Generalitați. Definiție – arma de foc este un diaspozitiv mecanic, care
utilizeză energia gazelor produse în rezultatul arderii prafului de pușcă pentru aruncarea unui proiectil la distanță în scopul atingerii unei ținte. Plăgile produse prin arme de foc se mai numesc și leziuni balistice. După caracterul său ele pot fi de trei tipuri: a) plagă transfixiantă – proiectilul patrunde în corp, îl străbate, continuând mai departe traiectoria de zbor; plaga respectivă va avea orificiu de inrare, orificiu de ieșire și canal de rănire între ambele orificii; b) plagă oarbă – proiectilul pătrunde în corp, dar nu deține suficientă energie pentru a-l străbate și rămâne în el; plaga va avea orificiu de intrare și canal de rănire, la finele căruia va fi poziționat proiectilul; c) plagă tangențială, care reprezintă o distrugere superficială a pielii. Armele de foc nu pot funcționa fără muniții. Muniția este reprezentată de cartuș, care este structurat în următoarele elemente: tubul de cartuș – un component metalic de formă cilindrică deschis numai la un singur capăt, în care se plaseză pulberea și, pe exterior, capsa; capsa are forma unui căpăcel și se plaseză într-o adâncitură specială pe fundul tubului de cartuș; proiectilul (de regulă glonțul) este fixat ermetic în orificiul liber al tubului de cartuș. Structura unui cartuș pentru arma de vânătoare este puțin diferită, dar cu respectarea principiilor structurale indicate mai sus. Clasificarea armeolor de foc. Armele de foc contemporane pot fi clasificate după mai multe principii. A. După destrinație armele de foc pot fi: arme militare; arme de vânătoare; arme sportive; arme de semnalizare; arme de colecție; arme vechi; arme deghizate (pistol-stilou, pistol-baston) ș.a. B. După lungimea țevii pot fi arme cu țeavă scurtă, cu țeavă de lungime medie și cu țeavă lungă. C. După construcția canalului țevii sunt arme ce țeavă lisă (netedă, armele de vânătoare); armele cu țeavă ghintuită (pe fața internă a țevii sunt săpate șanțuri spiralate); arme cu țevi combinate. D. În funcție de calibru (distanța milimetrică dintre două câmpuri opuse dintre ghinturi) armele pot fi: de calibru mic – sub 6,35mm; de calibru mediu – între 6,35 și 9mm; de calibru mare – peste 9mm. În Franța și Anglia calibrul este distanța milimetrică dintre două ghinturi opuse, iar în America calibrul este media dintre două plinuri și două ghinturi opuse. E. După modul de fabricare armele sunt de tip standard, adică confecționate la uzine în conformitate cu anumite standarde tehnologice; pot fi arme atipice, adica arme standard, dar cu anumirte modificări tehnice efectuate ulterior (retezarea țevii, adaptarea pistolului cu gaze la cartuș, etc.); se întâlnesc și arme confecționate integral cu mâna proprie, adică artizanal (arme rdumentare), care pot fi de calitate proastă, dar și foarte înaltă. Există și alte clasificări. Caracteristica medico-legală a leziunilor traumatice produse de arme de foc cu glonț. Medicina legală este interesată în primul rând, de caracteristica leziunilor produse de proiectil în dependență de distnațte de tragere, tipul armei de foc, calibrul ei, prezența obstacolellor în cale proiectilului s.a. Glonțul sau alt proiectil lansat prin țeava armei de foc se consideră factor traumatizant mecanic, deoarece caracterul leziuniklor traumatice depinde în mod direct de energia cinetică deținută de proiectil (viteza lui de deplasare). Desigur, agentul traumatizant principal al armei de foc este proiectilul (glonțul, alicele, etc.), care, intrând în contact cu corpul uman produce leziuni corporale specifice. Orificiul de intrare – este locul de contact primar al proiectilului cu corpul uman la nivelul tegumentelor (pielii). De regulă este de formă rotundă sau ovală, cu defect de țesut (,,minus țesut”), marginea orificiului este excoriată inelar pe o zonă cu lățimea între 1-3mm, are culoare de la roșu-întunecat până la negru, zona respectivă fiind denumită inel sau guleraș de excoriație. Această zonă se usucă repede până la consistenăa pergamentului. Pe marginea internă a orificiului de intrare se