatură, la acţiunea chimică şi la cea a insectelor, microorganismelor; tu-şeu călduros,
fiabilitate, eficienţă economică şi tehnică.
Dintre dezavantaje numim: efect piling, încărcare cu electricitate statică, absorbţie redusă a umidităţii ş.a.
Verificarea cunoştinţelor .
1. Ce denumire au fibrele poliesterice în U.R.S.S. şi alte ţări?
2. Care este masa specifică a fibrelor de lavsan?
3. Care sînt principalele caracteristici fizice?
4. Cum influenţează solvenţii organici asupra fibrei?
5. Care sînt proprietăţile fizico-mecanice ale fibrei?
6. Care sînt dezavantajele fibrei de lavsan?

Fibrele poliuretanice

Sînt obţinute prin sinteză dintre diizocinaţi şi dioli:

nOC=N-R1-N±CO + nH0-R2-0H → -[-OOC-HN-R1-NH-CO-OR2-]
diizocianat dioli poliuretan

În comerţ au apărut întîi fibre poliuretanice, cunoscute sub denumirea de perlon, care se caracterizează prin rigiditate, rezis-
tenţă mare faţă de reactivi şi faţă de eforturile mecanice, alungi-re plastică redusă. Aceste fibre sînt folosite în industria perii -lor,
la producţia încălţămintei, mantalelor de ploaie,pînzelor pentru umbrele. În industria textilă ele nu se întrebuinţează. O im
-portanţă mai mare revine fibrelor poliuretanice. Aceste fibre po -seda rezistenţă la tracţiune, rezistenţă la acţiunea uleiurilor,ca-
pacitate tinctorială la îmbătrînire. În general, fibrele poliure -tanice elastomere deţin proprietăţile fibrelor elastice, ele sînt cu atît
mai bune, cu cît structura este reticulată mai moderat.
Fibrele poliuretanice se caracterizează prin următoarele însuşiri: alungire mare la rupere (700%), rezistenţă faţă de acţiunea
razelor ultraviolete, rezistenţă la îmbătrînire (de 10 ori mai mare decît a fibrelor de cauciuc), culoare albă şi afinitate bună pentru
coloranţi uzuali, rezistenţă la tracţiune, uniformitatea fineţii, rezistenţă la frecare, la duble îndoiri, rezistenţă la uleiurile minerale.
Aceste fibre se întrebuinţează la fabricarea părţilor exteri -oare ale ciorapilor, puloverilor, corsetelor. Ele se folosesc aco-
perindu-se cu un strat protector din fire de altă natură, sau nu se acoperă de fel. Ţesăturile au elasticitate mărită, majorează sen-
sibil proprietăţile elastice ale producţiei finite. Fibrele cu structura suprafeţei modificată întrunesc toate avantajele fibrelor tex-
turate şi acordă uşurinţă în mişcare.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care sînt domeniile de întrebuinţare a fibrei poliuretanice?
2. Care este alungirea la rupere a fibrei de poliuretan? 3. Care sînt avantajele fibrelor de poliuretan?
4. Din care substanţe chimice se obţin, fibrele poliuretanice?

FIBRELE DIN PRODUŞI DE POLIMERIZARE

Se fabrică fibre poliolefinice, polivinilice, copolimerice.

Fibre poliolefinice

Fibrele polietilenice se obţin prin extruderea topiturii polietilenei. Fibrele polietilenice au o greutate specifică mică - 0,9
g/cm3, stabilitate faţă de agenţii chimici, micro-organisme.

Tabelul 9
Caracteristicele fibrelor din polietilenă de înaltă şi de joasă presiune
 Greutatea specifică redusă a fibrelor de polietilenă de înaltă presiune se explică prin prezenţa catenelor, care posedă
ramificaţii şi prin prezenţa masivă a grupărilor CH3. Rezistenţa este moderată, alungirea mare.
La fibrele din polietilenă de joasă presiune cotenele sînt fără ramificaţii, cu masa specifică mare, caracteristicile de rezistenţă
şi durabilitatea mare (apropiată de cea a fibrelor poli-amidice şi poliesterice). Ele păstrează această rezistenţă şi în medii acide,
alcaline. Higroscopicitatea este nulă. Termosta-bilitatea fibrelor, fiind relativ redusă, nu suportă netezirea cu fierul încălzit decît cu
anumite măsuri de precauţie. Sînt rezistente faţă de acţiunea microorganismelor şi a insectelor, posedă o mare rezistenţă electrică.
Se folosesc în calitate de material izolant. în procesul prelucrării se electrizează. Au rezistenţă - bună la abrazive (mai ales fibrele
de polietilenă de mare presiune).
Se produc fibre clin ambele tipuri de polietilenă în formă de fibre scurte şi monofilamente pentru ţesături uşoare (căptuşeli),
odgoane, frînghii, pentru mobilier, auto şi cinema, pîn-ze pentru filtre.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care sînt proprietăţile fizice ale fibrelor poliolefinice?
2. La ce temperatură se topesc fibrele poliolefinice?
3. Prin ce se deosebesc firele de polietilenă de presiune înaltă? de cele de presiune joasă?
4. Care este temperatura de topire a polietilenei?
5. Care este greutatea specifică a polietilenei?
6. Prin ce se explică masa specifică redusă a fibrelor de polietilenă de înaltă presiune faţă de cele cu presiune joasă?
7. Cum reacţionează fibrele de polietilenă faţă de acizi, alca-lii, solvenţi organici şi microorganisme?
8. Care este higroscopicitatea fibrei de polietilenă şi care factori o influenţează?
9. Prin ce se determină electrizarea fibrelor polietilenice?

Fibre polipropilenice

În 1954 G.Natta de la politehnica din Milano a realizat poli-merizarea polipropilenei. În prezent ea se obţine prin polimeri
-zarea propilenei, provenită din cracarea fracţiilor de ţiţei.
Se produc industrial trei tipuri de fibre polipropilenice: fibre polifilamentare, monofilamentare şi fibre scurte. Se produc benzi
din folii pentru pînza de ambalaj.
Fibrele polipropilenice cu tenacitate au rezistenţă la îndo-iri repetate (pînă la 200.000 cicluri), la deformare, la frecare. Sînt
uşoare (greutatea specifică 0,9 g/cm3 ), higroscopicitatea nulă, stabilitate la agenţii chimici, microorganisme şi insecte .
Produsele din fibrele polipropilenice au caracteristici deosebite de stabilitate dimensională, răspund mai bine cerinţelor
moderne în producţia de confecţii, îmbrăcăminte tricotată. Ele au stabilitate la agenţii chimici şi atmosferici, la lumina solară.
Fibrele se comportă
bine în Fibre din polietilenă Fibre din polietilenă de joasă amestec cu
alte tipuri de Caracteristicile fibre, de
de înaltă presiune presiune
aceea se produce un
sortiment Temperatura de topire 110 130 variat de
stofe şi Tenacitatea, tex 1,7 5,5 ţesături,
desti-nate Alungirea, % 30 25
Masa specifică, g/cm3 0,92 0,96

Solubilă în tetralin Solubilitatea foarte redusă in

Stabilitatea
şi hidrocarburi similare tetralin fierbinte

confecţionării cearşafurilor, feţelor de masă, draperiilor.

Tabelul 10
Proprietăţile fizico-mecanice ale fibrelor dinpolipropilenă

Unitatea de
Proprietatea Fire Fibre
măsură
Tenacitatea g/grad/tex 5-7 5-6,5
Alungirea % 15-25 18-3
Modul de elasticitate g/grad/tex 50-65 50-65
Rezistenţa la buclă % 85 85
 unghiul de
Rezistenţa la torsiune torsiune la - 32°
rupere
Recuprarea elastică imediată (după
% - 35
5% alungire)

Fibrele polipropilenice posedă rezistenţă mare atît în mediu uscat, cit şi în cel umed. Temperatura de topire este de 165-175°C,
temperatura la înmuiere - 149-154°C. Conductibllitatea termică este foarte redusă -87,9-10-4 W(m*K). Lungimea de rupere -70
km, sînt foarte lipofile.

Verificarea cunoştinţelor
1. Prin ce se deosebesc fibrele de polietilenă de cele de polipropilenă?
2. Cîte tipuri de fibre de polipropilenă se produc?
5. Care este greutatea specifică a fibrei de polipropilenă?
4. Ce are greutate specifică mai mare apa sau fibrele de polipropilenă?
5. Care este higroseopicitatea fibrelor de polipropilenă?
6. Care sînt domeniile de întrebuinţare a fibrelor de polipropilenă?

Fibrele polihalogenvinilice

Dintre aceste fibre fac parte: fibrele policlorvinilice, politetrafluoretilenice şi copolimeri vinilici.
Fibrele policlorvinilice sînt primele fibre de acest tip. Se caracterizează prin stabilitate mare (la agenţi atmosferici bio
-distructivi şi chimici), sînt puţin higroscopice (1% de apă). Nu ard şi nu propagă focul. Greutatea specifică este de 1,35-1,38
g/cm3 alungirea la rupere - 12-18%, ştiind că elasticitatea cea mai mare o au fibrele cu orientarea cea mai redusă.

