Sunteți pe pagina 1din 133

ARCHIBALD JOSEPH CRONIN

Cei mai frumoşi ani

Traducere: Gabriela Silvia Leonescu

Editura Plosc u
1993

2
Capitolul 1

Dintr-o privire o z ri pe Margaret pe creasta colinei, prea


târziu ca s se mai întoarc din drum. Ducând coşul greu pe
bra ul s u valid, crezuse c poate trece neobservat în
coborârea sa spre râu. Dar câinele fetei îl mirosise deja pe al
lui.
— Duncan! exclam tân ra fat . Ei! Duncan Stirling.
Pentru ce te eschivezi?
Trebui s se porneasc şi s se întoarc . Cât era de
dr gu cu rochi a sa scurt de twed şi pantofiorii de lac!
P rul îi str lucea în soare.
Încerc s se scuze.
— Nu te-am v zut, Margaret.
Cu amândou mâinile, surâz toare, ea se ap s pe
bastonaşul s u, privind ciudata siluet atât de s r c cios
îmbr cat , fruntea mare bombat şi ochii profunzi.
— Doctorul Euen Overton este la pescuit, zise ea. Merg în
întâmpinarea lui. Nu l-ai v zut?
El cl tin din cap şi ea izbucni în râs: – Nu prea eşti
vorb re pentru un b iat cu care am fost coleg de clas .
— Pariez c este vorba de slujba ta cea nou care se pare
c i-a sucit capul.
Cu mare greutate el îşi reprim o mişcare de ner bdare şi
admise:
— Este o şans nesperat pe care o am, nu este aşa?
— Înc nu ai aceast slujb , îl tachin ea. Oricum nu
înainte de reuniunea din aceast sear .
Şi deodat foarte serioas , îi spuse: – Iat ceva care î i va

3
purta noroc. Am g sit-o în vârful colinei.
Şi ea îi întinse o r muric de m r cine alb.
— Mul umesc, Margaret, murmur el.
Lu r murica înflorit şi o înfund în buzunarul hainei. O
voce puternic r sun deodat în spatele lor. Overton urca
în direc ia lor, agitându-şi undi a în semn de salut. Ei
remarcaser deja pe fa a lui frumoas , cu tr s turi regulate,
pic turile de sudoare cauzate de scurta ascensiune.
— Bravo! Margaret, mizerabil mic , spuse el, eu te caut
peste tot de peste 2 ore. Ce maniere! Astfel ai tu grije de
mine, invitatul t u?
Apoi, întorcându-se spre Duncan:
— Bun , Stirling. A muşcat?
— Aşa de pu in, c nu merit s vorbim.
Duncan trecu imediat în defensiv . Acest parvenit
preten ios pe care cu atâta uşurin l-a dep şit în toate nu
uita niciodat s -l trateze cu condescenden .
— Cu siguran c nu ai pescuit nimic, relu Overton. Se
aplec peste coşul lui Duncan şi exclam involuntar:
— Ce este asta? Cinci, şase buc i! Şi mari! Şi eu care nu
am prins decât o singur bucat !
— Vrei un p str v? îl întreb Duncan.
— Şi înc cum!
Overton, încântat, se repezi.
— Ia-i pe to i, propuse Duncan amabil.
— B trâne, iat ceva şic din partea ta! Dac nu te
deranjeaz .
— Deloc. Pot prinde p str vi ca aceştia când doresc.
În ciuda st pânirii de sine, Duncan nu se putu opri s
nu-şi arate dispre ul pe care îl inspira noul venit.
Dar Overton, ocupat cu transferarea peştilor cu pete gri în
propria sa plas , nu-i acorda nicio aten ie.
— Ai s vezi ce mutr o s fac tat l t u, când îi voi ar ta
ce am prins, spuse el, zâmbindu-i lui Margaret.
— Dar, Euen, protest ea cu blânde e, nu tu ai prins
aceşti p str vi!
— La pescuit, ca în foarte multe alte lucruri, totul este

4
permis!
Duncan îşi scutur cizmele pline de noroi.
— S mergem, este timpul s plec, spuse el. Îşi fluier
câinele, culcat în iarba înalt .
Overton privi câinele şi întreb pe neaşteptate:
— Acesta este Rust, faimosul Rust?
— Da, spuse Duncan.
— Ai f cut un lucru extraordinar.
Margaret avu un frison când îşi aduse aminte de accident.
— Trebuia s fie buc ele dup ce l-a c lcat camionul,
relu Overton.
— Adev rat, r spunse calm Duncan. Dar buc elele s-au
lipit foarte bine.
— Ar trebui s te specializezi în puzzle!, spuse Overton cu
un surâs.
Apoi schimb subiectul: – Nu cred c te voi mai revedea,
Duncan. Trebuie s m întorc la Facultate joi pentru
concursul Lockhart.
— Concursul burselor? întreb Duncan.
— Da, r spunse Overton, f când pe importantul. Asta este
teroarea pedagogilor de la Saint-Andrews! S supravegheze
în fiecare prim var şapte sute de candida i pentru
medicin .
— Este surprinz tor c tu mai eşti înc în via .
Vocea sa era aşa calm c nici Margaret, nici Overton
n-au remarcat am r ciunea.
Câteva secunde mai târziu, Duncan se îndep rt dup ce
îşi lu r mas bun de la Margaret.
— Ce tip ciudat! râse Overton.
— Şi tu ai fi ciudat dac ai avea o infirmitate ca a lui!
replic Margaret.
Pe tot drumul de întoarcere, Duncan era torturat de
imaginea cuplului format de Overton şi Margaret.
El îi vedea mergând unul lâng altul şi sosind la Stincher
Londge, locuin a colonelului Scott, tat l lui Margaret. Îi
vedea în marele hol luminat de butucii care ardeau în
şemineu.

5
Servitorul în frac cenuşiu aducând ceaiul. Era aşteptat
Cinstitul Joe, porecla dat tat lui lui Euen Overton, omul cel
mai bogat din Levenford. Margaret turn ceaiul în ceşti. Şi
Overton cu emfaz se l uda cu calit ile lui de pescar.
Euen Overton poseda arta de a-şi aranja ca toate s par
în avantajul lui.
Fiul unic şi r sf at al lui Cinstitul Joe, buzunarele îi erau
mereu bine garnisite şi f r îndoial acest fapt contribuia
mult la arogan a sa insolent .
Ştia s -şi ascund sub un surâs dezarmant manierele
care erau departe de a fi distinse.
Duncan îşi amintea de câte ori se aventurase s priveasc
în acest hol. Când era mic, b canul satului îl înc rca de
multe ori cu comenzi pentru „Castel”. Este adev rat:
Margaret şi el au mers împreun la şcoal . Dar, în aceste
aşez ri mici din Nord, şcoala local nu f cea nicio diferen
în înv area fiicei castelanului sau a unei femei de serviciu.
El ajunse la Levenford. Aceasta era o localitate urât , care
se g sea între un estuar negru, murdar şi o el riile din
apropierea c ii ferate.
Se angaj într-o str du îngust şi se g si din nou în
cotidianul mirosului familiar al mizeriei.
Cât de bine le cunoştea.
Se opri în fa a unui culoar întunecos, ridic z vorul unei
por i mâncat de carii şi intr la el. Aici, contrastând cu
strada şi cartierul, domnea ordinea şi liniştea.
Tat l lui Duncan era aşezat într-un col al camerei. Din
întâmplare nu era beat. De aproape zece zile, în onoarea
marelui eveniment, Tom Stirling a renun at, nu f r
remuşc ri, s bea şi o singur înghi itur de alcool.
— Iat -te întors, spuse el încetişor, înc lzindu-şi palmele
la focul din pipa sa de p mânt. Maic -ta a pus masa în sal .
Cei doi b rba i schimbar o privire complice. Marele Tom
nu era bun de nimic, be ivanul localit ii. Treizeci de ani mai
înainte era un tân r str lucitor, secretarul consiliului
municipal, intendentul colegiului şi al castelului. În prezent
nu se vedea decât silueta sa deşelat urcând sc rile de

6
piatr , care duceau în cârciuma Leul Roşu. De peste un sfert
de secol nu mai lucra deloc. Cu toate acestea fiul s u îl
iubea.
— S-a t iat vi elul cel gras pentru tine în aceast sear ,
murmur Marele Tom. De ani de zile nu am v zut-o pe
maic -ta aşa emo ionat .
Duncan privea fix în fl c rile care dansau în şemineu. Îşi
vedea viitorul f r nicio speran , toate posibilit ile de a
evada din aceast situa ie i se p reau complet pierdute. Auzi
deodat zgomot în spatele lui şi se întoarse. Mama sa îl
privea.
— i-am c lcat costumul albastru, Duncan. Îl vei g si pe
patul din camera ta. Totodat , i-am preg tit o c maşe alb
cu guler scrobit. Ast sear trebuie s ar i bine.
— Grozav aparen ! repet Duncan. Pronun ând aceste
dou cuvinte cu am r ciune.
Mama ar fi vrut s spun ceva, dar nicio vorb nu a ieşit
dintre buzele ei întredeschise.
Era straniu s consta i cu cât for domina prin t cerea
ei. Cu toate acestea Martha Stirling era o femeie sub iric şi
micu . Duncan nu putea s şi-o imagineze pe maica sa
decât îmbr cat cu rochii uzate şi negre care f ceau s -i
par fa a mai ridat şi mai palid dac acest lucru ar fi fost
posibil.
Mâinile împreunate în poal erau roşii, noduroase şi pline
de cr p turi. Cât erau de elocvente, aceste mâini! Ele ar tau
25 de ani de munci grele, de rufe sp late cu leşie, de mii de
duşumele frecate şi sp late, de nenum rate cr ti i şi vesel
pline de gr simi, de repara ii şi de cârpeli cu care Martha
şi-a între inut b rbatul şi şi-a crescut fiul iubit cu un curaj
nebunesc şi de nest pânit, cu o credin f r limite.
— Când vei reveni, Duncan, relu ea, î i voi servi un bun
dineu. Sper din toat inima c îl vei merita.
În ciuda obişnuitei sale rezerve, Duncan r spunse cu un
accent de disperare:
— Îmi este dificil s nu- i m rturisesc, drag mam , dar
trebuie. Eu nu doresc s ob in acest post.

7
— Pentru ce?
Întrebarea îl atinse ca o lovitur de bici.
— Pentru c detest aceast munc .
— Deteşti aceast munc ? repet ea neîncrez toare.
— Aceasta este o munc f r niciun viitor, care nu duce
nic ieri. Dac o voi accepta, voi fi înl n uit pe vecie!
— Oh! Duncan! acest lucru este posibil? Pentru mine este
o zi trist s aud pe acela care va ocupa func ia de secretar al
Consiliului municipal calomniind acest post! Şi dac nu te
superi vreau s ştiu cam ce munc i-ar pl cea s faci?
Duncan r spunse pe un ton plin de pasiune:
— Tu ştii foarte bine ce am dorit s fac totdeauna!
O str fulgerare de în elegere trecu pe fa a ei. Şi atunci cu
mult comp timire b trâna femeie vorbi, ca şi cum ar fi dorit
s -l îndep rteze pe fiul ei de un vis copil resc dar foarte
frumos.
— Dragul meu Duncan! Am crezut c ai alungat pentru
totdeauna aceste gânduri prosteşti. Trebuie s - i dai seama
ce pozi ie ocupi în via . Noi nu suntem decât nişte
muncitori s raci. Şi chiar dac am fi avut suficien i bani
pentru a- i permite s faci ce doreşti!… Nu, eu ştiu ce este
bine pentru tine, dragul meu b iat. În to i aceşti lungi ani,
am muncit şi m-am rugat ca tu s po i ocupa într-o zi acest
loc onorabil care tat l t u, cu sl biciunea sa, nu l-a putut
p stra. Şi în prezent tu eşti pe punctul de a reuşi. Acum,
du-te şi te schimb , b iatul meu. Nu este recomandabil ca
s întârzii.
Duncan în buşi în el o mul ime de rug min i. Probabil,
mama sa avea poate dreptate. Ce putea s fac el în mizeria
material şi fizic ? Urc rapid în camera sa, s se schimbe.
Aici, în mansard era refugiul lui, îşi întoarse privirile spre
c r ile lui pe care le-a studiat, de multe ori pân la r s ritul
soarelui. Degeaba, toate acestea!
Lacrimi calde şi arz toare i-au venit în ochi.

