COLEGIUL TEHNIC NR.

2
TG-JIU

PROIECT
PENTRU EXAMENUL DE CERTIFICARE A
COMPETENŢELOR PROFESIONALE ÎN VEDEREA
OBŢINERII CERTIFICATULUI DE CALIFICARE
PROFESIONALĂ DE NIVEL 5 AVANSAT

CALIFICAREA PROFESIONALA:
TEHNICIAN ECHIPAMENTE
PERIFERICE SI BIROTICA

ABSOLVENT
POPESCU FELICIAN
INDRUMATOR, ANDREI
PATRUT FELICIA

2015
 COLEGIUL TEHNIC NR.2
TG-JIU

ASAMBLARI
DEMONTABILE

ABSOLVENT,
POPESCU FELICIAN
INDRUMATOR, ANDREI
PATRUT FELICIA

2015
 CUPRINS

Argument .......................................................................................... 2

CAPITOLUL I. Asamblări demontabile ............................................. 4

1.1. Aspecte generale ................................................................. 4

1.2. Clasificarea asamblărilor ...................................................... 4

CAPITOLUL II. Asamblările demontabile prin filet ............................. 9

2.1. Noţiuni generale privind filetul .............................................. 9

2.2. Clasificarea filetelor ............................................................ 10

2.3. Elementele unei îmbinări filetate .........................................11

CAPITOLUL III. Asamblări demontabile prin pene .......................... 18

3.1.Penele transversale ............................................................. 18

3.2. Pene longitudinale .............................................................. 19

3.3. Asamblări prin bolţuri şi ştifturi ........................................... 22

CAPITOLUL IV. Asamblări demontabile prin caneluri .................... 25

CAPITOLUL V. Norme de tehnica securităţii şi igiena a muncii ..... 27

ANEXE…………………………………………………………………….29

BIBLIOGRAFIE ................................................................................ 32
 ARGUMENT

Organele de maşini, şi mai ales asamblările demontabile, au fost

folosite încă din antichitate. De la inventarea roţii şi asamblarea ei la
căruţă până în zilele noastre omul s-a folosit şi încă se folosete de
ajutorul asamblărilor demontabile. Aceste asamblări jucând un rol
crucial şi vital în dezvoltarea tuturor civilizaţiilor .
Dacă nu ar fi fost inventate asamblările demontabile lucrurile ar fi
mers mult mai greu, imaginaţivă numai o căruţă facută în întregime
dintr-o bucată, câte bătăi de cap ar da ea când ar începe să cedeze.
Asamblările demontabile joacă un rol important şi în mobilitatea
utilajelor şi maşinilor. Dacă nu ar fi construite din asamblări
demontabile, asamblări care permit rotirea pieselor şi o oarecare
mobilitate a pieselor asamblate, cum ar mai vira
maşinile?,manevrarea acestora ar fi aproape imposibilă.
Societatea de astăzi este o societate de consum şi mai ales este o
societate care trăieşte în secolul lumini, unde viteza şi timpul sunt
totul. Astăzi (putem spune că) tot ceea ce ne înconjoară şi nu este
natural este format din ansamble şi subansable demontabile. Astfel
găsim aceste ansamble de la uneltele de scris (pix, stilou) până la
sateliţi. Aceste “prefabricate” au evoluat atât de mult încât au intrat
chiar şi-n gastronomie, depăşind oarecum barierele industriilor,
numărul restaurantelor de tip fast-food crescând într-un ritm alarmant.
Însă nu trebuie uitat faptul că în industria culinară îmbinarea nu face
cu piese industriale.
Putem spune, aproape fără a greşi, că asamblările şi subasamblările
demontabile sunt o constantă în viaţa cotidiană, constantă care însă
tinde să devină majoritară şi cu efecte nocive în unele ramuri şi sub
diferite aspecte (fast-food-urile) ale vieţii noastre.
Fiind fascinat de multitudinea şi complexitatea asamblelor
demontabile de organe care se găsesc pe piaţă şi fiind şi la un liceu
cu profil tehnic m-am decis să abordez tema asamblărilor
demontabile.
În practică se întâlnesc două mari tipuri de asamblări de organe:
 - asamblări nedemontabile;

- asamblări demontabile.
-2-

Asamblările nedemontabile se caracterizează prin faptul că în urma

desfacerii pieselor, asamblate are loc o deteriorarea a cel puţin uneia
dintre piese.
Asamblările demontabile permit câştigarea de timp preţios în cazul
construcţiilor şi maşinilor în care asamblările demontabile sunt
folosite. Un alt avantaj pe care-l prezintă asamblările demontabile îl
reprezintă acela că piesele asamblate prin această metodă, în caz de
nefuncţionare corespunzătoare acestea pot fi înlocuite mult mai uşor.
Asamblările demontabile se pot realiza prin mai multe moduri:
- prin filet;
- cu ajutorul penelor;
- cu ajutorul canelelor.

Cele mai răspândite asamblări demontabile sunt cele prin filet.

Aceste asamblări se realizează, cu ajutorul şuruburilor şi piuliţelor.
Este o mare diversitate în ceea ce priveşte şuruburile şi piuliţele,
acestea variind ca fomă, mărime, dimensiuni.
 -3-

Capitolul I
Asamblari demontabile

1.1. Aspecte generale

Asamblarea este operaţiunea de reuniune, într -o succesiune bine
determinată, aelementelor constituente ale unui sistem tehnic, în
scopul de a îndeplini cerinţele tehniceimpuse.
Asamblările demontabile se caracterizează prin aceea că folosesc
organe
care permit montarea şi demontarea, respectiv deplasarea relativă (în
repaus sau în timpul funcţionării) a pieselor asamblate. Sunt
asamblări cu cea mai mare răspândire atât înconstrucţia de maşini,
dispozitive şi instalaţii industriale (cazane, recipienţi, conducte,etc.),
cât şi-n construcţii metalice (grinzi, ferme). Aplicarea largă în toate
domeniile tehnice a determinat elaborarea de standarde naţionale şi
internaţionale.