Tabelul 11
Rezistenţa chimică a fibrelor de policlorură de vinil

Comportarea Agenţi Comportarea

Agenţi chimici
fibrelor chimici fibrelor

Acizi, la 20°C Alcalii, la 20°C

- formic concentrat rezist. - KOH,sol.concent. rezist.
- cromic, 50% rezist. - NaOH,sol.concent. rezist.
- acetic concentrat rezist. - NH4OH,sol.concent. rezist.
- fluorhidric, 70% rezist.
- apă regală rezist. Oxidanţi,la 20°C
- azotic, 50% rezist. - Cl2, în apă rezist.
- clorhidric,30% rezist. - KMnO4,sol.concent. rezist.
- sulfuric rezist. -

Intemperiile, agenţii atmosferici şi biologici agresivi nu le mucezesc, nu le putrezesc, iar apa mării nu influenţează asupra lor.
Rezistenţa la lumină permite folosirea lor la fabrica -rea ţesuturilor pentru drapele, pavilioane, draperii, vele, storuri, umbrele de
soare, articole de grădină ş.a. Din fibre se confecţionează: ţesături neinflamabile (decorative, tapeţerie, stofe pentru mobilă), utile
pentru hoteluri, cinematografe, săli de teatru, autovehicule, articole voluminoase cu efecte estetice apreciate, ţesături şi confecţii
de lengerie antireumatismală (medicul francez François Demker a studiat efectul terapeutic al lengeriei din fibre policlorvinilice).
Scutecele pentru copii au dat la proba de purtare rezultate bune. Dacă sînt acoperite cu un material higroscopic de bună calitate,
scutecele cedează rapid urina absorbită, iar pielea sugarului rămine uscată.
Efectul se datorează încărcării puternice cu sarcini negative (sub acţiunea frecării), capacităţii de reţinere a căldurii
(conductibilitate redusă), proprietăţilor hidrofobe (absorb O,4% umiditate), mare permeabilitate pentru abur. Se contractă la circa
70°C, temperatura de topire este de 150°C. Nu se şifonează, îşi menţin bine forma, se usucă repede, împîslesc la spălare,nu trebuie
netezite. Rezistenţa la uzură este bună, nu prezintă nici un fel de efecte alergice.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care fibre se numesc polihalogenvinilice?
2. Prin ce se deosebesc fibrele policlorvinilice de cele politet-rofloretilenice?
3. Care este masa specifică a fibrelor policlorvinilice?
4. Cum se comportă fibrele policlorvinilice faţă de agenţii chimici?
5. Care este influenţa agenţilor atmosferici şi biologici faţă
de fibrele de policlorvinil şi ce factori acţionează asupra
lor?
6. Care este conductibilitatea termică a fibrelor de policlorvinil faţă de alte fibre?
7. Care este greutatea specifică a ftorlonului?

Fibrele politetrafluoretilenice (teflon)

Se caracterizează printr-o neîntrecută stabilitate faţă de acţiunea reactivelor, chiar la temperatură înalţă. Sînt cunoscute sub
denumirea teflon sau ftorlon. Au greutate specifică mare (2,2 g/cm3) sînt aproape complet hidrofobe şi termostabile (pînă la
400°C). Au o suprafaţă netedă. Sînt fibre scumpe (dezavantaj). Din ele se fabrică haine de protecţie, filtre, izolaţii electrice.
Fibrele polivinilalcoolice (vinila)

Fibrele de vinilă au rezistenţa elastică de 70-73%; tenacitatea - 5-7 g/den; alungirea - 13-18%, rigiditatea - 42-48 g/den;
greutatea specifică - 1,26-1,30 g/cm3; absorbţia de umiditate -4,5-5%; la temperatura de 216°C se contractă, iar la 232°C se
topesc; la acizi au rezistenţă bună; se vopsesc cu coloranţi direcţi, naftali, sulfici, de cadă. Costul lor este relativ redus. Se
întrebuinţează pentru înlocuirea bumbacului în producţia ar -ticolelor de lengerie şi îmbrăcăminte exterioară. Se şifonează uşor. Se
confecţionează unelte de pescuit, filtre, odgoane ş.a.
Verificarea cunoştinţelor
1. Care este compoziţia chimică a fibrelor polivinilalcoolice? 2. Care este higroscopicitatea fibrelor de vinil?
3. Care este greutatea specifică a fibrelor polivinilalcoolice?
4. Care este reacţia fibrelor faţă de reagenţii chimici? 5. Care sînt domeniile de utilizare a fibrelor vinilice?

Fibrele poliacrilonitrilice (melana)

Prin aspect şi tuşeu se apropie de lînă şi se utilizează în producţia de tricoturi, cuverturi, stofe pentru costume, paltoane,
mobilă, imitaţii de blană. Rezistenţa la lumina solară şi vopsirea cu pigmenţi le conferă posibilitatea utilizării la fabricarea per-
delelor, corturilor, articolelor de tapiserie. Producţia fibrelor a început din 1942-1944. Ele sînt cunoscute sub denumirea de
melana.
Melana este o fibră polinitrilacrilică, care în secţiunea ei transversală are o mare varietate de forme - de la forma circulară
pînă-la un şir de forme neregulate.

Tabelul 12
Proprietăţile fibrelor poliacrilice

Proprietăţi Indicii caracteristici

greutatea specifică, g/cm3 1,15

repriza, % 2
comportarea la agenţi chimici rezistă la oxidanţi şi acizi. E sensibilă
la baze
rezistenţa la frecare similară lînii
rezistenţa la îndoire superioară lînii
stabilitate la căldură 200°C
efectul piling la fel ca şi la celelalte fibre sintetice

Se fabrică în formă de fibre normale (N) şi contractibile (C), De asemenea, se fabrică fire tip bumbac pentru tricoturi şi lenge-
rie. Fibrele bicomponente, cu grosimi mai variate şi mai netede, prezintă interes pentru, fabricarea covoarelor. Melana înlocuieşte
în amestecuri lîna. Se fabrică covoare, tricotaje, căptuşeli pentru haine, stofe pentru costume, imitaţie de blană, umplutură de
plăpumi, saci de dormit, pături ş.a.
Tipurile noi cu pilingul scăzut au volumizare, sînt destinate tricoturilor, stofelor, pledurilor ţesute şi scămoşate.
Verificarea cunoştinţelor.

1. Care sînt domeniile de utilizare a fibrelor poliacrilonitrilice?

2. Care este masa specifică a fibrelor poliacrilonitrilice?
3. Care sînt domeniile de utilizare a fibrelor melana?

FIRELE TEXTILE
Prin filare (răsucirea fibrelor), fibrele textile sînt transformate în fire. Firele sînt produse textile realizate prin reunirea mai
multor fibre scurte sau continue şi consolidate prin torsionare.
Firele sînt întrebuinţate pentru obţinerea ţesăturilor, tri -coturilor şi altor produse textile. Firele sînt elemente de structură
fundamentală ale produselor textile finite şi mijloace esenţiale pentru diversificarea sortimentelor. Ele au caracteristici estetice
diferite şi uzură deosebită. Există corelaţii importante între compoziţia fibroasă, felul firelor (componente) şi calitatea produselor
textile. Prin aceste procedee fibrele sînt curăţite, omogenizate, paralelizate, fiind dispuse într-o însiruire continuă, care se
tensionează pentru obţinerea aderenţei necesare între fire.
La fabricarea firelor se aplică diferite procedee de filare: cardarea, pieptănarea, sechipieptănarea. Cardarea este operaţia prin care
firele textile se destramă bine, primind totodată o orientare şi o paralelizare cît mai complicată. Cardarea influenţează asupra
fineţei şi uniformităţii firului textil. Operaţia de pieptănare se aplică doar fibrelor mai lungi, cu scopul de a le da o paralelizare cît
mai perfectă, pentru a le separa de fibrele scur-fe şi pentru a obţine fire cu fineţe şi rezistenţă superioară. În funcţie de destinaţie,
firele pot fi supuse unor procese tehnologice de finisare (albire, mercerizare ş.a.). Albirea firelor se obţine prin distrugerea
pigmenţilor naturali coloraţi din fibre , care dau firelor o nuanţă gălbuie. Albirea firelor de bumbac şi cвnepă se realizează prin
oxidarea cu hipocloruri sau apă oxigenată, bioxid de sulf, permanganat de potasiu sau apă oxigenată pentru firele din lînă şi bioxid
de sulf pentru fire din mătase naturală. Fibrele chimice nu conţin pigmenţi naturali.
Pentru a obţine la firele de bumbac un luciu permanent, a le mări rezistenţa la rupere şi a creşte afinitatea faţă de anumiţi
coloranţi ele se mercerizează. Mercerizarea se realizează prin tratare cu soluţie de hidroxid de sodiu concentrată, urmată de spălare
şi neutralizare a hidroxidului.
Toate firele se pot vopsi. Cele celulozice se vopsesc cu eo~ loranţi direcţi. Firele artificiale obţinute din polimeri natu -rali
(viscoza sau celofibra) se vopsesc cu aceiaşi clasă de coloranţi ca şi firele celulozice. Firele chimice se vopsesc astfel: cele
poliamidice (relon, nailon) se vopsesc aproape cu toate clasele de coloranţi; firele poliacrilice (melana) se vopsesc cu coloranţi de
dispersie, bazici; firele poliesterice - cu coloranţi de dispersie sau coloranţi azotici insolubili. Fibrele, poliacrilo-nitrilice şi
poliesterice nu se pot vopsi cu mijloace casnice. În general, fibrele sintetice se vopsesc greu. Vopsirea se realizează în fir, fără a
mai putea modifica culoarea ulterior.
Firele obţinute în filaturi se pot clasifica după diferite criterii:
1. După structură:
- fire simple;
- filamentare: netede, texturate;
- filate: pieptănate, cardate, semipieptănate;
- mixte: fire cu miez filamentar şi înveliş din fibre discontinuie.
Firele simple au o singură torsionare cu sensul spre dreapta sau spre stînga. Sensul torsiunii, respectiv al spiralării fi-
relor în corpul firului se reprezintă convenţional cu litera Z sau S. Firele simple au ponderea cea mai mare în producţia
filaturilor.
Firele răsucite se diferenţiază după numărul de fire compo-nente şi numărul operaţiilor de răsucire,
2. După materia primă:
- fire omogene;
- fire eterogene (din amestec).
3. După fineţe!
- fire fine;
- fire mijlocii;
- fire groase.
4. După destinaţie (torsiune):
- pentru urzeală;
- pentru bătătură;
- pentru tricotaje;
- pentru lucrul de mînă ş.a.
5. După procesul de finisare chimică:
- fire albite;
- fire vopsite;
- fire imprimate. 6. După si stenul de filare:
- prin cardare;
- prin pieptănare.
Industria uşoară realizează diferite tipuri de fire, de exemplu: fire texrturate, fasonate şi creponate.
Verificarea cunoştinţelor:
1. Prin ce se deosebesc fibrele de fire?
2. Ce se subînţelege prin filare?
3. Care sînt operaţiile principale ale procesului de filare?
4. Prin ce se deosebesc firele cardate de alte tipuri?
5. Ce reprezintă procedura de mercerizare a firelor?
6. Ce importanţă are pieptănare în procesul de filare?
7. În ce constă mecanismul procesului de albire? 6. Care fire se numesc filamentare, mixte, filate? 9. Cum se reprezintă
sensul torsiunii?

