Apavaloaei Laurentiu

Clasa a XI a A FR

Limba Latina

Tema 1

1.De la republica la imperiu.

Imperiul Roman este unul dintre cele mai mari și mai puternice state ale lumii antice. Istoria Romei
cuprinde trei mari epoci: perioada regalității (de la întemeiere până la 509 î.Hr.); republica (509 i.Hr.-27
i.Hr.) și imperiul (până la căderea cetății în mâinile lui Odoacru, în 476).

Potrivit legendei, Roma a fost fondată în 753 î.H. de descendenții tronului Enea, Romulus și Remus. Până
la întemeierea republicii, orașul-stat Roma a fost condus de 7 regi latini și etrusci. Numai Pompilius (715-
673 î.Hr.) a pus bazele principalelor instituții civile și a legiferat practicile religioase.

Regii etrusci, care au venit la domnie în sec. 7 î.Hr., au dus o politică de expansiune și o mare parte din
Latium a intrat sub stăpânirea Romei. Tot aici s-au constituit Capitoliul și Vechiul Forum. Tarquinius
Superbusa a fost ultimul rege roman. După ce fiul său Sextus a necinstit-o pe Lucretia, Senatul roman a
decretat că Roma nu trebuie să mai aibă regi. Republica romană (509 î.Hr.) era condusă de un senat și de
magistrați, mai târziu consuli, aleși anual de un senat format din patricieni. În sec. 5 î.Hr., după revolta
plebilor, sunt admiși la guvernare repezentanții acestora, tribunii.

În timpul republicii, Roma a continuat politica de expansiune, cucerind întreaga peninsulă. Pentru
supremație în bazinul Mediteranei, pornește șirul războaielor punice (conflictul cu Cartagina). Cucerește
pe rând, Peninsula Iberica (sec.2 î.Hr.), Macedonia, Grecia, Regatul Pergam, Bitinia, Regatul Pont, Siria,
pe care le transformă în provincii romane. Spre sfarșitul sec. 1 î.Hr., după cucerirea Galiei și a Egiptului,
Roma devine una dintre cele mai mari puteri ale lumii antice. Pe plan intern, se confruntă cu profunde
conflicte sociale (răscoalele sclavilor și războaiele civile)

În 44 î.Hr., Cezar e desemnat tribun pe viață, asumându-și prerogativele ce țin de dictatura personală.
Asasinarea sa a dus la un nou razboi civil. Au loc restructurări constituționale, care culminează cu
instaurarea principatului. Octavian August s-a numit princeps (primul cetațean), iar Senatul i-a dat
titulatura de împarat (27 î.Hr.).

În sec 1-2 imperiul și-a extins granițele, Marea Mediterană devenind Mare Internum. În timpul
Antoninilor (96-192), imperiul atinge apogeul expansiunii teritoriale și al puterii militare. Se întărește
pocesul de romanizare al provinciilor (Dacia, Mesopotania, Armenia). Se construiesc apeducte, drumuri,
bazilici. După această epocă de înflorire, numită și „secolul de aur”, urmează perioada de declin (sec.3).
Se accentuează criza internă sub împaratul Caracalla (211-217). Granițele se prăbușesc sub desele
năvăliri ale triburilor germanice, iar în provinciile din Răsărit sunt invadate de persi.
Într-o jumătate de secol, din 235 pana in 284, s-au perindat peste 25 de împarați la conducere.
Diocletian (284-305) adoptă titulatura de dominus și instaureaza dominatul. Viața economică decade.
Constantin I poate fi considerat al doilea întemeietor al imperiului. A reorganizat sistemul local de
guvernare (prefecturi, dioceze, provincii), a legalizat creștinismul, a mutat capitala la Bizant (numit
Constantinopol în 330). În 335, după moartea împaratului Theodosiu I, imperiul s-a scindat în Imperiul
Roman de Apus (cu capitala la Ravenna) și Imperiul Roman de Răsărit (cu capitala la Constantinopol). În
Apus, sub presiunea atacurilor vizigotilor și vandalilor, imperiul se clătina, Roma fiind cucerită (476) de
către Odoacru, primul rege barbar al Italiei. În Răsărit, statul continua să existe până în sec. 15, sub
denumirea de Imperiul Bizantin.

2.Comentati aforismele : In vino veritas. Post mortem nihil est.Seneca

In vino veritas este un proverb latin, având semnificația: „în vin (se afla) adevărul”.Semnificația acestui

proverb este că atunci când o persoană este in stare de ebrietate, frânele sale inhibitorii sunt relaxate,
astfel aceasta poate dezvălui cu ușurință lucruri pe care nu le-ar spune atunci când e sobrăExpresia se
găsește în Erasmus "Adagia, I.vii.17. Fraza este adesea continuată cu "In vino veritas, în aqua sanitas",
adică "În vin există adevăr, în apă există sănătate".

