ROMANUL INTERBELIC

Baltagul
de Mihail Sadoveanu
Realismul este un curent literar aparut in secolul al XIX-lea, caracterizat prin reprezentarea veridica a
realitatii, printr-o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii exprimata in opere cu tematica sociala, cu situatii
si personaje si tipice.
In literatura romana interbelica, sub semnul realismului, isi gaseste exprimarea plenara specia romanului
definita ca o construcite epica in proza, de mare intindere, cu actiune complexa ce antreneaza un numar mare de
personaje, supuse unor conflicte puternice. Se dezvolta in evolutia romanului doua directii: pe de o parte,
preferinta pentru romanul traditional, cu tematica sociala si de inspiratie rurala, scris in formula obiectiva,
directie reprezentata de Mihail Sadoveanu si Liviu Rebreanu; pe de alta parte, se contureaza si inclinatia catre
romanul psihologic, modern si citadin, scris in formula subiectiva reprezentat de Camil Petrescu, Mircea Eliade
si Anton Holban.
Scris de unul dintre cei mai reprezentativi prozatori ai perioadei interbelice, romanul “Baltagul”
ilustreaza trasaturile formulei si de continut ale roamnului traditional, fiind un roman obiectiv, prin specificul
relatiei dintre narator si personaj si realist prin tematica sociala abordata, structura omogena, respectarea
principiului veridicitatii si prezenta personajelor tipice.
Publicat in anul 1930 si considerat una dintre cele mai reusite scrieri sadoviene, a beneficiat inca de la
aparitie de numeroase interpretari critice, diversitatea “codurilor de lectura” evidentiind complexitatea operei:
roman de dragoste, roman mitic, al initierii daca se urmareste evolutia lui Gheorghita, roman cu intriga politista
avand in vedere demersul detectivistic al protagonistei si, nu in ultimul rand, roman monografic deoarece ofera
o imagine ampla si complexa a vietii rurale de la munte de la sfarsitul secolului al XIX-lea, inceputul secolului
XX.
Evidentiind tema, titlul, ca prim prag de lectura ce il orienteaza pe cititor in actul receptarii si
interpretarii operei, este reprezentat de un substantiv articulat ce desemneaza atat unealta specifica satului de
munte, cat si arma crimei devenita in final instrument justitiar. Denumind o secure cu doua taisuri, baltagul
devine simbol al dreptatii dar si al diversitatii conditiei umane aflate in permanenta intre minciuna si adevar,
viata si moarte, liniste si zbucium.
Relatia dintre incipitul si finalul romanului evidentiaza o particularitate a romanului traditional si anume
structura echilibrata, omogena a operei. Incipitul este reprezentat de o legenda despre formarea lumii, pe care
Nechifor Lipan, personaj absent, avea obiceiul sa o spuna la petreceri si pe care Vitoria, ingrijorata de
intarzierea nefireasca a sotului, o evoca stand singura pe prispa in lumina de toamna si torcand. Astfel, inceputul
romanului: “Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam...” il introduce
pe cititor intr-o atmosfera mitica, de inceput de lume. Finalul romanului prezinta iesirea protagonistei din
imparatia mortii si reluarea ritmurilor firesti ale existentei prin implinirea indatoririlor morale si crestinesti de
catre Vitoria Lipan, personaj cu a carui voce se incheie simetric opera.
Relatiile temporale si spatiale pun in evidenta semnificatiile romanului si sustin conturarea vizunii
realiste asupra lumii rurale. Timpul actiunii se incadreaza intre doua mari sarbatori crestine, Sf. Dumitru si Sf.
Gheorghe. Simbolic, Nechifor Lipan pleaca la drum asupra iernii, anotimp ce sugereaza moartea, iar gasirea
osemnitelor si inmormantarea crestineasca au loc de Sf. Gheorghe care marcheaza inceputul primaverii.
Actiunea este plasata intr-un spatiu vast, fixat prin toponime reale ce contureaza traseul parcurs de cei doi
protagonisti: Vatra Dornei, Tarcau, Bicaz, Calugareni, Brosteni.
Specifica romanului traditional, actiunea este liniara, construita logic prin inlantuire de episoade
narative, bine delimitate. Cele 16 capitole sunt impartite in 3 parti asociate momentelor din evolutia subiectului,
Partea intai cuprinde primele 6 capitole corespunzatoare expozitiunii si intrigii si surprinde asteptarea femeii,
plina de neliniste si presimtiri, hotararea Vitoriei de a pleca pe urmele sotului si pregatirile spirituale si practice
pentru marea calatorie. Semnificativ in aceasta parte este episodul pregatirii pentru drum ce consta intr-o
purificare trupeasca si sufleteasca: tine post negru 12 vineri, sfinteste baltagul, merge la preotul satului.
