EFECTELE ANTROPIZARII ASUPRA ECOSISTEMELOR

NATURALE
 CUPRINS
ARGUMENTUL.....................................................................................................pag 2
CAPITOLUL I
URBANISMUL SI EFECTELE LUI ASUPRA MEDIULUI. . . ........................... pag.3

CAPITOLUL II .................................................................................pag 8
ACTIUNEA OMULUI ASUPRA NATURII
. 2.1 MPACTUL TURISMULUI ASUPRA MEDIULUI. . . . . . . . .pag.9
2.2. IMPACTUL POZITIV. . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.9
2.2.1 IMPACTUL NEGATIV . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ... pag.10
2.2.2. ACTIUNI DE PROTECTIE SI CONSERVARE A MEDIULUI. . .
. . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . pag.11
2.3. IMPACTUL INDUSTRIEI ASUPRA ECOSISTEMELOR
NATURALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.12
2.4. FORME DE DETERIORARE A ECOSISTEMELOR. . . . . . . .pag.13
2.5.DREPTUL MEDIULUI. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.16
2.5.1.REGLEMENTARI LEGALE APLICABILE . . . . . . . . . . . . . . . . . . pag.16
2.5.2. RASPUNDEREA JURIDICA PENTRU INCALCAREA
NORMELOR PRIVIND PROTECTIA PADURILOR . . . . . . .pag.16
2.5.3. PROTECTIA PADURILOR . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.17
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . .pag.19
CONCLUZII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . . pag.23
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………….pag 25
ANEXE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .pag.26

1
 ARGUMENTUL

Terra, planeta care spunem ca-i a noastra , ne asigura conditiile necesare vietii. Natura ne-a fost
alaturi si ne-a oferit tot ce ne este de trebuinta . Nestiinta si nepasarea umana au actionat insa nefast
asupra Pamanatului. Acum intreaga omenire trebuie sa actioneze cat mai rapid pentru ca viata pe
Pamant sa mai poata exista.
„Se vorbeste despre poluarea atmosferica atunci cand una sau mai multe substante sau
amestecuri de substante poluante sunt prezente in atmosfera in cantitati sau pe o perioada care pot fi
periculoase pentru oameni, animale sau plante si contribuie la punerea in pericol sau vatamarea
activitatii sau bunastarii persoanelor” (Organizatia Mondiala a Sanatatii O.M.S.)
De-a lungul anilor , stiinta si tehnica au cunoscut evolutii spectaculoase , ele au contribuit la
inbunatatirea nivelului de trai , au creat locuri de munca , au dus la dezvoltarea economica. Omenirea
insa a uitat ca daca natura ne ofera atatea, este si ea datoare sa ocroteasca Pamantul. Abia in ultimii
zeci de ani , cercetatorii au tras alarma si avertizeaza ca insasi viata pe Pamant este in pericol , daca
nu se vor lua masuri impotriva poluarii. Inaltele cosuri de fum existente in industrie au dus la
poluarea atmosferei pana cand in unele zone aerul nu putea fi respirat. Modernizarea agriculturii a
dus la utilizarea excesiva a pesticidelor care au alterat calitatea solului si a aerului. Deversarea
deseurilor in apele de suprafata sau cele subterane au dus la efecte dezastroase asupra
ecosistemelor.Din pacate semnalul de alarma a fost tras in unele zone , mult prea tarziu , cand raul
facut nu mai putea fi inlaturat! Tot mai des se vorbeste de incalzirea globala a atmosferei ca rezultat
al efectului de sera , fenomen care ar putea duce la topirea partiala a calotei glaciare.
S-a constatat deja ca au disparut multe specii de plante si animale , Pamantul se razbuna adesea
prin alunecari de teren , bolile i-au luat adesea forma epidemiilor , ploile acide au distrus intinse
terenuri care nu au mai putut fi repuse in circuitul economic .
Marile aglomerari urbane au cunoscut si efectele poluarii fonice si indirect confortul vietii
umane scade iar starea de stres duce adesea la boli psihice.

2
 CAPITOLUL I
Ecosistemul urban
Omul, ca orice fiinţă vie, nu se află în afara legilor care guvernează viaţa pe planeta noastră, ci s-
a format şi dezvoltat în interacţiune cu mediul natu-ral. Acesta a influenţat dintotdeauna dezvoltarea
societăţii, dar gradul în care a exercitat această influenţă a fost diferit re la o epocă istorică la alta.
Mediul natural în care omul îşi desfăşoară activitatea este format din mai multe sisteme
ecologice. Un ecosistem, în general reprezintă relaţia dintre lumea organismelor vii şi mediul lor de
viaţă, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoză şi biotip(exemplu: un lac, o pădure, etc.
formează în parte un ecosis-tem). Un grup de oameni pe un spaţiu determinat şi mediul ambiant
respectiv alcătuiesc împreună un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor planetei, între care
există relaţii complexe de intercondiţionare,constituie ecosfera. Întrucât omul este singura fiinţă vie
care poate depune o activitate conştientă, ecosistemul uman joacă rolul principal în cadrul ecosferei.
Biotopul urban reprezintă rezultatul acţiunii modelatoare a omului asupra mediului “fizic”,
acţiune desfăşurată într-un lung proces istoric, spre folosul său. Ca şi în cazul ecosistemelor naturale,
şi în acest caz se poate vorbi de factorii staţionari ai biotopului urban, dar în elementele de biotop
urban se pot include factorii induşi de către societatea umană (factori ce se exprimă prin elemente
antropogenice ) .
Factorii staţionari sunt cei geografici, geologici şi pedologici. Aceştia reprezintă elemente fixe
care determină evoluţia unei aşezări umane. Într-o di-ferită măsură, aceşti factori (în special cei
pedologici) sunt supuşi acţiunii antropice şi modificaţi.
Elemente antropice ale biotopului
Elemente generate de structurile urbane. Aşezarea umană reprezintă prin manifestarea sa spaţial-
funcţională o entitate complet diferită din punct de vedere al biotopului, faţă de ecosistemele naturale;
zone funcţionale urbane, pu-ternic antropizate, în special cele industriale, comerciale, şi de afaceri, şi
în diverse măsuri cele rezidenţiale, învăţământ sau de agrement, prezintă modifi-cări spaţiale
specifice ale biotopului iniţial, orientat spre îndeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate.
Rezultă astfel modificări le tuturor factorilor de mediu (apă, aer, sol), precum şi schimbări
semnificative ale microclimatului.
Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activităţilor umane ce se desfăşoară pe teritoriul
oraşului.Fără îndoială că la originea poluării stă producţia de materiale nespecifice mediului. Nu
spectrul de materiale create de om este cauza reală, ci modul de gospodărire a acestora care, pe lângă

