INSTALAŢII ELECTRICE – CAP.

1. INSTALAŢII DE PRODUCERE, TRANSPORT,

DISTRIBUŢIE ŞI UTILIZARE A ENERGIEI
ELECTRICE

* Material bibliografic pentru uzul studenţilor

1.1. PROCESE DE BAZĂ AFERENTE UTILIZĂRII ENERGIEI

ELECTRICE

Energia electrică este consumată, în cea mai mare parte, în alte zone decât cele
în care se produce

 trei procese de bază care conduc la folosirea energiei electrice în diverse sectoare
ale activităţii umane:

- producerea energiei electrice;

- transportul (transferul) de la locul de producere la locul de consum;

- utilizarea energiei electrice (consumul propriu-zis).

1
 1.1. PROCESE DE BAZĂ AFERENTE UTILIZĂRII ENERGIEI
ELECTRICE

1.1.1. Producerea energiei electrice

- se realizează prin transformarea altor forme de energie primară (termică,

hidraulică, nucleară, chimică, mecanică, solară etc.)

- surse de energie electrică:

- centrale electrice – mari unităţi producătoare
- alte surse locale, de puteri relativ mici:
– fixe
– deplasabile (în anumite cazuri)

Centralele electrice sunt localizate discret, în funcţie de sursele de energie

primară, de posibilităţile de acces, de siguranţă în exploatare.

1.1. PROCESE DE BAZĂ AFERENTE UTILIZĂRII ENERGIEI

ELECTRICE

1.1.2. Consumul de energie electrică (utilizarea energiei electrice)

- are loc în receptoare electrice – elemente care transformă energia electrică

primită (energia de alimentare) în altă formă de energie (mecanică, termică,
luminoasă etc.) în scop util

Localizarea receptoarelor este determinată de:

- considerente tehnologice (la consumatorii industriali);
- distribuția teritorială a populației (la consumatorii casnici).

Receptoarele sunt plasate într-o arie vastă, în diferite direcţii şi la distanţe variind
în limite largi faţă de poziţia surselor.

2
 1.1. PROCESE DE BAZĂ AFERENTE UTILIZĂRII ENERGIEI
ELECTRICE

1.1.3. Transportul energiei electrice

- se face prin reţele electrice ramificate, care realizează acest transfer în condiţii
tehnice, tehnico-economice şi de siguranţă

Reţelele electrice constau în:

- elemente conductoare (căi de curent), care asigură canalizarea energiei

electrice;

- echipamente electrice adecvate, prin care se realizează celelalte funcţii

ale transferului.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

Sistemul electroenergetic (SEE) = ansamblul instalaţiilor electrice de producere,

transport distribuţie şi utilizare a energiei electrice, având un regim concomitent de
producere şi consum de energie electrică, începând cu generatorul din centrala
electrică şi terminând cu ultimul receptor

3
 1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.1. Structura sistemului

- criterii de analiză a SEE:

- d.p.d.v. tehnic,
- d.p.d.v. al proprietăţii şi responsabilităţii asupra anumitor sectoare.

- consumator de energie electrică:

- ansamblul instalaţiilor electrice de distribuţie şi utilizare aferente unui
agent economic, unei instituţii, unei colectivităţi (inclusiv cele familiale);
- persoana fizică sau juridică având în proprietate şi exploatare instalaţiile
menţionate.
- furnizor de energie electrică:
- ansamblul instalaţiilor electrice de producere, transport şi distribuţie a
energiei electrice la consumatori;
- Compania Naţională de Electricitate sau mai multe companii specifice,
printr-o unitate subordonată, care are în proprietate şi exploatare
instalaţiile menţionate.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.1. Structura sistemului

- SEE - sistem interconectat la nivel naţional

- cuprinde toate centralele electrice şi liniile de interconexiune

- intrarea sau ieşirea din sistemul interconectat se face printr-un nod

al reţelei

- transferul energiei de la furnizor la consumator are loc printr-un echipament

electric denumit staţie de primire

- punctul de separaţie (ca proprietate) între furnizor şi consumator este

denumit punct de delimitare. În acest punct se face, de regulă,
contorizarea energiei electrice, în vederea decontării către furnizor a
consumului

4
 1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.1. Structura sistemului

- SEE

− Consumatorii mici, cu receptoare numai de joasă tensiune, sunt alimentaţi

direct din reţeaua zonală de JT (aeriană sau subterană) a furnizorului, printr-
un branşament care face legătura între linia de alimentare şi contorul de
energie al consumatorului, situat la intrarea în echipamentul de primire
(tabloul general). De regulă, contorul aparţine furnizorului.

