FACTORII DE PRODUCȚIE

Factorii de producţie  reprezintă resursele economice disponibile şi valorificabile, în măsura în

care sunt atrase şi utilizate în activitatea economică în scopul producerii de bunuri economice.

Factorii de producţie tradiţionali sunt: munca( L), natura( P) și capitalul(K). Munca și natura
sunt factori primari, originari. Capitalul este un factor derivat din muncă și natură.

Munca ca factor de producţie, reprezintă activitatea umană specifică, manuală şi/sau

intelectuală, prin care oamenii îşi folosesc aptitudinile, cunoştinţele şi experienţa, ajutându-se în
acest scop de instrumente corespunzătoare, mobilul acestei activităţi fiind producerea bunurilor
necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă. Munca, ca factor de producţie, are
următoarele trăsături:

 ea reprezintă un factor de producţie activ şi determinant, contribuind la transformarea

factorilor de producţie în bunuri economice;

 munca omului se deosebeşte de activitatea animalelor prin aceea, că ea este exercitată în

mod conştient şi contribuie la crearea uneltelor de producţie;

 munca are dimensiuni cantitative şi calitative.

Privită în complexitatea sa şi în multitudinea manifestărilor sale munca de invenţie şi inovaţie,

de conducere, de organizare şi execuţie reprezintă factorul activ şi determinant al progresului.
Adam Smith considera munca “sursa unică a avuţiei naţiunilor”.

Natura - ca factor de producţie, include toate resursele din natură, care sunt folosite la
producerea bunurilor economice (solul, aerul, apa, mineralele, fondul silvic etc.). Toate resursele
brute din natură intră în categoria factorului natural al producţiei numit „pământ”. Pământul este
punctul de pornire al întregii activităţi economice. Natura oferă oamenilor: condiţii vitale de
existenţă; resurse naturale şi resurse primare de energie; spaţiu de desfăşurare a activităţii umane.

Capitalul ca factor de producţie, reprezintă ansamblul bunurilor economice acumulate

eterogene ale căror utilizare face posibilă, prin reîntoarcerea lor în producţie, sporirea randamentului
factorilor primari de producţie sau cel puţin duce la uşurarea muncii.

Capitalul, ca factor de producţie, în practică, este numit „capital real”. Formula Kt= Kf + Kc

(Kt-capital tehnic, Kf-capital fix, Kc-capital circulant).

După modul specific în care se consumă şi se înlocuiesc componentele capitalului real el se

grupează în: capital fix (Kf=Kt – Kc) şi capital circulant. (Kc=Kt – Kf)

Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului real/tehnic format din bunuri de lungă durată
ce servesc ca instrument ale muncii oamenilor în mai multe cicluri de producţie, care se consumă
treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare (ex. cladiri, utilaje, mobilier, aparatura etc)
Suportă o uzură fizică și/sau morală.

Prin uzura fizică a capitalului fix se înţelege pierderea treptată a proprietăţilor lui tehnice de
exploatare ca urmare a folosirii productive şi a acţiunii factorilor naturali.

Uzura morală a capitalului fix, numită şi uzură involuntară, constă în deprecierea valorică,
sau valorică şi tehnică înainte de uzura sa fizică deplină, datorită progresului tehnic.
 Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului productiv care se consumă în întregime
în decursul unui singur ciclu de producţie şi care trebuie înlocuit cu fiecare nou circuit economic (ex.
-materia prima, combustibilul folosit in procesul de productie, apa, gaz, electricitate etc).

Ca neofactori de producţie se consideră: progresul tehnico-ştiinţific; sistemul informaţional;

capitalul uman; abilitatea întreprinzătorului. Ameliorarea calitativă a factorilor de producţie se
înfăptuieşte prin intermediul progresului tehnic.

PROGRESUL FACTORILOR DE PRODUCŢIE

Factorii de producţie, în decursul timpului, au cunoscut o evoluţie continuă, cu efecte

pozitive asupra dezvoltării economice şi eficienţei sale.
Progresul factorilor de producţie – legitatea generală a dezvoltării societăţii – este un proces
continuu de modificări cantitative, calitative şi structurale ale factorilor de producţie. Acest progres
vizează două aspecte majore interdependente, şi anume:
 aspectul cantitativ se referă la creşterea numărului şi/sau a volumului de factori de
producţie utilizat, fapt ce are ca rezultat sporirea volumului producţiei şi satisfacerea la un
nivel superior a trebuinţelor societăţii;
 aspectul calitativ are în vedere creşterea raţionalităţii şi a eficienţei utilizării factorilor de
producţie.
În condiţiile caracterului limitat al resurselor şi al factorilor de producţie, creşterea
raţionalităţii şi eficienţei are ca rezultat diminuarea consumului de factori de producţie pe unitatea
de produs şi, implicit, sporirea volumului producţiei cu acelaşi volum de factori de producţie.
a) Prima revoluţie industrială a fost în Anglia, care, în ultima treime a secolului XVIII şi prima
jumătate a secolului XIX, a făcut trecerea de la producţia bazată pe tehnica manuală la cea maşinistă,
la marea industrie textilă, maşina cu aburi, siderurgia etc. Revoluţia industrială din Anglia a marcat
începutul industrializării şi trecerea la capitalismul clasic;
b) A doua revoluţie industrială s-a declanşat în ultimele trei decenii ale secolului XIX,
perioadă de avânt accelerat în evoluţia calitativă a tuturor factorilor de producţie, ca rezultat al
marilor cuceriri ale ştiinţei fizice şi mecanice, care au generat apariţia automobilului, aviaţiei,
folosirea petrolului în tehnologie, extinderea folosirii energiei electrice, industria chimică etc.
c) A treia revoluţie industrială s-a declanşat sub forma revoluţiei tehnico-ştiinţifice
contemporane începând cu anul 1970.

Sarcină de lucru

Sunteți întreprinzatori și aveți sarcina să identificați pe piată o anumită nevoie a

consumatorului. Decideți în privința bunului care poate să acopere aceasta nevoie.

Enumerati toate resursele necesare pentru a produce respectivul bun.