Arhim. Lect. Dr.

VARLAAM MERTICARIU
Pr. Asist. Dr. N1ŢĂ DAN DANIELESCU
Pr. Conf. Dr. IOAN VICOVAN

PĂSTORI AI BISERICII
ŞI PROMOTORI AI CULTURII
- Mitropoliţii Moldovei de la începuturi până azi -

TRINITAS, IAŞI
2005
 PĂSTORI Al BISERICII Şl PROMOTORI Al CULTURII 99

lacov Putneanul (1750-1760)

După demisia mitropolitului Nichifor, Constantin Cehan Racoviţă
voievod va întări alegerea în scaunul mitropolitan de la Iaşi a episcopului
de la Rădăuţi, lacov, „cel ce s-a dovedit vrednic şi iscusit ca un om cu­
cernic, blagocestiv şi cinstit şi cu svinţire încununat". în această peri­
oadă, influenţa călugărilor de la Mănăstirea Putna începe să crească
în Biserică. înălţarea lui lacov Putneanul (care se face, ca şi în cazul
celor doi mitropoliţi care l-au precedat, trecându-se peste episcopul
Romanului) este urmată în acelaşi an de hirotonia întru arhiereu a egu­
menului Mănăstirii Putna, Dosoftei Herescu, pentru scaunul de la Ră­
dăuţi şi doi ani mai târziu, de numirea altui putnean, Inochentie, la
Episcopia Huşilor. Astfel, la mijlocul secolului al XVIII-lea, „curentul
românesc din slobodele mănăstiri bucovinene biruise, păstrând pentru
români toate locurile de arhierei a Moldovei" (N. Iorga).
Viaţa
Noul mitropolit, originar din Rădăuţi, se călugărise la Mănăstirea
Putna. După frecventarea şcolii de aici, urcă treptele cinului monahal,
fiind hirotonit ieromonah, ales la 1744 egumen al marii lavre şi, un
an mai târziu, chemat la arhierie pe seama Episcopiei Rădăuţilor. Se
remarcă prin hărnicie şi interes pentru cultură, înfiinţând pe lângă
scaunul vlâdicesc o tipografie şi o şcoală.
La Iaşi continuă activitatea începută la Rădăuţi, unde, pe plan
cultural, are numeroase realizări, dar va intra în confruntare deschisă
cu regimul, care are din ce în ce mai multe scăderi. La 1757, în timpul
celei de a doua domnii a lui Constantin Racoviţă Cehan, se hotărăşte
„cu duhovnicescul sfat al preasfinţitului lacov, mitropolitul Moldovei"
(Ioan Cânta), desfiinţarea şi legarea din nou cu blestem a dării vaca­
ntului, care aducea „toată ticăloşia şi stricăciunea ţării"; reintrodu­
cerea ei se făcuse cu încălcarea blestemului pus odinioară la cererea lui
Antioh Cantemir. în acest scop sunt convocaţi la Iaşi reprezentanţii
ţinuturilor şi în biserica Mitropoliei, în prezenţa unei adunări nume­
roase, la Sfânta Liturghie, când au fost cu eşitul sfintelor daruri şi cu
sfântul potir au stătut toţi câţi slujie la Liturghie cu sfintele daruri în
mâna. Iar părintele mitropolit Iacovu, scoţând acest testament au înce­
put a-1 ceti din început şi pân' în sfârşit, afurisind de patru ori, a patru
patrierşi (...) strigând norodul la fieştecari cuvânt «amin!». Cari nu pu­
tem arăta ce huetu era în biserică de strigare norodului, arătând înă­
untru: «oricine ar numi, oricine ar îndemna, ori bani a lua, ori la slujbă a
 100 PR. ASIST. DR. NIŢÂ DAN DANIELESCU