3
faptul că încorporează resurse neregenerabile şi epuizabile, după utilizare sunt deversate în mediul
natural, fără să se cunoască efectele de lungă durată asupra acestuia.
Factorii sunt cei care se încadrează în factorii general valabil de poluare a mediului înconjurător
şi se referă la:
- lipsa unei organizări şi dezvoltări economice pe criterii ecologice, cu alte cuvinte, lipsa unei baze de
dezvoltare durabilă
- creşterea demografică explozivă care implică aglomerarea oraşelor, ex-tinderea suprafeţelor ocupate
de oraşe şi creşterea necesităţii de tot felul, constituie principala presiune exercitată din partea
centrelor urbane asupra mediului.
- dezvoltarea tehnicii fără să ţină seama de principiile ecologice.
- crearea de bunuri materiale care încorporează resurse neregenerabile (sau greu regenerabile) şi
epuizabile.
Lipsa unei conştiinţe ecologice cu privire la posibilităţile mediului înconjurător constituie acel
factor de comportament care concureaza în egală măsură cu alţi factori,la degradarea mediului.
- creşterea necesarului de apă în viitor.
- crearea marilor aglomerări urbane provoacă dezechilibre care pot să se transforme în catastrofe
(exemplu: la Milano în ultimii 20 de ani, nivelul apei subterane a scăzut cu 20 m, la Bologna, pânza
freatică în 1945 se găsea la 12m, astăzi se află la 35m adâncime. Se pune problema nu numai a lipsei
posibile de apă în următoarele decenii, ci şi a posibilităţii ca prin tasarea pământului să se producă
alunecări masive de teren şi distrugerea unor suprafeţe întinse de con-strucţii .
Varietatea poluării ca şi a cazurilor care o produc,conduce la schimbări specifice, uneori
ireversibile, ale calităţilor factorilor de mediu.
Echilibru dintre comunitatea biotică şi mediul fizic este decisiv pentru comunitate.
Întreaga mişcare a societăţii este indisolubil legată de dezvoltarea istorică a producţiei, de
muncă. Fiind un proces între om şi natură, în cursul căruia omul efectuează, reglementează şi, prin
acţiunea sa, controlează schimbul de materie dintre el şi natură, munca presupune atât unitate cât şi
contradicţia dintre om şi natură. În procesul muncii, producând cele necesare existenţei, oamenii pe
de o parte extrag din mediul natural resursele regenerabile, iar pe de altă parte aruncă în mediul
natural reziduuri şi deşeurile activităţii productive şi ale gospodăriei fiecărei familii. Drept urmare,
între mediul natural şi cel creat de om se desfăşoară o dublă contradicţie:

4
- contradicţia dintre dimensiunile necesităţilor mediului creat de om şi volumul de resurse oferit de
natură
- contradicţia dintre mediul creat de om şi mediul natural,sub aspectul dezechilibrelor pe care omul le
poate provoca în natură şi al efectului acestora asupra omului.
Biocenozele urbane, a doua parte componentă a ecosistemului urban este caracterizat prin
evoluţia speciei dominante,în teritoriul urban pe care o reprezintă omul şi antropocenoza care
constituie cenoza principală în oraşe.
In acest context general,patru resurse: – pământul,apa,aerul şi energia, rămân cu totul
fundamentate şi permanent necesare, condiţionând însăşi existenţa umană. Este firesc, deci, ca tocmai
starea acestor resurse şi modul lor de utilizare să constituie,în primul rând, o preocupare majoră
pentru umanitate.
Biodiversitatea în teritoriile urbane.
Structura heterogenă a oraşului generează un mozaic de biotopuri. Acestea constituie sediul unor
biocenoze ale căror specii asociate au cerinţe ecologice dintre cele mai diverse; astfel este posibil ca
numărul de specii,ca şi numărul de indivizi ai unor specii ce trăiesc în ariile urbane să fie mult mai
mare decât în ecosistemele originare. Periurbanul (zona de periferie a oraşelor) în special constituie
un teritoriu unde se poate identifica o mare biodiversitate. Contrar aşteptărilor, oraşul şi ariile urbane
poate constitui sediul unei importante varietăţi de habitate specifice. Populaţia umană prezintă un
înalt grad de diversitate culturală şi social-economică,apreciată ca fiind mai mare în cadrul
aglomeraţii urbane şi al ariilor metropolitane. Heterogenitatea acesteia este determinată de structura
complexă a activităţilor care se desfăşoară în oraşe.

1.2.Urbanismul si efectele lui asupra mediului

De-a lungul istoriei sale omul a cunoscut o evoluţie ascendentă, înregistrând în mod continuu noi
şi noi descoperiri. Această afirmaţie este destul de evidentă dacă privim sfârşitul mileniului doi:
avionul supersonic, trenurile de mare viteză, blocurile “zgârie-nori”,(anexa 1-fig.1)explorarea
spaţiului cosmic ş.a.m.d. Drept urmare, amprenta dominantă a acestui secol o constituie nivelul de
cunoaştere tot mai ridicat al umanităţii şi, în consecinţă, nivelul de trai al acesteia înregistrează astăzi
în ţările dezvoltate, cota cea mai ridicată din istorie (acesta fiind determinat de transpunerea în
practică a descoperirilor din activitatea de cercetare-dezvoltare).

5
 În prezent, între progresul ştiinţifico-tehnic şi noţiunea de urbanism se află o relaţie directă.
Progresul a determinat dezvoltarea oraşelor şi intensificarea activităţii economico-sociale.
Urbanismul reprezintă o activitate de interes general, cu caracter continuu, care se desfăşoară pe
întreg teritoriul naţional, având la bază principiul dezvoltării durabile - adică, deciziile generaţiei
prezente trebuie să asigure dezvoltarea societăţii fără a compromite dreptul generaţiilor viitoare la
existenţă şi dezvoltare.
În istoria umanităţii dezvoltarea oraşelor a avut efecte de sensuri contrare:
• pozitive : la început, a fost un factor de dezvoltare, în oraşe apărând primele manufacturi – germeni
ai industrializării, s-a mărit numărul de locuri de muncă, au crescut veniturile populaţiei, s-a dezvoltat
cultura,au apărut primele universităţi etc.;
• negative : pe parcursul dezvoltării a avut loc o explozie demografică, care a dat naştere la fenomene
dereglatoare pentru activitatea normală: şomaj, lipsa locuinţelor şi aglomerarea lor, lipsa hranei.
Un alt domeniu cu impact negativ asupra mediului, ca parte componentă şi funcţională a
oraşului, este cel al transporturilor. Acestea, pe lângă poluarea solului, apei şi aerului constituie şi
un puternic factor de stres asupra populaţiei urbane prin numărul mare de maşini, poluarea fonică,
transformarea peisajului urban etc(anexa1-fig.2).
Astfel, traficul rutier reprezintă principala sursă a emisiilor de oxizi de carbon (circa 90%)
şi de oxizi de azot (circa 59%), ocupă o poziţie mai modestă, dar comparabilă cu celelalte surse, în
ceea ce priveşte emisiile de bioxid de carbon, şi are o influenţă mai redusă în privinţa bioxidului de
sulf (SO2) (circa 4%). Traficul rutier deţine principala pondere în domeniul emisiilor de hidrocarburi
volatile (circa 45%), precum şi la emisiile de plumb, estimate a fi de peste trei ori mai importante
decât cele generate de sectoarele industriale.
Contribuţia la fenomenul de poluare a motoarelor folosite în transporturile urbane. Pe
lângă poluarea aerului de către motoarele cu ardere internă prin: substanţe toxice, poluanţi
atmosferici uşor sesizabili (fum, miros), gaze cu efect pe termen lung (bioxid de carbon),
transporturile afectează mediul înconjurător într-un mod agresiv, ca o consecinţă a dezvoltării
economice din ultimii patruzeci de ani care a condus la creşterea continuă a transporturilor de
persoane (o sporire de 2,20 ori a numărului de pasageri pe km) şi de bunuri (de 1,75 ori tone pe km).
Asemenea nivele de trafic generează elemente de stres pe care populaţia le acceptă din ce în ce mai
greu. Având în vedere complexitatea problemei transporturilor (siguranţa traficului auto, influenţa lui
asupra naturii), concluzia principală este aceea că în zonele urbane trebuie micşorată viteza maximă