Partea a doua este cea mai ampla, cuprinzand capitolele 7-13 corespunzatoare desfasurarii actiunii si
surprind cautarile Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor pentru aflarea adevarului. In drumul ei, munteanca se
conduce dupa calendarul naturii, dupa soare si dupa directia vantului, respecta obiceiurile si traditiile si
adreseaza intrebarile pentru a obtine raspunsurile asteptate. Momentul cheie va fi gasirea in curtea unui
gospodar din Sabasa a cainelui credincios a lui Nechifor, Lupu, acesta fiind si cel care ii va conduce la cel
disparut. Partea a III-a are un caracter dramatic si cuprinde capitolele 14-16 corespunzatoare punctului
culminant si deznodamantului: gasirea ramasitelor pamantesti, ritualul inmormantarii, demascarea criminalilor
si infaptuirea actului justitiar. O scena semnificativa pentru tema romanului este scena praznicului in timpul
caruia, dand dovada de inteligenta, vorbire aluziva si stapanire de sine, Vitoria reface cu fidelitate scenariul
crimei determinandu-i pe faptasi sa-si recunoasca vina.
Pe firul epic al cautarii personajului disparut, prezentat din perspectiva obiectiva a unui narator
omniscient si omniprezent ce relateaza la persoana a III-a, se contureaza 2 conflicte ce pun in evidenta viziunea
autorului despre lume: unul de natura morala, care presupune pedepsirea ucigasilor pentru savarsirea unei fapte
care a tulburat echilibrul satului traditional si altul de natura interioara intre suferinta protagonistei si tentaivele
ei de a ramane tare in fata loviturilor destinului.
Specific romanului tradational este numarul mare de personaje tip, surprinse in mediul lor de viata si
orientate catre lumea in care traiesc si catre ceilalti. Semnificativ pentru constituirea vizunii realiste a autorului
asupra lumii rurale este personajul principal, Vitoria Lipan receptat de critica literara ca unul dintre cele mai
complexe personaje feminine ale literaturii romane, veritabil “Hamlet feminin” asa cum o numeste George
Calinescu.
Personajul ilustreaza tipul muntencei, al femeii voluntare, un model moral si comportamental si in
acelasi timp un exponent al lumii taranesti careia ii apartine.
Asadar, viziunea realista a autorului asupra lumii satului de munte este dublata de o viziune mitica,
plasand inca de la inceput actiunea intr-o atmosfera de inceput de lume. In acest sens, criticul literar Alexandru
Paleologu interpreta romanul in cheie mitica considerand ca protagonistii refac asemenea eroilor mitologici,
drumul intreprins de Isis in cautarea lui Osiris, coborand in infern.
In concluzie, romanul ofera cu mijloacele prozei traditionale o oglinda a vietii sociale, rurale de la
inceputul secolului XX, o lume arhetipala in care valorile traditiei si increderea in adevar triumfa.

Caracterizare personaj
Personajul ilustreaza tipul muntencei, al femeii voluntare, un model moral si comportamental si in
acelasi timp un exponent al lumii taranesti, careia si apartine. Statutul social este acela de nevasta de oier din
Magura Tarcaului, ramasa vaduva si mama a doi copii. Ca statut moral si psihologic, Vitoria Lipan este o fire
energica , puternica, iubitoare de adevar si dreptate. Complexitatea acestui personaj este surpirnsa prin
modalitati variate de caracterizare: caracterizarea directa si cea indirecta ce reiese din fapte, verbe,
comportament, atitudini si relatia cu celelalte personaje.
Caracterizare directa realizata prin vocea naratorului inca din primele pagini ale romanului evidentiaza
trasaturi fizice care pun in lumina trasaturile morale: “parul castaniu”, “ochii aprigi”, “o frumusete nefireasca in
privire”; frumusetea fizica reflecta de fapt forta si frumusetea interioara.
Caracterizarea indirecta defineste prin mijloace specifice profilul moral al personajului a carui
complexitate rezulta din insumarea mai multor ipostaze: de munteanca, de mama, de sotie, de detectiv.
