Sunteți pe pagina 1din 6

Terapia tulburării hiperkinetice cu deficit de atenție la copii

Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este o tulburare


caracterizată prin simptome ca lipsa de atenție și/sau impulsivitate-hiperactivitate,
simptome care pot avea un impact important asupra comportamentului și
performanței, atât la școală, cât și acasă. La aproximativ 80% dintre copiii cu
această afecțiune, simptomele persistă în adolescență și pot continua până la
maturitate. Efectele ADHD-ului au un impact semnificativ asupra individului pe
tot parcursul copilăriei, dar și ca adult; persoanele afectate tind să aibă un statut
profesional scăzut, relații sociale sărace și sunt mai susceptibile de a comite
infracțiuni și de a utiliza substanțe care dau dependență. Părinții și frații sunt
afectați, de asemenea, ca urmare a problemelor comportamentale asociate.
Numeroase studii au arătat că managementul adecvat poate ameliora simptomele
ADHD-ului, ajutând copiii și familiile lor să depășească povara acestei tulburări.
Opțiunile de management includ: strategii educaționale care ajută copilul și
adolescentul să-și atingă potențialul academic în școală și universitate; terapii
care să contribuie la modificarea comportamentelor problematice;
farmacoterapia, care s-a dovedit a fi foarte eficientă pentru controlul pe termen
lung al simptomelor de bază.
Cuvinte-cheie: tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate, tulburare
comportamentală, terapie comportamental-cognitivă
Abstract:
Attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD) is characterized by symptoms as
the absence of mind and/or impulsivity-hyperactivity which can significantly
impact on many aspects of behavior and performance, both at school and at
home. In 80% of children with ADHD, symptoms persist over adolescence and
may even continue into adulthood. The effects of ADHD significantly impact the
individual throughout childhood and well into adult life, especially if it’s not well
managed; people with ADHD tend to have a lower occupational status, poor
social relationships, and are more likely to commit crime and develop substance
abuse. Parents and siblings also suffer as a result of the behavioral problems
associated with ADHD. Numerous studies have shown that appropriate
management can significantly impact the symptoms of ADHD and thus help
children and their families overcome the burden of this disorder. Management
options include: educational strategies which help the child and adolescent
achieve academic potential at school and college; behavioral treatments aimed at
teaching the child, parents and teachers how to modify problem behaviors;
pharmacotherapy, which has been shown to be highly effective for the long-term
control of core symptoms.
Keywords: attention-deficit/hyperactivity disorder, behavioural disorder,
behavioral cognitive therapy
Cuprins articol

1. Introducere
2. Diagnostic și prognostic
3. Măsuri non-farmacologice
4. Terapia farmacologică
5. Concluzii
6. Bibliografie

Introducere [1-6]

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) se caracterizează prin


prezența unui grad crescut de impulsivitate, hiperactivitate și lipsă de atenție:
„impulsivitatea” se referă la acțiuni premature, negândite anterior;
„hiperactivitatea” implică mișcarea și schimbarea excesivă a poziției corpului;
„lipsa de atenție” se referă la un stil dezorganizat care alterează capacitatea de
efort susținut. Se întâmplă foarte frecvent ca simptomele cardinale ale ADHD-
ului la copii să fie comune și altor tulburări de dezvoltare și/sau probleme de
sănătate mintală.
Aceste simtpome includ:
 Nerespectarea regulilor
 Tulburări de somn
 Agresivitate
 Dispoziție fluctuantă, izbucniri emoționale
 Probleme cognitive, analfabetism
 Ticuri motorii
 Lipsa popularității printre colegi
 Neîndemânare
 Limbaj imatur

Hiperactivitatea la un copil preșcolar poate implica activitate extremă, solicitantă