6
de deplasare (sub 30 km/h), cât şi intensitatea traficului. Pe lângă cele enumerate, transporturile
afectează în sens negativ perimetrul oraşelor prin dezvoltarea infrastructurii şi a reţelei de drumuri şi
căi ferate; de exemplu, pierderile de spaţiu provocate de construcţia autostrăzilor sunt considerabile:
o autostradă cu trei benzi pe sens degradează cca. 8 hectare de teren pe km.
O altă sursă de poluare provenită ca urmare a activităţii urbane şi ce afectează în mod vizibil
natura este cea a deşeurilor menajere şi industriale. În prezent cantitatea acestor deşeuri a atins
nivelul cel mai ridicat datorită atât creşterii populaţiei şi agenţilor economici, cât şi creşterii şi
diversificării activităţilor urbanistice(anexa1-fig.3).
Principala problemă în cazul deşeurilor o constituie modul lor de gospodărire (generare,
incinerare, reciclare, refolosire). De altfel, semne privind considerarea dezvoltării deşeurilor au şi
apărut sub forma scăderii ritmului de generare, sporirea nivelului de reciclare şi, respectiv, de
incinerare a deşeurilor.
Industrializarea şi dezvoltarea economică au dus nu numai la creşterea cantităţii de gunoi, dar şi
la schimbări în structura lui. În timp ce hârtia şi cartonul rămân componenta principală a deşeurilor
menajere în ţările dezvoltate (între 15-40% din greutatea totală a acestora), se constată apariţia altor
categorii importante de deşeuri.

7
 CAPITOLUL II
Acţiunea omului asupra naturii
În cadrul relaţiei om-mediu natural se poate sesiza un dificil dar nu insurmontabil moment de
criză. De altfel în decursul istoriei societăţii posibilităţile oferite de mediu în unele momente au fost
suprasolicitate. Fenomenul a generat reacţii specifice: crize alimentare, migraţii în ţinuturi intacte, dar
noutatea constă în faptul că acum Pământul întreg este apreciat a funcţiona ca o unitate economică şi
este în întregime suprasolicitat, iar omul a devenit conştient de acest fapt.Problemele de mediu sunt
legate în perioada contemporană de creşterea demografică, urbanizare, nivelul şi structura
consumului, evoluţia tehnică. Problemele cele mai grave au apărut în ultimele decenii, ele rezidând,
în mare parte, din necesitatea evacuării deşeurilor provenite dintr-o producţie şi un consum mai
mare.Utilizarea energiei de exemplu, determină deteriorări extrem de grave şi de variate ale mediului
în toate stadiile de la producere şi până la evacuarea surplusului de căldură. Acţiunile umane au
asupra mediului şi efecte globale care s-ar putea concretiza în modificări climatice generale.
Se constată astfel unele schimbări: expansiunea zonelor aride şi semiaride, o modificare a climei
determinată de degajarea unor cantităţi mari de CO2 în atmosferă prin arderea combustibililor clasici,
perturbări în succesiunea şi durata anotimpurilor, modificări ale regimului precipitaţiilor etc.
Imaginea situaţiei actuale a mediului înconjurător este în multe privinţe şi în multe locuri destul
de gravă, dar stadiul actual al cunoştinţelor generale, posibilităţile materiale globale ar putea asigura
şi pe viitor o calitate satisfăcătoare a vieţii. Se aşteaptă astfel ca mediul să se elibereze de sub efectele
consumului abuziv de energie prin valorificarea unor noi surse şi forme ale acesteia, recurgerea la
convertizori nepoluanţi, neutralizarea noxelor.
Creşterea economică şi implicaţiile utilizării resurselor naturale. Fiecare etapă istorică îşi pune
amprenta asupra naturii ca urmare a modului diferit în care se desfăşoară relaţiile omului cu această
natură. Caracteristicile epocii noastre sunt date de dezvoltarea tehnică, economică şi politică.
Omenirea a ajuns într-un stadiu al civilizaţiei care îi permite să domine natura în manifestările ei
obişnuite. Caracteristica vremurilor noastre este creşterea accentuată a populaţiei, acesta fiind de
peste 4 ori mai mare decât la începutul veacului trecut.
Înmulţirea populaţiei într-un asemenea ritm a făcut necesară asigurarea unor cantităţi tot mai mari de
produse agro-alimentare; ca urmare s-a impus trecerea de la o agricultură extensivă la una intensivă
de mare randament. Această creştere a dus la sporirea, pe alocuri, a densităţii populaţiei şi la
concentrarea activităţilor social-economice.

8
 Paralel, industria a realizat în ultima perioadă salturi cantitative deosebit de importante. Aceasta
a determinat un consum tot mai ridicat de combustibil, de minereuri, de lemn.Rezultatul acestor
activităţi este degradarea echilibrului natural, proces finalizat pe anumite teritorii, teritorii despre care
se apreciază că trec printr-o criză ecologică.Creşterea economică şi limitele sale. Creşterea
economică, interesul fiecărei firme de a obţine profituri cât mai mari au determinat degradarea
naturii. Acest lucru a fost posibil prin creşterea nediferenţiată a producţiei şi consumului, prin
stimularea consumului cantitativ şi altele.
Creşterea economică a devenit obiectivul central al guvernelor de pretutindeni, în timp ce economia
mondială a crescut neîncetat, dar sistemele naturale pe care se sprijină această creştere au rămas
neschimbate.

2.2.Impactul turismului asupra mediului

Mediul înconjurător este definit ca fiind calitatea vieţii, condiţiile de viaţă ale oamenilor şi
cadrul natural cu habitatele potrivite pentru animale şi plante. Calitatea vieţii este determinată de
disponibilitatea pe termen lung în cantitate suficientă şi de o calitate adecvată a resurselor precum
apă, aer, pământ şi spaţiu în general dar şi a materialelor neprelucrate.
Ca totalitate a factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţile umane şi, mai ales, calitatea lui,
reprezintă motivaţia esenţială a călătoriilor, alcătuind “materia primă” a turismului.De aceea,
păstrarea unui nivel ridicat de calitate a resurselor naturale constituie condiţia necesară pentru
perpetuarea şi dezvoltarea continuă a consumului turistic.
2.2.1.Impactul pozitiv
Turismul este una dintre cele mai importante industrii şi cunoaşte o dezvoltare continuă. Din ce în
ce mai mulţi oameni sunt interesaţi în explorarea destinaţiilor şi culturilor noi şi cât mai îndepărtate.
Astfel, zonele care dispun de resurse naturale deosebite atrag tot mai mulţi vizitatori, cu atât mai mult
dacă ele oferă şi posibilitatea de a cunoaşte tradiţii şi obiceiuri ale altor culturi.
Când turismul şi mediul înconjurător coexistă în armonie, mediul beneficiază de pe urma
turismului. Există multe exemple de acest gen, majoritatea intrând în unul din cele două tipuri:
conservarea şi reabilitarea mediului.
Conservarea înseamnă păstrarea şi utilizarea în cunoştinţă de cauză a mediului
natural şi antropic. Conservarea şi turismul merg de multe ori mână în mână.

