MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

CATEDRA „Procedură penală criminalistică și securitate informațională”

Lecţie de fond

La disciplina „ Criminalistica”

TEMA: Verificării declaraţiilor la faţa locului, tactica reconstituirii şi

experimentului în urmărirea penală

1. Noţiunea, scopul şi importanţa verificării declaraţiilor la faţa locului,

reconstituirii faptei şi experimentului în urmărirea penală
2. Condiţii pentru desfăşurarea optimă a verificării declaraţiilor la faţa locului,
reconstituirii faptei şi experimentului în urmărirea penală
3. Fixarea rezultatelor verificării declaraţiilor la faţa locului, reconstituirii
faptei şi experimentului în urmărirea penală
4. Interpretarea rezultatelor verificării declaraţiilor la faţa locului, reconstituirii
faptei şi experimentului în urmărirea penală

AUTOR: C. Rusnac
 Introducere
Noul Cod de procedură penală a introdus noi termeni uzuali în activitatea de
urmărire penală. Apariţia unor noi mijloace de probă întotdeauna sunt salutabile de
către practicieni, deoarece acestea-s chemate să ajute ofiţerii de urmărire penală şi
procurorii în dobândirea şi verificarea probelor, iar instanţele de judecată capătă
posibilitatea de a verifica unele elemente care ar putea fi dubioase astfel
îmbunătăţindu-se calitatea justiţia în esenţă. De odată ce ofiţerii de urmărire penală
nu deţin deprinderile necesare în ceea ce priveşte verificarea declaraţiilor la faţa
locului, experimentul în urmărirea penală, şi, totodată, având în vedere că aceste
mijloace probatorii sunt noi, am considerat că tema va deveni actuală şi importantă
pentru a fi investigată.
Noţiunea de reconstituire a devenit un termen uzual al cărui înţeles principal este
corect însuşit de majoritatea oamenilor. Prin reconstituire se înţelege acţiunea de a
reface ceva, un obiect, o împrejurare, o situaţie.
Cuvintele experiment, verificare, reconstituire apar în multe domenii, având, aşa
cum este firesc, conotaţii diferite. Termenii sunt cunoscuţi şi în vocabularul juridic,
unde definesc unele mijloace procedurale şi tactice pe care organele de urmărire
penală îl folosesc în vederea stabilirii adevărului judiciar. Importanţa reconstituirii,
experimentului, verificării declaraţiilor la locul infracţiunii ca mijloace de verificare a
unor ipoteze a făcut ca legiuitorul să le insereze în Codul de procedură penală,
consacrându-le articolele 114, 122, 123. De notat, că reconstituirea şi experimentul
sunt tratate într-un fel, împreună cu cercetarea la faţa locului, fapt care spune mult
despre importanţa care o prezintă.
Textul din lege este clar şi s-ar părea că nu există nici cel mai mic impediment
pentru corecta sa înţelegere.
În realitate, însă, după cum rezultă din dezbaterile teoreticienilor care au
abordat aceste mijloace procedurale, definirea acestora se dovedeşte a fi destul de
dificilă.
S-a susţinut, de exemplu, că reconstituirea nu ar fi altceva decât o modalitate
de cercetare la faţa locului.
După alte opinii aceasta este un experiment judiciar. Sunt şi unii autori care
neagă acest lucru. Aceste dispute teoretice demonstrează că termenele juridice
reconstituire şi experiment nu sunt deloc uşor de circumscris.

1
Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii.
În practica organelor de urmărire penală din R. M. este utilizată pe larg
verificarea şi precizarea declaraţiilor la faţa locului, mai ales la cercetarea cazurilor
când un rol important în probaţiune procesual penală revine declaraţiilor învinuitului.
Pentru a verifica sau a preciza declaraţiile martorului, părţii vătămate,
bănuitului, învinuitului despre evenimentele infracţiunii săvârşite într-un loc concret,
reprezentantul organului de urmărire penală este în drept să se prezinte la locul
infracţiunii împreună cu persoana audiată şi, după caz, cu apărătorul, interpretul,
specialistul, reprezentantul legal şi să propună persoanei audiate să descrie