Aşezat pe bancheta dur , în anticamera prim riei,


Duncan auzea voci înfundate venind pân la el, şi

8
am r ciunea lui creştea. Ce importan mai avea ambi ia sa
tenace? Ce conta, aceast putere, acest talent de a înv a
care îl sim ea în el, acest interes pentru ştiin care a
determinat fiecare din gândurile lui, fiecare aspira ie a fiin ei
lui? Îşi d dea seama şi ştia c posed o aptitudine rar :
aceea de a vindeca. Rust, câinele c lcat, pe care l-a readus la
via cu mâinile sale. Într-o zi, jucându-se unul dintre colegii
lui de şcoal şi-a luxat um rul c zând. Duncan avea înc
p strat în memorie felul în care el a izbutit s repun luxa ia
la locul ei, gra ie a dou , trei mişc ri a bra ului s u valid,
sc pând de durere pe copilul în lacrimi…
Uşa se deschise şi Tod, uşierul i-a f cut semn. Prin fumul
de tutun, Duncan v zu pe consilierii aşeza i în jurul mesei
lungi de stejar. Nu remarc decât o privire prieteneasc , cea
a colonelului Scott, tat l lui Margaret şi preşedinte al
Consiliului municipal. Se mai g seau: Troup, antreprenorul
de pompe funebre, Leggat, avocat, Simpson, preotul, – toate
personalit i mediocre ale unei mici localit i. Dar ultimul
membru al consiliului, nu era deloc, o personalitate
insignifiant . Joe Overton, supranumit, Cinstitul Joe,
miliardar.
Autoritatea sa se întindea pân la cel mai mic s tuc din
vecin tate. Privindu-l, Duncan sim i c în el avea un
duşman!
Colonelul Scott lu cuvântul primul. Surâse lui Duncan
pentru a-l linişti.
— Sunt bucuros c te v d, Stirling… Ei, bine! domnilor,
eu cred c acesta este noul nostru secretar. Noi îl cunoaştem
cu to ii pe Duncan Stirling. Deci aceasta nu este decât o
formalitate pe care noi o vot m ast zi.
— Un minut, v rog! întrerupse Joe Overton lovind cu
pumnul în mas . Eu întreb dac candidatul poate s fac
fa la aceast func ie.
— Cum ai c p tat aceast infirmitate, Stirling? întreb
Troup, micul antreprenor de pompe funebre.
El privea bra ul lui Duncan cu o curiozitate boln vicioas .
Duncan îşi în buşi r spunsul t ios pe care îl avea pe

9
buze.
— Am contractat poliomielita când aveam 12 ani, se
mul umi s spun .
— Polio şi mai cum?
— Paralizie infantil , specie de imbecil! morm i colonelul.
Apoi, întorcându-se spre Duncan:
— Cunoşti condi iile. Un contract pe 5 ani, susceptibil de
a fi prelungit, ceea ce înseamn practic pentru toat via a.
Cu un salariu de 30 şilingi pe s pt mân pentru început.
— Scuza i, întrerupse înc o dat Overton, nu uita i c la
data când îmi voi pune în aplicare planul meu de
electrificare a localit ii Linton, unde sunte i cu to i
interesa i, ne va trebui un secretar de încredere.
— Este adev rat, c zu de acord pastorul Simpson,
ridicându-şi ochii spre cer.
— Ar mai fi un alt punct pe care vreau s -l aduc în fa a
dumneavoastr , continu Overton. Tat l candidatului a
ocupat alt dat acest post. Ce garan ii avem noi c fiul nu va
c lca pe urmele tat lui?
S-a l sat o t cere de mormânt. Duncan sim i o und de
foc care îl trecea. El a în eles perfect ra iunea acestui
duşm nos atac. Din copil rie, el a îndr znit s -l dep şeasc
pe Euen Overton, pre iosul vl star al omului cel mai bogat şi
cel mai puternic din ar . N-a fost iertat niciodat .
Deodat , nervii lui, tensiona i de s pt mâni de sup rare
şi tortura i de acest interogatoriu, cedar . Se întoarse spre
Cinstitul Joe cu o nesocotit îndr zneal şi furie.
— Şi dac noi am vorbi pu in de moralitatea
dumneavoastr ? ceru el cu o voce tare şi dur .
Dumneavoastr care poza i în ap r tor al comunit ii şi cu
toate acestea c uta i f r încetare numai profitul
dumneavoastr personal.
— Este o insult adus consiliului municipal! strig
Overton.
— Aşa s fie? urm Duncan. Cum explica i c a i
cump rat un teren aproape pe nimic şi c l-a i revândut cu
un pre enorm oraşului pentru ca acesta s construiasc

10
uzina de gaze?
— Este o minciun ! protest Overton, roşu la fa de furie.
— Şi cele 20.000 de lire pe care le-a i câştigat construind
biblioteca municipal cu c r mizile şi mortarul
dumneavoastr de proast calitate. Este şi aceasta o
minciun ?
— Domnilor, domnilor! bâlbâi Troup, tremurând de
spaim . O s suport m aceast insult ?
Duncan se întoarse cu s lb ticie spre el:
— Face i to i parte din complot! Localitatea întreag este
la curent cu aceste lucruri. Toat lumea ştie c dumneata
realizezi 200 la sut din coşciugele din placaj pe care le
vinde i spitalului!
Timp de un minut, domni o t cere de moarte în sal , apoi
explod o g l gie de nedescris.
În zadar, colonelul Scott încerc s adune câteva voci în
favoarea lui Duncan.
— Domnilor, domnilor, nu fi i prea susceptibili. Acesta
este privilegiul tinere ii de a spune ceea ce gândeşte!
Vocea sa a fost acoperit de strig tele lui Overton care
urla:
— Nu o s ai niciodat aceast func ie, Stirling! Atât timp
cât voi fi aici, nu o s -l ob ii niciodat .
— Nu-l doresc, îi arunc în fa Duncan. Prefer s mor de
foame decât s -mi pierd respectul de mine îns mi.
— Dumneata ai zis-o! Vei muri de foame! arunc Overton,
ar tând pumnul. Cariera î i este terminat aici la Devenford.
O s - i aduci aminte de aceasta dup -amiaz când te vei târî
în şan cerşind.
— Dumneata de asemeni, o s - i aduci aminte când
numele meu va fi cunoscut foarte departe de aici!
Aceast ultim fraz l s consiliul cu gura c scat .
Au r mas nemişca i urm rind cu privirile pe tân rul
b rbat care p r sea sala.

Afar , Duncan aproape c se lovi de maşina colonelului


Scott. Margaret era la volan. Ea îi f cu semn cu insisten :

11
râdea ca o nebun cu lacrimi în ochi.
— Duncan, exclam ea. Neil Todd mi-a povestit tot. Tr gea
cu urechea la uş . Sunt bolnav de râs!
Din nou o apuc un râs nest pânit. Înc sub impresia
scenei violente la care a luat parte, Duncan cu maxilarele
puternic strânse, tremura tot. Se sim i jignit constatând c
Margaret a îndr znit s transforme în fars ceea ce pentru el
era o tragedie.
— Aceasta nu este pentru mine o glum , Margaret, spuse
Duncan cu un aer posomorât.
— Nu, bineîn eles. Dar nu ai greşit refuzând acest post?
Ce ai s faci acum?
— Nu ştiu. Dar de ce sunt sigur, este c voi lupta cu toate
for ele mele!
Stupefiat , ea îl privea, şi un gând îi str fulgera prin ochii
ei albaştri, str lucitori.
El, în acest scurt timp, o privea cu intensitate. Cât era de
încânt toare! Frumoas din toate punctele de vedere, ca o
prin es din alte vremuri. Sim i deodat dorin a s -i
împ rt şeasc toate speran ele sale. Şi îi spuse aproape f r
voia sa.
— Margaret, nu- i bate joc de mine. Tot timpul am dorit s
devin medic. Vezi, asta simt eu, trebuie s îngrijesc şi s
vindec. Doresc s reuşesc! Ah! Ştiu! Am un handicap teribil,
dar acest lucru nu m va opri. Eu voi fi un medic mai bun
decât al ii.
— Nu te-ai putut gândi la aceasta mai înainte.
— Am f cut-o. M-am gândit pân am devenit aproape
nebun.
Urm o t cere. Tân ra şi-a dat seama ce însemna aceast
voca ie pentru Duncan şi se sim i profund stânjenit .
— Dac ai putea merge m car la Universitatea
Saint-Andrews! spuse ea. Euen Overton o s te ajute. O s
scriem unchiului meu, care este decanul facult ii.
Interesul pe care îl sim ea în cuvintele ei îl umplea de
bucurie.
— Este foarte generos din partea ta c vrei s m aju i!

12
Dar am planul meu. La el m gândesc de luni de zile.
— Care este acesta?
— Nu m întreba nimic, murmur cu încetineal . Este o
nebunie: Am o şans la un milion ca s reuşesc.
Din nou se l s liniştea Apoi Margaret surâse şi aşez o
mân pe um rul lui Duncan, ca şi cum ar fi vrut s -i dea
siguran .
— Sunt sigur c totul va fi bine. Dumnezeule! Lumina s-a
stins în sala de consiliu. Reuniunea este terminat . Repede,
Duncan, trebuie s nu te g seasc aici!
Nu era totuşi modul care îl dorea el pentru a se desp r i.
Dar şi-a dat seama c nu era cazul s-o compromit
r mânând cu ea. Ar fi preferat s -şi exprime sentimentele pe
care le sim ea pentru ea. Dar cuvintele nu-i veneau pe buze.
Îi strânse mâna şi îngân un banal la revedere.

Apropiindu-se de cas , se sim ea nervos şi cuprins de


frisoane fierbin i. Atunci când intr în buc t rie, tat l lui
încet s se mai balanseze cu fotoliul.
— Maic -ta a plecat s te întâlneasc de aproape 20
minute, zise Marele Tom. Ea nu mai putea s aştepte. S-a
dus s afle ştirile cele bune.
— Ştiri bune? repet Duncan.
Şi în câteva cuvinte, îi povesti ce se întâmplase.
O ciudat linişte se l sa, întrerupt numai de tic-tacul
b trânului orologiu. Apoi Marele Tom se ridic
îndreptându-şi statura, întinse încetişor mâna şi dându-i
fiului s u o lung şi ferm strângere de mân . Nu schimbar
nicio vorb . Duncan exclam cu vehemen :
— Tat . Nu este important s faci ceea ce ai dorin a s
faci?
— Da, fl c ule, nimic nu este mai important.
— Joia urm toare, la Universitatea Saint-Andrews are loc
concursul pentru acordarea de burse. Este o competi ie
liber , oricine poate lua parte, tot aşa de bine poate concura
fiul unui duce ca şi un necunoscut ca mine. Se acord trei
burse de studiu. Şi indiferent care din cele 3 este ob inut

13
aduce libertatea, libertatea de a studia medicina! Nu am
decât o infim şans , dar chiar dac ar trebui s mor, o voi
încerca.
Marele Tom îşi contempl b iatul. Se vedea mândrie în
privirea sa. Umplu cu whisky dou pahare şi ridicând pe al
s u:
— Beau pentru tine, b iatul meu! Pentru Duncan Stirling,
doctor în medicin . În zece ani vei fi cel mai bun medic al
rii, şi dracu’ s -i ia pe cei care m vor contrazice!
B u alcoolul dintr-o înghi itur , apoi sf rm paharul în
şemineu.
În acel moment, uşa se deschise brusc şi un val de vânt
puternic intr în camer . Martha Stirling, palid , crispat
st tea în prag. Ochii ei sclipitori au v zut imediat whisky pe
mas .
— Am impresia c v-am deranjat! spuse ea.
Marele Tom, încurcat, morm i o scuz .
— Era de aşteptat din partea ta! urma ea cu am r ciune.
Dar s -l antrenezi la b utur şi pe propriul t u fiu!
— Mam ! exclam Duncan f când un pas înainte. Fii
atent ce spui!
— Dar tu? ai fost atent la ce ai spus acum o or ?
Aşadar, ea ştia. St tur fa în fa un bun moment.
— Niciodat , niciodat , relu Martha Stirling nu m-aş fi
gândit c am s aud din partea fiului meu! Dup atâtea
speran e, dup atâtea rug min i. Nu ai decât un singur
lucru de f cut. S te duci la domnul Overton. Îi vei explica c
tu retractezi tot ce ai zis.
— Nu voi retracta nimic, întrerupse Duncan, nici m car
un singur cuvânt. Îmi pare r u c te sup r, mam , dar
decizia mea este deja luat .
— Mereu aceleaşi prostii, nebunia ta de a dori s devii
medic, nu este aşa?
El admise cu o mişcare din cap. Furia şi decep ia îl f cea
s tremure. Ea, care nu se gândea decât la fericirea fiului ei,
la viitorul s u, nu putea s în eleag aceast idee fix .
— Pentru ultima oar , î i vei cere scuze Consiliului

