La hanul lui Mânjoală

Definitie: Nuvela este specia genului epic in proza, cu un singur fir narativ,
urmarind un conflict unic, concentrat; personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate
succint, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte
verosimile intr-un singur conflict, cu o intriga riguros construita, accentul fiind pus mai
mult pe definirea personajului decat pe actiune.
Nuvelele se clasifica dupa criteriile comune ale subiectului in: nuvele istorice,
psihologice, fantastice, filozofice, anecdotice. Dupa curentele literare in care se inscriu,
nuvelele sunt: renascentiste, romantice, realiste, naturaliste.
  Cunoscut drept autor comic, nu numai prin comediile, ci şi prin „momentele” şi
schiţele sale, opera lui Caragiale ilustrează şi aspecte ale vieţii, prin drama Năpasta, sau
prin nuvelele tragice: Două loturi, În vreme de război, O făclie de Paşte. Alte naraţiuni
abordează teme fantastice: La hanul lui Mânjoală, La conac, Calu dracului, Kir Ianulea.
La hanul lui Mânjoală, a fost publicată în Gazeta săteanului, 1898, retipărită în
volumele Momente  şi Nuvele, povestiri.
        Se apropie de povestire prin desfăşurarea acţiunii pe un singur fir epic,
numărul restrâns de personaje si prezenţa unui personaj de excepţie.
Construstia subiectul :
Tema nuvelei ilustreaza mitul folcloric al vrajitoarei malefice, care-i atrage pe
tineri si-i intoarce din cale tulburandu-le mintile, scotand la suprafata dorinte ascunse,
dar care, odata iesiti din cercul magiei diavolesti, isi reiau fagasul normal al vietii.
Ideea operei exprima un adevar mitic ancestral si anume ca acela care foloseste
practici vrajitoresti este pedepsit, daca nu reuseste sa iasa de sub influenta farmecelor,
asa cum este pedepsita cocoana Marghioala la batranete, fiind mistuita de incendiul care
a ars hanul din temelii, sugerand chinurile Iadului, unde s-a dus sufletul ei dupa moarte.
Nuvela este o proza fantastica, fiind construita pe doua planuri care se
imbina aromios, real si fabulos. Actiunea nuvelei se desfasoara, totodata, si in doua
planuri temporale, unul obiectiv, care inscrie evenimentele narate in prezentul realitatii
si celalalt, subiectiv, al fabulosului mitic, ce tulbura subconstientul uman.
Expoziţiunea, coordonatele spaţio-temporale şi „eroul” acţiunii sunt, deşi
aparent reale, vagi, nedeterminate: cândva în tinereţea naratorului-personaj, într-o seară
dintr-o toamnă târzie, la un han. Naratorul rememorează o întâmplare din tinereţe.
Întâmplările, aparent nesemnificative, banale, devin, pe măsură ce se desfăşoară
acţiunea, pline de sugestii.
        Intriga, o constituie fascinaţia hanului şi, mai ales, a hangiţei. Aflat în
drum spre viitorul socru, polcovnicul Iordache, cu fata căruia urma să se logodească în
acea seară, atras de luminile de la han şi de misterul care o învăluie pe hangiţă, cocoana
Marghioala, naratorul se abate din drum, cu gând să dea calului grăunţe. Totul ia o
întorsătură neaşteptată. Atras de farmecul şi frumuseţea hangiţei, viitorul ginere întârzie
mai mult. Între timp, afară se întunecase şi se pornise vijelia. Nu se sperie de vremea rea,
surd la îndemnurile hangiţei, pleacă la drum. Vântul îl îngheaţă, îl doare capul şi îl apucă
fierbinţeala. Calul se-mpleticeşte, apoi se poticneşte. Călăreţul zăreşte la câţiva paşi
înainte un ied. Descalecă, îl ia şi îl aşază la oblânc, într-o desagă, cu gând să-l ducă
polcovnicului. Calul se sperie şi o rupe la goană nebună, prin întuneric, până când se
prăbuşeşte. Călăreţul constată că a mers în direcţia opusă celei dinspre Popeştii-de-sus:
avea luna în faţă, iar el ar fi trebuit să meargă având luna în spate. Iedul dispare.
Constată că se află pe o tarla de porumb acolo unde, află de la Gheorghe, paznicul
porumbiştii, că se află în spatele hanului lui Mânjoală. Acesta este punctul
culminant al acţiunii.
        Deznodământul întâmplării: întâmpinat de coana Marghioala în uşă,
după ce zărise lumină la fereastra ei, de parcă femeia îl aştepta, călătorul rămâne mult
timp la han şi ar mai fi rămas, dacă nu venea viitorul socru (care ţinea cu orice preţ să -l
„ginerească”) să-l scoată cu mare tărăboi. De la acesta mai fugise în trei rânduri la han,
până când polcovnicul pusese să fie legat şi dus la schit, să postească patruzeci de zile
        Povestea are şi un epilog. Mai târziu, într-o noapte senină de iarnă, la o ulcica
de vin, socrul şi ginerele află că hanul a pierit în flăcări, impreuna cu hangiţa, locul fiind
purificat de duhurile necurate.
Semnificatii ale fantasticului:
-in credintele mitice autohtone, farmecele, vrajile care apeleaza la fortele raului au
efect nefast asupra oamenilor, ii deturneaza de la esentele vietii. Tanarul este vrajit prin
farmecele pe care le facuse cocoana Marghioala caciulii sale, sugerand faptul ca el isi
pierde mintile, iese din zona logicii si a ratiunii umane: "Caciula parca ma strangea de
cap ca o menghinea". Cand isi scoate caciula, drumetul incepe sa gandeasca logic, dandu-
si seama ca nu trebuia sa plece de la han pe viscol.
Faptul ca vrajitoarea apeleaza la forte malefice este sugerat de amestecul Satanei
in farmecele pe care le face ea, prin racnetul si vaietul de cotoi, prin zburdalnicia nebuna
a capritei negre, care-I intruchipeaza pe diavol. Farmecele au efect asupra omului, il
zapacesc, il deturneaza de la firescul vietii. Tanarul ramane la han vrajit de
frumuseteahangitei si dupa ce viitorul socru il sileste, energic, sa paraseasca acest loc al
pacatului, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei ori, inainte sa-1 lege si sa-1 duca la un
schit ca sa-1 scape de farmece prin credinta in Dumnezeu. Fortele diavolesti pot fi invinse
numai prin rugaciuni, prin pocainta, prin forta divina.