Asamblările demontabile se pot realiza, fie folosind piese de formă

dată (şuruburi, pene, bolţuri), fie pe baza deformaţiei elastice a
pieselor ce se îmbină (asamblări cu strângere).
Principiul de lucru al unor piese specifice acestui gen de asamblări
stă la baza construcţiei unor organe de maşini cu mare importanţă în
tehnică. De asemenea, forma simplă permite folosirea ca organe
ce se distrug la suprasarcini – organe de siguranţă(pene, şuruburi,
ştifturi).

1.2. Clasificarea asamblărilor

În practica se întâlnesc doua mari tipuri de asamblari

1. Asamblari demontabile - care în urma desfacerii pieselor
asamblate nu are loc nici-o deteriorare a vreuneia dintre piese. Din
aceasta categorie amintim:

-4-

- asamblari filetate (surub - piulita);

- asamblari prin forma (pene, caneluri, profile poligonale);

- asamblari prin frecare (pe con, cu strângere);

- asamblari elastice.

Asamblările filetate sunt asamblări demontabile, realizate prin

intermediul a două piese filetate, conjugate, una filetată la exterior
( şurub), iar piesa conjugată, filetată la interior, poate fi o piuliţă sau o
altă piesă cu rol func ţional de piuliţă . Aceste asamblări sunt folosite
pe scară largă în construcţia de maşini, datorită avantajelor pe care le
prezintă:
• realizeaz ă forţe de strângere mari;
• sunt sigure în exploatare;
• sunt ieftine, deoarece se execută de firme specializate, în produ ţie
de masă;
• sunt interschimbabile;
• asigură condiţia de autofixare. Dezavantajele acestor tipuri de
asamblări se referă, în principal, la:
filetul, prin forma sa, este un puternic concentrator de tensiuni;
nu se pot stabili cu precizie mărimile forţelor de strângere realizate;
necesită asigurări suplimentare împotriva autodesfacerii.
Asamblările filetate dintre două sau mai multe piesese pot realiza în
următoarele variante:

♦ cu şurub, montat cu joc, şi piuliţă

♦ cu şurub, montat fără joc, şi piuliţă
♦ cu şurub în şurubat în una din piese
♦ cu prezon şi piuliţă
Transmisiile şurub-piuliţă sunt transmisii mecanice care transformă
mişcarea de rotaţie în mi şcare de translaţie, concomitant cu
transmiterea unei sarcini. Acestea se folosesc în construcţia maşinilor
unelte şi la mecanismele de ridicat, datorită avantajelor pe care le
prezintă:
• transmit sarcini mari;
• au funcţionare silenţioasă;
-5-
• îndeplinesc condiţia de autofrânare. Cele mai importante
dezavantaje se referă la:
• randament redus;
• construcţie complicată a piuliţelor cu autoreglare, care preiau jocul
dintre spire. Elementul determinant al transmisiilor şurub-piuliţă este
cupla elicoidală, care poate fi cu frecare de alunecare sau cu frecare
de rostogolire (transmisii prin şuruburi cu bile). Transmisiile prin
şuruburi cu bile au randament ridicat, dar nu asigură autofrânarea,
fiind utilizate la maşini unelte şi la unele mecanisme de direcţie ale
autovehiculelor. Transformarea mişcării de rotaţie în mişcare de
translaţie poate fi realizată prin:

-şurubul execut ă mişcarea de rotaţie, iar piuliţa mişcarea de

translaţie (maşini unelte; cricuri cu pârghii etc.);
- şurubul execută ambele mişcări, de rotaţie şi de translaţie (cricul
simplu; cricul telescopic; şurubul secundar al cricului cu dublă
acţiune; presele cu şurub acţionate manual etc.);
-piuliţa execut ă mişcarea de rotţie, iar şurubul mişcarea de translaţie
(cricul cu piuliţă rotitoare; şurubul principal al cricului cu dublă acţiune
etc.);
-piuliţa execută ambele mişcări, de rotaţie şi de translaţie (la
construcţii care necesită rigiditate mărită, obţinută prin încastrarea
şurubului).
Clasificarea filetelor se face după o serie de criterii, prezentate în
continuare:
• În funcţie de destinaţie , se deosebesc filete de fixare (la asamblări
filetate), filete de mişcare (la transmisii şurub-piuliţă ), filete de
măsurare (la aparate de măsură) şi filete de reglare (pentru
poziţionarea relativă a unor elemente).
• În funcţie de numărul de începuturi , filetele pot fi cu un început (în
general), cu două sau mai multe începuturi (la filetele de mişcare).
Filetele cu mai multe începuturi au un randament mai ridicat, dar
există pericolul neîndeplinirii condiţiei de autofrânare. În cazul filetelor
cu mai multe începuturi, între pasul real p al unei spire şi pasul
aparent p’al filetului există rela ţia p = i p ′, în care i reprezintă
numarul de începuturi; la aceste filete, cursa (deplasarea
corespunzătoare unei rotaţii complete) este mai mare.