14
municipal?
— Nu, mam .
— Atunci totul s-a sfârşit între noi. Vei p r si aceast
cas chiar în seara aceasta. Şi odat p r sit , s nu mai
revii niciodat !
Marele Tom, mergea de la so ia sa la fiul s u, încercând s
protesteze. Dar ea îl îmbrânci f r menajamente.
— R mâne aşa cum am zis! relu ea adresându-se lui
Duncan. Dac pleci acum, pleci pentru totdeauna!
Timp de un lung moment, ochii lui Duncan au r mas
fixa i pe maic -sa, apoi spuse cu calm.
— Va fi cum vrei tu, mam !
Paralizat de durere şi am r ciune, b trâna femeie
r mase nemişcat .
În camera sa, din mansard , Duncan îşi f cu o boccelu
din hainele şi c r ile lui. În buc t rie, jos, îl g si pe tat l s u
şi câinele care îl aşteptau.
Dregându-şi vocea, Marele Tom se c uta în buzunar.
— Doresc s - i dau ceva, Duncan, b iatul meu. Nu este
prea mult. N-am bani deloc. Dar am mereu asta.
Era ceasul s u şi lan ul care, înaintea lui, a apar inut
tat lui s u. Ceasul era din aur şi lan ul din argint foarte
vechi. Acest tezaur trecea din genera ie în genera ie şi, în
ciuda mizeriei, niciodat n-a fost vândut sau amanetat.
— Nu, protest Duncan, nu pot s accept.
Marele Tom îşi oblig fiul s primeasc pre iosul cadou
exprimându-şi iubirea printr-o presiune de mân .
— Adio, b iatul meu, şi noroc!
— Adio, tat .
Duncan îşi arunc pe um r bocceaua.
— Adio, mam ! strig el.
Nu-i parveni niciun r spuns.
Pe drum, aproape dou sute de kilometri separau
Levenford de Saint-Andrews. Duncan a f cut 20 kilometri în
aceast noapte. Spre ora 4 diminea se întinse la marginea
unui gard viu. Cu ochii fixa i pe un pal col de lun argintie
care se vedea printre norii care se fug reau cu repeziciune,

15
nu putea s doarm . În buzunare nu avea decât pu in
m run iş. A rupt-o cu trecutul; iar calea de întoarcere la
c minul familial închis pentru totdeauna. Cu cât se gândea
mai mult, cu atât se vedea sub tr s turile unui nebun
preten ios. Credea c poate s joace zaruri cu destinul lui.
Dar zarurile nu cumva erau trucate? Singur curajul i-a mai
r mas neatins.
Ziua urm toare, mai f cu treizeci de kilometri. Evitând
localit ile, a avut grije s mearg numai pe drumuri de ar
şi poteci. La prânz, cump r pu in pâine dintr-o localitate,
mânc un prânz uşor udat cu apa unui izvor din apropiere.
Locurile înconjur toare îl umpleau de bucurie. Nu putea
s -şi ia ochii de la mun ii cu pini verzi şi pajişti cu brebenei
galbeni, de la prospe imea câmpiei str b tut cu apa
râurilor care se lansau în torente vesele spre v rsare. Ici şi
colo, fermele albite de praf f ceau pete deschise în mijlocul
micilor câmpuri cultivate cu grije. Aproape de drum, o turm
de oi mergea liniştit .
Dar dup amiaz , în mijlocul unei v i, Duncan sim i
primele pic turi de ploaie. În scurt timp se afla în plin potop.
Un vânt p trunz tor îl t ia.
La l satul serii, era la marginea oraşului Linton. Unica
strad era pustie, biroul poştei şi magazinele erau deja
închise, toate uşile caselor erau ferecate. Duncan se hot rî
s nu mearg mai departe şi s -şi caute un ad post prin
împrejurimi. În sfârşit, se opri în fa a casei medicului
localit ii. Era o cas frumos construit din c r mizi cenuşii
şi pe o t bli el citi: Doctor Augus Murdoch, Medicin
general şi chirurgie. La dreapta casei, Duncan remarc un
mic grajd. Tremurând, se refugie în untru şi punându-şi
bocceaua jos, încerc s se usuce. Nu dup mult timp, uşa
se deschise şi o fetişcan cu capul acoperit de o broboad , se
gr bi s se pun la ad post de ploaie.
În graba sa, ea îl lovi, r sturn pe Duncan şi se opri,
observându-l surprins .
— V rog s m scuza i, spuse el. Mi-am luat libertatea s
m opresc în…

16
— Cote … spuse ea, privindu-l drept în ochi pe tân rul
b rbat. Am venit s dau de mâncare g inilor.
Ea adaog cu aceeaşi modestie:
— Sunte i ud de tot. Veni i s v usca i în buc t rie.
— Nu, v rog.
Orgoliul îl împiedica s accepte. Dar cum ea insista, o
urm , traversând gr dina mergând în urma ei.
Ea deschise uşa din spatele casei şi împinse pe Duncan în
buc t rie. O femeie de serviciu se ridic la intrarea lor.
— Aşeza i-v cât mai aproape de foc, spuse tân ra fat .
Când îmbr c mintea va fi uscat , o s v d m ceva de
mâncare. Dup aceea, dac dori i, pute i s v continua i
drumul mai departe.
Duncan o ascult , privind-o cu insisten . Probabil c
avea cam 18 ani; era curat şi îngrijit , silueta ei gra ioas şi
tenul s u avea acea culoare frumoas care ar ta o s n tate
perfect . P rul ei era piept nat cu simplitate. Dar ce l-a
frapat mai mult în toat fizionomia ei, erau albastru ochilor
mari, profunzi care priveau lucrurile şi oamenii cu calm şi
în elegere.
În situa ia în care se g sea Duncan, aceast linişte îl irita.
— Oferi i totdeauna de mâncare cerşetorilor care trec prin
fa a casei? întreb el.
— Da. De fapt am crezut c şi dumneata erai unul din ei
pân când a i intrat în cas . În general cerşetorii nu sunt
niciodat îndr zne i, cel pu in nu înainte de a fi mâncat.
— Nu cred c am spus c îmi este foame.
— V este foame, sper c nu nega i!
El lupta contra unei stranii sl biciuni. Buc t ria era
confortabil şi plin de mirosurile felurilor de mâncare care
se preparau.
— Cu ce probleme a i venit pe aici? întreb ea pe un ton
amical. Aş dori s ştiu cine sunte i şi unde merge i.
El sim i pentru ea o pornire de afec iune, ca şi cum ea ar fi
fost surioara lui.
— Merg la Saint-Andrews, r spunse el.
— Pentru a studia ce? insist ea cu o privire devenit

17
dintr-o dat str lucitoare.
Nu mai putea s se eschiveze. R spunse scurt:
— Medicina.
Ea b tu din mâini:
— Este extraordinar! Tata va fi încântat, când ai s i-o
spui. Se va întoarce din circuitul s u în câteva minute.
— Este medicul localit ii? întreb Duncan.
— Este singurul doctor pe o raz de zeci de kilometri, de
jur împrejur.
În acest timp auzir scâr âitul pneurilor pe pietrişul din
curte şi trântitul unei portiere.
Câteva secunde mai târziu, doctorul Murdoch intr .

Era un om scund moroc nos cu figura roşie, biciuit de


vânturi, zbârcit de vârst şi munc .
Avea cu siguran vreo 60 ani, dar musta a şi-o men inea
cu mândrie şi ochii s i cenuşii erau ageri. O veche şapc de
vân toare îi acoperea capul pân la urechi şi era înv luit de
o pelerin enorm care aproape îi acoperea cizmele greoaie.
— Jeanne, Jeanne! Dineul este gata? Îmi este aşa de
foame c aş mânca şi un bou.
Îşi d du deodat seama de prezen a lui Duncan, se opri, îl
fix cu ochii de jos în sus. Sco ându-şi pelerina şi în acelaşi
timp continu s -l inspecteze pe Duncan.
— S vedem, s vedem, cine este acest vizitator? În
aparen , înc un vagabond! Jeanne, m vei ruina dac
aduci pe oricine. Şi dumneavoastr , tinere domn, ce ave i de
spus?
— Nimic, replic Duncan.
Se ridic în timp ce medicul vorbea, şi fa a sa lu o
înf işare din ce în ce mai dur .
— Crezi c o s accept acest r spuns în propria mea cas
din partea unui tân r pe care vântul l-a împins în buc t rie?
url doctorul Murdoch.
— Pot s plec tot aşa de repede cum am intrat, spuse
Duncan. Şi el a f cut un pas spre uş .
— Halt, zbier Murdoch. Specie de mic imbecil, crezi c

18
sunt în stare s las afar un om sau un animal pe o noapte
ca asta? Nu am f cut decât s glumesc. Dar, Dumnezeule, ai
un caracter mizerabil. Şi, pe cuvântul meu, îmi place asta!
Duncan se întoarse încetişor. Se sim i deodat slab şi
ame it. Se cl tin , apucat de tremur tur care f cea s -i
cl n ne din ii.
Murdoch se repezi spre el, îl ajut s se aşeze într-un
fotoliu şi cuvintele sale se f cur mai blânde.
— S vedem! S vedem! Nu-mi place ce v d. O s cape i o
frumoas pneumonie dac nu te schimbi imediat. Jeanne!
Mergi imediat şi caut câteva din lucrurile mele.
Duncan, dup ce şi-a pus îmbr c mintea uscat , şi-a
sp lat mâinile şi fa a cu ap cald , s-a sim it un alt om, cu
toate c murea de foame.
— Dineul este gata, spuse el. Pentru a- i pedepsi
insolen a, dracu’ s m ia, dac nu am s - i fac onorurile
sufrageriei!
Aşezat la mas între doctorul Murdoch şi fiica sa, Duncan
se sim i mai întâi stângaci şi stingher. Dar când s-au adus
felurile de mâncare şi le-a pus pe mas , uit tot restul şi
mânc cum n-a mai mâncat niciodat .
S-a servit bulion ca în Sco ia, urmat de o friptur moale şi
sucoas , provenind din mieii ciobanilor de pe deal, apoi
cartofi pr ji i la foc şi napi din curte. Ca desert, o tart cu
coac ze înso it de smântân aşa groas c r mânea pe
lingur . B trânul doctor îşi observ musafirul şi o stranie
mil se citea în privirile sale.
— Înc pu in smântân , domnule… domnule?
— M numesc Stirling, murmur Duncan, Duncan
Stirling.
— Duncan Stirling, repet Murdoch. Iat un nume neaoş
sco ian. Haide, nimic nu este mai bun decât un bun dineu
pentru a te pune pe picioare.
La sfârşitul mesei, Duncan scoase un suspin de
satisfac ie, dar foarte repede, arunc o privire ruşinat
amfitrionului s u.
— Cred c mi-a fost foarte foame! spuse el.