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE FIRELOR

Indicii principali se obţin prin măsurări şi arată nivelul calitativ al firelor: fineţea (gradul de subţiime), rezistenţa la alungire,
rupere, uniformitatea, torsiunea ş.a.
Fineţea (densitatea de lungime) a fibrelor este determinată de fineţea, procesul de filare, grosimea, greutatea şi utilizarea lor.
Pentru caracteristică se foloseşte sistemul metric, sistemul tex. În alte ţвri se mai întrebuinţează sistemul denier, englez ş.a.
 Sistemul metric exprimă fineţea firelor prin raportul dintre lungimea firului în metri şi masa lui în grosime, reprezentînd nu-
mărul de metri a unui gram de fir în probă.
L
N m  N m - numărul metric
m
, unde: L - lungimea firului, m;
m - masa firului, g.

Cu cît firul este mai subţire, cu atît mai mulţi metri intră într-un gram de fire.
În sistemul tex, fineţea se exprimă prin numărul de grame a 1000 m de fir:

1000 T - numărul de tex(fineţea), text

T 
Nm unde: m - masa firului, g;
L - lungimea firului(1000 m).

Gradul de torsiune influenţează asupra destinaţiei firelor. Creşterea torsiunii duce la creşterea rezistenţei, uniformităţii,
elasticităţii firelor. Torsiunea mal slabă se aplică firelor de bătătură, pentru a asigura ţesăturii compactitate, moliciune, po-rozitate.
Torsiunea firelor reprezintă numărul de torsiuni (la firele simple) sau numărul de răsuciri (la firele multiple) pe care le are
firul pe o unitate, de lungime (m). Pentru firele-chimice procedeul de stabilizare a torsiunii este tratamentul termic, în
aer cald, apă sau abur la o anumită temperatură.
Sarcina de rupere se notează prin H, alungirea se exprimă în % (mm). Aceşti, indici se determină cu ajutorul dinamometrului.
Rezidenta la rupere (tenacitatea)este forţa la care rezistă firul pînв la rupere. Ea depinde de natura firelor, de operaţiile tehno-
iogice, de torsiune, de structura şi grosimea firului.
Alungirea la rupere prezintă, o deformaţie care precedă ruperea. Această caracteristică permite aprecierea capacităţii firelor de
a se opune deformării. Capacitatea de rezistenţă poate fi exprimată:
- direct - prin valoarea medie a sarcinii de rupere;
- indirect - prin calcul, lungimea de rupere.
Lungimea de rupere se exprimă în km şi se permite să se aprecieze gradul de utilizare a rezistenţei firelor în fir.
Uniformitatea firelor

Firele au variaţii în: diametru (grosime), în rezistenţă, în alungire. Aceste variaţii se pot măsura, exprima şi aprecia. Reuni-
i'ormitatea firelor (prezenţa unor defecte, îngroşări, locuri subţiate) influenţează asupra calităţii produselor finite, aspectului lor
exterior, caracterului suprafeţei ş.a.
Verificarea cunoştinţelor
1. De la ce factori depinde densitatea de lungime a firelor?
2. Cum se notează gradul de torsiune şi ce importanţă practică are el?
3. În ce unităţi de măsură se exprimă sarcina de rupere şi alungire?
4. Cum se poate determina tenacitatea firelor?
5. De ce factori depinde alungirea firelor?

Clasificarea şi sortimentul de fire

Criteriile de clasificare sînt: compoziţia fibroasă, sistemul de obţinere, structura, finisarea, destinaţia.
Firele se clasifică:
După compoziţia fibroasă: 1) fire omogene (dintr-un singur fel de fir; 2) fire mixte (neomogene)} 5) fire cu miez şi înveliş.
După modul de obţinere: 1) scurte; 2) plate; 3) benzi.
După tipul şl natura materiilor prime: 1) fire şi fibre naturale; 2) fire şi fibre chimice (din polimeri naturali) 5) fire din polimeri
sintetici; 4) fire din metale, grefit alb, fire ceramice ş.a.
După sistemul, de filare: 1) fire obţinute prin pieptănare;
2) fire cardate; 3) vigonie.
După, densitatea de lungime: 1) fire fine; 2) fire mijlociii
3) fire groase.
După structura: 1) simple; 2) răsucite; 3) multiple (coblate); 4) fire de efect ş.a.
După tratamente de finisare, aspect: 1) fire crude; 2) albite; 3) mercerizate; 4) vopsite; 5) imprimate; 6) volumuzate
(texturate); 7) contractabile.
După destinaţie: 1) fire pentru ţesături; 2) fire pentru tricoturi; 3) fire pentru aţe de cusut şi brodat; 4) fire pentru dantele şi
pierdele; 5) fire pentru ţesături tehnice; 6) fire pentru sfori, cabluri.

FIRE SPECIALE

În această grupă de fire destingem:

- fire texturate;
- fire voluminoase; - fire de efect;
- fire compoziţionale, fireturi;
- aţe, sfori, frînghii;
- cabluri;
- fire creponate; - antistatice;
- cu canal ş.a.

Fire texturate

Se obţin din fire sintetice filamentare, prin diverse procese şi metode fizice, mecanice de structură, dimensionale.
Firele se caracterizează prin: capacitatea mare de acoperire, tuşeu asemănător cu cel al lînii, mătasei, extensibilitate.
Fibrele texturate sintetice se fixează cu abur sau apă la temperatura de 120-130*C, timp de 60-90 minute (relon, relontex).
Texturarea poate fi obţinută prin comprimare (la temperatura de 180- 200*C). Poliamidele pot fi utilizate la fabricarea covoarelor.
Firele de efect se realizează prin vopsire (în degradeu,vărgat) din fibre prin folosirea firelor cu îngroşări, amestecuri de noduri,
bucle ş.a. Fireturile se produc din metale preţioase (aur, argint, aluminiu ş.a.). Firele brocard sînt alcătuite din fire groase (din
bumbac) în jurul cărora se află înfăşurate fire de mătase sau fire metalice.

Aprecierea calităţii fibrelor şi fibrelor

Calitatea firelor textile poate fi diminuată de existenţa unor defecte provenite din materioa primă, de la filare, finisare ş.a.
Defectele firelor influenţează calitatea firelor şi produselor finite, pentru care se folosesc. Defectele provenite din cauta
materiei prime: impurităţi vegetale (la bumbac), fire de bumbac moarte sau nematurizate, fire liberiene subtopite, supratopite, fire
de lînă atacate de ciuperci, bacterii(cu rezistenţă redusă), fire chimice cu fineţe variată ş.a.
Defecte de la filare: fire neuniforme, cu nepeuri, cu porţiuni insuficient răsucite sau excesiv răsucite, cîrcei ş.a.
Defectele provenite de la operaţiile de finisare afectează aspectul şi rezistenţa. Aceste defecte sînt: pete de vopsea(sau de
albire), mercerizare neuniformă, vopsire cu rezistenţă slabă, rezistenţă redusă din cauza impurităţilor.
Calitativ firele se apreciază, avînd în vedere structura, compoziţia, proprietăţile şi defectele. Verificarea calităţii se efectuează
prin analiza organoleptică şi de laborator.
Prin analiza organoleptică sa determină:
 modul de prezentare, mariare;
 aspectul exterior(neted, lucios, pufos, mat);
 echilibrul torsiunii;
 culoarea în comparaţie cu etalonul.
Prin analiza de laborator se determină: puritatea, umiditatea, fineţea, torsiunea, răsucirea, uniformitatea, neregularitatea,
sarcina de rupere şi de răsucire, contracţia la fierbere, rezistenţa la frecare, spălare ş.a.

