TESTE GRILĂ PENTRU EXAMENUL DE

CHIMIE FARMACEUTICĂ

I. SOLVENŢI ŞI SUBSTANŢE AUXILIARE UTILIZATE LA

PREPARAREA MEDICAMENTELOR

Complement simplu

1. Benzina reprezintă un amestec de hidrocarburi parafinice având numărul atomilor de carbon

cuprins între 5-10. Se întrebuinţează ca solvent al:
A. clorurilor
B. săpunurilor
C. fluorului
D. sulfului
E. iodului

2. Benzina este un bun dizolvant al uleiurilor grase, răşinilor, fosforului şi al unor alcaloizi, dar
este:
A. descompusă în prezenţa oxigenului
B. foarte instabilă
C. puţin inflamabilă
D. foarte inflamabilă
E. uşor conservată în condiţii obişnuite

3. Parafina lichidă este un amestec de hidrocarburi lichide obţinute din petrol, având 10-16 atomi
de carbon. Se foloseşte la prepararea unor forme farmaceutice, în special unguente şi creme, şi
intern ca:
A. laxativ
B. antihelmintic
C. purgativ
D. antiinflamator
E. expectorant

4. Uleiul de parafină se foloseşte ca laxativ, acţionând ca lubrifiant al tractului intestinal. Se evită

utilizarea sa deoarece s-a constatat că favorizează:
A. sterilizarea intestinelor
B. vitaminizarea excesivă
C. devitaminizarea
D. atonia musculaturii intestinale
E. parestezii

5. Vaselina albă este un amestec de hidrocarburi superioare, are consistenţă semisolidă, nu se

absoarbe prin piele, nu se realizează absorbţia substanţelor active prin ea, motiv pentru care se
foloseşte numai atunci când se urmăreşte o acţiune:
A. rapidă
B. superficială
C. profundă
D. de lungă durată
E. de durată medie

1
6. Alcoolul oleic este un amestec de alcooli graşi, cu masă moleculară mare:
A. saturaţi
B. de consistenţă semisolidă
C. nesaturaţi
D. de consistenţă solidă
E. saturaţi şi nesaturaţi

7. Glicerolul este un lichid uleios, fără miros, cu gust dulce şi foarte:

A. inflamabil
B. colorat
C. vâscos
D. higroscopic
E. solubilă în metanol

8. Glicerolul se amestecă în orice proporţie cu apa cu degajare de:

A. căldură
B. CO2
C. O2
D. H2O
E. vapori de alcool metilic

9. Glicerolul, prin încălzire, în prezenţă de acid sulfuric şi sulfat acid de potasiu, se descompune cu
formare de:
A. aldehidă formică
B. acid acetic
C. acroleină
D. alcool metilic
E. CO2

10. Glicerina formează cu acidul boric un complex cu însuşiri acide puternice, în urma unei reacţii
de:
A. condensare
B. esterificare
C. adiţie
D. eterificare
E. neutralizare

11. Prin încălzire, în prezenţa anhidridei acetice, glicerina se acetilează formând:

A. trimer ciclic
B. trinitrat de glicerol
C. triacetol
D. triacetina
E. trotil

12. Glicerina se foloseşte ca solvent şi excipient pentru prepararea diferitelor forme farmaceutice.
Soluţia 25% are acţiune:
A. bacteriostatică
B. antiinflamatoare
C. bactericidă
D. antipruriginoasă
E. analgezică

13. Glicerina, prin diluare cu apă, acţionează asupra epidermei ca:

A. bacteriostatic
B. dezinfectant

2
 C. astringent
D. tonic
E. emolient

14. Glicerina anhidră, deoarece este foarte avidă de apă, este:

A. caustică
B. emolientă
C. tonică
D. astringentă
E. dezinfectantă

15. Prin polimerizarea acetatului de vinil se formează poliacetat de vinil, care prin tratare cu acizi
minerali sau hidroxid de sodiu, pune în libertate grupele acetil, cu formare de alcool:
A. poloxalcool
B. polivinilic
C. etilic
D. metilic
E. propilic

16. Datorită gradului mare de polimerizare, alcoolul polivinilic are caracter de:
A. coloid complex
B. coloid lipofil
C. coloid neutru
D. coloid liofil
E. coloid nesaturat

17. Alcoolul polivinilic se întrebuinţează ca stabilizant pentru emulsii, excipient pentru geluri, coloid
de protecţie. Soluţia alcoolică 10% de alcool polivinilic este folosită la prepararea compri-
matelor ca agent de:
A. saponificare
B. coagulare
C. aglutinare
D. conservare
E. lichefiere

18. Prin eliminare de acid clorhidric din monoclorhidrina glicolului se obţine:

A. oxid de acetil
B. acetonă
C. oxid de etil
D. acetat de etil
E. oxid de etilenă

19. Prin polimerizare, sub acţiunea unor catalizatori, oxidul de etilenă formează compuşi
macromoleculari de tipul –(O–CH2–CH2)n–, iar produsul la care n=7 se numeşte:
A. postonal
B. stenol
C. triacetină
D. macrogol
E. monostearin

20. Polietilenglicolii sunt polimeri liniari ai etilenoxidului şi apei, având următoarea formulă
generală:
A. HOCH2–CH2–O–CH2–CH2OH
B. HOCH2–(CH2–O–CH2)n–CH2OH

3
 C. CH3–(CH2–O–CH2)n–CH3
D. CH3–(CH2–CH2)n–CH2OH
E. HO–CH2–(CH2–CH2)n–CH2OH

21. Esterii polietilenglicolilor cu acizii graşi superiori sunt folosiţi ca excipienţi pentru diferite
preparate farmaceutice, fiind substanţe:
A. antiseptice
B. dezinfectante
C. tensioactive
D. bactericide
E. bacteriostatice

22. Spanurile sunt eteri ciclici care se obţin prin deshidratarea internă a:
A. sorbidei
B. sorbitanului
C. fructozei
D. acidului glucuronic
E. sorbitolului

23. Spanurile se obţin prin deshidratarea internă a sorbitolului, eliminarea apei făcându-se între
grupările hidroxil de la atomii de carbon:
A. 1, 5
B. 2, 4
C. 3, 2
D. 4, 6
E. 2, 6

24. Tweenurile sunt derivaţi ai spanurilor obţinuţi prin tratarea acestora cu:
A. alcool polivinilic
B. oxidul de etilenă
C. polisorbaţi
D. sorbitol
E. sorbitan

25. Tweenurile sunt lichide, vâscoase, cu miros caracteristic, solubile în apă, gust:
A. leşios
B. dulce
C. sărat
D. amar
E. fără gust

26. Derivaţii de sorbitan (polisorbaţii) sunt utilizaţi ca agenţi de solubilizare, emulsionare, fiind
bine toleraţi de organism. Utilizarea lor pentru administrare orală este limitată din cauza:
A. vâscozităţii
B. instabilităţii
C. gustului amar
D. reactivităţii
E. conservării

27. Acidul acetic este rar folosit ca atare, este caustic foarte energic şi dureros, iar la ingerare este:
A. esterificat
B. descompus în elementele sale
C. în organism trece în aldehidă formică
D. instabil
E. otravă corosivă

4
28. În farmacie se foloseşte acidul acetic 30% cunoscut sub denumirea de „acid acetic diluat“, iar în
alimentaţie se foloseşte soluţie diluată 3-5% (oţetul) ca:
A. excitant al mucoasei gastrice
B. emolient
C. excitant al căilor respiratorii superioare
D. dezinfectant
E. antiseptic

29. Sărurile acidului acetic utilizate în farmacie sunt cele de sodiu, potasiu, aluminiu şi se numesc:
A. sulfaţi
B. acetaţi
C. nitraţi
D. stearaţi
E. sorbaţi

30. Unul din derivaţii cloruraţi ai acidului acetic, care se obţine prin oxidarea cloralhidratului cu
acid azotic sau permanganat de potasiu, se numeşte acid:
A. clorura acidului acetic
B. monocloracetic
C. cloracetic
D. tricloracetic
E. peracetic

31. Soluţiile de acid tricloracetic sunt eficiente la precipitarea:

A. sărurilor
B. proteinelor
C. coloizilor
D. alcaloizilor
E. derivaţilor halogenaţi

32. Acidul tricloracetic este:

A. neutru
B. higroscopic
C. inflamabil
D. volatil
E. caustic

33. Monostearatul de gliceril are capacitatea lipofilică ridicată, fiind folosit ca agent de emulsionare
pentru emulsiile:
A. U/A
B. vâscoase
C. A/U
D. lichide
E. normale

34. Din punct de vedere chimic, acidul lactic este acid:

A. alfahidroxipropionic
B. 2-metilpropionic
C. alfa-aminopropionic
D. alfa-nitropropionic
E. 2-benzilpropionic

5
35. Datorită prezenţei unui atom de carbon asimetric, acidul lactic poate exista în trei forme
tautomere, dar cel mai utilizat este acidul:
A. D-lactic
B. L-lactic
C. lactil-lactic
D. D,L-lactic
E. anhidrometilenlactic

36. Acidul lactic ca atare este puţin folosit deoarece este:

A. iritant
B. caustic
C. inflamabil
D. anestezic
E. volatil

37. Acidul tartric, din punct de vedere chimic, este acid:

A. 3 hidroxi-butiric
B. 1,4-dicarboxilic
C. 3,4-dihidroxi-1,2-butandioic
D. 2-hidroxi-3-carboxilic
E. 2,3-dihidroxi-1,4-butandioc

38. Acidul tartric are în molecula sa doi atomi de carbon optic activiş produsul oficinal este:
A. levogir
B. L-tartric
C. dextrogir
D. racemic
E. D-tartric

39. Acidul tartric are puternice proprietăţi:

A. reducătoare
B. oxidante
C. antiseptice
D. dezinfectante
E. oxido-reducătoare

40. Acidul tartric, prin încălzire, se descompune cu formare de acid piruvic, care prin decarboxilare
formează:
A. acid acetic
B. formaldehida
C. acid oxalic
D. acetaldehida
E. acid formic

41. Acidul citric este un acid:

A. dibazic
B. tribazic
C. monobazic
D. neutru
E. monocarboxilic

42. Acidul citric, în prezenţă de acid sulfuric concentrat, se descompune, trecând prin mai multe
etape, în final rezultând:
A. formaldehida
B. acetaldehida

6
 C. acid acetic
D. acid piruvic
E. acetona

43. Acidul citric, prin încălzire la o temperatură mai ridicată decât punctul său de topire, pierde o
moleculă de apă formând:
A. aldehida acetică
B. acid oxalilacetic
C. acid aconitic
D. aldehida aconitică
E. aldehida maleică

44. Sărurile acidului citric se numesc citraţi. Citratul de sodiu se obţine prin neutralizarea acidului
citric cu:
A. carbonat acid de sodiu
B. carbonat de sodiu
C. clorură de sodiu
D. sulfat acid de sodiu
E. sulfat neutru de sodiu

45. Printre alte întrebuinţări, citratul de sodiu este folosit ca stabilizator al sângelui conservat necesar
transfuziilor sanguine, datorită faptului că opreşte procesul de coagulare prin blocarea ionilor de:
A. clor
B. potasiu
C. sodiu
D. calciu
E. fosfat

46. Din punct de vedere chimic, hidroxianisol butilat este:

A. sec-butil-4-metoxifenol
B. terţ-butil-4-metoxifenol
C. izo-butil-4-metilfenol
D. sec-butil-2-metoxifenil
E. terţ-butil-3-metilfenileter

47. Din punct de vedere chimic, zaharina este:

A. amida acidului benzoic
B. amida acidului sulfobenzoic
C. imida acidului benzoic
D. imida acidului benzilsulfonic
E. imida acidului sulfobenzoic

48. În soluţii diluate zaharina este mai dulce decât zahărul de:
A. 100 ori
B. 300 ori
C. 500 ori
D. 700 ori
E. 200 ori

49. Dulcina este:

A. 4-etoxi-fenilureea
B. 4-etil-fenilureea
C. 4-metoxi-fenilureea
D. 4-etoxi-benzilureea
E. 2-etoxi-benzilureea

7
50. Dulcina este solubilă 0,12% în apă rece, nu are putere nutritivă şi este mai dulce decât zahărul
de:
A. 300 ori
B. 800 ori
C. 200 ori
D. 250 ori
E. 100 ori

51. Acidul N-ciclobenzilsulfamic are următoarea denumire:

A. dulcină
B. zaharină
C. acid aspartic
D. anetol
E. acid ciclamic

52. Ciclamatul de sodiu este foarte solubil în apă, este de 30 de ori mai dulce decât zahărul şi este
folosit în alimentaţia:
A. sugarilor
B. preşcolarilor
C. diabeticilor
D. animalelor
E. obişnuită

53. Anetolul este un agent aromatizant, care se obţine, prin distilare fracţionată, din numeroase
uleiuri volatileş din punct de vedere chimic este:
A. p-metilpropilbenzen
B. p-metoxipropilbenzen
C. p-etoxipropenilbenzen
D. p-metoxipropenilbenzen
E. p-propoxipropenilbenzen

54. Vanilina se găseşte ca produs natural în fructele de vanilie. Se poate obţine şi prin sinteză
pornind de la substanţe naturale cu structură apropiată:
A. timol
B. eugenol
C. pirocatecol
D. pirogalol
E. rezorcinol

55. Vanilina se dizolvă în hidroxizi alcalini, iar în prezenţă de clorură ferică formează compuşi
coloraţi în albastru. Aceste reacţii sunt datorate prezenţei:
A. hidroxilului fenolic
B. grupării metoxi
C. grupării carboxil
D. grupării formil
E. grupării acetil

56. Burbonalul este, din punct de vedere chimic:

A. 3-hidroxi-4-metoxibenzaldehidă
B. 3-amino-4-metoxibenzaldehidă
C. 2-nitro-4-etoxibenzaldehidă
D. 2-metoxi-4-hidroxibenzaldehidă
E. 3-etoxi-4-hidroxibenzaldehidă

8
57. Puterea de aromatizare a etilvanilinei este de 4 ori mai mare decât a:
A. zaharinei
B. ciclamatului de sodiu
C. vanilinei
D. dulcinei
E. anetolului

58. Acetatul de etil se obţine prin distilarea lentă a unui amestec de alcool etilic şi:
A. acetaldehide
B. acid formic
C. formimida
D. acid acetic
E. acid propionic

59. Salicilatul de metil se obţine prin sinteză din acid salicilic şi alcool:
A. etilic
B. metilic
C. propilic
D. benzilic
E. butilic

60. Salicilatul de metil nu se foloseşte pentru uz intern din cauza efectelor toxice pe care le posedă.
Se foloseşte numai pentru uz extern ca agent:
A. revulsiv
B. tonic
C. emulsionant
D. tensioactiv
E. conservant

61. Săpunurile sunt amestecuri de săruri ale acizilor superioriş sunt de consistenţă solidă sau
semisolidă. Săpunul de potasiu este de consistenţă:
A. semisolidă
B. lichidă
C. solidă
D. moale
E. vâscos

62. Săpunurile au structura chimică R–COO–Me+ în care gruparea anionică determină însuşirile
acestora, de aceea se mai numesc agenţi:
A. cationici
B. anionici
C. nepolari
D. hidrofobi
E. hidrofili

63. Cele mai utilizate săpunuri sunt cele de sodiu şi potasiu ca:
A. antiseptice
B. bactericide
C. bacteriostatice
D. antifungice
E. astringente

9
64. Monoetanolamina se obţine prin sinteză din amoniac şi oxid de etilen. Este cunoscută sub
denumirea de:
A. colină
B. acetilcolină
C. acetilcolamină
D. dimetilcolină
E. colamină

65. Dietanolamina prin încălzire, în prezenţa acidului sulfuric, se deshidratează, formând un eter
ciclic numit:
A. metilmorfolina
B. meglumina
C. morfolină
D. metoxibenzen
E. etoxifenilureea

66. Trietanolamina formează săruri cu acizii graşi superiori numite:

A. colină
B. dietanolamina
C. monoetanolamina
D. săpunuri
E. morfolina

67. Sărurile trietanolaminei cu acizii graşi superiori, numite săpunuri, au proprietăţi de emulsionare,
de aceea sunt folosite ca:
A. dezinfectante
B. detergenţi
C. antiseptice
D. bactericide
E. bacteriostatice

68. Monozaharidele care au în moleculă o grupare funcţională aldehidă, alături de grupe hidroxil
sunt denumite:
A. aldoze
B. cetoze
C. hexoze
D. eritroza
E. cetohexoza

69. Monozaharidele cu structură heterociclică sunt clasificate în funcţie de mărimea inelului

heterociclic, astfel cele cu atomi se numesc:
A. stachioza
B. gentiobioza
C. zaharoza
D. celobioza
E. piranoze

70. Polizaharidele sunt compuşi macromoleculari cu grupări eterice rezultate prin eliminare de apă
între mai multe molecule de:
A. tetrazaharide
B. dizaharide
C. monozaharide
D. oligozaharide
E. galactoză

10
71. Polizaharidele care conţin un singur tip de monozaharide se numesc:
A. oligozaharide
B. piranoze
C. furanoze
D. homopolizaharide
E. cetoze

72. Dintre homopolizaharide mai importante amintim:

A. zaharoza
B. maltoza
C. amidonul
D. eritroza
E. xiloza

73. Printre heteropolizaharidele mai reprezentative amintim:

A. zaharoza
B. lactoza
C. celobioza
D. glucoza
E. heparina

74. Polizaharidele care conţin un amestec de diferite monozaharide se numesc:

A. heteropolizaharide
B. D-glucozamină
C. heteroglicozide
D. D-galactopirazona
E. oligozaharide

75. Glicolipidele sunt hidraţi de carbon care conţin lipide, unele fiind derivaţi ai:
A. galactozei
B. arabinozei
C. xilozei
D. sfingozinei
E. mucilagii

76. Dextroza este, din punct de vedere chimic:

A. stachioza
B. D-(+)-glucopiranoză
C. maltoza
D. D-(–)-glucopiranoza
E. celobioza

77. Fructoza este o monozaharidă care se obţine prin hidroliza acidă a unor soluţii de:
A. glucoză
B. maltoză
C. zaharoză
D. eritroza
E. galactoză

78. Fructoza este o cetohexoză, care poate fi utilizată mai mult decât glucoza în:
A. insuficienţa paratiroidiană
B. creşterea timpului de coagulare a sângelui
C. ameliorarea unor stări artritice
D. deficit de calciu şi sodiu
E. alimentaţia diabeticilor

11
79. Reprezentantul dizaharidelor este zaharoza, care, din punct de vedere chimic, este:
A. α-D-glucopiranozil-β-D-fructofuranozidă
B. beta-D(-)-glucopiranoză
C. 4-(beta-galactozido)-D-glucoză
D. D-(+)-glucopiranoză-alfa-D-fructofuranoză
E. α-D-fructofuranoză-β-D-glucopiranoză

80. Prin încălzire la 160°C zaharoza se topeşte, formând un lichid incolor, iar peste 200°C se:
A. condensează
B. esterifică
C. hidrolizează
D. caramelizează
E. oxidează

81. Zaharoza nu dă reacţiile specifice monozaharidelor, şi anume:

A. oxidarea
B. reacţii de reducere
C. condensarea
D. polimerizarea
E. adiţia

82. Zaharoza poate fi hidrolizată, punând în libertate D-glucoză şi D-fructozăş soluţia va deveni
levogiră datorită:
A. glactozei
B. L-glucozei
C. D-glucozei
D. manozei
E. fructozei

83. Zahărul invertit este produsul de hidroliză al:

A. zaharozei
B. glucozei
C. fructozei
D. manozei
E. lactozei

84. Lactoza este hidrolizată, în soluţii acide, cu formare de D-glucoză şi D-galactoză, are pro-
prietăţi reducătoare (reduce soluţia Fehling), reacţie ce permite deosebirea sa de:
A. glucoză
B. galactoză
C. manoză
D. zaharoză
E. xiloză

85. Polizaharidele sunt compuşi foarte răspândiţi în natură, având o structură macromoleculară,
prin hidroliză pun în libertate:
A. lactoză
B. dextroză
C. monozaharide
D. oligozaharide
E. dizaharide

86. Amidonul este un carbohidrat cu masă moleculară:

A. mică
B. mare

12
 C. medie
D. joasă
E. foarte mică

87. Amidonul este compus din amiloză şi amilopectinăş amiloza este solubiă în apă fierbinte, iar cu
iodul se colorează în:
A. violet
B. albastru deschis
C. roşu închis
D. galben
E.albastru închis

88. Amilopectina este insolubilă în apă fierbinte şi cu iodul se colorează:

A. violaceu purpuriu
B. roşu-violet
C. albastru deschis
D. albastru verzui
E.violet închis

89. Structura moleculară a amilopectinei se deosebeşte de cea a amilozei prin faptul că pe lângă
legăturile obişnuite 1-4 se găsesc şi legături:
A. 3-6
B. 1-5
C. 2-4
D. 1-6
E. 2-6

90. Soluţia 10% de amidon solubil este folosită ca agent de:

A. conservare
B. emulsionare
C. aglutinare
D. vâscozitate
E. lichefiere

91. Maltoza este produsul rezultat în urma hidrolizei amidonului cu ajutorul enzimei:
A. transferaza
B. beta-amilaza
C. oxidaza
D. hidrolaza
E. dehidrogenaza

92. Maltoza este un dizaharid cu proprietăţi reducătoare, care prin hidroliză pune în libertate:
A. două molecule de galactoză
B. glucoză + galactoză
C. galactoză + fructoză
D. două molecule de glucoză
E. glucoză + fructoză

93. În apă caldă amidonul nu se dizolvă, ci se umflă formând un gel, iar la fierbere se transformă în:
A. amidon solubil
B. maltoză
C. dextrină
D. lactoză
E. xiloză

13
94. Amidonul, prin hidroliză avansată, se transformă în:
A. galactoză
B. lactoză
C. maltoză
D. malţ
E. dextrină

95. Din punct de vedere chimic, celuloza este un polizaharid alcătuit dintr-un număr mare de
molecule de:
A. alfa-D-glucopiranoză
B. alfa-L-fructofuranoză
C. beta-D-glucopiranoză
D. alfa-D-fructofuranoză
E. beta-L-glucopiranoză

96. Prin hidroliză, celuloza este transformată în:

A. fructoză
B. glucoză
C. galactoză
D. amiloză
E. lactoză

97. Sub acţiunea unei soluţii 25% de hidroxid de sodiu, celuloza se transformă în celuloza sodată,
care după spălare se foloseşte sub denumirea de:
A. hemiceluloza
B. mătase naturală
C. oxiceluloza
D. bumbac mercerizat
E. hidroxiceluloza

98. Celuloza are o parte a grupărilor alcoolice primare terminale din resturile de glucoză care au
fost transformate în grupări:
A. carboxil
B. alcozil
C. metil
D. etil
E. butil

99. Un ester nitric obţinut prin tratarea celulozei cu acid azotic, în prezenţă de acid sulfuric, se
numeşte:
A. oxiceluloza
B. colodiu
C. celuloza sodată
D. dextrină
E. proxilin

100. Compusul alcătuit din acid α-D-glucuronic şi 2-amino-2-desoxi-α-D-glucoză se numeşte:

A. proxilin
B. amidon
C. heparină
D. colodiu
E. celuloza

14
 I. SOLVENŢI ŞI SUBSTANŢE AUXILIARE FOLOSITE LA
PREPARAREA MEDICAMENTELOR

Complement multimplu

101. Eterul de petrol este un amestec de hidrocarburi cu 5-7 atomi de carbon; se prezintă sub formă
de:
A. lichid
B. solid
C. inflamabil
D. solubil în apă
E. insolubil în apă

102. Eterul de petrol se întrebuinţează ca:

A. emolient
B. degresant
C. sicativ
D. solvent în extracţia vegetală
E. materie primă pentru sinteză

103. Benzina reprezintă un amestec de hidrocarburi parafinice cu 5-10 atomi de carbon, lichid,
incolor, având următoarele proprietăţi:
A. miros specific
B. insolubil în apă
C. se amestecă în orice proporţie cu alcool etilic absolut
D. este un bun dizolvant al uleiurilor grase, iod, fosfor, alcaloizi etc.
E. este o pulbere amorfă

104. Benzina se întrebuinţează ca:

A. dizolvant al unor alcaloizi
B. decolorant
C. degresant pentru piele
D. emolient
E. solvent al iodului

105. Benzina prezintă următoarele dezavantaje:

A. este foarte inflamabilă
B. vaporii săi formează cu aerul un amestec explozibil
C. dizolvă dopurile de cauciuc
D. este colorată
E. nu are miros

106. Ligroina este un amestec de hidrocarburi parafinice, care:

A. nu se amestecă cu apa
B. se amestecă cu majoritatea solvenţilor organici
C. se întrebuinţează ca degresant
D. este un bun solvent
E. este colorat

107. Parafina lichidă este cunoscută şi sub denumirea de:

A. ulei de vaselină
B. ulei de parafină
C. vaselină albă

15
 D. ceară albă
E. ulei mineral

108. Parafina lichidă este un amestec de hidrocarburi lichide obţinute din petrol, cu 10-16 atomi de
carbon, având următoarele proprietăţi fizice:
A. lichid incolor
B. fără gust
C. fără miros
D. gust acru
E. insolubil în apă

109. Parafina lichidă se administrează atât intern, cât şi extern, astfel:

A. extern sub formă de soluţie alcoolică
B. intern se foloseşte ca laxativ
C. intern sub formă de suspensie
D. extern se foloseşte sub formă de unguente şi creme
E. extern sub formă de linimente

110. Vaselina albă este un amestec de hidrocarburi superioare, având următoarele însuşiri:
A. insolubilă în apă
B. translucidă
C. gust dulce
D. miros pătrunzător
E. de consistenţă semisolidă

111. Parafina este un amestec de hidrocarburi parafinice solide, având 24-30 atomi de carbon. Se
prezintă sub formă:
A. solidă
B. lichidă
C. fără miros
D. miros eterat
E. insolubilă în apă

112. Benzenul este o hidrocarbură aromatică, având următoarele însuşiri:

A. lichid limpede, incolor
B. lichid galben-verzui
C. miros caracteristic
D. foarte solubil în apă
E. insolubil în apă

113. Benzenul este o hidrocarbură aromatică întrebuinţată ca:

A. anestezic
B. solvent
C. emolient
D. materie primă în industria farmaceutică
E. revulsiv

114. Dintre hidrocarburile aromatice utilizate în industria de medicamente, sau ca solvenţi,

menţionăm:
A. toluenul
B. xilenul
C. metanolul
D. naftalenul
E. antracenul

16
115. Alcoolul metilic este un lichid incolor:
A. cu miros specific
B. galben-portocaliu
C. miscibil în orice proporţie cu apa
D. p.f. = 66°C
E. inflamabil

116. Alcoolul metilic se întrebuinţează ca:

A. tinctură
B. gargarisme
C. solvent
D. emulsie
E. materie primă în industria de medicamente

117. Alcoolul cetilic este cunoscut şi sub denumirea de:

A. 1,2,3-hexantriol
B. 1-hexadecanol
C. 2,4-hexandiol
D. alcool hexadecilic
E. 1,3-hexandiol

118. Alcoolul cetilic are următoarea structură chimică:

A. CH3–(CH2)16–CH2OH
B. CH3–(CH2)14–CH2OH
C. CH3–(CH2)7–O–(CH2)7–CH2OH
D. CH3–(CH2)7–(CH2)7–CH2OH
E. CH3–(CH2)18–CH2OH

119. Denumirea comercială a acestui compus, CH3–(CH2)16–CH2OH, este:

A. alcool stearilic
B. alcool cetilic
C. acid palmitic
D. stenol
E. acid oleic

120. Alcoolul oleic este un amestec de alcooli graşi:

A. de consistenţă solidă
B. saturaţi
C. nesaturaţi
D. cu masă moleculară mare
E. gust amar

121. Denumirea comercială a 1,2,3-propantriolului este:

A. glicol
B. glicerol
C. glicocol
D. glicerină
E. glicină

122. Glicerina este un lichid limpede, incolor, fără miros, având unele însuşiri specifice, printre care:
A. are gust dulce
B. are gust amar
C. este solubilă în apă
D. este foarte higroscopică
E. se solidifică la temperatură joasă

17
123. Glicerolul se obţine prin diferite metode:
A. prin scindarea grăsimilor
B. prin hidroliza zaharurilor
C. prin sinteză pornind de la propenă
D. pornind de la furfurol
E. folosind ca materie primă acroleina

124. Una dintre reacţiile de identificare a glicerinei constă în:

A. încălzirea glicerinei
B. tratare cu acid sulfuric sau sulfat acid de potasiu
C. obţinerea acroleinei
D. obţinerea anhidridei acetice
E. tratare cu acid acetic anhidru

125. Prin tratarea glicerinei cu acid boric are loc:

A. formarea unui complex puternic alcalin
B. o reacţie de esterificare
C. formarea unui complex cu însuşiri acide puternice
D. o reacţie de eterificare
E. formarea acidului glicerin-boric

126. Prin încălzirea glicerolului în prezenţa anhidridei acetice rezultă:

A. trioxid de glicerol
B. trimetoxi glicerol
C. triacetatul de gliceril
D. acetoina
E. triacetina

127. Glicerolul are următoarele întrebuinţări:

A. ca solvent
B. ca revulsiv
C. excipient la prepararea unor forme farmaceutice
D. soluţia 25% se foloseşte ca bactericid
E. suspensie farmaceutică

128. Monostearina este un amestec de:

A. monoacetat de gliceril
B. dioleat de gliceril
C. monostearat de gliceril
D. distearat de gliceril
E. monopalmitat de gliceril