19
Murdoch plesni din limb .
— Nu ai f cut decât s urmezi singura şi unica mea re et :
M nânc când î i este frig şi ine diet când te doare burta.
Pe Jeanne o apuca un râs nebun când îşi auzi tat l ce
spune.
— Scuz -m , tat , spuse ea într-un sfârşit… Dar apropos
de re ete, domnul Stirling se duce la Saint-Andrews pentru
ca s studieze medicina.
— Cu adev rat? exclam doctorul Murdoch.
Duncan îi sus inu privirea f r s clipeasc .
— Cel pu in vreau s încerc, spuse el.
— Da, în ciuda bra ului meu stâng infirm…
— Te-ai înscris deja?
— Mi-am aranjat totul.
— Hm… şi ai achitat taxele?
Duncan surâse.
— M surprinde i, doctore Murdoch. Crede i c se pot face
studii gratuite într-o facultate sco ian ?
— Nu, nu, bineîn eles, r spunse medicul, surâzând la
rândul s u.
Din când în când noi mergem la Saint-Andrews, Jeanne şi
cu mine. De acolo îmi cump r medicamentele şi c r ile.
Când ne vom mai duce o s venim s te vedem. Unde
locuieşti?
Duncan ezit .
— Eu… eu nu am decis înc nimic. Va trebui s -l întreb pe
decan s -mi recomande undeva o camer .
— Doctorul Inglis? întreb Murdoch. Îl cunosc foarte bine.
În felul acesta, oriunde vei fi, suntem siguri c o s te g sim.
Duncan în elese c gazda sa era mult mai subtil decât
p rea. Doctor Murdoch schimb brusc subiectul.
— Apropo de c r i, spuse el, cât de pu in curios ai fi, poate
totuşi i-ar pl cea s - i ar t câteva lucr ri de care sunt
mândru. În timp ce Jeanne p r sea înc perea, doctorul
Murdoch se apropie de rafturile bibliotecii înc rcate de c r i
şi îl inu pe Duncan sub farmecul povestirilor sale,
vorbindu-i despre c r ile sale cele mai dragi ar tându-i-le pe

20
cele mai rare.
În sfârşit, puse o mân pe um rul lui Duncan.
— O s - i petreci noaptea aici, îi spuse el. Jeanne i-a
preg tit o camer şi Hamish te va conduce mâine diminea
la Saint-Andrews. Nu, nu-mi mul umi! Eşti întotdeauna
binevenit aici. Deocamdat , î i doresc noapte bun . Este
târziu, şi, de altfel, pot s pariez pe tot ce vrei c voi fi chemat
în cursul acestei nop i. Se aşteapt înc un bebeluş în
familia Davidson, aproape de gura râului Strath. Deja am
adus 5 pe lumea asta şi nu aş vrea s -l scap pe cel de-al
şaselea.
Când b trânul medic îl p r si, Duncan r mase un
moment nemişcat, cu gâtul strâns de emo ie. Apoi merse s-o
întâlneasc pe Jeanne în buc t rie. Ea îl privea surâzând.
— Îmbr c mintea este uscat acum, îi spuse ea. O s le
calc. Vor fi gata mâine.
— Mul umesc. Sunte i… Sunte i aşa de bun , domnişoara
Murdoch.
— Nu trebuie s -mi spune i domnişoar . Chema i-m
Jeanne. Dar, mi-am adus aminte, iat o floricic de
m r cine alb. A c zut din buzunarul vestei. Am pus-o bine
pentru dumneavoastr în caz c aceasta reprezint un
porte-bonheur.
— Da, cu adev rat, r spunse Duncan cu emo ie. Pentru
nimic în lume nu aş fi vrut s-o pierd.
— Este un suvenir?
— Ea mi-a fost dat de cea mai dulce şi minunat fat din
lume.
— Şi ea v iubeşte… mult?
El începu s râd , sc pat de timiditatea sa proverbial şi
r spunse:
— Când voi reuşi, dup ce îmi voi face un renume şi voi
avea cea mai bun clientel din Edinburgh, poate m va
iubi. Pân atunci, este suficient c eu…
Duncan se opri brusc.
— Sunt fericit , murmur Jeanne, foarte fericit pentru
dumneavoastr . Într-o zi, eu ştiu c aceast fat va fi

21
mândr de dumneavoastr .
Ploaia a încetat în cursul nop ii şi furtuna se îndep rtase.
În zori, condus de Hamish, servitorul doctorului, Duncan
p r si Lintonul. Ca to i ranii de la munte, Hamish avea o
mare neîncredere în to i oamenii pe care nu îi cunoştea.
Un morm it care însemna; se pare c merge i la
Universitate? a fost toat conversa ia pe care a sus inut-o
Duncan pe tot parcursul a 90 minute, cât a durat drumul
care l-au f cut împreun … Dar Duncan se bucur de
aceast t cere. Bun tatea gazdelor sale de peste noapte îl
emo ionase foarte mult. În acest timp, intr în mahalalele
vechiului oraş, de la marginea m rii, şi v zând siluetele
cl dirilor Universit ii în a c ror linii gotice care se profilau
pe cerul limpede, nu a putut s -şi st pâneasc un fior de
bucurie. El umbl mult timp în jurul zidurilor Universit ii.
Nu v zu decât pu ini studen i, anul şcolar nu începea decât
s pt mâna viitoare. În aceast t cere, b trânele edificii cu
turele, înconjurate de peluze bine tunse şi între inute, d dea
o impresie de m re ie şi un calm infinit.

Când la un orologiu din apropiere sun ora nou , ieşi din


toropeala sa şi reveni imediat la realitatea din jur.
Îşi închise haina, şi cu b rbia sus, se îndrept spre casa
decanului. Ea era aşa de monumental , încât a avut o
ezitare, dar cu toate acestea sun cu hot râre şi, câteva
momente mai târziu, era introdus într-un salon cu mobilier
masiv, tapisat cu stof , iar pe jos o mochet roşie groas .
R sucindu-şi bereta între degete, se aşez în aşteptarea
doctorului Inglis.
— Ce dori i? întreb acesta din urm , intrând în salon.
Vocea sa nu era deloc încurajatoare. Era un omule
meticulos. Totul, în înf işarea sa, barbişonul, ochelarii de
aur, p rul s u cenuşiu cu mult grij separat în dou
printr-o c rare, ar ta demnitatea şi autoritatea medicului
şef al spitalului Victoria şi a directorului adjunct a noii şi
importantei Funda ii Wallace din Edinburgh. Dar în ciuda
aparen ei, ochii s i aveau o privire obosit şi blând .

22
În picioare în fa a lui, Duncan spuse repede identitatea sa
şi îi explic scopul vizitei. Decanul se instal în spatele
biroului s u de acaju, îi f cut semn lui Duncan s -şi reia
scaunul şi r spunse:
Ca regul general , eu nu primesc niciodat studen i la
aceast or , dar, nu mai târziu decât ieri am primit o
scrisoare de la colonelul Scott care v privea.
Inima lui Duncan începu s bat violent. Dar înainte de a
putea deschide gura, decanul relu :
— Cu toat simpatia mea pentru aspira iile dumitale, este
de datoria mea s v previn…
— Dar, doctore… începu Duncan.
Doctorul Inglis ridic un deget cu autoritate.
— În fiecare an, urm el, o armat de tineri ambi ioşi
invadeaz aceast Universitate. Şi în fiecare an noi suntem
martorii unui veritabil masacru! În concursul pentru bursele
Lockhard, singurele cunoştin e care pot duce la câştigarea
unei burse sunt cele excep ionale. Gândeşte-te. Pentru 700
de candida i, numai 3 burse de studiu.
— M-am gândit, spuse Duncan.
Decanul ridic mâinile.
— În acest caz, şi presupunând c ai mijloace suficiente
pentru a- i face studiile complete şi a primi titlul de doctor,
te-ai gândit la puterile dumitale psihice? Nu vei fi aruncat
într-un col obscur a marei noastre profesiuni, ca exemplu
administra ia S n t ii publice, unde toat munca pe care o
depui se va face într-un birou pr fuit? Iart -mi sinceritatea.
Reflect bine la ce i-am spus. Dac din anumite ra iuni î i
este imposibil s te întorci în localitatea natal , eu î i voi
g si, pentru prietenia cu colonelul Scott, un mic serviciu pe
aici. Poate chiar s te angajez la mine acas . Dac
luându-m dup nevasta mea, situa ia noastr … în ce
priveşte servitorii este aşa de proast . Noi putem angaja un
tân r cu bun voin . Ce gândeşti de aceast propunere?
Duncan se ridic brusc.
— Ave i amabilitatea s -mi spune i unde se fac înscrierile
pentru concurs, v rog?

23
Putem spune în favoarea sa c decanul a ştiut s -şi
ascund dezam girea:
— În cl direa principal , aceea a Administra iei.
— V mul umesc, domnule.
Duncan se preg tea s p r seasc salonul. În ciuda
manierelor sale în epate, decanului nu-i lipsea bun tatea.
— Iat o list cu locuin e rezervate studen ilor, spuse el.
Şi ad og , cu o str lucire de umor în ochi:
— Şi Dumnezeu s te aib în paz !
Duncan primi lista, bâlbâi un cuvânt de mul umire. Afar ,
el se sim i înv luit de un val de indignare şi furie. Plec drept
spre biroul de înscrieri şi se apuc , imediat dup înscriere s
caute o camer .
La început, c ut rile sale nu au fost încununate de
succes. Toate camerele pe care le-a vizitat erau mult prea
elegante şi foarte scumpe. În sfârşit, el descoperi în cartierul
vechi, aproape de port, într-o str du locuit de pescari, o
mic cas unde aproape de scara exterioar v zu un anun :
„camer de închiriat”. Doamna Galt, propriet reasa, îi
deschise uşa. Îl m sur cu severitate tot ştergându-şi
mâinile pe un sac care îi servea de şor .
— Da, spuse ea, am o camer de închiriat. Camera nu este
prea grozav , şi se g seşte sus, aproape de pod, dar pentru
ea eu nu cer decât 1 lir pe s pt mân .
Duncan o urm în cas . Era, aşa cum a spus, o c m ru ,
dar era curat şi mica fereastr era îndreptat spre ocean,
peste acoperişurile caselor şi spre turnurile facult ii. El
închirie aceast camer .

Ziua fatal de joi sosi foarte repede. Când Duncan fu


aşezat în banca sa în marea sal a Facult ii de medicin , în
tensiunea aştept rii şi puternicii griji sim i c îi transpir
mâinile. El contempla rândurile micilor pupitre de lemn de
culoare deschis , asem n toare cu cel la care st tea el şi
toate ocupate de un candidat. Ce şans avea el printre sutele
de candida i?
Se întoarse spre catedra ridicat pe un postament unde

24
st teau cei doi examinatori. În jurul acestora, el v zu pe
profesorii stagiari şi studen ii ultimului an, îmbr ca i cu
robe lungi. Printre aceştia din urm se agita şi Euen
Overton.
Când a intrat în aceast sal mare, Duncan l-a
recunoscut imediat, dar Euen nu l-a învrednicit decât cu un
semn vag de recunoaştere, ca şi cum ar fi vrut s -i spun
„Nu conta pe rela iile noastre din trecut.” Ar fi fost aşa de
uşor pentru Euen s -i adreseze un surâs, s -i şopteasc :
„Noroc, Stirling, încearc s reuşeşti”.
Se împ r eau deja subiectele. Duncan apuc cu
nervozitate tocul. I se p rea c o eternitate s-a scurs pân
când a primit subiectul: era proba de matematic . Evident,
era greu, dar aceasta nu dep şea cunoştin ele lui. El uit de
toate, lumea, vecinii, scâr âitul peni elor, fâşâitul hârtiilor,
şi începu s r spund la subiecte. La ora 11, s-au adunat
toate lucr rile la matematic . S-au distribuit alte subiecte,
de data aceasta era vorba de proba de greac . Duncan sim i
c e din nou st pân pe nervii s i, concentrându-se asupra
lucr rii. La ora 13, se anun , dup ridicarea lucr rilor,
pauza pentru dejun. Cei mai mul i se adunau în grupuri
mici, schimbând între ei impresii şi comentarii despre
examen. Duncan se opri pe scar v zându-l pe Euen
Overton ezitând, apoi se decise s se apropie de el.
— Te sim i cam pierdut pe aici, Stirling?
Duncan consim i, cu privirile a intite în ochii
interlocutorului lui.
— Ce r spuns ai dat la a doua problem de trigonometrie?
Duncan r spunse cât mai bine. Surâsul lui Overton se
f cu condescendent:
— Eram sigur c ai s greşeşti! Acum te p r sesc. Sunt
invitat la dejun la doctorul Inglis. Trebuie s m gr besc.
Dup un uşor salut cu capul, disp ru.
Duncan, plin de o imens disperare, murmur :
— Dumnezeule, f ca într-o zi toat lumea s m în eleag
c -i vreau numai bine.
La ora dou s-au dat întreb rile pentru latin . Apoi proba

25
pentru limba englez , urmat de o pauz de jum tate de or .
O dat mai mult, Duncan, uit s m nânce. Ultima prob a
zilei era istoria. Aceasta era materie la care se sim ea cel mai
pu in preg tit. Îşi scoase manualul şi-l deschise la noroc.
C zu asupra unui capitol care trata despre Revolu ia
francez de la 1789 şi în mod special mai detaliat câteva
paragrafe consacrate lui Robespierre.
For ându-şi creierul obosit, citi cu mult aten ie pân ce
clopotul îi chem din nou în sala de examene.
Principala întrebare şi unica, imprimat pe foaie era:
Face i o diserta ie despre Robespierre. Duncan l sa s -i
scape un suspin care sem na mai degrab cu un plânset şi
se apuc s scrie cu grab . Dup care, totul s-a terminat.
Afar , era frig şi întuneric, felinarele r spândeau acea
lumin str lucitoare pe care Duncan a iubit-o întotdeauna.
Se sim ea epuizat ca şi cum s-ar fi luptat ore şi ore inutil.
Urc sc rile care duceau în c m ru a lui, se dezbr c
într-o clip şi c zu imediat într-un somn de plumb.
Diminea a, se scul târziu, cu spiritul adâncit într-un fel de
toropeal .
Toat ziua, hoin ri prin vechiul oraş, observând
vapoarele, pia a de peşte, pesc ruşii care zburau pe
deasupra apei. Nu se gândea deloc la concurs, a c ror
rezultate trebuiau s fie anun ate mâine, presim irea unei
catastrofe îl copleşise de cum se sculase.
Nu îndr znea s se hot rasc s se duc la Facultate, şi
totuşi nu se putea hot rî s nu se duc . Chinuit şi nec jit, se
planta în curte şi se opri în contemplarea unei enorme statui
în bronz reprezentindu-l pe doctorul Hunter, fizician celebru
în lumea întreag , copilul minune al universit ii
Saint-Andrews. Cu cât îl privea pe b trânul om încruntat, cu
atât Duncan se sim ea copleşit de disperare. Deodat , auzi o
voce lâng el. Unul din portarii colegiului îl întreb ce f cea
acolo. Duncan tres ri. Aştept rezultatul concursului pentru
burse.
— De mai bine de trei ore sunt afişate, remarc omul cu
brusche e.