− Consumatorii de puteri mai mari sunt alimentaţi din reţeaua de înaltă sau
de medie tensiune a furnizorului, printr-un racord constând în 1 sau 2 linii şi
1 sau 2 staţii de transformare, staţii de conexiuni sau posturi de
transformare.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.1. Structura SEE

- structura de ansamblu a sistemului electroenergetic

Punct de delimitare

STAŢIE
FURNIZOR DE CONSUMATOR
PRIMIRE

Reţea de distribuţie a
Racord Bransament Instalaţii interne
SEE (reţea de alimentare
(MT) (JT) ale consumatorului)
a consumatorului)

5
 Notă: Schemă preluată din
referința bibliografică [1]

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.2. Instalaţii de producere a energiei electrice

Energia electrică este produsă practic în exclusivitate în centralele electrice.

Unii consumatori pot folosi şi surse locale de energie electrică, în absenţa

unui sistem extern de alimentare sau ca rezervă în cazul indisponibilităţii sistemului
extern
Procesul de transformare a energiei primare în energie electrică implică un
stadiu intermediar de transformare a energiei primare în energie mecanică, prin
intermediul unui echipament neelectric (turbină, motor cu ardere internă) care
antrenează un generator electric.

În funcţie de sursa de energie primară, principalele tipuri de centrale

electrice sunt:

- centralele termoelectrice,
- centralele hidroelectrice,
- centralele nuclear-electrice.

6
 1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.2. Instalaţii de producere a energiei electrice

Centrala termoelectrică - produce energie mecanică prin turbine cu abur,

turbine cu gaz sau motoare cu ardere internă.
În cazul turbinelor cu abur, energia latentă a combustibililor fosili (cărbune,
gaz, petrol) este transformată în energie termică, prin ardere în interiorul unui cazan.
Căldura este cedată unui fluid de lucru (apă - abur) şi este transformată de
echipamentul termic (turbina cu abur) în energie mecanică, transmisă generatorului
electric.
Producerea de lucru mecanic rezultă, conform celui de al doilea principiu al
termodinamicii, din evoluţia fluidului de lucru (de regulă, în circuit închis) între o sursă
caldă (în cazan, de unde fluidul iese sub formă de abur supraîncălzit şi la presiune
ridicată) şi o sursă rece (într-un condensator, unde aburul destins în turbină este răcit
şi se transformă în apă distilată)
Unele centralele termoelectrice produc numai energie electrică (centrale de
condensaţie CTE). Producerea combinată de energie electrică şi energie termică
(sub formă de abur sau apă caldă, pentru alimentarea consumatorilor industriali sau
urbani) se realizează în centralele de termoficare CET.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.2. Instalaţii de producere a energiei electrice

Centralele hidroelectrice CHE - folosesc ca sursă primară energia

hidraulică, potenţială şi cinetică, a căderilor de apă naturale sau artificiale pentru
acţionarea unei turbine hidraulice care, la rândul ei, antrenează generatorul electric.

Puterea mecanică la arborele turbinei fiind direct proporţională cu debitul de

apă prin turbină şi cu diferenţa de nivel a curentului de apă între amonte şi aval, se
poate recurge, în funcţie de situaţiile concrete, la:

- un debit mare şi o cădere mică sau

- o cădere mare şi un debit mic.

Aceste centrale necesită amenajări hidrotehnice corespunzătoare, cu durate

de execuţie şi costuri relativ mari..