-6-
• În funcţie de sensul de înfăşurare al spirei , se deosebesc filete
obişnuite, cu sensul de înfăşurare dreapta şi filete cu sensul de
înfăşurare stânga , utilizate atunci când acest sens este impus de
condiţiile de funcţionare.
• În func ţie de sistemul de măsurare , filetele pot avea dimensiunile
măsurate în milimetri (de regulă, în construcţia de maşini) sau în ţoli
(la maşini din import şi la ţevi).
• În func ţie de forma suprafe ţei directoare , se deosebesc filete
cilindrice şi filete conice (folosite când se impun condiţii de etanşare
sau de compensare a jocurilor apărute datorită uzurii).
• În func ţie de mărimea pasului filetului , se deosebesc filete cu pas
mare, cu pas normal şi cu pas fin. Filetele cu pas mare îmbunătăţesc
viteza deplasării axiale la acţionare, dar există pericolul neîndeplinirii
condiţiei de autofrânare. Filetele cu pas fin (utilizate ca filete de
măsurare sau reglare şi la piese cu pereţi subţiri) măresc rezistenţa
piesei filetate, asigură îndeplinirea condiţiei de autofixare, dar
micşorea ă rezistenţa spirei.
• În funcţie de profilul spirei filetului , se deosebesc filete
triunghiulare, filete pătrate, filete trapezoidale, filete rotunde şi filete
ferăstrău. Caracterizarea principalelor tipuri de filete Filetele
triunghiulare sunt folosite ca filete de fixare, deoarece asigură o bună
autofixare. Profilul filetului este un triunghiu echilateral (α=60 o),
pentru filete metrice şi un triunghi isoscel (α=55 o), pentru filetul
Witworth, măsurat în ţoli. Filetele metrice se pot executa cu pas
normal

Asamblări (simbolizate prin M d) sau cu pas fin (simbolizate prin M

dxp ). Forma fundului filetului şurubului poate fi dreaptă sau rotunjită ,
rotunjire ce micşorează concentratorul de tensiuni, mai ales în cazul
acţionării unor sarcini variabile. Filetul în ţoli – pentru ţevi – care se
execut ă cu pas fin, cu fundul şi vârful filetului rotunjite, fără joc la
fundul filetului, este folosit pentru fixare – etanşare. Se notează prin
G şi diametrul interior al ţevii, în ţoli (de exemplu, pentru o ţeavă cu
diametrul interior de 3/4”, notaţia va fi G 3/4 ). Filetul pătrat se
utilizează ca filet de mişcare, profilul filetului fiind un pătrat ( α=0 o) cu
latura egală cu jumătate din pasul filetului. De şi are cel mai ridicat
randament, se utilizează numai pentru transmiterea unor sarcini mici,
deoarece spira are rigiditate şi rezistenţă reduse.

-7-
Un alt dezavantaj al filetului pătrat îl constituie centrarea nu prea
bună a piuliţei fată de şurub.
Se execută numai prin strunjire, cu productivitate relativ scăzută;
poate avea pas mare, normal sau fin (se simbolizeaz ă prin Pt dxp ).
Filetul trapezoidal se utilizează ca filet de mişcare, profilul filetului
fiind un trapez, obţinut prin teşirea unui triunghi isoscel, cu unghiul
α=30 o. Are randamentul mai redus decât filetul pătrat şi se utilizează
pentru transmiterea unor sarcini mari, spira filetului fiind mai rigidă şi
mai rezistentă decât a filetului pătrat. Asigură o centrare mai bună
între piuliţă şi şurub, motiv pentru care acest profil este cel mai
frecvent utilizat la transmisiile şurub-piuliţă .
Se execută cu pas mare, normal sau fin (se simbolizeaz ă prin Tr dxp
), putând fi prelucrat şi prin frezare, cu productivitate mare. Filetul
rotund are profilul format din drepte racordate cu arce de cerc, fiind
obţinut din profilul trapezoidal (α=30 o), prin rotunjirea vârfului şi
fundului filetului. Acest profil asigură filetului o rezistenţă spori ă la
oboseală, fiind utilizat – datorită acestui avantaj – ca filet de mişcare,
în cazul unor sarcini variabile, în condiţii grele de exploatare (cuplele
vehiculelor feroviare, armături hidraulice etc.). Se execută cu pas
mare, normal sau fin, fiind simbolizat prin R dxp .
Un caz particular al filetului rotund îl constituie filetul Edison , format
numai din arce de cerc (lipsesc porţiunile rectilinii), al cărui profil are,
comparativ cu al filetului rotund, înălţimea mai mică. Se obţine prin
deformarea plastică a pieselor cu pereţi subţiri şi se utilizeaz ă la
instalaţii electrice (becuri, siguranţe etc.). Filetul ferăstrău se
utilizează ca filet de mişcare, profilul filetului fiind o combinaţie între
profilul pătrat, trapezoidal şi rotund; cumulează avantajele acestora:
randament relativ ridicat, spiră rigidă şi rezistentă, concentrator redus
de tensiuni la baza spirei.
Dezavantajul acestui filet constă în transmiterea sarcinii într-un singur
sens. Se utilizează în cazul unor sarcini mari, cu şoc (dispozitive de
strângere ale laminoarelor, în construcţia preselor etc.). Se execută
cu pas mare, normal sau fin (se simbolizează prin S dxp ), înclinarea
de 3 o a flancului activ al spirei permiţând executarea filetului
şurubului prin frezare.
 -8-

2. Asamblari nedemontabile - care în urma desfacerii pieselor

asamblate are loc deteriorarea a cel putin uneia dintre ele

- asamblari sudate

- asamblari prin lipire

- asamblari prin încheiere

- asamblari nituite

CAPITOLUL II.
Asamblari demontabile prin filet

2.1. Noţiuni generale privind filetul

 
Filetul reprezintă elementul comun tuturor îmbinărilor filetate.
 
Din punct de vedere geometric, filetul se defineşte drept un corp
generat de un profil generator situat într-un plan meridian al unui corp
de revoluţie, numit corp de bazăşi care are o mişcare elicoidală în
jurul axei acestui corp, denumită axa filetului.
 