9
2.2.2.Impactul negativ
Acţiunile distructive ale unor activităţi turistice se manifestă, în principal, prin folosirea
necorespunzătoare a mediului ambiant, în scopuri recreative şi de agrement, dublată de o intervenţie
brutală a omului asupra peisajului şi resurselor naturale.
Turismul este un consumator de spaţiu şi resurse turistice, participând implicit la degradarea şi
poluarea mediului înconjurător şi a potenţialului turistic. Această degradare se realizează fie prin
presiunea directă a turiştilor asupra peisajului, florei şi faunei sau altor obiective turistice pe care
turismul le poate deteriora parţial sau total, fie prin concepţia greşită de valorificare a unor zone,
puncte şi obiective turistice.
Presiunea omului asupra mediului natural creşte zi de zi, oamenii deplasându-se mai des şi pe
distanţe mai mari faţă de trecut. Petrecerea timpului liber oferă prilejul unei exploatări mai intense şi
unei cuceriri a mediului natural, cea mai mare parte a timpului liber petrecându-se în afara oraşului,
în natură. Ieşirea periodică din oraş spre zonele verzi sub forma excursiilor, a week-end-urilor sau a
vacanţelor a devenit un obicei social cu efecte negative asupra mediului.
Multe din pagubele provocate de turism mediului sunt cauzate de numărul mare de vizitatori
sosiţi la destinaţiile a căror capacitate optimă de primire a fost depăşită. Mediul înconjurător scapă
rareori de efecte negative atunci când numărul de turişti este foarte mare. Calitatea apei şi a aerului şi
diversitatea florei şi faunei sunt inevitabil afectate într-un fel, ca şi peisajele, oraşele şi
monumentele.În zonele de mare atractivitate este favorizată desfăşurarea de activităţi care pun în
pericol calitatea mediului. Astfel de zone sunt, de obicei, obiectivele turistice situate în afara traseelor
marcate şi special amenajate, unde circulaţia turistică tinde să fie necontrolată.
Circulaţia turistică necontrolată efectuată la obiectivele turistice naturale sau antropice provoacă
de cele mai multe ori distrugerea ireversibilă a unora dintre elementele care le-au consacrat ca atracţii
turistice (distrugerea vegetaţiei şi florei, ruperea copacilor şi în special a puieţilor,braconajul,
degradarea peisajului ş.a.).
Poluarea naturii se intensifică şi datorită turismului automobilistic al cărui efect nociv este
alterarea calităţilor aerului, distrugerea pajiştilor, a arbuştilor şi a florei etc.
Un alt mod de degradare a mediului îl constituie realizarea investiţiilor cu caracter turistic
neştiinţific şi neraţional, investiţii care se concretizează prin: supradimensionarea staţiunilor din
punct de vedere al capacităţii de primire şi de tratament, nerespectarea principiilor generale de
exploatare a resurselor naturale.

10
 Aspectele analizate sugerează că alături de celelalte activităţi economico-sociale, turismul
constituie o importantă sursă de poluare ceea ce impune o dezvoltare ecologică a acestuia.Impactul
turismului poate fi adeseori redus crescând informarea şi schimbând comportamentul atât al turiştilor,
cât şi al lucrătorilor în industria turismului local.
Un exemplu care să evidenţieze relaţia reciprocă complexă dintre turism şi mediu, în general, şi
impactul negativ pe care-l manifestă unul asupra celuilalt, în special, îl constituie dispariţia în ultimii
20 de ani a 14 cabane din Carpaţii româneşti, dispariţie datorată unor incendii. Cauzele acestora sunt
diverse: trăsnet, scurt circuit electric, scurgeri de gaz metan, neglijenţa turiştilor, lipsa de prevedere a
celor care le gospodăreau şi faptul că toate aceste cabane de altitudine nu aveau sisteme de prevenire
a incendiilor, nici măcar nu posedau extinctoare, iar instalaţiile erau improvizaţii periculoase.
Una dintre aceste cabane este Cabana Diham, o destinaţie turistică în sine, care, prin distrugerea cu
ani în urmă a cabanei Mălăieşti, rămăsese unul dintre puţinele adăposturi montane ce puteau deservi
fluxul turistic din zona nordică a masivului Bucegi, cu destinaţia în special Vârful Omu.

2.2.3. Acţiuni de protecţie şi conservare a mediului

Dintre principalele acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi a potenţialului turistic se
desprind următoarele:
conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări continue şi în perioada
viitoare;
creşterea nivelului de trai al comunităţilor locale;
mai buna cunoaştere şi conştientizare, atât de populaţia locală, cât şi de vizitatori, a ideii de
conservare a mediului;
intervenţia autorităţilor şi agenţilor economici în realizarea tuturor componentelor unui turism
durabil;
implicarea mass-mediei de care industria turistică a devenit tot mai mult dependentă.
Pe lângă acestea, nu trebuie ignorat faptul că turistul actual este tot mai preocupat de problemele
mediului înconjurător. În consecinţă, organizatorii de vacanţe (touroperatori, linii aeriene şi lanţuri
hoteliere) şi guvernele trebuie să dea dovadă de un management al mediului corespunzător. Nu are
sens economic să se trimită turişti la destinaţii care nu pot răspunde criteriilor de mediu necesare.
Problema conservării şi protejării mediului şi resurselor turistice trebuie văzută ca o concepţie situată
la acelaşi nivel de importanţă ca şi problemele de dezvoltare generală a economiei.

11
 2.3. Impactul industriei asupra ecosistemelor naturale
Principalul factor al poluării oraşelor este industria; aceasta fiind o cauză a dezvoltării aşezărilor
urbane. Între industrie şi urbanism există o intercondiţionare, industria fiind un factor non al
urbanizării, şi, prin urmare, acolo unde există industrie există şi poluare.(anexa1-fig.4). Industria, ca
activitate economică, eliberează în aer, substanţe chimice, particule şi gaze (dioxid de carbon (CO 2),
monoxid de carbon (CO), hidrocarburi nearse, amoniac (NH 3)), prafuri industriale; deversează în apă
şi în sol reziduuri industriale nocive atât plantelor cât şi animalelor etc. Până nu demult, energia
folosită în industrie era dată de arderea cărbunilor, lemnelor şi produselor petroliere, care provoca o
importantă poluare a oraşelor. Industrializarea excesivă care a caracterizat oraşele ultimelor decenii a
fost cauza esenţială a creşterii concentraţiei de dioxid de carbon (CO 2) în atmosferă; dacă la începutul
revoluţiei industriale, cu baza energetică axată bazată pe petrol şi cărbuni, procentul de dioxid de
carbon în atmosferă nu era decât de 0,030; astăzi acesta a ajuns la valoarea de 0,033, iar pentru anul
2050 se prefigurează o valoare de 0,060. Un alt exemplu reprezentativ al poluării industriale este dat
de freoni (compuşi chimici utilizaţi în industria cosmeticelor şi pentru instalaţii frigorifice) care,
ajunşi în straturile superioare ale atmosferei, sub influenţa radiaţilor ultraviolete de mare intensitate,
se descompun eliminând clor, fluor etc., care atacă ozonul din atmosferă.
Industria cu toate componentele sale (industria energetică, industria metalurgică, industria
chimică (produse cloro-sodice, acid sulfuric (H2SO4), îngrăşăminte chimice, produse petrochimice),
industria materialelor de construcţii (ciment, var, cărămizi etc.) joacă un rol dublu în poluarea
biosferei:
• omul tehnicizat de astăzi consumă o cantitate de oxigen incomparabil mai mare pentru întreţinerea
arderilor în uzine, pentru diverse procese tehnologice; consumă în continuu resurse naturale (petrol,
gaze, cărbune, fier, lemn) etc;
• în acelaşi timp industria emite produse şi subproduse nocive mediului înconjurător (polietilena,
sticla, zgura, cauciucul, materiale radioactive – materiale greu biodegradabile) care nu pot intra in
circuitele naturale de refacere.
Impactul industriei farmaceutice asupra mediului
Acum mai bine de zece ani, Agenţia Europeană pentru Mediu dar şi alte organizaţii atrăgeau
atenţia asupra impactului produselor farmaceutice asupra mediului. De atunci, interesul pentru acest
domeniu a crescut constant, mai multe proiecte de cercetare finanţate atât de Uniunea Europeană, cât