7
 1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.2. Instalaţii de producere a energiei electrice

Centralele hidroelectrice CHE - tipuri:

CHE fără acumulare - amenajate pe firul apei, chiar în albia unui râu cu
debit mare, înălţimea de cădere a apei fiind dată exclusiv de ridicarea modestă de
nivel realizată prin barajul care dirijează apa spre turbine. Centrala se poate amplasa
fie în corpul barajului, fie la piciorul barajului, la una sau la ambele extremităţi. Un
exemplu îl constituie CHE Porţile de Fier.

CHE cu acumulare - caracterizate prin prezenţa unui lac de acumulare

(obţinut prin captarea debitului unuia sau mai multor râuri). Creşterea înălţimii de
cădere a apei, faţă de diferenţa de nivel naturală, se poate realiza fie prin ridicarea
nivelului amonte, printr-un baraj, fie prin coborârea nivelului aval, prin amplasarea
centralei subteran, fie prin combinarea celor două soluţii precedente (ca în cazul CHE
Lotru, CHE Argeş)

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.2. Instalaţii de producere a energiei electrice

Centrale nuclear-electrice CNE - reprezintă o variantă de centrale

termoelectrice în care energia termică este produsă în reacţiile de fisiune nucleară
care au loc în reactoare care conţin combustibil nuclear.
Soluţia frecvent aplicată constă în două circuite de fluid separate: un circuit
primar de apă şi un circuit secundar de apă-abur, între care are loc un transfer de
energie prin intermediul unui schimbător de căldură.
Energia termică degajată în reactorul nuclear în urma reacţiei în lanţ
încălzeşte apa care circulă în conturul primar (reactor-schimbător de căldură) până la
temperatura de 255...275 oC; pentru a nu se produce fierberea, circulaţia în conturul
primar are loc la presiune ridicată (peste 107 N/m2). În schimbătorul de căldură,
căldura este cedată fluidului care circulă în circuitul secundar, obţinându-se abur la
temperatura de 250...260 oC şi presiunea de circa 12·105 N/m2.
Începând cu conturul secundar, procesul de producere a energiei electrice
este similar celui din centralele termoelectrice. De remarcat că în circuitul primar apa
este radioactivă, ceea ce impune măsuri de protecţie biologică.
Singura CNE din România este cea de la Cernavoda.

8
 1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.2. Instalaţii de producere a energiei electrice

Centrale electrice

Instalaţia electrică a unei centrale electrice cuprinde:

- generatorul electric
- echipamentul electric auxiliar necesar

Energia electrică obţinută la tensiunea de ieşire a generatorului (6, 10 kV), în

curent alternativ, nu poate fi transferată în mod economic la distanţe mari, fiind
necesar un echipament electric (staţie de evacuare a energiei) care să ridice mult
tensiunea de lucru.
Instalaţiile de producere a energiei electrice aparţin furnizorului de energie
electrică

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.3. Instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice

Energia electrică produsă în centralele electrice este transmisă spre

consumatori prin reţele electrice, constituite din linii electrice şi echipamente
specifice (staţii de transformare ridicătoare şi coborâtoare de tensiune, staţii de
conexiuni).
Transmiterea energiei electrice spre consumatori se face la diferite niveluri
(trepte) de tensiune stabilite pe baza unor criterii tehnico-economice, ţinând seama
de pierderile de energie (direct proporţionale cu puterea vehiculată şi cu lungimea
liniei şi invers proporţionale cu tensiunea, pentru aceeaşi solicitare termică a
conductoarelor) şi de valoarea investiţiilor (care, în domeniul tensiunilor înalte, creşte
proporţional cu pătratul tensiunii).

9
 1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.3. Instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice

Tensiunile nominale de linie standardizate pot fi grupate în:

- joasă tensiune JT: < 1000 V;

- medie tensiune MT: 10 sau, recomandabil, 20 kV;

- înaltă tensiune IT: 110, 220 kV;

- foarte înaltă tensiune FIT: 400, 750 kV.

