Sunteți pe pagina 1din 9

1

TOXOPLASMOZA

TOXOPLASMOZA

Toxoplasmoza este o zoonoză de importanţă epidemiologică majoră, cauzată de


Toxoplasma gondii.
Toxoplasmoza este o boală întâlnită pe întreg globul pãmântesc, infecţia fiind mai comună în
zonele cu un climat cald şi umed, şi la altitudini joase.
Toxoplasmoza este considerată a fi a treia cauză de deces atribuită toxiinfecţie alimentare
în Statele Unite. Mai mult de 60 de milioane de bărbaţi, femei şi copii din Statele Unite sunt
purtãtori ai parazitului Toxoplasma gondii, dar foarte puţini au simptome deoarece sistemul
imunitar împiedicã, de obicei, parazitul sã provoace boala. Deoarece toxoplasmoza este asociata
cu oamenii săraci, aceasta este consideratã o infecţie datoratã sãrãciei.(Neglected Infection of
Poverty - NIP).

1.ETIOLOGIE

Toxoplasmoza este rezultatul infecţiei cu Toxoplasma gondii, un protozoar parazit


intracelular obligatoriu, încadrat în clasa Sporozoa.
Principalele forme ale parazitului sunt:
• oocişti - sunt eliminaţi prin fecale;
• tachizoiţi- organisme care se înmulţesc rapid, găsindu-se în ţesuturi;
• bradizoiţi- organisme care se înmulţesc încet, întâlnite în ţesuturi;
• chisturi în ţesut –întalnite adesea în muşchi.
2
TOXOPLASMOZA

2.DISTRIBUŢIE GEOGRAFICĂ

Toxoplasmoza este descrisã a fi una din cele mai frecvente infecţii ce evolueazã la om,
din întreaga lume, potrivit datelor rezultate în urma prelevãrilor serologice.
O prevalenţă crescută a infecţiei în Franţa a fost legată de o preferinţă a consumatorilor
pentru carnea crudã sau insuficient tratatã termic, în timp ce o prevalenţă ridicată în America
Centrală a fost legatã de frecvenţa pisicilor fără stăpân într-un climat care favorizează
supravieţuirea oocistilor şi de expunerea persoanelor la solul contaminat.
Seroprevalenţa generală în Statele Unite în rândul adolescenţilor şi adulţilor, determinatã pe
baza probelor colectate în cadrul celui de-al treilea Sondaj de Examinare Naţională de Sănătate şi
Nutriţie (NHANES III) între 1988 şi 1995, s-a dovedit a fi de 22,5%, cu o seroprevalenţă în
rândul femeilor de vârstă fertilă (15-55 ani) de 15% .

3.CĂI DE TRANSMITERE ŞI CICLUL BIOLOGIC

Singurele gazde definitive cunoscute pentru Toxoplasma gondii fac parte din familia
Felidae (pisicile domesctice şi rudele lor).
Oocişti nesporulaţi sunt eliminaţi prin fecalele pisicilor. .
3
TOXOPLASMOZA

Desi oociştii sunt eliminaţi, de obicei în 1-2 săptămâni, numărul acestora poate fi foarte mare.
Oociştii sporulează în mediu în 1-5 zile şi devin infectanţi.
Gazdele intermediare din natura (incluzând păsările şi rozătoarele) devin infecţioase în
urma ingestiei solului, apei sau a materialului vegetal contaminate cu oocişti. .
Oociştii se transformă în scurt timp după ingestie în tachizoiţi. Aceştia se localizează în
ţesutul muscular şi cel nervos, transformându-se în bradizoiţi.
Pisicile se contaminează în urma consumului gazdelor intermediare ce conţin chişti în
ţesuturile lor.
De asemenea, pisicile pot deveni infecţioase în urma ingestiei directe a oociştilor.
Animalele de inters economic şi cele sălbatice pot şi ele deveni infectante în urma ingestiei
oociştilor sporulaţi din mediul înconjurător.
Oamenii se pot infecta prin oricare dintre următoarele căi:
a) Pe cale digestivă:
• consumul de carne insuficient tratată termic care provine de la animale ce “adăpostesc” chisturi
în ţesuturi (porc, oaie, bovine, pasăre);
• consumul de alimente sau apă contaminate cu fecale de pisică;
b) contact cu elementele contaminate din mediu (cum ar fi solul contaminat cu fecale de
pisică sau prin schimbarea cutiei pisicii de companie) sau pe cale aeriană (aer contaminat).
c) transfuzie de sânge sau transplant de organe. .
d) transplacentar de la mamă la făt (dacă infecţia survine în timpul sarcinii). .
Oociştii sunt foarte rezistenţi la condiţiile de mediu şi pot rămâne infecţioşi timp de 18
luni in apă sau soluri calde şi umede. Ele nu supravieţuiesc bine în zone aride şi reci. Chisturile
pot rămâne infecţioase în fluidele organismului, la temperatura camerei, timp de mai multe
săptămâni şi în carne pentru atât timp cât carnea este comestibilă şi netratată termic.
Tachizoiţii sunt mai sensibili şi pot supravieţui în fluidele organismului până la o zi, iar
în sânge până la 50 de zile la temperatura de 50 C.
Toxoplasmoza este una din cele mai frecvente zoonoze parazitare de natură profesională,
întâlnită la personalul din laboratoare. Infecţiile pot fi dobândite accidental prin inoculare,
stropire, inhalare sau ingestie. Sursa de infecţie poate fi reprezentată de sânge, material seminal,
fecale sau ţesuturi.