POST MORTEM (nihil est) – Dupa moarte (nu mai este nimic). – Expresia apartine filozofului stoic Seneca,
cel care refuza sa accepte nemurirea sufletului. În zilele noastre expresia este o manifestare de omagiu
postum, de recunoasterea meritelor unor eroi cazuti pe câmpul de lupta sau la datorie, ale unor
persoane pe nedrept ignorate sau neîntelese în timpul vietii, dar /post mortem/ se initiaza punerea în
valoare a operei lor, a personalitatii lor, se organizeaza comemorari, simpozioane, numele lor putând fi
folosite în toponimia oraselor, denumiri de muzee, conferirea de titluri si decoratii, în semn de
recunostinta /post mortem/.
 Tema 2

1.Realitati romane: Zeii si zeitele romanilor

Principalii zei și zeițe ale romanilor

Jupiter
Stăpânul zeilor și al oamenilor, asemănat cu Zeus din mitologia greacă, protectorul Romei, Zeul Luminii
și tatăl zeilor; are ca simboluri vulturul și fulgerul. Era considerat drept divinitate supremă, dătătoare de
viața și de lumină, care cârmuia cerul și pământul, stăpânea tunetul și trăsnetul, dezlănțuia ploile și
furtunile. Legate de aceste atribute, Jupiter purta o serie de epitete, ca: Fulgurator, Fulminator, Tonans.
Templul său se afla la Roma, pe Capitoliu și, de aici, el a mai căpătat un epitet - Capitolinus. Dar
denumirea cea mai cunoscută care îl desemna era Optimus Maximus ("cel mai bun și cel mai mare"). Ca
ocrotitor al romanilor și al Romei în special, Jupiter era cinstit cu precădere de consulii care intrau în
funcție, de generalii care se întorceau victorioși, de învingătorii în întrecerile sportive, de cei care
împărțeau dreptatea. El era venerat și avea câte un templu în toate orașele Italiei și ale provinciilor

Junona / Juno
Este soția credincioasă a lui Jupiter, simbolizând zeița Lunii. Ca zeiță a Lunii, ea s-a contopit cu Diana,
zeița vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a logodnicilor, de călăuză a mireselor la casa
logodnicului ș.a. O are drept corespondentă în mitologia greacă pe Hera.
Era „patroana protectoare” a orașului Roma fiind venerată pe Capitoliul din Roma

Venus
Venus este numele roman al zeiței grecești Afrodita, zeița dragostei, frumuseții și fertilității. Inițial o
veche divinitate de origine latină, protectoare a vegetației și a fertilității, ea a fost identificată apoi cu
Afrodita. Era consoarta lui Vulcan. Era considerată strămoașa romanilor datorită întemeietorului
legendar, Aeneas, și juca un rol important în multe mituri și festivități romane.
Legenda spune ca “Stâncile Afroditei” se găsesc pe țărmul sudic al insulei Cipru, pe locul unde - potrivit
mitologiei grecești - a căzut în apa mării înspumate organul masculin de reproducere a  zeului Uranus,
amputat de Cronos. Aici s-ar fi născut, din valurile mării învolburate, zeița dragostei Afrodita / Venus.
Marele pictor italian renascentist Sandro Botticelli s-a inspirat din această legendă, pictând tabloul
„Nașterea lui Venus“.

Vulcan (Vulcanus)
Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu Hefaistos din mitologia greacă.
Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era considerat zeul focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se
datora fie faptului că fusese aruncat de Jupiter din înaltul cerului, fiindcă în cursul unei dispute dintre
părintele zeilor si Iuno, el luase apărarea mamei sale, fie faptului că se născuse infirm și, rușinată, Iuno îl
aruncase în mare, de unde a fost luat și crescut de Tethys. Timp de nouă ani Vulcan a trăit într-o grotă
din fundul mării, după care a fost readus în Olimp. Reședința sa de predilecție a rămas însă
vulcanul Etna din Sicilia. Acolo, în atelierele fierăriei lui divine, ucenicii săi - ciclopii - prelucrau fierul și
celelalte metale. Din mâinile dibace ale zeului făurar au ieșit tot felul de obiecte și fenomene minunate:
un tron de aur dăruit Iunonei, armele lui Ahile, lucrate la rugămintea lui Tethys, trăsnetele lui Jupiter,
faimosul colier al Harmoniei etc. Vulcan a fost cel care a ajutat la nașterea Minervei, înlesnind ca zeița să
iasă din capul divinului ei tată. Zeul Vulcan a fost cel care a modelat, din țărână, trupul Pandorei. Vulcan
a fost cel care l-a țintuit și pe Prometeu de muntele Caucasus. Deși înzestrat cu un fizic urât, Vulcan era
considerat soțul unei grații, dar de cele mai multe ori era considerat soțul lui Venus. Lui Vulcan îi sunt
atribuiți mulți copii