ŢESĂTURI

Ţesăturile deţin un loc improtant în producţia de mărfuri textile, constituind materia primă principală pentru confecţionarea
îmbrăcămintei şi un mijloc de decor al interioarelor locuinţelor.
Ţesăturile se clasifică după următoarele criterii:
1. Natura materiei prime:
 din bumbac;
 din fibre liberiene;
 din lînă;
 din mătase;
 din fibre amestecate.
2. Structură:
 simple;
 compuse.
3. Lăţime:
 normale;
 late;
 înguste.
4. Domeniul de utilizare:
 pentru îmbrăcăminte;
 decorative;
 tehnice ş.a.

Ţesăturile sînt corpuri plate, flexibile şi subţiri, produse rezultate din două sisteme de fire(urzeală şi bătătură), încrucişate
perpendicular pe maşina de ţesut, într-o anumită ordine, stabilită iniţial. Firele aşezate de-a lungul ţesăturii se numesc fire de
urzeală, cele transversale – fire de bătătură.
Ţesăturile se obţin în procesul tehnologic, ce cuprinde 3 faze: prepararea, ţesutul şi finisarea. Prepararea cuprinde operaţii de
pregătire a urzelii şi bătăturii. Aceste operaţii sunt legate de bobinare, urzire(transpunerea paralelă a firelor pe un sul), încheierea,
năvălirea(trecerea firelor de urzeală prin cocleţii iţelor şi prin spadă). Firele de bătătură se supun operaţiilor de canstare(ţevuire),
dublării şi răsucirii.
Ţesutul este faza tehnologică în urma căreia se formează ţesătura. Pentru obţinerea ţesăturilor se folosesc maşini de ţesut de
diferite tipuri.
Procesul de formare a ţesăturilor pe maşini clasice cuprinde trei faze:
1) mişcarea de ridicare şi coborîre a unei părţi din firele de urzeală pentru formarea rostului;
2) deplasarei suveicii şi depunerea bătăturii pe rost, în direcţie perpendiculară faţă de direcţia urzelii;
5) oscilaţiile vătalei, îndesarea bătăturii (simultan se formează alt rost şi suveica face drumul de întoarcere).
Ciclurile, repetîndu-se, dau naştere ţesăturii, care se acumulează pe sulul de ţesătură. Prin ţesere urzeala se contractă cu 5-
25%. Cu cît este mai complexă armura ţesăturii, cu atît mai multe sînt necesare iţe şi dispozitive care să le acţioneze. Ţesăturile
simple (de tipul pînzelor, poplin, olandină, sifon) se produc la războaie mecanice simple. Ţesăturile vărgate sau în carouri
necesită mai multe suveici, cu fire de bătătură Colorate diferit. Ordinea de succesiune a suveicilor depinde de desenul ţesăturii.
Numărul suveicilor nu depăşeşte 10-12.
Ţesăturile cu legături mai complexe, mai variate se realizează la războaiele de ţesut cu ratiere cu 24 şi 33 de iţe.
Ţesăturile cu desen complex şi de proporţii mari, specific stofelor de mobilă, articolelor decorative, feţelor de masă se re-
alizează pe războaie de tip jacard. Principiul de funcţionare a mecanismului jacard constă în mişcarea şi coborîrea fiecărui fir de
urzeală, în componenţă cu cartelele, care reprezintă infor-maţia de comandă.
Noile tipuri de maşini de ţesut se bazează pe modificarea principiului de mişcare a bătăturii şi a suveicii, înaintarea ei continuă
(război circular), pe înlocuirea suveicii cu proiectele ce acţionează cu aer, apă ş.a.
Verificarea cunoştinţelor:
1. Din care detalii este format războiul de ţesut?
2. Cum se clasifică ţesăturile după materia primă?
3. Cum se clasifică ţesăturile după domeniul de utilizare?
4. Ce procedee noi de obţinere a ţesăturilor cunoaşteţi?
5. Prin ce se caracterizează războiul de ţesut jacard?

Legăturile ţesăturilor (armura)

Modul de împletire a firelor de urzeală cu cele de bătătură în ţesătură se numeşte legătură sau armură. Legătura constituie un
element fundamental al structurii ţesăturii.
Armura influenţează asupra proprietăţilor, calităţii şi utilizării ţesăturilor:
1. Aspectul exterior, conferindu-i un desen de structură vizibil, caracteristic, fantezist.
2. Caracterul suprafeţei (netedă, uniformă, lucioasă).
3. Moliciunea - prin legătură mai mult sau mai puţin rigidă (panama, diagonal, satin.
4. Desimea şi rezistenţa.
5. Proprietăţile igienico-sanitare (confort, termoizolare , scămoşare, absorbţie, inflamabilitate).
Legăturile se clasifică: legături fundamentale, legături derivate din cele fundamentale, legături combinate, legături cu desene
jacard şi legături compuse.
Legăturile fundamentale cuprind: legătura pînză, cerc (pe diagonală), atlaz (satin). Legăturile derivate sînt: rips, panama ş.a.
Legătura pînză este cea mai simplă şi predomină în sortimentul de ţesături. Se formează prin evoluţia unui fir de urzeală peste
şi sub un fir de bătătură, fiind numit în popor ţesătură în două aţe. Legătura are cel mai mic raport (2/2), are un aspect neted şi o
bună rezistenţă la rupere. Suprafaţa pînzei este uniformă,poroasă, faţa şi dosul au aspect identic. Legătura pînză este prezentă în
ţesăturile clasice într-un sortiment larg: tricoturi, tercocel, lengerie, cămăşi, rochii, pînze de in, postavuri, ţesături de mătase ş.a.
Legătura serj are punctele de întretăiere a firelor înclinate în linie diagonală. Fiecare fir de urzeală este legat peste urmă -torul
fir de bătătură. Astfel pe suprafaţa ţesăturii se formează dungi, paralele,oblice îndreptate spre dreapta. Raportul legăturii este nu
mai puţin de trei fire. Dacă pe suprafaţa ţesăturii predomină firele de bătătură, diagonala se numeşte de bătătură. Dacă predomină
firele de urzeală, diagonala este de urzeală.
Din ţesăturile diagonale se fabrică un sortiment variat de ţesături cu destinaţii: pentru rochii, ţesături pentru costume,pentru
căptuşeli, cu caracteristici de rezistenţă bună la frecare. Tipu -rile derivate sînt: diagonal invers (cu liniile orientate spre stînga);
diagonal în zig-zag; diagonal multiplu (complex), rezul -tat al combinării unor diagonale simple.
Legătura satin (atlaz) Ţesăturile au un aspect şi o structură, desime diferită de legătura diagonal. Punctele de legătură sînt
tangente, firele unuia dintre sisteme plutind peste 4-5,7,12 fire ale celuilalt sistem. Proporţia firelor de urzeală sau bătătură este
totdeauna netedă pe suprafaţa ţesăturii. Dacă la suprafaţa ţesăV turii predomină firele de bătătură, ţesătura se numeşte satin; dacă
domină cele de urzeală - se numeşte atlaz.
Ţesăturile au aspect strălucitor, suprafaţă netedă, rezistenţă bună la frecare.
Faţa şi dosul ţesăturii sînt totdeauna deosebite. Ţesăturile au desime mare (flotaţiile sînt lungi, legătura este mai puţin
rigidă). Se fabrică satinuri în 5-7 fire, atlazuri în 8-12 fire, destinate pentru căptuşeli, rochii, feţe de plapumă, stofe de mo-
bilă, cravate.
Legăturilre combinate. Legăturile rezultă prin combinarea a două sau mai multe legături fundamentale sau derivate. Se
pot obţine prin combinarea principiilor lor constructive de obţinere. Efectele realizate în ţesături ale acestei legături sînt
variate: se accentuează reliefurile longitudinale, transversale, prin diverse carouri, cu evoluţie constantă, desimea. Cu astfel de
legătură se realizează ţesături de tip gabardină, covercot.
Legături cu desene mici. Legăturile cu desene mici se realizează în procesul de ţesere prin modificarea legăturilor simple.
Legăturile se obţin prin introducerea unor acoperiri supli- -mentare sau se includ unele din ele (crepuri, legături de vafelă).
Ţesături cu desene mari (jacard). Ţesăturile se realizează cu ajutorul dispozitivului jacard, care asigură acţionarea individuală a
firelor de urzeală. Efectul de structură este deosebit prin contur, complexitate, efecte de culoare, ce le conţin. Din astfel de ţesături
se produc rochii, draperii, stofe de mobilă ş.a. Aceste ţesături conţin un număr mare (de la 24 pînă la 1000 şi mai multe) de fire de
urzeală.Legăturile simple jacard se obţin pe baza legăturilor principale şi cu desene miei, dintr-o singură sistemă de urzeală şi
bătătură.
Legăturile compuse. Legăturile se Întrebuinţează pentru producerea ţesăturilor semiduble (cu o urzeală şi mai multe bătături
sau contrar) şi a ţesăturilor duhle (cu mai multe urzeli şi bătături). Aplicarea acestor legături au scopul obţinerii ţesături -lor
groase, cu desen de relief, pluşate, imitaţii de bătături, ţesături cu ajur (tăurele).