4. TOXOPLASMOZA LA ANIMALE

Gazdele definitive pentru Toxoplasma gondii aparţin familiei Felidae, inclusiv pisica
domestică. Cele mai multe specii de mamifere şi păsările pot servi drept gazde intermediare.
Dintre animalele domestice, cele mai frecvente cazuri se întâlnesc la pisică, ovine, caprine şi
suine. Rate mai mici ale infecţiei s-au observat la câini şi cai.
Bovinele par a fi relative rezistente la infecţie.

4.1. SEMNE CLINICE


De cele mai multe ori, infecţia la animale evolueaza asimptomatic. Semne clinice de
toxoplasmoza dezvolta în special ovinele şi caprinele, ocazional la celelalte specii de animale, în
cazul tineretului sau animalelor imunocompromise.
4
TOXOPLASMOZA

4.1.1. TOXOPLASMOZA LA OVINE ŞI CAPRINE


Toxoplasmoza la ovinele şi caprinele adulte este de cele mai mute ori asimptomatică. Atunci
când boala evoluează pe durata perioadei de gestaţie, se înregistrează avort, naştere de fetuşi
morţi, mumificări sau reabsorbţii ale fetusului.
În cazul infecţiilor generalizate, acestea sunt caracterizare de dispnee şi febră.
Mieii infectaţi în timpul vieţii intrauterine prezintă o rată mare de mortalitate.
4.1.2. TOXOPLASMOZA LA PISICĂ
Cele mai multe cazuri de toxoplasmoză la pisică evoluează asimptomatic, dar în cazul
tineretului şi a animalelor imunocompromise se descriu forme acute(2-3 zile), subacute(2-3
săptămâni) şi cronice(luni pãnă la ani). Unele cazuri de infecţie au fost asociate virusului
imunodeficienţei feline (FIV).
Simptomatologia include letargie, febră persistent, în ciuda tratamentului cu unele
antibiotice, si anorexie. Se întâlnesc, de asemenea dispnee şi semne de pneumonie şi, mai rar,
tuse.
Infecţiile care evoluează cu semne respiratorii severe sunt adesea fatale, chiar şi cu
susţinere terapeutică.
Atunci când este afectat SNC, în special la pisicile bătrâne, simptomatologia include
convulsii, nelinişte, somnolenţă, bruxism, tremurături, opistotonus.
Des întâlnite sunt leziunile oculare.
4.1.3. TOXOPLASMOZA LA SUINE
Izbucnirile de toxoplasmoză la suine, cu infecţii generalizate, sunt caracterizate de avort,
naştere de fetuşi morţi şi mortalitate neonatală. La animalele tinere se pot observa febra şi
pneumonie interstiţială, cu dispnee şi tuse. De asemenea, au fost raportate cazuri de
toxoplasmoză care au evoluat cu slăbiciune, cahexie, tremurături şi diaree.
La suine, Toxoplasma gondii poate provoca şi miocardită, necroză hepatică,
meningoencefalomielită, limfadenopatii şi miozoită.

Febră, encefalită, ataxie şi degenerescenţa retinei au fost raportate la cai.


