Metoda elementelor finite pentru câmpuri statice şi

staţionare.

Formularea problemei.

Rezolvarea problemelor de câmp magnetic static sau staţionar

prin metoda elementelor finite foloseşte o formulare integro-
diferenţială a problemei de câmp, anume forma slabă a ecuaţiilor
acesteia, în care funcţiunile necunoscute sunt aproximate polinomial
pe porţiuni ale domeniului, reprezentate prin elemente finite.
Metoda elementelor finite pentru câmpuri statice şi staţionare
presupune mai întâi discretizarea funcţiilor ce descriu repartiţia
câmpului studiat, apoi discretizarea ecuaţiilor integro-diferenţiale
asociate problemei de câmp şi rezolvarea acestora. Metoda implică
parcurgerea unui şir de etape, după cum urmează.
a) Datele problemei sunt: domeniul în care urmează a fi
determinată distribuţia câmpului magnetic static/staţionar şi ansamblul
datelor ce acoperă condiţiile de unicitate a soluţiei problemei de
rezolvat. În particular, domeniul este precizat atât prin datele
geometrice cât şi prin parametrii constitutivi în fiecare punct
(subdomeniu).
Necunoscuta primară a unei asemenea probleme este distribuţia
câmpului magnetic static/staţionar în orice în orice punct din domeniul
de studiu.
b) Pentru problema de câmp magnetic este precizată eventuala
necunoscută intermediară – fie direct una dintre mărimile de câmp
(intensitate sau inducţie), fie un potenţial, scalar sau vector, adecvat.
Ecuaţiile integro-diferenţiale ale problemei sunt formulate în termenii
variabilei alese, iar condiţiile de unicitate sunt reformulate în termenii
aceleiaşi variabile intermediare.
Este util de reamintit formula ecuaţiilor slabe folosite pentru
câmpul magnetic staţionar (solenoidal).
Soluţia A(r ) pentru potenţialul magnetic staţionar într-un domeniu
DΣ , cu condiţiile de frontieră

rotA
n × A S = f (r ) , n× = h( r ) , S A ∩ SH = ∅ , S A ∩ SH = Σ ,
A µ SH

este căutată sub forma

 A = A0 + a ,

unde A0 ( r ) este o funcţie derivabilă pe DΣ , de pătrat integrabil împreună

cu derivatele sale pe DΣ , care satisface condiţia de frontieră de tip
Dirichlet neomogenă,

n × A S = f (r ) ,
A

iar a (r ) , corespunzătoare condiţiei de frontieră de tip Dirichlet

omogene asociate, satisface, pentru orice funcţie F diferenţiabilă pe
DΣ , de pătrat integrabil împreună cu derivatele sale pe DΣ , şi cu
componentă tangenţială nulă pe S A , ecuaţia slabă

1 1
∫ µ rotA ⋅ rotF ⋅ d Ω = ∫ J
DΣ DΣ
T ⋅ F ⋅ dΩ − ∫ h ⋅ F ⋅ dS + ∫ J
SH S
ST ⋅ F ⋅ dS − ∫ µ rotA ⋅ rotF ⋅ d Ω ,
DΣ
0

Mp  M p2 M 
= J + J M , J ST = J S + n12 ×  µ0
unde JT = J + µ0 rot − µ0 p1  = JS + JSM , iar n12
µ  µ2 µ1  S
este versorul normalei la suprafaţa S dinspre subdomeniul D1 către
subdomeniul D2 .
Formulările slabe ale problemelor de câmp static sau staţionar
considerate pot fi exprimate sub următoarea formă generală: Fie de
determinat potenţialul X ( r ) - eventual vector – în domeniul DΣ , cu
condiţiile de frontieră de tip Dirichlet (implicând potenţialul), respectiv
Neumann (implicând derivatele potenţialului)