Din punct de vedere tehnologic, filetul este o nervură elicoidală ăe o
suprafaţă derevoluţie cilindrică sau conică (în exteriorul în cazul
şurubului şi în interior în cazul piuliţei).
 Principalele elemente geometrice ale filetului sunt:

- profilul filetului, figură care se obţine prin intersecţia unui plan

meridian cusuprafaţa filetată;
- unghiul filetului α , unghiul flancurilor profilului filetului;

- pasul filetului p, distanţa dintre flancurile paralele a două spire

consecutive,măsurată paralel cu axa filetului.
-9-
2.2. Clasificarea filetelor
Filetele se pot clasifica după mai multe criterii, cum ar fi (Fig.1):
 
1.Scop, se disting următoarele tipuri de filete:
- filete de fixare;
- filete de fixare
- etanşare
- filete de mişcare
 2. Profil, pot exista filete:
- triunghiulare;
- trapezoidale;
- pătrate;
- dinte de ferestrău;
- rotund;
- Edison.
3. Mărimea pasului:
- normal;
- fin;
- mare;
4. Numărul de începuturi:
- simplu;
- multiplu;
5. Forma corpului de bază:
- cilindric;
- conic;
6. Sensul de înfăşurare:
- drept;
- stâng.
 -10-

Fig.1.Tipuri de filete

2.3. Elementele unei îmbinări filetate

Elementele unei îmbinări filetate sunt:
 - şurubul;
 - piuliţa;
 - rondeaua;
-dispozitive de siguranţă.

Câteodată unele elemente, ca rondelele pot lipsi. Printre elementele

auxiliare se numără şi cheile. Există un număr foarte mare de forme
constructive de şuruburi înfuncţie de formă, filet, precizia de
strângere, etc.
 
Şuruburile prezintă o varietate mare de forme în ceea ce priveşte
forma capului,cea mai frecventă fiind cea hexagonală(Fig.2).
Şuruburile pot fi cu sau fără piuliţe. Varianta de şurub fără piuliţă
este comodă, dar inestetică.
-11-
Varianta de şurub fără piuliţă , care se înşurubează în una din piese
şi este trecut liber prin cealaltă aredezavantajul că în urma unor
montări şi demontări dese filetul din piesă se uzează.
Şuruburile cu cap se pot clasifica după forma constructivă a capului,
tijei şi vârfului. Principalele forme constructive ale capului şuruburilor
cel mai frecvent utilizat fiind şurubul cu cap hexagonal , deoarece
necesită cel mai redus spaţiu pentru manevrare – cu cheia fixă – la
montare, respectiv la demontare. La montări şi demontări repetate
se utilizează şuruburile cu cap pătrat , deoarece suprafaţa de contact
dintre capul şurubului şi cheie este mai mare şi se asigură o
durabilitate ridicată a şurubului. Capul şuruburilor poate fi prevăzut
cu prag intermediar , pentru micşorarea concentratorului de tensiuni
reprezentat de trecerea de la diametrul tijei la capul şurubului sau cu
guler, în cazul asamblării unor piese din materiale moi (lemn,
aluminiu etc.), pentru micşorarea presiunii pe suprafaţa de aşezare.
Când se impune un aspect exterior cât mai estetic al asamblării, se
recomandă utilizarea şuruburilor cu cap cilindric , semirotund ,
semiînecat sau înecat , care se introduce, de regulă, parţial sau total,
într-un locaş executat în piesa de asamblat. Şuruburile cu cap
cilindric sunt prevăzute, pentru antrenare, cu hexagon interior – în
cazul unor forţe de strângere mari – sau cu crestătură pentru
şurubelniţă – în cazul unor forţe de strângere mici. La cele cu
hexagon interior, rezistenţa cheii este mai redusă decât a tijei
şurubului, eliminându-se astfel posibilitatea ruperii acestuia.
Şuruburile cu cap semirotund, semiînecat şi înecat sunt prevăzute cu
locaş (crestătură) pentru şurubelniţă obişnuită , iar în cazul unor
montări şi demontări frecvente, cu locaş pentru şurubelnită în formă
de cruce , acestea folosindu-se la dimensiuni mici şi la forţe de
strângere mici. La automobile se folosesc şi şuruburi cu cap cilindric
cu locaş pentru şurubelniţă cu şase crestături (la dispozitivele de
închidere a uşilor). Pentru a nu permite rotirea şurubului, la
strângerea piuliţei cu cheia, şuruburile cu cap bombat sunt prevăzute
cu o porţiune de formă pătrată sau cu o proeminenţă sub formă de
nas , care deformează materialul piesei asamblate. La forţe de
strângere mici, se folosesc şuruburile cu cap striat , care se strâng cu
mâna.
 Forma tijei şuruburilor depinde de modul de montare şi de felul
solicitării acestora. Tija şurubului poate fi:
a - filetată pe toată lungimea;
-12-
b - filetată pe o porţiune, cu tija nefiletată egală în diametru cu
diametrul nominal al filetului;
c - filetată pe o porţiune, cu tija nefiletată subţiată (şuruburi elastice);
d - filetată pe o porţiune, cu tija nefiletată îngroşată ( şuruburi de
păsuire);
e - filetată pe o porţiune, cu tija nefiletată subţire şi lungă, prevăzută
cu porţiuni de ghidare. Forma vârfului şuruburilor este aceea şi cu a
ştifturilor filetate, şi anume:
a - drept;
b - conic;
c - cu cep şi vârf conic;
d – cu cep cilindric;
e – cu gaură conică
Ştifturile filetate au filet pe toată lungimea şi sunt folosite pentru a
împiedica deplasarea relativ ă a două piese, ele fiind solicitate la
compresiune . Prezoanele sunt şuruburi filetate la ambele capete şi
se utilizează în cazul în care materialul piesei nu asigură o
durabilitate suficientă filetului, la montări şi demontări repetate.
Prezoanele pot avea tija nefiletată de acela şi diametru cu tija filetată
sau mai mică , lungimea de înşurubare, în piesă, fiind funcţie de
materialul piesei (oţel, font ă, aluminiu etc.). Şuruburile speciale ,
destinate unor situaţii specifice, cuprind şuruburile cu cap ciocan :
a) şi şuruburile cu ochi
b), utilizate la dispozitive; inele şurub de ridicare
c), utilizate la ridicarea şi manevrarea subansamblelor şi
ansamblelor, cu ajutorul macaralelor; şuruburile pentru fundaţii
d), utilizate pentru fixarea ansamblelor pe fundaţie, un capăt al
acestora îngropându-se în betonul fundaţiei, iar celălalt fiind prevăzut
cu filet, pentru montarea unei piuliţe; şuruburile autofiletante pentru
lemn .
 -13-