26
Un frison îl parcurse pe Duncan. Nu a ştiut niciodat cum
a ajuns la cl direa unde erau afişate rezultatele. Dar îi trebui
mai pu in timp decât ai spune-o. Mai bine de câteva
momente i-a fost imposibil s ridice ochii spre lista
dactilografiat fixat pe uşe. Avea impresia c este un
condamnat la moarte care ştie c recursul s u pentru
gra iere i-a fost respins şi nu îndr zneşte s priveasc în
ochii gardianului. Printr-un efort disperat, ridic ochii.
Primul nume de pe lista fatal nu era al lui. Prev zuse asta.
O durere brusc îl str punse. Al doilea, la fel, nu era al lui.
Prev zuse de asemeni. Dar al treilea – inima se opri aproape
s mai bat – al treilea nume… era al lui! Duncan Stirling,
din Levenford. Era admis! Nu putea s fie o eroare. Aici, era
scris cu roşu… Miracolul se produsese. El era titularul unei
burse de studii! P r sind Facultatea o mare bucurie îl
sufoca. Cu mult pasiune, se gândi la Margaret Scott. Dac
ea ar fi în apropierea lui! O s -i scrie imediat. Cât se va
bucura ea de succesul lui! Ajungând în dreptul statuii lui
John Hunter, se opri în fa a ei şi ridicând bra ul valid, strig :
De acum, John Hunter, sunt pe drum! Te voi întâlni pe
soclul t u.

Cum ajunse acas , se repezi în buc t rie.


Primul şoc de nelinişte, frica c nu luase bursa, era acum
înlocuit printr-un sentiment de exaltare. Trebuia s anun e
vestea, cea bun cuiva, altfel sim ea c explodeaz . O lu pe
doamna Galt, propriet reasa, de talie, f cur ocolul înc perii
valsând.
— Gata, doamn Galt. Am reuşit! Sunt în posesia unei
burse.
Ea încerc s se degajeze:
— A i înnebunit cumva?
— Nu în elege i chiar deloc?
Şi o ridic de la podea.
— Am reuşit. Voi avea suficien i bani ca s -mi pl tesc
studiile timp de 5 ani. Voi fi medic!
— Las -m jos! strig ea. Dac nu, imediat o s avem

27
nevoie de un doctor şi dumneata şi eu. Ea îşi reg si
echilibrul. Dac m gândesc bine, a sosit un colet mare
pentru dumneata, cu pu in timp înainte de a te înapoia!
— Un colet?
Şi într-o clip , urc sc rile care duceau în c m ru a lui. Şi
se apuc s deznoade sfoara unui mare pachet. Din el
scoase tot felul de bun t i, dulciuri şi o gr mad de c r i –
anatomie, chirurgie, biologie. Deasupra c r ilor, se vedea un
plic, care se gr bi s -l deschid . Era o scrisoare de la
doctorul Murdoch.

Dragă Profesore,
Nu am încetat să ne gândim la dumneata şi noi am aflat
vestea cea bună prin telefon înainte chiar de a fi afişat şi de
a-l afla dumneata.
Dumnezeu ştie pentru ce examinatorii au comis o
asemenea prostie, să acorde o bursă unui ignorant ca
dumneata. Dar în fine, chiar în Facultăţile cele mai bune,
astfel de erori se produc mai în toate zilele. Dacă dumneata
nu profiţi de aceasta, voi crede că nu eşti tânărul acela pe
care l-am preţuit. Până atunci, te rog să acorzi puţină
încredere unui om bătrân, nu te lăsa influenţat de toate
inovaţiile care, sub pretextul progresului, vă învaţă în
facultăţile de medicină. Fii perspicace, adu-ţi aminte de
principiile elementare şi, mai presus de orice, încearcă să te
serveşti de bunul simţ scoţian.
Aşa că, ne luăm libertatea de a-ţi trimite prin Hamish
câteva nimicuri care îţi vor menţine bună dispoziţie.
Vei găsi de asemeni câteva din cărţile mele. Eu nu le mai
citesc niciodată, nu valorează nici măcar cât un cui ruginit. Nu
ţi-o lua în cap, flăcăule, şi vino des să ne vezi, specia de iarbă
rea scoţiană!
Al dumitale. Murdocli.

Duncan sim i lacrimi în ochi.


Se aşez pe pat, şi pentru a doua oar în aceast zi, o
und de fericire îl copleşea.

28
Capitolul 2

Duncan, ieşind de la un curs, se gr bea spre casa


doctorului Inglis. Mergând, se gândea la anii care au trecut,
şi lui i se p reau c au trecut aşa repede ca o foaie luat de
vânt. Era acum student în anul al V-lea, şi urma s -şi
sus in ultimul lui examen în aceast iarn . În câteva
s pt mâni va fi în posesia diplomei de medic.
Lupta cu via a nu a trecut f r s -i lase urme.
La început, şi-a completat banii de care avea nevoie
pentru între inere cu un post de contabil într-un magazin
din oraş. Apoi, c lcându-şi pe mândrie a fost nevoit s
accepte oferta decanului f cut chiar la sosirea sa la
Saint-Andrews. De peste trei ani el muncea ca servitor în
casa doctorului Inglis. Încetul cu încetul, el a înv at s -l
cunoasc şi s -l iubeasc pe decan.
El a descoperit, sub platoşa de demnitate şi autoritate, o
bun tate timid şi amabil . Dar, din p cate doamna Inglis
era o femeie meschin , i-a f cut via a grea şi îi pl tea atât ca
s poat s -şi achite chiria şi s nu moar de foame.
Ajuns în fa a casei decanului, ocoli, şi intr prin uşa de
serviciu, îşi scoase haina, îşi puse un şor albastru, aduse
c rbune din pivni , umplu c ld rile, cur buc t ria. La
aceast ultim activitate îl g si doamna Inglis.
Era o doamn îmbr cat cu mult gust şi elegan . Când
se adresa lui Duncan ea avea totdeauna un ton agresiv şi de
sus.
— Stirling, trebuie s faci focul în salon.
— Bine, doamn .

29
Îi arunc o privire aspr :
— Hai mai repede! Mi-a venit nepoata.

Duncan era deja obişnuit cu micile umiliri cu care îl trata


aceast femeie. Luând o g leat de c rbuni, se îndrepta spre
salon şi aici, aşezat pe o canapea, cu o carte în mân , el o
descoperi pe Margaret Scott!
Imediat se opri. Şi cu toat afec iunea acumulat de atâta
vreme în inima sa se îndrepta imediat spre vizitatoare. Timp
de câteva momente, Margaret nu l-a recunoscut. Apoi
exclam :
— Dar acesta este Duncan.
Dup ce primul moment de surpriz a trecut, ea izbucni în
râs. Apoi reluându-şi tonul serios:
— Ah! Scuz -m , Duncan. Dar habar nu aveam c
dumneata eşti cea de-a doua femeie de serviciu!
Cu capul aplecat, ea îl observa.
— Te-ai schimbat mult.
— În bine, sper, spuse el.
— Tat l meu vorbea de dumneata zilele trecute. C nu
te-am mai v zut demult.
Duncan se îndrept . Ultima remarc a lui Margaret a
f cut s încol easc o idee nebuneasc în spiritul s u. Spuse
repede:
— Este foarte adev rat, Margaret. Parc au trecut secole
de când nu te-am v zut. Accep i s vii s iei ceaiul cu mine
mâine?
Ea r mase stupefiat :
— La dumneata?
Incapabil s scoat un cuvânt, Duncan a f cut semn c
da.
Margaret continu s -l priveasc . Ea se gândea c era
poate nostim s vad cum tr ia acest straniu b iat.
De altfel, era cu totul altul, ar ta mult mai bine ca înainte.
S nu- i vin s crezi cât era de schimbat!
— Nu pot s vin mâine, spuse ea. Ies cu doctorul Overton.
El r mase t cut. Mai mult ca niciodat , numele lui

30
Overton declanş în el un sentiment de duşm nie.
De la succesul lui Duncan la concursul de burse, Overton
nu a încetat s -l trateze ca o cantitate neglijabil sau cu un
dispre f iş.
— Dar voi fi liber mâine dup amiaz , ad ug Margaret.
Reîntorcându-se la el, în aceast sear , Duncan era
transportat de fericire. El urc sc rile în vitez , dar, la etajul
al doilea, se opri brusc. Cineva cânta la pian. Noul locatar,
f r îndoial , de care doamna Galt i-a vorbit. El r mase în
umbr s asculte. Cu toate c nu era cunosc tor, el sim i c
aceast muzic este frumoas . De obicei ar fi fost prea timid
ca s fac primii paşi, dar acum, în aceast sear , fericirea
în care plutea îl ajuta s treac peste aceast re inere.
Cioc ni în uş şi când i se spuse s intre, ap s pe clan .
— Treceam şi m-am gândit c este datoria mea s vin s
m prezint, spuse el.
— Sunte i doctorul Geisler, nu este aşa? Eu m numesc
Duncan Stirling, locuiesc la etajul superior.
Continuând s cânte, tân ra femeie aşezat la pian
întoarse capul şi inspect pe noul venit din cap pân în
picioare. Ea p rea s aib vreo 28 de ani. Ochii erau
întuneca i într-o fa palid , foarte comun , dar avea o
expresie de triste e şi plin de sfidare în acelaşi timp, lucru
care atr gea aten ia. Ea purta un pantalon de gabardin
bleumarin. Picioarele sale goale se jucau cu papucii
marocani din piele, roşii şi uza i. P rul negru şi ciufulit era
aranjat f r cea mai mic afectare.
Niciodat Duncan nu a v zut o femeie mai indiferent în
ce priveşte elegan a. Ea încet brusc s mai cânte şi se
scul .
— Ah! da, spuse ea cu r ceal . Deci dumneata eşti
studentul în medicin . De când am sosit o aud mereu pe
doamna Galt l udându-te.
El începu s râd privind în jurul lui. Camera, cu toate c
era mobilat cu simplitate, era încânt toare.
Un tablou deasupra şemineului, divanul acoperit cu
m tase crem, pianul acoperit cu furnir, toate acestea formau

31
un ansamblu plin de farmec pe care nu se aştepta în niciun
caz s -l g seasc sub acest acoperiş modest.
Nu s-a st pânit s nu remarce.
— A i aranjat foarte bine camera dumneavoastr .
Presupun c toate aceste lucruri v apar in?
Fa a doctorului Geisler lu o înf işare şi mai aspr .
— Da, este tot ce mi-a mai r mas.
Duncan îşi întoarse privirile. Ştia deja c ea este refugiat
din Austria şi c practica medicina la Viena. Ea a venit
pentru a coordona serviciul de chirurgie ortopedic creat de
Direc ia Funda iei Wallace.
Cu aceeaşi r ceal , ea continu :
— Când trebuie s p r seşti o ar , eşti bucuros s-o
p r seşti, indiferent cum.
— Da, aprob el, sunt sigur.
— Îmi place aceast cas veche, spuse ea dup un
moment de t cere. Este cu adev rat mare diferen a fa de
Viena de ast zi!… Pianul meu nu v deranjeaz ?
— Nu, sigur! Nu, r spunse el cu repeziciune.
— Mi-a pl cut foarte mult exerci iul pe care îl cânta i când
am intrat.
— Exerci iu! repet ea ridicând din sprâncene. Era din
Schuman. Un brav omule cu adev rat. A murit la azilul de
nebuni ca mul i artişti de geniu!
Îşi l sa capul pe spate, cu ochii în tavan, tr s turile sale
se estompau în umbr .
Degetele sale atingeau uşor clapele.
— Muzica? urm ea. Un calmant, iat ce este ea pentru
mine. Vino s iei din acest calmant când doreşti, dac nu vei
fi foarte ocupat.
Astfel, ea îl concedia într-o manier cam brusc şi
impersonal . Dar, lucru ciudat, nu se sim ea jignit.
El sim i c nu era nicio animozitate în atitudinea acestei
tinere femei.
— Noapte bun , doctor Geisler, spuse Duncan, sper c
vom fi prieteni.
Urcând la el, muzica l-a urm rit pân la camera lui.