merge, afurisâţi să fie în veci; fierul şi pietrele să putrezească, iar trupul

lui să rămâie în veci!». Aşijdere, scoţând mitropolitul şi o carte a lui,
făcută de toţi episcopii şi egumenii, afurisând şi pe domnie şi pe bo­
ieri şi pe parte bisericească, iarăşi strigând norodul «amin!». Şi aşa,
sfârşind de cetit au întrat cu sfintele daruri în altariu. Cari acele cărţi de
blăstâm, au pus domnul de le-a pus în stanbă (le-a tipărit - n.ns). de
cari nu putem arăta câtă bucurie au luat toată ţara, după ce s-au audzit"
(Pseudo-Enache Kogălniceanu).
în 1758, la domnie vine Ioan Theodor Callimachi, însoţit de mai
mulţi greci, care îl ajutaseră cu bani să ia tronul ţării. împotriva aces­
tor „miniştri"străini abuzivi, boierii „făcând mari hotărâri cu mitro­
politul, neştiind nime nimica", ridică „mulţimi de norod" care asediază
palatul domnesc. în cele din urmă conflictul este aplanat prin medierea
mitropolitului.
în aceste împrejurări, sfătuit de „miniştrii" săi, între care grecul Stava-
rache, „care stătea la curte cu un al doilea domn", Ioan Theodor Ca­
llimachi vrea să reintroducă darea văcăritului, legată cu blestem, nu
cu mult timp înainte, dar se loveşte de împotrivirea fermă a mitropo­
litului Iacov. între timp scrie şi fratelui său, Gavriil, care era întâi-
stătâtor la Salonic să vină în ţară „ca să-1 facă mitropolit al Moldovei".
Neînduplecarea lui Iacov Putneanul în privinţa cererii domnului de
ridicare a blestemului pus de el este pretextul cel mai cunoscut al
retragerii sale. Se va întoarce la Putna, postrigul său, unde trece la
cele veşnice la 15 mai 1778, după ce îmbrăcase marea schimă mo­
nahala, luând numele de Eftimie; este înmormântat în pridvorul bi­
sericii, lângă părinţii săi, călugăriţi la bătrâneţe, ieroschimonahul Adrian
şi monahia Măria.

Activitatea
Iacov Putneanul, în anii de arhipăstorire, veghează la păstrarea
„obiceiului ţării" şi a „pravilei sfinte". De asemenea, se remarcă prin
activitatea sa culturală şi de îndrumare duhovnicească desfăşurată
până la sfârşitul vieţii. Continuă tipărirea de cărţi necesare preoţilor,
în acest scop aducând „tipografia sa" de la Rădăuţi (la Iaşi funcţio­
nează şi tipografia lui Duca Sotiriovici). Sunt tipărite: Penticostarul
(1754), Antologhionul (1755), Apostolul (1756), Psaltirea (1757),
Liturghierul (1759), Sinopsis adică adunare a celor şapte laude a Sfin­
tei Biserici şi canoane din sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina
duhovniciei (175D, Alfavita sufletească (1755), Sinopsis adică adunare
 PĂSTORI Al BISERICII Şl PROMOTORI Al CULTURII 101

