TRAUMATOLOGIE MEDICO-LEGALĂ: LEZIUNI PRODUSE CU

ARME DE FOC ȘI PRIN EXPLOZIE

Generalitați. Definiție – arma de foc este un diaspozitiv mecanic, care

utilizeză energia gazelor produse în rezultatul arderii prafului de pușcă pentru
aruncarea unui proiectil la distanță în scopul atingerii unei ținte.
Plăgile produse prin arme de foc se mai numesc și leziuni balistice. După
caracterul său ele pot fi de trei tipuri:
a) plagă transfixiantă – proiectilul patrunde în corp, îl străbate, continuând
mai departe traiectoria de zbor; plaga respectivă va avea orificiu de inrare,
orificiu de ieșire și canal de rănire între ambele orificii;
b) plagă oarbă – proiectilul pătrunde în corp, dar nu deține suficientă energie
pentru a-l străbate și rămâne în el; plaga va avea orificiu de intrare și canal de
rănire, la finele căruia va fi poziționat proiectilul;
c) plagă tangențială, care reprezintă o distrugere superficială a pielii.
Armele de foc nu pot funcționa fără muniții. Muniția este reprezentată de
cartuș, care este structurat în următoarele elemente: tubul de cartuș – un
component metalic de formă cilindrică deschis numai la un singur capăt, în care
se plaseză pulberea și, pe exterior, capsa; capsa are forma unui căpăcel și se
plaseză într-o adâncitură specială pe fundul tubului de cartuș; proiectilul (de
regulă glonțul) este fixat ermetic în orificiul liber al tubului de cartuș. Structura
unui cartuș pentru arma de vânătoare este puțin diferită, dar cu respectarea
principiilor structurale indicate mai sus.
Clasificarea armeolor de foc. Armele de foc contemporane pot fi clasificate
după mai multe principii.
A. După destrinație armele de foc pot fi: arme militare; arme de vânătoare;
arme sportive; arme de semnalizare; arme de colecție; arme vechi; arme
deghizate (pistol-stilou, pistol-baston) ș.a.
B. După lungimea țevii pot fi arme cu țeavă scurtă, cu țeavă de lungime
medie și cu țeavă lungă.
C. După construcția canalului țevii sunt arme ce țeavă lisă (netedă, armele
de vânătoare); armele cu țeavă ghintuită (pe fața internă a țevii sunt săpate
șanțuri spiralate); arme cu țevi combinate.
D. În funcție de calibru (distanța milimetrică dintre două câmpuri opuse
dintre ghinturi) armele pot fi: de calibru mic – sub 6,35mm; de calibru mediu –
între 6,35 și 9mm; de calibru mare – peste 9mm. În Franța și Anglia calibrul
este distanța milimetrică dintre două ghinturi opuse, iar în America calibrul este
media dintre două plinuri și două ghinturi opuse.
E. După modul de fabricare armele sunt de tip standard, adică confecționate
la uzine în conformitate cu anumite standarde tehnologice; pot fi arme atipice,
adica arme standard, dar cu anumirte modificări tehnice efectuate ulterior
(retezarea țevii, adaptarea pistolului cu gaze la cartuș, etc.); se întâlnesc și arme
confecționate integral cu mâna proprie, adică artizanal (arme rdumentare), care
pot fi de calitate proastă, dar și foarte înaltă.
Există și alte clasificări.
Caracteristica medico-legală a leziunilor traumatice produse de arme de
foc cu glonț. Medicina legală este interesată în primul rând, de caracteristica
leziunilor produse de proiectil în dependență de distnațte de tragere, tipul armei
de foc, calibrul ei, prezența obstacolellor în cale proiectilului s.a.
Glonțul sau alt proiectil lansat prin țeava armei de foc se consideră factor
traumatizant mecanic, deoarece caracterul leziuniklor traumatice depinde în
mod direct de energia cinetică deținută de proiectil (viteza lui de deplasare).
Desigur, agentul traumatizant principal al armei de foc este proiectilul
(glonțul, alicele, etc.), care, intrând în contact cu corpul uman produce leziuni
corporale specifice.
Orificiul de intrare – este locul de contact primar al proiectilului cu corpul
uman la nivelul tegumentelor (pielii). De regulă este de formă rotundă sau
ovală, cu defect de țesut (,,minus țesut”), marginea orificiului este excoriată
inelar pe o zonă cu lățimea între 1-3mm, are culoare de la roșu-întunecat până la
negru, zona respectivă fiind denumită inel sau guleraș de excoriație. Această
zonă se usucă repede până la consistenăa pergamentului. Pe marginea internă a
orificiului de intrare se formeza așa numitul inel de ștergere sau de murdărire,
