RELAȚIA DINTRE GÂNDIRE ȘI MEMORIE

Ene Oana – clasa a X-a D

GÂNDIREA este nivelul cel mai înalt de prelucrare și integrare a informației

despre lumea externă și despre noi înșine. Prin ea se realizează saltul calitativ al activității
de cunoaștere de la particular, accidental la general, esențial, necesar, de la simpla
constatare a obiectului la interpretarea și explicarea lui logic-cauzală.
Datorită gândirii, omul poate stabili anumite lucruri cu caracter informațional, pentru
a-și însuși anumite obiecte sau fenomene, astfel putând să își manifeste nevoile sale la un
nivel ridicat. De aceea, gândirea dă omului un caracter eficient, rațional, specific doar lui și
nu și altor viețuitoare.
Sistemul cognitiv al omului este complex și cuprinde două subsisteme:
1. un sistem senzorial, care este asemănător cu cel al animalelor;
2. un sistem complex, care este logic, rațional, el fiind specific doar omului și
care se numește intelect.
Acest sistem complex cuprinde în ansamblul său:
a. gândirea
b. memoria
c. limbajul
d. imaginația
e. inteligența.

Deoarece reprezintă cea mai complexă și mai valoroasă componentă a intelectului

omului, gândirea poate atinge nivele înalte de manifestare, ea putând influența și celelalte
componente ale intelectului uman, cum ar fi memoria.

Memoria ”este tot un proces cognitiv de păstrare, întipărire și reactualizare a

experienței anterioare a omului”. (Crețu Tinca, Fundamentele Psihologiei).
MEMORIA este un proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și
reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut.
Memoria definește dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe
cele trei segmente ale orizontului temporal: trecut, prezent, viitor.
Codificarea permite informațiilor din lumea exterioară să ajungă la cele cinci simțuri
în forma stimulilor chimici și fizici. În această primă etapă, informațiile trebuie să fie
schimbate, astfel încât să poată să fie puse în procesul de codare.
Depozitarea este a doua etapă sau proces de memorie. Aceasta implică faptul că
informația este menținută pe perioade de timp.
În cele din urmă, al treilea proces este recuperarea informațiilor care au fost stocate.
Aceste informații trebuie să fie localizate și readuse la conștiință. Unele încercări de
recuperare se pot realiza fără efort din cauza tipului de informații, iar alte încercări de a
aminti informațiile stocate pot fi mai dificile, din diferite motive.

1
 Memoria condiționează în desfășurarea proceselor psihice și stă la baza tuturor
felurilor de activități umane.
În opinia mea, sub influența gândirii, memoria poate deveni logică și poate
ajunge prin intermediul imaginației la atingerea unor rezultate superioare, poate duce
la creșterea limbajului în comunicare, iar gândirea devine pentru inteligență
componenta de bază.

În primul rând, deoarece gândirea acționează în procesele senzoriale, influența sa

asupra perceperii spontane se poate transforma, prin intermediul memoriei, în observație, iar
informațiile se pot păstra, întipări și reactualiza, ele fiind importante în comportamentul
omului, îmbogățindu-i întreaga viață psihică și asigurându-i eficiență și orientare.
Dacă nu are exista memoria în gândirea umană, omul nu ar putea să își realizeze
activitățle sale, rămânându-i doar procesele psihice de bază.
Conținutul memoriei este divers, cuprinzând imagini, trăiri afective, cuvinte, idei,
inferențe, mișcări și deprinderi. Astfel, fără memorie, am trăi într-un prezent continuu,
experimentând situații noi fără oprire. De aceea, memoria are un rol deosebit de important,
prmițând omului să analizeze experiențele sale trecute, învățând din greșeli și reușind să
găsească astfel soluții optime la diferite probleme. Pe acest principiu s-au construit, spre
exemplu, și algoritmii pe care îi folosesc motoarele de căutare și aplicațiile de găsire a
reclamelor, identificându-se un conținut adecvat preferințelor utilizatorului. Calculatorul
stochează toate căutarile, vizionările, etc. ale utilizatorului și, pe baza informației
MEMORATE, găsește conținut asemănător pe care să îl prezinte persoanei în cauză.