DX S DIR
= f (r ) , NX S NEU
= g (r ) , S DIR ∩ S NEU = ∅ , S DIR ∩ S NEU = Σ ,

unde D este un operator vectorial adecvat iar N este un operator

diferenţial vectorial adecvat. Soluţia este căutată sub forma

X = X0 + x ,

unde X 0 ( r ) este o funcţie derivabilă pe DΣ , de pătrat integrabil

împreună cu derivatele sale pe DΣ , care satisface condiţia de frontieră
de tip Dirichlet neomogenă,

DX S DIR
= f (r ) ,
iar x(r ) , corespunzătoarea condiţiei de frontieră de tip Dirichlet
omogene asociate, satisface, pentru orice funcţie Y diferenţiabilă pe DΣ
, de pătrat integrabil împreună cu derivatele sale pe DΣ şi cu condiţie
de frontieră de tip Dirichlet omogenă pe S DIR , ecuaţia slabă

∫ αTx ⋅ TYd Ω = SY + B Y − ∫ αTx

DΣ
g
DΣ
0 ⋅ TYd Ω ,

unde T este un operator diferenţial adecvat problemei, S este un

operator integral asociat surselor interioare iar Bg este un operator
integral asociat condiţiilor de frontieră naturale (de tip Neumann)
neomogene.
c) Aplicarea metodei elementelor finite pentru rezolvarea unei
probleme de câmp necesită o preprocesare adecvată a datelor
problemei, care reprezintă, în mare, discretizarea spaţiilor de funcţii în
care se operează.
Este construită mai întâi o discretizarea a domeniului spaţial de
definiţie a problemei prin elemente finite disjuncte adiacente, astfel
încât să fie aproximate cât mai adecvat frontiera domeniului şi
interfeţele subdomeniilor. Este de asemenea urmărită şi rafinarea
adecvată în regiunile unde este necesar studiul mai detaliat al
câmpului,
Discretizării domeniului prin elemente finite îi corespunde
discretizarea funcţiilor ce descriu distribuţia potenţialului folosind
printr-o aproximare polinomială pe porţiuni (pe elemente finite), astfel
încât necunoscutele discrete ale metodei sunt valorile potenţialului în
nodurile reţelei de discretizare.
Numerotarea valorilor discrete ale necunoscutei intermediare
folosite presupune numerotarea nodurilor în care acestea sunt definite.
Este în general preferată o parcurgere a nodurilor reţelei de
discretizare, în acelaşi sens, mai întâi aproximativ după direcţia cu cele
mai puţine noduri, iar apoi aproximativ după direcţia normală primeia.
Sunt apoi identificate şi grupate adecvat nodurile de frontieră, în
funcţie de tipul de condiţie de frontieră valabilă local, ca şi, eventual,
nodurile de interfaţă unde ar trebui transpuse condiţiile la interfaţă
adecvate.
În general nu este necesară discretizarea surselor interne de
câmp magnetic sau a parmaetrilor constructivi, în cazul mediilor
neomogene.
Astfel, dacă I este mulţimea indicilor nodurilor şi, implicit, ai
valorilor discrete ale potenţialului, cu partiţia eventuală I = I I ∪ I D ∪ I N în
indici ai nodurilor interioare, de frontieră de tip Dirichlet şi de tip
Neumann, respectiv, iar { φi } i∈I este familia funcţiilor de interpolare,
atunci potenţialul de determinat este aproximat sub forma

X (r ) = ∑ X iφi (r ) ,
i∈I

în termenii mulţimii discrete de valori necunoscute (de determinat)

{ X i } i∈I . În particular, în cazul unui potenţial vector, prin funcţie de
interpolare ataşată unui nod trebuie înţeles funcţia vectorială
) ) )
φi (r ) = xφix ( r ) + yφiy (r ) + zφiz (r ) ,

caracterizată prin componentele sale – funcţii scalare de interpolare

independente – care sunt funcţii polinomiale de grad stabilit, cu
valoarea unitară în nodul ataşat ri şi nule în orice alt nod,