Bovinele au rareori simptome dar febra, detresa respiratorie, hiperemia, secreţia nazală şi
conjunctivală au fost descrise în cazuri experimentale la viţei.
Infecţie simptomatică, unori fatală, se poate observa la iepuri, cobai şi alte mamifere
mici. Infecţia la păsări este întâlnită frecvent, dar rar evoluează simptomatic.

4.2. LEZIUNI POST-MORTEM

Leziunile din toxoplasmoză apar consecutiv migraţiei parazitului prin ţesuturi şi organe,
fiind însotite de necroză.
A) la ovine şi caprine:
• focare necrotice alb-gri de 1-3 mm la nivelul palcentei;
• granuloame multiple în plămâni, ficat, splină;
• zone de necroze în rinichi;
• hidrotorax, ascită, ulceraţii intestinale;
• la nivelul SNC se pot observa hemoragii, edem,
zone de inflamaţie.
fig.1 – placentă de oaie
(focare de necroză)
5
TOXOPLASMOZA

B) la pisică:
• edem pulmonar, ficat mărit, hepatită,
icter şi alte leziuni;
• splina uneori este marită, cu focare
hemoragice acoperite uneori cu fibrin;
• limfonodurile, în special cele de la
nivelul toracelui şi abdomenului, sunt
mărite în volum şi hemoragice;
• la nivelul stomacului: hemoragii,
necroze, ulcere şi decuamari ale mucoasei;
• leziunile de la nivelul SNC sunt
limitate la anomalii microscopice sau
uneori zone de necroză.

fig.2 – pulmoni de pisică (pneumonie interstiţială)

C) la suine:
• pneumonie, hidrotorax, ascită, ulceraţii intestinale şi limfadenopatie;
• ficatul, splina şi rinichii pot prezenta zone de necroză;
• leziuni granulomatoase la nivelul creierului.
D) la păsări:
• focare de necroză în ficat, limfonoduri, plămâni şi splină.

5.TOXOPLASMOZA LA OM

5.1. INCUBAŢIE
La om perioada de incubaţie consecutiv ingestiei de carne infestată este de 10 până la 23
de zile, şi de 5 până la 20 de zile atunci când transmiterea se face în urma contactului cu pisicile
bolnave.

5.2. SEMNE CLINICE


Toxoplasmoza este o zoonoză care nu se transmite de la persoană la persoană.
Infecţia cu Toxoplasma gondii om la se poate manifesta în mai multe moduri:
• Toxoplasmoza acuta;
• Toxoplasmoza congenitală;
• Toxoplasmoza oculară;
• Toxoplasmoza la nivelul SNC.
La persoanele cu un ststus imun corespunzător şi la femeile care nu sunt însărcinate,
infecţia cu Toxoplasma gondii evoluează acut şi este de obicei asimptomatică. Aproximativ
10-20% dintre pacienţi dezvoltă limfadenită sau un sindrom asemanator unei răceli, caracterizat
prin febră, stare generală de rău, mialgii, cefalee, dureri în gât, limfadenopatie şi erupţii cutanate.
În unele cazuri, boala poate imita mononucleoza infectioasă.
Simptomele se remit, de obicei fără tratament, în câteva săptămâni până la câteva luni,
deşi unele cazuri pot dura până la un an.
6
TOXOPLASMOZA

Toxoplasmoza oculara cu uveită, deseori unilaterală, poate fi văzută la adolescenţi şi