129. Monostearatul de gliceril se întrebuinţează ca:

A. emolient
B. emulgator
C. revulsiv
D. stabilizant pentru unguente
E. diluant

130. Alcoolul polivinilic se obţine prin:

A. polimerizarea acidului de vinil
B. se formează o macromoleculă filiformă de poliacetat de vinil
C. tratare cu acizi minerali sau hidroxid de sodiu când se pun în libertate grupele acetil
D. se formează poliacetat de metil
E. se formează oxid de etilenă

18
131. Datorită gradului mare de polimerizare, alcoolul polivinilic are următoarele însuşiri:
A. este un coloid liofil
B. este un coloid hidrofil
C. soluţiile sale diluate sunt vâscoase
D. soluţiile sale diluate sunt acide
E. are caracter amfoter

132. Alcoolul polivinilic se întrebuinţează la:

A. diluant pentru pulberi
B. coloid de protecţie
C. emolient pentru piele
D. excipient pentru geluri
E. stabilizant pentru emulsii

133. Soluţia alcoolică 10% de alcool polivinilic este folosită ca agent de aglutinare pentru unele
comprimate, ca:
A. streptomicină
B. vancomicină
C. penicilină
D. tetraciclină
E. bacitracină

134. Din monoclorhidrina glicolului, prin eliminare de acid clorhidric, se obţine:

A. oxid de etil
B. oxid de etilenă
C. eter etilic
D. propoxid
E. epoxid

135. Oxidul de etilenă este folosit:

A. în sinteza de medicamente
B. emolient
C. ca insecticid
D. diluant în vopsitorie
E. emulgator

136. Prin polimerizare, oxidul de etilenă, formează compuşi macromoleculari de tipul –(O–CH2CH2)n–.
Cel mai important este compusul în care n = 7, care:
A. se notează P.V.A.
B. se numeşte postonal
C. este numit stenol
D. este folosit pentru prepararea cremelor şi unguentelor
E. este folosit ca insecticid

137. Polietilenglicolii sunt cunoscuţi şi sub alte denumiri comerciale, dintre care:
A. carbowaxuri
B. P.V.A.-uri
C. macrogoli
D. polioxioli
E. P.E.G.-uri

138. Polietileniglicolii sunt polimeri liniari ai:

A. alcoolului
B. apei

19
 C. glicerolului
D. etilenoxidului
E. alcoolului cetilic

139. Denumirea polietilenglicolilor este urmată de o cifră care arată greutatea moleculară a produ-
sului. Cei mai folosiţi polietilenglicoli sunt macrogolii:
A. 6000
B. 4000
C. 100
D. 1000
E. 400

140. Polietileniglicolii sunt utilizaţi ca:

A. diluanţi pentru tincturi
B. excipienţi pentru unguente, supozitoare, ovule
C. dizolvanţi pentru diferite substanţe
D. stabilizanţi pentru emulsii
E. solvenţi

141. Esterii polietilenglicolilor cu acizii graşi superiori sunt:

A. substanţe tensioactive
B. coloizi de protecţie
C. utilizaţi ca excipienţi pentru preparate farmaceutice
D. dizolvanţi pentru uleiuri
E. solvenţi

142. Spanurile sunt eteri ciclici care se obţin prin:

A. deshidratarea internă a sorbitolului
B. se formează un eter intern cu ciclu pentagonal
C. eliminarea apei se face între grupările hidroxil de la C1 şi C5
D. eliminarea apei se face între grupările hidroxil de la C2 şi C4
E. eliminarea apei se face între grupările hidroxil de la C1 şi C4

143. Spanurile se folosesc ca:

A. agenţi de emulsionare neionogeni
B. sunt lipofili
C. agenţi de emulsionare ionogeni
D. sunt folosite la prepararea emulsiilor apă/ulei
E. se folosesc la prepararea cremelor şi unguentelor

144. Tweenurile sunt derivaţi ai spanurilor. Se obţin prin tratarea acestora cu oxidul de etilenă. Se
prezintă sub formă de:
A. lichide vâscoase
B. cu miros caracteristic
C. gust amar
D. solubile în apă
E. insolubile în alcool

145. Derivaţii de sorbitan (polisorbaţii) sunt utilizaţi ca:

A. agenţi de solubilizare, emulsionare, suspendare
B. baze de supozitoare
C. fiind bine toleraţi de organism
D. fixatori în vopsitorie
E. dizolvanţi

20
146. Care sunt denumirile comeriale ale stearatului de polioxil 40?
A. palmitat de polioxil
B. stearat de polioxietilenă 40
C. monostearat de polietilenglicol
D. stearat de P.E.G. 40
E. Myrj 52

147. Myrj se prezintă sub formă de:

A. masă solidă
B. cu aspect de ceară
C. incolor
D. solubil în apă
E. insolubil în acetonă

148. Compusul 2-amino-2-hidroximetil-1,3-propandiol are următoarele denumiri comerciale:

A. tritampon
B. tri-(hidroximetil)-aminometan
C. trisamină
D. tretamină
E. trometamină

149. Trometamina este o bază monoacidă utilizată ca:

A. soluţie tampon
B. suspensie
C. agent de emulsionare pentru prepararea cremelor
D. agent de pulverizare
E. agent administrat intravenos pentru corectarea acidozelor sistemice

150. Acidul acetic este cunoscut şi sub denumirea de:

A. acid propionic
B. acid etanoic
C. acid metanoic
D. acid acetic glacial
E. acid acetoncarboxilic

151. Acidul acetic se obţine:

A. din amidon
B. din acetilenă
C. prin fermentarea alcoolului metilic
D. din sărurile sale
E. prin fermentarea oxidativă a soluţiilor alcoolice

152. Acidul acetic este rar folosit ca atare deoarece:

A. este caustic, foarte energic
B. nu este solubil în apă
C. la ingerare este o otravă corozivă
D. are gust amar
E. nu suportă sterilizare la temperatură ridicată

153. Acidul tricloracetic este unul dintre derivaţii cloruraţi ai acidului acetic. Are proprietăţi:
A. emoliente
B. caustice
C. calmante
D. antiseptice
E. astringente

21
154. Acidul stearic se utilizează la prepararea:
A. soluţiilor dezinfectante
B. emulsiilor
C. cremelor
D. supozitoarelor
E. unguentelor

155. Monostearina este un amestec alcătuit din:

A. monostearat de gliceril
B. monooleat de gliceril
C. monopalmitat de gliceril
D. monostearat de propilenglicol
E. monooleat de propilenglicol

156. Acidul tartric este un hidroxiacid, având următoarea structură chimică:

A. acid dihidroxisuccinic
B. acid hidroxipropanoic
C. acid 2,3-dihidroxi-1,4-butandioic
D. acid 1,3-dicarboxilic
E. acid 1,4-propandioic

157. Acidul tartric are în molecula sa doi atomi de carbon optic activi:
A. mezotartric
B. racemic
C. levogir
D. asimetric
E. dextrogir

158. Acidul tartric se utilizează la prepararea unor:

A. suspensii
B. siropuri
C. emulsii
D. limonade
E. pulberi efervescente

159. Spre deosebire de majoritatea acizilor organici, acidul tartric:

A. nu este metabolizat în organism
B. este uşor metabolizat în ficat
C. se excretă prin urină determinând scăderea pH-ului acesteia
D. creşte pH-ul urinei
E. este reţinut în intestin, având efect laxativ

160. Unele săruri ale acidului tartric sunt foarte importante, dintre care amintim:
A. tartrat acid de potasiu
B. tartrat dublu de potasiu şi sodiu
C. emetic
D. tartrat de potasiu şi stibiu
E. oxalat de calciu

161. Prin încălzire acidul tartric se descompune cu formare de:

A. acid hidroxifumaric
B. aldehida butirică
C. acid oxalilacetic
D. acid piruvic
E. aldehida acetică

22
162. Acidul citric este un acid tribazic, care poate fi obţinut din:
A. sucul de lămâi, prin fermentare
B. sucul de mere
C. hidraţi de carbon, prin fermentare
D. amidon
E. glicogen

163. Acidul citric se descompune, în prezenţă de acid sulfuric concentrat în:

A. acid aceton dicarboxilic
B. acid fumaric
C. acid malic
D. acid formic
E. acid oxalilacetic

164. Produsul oficinal, acidul citric, nu trebuie să conţină ca impurităţi acizi organici:
A. acid fumaric
B. acid oxalic
C. acid tartric
D. acid aconitic
E. acid oxalic

165. Acidul citric poate fi uşor deosebit de acidul tartric datorită densităţii diferite ale următorilor
compuşi:
A.tetraclorura de carbon D = 1,589-1,600
B. acidul citric D = 1,542
C. acidul citric pluteşte la suprafaţă, iar acidul tartric cade la fund
D. acidul tartric D = 1,758
E. acidul citric cade la fund, iar acidul tartric pluteşte

166. Citratul de sodiu este folosit ca neutralizant în:

A. decalcifiere
B. artroze
C. hiperclorhidrie
D. unele fermentaţii acide însoţite de gastrite
E. acidoza diabetică

167. Citratul de sodiu, soluţie 1,5%, este întrebuinţat ca:

A. antidispneic
B. antiemetic în tratamentul tulburărilor digestive
C. recalcifiant
D. stabilizator al sângelui conservant necesar transfuziilor sanguine
E. în diverse examene de laborator, deoarece opreşte procesul de coagulare a sângelui prin
blocarea ionilor de calciu

168. Citratul de potasiu este folosit ca:

A. recalcifiant
B. diuretic
C. antitartric
D. antidispneic
E. anticoagulant

169. Citratul de litiu este întrebuinţat ca:

A. diuretic
B. antiartritic

23
 C. antidispneic
D. antigutos
E. anticoagulant al sângelui

170. Zaharina este agent sintetic de îndulcire, care din punct de vedere chimic este:
A. amida acidului sulfobenzoic
B. imida acidului sulfobenzoic
C. amida acidului benzoic
D. imida acidului benzoic
E. 1,2-benzizotiazolin-3-onă-1,1-dioxid

171. În soluţii diluate, zaharina este de 500 de ori mai dulce decât zahărul. Menţionăm că:
A. este utilizată ca agent de îndulcire în alimentaţia diabeticilor
B. se elimină din organism fără a fi modificată
C. nu are putere nutritivă
D. imprimă soluţiei pH alcalin
E. se absoarbe cutanat

172. Dulcina este 4-etoxifenilureea, pulbere cristalină, fără miros, solubilă în apă rece şi în alcool:
A. are putere nutritivă
B. nu are putere nutritivă
C. este de 500 de ori mai dulce decât zahărul
D. este de 250 de ori mai dulce decât zahărul
E. se întrebuinţează singură sau în asociere cu zaharina

173. Acidul ciclamic, din punct de vedere chimic, este acid N-ciclo-benzilsulfamic, având următoa-
rele însuşiri fizice:
A. fără miros
B. gust foarte dulce
C. gust amar
D. puţin solubil în apă
E. miros pătrunzător

174. Sărurile acidului ciclamic se numesc ciclamaţi:

A. nu sunt solubile în apă
B. ciclamatul de sodiu este de 30 de ori mai puternic decât zahărul
C. sunt folosite în alimentaţia diabeticilor
D. ciclamatul de calciu se foloseşte ca edulcorant şi recalcifiant
E. soluţiile alcoolice sunt colorate mov

175. Vanilina se poate obţine prin sinteză, pornind de la substanţe cu structură apropiată, cum ar fi:
A. anetol
B. eugenol
C. benzaldehidă
D. coniferina
E. acid benzoic

176. Vanilina este întrebuinţată în:

A. industria alimentară
B. obţinerea unor soluţii coloidale
C. farmacie
D. obţinerea suspensiilor
E. industria chimico-farmaceutică

24
177. Salicilatul de metil se obţine prin sinteză din:
A. acid salicilic
B. acid acetic
C. alcool metilic
D. alcool etilic
E. acid sulfuric

178. În urma reacţiei dintre amoniac şi oxid de etilenă se formează compuşi, care se pot separa, unii
de alţii, prin distilări fracţionate. Dintre aceşti compuşi amintim:
A. monoetanolamină
B. colamină
C. dietanolamină
D. trietanolamină
E. meglumina

179. Dextroza se găseşte în natură atât în plante, cât şi în animale, dar cea mai mare cantitate se
întâlneşte în:
A. amidon
B. glicogen
C. celuloză
D. heparină
E. zaharină

180. Datorită fenomenelor de oxido-reducere din organism soluţiile de glucoză au acţiune antitoxică
stimulând funcţia hepatică şi fixând toxinele existente în organism, de aceea este indicată în:
A. insuficienţa hepatică
B. intoxicaţii cu mercur, arsen, narcotice
C. insuficienţă renală
D. hipoglicemie
E. hipertensiune arterială

181. Glucoza este folosită în:

A. diferite forme de inaniţie
B. ca agent aromatizant
C. excipient pentru pilule şi comprimate
D. în toate stările de hipoglicemie
E. ca agent edulcorant

182. Fructoza este o cetohexoză care poate fi utilizată mai mult decât glucoza în alimentaţia
diabeticilor. Se administrează sub formă de soluţii injectabile 20% în:
A. hepatite
B. insuficienţă cardiacă
C. leziuni toxice ale ficatului
D. astm
E. forme de denutriţie

183. Zaharoza este un dizaharid care se foloseşte ca:

A. aliment
B. diluant pentru pulberi
C. agent de emulsionare
D. edulcorant în diferite forme farmaceutice
E. antiseptic

184. Amidonul este un carbohidrat cu masă moleculară mare alcătuit din:

A. dextrină
B. amiloză

25
 C. levuloză
D. xiloză
E. amilopectină

185. Structura moleculară a amilozei este deosebită de cea a amilopectinei. Această deosebire constă
în faptul că:
A. în molecula amilozei resturile de alfa-D-glucopiranoză sunt unite prin legături 1,4-alfa-
glicozidice, formând catene liniare
B. în molecula amilopectinei, pe lângă legăturile 1,6-alfa-glicozidice, posedă şi legături 1,3-
alfa-glicozidice, formând catene liniare
C. în molecula amilopectinei, pe lângă legăturile 1-4 se găsesc şi legături 1,6-alfa-glicozidice,
formând catene ramificate
D. în molecula amilopectinei resturile de alfa-D-glucopiranoză sunt unite prin legături 1,6-
alfa-glicozidice, formând catene ramificate
E. atât amiloza, cât şi amilopectina formează legături 1,3-alfa-glicozidice şi 1,5-beta-glico-
zidice

186. Amidonul are numeroase întrebuinţări în:

A. industria alimentară
B. cosmetică
C. industria farmaceutică
D. obţinerea emulsiilor
E. industria textilă

187. Celuloza este un polizaharid alcătuit dintr-un număr mare de molecule de beta-D-glucoză,
care prin tratare cu:
A. hidroxid de sodiu 25% formează alcaliceluloza, care după spălare se foloseşte sub formă
de „bumbac mercerizat“
B. acizi, în condiţii energice, se transformă în hemiceluloză
C. acid sulfuric concentrat se obţine pergamentul vegetal
D. hidroxid de sodiu concentrat se formează bumbacul vegetal
E. substanţe oxidante formează oxiceluloza

188. Datorită grupărilor hidroxilice prezente în moleculele de glucoză care intră în structura celu-
lozei, se obţin eteri foarte importanţi şi cu interes farmaceutic, de exemplu:
A. metilceluloza
B. proxilin
C. etilceluloza
D. fulmicoton
E. carboximetilceluloza

189. Dintre esterii celulozei un interes deosebit îl prezintă esterii nitrici, de exemplu:
A. colodiul, folosit la prepararea lacurilor, mătăsii artificiale
B. heparina, utilizată ca anticoagulant
C. celuloidul, obţinut prin dizolvarea nitrocelulozei în alcool camforat
D. metilhidroxipropilceluloza, utilizată la prepararea suspensiilor
E. acetoftalat de celuloză, utilizat pentru acoperirea tabletelor rezistente la acţiunea acidă a
sucului gastric, dar solubile în mediul alcalin din intestin

190. Heparina este o mucopolizaharidă compusă din:

A. acid alfa-D-glucuronic
B. acid beta-gluconic
C. unităţi 2-amino-2-dezoxi-alfa-D-glucoză
D. unităţi amino-alfa-glucozamină
E. componentele sale sunt legate 1,4-alfa-glicozidic

26
 RĂSPUNSURI

I. SOLVENŢI ŞI SUBSTANŢE AUXILIARE UTILIZATE LA

PREPARAREA MEDICAMENTELOR

Complement simplu

1. E 21. C 41. B 61. D 81. B

2. D 22. E 42. E 62. B 82. E
3. A 23. A 43. C 63. A 83. A
4. C 24. B 44. A 64. E 84. D
5. B 25. D 45. D 65. C 85. C
6. E 26. C 46. B 66. D 86. B
7. D 27. E 47. E 67. B 87. E
8. A 28. A 48. C 68. A 88. A
9. C 29. B 49. A 69. E 89. D
10. B 30. D 50. D 70. C 90. C
11. D 31. B 51. E 71. D 91. B
12. C 32. E 52. C 72. C 92. D
13. E 33. C 53. D 73. E 93. A
14. A 34. A 54. B 74. A 94. E
15. B 35. D 55. A 75. D 95. C
16. D 36. B 56. E 76. B 96. B
17. C 37. E 57. C 77. C 97. D
18. E 38. C 58. D 78. E 98. A
19. A 39. A 59. B 79. A 99. E
20. B 40. D 60. A 80. D 100. C

Complement multiplu

101. ACE 119. AD 137. ACE 155. AC 173. ABD

102. BD 120. BCD 138. BD 156. AC 174. BCD
103. ABCD 121. BD 139. ABDE 157. ACE 175. BD
104. ACE 122. AD 140. BDE 158. ADE 176. ACE
105. ABC 123. AC 141. AC 159. ACE 177. ACE
106. ABCD 124. ABC 142. ABCE 160. ABCD 178. ABCD
107. ABE 125. BCE 143. ABD 161. ACDE 179. ABCE
108. ABCE 126. CE 144. ABCD 162. AC 180. ABCD
109. BD 127. ACD 145. ABC 163. AD 181. ACDE
110. ABE 128. CE 146. BCDE 164. CE 182. ABCE
111. ACE 129. BD 147. ABCD 165. ABCD 183. ABD
112. ACE 130. ABC 148. ABCE 166. CDE 184. BE
113. BD 131. AC 149. ACE 167. BDE 185. AC
114. ABDE 132. BDE 150. BD 168. BD 186. ABCE
115. ACDE 133. CE 151. BE 169. ABDE 187. ABCE
116. CE 134. BE 152. AC 170. BE 188. ACE
117. BD 135. AC 153. BDE 171. ABC 189. ACE
118. BD 136. BD 154. CDE 172. BDE 190. ACE

27
 II. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Complement simplu

1. Unele săruri cuaternare de amoniu au acţiune bacteriostatică şi bactericidă, atât faţă de germenii
gram-pozitivi, cât şi faţă de cei gram-negativi şi sunt larg folosite ca:
A. antivirotice
B. antifungice
C. antiinflamatoare
D. antiseptice
E. sulfamide

2. Săpunurile obişnuite, având formula generală R – COO–Me+ sunt agenţi:

A. cation activi
B. micşti
C. anion activi
D. anion inactivi
E. inerţi

3. Sărurile cuaternare de amoniu au anionul mic şi un grup cationic voluminos. Însuşirile acestor
substanţe sunt legate de natura acestui grup cationic, de unde le vine şi denumirea de agenţi:
A. cation inactivi
B. anion activi
C. micşti
D. anion inactivi
E. cation activi

4. Săpunurile inverse sunt foarte active, fără a fi toxice, totuşi întrebuinţarea lor este:
A. frecventă
B. limitată
C. interzisă
D. evitată
E. recomandată

5. Săpunurile inverse corespund celor mai multe dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
un bun dezinfectant:
A. sunt puţin toxice pentru om şi animale
B. au puternică acţiune antibacteriană
C. au miros neplăcut şi persistent
D. nu sunt solubile în apă
E.au structură instabilă

6. Benzalconiul este un amestec de substanţe în care radicalul alifatic superior, saturat, are un
număr par de atomi de carbon, între 8 şi 18. Din punct de vedere chimic este clorură de:
A. N-alchil-N,N-dimetil-N-benzilamoniu
B. N-metil-N,N-dimetil-N-benzilamoniu
C. N-benzil-N,N-dimetil-N-benzilamoniu
D. N-alchil-N,N-dimetil-N-propilamoniu
E. N-alchil-N,N-dietil-N-benzilamoniu

7. Clorura de benzalconiu are acţiune bactericidă puternică, mai ales faţă de:
A. spori
B. bacteriile gram-negative

28
 C. viruşi
D. fungi
E. bacteriile gram-pozitive

8. Benzododeciniul, din punct de vedere chimic, este clorură de:

A. N-dodecil-N,N-dimetil-N-benzilamoniu
B. N-propil-N,N-dimetil-N-benzilamoniu
C. N-dodecil-N,N-dietil-N-benzilamoniu
D. N-benzil-N,N-dimetil-N-propilamoniu
E. N-benzil-N,N-dietil-N-propilamoniu

9. Lauralconiul, sau Fortasept, este, din punct de vedere chimic, clorură de:
A. N-(p-lauroilfenoximetil)-N,N-dimetil-benzilamoniu
B. N-(p-lauroilmetil)-N,N-dietil-benzilamoniu
C. N-(p-lauroilfenoxipropil)-N,N-dietil-benzilamoniu
D. N-(p-lauroilfenoxietil)-N,N-dimetil-N-benzilamoniu
E. N-(p-lauroiletil)-N,N-dietil-N-benzilamoniu

10. Benzetoniul este un produs cristalin, fără miros, cu gust foarte amar, întrebuinţat ca:
A. bacteriostatic
B. antiseptic
C. bactericid
D. antifungic
E. antivirotic

11. Cetrimoniul datorită radicalului cetil influenţează în mod favorabil acţiunea:

A. bacteriostatică
B. antibacteriană
C. antifungică
D. antivirotică
E. antiinflamatoare

12. Cetexoniul s-a obţinut prin înlocuirea unui radical metil din molecula cetrimoniului cu un
radical:
A. 2-hidroxifenoxietil
B. 2-ciclohexilfenil
C. 2-ciclohexenilfenil
D. 2-hidroxiciclohexenil
E. 2-hidroxiciclohexil

13. Cetilpiridiniul, sau Germidin, este clorură de:

A. cetiltrimetilamoniu
B. N-cetil-2-hidroxiciclohexilamoniu
C. N-tetrametilfenoxietoxietil
D. cetilpiridiniu
E. cetiltrietilamoniu

14. Dintre derivaţii furanului sunt interesanţi aceia care au în moleculă o grupă, de prezenţa căreia
este condiţionată acţiunea antibacteriană. Această grupă este:
A. amino
B. nitrozo
C. nitro
D. oximă
E. fenoxi

29
15. Nitrofuralul, compus galben, cristalin, foarte puţin solubil în apă, este, din punct de vedere
chimic, semicarbazona:
A. 5-nitrofurfuralului
B. 5-nitrofuralului
C. 5-nitro-2-metil-furanului
D. 5-metil-2-nitrozo-furfuralului
E. 5-etil-2-nitro-furanului

16. Nitrofuralul este un antibacterian puternic, activ în infecţiile cu germeni gram-pozitivi şi gram-
negativi. Este activ în:
A. candidoze
B. infecţii bucofaringiene
C. dezinfecţia instrumentarului medical
D. infecţii cutanate, furunculoze
E. gangrenă gazoasă

17. Furazolidona, din punct de vedere chimic, este:

A. 3-(5’-amino-2-furfurilidenamino)-oxazolidin-2-ona
B. 3-(5’-nitro-2-furfuril-metil)-oxazolidin-2-ona
C. 3-(5’-nitro-2-furfurilidenamino)-oxazolidin-2-ona
D. 3-(5’-nitrozo-2-furfurilidenamino)-oxazolidin-2-ona
E. 3-(5’-nitrozo-2-furfuril)-oxazolidin-2-ona

18. Furazolidona se obţine prin condensarea diacetatului de 5-nitrofurfuriliden cu:

A. 3-nitrooxazolidin-2-ona
B. 3-etiloxazolidin-2-ona
C. 3-feniloxazolidin-2-ona
D. 3-aminooxazolidin-2-ona
E. 3-ciclohexiloxazolidin-2-ona

19. Nitrofurantoina, din punct de vedere chimic, este:

A. 1-(3’-aminofurfurilidenamino)-hidantoină
B. 1-(5’-nitrofurfurilidenamino)-hidantoină
C. 1-(5’-aminofurfurilidenamino)-hidantoină
D. 1-(3’-nitrozofurfurilidenamino)-hidantoină
E. 1-(3’-aminofurfurilidennitrozo)-hidantoină

20. Nitrofurantoina se obţine prin condensarea directă a diacetatului de 5-nitrofurfuriliden cu:

A. 1-aminohidantoina
B. 1-nitrohidantoina
C. 1-nitrozohidantoina
D. 1-fenoxihidantoina
E. 1-metilhidantoina

21. Etacridina, substanţă cunoscută sub denumirea de Rivanol, este lactat de:
A. 2-etoxi-6,9-diamino-acridină
B. 6-etoxi-6,9-diamino-acridină
C. 2-etoxi-5,7-diamino-acridină
D. 2-metoxi-6,9-diamino-acridină
E. 2-metoxi-5,7-diamino-acridină

22. Etacridina este întrebuinţată extern, pentru acţiunea sa puternică antiseptică, şi intern în
dizenteria amibiană, având proprietăţi:
A. bacteriostatice
B. bactericide

30
 C. amibicide
D. antifungice
E. antispastice

23. Acidul nalidixic este reprezentantul cel mai de seamă al derivaţilor naftiridinei, din punct de
vedere chimic fiind acid:
A. 2-metil-1,4-dinitro-1,8-naftiridin-1-etil-4-ceto-3-carboxilic
B. 5-etil-1,3-dinitro-1,8-naftiridin-4-ceto-3-carboxilic
C. 7-etil-1,3-dinitro-1,8-naftiridin-3-carboxilic
D. 7-etil-1,3-diamino-1,8-naftiridin-4-ceto-3-carboxilic
E. 7-metil-1,4-dihidro-1,8-naftiridin-1-etil-4-ceto-3-carboxilic

24. Acidul nalidixic are următoarea formulă chimică:

O C2H5 O
COOH COOH
A. D.
H3C N N N N

C2H5 C6H5

O C2H5 O
H3C COOH COOH

B. E.
N N N N
CH3
C6H5

O
COOH

C.
H5C2 N N
CH3

25. Dintre derivaţii fenotiazinei un rol important îl are clorura de metiltioniniu, compus utilizat ca:
A. antifungic
B. antimicotic
C. antihelmintic
D. antiseptic
E. antipruriginos

26. Acţiunea dezinfectantă a albastrului de metilen este atribuită faptului că poate servi ca
transportor de hidrogen pentru:
A. oxidază
B. dehidrogenază
C. kinază
D. transaminază
E. colinesterază

27. 1,8-Naftiridina este o substanţă cristalină, foarte higroscopică, cu gust amar, nu are întrebuinţări
ca medicament, dar unii derivaţi ai săi au puternică activitate:
A. antiinflamatoare
B. antifungică
C. antibacteriană
D. antimicotică
E. antispastică

28. Acidul nalidixic, sau Negram, se obţine prin sinteză provenind de la:
A. 2-metilpirimidină
B. 2-metilpiperidină

31
 C. 2-metilpiridazină
D. 2-metilpiperazină
E. 2-metilpiridină

29. Acidul nalidixic este un agent antibacterian activ asupra germenilor gram-negativi, mai ales
asupra acelora rezistenţi la alte chimioterapice. Este indicat în special în tratamentul infecţiilor
aparatului:
A. respirator
B. digestiv
C. cardiovascular
D. genito-urinar
E. locomotor

30. Etacridina este o pulbere galbenă, cristalină, fără miros, cu gust amar, cunoscută sub denumirea
de:
A. rivanol
B. nitrofuran
C. nitrofural
D. acid picric
E. nitrofenol

32
 II. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Complement multiplu

31. Alcoolul etilic este lichid limpede, incolor, volatil, gust arzător, pe lângă aceste însuşiri mai
adăugăm:
A. p.f. = 78°C
B. p.f. = 56°C
C. se amestecă în orice proporţie cu apa şi cu majoritatea solvenţilor organici
D. densitatea = 0,814-0,822
E. este inflamabil

32. Alcoolul etilic diluat 70% se obţine prin amestecarea etanolului cu apa în proporţiile de mai jos:
A. 680 g etanol 95°
B. 675 g etanol 95° %
C. 250 g etanol 100°
D. 230 g apă
E. 325 g apă

33. Alcoolul etilic se obţine prin sinteză prin mai multe metode, folosind ca materie primă:
A. amidonul
B. celuloza
C. etena
D. propena
E. acetilena

34. Alcoolul etilic diluat 70°, administrat intern, în doze mici, are acţiune:
A. calmant
B. tonică
C. inhibă SNC
D. emolientă
E. stimulantă asupra SNC

35. Consumul exagerat şi repetat de alcool etilic conduce la:

A. intoxicaţie cronică
B. distrugerea stafilococului albus
C. alcoolism
D. intoxicaţie acută
E. diminuarea durerilor

36. Alcoolul benzilic este cunoscut şi sub denumirea comercială menţionată în cele ce urmează:
A. feniletanol
B. fenilcarbinol
C. feniletilpropil
D. fenilmetanol
E. fenilbutil