Fig.2.Forme de capuri de surub

Piuliţele pot avea diverse forme constructive, în funcţie de spaţiul de

montare,rolul funcţional, modul de asigurare contra autodeşurubării.
Ca şi şuruburile, piuliţele (Fig.3.) pot fi clasificate după mai multe
criterii, astfel după forma constructivă sunt piuliţe pătrate, hexagonale
, rotunde , fluture , cu caneluri , găuriradiale şi frontale iar în funcţie
de precizia de execuţie se pot întâlni piuliţe brute sau prelucrate.

Fig.3.Forme de piulite

-14-
Piuliţele cu caneluri se utilizează în special pentru fixarea rulmenţilor;
piuliţele striate şi fluture se folosesc în cazul strângerilor frecvente cu
mâna; cele cu găuri radiale şi frontale se folosesc în cazul piuliţelor
de diametre mari, în raport cu forţa axială la care sunt solicitate.
Şaibele (Fig.4.) au rolul de a uniformiza presiunea de contact dintre
piuliţă şi piesa de reazem (şaibe de aşezare), respectiv de
împiedicare a autodesfacerii piuliţei (şaibe de asigurare şi de
siguranţă). Şaibele se folosesc pentru micşorarea presiunii pe
suprafaţa de sprijin a piulitei, respectiv a capului şurubului, sau pentru
aşezarea corectă a acestora, când suprafaţa de sprijin nu este
prelucrată corespunzător sau este înclinată ( şaibe pentru profile I şi,
respective, L) .
Asigurarea asamblărilor filetate împotriva autodesfacerii
De şi filetele şuruburilor de fixare (metrice, cu profil triunghiular)
îndeplinesc condiţia de autofixare, sarcinile variabile şi cu şoc,
vibraţiile şi diferenţele de temperatură au ca efect reducerea frecării
din asamblare şi autodesfacerea acesteia în timp; pentru a se evita
acest fenomen, asamblările filetate se asigură suplimentar împotriva
autodesfacerii. La baza soluţiilor constructive de asigurări, utilizate în
construcţia de maşini, stau următoarele principii:

• mărirea forţei de frecare dintre elementele asamblării;

• utilizarea de elemente suplimentare, care împiedică rotirea piuliţei
faţă de şurub;
• deformaţii locale ale materialului şurubului şi/sau piuliţei sau
aplicarea de adaos de material (de regulă puncte de sudură). Mărirea
forţei de frecare dintre elementele asamblării poate fi obţinută prin
mărirea forţei de apăsare axiale sau radiale, a coeficientului de
frecare sau prin mărirea simultană a forţei de apăsare şi a
coeficientului de frecare. Unul din cele mai vechi mijloace de
asigurare îl constituie folosirea unei contrapiuliţe rigide sau, în ultimul
timp, a unei contrapiuliţe elastice. La strângerea cu cheia a
contrapiuliţei, şurubul se alungeşte suplimentar, spirele piuliţei şi ale
contrapiuliţei apăsând – în sensuri opuse – asupra spirelor şurubului ,
mărindu-se, în acest fel, forţa axială din asamblare. Contrapiuliţa este
mai încărcată decât piuliţa , deci ar trebui să aibă o înălţime mai
mare; pentru evitarea inversării lor la montaj, piuliţa şi contrapiuliţa se
execută de înălţimi egale.

-15-
Această asigurare este neeconomică, datorită dublării numărului de
piuliţe şi a măririi lungimii şurubului. În cazul piuliţei elastice,
executată din otel de arc, forţa axială suplimentară este obţinută prin
deformarea elastică a contrapiuliţei. În cazul în care este necesară o
forţă de strângere mică, de exemplu la asamblarea caroseriilor din
tablă ale automobilelor, piuliţa şi contrapiuliţa se înlocuiesc cu o
piuliţă din tablă, cu autoasigurare . Acest tip de piuliţă ,executată din
oţel de arc, se deformează elastic la înşurubarea şurubului şi creează
o forţă axial ă în tija acestuia; dinţii piuliţei, care îndeplinesc rolul de
filet, se comprimă şi apa ă pe filetul şurubului. Mărirea frecării poate
fi obţinută şi prin creşterea forţei radiale de apăsare a piuliţei pe
şurub. O astfel de asigurare se obţine prin utilizarea unei piuliţe
secţionate , strânsă cu ajutorul unui şurub, sau prin utilizarea unei
piuliţe care are la interior montat un inel din material plastic. Mărirea
concomitentă a fo ţei axiale şi a coeficientului de frecare dintre piuliţă
şi piesa pe care aceasta se sprijină se obţine prin utilizarea şaibelor
elastice. Cea mai uzuală şaibă elastică este şaiba Grower , cu capete
netede – varianta N – sau cu capete răsfrânte – varianta R. Şaibele
elastice pot avea dinţi exteriori sau interiori şi pot fi plane sau conice
(. Utilizarea de elemente suplimentare, care împiedică rotirea piuliţei
faţă de şurub ( şaibe plate, şplinturi etc.). Şaibele plate de asigurare
îşi realizează funcţia prin deformare (pentru fixarea şaibei în piesa pe
care se sprijină şi pentru împiedicarea rotirii şurubului sau piuliţei faţă
de şaibă), fiind prevăzute cu nas sau aripioare ; piuliţele canelate,
folosite la fixarea axial ă a inelelor de rulmenţi, se asigură cu o şaibă
specială . Asigurarea cu piuliţă crenelată şi şplint se
bazează pe fixarea piuliţei pe şurub cu ajutorul unui şplint, care trece
printr-o gaură transversal ă din şurub şi printre crenelurile piuliţei .
Grupurile de şuruburi apropiate se pot asigura prin legare cu ajutorul
unei sârme .