adulţi tineri. Acest tip de toxoplasmoză este rezultatul unei infecţii congenitale simptomatice
reactivate sau a unei infecţii postnatale întârziate, întâlnită la adolescenţi sau tineri de până la 20
de ani, şi rar apare ca urmare a unei infecţii dobândite. Se caracterizează prin retinita focală
necrozantă şi o inflamaţie secundară granulomatoasă a coroidei, putând provoca durere oculară,
vedere înceţoşată, şi uneori orbire. Recidivele în astfel de cazuri sunt frecvente.
Infecţiile dobândite în timpul (sau, rareori, chiar înainte de) sarcină pot duce la apariţia
toxoplasmozei congenitale la copil. Simptomatologia se datorează unei infecţii de la nivelul
creierului sau retinei. Incidenţa şi severitatea bolii variază în funcţie de stadiul sarcinii; infecţiile
sunt cel mai puţin probabil să traverseze placenta în timpul primului trimestru de sarcină, dar
atunci când acest lucru se întâmplă severitatea bolii este foarte mare.
Femeile infectate înainte de concepţie, de obicei nu transmit toxoplasmoza pentru făt, cu
excepţia cazului în care infecţia este reactivată în timpul sarcinii de imunosupresie. Avortul
spontan şi naşterea unui copil mort pot apărea în astffel de cazuri. Sansele de supravieţuire a
fetuşilor născuţi cu toxoplasmoză depinde de momentul în care infecţia mamei este dobândită,
ea creşte de la 15% în primul trimestru la 30% în timpul celui de-al doilea, la 60% în timpul celui
de-al 3-lea trimestru de sarcină.
Simptomele includ icter, erupţii cutanate, hepatosplenomegalie si tetrada caracteristică
de anomalii: retinocoroidita bilaterala, calcificari cerebrale, hidrocefalie sau microcefalie şi
retard psihomotor. Mulţi copii cu infecţii mai puţin severe şi nou-nascutii din mame infectate în
timpul celui de-al treilea trimestru par sănătoşi la naştere, dar prezintă risc crescut de convulsii,
dizabilitate intelectuală, retinocoroidită sau alte simptome în curs de dezvoltare luni sau chiar
ani mai târziu.
Toxoplasmoza poate dezvolta semne majore de boala în cazul pacienţilor
imunocompromişi, afectând în special SNC-ul. Majoritatea pacienţilor cu SIDA sau alţi pacienţi
imunocompromişi care dezvoltă toxoplasmoză prezintă leziuni la nivelul masei intracraniene,
datorită abceselor multiple de la nivelul ţesutului nervos, sau encefalită. Aceşti pacienţi prezintă
de obicei cefalee, alterarea statusului mental, convulsii, comă, febră, uneori şi deficite
neurologice focale, cum ar fi pierderi senzoriale sau motorii, paralizii ale nervilor cranieni,
tulburări vizuale.
În afară de afectarea globilor oculari şi a SNC, pacienţii imunocompromişi pot dezvolta,
mai rar însă, forme de boală caracterizate prin pneumonie, miocardită, polimiozită, erupţii difuze
maculopapulare, febră, frisoane.
Formele severe de boală, deşi mai rare, pot fi posibile, se caracterizeaza prin miozită,
miocardită, pneumonie şi semne neurologice, inclusiv paralizie facială, alterarea severă a
reflexelor, hemiplegie şi comă.

6.DIAGNOSTIC

Diagnosticarea toxoplasmozei se poate realiza prin:


• Teste serologice;
- imunoflourescenţă indirectă (IFA);
- testul imunoabsorbţiei enzimatice (ELISA).
• CT, RMN sau puncţie lombară, în cazul afectarii SNC;
• amniocenteză;
7
TOXOPLASMOZA

Diagnosticul diferenţial se face faţă de: forme acute ale infecţiei cu HIV, abcese la
nivelul creierului, sarcocistoză, mononucleoză (virusul Epstein-Bar), leucemie, tularemie,
limfom.

7. TRATAMENT

Atunci când tratamentul este indicat, se recomadă antibiotice precum pirimetamina şi


sulfadiazina.
Antibioticele pot fi utilizate la femeile gravide, pacienţii imunocompromişi la care au fost
afectate organele, în formele congenitale la copii sau la persoanele care dezvolta manifestări
oculare ale bolii.
Tratamentul infecţiilor acute în timpul sarcinii reduce riscul de infecţie la făt cu
aproximativ 50%.
La persoanele sănătoase, la femeile care nu sunt însărcinate nu este indicat tratamentul,
infectia evolunad în forme uşoare, cu exceptia cazurilor în care viscerele sunt afectate.
Antibioticele nu pot distruge chisturile din ţesuturi.