2
circumstanţele şi obiectele despre care a făcut sau poate face şi acum declaraţii
(art.114 alin.1 C.pr.pen.).
În scopul stabilirii unor date noi, verificării itinerarului şi locului unde s-a
săvârşit fapta, de asemenea şi pentru a releva autenticitatea declaraţiilor prin
confruntarea lor cu împrejurările cercetate, declaraţiile bănuitului, învinuitului, părţii
vătămate sau a martorului date anterior pot fi verificate şi precizate la locul legat de
evenimentul în cauză.
Persoana audiată arată calea spre locul săvârşirii infracţiunii, descrie
circumstanţele şi obiectele despre care anterior a făcut declaraţii şi răspunde la
întrebările reprezentantului organului de urmărire penală. Dacă, pe parcursul
verificării declaraţiilor la locul infracţiunii, vor fi descoperite obiecte şi documente ce
pot servi ca probe în cauza penală, ele se ridică şi acest fapt se consemnează în
procesul-verbal. Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se permite cu condiţia
de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la această acţiune
procesuală şi de a nu pune în pericol sănătatea lor. Rezultatele verificării declaraţiilor
la locul infracţiunii sânt consemnate în proces-verbal, respectând prevederile art. 260
şi 261 C.pr.pen., în care, suplimentar, se fixează declaraţiile persoanei făcute la faţa
locului. În cadrul efectuării verificării declaraţiilor la faţa locului pot fi aplicate
mijloace tehnice, întocmite schiţe, fapt ce se consemnează în procesul-verbal.
Fonogramele, casetele audio şi video, peliculele fotografice, schiţele, documentele şi
obiectele ridicate sunt anexate la procesul-verbal.
Faţă de verificarea şi precizarea declaraţiilor la faţa locului sunt înaintate mai
multe condiţii:
 persoanele ale căror declaraţii se precizează, trebuie să fie în prealabil
ascultate;
 declaraţiile învinuitului şi a învinuitului pot fi verificate şi precizate cu
acordul acestora;
 verificarea şi precizarea declaraţiilor mai multor persoane se face separat;
 în cadrul acestui act sunt interzise întrebări care sugerează răspunsul;
 sânt interzise acţiuni care ar înjosi cinstea şi demnitatea peroanelor ori ar
pune în pericol viaţa şi sănătatea lor;
 toţi participanţii la acest act vor merge după persoana, declaraţiile căreia
sânt verificate.
Acest procedeu are unele trăsături comune cu reconstituirea şi se întâlneşte în
practică destul de rar. De pildă, pentru verificarea faptului că făptuitorul a pătruns în
depozit prin fereastră, gaură etc., ascunzându-se până la săvârşirea infracţiunii după o
cisternă, tractor, semănătoare etc., este necesar a stabili dacă aceste obiecte sunt
dislocate în teren şi ele permit a săvârşi acţiunile despre care comunică persoana
ascultată. Spre deosebire de reconstituire hotărârea acestei întrebări nu necesită
experimente dar se realizează prin demonstrarea obiectelor în cauză.
Analiza conţinutului verificării şi precizării declaraţiilor la faţa locului arată că
acest act are trăsături comune cu ascultarea, prezentarea spre identificare, cercetarea
la faţa locului şi reconstituirea, deosebindu-se totodată de aceste acte.
Verificarea şi precizarea declaraţiilor este lipsită de caracterul experimental al
experimentului în procedura de urmărire penală, care este stipulat în art.123 C.pr.pen.
Pentru primul act nu este necesară reamenajarea, refacerea locului. Aşadar
3
verificarea şi precizarea declaraţiilor spre deosebire de experimentul judiciar se
efectuează în condiţiile şi în împrejurările proprii locului, la momentul efectuării
acestui act. La efectuarea acestui act nu se clarifică dacă era posibilă sau nu fapta în
anumite condiţii (caracteristică distinctă a reconstituiri), ci se precizează,
concretizează unde şi cum, potrivit declaraţiilor învinuitului sau martorului s-a
săvârşit fapta.