12
şi de alte ţări, aducându-şi contribuţia la înţelegerea modului în care această industrie afectează
mediul inconjurator. .
Concluzia de bază care se desprinde din acest proiect de cercetare arata că situaţia este mai
îngrijorătoare decât cea de acum zece ani. Acum se înţelege mai bine riscul potenţial pentru mediu pe
care îl reprezintă produsele farmaceutice pe tot ciclul lor, de la fabricare, la realizarea amestecurilor şi
la utilizarea lor, până la deşeurile pe care le generează acest ciclu.Iar situaţia tinde să se deterioreze
din cauza apariţiei procesului de îmbătrânire a populaţiei, în urma căruia consumul de medicamente
creşte, dar se înmulţesc şi deşeurile generate.
Industria hartiei si impactul asupra mediului inconjurator
Un proces industrial la scara industriei globale a hartiei implica inevitabil consumarea unor
resurse naturale pretioase si are un impact insemnat asupra lumii. Unele abordari ale problemelor de
mediu ridicate de aprovizionarea si folosirea hartiei trec cu vederea acest impact si nu recunosc ca
aceasta industrie are influente nefavorabile asupra mediului.Hartia este si va ramane o parte
integranta a vietii cotidiene.
De aceea este important ca toti consumatorii sa fie constienti de problemele de mediu ce insotesc
fabricarea hartiei si, in acest fel, sa faca alegeri in plina cunostinta de cauza in legatura cu folosirea
acestui produs esential.Putine alte produse au avut o asa mare influenta in dezvoltarea civilizatiei cum
a avut hartia.
De-a lungul secolelor, aceasta a fost mijlocul nepretuit prin care s-au transmis si stimulat ideile.
Astazi este folosita in nenumarate aplicatii. Este relativ ieftina, reciclabila, biodegradabila si poate fi
reinnoita.
Consumul de hartie a crescut de 20 de ori pe parcursul secolului XX si din anii 60 consumul mondial
de hartie a crescut de 4 ori, iar cererea pentru hartia imprimata a crescut de 6 ori.
Hartia afecteaza si in mod direct mediul prin folosirea energiei, a chimicalelor si a apei in fabricarea ei.
Folosirea celulozei, materia prima principala, are si un mare impact asupra padurilor si a climatului mondial.
Dupa folosire, va ajunge cel mai probabil ca ingrasamant sau va fi arsa, deoarece, spre deosebire de sticla sau
metal, hartia nu poate fi reciclata la infinit .

2.4. Forme de deteriorare a ecosistemelor

Natura se află – în mod evident, din păcate – în faţa unui declin ecologic, determinat în principal
de factorul antropic, care – acţionând prin mijloace directe ori indirecte, apropiate sau depărtate,

13
multiple şi complexe însă a produs deteriorarea ecosistemelor prin: a) eroziune; b)
supraexploatarea resurselor biologice (defrişarea pădurilor, suprapăşunatul, supraexploatarea
faunei terestre, supraexploatarea resurselor oceanice); c) introducerea de noi specii în
ecosistem; d) construirea de baraje şi canale; e) poluare.
a) Deteriorarea ecosistemelor prin eroziune
Eroziunea – ca formă de degradare a solului sau a rocilor, se datorează acţiunii ploilor, vântului şi
omului care prin lucrările agricole a distrus textura solului, l-a dezgolit în faţa radiaţiilor solare şi l-a
sărăcit de asociaţiile vegetale naturale.
Prin folosirea abuzivă a pământului de către om s-a ajuns la o micşorare a capacităţii de reţinere
a apei în sol. Aceasta s-a evaporat sau s-a scurs rapid la suprafaţă, provocând dese inundaţii, în lipsa
stratului cu vegetaţie arborescentă care trebuia să “amortizeze” efectele precipitaţiilor abundente.
Eroziunea se datorează şi poluării cu pesticide şi îngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive
de păduri, lucrărilor necorespunzătoare ale solului care, în timp, au degradat textura acestuia.
b) Deteriorarea prin supraexploatarea resurselor biologice
Intervenţia abuzivă a omului în biosferă a dus la sărăcirea diversităţii speciilor şi
la creşterea instabilităţii biocenozelor, cu dereglarea echilibrelor naturale.
♦ Defrişarea pădurilor a contribuit la degradarea solurilor, la creşterea aridităţii climatului,
intensificarea vânturilor şi apariţia inundaţiilor.
Pădurile reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi hidric,
reprezentând ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3 – 5 ori mai mare decât oricare alt
ecosistem natural.
Despăduririle masive făcute în scopul valorificării lemnului constituie o cauză esenţială a
degradării solului prin eroziune, mai ales a terenurilor în pantă. Datorită acestui fapt, prin intervenţia
distructivă a omului, care a utilizat lemnul ca şi combustibil, ca şi material în construcţii şi industrie
sau pentru eliberarea terenurilor în scopul redării lor exploatării agricole.
c) Deteriorarea prin construcţii de baraje şi canale
Pentru asigurarea de apă potabilă, irigaţii, căi de comunicaţii, producerea de energie electrică,
omul a intervenit în ecosistemele acvatice prin construcţia de canale şi baraje. Aceste construcţii duc
la inundarea unor terenuri aluvionare şi schimbă componenţa cantitativă şi calitativă a florei şi faunei
locale. În unele cazuri, noile lacuri constituie surse de boli prin dezvoltarea unui mare număr de
paraziţi