de multe învăţături (1757), Bucvar (1755); în Predoslovie ierarhul

îndeamnă pe părinţi „să aibă purtare de grijă pentru învăţătura co­
piilor lor").
Mitropolitul Iacov începe, pe cheltuiala sa, lucrările de restaurare
la Putna, propunându-şi „să înfrumuseţeze şi să înnoiască această sfântă
mănăstire, până la răsuflarea noastră cea mai de pe urmă". Un sobor
hotărăşte ca ea să nu fie închinată nicăieri, rămânând „tot slobodă şi
singură stăpână pe rânduiala celor vechi ctitori".
Lavrei de la Putna îi este închinată mănăstirea de la Moisei, din
Maramureş. în contextul propagandei confesionale din Transilvania,
egumenul Putnei, Calistrat, se îngrijeşte de ocrotirea slujitorilor de aici,
scriind „cu ştirea şi cu blagoslovenia mitropolitului Iacov" maramure­
şenilor, la instalarea stareţului Teofan: „acest frate egumen şi alţi că-
lugăraşi ce s-ar afla acolo (...) să nu se supere întru nemică, ce să
aibă bună pace, linişte şi odihnă (...) urmând buna rânduiala a sfin­
tei, soborniceşti şi apostoleşti Biserici a Răsăritului, să nu fie de nime
întru nemica smintit afară de dogmele Răsăritului". Se mai arăta că şi
în Moldova sunt biserici romano-catolice şi „au pace (...), dogmele
Apusului nu sunt de nimeni întru nimic schimbate sau strămutate".
Din considerente pastorale, mitropolitul va insera în lucrarea Sinopsis
două paragrafe intitulate grăitor Pentru ce ne închinăm sfintelor icoane
şi Pentru ce slujim cu pâine iar nu cu azimă.
Faţă de clerul mirean, Iacov Putneanul dovedeşte o părintească pur­
tare de grijă, îndemnând „să lase toate pricinile la o parte, că sînt deşer­
tăciuni" şi să se „silească în tot chipul pentru spăsenia (mântuirea - n.ns)
norodului creştinesc, ca să vă învredniciţi fieştecarele din voi să auziţi
glasul cel fericit: intră slugă bună întru bucuria Domnului tău, caria
bucurie să vă învrednicească darul lui Dumnezeu şi cu rugăciunea sme­
reniei noastre". Credincioşilor le cere să respecte şi să sprijine pe
preoţi, „măcar că preotul nimic nu ia în dar de la om, ci tot cu slujbă şi
cu osteneală, adecă au molitvă de face, au de botează, au de cunună,
au osfeştanie, au paraclis, au cum s-ar zice întâiu sărindarul, să dăru­
iască pe preot, măcar că şi el dar îl socoteşte".
După retragerea din scaun, mitropolitul Iacov continuă la Putna
lucrarea începută pe când era la Iaşi, devenind „al doilea ctitor al
mănăstirii". Ajutat de învăţatul arhimandrit Vartolomei Măzăreanu (că­
ruia îi cere să scrie istoria mănăstirii de la întemeiere şi până în zilele
lui), organizează „şcoala duhovnicească" de aici, care va funcţiona câţiva
ani după anexarea Bucovinei de către habsburgi.
 Preot Prof. Dr. MIRCEA PÂCURARIU

ISTORIA BISERICII
ORTODOXE ROMÂNE
f -

voi. 2
(SECOLELE XVII ŞI XVIII)
TIPĂRITA CU BINECUVINTAREA
PREA FERICITULUI PĂRINTE
TEOCTIST
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE

EDIŢIA a n-a

EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE

AL BISERICII ORTODOXE ROMANE
BUCUREŞTI — 1994
 MITROPOLIA MOLDOVEI (PRIMA JUMĂTATE A SEC. XVIII) 347

să lucreze aici, sub directa sa îndrumare. Avînd acum propria sa ti­

pografie, mitropolitul Iacob a putut să-şi continue lucrarea de tipă­
rire de cărţi româneşti într-un ritm şi mai susţinut. Prima carte ieşită
de sub teascurile noii tipografii a fost un Penticostal (1753), avînd o
frumoasă prefaţă, semnată de mitropolit. Meşter tipograf a fost dia­
conul Ioan Simeonovici, venit din Ardeal, iar diortositor ieromona­
hul Cosma Vlahul (probabil un «vlah» din sudul Dunării). Acelaşi ti­
pograf a scos la lumină un Evhologhion (1754). în anul următor s-a
tipărit un Antologhion, de către meşterii Grigorie Stan Braşoveanul
şi Sandu din Iaşi (fiu de tipograf), care lucraseră şi la Rădăuţi. După
această dată, Grigorie Braşoveanul a lucrat singur. între cărţile de
cult publicate în anii următori pot fi amintite: Apostolul (1756), Psal­
tirea (1757), Liturghierul (1759).'Prin toate aceste cărţi de slujbă, mi­
tropolitul Iacob a sprijinit triumful definitiv al limbii române în bise­
ricile din Moldova.
Pe lîngă acestea, a tipărit şi cîteva cărţi de învăţătură pentru
preoţi. Aşa au fost Alîavita sufletească (1755), o carte cu conţinut
moralizator (desigur o traducere, fiind acum tipărită pentru prima oară
în româneşte), Sinopsis adică adunare de multe Învăţături (1757, nu­
mită în prefaţă «Cereasca Floare»), o carte pentru preoţi, cu. îndrumări
privitoare la săvîrşirea Sfintei Liturghii şi la combaterea supersti­
ţiilor.
Mitropolitul Iacob a fost preocupat şi de educarea copiilor prin
şcoală. In urma hrisovului din 1747, pentru şcoli, a înfiinţat o şcoală
pe lînga Episcopia din Rădăuţi. După ce a ajuns mitropolit, a purtat
grijă de şcolile din Iaşi şi de dascălii lor.
Dată fiind lipsa manualelor şcolare, în anul 1755, s-a tipărit, din
«porunca» sa, un Abecedar, cu titlul: «.Bucvar sau începere de învă­
ţătură celor ce vor să înveţe cartea cu slove slavoneşti...». în prefaţa
Bucvarului, mitropolitul se adresa părinţilor, stăruind să-şi dea copiii
la învăţătură, care este «începerea înţelepciunii», spre a nu-i lipsi de
«hrana cea sufletească» şi de «povaţuirea cea bună». Abecedarul lui
Iacob Putneanul a umplut un gol de mult simţit în literatura didac­
tică românească. El s-a bucurat de o largă răspîndire, chiar şi în
Transilvania, fiind apoi reeditat, cu unele completări, la Viena, în 1771,
fapt ce dovedeşte superioritatea sa faţă de alte Bucoavne.
Mitropolitul Iacob a îndemnat şi în alte împrejurări pe părinţi
ca să-şi dea copiii la şcoală. De pildă, în cartea Sinopsis din 1757,
avea şi o «învăţătură pentru ca să^şi dea fieştecare om feciorii lui la
carte», o minunată pledoarie în acest scop, în care arăta că învă­
ţătura este «lumina trupului», care duce la «înălţarea firii omeneşti».
348 P E R I O A D A A T R E I A (SECOLELE XIV—XVIII)

Nu ştim cine a tradus sau a alcătuit aceste cărţi. Probabil monahul

Evloghie, «diortositorul» unora din tipăriturile amintite aici. Acest
Evloghie «dascălul slovenesc» a tradus în româneşte «Vieţile sfinţi­
lor» din porunca şi cu cheltuiala mitropolitului (se păstrează Vieţile
sfinţilor pe lunile septembrie, octombrie, martie, mai şi aprilie, copiate
de fiul lui Evloghie, Gheorghe).
Ctitor la Putna. Mitropolitul Iacob şi-a legat numele şi de restau­
rarea ctitoriei lui Ştefan cel Mare, distrusă de un cutremur în anul
1739. De aceea, între anii 1756—1760 a pornit la restaurarea întregii
mînăstiri. A refăcut mai întîi biserica — adăugîndu-i şi pridvorul care
se păstrează şi azi, —• apoi zidul înconjurător cu turnurile (inclusiv
un turn nou deasupra porţii de intrare) şi chiliile. După retragerea
din scaunul mitropolitan (1760), a continuat lucrările de reconstrucţie,
fiind ajutat şi de episcopii săi sufragani, de domnitorul Constantin
Racoviţă şi de unii credincioşi.
Tot în perioada de refacere a mînăstirii, mitropolitul a hotărît,
în «sobor de arhierei şi egumeni şi cu bisericesc sfat de obşte», ca ea
«să nu fie închinată nicăieri», ci să rămînă «tot slobodă şi singură
stăpînă pe rînduiala celor vechi ctitori». Cu alt prilej, a hotărît ca
egumenul Putnei să fie ridicat la rangul de arhimandrit, cu dreptul de
a purta mitră la slujbe.
La rugămintea sa, domnii ţării au întărit Putnei vechile privile­
gii sau i-au acordat unele danii şi scutiri. De pildă, s-a întărit egu­
menului vechiul drept de judecată asupra locuitorilor din satele ei, cu
excepţia criminalilor şi a tîlharilor. Mitropolitul însuşi a făcut Putnei
unele danii.
Activitatea social-politică. Mitropolitul Iacob s-a dovedit şi un
apărător energic al poporului împotriva exploatării turco-fanariote.
De pildă, în toamna anului 1758, tătarii au jefuit şi au ars satele
moldovene, încît din 18 ţinuturi ale ţării 11 au fost complet distruse,
fără ca fanarioţii aflaţi în fruntea ţării să fi luat vreo măsură. în
faţa acestor nenorociri, mitropolitul Iacob în fruntea unor egumeni
şi boieri aflaţi în Iaşi, a înaintat o plîhgere «sultanilor» tătari, ce-
rîndu-le să înceteze distrugerea ţării şi uciderea locuitorilor. Acesta
a fost un act de mare curaj şi de demnitate patriotică, purces din
dragostea adîncă a mitropolitului faţă de păstoriţii săi.
Atitudinea sa de apărător al poporului obidit s-a manifestat 'şi
în februarie 1759, cînd în fruntea cîtorva mii de ţărani şi orăşeni să­
raci din Iaşi (cu prilejul tîrgului ţinut atunci), s-a îndreptat spre
curtea domnească, cerînd alungarea grecilor jefuitori, îndeosebi pe -a
 M I T R O P Q 1 I A MOLDOVEI ( P R I M A J U M Ă T A T E A SEC. XVIII) 349