RECONSTITUIREA FAPTEI ŞI EXPERIMENTUL ÎN PROCEDURA DE URMĂRIRE

PENALĂ

Prevederi legale
Reconstituirea nu este un procedeu de descoperire şi ridicare a înscrisurilor şi
a mijloacelor materiale de probă, dar este analizată în acest context datorită faptului
că reprezintă anumite aspecte comune cu cercetarea la faţa locului. Astfel
reconstituirea se efectuează la locul infracţiunii şi urmăreşte stabilirea împrejurărilor
şi condiţiilor în care a fost săvârşită.
În cursul cercetării şi judecării cauzelor penale se resimte nu o dată
necesitatea reconstituirii faptei şi verificării pe cale experimentală a unor fapte şi
împrejurări de fapt ce gravitează în jurul infracţiunii, sau a unor situaţii, activităţi,
fenomene aflate în diferite relaţii cu cei care în diverse calităţi au participat la
săvârşirea infracţiunii.
Mijlocul de verificare a condiţiilor în care s-au produs fapte şi împrejurări de
fapt legate de infracţiunea săvârşită sau de cei care au participat la comiterea faptei
într-o calitate ori alta, îl constituie procedeul probator cunoscut sub denumirea de
reconstituire.
Organul de urmărire penală, din oficiu sau la cererea participanţilor în
proces, precum şi instanţa de judecată, la cererea părţilor, considerând că este
necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, pot proceda la reconstituirea,
integrală sau parţială, a faptei la faţa locului, cu participarea făptuitorului, prin
reproducerea acţiunilor, situaţiei sau a altor circumstanţe în care s-a produs fapta.
Cu acest prilej, în cazurile necesare se pot face măsurări, filmări, fotografieri,
întocmi desene şi schiţe (art.122 C.pr.pen.).
Reconstituirea poate fi definită ca o activitate de procedură penală, care
constă în reproducerea experimentală a acţiunilor, faptelor şi fenomenelor ce au
însoţit activitatea infracţională, în vederea stabilirii posibilităţii producerii sau
perceperii anumitor fapte şi împrejurări în condiţii determinate de spaţiu şi timp şi
obţinerii pe această cale a datelor necesare determinării veritabilităţii materialului
probant existent în cauză, elaborării şi verificării acţiunilor de anchetă.
În scopul verificării şi precizării datelor ce au importanţă pentru cauza
penală şi care pot fi reproduse în condiţiile efectuării unor experimente şi a altor
activităţi de investigaţii, organul de urmărire penală este în drept să efectueze un
experiment în procedura de urmărire penală (art.123 C.pr.pen.)
În baza dispoziţiilor art. 122 şi 123 C.pr.pen. putem face distincţie între
reconstituire şi experiment:
1. Reconstituirea este efectuată la locul faptei, iar experimentul poate fi
efectuat şi în alte locuri;
4
 2. În cadrul reconstituirii este antrenat în mod activ făptuitorul, adică
bănuitul sau învinuitul pe când la efectuarea experimentului, participă şi alţi sibiecţi
ai procesului penal.
În caz de necesitate, organul de urmărire penală este în drept să antreneze în
efectuarea experimentului bănuitul, învinuitul, martorul, cu consimţământul acestora,
specialistul şi alte persoane şi să utilizeze diferite mijloace tehnice. La reconstituirea
faptei şi în cadrul experimentului se interzic acţiuni care înjosesc onoarea şi
demnitatea persoanelor care participă la reconstituire şi a celor din jurul lor sau care
le pun în pericol sănătatea.
Deşi faptele şi împrejurările ce pot fi reproduse pe cale experimentală sânt de
o mare diversitate, din punctul de vedere al conţinutului lor, acestea ar putea fi
aşezate în una din următoarele grupe:
1. În prima categorie ar putea fi incluse toate acele fapte, situaţii,
activităţi, fenomene legate de mecanismul producerii infracţiunii, în vederea stabilirii
împrejurării dacă în condiţiile determinate de loc şi timp puteau sau nu avea loc, iar
în caz afirmativ, condiţiile în care s-au produs, dacă un anumit fapt, fenomen, putea
produce un anumit rezultat etc.;
2. În cea de-a doua categorie ar putea fi grupate toate cele experimente
prin mijlocirea cărora se verifică posibilităţile subiective de percepţie sau de efectuare
a unor anumite activităţi, ale celor care în diverse calităţi au participat la săvârşirea
infracţiuni sau prin care se verifică sinceritatea declaraţiilor acestora. Altfel spus,
reproducerea pe cale experimentală a acestor din urmă împrejurări urmăreşte
verificarea aptitudinilor de percepţie ale persoanelor.
Natura cauzelor şi a împrejurărilor care pot reclama efectuarea
experimentului sunt extrem de variate. Criteriul după care organele de urmărire
penală se pot călăuzi în alegerea împrejurărilor ce ar putea forma obiectul unui
experiment, îl constituie natura circumstanţei, raportul în care se află cu fapta
săvârşită, necesitatea şi importanţa reproducerii pe cale experimentală a unei anumite
împrejurări.
Aşadar, rezultă că sfera împrejurărilor ce pot fi refăcute experimental, natura
acestora sunt extrem de variate, urmând ca organul de urmărire penală, în raport cu
criteriul mai sus enunţat, să decidă dacă împrejurările cauzei impun necesitatea unui
experiment. Nu e îngăduită reproducerea acelor împrejurări care ar pune în pericol
viaţa, sănătatea participanţilor la reconstituire sau ale altor persoane, avutul public ori
privat sau care ar leza onoarea ori demnitatea persoanelor ori a acţiunilor a căror
reproducere ar fi de natură a dezvălui fapte cu caracter intim.
Deci nu se pot executa trageri cu arme de foc în locuri publice, nu pot fi
folosite materiale explozive sau incendiare pentru a se verifica experimental
aptitudinea unor astfel de substanţe de a provoca o distrugere sau un incendiu, nu pot
fi reproduse anumite scene legate de infracţiunile sexuale etc.
Avându-se în vedere dispoziţiile legale şi literatura de specialitate,
experimentul poate fi definit ca o activitate de procedură penală şi tactică
criminalistică ce constă în reproducerea artificială a împrejurărilor în care a fost
săvârşită infracţiunea sau oricare fapt ce prezintă importanţă în cauză pentru a se
stabili dacă fapta a avut ori putea să aibă loc în condiţiile date.

5
 Experimentul nu presupune reproducerea faptei, ci doar a împrejurărilor
în care aceasta a avut loc, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la producerea unor
urmări socialmente periculoase, ca săvârşirea unor noi infracţiuni, ceea ce evident
este interzis.
Avându-se în vedere literatura de specialitate şi practica organelor de
urmărire penală, pot fi determinate trăsăturile caracteristice ale experimentului-care
o deosebesc de alte activităţi de urmărire penală şi tactică criminalistică, cum ar fi:
cercetarea la faţa locului, expertiza, prezentarea pentru recunoaştere etc.:
1. în cadrul experimentului, organul judiciar percepe nemijlocit
fenomenul, experienţa şi rezultatele lor;
2. în cursul experimentului, se pot reproduce şi verifica fapte, fenomene
care nu lasă urme materiale. De exemplu, în cazul experimentului efectuat în scopul
verificării posibilităţilor de a vedea sau de a auzi;
3. în cadrul experimentului, faptele, fenomenele examinate sunt
întotdeauna provocate artificial, de aceea ele sunt asemănătoare, dar nu identice cu
cele adevărate;
4. experimentului, este, de fapt, o experienţă, este o încercare de a stabili
pe cale experimentală posibilităţile de existenţă a faptelor ori fenomenelor.
Rolul şi locul reconstituirii şi experimentului pot fi definite în mod
corespunzător numai în condiţiile unei corecte reprezentări a scopului acestuia.
Explicaţia frecvenţei acestor activităţi în practica organelor judiciare este dată de
aportul însemnat pe care reconstituirea şi experimentul îl poate avea la justa
soluţionare a celor mai variate aspecte legate de infracţiune sau de făptuitorul
acesteia, sub un dublu aspect:
1. Ca mijloc de verificare a probelor obţinute prin cele mai variate
activităţi şi mijloace de probă (cercetări la faţa locului, percheziţii, declaraţii ale
învinuitului, declaraţii ale martorilor, ale părţii vătămate etc.);
2. Ca mijloc de obţinere a unor probe noi.