prin depunerea pe piele a impurităților de pe suprafața proiectilului. Acest inel
de ștergere nu poate fi vizualizat cu ochiul liber, dar este diagnosticat prin
metode de cercetare de laborator, fiind un suport obiectiv pentru demonstarea
originii plăgii și a distnaței de tragere.
Canalul de rănire - reprezintă drumul parcurs de proiectil, fiind real
vizualizată distrugerea țesuturilor și organelor care sau aflat în calea
proiectilului. De remarcat însă, că proiectilul nu acționează numai prin contactul
direct dintre el și țesuturi, dar, prin intermediul undei de șoc, produce și o zonă
de contuzie moleculară pe parcursul canalului de rănire.
Orificiul de ieșire – este plaga produsă de proiectil (glonț) la ieșirea din
corpul uman. Orificiul de ieșire poate fi egal ca mărime cu orificiul de intrare,
poate fi mai mic sau mai mare ca el. De regulă nu are o formă anumită, poate fi
stelat, triunghiular, etc. Orificiul de ieșire nu are defect de țesut, nu are inel de
excoriație și inel de ștergere.
Factorii suplimentari ai împușcăturii – reprezintă elemente de balistică
interioară (se produc în interiorul țevii) care pot afecta corpul uman. La orice
împușcătură din armă de foc, inclusiv cu cartușe oarbe (fără glonț), din țeva
armei se vor degaja următorii factori secundari.
Flacăra – este un efect luminos al arderii pulberii, care se vede la capătul
țevii, mai ales noaptea sau pe timp întunecat. Flacăra acționează pe o distanță de
la 3/5cm până la 10cm de la gura țevii, având efect termic. Sectorul de piele
supus acțiunii flăcării reprezintă o zonă arsă de culoare negricioasă, firele de păr
sunt la fel scurtate și îngroșate la capătul ars. Zona de acțiune a flăcării este
mică ca suprafață – 0,5-1cm pătrat. Pulberea fără fum (pulberea coloidală) nu
poate produce efect termic asupra țesuturilor corpului uman.
Gazele – provin din arderea pulberii în canalul țevii, dețin o temperatură și o
presiune foarte mare la ieșirea din țeavă, dar care scad treptat pe măsura
deplasării de la țeavă, devenind nule la o distanță de 5-10cm de la gura țevii.
Datorită proprietăților sale ele pot manifesta o acțiune triplă asupra țesuturilor
corpului uman: mecanică, termică și chimică.
Acțiunea mecanică a gazelor se manifestă prin ruperea hainelor în locul
pătrunderii, ruperea și deformarea orificiului de intrare prin pielea corpului, care
capătă o formă stelată sau de cruce, distrugerea sectorului primar al canalului de
rănire prin ruperea și contuzia țesuturilor de sub piele.
Gazele au un efect traumatic major la împușcătura efectuată prin contact
dintre țeava armei și corp, producând leziuni traumatice mortale în anumite
regiuni (capul, gâtul, toracele în regiunea cordului, ș.a.). efectul termic se
manifestă prin carbonizarea hainelor, a firelor de păr, a pielii. Efectul chimic se
manifestă prin formarea carboxihemoglobinei în sângele din țesuturile adiacente
canalului de rănire, ceea ce le dă o colorație caracteristică – roșie aprinsă, mai
ales la începutul canalului de rănire. Carboxihemoglobina se formează datorita
interacțiunii dintre monoxidul de carbon, care se conține în gazele produse la
împușcătură, și hemoglobina sângelui din organismul uman.
Funinginea (fumul) – este rezultatul arderii complete a pulberii, la ieșirea
din țevă are o temperatură înaltă și poate avea carev aefect termic asupra pielii
sai hainelor. Acționează pe o distanță de până la 10-20cm de la gura țevii, dar
poate ajunge și la 50-60cm. Se manifestă prin depunere cu imprimare în piele
sau haine, formând zone circulare sau ovalare de culoare neagră sau cenușie,
verzuie sau gălbuie (dacă se folosește pulberea fără fum). Participă la formarea
zonei de tatuaj în jurul orificiului de intrare.
Particulele de pulbere integre, nearse sau arse parțial – reprezintă cea mai
grea parte a factorilor secundari ai împușcăturii, se deplasează la o distanță de
40-50cm de la gura țevii, dar pot atinge și distanța de 100-150cm. Se depun sau
se impregnează în haine sau în pielea din jurul orificiului de intrare, formând
arsuri mici sau incrustații, participând prin aceasta la formarea tatuajului din
jurul orificiului de intare.
