STATUL NATIONAL UNITAR ROMAN

Anul 1918 reprezintă, în istoria poporului român, anul triumfului idealului național. Primul Război
Mondial a constituit ocazia formării României Mari. Nu victoriile militare au stat la temelia statului
național român și actul de voință al națiunii române. În urma războiului, marile imperii (țarist, otoman și
austro-ungar) se destramă, iar popoarele din cadrul lor se folosesc de dreptul la auto-determinare.

BASARABIA

La începutul lunii aprilie 1917 la Chișinău s-a format Partidul National Moldovenesc condus de Vasile
Stroescu. Obiectivul principal al acestuia era obținerea autonomiei Basarabiei. Organul de presă al
partidului era Cuvânt Moldovenesc condus de Onisifor Ghibu. La 8 octombrie 1917, Congresul Postașilor
Moldoveni proclamă autonomia Basarabiei.

Între 2-6 noiembrie 1917 a avut loc Congresul de constituire al Sfatului Țării. Acesta era condus de către
Ion Inculeț și avea ca organ executiv Consiliul directorilor generali (un fel de guvern). La 2 decembrie
1917 acest organism proclamă Republica Democratică Moldovenească, primul președinte fiind ales Ion
Inculeț. Provincia se confrunta cu distrugerile provocate de trupele rusești aflate în retragere de pe front
și cu încercările bolșevicilor de a prelua puterea în teritoriu. Astfel se solicită sprijinul militar al
guvernului român. La 12 ianuarie 1918 armata română trece Prutul și restabilește ordinea în Basarabia.
La 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România, iar la 22 aprilie 1918 regele
Ferdinand semna decretul de promulgare a actului unirii Basarabiei cu România.

BUCOVINA

În octombrie 1918 deputații români din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Național Român
condus de Constantin Iosipescu și George Grigorovici. În numele națiunii, acesta a cerut dreptul la auto-
determinare și a exprimat dorința de secesiune din cadrul imperiului. La 27 octombrie 1918 s-a format
Adunarea Constituantă a Bucovinei, iar președinte al acesteia a fost ales Iancu Flondor. În acest teritoriu
au început să pătrundă trupe ucrainene cu scopul de a-l ocupa și alipi Ucrainei. Se solicita sprijinul
armatei române care intervine și restabilește ordinea. La 28 noiembrie 1918 încep lucrările Congresului
General al Bucovinei în cadrul căruia se hotărăște unirea Bucovinei cu regatul României.

TRANSILVANIA
 În aprilie 1918 la Roma s-a desfășurat Congresul națiunilor din imperiul austro-ungar. Acesta a hotărât
ca fiecare națiune să se constituie în stat național independent sau să se unească cu statul sau național
existent. În aceste condiții la 12 octombrie 1918 reprezentanții Partidului Național Român s-au întrunit la
Oradea, unde au adoptat o declarație în care proclamau libertatea națiunii și separarea politică de
Ungaria. La 18 octombrie 1918, Alexandru Vaida Voievod a prezentat în cadrul Parlamentului Ungariei
declarația de auto-determinare. În perioada 30-31 octombrie 1918 la Arad se constituie Consiliul
Național Român Central (CNRC) format din 12 reprezentanți (6 de la Partidul Social Democrat și 6 de la
Partidul Național Român). În zilele de 13-14 noiembrie 1918 la Arad au loc tratative între CNRC și o
delegație maghiară. Acestea au eșuat deoarece maghiarii recunoșteau doar autonomia Transilvaniei și nu
separarea definitivă de Ungaria. La 1 decembrie 1918 s-a desfășurat Marea Adunare Națională de la Alba
Iulia la care au participat 1228 de delegați și peste 100 de mii de persoane. Adunarea a fost deschisă de
Gheorghe Pop de Băsești, iar rezoluția unirii a fost prezentată de Vasile Goldiș. Pentru conducerea
Transilvaniei până la integrarea ei definitivă, în statul român s-au format Marele Sfat Național, cu rol
legislativ, și Consiliul Dirigent, cu rol executiv. La 24 decembrie 1918 regele Ferdinand a emis decretul de
unire.

CONSECINȚELE UNIRII

Suprafața României crește de la 137 de mii de km pătrați la 295 de mii de km pătrați. Conform statisticii
din 1930, populația României era de aproximativ 18 milioane de locuitori din care 72% români. Populația
rurală reprezenta aproximativ 80%, iar cea urbană 20%.

Reformele de după Primul Război Mondial (electorală și agrară) au schimbat radical vechile structuri
sociale și politice. România devine astfel o țară de mici proprietari agricoli.