Integrarea sociala

1. Introducere

Educaţia Montessori urmăreşte un scop ambiţios: să ajute la dezvoltarea

copilului într-o fiinţă umană adultă completă, confortabilă cu sine, cu societatea
şi cu umanitatea în ansamblul ei. În timp ce abordarea tradiţională a educaţiei-
care predomină în zilele noastre- rămâne concentrată pe transmiterea unor
blocuri prescrise de cunoştinţe, abordarea Montessori se concentrează pe
susţinerea şi sprijinirea procesului natural de dezvoltare a fiinţei umane. Acest
lucru se realizează prin înţelegerea faptului că fiinţa umană complet dezvoltată
are, astfel, o mai mare predispoziţie către a învăţa lucrurile de care are nevoie
pentru a deveni un membru integrat în societate, care contribuie corespunzător.
Esența fiinţei umane- dezvoltarea caracterului şi integrarea personalităţii în
ansamblu- sunt abordate, tradiţional, ca valori care trebuie insuflate în copil.
Rezultă, astfel, copii care sunt plictisiţi sau stresaţi şi o societate cu niveluri de
boli mintale în creştere. Astăzi, ca şi acum un secol, educaţia este văzută, pe
bună dreptate, ca un mijloc de a ataca sărăcia, inegalitatea, comportamentul
anti-social şi alte tare ale societăţii. Înainte de naştere, embrionul îşi ghidează
propria dezvoltare. Problema fundamentală a educaţiei tradiţionale este lipsa
încrederii în copil pentru a-şi ghida în continuare propria dezvoltare—şi de a
ghida educatorii în sprijinirea acestei sarcini. Educaţia Montessori începe cu
înţelegerea că rolul adultului este de a ajuta la descătuşarea puterilor de
dezvoltare existente din naştere. Copilul, din cele mai timpurii momente ale
vieţii, deţine energii constructive care îi ghidează formarea minţii şi
coordonarea corpului. Abordarea Montessori a fost dezvoltată fără idei
preconcepute privind modalitatea cea mai bună de a ajuta copilul în călătoria sa
spre a deveni adult.

Integrarea socială reprezintă sistemul în care indivizii funcţionează spre

interesele grupului şi apoi spre interesele proprii.
Fiecare individ are nevoia de apartenenţă la un grup; ajută la echilibrul psihic al
fiecărui individ.

Suntem o persoană socială încă de la naştere, iar prima este familia.

Procesul social ne arată că avem nevoie să îi cunoaştem pe cei din jur, trebuie
să învăţăm pentru a ne împrieteni; nu ne naştem cu abilitatea socială, aceasta se
învaţă.

Conform Mariei Montessori, copilul preia mult mai uşor cultura, civilizaţia,
obiceiurile, apartenenţa socială, iar tendinţele sociale îl ajută la dezvoltarea
socială (comunicarea, explorarea, mişcarea, repetiţia, orientarea).

Perioadele sensitive sunt şi ele legate de dezvoltarea socială: limbajul, relaţiile

sociale.

2. Aspecte generale privind dezvoltarea socială

De asemenea, Maria Montessori pune accent pe mediul pregătit: fiecare copil

are nevoie de acesta pentru a învăţa abilităţile sociale, el are nevoie de reguli
sociale, dar nu foarte multe, pentru a nu îl îngrădi. Copilul trebuie să devină o
persoană înainte de a fi parte integrantă a unui grup.

În pedagogia Montessori, întâlnim grupuri mari, de vârste diferite: se observă

acţiuni diferite, cei mici învaţă de la cei mari, cu cât întâlnesc mai multe
persoane diferite, cu atât învaţă mai multe.

– încrederea de bază, începe de acasă – primită de la membrii familiei, în

special de la mamă, cu cât este mai puternică, cu atât copilul are mai multă
încredere în el. Este important să acordăm timp suficient copilului pentru
dezvoltarea sa.

– dezvoltarea independenţei: vrea să facă totul singur, după ce se va dezvolta în

mod natural; li se dezvoltă stima de sine şi devin independenţi; copiii au
încredere în ei înşişi; cu cât copilul are încredere în sine, cu atât pot forma
grupuri care să funcţioneze mai bine. Copiii învaţă şi capătă independenţă
fizică, psihică  şi intelectuală.
 – respectul pentru ceilalţi: în mediul Montessori, copiii învaţă să ducă
materialul folosit la locul lui, astfel îi respectă pe cei din jur; ei învaţă să îşi
controleze impulsurile, să aştepte şi să respecte concentrarea altor copii. Prin
lecţile de graţie şi curtoazie, copiii devin mai răbdători.

– activitatea: alegerea de a fi activ, de a se concentra, de a se disciplina cu ei

înşişi astfel îşi dezvoltă abilităţile motorii.