1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.3. Instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice

Liniile de transport sunt destinate să asigure vehicularea unor puteri

electrice importante (zeci sau sute de MW) la distanţe relativ mari (zeci sau sute de
km), fiind folosite ca:
- linii de legătură sau de interconexiune între două noduri ale sistemului
electroenergetic;
- linii de transport al energiei electrice de la un nod al sistemului
electroenergetic până la un centru (o zonă) de consum.

Liniile de distribuţie au o configuraţie mai complexă şi asigură vehicularea

unor puteri relativ reduse, pe distanţe mai scurte şi la un ansamblu limitat de
consumatori din zona de consum.
Din punct de vedere constructiv, liniile electrice se realizează sub formă de
linii electrice aeriene (LEA), montate pe stâlpi, sau linii electrice în cablu (LEC),
pozate subteran.
Instalaţiile de transport şi distribuţie a energiei electrice aparţin furnizorului
de energie electrică.

10
 1.2. SISTEMUL ELECTROENERGETIC

1.2.3. Instalaţii de transport şi distribuţie a energiei electrice

Obs.:

- Delimitarea liniilor de transport şi distribuţie după valoarea tensiunilor

nominale nu este netă. Astfel, tensiunile liniilor de transport sunt, de regulă, 400 şi
220 kV şi mai rar 110 kV, iar reţelele de distribuţie ale furnizorului pot avea tensiunile
nominale 0,4, 10, 20 kV, mergând până la 110 kV sau chiar 220 kV (în cazul marilor
consumatori).
- Noţiunea de distribuţie este, de asemenea, relativă. În cazul unui
consumator există totdeauna o reţea de distribuţie a energiei electrice până la
punctele destinate alimentării receptoarelor, de unde încep instalaţiile de utilizare
propriu-zise. Secţiile de producţie sau grupuri de receptoare pot fi privite drept
consumatori în cadrul instalaţiilor electrice ale unei întreprinderi.

1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC ÎN ELEMENTELE

INSTALAȚIEI ELECTRICE

Un curent electric de intensitate I prin elementele reţelei are efecte atât asupra
acestora, cât şi asupra organismelor vii şi a altor elemente care vin în contact cu
reţeaua. Efectele curentului electric trebuie avute în vedere la proiectarea şi
exploatarea instalaţiilor electrice

1.3.1. Efectele asupra reţelei

- constau în: pierderi de putere activă, căderi de tensiune, solicitări mecanice,

fenomene la deconectare, tensiuni induse, perturbaţii electromagnetice în
funcţionarea unor receptoare.

Pierderile de putere activă sunt direct proporţionale cu pătratul valorii efective a

intensităţii curentului şi cu rezistenţa R a căii de curent parcurse

(k = 1 în c.a. monofazat, k = 3 în c.a. trifazat), având drept consecinţă încălzirea

elementelor componente ale căii de curent şi solicitarea termică a izolaţiei acestora;

11
 1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC ÎN ELEMENTELE
INSTALAȚIEI ELECTRICE

Căderile (pierderile) de tensiune, în lungul reţelei, sunt direct proporţionale cu

valoarea efectivă a intensităţii curentului şi cu impedanţa Z a căii de curent parcurse

conducând la diminuarea tensiunii la bornele elementelor alimentate;

Solicitările mecanice ale căilor de curent şi ale suporţilor acestora au loc datorită
câmpului magnetic propriu al conductoarelor parcurse de curent rezultând:

- forţe electrodinamice care se manifestă între două conductoare parcurse

de curent, asupra unei spire sau asupra unei bucle formate de un conductor;
- forţe electromagnetice care se exercită între un conductor parcurs de
curent şi un corp feromagnetic învecinat.
Forţele sunt proporţionale cu pătratul intensităţii curentului. În curent
alternativ, forţele sunt pulsatorii, oscilând, cu dublul frecvenţei curentului, între zero şi
valoarea maximă

1.3. EFECTELE CURENTULUI ELECTRIC ÎN ELEMENTELE

INSTALAȚIEI ELECTRICE

Solicitările mecanice prezintă importanţă în cazul curenţilor de defect (în

particular, scurtcircuit). În cazul curentului de scurtcircuit asimetric (de intensitate Isc),
datorită componentei aperiodice, valoarea iniţială a curentului poate atinge 2,5  Isc
(curent de lovitură)
Efecte negative asupra aparatelor de comutaţie, datorită arcului electric la
deconectare.
Inducerea de tensiuni electromotoare sau elemente rămase încărcate
capacitiv în circuite deconectate pot influenţa unele receptoare sau pot constitui un
pericol pentru personalul de exploatare.