37. Alcoolul benzilic are acţiune antiseptică şi anestezică locală. Soluţia apoasă are, în funcţie de
concentraţie, efect:
A. soluţia 0,2% are efect bacteriostatic
B. soluţia 5% are efect bacteriostatic
C. în concentraţie de 0,9% este folosit ca agent conservat al colirelor
D. soluţia 3% are efect bacteriostatic
E. soluţia 10% are efect bacteriostatic

33
38. Care sunt denumirile comerciale ale compusului CH2=O?
A. aldehida formică
B. alcool metilic
C. formol
D. formalină
E. metanol

39. Aldehida formică, dacă este administrată intern este foarte toxică, producând:
A. greaţă
B. palpitaţii
C. vomă
D. convulsii
E. accidente pulmonare grave

40. Prin tratarea unei soluţii de formaldehidă cu amoniac, la temperatura camerei, se obţine:
A. metenamina
B. formamida
C. urotropina
D. formimida
E. hexametilentetramina

41. Metenamina se foloseşte ca:

A. antiseptic extern
B. bactericid
C. antiseptic al căilor urinare
D. hemostatic
E. afecţiuni hepatice

42. Fenolul este una dintre cele mai vechi substanţe antiseptice. Pe lângă proprietăţile sale
antiseptice, anestezice, are şi acţiune caustică, astfel:
A. este toxic protoplasmatic
B. în concentraţii mari precipită proteinele
C. în concentraţii mici denaturează proteinele, fără să producă coagularea lor
D. denaturează proteinele, producând coagularea lor
E. este coroziv pentru piele, putând determina apariţia gangrenelor

43. Unele însuşiri ale fenolului sunt influenţate de către anumiţi solvenţi organici astfel:
A. alcoolul îi măreşte acţiunea necrozantă
B. uleiurile şi glicerina îi măreşte acţiunea necrozantă
C. glicerina şi uleiurile îi atenuează acţiunea necrozantă
D. alcoolul îi micşorează acţiunea necrozantă
E. eterul măreşte acţiunea necrozantă

44. Trebuie să se ţină seama că fenolul este incompatibil cu:

A. fenazona
B. sărurile ferice
C. timolul
D. rezorcina
E. camforul

45. Timolul este un antiseptic foarte bun:

A. din punct de vedere chimic este izopropil m-crezol
B. are proprietăţi fungice
C. este stabil prin expunere la lumină

34
 D. este insolubil în apă şi în alcool
E. are gust dulce

46. Acidul salicilic se obţine:

A. din eugenol prin încălzire la 150°C
B. prin încălzirea fenoxidului de sodiu la 123-145°C
C. în prezenţa dioxidului de carbon
D. la presiune de 6 atmosfere
E. în prezenţa acidului oxalic

47. Acidul salicilic este o substanţă albă, fiind solubilă în:

A. apă fierbinte 1:1
B. apă rece 1:500
C. apă fierbinte 1:15
D. apă rece 1:20
E. insolubil în alcool

48. Dintre derivaţii cloruraţi ai fenolului, important este paraclorofenolul care are:
A. solubilitatea în apă scăzută datorită prezenţei atomului de clor în moleculă
B. solubilitatea în apă mare datorită prezenţei atomului de clor în moleculă
C. acţiune bactericidă mai puternică decât a fenolului
D. acţiune bactericidă mai slabă decât a fenolului
E. coeficientul fenolic 4

49. Hexaclorofenolul se obţine din:

A. 1,2-diclorofenol
B. 2,4,5-triclorofenol
C. în prezenţa acidului sulfuric concentrat
D. formaldehidă
E. în mediu de alcool metilic
50. Prezenţa atomilor de clor determină:
A. creşterea acţiunii antiseptice
B. scade acţiunea antiseptică
C. creşte coeficientul fenolic (coeficientul fenolic este 40)
D. scade coeficientul fenolic (coeficientul fenolic este 10)
E. activitate crescută faţă de germenii gram-pozitivi

51. Rezorcinolul se obţine prin sinteză astfel:

A. din sarea de sodiu a acidului meta-benzendisulfonic
B. din sarea de amoniu a acidului benzendisulfonic
C. prin topire alcalină (280-300°C)
D. prin topire alcalină (100-150°C)
E. prin tratare cu hidroxid de sodiu

52. Deşi rezorcinolul este un antiseptic slab, este folosit sub formă de soluţii 1-3%, unguente 10-
20%, în tratamentul:
A. eczemelor
B. virozelor
C. dermatitelor seboreice
D. afecţiunilor respiratorii
E. micozelor

53. Hexilrezorcinolul se prepară pornind de la:

A. rezorcinol
B. prin condensare cu acid hexanoic
C. printr-o reacţie Friedel-Crafts

35
 D. în prezenţa clorurii de zinc anhidre
E. prin condensare cu alcool benzilic

54. Hexilrezocinolul poate fi administrat oral, sub formă de capsule, ca:

A. antipruriginos
B. antiseptic urinar
C. antivirotic
D. antiemetic
E. antihelmintic

55. Care este denumirea comercială a compusului 5-nitro-8-hidroxi-chinolinei?

A. nitramoniu
B. nitroxolina
C. noviol
D. nibiol
E. chinosol

56. Nitroxolina este un agent cu acţiune bacteriostatică şi bactericidă folosit în tratamentul infecţiilor:
A. respiratorii
B. urinare
C. genitale
D. ale pielii
E. intestinale

57. Care este denumirea comercială a compusului 5-cloro-7-iodo-8-hidroxichinolină?

A. cliochinol
B. chinosol
C. nibiol
D. cifoform
E. vioform

58. Cliochinolul este folosit sub formă de pulbere compusă, unguente sau ovule datorită acţiunii:
A. antivirotice
B. antihelmintice
C. antifungice
D. antituberculoase
E. antiseptice

59. Cliochinolul este contraindicat în:

A. afecţiuni hepatice
B. dermatologice
C. hipertiroidism
D. gastrite
E. T.B.C. evolutiv

60. Clorchinaldolul are acţiune:

A. antipruriginoasă
B. antivirotică
C. antiprotozoare intestinale patogene
D. fungistatică
E. antimicrobiană

61. Cloraminele sunt întrebuinţate sub formă de soluţii de concentraţii diferite pentru:
A. dezinfecţia plăgilor
B. dezinfecţia obiectelor medicale

36
 C. sterilizarea apei potabile
D. sinteza unor medicamente
E. identificarea amidonului

62. Halazona, din punct de vedere chimic, este:

A. acid p-sulfondicloroamidobenzoic
B. acid p-diclorosulfamoilbenzoic
C. acid amido-sulfobenzoic
D. p-carboxisulfondicloramidă
E. acid paradimetilaminobenzoic

63. Sarea de sodiu a halazonei este solubilă în apă şi are o mare putere:
A. fungistatică
B. antimicotică
C. se foloseşte pentru sterilizarea apei potabile
D. amibicidă
E. dezinfectantă

64. Iodofonii sunt compuşi care acţionează ca solubilizanţi sau transportori pentru iod, complecşi
rezultaţi având proprietăţi:
A. antibacteriene
B. antifungice
C. antipruriginoase
D. anatihelmintice
E. antiemetice

65. Complexul iodului cu poli-[1-vinil-2-pirolidinonă] are următoarele denumiri comerciale:

A. povidon-iodid
B. iodoform
C. betadine
D. clorazodina
E. isodine

66. Betadina este o soluţie apoasă utilă în:

A. dezinfecţia mâinilor, câmpului operator
B. tratarea micozelor
C. tratarea rănilor şi ulceraţiilor produse de infecţii bacteriene
D. afecţiuni respiratorii
E. viroze

67. Agenţii oxidanţi au valoare antiseptică datorată eliberării oxigenului; dintre aceşti compuşi
amintim:
A. citratul de sodiu
B. acidul benzoic
C. permanganatul de potasiu
D. peroxizi de Na, K, Ba
E. peroxid de hidrogen

68. În ceea ce priveşte peroxidul de hidrogen menţionăm:

A. este un acid slab
B. se comportă ca oxidant
C. are caracter reducător
D. este neutru
E. are pH-ul 9,2

37
69. Soluţia de concentraţie 3% obţinută prin diluarea perhidrolului se numeşte „apă oxigenată“ şi se
foloseşte ca:
A. antiseptic extern
B. antipruriginos
C. hemostatic
D. antimicotic
E. dezodorizant

70. Soluţia 0,3% de peroxid de hidrogen se foloseşte pentru:

A. irigaţii
B. gargarisme
C. clisme
D. aerosoli
E. spălături oculare

71. Peroxidul de benzoil are următoarele denumiri comerciale:

A. persadox
B. vaoxid
C. Oxy-5
D. metafen
E. Benoxyl

72. Peroxidul de benzoil este utilizat mai mult în:

A. dermatologie
B. gargarisme
C. clisme
D. aerosoli
E. cosmetologie

73. Un număr de compuşi organici ai mercurului sunt încă utilizaţi ca:

A. cosmetice
B. antiseptice
C. diuretice
D. dezinfectante
E. gargară

74. Care este denumirea comercială a compusului 3-hidroximercuri-4-nitro-2-crezol?

A. benoxyl
B. nitromersal
C. persadox
D. metafen
E. oxy-5

75. Nitromersalul are acţiune antiseptică puternică, fiind folosit în soluţii 1/1000-1/10.000 pentru
dezinfecţia:
A. rănilor deschise
B. instrumentelor chirurgicale
C. aparatului uro-genital
D. mucoaselor
E. pielii

76. Sarea de sodiu a [(o-carboxi-fenil)-tio)-etilmercur are următoarea denumire comercială:

A. metafen
B. tiomersal
C. merthiolat

38
 D. nitromersal
E. etilmercuritiosalicilat de sodiu

77. Tiomersalul este folosit ca antiseptic foarte activ sub formă de:
A. tinctură
B. unguente oftalmice
C. soluţie apoasă pentru spălături oculare, nazale, vezicale
D. gargarisme
E. siropuri

78. Agenţii cationici de suprafaţă au acţiune:

A. antivirotică
B. bacteriostatică
C. antimicotică
D. antipruriginoasă
E. bactericidă

79. Clorura de benzalconiu mai are şi alte denumiri ca:

A. germicin
B. zefiran
C. mertiolat
D. zefirol
E. benosept

80. Clorura de p-(1,1,3,3-tetrametilbutil)-fenoxietoxietildimetil-benzilamoniu are următoarele

denumiri comerciale:
A. clorura de benzetoniu
B. phemerol
C. zefiran
D. aseptogenol
E. benosept

81. Clorura de benzetoniu este un agent cationic utilizat ca antiseptic general:

A. al pielii
B. pentru spălături oculare, nazale sau ale mucoaselor în concentraţie de 1/5000
C. pentru spălături uretrale
D. sub formă de tinctură 1/500
E. sub formă de clismă

82. Clorura de cetilpiridinium este un agent cationic al cărui atom de azot cuaternar este inclus într-
un heterociclu hexagonal. Acest compus are următoarele denumiri comerciale:
A. ceepryn
B. germidin
C. diaparen
D. hibidens
E. phemerol

83. Clorura de cetilpiridiniu se întrebuinţează ca antiseptic general sub formă de:

A. soluţii apoase 1/1000 pentru pielea intactă
B. soluţii 1/1000 pentru ulceraţii minore
C. soluţii 1/2000-1/10000 pentru mucoase
D. soluţii 1/10 pentru mucoase
E. soluţii 1/50 pentru spălături oculare

39
84. Clorhexidina are un spectru antibacterian larg, dar nu este activă împotriva:
A. fungilor
B. bacteriilor care imprimă mediului un pH acid
C. sporilor
D. unor saprofite
E. virusurilor

85. Clorhexidina este folosită ca antiseptic local pentru:

A. dezinfecţia câmpului operator
B. spălături oculare
C. spălături vezicale
D. badijonaj în gât
E. dezinfecţia obiectelor şi localurilor

86. Lactatul de 2-etoxi-6,9-diaminoacridină are următoarele denumiri comerciale:

A. albastru de metilen
B. etacridina
C. bromocet
D. rivanol
E. hibidens

87. Etacridina, datorită acţiunii sale antiseptice, este utilizată:

A. extern în dermatologie, chirurgie, ginecologie
B. extern în oftalmologie
C. intern, în tratamentul dizenteriei amibiene
D. intern, în afecţiuni respiratorii
E. ca fungicid

88. Dintre derivaţii de fenotiazină, clorura de metiltioniniu este un antiseptic slab utilizat:
A. extern, sub formă de soluţii 1/20-1/50
B. extern, sub formă de colire 1/1
C. intern, ca antiseptic al aparatului genito-urinar şi gastro-intestinal
D. intern, sub formă de tinctură
E. ca antidot în otrăvirile cu cianuri

89. Semicarbazona 5-nitrofurfuralului are următoarele denumiri comerciale:

A. nitrofurazona
B. nitrofural
C. nitrofuran
D. furazolidona
E. furacin

90. Nitrofuralul este activ în infecţiile cu germeni gram-negativi şi gram-pozitivi, fiind un agent
antibacterian puternic. Se foloseşte, singur sau asociat cu sulfamide, în:
A. infecţiile cu Trichomona vaginalis
B. infecţii cu Pseudomonas
C. gangrena gazoasă
D. encefalita meningococică
E. tratamentul plăgilor infectate

91. Furazolidona având un spectru larg de acţiune este foarte activ în infecţiile cu:
A. streptomices sp.
B. Candida albicans
C. Klebsiella sp.
D. Trichomonas vaginalis
E. Proteus

40
92. Nitrofurantoina este un agent antibacterian cu spectru larg de acţiune, fiind indicat în:
A. infecţii rino-faringiene
B. infecţiile tractului urinar
C. nu este indicat în leziuni renale grave
D. infecţii cutanate
E. nu este indicat în fenomene de anurie şi oligurie

93. Care sunt denumirile comerciale ale compusului: 1-(5’-nitro-2’-furfurilidenamino)-hidantoină?

A. furazolidona
B. nitrofurantoina
C. nitrofural
D. nifuroxima
E. furadantin

94. Acidul 1-etil-1,4-dihidro-7-metil-4-oxo-1,8-naftiridin-3-carboxilic are următoarele denumiri

comerciale:
A. negram
B. nitrofurantoin
C. nitrofural
D. acid nalidixic
E. diaparen

95. Acidul nalidixic se obţine prin sinteză din:

A. metilpiridină
B. amidură de sodiu
C. etoximetilmalonat de dietil
D. diesterul metilic al acidului malonic
E. malonat de diizopropilamină

96. Acidul nalidixic este utilizat în tratamentul infecţiilor tractului genito-urinar, în special acelora
determinate de bacterii:
A. gram-negative
B. ricketzii
C. rezistente la alţi agenţi antiinfecţioşi
D. Trichomonas
E. Salmonella

97. Modul de acţiune al acidului nalidixic se explică prin inhibarea selectivă a sintezei de ADN-
bacterian. După administrare orală acidul nalidixic:
A. se absoarbe repede
B. este intens metabolizat
C. este rapid excretat
D. este eliminat nemetabolizat
E. nu este absorbit în totalitate

98. Acidul oxolinic are acţiune antibacteriană foarte bună, asemănătoare cu cea a acidului nalidixic,
dar:
A. mai accentuaă în infecţiile cauzate de Proteus
B. este activ în viroze
C. este activ şi asupra stafilococilor
D. este activ în micoze
E. este activ în infecţii digestive

41
99. Cinoxacina este omologul superior al acidului oxolinic, având proprietăţi antibacteriene
asemănătoare acizilor nalidixic şi oxolinic. Se foloseşte în tratamentul infecţiilor:
A. respiratorii
B. genito-urinare cauzate de bacterii gram-negative
C. pielii
D. proprietăţile antiinfecţioase sunt superioare celor produse de negram
E. digestive

100. Care este denumirea comercială a următorului compus: monoclorhidrat de 2,6-diamino-3-

(fenilazo)-piridină?
A. cinobac
B. clorhidrat de fenazopiridină
C. negram
D. furacin
E. pyridium

42
 RĂSPUNSURI

II. ANTISEPTICE ŞI DEZINFECTANTE

Complement simplu

1. D 11. B 21. A
2. C 12. E 22. C
3. E 13. D 23. E
4. B 14. C 24. A
5. B 15. A 25. D
6. A 16. E 26. B
7. E 17. C 27. C
8. A 18. D 28. E
9. D 19. B 29. D
10. C 20. A 30. A

Complement multiplu

31. ACE 49. BCDE 67. CDE 85. ACE

32. BE 50. ACE 68. ABC 86. BD
33. ACE 51. AC 69. ACE 87. AC
34. BE 52. ACE 70. BE 88. ACE
35. AC 53. ABCD 71. ABCE 89. ABCE
36. BD 54. BE 72. AE 90. ACE
37. ACD 55. BD 73. BCD 91. BD
38. ACDE 56. BC 74. AD 92. BCE
39. ACDE 57. ADE 75. BDE 93. BE
40. ACE 58. CE 76. BCE 94. AD
41. CE 59. ACE 77. ABC 95. ABC
42. ABCE 60. CDE 78. BE 96. AC
43. AC 61. ABC 79. ABDE 97. ABC
44. ABDE 62. ABD 80. ABD 98. AC
45. AB 63. CE 81. ABD 99. BD
46. BCD 64. AB 82. AB 100. BE
47. BCE 65. ACE 83. ABC
48. ACE 66. ABC 84. BCE

43
 III. SULFAMIDE BACTERIOSTATICE

Complement simplu

1. O cultură oprită în dezvoltarea sa de o sulfamidă îşi poate relua activitatea prin administrarea
unei:
A. antimicotic
B. antibiotic
C. antisulfamide
D. antivirotic
E. antiinflamator

2. Transformările pe care le suferă sulfamidele în organism au loc la nivelul ficatului, unde se

produce acetilarea funcţiei:
A. amidice
B. sulfamoil
C. sulfanilamidă
D. sulfanilamină
E. aminice

3. Majoritatea sulfamidelor se absorb foarte bine:

A. pe cale renală
B. în ţesut adipos
C. la nivelul oaselor
D. pe cale digestivă
E. pe cale rectală

4. Una dintre metodele industriale de sinteză a sulfamidelor foloseşte, în mod obişnuit, clorura
acidului p-acetilaminobenzensulfonic, care se obţine prin acţiunea acidului clorosulfonic asupra:
A. acetanilidei
B. acetanilinei
C. acetonitrilului
D. acidului acetic
E. sulfanilamidei

5. Sulfanilamida este o pulbere microcristalină, albă, fără miros, cu gust slab amar, având
următoarea formulă chimică:
NO2 NH2

A. D.
SO2NH2
NH–SO2

NH2 NO2

B. E.
SO2NH2 SO2–NH–R

NO

C.

SO2NO2

44
6. Sulfanilamida se obţine prin tratarea clorurii acidului p-acetilamino-benzensulfonic (CAS) cu
amoniac 20% după cum urmează:
A. acetilarea
B. demetilarea
C. dehidrogenarea
D. hidrogenarea
E. dezacetilarea

7. Sulfacetamida este derivatul N1-acetilat al:

A. grupării sulfamoiloxi
B. sulfonamidei
C. sulfanilamidei
D. aminei aromatice
E. metilsulfanilamidei

8. Sarea de sodiu a sulfacetamidei se întrebuinţează mai ales în:

A. ginecologie
B. urologie
C. ORL
D. oftalmologie
E. hematologie

9. Sulfafurazolul este o sulfamidă cu acţiune de scurtă durată, având ca nucleu de bază:

A. izoxazolul
B. oxazolul
C. tiazolul
D. pirazolul
E. pirolul

10. Neoxazolul este, din punct de vedere chimic:

A. 5-sulfamido-3,4-dietilizoxazol
B. 5-sulfanilamido-3,4-dimetilizoxazol
C. 5-sulfizo-3,4-dimetilizoxazol
D. 4-sulfamido-3,4-dietilizoxazol
E. 3-sulfanilamino-3,4-dietilizoxazol

11. Sulfafurazolul acetilat la grupa sulfamoil este foarte activ, mai puţin solubil, nu este amar şi de
aceea este preferat în:
A. ginecologie
B. dermatologie
C. afecţiuni ale aparatului respirator
D. afecţiuni cardiovasculare
E. pediatrie

12. Care dintre formulele de mai jos corespunde sulfatiazolului?

NH2

A.
S
SO2NH
O

B.
O
SO2NH
N

45
 NH2

C.
N
SO2NH
S

NH2

D.
SO2NH
O

NH2

E.
N
SO2NH
N

13. Sulfatiazolul se obţine prin condensarea CAS-ului cu:

A. 2-amino-5-nitro-tiazolul
B. 2-nitrozotiazolul
C. 2-nitrotiazolul
D. 2-aminotiazolul
E. 2-metilaminotiazolul

14. Sulfatiazolul este o sulfamidă cu eliminare:

A. rapidă
B. medie
C. târzie
D. lentă
E. sub formă de sare de calciu

15. Unii derivaţi N4-acilaţi ai sulfatiazolului, foarte greu solubili şi greu absorbabili în organism
sunt folosiţi cu precădere în infecţiile:
A. genitale
B. intestinale
C. renale
D. bucale
E. respiratorii

16. Sulfatiazolul este contraindicat în:

A. afecţiunii respiratorii
B. meningite acute
C. infecţii cu stafilococi
D. infecţii cu streptococi
E. insuficienţa hepatică

17. Dintre sulfamidele pirimidinice amintim sulfadiazina, care, din punct de vedere chimic, este:
A. 2-sulfamoilpirimidina
B. 4-sulfanilaminopiridazina
C. 2-sulfanilamidopirimidina
D. 3-sulfanilamidopirazina
E. 4-sulfanilaminopiperazina

46
18. Sulfadiazina se obţine prin condensarea CAS-ului cu:
A. 2-amidopirimidina
B. 2-nitropirimidina
C. 2-nitrozopiridazina
D. 2-aminopirimidina
E. 2-aminopiperazina

19. Determinarea cantitativă a sulfadiazinei se face prin metoda:

A. nitritometrică
B. argentometrică
C. bromatometrică
D. acido-bazic în mediu anhidru
E. colorimetrică

20. Sulfadiazina este sulfamida preferată în infecţiile:

A. gonococice
B. meningococice
C. determinate de Haemophilus
D. produse de spirochete
E. datorate Salmonelei

21. Sulfamerazina este o substanţă microcristalină, albă, cu gust amar, foarte puţin solubilă în apă,
având următoarea formulă chimică:
NH2 NH2

CH3

A. D. N
CH3

SO2NH SO2NH
N

NH2 NH2

CH3
N
B. E.
SO2NH
SO2NH N CH3

NH2

CH3

C. N
SO2NH
N

22. Sulfamerazina are aceleaşi întrebuinţări ca şi:

A. sulfanilamida
B. prontozilul roşu
C. sulfatiazolul
D. sulfadiazina
E. neoxazolul

23. Sulfamerazina, din punct de vedere chimic, este:

A. 2-sulfanilamido-4-butil-pirimidină
B. 2-sulfanilamido-1-metil-piridina
C. 2-sulfanilamido-3-metil-piperazina
D. 2-sulfanilamido-4,6-dimetil-piridina
E. 2-sulfanilamido-4-metil-pirimidină

47
24. Determinarea cantitativă a sulfamerazinei se face prin metoda:
A. nitritometrică
B. argentometrică
C. permanganatometrică
D. bromatometrică
E. colorimetrică

25. Sulfadimidina are următoarea structură chimică:

NH2

A. N
CH3

SO2NH

NH2

CH3

B. N
SO2NH
N CH3
NH2

CH3
N
C. SO2NH

CH3
NH2

CH3

D.
SO2NH
N
NH2

N CH3
E.
SO2NH
N

26. Următoarele sulfamide cu nucleu pirimidinic, sulfadiazina, sulfamerazina, sulfadimidina, sunt:

A. antagoniste
B. sinonime
C. sinergice
D. similare
E. retard

27. Sulfadimidina, din punct de vedere chimic, este:

A. 2-sulfanilamido-pirimidină
B. 2-sulfanilamido-piridină
C. 2-sulfanilamido-4,6-dimetilpiperazină
D. 2-sulfanilamido-4,6-dimetilpirimidină
E. 2-sulfanilamido-4,6-dimetil-piridină

28. Sulfafenazolul este o sulfamidă pirazolică cu acţiune de durată:

A. foarte scurtă
B. prelungită
C. lungă

48
 D. scurtă
E. medie

29. Sulfafenazolul este, din punct de vedere chimic:

A. 1-fenil-5-sulfanilamidopirazol
B. 2-fenil-5-sulfanilamidopirazol
C. 1-metil5-sulfanilamidotiazol
D. 1-fenil-5-sulfanilamidopirol
E. 1-fenil-5-sulfanilaminopirol

30. Sulfafenazolul este o sulfamidă cu acţiune semiretard şi cu un spectru de activitate:

A. limitat
B. larg
C. mediu
D. redus
E. foarte limitat

31. Sulfafenazolul are următoarea structură chimică:

NH2

A.
SO2NH N
N
C6H5

NH2

B. N
C6H5

SO2NH
N
NH2

C.
SO2NH C6H5
S
NH2

D.
C6H5
SO2NH
O
NH2

E.
SO2NH C6H5
N

32. Sulfametoxazolul este o sulfamidă izoxazolică cu acţiune:

A. de scurtă durată
B. de lungă durată
C. semiretard
D. prelungită
E. de durată foarte scurtă

49
33. Sulfametoxazolul este o sulfamidă cu acţiune de durată medie, mult potenţată prin asociere cu
un compus antibacterian foarte activ, având următoarea denumire:
A. trinitrobenzen
B. trinitrat de metil
C. nitrofenol
D. trimetoprim
E. trimetoxibenzen

34. Care dintre formulele de mai jos corespund sulfametoxazolului?

NH2

A.
SO2NH CH3

O
NH2

B.
SO2NH CH3
O
NH2

C. N
SO2NH

C6H5

NH2

D.
SO2NH
N
C6H5

NH2

E.
SO2NH
N CH3
O

35. Sulfametoxazolul, din punct de vedere chimic, este:

A. 3-sulfanilamido-5-metilizoxazol
B. 2-sulfanilamido-5-izoxazol
C. 2-sulfanilamido-5-aminoizoxazol
D. 2-sulfanilamino-4-nitroizoxazol
E. 2-sulfanilamino-4-nitrozoizoxazol

36. Asocierea dintre sulfametoxazol şi trimetoprim este folosită sub diferite denumiri, dintre care:
A. gantanol
B. biseptol
C. oris
D. cibazol
E. elendron

50
37. Sulfametoxipiridazina este o sulfamidă piridazinică cu acţiune de:
A. durată medie
B. durată scurtă
C. lungă durată
D. durată foarte scurtă
E. durată limitată

38. Din punct de vedere chimic, sulfametoxipiridazina este:

A. 3-sulfanilamido-2-metoxipirazina
B. 3-sulfanilamido-2-metilpiperazina
C. 3-sulfanilamido-5-nitropirazina
D. 3-sulfanilamido-6-metoxipiridazina
E. 3-sulfanilamido-6-etoxipiperidina

39. Care dintre formulele de mai jos corespund sulfametoxipiridazinei?

NH2

A.
SO2NH
N OCH3
NH2

B. OCH3
N
SO2NH
N
NH2

C.
SO2NH N N CH3

NH2

D.
SO2NH OCH3
N N
NH2

E.
SO2NH N N CH3

40. Eliminarea sulfametoxipiridazinei din organism se face:

A. lent
B. repede
C. parţial
D. uşor
E. foarte rapid

41. Acţiunea prelungită a sulfametoxipiridazinei este determinată de prezenţa, pe nucleul

heterociclic, a grupei:
A. metil
B. metoxil
C. etil

51
 D. etoxil
E. izopropil

42. Sulfametoxidiazina este, din punct de vedere chimic:

A. 2-sulfanilamido-5-metoxipiperidină
B. 2-sulfanilamido-5-metoxipiperazina
C. 2-sulfanilamido-5-metoxipirimidină
D. 2-sulfanilamido-5-metoxipiridina
E. 2-sulfanilamido-5-metoxipiridazina

43. Care dintre formulele de mai jos corespund sulfametoxidiazinei?

NH2

A. OCH3

SO2NH
N
NH2

B.
N
SO2NH
OCH3
NH2

C. N OCH3

SO2NH
N
NH2

D. OCH3
N
SO2NH
N
NH2

E. N

SO2NH
N OCH3

44. Sulfametoxidiazina este una dintre cele mai active sulfamide cu acţiune:
A. foarte scurtă
B. lentă
C. medie
D. scurtă
E. prelungită

45. Sulfadimetoxina este o pulbere microcristalină, albă, sensibilă la lumină, insolubilă în apă,
având următoarea structură chimică:
NH2

OCH3
A.
N N
SO2NH
OCH3

52
 NH2

B. OCH3
N
SO2NH
OCH3
NH2

OCH3
C.
SO2NH
N CH3
NH2

D. N OCH3

SO2NH
N
NH2

E. N OCH3

SO2NH
N OCH3

46. Sulfametoxidiazina, din punct de vedere chimic, este:

A. 6-sulfanilamido-2-dimetoxipirazină
B. 6-sulfanilamido-2,4-dimetoxipirimidină
C. 6-sulfanilamido-2,3-dimetoxipiperazină
D. 6-sulfanilamido-2,5-dimetoxipiridazina
E. 6-sulfanilamido-2,4-dimetoxidiazina