Saturn
Saturn (în latină Saturnus) a fost o veche divinitate de origine italică, care patrona muncile agricole și
roadele pământului. El a fost identificat de-a lungul timpului cu titanul Cronos, din mitologia greacă.În
evul mediu el era cunoscut ca fiind zeul roman al agriculturii, justiției și dreptății; în mâna stângă avea o
seceră, iar in mâna dreaptă avea spice de grâu. Numele mamei sale era Helen sau Hel. Soția
lui Saturn era Ops (echivalenta română a lui Rhea). Saturn a fost tatăl lui Ceres, Jupiter si Veritas, printre
alții. Saturn avea templul pe Forum Romanum, care conținea trezoreria regală.

Minerva
Zeiță cunoscută la etrusci și la greci. Minerva era patroana înțelepciunii. Împreună cu Jupiter și cu
Junona formau o triadă divină. O are corespondentă în mitologia greacă pe Athena (spre deosebire
de Ares, zeul războiului nedrept și al violenței). S-a născut din capul lui Jupiter / Zeus după ce mama ei a
fost înghițită de către acesta și a ales să rămână pe veci fecioară. Este de asemenea zeița artelor și a
meșteșugurilor patronând deopotrivă mobilitatea minții, era pentru romani și inventatoarea
construcțiilor navale.

Mercurius
Mercurius (sau Mercur) este un zeu în mitologia romană. Corespondentul său din mitologia greacă
este Hermes (ambii mesageri/soli ai zeilor).Primul său templu la Roma (pe colina Aventin) a fost clădit în
anul 495 î.C. La fel ca și Hermes, Mercur era și zeul comerțului/negustorilor.În Imperiul Roman Mercur
era în provinciile celților și germanilor un zeu adorat, probabil prin identificarea lui cu un zeu autohton
cu un nume asemănător, dovadă fiind diferitele nume acordate zeului.După numele Mercur a fost
denumită ziua a treia a săptămânii Mercurii (miercuri). Carateristicile zeului: toiag, coif și încălțăminte cu
aripi.

2.Comentati aforismele: Timeo Danaos et dona ferentis- Vergilius, Dubito,ergo cogito;cogito ergo sum.

Timeo Danaos et dona ferentis- Vergilius

TIMEO DANAOS ET DONA FERENTES (lat.) mă tem de danai chiar și când aduc daruri – Vergiliu, „Eneida”,
II, 49. Cuvintele prin care marele poet troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe concetățenii săi să nu
introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei pe țărm și în care se aflau Odiseu și luptătorii lui.
Dubito,ergo cogito;cogito ergo sum.

“Cogito, ergo sum” este o expresie latinească însemnând “Cuget, deci exist”. Autorul ei este filosoful
francez Rene Descartes, iar faptul că memoria culturală a păstrat-o în limba latină se explică prin faptul
că, la vremea respectivă, adică în secolul al XVII-lea, cand a trăit si si-a conceput opera Descartes,
savanţii îşi scriau lucrările în această limbă de prestigiu a antichităţii.

În lucrările sale – Discurs asupra metodei şi Principia philosaphiae – Descartes expune principiul de bază
al gândirii şi doctrinei sale filosofice, care, în formă completă, este: “Dubito, ergo cogito, cogito, ergo
sum” – “Mă îndoiesc, deci gândesc, gândesc, deci exist”. Este uşor de înţeles că, din perspectiva
filosofului francez, adevărul există numai în măsura în care raţiunea, aflată la baza întregii vieţi
spirituale, îl recunoaşte ca fiind evident. În plus, Descartes considera că, iniţial, singura certitudine a
fiinţei umane este aceea a propriei existente (conştiinţa de sine), asociată posibilităţii de a cugeta şi de a
pune sub semnul îndoielii metodice tot restul. Prin urmare, potrivit viziunii carteziene, omul este
“pierdut” într-o lume nesigură, în care, la început, doar “eroarea” este o certitudine. Numai că, pentru
savantul francez, scepticismul nu este o atitudine viabilă. Astfel încât, “îndoiala”metodică este o
“datorie” voluntară, raţională şi activă, al cărei scop este de a ajunge la certitudini, pe baza cărora poate
fi reconstruită o lume sigură, morală şi dreapta, în care indiviul să fie liber şi responsabil, sistem de
gândire care nu exclude prezenta şi rolul divinităţii, prin simplul fapt că omul “gândeşte” asupra
existentei sale.