14
d) Deteriorarea ecosistemelor prin poluare
Omul a înţeles că progresul societăţii umane s-a transformat – treptat – într-un instrument de
distrugere, cu efecte inverse asupra sa şi asupra naturii.
Odată cu apariţia primelor civilizaţii urbane s-a făcut simţită şi intervenţia brutală a omului în mediu
prin exploatarea neraţională a terenurilor şi a alterării mediului prin poluanţi de origine menajeră,
agricolă şi industrială rezultaţi în urma desfăşurării unor activităţi umane.
Efectul de seră, distrugerea stratului de ozon protector şi poluarea mediului în general au
devenit probleme prioritare ale ecologiştilor.
Poluarea este procesul de modificare a factorilor biotici şi abiotici prin introducerea în mediu a
poluanţilor de tipul deşeurilor rezultate din activităţile umane.
Poluarea naturală reprezintă o impurificare a mediului sub influenţa factorilor naturali, devenită
însă un fenomen secundar ca importanţă, fiind rară şi cu cantităţi reduse de poluanţi (pulberi, gaze şi
vapori).
Reziduurile vegetale şi animale – sub forma frunzelor moarte, resturilor alimentare, dejecţiilor
animale şi umane, cadavrelor, degajă în urma descompunerii lor o serie de substanţe gazoase care
impurifică aerul. Granulele de polen şi sporii unor plante reprezintă o categorie de aerosoli de origine
naturală care, ajunşi în atmosferă, influenţează negativ sănătatea populaţiei, constituindu-se în agenţi
infestanţi şi alergizanţi;
Focul – reprezintă o primă cauză a deteriorării ecosistemelor, folosit încă din vechime de om, astăzi
fiind mai des întâlnit în anii secetoşi pe continentul african şi în America tropicală, unde distruge o
mare parte a ecosistemelor naturale.
Poluarea artificală a apărut odată cu dezvoltarea aşezărilor urbane, sub influenţa factorului antropic.
Iniţial, produsele poluante erau puţine, având natură organică şi fiind uşor degradabile de către
microorganismele mediului (bacterii şi ciuperci).
Pe măsura dezvoltării industriei, a creşterii demografice şi a modernizării tehnicii, poluarea s-a
extins, poluanţii s-au înmulţit şi au apărut deşeuri greu biodegradabile de tipul detergenţilor,
pesticidelor de sinteză, deşeurilor radioactive. Când cantitatea de poluanţi depăşeşte capacitatea de
neutralizare a mediului, ecosistemele suferă un proces de alterare şi distrugere a lor, rezultând zone
total lipsite de viaţă.

15
2.5. Dreptul mediului
Legea protecţiei mediului defineşte , mediul ca fiind „ansamblul de condiţii şi elemente
naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile
atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în
interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale,
calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.
În raport de cele menţionate mai sus trebuie arătat că definiţia mediului ca obiect de protecţie
juridică trebuie subordonată acestui scop, respectiv protecţia juridică prin mijloace de dreptul
mediului.

2.5.1.Reglementari legale aplicabile

Legea nr. 137/1995 republicata, privind protectia mediului;
Legea nr. 107/1996 privind protectia apelor, modificata de Legea nr.
192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura;
Codul silvic aprobat prin Legea nr. 26/1996;
Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si
administrarea fondului forestier national, modificata si completata de Legea
nr. 141/1999 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 96/1998 privind
reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national;

2.5.2.Răspunderea juridică pentru încălcarea normelor privind protecţia

pădurilor
Pentru încălcarea prevederilor specifice cuprinse în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.195/2005 privind protecţia mediului poate fi antrenată răspunderea civilă, contravenţională şi
penală, după caz. În legislaţia specială privind protecţia fondului funciar, la aceste trei forme ale
răspunderii juridice se mai adaugă încă două: răspunderea disciplinară şi răspunderea materială.
Aceasta se explică prin aceea că legislaţia silvică stabileşte nu puţine prohibiţii şi obligaţii pe seama
angajaţilor unităţilor silvice care, pentru faptele săvârşite în cadrul raportului juridic de muncă pot fi
traşi la răspundere disciplinară sau/şi materială de către cei care îi angajează (adică de către unele
unităţi silvice).

16
 2.5.3.Protectia padurilor

Continuând, pe plan mondial, cu ritmul actual de defrişare, de două hectare pe minut, se

apreciază că pădurile ar urma să dispară complet în următorii 80-85 de ani. Defrişările pentru mărirea
suprafeţelor arabile, concomitent cu practicarea unei agriculturi intensive duc la scăderea apei freatice
şi la accentuarea dezechilibrului ecologic pe mari întinderi.
Sunt considerate paduri, in sensul Codului silvic si sunt cuprinse in fondul forestier national,
terenurile acoperite cu vegetatie forestiera cu o suprafata mai mare de 0,25 hectare. Identificarea
terenurilor care constituie fondul forestier national s-a realizat pe baza amenajamentelor silvice
existente la data adoptarii Codului silvic.
Starea de sanatate a padurilor se asigura de catre Regia Nationala a Padurilor, prin
masurile de prevenire si de combatere a daunatorilor si a bolilor, indiferent de
forma de proprietate a padurilor.
Detinatorii, cu orice titlu, ai padurilor, vegetatiei forestiere din afara fondului forestier si pajistilor au
urmatoarele obligatii:
- sa mentina suprafata impadurita a vegetatiei forestiere din afara fondului forestier, inclusiv a
jnepenisurilor, tufisurilor si pajistilor existente, fiind interzisa reducerea acestora, cu exceptia
cazurilor prevazute de lege;
- sa exploateze masa lemnoasa numai in limita posibilitatii padurilor, stabilita
de amenajamentele silvice si aprobata prin lege;
- sa asigure respectarea regulilor silvice de exploatare si transport tehnologic
al lemnului, stabilite conform legii, in scopul mentinerii biodiversitatii padurilor si a echilibrului
ecologic;
- sa respecte regimul silvic pentru impadurirea suprafetelor exploatate, stabilit
de autoritatea centrala pentru silvicultura, in acord cu conditiile de utilizare durabila a padurilor,
prevazute de autoritatea centrala pentru protectia mediului;
- sa asigure aplicarea masurilor speciale de conservare pentru padurile cu functii deosebite de
protectie, situate pe terenuri cu pante foarte mari, cu procese de alunecare si eroziune, pe grohotisuri,
stancarii, la limita superioara de altitudine a vegetatiei forestiere, precum si pentru alte asemenea
paduri;
- sa respecte regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetatiei lemnoase de

17
pe pasunile impadurite care indeplinesc functii de protectie a solului si a resurselor de apa;
- sa asigure exploatarea rationala, organizarea si amenajarea pajistilor, in functie de capacitatea de
refacere a acestora;
- sa exploateze resursele padurii, fondul cinegetic si piscicol, in limitele
- potentialului de regenerare, potrivit prevederilor legale;
- sa sesizeze autoritatile pentru protectia mediului despre accidente sau activitati care afecteaza
ecosistemele forestiere sau alte asemenea ecosisteme terestre.
Taierile si exporturile de material lemnos sunt reglementate prin lege. Cantitatile de lemn care
pot fi exportate sunt fixate anual, exportatorii trebuind sa aiba autorizatii in acest sens de la
Ministerul Industriei si Comertului si Ministerul Apelor, si Padurilor si Protectiei Mediului
Inconjurator .

18
 CAPITOLUL III
STUDIUL DE CAZ
DEFRISAREA PADURILOR DIN MUNICIPIUL SACELE-JUDETUL
BRASOV

Localizare
Municipiul Sacele este situat în partea de sud-est a Judetului Brasov , în imediata vecinatate a
Municipiului Brasov (15 km fata de centrul Municipiului Brasov) fiind strabatut de DN1A (Brasov -
Valenii de Munte - Predeal) si de DN1 (Bucuresti - Brasov , principala artera nationala).
Denumirea de Sacele este atestata documentar in secolul XV.Orasul Sacele a fost constituit
administrativ din teritoriul comunelor: Baciu, Turches, Cernatu, Satulung.
In anul 2000 orasul devine unul dintre cele 4 municipii ale judetului Brasov.
In imagini :
1.Pozitionarea Municipiului Sacele in judetul Brasov (anexa 2-fig.1)
2.Amplasarea in judetul Brasov cu drumurile nationale care intersecteaza municipiul Brasov (anexa
2-fig.2)
3. Vedere a Sacelelui din satelit (anexa2-fig-3)
Suprafata si relief
Municipiul Sacele se întinde pe o suprafata de 32.000 ha.
Ocupând extremitatea sudica a Depresiunii Bârsei, cca 10% din suprafata municipiului Sacele se
caracterizeaza printr-un relief plan sau usor ondulat, cu soluri fertile, favorabile culturii plantelor
agricole. Restul teritoriului se situeaza în zona de munte, unde se întâlnesc toate formele
geomorfologice caracteristice : câmpia piemontana, colinele piemontane Ciucas si ale muntilor
Bârsei, precum si culmile înalte ale acestor munti.
Astfel, specific orasului este existenta pe teritoriul sau a câmpiei (2881 ha teren arabil) cât si a
dealurilor(3070 ha fâneata) si a muntilor (21.152 ha padure si 3483 ha pasune). Orasul Sacele a fost
construit administrativ în anul 1950 din teritoriul primelor 4 din cele 7 comune sacelene : Baciu,
Turches, Cernatu, Satulung, Tarlungeni, Purcareni, Zizin
Cadru-Natural
Municipiul Săcele este poarta de acces spre două masive muntoase : Ciucaş şi Piatra