Distanța de tragere. În medicina legală sunt determinate trei distanțe de
tragere din armele de foc: tragere de la distanță îndepărtată (peste limita de
acțiune a factorilor suplimentari ai împușcăturii), tragere de la distanță apropiată
(în limita zonei de acțiune a factorilor suplimentari) și tragere prin contact.
Tragere prin contact poate fi de două tipuri: prin contact eremetic, adică gura
țevii apasă cu aceeași presiune pe tot perimetrul ei; tragere prin contact
neeremetic – gura țevii apasă numai cu un sector al ei (țeava alipită de corp sub
unghi mai mic de 90 grade).
 Așadar, la tragere de la distanță îndepărtată asupra corpului uman va acționa
numai proiectilul. Nici unul din factorii suplimentari ai împușcăturii nu va fi
depistat pe haine, în jurul orificiului de intrare sau în canalul de rănire.
La tragere de la distanță apropiată, în afară de orificiul de intrare, în jurul lui
sau pe haine va fi depistat măcar unul din factorii suplimentari ai împușcăturii.
La tragere prin contact ermetic: va fi prezent orificul de intrare a glonțului cu
toate semnele lui specifice (minus de țesut, inel de excoriație și inel de ștergere);
va fi prezentă așa numita,,ștanț-marcă”, o excoriație care repetă ca formă și
dimensiune gura țevii (se formeză în rezultatul acțiunii gazelor, care desprind
pielea și o izbesc în forță de gura țevii); orificiul de intrare va avea formă
stelată, cruciformă, datorită ruperii pielii sub acțiunea gazelor. Toți factorii
suplimentari ai împușcăturii se deplasează și se depun în sectorul primar al
canalului de rănire.
La tragere prin contact neermetic se va semnala prezența parțială a ștanț-
mărcii, orificiul de intrare va avea o ruptură radială vis-a-vis de locul de contact,
iar factorii suplimentari ai împuțcăturii vor intra parțial în canalul de rănire, iar
parțial se vor depune pe haine sau pe piele sub formă de evantai.
Direcția de tragere. Este determinată în dependență de localizarea concretă a
orificiului de intrare și a celui de ieșire, la fel după caracterul afectării oaselor
scheletului sau/și a organelor interne. De remarcat faptul, că la trecerea
proiectilului prin oasele scheletului ele produc leziuni osoase, care permit de a
determina locul de intrare și locul de ieșire al proiectilului.
Factorii traumatizanți ai exploziei. De regulă materialele și instalațiile
explozive sunt utilizate în acțiunile militare, dar pot fi întâlnite și în timp de
pace. Deasemenea exploziile pot avea loc și în condiții accidentale: acumulările
de gaze și alte substanțe explozibile.
Principalul factor traumatizant al exploziei este unda de șoc. Cu cât mai
aproape de epicentrul exploziei se află victima, cu atât mai dezastruoase sunt
efectele ei. Corpul uman poate fi dezmembrat sau proiectat pe suprafețe dure.
Alt factor traumatizant este temperatura ridicată, care acționează asupra
corpului uman provocând arsuri de diferit grad sau chiar carbonizarea lui.
Factorul traumatizant principal al munițiilor militare (grenade, mine, obuze) sun
eschilele – fragmente mici de metal, care afectează traumatic corpul uman. În
rezultatul explozie se mai produc și așa numitele eschile secundare (fragmente
de sticlă, piatră, cărămidă, lemn, etc.) care tot pot cauza leziuni traumatice
corpului uman.
În ultimii ani devin tot mai frecvente actele de terorism realizate de persoane
sinucigașe în locurile publice – stații de metrou, vagoane de tren, magazine,
pițe, etc.
În cazurile suspecte la utilizarea armelor de foc expertiza medico-legală
trebuie să soluționeze următoarele întrebări principale:
1. Leziunile sunt produse prin armă de foc sau explozie?
2. Dacă sunt produse prin armă de foc atunci care a fost tipul ei?
 3. Care este localizarea orificiului de intrare și a celui de ieșire? Care este
direcția canalului de rănire?
4. Care a fost distanța de tragere?
5. Care este numărul și succesiunea împușcăturilor?
6. Care leziune a condiționat moartea victimei?
7. A putut victima să efectueze tragerea cu mâna proprie?

Literatura: Gh. Baciu, ,,Medicina legala”, Chisinau, ,,Stiinta”, 1995.

Gh. Baciu, ,,Medicina legala”, Chisinau, ,,Ruxanda”, 1999.
V. Iftenie, D. Dermengiu, ,,Medicina legala”, curs
universitar, Bucuresti, ,,C.H. Beck”, 2009.