32
Ora fixat pentru vizita lui Margaret sosi în sfârşit.
Duncan a împrumutat de la doamna Galt o fa de mas
alb şi o vaz în care a pus câ iva trandafiri.
A cump rat fursecuri, şi un borcan de dulcea de
zmeur . Cu siguran bugetul s u, calculat la centim nu ar
fi rezistat la aşa cheltuieli nebuneşti şi, cu strângere de
inim se hot rî s amaneteze ceasul şi lan ul pe care i le-a
dat tat l lui.
Când toate aceste bun t i au fost aşezate pe mas ,
r mase s le priveasc , cu inima b tând. Şi, curând, auzi
pasul repede al lui Margaret. Un moment mai târziu era în
pragul uşii. Duncan era incapabil s articuleze un cuvânt,
atât era de emo ionat. Nu putea decât s-o priveasc , ochii s i
exprimau, cât de mult o admira. Cu adev rat, era, era foarte
frumoas cu blana sa din vizon, cu p l rioara l sat pe ochi
într-o parte, şi manşonul tot din vizon. Frigul i-a f cut obrajii
mai roz, iar ochii îi sticleau ca nişte stele.
— Oh! Duncan, ce caraghios de mic camer ai! spuse ea
întinzându-i mâna şi privind în jurul ei. Chiar tr ieşti cu
adev rat aici? Este minuscul! Nu se poate plimba nicio
pisic pe aici.
Duncan se sim ea în prezent perfect liniştit.
— Eu nu am pisic ! spuse el.
Margaret transformase deodat c m ru a în palat. I-a
servit o ceaşc cu ceai şi nu s-a putut ab ine s -i spun din
str fundul inimii:
— Este un mare eveniment pentru mine, Margaret, prin
vizita care ai f cut-o aici. Nu î i pot spune cât… Dar te
plictisesc. Doreşti o buc ic de pr jitur ?
— Nu m plictiseşti, Duncan, îmi place foarte mult s mi
se spun lucruri dr gu e. Dar scuz -m dac nu servesc
nicio buc ic din aceast pr jitur . Euen – doctorul
Overton – mi-a f cut o astfel de conferin ieri sear despre
hidrocarburi, c mi-am pierdut apetitul. Era de altfel mai
degrab stupid din partea sa s -mi vorbeasc de astfel de
lucruri, oferindu-mi şampanie şi langust . Dar parc vroiai
s -mi spui ceva… Despre ce era vorba?

33
— O! de nimic.
— Dar te rog!
— Bine, pe scurt despre asta este vorba. Am dorit
întotdeauna s - i spun c ai fost pentru mine farul meu
c l uzitor în tot timpul acestor arii unde eu am muncit şi am
înv at în aceast c m ru .
— Eşti un înger! exclam ea, încântat . Mai d -mi înc o
ceaşc de ceai şi vorbeşte-mi înc despre acestea.
O fericire imens îl cuprinse pe Duncan. Aceast
dup -amiaz dep şea toate speran ele sale. Se preg tea s
reumple ceaşca lui Margaret când lovituri violente zguduir
uşa şi o voce puternic r sun :
— Eşti acas , Duncan, fl c ule?
Se las o t cere jenant . Apoi Duncan întreb :
— Cine este?
Dar, în sine, el cunoştea deja r spunsul.
— Este tat l t u care vine s te vad .
Tat l s u! Era ultima persoan pe care o dorea aici în acel
moment! Se ridic , dar nu a mai avut timp s se îndrepte
spre uş . Aceasta s-a deschis cu zgomot şi Marele Tom,
urmat de câinele Rust, intr împleticindu-se. Bineîn eles, el
b use, dar obrazul s u str lucea de fericire p rinteasc .
— Ce mai faci, fl c ule? Am avut ocazia s vin cu o
maşin şi nu am rezistat. Sunt luni de când doresc s te v d!
Înaint şi îl strânse pe Duncan în bra ele sale. Rust îşi
manifesta aprobarea şi bucuria prin s rituri mari. Era prea
mult pentru aceast c m ru . Un gest neîndemânatec al
Marelui Tom şi vaza cu trandafiri se sf râm de sol!
— Drace! exclam Marele Tom.
Oarecum calmat de zgomot, Marele Tom se întoarse.
— Ia te uit , relu el, nu ştiam c ai vizite. Ca s vezi, miss
Margaret, chiar ea! Pot s spun c sunt încântat şi mândru
c v v d aici!
El întinse mâna, Margaret mândr întoarse capul.
— Aşaz -te, tat ! îl rug Duncan şi luându-l de un bra îl
împinse spre un scaun.
— Doreşti o ceaşc cu ceai?

34
— Ceai? repeta Marele Tom cu un râs vesel. Eu cunosc
ceva mult mai bun!
Cu o clipire complice din ochi spre Margaret, el scoase din
buzunar o sticl .
— În s n tatea dumneavoastr , Miss!
Margaret se ridic brusc, punându-şi m nuşile.
— Sunt obligat s plec.
— V rog, înc nu, murmur Duncan.
— Tata, încearc m car s bei pu in ceai.
— i-am spus odat , Duncan, c nu vreau ceai. Dar aş
dori s discut pu in cu invitata ta.
Margaret se îndrept spre uş .
— Îmi pare r u dac pleca i din cauza mea! – exclam
Marele Tom.
Pentru a sublinia mai bine cele spuse, el încerc s-o
opreasc apucând-o de bra . Acesta a fost un gest fatal.
Îmbrâncit, Duncan sc p ceaşca şi bluza lui Margaret se
p t de ceai.
O t cere penibil invad înc perea, Margaret p lise de
furie şi nervi. Cât despre Duncan, disperat, r m sese
în epenit pe loc.
— Oh! Margaret! sunt dezolat.
— Ai şi de ce, şuier ea cu furie. Am venit aici pentru a bea
o ceaşc de ceai, nu pentru ca un necioplit complet beat s
mi-l arunce în fa .
Ce s r spund ? împ r it între dou iubiri, Duncan
r mase mut, dorindu-şi ca solul s se deschid şi s -i
înghit .
Poate Margaret îşi d dea seama de situa ia sa. Dar ea
continua cu un ton plin de sarcasm.
— Î i mul umesc pentru aceasta încânt toare dup
amiaz . Totul a fost cu adev rat perfect!
Câteva secunde mai târziu ea disp ruse. Marele Tom,
înlemnit, mai trase o nou înghi itur de alcool. Apoi
suspin :
— Am impresia c nu prea eşti bucuros c m vezi, dragul
meu.

35
— Tu ştii foarte bine c da, papa. Pur şi simplu este c …
Dar la ce bun? Îmi pare r u c spui, la ce bun! Oh! Doamne,
pentru ce am venit? Nimeni nu m vrea! Propriului meu fiu îi
este ruşine cu mine!
Duncan sim i c r bdarea sa a ajuns la limit .
— Tat , spuse el cu fermitate, trebuie s te culci! Îl prinse
pe tat l lui de bra şi îl ajut s ajung în pat.
Marele Tom c sc şi încerc s spun ceva, dar nu a mai
avut timp. Dintr-o dat a adormit.
Duncan privi cu mil corpul mare al tat lui s u, cu fa a
atât de jalnic .
Îi aranja cu grije şi cât mai confortabil posibil cuverturile
de pe pat, apoi p r si camera cu singurul gând: s uite.
La etajul de dedesubt, uşa era deschis . Doctorul Geisler
îl opri din drum:
— Dumneata eşti Stirling? Vino un minut.
— M duc în oraş, r spunse Duncan scurt.
— Unde?
— Habar nu am.
— Intr şi ine-mi de urât.
El intr cam în sil .
— Spune-mi, ai avut invita i, la dumneata! întreb ea. Am
v zut coborând o tân r . Apoi se opri.
Duncan avu un râs amar şi zugr vi situa ia în câteva
cuvinte în epate.
— Şi ce-i cu asta! coment ea. Nu este cazul s faci o
dram . Spune-mi, îi por i pic tat lui t u?
— Nu, pe mine sunt sup rat. Ce po i s te aştep i de la un
imbecil ca mine şi care nu are decât un singur bra .
— Haide, f r complexe. Asta nu ajut la nimic.
Ea lu loc la pian, în timp ce el se aşez în fa a focului care
ardea frumos în şemineu, şi începu s cânte pentru el.
Indiferent, în timp ce melodia invada camera
amestecându-se cu zgomotul produs de trosnetul butucilor
care ardeau, Duncan sim i cum îl cuprinde liniştea.
Când tân ra femeie se opri din cântat, el îşi reg sise
calmul.

36
— Spune-mi, tot mai vrei s fugi? întreb ea.
— Nu, dumneavoastr şti i foarte bine c vreau s
continui s fac ceva important… ceva foarte important în
medicin .
— Cu adev rat? munca aceasta te intereseaz .
— Cu pasiune! Iar dumneavoastr , dumneavoastr
cânta i minunat!
— Este foarte necesar pentru degetele mele. Asta le face s
fie puternice şi suple. Nu uita c sunt chirurg.
— Aproape am uitat. Cu toate c numele pe care îl purta i
îmi este cunoscut. Exist un doctor Geisler foarte cunoscut
în Austria, doctorul Ana Geisler. A scris o carte
extraordinar despre chirurgia modern . Este cumva o rud
de-a dumneavoastr ?
— Nu chiar… Pentru simplul motiv c sunt chiar eu
doctorul Ana Geisler!

Mai întâi Duncan a crezut c ea glumea. Apoi în elese c


ea a vorbit foarte serios, şi a r mas stupefiat. Aşadar, era,
era str lucitul doctor Geisler, de la facultatea din Heidelberg
şi din Viena!
— Şi eu… Eu, bâlbâi el, care v povesteam micile mele
întâmpl ri neînsemnate, dumneavoastr , dumneavoastr
care ave i lucr ri cunoscute în lumea întreag ...!
— M flatezi.
— Nu, cu siguran nu. Sunt înc înm rmurit de aceast
descoperire.
Ea îşi privi punctul roşu aprins al ig rii pe care o fuma.
— Ceea ce am f cut nu este nimic în compara ie cu ceea
ce m preg tesc s fac, spuse ea. Când voi termina cu
aceast munc , de prob , de 12 luni, la Comisie – şi
prietenul dumitale doctorul Inglis în particular – m-a f cut
s întrev d un post important la Edinburgh, chiar la
Funda ia Wallace. Atunci, se va auzi vorbindu-se de mine.
Şi întorcându-se brusc spre Duncan ad ug :
— Dac nu ai nimic mai bun de f cut, vino mâine s m
vezi operând!