Finisarea ţesăturilor

Finisarea înglobează un complex de tratamente fizico-chimice şi mecanice, prin care se modifică şi se îmbunătăţesc calităţile
ţesăturilor crude, aspectul comercial şi unele însuşiri de com-portabilitate. Prin finisare, sortimentele de ţesături se diversifică
foarte mult, iar domeniile de utilizare se lărgesc.
În dependenţă de comportarea chimică a fibrelor, compoziţia ţesăturii, finisarea cuprinde operaţii complexe şi diferenţiate:
1) fizico-chimice (fierberea, albirea, vopsirea);
2) mecanice (calandrarea, scămoşarea, lărgirea,întinderea); 3) operaţii mixte.

Tratamente clasice de finisare

Pîrlirea ţesăturilor crude constă în arderea capetelor fibrelor (care ies din corpul ţesăturii şi dăunează imprimării) şi netezirea
suprafeţei ei. În procesul pîrlirii, ţesăturile pierd 0,5% din masa lor.
Descleierea se produce cu scopul de a elimina impurităţile de amidon (circa 50-60% se elimină), substanţe pectice ş.a. În acest
scop se folosesc substanţe chimice (0,5% acid sulfuric) sau metode biologice.
Fierberea are loc în proces discontinuu în autoclavă în soluţie alcalină (hidroxid de sodiu de 1% şi carbonat de sodiu de 0,3%) la
125-130*C. Prin fierbere se elimină impurităţile, se deschid spaţiile de pătrundere, se modifică structura fibrelor, ţesăturile devin
mai plastice şi capătă afinitate la apă (hidroscopică) culoare cenuşie. Ţesuturile pierd circa 10-20% din masă, 10% din sarcina de
rupere, se contractă cu circa 4%.

Albirea

Procesul constă în distrugerea sau descolorarea prin oxidare a pigmenţilor din fire prin acţiunea oxigenului sau a clorului, care
se degajează în urma descompunerii oxidanţilor în mediu acid. Prin albire hipoclorit şi clorit se capătă un grad de albire de circa
80%. În ultimul timp se întrebuinţează tehnologii noi, prin care se obţin ţesături de un alb avansat. Ca sisteme sînt folosite: albirea
prin aburire, albirea la rece, albirea în flo-ta lungă, albirea în mediu acid. Se întrebuinţează produse auxiliare, activatori,
stabilizatori ş.a.
Ţesăturile de in şi cînepă sînt mai sensibile la acţiunea bazelor şi acizilor,de aceea se albesc în soluţii diluate. Albirea este mai
moderată, iar gradul de albire este mai redus, Albirea ţesăturilor de viscoză, cupro şi acetat are loc în soluţii puternic diluate şi
într-un timp mai redus.
Ţesăturile de lînă se albesc cu apă oxigenată (alb intens) şi soluţii apoase de hidrosulfit de sodiu.
Substanţele vegetale se îndepărtează din ţesătura de lînă prin carbonizare (4-5% acid sulfuric). După tratare ţesăturile sînt scurse,
înlăturîndu-se surplusul de soluţie şi expuse la cald (105-110*C).
Ţesăturile de mătase se curăţă şi se albesc în funcţie de necesităţi. Sarcina este solubilă în apă fierbinte, în soluţii diluate de
alcalii (soluţie de săpun). Albirea (distrugerea pigmen-ţilor sarcinii, reţinută de fibrină) se face cu apă oxigenată.

Mercerizarea

Se aplică exclusiv la ţesăturile de bumbac, conferind aces -tora un luciu mătăsos, o mare afinitate faţă de coloranţi, precum şi o
rezistenţă sporită la tracţiune. Tratamentul constă în prelucrarea ţesăturilor cu o soluţie de hidroxid de sodiu. Sub acţiunea
hidroxidului celuloza se alcalicelulează şi împreună cu apa formează hidratul de celuloză regenerată. Prin mercerizare fibra de
bumbac se umflă, devine cilindrică, netedă, capătă aspect mată sos, stabil.

Piuarea

Este proces caracteristic ţesăturilor de lînă. Prin piuare se obţine moliciune, rezistenţa ţesăturilor, creşte densitatea,se măresc
proprietăţile de termoizolare. Procesul este realizat prin impregnarea ţesăturii cu soluţie de săpun şi sodă, supusă unor acţiuni
mecanice de lovire, frecare, compresiune longitudională şi transversală. În urma acestui proces fibrele şi firele se deformează în
ţesătură, creşte desimea şi se micşorează dimensiunile liniare.

Vopsirea

Este un mijloc de creştere a valorii estetice şi de diversificare a ţesăturilor de orice natură. Procedeul cuprinde ansam-blul de
procese fisico-chimice, prin intermediul cărora se conferă culoare materialelor textile. Pentru vopsire se utilizează soluţii sau
suspenzii de coloranţi. Calitatea şi rezistenţa vopsirii sînt condiţionate de procesul de vopsire, coloranţi, modă, durata de folosire,
componenţa chimică a ţesăturii.
Pentru finisarea colorantului în fibră este necesar ca fibra să posede aşa grupe de atomi, ca: azot (-N=N-), etilen (=C=C=) ,
carbonil (=C=O=), carboamid (=C=NH-). Auxocromii sînt grupe chimice active: OH, NH2, COOH. Coloranţii trebuie să aibă
afinitate pentru fibre, să fie economici, să confere vopsirii uniformitate, stabilitate la acţiunea luminii, spălare, frecare, transpiraţie,
călcare.
Vopsirea ţesăturilor se realizează în cadă şi în instalaţii pentru vopsire continuă. Ţesăturile de bumbac se vopsesc cu diverşi
coloranţi: direcţi, de cadă, de anilină, azonoftomici. Cu coloranţi direcţi vopsirile sînt uniforme, puţin vii. Sînt sta -bile la
tratamente umede, lumină. Vopsirea cu coloranţi de sulf este mai rezistentă la lumină, spălare, acizi, alcalii, la călcare. De obicei,
li se conferă culoarea neagră, albastră, brună, hachi.
Vopsirea cu coloranţi de cadă conferă ţesăturii culori vii, intense, rezistente la transpiraţie, lumina solară, spălare.
Vopsirea cu coloranţi de anilină se caracterizează printr-o intensitate deosebită, profunzime, stabilitate la lumină, spăla -re,
frecare. Vopsirea este mai puţin stabilă la transpiraţie,pierde din rezistenţă circa 10-15%.
Vopsirea cu azonoftomi îi dă ţesăturii rezistenţă la spălare, la acţiunea luminii, la frecare.
Ţesăturile de viscoză, cupro se vopsesc cu coloranţi direcţi (portocaliu, roşu, strălucitor). Cu coloranţi de sulf, ce conferă
rezistenţă la tratamente umede. Fibrele acetat se vopsesc cu coloranţi solubili de suspensie, coloranţi bazici ş.a.
Ţesăturile de lînă şi mătase se vopsesc cu coloranţi acizi, care dau culoare vie, variată, rezistenţă la frecare, la lumină.
Vopsirile sînt sensibile la acţiunea luminii şi a tratamentelor umede.
Ţesăturile din fibre sintetice se vopsesc cu coloranţi selecţionaţi. Ţesăturile poliamidice se vopsesc prin adaptări, coloranţi
acizi. Ţesăturile poiliclorvinilice (PCV) se vopsesc cu coloranţi de dispersie, indigozoli, pigmenţi şi azocoloranţi.
Ţesăturile din semilînă (lînă şi bumbac sau celofibră ) se vopsesc cu coloranţi direcţi.
IMPRIMAREA este o vopsire localizată, prin care sînt transpuse pe ţesătură desene de diferite culori. Procesul constă în
imprimarea pastelor colorante pe materialul textil, cu ajutorul unor clişee , pe care este gravat desenul. (Fig.16). Deosebim cîteva
procedee de imprimare: directă, cu rezerve şi prin corodare. Imprimarea directă constă în transpunerea pe ţesătura albită sau pe un
fon colorat deschis a unui motiv.
Imprimarea cu rezerve este realizată pe anumite porţiuni ale ţesăturii, care au fost acoperite cu rezervă. Pe locul, unde a fost
aplicată rezerva, nu se vopseşte şi astfel se pot obţine fonduri închise, desene albe sau colorate.
Imprimarea prin corodare constă în distrugerea culorii pe porţiuni limitate ale unei ţesături cu ajutorul unor substanţe de co-
rodare. Procesul este de natură chimică, complex.

Alte tipuri de imprimare

Se mai pot obţine imprimări artistice prin imprimare manuală şi cu şablonul.