și continuă; copiii de vârstă școlară pot prezenta hiperkinezie mai degrabă în
situații în care se așteaptă calmul, și nu în mod constant; în timpul adolescenței,
hiperactivitatea se poate prezenta ca o frământare excesivă, nu ca mișcare
propriu-zisă. La adulți, aceasta se poate manifesta sub forma  unui sentiment
interior susținut de neliniște. Deficitul de atenție se poate diminua cu vârsta, iar
capacitatea de concentrare poate crește, dar cei afectați de ADHD tind să rămână
în urma celor neafectați ca performanță și sub nivelul așteptat și necesar pentru
realizarea treburilor cotidiene.
Prevalența ADHD-ului pare a fi semnificativ mai mare la băieți decât la fete, în
special la copii. În mod similar, prevalența ADHD-ului este cunoscută că variază
odată cu vârsta. De exemplu, trei studii au arătat scăderi ale prevalenței cu
creșterea vârstei în intervalul de vârstă de 10-20 ani [4], 8-15 ani [5] și 6-14 ani
[6]. Rezultatele studiilor care utilizează criteriile DSM sugerează că prevalența
acestei afecțiuni este cel puțin la fel de mare în țările UE, ca și în SUA (unde se
estimează că 1 din 20 de copii sunt afectați). Anumite populații pot avea o
prevalență mai mică a simptomelor ADHD-ului (de ex. Islanda, Australia, Italia
și Suedia) pe când în altele a fost raportată o prevalență mai mare – Ucraina
(19,8%).
Diagnostic și prognostic

Criteriile pentru diagnosticarea ADHD-ului conform DSM-IV-TR includ [1]:


1. A sau B – șase sau mai multe dintre următoarele simptome care persistă
minimum 6 luni, simptome care împiedică adaptarea și nu corespund
gradului de dezvoltare a copilului:

A. Deficit de atenție:
 Nu reușește să fie atent la detalii sau face greșeli din neglijență la școală
sau în cadrul altor activități
 Are dificultăți în a-și menține atenția concentrată pe diverse sarcini și
jocuri
 Deseori când i se vorbește direct pare să nu audă
 Nu reușește să ducă la capăt o instrucțiune: nu poate finaliza o sarcină,
temă etc. (nu din cauza comportamentului de opoziție sau incapacității de a
înțelege ce i se spune)
 Deseori prezintă dificultăți în a-și organiza sarcinile și activitățile
 Deseori evită, îi displac sau este reticent la activități care necesită un efort
susținut al minții
 Pierde frecvent lucrurile necesare îndeplinirii unor sarcini și activități
 Este distras cu ușurință de stimuli externi
 Uită frecvent anumite lucruri în cadrul activităților zilnice.

B. Hiperactivitate – impulsivitate:
 Mișcări frecvente ale mâinilor sau picioarelor (mai ales, când este așezat)
 Se ridică frecvent de pe scaun în situații în care ar trebui să stea (de
exemplu în clasă, în timpul orei)
 Aleargă și se cațără excesiv în momente nepotrivite
 Prezintă dificultăți în a se juca sau a-și practica hobby-urile în liniște
 Este tot timpul agitat, în mișcare
 Vorbește excesiv frecvent
 Dă răspunsuri înainte ca întrebările să fie terminate
 Are dificultăți în a-și aștepta rândul
 Deseori îi intrerupe pe ceilalți sau se bagă peste ei.

1. Unele dintre simptomele de la A sau B au fost prezente înaintea vârstei de


7 ani.
2. Deficiențele din cauza simptomelor sunt prezente în două sau mai multe
situații (de exemplu, la școală și acasă)
3. Trebuie să existe dovezi clare de deficit funcțional semnificativ la nivel
social, școlar sau la locul de muncă (pentru adulți)
4. Simptomele nu trebuie să apară doar în timpul manifestărilor active ale
altor afecțiuni psihice (schizofrenie, alte tulburări psihotice etc.) și nu
trebuie să fie confundate cu simptomele altor afecțiuni mintale (tulburări de
personalitate, tulburare bipolară, anxietate sau afecțiuni disociative).