– dezvoltarea voinţei şi luarea decizilor: faptul că există câte un material din

fiecare, astfel îi ajută la dezvoltarea voinţei.

– concentrarea: materialele şi activităţile au ca scop concentrarea; activităţile

de viaţă practică sunt baza pentru formarea concentrării, iar prezentările sunt
gândite pentru dezvoltarea concentrării.

– empatie şi percepte morale: avem nevoie de ele atunci când interacţionăm cu

alte persoane. Se dezvoltă şi imaginaţia: copiii îţi imaginează cum este să fii în
locul celuilalt.

– comunicarea: avem nevoie de limbaj pentru a comunica; limbajul nonverbal

este foarte important, dăm posibilitate copiilor de a folosi limbajul oral în cadrul
ariei de limbaj; de la adulţi copiii preiau subiecte de discuţie.

– libertatea: în mediul Montessori copilul îşi alege locul unde doreşte să stea;
are libertatea de a mişca mesele sau scaunele oricând doreşte.

3. Planurile de dezvoltare:

1. Planul 0-6 ani: planul de bază pentru dezvoltarea socială. Aici copilul deţine o
mare putere- mintea absorbantă.aici învăţarea pur şi simplu se întâmplă, copiii
absorb şi astfel are loc dezvoltarea personală. Copilul îşi dezvoltă inteligenţa
prin intermediul simţurilor, ei clasifică, iar simţul ordinii îi ajută foarte mult.
2. Planul 6-12 ani: senzitivitatea – nevoia de a face parte dintr-un grup. Aici
copilul deţine mintea raţională, gândeşte logic, începe să pună întrebări pentru a
afla de ce se întâmplă anumite lucruri. Moralitatea este foarte importantă în
această perioadă, se dezvoltă codul etic. Încep să facă parte dintr-un grup, au
 nevoie să aibă prieteni, să vorbească, să împartă idei. Aici se dezvoltă şi
gândirea menirii cosmice: înţelege că el are un rol în lume, se dezvoltă ideea de
ce-şi doresc ei în viaţă, se gândesc chiar şi la o meserie.
3. Planul 12-18 ani: practicarea responsabilităţii sociale; aici copiii au un sistem
propriu format. Se dezvoltă independenţa, vor să ia singuri decizii în viaţa lor,
trebuie lăsaţi să fie independenţi.
4. Planul 18- 24 ani: înţelegerea fiinţei umane ca o caracteristică socială; înţelege
care este rolul său în întreaga civilizaţie, caută echilibrul; comportament plin de
respect, de cooperare, de a împărţi.

4. Factori negativi care împiedică dezvoltarea socială

 Unul dintre factorii care pot împiedica dezvoltarea socială poate fi chiar
adultul, aflat în preajma copilului. Unul dintre aspectele prin care el ar putea
împiedica ar fi ca nu reuşeşte să ghideze anumite reguli. De asemenea, acesta ar
putea influenţa voinţa copilului, nelăsându-l să ia propriile decizii.

Ca şi bun educator, trebuie să dăm dovadă că avem încredere în copil, iar dacă
această încredere nu există, putem împiedica această dezvoltare a copilului.

De asemenea, dacă adultul nu oferă copiilor libertatea necesară de explorare,

acest fapt îi poate dăuna. Dacă adultul vede că nu îi mai poate controla, recurge
la dese activităţi de grup, care ar putea afecta dezvoltarea socială.

Un alt factor negativ ar putea fi chiar copilul în sine dacă prezintă anumite
devieri sau dacă îi lipseşte atenţia necesară concentrării.

5. Sfaturi necesare pentru părinţi pentru a susţine comunitatea

 activităţi concrete la care să se implice;

 să aducă diverse obiecte pentru clasă;
 să ofere vizite la locul lor de muncă, dacă lucrează, de exemplu, într-o fabrică;
 să vină să le vorbească copiilor despre meseria lor, de exemplu dacă sunt
medici, pompieri;
 să participe şi să contribuie la anumite ritualuri de aniversare;
 să conştientizeze faptul că există o singură comunitate, şi nu două comunităţi
diferite, se referă la comunitatea de acasă şi cea de la grădiniţă;
 să avem discuţii individuale cu părinţii;
 să trimitem frecvent info părinţilor în legătură cu anumite aspecte.

6. Principiile de bază de la care porneşte metoda Montessori pentru

dezvoltare

– Crearea unui mediu cât mai natural, asemănător din viaţa de familie,
stimulativ, cu materiale specifice care să ajute la dezvoltarea copilului, un
mediu în care copiii sunt lăsaţi să înveţe ceea ce au nevoie în ritm propriu, iar
copiii să simtă plăcerea de a învăţa, de a descoperi în mod spontan ceea ce
doresc să afle.