- alte efecte ...

Efecte asupra elementelor combustibile, inflamabile sau explozive
- poate apărea riscul producerii de incendii sau explozii, datorită următoarelor
fenomene:
- supraîncălzirea excesivă a căilor de curent;
- descărcări electrice (scânteie, arc electric)
- atunci când elemente combustibile, inflamabile sau explozive sunt
în contact cu elementele reţelei sau în vecinătatea acestora

12
 1.4. CONTACTUL ACCIDENTAL AL ELEMENTELOR
INSTALAȚIEI ELECTRICE CU ORGANISMUL UMAN

1.4.1. Efectele curentului electric asupra organismului uman (şi al altor fiinţe)

Stabilirea (trecerea) unui curent electric prin organismul uman sau prin
corpul animalelor poate determina:
- şocuri electrice (care pot deveni periculoase), determinate de potenţialele
elementelor conductive cu care organismul vine în contact (de diferenţa de potenţial
aplicată organismului) şi fiind independente de intensitatea curentului prin elementele
reţelei;
- arsuri sau metalizarea pieii, determinate în principal de acţiunea arcului electric
care apare la întreruperea voită sau accidentală a unui circuit.

Organismul uman poate fi expus accidental acţiunii curentului electric

Dacă organismul uman este supus unei diferenţe de potenţial, se constată
apariţia unui curent electric în circuitul astfel format, ceea ce demonstrează
conductibilitatea organismului.

1.4. CONTACTUL ACCIDENTAL AL ELEMENTELOR

INSTALAȚIEI ELECTRICE CU ORGANISMUL UMAN

1.4.2. Impedanţa corpului

Corpul omenesc – conductor specific – conductor electrobiologic

Diferitele părţi ale corpului – cum sunt pielea, sângele, ţesuturile musculare
şi alte ţesuturi şi articulaţii – prezintă pentru curentul electric o anumită impedanţă
compusă din elemente rezistive şi capacitive.

Zp – impedanţa pieii,

Zi – impedanţa ţesuturilor interne,

Zt – impedanţa totală.

Obs.: - Impedanţa organismului nu este constantă ci depinde de mai mulţi factori

cum sunt: parametrii circuitului electric, starea fizică şi psihică a organismului,
condiţiile de contact cu elementele aflate la potenţiale diferite.
- Impedanţa internă (în principal, rezistivă) a elementelor conductoare din
organism este relativ redusă (200 ... 500 ) şi depinde în principal de traseul (calea
de închidere) a curentului prin corp.

13
 1.4. CONTACTUL ACCIDENTAL AL ELEMENTELOR
INSTALAȚIEI ELECTRICE CU ORGANISMUL UMAN

Cea mai mare pondere în impedanţa corpului revine impedanţei ţesuturilor

externe (pielea – în special epiderma), adică impedanţei de contact la intrarea şi la
ieşirea curentului.
Valoarea acestei impedanţe depinde de tensiunea de contact, de frecvenţă,
de durata trecerii curentului electric, de suprafaţa şi de presiunea de contact, de
umiditate şi de temperatură.
Ea poate varia între peste 100000  (pentru piele uscată, curată, fără fisuri
şi o suprafaţă de contact mică) şi câteva sute de ohmi (în cazul contactului pe o
suprafaţă mare, cu mâinile umede, cu fisuri sau acoperite cu substanţe conductive).
În analiza şi calculul instalaţiilor de protecţie a personalului contra acţiunii
curentului electric, se recurge frecvent la un model de calcul simplificat:
- impedanța organismului/corpului uman se consideră o rezistenţă Rh a cărei
valoare se poate considera 1000  (sau, uneori, 3000 ).