1 , r = ri
φiα (r ) =  , α = x , y , z.
0, r = rj , j ≠ i

Corespunzător, valoarea discretă a potenţailului vector în punctul ri

este, de asemenea, ecprimată în termenii componentelor sale,
) ) )
X i = xX ix + yX iy + zX iz ,

astfel încât în aproximarea globală a potenţailului termenul general

trebuie înţeles ca

X iφi (r ) = X ixφix (r ) + X iy φiy (r ) + Xiz φiz (r ).

d) Etapa următoare este discretizarea ecuaţiilor problemeii de

câmp; acest pas consistă în construirea sistemului de ecuaţii
aproximative pentru valorile nodale ale variabilei intermediare alese. În
ecuaţiile slabe ale potenţialului, operatorii diferenţiali vectoriali (grad
sau rot) operează în mod obşnuit asupra funcţiilor implicate. Operatorii
integrali referitori la surse sau, eventual, la condiţiile de frontieră, pot fi
aproximaţi prin formule cunoscute de aproximare a integralelor.
Esenţială, însă, este aproximarea spaţiului aşa numitelor funcţii de
coordonate (sau de test) Y , pentru care trebuie satisfăcută ecuaţia
slabă.
 O varinată de discretizare poate fi aceea care foloseşte drept
funcţii de coordonate funcţii delta Dirac asociate nodurilor reţelei de
discretizare.

Yi = δ (r − ri ), i ∈ I

aceasta este metoda colocaţiei.

Varianta curentă de discretizare este acea care foloseşte drept
funcţii de coordonate chiar funcţiile de interpolare asociate domeniului
problemei,

Yi = φi (ri ), i ∈ I \ ID

aceasta este metoda Galerkin. În metoda Galerkin, parte X 0 (r ) a

soluţiei este aproximată în termenii elementelor finite şi valorilor de
frontieră date, asociate nodurilor de pe frontieră de tip Dirichlet,
X 0 (r ) = ∑ X iφi (r ) .
i∈I D

Deoarece pentru partea x(r ) condiţiile de frontieră de tip Dirichlet sunt

omogene (valori nule), aceasta rămâne a fi exprimată drept

x(r ) = ∑
i∈I \ I D
X iφi ( r ) ,

cu necunoscutele X i , i ∈ I \ I D corespunzând valorilor discrete ale

potenţialului în nodurile din afara frontierei cu condiţii de tip Dirichlet.
Formularea slabă a metodei elementelor finite în varianta
Galerkin este: să se determine setul discret de valori { X i } i∈I \ I ale D

potenţialului, care satisfac sistemul de ecuaţii

   
∫ αT  ∑
DΣ i∈I \ I D
X iφi (r )  ⋅ T φ j d Ω = Sφ j + Bg φ j − ∫ α T  ∑ Xi φi (r )  ⋅ T φj d Ω ,
 DΣ i∈I D 
j ∈ I \ ID

Liniaritatea operatorilor integrali şi diferenţiali permite rescrierea

acestor ecuaţii sub forma

∑
i∈I \ I D
X i ∫ α T φi ⋅ T φ j d Ω = Sφ j + Bg φ j − ∑
i∈I \ I D
Xi ∫ αTφ ⋅ Tφ d Ω ,
i j j ∈ I \ ID .
DΣ DΣ
Apoi, transferând în membrul stâng suma ce aproximează parte X 0 a
soluţiei şi observând că X = X 0 + x , se ajunge la forma generală finală
ale ecuaţiilor metodei elementelor finite în varianta Galerkin,

∑ X ∫ α T φ ⋅ T φ d Ω = Sφ
i∈I
i i j j + B g φj , j ∈ I \ ID ,
DΣ

unde necunoscute sunt numai valorile { X i } i∈I \ I D

ale potenţialului,
celelalte valori { X i } i∈I fiind impuse prin condiţiile de frontieră esenţiale,
D

de tip Dirichlet.
Ca rezultat al acestei etape este astfel obţinut un sistem de
ecuaţii algebrice pentru variabilele nodale corespunzătoare
necunoscutei intermediare şi discretizării adoptate. Într-adevăr,
deoarece funcţiile de interpolare φi , acelaşi cu cele de coordonate în
metoda Galerkin abordată, sunt date ca fiind asociate discretizării
domeniului spaţial, mărimile
a ji = ∫ α T φi ⋅ T φ j d Ω , b = Sφ + B φ , i, j ∈ I \ I
j j g j D
DΣ

sunt idependente de potenţialul a cărui repartiţie este caracterizată

prin valorile nodale X i , ca urmare, acestea din urmă rezultă ca soluţie
a sistemului de ecuaţii algebrice