37
— Cu mult bucurie! r spunse Duncan. Dar cu adev rat
doreşti asta?
Ea aprob , dând din cap, f r s mai revin asupra
acestui subiect. Apoi se scul .
— Am o foame de lup, spuse ea. Dar ai ghinion! eu nu ştiu
s g tesc. În sfârşit, cu ajutorul lui Hippocrate, voi diseca
aceste dou sandwichiuri. Ai s vezi! – şi şi-a inut
promisiunea.
A f cut chiar mai mult: la cele dou sandwichiuri cu carne
şi cu salam, ad ug un borcan de castrave i şi cafea
fierbinte. Au mâncat unul lâng altul, în fa a fl c rilor
juc uşe, vorbind de medicin şi de tehnica medical .
Întinderea cunoştin elor lui Anna, studiile profunde şi for a
de a şti şi înv a l-a impresionat profund pe Duncan. La ora
10 noaptea, când se ridic pentru a merge la el era plin de
recunoştin .
— Am petrecut o sear minunat , doctor Geisler, spuse el.
Şi nu ştiu cum s va mul umesc.
— Eu m numesc de asemeni Anna. Nu încerca s -mi
mul umeşti. Dac nu eram aşa de plictisit , de mult de mult
te-aş fi rugat s pleci.
Dup ce Duncan plecase, ea r mase imobil , adâncit în
gândurile sale.
— S racul b iat, via a l-a maltratat, îşi zise ea. La fel ca şi
pe mine. Dar, contrar mie, el nu este înc o elit. Aplecat
asupra j ratecului care se stingea, gândi cu sinceritate
brutal : — O s am grij de el. Îl voi înv a s se o eleasc .
Este inteligent. Coleg, el poate s -mi serveasc mai târziu la
lucr rile mele.
A doua zi de diminea , Duncan a fost trezit de soneria
telefonului de la parter. Era Margaret care îl chema, nec jit
de purtarea ei de ieri sear .
Duncan nu în elegea c gândul de a pierde un admirator,
chiar şi foarte modest, r nea vanitatea tinerei. Pentru el
faptul c ea l-a chemat, însemna c ea l-a iertat, c ea dorea
ca rela iile lor s continue, aceasta era o adev rat minune.
Între timp, sus, Marele Tom s-a trezit cu o puternic

38
durere de cap. Amintirea întâmpl rilor petrecute îl umplea
de remuşc ri.
Când Duncan îi spuse despre împ carea cu Margaret, din
pieptul lui sc p un suspin de uşurare.
— Nu sunt decât un b trân imbecil! spuse el. Dar voi fi
pedepsit! Când m voi reîntoarce acas , trebuie s-o înfrunt
pe mama ta.
Auzind c vorbeşte despre mama sa, fa a lui Duncan
c p ta o expresie dur . În ciuda încerc rilor lui pentru a se
împ ca cu mama lui, ea refuza s -l vad . Înc şi acum, ea
pretindea c toate eforturile fiului ei se vor termina cu o
tragedie, şi c timpul îi va da ei dreptate.
El strânse pumnii involuntar şi întreb :
— Îmi în elegi acum ambi ia, papa? În elegi de ce eu nu
pot s renun , pentru ce trebuie s reuşesc eu, cu orice pre ?
Preg tirile Marelui Tom erau acum terminate. El d du din
cap punându-şi în acelaşi timp basca, şi se îndrept spre
uş . Surâse înc odat şi fluierându-l pe Rust, el se gr bi s
prind autocarul.

În aceast dup -amiaz , Duncan se prepar s asiste la


opera ia doctorului Geisler. El ajunse înainte la modestul
spital situat pe o str du din cartierul muncitoresc din
Dundee.
Dar Anna era deja ocupat s -şi spele mâinile în mica
c m ru de lâng sala de opera ii. Ea îl primi pe Duncan cu
polite ea ei rece. Dar, în timp ce o infirmier îl ajut s -şi
pun halatul, ea îi spuse peste um r.
— Ai putea s faci anestezia?
Duncan încerc s -şi exprime recunoştin a, dar tân ra
femeie îi t ie scurt mul umirile:
— V rog, f r mul umiri! Preg teşte-te.
Întorcându-se spre infirmier :
— Domnişoara Dawson, m voi ocupa de bolnavul meu în
cinci minute exact. Pentru ce doctorul Overton nu este înc
aici?
Infirmiera Dawson, o tân r frumoas cu ochi albaştri

39
r spunse:
— Trebuie s soseasc dintr-un moment sau altul. Sunt
sigur c a fost re inut.
Abia a terminat de vorbit, c Overton se precipita în
camer , explicând întârzierea cu nenum rate scuze.
Duncan nu era mirat c îl vede. Ca intern al spitalului, era
normal ca Overton s fie numit ca asistent al doctorului
Geisler pentru opera ie. Dar, ceea ce este sigur, Overton nu
se aştepta s -l întâlneasc pe Duncan.
— Ia te uita, Stirling! exclam el cu ostilitate în voce. Nu
credeam c tu îi vei administra anestezicul.
— F r discu ii v rog, ceru Anna cu severitate. Nu voi
tolera niciodat s se vorbeasc când operez.
Bolnavul a fost adus imediat în sala de opera ii. Era un
b ie el de 11 ani, se vedea c este subalimentat şi anemic,
jalnic produs al acestor împrejur ri nes n toase. El
prezenta un caz caracteristic de talipes equinus. Pe scurt, el
avea un picior mai scurt, era şchiop.
Ca la cea mai mare parte din copii, anestezia îşi f cea
efectul normal. Duncan, aşezat pe taburetul de metal,
aproape de masa de opera ii şi liniştit de respira ia profund
şi regulat a micului bolnav, era aşezat într-o pozi ie ideal
pentru a urm ri fazele opera iei.
Dup el acesta era un caz disperat. Piciorul era mai scurt
decât cel lalt, gros şi diform. Nu era deloc un picior ci un
nod de muşchi şi de nervi deforma i şi r suci i. Dup
p rerea lui niciun chirurg dintr-o mie nu ar fi îndr znit o
asemenea opera ie.
Totuşi, de la prima incizie, cu o t ietur îndr znea şi
rapid ea încercui glezna cu un cerc roşu, el în elese c Anna
încerca imposibilul.
Lama fin a bisturiului scânteia f r nicio eroare în
mâinile abile ale tinerii femei, care c uta într-un amalgam de
oase şi de nervi. Niciun gest inutil.
Duncan a v zut operând şi al i buni chirurgi, chiar pe
profesorul Rigius însuşi. Dar ce vedea era diferit. F r riscul
de a se înşela, putea s afirme c Anna Geisler avea geniu.

40
Când opera ia a fost gata, Anna ieşi brusc din sal . Ea îşi
scoase m nuşile şi scoase cu profund suspin, intrând în
micul sp l tor pentru a-şi scoate masca.
Duncan merse în întâmpinarea ei când îl auzi pe Overton
vorbindu-i. De data asta, Euen p rea emo ionat.
Abandonase expresia lui obişnuit de blazare.
— Sincer, doctor Geisler, spuse el, este cea mai frumoas
opera ie pe care am v zut-o la acest spital! Permite i-mi s
v felicit.
Ea surâse cu r ceal , ştergându-şi mâinile pe prosopul pe
care el i-l da.
— Nu am interzis toate conversa iile inutile? spuse ea.
— Atunci v invit s lu m ceaiul împreun !
Vocea îi era dulce şi suav . Dar eforturile lui Overton
pentru a o seduce pe Anna au r mas f r rezultat.
Ea scutur din cap:
— Am promis deja unui prieten c iau ceaiul cu el.
— Alt dat se poate?
Când el se dep rt , Anna avu o strâmb tur de dezgust.
— Este prea frumos, prea sigur de el, acest b iat!
— L-a i entuziasmat, spuse Duncan. Era sincer.
— Poate. Dar nu îmi place genul lui. Dar acum, pentru
Dumnezeu, Duncan, gr beşte-te.
— Am crezut c ave i rendez-vous, cu un prieten?
— Prietenul eşti dumneata.
Se îndreptar spre ceain ria cea mai apropiat . Dintr-o
dat , Anna se întoarse spre Duncan: Ai dat foarte bine
anestezicul ast zi. Te-ar interesa s fii în urm toarele trei
luni anestezistul meu? Spitalul este de acord. Salariul este
de 50 lire.
Duncan roşi de surpriz şi pl cere. Cincizeci de lire!
Suficient s pun cap t servitudinii doamnei Inglis, f r s
mai vorbim de experien a pe care o c p ta ca anestezist.

Cu un surâs afectuos pe buze, Duncan descifra cartea


poştal , f r semn tur , ca de obicei, cu ştampila familiar
şi binevenit din Strath Linton.

41
Doi din prietenii tăi vor fi la Saint-Andrews joi
după-amiază. Întâlnirea la librăria Leckie, la ora unu.

Prietenia lui Duncan pentru Murdoch şi Jeanne era în


prezent bine stabilit ; şi ea devenise o tradi ie, iar când în
rarele ocazii când b trânul doctor şi fata sa veneau în oraş,
Duncan îi întâlnea la libr rie, de unde plecau to i trei s ia
dejunul împreun .
Murdoch, mereu în c utarea unei vechi edi ii dintr-un
titlu, a f cut din aceast libr rie locul lui de întâlnire.
Deodat , surâsul lui Duncan disp ru brusc. Şi-a adus
aminte ca joi, i-a promis lui Anna s o duc la un restaurant
pentru a s rb tori noul s u serviciu.
Cu cartea poştal în mân , cu gândul se întoarse în timp.
Ultimele şase s pt mâni i-au schimbat profund via a sa. În
Anna Geisler a g sit o coleg a c rei r ceal masca o ambi ie
şi o inut tot aşa de precis determinat ca şi a lui.
Asocierea lor era complet impersonal , şi din cauza
aceasta el o aprecia.
Sub îndrumarea lui Anna studiile sale progresau cu
rapiditate. Ambi iile sale erau încurajate, cunoştin ele sale
despre chirurgia modern se înmul eau în fiecare zi. Anna îi
împrumuta diferite c r i şi despre art , literatur , muzic .
În ciuda inutei ei neglijente, ea era cult şi chiar de o
cultur rafinat .
Nici nu ştia cum s se împart între Anna… şi Murdoch.
Era într-o dilem care îl îngrijora. În niciun caz nu dorea
s -şi supere vechii s i prieteni.
Se aşez la mas şi, cu un straniu sentiment de jen ,
scrise un cuvânt de scuz , pretextând c va fi ocupat joi la
spital, ceea ce de altfel era oarecum adev rat, c ci trebuia s
fie, joi dup -amiaz la un curs important.
Sosi şi ziua de joi. Duncan a hot rât ca acest dejun s -l ia
la un restaurant bun.
De data aceasta dorea s o trateze pe Anna regeşte şi o
invit la Thistle Grill, cel mai nou şi elegant restaurant din

42
oraş.
Când el intr în sala restaurantului, Anna îl aştepta.
P rea mai pu in distant ca de obicei. Rochia, neagr şi
simpl , îi f cea o siluet elegant . Nu se putea pretinde c
este frumoas , dar tenul s u palid, felul distins cum se
purta dar mai ales mâinile cu degetele lungi şi suple, toate
acestea o deosebeau de alte femei şi îi d deau un aer
straniu, superior.
S-au adus feluri delicioase.
Duncan a cerut o sticl din cel mai bun vin. Dup ce
paharele au fost umplute, Duncan spuse:
— Beau, Anna, pentru reuşita doctorului Geisler şi a
doctorului Stirling!
În acel moment, avertizat parc de un al şaselea sim ,
Duncan întoarse capul.
El v zu în uşa restaurantului pe Murdoch şi Jeanne.
Amândoi l-au v zut în acelaşi timp. Duncan se sim i roşind
pân la r d cina p rului. Niciodat nu şi-ar fi imaginat c
Murdoch va alege acelaşi restaurant Thisth pentru a dejuna!
B trânul doctor şi Jeanne se îndreptau spre fundul s lii şi
trebuiau s treac prin fa a mesei lor. Când ajunse în
dreptul lui, Duncan se ridic pe jum tate, se bâlbâi şi
încerc s fac prezent rile. Dar eforturile de a repara
stâng cia lui au r mas f r rezultat.
Murdoch îşi îndrept umerii în vechea hain de twead; cu
sprâncenele încruntate, îi arunc o privire lui Anna şi îi
întoarse spatele. Se întoarse cu fa a spre Duncan şi
dregându-şi vocea spuse:
— Acum în eleg pentru ce nu ave i timp s v întâlni i
vechii prieteni.
— Dar, din contra, nu în elege i deloc! protest Duncan.
— În eleg perfect, replic dispre uitor Murdoch. Sunte i
foarte ocupat la spital.
Încurcat în scuze stupide, care de data asta sem nau a
minciuni Duncan se aşez brusc. Vexat şi furios nu mai
dorea s spun nimic.
Constata c Jeanne cu o figur trist , încerca s -i explice

43
ceva tat lui s u. Dar acesta, apucând-o de bra , o împinse
spre un col al s lii.
Dup un moment de t cere, Anna întreb :
— Cine este?
— Un prieten de-al meu, r spunse Duncan scurt.
— Şi tân ra fat ?
— Ea de asemeni.
Camaraderia care era între ei la începutul mesei
disp ruse. Au încercat s reg seasc aceast camaraderie,
dar degeaba, şi Duncan s-a sim it uşurat când prânzul a
luat sfârşit.
Pl ti repede consuma ia şi o urm pe Anna.
S-au întors direct la spital, unde Anna trebuia s opereze
la orele 14 şi jum tate.
În aceast zi, în parte din cauza acestei opera ii, dar mai
ales de talentul şi personalitatea pe care Anna şi-a f cut-o,
amfiteatrul era plin, pân la refuz, de studen i.
Duncan remarc printre ei şi medici ai oraşului şi un
chirurg de la Spitalul Victoria care şi-au dat întâlnire în
amfiteatru. Printre ei se afla o personalitate de vaz :
profesorul Lee, directorul Funda iei Wallace.
Overton, mereu în largul lui în situa iile importante, o
asista pe Anna.
Luându-şi locul la masa de opera ii, Duncan nu se sim i
prea bine.
Incidentul de la restaurant îl impresionase şi prezen a
atâtor persoane în jurul lui îi marca înc neliniştea.
Trebuia s administreze un anestezic destul de complicat:
un amestec de gaz carbonic, oxigen şi eter. El pip i cu mâna
sa s n toas capacele care închideau diverse flacoane şi
butelii.
Imediat dup începerea opera iei, el sim i c nu prea este
st pân pe el.
O dat sau de dou ori Anna îi arunc o privire rapid .
Apoi surprinse şi alte priviri şi chiar o str fulgerare
dezaprobatoare a ochilor lui Overton spre bra ul lui infirm.
Sentimentul inferiorit ii sale îl paraliz dintr-o dat .