47. Sulfadoxina este o sulfamidă cu acţiune de durată:

A. foarte scurtă
B. medie
C. foarte lungă
D. lungă
E. scurtă

48. Din punct de vedere chimic sulfadoxina este:

A. 2-sulfanilamido-4,5-dimetoxipiridina
B. 6-sulfanilamido-4,5-dimetoxipiperidina
C. 2-sulfanilamido-4,5-dimetoxipirazina
D. 6-sulfanilamido-4,5-dimetoxipirimidină
E. 6-sulfanilamido-4,5-dimetoxipiperazina

49. Formula chimică a sulfadoxinei este următoarea:

NH2

OCH3
A. N

SO2NH
N OCH3

53
 NH2

OCH3
N
B.
SO2NH

OCH3
NH2

OCH3

N
C.
SO2NH

OCH3
NH2

D. N OCH3

SO2NH
N OCH3
NH2

N N
E.
SO2NH
OCH3
OCH3

50. Din punct de vedere chimic sulfalenul este:

A. 2-sulfanilamido-3-metoxipirazină
B. 2-sulfanilamido-4-metoxipirimidină
C. 2-sulfanilamido-5-metoxipiperazină
D. 2-sulfanilamido-6-metoxipiperidină
E. 2-sulfanilamido-3-metoxipiridină

51. Sulfalenul este o sulfamidă cu mare difuzabilitate în organism, foarte activă, toxicitate redusă şi
eliminare:
A. rapidă
B. lentă
C. medie
D. foarte rapidă
E. totală

52. Din punct de vedere chimic, ftalilsulfatiazolul este:

A. 2-(N4-ftalilsulfanilamido)-pirazol
B. 2-(N4-ftalilsulfanilamido)-tiadiazină
C. 2-(N4-ftalilsulfanilamido)-tiazol
D. 2-(N4-ftalilamido)-tiazol
E. 2-(N4-ftalimidosulfanilamido)-tiazol

53. Ftalilsulfatiazolul se obţine prin încălzirea sulfatiazolului cu:

A. anhidrida acetică
B. acetaldehida
C. aldehida maleică
D. anhidrida ftalică
E. succinimida

54
54. Datorită moleculei mari şi a insolubilităţii sale, ftalilsulfatiazolul se absoarbe în cantitate redusă
la nivelul:
A. aparatului genital
B. rinichilor
C. aparatului respirator
D. aparatului cardio-vascular
E. tubului digestiv

55. Ftalilsulfatiazolul, prin hidroliză eliberează în intestinul gros o sulfamidă, care rămâne în
conţinutul intestinal, unde realizează concentraţii mari cu acţiune locală puternică asupra
germenilor sulfamido-sensibili, numită:
A. sulfatiazol
B. sulfanilamidă
C. sulfamerazină
D. sulfafenazol
E. sulfafurazol

56. La administrare prelungită de ftalilsulfatiazol pot să apară tulburări, datorate bacteriilor

intestinale, în sintetizarea vitaminei:
A. B
B. K
C. A
D. E
E. C

57. Una dintre sulfamidele utilizate în tratamentul infecţiilor cauzate de arsuri este:
A. sulfalenul
B. neoxazolul
C. mafenidul
D. sulfanilamida
E. sulfatiazolul

58. Mafenidul, în urma asocierii cu sulfatioureea, formează un compus utilizat în tratamentul infec-
ţiilor cu germeni aerorbi şi anaerobi, care apar ca urmare a complicaţiilor determinate de arsuri,
şi care se numeşte:
A. marfanil
B. oris
C. gantanol
D. sulfatolamida
E. sulfalan

59. Printre sulfamidele folosite în tratamentul infecţiilor gastrointestinale se numără şi:

A. sulfizoxazolul
B. sulfadiazina
C. sulfamerazina
D. marfanilul
E. sulfasalazina

60. Care dintre compuşii de mai jos este utilizat ca agent antibacterian pentru sterilizarea pre-
operatorie a tractului gastrointestinal?
A. ftalilsulfacetamida
B. sulfatiazolul
C. sulfafurazolul
D. sulfadimetoxina
E. sulfadoxina

55
61. Cei mai interesanţi compuşi s-au obţinut prin substituiri la atomul de azot N1, fiind foarte
importantă:
A. gruparea sulfonil
B. dublele legături ale compusului de bază
C. natura nucleului de bază
D. natura substituentului
E. gruparea sulfanilil

62. Compuşii obţinuţi prin substituiri la grupa N4 sunt activi numai:

A. „in vivo“ şi „in vitro“
B. „in vitro“
C. în mediu alcalin
D. în mediu acid
E. „in vivo“

63. Prezenţa grupei metoxil pe radicalii heterociclici, în special la sulfamidele diazinice influenţează
eliminarea sulfamidelor din organism, având deci acţiune:
A. prelungită
B. de scurtă durată
C. de durată medie
D. asupra salmonelei
E. în tulburări de ritm cardiac

64. Acilarea grupei sulfanil (–SO2NH2) conduce la sulfamide cu acţiune:

A. de scurtă durată
B. de durată medie
C. selectivă
D. nespecifică
E. prelungită

65. Studiile efectuate pe un număr mare de sulfamide au arătat că forma activă a sulfamidelor este
cea:
A. neutră
B. ionizată
C. covalentă
D. coordinativă
E. sub formă complexată

66. Cu privire la mecanismul de acţiune al sulfamidelor, teoria „metabolismului esenţial“ se bazează

pe existenţa unei asemănări între structura sulfamidelor cu un component, indispensabil proce-
sului de creştere şi înmulţire a celulelor vii, adică acidul:
A. o-nitrobenzoic
B. p-aminosalicilic
C. m-aminosalicilic
D. p-aminobenzoic
E. m-aminobenzoic

67. Datorită asemănării structurale a sulfamidelor cu acidul p-aminobenzoic, sulfamidele pot înlocui
acidul p-aminobenzoic, în unele reacţii enzimatice, astfel, inhibă formarea acidului:
A. aspartic
B. folinic
C. glutamic
D. nicotinic
E. folic

56
68. Acţiunea sulfamidelor poate fi anulată de compuşi cu structură asemănătoare, care sunt
combinaţii:
A. antisulfamide
B. inhibitori ai acidului folinic
C. antimetaboliţi
D. inhibitori ai acidului dihidropteroic
E. inhibitori ai folatcoenzimelor

69. S-a constat că dacă o bacterie este rezistentă la o sulfamidă este rezistentă la:
A. un grup redus de sulfamide
B. antibiotice
C. toate
D. sulfamidele din clasa respectivă
E. dezinfectante

70. În general, sulfamidele se administrează pe cale orală sub formă de:

A. capsule
B. comprimate
C. siropuri
D. limonade
E. linimente

71. Administrarea sulfamidelor parenteral (i.v.) este mai rar folosită deoarece pH-ul alcalin al
soluţiei injectabile determină:
A. scleroza venelor
B. complicaţii septice
C. scleroza multiplă
D. scăderea coeficientului de absorbţie
E. scăderea concentraţiei în sânge

72. În ceea ce priveşte toxicitatea sulfamidelor, s-a constatat că un rol important îl joacă:
A. concentraţia soluţiei
B. mediul înconjurător
C. factorul individual
D. eliminarea
E. modul de administrare

73. Sulfamidele sunt solubile şi în soluţii de hidroxizi alcalini datorită caracterului:

A. ionic
B. amfoter
C. covalent
D. neutru
E. amfiionic

74. Sulfametizolul, din punct de vedere chimic, este:

A. 1-metil-2-sulfanilamido-tiazol
B. 3-etil-2-sulfanilamido-oxazol
C. 4-metil-2-sulfanilamido-pirol
D. 5-metil-2-sulfanilamido-1,3,4-tiadiazol
E. 3-etil-2-sulfanilamido-imidazol

75. Sulfona mamă, utilizată în domeniul clinic se numeşte:

A. silvaden
B. marbadal

57
 C. ftazin
D. sulfamilon
E. dapsona

76. Dapsona, care din punct de vedere chimic este 4,4’-sulfonil-dianilină, este utilizată în trata-
mentul:
A. leprei
B. leucemiei
C. micozelor
D. helmintiazelor
E. nevrozelor

77. Homosulfanilamida, din punct de vedere chimic, este:

A. 6-sulfanilamido-dimetoxipirimidina
B. 1-fenil-5-sulfanilamidopirazol
C. p-(amino-metil)-benzen-sulfonamidă
D. 3-sulfanilamido-metoxi-piridazină
E. 2-sulfanilamido-metoxi-pirimidină

78. Amestecul obţinut din asocierea sulfadiazinei şi sulfamerazinei, în cantităţi egale, se numeşte:
A. kinex
B. merdis
C. marbadal
D. gantanol
E. dulana

79. Sulfamidele care se absorb uşor sunt eliminate:

A. treptat
B. selectiv
C. foarte lent
D. repede
E. lent

80. Unul dintre dezavantajele pe care le prezintă sulfamidele este:

A. modul de administrare
B. distribuţia
C. absorbţia
D. aciditatea
E. cristaluria

58
 III. SULFAMIDE BACTERIOSTATICE

Complement multiplu

81. Structura chimică a sulfamidei se pretează la o serie de substituiri, efectuate la:

A. C3
B. C6
C. –NH2
D. –SO3
E. –SO2NH2

82. Substanţele care anulează acţiunea bacteriostatică a sulfamidelor se numeşte antisulfamide.

Dintre acestea amintim:
A. aminoacizii
B. acidul para-aminobenzoic
C. metionina
D. anestezina
E. timina

83. Sulfonele sunt substanţe utilizate ca agenţi antibacterieni. Dintre acestea amintim:
A. dapsona
B. sulfanilamida
C. acetosulfona
D. metionina
E. timina

84. Studiile efectuate cu privire la relaţiile între structura chimică şi acţiunea farmacologică au
arătat că pentru obţinerea unui efect terapeutic optim este necesară prezenţa în structura chi-
mică a următoarelor componente:
A. ciclul aromatic
B. gruparea –NH2
C. gruparea –SO2
D. radicalul fenil
E. halogeni

85. Difuzarea sulfamidelor în organism este destul de rapidă, ele repartizându-se în concentraţii
sensibil egale în:
A. sânge
B. oase
C. diferite ţesuturi
D. ţesutul nervos
E. ţesutul adipos

86. Majoritatea sulfamidelor se absorb foarte bine pe cale digestivă şi se elimină prin urină, elimi-
narea pe care intestinală fiind neînsemnată. Unele sulfamide se absorb foarte puţin în organism
şi se elimină în mare parte pe cale intestinală, ca de exemplu:
A. sulfatiazolul
B. sulfaguanidina
C. sulfadimidina
D. succinilsulfatiazolul
E. ftalilsulfatiazolul

59
87. După administrare de sulfamide pot apărea fenomene neplăcute, ca:
A. cefalee
B. greaţă
C. eriteme
D. urticarie
E. hipertensiune arterială

88. Majoritatea accidentelor provocate de sulfamide se datorează, nu atât toxicităţii lor, cât mai ales
faptului că au fost administrate neraţional unor bolnavi:
A. cu afecţiuni hepatice
B. având tulburări ale funcţiei renale
C. vârstnici
D. astenici
E. deshidrataţi
NH2

89. Care este denumirea chimică a acestui compus:

SO2NH2
A. p-aminosulfanilamidă
B. p-aminobenzensulfonamidă
C. p-nitrobenzensulfonamidă
D. sulfanilamidă
E. p-aminobenzenamidă
NH2

90. Denumirea chimică a următoarei grupe este:

SO2–NH–

A. sulfamil
B. sulfamidă
C. sulfanilamido
D. sulfamoil
E. 4-aminobenzensulfanilamido-
NH2

91. Denumirea chimică a acestei grupe este:

SO2NH –

A. sulfanilil
B. sulfanilamido
C. sulfamil
D. sulfamoil
E. sulfanil

92. Compuşii cei mai interesanţi au fost obţinuţi prin substituiri efectuate la atomul de azot amidic
(N1’), sulfamidele rezultate fiind foarte active dacă substituentul respectiv este heterociclic; ca
exemplu menţionăm următorii heterociclii:
A. tiazolic
B. pirimidinic
C. piridinic
D. indolic
E. fenantrenic

60
93. Prezenţa grupei metoxil pe radicalii heterociclici, în special la sulfamidele diazinice determină:
A. eliminare rapidă
B. întârzierea eliminării din organism
C. acţiune de scurtă durată
D. activitate prelungită
E. toxicitate crescută

94. În cadrul grupului de sulfamide retard (depozit) au fost obţinute substanţe cu acţiune bacterio-
statică:
A. insolubile
B. puternică
C. polivalentă
D. prelungită
E. solubilitate mare în urinǎ

95. Acilarea grupării sulfamil conduce la sulfamide:

A. retard
B. cu acţiune neselectivă
C. cu acţiune selectivă
D. de scurtă durată
E. mai stabile

96. Pentru caracterizarea şi dozarea sulfamidelor se folosesc reacţii caare se adresează, fie:
A. nucleului aromatic
B. grupării –SO2
C. grupării –SO2–NH–
D. grupării aminice –NH2
E. substituentului de la N4

97. Funcţia aminică aromatică poate fi pusă în evidenţă prin reacţia de:
A. nitrare
B. diazotare şi cuplare cu fenoli sau amine
C. diazotare şi cuplare cu beta-naftol
D. bromurare
E. condensare cu p-dimetilaminobenzaldehida

98. Sulfamidele reacţionează cu cea mai mare parte a reactivilor specifici pentru alcaloizi, ca acizii:
A. acetic
B. silicotungstic
C. picrolonic
D. stifnic
E. picric

99. Determinarea cantitativă a sulfamidelor se poate face:

A. acido-bazic în mediu neapos
B. nitritometric
C. bromatometric
D. argentometric
E. fotometric

100. Majoritatea metodelor de sinteză a sulfamidelor folosesc ca materie primă următoarele

substanţe:
A. CAS
B. clorura acidului p-acetilaminobenzensulfonic
C. clorura acidului p-aminobenzoic

61
 D. clorura acidului p-carbetoxiaminobenzensulfonic
E. clorura acidului p-nitrobenzensulfonic

101. Un intermediar preţios utilizat în sinteza unui grup mai restrâns de sulfamide este sulfanilamido-
nitrilul, de la care se poate trece la:
A. sulfacarbamidă (prin adiţia H2O)
B. sulfacetamidă (prin adiţie NH2)
C. sulfatiouree (prin adiţia H2S)
D. sulfanilamidă (prin adiţia H2O)
E. sulfaguanidină (prin adiţia NH3)

102. De la sulfanilamidonitril, prin adiţia apei, hidrogenului sulfurat sau amoniacului, se pot obţine
următoarele sulfamide caracteristice:
A. sulfanilamidă
B. sulfatiouree
C. sulfacarbamidă
D. sulfacetamidă
E. sulfaguanidină

103. Având în vedere absorbţia şi eliminarea din organism, sulfamidele bacteriostatice se pot clasi-
fica astfel:
A. sulfamidele uşor absorbabile şi cu eliminare rapidă (4-6 ore)
B. sulfamidele greu absorbabile şi cu eliminare rapidă
C. sulfamidele cu acţiune prelungită, se absorb uşor, dar se elimină foarte lent (12-24 ore)
D. sulfamidele cu acţiune de scurtă durată şi eliminare foarte lentă
E. sulfamidele puţin absorbite la nivelul intestinului, realizează concentraţii mari la acest
nivel, determinănd o acţiune locală puternică

104. Sulfamidele fiind considerate ca derivaţi ai sulfanilamidei se pot împărţi după locul unde s-a
făcut substituirea, astfel:
A. sulfamide N4 substituite
B. sulfamide N1 substituite
C. sulfamide N1 şi N4 disubstituite
D. sulfamide C3 substituite
E. sulfamide C3 şi C6 disubstituite

105. Para-aminobenzensulfonamida are următoarele denumiri comerciale:

A. sulfacetamidă
B. sulfatiazol
C. sulfanilamidă
D. neoxazol
E. prontozil alb

106. Sulfanilamida este folosită în:

A. sinteza altor sulfamide
B. infecţii cu stafilococi
C. infecţii severe cu pneumococi
D. infecţii gastro-intestinale
E. medicina veterinară

107. Dintre sulfamidele N1-acilate amintim:

A. sulfacetamida
B. sulfanilamida
C. N1-acetilsulfanilamida

62
 D. sulfatiazolul
E. albucid

108. Sarea de sodiu a sulfacetamidei se întrebuinţează în:

A. chirurgie
B. oftalmologie
C. afecţiuni respiratorii
D. afecţiuni ale pielii capului
E. procesul pitiriazic al pielii capului

109. Sulfamidele heterociclice se împart în sulfamide:

A. pentagonale poliheteroatomice
B. hexagonale monoheteroatomice
C. hexagonale poliheteroatomice
D. pentagonale monoheteroatomice
E. pentagonale fixate la N4

110. Dintre sulfamidele izoxazolice amintim:

A. sulfafurazolul
B. gantanolul
C. N1-acetilsulfafurazol
D. sulfatiazolul
E. sulfametoxazolul

111. Care este denumirea comercială a compusului următor: 5-sulfanil-amido-3,4-dimetilizoxazol?

A. sulfizoxazol
B. sulfanilamida
C. neoxazol
D. sulfatiazol
E. sulfafurazol

112. Sulfafurazolul se poate obţine prin condensarea:

A. CAS-ului
B. clorbenzen
C. 3,4-dimetil-5-metilizoxazolul
D. dimetilizoxazol
E. hidroliza intermediarului format

113. Determinarea cantitativă a sulfafurazolului se face acidobazic, în mediu neapos folosind:

A. amestec de piridină şi benzen
B. hidroxid de potasiu 0,01 M
C. cu metoxid de sodiu
D. acid acetic diluat
E. folosind ca indicator, indigoul

114. Sulfafurazolul constituie medicamentul de elecţie al infecţiilor:

A. pneumonii
B. furunculoze
C. meningită meningococică
D. viroze diverse
E. urinare

115. Sulfafurazolul prezintă unele avantaje faţă de alte sulfamide:

A. fenomenele secundare
B. se absoarbe repede

63
 C. difuzează uşor în ţesuturile şi umorile organismului
D. produce leziuni renale
E. nu există pericol de cristalurie

116. În timpul tratamentului cu sulfafurazol nu este necesar să se administreze:

A. ceai negru
B. substanţe alcaline
C. lichide în exces
D. alcool
E. acid acetic

117. Sulfafurazolul este contraindicat în:

A. insuficienţa renală
B. leucopenie
C. insuficienţă hepatică
D. afecţiuni ale SNC
E. granulocitopenie

118. Acetilsulfizoxazolul prezintǎ urmǎtoarele avantaje:

A. nu este amar
B. mai puţin solubil
C. instabil
D. foarte activ
E. preferat în pediatrie

119. Sarea pe care o dă sulfafurazolul cu dietanolamina este:

A. foarte solubilă în apă
B. formează soluţii neutre
C. se foloseşte în oftalmologie
D. soluţiile apoase nu sunt dureroase la injectare
E. soluţiile administrate intravenos (sunt acide)

120. Sulfametoxazolul este, din punct de vedere chimic:

A. N1-(5-metil-2-izoxazolil-)0sulfanilamida
B. 4-sulfanilamido-5-pirol
C. 2-sulfanilamido-5-metilizoxazol
D. 2-sulfanilamido-5-etiloxazol
E. 4-sulfanilamido-6-metil

121. Sulfametoxazolul este o sulfamidă cu:

A. absorbţie rapidă
B. acţiune de duratǎ medie
C. se întrebuinţează în special în infecţiile urinare cu germeni gram-negativi
D. acţiunea sulfametoxazolului este mult potenţată prin asociere cu trimetoprim
E. este o sulfamidă cu efect întârziat

122. Dintre sulfamidele tiazolice mai importante sunt:

A. Cibazolul
B. Elendronul
C. Sulfatiazolul
D. 2-sulfanilamidotiazolul
E. Sulfizoxazolul

123. Care din denumirile comerciale de mai jos, corespunde 2-sulfanilamidotiazolului?

A. Gantanol
B. Cibazol

64
 C. Eleudron
D. Sulfatiazol
E. Trimetoprim

124. Sulfatiazolul se obţine prin condensarea următoarelor componente:

A. clorura acidului paraaminobenzoic
B. clorura acidului para-acetilamino-benzensulfonic
C. 2-nitrotiazol
D. 2-aminotiazol
E. CAS

125. Prin încălzirea, în absenţa apei, sulfatiazolul se descompune, rezultând:

A. acetonă
B. amoniac
C. alcool etilic
D. hidrogen sulfurat
E. anilină

126. Pentru identificarea sulfatiazolului se folosesc următoarele reacţii:

A. formarea unui precipitat negru
B. dizotare şi cuplare
C. descompunerea sulfatizolului prin încălzire în absenţa apei
D. formarea unui precipitat cenuşiu prin tratare cu sulfat de cupru, în mediu alcalin
E. formarea unui precipitat cu AgNO3

127. Determinarea cantitativă a sulfatiazolului se poate face:

A. acido-bazic în mediu hidroacetonic
B. acido-bazic în solvenţi neapoşi
C. nitritometric
D. bromatometric
E. argentometric

128. Sulfatiazolul este una dintre sulfamidele cele mai active în tratarea infecţiilor produse de:
A. stafilococi
B. streptococi
C. meningococi
D. bacili dizenterici
E. salmonele

129. Sulfatiazolul se mai foloseşte asociat cu antibiotice în tratamentul:

A. micozelor
B. pneumoniilor
C. meningitelor
D. brucelozei
E. dizenteriei

130. Sulfatiazolul se elimină din organism în mare parte sub formă:

A. greu solubilă
B. uşor solubilă
C. acetilată
D. neutră
E. de sulfat

131. Pentru a evita cristaluria, sulfatiazolul se administrează concomitent cu:

A. carbonat acid de sodiu
B. carbonat de sodiu

65
 C. carbonat de calciu
D. ceaiuri sedative
E. ceaiuri diuretice

132. În infecţiile intestinale sunt folosiţi, cu predilecţie, unii derivaţi ai sulfatiazolului:

A. greu absorbabili
B. uşor solubili
C. foarte greu solubili
D. uşor absorbabili
E. N4-acetilaţi

133. Sulfatiazolul este contraindicat în:

A. oligurie
B. stafilococie
C. leucopenie
D. insuficienţă hepatică
E. agranulocitoză

134. Succinilsulfatiazolul este o sulfamidă care:

A. se absoarbe foarte greu în intestin
B. realizează concentraţii mari în intestin
C. are acţiune bactericidă puternică
D. este uşor solubil în apă
E. este activ asupra bacilului coli

135. Ftalilsulfatiazolul se obţine prin încălzirea:

A. anhidridei acetice
B. anhidridei ftalmice
C. sulfamerazinei
D. sulfadimidinei
E. sulfatiazolului

136. Datorită moleculei mari şi insolubilităţii sale, ftalilsulfatiazolul:

A. se absoarbe în cantitate redusă la nivelul tubului digestiv
B. se absoarbe uşor în intestin
C. prin hidroliză eliberează sulfatiazol în intestinul gros
D. se elimină repede
E. este uşor solubil în apă

137. Ftalilsulfatiazolul este una dintre cele mai active sulfamide în infecţiile tubului digestiv, fiind
indicat în:
A. toxiinfecţii alimentare
B. dizenterie microbiană
C. infecţii cu colibacili
D. intervenţii chirurgicale pe tubul digestiv
E. în ORL

138. Ftalilsulfatiazolul este contraindicat în:

A. leucopenie
B. insuficienţă hepatică
C. infecţii bacteriene
D. insuficienţă renală
E. nefrită

66
139. Sulfafenazolul este o sulfamidă cu spectrul de activitate larg şi face trecerea între sulfamidele
clasice având:
A. solubilitate în apă
B. eliminare rapidă
C. culoare roşie
D. eliminare întârziată
E. acţiune prelungită

140. Dintre sulfamidele pirazolice amintim:

A. sulfafenazolul
B. orisul
C. 1-etil-5-sulfanilamidopirazol
D. 1-fenil-5-sulfanilamidopirazol
E. 1-etil-5-sulfanilamidopirazol

141. Sulfapiridina nu se mai foloseşte decât în:

A. tratamentul dermatitelor herpetiforme
B. afecţiuni ORL
C. materie primă pentru sinteza altor sulfamide cu nucleu piridinic
D. viroze
E. micoze

142. Un exemplu de sulfamidă azoică folosită în terapeutică este:

A. sulfapirazolul
B. salazosulfapiridina
C. sulfatiazolul
D. salazopirina
E. sulfacetamida

143. Salazopirina este foarte activă în:

A. colita ulcero-hemoragică
B. afecţiuni hepatice
C. colită amibiană
D. afecţiuni renale
E. enterocolită

144. Sulfadimidina are acţiune bacteriostatică asemănătoare:

A. sulfadiazinei
B. sulfacetamidei
C. sulfatiazolului
D. sulfamerazinei
E. sulfanilamidei

145. Sulfametina, din punct de vedere chimic, este:

A. 2-sulfanilamido-5-metoxipirimidina
B. 5-sulfanilamido-3,4-dimetilizoxazol
C. N1-(5-metoxi-2-pirimidinil)-sulfanilamidă
D. N4-sulfanilamido-3,4-dietilpirazol
E. N1-5-etoxi-2-pirimidil-sulfatiazol

146. Denumirea comercială a compusului 2-sulfanilamido-5-metoxi-pirimidină este:

A. sulfametoxidiazina
B. Bayrena
C. Gantanol

67
 D. sulfametina
E. Dulana

147. Sulfamerazina are aceleaşi întrebuinţări ca şi sulfadiazina, prezentând unele avantaje:

A. absorbţie mai rapidă
B. absorbţie lentă
C. sulfamidemie mai ridicată
D. eliminare rapidă
E. eliminare mai lentă

148. Sulfamerazina este foarte activă în tratamentul:

A. virozelor
B. pneumoniilor
C. micozelor
D. meningitelor meningococice
E. herpesului

149. Sulfametina este o sulfamidă cu:

A. resorbţie rapidă
B. difuziune ridicată
C. spectru larg de activitate
D. acţiune de scurtă durată
E. acţiune prelungită

150. Sulfametina este indicată în tratamentul infecţiilor cu germeni sulfamido-sensibili ai:

A. aparatului respirator
B. viruşilor
C. tractului gastro-intestinal
D. căilor biliare
E. aparatului genito-urinar

151. Sulfametina este contraindicată în insuficienţa:

A. cardiacă
B. hepatică
C. respiratorie
D. digestivă
E. renală

152. Datorită prezenţei celor două grupări metoxil pe componenta heterociclică, sulfadimetoxina
prezintă:
A. spectru larg de activitate
B. acţiune de scurtă durată
C. acţiune prelungită
D. activitate numai „in vitro“
E. spectru de activitate limitat

153. Sulfadimetoxina este indicată în tratamentul infecţiilor căilor:

A. digestive
B. biliare
C. dermatologice
D. urinare
E. respiratorii

154. Denumirea comercială a 2-sulfanilamido-3-metoxipirazinei este:

A. Kalfizina
B. Oris

68
 C. Sulfalan
D. Fanasil
E. sulfametoxipirazina

155. Sulfalanul este o sulfamidă care:

A. difuzează foarte bine în organism
B. se elimină repede
C. este foarte activă
D. se elimină lent
E. are toxicitate redusă

156. Care dintre denumirile de mai jos corespund sulfamidei p-aminometil-benzensulfonamidei:

A. mafenid
B. marfanil
C. homosulfanilamida
D. sulfamilon
E. sulfatiazol

157. Mafenidul este o sulfamidă cu acţiune:

A. diminuată faţă de streptococi
B. mărită faţă de gonococi
C. mărită faţă de germenii anaerobi ai gangrenei gazoase
D. de scurtă durată
E. în viroze acute

158. Dapsona, din punct de vedere chimic, este:

A. 4,4’-sulfonildianilină
B. 2,2’-sulfonildianilină
C. p,p’-diamino-difenilsulfonă
D. dimetildifenilsulfonă
E. dietil-fenil-sulfonă

159. Compusul 5-sulfanilamido-3,4-dimetilizoxazol nu este indicat în:

A. insuficienţă hepatică
B. leucopenie
C. granulocitopenie
D. agranulocitoză
E. dermatologie

160. Acetilsulfizoxazolul, din punct vedere chimic, este:

A. N-(3,4-dietil-5-pirazol)-N-sulfanilamidă
B. N-(3,4-dimetil-5-izoxazolil)-N-sulfanilacetamidă
C. N1-acetil-N1-(3,4-dietil-5-tiazolil)-sulfanilamida
D. N-acetil-N-(4,5-dietil-3-diazolil)-sulfanilamida
E. N1-acetil-N1-(3,4-dimetil-5-izoxazolil)-sulfanilamida

161. Sulfametizolul este, din punct de vedere chimic:

A. N1-(5-metil-1,3,4-tiadiazol-2-il)-sulfanilamidă
B. 5-etil-2-sulfanilamido-1,3,4-diazol
C. 4-propil-3-sulfanilamido-triazol
D. 5-metil-2-sulfanilamido-1,3,4-tiadiazol
E. 5-metil-4-sulfanilamido-1,3,4-triazol

69
162. Care este denumirea comercială a următorului compus: 2-sulfanilamido-4,6-dimetil-pirimidină?
A. sulfametizol
B. sulfadimerazină
C. sulfadimidină
D. sulfametazină
E. sulfizoxazol

163. Datorită acţiunii bacteriostatice, sulfametazina este indicată în infecţiile:

A. acute cu pneumococ
B. pielii
C. căilor urinare
D. ORL
E. sistemice

164. Din punct de vedere chimic, sulfadiazina este:

A. 4-sulfanilamidopirimidină
B. 2-sulfanilamidopirimidină
C. N4-2-pirimidinilsulfanilamida
D. N1-2-piperidinometilsulfanilamidă
E. N1-2-pirimidinilsulfanilamida