lui Iordache Stavrache, favoritul domnitorului Ioan Teodor Calli-

machi (1758—1761).
în curînd, mitropolitul a ajuns la alte neînţelegeri cu acest dom­
nitor, din cauza reintroducerii văcăritului, darea pentru vitele mari,
introdusă în Moldova de Constantin Ducă, una din sarcinile cele mai
urîte de ţărani. Nemulţumirile provocate de această dare au făcut ca
ea să fie desfiinţată de un sobor de vlădici şi mari dregători întrunit
la Iaşi, în 1698, sub domnitorul Antioh Cantemir, aruncîndu-se bles­
tem asupra celui ce-ar îndrăzni să o reintroducă. Cu toate acestea,
unii domni fanarioţi n-au ţinut seama de blestemul arhieresc, ci au
introdus darea din nou. Cronicarul Ion Cânta scria că în anul 1757,
domnitorul Constantin Racoviţă, după «duhovnicescul sfat al preasfin-
ţitului Iacob mitropolitul Moldovei» a desfiinţat văcăritul, dîndu-şi
seama că «toată ticăloşia şi stricăciunea ţării» erau aduse cu «acea
dajde stricătoare şi urîtă». Desfiinţarea văcăritului s-a făcut cu mare
solemnitate, la Liturghia săvîrşită în catedrala mitropolitană din Iaşi
în ziua de 1 martie 1757, în prezenţa domnitorului, a înaltului cler,
a dregătorilor şi a unor delegaţi ai ţinuturilor.
Desigur, desfiinţarea acestei dări, la care mitropolitul şi-a avut
contribuţia sa preţioasă, însemna o mare uşurare pentru ţărănime,
dar, în acelaşi timp, era o lovitură pentru domnii fanarioţi şi oamenii
lor, dornici de îmbogăţire. Din această pricină, abia după două săp-
tămîni, noul domnitor fanariot Scarlat Ghica, numit în martie 1757,
a stăruit pe lîngă mitropolit să dezlege blestemul de la 1 martie,
pentru a reintroduce darea, lucru pe care 1-a respins cu multă dem­
nitate.
în august 1758, a fost numit domn Ioan Teodor Callimachi încon­
jurat de numeroşi fanarioţi. Pentru a-şi plăti datoriile făcute la ocu­
parea scaunului, a stăruit şi el pe lîngă mitropolit să dezlege bles­
temul, în faţa refuzului său categoric, domnitorul şi marii boieri au
început să facă presiuni asupra lui, pentru a-1 determina să renunţe
la scaunul mitropolitan. Aşa se face că în primele luni ale anului
1760, mitropolitul Iacob a demisionat, retrăgîndu-se la Putna, mînăs-
tirea sa de metanie. Prin retragerea sa, Biserica Moldovei, şi tot
poporul, de altfel, au pierdut un cîrmuitor şi un apărător dîrz şi
energic, un ierarh cu conştiinţă curată şi cu dragoste adîncă faţă de
păstoriţii săi asupriţi fără milă de fanarioţi şi de marii boieri. La
20 februarie 1760, domnul a dat mitropolitului paretisit un hrisov,
prin care-i acorda anumite drepturi şi scutiri.
Aşezat la mînăstirea Putna, fostul mitropolit Iacob, încă în plină
putere de muncă, a continuat şi aici strădaniile cărturăreşti şi gos-
350 P E R I O A D A A T R E I A (SECOLELE XIV—XVIII)