Tratamentele moderne, care le ridică calitatea ţesăturilor, sînt: apretarea, neşifonabilitatea, fixarea dimensională, saforizarea,
ignifugarea, impermeabilitatea, tratamente antipiling , antiprof, antimiprobiene, tropicalizate ş.a.
Apretul se realizează cu scopul de a conferi plinătatea. Aplicarea se pealizează cu fulard, amidon, gume, derivaţi celulozici şi
sintetici.
Saforizarea asigură contracţie ţesăturilor. Procesul constă în contrare compresivă (4—16%) a ţesăturilor în scopul conferirii
unei stabilităţi dimensionale.
În cadrul ignifigării ţesăturilor li se conferă proprietatea de a opri arderea fi propagarea flăcării. Se întrebuinţează săruri de
fosfor, clorura de amoniu, care, se finisează chimic de celuloză (ţesături din bumbac, in, viscoză). Ţesăturile sînt întrebuinţate la
echiparea hotelurilor, îmbrăcămintea turiştilor ş.a.m.d.
Impermeabilitatea se realizează prin acoperire cu o peliculă elastică din răşini alchidice şi ureoformaldehidice.
Hidrofugarea se realizează cu săruri de aluminiu ş.a.
Tratamentele antimolii se realizează prin impregnarea ţesăturii cu substanţe ce conţin ftor ş.a., care trebuie adăugate la sfîr-
şitul vopsirii.
Gofrajul se realizează datorită plasticităţii fibrelor. Ţesătura este comprimată între doi cilindri încălziţi.
Verificarea cunoştinţelor:
1. În ce constă procedeul de finisare a ţesăturilor?
2. Cîte operaţii include procedeul de finisare?
3. În ce constau procedeele de finisare clasică?
4. În ce constă mercerializarea ţesăturilor?
5. De la care factori depinde stabilitatea de vopsire a ţesăturilor?
6. Ce tipuri de imprimări cunoaşteţi?
7. În ce constă ignefugarea ţesăturilor?

Defectele ţesăturilor

În cadrul procesului de pregătire, fabricare, finisare a ţesă-turilor pot apărea unele defecte, care degradează calitatea şi uti-
lizarea ţesăturilor.
Defectele pot fi clasificate în:
1) defecte, cauzate de fire, fibre;
2) defecte de la ţesut;
3) defecte de finisare;
4) defecte de ambalare.
Defectele cauzate de fire sînt: lipsa unui sau a cîtorva fire; numărul de fire şi urzeală redus, sau mai mare; fire de tensionare
diferită; dublarea incidentală a firelor, scămoşarea, ruperea, firului; cîrcei; dungi de fire cu porţiuni îngroşate ş.a.
Defecte de la ţesut: rărituri sau zone prea dese în bătătură; dungi longitudionale de fire diferit tensionate (lucioase sau mate);
deplasarea desenului de legătură} ruperea ţesăturii la margine; lipsa firului de urzeală sau de bătătură; rărituri locale sub formă de
reţea cu ochiuri mari; pete de ulei ş.a.
 Defecte de finisare: neuniformitatea suprafeţei; albirea incompletă (purici), pieţe de clor (galbene)} albirea excesivă cu
reducerea rezistenţei; dungi de vopsire; deplasarea desenului imprimat; pete de imprimare; cute longitudionale la piuare; dungi de
la tundere; rupturi, rosături, găuri ş.a.
Defecte de ambalare: rupturi, rosături, găuri ş.a.
Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică defectele la ţesături?
2. Care defecte se obţin în procesul de ţesere?
3. Care defecte se obţin în procesul de finisare?
4. Ce defecte de ambalare cunoaşteţi?

SORTIMENTE COMERCIALE DE ŢESĂTURI

Mărfurile textile se clasifică în familii: ţesături, tricoturi, confecţii.

Clasificarea se realizează pe baza următoarelor criterii:
- compoziţia fibroasă, gradul de prelucrare,
- destinaţia.
După felul materiei prime ţesăturile se grupează în patru grupe:
- ţesături de bumbac şi tip bumbac;
- ţesături de in şi tip in;
- ţesături de lînă şi tip lînă;
- ţesături de mătase şi tip mătase.

Ţesăturile din bumbac şi tip bumbac

Sortimentul ţesăturilor do bumbac şi tip bumbac este cel mai reprezentativ şi diversificat, însumînd multe grupe şi articole .
După compoziţie ţesăturile de bumbac pot fi: ţesături din bumbac 100%, din bumbac şi amestec de celofibră (clasică sau po-
linozică), din bumbac şi amestec cu fire poliesterice (sau altele), din celofibră (100%). Predominante sînt amestecurile din po-
liesteri şi celofibră în ţesăturite mixte.
Din punct de vedere al finisării ţesăturile de bumbac pot fi: crude, albite, vopsite în bucată, vopsite în fir, mercerizate,
neşifonabilizate, impregnate (hidrofugate), sanforizate ş.a.
Ţesăturile din bumbac după catalogul de preţuri se împart în 17 grupe.
Tabelul 13
Clasificarea ţesăturilor de bumbac

Denumirea grupei Denumirea subgrupei

1. Stambă, cit ( ситцевая) -

2. Pînză de bumbac (бязевая); -

3. Lengerie (бельевая) De bumbac, pînză simplă nevopsită,

pînză specială

4. Satin (сатинoвая) Satin, lastic

5. Haine,rochii (платьевая) Subţiri,pentru rochii de vară, groase,
pentru rochii de iarnă
6. Îmbrăcăminte (oдежная) Se obţin din fire cardate şi pieptănate,
sînt finisate în fir sau cu bucata, sînt
mai colorate ca cele pentru rochii.
-
7. Căptuşeală (пoдкладoчная) -
8. Pînză de saltea,doc,dril
(тикoвая) -
9. Ţesături pluşate (pufoase),
(вoрсoвая) -
10. De basmale (batiste),
(платoчная) -
11. Pentru prosoape (пoлoтенчатая)
12. Ţesături brute (сурoвая) -
13. Ţesături de mobilă şi decorative -
(tapiserie)
14. Ţesături de cuvertură,plapume
(oдеяльная) Plapumă de vată,plapumă de finist (de
15. Ţesuturi de ambalaj maion),plapumă matlasată
16. De tifon (марлеа) -
Ţesături de tifon,bandă de tifon
17. Ţesături tehnice -
 Ţesăturile pentru lengerie se obţin din fire medii, cu legătura pînză şi mai puţin cu legătura jacard. Aceste legături sînt
finisate prin albire sau vopsire în culori pastel, fiind rezistente la spălat, sînt uşor imprimate (şifon), alteori se folosesc ca ţesături
crude. Se produc de lăţimi diferite (normale sau de lăţime între 62 şi 150 cm). Principalele articole sînt : sifonul, olandina,
damascul, pînza albită, răchita ş.a.
Ţesăturile pentru cămăşi, bluze, pijamale se obţin din fire fine şi mai puţin din cele medii şi groase, în îmbinări variate (pînză,
diagonale, crep ş.a.). Sînt finisate prin albire, merce-rizare, vopsire în fir sau în toată gama de compoziţii fibroase. Legăturile
variate şi finisarea prin diferite metode (albirea,mercerizarea, vopsirea, imprimarea) conferă acestor ţesături un aspect plăcut şi
variat. Se comportă bine la operaţiile de întreţinere, fiind sanforizate.
După aspect se pot grupa în ţesături netede, ţesături flau -şate, ţesături de tip pichet, tip catifea, tip caşmir.
După metraj ocupă primul loc printre ţesăturile de bumbac,
Ţesăturile pentru costume şi îmbrăcăminte exterioară se obţin din fire cardate şi într-o măsură mai mică din fire pieptănate.
Densitatea de lungime a ţesăturilor este sporită (170-415 g/cm3 ), Au legături diagonale, pînză şi uneori legături speciale
(covercot, raicord). Sînt finisate prin vopsire în fir sau în bucată, iar unele sе impregnează. Sînt ţesături compacte. După catalogul
de preţuri ţesăturile pentru îmbrăcăminte se împart în 4 subgrupe:
- ţesături vopsite cu bucata;
- ţesături specialei
- ţesături melanj şi vopsite în fir;
- ţesături pentru iarnă.

Ţesăturile vopsite cu bucata

În această grupă se includ ţesături pentru impermiabile,rips, diagonale, panama, moleschin şi altele, realizate prin diferite
legături, dar majoritatea diagonale.

Ţesăturile speciale

Aceste ţesături se caracterizează prin mare rezistenţă şi sînt destinate pentru confecţii speciale (în total circa 10 articole).

Ţesăturile melanj şi vopsite în fire

Ţesăturile sînt realizate din fire melanj şi vopsite în prealabil. Densitatea de lungime a firelor este redusă, ceea ce conferă
ţesăturilor moliciune şi asemănarea cu ţesăturile de lînă.

Ţesăturile pentru haine de iarnă

Ţesăturile se întrebuinţează pentru îmbrăcăminte de iarnă. Se deosebesc de celelalte prin densitatea de lungime mai mare şi de
cele mai multe ori sînt scămoşate, ceea ce le măreşte rezistenţa la temperaturi joase (catifea de bumbac, postav, stofă, piele de
antilopă).

Ţesături pluşate (pufoase)

În această grupă de ţesături se includ ţesături catifelate şi semicatifelate.