165. Care este denumirea comercială a 2-sulfanilamidopirimidinei?

A. sulfametina
B. sulfamerazina
C. sulfadiazina
D. sulfadimidina
E. sulfapirimidină

166. Sulfapirimidina este o sulfamidă utilizată în tratamentul infecţiilor:

A. provocate de Escherichia coli
B. pneumococice
C. stafilococice
D. streptococice
E. meningococice

167. Care este denumirea comercială a 4-metil-2-sulfanilamidopirimidinei?

A. sulfadiazina sodică
B. metilsulfadiazină
C. sulfadimidină
D. sulfamerazină
E. sulfadimerazină

168. Sulfamerazina are aceleaşi întrebuinţări ca şi sulfadiazina, dar:

A. absorbţia este mai rapidă
B. eliminarea este mai lentă
C. reacţiile toxice sunt mai intense
D. provoacă erupţii cutanate, febră, complicaţii renale
E. foarte solubilă în apă

169. Care este denumirea comercială a 2-sulfanilamidopiridinei?

A. Sulfamerazina
B. Sulfapiridina
C. Sulfadimidina
D. Daganan
E. Eubazin

70
170. Sulfapiridina este activă în tratarea infecţiilor produse de:
A. pneumococi
B. gonococi
C. meningococi
D. spirili
E. riketzii

171. Trisulfapiridine, suspensie orală, este un amestec ce conţine cantităţi egale de:
A. sulfadiazină
B. sulfamerazină
C. sulfametazină
D. sulfacetamidă
E. sulfatiazol

172. Buffonamida este un amestec ce conţine cantităţi egale de:

A. sulfatiazol
B. sulfacetamidă
C. sulfadiazină
D. sulfanilamidă
E. sulfamerazină

173. Duosulf este un amestec de două sulfamide, în cantităţi egale, şi anume:

A. sulfatiazol
B. sulfadiazină
C. sulfanilamidă
D. sulfamerazină
E. sulfacetamidă

174. Care este denumirea comercială a 3-sulfanilamido-6-metoxi-piridazinei?

A. sulfanilamidopirimidina
B. sulfametoxipiridazina
C. laderkyn
D. kinex
E. sulfametoxidiazină

175. Sulfametoxipiridazina are puternică acţiune antibacteriană, având următoarele avantaje:

A. este absorbită în totalitate în tractul gastrointestinal
B. asigură o concentraţie plasmatică ridicată
C. eliminarea se face lent
D. nu există pericol de cristalurie
E. este foarte solubilă în apă

176. Sulfametoxipiridazina este foarte activă în tratamentul infecţiilor:

A. căilor respiratorii
B. pielii
C. rinofaringiene
D. căilor urinare
E. mucoaselor

177. Spre deosebire de alte sulfamide, sulfametoxipiridazina este activă şi în:

A. viroze
B. lepră
C. afecţiuni digestive
D. trahom
E. afecţiuni cardiace

71
178. Care este denumirea comercială a 6-sulfanilamido-2,4-dimetoxi-pirimidinei?
A. sulfametina
B. sulfadimetoxina
C. sulfatiazol
D. madribon
E. sulfanilamidă

179. Sulfonele sunt substanţe utilizate ca agenţi antibacterieni. Sulfona mamă este dapsona, adică 4,4’-
disulfonilanilina. Pornind de la această structură s-au obţinut următoarele tipuri de compuşi prin:
A. substituirea ambelor grupări amino din poziţiile 4 şi 4’
B. înlocuirea unuia din ciclurile aromatice cu ciclohexan
C. substituirea uneia din cele două grupări amină
D. substituţia nucleară pe unul din cele două nuclee benzenice
E. înlocuirea unuia din ciclurile aromatice cu un heterociclu

180. Acetosulfona sodică este un derivat de sulfonă utilizat în tratamentul:

A. infecţiilor urinare
B. leprei
C. afecţiunilor cardiace
D. afecţiunilor respiratorii
E. dermatitelor herpetiforme

72
 RĂSPUNSURI
III. SULFAMIDE BACTERIOSTATICE

Complement simplu

1. C 21. C 41. B 61. D

2. E 22. D 42. C 62. E
3. D 23. E 43. D 63. A
4. A 24. A 44. E 64. C
5. B 25. B 45. A 65. B
6. E 26. C 46. B 66. D
7. C 27. D 47. C 67. E
8. D 28. E 48. D 68. A
9. A 29. A 49. E 69. C
10. B 30. B 50. A 70. B
11. E 31. A 51. B 71. A
12. C 32. C 52. C 72. C
13. D 33. D 53. D 73. B
14. A 34. E 54. E 74. D
15. B 35. A 55. A 75. E
16. E 36. B 56. B 76. A
17. C 37. C 57. C 77. C
18. D 38. D 58. D 78. B
19. A 39. E 59. E 79. D
20. B 40. A 60. A 80. E

Complement multiplu

81. CE 101. ACE 121. ABCD 141. AC 161. AD

82. BCDE 102. BCE 122. ABCD 142. BD 162. BCD
83. AC 103. ABE 123. BCD 143. ACE 163. AC
84. ABC 104. ABC 124. BDA 144. AD 164. BE
85. AC 105. CE 125. BDE 145. AC 165. CE
86. BDE 106. AE 126. BCD 146. ABDE 166. BCDE
87. ABCD 107. ACE 127. ABC 147. ACE 167. BD
88. ABCE 108. BDE 128. ABCD 148. BD 168. ABCD
89. BD 109. ABCD 129. BCDE 149. ABCE 169. BDE
90. CE 110. ABCE 130. AC 150. ACDE 170. ABC
91. BD 111. ACE 131. AE 151. BE 171. ABC
92. ABC 112. ACE 132. ACE 152. AC 172. BC
93. BD 113. ACE 133. ACDE 153. BDE 173. BD
94. BCDE 114. ABCE 134. ABCE 154. ACE 174. BCD
95. CE 115. ABCE 135. BE 155. ACDE 175. ABCD
96. ABCD 116. BC 136. AC 156. ABCD 176. ACD
97. BCE 117. ACEB 137. ABCD 157. ABC 177. BD
98. BCDE 118. ABDE 138. ABDE 158. AC 178. BD
99. ABCD 119. ABCD 139. BDE 159. ABCD 179. ACDE
100. ABDE 120. AC 140. ABD 160. BE 180. BE

73
 IV. ANTIBIOTICE

Complement simplu

1. Penicilinele au proprietăţi bactericide de tip degenerativ, ele acţionând prin împiedicarea

formării:
A. membranei citoplasmatice
B. ARN-ului
C. proteinelor
D. peretelui celular
E. ADN-ului

2. Dintre antibioticele care produc modificări ale permeabilităţii şi funcţiei membranei citoplas-
matice menţionăm:
A. penicilinele
B. aminoglicozidele
C. polimixinele
D. cefalosporinele
E. macrolidele

3. Aminoglicozidele pătrund în celulele bacteriene, traversând prin porii membranei externe, se

fixează, în interiorul celulelor, pe subunităţile ribozomale 30S şi 50S inhibând:
A. sinteza proteică
B. sinteza peretelui celular
C. permeabilitatea membranei citoplamatice
D. funcţia membranei
E. sinteza de ADN

4. Primul antibiotic utilizat în terapie a fost:

A. propicilina
B. feneticilina
C. bicilina
D. procainpenicilina
E. benzilpenicilina

5. Clasa dominantă a agenţilor folosiţi în mod curent la tratarea infecţiilor provocate de bacterii o
constituie antibioticele:
A. aminoglicozide
B. beta-lactamice
C. macrolidele
D. polimixine
E. tetracicline

6. Penicilinele sunt derivaţi ai acidului:

A. peniciloic
B. penilic
C. penicilanic
D. penicilenic
E. penaldic

7. Acidul penicilanic are următoarea structură chimică:

74
 O
A.
N COOH
O S
B.
N COOH
N
C.
N COOH
S

D. N COOH
O
S

E. COOH
O

8. Analizând structura moleculară a penicilinei se observă că ea conţine un sistem:

A. biciclic
B. triciclic
C. policiclic
D. monociclic
E. tetraciclic

9. Acidul 6-aminopenicilanic, obţinut dintr-o cultură de P. chrysogenum poate fi transformat în

peniciline prin acilarea:
A. 3-carboxilice
B. 2-metil
C. 7-ceto
D. 3-carboxil-7-ceto
E. grupării 6-amino

10. Penicilinele, prin încălzire în acid clorhidric diluat, conduc la formarea următorilor compuşi:
A. acid peniciloic şi acid penaldic
B. penicilamină şi acid penaldic
C. acid penilic şi acid peniciloic
D. acid penicilenic
E. acid penamaldic

11. Penicilinele se comportă ca:

A. acizi tari
B. baze slabe
C. acizi slabi
D. baze tari
E. substanţe neutre

12. Cel mai bun solvent pentru peniciline este:

A. alcoolul izopropilic
B. alcoolul etilic diluat
C. cloroformul
D. alcoolul propilic
E. alcoolul absolut

13. Principala cauză de inactivare a penicilinelor este hidroliza acidă sau alcalină. Mersul hidrolizei
şi natura produşilor de degradare sunt influenţate de:

75
 A. solubilitate
B. concentraţie
C. vâscozitate
D. culoare
E. pH-ul soluţiei

14. Acidul acetic inactivează uşor penicilina, la temperatura camerei, formând derivatul N-acetilat al:
A. acidului penilic
B. acidului peniciloic
C. acidului peniloic
D. penicilaminei
E. penicilaldehidei

15. Cercetările efectuate în legătură cu stabilitatea penicilinelor au arătat că penicilina poate fi

inactivată de unele enzime secretate de unele bacterii numite:
A. transferaze
B. transamidaze
C. oxidaze
D. penicilaze
E. reductaze

16. Betalactamazele sunt enzimele care hidrolizează penicilina, prin deschiderea ciclului beta-
lactamic, la un compus inactiv numit:
A. acid peniciloic
B. acid penaldic
C. acid penilic
D. acid peniloic
E. acid penamaldic

17. Acilazele inactivează penicilina, printr-o dezacilare hidrolitică (nu prin deschiderea ciclului
beta-lactamic), scindând legătura amidică de la C6, punând în libertate un compus inactiv
numit:
A. acid 6-aminopenaldic
B. acid 6-aminopenilic
C. acid 6-aminopenicilanic
D. acid 6-aminopeniloic
E. acid 6-aminopenamaldic

18. Betalactamazele produse de bacteriile gram-negative par a fi enzime citoplasmatice ce rămân în

celula:
A. virusului
B. bacteriană
C. animală
D. vegetală
E. protozoarului

19. Betalactamazele produse de Streptomices aureus sunt sintetizate în:

A. lizozomi
B. ribozomi
C. nucleu
D. citoplasmă
E. peretele celular

20. Cea mai cunoscută penicilină, considerată ca agent de elecţie în tratamentul multor tipuri de
infecţii bacteriene, este:

76
 A. megacilina
B. fenoxipenicilina
C. procainpenicilina
D. benzilpenicilina
E. nafcilina

21. Sărurile de sodiu şi potasiu ale benzilpenicilinei, fiind solubile în apă, pot atinge rapid concen-
traţii sanguine înalte şi imediate dacă sunt administrate pe cale:
A. parenterală
B. orală
C. rectală
D. vaginală
E. intranazală

22. Penicilina G este mai puţin eficace dacă este administrată:

A. intrapleural
B. intramuscular
C. intrarahidian
D. intravenos
E. oral

23. S-a constatat că atunci când sunt necesare doze mari de penicilină G pentru tratamentul unor
infecţii bacteriene este preferată sarea de:
A. zinc
B. sodiu
C. potasiu
D. magneziu
E. calciu

24. Sarea de sodiu a benzilpenicilinei este interzisă la pacienţii cu afecţiuni care necesită restricţie
de sare în dietă, precum şi la pacienţii cu afecţiuni:
A. hemoroidale
B. hepatice
C. ale pielii
D. cardiace
E. venoase

25. S-a constatat că unele săruri organice ale penicilinei G sunt mult mai puţin solubile decât cele
de sodiu şi potasiu, activitatea antibacteriană fiind:
A. mai bună
B. neschimbată
C. mai scurtă
D. medie
E. anulată

26. Deşi sărurile organice ale penicilei G prezintă inconvenientul unei acţiuni care se instalează
lent, ele sunt preferate în tratamentele de:
A. lungă durată
B. scurtă durată
C. durată medie
D. foarte scurtă durată
E. uz extern

27. Sarea benzilpenicilinei cu o amină aromatică (procaina) este cunoscută sub denumirea de:
A. V-cilin

77
 B. megacilin
C. duracilin
D. bicilin
E. moldamin

28. Procain-benzilpenicilina se utilizează sub formă de suspensie apoasă în doze de 400.000-

800.000 U.I. sau în suspensie uleioasă 300.000 U.I. administrându-se:
A. intrarectal
B. oral
C. intravenos
D. subcutan
E. intramuscular profund

29. Asocierea dintre sarea de potasiu a penicilinei G, care are acţiune rapidă, şi procain-penicilina,
care are acţiune prelungită, dă rezultate foarte bune în diferite infecţii bacteriene:
A. uşoare
B. superficiale
C. ale pielii
D. grave
E. respiratorii

30. Procain-benzilpenicilina are o solubilitate în apă, faţă de sărurile de sodiu şi potasiu, mai:
A. ridicată
B. scăzută
C. asemănătoare
D. intermediară
E. foarte ridicată

31. Benzatin-penicilina G, din punct de vedere chimic este:

A. N,N’-dibenziliden-diamino-dipenicilina G
B. N,N’-difenil-diamino-dipenicilina
C. N,N’-dibenziletilen-diamino-dipenicilina G
D. N,N’-dimetilamino-dipenicilina G
E. N,N’-dibenziliden-dinitro-dipenicilina G

32. Moldaminul este o penicilină cu acţiune prelungită, fiind foarte puţin solubilă în apă, are o
stabilitate:
A. bună
B. slabă
C. medie
D. foarte slabă
E. foarte bună

33. Clemizolpenicilina este sarea benzilpenicilinei cu:

A. 1-p-clorofenil-2-(1’-pirolidilmetil)-benzimidazolul
B. 1-p-clorofenil-2-(1’-pirolidil)-benzimidazolul
C. 1-p-clorobenzil-2-(1’-tiadiazol)-benzimidazolul
D. 1-p-cloro-o-metil-benzil-2-(1’-oxazolidin)-benzimidazolul
E. 1-p-clorobenzil-2-(1’-pirolidilmetil)-benzimidazolul

34. Derivatul benzimidazolic, existent în structura chimică a megacilinei, pe lângă faptul că imprimă
medicamentului o acţiune mult prelungită, are şi acţiune:
A. antipiretică
B. antihistaminică
C. antiseptică
D. antiinflamatoare

78
 E. analgezică

35. Clemizolpenicilina se administrează intramuscular profund, în suspensie apoasă, în tratamente

de durată:
A. medie
B. scurtă
C. foarte scurtă
D. lungă
E. 1-2 zile

36. Fenoximetilpenicilina a fost obţinută prin semisinteză pornind de la acidul 6-aminopenicilanic

prin tratare cu clorură de:
A. fenoxipropil
B. fenoxietil
C. fenoxiacetil
D. fenoxiacetamidă
E. fenoxibutil

37. Spectrul de activitate al penicilinei V este asemănător cu cel al:

A. benzilpenicilinei
B. procain-benzilpenicilinei
C. benzatin-penicilinei
D. clemizol-penicilinei
E. megacilinei

38. Fenoximetilpenicilina asigură concentraţii sanguine aproape egale cu cele obţinute prin
administrarea parenterală de benzilpenicilină, datorită faptului că este absorbită la nivelul:
A. stomacului
B. intestinului gros
C. ficatului
D. pancreasului
E. intestinului subţire

39. Prima penicilină obţinută prin semisinteză, în 1959, prin acilarea acidului 6-aminopenicilanic
cu acid 1-fenoxipropionic este:
A. fenoximetilpenicilina
B. feneticilina
C. propicilina
D. fenbenicilina
E. benzatinpenicilina

40. Omologul superior al feneticilinei are acţiune asemănătoare cu cea a penicilinei V şi fenetici-
linei şi se numeşte:
A. syncilin
B. 1-fenoxietilpenicilina
C. 1-fenoxibenzilpenicilina
D. propicilina
E. azapen

41. Din punct de vedere chimic, fenbenicilina este:

A. 1-fenoxietilpenicilina
B. 1-fenoxibenzilpenicilina
C. (1-fenoxibenzil)-penicilină
D. (1-fenoxipropil)-penicilina
E. 1-fenoximetil-penicilina

79
42. Meticilina este o penicilină rezistentă la:
A. transferaze
B. penicilinaze
C. acilaze
D. amilaze
E. proteaze

43. Din punct de vedere chimic, meticilina este:

A. 2,6-dietoxibenzilpenicilina
B. 3,4-dimetoxibenzilpenicilina
C. 3,4-dimetoxifenilpenicilina
D. 2,6-dimetoxifenilpenicilină
E. 2,6-dietoxifenilpenicilina

44. Meticilina se obţine prin semisinteză, prin reacţia dintre acidul 6-aminopenicilanic şi clorura
acidului:
A. 2,6-dimetoxibenzoic
B. 3,4-dimetoxifenilacetic
C. 2,6-dimetoxifenilacetic
D. 2,6-dietoxifenilbutiric
E. 3,4-dimetoxibenzilic

45. În timpul tratamentului unei infecţii nu se recomandă ca o penicilină rezistentă la penicilinază

să fie urmată de o altă penicilină (Penicilina G) deoarece ultima va fi:
A. potenţată
B. neutralizată
C. eliminată
D. stimulată
E. inactivată

46. Deoarece meticilina are acţiune şi asupra suşelor cu rezistenţă căpătată, este utilizată în trata-
mentul infecţiilor:
A. pneumococice
B. streptococice uşoare
C. stafilococice grave
D. meningococice
E. gonococice

47. Din punct de vedere chimic oxacilina este:

A. (2-etil-1-fenil)-3-izoxazolil)-penicilina
B. (5-metil-3-fenil-4-izoxazolil)-penicilina
C. (5-metoxifenil-izoxazolil)-penicilina
D. (2-etoxifenil-izoxazolil)-penicilina
E. (2-etoxifenil-oxazolil)-penicilina

48. Oxacilina este folosită în tratamentul infecţiilor cauzate de stafilococi rezistenţi la:
A. fenoxietilpenicilină
B. clemizolpenicilină
C. fenoximetilpenicilină
D. benzilpenicilină
E. fenoxipropilpenicilină

49. Din punct de vedere chimic cloxacilina este:

A. (3-o-clorofenil-5-metil-4-izoxazolil)-penicilină

80
 B. (3-p-clorobenzil-5-metil-4-izoxazolil)-penicilina
C. (5-p-clorobenzil-5-metil-4-izoxazolil)-penicilina
D. (3-o-clorofenil-5-etil-4-oxazolil)-penicilina
E. (3-o-clorobenzil-5-etil-4-oxazolil)-penicilina

50. Compusul care răspunde la următoarea structură chimică 6(2-etoxi-1-naftil)-penicilină are

următoarea Denumire Comună Internaţională:
A. tegapen
B. oxacilina
C. cloxacilina
D. dicloxacilina
E. nafcilina

51. Penicilinele cu spectru larg de acţiune sunt active asupra bacteriilor gram-negative şi gram-
pozitive. Pot fi administrate şi pe cale orală deoarece sunt rezistente la:
A. acţiunea penicilinazelor
B. alcalinitatea sucului gastric
C. acţiunea transferazelor
D. aciditatea sucului gastric
E. acţiunea acilazelor

52. Din punct de vedere chimic ampicilina este:

A. D-α-nitrobenzilpenicilina
B. D-α-aminobenzilpenicilina
C. D-β-nitrobenzilpenicilina
D. D-β-nitrozobenzilpenicilina
E. D-α-nitrozobenzilpenicilina

53. Ampicilina este mai activă asupra germenilor gram-negativi, având chiar acţiune:
A. bacteriostatică
B. antiseptică
C. dezinfectantă
D. astringentă
E. bactericidă

54. Hetacilina se obţine prin condensarea ampicilinei cu:

A. acetona
B. anhidrida acetică
C. alcool etilic
D. acid acetic
E. alcool metilic

55. Spectrul de activitate al amoxicilinei este identic cu cel al ampicilinei; acţiunea sa antimicro-
biană se datorează hidrolizei enzimatice ce are loc în organism, cu eliberare de:
A. penicilină
B. benzilpenicilină
C. ampicilină
D. propicilină
E. cloxacilină

56. Din punct de vedere chimic, amoxicilina este:

A. α(+)(α-amino-benzil)-penicilina
B. α(+)(β-nitro-benzil)-penicilina
C. β(–)(α-nitro-benzil)-penicilina
D. D(–)(α-amino-p-hidroxibenzil)-penicilina

81
 E. β(+)(α-nitrozo-benzil)-penicilina

57. S-a constatat că amoxicilina, probabil datorită absorbţiei gastro-intestinale mai bune, este mai
eficace decât ampicilina în tratamentul:
A. infecţiilor respiratorii
B. dizenteriei bacilare
C. infecţiilor produse de Haemophilus sp.
D. gonoreei
E. infecţiilor urinare

58. Cyclaciclina este:

A. 1-etilciclohexilpenicilină
B. 1-nitrobenzilpenicilină
C. 1-nitrociclohexilpenicilină
D. 1-aminobenzilpenicilină
E. 1-aminociclohexilpenicilină

59. Din punct de vedere chimic, carbenicilina este:

A. alfa-carboxibenzilpenicilina
B. alfa-carboxiciclohexilpenicilina
C. alfa-metoxibenzilpenicilina
D. beta-hidroxibenzilpenicilina
E. beta-hidroximetilbenzilpenicilina

60. Prin decarboxilare, carbenicilina trece în:

A. oxacilină
B. cloxacilină
C. benzilpenicilină
D. procainpenicilină
E. amoxicilină

61. Ticarcilina este un izoster al carbenicilinei în care grupa fenil este înlocuită cu grupa:
A. pirol
B. pirazol
C. oxazol
D. tienil
E. pirolidină

62. Mecilinam este un antibiotic care diferă, din punct de vedere structural, de celelalte peniciline
deoarece nu este derivat acil al acidului 6-amino-penicilanic; este un:
A. nitroderivat
B. aminoderivat
C. nitrozoderivat
D. azoderivat
E. hidrazoderivat

63. Cefalosporinele sunt antibiotice beta-lactamice, derivaţi ai acidului:

A. 6-nitropenicilanic
B. 7-aminopenicilanic
C. 6-aminopenicilanic
D. 6-aminocefalosporanic
E. 7-aminocefalosporanic

64. Cefalosporinele sunt antibiotice cu spectrul de activitate antibacteriană comparabil cu:

A. ampicilina

82
 B. benzilpenicilina
C. carbenicilina
D. mezlocilina
E. mecilinam

65. Cefalosporinele sunt mult mai rezistente decât ampicilina la acţiunea:

A. transferazelor
B. penicilinazelor
C. beta-lactamazelor
D. acilazelor
E. oxidazelor

66. Din punct de vedere chimic, cefalotina este:

A. acid 7-(2’-nitroacetamido)-cefalosporanic
B. acid 2-(7’-nitroacetamido)-penicilanic
C. acid 2-(7’-nitrozoacetil)-penicilanic
D. acid 7-(2’-tienilacetamido)-cefalosporanic
E. acid 7-(2’-aminoacetil)-cefalosporanic

67. Cefaloridina, cunoscută şi sub denumirile de Ceporan sau Loridin, este acid:
A. 2-piridil-metil-7-(2’-acetamido)-cefalosporanic
B. 3-piridinometil-7-(2’-tienilacetamido)-desacetilcefalosporanic
C. 2-metilamino-7-(2’-tienilacetamido)-cefalosporanic
D. 3-fenilmetoxi-7-(2’-tiazol-acetil)-cefalosporanic
E. 6-tienilamino-2-(2’-triazol-acetil)-cefalosporanic

68. Cefaloridina se obţine prin tratarea cefalotinei cu:

A. piperidină
B. pirazina
C. piperazină
D. pirimidină
E. piridină

69. Introducerea grupei carbamoil în poziţia „para“ pe ciclul piridinic a condus la obţinerea unui
produs mai puţin toxic numit:
A. cefaloniu
B. cefalexin
C. cefaloridină
D. cefamandol
E. cefazolina

70. Cefapirina este sarea de sodiu a acidului:

A. 7-(piperidiltiometilcarbonil)-cefalosporanic
B. 7-(piperazinometilcarbonil)-cefalosporanic
C. 7-(piridiltiometilcarbonil)-cefalosporanic
D. 7-(pirimidinometilcarbonil)-cefalosporanic
E. 7-(piperidinometilcarbonil)-cefalosporanic

71. Cefamandolul este o cefalosporină obţinută prin semisinteză care formează un tiol legat de un
heterociclu (1’-metil-5-tio-1,2,3,4-tetrazol), în locul grupei acetoxil la atomul de carbon
metilenic; de asemenea, la porţiunea acil se formează un ester cu acidul:
A. fenilacetic
B. D-mandelic
C. fenoxiacetic
D. benzoic

83
 E. L-mandelic

72. Jumătatea D-mandeloil a cefamandolului se pare că imprimă rezistenţă la:

A. oxidaze
B. penicilinaze
C. acilaze
D. transferaze
E. beta-lactamaze

73. Cefamandolul este activ asupra unor tulpini rezistente la:

A. penicilina G
B. cefalotină
C. ampicilină
D. carbenicilină
E. ciclaciclină

74. Cefaloglicina, din punct de vedere chimic, este acid:

A. 7-(D-α-aminofenilacetamido)-cefalosporanic
B. 7-(α-β-aminofenilacetamido)-cefalosporanic
C. 6-(nitrofenilacetamido)-cefalosporanic
D. 7-(nitrozofenilacetamido)-cefalosporanic
E. 7-(D-α-nitrofenilacetamido)-cefalosporina

75. Absorbţia pe cale orală a cefaloglicinei este mai scăzută decât cea determinată de ampicilină, de
aceea nu este recomandată în tratamentul infecţiilor:
A. acute
B. cronice
C. produse de ciuperci
D. sistemice
E. dermatofiţi

76. Cefalexina este o cefalosporină obţinută prin hidrogenarea catalitică a cefaloglicinei, care se
elimină exclusiv pe cale:
A. bucală
B. renală
C. biliară
D. intestinală
E. respiratorie

77. Cefadroxilul este un derivat obţinut prin semisinteză, în care gruparea 7-acil este jumătate din
D-tirozil, bine absorbit după administrare orală. Prezintă avantajul că durata de acţiune este:
A. asemănătoare moldaminului
B. similară penicilinei G
C. medie
D. scurtă
E. prelungită

78. Cefaclor este o cefalosporină în care grupa 3-metil a fost înlocuită cu un atom de:
A. brom
B. fluor
C. clor
D. sulf
E. azot

84
79. Prima carbapenemă a fost izolată în 1976, prin fermentare, din culturile de Streptomyces
cattleya, având următoarea denumire:
A. tienamicina
B. moxalactama
C. ceftazidina
D. cefamandol
E. cefoperazona

80. Proprietăţile farmacologice ale tienamicinelor sunt comparabile cu ale:

A. procainpenicilinei
B. benzatinpenicilinei
C. penicilinelor
D. cefalosporinelor
E. clemizolpenicilinei

81. Tienamicina, sub formă de soluţie, este foarte instabilă, atât în soluţii acide, cât şi alcaline,
ciclul beta-lactamic suferă un proces de hidroliză, pH-ul optim fiind cuprins între:
A. 8-9
B. 6-7
C. 4-5
D. 1-3
E. 9-11

82. Datorită stabilităţii scăzute a tienamicinei, acest antibiotic are utilizare mai:
A. concentrată
B. frecventă
C. mică
D. mare
E. redusă

83. Din punct de vedere chimic, imipenema este:

A. N-acetiltienamicină
B. N-formiltienamicină
C. N-formimidoiltienamicină
D. N-metiltienamicină
E. N-metilaminotienamicină

84. Imipenema este rezistentă la acţiunea beta-lactamazelor, are stabilitate crescută, dar nu rezistă
la acţiunea unei enzime renale, şi anume:
A. dehidropeptidaza
B. transferaza
C. amilaza
D. dehidrogenaza
E. acilaza

85. Din analiza efectului antibacterian al carbapenemelor se constată că acesta se datorează

nucleului:
A. acid penicilamic
B. penicilanic
C. tiazolic
D. carbapenemic
E. penam

85
86. Cercetările efectuate asupra carbapenemelor au arătat că stabilitatea chimică, rezistenţa la
betalactamaze şi dehidropeptidaze se datorează substituenţilor prezenţi pe nucleul
carbapenemic în poziţiile:
A. 1,2
B. 3,4
C. 4,5
D. 6,7
E. 2,3

87. Studiile efectuate de Woodword, în 1975, au condus la sinteza unei structuri, care nu are analog
în natură, numită:
A. cefam
B. carbopenem
C. penam
D. moxalactam
E. penem

88. Sinteza penemelor se realizează pornind de la:

A. esterul 3-metilensulfonidcefam
B. acidul 6-aminocefalocsporanic
C. acidul 6-aminopenicilanic
D. acidul peniciloic
E. acidul penamaldic