-16-
Fig.4.Forme de saibe

Autodeşurubarea apare la asamblări cu şuruburi cu strângere supuse

vibraţiilor sau trepidaţiilor. O tendinţă de slăbire a strângerii piuliţelor
apare şi datorită deformaţiei plastice în timp a şuruburilor (fluaj la
temperatură obişnuită) care impune strângerea periodică a piliţelor.
Prezenţa şaibelor împiedică autodeşurubarea, asigurând o
tensiunecontinuă în şurub.
 
Montarea piuliţelor şi a şuruburilor se face cu ajutorul cheilor . Cheile
trebuie să corespundă ca dimensiuni capului şurubului sau piuliţei pe
care le strâng. Există o mare varietate de chiei, ele fiind împărţite în
trei mari grupe:
- fixe (simple,, tubulare, inelare, pentru locaş, etc);
-reglabile;
-dinamometrice.

Cheile inelare şi în special cele tubulare se utilizează atunci când

spaţiul nu
permite manevrarea cheilor deschise.
Cheile pentru locaş (cheile tampon) se folosesc în cazul şuruburilor
cu cap culocaş; cheile cu gheară în cazul piuliţelor cu găuri radiale.
 Pentru antrenarea cheilor tubulare se folosesc antrenoare de diferite
construcţii: cu clichet, cu articulaţie cardanică, comutabile, etc.

-17-
 CAPITOLUL III
Asamblări demontabile prin pene
 
Penele sunt organe de formă aproximativ prismatică, cu largă
aplicare în construcţia de maşini. Principiul de funcţionare al penei
se bazează pe efectul planului înclinat, care, de altfel, stă şi la baza
şurubului.
 Penele folosite în asamblarea organelor de maşini, după poziţia ce o
au faţă de
piesele ce le îmbină, respectiv faţă de direcţia forţei pe ce o transmit,
sunt folosite:
- pene transversale;
- pene longitudinale.

3.1.Penele transversale
Penele transversale (fig.5) pot fi:
- cu secţiune dreptunghiulară;
- cu una sau ambele feţe înclinate;
- cu muchiile rotunjite.

 
Penele transversale sunt perpendiculare pe axa pieselor care se
îmbină servind la îmbinarea a două piese care au tendinţa de
deplasare relativă axială. Ele potfi utilizate pentru reglaj: prind
deplasarea unei piese.

-18-
3.2. Pene longitudinale
Penele longitudinale se caracterizează prin aceea că se montează cu
axa lor 
longitudinală paralel cu axa pieselor pe care le îmbină. Ele servesc
de obicei pentru asamblarea (montarea) pe arbori a roţilor, cuplajelor,
frânelor, volanţilor, manivelelor etc.
 
Penele longitudinale pot fi:
a) De fixare (cu prestrangere) (Fig.6).
  - Pene inclinate cu nas
-Pene fara nas (a)
-Pene plate (b)
- Pene concave (c)
-Pene tangentiale (d)
b) De ghidare (fara prestrangere) ( Fig.7).
c) Pene disc (Fig.8)

Fig.6.Pene de fixare

Fig.7.Pana de ghidare

-19-
Fig.8.Pene disc

Unele pene sunt înzestrate cu cîlcâi (nsa), care este o proeminenţă

sub formă de cap lateral, care serveşte pentru o mai uşoară montare
şi demontare a penei din locaş şi în special atunci când accesul la
baterea şi scoaterea penei este posibil pe o singură parte a piesei
îmbinate (fig. 9).

Fig.9.Pana cu nas

Pana înclinată este cea mai obişnuită pană longitudinală. Are

secţiunea deptunghiulară şi suprafaţa superioară cu o înclinaţie de
1:100. Ea se montează parte înlocaşul de arbore, parte în locaşul din
butuc, realizând astfel îmbinarea atât prin formă,cât şi prin forţă. Se
utilizează pentru arbori având diametrul până la 500 mm.

-20-
 
Pana plată nu necesită canal în arbore, ci numai o suprafaţă planată.
Se utilizează pentru arbori având diametrul până la 230 mm.
 
Pana concavă are suprafaţa inferioară concavă, ajustată aproximativ
după arbore,iar momentul de răsucire se transmite prin frecarea ce
se naşte între pană şi arbore,datorită înclinaţiei suprafeţei superioare
a penei. Are avantajul că nu slăbeşte secţiunea arborelui, insă nu
poate transmite momente de răsucire mari. Se utilizează pentru
diametre de arbori până la 150 mm.
 
Pana tangenţială, constă din două pene, având câte o latură îngustă
înclinată cu1:100. Ea se foloseşte pentru transmiterea de momente
mari de răsucire. În caz că pana trebuie să transmită momente de
răsucire în ambele sensuri, se introduc, două penetangenţiale
decalate cu 120”– 135”
, deoarece o pană tangenţială nu poate transmite putere
decât într-un singur sens (fig.10)

Fig.10.Pene tangentiale

La penele paralele momentul de torsiune se transmite prin feţele

laterale ale acestora, jocul radial fiind prevăzut între faţa superioară a
peneişi fundul canalului din butuc. Se execută cu capetele drepte sau
rotunjite (fig.11)

-21-
Fig.11.Pene paralele

Pana-disc are forma unui segment de cerc şi se introduce într -un

canal
semirotund, de aceiaşi formă, din arbore. Se poate monta cu uşurinţă
şi se autocentrează.Însă din cauza locaşului relativ adânc, ea
slăbeşte mai mult decât pana paralelă secţiunea arborelui. Ca şi
penele paraele, pana disc n-are înclinaţie.