1.4. CONTACTUL ACCIDENTAL AL ELEMENTELOR

INSTALAȚIEI ELECTRICE CU ORGANISMUL UMAN

1.4.3. Contactul cu instalaţia electrică

Contactul accidental al persoanelor cu instalaţia electrică poate fi:

- contact direct, cu părţile active ale instalaţiei, aflate sub tensiune în

decursul exploatării instalaţiei;
- contact indirect, cu masele sau alte părţi conductive intrate accidental sub
tensiune.

Tensiunea de contact Uc este tensiunea care există (sau care apare ca

urmare a unui defect de izolaţie sau unei influenţe electromagnetice) între două
elemente conductive accesibile simultan în instalaţia electrică.

Obs.: - În unele referințe bibliografice se utilizează noțiunea de tensiune de

atingere, care este definită ca fiind tensiunea aplicată corpului uman.

14
 1.4. CONTACTUL ACCIDENTAL AL ELEMENTELOR
INSTALAȚIEI ELECTRICE CU ORGANISMUL UMAN

Efectele trecerii unui curent electric (Ih = Uc/Rh) prin organism depind în mod
esenţial de relaţia timp ↔ intensitatea curentului, consecinţele fiind cu atât mai
grave cu cât cele două mărimi au valori mai ridicate.

Numeroase studii au pus în evidenţă valori periculoase şi valori admisibile

ale curentului corespunzătoare diverselor durate de acţiune a curentului.

Având în vedere că valorile intensităţii curentului nu sunt aplicabile direct,

mai ales în cadrul măsurilor preventive de protecţie şi că tensiunea aplicată corpului
este determinată de instalaţia electrică, s-au stabilit anumite valori admisibile pentru
tensiunea de contact în funcţie de durata trecerii curentului, care ţin seama de relaţia
neliniară între tensiune şi curent.

1.5. CONTACTUL ELEMENTELOR INSTALAȚIEI ELECTRICE CU

PĂMÂNTUL

1.5.1. Conductibilitatea electrică a pământului (solului)

În mod normal, în absenţa oricărei legături cu o sursă de curent electric,

pământul (solul) este considerat ca având potenţialul zero, servind drept referinţă pe
scara potenţialelor.
Dacă se realizează un circuit electric în care se inclus și pământul (solul) prin
introducerea a 2 electrozi în sol, se constată:
- apariţia unui curent electric de intensitate Ip care parcurge porţiunea de sol
dintre cei doi electrozi, semnificând prezenţa unei rezistenţe Rp = Up/Ip, suplimentară
faţă de rezistenţa electrozilor; - valoarea intensităţii curentului Ip depinde de natura
solului, de umiditate şi de temperatură, este maximă la distanţa minimă şi scade pe
măsura creşterii distanţei dintre electrozi, până la o anumită distanţă (de ordinul 20
m), după care rămâne aproximativ constantă, chiar dacă distanţa este de ordinul
kilometrilor;
- potenţialul punctelor de pe sol se modifică, variind între o valoare maximă
(pe fiecare electrod) şi zero (la infinit); practic, potenţialul se poate considera nul de la
o anumită distanţă (de ordinul 20 m).

15
 1.5. CONTACTUL ELEMENTELOR INSTALAȚIEI ELECTRICE CU
PĂMÂNTUL

Se pot trage astfel următoarele concluzii:

- pământul (solul) este un conductor specific - un conductor spaţial, în

general neomogen – care, deşi are o rezistivitate superioară cu 8 ... 9 ordine de
mărime celei corespunzătoare metalelor (apropiată de rezistivitatea izolanţilor clasici),
prezintă o rezistenţă a circuitului stabilit prin pământ comparabilă cu cea a metalelor
foarte bune conducătoare de curent la valori apreciabile ale secţiunii acestora;
- rezistenţa circuitului stabilit prin sol este concentrată în principal în
imediata vecinătate a electrozilor de intrare respectiv ieşire;
- conductibilitatea solului este în principal de natură electrolitică, solurile
care conţin cea mai mare cantitate de electrolit disolvat (de exemplu, teren arabil,
teren argilos, humus, suficient de umede) fiind cele mai conductive, în timp ce terenul
nisipos sau pietros se apropie de izolanţi