89. Dintre antibioticele beta-lactamice cu structură monociclică menţionăm:

A. nocardicina
B. ritipenem
C. meropenema
D. panipenema
E. tazobactama

90. Trinemele sunt antibiotice beta-lactamice cu structură:

A. biciclică
B. monolactamă
C. penemă
D. triciclică
E. clavamă

91. Eficienţa penicilinelor şi cefalosporinelor poate fi mărită prin asocierea lor cu antibiotice din
alte clase, iar rezistenţa la inactivarea lor de către beta-lactamaze se poate realiza prin asociere
cu inhibitori de beta-lactamază ca:
A. acid penilic
B. acid clavulanic
C. moxalactama
D. meropenema
E. carbapeneme

92. Dintre antibioticele cu structură beta-lactamică triciclică un mare interes îl prezintă:

A. faropenema
B. carumonama
C. aztreonama
D. nocardicina
E. sanfetriena

86
93. Principala clasă de inhibitori de beta-lactamaze cu structură de beta-lactame netradiţionale o
constituie:
A. penamele
B. penemele
C. clavamele
D. cefemele
E. cefamele

94. Au fost obţinute asociaţii fizice ale clavulanatului de potasiu cu amoxicilina, produsul fiind
cunoscut sub denumirea de:
A. augmentin
B. faropenem
C. aztreonama
D. carumonam
E. nocardicina

95. Spectrul de activitate antibacteriană al macrolidelor este asemănător:

A. cefalosporinelor
B. penemelor
C. carbapenemelor
D. penicilinelor
E. trinemelor

96. Printre majoritatea antibioticelor izolate din actinomicete se află şi grupul de compuşi chimici
care au în structura lor nuclee macrociclice, lactonice cunoscuţi sub numele de:
A. aminoglicozide
B. macrolide
C. beta-lactame
D. polimixine
E. tetracicline

97. Eritromicina A este o macrolidă cu structură:

A. tetracenică
B. carbapenemă
C. oxacefemică
D. beta-lactamică
E. glicozidică

98. În molecula eritromicinei A agliconul este un sistem:

A. hidroxiacetic
B. cetolactamic
C. polihidroxicetolactonic
D. polihidroxilactonic
E. hidroxilactamic

99. Partea glucidică a eriotromicinei A este:

A. D-desozamina
B. D-glucoza
C. L-fructoza
D. D-glucozamina
E. D-eritroza

100. Partea glucidică a eritromicinei A, care conţine o grupare amino, este ataşată prin legătură
glicozidică la:
A. C2
B. C4

87
 C. C3
D. C5
E. C1

101. Agliconul prezent în molecula eritromicinei este un sistem polihidroxicetolactonic numit:

A. eritralozamina
B. cladinoză
C. oleandroza
D. oleandolina
E. micaminoza

102. Eritromicina B diferă de eritromicina A numai prin faptul că lipseşte grupa hidroxil la:
A. C4
B. C6
C. C10
D. C8
E. C12

103. Eritromicina C diferă de eritromicina A prin înlocuirea grupării metoxi din molecula
Cladinozei cu grupare hidrozil, deci în loc de L-cladinoză apare:
A. L-oleandroza
B. D-micaminoza
C. D-forozamina
D. L-micanoza
E. D-desozamină

104. Oleandomicina are structură chimică asemănătoare eritromicinei, având în moleculă două
monozaharide, ambele fiind legate beta-glicozidic de agliconul său numit:
A. oleandroza
B. oleandolina
C. D-desozamina
D. micaroza
E. forozamina

105. Oleandolina, agliconul oleandomicinei, conţine trei grupări hidroxil care pot fi acilate, rezul-
tând un compus triacetilat cu proprietîţi farmacocinetice superioare denumit:
A. troleandomicina
B. spiramicina
C. zosamicina
D. oleandroza
E. cladinoza

106. Spectrul de activitate al spiramicinei este asemănător cu cel al:

A. cefalosporinei
B. penicilinei
C. eritromicinei
D. oleandomicinei
E. troleandomicinei

107. Spiramicinele sunt indicate în tratamentul infecţiilor cu:

A. bacili gram-negativi
B. coci
C. fungi
D. spirili
E. bacili gram-pozitivi

88
108. Streptograminele au proprietatea de a inhiba sinteza proteinelor prin acţiunea lor asupra unor
enzime din subunităţire ribozomale 50S numite:
A. dehidrogenaze
B. peptidiltransferaze
C. oxidazei
D. petidilhidrolaze
E. transferaze

109. O proprietate importantă a streptograminelor este aceea că ele acţionează asupra celor mai
active bacterii, manifestând efect:
A. bacteriostatic
B. antiseptic
C. dezinfectant
D. bactericid
E. calmant

110. Primul antibiotic aminoglicozidic utilizat în chimioterapie a fost:

A. streptomicina
B. kanamicina
C. gentamicine
D. eritromicina
E. oleandomicina

111. Deşi aminoglicozidele sunt antibiotice cu spectru larg de acţiune se folosesc mai mult în
tratamentul infecţiilor sistemice cauzate de bacili:
A. anaerobi gram-negativi
B. aerobi gram-pozitivi
C. spirochete
D. anaerobi gram-pozitivi
E. aerobi gram-negativi

112. Prin hidroliză acidă, streptomicina se scindează în doi compuşi bazici:

A. streptamina + streptoză
B. streptidină + streptobiozamină
C. N, N’-dibenzoilstreptamina + diacetilaminofenol
D. N-metilglucozamina + streptamina
E. streptoză + streptamina

113. În molecula streptidinei sunt prezente două grupări guanidinice; prin hidroliză alcalină strepti-
dina, apoi eliminare de dioxid de carbon şi amoniac se formează un compus bazic numit:
A. streptoză
B. streptobiozamina
C. benzoilstreptamina
D. streptamina
E. diacetilaminofenol

114. Streptamina, compus bazic, este din punct de vedere chimic:

A. 1,3-diamino-2,4,5,6-tetrahidrociclohexan
B. 2-amino-5,6-dihidrociclohexan
C. 3,4-diamino-5,6-dihidrociclohexan
D. 5,6-diamino-3,5-dihidrociclohexan
E. 1-amino-2,3,5,6-tetrahidrociclohexan

89
115. Prin acetilare, strptamina se transformă în derivat hexaacetilat, care prin încălzire la 230°C se
degradează până la:
A. 4-acetilaminofenol
B. 2,4-benzoilaminofenol
C. 2,4-diacetilaminofenol
D. 2-diacetilaminobenzen
E. 2-acetilaminofenol

116. În urma hidrolizei streptomicinei, în mediu alcalin, streptoza trece în :

A. maltoză
B. D-glucoză
C. L-glucoză
D. acid glioxilic
E. maltol

117. Maltolul, compus rezultat în urma hidrolizei alcaline a streptomicinei, este:

A. 1-metil-3-amino-pirona
B. 2-metil-3-hidroxi-gama-pirona
C. 2-amino-3-hidroxi-gama-pirona
D. 2-hidroxi-3-amino-gama-pirona
E. 1,2-dimetil-3-amino-gama-pirona

118. Prin oxidarea streptomicinei cu apă de brom, gruparea aldehidică din restul streptozei este
transformată în grupare carboxil, rezutând:
A. streptobiozamina
B. dihidrostreptomicina
C. didesoxistreptoza
D. acidul streptomicinic
E. acidul streptozonic

119. Prin hidrogenare catalitică streptomicina trece în:

A. dihidrostreptomicina
B. acid streptozonic
C. streptobiozamina
D. didesoxistreptoza
E. streptidina

120. Ca agent chimioterapic streptomicina are acţiune:

A. antiseptică
B. dezinfectantă
C. bacteriostatică
D. antiinflamatoare
E. bactericidă

121. În terapie se foloseşte sub formă de:

A. nitrat
B. picrat
C. acetat
D. cianat
E. sulfat

122. Neomicina este un amestec de substanţe, având structură chimică apropiată între ele, numite
neomicina A, B, C. Neomicina A este denumită:
A. neozamină
B. neamină

90
 C. neobiozamină B
D. neobiozamină C
E. neozamină C

123. Neomicina este foarte uşor absorbită din tractul gastrointestinal fără a produce efecte secun-
dare nedorite de aceea se administrează numai:
A. extern
B. parenteral
C. rectal
D. oral
E. aerosoli

124. Structura chimică a paromomicinelor I şi II este foarte asemănătoare cu cea întâlnită la:
A. neomicinele B şi C
B. neozamina C
C. neobiozamina C
D. neomicina A
E. neobiozamina B

125. În urma hidrolizei paromomicinele I şi II pun în libertate un compus, format dintr-un rest de
2-dezoxi-2-amino-αD-glucoză legată alfa glicozidic 1,4 de 2-dezoxistreptamina, numit:
A. Kanozamina
B. 2-dezoxistreptamina
C. paromamina
D. neozamina
E. neobiozamina

126. Kanamicina nu este un produs unitar, ci un amestec de trei antibiotice cu structuri foarte
apropiate şi anume:
A. Kanozamina
B. Kanamicinele D şi E
C. paromomiocina
D neozamina B şi C
E. Kanamicinele A,B, C

127. În structura chimică a Kanamicinei nu există moleculă de:

A. L-xiloză
B. D-riboză
C. D-fructoză
D. L-riboză
E. D-glucoză

128. La toate cele trei Kanamicine (A, B, C) fragmentul legat glicozidic în poziţia 6 a desoxi-
streptaminei este:
A. 3-hidroxi-3-amino-D-glucoză
B. 3-hidroxi-α-D-glucoză
C. 3-amino-α-D-glucoză
D. 3-amino-3-desoxi-D-glucoză
E. 2-amino-2-desoxi-D-glucoză

129. Amikacina este un antibiotic aminoglicozidic obţinut prin semisinteză, prin acilarea simplă a
grupării amino de la desoxistreptamină, din molecula Kanamicinei cu acid:
A. L-gama-amino-alfa-hidroxibutiric
B. D-alfa-amino-beta-hidroxibutiric
C. D-gama-amino-hidroxiacetic

91
 D. L-alfa-amino-hidroxiacetic
E. L-gama-hidroxibutilic

130. Trăsătura caracteristică a amikacinei este că prezintă rezistenţă la acţiunea majorităţii enzime-
lor bacteriene care produc inactivarea unor antibiotice, în special:
A. macrolide
B. betalactame
C. aminoglicozide
D. eritromicină
E. cefalosporine

131. Amikacina este utilizată în tratamentul infecţiilor bacteriene:

A. moderate
B. superficiale
C. trecătoare
D. grave
E. uşoare

132. Gentamicina este un aminoglicozid,cu structură chimică analoagă altor aminoglicozide din
această grupă, având ca produs comun de hidroliză:
A. 2-desoxistreptamina
B. 2-desoxi-alfa-D-glucoza
C. D-glucozamina
D. dihidrostreptamina
E. didesoxistreptoza

133. Gentamicina este un antibiotic cu spectru larg de activitate manifestând un interes deosebit în
infecţiile produse de:
A. bacilul coli
B. bacilul Koch
C. Pseudomonas aeruginosa
D. streptococi
E. protozoare

134. De menţionat este faptul că gentamicina este incompatibilă cu:

A. tetraciclina
B. cefalosporine
C. macrolide
D. peniciline
E. carbenicilina

135. Tobramicina se aseamănă, din punctul de vedere al structurii chimice cu:

A. gentamicinele
B. kanamicinele
C. penicilinele
D. macrolidele
E. cefalosporinele

136. Lincomicinele sunt antibiotice aminoglicozidice, care conţin în molecula lor un atom de:
A. metal
B. halogen
C. azot
D. sulf
E. oxigen

92
137. Lincomicina este un antibiotic care diferă, din punct de vedere chimic de alte antibiotice din
această clasă, având în structura sa o componentă bazică care poate forma săruri solubile în
apă, numită:
A. pirolidina
B. prolina
C. pirol
D. pirazol
E. pirazolină

138. Lincomicina se administrează sub formă de capsule, oral şi parenteral:

A. arseniat
B. sulfat
C. clorhidrat
D. accetat
E. nitrat

139. Tetraciclinele sunt antibiotice cu spectru larg de acţiune având la bază o hidrocarbură aro-
matică formată din patru cicluri, condensate liniar numită:
A. hidroxibenzen
B. stiren
C. naftacen
D. fenantren
E. octahidronaftacen

140. Pe nucleul de bază al tetraciclinei sunt prezenţi diferiţi substiutenţi dintre care o grupare
fenolică la atomul de carbon din poziţia:
A. 6
B. 10
C. 3
D. 8
E. 12

141. Tetraciclinele, prin reducere energică, formează, ca produs final, hidrocarbura aromatică de
bază numită:
A. hidroxiantracen
B. antracenul
C. metilfenantren
D. tetracenul
E. fenantrenul

142. Tetraciclinele se pot epimeriza la atomul de carbon din poziţia 4, formând izomeri inactivi din
punct de vedere terapeutic, numiţi:
A. epitetracicline
B. oxitetracicline
C. metil-tetracicline
D. 4-hidroxitetracicline
E. epitetraceni

143. Acizii şi bazele puternice atacă tetraciclinele prin pierderea unei molecule de apă între gru-
parea hidroxil de la C6 şi atomul de hidrogen de la C5a, rezultând un compus inactiv din punct
de vedere terapeutic, şi mai toxic numit:
A. anhidrotetracen
B. epitetracicline
C. anhidrotetracicline

93
 D. izotetracicline
E. oxitetracicline

144. În mediu slab alcalin are loc izomerizarea tetraciclinelor în:

A. metiltetracicline
B. anhidrotetracicline
C. oxitetracicline
D. epitetracicline
E. izotetracicline

145. Tetraciclina formează cu ionii multor metale (Ca2+, Mg2+, Fe2+) complecşi monometalici sau
bimetalici:
A. activi
B. inactivi
C. selectivi
D. solubili în apă
E. foarte activi

146. Pe baza formării de complecşi cu unele metale, se presupune că proprietăţile antibacteriene ale
tetraciclinelor s-ar datora fixării ionilor esenţiali de metale din structura:
A. antibioticului
B. complexului format
C. oaselor
D. bacteriei
E. citoplasmei celulei organismului gazdă

147. Tetraciclinele au un spectru foarte larg de acţiune fiind active şi asupra virusurilor:
A. mari
B. mici
C. spirochete
D. micoplasme
E. chlamidii

148. Tetraciclinele nu sunt active asupra virusurilor:

A. mari
B. fungilor
C. mici
D. proteus
E. bacilul piocianic

149. Cel mai simplu derivat al tetraciclinei care păstrează activitatea terapeutică caracteristică de
spectru larg de acţiune este:
A. 6-metoxi-6-hidroxitetraciclină
B. 6-ceto-6-hidroxitetraciclină
C. 6-hidroxi-6-oxitetraciclină
D. 6-metil-6-oxitetraciclina
E. 6-demetil-6-desoxitetraciclina

150. Modificările efectuate la C6 din molecula tetraciclinei conduc la compuşi cu activitate:

A. bună
B. foarte bună
C. slabă
D. foarte slabă
E. medie

94
151. Pentru obţinerea 6-dimetil-7-clor-tetracicline se foloseşte:
A. anhidrida 3-hidroxiftalică
B. anhidrida acetică
C. anhidrida succinică
D. acidul metoxibenzoic
E. acidul ftalic

152. Tetraciclin mustard (TCM) este bis-(betacloretil)-aminometil-tetraciclina având următoarele

indicaţii terapeutice:
A. antivirotic
B. antimicotic
C. citostatic
D. antimicrobian
E. antifungic

153. Rolitetraciclina, din punct de vedere chimic este.

A. piridil-metil-tetraciclina
B. lizin-metil-tetraciclina
C. piperidil-metil-tetraciclina
D. pirolidin-metil-tetraciclina
E. pirimidin-metil-tetraciclina

154. Doxiciclina este clorhidrat de:

A. 2-desoxi-3-hidroxi-tetraciclina
B. 6-desoxi-5-hidroxi-tetraciclina
C. 3-desoxi-6-hidroxi-tetraciclina
D. 5-desoxi-2-hidroxi-tetraciclina
E.4-hidroxi-6-desoxi-tetraciclina

155. În molecula tetraciclinelor nu sunt posibile modificări în porţiunea pe care sunt grefate urmă-
toarele funcţii:
A. alcoolice
B. fenolice
C. enolice
D. cetonice
E. amidice

156. Studiile efectuate asupra structurii chimice a tetraciclinelor au arătat că prin metode chimice
sunt posibile modificări în următoarele poziţii.
A. 1, 3, 4, 8
B.2, 5, 7, 9
C. 4, 5, 6, 7
D. 4, 6, 8, 10
E 2, 7, 3, 9

157. Prin hidroliza prelungită a tetraciclinei se rupe legătura C12 - C12a cu formare de:
A. acizi tetracenici
B. acizi tetraciclinici
C. acid 5-clor-salicilic
D. anhidrotetracicline
E. izotetracicline

158. Terarubinele sunt derivaţi tetracenici diferit coloraţi, în funcţie de felul tetraciclinei, rezultând
prin tratarea tetraciclinelor cu:
A. HCl conc.
B. NaOH conc.

95
 C. H2SO4 conc.
D. H2O
E. HNO3 conc.

159. Tetraciclinele, prin reducere energică, se transformă într-un produs final numit tetracen
(naftacen), care, din punct de vedere chimic este:
A. hidrocarbură aromatică tetraciclică
B. hidrocarbură liniară nesaturată
C. naftalen
D. alfa-D-glucoză
E. antracen

160. Din punct de vedere chimic, demeclociclina este:

A. 4-metil-7-hidroxitetraciclina
B. 6-hidroxi-7-metil-tetraciclina
C. 4-hidroxi-6-demetil-tetraciclina
D. 2-demetil-7-hidroxi-tetraciclina
E. 6-demetil-7-clor-tetraciclina

161. Minociclina este clorhidrat de:

A. 2-dimetilamino-3-demetil-4-desoxi-tetraciclina
B. 3-hidroximetil-4-dietil-2-desoxi-tetraciclina
C. 5-dimetilamino-2-demetil-5-desoxi-tetraciclina
D. 3-dimetilamino-4-demetil-3-desoxi-tetraciclina
E. 7-dimetilamino-6-demetil-6-desoxi-tetraciclina

162. Metaciclina este, din punct de vedere chimic, clorhidrat de:

A. 6-desoxitetraciclina
B. 6-demetil-tetraciclina
C. 2-demetil-3-desoxi-5-metilen-4-hidroxitetraciclină
D. 6-demetil-6-desoxi-6-metilen-6-hidroxitetraciclina
E. 6-hidroxi-3-demetil-4-hidroxi-tetraciclina

163. Limeciclina, sau L-lizin-metil-tetraciclină se obţine printr-o reacţie de tip Mannich, prin
condensarea tetraciclinei cu:
A. formaldehida şi L-lizina în mediu acid
B. formaldehida şi D-lizina în mediu alcalin
C. acetaldehida şi D-lizina în mediu acid
D. formaldehida şi lizina în mediu neutru
E. formaldehida şi L-lizina, în mediu alcoolic

164. Clindamicina este cel mai important derivat de semisinteză al lincomicinei, fiind din punct de
vedere chimic:
A. 2-desoxi-6-cloro-lincomicina
B. 7-desoxi-7-cloro-lincomicina
C. 3- oxi-7-desoxi-lincomicina
D. 6-desoxi-2cloro-lincomicina
E. 7-cloro-2-desoxi-lincomicina

165. Polimixina nu este un compus unitar ci un complex de cinci antibiotice cu activitate micro-
biologică foarte apropiată notate cu literele A, B, C, D, E dintre care sunt folosite în
terapeutică:
A. polimixinele A, B şi C
B. polimixinele B şi E
C. polimixinele C şi E

96
 D. polimixinele A şi D
E. polimixinele A şi C

166 Novobiocina are structură glicozidică în care componenta glucidică este o oză cu configuraţia
L-licsozei numită:
A. acid novobiocinic
B. 3-hidroxi-8-nitro-cumarina
C. amida acidului 3-izopentenil-4-hidroxibenzoic
D. 3-amino-8-metil-cumarina
E. 3-o-carbamoil-novioza

167. Prin acţiunea soluţiilor alcaline la pH = 10 asupra novobiocinei rezultă forma izomeră a anti-
bioticului numită:
A. dihidronovobiocina
B. acid novobiocinic
C. izonovobiocina
D. novioza
E. novobiociclina

168. Legătura glicozidică alfa-L din molecula novobiocinei se stabileşte pe derivatul cumarinei,
care intră în constituţia agliconului, la atomul de Carbon din poziţia:
A. C4
B. C2
C. C3
D. C5
E. C7

169. Prin înlocuirea grupării nitro din molecula cloramfenicolului cu grupare acetil rezultă:
A. tevenal
B. tiamfenicol
C. cetofenicol
D. azidamfenicol
E. palmitat de cloramfenicol

170. Novobiocina are structură glicozidică în care componenta glucidică este.

A. novioza
B. 3-o-carbamoil-novioza
C. cumarina
D. Streptoza
E. acid novobiocinic

171. Penicilinele sub formă de acizi liberi sunt stabile:

A. câteva zile la rece
B. câteva minute
C. câteva săptămâni
D. timp nelimitat
E. câteva ore la temperatura camerei

172. Prin decarboxilarea acidului penaldic rezultă:

A. acid peniciloic
B. acid penilic
C. glicocol
D. acilserina
E. penilamina

97
173. Penicilina V este, din punct de vedere chimic,:
A. fenoximetilpenicilina
B. metoximetilpenicilina
C. benzilpenicilina
D. heptilpenicilina
E. butilpenicilina

174. Efitardul este asocierea dintre:

A. sarea de calciu a benzilpenicilinei cu procainpenicilina
B. sarea de sodiu a benzilpenicilinei cu probenecid
C. sarea de potasiu a benzilpenicilinei cu procainpenicilina
D sarea de amoniua benzilpenicilinei cu procainpenicilina
E. sarea de plumb a benzilpenicilinei cu procainamida

175. Meticilina se poate obţine prin semisinteză, prin acilarea acidului 6-aminopenicilanic cu
clorura acidului:
A. 3-fenil-5-metilizoxazol-4-carboxilic
B. metil-fenil-acetic
C. 3-o-clorofenil-5-metil-4-izoxazolil-carboxilic
D. monoloracetic
E. dimetoxibenzoic

176. Streptidina prin hidroliză alcalină poate forma:

A. streptobiozamina
B. streptamina
C. streptoza
D. N-metil-glucozamina
E. maltol

177. Dintre cei patru izomeri ai cloramfenicolului numai unul, este foarte activ, fiind folosit ca
medicament:
A. L (+)-treo-cloramfenicol
B. D (–)-eritro-cloramfenicol
C. D (–)- eritro-cloramfeniconă
D. L (+)-eritro-cloramfenicol
E. D (–)- treo-cloramfenicol

178. Griseofulvina are la bază un sistem triciclic spiranic numit:

A. grisan
B. spiran
C. lactamă
D. piran
E. spirolactona

179. Prin hidrogenarea catalitică a streptomicinei, în prezenţa oxidului de platină şi sub presiune se
obţine:
A. sulfat de streptomicină
B. dihidrostreptomicina
C. manozidostreptomicina
D. hidroxistreptomicina
E. hidroxistreptamina

98
180. Kanamicina A prin încălzire în prezenţa acidului clorhidric concentrat se scindează în 2-
desoxistreptomicină şi două aminohexoze: 6-desoxi-6-amino-alfa-D-glucoza şi 3-desoxi-3-
amino-alfa-D-glucoza, ultima fiind denumită:
A. neozamină
B. Kanozamina
C. novobiocina
D. Kanoza
E. neozamina

181. Kanamicina B, în comparaţie cu Kanamicina A este mai:

A. stabilă
B. solubilă
C. eficace
D. activă
E. toxică

182. Neozamina C, prezentă în structura neomicinelor este:

A. 2,6-didesoxi-2,6-diamino-alfa-D-glucoza
B. 3,4-didesoxi-1,3-diamino-alfa-D-glucoza
C. 2,6-didesoxi-2,4-diamino-alfa-D-glucoza
D. 3,4 didesoxi-2,4-diamino-beta- glucoza
E. 3,5- dihidroxi-2,4-diamino-beta-D-glucoza

183. Dintre cele trei neomicine A, B, şi C, cea mai activă este neomicina:
A. C
B. A
C. B
D. A şi C
E. toate

184. Neomicina, produsul folosit în terapeutică este un amestec de :

A. 20-30 % neomicină B şi 50% neomicină C
B. 85-90% neomicină B + 10-15% neomicină C
C. 10-15% neomicină A+ 80-90% neomicină B
D. 75+80% neomicină C+ 25-30% neomicină A
E. 60% neomicină A+ 40 neomicină B

185. Paromomicinele au structură chimică asemănătoare cu cea a neomicinelor B şi C, deosebirea

constă în:
A. prezenţa unei grupe nitro-la C6 al restului de neozamină C
B. prezenţa unei grupe hidroxil în locul grupei amino de la C6 de la neozamină
C. hidroliza neaminei
D. acţiunea terapeutică diferită
E. reducerea neaminei

186. Structura gentamicinelor este analoagă cu cea a neomicinelor, kanamicinelor şi paromo-

micinelor, având un produs de hidroliză comun:
A. paromamina
B. neamina
C. 2-desoxistreptamina
D. 2-desoxi-2-amino-alfa-D-glucoză
E. neobiozamina

99
187. Novobiocina are structură glicozidică în care componenta glucidică este o oză, cu configuraţia
L-lixozei numită:
A. acid novobiocinic
B. 3-o-carbamoilnovioza
C. amida acidului 3-izopentenil-4-hidroxibenzoic
D. 3-amino-8-metil-cumarina
E. 3-hidroxi-8-amino-cumarol

188. Prin acţiunea soluţiilor alcaline, la pH = 10, asupra novobiocinei rezultă forma izomeră a anti-
bioticului numită:
A. dihidronovobiocină
B. acid novobiocinic
C. izonovobiocina
D. novioza
E. metil-acetoxi-novioza

189. Agliconul oleandomicinei este:

A. oleandolida
B. desozamina
C. L-oleandroza
D. L-cladinoza
E. oleandolina

190. Oleandomicina, în soluţii alcaline diluate, pierde o moleculă de apă (hidroxilul de la C11) re-
zultând:
A. L-oleandroza
B. oleandolida
C. anhidrooleandomicina
D. metoxihidrina
E. troleandomicina

191. Prin încălzirea griseofulvinei în soluţie metanolică de amoniac rezultă:

A. oxima griseofulvinei
B. griseofulvol
C. hidroxigriseofulvina
D. acid griseofulvic
E. griseofulvamina

192. Dintre majoritatea compuşilor care inhibă sinteza proteinelor bacteriene, o importanţă
deosebită o prezintă unii agenţi bacteriostatici dintre care amintim.
A. penicilinele
B. cefalosporinele
C. oxazolidinonele
D. tetraciclinele
E. macrolidele

193. Dacă tratamentul cu linezolid durează mai mult de două săptămâni pot apărea unele reacţii
adverse ca:
A. agranulocitoză
B. anemie
C. tulburări cardiace
D. trombocitopenie
E. tulburări respiratorii

100
194. Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic triciclic indicat pentru tratamentul infecţiilor:
A. uşoare
B. grave
C. dermatologice
D. respiratorii
E. superficiale

195. Mecanismul de acţiune al Vancomicinei este asemănător antibioticelor beta-lactamice, adică

inhibă sinteza polimerilor peptidogliconici şi a fosfolipidelor din structura:
A. peretelui celular
B. citoplasmei
C. ribozomilor
D. nucleului
E. ADN-ului

196. Polimixina B este activă asupra bacililor gram-negativi din tubul digestiv (Escherichia coli,
Enterobacter, Salmonela, Shigella), dar nu are acţiune asupra:
A. Klebsiella
B. Pasteurella
C. Bordetella
D. Pseudomonas aeruginosa
E. Germenilor gram-pozitivi

197. Tirotricina şi gramicidina sunt active asupra microorganismelor gram-pozitive, fiind folosite
strict pentru:
A. administrare parenterală
B. uz intern
C. aplicaţii locale
D. administrare intrarectală
E. perfuzii

198. Explicarea mecanismului de acţiune al tetraciclinelor a permis elucidarea rolului specific al

unor ioni, dintre care:
A. K+
B. Na+
C. Mg2+
D. Ca2+
E. Pb2+

199. S-a constatat că tetraciclina şi clortetraciclina sunt epimerizate mai uşor decât:
A. anhidrotetraciclina
B. oxitetraciclina
C. rolitetraciclina
D. doxicilina
E. izotetraciclina

200. Însuşirea cea mai importantă a tobramicinei constă în acţiunea sa împotriva majorităţii tulpi-
nelor de:
A. Escherichia coli
B. Klebsiella
C. Shigella
D. Pseudomonas aeruginosa
E. Salmonela

101
201. Spiramicinele reprezintă un amestec de trei antibiotice având structură glicozidică, macro-
litică, iar spectrul de activitate este asemănător cu cel al:
A. eritromicinei
B. tetraciclinei
C. penicilinei
D. cefamandolului
E. kanamicinei

102
 IV. ANTIBIOTICE

Complement multiplu

202. Penicilinele supuse la cataliză acidă (la încălzire în prezenţă de acid clorhidric) conduc la
obţinerea următorilor compuşi:
A penicilamina
B. acid peniciloic
C. acid penaldic
D. acid penilic
E. metil penicilina

203. Prin hidroliza alcalină ciclul beta-lactamic al penicilinelor se desface formându-se următorii
compuşi:
A. acid peniloic
B. acid penilic
C. acid izopenilic
D. penilamina
E. meticilina

204. Nucleul de bază al penicilinelor este format din două cicluri condensate, având un atom de
azot comun:
A. unul pentagonal, tiazolidinic
B. unul hexagonal, piperidinic
C. unul pentagonal, pirolic
D. unul tetragonal, beta-lactamic
E. unul hexagonal, piperazinic