∑a
i∈I
ji X i = bj , j ∈ I \ ID .

e) Rezolvarea sistemului de ecuaţii algebrice pentru variabilele

nodale ale problemei aproximative este efectuată folosind un algoritm
adecvat, implementat într-un anumit solver, furnizat deobicei într-un
pachet de programe dedicat soluţionării unor asemenea sisteme de
ecuaţii.
În cazul, mai complicat, al unor probleme de câmp magnetic în
medii neliniare, unde parametri constructivi (care afectează coeficienţii
ecuaţiilor) depind de valorile necunoscutei, trebuie în plus adoptate
metode şi algoritmi adecvaţi rezolvării unor sisteme de ecuaţii
algebrice neliniare.
Ca rezultat al parcurgerii acestei etape sunt obţinute valorile
nodale ale necunoscutei intermediare folosite.
f) Etapa finală o constituie posprocesarea valorilor nodale
obţinute pentru a determina obiectivele de interes în problema
studiată
 Postprocesarea poate implica reprezentarea soluţiei – pentru
variabila intermediară sau pentru mărimile de câmp magnetic – într-un
mod adecvat unei interacţiuni prietenoase cu utilizatorul. Aceasta
implică interpolarea valorilor necunoscutei intermediare şi a celor
primare în orice punct al domeniului, construirea şi reprezentarea
grafocă a curbelor de nivel ale variabilelor scalare sau reprezentarea
grafică a liniilor de câmp sau numai a vectorilor intensitatea/inducţia
câmpului magnetic în punctele desemnate al domeniului.
Postprocesarea mai poate implica şi calculul unor mărimi
integrale specificate, referitoare la anumite subdomenii stabilite de
utilizator. Adesea asemenea calcule pot presupune, în prealabil,
determinarea unor mărimi locale derivate direct sau indirect din
valorile nodale ale variabilei intermediare folosite.

Problema bidimensională a câmpului magnetului

staţionar.
Probelma bidimensională a câmpului maignetic staţionar
abordată aici este o aşa numită problemă transversală, în care câmpul
magnetic este normal direcţiei de-a lungul căreia nu există variaţie a
structurii, datelor şi , deci, nici a câmpului magnetic.
Fie de determinat câmpul magnetic staţionar într-un domeniu de
forma unui cilindru drept de extensie infinită în direcţia axei Oz , cu
generatoarea paralelă acestei axe şi cu baza reprezentată de un
domeniu SΓ mărginit în planul Oxy (fig 1). Caracteristicile de material şi
condiţiile de frontieră sunt considerate independente de variabilă z ,
) )
astfel încât problema este bidimensională; notând prin x , y versorii
axelor Ox , respectiv Oy , se operează cu mărimile
) ) ) ) )
H = H x ( x, y ) x + H y ( x, y ) y , B = Bx ( x, y ) x + By ( x, y ) y , A = A( x, y ) z ,

în condiţiile unor date de forma

) ) ) )
µ = µ ( x, y ) , J = J ( x, y ) z , J S = J S ( x , y ) z , M p = M x ( x, y ) x + M y ( x, y ) y ,

şi a unor condiţii de frontieră de tipurile

 rotA 
Atan g = G ( x, y ) , UC m = CA ,  n×
µ  C
= h ( x, y ) , UC n = CH ,
Cm m  n
n
 Fig 1.