podăreşti. între altele, a reluat acţiunea de refacere a mînăstirii, în­

cepută încă din timpul arhipăstoririi sale. De asemenea, a încurajat
activităţile culturale desfăşurate în mînăstire (şcoala de aici, copie­
rea de manuscrise etc). în colaborare cu arhimandritul Vartolomei
Măzăreanu, a înfiinţat — prin 1774 — «o şcoală duhovnicească», cu
un program de studii asemănător celui de la şcoala lui Petru Movilă
din Kiev, care a dăinuit pînă după 1782. Astfel, prin strădaniile mi­
tropolitului Iacob, s-a trezit interesul pentru învăţământul în limba ro­
mână, în plină epocă fanariotă.
Mitropolitul Iacob a trecut la cele veşnice la 15 mai 1778. Cu
cinci zile înainte de moarte, îmbrăcase marea schimă monahală, sub
numele de Eutimie (Eftimie). A fost îngropat în pridvorul bisericii,
alături de părinţii săi, călugăriţi la bătrîneţe, ieroschimonahul Adrian
şi monahia Măria. Prin testament rînduia ca din bunurile sale mişcă­
toare şi nemişcătoare o parte să rămînă mînăstirii, iar restul să se
împartă la călugări, la săraci sau la cei care îl slujiseră.
Prin faptele sale, mitropolitul Iacob Putneanul s-a dovedit un
ierarh cu o aleasă viaţă duhovnicească şi cu un caracter integru,
plin de rîvnă pentru binele Bisericii şi al ţării sale. în plină epocă
fanariotă, a avut curajul să se ridice împotriva abuzurilor şi a ex­
ploatării nemiloase la care erau supuşi credincioşii moldoveni de
către domnii fanarioţi şi marii boieri. în acelaşi timp, a dus o luptă
susţinută împotriva influenţei greceşti în viaţa noastră bisericească.
S-a preocupat de tipărirea de cărţi teologice, de slujbă şi de învăţă­
tură în limba română, de educarea copiilor, sprijinind şcolile de la
Rădăuţi, Iaşi şi mînăstirea Putna, fapte care au dus la înviorarea
activităţii cărturăreşti în limba română din Moldova. Toate aceste
fapte îl aşază pe Iacob Putneanul în rîndul marilor ierarhi care au
păstorit în scaunul mitropolitan de la Iaşi.
C o n c l u z i i . Privind întreaga desfăşurare a vieţii bisericeşti
din Moldova, intre anii 1708—1760, constatăm că toţi mitropoliţii
au iost vrednici cîrmuitori ai credincioşilor moldoveni. Dacă pri­
mii ierarhi au fost preocupaţi mai mult -de probleme gospodăreşti,
cei din urmă s-au ocupat mai intens de activitatea tipografică, fără
să poată atinge nivelul la care a ajuns această activitate în Ţara
Românească, adică la Bucureşti şi la Rîmnic. Fără îndoială, figura
cea mai luminoasă a ierarhiei moldovene în această perioadă a
fost mitropolitul Iacob Putneanul.