1.5. CONTACTUL ELEMENTELOR INSTALAȚIEI ELECTRICE CU

PĂMÂNTUL

Consecinţă:
- în anumite situaţii, pământul poate fi folosit drept conductor în sistemele de
transfer a energiei electrice;
- contactul simultan al unor persoane sau altor organisme vii cu două puncte
de pe sol aflate la potenţiale diferite sau cu elemente conductive din instalaţiile
electrice, aflate la un potenţial diferit de zero, şi cu pământul poate avea drept rezultat
producerea de accidente prin trecerea curentului electric prin organism .

1.5.2. Contactul electric cu solul

Punerea la pământ a unui element conductiv dintr-o instalaţie electrică =

stabilirea unui contact electric accidental cu pământul, ca urmare a unui defect în
instalaţie (defect de izolaţie sau ruperea unui conductor), a unui element conductiv
aflat în mod normal sub tensiune
Legarea la pământ a unui element conductiv dintr-o instalaţie electrică
reprezintă stabilirea intenţionată a unui contact electric cu pământul, prin intermediul
unor electrozi special destinaţi acestui scop, constituind o priză de pământ.

16
 1.5. CONTACTUL ELEMENTELOR INSTALAȚIEI ELECTRICE CU
PĂMÂNTUL

Legarea la pământ de exploatare se referă la elemente conductive care fac

parte din circuitele curenţilor de lucru şi urmăreşte asigurarea unui anumit mod de
funcţionare a instalaţiilor.
Legarea la pământ de protecţie are drept obiect elementele conductive
care nu se află în mod normal sub tensiune, dar care ar putea intra accidental sub
tensiune; scopul principal constând în dirijarea în pământ, în condiţii de siguranţă, a
curenţilor de defect în urma deteriorării sau conturnării izolaţiei.
Instalaţie de legare la pământ = ansamblul format din electrozi îngropaţi în
pământ, legaţi conductiv între ei (prize de pământ), şi conductoare de legare la
pământ, care fac legătura între aceşti electrozi şi echipamentele electrice din
instalaţie.
Contactul electric cu solul al unei persoane poate avea loc direct sau prin
intermediul unor elemente conductive aflate în contact cu pământul (de exemplu,
conducte de apă sau elemente metalice ale construcţiei).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1. D. Comşa, ş. a. – Proiectarea instalaţiilor electrice industriale, Ed. did. şi ped., Bucureşti, 1983;
2. P. Dinculescu, F. Sisak – Instalaţii şi echipamente electrice, Ed. did. şi ped., Bucureşti, 1981;
3. S. Darie, I. Vădan - Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, UT Press, Cluj, 2000
4. P. Dinculescu - Instalaţii electrice industriale de joasă tensiune, Ed. MatrixRom, Bucureşti, 2003
5. Jan Ignat – Reţele electrice de joasă tensiune, Ed. Matrix Rom, Bucureşti, 2003;
6. * * * – Normativ pentru proiectarea, execuția şi exploatarea instalațiilor electrice aferente
clădirilor, indicativ I7 – 2011;
7. * * * – Ghid de bună practică pentru proiectarea instalaţiilor de iluminat/protecţie în clădiri”,
indicativ GEx 12-2015;
8. ICEMENERG – Normativ pentru proiectarea şi execuția instalaţiilor cu tensiuni până la 1000 V
c.a. şi 1500 V c.c., I 7/2002;
9. ICEMENERG – Ghid pentru instalatii electrice cu tensiuni pana la 1000 Vc.a. si 1500 Vc.c., GP
052-2000;
10. Schneider Electric – Manualul instalaţiilor electrice, 2007.

17