Pentru ţesăturile pufoase este caracteristic pe faţa ţesăturii să fie fire scurte şi dese la scamă. La ţesătura catifelată spicul este mai
mic şi mai scurt ca la cea semicatifelată. Se realizează din fire pieptănate la urzeală şi cîte un fir la bătătură. După finisare pot fi
vopsite în bucată sau imprimate. Lăţimea ţesăturilor 80-140 cm. Masa - 270-377 g/m2.

Ţesături de tapiserie

Aceste ţesături se grupează în ţesături uşoare (pentru drapării) şi grele (de mobilă, decorative şi ce se desfac cu bucata ).
Aproape toate aceste ţesături au masa pînă la 710 g/m2, rezistenţă mare la rupere, la uzură, lumină, roadere. Se realizează prin le
-gaturi jacard, combinate, rips, cu desene mici. La urzeală şi bătătură pot fi întrebuinţate fire din viscoză, bumbac. Desenul poate
fi format prin vopsire în fir, în bucată sau imprimat, desen complicat jacard. La realizarea acestor ţesături se ţine cont de
prezentarea coloristică, corespunderea între fire şi desenul jacard. În sortiment avem pluş pentru mobilă, în care pentru a forma
puful se întrebuinţează viscoza. Masa - 520 g/m2 , lăţimea - 130 cm.
Gobelenul (tapiseria) se realizează din fire vopsite jacard. Lăţimea acestor ţesături este de circa 150 cm, masa - 425 g/m2. În
grupul ţesăturilor de mobilă şi decorative se includ şi articole decorative, ce se desfac cu bucata: covoare jacard, cuverturi de
mobilă, pături, feţe de masă (de tapiserie).
Ţesături de căptuşeală
Deseori sînt de culoare întunecată, conţin o mare cantitate de apret, din care cauză suprafaţa este netedă, lucioasă, lunecoasă .
Aceste calităţi au o mare importanţă. Se întrebuinţează pentru căptuşeli la haine, mînici, buzunare.
Verificarea cunoştinţelor!
1. Cum sе clasifică sortimentele comerciale de ţesături?
2. Cum sе clasifică ţesăturile de bumbac?
3. Cum se clasifică ţesăturile de bumbac după finisare?
4. Cum sе clasifică ţesăturile după destinaţie?
5. Cum se clasifică ţesăturile de bumbac după tipul de fire întrebuinţate?
6. Cum se clasifică ţesăturile din bumbac după legături?
7. Care sînt domeniile de utilizare a ţesăturilor pluşate?

ŢESĂTURILE DIN IN ŞI CÎNEPĂ

Ţesăturile din aceste fibre au o mare fineţe. După nomenclator sînt relativ mai restrînse, în comparaţie cu cele de bumbac.
Ţesăturile de in (cele mai importante) se obţin nai puţin din fibre pure şi mai mult din amestec cu bumbac, celofibră, cînepă,fibre
poliesterice ş.a. Ţesăturile cu caracteristici de stabilitate mare au o utilizare îndelungată, uşurinţă la spălare, capacitate de mur-
dărire redusă. Ţesăturile Oferă o stare de confort, fiind hidroscopice, permeabile la aer, netede. Aceste calităţi le fac preferinţa
pentru lengerie şi îmbrăcăminte de vară, pentru articole decorative, elegante, sînt trainice. Aspectul propriu mătăsos, culoarea
naturală a fibrei, posibilitatea de a se finisa foarte variată ca ţesături albite, vopsite în fir, în bucată, imprimate. Densitatea de
lungime a firelor din in constituie: fire fine - 35-45 tex; fire medii - 5-14 tex; fire groase - 1-5 tex. În sortimentul ţesăturilor de in
o largă aplicaţie au legăturile pînză, jacard, diagonale ş.a. Masa naturală - 100-400g/m2. Tabelul 14
Clasificarea ţesăturilor de in după destinaţie

Cifra a treia
Numărul grupul de ţesături
Primele două cifre ale articolului
grupei
ţesăturii
in semiin

01 Ţesături jacard late 1 2

Ţesăturile
albite, vopsite ia
caracteristici
higroscopicitate şi
datorită prezenţei
celofibrei în urzeală
(fiert sau albit) în
legătura pînză.
02 Ţesături jacard şi înguste 1 2
03 Fînză şi prosoape netede 1 2
04 Prosoape înguste albe şi semialbe 1 2
05 Pînze late şi semialbe 1 2
06 Pentru îmbrăcăminte, costume 1 2
07 Pînze brute subţiri 1 2
08 Pînze vopsite în fir 1 2
09 Pînze brute aspre 1 2
10 Ţesături pentru marginea hainei 1 2
11 Docuri 1 2 pentru lengerie sînt
12 Ţesături din două fire (aţe) 1 - culori pastel, cu
13 Raventuhi 1 - superioare de
14 Ţesături pentru ambalare 1 2 purtabilitate,
15 Ţesături pentru sac 1 - bumbacului,
16 Saci 1 - şi a inului crud
bătătură. Au

Ţesăturile pentru feţe de masă

Sînt albite sau semialbite, vopsite, imprimate şi au o contextură mai aleasă - jacard. Sub raportul compoziţiei fibroase sînt similare
cu cele pentru lengerie. Absorb repede lichidele,se spală uşor.
Ţesăturile pentru prosoape au o greutate sporită, sînt înguste (40,45,50 cm), hidrofile.

Ţesăturile pentru rochii şi camăşi

Sînt variate după finisare. Se obţin din in în amestec cu bumbac sau cu fibre poliesterice. Au legătura pînză. Aceste ţesături
sînt indicate pentru îmbrăcăminte de vară, fiind răcoroase.

Ţesăturile decorative

Au legătura pînză, jacard sau rips şi sînt finisate prin vopsire sau imprimate cu desene mari. În această subgrupă se includ ţe-
săturile pentru draperii, stofe de mobilă, tapiserie ş.a. Sînt ţesături grele, durabile, rezistente la spălare.

Ţesăturile din fire groase

 Cuprind ţesături pentru ambalaje, ţesături pentru saci şi ţesături decorative (covoare şi carpete din iută).

Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică ţesăturile de in?
2. Cum se clasifică ţesăturile de in după destinaţie?
3. Cum se clasifică ţesăturile de in după compoziţia fibrelor?
4. Cum se clasifică ţesăturile de in după modul de obţinere şi finisare?
5. Cum se clasifică sortimentul de ţesături în comerţ?
6. Care sînt domeniile de utilizare a ţesăturilor din fire groase?

ŢESĂTURILE DIN LÎNĂ ŞI TIP LÎNĂ

Sortimentul ţesăturilor de lînă şi tip lînă cuprinde o mare varietate de articole şi se determină de natura materiilor prime
folosite, procedeele tehnologice de fabricare, a contexturilor şi finisărilor utilizate, destinaţie.
În nomenclator sortimentul de ţesături de lînă este clasificat după compoziţia fibroasă şi procesul de filare; după destinaţia lor.
Ele pot fi: ţesături de lînă pieptănată; ţesături de lînă cardată; ţesături din fibre combinate, pieptănate şi cardate.
După sortimentul de lînă folosită se deosebesc: ţesături fine (din lînă fină şi semifină), ţesături semifine (din lînă semifină şi
semigroasă), ţesături groase (din lînă groasă şi lînă inferioară). Ţesăturile din lînă pieptănată au suprafaţa netedă, desenul ţesăturii
este vizibil, masa I metru pătrat mică, sarcina de rupere - mare, au capacitate de a se curăţa uşor, neşifonabilitate pronunţată şi sînt
durabile.
Ţesăturile din lînă cardată au un aspect păros, desenul legăturii nu este clar, au masa fi desimea mai mare. Ţesăturile piuate au
desenul acoperit, o mare capacitate de acumulare a prafului şi o durată de purtare mai mică (uzîndu-se prin frecare) ; sînt foarte
călduroase. Folosirea fibrelor din polimeri sintetici la obţinerea ţesăturilor tip lînă ridică mult valoarea unor indici fizico-mecanici:
rezistenţa la frecare, tracţiune, neşifonabilitate.
În funcţie de destinaţie ţesăturile de lînă şi tip lînă, numite stofe, se împart în:
- ţesături pentru, costume, sacouri;
- ţesături pentru paltoane;
- ţesături pentru perdele şi raglane bărbaţii
- ţesături pentru: paltoane şi pardesiuri femei;
- ţesături pentru rochii;
- ţesături pentru perdele;
- covoare, mochete.
Ţesăturile pentru rochii se obţin din fire pieptănate, po-liacrilice şi poliesterice sau din alte combinaţii de fibre.Ţesăturile din
această grupă аu legătura predominantă pînză, sînt vopsite cu bucata sau în fir, uşor fiind imprimate (ţesăturile caşmir). Masa
-220-362 g/m2 ; lăţimea - 120-142 cm. După compoziţie conţin nu mai puţin de 95% lînă, 5% fire sintetice, cele de semilînă -
50%, fire sintetice, poliamidă - 10%.
Ţesuturile pentru costume se obţin din aceleaşi compoziţii fibroase. În cea mai mare parte sînt ţesături din fire pieptănate. În
măsură mai mică se produc stofe pentru costume şi pentru sacouri din fire cardate şi mixte. După compoziţie sînt din lînă pură
(100%) şi semilînă. Lăţimea ţesăturilor este de 142-152 cm, masa ţesăturilor - 170-342 g/m2. După structura şi modul
de finisare ţesăturile pot fi: vopsite cu bucata, în fir,melanj, ou desene, culori, de diferite legături ş.a.
Ţesăturile pentru paltoane şi pardesiuri pentru bărbaţi sînt groase şi grele (alungînd pînă la 760 g/m2 ). Se obţin din diferite
categorii de lînă (fină, semilînă, semigroasă şi groasă), puri sau în amestec cu fibre chimice. De cele mai multe ori sînt piuate.
Ţesături pentru paltoane şi pardesiuri pentru femei se fabrică din fire pieptănate, cardate şi mixte, din diferite categorii de lînă pură
sau în amestec cu alte fibre. Sînt finisate prin vopsire cu bucata, sau în fir şi uşor piuate. Unele sortimente prezintă efecte de fire.
Sortimentele sînt mai variate, calitativ sînt superioare. Pentru pardesiuri se utilizează lînă cardată şi pieptănată (70-100%) şi fire
mai subţiri, răsucite în urzeală şi bătătură (52x2; 25 şi 15,4x2). Aceasta conferă ţesăturilor elasticitate şi purtabilitate.
Ţesăturile tip loden şi postav ( вoрсoвая ТК ) sînt obţinute în mod obişnuit din fire cardate, fiind finisate prin piuare.
Lodenurile se obţin din lînă cu fibre lungi, pentru a avea efect păros. Ţesăturile posedă o stabilitate dimensională. Sînt produse în
culori negre, gri, oliv. Se finisează prin vopsire în fir, cu bucata.
Păturile şi pledurile sînt ţesături groase şi călduroase, folosite pentru învelit şi aşternut. Se fabrică din fire groase de lînă,
deşeuri de lină, celofibră, melană şi fibre poliesterice,vigonie, în diverse combinaţii. Se finisează prin vopsire, scămoşare sau
piuare. Ţesătura se realizează din fire 25x2 şi 50x2 (tex). Păturile de lînă sînt confecţionate de următoarele mărimi (cm):
- pentru maturi 140x205, 150x205, 170x210,
- pentru copii 100x140, 105x136, 120x170;
- pentru departamente 130x205.
Masa ţesăturilor nu trebuie să depăşească 880 g/m2.