205. Care dintre penicilinele enumerate mai jos sunt acido-rezistente?

A. fenoximetilpenicilina
B. feneticilina
C. propicilina
D. moldamin
E. amoxicilina

206. Care dintre penicilinele enumerate sunt rezistente la penicilinază?

A. meticilina
B. megacilina
C. oxacilina
D. feneticilina
E. benzilpenicilina

207. Care dintre penicilinele enumerate mai jos au spectru larg de acţiune?
A. amoxicilina
B. fenbenicilina
C. ampicilina
D. flucloxacilina
E. fenoximetilpenicilina

208. Acţiunea antibioticelor asupra agenţilor patogeni este:

A. neutră
B. specifică
C. bacteriostatică
D. antiseptică
E. selectivă

103
209. Bacteriile lipsite de perete celular nu sunt sensibile la acţiunea antibiotică de tip penicilinic;
dintre acestea amintim:
A. cocii gram pozitivi
B. spirochetele
C. mixoplasmele
D. bacilii gram-negativi
E. protoplastii

210. Antibioticele beta-lactamice sunt considerate ca fiind derivaţi de:

A. penam
B. cefem
C. carbapenem
D. clavame
E. monobactam

211. Din categoria antibioticelor beta-lactamice clasice fac parte:

A. aminoglicozidele
B. macrolidele
C. penicilinele
D. polimixinele
E. cefalosporinele

212. Dintre antibioticele beta-lactame netradiţionale menţionăm:

A. carbapeneme
B. clavame
C. carbacefeme
D. peniciline
E. oxacefeme

213. Printre alte antibiotice beta-lactame netradiţionale amintim şi:

A. peneme
B. lincomicine
C. vancomicina
D. monolactame
E. trineme

214. Există diferiţi agenţi nucleofili care acţionează asupra ciclului beta-lactamic pentru a forma:
A. acizi hidroxamici
B. amide
C. amine
D. eteri
E. esteri

215. În soluţii puternic acide (pH < 3) penicilina suferă o serie de reacţii care conduc la o varietate
de produşi de degradare inactivă:
A. acid penicilenic
B. acid peniciloic
C. penicilamina
D. peniloaldehida
E. fenoxilmetilpenicilina

104
216. Studiile efectuate au arătat că penicilina poate fi inactivată şi de unele enzime numite
penicinilaze secretate de:
A. fungi
B. unele bacterii
C. mixomicete
D. unele tulpini de stafilococi
E. ciuperci

217. Viteza de eliminare a benzil penicilinei a fost micşorată prin administrare concomitentă de
antibiotic şi substanţe inhibitoare ale transportului tubular renal, ca exemplu menţionăm:
A. acid p-(N, N-propilsulfamoil)-benzoic
B. probenecid
C. acid N-benzilsulfonil-p-aminobenzoic
D. dimetilcisteina
E. caronamid

218. Viteza de rezorbţie a penicilinei G a fost căzută prin obţinerea de preparate injectabile în:
A. macrogoli
B. unele uleiuri
C. PEG-uri
D. stearaţi de aluminiu
E. glicerol

219. Penicilina G-procaina, sarea benzilpenicilinei cu procaina, este:

A. mai solubilă în alcool
B. solubilă în apă
C. mai solubilă în cloroform
D. solubilă în eter
E. greu solubilă în uleiuri

220. Benzilpenicilina-procaina se administrează intramuscular profund sub formă de suspensie

A. apoasă 200000 UI
B. apoasă 400000-800000 UI
C. uleioasă 100000UI
D. uleioasă 300000 UI
E. alcoolică 100000 UI

221. Benzatinpenicilina este o penicilină cu acţiune prelungită, se obţine prin reacţia dintre:
A. diacetatul N, N’-benziletilendiaminei
B. dinitratul N, N’-benzilpropilendiaminei
C. sarea de sodiu a benzilpenicilinei în soluţie apoasă
D. sarea de calciu a penicilinei G în soluţie alcoolică
E. soluţia 10% de procainbenzilpenicilină

222. Numeroase amine au fost folosite pentru a obţine săruri de penicilină, dintre care amintim:
A. 2-cloroprocaina
B. L-N-metil-1,2-difenil-2-hidroxietilamină
C. acidul benzensulfonic
D. dibenzilamina
E. tripelenamina

223. Sarea benzilpenicilinei cu 1-p-clorobenzil-2-(1’-pirolidilmetil)-benzimidazolul este:

A. fenoximetilpenicilina
B. clemizolpenicilina
C. benzatinpenicilina

105
 D. megacilina
E. benzilpenicilina

224. Megacilina se administrează intramuscular profund în suspensie apoasă în:

A. tratamente de lungă durată
B. dizenterie
C. sifilis
D. malarie
E. gonoree

225. Penicilinele naturale utilizate în chimioterapie au efcte foarte bune în tratamentul unor infecţii
bacteriene, deşi prezintă unele inconveniente în ceea ce priveşte:
A. eliminarea lor din organism
B. instabilitate faţă de sucul gastric
C. spectrul de activitate limitat
D. instabilitate faţă de penicilinaze
E. absorbţie

226. Acidul 6-aminopenicilanic izolat din mediile de cultură de Penicillium Chrysogenum prezintă
următoarele caracteristici:
A. are acţiune bacteriană mai slabă decât penicilina
B. este stabil faţă de acizi
C. se descompune în mediul alcalin
D. este descompus de pelicilinază
E. are acţiune antimicotică pronunţată

227. În ceea ce priveşte solubilitatea penicilinei V menţionăm următoarele:

A. este foarte greu solubilă în apă
B. este solubilă în alcool etilic
C. este solubilă în cloroform şi glicerină
D. este solubilă în benzen
E. este solubilă în hidrocarburi

228. Penicilina V are o largă utilizare datorită:

A. solubilităţii în apă
B. modului de administrare
C. rezistenţei la hidroliza acidă a sucului gastric
D. metabolizării rapide
E. capacităţii de a realiza concentraţii rapide şi uniforme în sânge

229. Avantajele pe care le prezintă feneticilina, care diferă puţin de penicilina V, constau în faptul
că gruparea metil de la fragmentul acil imprimă:
A. concentraţie sanguină ridicată
B. concentraţie sanguină scăzută
C. rezistenţă bună la acţiunea penicilazei
D. stabilitate scăzută în soluţii acide
E. stabilitate ridicată în soluţii acide

230. Fiind foarte puţin solubilă în apă, benzatin-penicilina are:

A. stabilitate bună
B. stabilitate scăzută
C. durată de acţiune prelungită
D. durată scurtă de acţiune
E. durată medie de acţiune

106
231. Care din denumirile de mai jos corespund structurii chimice: N, N’-dibenzil-etilen-diamino-
dipenicilina G:
A. moldamin
B. bicilin
C. permapen
D. benzatin-penicilina G
E. dipenicilin-benzil-etil-amina

232. Meticilina este utilizată în tratamentul infecţiilor stafilococice grave. Se administrează:

A. intramuscular şi intravenos
B. intrapleural
C. intraarticular
D. sub formă de aerosoli
E. intrarectal

233. Nafcilina sodică se administrează în infecţii cauzate numai de:

A. stafilococi rezistenţi la penicilina G
B. infecţii streptococice
C. pneumococi
D. riketzii
E. spirili

234. Pentru a se obţine concentraţii sanguine ridicate în tratamentul unor infecţii grave, nafcilina
sodică trebuie administrată:
A. oral
B. intrarectal
C. intravenos
D. pleural
E. intramuscular

235. Penicilinele cu spectru larg de acţiune sunt:

A. active asupra bacteriilor gram-negative şi gram-pozitive
B. rezistente la aciditatea sucului gastric
C. pot fi administrate oral
D. nu pot fi administrate oral
E. nu sunt rezistente faţă de penicilinaze

236. Ampicilina este activă şi în infecţiile cu Shigella şi Salmonella, fiind întrebuinţată în

tratamentul febrei tifoide, având următoarele avantaje:
A. nu este toxică
B. rezistă la acţiunea enzimelor
C. este stabilă la aciditatea sucului gastric
D. nu distruge flora intestinală
E. este bine suportată, indiferent de calea de administrare

237. Ampicilina se administrează oral la interval de şase ore deoarece:

A. are utilizări limitate
B. nu este metabolizată în organism
C. nu este utilizată în tratamentul infecţiilor urinare
D. este repede eliminată ca atare prin rinichi
E. după două ore de la administrare atinge concentraţii plasmatice ridicate

238. Dintre esterii ampicilinei, stabili în mediul acid, care prin hidroliză eliberează ampicilina amintim:
A. talampicilin
B. pivampicilina

107
 C. amoxil
D. bacampicilin
E. larotid

239. Studiile clinice au arătat că esterii ampicilinei prezintă, în comparaţie cu ampicilina:

A. o mai mare eficacitate după administrare orală
B. absorbţie redusă
C. absorbţie mai bună
D. nivele sanguine scăzute
E. nivele sanguine superioare

240. Amoxicilina este o penicilină obţinută prin semisinteză, fiind analogul p-hidroxi al ampicilinei
având următoarele însuşiri:
A. spectrul de activitate aproape identic cu cel al ampicilinei
B. este rezistentă la mediul acid al sucului gastric
C. susceptibilă la hidroliză alcalină
D. susceptibilă la acţiunea beta-lactamazei
E. rezistentă la acţiunea enzimelor

241. Hetamoxicilina se obţine prin condensarea amoxicilinei cu acetonă şi:

A. are acelaşi spectru de activitate ca cel al hetacilinei
B. se administrează, în funcţie de gravitatea infecţiei, i.m şi i.v
C. nu este rezistentă la aciditatea sucului gastric
D. este rezistentă la acţiunea beta-lactamazei
E. nu se administrează parenteral

242. Cyclaciclina este 1-aminociclohexilpenicilină, având proprietăţi foarte asemănătoare cu cele

ale ampicilinei, dar:
A. nu este foarte activă împotriva beta-lactamazelor produse de S. aureus
B. absorbţia orală este mai rapidă şi mai completă
C. tendinţă mai scăzută de a forma antigeni
D. realizează niveluri sanguine mai ridicate
E. reacţiile alergice sunt mai frecvente în comparaţie cu ampicilina

243. Carbenicilina diferă de ampicilină prin gruparea carboxil ionizabilă, substituită la atomul de
carbon din poziţia alfa a catenei laterale care conţine radicalul benzil. Printre însuşirile sale
amintim:
A. spectrul de activitate este mai larg decât orice penicilină
B. gruparea carboxil ioniozabilă îi asigură pătrunderea prin peretele celular
C. este activă în infecţiile cu E. coli, Proteus vulgaris, Pseudomonas aeruginosa
D. nu este stabilă la acţiunea acizilor
E. este rezistentă la penicilinaza stafilococică

244. Ticarcilina disodică este un izoster al carbenicilinei în care grupa fenil este înlocuită cu grupa
tienil. Acest derivat, ca şi carbenicilina are următoarele asemănări:
A. spectrul de acţiune antibacteriană este identic
B. nivelurile serice sunt mai ridicate
C. durata de acţiune mai lungă
D. acţiune antimicrobiană mai scăzută faţă de unele bacterii gram-negative (Pseudomonas şi
Bacteroides)
E. este stabilă în mediu acid

108
245. Piperacilina este un antibiotic din seria derivaţilor de semisinteză acil-alfa-amino substituiţi ai
ampicilinei, are spectru larg de acţiune antibacteriană, fiind activă asupra:
A. unor tulpini producătoare de beta-lactamaze (Enterobacter)
B. bacteriilor gram-negative
C. fungilor
D. bacteriilor gram-pozitive
E. Pseudomonas aeruginosa

246. Mecillinam este un antibiotic care se deosebeşte de celelalte peniciline din punct de vedere
structural deoarece:
A. este un nitroderivat al acidului 6-aminopenicilanic
B. nu este derivat acil
C. este un aril derivat
D. este amino derivat al acidului 6-amino-penicilanic
E. este un hidrazoderivat

247. Mezlocilina este o penicilină de semisinteză cu spectru larg de acţiune, activă faţă de germenii
gram-negativi aerobi şi anaerobi. Se foloseşte în tratamentul unor infecţii:
A. oftalmice
B. genito-urinare
C. ale aparatului respirator
D. datorate bacteriilor producătoare de betalactamaze
E. dermatologice

248. Dintre cefalosporinele injectabile menţionăm:

A. cefalotina
B. cefapirina
C. cefaclor
D. cefazolina
E. cefamandol

249. În obţinerea cefalosporinelor de semisinteză este necesar să se ţină seama de:

A. stabilitatea acidului
B. absorbţie bună după administrare orală
C. spectru antimicrobian
D. efecte secundare reduse
E. toleranţă redusă după administrare parenterală

250. Modificările structurale care pot conduce la cefalosporine cu proprietăţi antibacteriene

importante se referă la anumite părţi ale moleculei, anume:
A. gruparea 7-acilamino
B. substituentul de la C3
C. atomul de sulf
D. atomul de hidrogen de la C7
E. atomul de hidrogen de la C4

251. Cefalosporinele printre antibioticele beta-lactamice – manifestă superioritate faţă de peniciline

prin:
A. instabilitate mai mare
B. toxicitate crescută
C. permeabilitate în membrana celulelor bacteriene
D. inactivarea lor de către beta-lactamaze
E. rezistenţa la beta-lactamaze

109
252. Cefalotina s-a obţinut prin semisinteză din:
A. acid 7-cefalosporanic
B. acid 7-aminocefalosporanic
C. acid 7-nitrocefalosporanic
D. clorura acidului 2-tienilacetic
E. clorura acidului 2-tienilacetamido

253. Cefalotina este greu absorbită prin administrare pe cale orală, de aceea trebuie administrată
parenteral. Soluţia injectabilă se prepară în momentul întrebuinţării. Trebuie menţionat că
acest antibiotic:
A. nu este toxic
B. este rapid eliminat prin rinichi
C. injecţiile intramusculare produc durere la locul injectării
D. în urma administrării intravenoase pot apărea tromboflebite
E. este foarte toxică

254. Cefaloridina, din punct de vedere chimic este:

A. betaina acidului 7-(2-tienilacetamido)-3-(1-piridilmetil)-3-cefem-4-carboxilic
B. acid 3-piridinometil-7-(2’-tiofen-2-acetamido)-3-cefem-4-carboxilic
C. acid 3-piridinometil-7-(2’-tienilacetamido)-desacetil-cefalosporanic
D. acid 3-piridil-7-(2’-tienil)-desacetilcefalosporanic
E. acid 7-(2’-tienilacetamido)-cefalosporanic

255. Cefaloridina se obţine din:

A. cefalotina
B. piridină
C. sulfocianură de potasiu
D. cefoxidină
E. cefapirina

256. Cefamandolul este o cefalosporină obţinută prin semisinteză, care formează un:
A. ester cu acidul D-mandelic la porţiunea acil
B. ester cu acidul D-gluconic la porţiunea acil
C. tiol legat de un heterociclu (1’-metil-5-tio-1, 2, 3, 4-tetrazol) în locul grupei acetoxil la
atomul de carbon 3-metilenic
D. un heterociclu în locul grupei acetoxil la atomul de carbon 3-metilenic
E. un heterociclu hexagonal având doi heteroatomi

257. Numărul cefalosporinelor utilizate pentru administrare orală este foarte redus faţă de cele
utilizate pentru administrare parenterală dintre care amintim:
A. cefalexina
B. cefadroxil
C. cefaclor
D. Cefprozil
E. Nazat

258. Cefaloglicina, din punct de vedere chimic este:

A. acid 7-[(D-2-amino-2-fenil)-acetamido]-3-metil-acetoxi-3-cefem-4-carboxil
B. acid 7(2- amino-2-fenil)-3 acetoxi-3-cefem-4carboxil
C. acid 7-(D-alfa-aminofenilacetamido)-cefalosporanic
D. acid 7-beta fenil amino-cefalosporanic
E. acid 7-(aminofenilacetamido)-3-metilcefemcarboxilic

110
259. Cefaloglicina se absoarbe bine după administrare orală. Se recomandă în tratamentul
infecţiilor acute sau cronice ale tractului urinar, în special celor datorate tulpinilor de:
A. spirochete
B. Aerobacter
C. Klebsiella
D. Proteus sp
E. Escherichia coli.

260. Absorbţia pe cale orală a cefaloglicinei, în comparaţie cu cea a ampicilinei este:

A. mai crescută
B. mai scăzuită
C. egală
D. nu se recomandă în infecţiile sistemice
E. este recomandată în tratamentul infecţiilor acute grave

261. Cefalexina este:

A. acid 7-(L-amido-fenilacetamido)-3-cefemcarboxilic
B. acid 7-(D-amino-alfa-fenilacetamido)-3-metilcefemcarboxilic
C. Duricef
D. Keflex
E. Keforal

262. Spectrul de activitate al cefalexinei este asemănător:

A. Cefradinei
B. Cefaloglicinei
C. Celor
D. anspor
E. cefalotinei

263. Cefradina este singurul derivat de cefalosporină activ, atât după administrare orală, cât şi
parenterală. Este utilizată înn tratamentul infecţiilor:
A. vezicii biliare
B. urinare necomplicate
C. digestive
D. respiratorii grave
E. intestinale

264. Cefradina are următoarele denumiri comerciale:

A. Keflex
B. Duricef
C. Arispor
D. Keforal
E. Velosef

265. Cefadroxil este un derivat obţinut prin semisinteză, bine absorbit după administrare orală,
având unele avantaje:
A. durata de acţiune este prelungită
B. excreţie urinară scăzută
C. spectrul antibacterian şi întrebuinţările sunt asemănătoare cefalexinei
D. durata de acţiune scurtă
E. excreţie intestinală crescută

266. Cefaclor se mai numeşte şi Ceclor şi se deosebeşte de cefalexină prin aceea că:
A. grupa 3-metil a fost înlocuită cu clor
B. grupa metil a fost înlocuită cu sulf

111
 C. realizează niveluri plasmatice ridicate
D. nivelurile plasmatice sunt scăzute
E. nivelurile plasmatice sunt 2/3 din cele obţinute de Cefalexină

267. Cefaclor se obţine din:

A. esterul metilic al acidului acetic
B: esterul 3-metilensulfoxidcefam
C. prin oxidarea aldehidelor
D. prin ozonoliză
E. halogenarea beta-cetoesterului rezultat

268. S-au obţinut esteri ai cefalosporinelor la gruparea C4-carboxil, având absorbţie orală. Dintre
aceştia menţionăm:
A. cefuroxima
B. cefpodoxima
C. cefetamet
D. cefoxitina
E. cefalexina

269. Obţinerea esterilor cefalosporinelor:

A. este anevoioasă
B. are loc izomerizarea dublei legături cu formare de 2-cefeme
C. prin izomerizare se formează 3-cefeme
D. 2-cefemele sunt lipsite de activitate antimicrobiană
E. 2-cefemele sunt foarte active

270. Unele cefalosporine izomerizează mai greu decât cefalosporinele naturale şi anume:
A. 3-desacetoxi-cefalosporina
B. 3-acetoxi-cefalexina
C. 2-acetoxi-cefalosporina
D. 3-metoximetilcefalosporina
E. 3-metil-cefalexina

271. Dintre cefalosporinele din prima generaţie fac parte:

A. cefalexina
B. cefalotina
C. cefazolina
D. cefaloridina
E. cefetamet

272. Dintre cefalosporinele din generaţia a două amintim:

A. Cefuroxima
B. Cefamandol
C. Cefaclor
D. Cefoxitina
E. Ceftriaxon

273. Printre cefalosporinele din generaţia a treia menţionăm:

A. cefoxitina
B. cefoperazona
C. ceftriaxon
D. cefsulodina
E. ceporex

112
274. Din generaţia a IV-a fac parte următoarele cefalosporine
A. cefotetan
B. Keflin
C. cefroxadina
D. cefamizina
E. cefotetan

275. Moxalactama este un compus activ a cărui structură relevă trei aspecte:
A. gruparea 7-alfa-metoxi (analogie cu cefamicinele)
B. gruparea alfa-carboxi-p-hidroxifenilacil (asemănare cu carbenicilina)
C. aceeaşi jumătate a heterociclului 5-tio a atomului de carbon din poziţia 3-metilen care este
prezent în cefamandol
D. gruparea alfa-carbetoxi-7-metoxi
E. existenţa ciclului hexagonal

276. Moxalactama prezintă următoarele avantaje:

A. stabilitate la acţiunea beta-lactamazelor
B. nu este toxică
C. poate fi administrată de 2 ori pe zi
D. este foarte activă în tratarea infecţiilor cu bacterii anaerobe
E. este foarte toxică

277. Dintre inhibitoriii de beta-lactamaze amintim:

A. acidul clavulanic
B. sulbactama
C. brobactama
D. tazobactama
E. cefarex

278. Inhibitorii de beta-lactamaze, în combinaţie cu un antibiotic, au condus la obţinerea unor

forme farmaceutice foarte active din punct de vedere terapeutic, de exemplu:
A. augmentin = amoxicilina + acid clavulanic
B. unasyn = ampicilină + sulbactamă
C. sulperazon = cefoperazină + sulbactamă
D. unasyn = amoxicilina + acid clavulanic
E. augmentin = cefoperazină + ampicilină

279. În ceea ce priveşte acţiunea antibioticelor beta-lactamice netradiţionale s-a constatat că:
A. au acţiune terapeutică slabă
B. unele au proprietăţi de antibiotice
C. sunt instabile
D. altele sunt inhibitori de beta-lactomază
E. sunt foarte reactive

280. Dintre antibioticele beta-lactamice netradiţionale cu proprietăţi antibiotice menţionăm:

A. monobactame
B. peneme
C. cefeme
D. carbapeneme
E. oxacefeme

281. Printre antibioticele beta-lactamice netradiţionale, având calitatea de inhibitori de beta-

lactamază amintim:
A. acid 6-amino-cefalosporanic
B. clavame

113
 C. carbapeneme
D. carbacefeme
E. monobactane

282. Carbapenemele sunt antibiotice beta-lactamice cu structură biciclică. Din această grupă fac
parte:
A. Tienamicina
B. Imipenema
C. Panipenema
D. Meropenema
E. Moxalactama

283. Tienamicina are un spectru larg de activitate, având următoarele caractere:

A. este activ asupra majorităţii bacteriilor aerobe şi anaerobe
B. rezistenţa la beta-lactamaze se datorează catenei 1-hidroxietil
C. este rezistentă la inactivare de către majoritatea beta-lactamazelor
D. este foarte stabilă în soluţie apoasă
E. este eficace înpotriva multor tulpini rezistente la peniciline şi cefalosporine

284. Imipenema este:

A. unasyn
B. sulperazon
C. N-formimidoiltienamicină
D. augmentin
E. imipemid

285. Imipenema a fost introdusă în terapie în 1981, fiind:

A. utilizată pentru tratarea infecţiilor cu bacili rezistenţi la cefalosporine
B. stabilă
C. rezistentă la beta-lactamaze
D. nu rezistă la acţiunea dehidropeptidazei renale
E. instabilă

286. Panipenema în asociere cu un inhibitor al dehidropeptidazei renale conduce la un compus care:

A. determină inhibarea dezvoltării bacteriilor la concentraţii foarte mici
B. are denumirea de Carbenin
C. se numeşte Betamiprom
D. are un potenţial antibacterian ridicat
E. nu este suportat de organism

287. Meropenema este un antibiotic beta-lactamic netradiţional cere prezintă.

A. spectru larg de acţiune
B. activă faţă de germeni rezistenţi la antibioticele frecvent utilizate
C. este utilizată în tratamentul infecţiilor produse de germeni gram-negativi şi gram-pozitivi,
aerobi şi anaerobi
D. este cunoscută şi sub denumirea de Primaxin
E. sub formă de soluţie este instabil

288. Cercetările efectuate în legătură cu sinteza penemelor s-au concentrat pentru obţinerea de
compuşi având:
A. rezistenţă la dehidropeptidaza renală
B. spectru larg de acţiune antibacteriană
C. stabilitate chimică
D. rezistentă la beta-lactamaze
E. rezistenţă la acilaze

114
289. Dintre penemele opbţinute prin sinteză menţionăm:
A. Tazobactam
B. Sulbactam
C. Feropenem
D. Ritipenem
E. Sulopenem

290. În ceea ce priveşte relaţia structură chimică – acţiune terapeutică s-a stabilit că potenţialul
antibacterian al penemelor este datorat:
A. structurii de tip carbapenem
B. structurii de tip penem
C. structura de tip penem înlesneşte penetrarea prin membrana bacteriei
D. naturii substituenţilor din poziţia 6
E. naturii substituenţilor din poziţia 1

291. Avantajul pe care îl prezintă penemele este acela că:

A. pot fi administrate oral
B. nu pot fi administrate oral
C. pot înlocui carbapenemele în tratarea unor infecţii grave
D. se asociază cu penicilinele
E. se mai numesc şi oxacefeme

292. Monobactamele sunt antibiotice beta-lactamice cu structură monociclică, având în structura

lor o grupare sulfonică. Activitatea acestor compuşi este foarte redusă. Dintre aceştia amintim:
A. Aztreonama
B. Carumonam
C. Azactam
D. Pirazmonam
E. Keflordin

293. După administrare monolactamele nu produc efecte toxice asupra funcţiei:

A. hepatice
B. renale
C. SNC
D. digestive
E. respiraţiei

294. Trinemele reprezintă o nouă clasă de antibiotice beta-lactamice, având în structura lor un
nucleu triciclic. Caracteristic pentru aceşti derivaţi este prezenţa în structura lor:
A. un ciclu pentagonal nesaturat (B)
B. ciclu A (beta-lactamic)
C. un ciclu heptagonal
D. un heterociclu compus din 5,6 sau 7 atomi
E. un ciclu hexagonal (C)

295. În cadrul trinemelor s-a dovedit a prezenta un interes deosebit:

A. Pirazmonam
B. Sanfetriena
C. Nocardicine
D. Cilexetrilul
E. Carumonam

115
296. Comparând efectul antibacterian al antibioticelor beta-lactamice netradiţionale se constată că
trilactamele:
A. au spectru larg de activitate
B. sunt rezistente la acţiunea beta-lactamazelor
C. au stabilitate la acţiunea dehidropeptidazelor
D. nu prezintă proprietăţi antibacteriene superioare carbapenemelor
E. au stabilitate scăzută

297. Sanfetriena este un antibiotic care:

A. se administrează parenteral
B. se administrează oral
C. penetrează ţesuturile sinusoidale
D. se absoarbe pe cale digestivă
E. este activă în infecţii genitale

298. Inhibitoriii de beta-lactamază cu structură de beta-lactame netradiţionale pot fi clasificaţi astfel:

A. împiedică dezacilarea intermediarului acil-enzimă, care se formează între el şi enzimă
B. prin modificări sterice împiedică sau reduc viteza de dezacilare a intermediarului acil-
enzimă
C. prin modifiocări sterice măresc viteza de dezacilare
D. favorizează dezacilarea intermediarului acil-enzimă
E. hidrolizează legătura amidică din nucleul beta-lactamic

299. Dintre inhibitorii de beta-lactamază, care împiedică dezacilarea intermediarului acil-enzimă,

mai frecvenţi utilizaţi sunt:
A. penamsulfonele
B. carbacefemele
C. izocefemele
D. acidul clavulanic
E. imipenema

300. Dintre inhibitorii de beta-lactamaze, care împiedică sau reduc viteza dezacilării intermediaru-
lui acil-enzima, prin modificări sterice menţionăm:
A. carbacefeme
B. etiliden-carbapeneme
C. cis-carbapeneme
D. peneme
E. trans-carbapeneme

301. Carbomicina, antibiotic macrolidic, a fost utilizată mai puţin din cauza:
A. unei absorbţii slabe şi incomplete
B. absorbţie rapidă
C. acţiunii antibacteriene inferioare eritromicinei
D. eliminare completă pe cale digestivă
E. efectelor adverse

302. Antibioticele cu structură chimică macrolidică prezintă câteva caractere comune:

A. un inel lactonic mare
B. o grupare cetonă
C. aminozaharuri legate glicozidic
D. glucide simple
E. legături ester

116
303. Formula eritromicinei poate fi redată astfel:
A. agliconul eritromicinei este un sistem polihidroxicetolactonic
B. agliconul se numeşte eritralozamină
C. eritralozamina este alcătuită din eritronolidă şi D-desozamină
D. cele două componente ale eritralozaminei sunt legate beta-glicozidic
E. amina terţiară prezentă în desozamină caracter acid eritromicinei

304. Molecula eritromicinei conţine şi un carbohidrat legat glicozidic la atomul de C3, adică:
A. azactam
B. cladinoză
C. 2,3,6-tridesoxi-N-metil-glucoza
D. 2,3,6-tridesoxi-3-metoxi-3-C-metil-L-riboza
E. 2,3,6-trietoxi-3-metoxi-L-xiloza

305. Eritromicina A este alcătuită din:

A. L-cladinoza
B. L-oleandroza
C. D-desozamina
D. D-xiloza
E. eritronolida

306. Eritromicina C diferă de eritromicina A prin:

A. înlocuirea grupării metoxi din molecula cladinozei cu grupare hidroxil
B. xiloză
C. în loc de L-cladinoză apare L-micaroză
D. eritroză N-metil-lixoză

307. Eritromicina este activă în tratamentul infecţiilor cu germeni gram-pozitivi, care nu sunt
sensibili la penicilină:
A. stafilococi
B. streptococi
C. pneumococi
D. afecţiuni provocate de virusuri mari
E. afcţiuni ale SNC