Manifestările tipice ale ADHD-ului sunt, în general, prezente în jurul vârstei de 7


ani. Formele ușoare pot să nu fie asociate cu scăderea funcționalității. Pentru
forme medii și severe, mai multe studii observaționale cu durată de 4-14 ani și
metaanalize ale acestora au ajuns la concluzii similare: copiii afectați prezintă
rezultate școlare mai proaste și un procent mai mare de tulburări de
comportament perturbator față de colegii lor fără ADHD. Deși simptomele de
ADHD pot persista, mulți copii cu acest diagnostic se vor adapta ca adulți și nu
vor avea probleme. Un prognostic bun este mai probabil când simptomul
principal este lipsa atenției și nu hiperactivitatea/impulsivitatea, deoarece în
primul caz nu există comportament antisocial și relațiile cu membrii familiei și cu
alți copii nu se deteriorează. Un comportament impulsiv hiperactiv reprezintă un
factor de risc pentru mai multe tipuri de neadaptare în perioada adolescenței: lipsa
prietenilor, a unor activități de relaxare constructive și reducerea capacității de
muncă. Un nivel crescut de hiperactivitate și impulsivitate predispune copilul la
dezvoltarea unui comportament antisocial, disfuncții de personalitate și abuz de
substanțe în adolescență și la vârstă adultă [7].
Măsuri non-farmacologice

Includ o serie de măsuri referitoare la dietă, terapii psihologice, trainingul


părinților. Suplimentarea alimentației cu acizi grași esențiali a determinat o
ameliorare mică, dar semnificativă a simptomelor de ADHD, deși semnificația
clinică a acestor efecte urmează să fie evaluată. Eliminarea din dietă a
coloranților alimentari artificiali a determinat o ameliorare mai mare a
simptomatologiei (dar pentru pacienți cu diferite tipuri de intoleranță alimentară)
[8].
Terapiile psihologice [1] includ, printre altele, terapia comportamentală/cognitiv-
comportamentală (inclusiv terapie comportamentală aplicată – tehnica ABA),
psihoterapie interpersonală, terapie familială, intervenții realizate în cadrul
unității de învățământ, terapie de formare socială, și consilierea părinților în
vederea realizării de strategii pentru a face față tulburărilor din ADHD. Activități
precum terapia ocupațională și logopedia pot avea un impact pozitiv asupra
dezvoltării copilului cu probleme. Exercițiile fizice s-au dovedit eficiente: după
30 de minute de sport, copiii cu ADHD se pot concentra și își pot organiza
gândurile mai bine.
Terapia farmacologică