pentru o opartiţie a frontierei Γ de tipul

C A ∪ CH = Γ , C A ∩ CH = ∅ ,

şi pentru
) )
G ( x, y ) = zG ( x, y ) , h = zh( x, y ) .
Ecuaţiile problemei,

rotH = J , divB = 0 , B = µ H + µ0 M p ,

sunt abordate folosind ca necunoscută intermediară potenţialul

magnetic vector, astfel încât
rotA M
divB = 0 ⇒ B = rotA , H= − µ0 p ,
µ µ

Ecuaţia cu derivate parţiale de rezolvat este

 rotA   Mp   rotA 
rotH = J ⇔ rot   = J + µ0 rot   ⇔ rot   = JT ,
 µ   µ   µ 
unde s-a notat

M 
J T = J + µ0 rot  p  = J + JM .
 µ 
 Ecuaţiile la interfeţe S12 , având ca urmă în planul Oxy curbe C12 ,
pot fi exprimate ca
n12 ⋅ ( B2 − B1 ) C12
= 0 identic satisfăcută,

 rotA − µ0 M p   rotA − µ0 M p  
n12 × ( H 2 − H1 ) = J S ⇔ n12 ×   −   = JS ⇔
C12
 µ 2  µ 1  C12
 rotA2 rotA1   µ0 M p 2 µ0 M p1   rotA2 rotA1 
n12 ×  −  = J S + n12 ×  −  ⇔ n12 × −  = JST
 µ2 µ1  C
12
 µ2 µ1  C
12
 µ2 µ1  C
12

unde n12 ∈ Oxy şi s-a notat

µ M µM 
J ST = J S + J SM = J S + n12 ×  0 p 2 − 0 p1  .
 µ2 µ1  C
12

Soluţia A(r ) pentru potenţialul magnetic vector staţionar în

domeniul SΓ , cu condiţiile de frontieră echivalente

rotA
n × A C = f (r ) , n× = h( r ) , C A ∩ CH = ∅ , C A ∩ CH = Γ ,
A µ CH

unde f = n × G , este căutată sub forma

A = A0 + a ,

unde A0 ( r ) este o funcţie derivabilă pe SΓ , de pătrat integrabil

împreună cu derivatele sale pe SΓ , care satisface condiţia de frontieră
de tip Dirichlet neomogenă,

n × A C = f (r ) ,
A

iar a (r ) , corespunzătoare condiţiei de frontieră de tip Dirichlet

omogene asociate, satisface, pentru orice funcţie F diferenţiabilă pe
SΓ , de pătrat integrabil împreună cu derivatele sale pe SΓ , şi cu
componentă tangenţială nulă pe C A , ecuaţia slabă
 1 1
∫ µ rotA ⋅ rotFdS = ∫ J
SΓ SΓ
T ⋅ FdS − ∫ h ⋅ Fdr + ∫ J
CH C
ST ⋅ Fdr − ∫
SΓ
µ
rotA0 ⋅ rotFdS ,

Mp  M p2 M 
= J + J M , J ST = J S + n12 ×  µ0
unde JT = J + µ0 rot − µ0 p1  = JS + JSM , iar n12
µ  µ2 µ1  C
este versorul normalei la suprafaţa C în planul Oxy dinspre
subdomeniul S1 către subdomeniul S2 .
Pe domeniul bidimensional SΓ de formă arbitrară este construită
reţeaua de discretizare reprezentată de o acoperire cu elemente finite
triunghiulare { eα } α ∈E de tipul e =  Ai Aj Ak  , cu mulţimea de noduri-vârf
{ Ai } i∈V şi mulţimea laturilor {  A A }
i j
i , j∈V
. Mulţimea nodurilor-vârf coincide
cu mulţimea nodurilor în cazul unei aproximări liniare pe porţiuni
(elemente finite liniare) sau trebuie completată cu mulţimea nodurilor-
ri + rj
punct median {A} ij i , j∈V , definite prin rij = , în cazul unei aproximări
2
pătratice pe porţiuni (elemente finite pătratice), etc. Nodurile reţelei de
deiscretizare, de indici i, ij ∈ I , sunt clasificate în noduri de frontieră,
dintre care cei de indici i, ij ∈ I D sunt plasate pe partea C A a frontierei cu
condiţie de tip Dirichlet, şi noduri interioare, dintre care unele sunt
eventual plasate pe urma C a unor interfeţe cu pânză de curent.
Discretizarea problemei bidimensionale a câmpului magnetic
staţionar transversal în formularea integro-diferenţială a elementelor
finite în abordarea Galerkin constă în esenţă în a folosi aceleaşi funcţii
– funcţii polinomiale definite pe elemente finite - atât drept funcţii de
interpolare (de formă) cât şi ca funcţii de coordonate (de test). În
)
problema câmpului magnetic transversal, pentru care A(r ) = zA(r ) ,
)
aceste funcţii vectoriale sunt în general tot de forma Φ (r ) = z Φ(r ) . Mai
precis, folosind un singur indice pentru desemnarea acestora, o
asemenea funcţie polinomială vectorială ataşată unui nod i este
definită, pe fiecare element finit e (local), prin valoarea unitară a
proiecţiei pe axa Oz în nodul i şi valori nule în toate celelalte noduri ale
elementului considerat,