2
Toate aceste acţiuni de urmărire penală au trei etape:
 De pregătire
 De lucru
 De documentare
În vederea realizării cu succes a acţiunii planificate organul de urmărire penală
va fi obligat să efectueze o pregătire minuţioasă, ce presupune:
1. studierea materialului dosarului;
2. studierea personalităţii persoanei implicate în acţiunea de urmărire
penală;
3. asigurarea prezenţei participanţilor;
4. întocmirea unui plan de acţiuni (determinarea scopului; stabilirea
activităţilor care urmează a fi executate etc.);
5. crearea condiţiilor – referitoare la loc, timp, condiţiile atmosferice de
percepţie auditivă şi vizuală;
6. pregătirea mijloacelor speciale şi tehnico-criminalistice.
6
 Pentru efectuarea cu succes a unei operaţiuni de verificare a declaraţiilor la faţa
locului, reconstituirii faptei şi experimentului în urmărirea penală organul de
urmărire trebuie să utilizeze sau să realizeze un anumit ambiant, să respecte anumite
condiţii pentru a evita obţinerea de rezultate contradictorii, neconfore cu realitatea,
care ar avea repercusiuni nedorite asupra cercetării.
În primul rând, este recomandabilă respectarea cu stricteţe a locului în care au
avut loc evenimentele, în condiţiile în care efectuarea reconstituirii sau, mai alea,
verificării declaraţiilor în altă parte ar produce modificări ale rezultatelor urmărite.
Trebuie ţinut cont de topografia locului, de modificările apărute în timp (ex.: apariţia
unor construcţii, dezvoltarea vegetaţiei etc), de lucruri care nu existau la momentul
săvârşirii faptei incriminate.
Nu se poate face abstracţie de cele mai sus menţionate, topografia locului fiind
deosebit de importantă. Există situaţii când este necesară înlăturarea unor elemente
(ex: copaci, ferestre, ziduri, garaje etc.) pentru desfăşurarea reconstituirii în condiţiile
iniţiale. Nu se exclud situaţiile în care modificările din teren nu mai permit efectuarea
ei (ex.: construcţia unor case, blocuri, crearea unor lacuri etc).
Tot atât de adevărat este faptul că, pe cât de importante sunt aspectele
topografice în unele cazuri, în altele nu apare necesitatea efectuării reconstituirii în
acelaşi cadru. Astfel se petrec lucrurile în cazul reconstituirii deschiderii unei case de
bani, tăierea ei, mutarea sau transportul unor obiecte de valoare etc.
Alături de crearea pentru reconstituire a locului cât mai apropiat ca topografie cu
cel în care s-a săvârşit fapta, o importanţă majoră trebuie acordată şi condiţiilor de
timp, condiţiilor atmosferice, condiţiilor de percepţie auditivă şi vizuală.
Ca şi în cazul pregătirii locului de desfăşurare a reconstituirii, şi în cazul
condiţiilor mai sus enumerate pot apare două situaţii: una în care aceste condiţii
sunt indispensabile realizării experimentului şi obţinerii unui rezultat conform cu
realitatea şi alta în care ele nu au nici o influenţă asupra rezultatului reconstituirii.
Referitor la prima categorie, organul de urmărire penală verifică dacă
respectivele condiţii sunt similare cu cele existente la momentul procedurii
evenimentului. Astfel, se urmăreşte respectarea cât mai fidelă a orei de realizare a
activităţilor specifice, a anotimpului, a condiţiilor atmosferice. Spre exemplu, la
reconstituirea unei fapte ce a fost săvârşită noaptea se ţine cont de nebulozitate,
prezenţa sau absenţa norilor împiedicând sau favorizând luminarea diver-selor zone
de către lună. Dacă acţiunea s-a petrecut ziua, se analizează influenţa ceţii, a norilor,
a ploii ete. Apar situaţii com-plexe, dificil de rezolvat, cum ar fi verificarea prin
reconstituire a declaraţiilor unui martor, în condiţii de noapte, de ploaie şi vânt
puternic. Pentru verificarea capacităţii de percepţie auditivă şi vizuală a martorului,
nu poate fi ignorat nici unul din factorii mai sus amintiţi, întrucât fiecare intervine
împiedicând punerea în evidenţă a capacităţilor de percepţie auditivă şi vizuală a
celui ce îşi susţine declaraţia,
De asemenea, diferenţele de anotimp (iarnă-vară) dintre data săvârşirii faptei şi
data efectuării reconstituirii pot produce rezultate care nu respectă realitatea.
Este cunoscut faptul că prezenţa sau absenţa zăpezii poate produce diferenţe de
vizibilitate pentru aceeaşi persoană.