308. În urma tratamentului cu eritromicină pot apărea efecte secundare, care dispar la întreruperea
tratamentului, dintre care tulburări:
A. digestive
B. hepatotoxice
C. pulmonare
D. renale
E. nervoase

309. Datorită faptului că eritromicina este sensibilă la acţiunea pH-ului acid al sucului gastric, s-a
recurs la prepararea unor derivaţi obţinuţi prin esterificarea grupelor hidroxilice libere ale
desozaminei, printre care amintim:
A. propionatul
B. stearatul
C. etilcarbonatul
D. etilsuccinatul
E. lactatul

310. Esterii eritromicinei obţinuţi prin esterificarea grupelor hidroxilice libere ale desozaminei sunt:
A. solubili în apă
B. mai puţini solubili

117
 C. nu sunt descompuşi în stomac
D. sunt administraţi oral
E. sunt administraţi intrarectal

311. Datorită prezenţei, în molecula eritromicinei, a grupării carboxil liberă s-au obţinut compuşi:
A. insolubili în apă
B. solubili în amoniac
C. folosiţi pentru administrare parenterală
D. pentru administrare orală
E. solubili în apă

312. Pentru administrare parenterală sunt preferate sărurile eritromicinei la gruparea dimetilică cu acizii:
A. glucoheptonic
B. lactodionic
C. palmitic
D. stearic
E. oleic

313. Sărurile eritromocinei la gruparea dimetilaminică cu acizii glucohepatonic, lactobionic şi stearic

sunt:
A. nu sunt suportate de organism
B. bine suportate de organism
C. insolubile în apă
D. administrate parenteral
E. foarte solubile în apă

314. Etilsuccinatul de eritomicină este:

A. folosit sub formă de drajeuri
B. folosit sub formă de suspensie
C. solubil în apă
D. insolubil în apă
E. administrat parenteral

315. Glucoheptonatul şi lactobionatul de eritromicină sunt:

A. foarte solubili în apă
B. insolubili în apă
C. determină niveluri sanguine ridicate
D. administrate oral
E. administrate i.v şi mai rar i.m

316. Oleandomicina are structură macrolidică asemănătoare cu cea a eritromicinei, având urmă-
toarea structură chimică:
A. D-desozamina
B. L-glucoza
C. L-oleandroza
D. D-xiloza
E. oleandolina

317. Oleandolina este mult mai stabilă decât agliconul eritromicinei. Aceasta conţine următoarele
grupări:
A. hidroxil
B. metil
C. cetonă
D. epoxid
E. nitril

118
318. Spectrul de activitate antibacteriană al oleandomicinei este asemănător cu cel al eritromicinei,
fiind indicată în infecţiile cu:
A. meningococi
B. streptococi hemolitici
C. spirili
D. stafilococi rezistenţi la penicilină
E. pneumococi

319. Cele trei grupe hidroxil ale oleandromicinei se pot acila, rezultând:
A. troleandomicina
B. monoacetiloleandomicina
C. derivatul triacetilat al oleandomicinei
D. triacetiloleandolida
E. triacetiloleandomicină

320. Troleandomicina este folosită pentru tratamentul infecţiilor respiratorii grave cauzate de:
A. pneumococi
B. Escherichia coli
C. streptococi hemolitici
D. Klebsiella
E. stafilococi

321. Josamicina se întrebuinţează în:

A. afecţiuni ORL
B. infecţii ale căilor respiratorii
C. nu se administrează în afecţiuni hepatice severe
D. infecţii ale tractului genito-urinar
E. infecţii sistemice

322. Spiramicinele sunt antibiotice cu structură glicozidică, macrolidică, având spectrul de activi-
tate asemănător eritromicinei:
A. se administrează oral
B. sunt utilizate în afecţiuni ale căilor respiratorii datorate unor bacili gram-pozitivi
C. absorbţia lor este foarte bună
D. sunt folosite în infecţiile cavităţii bucale
E. sunt utilizate ca antiinflamatoare

323. Carbomicinele reprezintă un amestec de carbomicină A şi B. Antibioticul principal este carbo-

micina A, care are structură macrolidică, glicozidică, structura chimică fiind:
A. nucleul macrociclic nesaturat este legat beta-glicozidic de un dizaharid
B. L-micaroza
C. D-desozamina
D. S-micaminoza
E. un nucleu macrociclic nesaturat polisubstituit

324. Streptograminele reprezintă o clasă unică de medicamente cu acţiune antibacteriană datorită

faptului că fiecare membru al acestei clase reprezintă o combinaţie a cel puţin două molecule
diferite structural:
A. grupa A
B. grupa B
C. grupa mecrolactonelor polisaturate
D. grupa C
E. grupa hexadepsipeptide ciclice

119
325. Streptograminele din grupa B au ca principale componente:
A. carbomicina
B. pristinamicina I A
C. josamicina
D. lincomicina
E. virginiamicina S2

326. Primul antibiotic aminoglicozidic a fost streptomicina. Unele antibiotice, izolate din genul
Streptomyces, au structura chimică asemănătoare cu cea a streptomicinei, dintre care amintim:
A. kanamicina
B. neomicina
C. gentamicina
D. tobramicina
E. nocardicina

327. Streptomicina este antibioticul cel mai activ, dintre aminoglicozide, în tratamentul unor afecţiuni,
dintre care:
A. tuberculoză
B. bruceloză
C. talasemiei
D. yersinei
E. malariei

328. Prin hidroliză acidă, streptomicina se scindează în doi compuşi bazici:

A. diacetilaminofenol
B. streptidină
C. dibenzoilstreptamina
D. streptobiozamina
E. hexaacetilderivat

329. Prin hidroliză streptidina se poate transforma în:

A. derivat de uree
B. streptamina
C. derivat hexaacetilat
D. 2,4-diacetilaminofenol
E. acid hexahidrohipuric

330. Prin tratarea streptomicinei cu etilmercaptan se obţin:

A. streptoză
B. streptidină
C. streptamină
D. trietilmercaptoderivatul streptobiozaminei
E. diacetilaminofenol

331. Prin desulfurarea tetraacetilderivatului trietilmercaptostreptobiozaminei urmată de hidroliză în

mediu acid, s-au izolat:
A. N-metil-L-glucozamina
B. dibenzoilstreptamina
C. didesoxistreptamina
D. diacetilaminofenol
E. acid dibenzoilaminohidroxiglutaric

120
332. Prin hidroliză în mediu alcalin are loc scindarea legăturilor glicozidice din molecula strepto-
micinei rezultând:
A. streptidina
B. streptamina
C. N-metilglucozamina
D. maltol
E. 2-metil-3-hidroxi-gama-pirona

333. S-a constatat că ascomiceta Streptomyces griseus produce şi alţi compuşi asemănători strepto-
micinei, printre care:
A. dihidroxistreptomicina
B. manozidostreptomicina
C. hidroxistreptomicina
D. cicloheximida
E. acid streptomicinic

334. Neomicina nu este un produs unitar, ci un amestec de substanţe cu structură chimică asemănă-
toare între ele şi care au fost denumite neomicine:
A. N
B. A
C. B
D. C
E. G

335. Neomicina S, denumită neamină, este o combinaţie între:

A. deoxistreptoza
B. deoxistreptamină
C. D-riboză
D. neozamina C
E. neobiozamina

336. Neomicina are un spectru larg de activitate, fiind considerată a fi antibioticul cel mai folosit în
tratamentul infecţiilor:
A. gastrointestinale
B. dermatologice
C. peritonitelor acute
D. provocate de germeni gram-pozitivi şi gram-negativi
E. determinate de helminţi

337. Neomicina este foarte bine absorbită din tractul gastrointestinal, după administrare orală, de
aceea se administrează numai oral. La administrare parenterală are acţiune:
A. antiinflamatoare
B. nefrotoxică
C. antivirotică
D. antimalarică
E. neurotoxică

338. Tratamentul cu neomicină nu poate dura mai multe de 5-7 zile. Este contraindicată în:
A. insuficienţa renală
B. ocluzii intestinale
C. stări neurotoxice
D. abdomen acut
E. insuficienţă cardiacă

121
339. Paromomicina nu este un produs unitar, este un amestec de doi izomeri:
A. paromomicina I
B. gentosamina
C. tobramicina
D. paromomicina II
E. amicacina

340. Paromomicina este folosită în tratamentul infecţiilor gastrointestinale provocate de:

A. Salmonela
B. Shigela
C. Escherichia coli
D. Legionela
E. lamblii

341. Ca şi celelalte antibiotice cu structură asemănătoare (streptomicina, neomicina, kanamicina)

paromomicina, după administrare parenterală are acţiune:
A. purgativă
B. nefrotoxică
C. analgezică
D. neurotoxică
E. antinevrotică

342. Kanamicina nu este un produs unitar, ci un amestec de antibiotice cu structuri foarte apropiate
şi anume, Kanamicinele:
A. N
B. A
C. B
D. C
E. Q

343. Dintre cele trei kanamicine, kanamicina A este:

A. mai puţin toxică
B. bazică
C. formează săruri cu acizi minerali
D. folosită sub formă de sulfat
E. acidă

344. Indicaţia principală a kanamicinei o constituie infecţiile:

A. virotice
B. intestinale
C. urinare
D. respiratorii
E. stafilococice grave

345. După tratamente prelungite cu kanamicină şi cu doze mari apar efecte secundare foarte grace
ireversibile şi anume:
A. nefrotoxice
B. dependenţă
C. ototoxice
D. dermatite
E. alergii

346. Amikacina, din punct de vedere chimic şi comercial, este:

A. kantrex
B. 1-N-gama-amino-alfa-hidroxibutirilkanamicina A

122
 C. humatin
D. amikin
E. 1-N-beta-amino-gama-metoxibutirilkanamicina A

347. Gentamicina este un aminoglicozid izolat din mediile de cultură ale ciupercii Micromanospora
purpurea, având următoarele denumiri comerciale:
A. Tobrex
B. Genoptic
C. Amikin
D. Garamicină
E. Nebcin

348. Structura chimică a gentamicinei este analoagă altor aminoglicozide din această grupă:
A. panmicine
B. neomicine
C. streptogramine
D. kanamicine
E. paromomicine

349. Prin hidroliză acidă, gentamicinele pun în libertate:

A. metilaminopentoză
B. paromamină
C. streptamină
D. metilaminopentoză
E. gentosamina

350. Gentamicina este indicată în tratamentul infecţiilor grave ale:

A. căilor respiratorii
B. aparatului genito-urinar
C. pielii şi ţesuturilor
D. septicemii
E. aparatului vascular

351. Tobramicina a fost considerată ca fiind cel mai activ compus dintre antibioticele aminoglico-
zide, cunoscută şi sub denumirea de:
A. neramicină
B. nebcin
C. tobrex
D. humatin
E. amikin

352. Soluţia injectabilă de gentamicină sulfat poate fi folosită în tratamentul infecţiilor sistemice
grave produse de bacterii gram-negative:
A. Streptomices
B. Pseudomonas
C. Enterobacter
D. Serratia
E. Stafilococus

353. Spectinomicina este un antibiotic aminoglicozidic, având următoarele denumiri comerciale:

A. linocin
B. spectam
C. cleocin
D. trobicină
E. genoptic

123
354. Spectinomicina exercită acţiune bacteriostatică inferioară altor aminoglicozide pentru majori-
tatea infecţiilor sistemice. Este recomandată ca o alternativă de asociere cu sărurile penicilinei
G în tratamentul:
A. gonoreei necomplicate
B. dizenteriei
C. sifilisului
D. septicemiei
E. micozelor

355. Lincomicinele sunt antibiotice cu structură aminoglicozidică, fiind active asupra:

A. bacteriilor gram-pozitive
B. bacteriilor anaerobe
C. micoplasma
D. anumitor specii de plasmodium
E. bacilului Koch

356. În structura chimică a lincomicinei intră:

A. o componentă bazică
B. streptamină
C. pirolidina
D. metil-α-tiolincomină
E. streptidină

357. Lincomicina se caracterizează prin:

A. absorbţie din tractul gastrointestinal
B. difuzează bine ţi lichidul peritoneal şi pleural
C. este excretată prin urină şi bilă
D. se administrează oral şi parenteral
E. nu difuzează în organism

358. Clindamicina este recomandată în tratamentul unor afecţiuni ale aparatului:

A. genital
B. urinar
C. respirator
D. pielii
E. ţesuturilor

359. Tetraciclinele sunt antibiotice cu spectru larg de acţiune, derivaţi ai unei hidrocarburi aromatice
formată din patru cicluri condensate liniar. Pe nucleul de bază sunt prezenţi următorii substi-
tuenţi:
A. două grupări cetonice şi două grupări alcoolice
B. o grupare carboxamidă
C. două grupări enolice şi o grupare fenolică
D. o grupare dimetilaminică
E. o grupare ester

360. Analizând formula generală, rezultă că tetraciclinele sunt compuşi cu caracter amfoter
formând:
A. săruri instabile cu bazele la funcţiile fenolică şi enolică
B. complecşi cu acizii
C. săruri mai stabile cu acizii la funcţia dimetilamino
D. săruri complexe cu halogenii
E. combinaţii simple instabile

124
361. O proprietate interesantă a tetraciclinelor constă în posibilitatea lor de a se epimeriza la atomul
de carbon din poziţia patru formând izomeri numiţi epitetracicline. Epimerizarea este reversibilă,
sub influenţa unor factori, ca:
A. pH
B. temperatură
C. timp
D. natura antibioticului
E. starea de agregare

362. Tetraciclina formează cu ionii unor metale complecşi inactivi:

A. datorită grupărilor cetonice
B. monometalici
C. datorită grupărilor fenolice
D. bimetalici
E. datorită grupărilor alcoolice

363. Tetraciclinele, după administrare:

A. traversează bariera feto-placentară
B. se administrează în timpul sarcinii
C. difuzează în laptele matern
D. are influenţă negativă în formarea oaselor şi dinţilor la copii
E. se administrează la copiii preşcolari

364. Tetraciclinele au un spectru foarte larg de acţiune, fiind active în infecţii produse de:
A. bacterii gram-pozitive şi gram-negative
B. spirochete
C. micoplasme
D. ricketsii şi virusuri mari
E. virusuri mici

365. Tetraciclinele nu sunt active asupra:

A. virusurilor mici
B. micobacterii
C. bacilul piocianic
D. bacilul Koch
E. fungi

366. Tetraciclinele nu sunt utilizate în tratamentul unor infecţii grave, ca:

A. septicemii
B. otite
C. endocardite
D. sinuzite
E. meningită

367. Tratamentul cu tetracicline nu trebuie să depăşească 6-7 zile deoarece pot apărea fenomene
secundare manifestate prin:
A. tulburări digestive
B. stomatite
C. carenţe de vitamine
D. vaginite
E. tulburări respiratorii

368. Din analiza formulei generale a tetraciclinelor s-a constatat că:

A. derivaţii care au mai puţin de patru cicluri sunt inactivi
B. prezenţa grupei hidroxil la C5 determină creşterea acţiunii asupra bacilului Piocianic

125
 C. modificările făcute la C6 conduc la compuşi mai activi
D. înlocuirea amidei de la C2 anulează acţiunea farmacologică
E. gruparea dimetilamino din poziţia patru trebuie să fie orientată în beta

369. Din analiza formulei generale a tetraciclinei s-a constatat că:

A. schimbarea poziţiei dimetilamino reduce activitatea antimicrobiană
B. gruparea hidroxil alcoolic la C12a este esenţială în menţinerea acţiunii antibiotice
C. toţi esterii formaţi la hidroxilul alcoolic C12a sunt inactivi
D. alchilarea la C11a determină formarea de compuşi inactivi
E. gruparea hidroxil alcoolic C12a orientată în faţa planului este esenţială

370. Din cercetările efectuate în seria tetraciclinelor s-a constatat că se pot face modificări substan-
ţiale la:
A. C4, C5, C6 şi C7
B. gruparea fenolică
C. funcţia carboxamidică
D. C10, C12
E. gruparea enolică

371. Nu sunt posibile modificări în molecula tetraciclinei pe care sunt grefate grupările:
A. C5, C7
B. cetonice
C. enolică
D. carboxamidică
E. fenolică

372. Tetraciclina este un derivat naftacenic, având următoarele denumiri comerciale:

A. Panmycin
B. Tegafur
C. Cyclopar
D. Tetracyn
E. Achromicina

373. Tetraciclina se foloseşte sub formă de clorhidrat, care este solubil:

A. 1:20 în apă
B. 1:10 în alcool
C. 1:100 în alcool
D. 1:5 în apă
E. 1:10 în apă

374. Tetraciclina bază este solubilă:

A. 1:1000 în apă
B. 1:2500 în apă
C. 1:100 în alcool
D. 1:20 în alcool
E. 1:50 în alcool

375. Streptomicina este un antibiotic cu structură glicozidică, care prin hidroliză poate fi scindată în:
A. streptidina
B. streptoză
C. N-metil-L-glucozamina
D. N-metil-D-glucozamina
E. kanozamina

126
376. Prin hidroliza streptomicinei în mediu alcalin (fierbere în soluţie de NaOH diluat) legăturile
glicozidice din moleculă se scindează uşor, rezultând următorii produşi:
A. streptidină
B. N-metil-L-glucozamină
C. maltol
D. acetoină
E. glicerină

377. Acidul novobiocinic, care intră în structura novobiocinelor, este format din:
A. 3-amino-4,7-dihidroxi-8-metilcumarină
B. 3-amino-2,5-dihidroxi-4-metilcumarină
C. acid 3-izopentenil-4-hidroxibenzoic
D. acid 2-pentenil-3-hidroxibenzoic
E. acid 3-amino-4-metilbenzoic

378. Prin hidroliză acidă blândă eritromicina se transformă în:

A. eritralozamină
B. desozamina
C. L-cladinoză
D. eritronolidă
E. glucozamină

379. Oleandomicina face parte din grupa macrolidelor, având structură glicozidică asemănătoare
cu cea a eritromicinei, în urma hidrolizei rezultând:
A. oleandolina
B. D-desozamina
C. D-oleandroza
D. L-oleandroza
E. eritronolida

380. Cloramfenicolul se poate sintetiza prin mai multe metode, pornind de la:
A. p-nitroacetofenonă
B. esterul metilic al (+/–) \treo-beta-(p-nitrofenil)-serinei
C. p-nitrobenzaldehidă
D. acid p-aminobenzoic
E. acid dihidroxibenzoic

381. Nistatina este un antibiotic, antifungic, cu structură glicozidică, având în moleculă două compo-
nente:
A. micozamina
B. manoză
C. nistatinolida
D. manitol
E. eritroză

382. Griseofulvina are acţiune specifică asupra dermatofiţiilor:

A. micozelor pielii corpului
B. micozelor pielii capului
C. onicomicozei
D. candidozei
E. herpesului

383. Determinarea cantitativă a cloramfenicolului se face prin metode diferite, ca:

A. nitritometrie
B. bromatometrie

127
 C. argentometrie
D. colorimetrie
E. permanganometrie

384. Acţiunea terapeutică a tetraciclinelor se datorează posibilităţii de a:

A. forma cu ionii metalelor complecşi mono- sau bimetalici
B. se combină cu unele enzime plasmatice
C. fixa unii ioni esenţiali pentru activitatea enzimatică
D. forma combinaţii colorate cu clorura ferică
E. se deshidrata

385. Prin demetilarea tetraciclinei, prin introducerea în mediile de cultură a sulfadiazinei, s-au
obţinut noi tetracicline:
A. rolitetraciclină
B. demeciclină
C. demeclociclină
D. oxitetraciclină
E. kanozamină

386. Avantajele pe care le prezintă tetraciclinele demetilate la C6 sunt:

A. mai solubile în apă
B. au acţiune antibiotică mai puternică
C. buni emulgatori
D. mai stabile decât celelalte tetracicline
E. lipsite de activitate terapeutică

387. Anhidrotetraciclinele se obţin prin acţiunea acidului clorhidric asupra tetraciclinelor, ele fiind
faţă de tetracicline:
A. mai toxice
B. mai solubile
C. mai stabile
D. lipsite de activitate terapeutică
E. foarte active

388. Neomicina se administrează numai oral; la administrare parenterală are următoarele incon-
veniente:
A. este nefrotoxică şi neurotoxică
B. este ototoxică, ca şi streptomicina şi kanamicina
C. nu se absoarbe în totalitate
D. în intestin se realizează concentraţii mici de antibiotic
E. este foarte bine suportată de organism, fără a produce efecte secundare nedorite

389. Paromamina, produs rezultat prin hidroliza paromomicinelor este alcătuită din:
A. N-acetil-kanamicină
B. 2,6-didesoxi-1,3-diamino-alfa-D-glucoza
C. 2-desoxi-2-amino-alfa-D-glucoza
D. 2-desoxistreptamina
E. kanozamina

390. Macrolidele formează un grup de antibiotice dintre care:

A. eritromicina
B. oleandomicina
C. carbomicina
D. spiramicina
E. cloramfenicol

128
391. Eritromicinele B şi C au structură foarte asemănătoare, diferenţa dintre ele constând din:
A. la eritromicina B lipseşte grupa hidroxil de la C12
B. la eritromicina C în locul L-cladinozei, este L-micaroza
C. grupa metoxil din molecula cladinozei este înlocuită cu hidroxil
D. agliconul, eritronolida, a putut fi izolat prin reacţii de hidroliză
E. agliconul este colistina

392. Prin esterificarea celor trei grupări hidroxilice prezente în molecula oleandomicinei cu acid
acetic se obţine:
A. troleandomicina
B. trietiloleandomicina
C. triacetiloleandomicina
D. anhidrooleandomicina
E. trimetoxioleandomicina

393. Colistina este o polipeptidă izolată din culturile de Bacillus colistinus, cunoscută şi sub denu-
mirea de:
A. negamicină
B. colimicină
C. polimixina E
D. polimixina A
E. gentamicina

394. Bacitracina este un complex de antibiotice polipeptidice ciclice care:

A. este puternic nefrotoxică
B. se administrează numai local
C. nu se administrează local
D. se administrează singură sau în asociere cu alte antibiotice
E. este lipsit de toxicitate

395. Folosirea cloramfenicolului este limitată din cauza:

A. gustului amar
B. solubilităţii reduse
C. toxicităţii
D. instabilităţii
E. stabilităţii mari

396. Au fost efectuate studii aprofundate cu privire la utilizarea cloramfenicolului datorită:

A. spectrului larg de acţiune
B. structurii chimice relativ simplă
C. solubilităţii în apă
D. uşurinţa inactivării în organism
E. activităţii antibiotice puternice

397. S-au obţinut, prin sinteză, esteri ai cloramfenicolului care pot fi împărţiţi în mai multe grupe:
A. insolubili, dar lipsiţi de gust amar
B. hidrosolubili, care pot fi administraţi parenteral
C. solubili, dar fără gust
D. insolubili, cu gust amar
E. insolubili, cu gust dulce-acrişor

398. În ceea ce priveşte acţiunea terapeutică a griseofulvinei menţionăm:

A. are acţiune specifică asupra dermatofiţilor din genurile Microsporum, Epidermophyton,
Trichophyton
B. este puţin activă asupra bacteriilor

129
 C. nu are acţiune terapeutică faţă de Candida albicans
D. este foarte bine tolerată în majoritatea cazurilor
E. are toxicitate crescută

399. Rolitetraciclina este o tetraciclină obţinută prin condensarea tetraciclinei cu:

A. pirolidină
B. prolină
C. formaldehidă, în soluţie alcoolică
D. acid formic
E. formaldehidă 40%

400. N-pirolidinmetiltetraciclina are următoarele denumiri comerciale:

A. Syntetrin
B. Reverin
C. Minocin
D. Solvocilin
E. Rolitetraciclina

401. Printre alternativele de tratament al infecţiilor datorate bacteriilor gram-pozitive multirezis-

tente au fost utilizate oxazolidinele, dintre care:
A. albamycin
B. linezolid
C. vancor
D. tevenal
E. eperezolid

402. Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic triciclic activ împotriva cocilor gram-pozitivi, în
special:
A. virusuri
B. streptococi
C. fungi
D. stafilococi
E. pneumococi

403. Prin înlocuirea grupei nitro din molecula cloramfenicolului cu diferiţi substituenţi, s-au obţinut
compuşi mai activi, dar mult mai toxici, ca:
A. cetofenicol
B. streptonivicin
C. tevenal
D. colistină
E. tiamfenicol

404. Guameciclina este o tetraciclină de semisinteză obţinută printr-o reacţie tip Mannich, în struc-
tura căreia intră:
A. un nucleu piperazinic
B. un aminoacid
C. o componentă biguanidică
D. valina
E. fenilalanina

130
 RĂSPUNSURI

IV. ANTIBIOTICE

Complement simplu

1. D 41. C 81. B 121. E 161. E

2. C 42. B 82. E 122. B 162. D
3. A 43. D 83. C 123. D 163. E
4. E 44. A 84. A 124. A 164. B
5. B 45. E 85. D 125. C 165. B
6. C 46. C 86. B 126. E 166. E
7. D 47. B 87. E 127. B 167. C
8. A 48. D 88. C 128. D 168. E
9. E 49. A 89. A 129. A 169. C
10. B 50. E 90. D 130. C 170. B
11. A 51. D 91. B 131. D 171. E
12. C 52. B 92. E 132. A 172. C
13. E 53. E 93. C 133. C 173. A
14. B 54. A 94. A 134. E 174. C
15. D 55. C 95. D 135. B 175. E
16. A 56. D 96. B 136. D 176. B
17. C 57. B 97. E 137. A 177. E
18. B 58. E 98. C 138. C 178. A
19. E 59. A 99. A 139. E 179. B
20. D 60. C 100. D 140. B 180. B
21. A 61. D 101. A 141. D 181. E
22. E 62. B 102. E 142. A 182. A
23. C 63. E 103. D 143. C 183. C
24. D 64. A 104. B 144. E 184. B
25. B 65. C 105. A 145. B 185. B
26. A 66. D 106. C 146. D 186. C
27. C 67. B 107. E 147. A 187. B
28. E 68. E 108. B 148. C 188. C
29. D 69. A 109. D 149. E 189. A
30. B 70. C 110. A 150. B 190. C
31. C 71. B 111. E 151. A 191. E
32. A 72. E 112. B 152. C 192. C
33. E 73. C 113. D 153. D 193. D
34. B 74. A 114. A 154. B 194. B
35. D 75. D 115. C 155. B 195. A
36. C 76. B 116. E 156. C 196. E
37. A 77. E 117. B 157. B 197. C
38. E 78. C 118. D 158. C 198. B
39. B 79. A 119. A 159. A 199. D
40. D 80. D 120. C 160. E 200. A
201. A

131
 Complement multiplu

202. AC 243. ABCD 284. CE 325. BE 366. ACE

203. ABCD 244. ABCD 285. ABCD 326. ABCD 367. ABCD
204. AD 245. ABC 286. ABD 327. ABCD 368. ABCD
205. ABC 246. ABDE 287. ABC 328. BD 369. ABCD
206. AC 247. BD 288. ABCD 329. ABCD 370. AC
207. AC 248. ABCD 289. CDE 330. BD 371. BCE
208. BE 249. ABCE 290. BCD 331. AC 372. ACDE
209. CE 250. ABCD 291. AC 332. ACDE 373. CE
210. ABCE 251. CE 292. ABCD 333. ABCD 374. BE
211. CE 252. BD 293. ABC 334. BCD 375. ABC
212. ABCE 253. ABCD 294. ABDE 335. BD 376. ABC
213. ADE 254. ABC 295. BD 336. ABCD 377. AC
214. ACE 255. ABC 296. ABCD 337. BE 378. AC
215. ABCD 256. AC 297. AC 338. ABCD 379. ABD
216. BD 257. ABCD 298. AB 339. AD 380. ABC
217. ACE 258. AC 299. ABCD 340. ABC 381. AC
218. BD 259. BCDE 300. BCDE 341. BD 382. ABCD
219. AC 260. BD 301. AC 342. BCD 383. ABCD
220. ABDE 261. BDE 302. ABC 343. ABCD 384. AC
221. AC 262. BE 303. ABCD 344. BCDE 385. BC
222. ABDE 263. BD 304. BD 345. AC 386. BD
223. BD 264. CE 305. ACE 346. BD 387. AD
224. ACE 265. ABC 306. AC 347. BD 388. AB
225. ABCD 266. ACE 307. ABCD 348. BDE 389. CD
226. ABCD 267. BDE 308. AB 349. ABDE 390. ABCD
227. ABC 268. ABCD 309. ABCD 350. ABCD 391. ABC
228. CEB 269. ABD 310. BCD 351. ABC 392. AC
229. ACE 270. AD 311. CE 352. BCD 393. BC
230. AC 271. ABCD 312. ABD 353. BD 394. ABD
231. ABCD 272. ABCD 313. BDE 354. AC 395. ABC
232. ABCD 273. ABCD 314. BDE 355. ABCD 396. ABE
233. AB 274. ACE 315. ACE 356. ACD 397. AB
234. CE 275. ABC 316. ACE 357. ABCD 398. ABCD
235. ABCE 276. ABCD 317. ABCD 358. CDE 399. AC
236. ACDE 277. ABCD 318. BDE 359. ABCD 400. ABDE
237. BDE 278. ABC 319. ACE 360. AC 401. BE
238. ABD 279. BD 320. ACE 361. ABCD 402. BDE
239. ACE 280. ABD 321. ABCD 362. ABCD 403. ACE
240. ABCD 281. BCDE 322. ABCD 363. ACD 404. AC
241. AB 282. ABCD 323. ABDE 364. ABCD
242. ABCD 283. ABCE 324. ABCE 365. ABCE

132