formeza așa numitul inel de ștergere sau de murdărire, prin depunerea pe piele a impurităților de pe suprafața proiectilului. Acest inel de ștergere nu poate fi vizualizat cu ochiul liber, dar este diagnosticat prin metode de cercetare de laborator, fiind un suport obiectiv pentru demonstarea originii plăgii și a distnaței de tragere. Canalul de rănire - reprezintă drumul parcurs de proiectil, fiind real vizualizată distrugerea țesuturilor și organelor care sau aflat în calea proiectilului. De remarcat însă, că proiectilul nu acționează numai prin contactul direct dintre el și țesuturi, dar, prin intermediul undei de șoc, produce și o zonă de contuzie moleculară pe parcursul canalului de rănire. Orificiul de ieșire – este plaga produsă de proiectil (glonț) la ieșirea din corpul uman. Orificiul de ieșire poate fi egal ca mărime cu orificiul de intrare, poate fi mai mic sau mai mare ca el. De regulă nu are o formă anumită, poate fi stelat, triunghiular, etc. Orificiul de ieșire nu are defect de țesut, nu are inel de excoriație și inel de ștergere. Factorii suplimentari ai împușcăturii – reprezintă elemente de balistică interioară (se produc în interiorul țevii) care pot afecta corpul uman. La orice împușcătură din armă de foc, inclusiv cu cartușe oarbe (fără glonț), din țeva armei se vor degaja următorii factori secundari. Flacăra – este un efect luminos al arderii pulberii, care se vede la capătul țevii, mai ales noaptea sau pe timp întunecat. Flacăra acționează pe o distanță de la 3/5cm până la 10cm de la gura țevii, având efect termic. Sectorul de piele supus acțiunii flăcării reprezintă o zonă arsă de culoare negricioasă, firele de păr sunt la fel scurtate și îngroșate la capătul ars. Zona de acțiune a flăcării este mică ca suprafață – 0,5-1cm pătrat. Pulberea fără fum (pulberea coloidală) nu poate produce efect termic asupra țesuturilor corpului uman. Gazele – provin din arderea pulberii în canalul țevii, dețin o temperatură și o presiune foarte mare la ieșirea din țeavă, dar care scad treptat pe măsura deplasării de la țeavă, devenind nule la o distanță de 5-10cm de la gura țevii. Datorită proprietăților sale ele pot manifesta o acțiune triplă asupra țesuturilor corpului uman: mecanică, termică și chimică. Acțiunea mecanică a gazelor se manifestă prin ruperea hainelor în locul pătrunderii, ruperea și deformarea orificiului de intrare prin pielea corpului, care capătă o formă stelată sau de cruce, distrugerea sectorului primar al canalului de rănire prin ruperea și contuzia țesuturilor de sub piele. Gazele au un efect traumatic major la împușcătura efectuată prin contact dintre țeava armei și corp, producând leziuni traumatice mortale în anumite regiuni (capul, gâtul, toracele în regiunea cordului, ș.a.). efectul termic se manifestă prin carbonizarea hainelor, a firelor de păr, a pielii. Efectul chimic se manifestă prin formarea carboxihemoglobinei în sângele din țesuturile adiacente canalului de rănire, ceea ce le dă o colorație caracteristică – roșie aprinsă, mai ales la începutul canalului de rănire. Carboxihemoglobina se formează datorita interacțiunii dintre monoxidul de carbon, care se conține în gazele produse la împușcătură, și hemoglobina sângelui din organismul uman. Funinginea (fumul) – este rezultatul arderii complete a pulberii, la ieșirea din țevă are o temperatură înaltă și poate avea carev aefect termic asupra pielii sai hainelor. Acționează pe o distanță de până la 10-20cm de la gura țevii, dar poate ajunge și la 50-60cm. Se manifestă prin depunere cu imprimare în piele sau haine, formând zone circulare sau ovalare de culoare neagră sau cenușie, verzuie sau gălbuie (dacă se folosește pulberea fără fum). Participă la formarea zonei de tatuaj în jurul orificiului de intrare. Particulele de pulbere integre, nearse sau arse parțial – reprezintă cea mai grea parte a factorilor secundari ai împușcăturii, se deplasează la o distanță de 40-50cm de la gura țevii, dar pot atinge și distanța de 100-150cm. Se depun sau se impregnează în haine sau în pielea din jurul orificiului de intrare, formând arsuri