7
 Sunt situaţii, deci, când este imperios necesar să se ţină cont de factorii de
mediu. Numai că această cerinţă nu este valabilă în alte cazuri, spre exemplu, când se
verifică îndemânarea celui cercetat, capacitatea de a utiliza mijloacele tehnice care au
fost găsite la faţa locului, dacă are forţa necesară pentru efectuarea unei operaţii sau
capacitatea fizică de a trece peste anumite obstacole (garduri, ziduri etc). În atare
condiţii, rezultatul reconstituirii nu este dependent de respectarea cu stricteţe a locului
şi timpului în care aceasta se desfăşoară. Prin urmare, rămâne la latitudinea organului
judiciar care conduce cercetările, să aprecieze condiţiile de spaţiu şi timp în care se va
desfăşura, cu bune rezultate, reconstituirea.
La săvârşirea unei infracţiuni, nu rare sunt cazurile în care făptuitorul se
foloseşte de diverse obiecte pentru a forţa uşi, ferestre, pentru a tăia grilaje, pentru a
căra obiectele etc.
Dacă obiectele folosite crează urme specifice, puternic individualizate (zimţi, un
anume model de pe obiect, accesorii ale acestuia care se pot impregna la locul faptei
etc), atunci la efectuarea reconstituirii se vor folosi aceleaşi obiecte (ce au fost
ridicate de la locul faptei, de la locuinţa celui cercetat, din locul unde au fost ascunse
ete). În cazurile în care nu este posibilă utilizarea aceluiaşi obiect, se vor folosi unele
care prezintă caracteristici comune cu cel înlocuit. Astfel, obiectul folosit în procesul
reconstituirii trebuie să aibă aceeaşi destinaţie, aceleaşi valori dimensionale şi de
greutate, uneori aceeaşi culoare sau netezime.
Facem precizarea că, la reconstituire se evită folosirea obiectelor, pieselor care,
odată ajunse în mâna celui cercetat ar putea reprezenta un potenţial pericol pentru cei
care participă la operaţiune (ex. arme cu muniţia aferentă, cuţite, topoare etc.).
De asemenea, nu se vor folosi nici corpurile, obiectele care poartă pe ele urmele
rezultate din săvârşirea faptei, urme care s-ar putea şterge, distruge, fără examinarea
lor prealabilă de către un specialist. Pentru evitarea unor disfuncţii în executarea
operaţiei de reconstituire, din acest motiv, este de preferat ca urmele existente să fie
examinate şi fixate, urmând apoi a se folosi obiectul respectiv fără probleme, dacă
cercetările nu necesită contrariul.
Se pune, apoi problema dacă efectuarea unei singure operaţii de reconstituire
este suficientă pentru ca organele judiciare să îşi fundamenteze concluziile cu privire
la fapta săvârşită, dacă au fost surprinse toate aspectele, toate detaliile referitoare la
fapta incriminată. Se realizează în acest caz, nu numai verificarea capacităţilor de
percepţie, ci şi eliminarea unor păreri sau iluzii formate în rapiditatea desfăşurării
evenimentelor. Pentru asigurarea obţinerii unui rezultat cît mai concludent, se impune
ca locul reconstituirii să fie reamenajat, readus într-o situaţie cît mai apropiată de cea
existentă în momentul săvârşirii faptei. In acest sens, încă din timpul pregătirii
reconstituirii, trebuie luate măsuri pentru refacerea, amenajarea locului unde ea se va
desfăşura. Sublinierea e impune cu atât mai mult cu cât, după săvârşirea infracţiunii,
stabilindu-se condiţiile care au favorizat, de exemplu, sustragerile, se iau măsuri e
către unitatea prejudiciată pentru a împiedica săvârşirea unor asemenea acţiuni în
viitor: construirea unui gard, înălţarea zidului, iluminarea unor porţiuni din perimetrul
acestuia, aşa încât, cu ocazia reconstituirii, locul faptei se prezintă modificat. Or,
ignorarea acestor modificări, neluarea măsurilor pentru reamenajarea locului
reconstituirii au influenţă deosebită asupra rezultatului ei, dacă nu chiar îi împiedică
desfăşurarea.
8
 Condiţiile de timp, vizibilitate, audibilitate, atmosferice etc. trebuie lă fie
similare sau cît mai apropiate de cele care au existat în timpul producerii faptelor,
evenimentelor ale căror împrejurări se verifică prin reconstituire, dacă schimbarea lor
îi influenţează rezultatul. în acest sens iste indicat să se stabilească aceleaşi ore din zi
ori din noapte, cunoscut fiind faptul că audibilitatea sau vizibilitatea diferă de la oră
la oră.
Cînd condiţiile de lumină ori anotimp nu pot fi respectate, iar prin reconstituire
se urmăreşte stabilirea posibilităţilor de a vedea, se va ţine seama de răsăritul şi
apusul soarelui. în cursul nopţii, se vor avea în vedere fazele lunii, prezenţa sau lipsa
zăpezii, care influenţează substanţial vizibilitatea. De subliniat este că importanţa
timpului este dată de împrejurarea care se verifică prin reconstituire şi nu de natura
faptei săvârşite. Astfel, dacă reconstituirea urmăreşte stabilirea posibilităţilor
inculpatului de a pătrunde într-un obiectiv printr-o anumită deschizătură, această
verificare nu se va desfăşura noaptea, pentru a respecta condiţiile de timp care au
existat la săvîrşirea furtului, din moment ce timpul nu poate influenţa rezultatul
experienţelor ce se desfăşoară.
Condiţiile atmosferice pot fi, uneori, hotărâtoare în verificarea posibilităţii
producerii faptelor şi fenomenelor. Este greu de presupus că se va putea obţine un
rezultat concludent dacă, verificându-se, de exemplu, posibilitatea de percepere, se va
desfăşura reconstituirea fără a se ţine seama de condiţiile — ploaie, furtună, viscol
etc. — existente în momentul săvârşirii faptelor ce se verifică.
La reconstituire trebuie să fie folosite obiectele întrebuinţate în timpul săvârşirii
infracţiuni, atunci cînd, prin caracteristicile lor : mărime, greutate, culoare, starea în
care se află, sînt de natură a duce la obţinerea unui rezultat concludent. Aşa, de
exemplu, în cazul unui furt, dacă prin reconstituire se urmăreşte verificarea
posibilităţilor inculpaţior de a transporta casa de bani, cu ocazia reproducerii acestor
împrejurări, trebuie să fie folosită aceeaşi casă de bani şi nu alta. La fel se poate
proceda şi în cazul verificării împrejurărilor producerii unui accident de circulaţie.
Când, prin reconstituire, se urmăreşte a se stabili dacă conducătorul auto a avut
posibilitatea, în condiţiile date, să evite accidentul, experienţele se vor efectua cu
acelaşi autovehicul.
De la această regulă există excepţii. Astfel, nu se vor folosi obiectele originale
rînd acestea, dacă ar fi date în mâna învinuiţilor sau inculpaţilor, ar prezenta pericol
public ori ar putea primejdui viaţa participanţilor la reconstituire, De exemplu, nu vor
fi date învinuiţilor, inculpaţilor — participanţi la reconstituire — arme de foc
încărcate, topoare, cuţite, corpuri contondente pentru a le folosi în timpul desfăşurării
experienţelor.
Cu ocazia reconstituirii, nu se reproduc faptele, actele, gesturile ce prezintă
pericol pentru securitatea statului, avutului obştesc sau personal al cetăţenilor, cele
prin care s-ar putea aduce atingere vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale, demnităţii
ori onoarea persoanelor.
Astfel, este interzis a se pune foc sau a se folosi materiale explozive pentru a se
verifica modul şi direcţia de propagare a incendiului ori cel de producere a exploziei,
precum şi urmările acesteia ; nu pot fi reproduse catastrofele rutiere, de cale ferată
sau aeriene. Nu sînt admise reproducerile de natură a aduce atingere cultului datorat
morţilor. In cazul unor infracţiuni, cum ar fi violul, relaţiile sexuale între persoane de
9
acelaşi sex, este interzisă reproducerea actelor prin care se aduce atingere demnităţii
ori onoarei participanţilor, moralei publice. în asemenea cazuri, nu numai că nu se
reproduc scenele propriu zise, dar nici lupta dintre inculpat şi victimă ; reconstituirile
privesc doar verificarea posibilităţilor de a vedea, de a auzi, de a pătrunde într-un
anumit loc.
De asemenea, trebuie să se evite situaţiile care ar putea provoca neclarilate sau
aduce atingere demnităţii organului de urmărire penală.
Pentru ca rezultatele obţinute prin reconstituire să fie concludente, să confirme
posibilitatea ori imposibilitatea producerii faptelor în condiţiile date, se impune
respectarea unor cerinţe.
Activităţile prevăzute trebuie să fie efectuate în ritmuri care să permită corecta
lor observare de către participanţi. In acest sens, în raport cu natura lor, activităţile
pot fi desfăşurate în ritmuri diferite: asemănător celui al producerii faptelor ale căror
împrejurări se verifică sau într-un ritm mai lent pentru ca, observându-se rezultatele
obţinute de fiecare dată, comparându-le, să se poată ajunge la aprecierea lor corectă.
Aşa, de exemplu, când se verifică vizibilitatea, reproducerea trebuie să se execute la
lumină de intensitate diferită, iar în cazul verificării posibilităţilor de pătrundere
printr-o anumită deschizătură ori de scoatere a unor obiecte, este indicat a se folosi
persoane având constituţii fizice diferite, obiecte de volum mai mare sau mai mic.
Cu ocazia reconstituirii, se poate proceda şi la complicarea ori simplificarea
acţiunilor, la desfăşurarea lor pe diferite etape pentru asigurarea posibilităţilor de
observare, notare, fixare şi comparare a rezultatelor.
Pentru obţinerea unui rezultat cert, se impune ca fiecare activitate să fie repetată
de mai multe ori.
Repetarea înlătură obţinerea unor rezultate întâmplătoare, pentru că o singură
încercare, având în vedere condiţiile în care se desfăşoară reconstituirea, factorii
obiectivi şi subiectivi ce pot interveni, nu este edificatoare pentru realizarea scopului
urmărit.
În timpul reconstituirii, organul de urmărire penală nu trebuie să fixeze limite —
în cadrul cărora să se desfăşoare activităţile — atunci când, prin efectuarea lor de
către învinuiţi sau inculpaţi, se urmăreşte verificarea declaraţiilor acestora privitoare
la modul cum au acţionat în timpul săvârşirii infracţiunii.