8.PROFILAXIE

Prevenirea infecţiei cu Toxoplasma gondii prin intermediul alimentelor se realizează


prin respectarea anumitor condiţii:
• Tratarea termică a alimetelor la temeraturi corespunzătoare. Utilizarea unui termometru
pentru a măsura temperatura în interiorul bucaţii de carne. Carnea nu trebuie gustată
înainte de a fi complet preparată.
• Carnea de vită sau miel, friptă sau prajită, trebuie să aibă o temperatură în interior de cel
puţin 1550F(630C);
• Carnea de porc, carnea tocată sau cea de vănat sălbatic trebuie gătită la 1600F(720C);
• Carnea de pasăre trebuie să aibă 1800F(820C), la nivelul pulpei;
• Fructete şi legumele trebuie curataţe sau spălate înainte de a fi consumate;
• Spălarea tocătoarelor, vaselor, ustensilelor şi a măinilor cu apa caldă şi săpun după
contactul acestora cu carnea materie primă, fructe de mare sau fructe şi legume nespălate;
• Congelarea cărnii pentru cateva zile pentru a reduce posibilitatea de infecţie.
Prevenirea infectiei cu Toxoplasma gondii din mediu:
• Evitarea consumului de apă neclorinată, în special în cazul călătoriilor în ţări mai puţin
dezvoltate;
• Purtarea mănuşilor la grădinărit sau la alte activităţi care împlică contactul cu solul sau
nisipul, deoarece acestea pot fi contaminate cu fecalele pisicilor care contin Toxoplasma
gondii.
• Spălarea mâinilor după grădinărit sau după contactul cu solul sau nisip.
• Hrănirea pisicilor doar cu mâncare specială din comerţ sau carne corespunzator tratată
termic.
• Schimbarea zilnică a cutiei pisicii, dacă este posibil.

In cazul femeilor insarcinate sau a pacientilor imunocompromisi:


8
TOXOPLASMOZA

• Evitarea schimbării cutiei pisicii. În cazul în care acest lucru nu este posibil, purtarea
mănuşilor şi spălarea mâinilor cu apă şi săpun după.
• Ţinerea pisicilor în casă.
• Nu adoptaţi sau nu atingeţi pisici străine.

Oociştii de Toxoplasma gondii sunt rezistenţi la cele mai multe dezinfectante, dar pot fi
inactivaţi de iod, formol şi amoniac. Sunt, de asemenea distruşi în 10 minute de temperature mai
mari de 66o C(150oF), si de către apa fiartă.
Tachizoiţii şi chisturile din ţesuturi sunt sensibile la cele mai multe tipuri de dezinfectanţi,
inclusiv hipoclorit de sodium 1% şi etanol 70%. De asemenea, acestia sunt inactivaţi de un pH<
4,0. Congelarea la -15oC timp de peste 3 zile sau la -20oC pentru mai mult de 2 zile distruge un
număr mare de chisturi.

9.MORBIDITATE SI MORTALITATE

Infecţia cu Toxoplasma gondii este una dintre cele mai frecvente infecţii la om. Conform
sondajelor de la nivel mondial, bazate pe date serologice, între 30-80% dintre adulţii sănătoşi au
fost expuşi la acest parazit.
Infecţia este asimptomatic în proportie 80-90% la persoanele cu un status imun bun.
Toxoplasmoza congenitală nu este raportată la nivel naţional în SUA.
Studii efectuate în anii 1970 (în Alabama şi New York) au raportat rate ale bolii de
aproximativ 10 cazuri la 10.000 de nou-nascuţi, în timp ce un studiu mai recent, efectuat între
1986-1992 în New England, a raportat o rata de 1 caz la 5000 de nou-nascuţi.
Toxoplasmoza care evoluează cu encefalită a apărut la 25% din pacienţii cu SIDA şi 85%
dintre cazuri au fost fatale.
9
TOXOPLASMOZA

BIBLIOGRAFIE

1 . Centre of Disease Control and Prevention -


http://www.cdc.gov/parasites/toxoplasmosis/

2 . Centre of Disease Control and Prevention -


http://www.cdc.gov/toxoplasmosis/

3 . Medscape’s Continually Updated Clinical References -


http://emedicine.medscape.com/article/787505-overview

4 . Public Health Agency of Canada - http://www.phac-


aspc.gc.ca/msds-ftss/msds153e-eng.php

5 . The Centre of Food Security and Public Health -


http://www.cfsph.iastate.edu/DiseaseInfo/clinical-signs-
photos.php?name=toxoplasmosis

6 . The Merk Manuals – Online Medical Library -


http://www.merck.com/mmpe/sec14/ch186/ch186h.html

7 . World Organisation for Animal Health -


http://www.oie.int/eng/normes/mmanual/2008/pdf/2.09.10
_TOXO.pdf