În ceea ce privește terapia medicamentoasă, ghidurile NICE, 2006b, au ajuns la


concluzia că administrarea tratamentului medicamentos este mai eficientă pentru
controlarea simptomelor, comparativ doar cu psihoterapia simplă. Terapia
farmacologică este recomandată ca parte a unui program amplu de tratament
pentru tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie. În România, au
autorizație de punere pe piață pentru tratamentul ADHD, două substanțe active:
atomoxetină și metilfenidat. Metilfenidat este un stimulant al sistemului nervos
central. Efectul său a fost corelat cu inhibarea transportorilor de dopamină, cu
creșterea concentrației acesteia în fanta sinaptică (Volkow et al., 1998). Este
recomandat la copii cu vârsta de 6 ani şi peste, atunci când măsurile corective
singure se dovedesc a fi insuficiente. Tratamentul trebuie iniţiat sub
supravegherea unui specialist în tulburări comportamentale întâlnite la copii.
Doza inițială este de 5-10 mg o dată pe zi la formele cu eliberare prelungită,
dimineața, în timpul sau după micul dejun. Creşterea dozei, dacă este necesar, se
realizează cu creşteri săptămânale de 5-10 mg a dozei zilnice, în funcţie de
tolerabilitatea şi gradul de eficienţă observate. Siguranţa şi eficacitatea utilizării
pe termen lung a metilfenidatului nu au fost evaluate sistematic în cadrul studiilor
clinice controlate. Tratamentul cu metilfenidat este de obicei întrerupt în timpul
pubertăţii sau după încheierea acesteia. Trebuie reevaluată periodic utilitatea
folosirii pe termen lung a medicamentului pentru fiecare pacient în parte prin
stabilirea unor perioade de probă fără medicaţie pentru a putea evalua
funcţionalitatea pacientului în absenţa farmacoterapiei. Se recomandă ca
tratamentul cu metilfenidat să se întrerupă cel puţin o dată pe an (de preferinţă în
timpul vacanţelor şcolare) pentru a evalua starea copilului. În timpul
tratamentului, trebuie monitorizate permanent greutatea și înălțimea (poate afecta
creșterea), funcția cardiovasculară (puls și tensiune arterială) și psihică
(tratamentul pe termen lung poate determina apariția unor tulburări de novo – de
la anorexie și agresivitate până la tulburări psihotice și ideație suicidară sau
agravarea simptomelor preexistente). Atomoxetina este un inhibitor selectiv al
recaptării noradrenalinei, autorizat pentru tratamentul ADHD-ului la copii peste 6
ani și tineri. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză zilnică totală de aproximativ 0,5
mg/kg, care se menţine timp de cel puţin 7 zile înainte de creşterea treptată a
dozei în funcţie de răspunsul clinic şi tolerabilitate. Doza de întreţinere
recomandată este de aproximativ 1,2 mg/kg/zi (în funcţie de greutatea pacientului
şi de concentraţiile disponibile ale atomoxetinei). Nu au fost demonstrate
beneficii suplimentare pentru doze mai mari de 1,2 mg/kg/zi. Reacțiile adverse
frecvente includ dureri abdominale, greață, vomă, iritabilitate și tulburări de
dispoziție. Se recomandă monitorizarea funcțiilor cardiovasculare și hepatice (iar
pacienții trebuie consiliați în privința reacțiilor adverse hepatice). Părinții trebuie
avertizați de posibilitatea apariției unei ideații suicidare și a riscului de
autoagresiune.
Concluzii

Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate este o tulburare comportamentală


cu impact semnificativ asupra copilului și, mai târziu, a adultului, simptomele
putând continua până la maturitate, mai ales dacă nu sunt gestionate optim.
Terapia ADHD-ului este complexă, incluzând strategii educaționale, tratamente
comportamentale (atât pentru copil cât și pentru cei din jur) și farmacoterapie.
Terapia medicamentoasă cu stimulante ale sistemului nervos (de tip metilfenidat)
sau cu nonstimulante (atomoxetină) trebuie inițiată exclusiv de specialiști
calificați în domeniul sănătății. Aceste substanțe sunt eficiente pentru controlul pe
termen lung al simptomelor de bază, dar prezintă o serie de reacții adverse
specifice, ce necesită o monitorizare adecvată.

Tratamentul ADHD

Tratamentul ADHD vizeaza scaderea comportamentelor neadecvate,


imbunatatirea relatiilor sociale, a performantelor scolare, cresterea independentei
si stimei de sine si consta in terapie comportamentala, tratament medicamentos,
regim alimentar adecvat.
Terapia comportamentala se face de catre parinti acasa si de catre profesori la
scoala. Trebuie sa existe o colaborare permanenta intre cadrele didactice, parinti si
terapeut. Se vor inlatura toti factorii din mediu care pot distrage atentia, se vor da
instructiuni clare, sarcinile vor fi simple, fractionate in mai multi pasi iar termenul de
executie va fi precis stabilit. Fiecare reusita se va recompense pozitiv (metoda
jetoanelor).
Tratamentul medicamentos este indelungat, ADHD-ul fiind o boala cu evolutie
cronica, desi hiperkinetismul se amelioreaza cu timpul. Se face cu medicamente
din clasa antidepresivelor, antipsihoticelor, anticonvulsivantelor, amfetaminelor.
Regimul alimentar in cazul ADHD trebuie sa excluda salicilatii, colorantii,
conservantii si aromele artificiale, cofeina, bauturile racoritoare cu continut ridicat
de zahar sau cofeina, bauturile energizante, studiile recente aratand ca acesti
produsi alimentari ar accentua hiperkinetismul.

S-ar putea să vă placă și