19
Mare.Turiştii pasionaţi de drumeţii montane şi iubitorii sporturilor de iarnă vor găsi aici peisaje
deosebit de atractive şi condiţii adecvate pentru practicarea unor sporturi (parapantă , pârtii de schi şi
sărituri , telescaun).
Munţii Piatra Mare sunt caracterizaţi printr-o mare diversitate a configuraţiei reliefului.
Masivul Ciucaş este unul dintre cele mai frumoase şi atrăgătoare ţinuturi cu un aspect impunător.Spre
Munţii Piatra Mare se poate merge dinspre Săcele pe 7 trasee. Pitorescu traseelor este dat de existenţa
a numeroase văi (Valea Gârcinului , Valea Baciului , Valea Cernatului , Valea Morii) şi alte obiective
de interes peisagistic ( Peştera de Gheaţă , Piatra Scrisă , Prăpastia Ursului , canionul " 7 Scări "-
(anexa 3-fig1) cheile şi cascada în roci calcaroase Tamina(anexa3-fig.2),vârful Piatra
Mare).Cabana Bunloc , situată pe traseul spre Munţii Piatra Mare , este în raza municipiului Săcele şi
de aici se poate urca folosind telescaunul.Se pot practica sărituri cu parapanta , pe trambulina
artificială - singura din ţară (anexa3-fig.3), de asemenea există 3 pârtii de dificultate medie (Pârtia
Municipiul Săcele este de asemenea poarta de acces spre Masivul Ciucaş dinspre judeţul Braşov ,
prin pasul Bratocea , zona de agrement Babarunca fiind în perimetrul administrativ al municipiului
Săcele. În drumul spre cabana turistul va întâlni în cale popasul Brădet, precum şi un restaurant
recent construit. De asemenea, Poiana Angelescu (anexa3-fig.4) - unde se află un restaurant
amenajat în stil tradiţional este locul unde au loc sărbători locale , constituind de asemenea un loc de
recreere adecvat.
Munţii Postăvaru şi Piatra Mare, cunoscuti împreuna şi sub denumirile de Muntii Timişului sau
Muntii Bârsei, sunt situati în Carpaţii de Curbură, în sudul întinsei depresiuni intramontane a
Braşovului. Aceşti munţi şi-au căştigat un binemeritat renume prin peisajul armonios şi original, prin
pârtiile lor de schi cu grade variate de dificultate, prin calitatea deosebită a dotărilor turistice şi, nu în
ultimul rând, prin poziţia lor în apropierea municipiului Braşov, în cadrul uneia dintre cele mai
cunoscute regiuni turistice din România Culoarul Văii Timişului traversează oblic partea centrală a
acestor munţi separând în nord-vest Munţii Postăvaru şi în sud-est Munţii Piatra Mare, care prezintă
numeroase asemănări în alcătuirea reliefului şi în etajarea climei şi a vegetaţiei.
Vegetaţia şi fauna. Vegetaţia este etajată în conformitate cu diferenţierea pe verticală a condiţiilor
fizico-geografice. Pădurile de fag, corespunzătoare etajului montan inferior, ocupă suprafeţe
restrânse in nordul şi vestul Munţilor Postăvaru şi Piatra Mare. Cea mai mare parte a acestor munţi
este acoperită de pădurile de amestec alcătuite din brad (Abies alba), molid (Picea abies) şi fag (fagus
silvatica). Pădurile de conifere sunt situate in partea inaltă a muntelui + cele de brad între 900 gi 1300

20
m, iar cele de molid mai sus Culmile Postăvarului şi Pietrei Mari, la altitudini de peste 1700 m,
corespund pajiştilor subalpine şi vegetaţiei de stâncărie. Pajiştile şi fâneţele de pe locul pădurilor
defrişate au o extindere mai mare în Muntii Poienii Braşovului şi în nordul Pietrei Mari şi au un
aspect reconfortant datorită marii lor diversităţi floristice.

Padurea din Sacele,defrisata fara mila.

Padurile din Sacele ofereau pana acum cativa ani un peisaj superb(anexa4-fig.1) pentru care
mii de turisti ce treceau prin zona opreau masinile ca sa il admire.Acum insa totul arata aproape ca o
stepa.(anexa4-fig.2)
Potrivit statisticilor oficiale,omul este vinovat de taierea ilegala a mai bine de 100 hectare de
padure.Insa realitatra din teren arata ca aproape 500 de hectare au fost defrisate in ultimii ani,iar in
locul lor au fost plantate doar 80 de hectare cu puieti.
In locul frumoaselor poieni, tone de gunoi asteapta sa fie ridicat (anexa4-fig.3),si dus la rampa
de gunoi, insa se pare ca de ani de zile nimeni nu ridica aceste gunoaie doar natura atunci cad este
furioasa ,matura gunoaiele cu apele care vin din creierul muntilor si are drumul croit printre aceste
poieni.
Anul trecut, potrivit bilanţului prezentat de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de
Vânătoare (ITRSV) Braşov, au fost efectuate 153 de controale la ocoalele silvice şi la societăţile
comerciale din judeţ, aplicându-se 42 de amenzi, în valoare totală de 47.700 de lei. Cum era de
aşteptat, cele mai mari probleme au fost identificate la Ocolul Silvic din Săcele unde, datorită
problemelor sociale tăierile ilegale de pădure au atins cote alarmante. „În urma controalelor de fond,
efectuate la acest ocol, s-au constata tăieri în volum de 4.466 metri cubi, cu o valoare totală de
839.402 lei”, se arată în raportul anual al ITRSV. De asemenea, în 2009 s-au efectuat 15 acţiuni de
combatere a braconajului, 44 de controale în fondurile cinegetice, singurul fapt raportat de
conducerea ITRSV fiind acordarea a două avertismente pentru păşunat ilegal. Verificarile au scos la
iveala ca din suprafata de padure de 12.565 ha administrata de regie au fost defrisate integral peste
144 ha, dintre care 122 ha au fost preluate defrisate in 2006 de la Ocolul Silvic Sacele.
Suprafetele defrisate sunt situate in imediata vecinatate a cartierului Garcini, iar configuratia
terenului nu permite un control riguros asupra accesului in padure, cel putin asa sustin reprezentanti
ai Regiei Locale a Padurilor.