Regulile de reconstituire a faptei

Regulile generale
Reconstituirea se efectuează în condiţii cât mai apropiate de loc, timp şi mod cu cele
în care s-a săvârşit fapta cercetată:
 dacă la locul infracţiunii au survenit modificări, se va reface aspectul iniţial;
 organul judiciar nu trebuie să se raporteze la timpul astronomic, ci la condiţiile
existente în momentul săvârşirii faptei, de care depind posibilităţile de
vizibilitate, de audibilitate şi de orientare; (Emilian Stancu);
 să se ţină seama de condiţiile atmosferice existente la data comiterii faptei
(vânt, soare, ploaie, zăpadă etc.);
 condiţiile de distanţă;
 prezenţa unor zgomote specifice;
 particularităţi ale terenului (nisipos, împădurit etc.); s
10
  să se folosească aceleaşi obiecte sau instrumente de care s-a servit infractorul;
 reconstituirea să se execute cu atenţie şi cât mai exact posibil. Împrejurările
esenţiale pentru cauza penală vor fi reconstituite chiar de mai multe ori, în
aceleaşi condiţii, precum şi în condiţii modificate deliberat (la verificarea
aptitudinilor de percepere auditivă a unor fenomene); (Aurel Ciopraga)
 sunt obligatorii regulile privitoare la prezenţa apărătorului, reprezentantului
legal sau interpretului;
 reconstituirea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de calm şi sobrietate,
fără exagerări, evitându-se sugestiile
Organul judiciar trebuie să atragă atenţia participanţilor să nu divulge
rezultatele reconstituirii.
Reguli speciale:
 • Nu se reproduc fapte care pun în pericol siguranţa statului, avutul public,
viaţa, integritatea corporală, sănătatea, onoarea şi demnitatea persoanelor.
 Dacă instrumentul utilizat este vulnerant, poate fi înlocuit cu o imitaţie (pistol,
cuţit etc. care ar putea primejdui viaţa participanţilor).
 Infractorul aflat în arest, pe timpul reconstituirii nu va fi ţinut încătuşat.
 Nu vor fi reconstituite: scenele propriu-zise ale infracţiunilor sexuale, nu se va
folosi cadavrul victimei pentru reconstituirea omorului, nu se vor reproduce
scenele de vătămare în locuri periculoase.
 Nu se va trage cu arma de foc la locul faptei, ci doar în poligoane şi nu se vor
folosi materiale explozive sau de incendiere decât în locuri special amenajate.