Ca munteanca, Vitoria Lipan se dovedeste priceputa in treburile gospodariei, pastratoare a datinilor
strabune, respectand traditiile si obiceiurile cu sfintenie, credincioasa dar si superstitioasa stie sa interpreteze
semnele naturii si crede in visele premonitorii, semnificativ fiind momentul in care ia decizia de a pleca la
drum, dupa ce il viseaza pe Nechifor traversand calare o apa tulbure, intors cu fata catre apus.
In ipostaza de mama, se dovedeste iubitoare, preocupata de educatia copiilor carora doreste sa le
transmita aceleasi valori si pentru care este un bun exemplu de devotament. Pe Minodora o cearta pentru ca vrea
sa inlocuiasca portul traditional cu “valt si bluza”, iar pe Gheorghita il ia in calatorie constienta fiind de
necesitatea maturizarii acestuia pentru a lua in familie locul tatalui sau.
Sotie iubitoare, Vitoria reprezinta un exemplu de devotament si statornicie, de stabilitate, epntru ea
Nechifor fiind “dragostea ei de douazeci si mai bine de ani”. Plecand in cautarea sotului pentru a-l gasi si pentru
a-l inmormanta crestineste, femeia pastreaza legatura nefireasca cu sufletul lui Nechifor ale carui miscari eroina
le simte.
Ipostaza de femeie detectiv se defineste cel mai bine pe parcursul drumului al carui scop este aflarea
adevarului si restabilirea echilibrului tulburat prin infaptuirea crimei. Fire sociabila, comunicativa, inzestrata cu
intuitie si inteligenta nativa. Vitoria adreseaza intrebari astfel incat reuseste sa primeasca raspunsurile asteptate.
Semnificativa pentru aceasta ipostaza este scena praznicului in care munteanca reface cu fidelitate scenariul
crimei, aseasza cap la cap informatiile obtinute, este atenta la detalii si prin vorbire aluziva ii determina pe
faptasi sa recunoasca crima. Momentul este simbolic si pentru maturizarea lui Gheorghita care la indemnul
mamei infaptuieste actul justitiar.
Asadar, esenta acestui personaj o surprinde foarte bine numele pe care i-l atribuie autorul. Vitoria este o
forma regionala a cuvantului “victorie”, sugerand astfel triumful iubirii asupra tragicului existentei, asupra
raului din oameni, dar si izbanda adevarului in care personajul crede de la inceput. Vitoria pare ea insasi o
initiata, de vreme ce recunoaste negustorului David ca drumul ei a fost poruncit de o instanta suprema, divina:
“sa stii dumneata ca eu am pornit dupa semne si porunci”.

Relatia dintre doua personaje

Construit conform principiilor realismului, personajul principal se defineste cel mai bine in relatie cu
lumea in care traieste si cu ceilalti, semnificativa fiind relatia dintre Vitoria Lipan si fiul acesteia, Gheorghita.
Gheorghita, unul dintre personajele secundare ale operei, este fiul Lipanilor, aflat la varsta adolescentei,
care va parcurge alaturi de mama sa un drum al initierii si al maturizarii.
Relatia dintre cele doua personaje este de tipul initiator-initiat, mama-fiu, vazata pe dragoste si respect
reciproc. Constienta dca baiatul trebuie sa ia locul tatalui in familie, Vitoria il ia in marea calatorie al care scop
este descoperirea adevarului si restabilirea dreptatii.
Un episod semnificativ care evidentiaza evolutia relatiei dintre cele doua personaje este cel al drumului.
Dorind sa transmita tanarului aceleasi valori, mama se supune ritualurilor asociate momentelor esentiale ale
existentei omenesti atunci cand la Borca intalneste un botez, iar la Cruci o nunta. Scena semnificativa este de
asemenea cea in care Vitoria il lasa pe Gheorghita sa vegheze osemintele tatalui sau: etapa necesara maturizarii,
prin contactul cu realitatea mortii.
Praznicul din finalul romanului este reprezentativ pentru modul in care mama contribuie la procesul de
maturizare a fiului. Dupa ce reuseste sa puna cap la cap informatiile pentru a reface scenariul crimei, Vitoria il
indeamna pe Gheorghita sa restabileasca dreptatea, infaptuirea actului justitiar reprezentand pentru acesta
momentul final al initierii.
Asadar, relatia dintre cele doua personaje justifica interpretarea operei ca bildungsroman, Vitoria fiind
cea care contribuie decisiv la initierea lui Gheorghita, cei doi coborand in infern, intrand in imparatia mortii in
cautarea celui disparut.