3.3. Asamblări prin bolţuri şi ştifturi

 
Bolţurile sunt organe de formă cilindrică care înlocuiesc penele
longitudinale sau transversale şi servesc la realizarea articulaţiilor,
poziţionarea sau solidarizarea unor organe de maşini, ca organe de
siguranţă, etc.Când sunt de dimensiuni mici bolţurile se numesc
ştifturi. Ele sunt standardizate caformă şi dimensiuni. Bolţurile pot fi
cilindrice, conice sau crestate . Ştifturile sunt organe de asamblare
demontabile, utilizate în următoarele scopuri:

• asigurarea poziţiei relative precise a două piese ( ştifturile de

centrare);

• transmiterea unor sarcini relativ mici ( ştifturile de fixare);

• asigurarea elementelor componente ale unei transmisii mecanice

împotriva suprasarcinilor (ştifturile de siguranţă ); aceste ştifturi se
foarfecă la o valoare stabilită a suprasarcinii, fiind întâlnite la
cuplajele de siguranţă cu ştifturi de forfecare.
-22-
Ştifturile se pot clasifica după formă, în ştifturi cilindrice, conice sau
conico-cilindrice, iar dup ă forma suprafeţei exterioare, în ştifturi cu
suprafaţă netedă sau crestată. Ştifturile cilindrice pline se montează
cu strângere, domeniul de folosire al acestora fiind limitat, datorită
micşorării strângerii – în urma montărilor şi demontărilor repetate .
Asamblări necesitaţii unor precizii de execuţie ridicate, atât la
prelucrarea ştiftului cât şi a alezajului pieselor asamblate.

Se folosesc pentru fixare şi mai rar pentru centrare. Se execută în trei

variante: cu capete sferice, te şite sau drepte şi sunt standardizate.
Ştifturile cilindrice tubulare se execută din bandă de oţel de arc, prin
rulare. Datorită elasticităţii mari, obţinută prin călire, pot fi montate în
găuri cu toleranţe mari, preluând bine sarcinile cu şoc şi rezistând la
montări şi demontări repetate, fără ca strângerea să se micşoreze.
Ştifturile conice netede sunt folosite, în special, pentru centrare şi se
execută cu capete sferice sau teşite, având conicitatea 1/50, şi sunt
standardizate. În cazul găurilor înfundate, se folosesc ştifturile conice
prevăzute cu cep filetat, demontarea realizându-se cu ajutorul unei
piuliţe.
Ştifturile conice permit montări şi demontări repetate, folosindu-se
pentru centrarea carcaselor reductoarelor sau pentru transmiterea
unor sarcini mici, în cazul asamblărilor de tip arbore-butuc. Ştifturile
conice cu capăt spintecat permit desfacerea uşoară a capătului
spintecat, după montarea ştiftului, protejând, în acest fel, asamblarea
împotrivaie şiriiştiftului. Se folosesc în cazul solicitărilor variabile, a
vibraţiilor şi la asamblarea pieselor aflate în mişcare de rotaţie, la
viteze mari.
Ştifturile crestate realizează o fixare sigură şi durabilă, putând prelua
şi sarcini dinamice, fără ca strângerea să se micşoreze; nu necesită
mijloace suplimentare de asigurare şi nici execuţie foarte precisă,
folosindu-se, în special, pentru transmiterea sarcinilor.
Se execută cu trei crestături, dispuse la 120 o, pe toată lungimea
sau numai pe o porţiune din lungime , crestăturile obţinându-se prin
refulare.
La montaj, ştiftul se introduce forţat în alezajul pieselor care trebuie
asmablate; materialul refulat la realizarea crestăturii se deformează
elasto-plastic în sens invers, apăsând puternic asupra pereţilor
găurii .
 -23-
Ştifturile se execut ă din OL 50, OL 60, OLC 15, OLC35, OLC 45
etc., uneori tratându-se termic, pentru mărirea durităţii superficiale.
(fig.12)

Fig.12.Forme de stifturi cilindrice, conice si crestate

-24-
 CAPITOLUL IV
Asamblări demontabile prin caneluri
 
Asamblările prin caneluri au la bază arbori şi butuci prevăzuţi cu
proeminenţe uniform repartizate care se întrepătrund. Aceste
asamblări pot fi considerate ca asamblări cu mai multe pene
longitudinale paralele.
Se folosesc în transmiterea unor momente de răsucire mari, ce nu
pot fi realizate cu pene longitudinale, când butucii trebuie să se
deplaseze (cazul roţilor dinţate din cutia de viteză) sau când se cere
o centrare bună pe arbore.
 
Asamblările cu caneluri se pot clasifica din punct de vedere
constructiv şitehnologic după:
 a) forma sau profilul canelurilor;
b) poziţia flancurilor canelurilor faţă de axa îmbinării;
 c) modul de centrare a butucului;
d) metoda de prelucrare.

După formă (profil) canelurile pot fi dreptunghiulare; în evolventă

sau triunghiulare(fig.13)

Fig.13.Arbori canelati

-25-
Profilul dreptunghiular este standardizat , celelalte profile sunt cu
destinaţie speciala.