3
Finalizarea operaţiunilor instrumentate de organul de urmărire este urmată de
întocmirea unui proces verbal. Acest proces-verbal va menţiona scopul în care au fost
realizate operaţiunile respective, ora, data şi locul în care s-au desfăşurat, cei ce au
participat şi calitatea în care au participat (autori, martori oculari, martori asistenţi,
parte vătămată), operaţiunile efectuate şi rezultatele ce au fost obţinute. În procesul
verbal se vor specifica, în detaliu, toate etapele parcurse în procesul efectuării acestor
acţiuni. Sunt menţionate condiţiile atmosferice (vânt, ploaie, ninsoare, ceaţă etc.) şi
modul în care capacitatea de percepţie (auditivă şi vizuală) a fost influenţată de
acestea, se precizează de câte ori au fost repetate operaţiunile şi care au fost condiţiile
concrete în care s-au realizat, care din cei implicaţi au participat la fiecare din etapele
parcurse.
Tot în procesul-verbal se indică dacă au fost folosite la reconstituire aceleaşi
obiecte ca şi în cazul faptei incriminate dacă nu, ce fel de obiecte s-au folosit ca
înlocuitori, dacă au fost realizate modificări ale locului de desfăşurare, care sunt
acestea şi motivul pentru care au fost necesare.
În general, toate modificările care au intervenit trebuie specificate pentru ca
procesul verbal să reprezinte o evaluare pertinentă a tuturor factorilor (materiali şi
umani) care au intervenit în săvârşirea unei infracţiuni.
În majoritatea cazurilor, pentru o demonstraţie elocventă, se ataşează la procesul
verbal un set de fotografii sau se întocmesc schiţe.

11
 Fotografiile trebuie să surprindă locul în care s-a săvârşit infracţiunea, precum şi
etapele pe care le-a parcurs subiectul. Prin urmare, ele vor veni în sprijinul înţelegerii
desfăşurării evenimentelor. Pentru a fi ataşate procesului-verbal este necesară
semnarea şi ştampilarea lor de către organul judiciar care s-a ocupat de acţiunea dată.
De asemenea, procesul-verbal va fi semnat atât de organul responsabil pentru
întocmirea lui, cât şi de cei care au participat sub diversele ipostaze posibile (învinuit,
martori, parte vătămată).
Ca mijloace mai performante decât fotografia judiciară, pot fi utilizate camerele
de luat vederi cu ajutorul cărora se pot fixa atât locul faptei, deplasările şi locurile
post infracţionale a participanţilor la incidentul reconstituit într-o succesiune
continuă, precum şi declaraţiile celor implicaţi.
Modul de desfăşurare şi rezultatele obţinute trebuie fixate procedural pentru ca
procesul-verbal să-şi poată ocupa locul în rândul celorlalte mijloace de probă.

4
În urma efectuării reconstituirii, experimentului în urmărirea penală, verificării
declaraţiilor la locul infracţiunii se pot obţine rezultate certe sau probabile în raport
cu o serie de factori: natura activităţilor efectuate, modul de desfăşurare a acestora,
apropierea condiţiilor în care au fost făcute reproducerile de cele care au existat în
momentul săvârşirii faptei, posibilitatea ori imposibilitatea producerii faptelor,
fenomenelor în condiţiile de timp şi loc precizate de persoanele ce au cunoştinţă
despre existenţa lor etc.
După cum organul de urmărire penală trebuie să analizeze are şi obligaţia de a le
aprecia, în scopul de a stabili valoarea lor pentru cauză, măsura şi modul cum pot fi
folosite, în raport cu problemele ce se cer clarificate în cursul cercetării.
Rezultatele reconstituirii, experimentului, verificării declaraţilor pot fi apreciate
ca certe atunci când toate activităţile întreprinse, toate încercările desfăşurate au dus
la unul şi acelaşi rezultat, care, în condiţiile date, este necesar şi nu întâmplător.
Aşa, de exemplu, dacă toate încercările întreprinse cu ocazia efectuări
reconstituirii au demonstrat că obiectele reclamate ca furate, avându-se în vedere
dimensiunile acestora şi ale spaţiului (geam, spărtură în gard etc.) prin care se afirmă
că au fost sustrase, nu puteau fi scoase prin locul indicat, se poate afirma că rezultatul
obţinut este cert şi nu probabil. Tot astfel se poate aprecia rezultatul reconstituirii
atunci când, în raport cu natura şi cantitatea bunurilor reclamate ca furate, se
demonstrează că acestea nu puteau fi depozitate în locul indicat de câtre persoana
care purta răspunderea lor.
Asemenea rezultate sînt deosebit de valoroase pentru a demonstra netemeinicia
afirmaţiilor persoanelor care poartă răspunderea bunurilor reclamate ca furate şi a
demasca înscenarea furturilor din partea lor.
Dacă, de exemplu, urmărindu-se posibilităţile de percepere ale unui martor, în
cursul reconstituirii, cu toate încercările efectuate, în condiţiile date — topografia
terenului, existenţa unor obiecte, imobile —, se dovedeşte imposibilitatea de a fi
văzut cele declarate, rezultatul reconstituirii poate fi considerat, de asemenea, ca cert.