) 1, r = ri ∈ e
φl = zφi , unde φi (r ) r∈e =  .
0, r = rj ∈ e , j ≠ i
Corespunzător, funcţia polinomială vectorială globală ataşată unui nod
i este definită prin reuniunea funcţiilor polinomiale locale ale căror
suporturi au în comun nodul i , astfel încât
 ) 1, r = ri ∈ SΓ
φl = zφi , unde φi (r ) =  .
0, r = rj ∈ SΓ , j ≠ i

În aceste condiţii, funcţiile care aproximează distribuţia

potenţialului vector sunt simple combinaţii liniare ale funcţiilor
polinomiale globale. În particular, ca funcţie particulară ce
aproximează condiţiile de frontieră esenţiale este aleasă aceea care
reţine drept suport al acesteia mulţimea elementelor finite ce au
măcar un nod pe frontiera cu condiţie de tip Dirichlet,
) )
A0 ( r ) = ∑ Aiφi (r ) = ∑ Ai zφi (r ) = z ∑ Ai φi (r ) ,
i∈I D i∈I D i∈I D

şi care ia în aceste noduri valoarea impusă prin condiţia de frontieră,

)
Ai = z ⋅ G (ri ) = G (ri ) = f (ri ) = fi , ri ∈ C A ,

astfel încât
) )
A0 ( r ) = z ∑ f (ri )φi (r ) = z ∑ fiφi (r ) .
i∈I D i∈I D

Similar, notând prin

) )
Ai = A(ri ) ⇔ zAi = zA(ri ) ⇔ Ai = A(ri )

valorile necunoscute ale potenţialului în nodurile ri ∈ SΓ \ C A , partea

rămasă a soluţiei căutate este aproximată drept
) )
a(r ) = ∑
i∈I \ I D
Aiφi (r ) = ∑
i∈I \ I D
Ai zφi (r ) = z ∑
i∈I \ I D
Ai φi (r )

Conform ideii aproximării Galerkin, în problema câmpului

magnetic staţionar transversal, funcţiile de coordonate (de test) sunt
aceleaşi funcţii polinomiale globale,
{ F } ⇒ { z)φ j } j∈I \ I . D

În consecinţă, soluţia aproximativă a potenţialului magnetic

vector staţionar este căutată sub forma A(r ) = A0 (r ) + a (r ) , unde
componenta rămasă a satisface setul de ecuaţii slabe
 1  
∫ µ rot  ∑
SΓ i∈I \ I D
Aiφi (r )  ⋅ rotφ j (r )dS = ∫ JT ⋅ φ j (r )dS − ∫ h ⋅ φj (r )dr + ∫ JST ⋅ φj (r ) dr −
 SΓ CH C
,
1  
− ∫ rot  ∑ f (ri )φi (r )  ⋅ rotφ j (r )dS
SΓ
µ  i∈I D 
j ∈ I \ ID .