Profilul in evolventă este şi el standardizat şi are flancul

asemănător dinţilor roţilor dinţate; au capacitate mare de transmitere.
Există şi profile cu destinaţie speciale.Profilul triunghiular conform
standardelor se execută cu unghi la varf în mai multe variante. Se
foloseşte în asamblări fixe.
, se pot executaşi cu profile speciale.
După poziţia flancurilor faţă de axa arborilor, canelurile pot fi paralele,
elicoidale,de formă conică sau frontale.
După modelul de centrare deosebim asamblări cu centrare pe vârful
canelurilor arborilor, pe fundul acestora şi lateral.
Asamblările cu caneluri pot fi fixe sau cu butuc deplasabil (cazul
roţilor dinţate dincutiile de viteză).
Îmbinările canelate prezintă o serie de avantaje:
 a) pot transmite momente mari şi şocuri puternice, neexistând
pericolul ieşirii dinlocaş;
 b) repartizarea sarcinii pe mai multe saprafeţe şi ca urmare
capacitate portantă mairidicată;
 c) efect de concentrare a tensiunilor mai redus;
d) montaj riguros centric.
Marele dezavantaj al asamblărilor cu caneluri este acela că sunt mai
scumpe decât asamblările cu pene, realizarea acestora necesitând
tehnologie specială.
 

-26-
CAPITOLUL V
Norme de tehnica securităţii şi igiena a muncii
Protecţia muncii, tehnica securităţii şi igiena muncii constau din
măsuri pentruasigurarea celor mai bune condiţii de muncă, evitarea
accidentelor şi prevenirea îmbolnăvirilor.
 
Protecţia muncii este o problemă de stat. Ocrotirea sănătaţii tuturor
persoanelor încadrate în procesul de producţie este reglementată
prin legi şi se cheltuiesc fonduri importante pentru acest scop.
Industria construcţiilor cere o serie de măsuri specifice, adaptate la
natura producţiei. Securitatea şi igiena muncii se realizează atât prin
măsuri organizatorice, cât şi prin contribuţia nemijlocită a activului de
producţie.
 
Muncitorilor recent încadraţi în producţie trebuie să li se facă
instructaj substanţial, să nu se aprobe nici o avansare într-o categorie
superioară de salarizare acelora care nu cunosc temeinic regulile de
protecţie a muncii.
 
În cele ce urmează se dau indicaţii generale care trebuie respectate
în producţia confecţiilor metalice.
 
In general, accidentele pot fi evitate dacă se ţine seama de forma şi
dimensiunile materiilor şi materialelor folosite, de modalitatea de
manipulare a acestora precum şi decondiţiile de depozitare.
În ceea ce priveşte deşeurile, acestea trebuie strânse şi evacuate
imediat din jurul maşinilor.
 
Locurile de trecere ca: drumurile de acces şi de circulaţie,
coridoarele, trebuie săfie permanent libere, să nu se permită
depozitarea materialelor pe ele. Podeaua trebuie săfie netedă, orice
deteriorare sau denivelare trebuind reparată astfel încât, la trecere,
să nuse piardă echilibrul omului sau al obiectelor transportate, care
pot să devină surse de accidente.
Sculele manuale trebuie să fie permanent în perfectă stare. Cozile de
ciocan.

-27-
trebuie să fie împănate şi capătul dălţilor să fie fără floare. Metodele
de lucru improvizate sau periculoase pot fi sursă de accidente. La
lucrări de montaj se impune folosirea centurii de siguranţă.
 
Folosirea echipamentelor de protecţie: palmarele, căştile, ochelarii
şigenunchierele sudorilor, capacele şi ecranele de protecţie a
polizoarelor, intră în obligaţia muncitorilor care nu trebuie să execute
o lucrare ce nu le-a fost încredinţată.
 
Calificarea insuficientă a muncitorilor poate avea urmări grave, iar
instructajul
de protecţia muncii făcut formal sporeşte pericolul de accidente.
 
Aplicarea tuturor măsurilor tehnico-organizatorice privind protecţia
muncii trebuie să fie permanent verificată de către organele de
conducere, şefii de echipe,maiştrii şi inginerii. Oboseala poate
provoca slăbirea organismului, sporeşte stângăcia şi imprudenţa
mişcărilor şi impune intercalarea pauzelor în desfăşurarea procesului
de muncă.
 
Poziţia corectă a corpului în timpul lucrului este deseori neglijată,
înălţime amenghinei trebuind corelată cu înălţimea
muncitorului.Efectul dăunator al vibraţiilor sculelor care se transmit
corpului uman semicşorează prin folosirea tampoanelor şi
amortizoarelor(cazul uneltelor pneumatice portabile).Pentru
micşorarea zgomotului se vor folosi antifoane de cauciuc ce dau
rezultate bune în protecţia fonică.
 
Aparatele şi instalaţiile electrice, în special aparatele electrice de
sudură nu trebuie înghesuite sau amplasate necorespunzător. Nu se
sudează în atmosferă cu umiditate ridicată (în aceste condiţii chiar şi
curentul de joasă tensiune putând provoca accidente mortale).
Instalaţiile şi sculele electrice vor fi corect construite şi în perfectă
stare de funcţionare, iar legarea acestora la pămant este una din
regulile de protecţia muncii şitehnica securităţii.

-28-
Anexe
-29-
-30-
 -31-
BIBLIOGRAFIE
1. Drobota V., Atanasiu M., Stere N., Manolescu N., Popovici M.,
Organe de maşini şi mecanisme – manual pentru licee industriale şi
agricole, clasele a X-a, a XI-a, a XII-a şi şcoli profesionale, Editura
didactică şi pedagogică, R.A., Bucureşti, 1993.

2. Horovitz B., Organe de maşini, Editura Didactică şi Pedagoigică

Bucureşti 1969

3. Mladinescu T., Rizescu E., Weinberg H., Organe de maşini şi

mecanisme, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972.

4. Paizi Gh., Stere N., Lazar D. , Organe de maşini şi mecanisme,

Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1980.

5. Pavelescu D., Rădulescu Gh., Organe de maşini, Editura

Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1985

6. Stere N., Organe de maşini, Manual pentru licee industriale anii II-
III-IV, şcoli profesionale, de maiştri şi de specializare postliceală,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1977.

-32-