21
De la infiintarea regiei sacelene, in octombrie 2006, si pana pe 31 iulie 2008 au fost taiati ilegal 5.258
mc de masa lemnoasa (din cate s-a constatat pana acum), cantitate din care au fost recuperati 3.117
mc.
In campaniile de impaduriri ale anilor 2007-2008 s-au efectuat plantari pe 68 ha si s-au regenerat
natural alte 22 ha, utilizandu-se peste 303.000 de puieti, in valoare de 423.000 lei. Administratorii
padurii au aratat ca 87% dintre lucrari au fost efectuate in imediata apropiere a cartierului Garcini, pe
Valea Garcinului si pe Valea Larga, urmand ca in perioada 2009-2010 sa fie reimpadurita toata zona
afectata.
Pepiniera abandonata
Conducerea regiei a aratat ca intampina probleme si in administrarea pepinierelor, dand
exemplul celei denumite "Taieturica", aflata in interiorul cartierului Garcini, si care este intr-o stare
avansata de degradare..
Incercarile de a o revitaliza presupun costuri enorme si paza permanenta. In 2007 s-a incercat
transformarea Cantonului silvic Taieturica un punct de control comun al Politiei Comunitare Sacele si
a Inspectoratului de Politie, dar nu a fost gasita o firma de paza care sa asigure protectia lucrarilor si,
in final, proiectul a fost abandonat. Ca o solutie alternativa, regia a infiintat o noua pepiniera, cu o
suprafata de 0,7 ha in zona bazinul Tarlungului Mare, la 20 km de municipiul Sacele. De asemenea,
in curtea Cantonului silvic de pe Valea Garcinului a fost infiintat un solar cu o suprafata de 96 mp.
Puietii din aceste doua locatii vor putea fi folositi pentru impadurirea a 59 ha.

Spijiniti campania „SALVATI PADUREA”!

22
 CONCLUZII

La acest început de mileniu, trebuie să tragem încă un semnal de alarmă legat de mediul
înconjurător şi de supravieţuirea omului şi a existenţei vieţii pe Terra.
Realităţile zilelor noastre arată că este perioada celor mai mari descoperiri şi transformări ale
civilizaţiei omeneşti, dar şi cele mai complexe şi uneori nebănuite efecte asupra vieţii.
Reziduurile de tot felul, acoperã uscatul, si degradeazã terenurile agricole tocmai acolo unde sunt
mai fertile, urâţesc natura acolo unde este mai cãutatã pentru frumuseţea ei.
Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În
prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de
activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar
exploatarea intensă a resurselor pământului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.
Perfecţionarea şi modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri ştiinţifice,
au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a
industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul
ambiant.
Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se
regăsesc în aer, apă şi în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf
din aer, datorită dezvoltării proceselor termice şi a utilizării unor combustibili inferiori.
“Mediul natural”, adică aerul, oceanele, mările, lacurile, apele curgătoare, solul şi subsolul şi
formele de viaţă pe care aceste ecosisteme le creează şi le susţin este imaginea cea mai comună pe
care omul obişnuit şi-o face atunci când vorbeşte despre mediul înconjurător.
O pădure, o baltă sau un lac, de exemplu, formează fiecare în parte un “ecosistem” care se
intercondiţionează reciproc şi se readaptează continuu în căutarea unui anumit echilibru. Mediul
înconjurător apare ca o realitate pluridimensională care include nu numai mediul natural, dar şi
activitatea şi creaţiile omului, acesta ocupând o dublă poziţie: de “component” al mediului şi de
“consumator”, de beneficiar al mediului.
In urma evaluarii expertilor Comisiei Europene si a demersurilor Regiei Nationale a Padurilor,
Parcului National Piatra Craiului i-a fost acordata Diploma Europeana pentru Arii Protejate.
Este cea de-a doua rezervatie romaneasca ce primeste aceasta distinctie, dupa Delta Dunarii. Diploma
recunoaste "remarcabilele formatiuni geologice, peisaje spectaculoase, o foarte bogata biodiversitate"

23
si, atentie, "traditii arhitectonice si culturale unice ale satelor zonei". Aceasta inseamna ca, in sfarsit,
autoritatile romane vor trebui sa ia masuri pentru, protectia patrimoniului cultural.
In plus, acordarea acestei diplome este insotita de anumite conditii pe care Guvernul Romaniei s-a
angajat sa le indeplineasca, iar acestea privesc imbunatatirea legislatiei forestiere, controlul taierilor
de padure, mai ales in padurile private, si acordarea de compensatii proprietarilor. In plus,
monitorizarea stricta a apelor din zona din punct de vedere al poluarii cu deseuri. In sfarsit, nimeni
nu va mai putea taia padurea dupa bunul plac, nimeni nu va mai putea construi vile de beton in
satele de sub Piatra Craiului.
Oalta veste buna este ca odata cu venirea primaverii, reprezentanti ai primariei Sacele in colaborare
cu o firma de salubrizare au curatat poienele de pe Valea Garcinului lucandu-se la aceasta operatiune
5zile. S-au efectuat 12 transporturi pe zi ,capacitatea unui transport fiind de18mc gunoi.Asadar de
pe aceste poieni s-au ridicat1080mc de gunoi.

24
 Anexa 1

Urbanismul fig.1 Traficul rutier fig.2

25
Deseuri fig.3 Poluarea datorita industriei fig.4

Anexa 2

Fig.1

Fig.2

26
Imaginea Sacelelui din satelit fig.3

Anexa 3

27
„canionul”7 scari fig.1 cascada cu roci calcaroase Tamina fig.2

Poiana Angelescu fig.4

Bunloc fig.3

Anexa 4
Padurea de rasinoase fig.1

28
 Poiana transformata in rampa de gunoi fig.3

Padurea defrisata fig.2

BIBLIOGRAFIE

29
 - M. Negulescu şi colectivul, PROTECŢIA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR, Manual general, Edit.
Tehnică, Bucureşti, 1995;
- D. Marinescu, TRATAT DE DREPTUL MEDIULUI, Edit. Univesul Juridic, Bucurestii,
2008.
- Ion Scurtu si colaboratorii - Ecologie si protectia mediului Inconjurator; Editura Independenta
Economica, Pitesti.
- Ion Viorel si colaboratorii - Agricultura ecologica, Editura Alma Mater, Bucuresti, 2000.
Mihai Bercea - Ecologie generala si protectia mediului; Editura Ceres, Bucuresti.

Cezar Barzea, Politicile si institutiile Uniunii Europene, Editura Corint, Bucuresti, 2001
- Nicolae Darie, Uniunea Europeana. Constructie. Institutii. Legislatie. Politici comune. Dezvoltare,
Editura Matrix Rom, Bucuresti, 2001
- Mircea Dutu, Dreptul mediului, Tratat, vol. I, Editura Economica, Bucuresti, 1998

- Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, Editura ALL Beck, Bucuresti, 2003
- Victor Parausanu, Ileana Poronar, Economia mediului, Editura Sylvi, Bucuresti, 1997
- Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghita Diaconu, Protectia si ingineria mediului, Editura
Economica, Bucuresti, 1997
- Eliodor Tanislav, Nicolae Turdean, Protectia juridica a mediului, Editura Semne, Bucuresti, 2002
- Sanda Visan, Anca Angelescu, Cristina Alpopi, Mediul înconjurator. Poluare si protectie, Editura
Economica, Bucuresti, 2000
- Ilie C. Zaharia, Studii de ecologie, Editura Economica, Bucuresti, 1999

LEGISLATIE
LEGEA nr. 26 din 24 aprilie 1996 - Codul silvic

30
31