Se poate observa că, transferând în membrul stâng ultimul

termen din membrul drept al ecuaţiilor, se ajunge la o formă compactă
a sistemului de ecuaţii ale metodei elementelor finite pentru
determinarea potenţialului magnetic vector staţionar,

1  
∫ µ rot  ∑ i∈I \ I D
Aiφi (r ) + ∑ fiφi (r )  ⋅ rotφ j (r )dS =
i∈I D 
SΓ
,
= ∫
SΓ
J T ⋅ φ j (r ) dS − ∫ h ⋅ φ j (r )dr + ∫ JST ⋅ φj (r )dr
CH C

j ∈ I \ ID .

Această formă corespunde exact recompunerii A(r ) = A0 (r ) + a (r ) : cu alte

cuvinte, de la bun început, aproximarea polinomială pe porţiuni a
potenţialului în termenii elementelor finite poate fi exprimată prin
compunerea componentelor A0 şi a , ecuaţiile metodei rămânând a fi
folosite pentru determinarea doar acesteia din urmă.
În sistemul ecuaţiilor slabe de mai sus este apoi exploatată atât
liniaritatea operatorului rot şi a operatorului integral din membrul
stâng,

1   1 )  )
∫ µ rot  ∑
SΓ i∈I / I D
Aiφi (r )  ⋅ rotφ j (r )dS = ∫  ∑ Ai rotzφi (r )  ⋅ rotzφj (r )dS =
 SΓ
µ i∈I \ I D 
1 ) )
∑
i∈I \ I D
Ai ∫ rotzφi (r ) ⋅ rotzφ j (r )dS ,
µ
SΓ

cât şi paralelismul vectorilor implicaţi cu versorul axei Oz cuplat cu

idependenţa de variabila z a mărimilor implicate, care duce la
) ) )
x y z
) ∂ ∂ ) ∂φ ) ∂φ
rotzφi = 0 =x i −y i,
∂x ∂y ∂y ∂x
0 0 φi
 ) )
rotφi (r ) ⋅ rotφ j (r ) = rotzφi (r ) ⋅ rotzφ j (r ) =
 ) ∂φi ) ∂φi   ) ∂φ j ) ∂φ j  ∂φi ∂φ j ∂φi ∂φ j
x −y ⋅ x −y = ⋅ + ⋅ =
 ∂y ∂x   ∂y ∂x  ∂y ∂y ∂y ∂y
 ) ∂φi ) ∂φi   ) ∂φ j ) ∂φ j 
x +y ⋅ x +y  = gradφi (r ) ⋅ gradφ j (r ).
 ∂y ∂x   ∂y ∂x 

Mail mult, termenii rămaşi din sistemul de ecuaţii slabe al

metodei Galerkin pot fi simplificaţi, ţinând seama de paralelismul
vectorilor care apar în integranzi,

∫J
SΓ
T ⋅ φ j (r )dS − ∫ h ⋅ φ (r )dr + ∫ J
CH
j
C
ST ⋅ φj (r )dr =

) ) ) ) ) )
= ∫ zJ
SΓ
T ⋅ zφ j (r )dS − ∫ zh ⋅ zφ (r )dr + ∫ zJ
CH
j
C
ST ⋅ zφj (r )dr =

= ∫J
SΓ
T ⋅ φ j (r )dS − ∫ h ⋅ φ (r )dr + ∫ J
CH
j
C
ST ⋅ φj (r )dr.

Ultimile observaţii permit înlocuirea operării cu funcţii vectoriale

de interpolare/ coordonate cu operarea cu funcţii scalare de
interpolare/coordonate şi rescrierea sistemului ecuaţiilor slabe ale
câmpului magnetic staţionar bidimensional transversal sub forma
echivalentă

1
∑ A ∫ µ gradφ (r ) ⋅ gradφ (r )dS = ∫ J
i∈I \ I D
i j T ⋅ φj (r )dS + ∫ JST ⋅ φj (r )dr − ∫ h ⋅ φ (r )dr −
j
SΓ SΓ C CH

1
− ∑ fi ∫ gradφi (r ) ⋅ gradφ j (r )dS ,
i∈I D SΓ
µ
j ∈ I \ ID.