– Oferirea copiilor mici libertatea de a căuta soluţii pentru problemele lor, fără a
interveni şi a oferi soluţii. Astfel, le oferim practic prilejuri de a-şi dezvolta
aptitudinile de învăţare, de a rezolva probleme la vârsta fragedă, atât cognitive,
cât şi sociale, pregătindu-i pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii şi încurajând
dezvoltarea socială.

– Observarea copilului care acţionează în acest mediu, astfel conturându-i-se

potenţialul fizic, mintal, spiritual şi emoţional.

– Copilul şi învăţarea se situează pe primul loc, predarea şi curriculumul pe

locul doi. Rolul cadrului didactic este de a cunoaşte nevoile de dezvoltare ale
fiecărui copil, de a-i pune la dispoziţie un mediu adecvat, oportunitatea de a se
dezvolta la potenţialul maxim şi libertatea de a găsi soluţii.

Cadrul didactic trebuie să înţeleagă nevoia copilului de a relua iarăşi şi iarăşi o

activitate, să recunoască nevoia de mişcare fizică a acestuia, să stabilească
rutine, să arate respect pentru copii, să ofere prin exemplul propriu o conduită
de disciplină şi de ordine în activitatea cu materialele Montessori.

– Materialele pentru dezvoltare

Materialele pentru dezvoltare, special proiectate sunt cele ce invita copiii să se
angajeze în activitatea de învăţare pe care o aleg ei, învăţând prin descoperire,
cu ajutorul materialelor, exersându-şi şi dezvoltând capacitatea de concentrare a
atenţiei, motivaţia intrinsecă, autodisciplina şi controlul de sine, obişnuindu-l cu
învăţarea ce va dura apoi toată viaţa.

Activitatea copiilor cu materialele Montessori determină o concentrare

deosebită a atenţiei – polarizarea acesteia, iar odată încheiată activitatea copilul
are pe chip expresia fericirii, a automulţumirii că a reuşit să „descopere” un nou
adevăr.

Montessori remarca următoarele: „aşa cum pentru a trasa un cerc exact este
necesar să se fixeze un compas în centru, aşa şi în dezvoltarea copilului
concentrarea este punctul esenţial”. Copilul este o fiinţă orientată spre creştere
şi dezvoltare, îndreptată către viaţă, capabilă să folosească în mod constructiv
zestrea genetică şi transgeneraţională cu care vine în această lume.

7. Valorile Montessori

În alternativa Montessori se respectă personalitatea şi independenţa copilului,

sunt respectate legile naturale de dezvoltare a spiritului uman şi se asigură
dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, emoţional, spiritual.

Pedagogia Montessori nu plasează copilul în centrul atenţiei, ci pe fiecare copil

în parte; punctul de plecare nu este metoda de educare, ci această metoda este
consecinţa faptului de a asista la dezvoltarea fenomenelor psihologice rămase
neobservate şi necunoscute.

Lucrarea Mariei Montessori, „Descoperirea copilului”, copilul cu natura sa

specifică, a făcut posibilă instituirea unei educaţii care să fie pe măsura fiecărui
copil şi să ajute efectiv copilul. Copilul are libertatea să decidă: ce să înveţe, cu
cine să înveţe, unde să înveţe, cât timp să înveţe în acord cu tezele autoarei. În
educaţia Montessori educatoarea direcţionează energiile copiilor, nu corectează
niciodată, nu intervine în munca copiilor, ci observă pentru a şti ce să facă pe
mai departe.
Secretul oricărui cadru didactic bun este de a ajuta copiii să se concentreze nu
pe obţinerea unor performanţe apreciate prin calificative, ci pe dezvoltarea unei
dorinţe fundamentale pentru învăţare, în perfect acord cu ceea ce Alvin Toffler
remarca – „analfabetul de mâine nu va fi cel care nu ştie să citească, ci va fi cel
care nu a învăţat cum să înveţe”.

8. Încheiere

 Metoda Montessori porneşte de la premisa: copilul vine pe lume echipat cu tot

ceea ce are nevoie pentru a supravieţui, iar rolul adultului este de a fi ghidul
copilului în această aventură a cunoaşterii. Adultul trebuie să observe şi să
înţeleagă copilul, să fie lângă el în mod empatic şi să îi permită să facă propriile
sale alegeri.

În viziunea Mariei Montessori, copilul este „fiinţa divină, dar neînţeleasă”, iar
despre educaţia acestora afirmă că ar trebui „să nu-i educăm pe copiii noştri
pentru ziua de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari şi nimic nu
ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze”.

Metoda Montessori demonstrează că, întoarcerea la scopul real al educaţiei

reprezintă nu doar o alternativă, dar este şi un mod de viaţă, un mod de a gândi
despre natura inteligenţei oamenilor, un mod de a hrăni şi inspira creativitatea,
curiozitatea, autocontrolul, stăpânirea de sine, imaginaţia, care transformă
educaţia copiilor în cea mai importantă menire a educatorului.