Astfel, încă din definițiile celor două elemente cognitive, se poate observa depedența
acestora una față de cealaltă. Gândirea are un rol deosebit de important în o bună
funcționare a memoriei: cu cât un om are o gândire mai bine structurată, cu atât reținerea de
informații devine din ce în ce mai ușoară, fiecare cunoștință găsindu-și locul în gândirea sa,
în corelație cu celelalte cunoștiințe anterioare. Deci, datorită memoriei, omul capătă o
experiență individuală, care îi lărgește și îi îmbogățește sfera sa de cunoaștere.
Ewald Hering, psiholog german din secolul XIX, afirma: ,,Se pare că datorăm
memoriei aproape tot ceea ce avem sau suntem: ideile şi concepţiile noastre reprezintă
activitatea ei, iar percepţie, gândirea şi activitatea de zi cu zi sunt derivate din această
sursă. Memoria colectează nenumărate fenomene într-un tot unitar.”

În al doilea rând, în viața de zi cu zi, se pot distinge mai multe tipuri de memorie. De
exemplu, în domeniul școlar, se pot diferenția 2 tipuri de memorie: cea mecanică și cea
logică.
Memorarea mecanică nu este foarte productivă, neavând rezultate pe termen lung și
fiind folosită în general doar pentru reținerea anumitor elemente prin repetarea acestora:
denumiri, cifre, definiții, teoreme, expresii matematice, etc.
Memorarea logică este, de altfel, într-o strânsă legătura cu gândirea, cea din urmă
făcând posibilă înțelegerea materialului, ceea ce facilitează structurarea informației în minte
și o mai bună reținere a acesteia, inclusiv pe termen lung. Aceasta se poate realiza după
sisteme logice și după anumite criterii care pot fi memorate cu o mare ușurință, astfel
ducând la un consum mai mic de energie, timp, iar materialul memorat nu se uita el putând
fi ușor actualizat.

2
 Memoria devine componenta principală a gândirii, importantă și necesară pentru
întreaga viață psihică, ajutând la realizarea stării de conștiință a omului.
Totodată, memoria ajută în gândirea omului la formarea înțelegerii fenomenelor, la
rezolvarea problemelor și la formarea conceptelor. Deci, memoria, ca și factor principal al
gândirii umane, ca și proces cognitiv complex, care are un rol bine definit în realizarea
celorlalte procese psihice, devine, în gândire, un factor principal în rezolvarea
problemelor cu care omul intră și se confruntă pe parcursul vieții sale.
De asemenea, pentru prelucrarea informațiilor acumulate de om, gândirea se
folosește de memorie, prin intermediul căreia aduce în câmpul mental informațiile
acumulate anterior și stocate, iar prin intermediul limbajului sub formă verbală sunt
prezentate în formă de rezultate finale.

În concluzie, în aceste acțiuni ale gândirii, memoria are un rol bine stabilit asupra
fiecărei strategii de rezolvare a problemei, bazându-se pe experiența anterioară a fiecăruia
dintre mecanismele sale informaționale, cu care memoria operează în gândirea umană.

BIBLIOGRAFIE:

 Atkinson Rita, Atkinson Richard, Smith Edward, Bem Daryl (2002), Introducere
în psihologie, Editura Tehnică, București
 Crețu Tinca (2005), Fundamentele psihologiei, Ministerul Educației și Cercetării,
București
 Hering Ewald (1897), Despre memorie ca funcţie generală a materiei organizate,
Chicago
 Hortopan Doina (2013), Relația dintre gândire și memorie, Universitatea de Stat
din Tiraspol, Chișinău, Moldova
 Lupșa Elena, Bratu Victor (2005), Psihologie, Manual pentru clasa a X-a, Editura
Corvin
 Murgoci Simona (2015), Relația dintre memorie și gândire, București