Verificarea cunoştinţelor

1. Cum se clasifică ţesăturile din lînă după structura firelor?

2. Cum se clasifică ţesăturile din lînă după destinaţie?
3. Cum se clasifică ţesăturile din lînă după modul de obţinere?
4. Din ce tipuri de fire se confecţionează ţesăturile pentru costume şi sacouri?
5. Prin ce se caracterizează ţesăturile pentru paltoane?
6. Prin care parametri se caracterizează ţesăturile postav?
 ŢESĂTURILE DE MĂTASE ŞI TIP MĂTASE

Ţesăturile alcătuiesc un sortiment bogat şi variat. Se obţin din mătase naturală şi din fibre cu aspect asemănător mătasei. Din punct
de vedere al materiei prime ţesăturile se pot clasifica în ţesături din mătase 100%, ţesături din viscoză, acetat, triacetat 100%,
ţesături din relon sau poliesteri 100% şi
ţesături mixte. Ţesăturile pot fi: albite,
vopsite, imprimate sau Numărul Numărul Denumirea pot avea un finisaj
Denumirea grupei
special grupei sub grup subgrupei (neşifonabilizate,
hidrofobizitate, electropluşate ş.a.), au
un tuşeu plăcut, luciu discret, capacitate de
drapare, flexibilitate, masă redusă, fineţe,
rezistenţă la purtare, varie -tate excepţională
în structura suprafeţei şi efecte coloristice de
vopsire şi imprimare.
Legăturile utilizate 1. Ţesături din fire de mătase 1 sîntt pînză, atlaz,
Crep
diagonale, jacard. 2 Desimile practice sînt
De tip tricot
mari (250-1350 fire pe 3 10 cm). Pot avea cu-
Jacard
loarea naturală a fibrei, 4 pot fi albite, vopsite,
Pluşate
imprimate. Pot avea o 5 suprafaţă netedă, cu
Speciale
aspect fibros (păroase), 7 în relief pot fi
Cu bucata
creponate, satinate (lucioase).
Sistematica 2. Ţesături din fire de mătase cu alte 1 sortimentului
Crep
ţesăturilor de mătase şi fibre 2 tip mătase în industrie
De tip tricot
şi în comerţ are la bază 3 criteriile: compoziţia
Jacard
fibroasă, finisarea şi 4 destinaţia. În
Pluşate
corespundere cu 7 nomenclatorul N 034
Cu bucata
ţesăturile de mătase se clasifică:
3. Ţesături din fire artificiale 1
Crep
2
De tip tricot
3
Jacard
5
Speciale
7
Cu bucata
4. Ţesături din fire artificiale cu alte 1
Crep
fibre 2
De tip tricot
3
Jacard
4
Pluşate
5
Speciale
5. Ţesături din fire sintetice 2
De tip tricot
3
Jacard
5
Speciale
6. Ţesături din fire sintetice cu alte 2
De tip tricot
fibre 3 Tabelul 15
jacard Pluşate
4
Speciale
5
Cu bucata
7
De tip tricot
7. Ţesături din fibre artificiale şi în 2
Jacard
componenţă cu alte fibre 3
Cu bucata
7
De tip tricot
8. Ţesături din fibre sintetice şi în 2
Pluşate
componenţă cu alte fibre 4
Cu bucata
7
 Ţesăturile din mătase pură se caracterizează prin aspect frumos, luciu discret, tuşeu plăcut, flexibilitate mare, masă redusă,
desime mare, capacitate bună de frecare şi mulare, şifonabilitate redusă, rezistenţă la purtare, conductabilitate termică redusă. La
obţinerea ţesăturilor se întrebuinţează diferite tipuri de fire industriale: fire simple sau răsucite, fire muselin, cu torsiuni foarte
variate.
Ţesăturile din fire artificiale se obţin după tipul ţesăturilor din mătase naturală, din fire cu torsiunea variată.
Ţesăturile din, fire sintetice tip mătase sînt foarte rezistente, neşifonabile, transparente şi au aspect plăcut. Cele din fire
texturate sînt mai flexibile şi au tuşeu mai pronunţat.
Sortimentul ţesăturilor de mătase şi tip mătase este foarte bogat şi mult mai schimbător decît sortimentele de ţesături din
bumbac sau lină, datorită înnoirii tehnologiei de fibrizare şi finisare, posibilităţilor de combinare a fibrelor.
După destinaţia ţesăturilor din mătase destingem:
1) ţesături pentru rochii, bluze, capoate;
2) ţesături pentru lengerie (îmbrăcăminte de interior);
3) ţesături pentru îmbrăcăminte exterioară;
4) ţesături pentru căptuşeli;
5) ţesături pentru decoraţii interioare;
6) ţesături pentru plăpumi, perdele, mobilă;
7) ţesături pentru baticuri, fulare;
8) ţesături pentru alte destinaţii (blănuri artificiale, pasamenterie ş.a.).
Ţesăturile pentru îmbrăcăminte trebuie să fie frumoase, atrăgătoare, să aibă o vopsire trainică, calităţi casnice superioare,
neşifonabile. Masa ţesăturilor pentru rochii este de 30-200 g/m2; pentru costume - 140-200 g/m2.
Din fire naturale în această grupă se includ crep-şifon, crep-jorjet, crepdeşin, pînză. Ţesăturile din fire artificiale şi din fire
artificiale cu alte fibre se produc într-un sortiment bogat. Se utilizează fire de viscoză, acetat şi triacetat cu filarea crep, muselin
ş.a. Sortimentul reprezintă ţesăturile: crep-jorjet, crep-tvil, şotlandka, "Ociarovanie", tafta, almaz.

Ţesăturile din fire sintetice şi din fire sintetice cu alte fibre

Deseori se întrebuinţează capronul. În amestec cu alte fibre (viscoză, acetat) se realizează ţesături cu diferite efecte: clox,
gofre, brocat ş.a.
Distingem ţesăturile "Dîmok", "Larisa", "Krujevniţa" pentru rochii şi bluze.

Imitaţii de blănuri

Subgrupa cuprinde zeci de tipuri. Se utilizează ca materie primă fibrele textile naturale şi chimice. Amestecurile de fire bi- şi
tricomponente în funcţia de natura blănii, pe care o imită, sînt variate. Se imită astfel vizonul, foca, vidra, astrahanul ş.a.

Ţesăturile pentru articolele de galanterie

 Sînt utilizate la confecţionarea cravatelor, fularelor, baticurilor, sub formă finită. Ţesăturile decorative constituie o grupă
importantă de ţesături pentru feţe de plăpumi, pentru par-desiuri, cu şi fără bordură, pentru mobilă, pentru draperii.
Verificarea cunoştinţelor
1. Cum se clasifică ţesăturile din mătase după materia primă?
2. Cum se clasifică ţesăturile din mătase după modul de obţinere? 3. Cum se clasifică ţesăturile din mătase după modul de
finisare?
4. Cum se clasifică ţesăturile din mătase în comerţ?
5. Care sînt domeniile de utilizare a ţesăturilor din mătase artificială?
6. Cum se obţin imitaţiile de blănuri?