mici sau incrustații, participând prin aceasta la formarea tatuajului din jurul orificiului de intare. Distanța de tragere. În medicina legală sunt determinate trei distanțe de tragere din armele de foc: tragere de la distanță îndepărtată (peste limita de acțiune a factorilor suplimentari ai împușcăturii), tragere de la distanță apropiată (în limita zonei de acțiune a factorilor suplimentari) și tragere prin contact. Tragere prin contact poate fi de două tipuri: prin contact eremetic, adică gura țevii apasă cu aceeași presiune pe tot perimetrul ei; tragere prin contact neeremetic – gura țevii apasă numai cu un sector al ei (țeava alipită de corp sub unghi mai mic de 90 grade). Așadar, la tragere de la distanță îndepărtată asupra corpului uman va acționa numai proiectilul. Nici unul din factorii suplimentari ai împușcăturii nu va fi depistat pe haine, în jurul orificiului de intrare sau în canalul de rănire. La tragere de la distanță apropiată, în afară de orificiul de intrare, în jurul lui sau pe haine va fi depistat măcar unul din factorii suplimentari ai împușcăturii. La tragere prin contact ermetic: va fi prezent orificul de intrare a glonțului cu toate semnele lui specifice (minus de țesut, inel de excoriație și inel de ștergere); va fi prezentă așa numita,,ștanț-marcă”, o excoriație care repetă ca formă și dimensiune gura țevii (se formeză în rezultatul acțiunii gazelor, care desprind pielea și o izbesc în forță de gura țevii); orificiul de intrare va avea formă stelată, cruciformă, datorită ruperii pielii sub acțiunea gazelor. Toți factorii suplimentari ai împușcăturii se deplasează și se depun în sectorul primar al canalului de rănire. La tragere prin contact neermetic se va semnala prezența parțială a ștanț- mărcii, orificiul de intrare va avea o ruptură radială vis-a-vis de locul de contact, iar factorii suplimentari ai împuțcăturii vor intra parțial în canalul de rănire, iar parțial se vor depune pe haine sau pe piele sub formă de evantai. Direcția de tragere. Este determinată în dependență de localizarea concretă a orificiului de intrare și a celui de ieșire, la fel după caracterul afectării oaselor scheletului sau/și a organelor interne. De remarcat faptul, că la trecerea proiectilului prin oasele scheletului ele produc leziuni osoase, care permit de a determina locul de intrare și locul de ieșire al proiectilului. Factorii traumatizanți ai exploziei. De regulă materialele și instalațiile explozive sunt utilizate în acțiunile militare, dar pot fi întâlnite și în timp de pace. Deasemenea exploziile pot avea loc și în condiții accidentale: acumulările de gaze și alte substanțe explozibile. Principalul factor traumatizant al exploziei este unda de șoc. Cu cât mai aproape de epicentrul exploziei se află victima, cu atât mai dezastruoase sunt efectele ei. Corpul uman poate fi dezmembrat sau proiectat pe suprafețe dure. Alt factor traumatizant este temperatura ridicată, care acționează asupra corpului uman provocând arsuri de diferit grad sau chiar carbonizarea lui. Factorul traumatizant principal al munițiilor militare (grenade, mine, obuze) sun eschilele – fragmente mici de metal, care afectează traumatic corpul uman. În rezultatul explozie se mai produc și așa numitele eschile secundare (fragmente de sticlă, piatră, cărămidă, lemn, etc.) care tot pot cauza leziuni traumatice corpului uman. În ultimii ani devin tot mai frecvente actele de terorism realizate de persoane sinucigașe în locurile publice – stații de metrou, vagoane de tren, magazine, pițe, etc. În cazurile suspecte la utilizarea armelor de foc expertiza medico-legală trebuie să soluționeze următoarele întrebări principale: 1. Leziunile sunt produse prin armă de foc sau explozie? 2. Dacă sunt produse prin armă de foc atunci care a fost tipul ei? 3. Care este localizarea orificiului de intrare și a celui de ieșire? Care este direcția canalului de rănire? 4. Care a fost distanța de tragere? 5. Care este numărul și succesiunea împușcăturilor? 6. Care leziune a condiționat moartea victimei? 7. A putut victima să efectueze tragerea cu mâna proprie?