12
 Referitor la aprecierea rezultatelor reconstituirii, experimentului, verificării
declaraţiilor se poate considera că, pe baza acestora, organul de urmărire penală poate
ajunge la concluzii certe sau probabile.
Este necesar să se facă deosebire între rezultatele certe ori probabile ale acţiuni
de urmărire penală, pe de o parte, şi concluziile certe sau probabile la care se poate
ajunge, pe baza acestora, pe de altă parte. Este mai acceptabilă această diferenţiere,
deoarece, de multe ori, pe baza rezultatelor certe ale reconstituirii, nu se pot trage
decât concluzii probabile privind posibilitatea ori imposibilitatea existenţei faptului în
condiţiile date. Spre exemplu, dacă, cu ocazia reconstituirii prin care se urmăreşte
verificarea vizibilităţii, se constată că în condiţiile concrete există această posibilitate,
deci rezultatul obţinut este cert, acest rezultat nu va fi de natură să ducă la concluzia
că martorul a şi perceput cele declarate anterior, în cursul ascultării.
Deci, într-o astfel de situaţie, pe baza rezultatului cert al acestor acţiuni de
urmărire, nu se vor putea desprinde decât concluzii probabile pentru cauză, dat fiind
faptul că, dintr-o multitudine de motive — lipsa de atenţie, defecţiuni ale
analizatorilor perceptivi, reaua-credinţă s-ar putea ca martorul să nu fi perceput cele
petrecute.
Organul judiciar apreciază probele pe baza convingerii intime, a conştiinţei
juridice, întemeindu-se pe toate materialele cauzei. Întrucât nici o probă nu poate fi
preferată alteia, valoarea fiecărei probe se determină nu în raport cu felul ei, ci numai
în funcţie de veracitatea şi conţinutul acesteia.
Rezultatele acţiunilor date de urmărire penală nu pot constitui, luate izolate,
temei pentru elaborarea unor concluzii temeinice în cauză: de aceea, ele trebuie să fie
comparate cu rezultatele tuturor activităţilor întreprinse, să fie verificate prin
efectuarea şi a altor acte de urmărire.
Apreciind rezultatele reconstituirii, organul de urmărire penală trebuie să aibă în
vedere condiţiile în care aceasta s-a desfăşurat, ca şi conţinutul activităţilor efectuate
pentru realizarea scopului urmărit.
Prin reconstituire se poate ajunge la confirmarea unor mijloace de probă
administrate în cauză. Nu trebuie omis însă, faptul că reconstituirea poate demonstra
şi netemeinicia unora dintre mijloacele de probă existente în dosar, cum ar fi:
declaraţiile unor martori, învinuiţi sau inculpaţi; declaraţiile persoanei ori părţii
vătămate, ale persoanei care poartă răspunderea unor bunuri sau valori; concluziile
constatărilor tehnico-ştiinţifice ori ale expertizelor cu privire la posibilitatea existenţei
sau inexistenţei unui fapt ori fenomen, cu privire la mecanismul creării unor urme, în
condiţiile date.
În toate cazurile, rezultatele reconstituirii trebuie să fie verificate prin efectuarea
unor acte de urmărire penală sau prin activităţi speciale de investigaţie.
Însă, în mod deosebit, se impune o asemenea verificare mai ales atunci cînd, prin
reconstituire, au fost obţinute rezultate care contrazic celelalte mijloace de probă
existente în cauză. În aceeaşi măsură, verificarea rezultatelor, prin efectuarea unor
acte de urmărire penală, este necesară şi atunci cînd ele demonstrează imposibilitatea
desfăşurării faptelor în condiţiile prezentate de diverse persoane, îndeosebi, martori,
învinuiţi ori inculpaţi. Observăm, aşadar, că rezultatele reconstituirii, experimentului,
verificării declaraţiilor pot folosite ca temei pentru întreprinderea şi altor activităţi.

13
 Reţinem că un loc important în cadrul acestora îl ocupă reascultarea persoanelor
ale căror declaraţii au fost infirmate de rezultatele reconstituirii. De exemplu,
demonstrându-se imposibilitatea săvârşirii infracţiunii modul prezentat de către
învinuit sau inculpat, va trebui să se procedeze la ascultarea din nou a acestuia pentru
a preciza persoanele ce l-au ajutat ori mijloacele de care s-a folosit în comiterea faptei
respective.
Infirmarea declaraţiilor martorilor oculari impune reascultarea acestora, pentru a
se ajunge la lămurirea cauzelor inexactităţilor din declaraţii sau dispunerea unei
expertize ori întreprinrea altor activităţi.
Rezultatul reconstituirii, experimentului, verificării declaraţiilor poate impune
elaborarea unor noi versiuni care să fie verificate prin întreprinderea altor activităţi de
urmărire penală.

14