44
Stâng cia se accentu , înv luindu-l ca o cea , sufocându-l.
Apoi catastrofa! El se întoarse s schimbe eterul, dar
degetele sale l sar s -i scape butelia cu anestezic care c zu
jos.
Toate privirile erau îndreptate spre Duncan, cu excep ia
doctorului Lee, care, plin de delicate e, p rea c priveşte
tavanul.
— Incapabilule! murmur Overton. Noroc c nu s-a spart!
Am fi zburat cu to ii!
— Taci din gur ordon Anna.
Şi întorcându-se cu repeziciune spre infirmiera Dawson:
— Nu te uita ca o idioat . Adu-mi o alt butelie, repede.
— Imediat, doctore.
Infirmiera aduse alergând o alt butelie.
Opera ia se termin într-o t cere încordat .

Duncan merse s se schimbe la vestiar. Era foarte palid.


În elegea enormitatea greşelii sale. Consecin ele
dezastruoase pe care putea s i le aduc . Se sim ea f r
putere, bolnav, şi nu mai accepta ideea de a revedea
persoanele care au fost de fa la neîndemânarea lui.
Cu bun ştiin , nu se gr bea, sperând s -i lase destul
timp lui Anna s p r seasc spitalul. Dar când era pe
punctul s plece, la rândul s u, auzi frânturi de conversa ie,
schimbate între dou infirmiere din serviciul „Chirurgie” şi
se opri ca lovit de moarte.
„A fost teribil, când eterul a c zut, spunea cea mai în
vârst . Ce imbecil este acest student!”
Interlocutoarea era infirmiera Dawson.
„Ce po i s te aştep i de la unul ca el? întreb ea. Nu va fi
niciodat un bun medic! Doctorul Overton mi-a spus-o de
nenum rate ori!”
O tragic disperare îl cuprinse pe Duncan pe drumul de
întoarcere.
A doua zi diminea , la sculare, aceeaşi senza ie
îngrozitoare îl st pânea. Niciodat mai înainte, nu s-a sim it
aşa de descurajat. Ideea inferiorit ii sale fizice îl obseda.

45
Peste tot, în jurul lui, credea c toat lumea îi este mil de el.
El se comp timea amar la gândul c to i camarazii râdeau de
infirmitatea lui. Aceast obsesie îi sporea stâng cia.
Sâmb t diminea a, Anna îl opri pe scar , îl împinse în
camera ei.
— M ocoleşti! spuse ea. Ce se întâmpl ?
— Nimic, r spunse evitându-i privirea.
Ea se aşez , hot rât s schimbe subiectul.
— În curând î i vei da ultimele examene, spuse ea pe un
ton de conversa ie banal . Luna urm toare, nu este aşa? M
bucur la gândul c vei sc pa de toate aceste lucr ri. S ştii,
Duncan, dac vrei cu adev rat, şi dac te specializezi, o s
facem, dumneata şi cu mine, o echip formidabil !
— S m specializez în ce? Eu nu sunt bun de nimic!
— Nu fi stupid!
F r s -i dea aten ie la ce spunea, el continu , crispat:
— Este adev rat, la ce sunt bun? Ingles avea dreptate. El
m-a prevenit de la început c voi muceg i într-un col plin de
praf s stabilesc statistici sau s vaporizez dezinfectante
prin s lile de opera ii. Nu are nicio importan pentru c tot
nu sunt bun de nimic.
Ridic din umeri, disperat. Acum îşi deschisese sufletul în
fa a lui Anna.
Tân ra femeie relu :
— Dac m-ai l sa s spun o vorb , i-aş putea explica cât
de util ai putea s -mi fii.
El o întrerupse cu brutalitate.
— Pentru ce s ascundem adev rul şi s m hr nesc cu
iluzii? Nu sunt decât un ratat şi un infirm! De mult trebuia
s în eleg acest lucru. Când am venit aici, acum cinci ani, nu
m gândeam decât la un lucru: s -mi iau examenele pentru
a ob ine titlul de medic. Nu m interesa nimic altceva. Acum,
îmi dau seama c toate acestea sunt inutile. Nu! las -m
s - i vorbesc. Doresc s - i împ rt şesc gândurile care m
obsedeaz . Cum voi putea eu vreodat s îngrijesc un
bolnav? Cum am s pot?
Anna se ridic şi veni s se aşeze lâng el.

46
— Ştii, spuse ea, doresc s te întreb de mai mult timp
ceva. Cred c acum momentul este bine ales pentru aşa
ceva. Doreşti s m laşi s - i examinez bra ul?
— Dac acest lucru v face pl cere, r spunse el cu
am r ciune, nu v d niciun inconvenient. Apropia i-v
doamnelor şi domnilor, spectacolul va începe!
Îşi scoase încetişor haina. Ea nu scoase niciun cuvânt,
p rea c nu-i acord nici cea mai mic aten ie, în timp ce îşi
scotea cravata şi c maşa.
Când el termin , ea îşi începu examinarea. La prima
vedere, în ciuda st pânirii de sine, se sim i îngrozit .
Exact cum spusese el şi cum nu îndr znise ea s se
gândeasc , era un caz grav. Bra ul, fix şi contractat era
atrofiat, sem na cu o crac uscat .
— Mişc - i degetele, ordona ea.
El îşi mişc degetele încetişor, cu mare efort.
— Este şi asta ceva, coment ea uşurat .
— La ce bun? repet Duncan cu o figur întunecat . Este
f r speran . To i au v zut infirmitatea mea. Doctorul
Inglis, Trawton, Davinson…! I-am ar tat chiar profesorului
Lee, de la Funda ia Wallace, acum doi ani.
— Po i s te linişteşti, exclam ea sec.
— Foarte bine, exclam el f când o grimas . Face i-v
lec ia de anatomie.
Ea îşi continu examinarea, palpând mereu pielea şi
muşchii, încercând s fac s se mişte articula iile
anchilozate. Apoi, încerc reac iile pielii cu ajutorul vârfului
unui ac.
Examinarea a inut înc mult timp.
În sfârşit, îi spuse c se poate îmbr ca.
Apoi, cu o voce calm , ea îi ceru:
— Duncan, doresc s m laşi s - i operez bra ul.
Nu putea s se înşele de sinceritatea acestei propuneri.
Totuşi, el protest :
— Nu în elegi ce î i spun, este inutil! Am auzit pân acum
o duzin de diagnostice. Chiar profesorul Lee mi-a spus c
opera ia poate provoca moartea f r mari şanse de

47
ameliorare, dac ea ar reuşi.
— El are dreptate asupra unui singur lucru, r spunse
Anna. Este o opera ie foarte grea. Dac greşesc… po i s - i
pierzi bra ul. Dar cred c voi reuşi.
El o privi. Era palid , nep s toare. Se sim i tremurând ca
un om pe marginea pr pastiei.
O întreb :
— Pentru ce încerci s faci aceast opera ie?
Cu sprâncenele încruntate ea era extraordinar de calm :
— Î i aduci aminte de Pygmalion? Ah! eu nu m gândesc la
dumneata, ci la mine. Dac voi reuşi aceast opera ie – pe
scurt, dac voi parveni s - i recuperez bra ul – nu numai
acest lucru va servi proiectelor mele de lucru în colaborare
cu dumneata, dar mai mult, aceast opera ie va fi cel mai
mare succes din cariera mea!
Tr s turile lui Duncan se destinser , el încerc un surâs.
— De acord, spuse el încetişor. În acest caz, preg ti i-v
instrumentele. Şi dac vei vedea c nu reuşeşti, las s - i
alunece bisturiul în vena mea jugular . Sunt un imbecil, un
inutil. Am sentimentul c este mai bine s mor.

Prim vara a fost precoce în acest an. B trâna cetate cu


pere ii cenuşii ren ştea la via sub mantaua de verdea .
Niciodat Saint-Andrews nu a fost aşa frumos.
Duncan cobora pe Strada Mare. Nu voia s -şi fac mari
speran e. Dar, poate, în câteva zile, va fi regenerat, şi se va
sim i ca nou. Ajunsese în curtea, spitalului.
Pentru a respecta regulamentul, trebuia s completeze
mai multe formulare înainte de a fi internat. El ştia c
aceasta este o simpl formalitate, dar tr s turile c p tar o
expresie de duritate pe când se apropia de camera de gard
pentru primirea bolnavilor. B tu la uş şi intr .
Doctorul Overton era confortabil aşezat într-un fotoliu
turnant, cu picioarele pe pervazul ferestrei. Infirmiera
Dawson îi inea campanie discutând cu el.
— Ah! tu eşti Stirling! spuse Overton.
Miss Dawson se îndrept spre uş , când, Overton i se

48
adres cu autoritate:
— Asta este tot, domnişoar . Îmi ve i aduce foile cu
meniurile, mai târziu.
— Foarte bine, domnule doctor.
— S vedem, Stirling, relu Overton, f r s se mişte din
fotoliu, unde oare am pus formularele acelea? Nu ştiu dac
ştii. Vei avea o camer chiar în salonul de care r spunde
Anna pân o s vin un caz mai interesant.
Duncan îşi muşc buzele.
— Sunt foarte conştient cât sunt de neînsemnat.
— Dar nu este ce crezi. Este foarte simplu dar… în sfârşit,
sper c tu nu- i imaginezi niciun moment c Anna va putea
face ceva bra ului t u!
— Bineîn eles! replic Duncan cu am r ciune.
Vin aici numai pentru a m odihni.
— Nostim! În orice caz, Stirling, îmi scot p l ria în fa a ta.
Tu ai ştiut cum s procedezi cu Anna Geisler. Este o femeie
care va ajunge departe, crede-m . O protec ie ca a ei,
serveşte totdeauna!
Duncan tres ri, erau nişte aluzii aşa de sup r toare în
aceste insinu ri, c el se re inu cu greu s nu se repead la
Overton.
— Hai s termin m, spuse Duncan.
Mai am multe de f cut înainte de a fi spitalizat.
— Nimic nu ne gr beşte, mon cher, spuse Overton, tu eşti
ambi ios, nu este aşa?
— Şi tu nu eşti?
— Desigur. Am moştenit asta de la tat l meu. Tu ştii c a
construit noi uzine hidroelectrice cu care s furnizeze
energie la jum tate din regiunea de est. B trânul va scoate
milioane cu aşa ceva! Ei bine! Stirling, eu sunt ca şi el. Vreau
s se vorbeasc de mine, s fiu salutat profund. Eu fac parte
din clasa celor care sunt deasupra.
Duncan surâse şi zise cu ironie:
— Noi suntem to i geloşi pe situa ia pe care o ai aici, spuse
el.
— Dumnezeule! exclam Overton. Acest spital mic este

49
numai o trambulin pentru viitoarea mea carier . În curând
voi fi sub-şef la spitalul Victoria. Apoi voi merge la
Edinburgh, la Funda ia Wallace! Doctorul Inglis este un
dr gu , şi oricum doamna Inglis este una din prietenele
mele. Cu inteligen a pe care o posed, şi cu pilele şi
cunoştin ele pe care le am, pariez pe ce vrei c în cinci ani voi
fi directorul Funda iei.
Duncan sim i dorin a de a ine pariul, dar se mul umi s
spun cu o ironie sarcastic :
— Nu vrei nimic mai mult, decât atât!
— Şi de a şti cum s te descurci.
Overton r sfoi în hârtiile de pe birou.
— Uite, scrie i numele şi prenumele aici. O s am grij ca
s - i primeşti locul.
Duncan semn formularele şi p r si furios biroul.
Insolen a lui Overton, vanitatea egoist şi cinic îl scoteau
întotdeauna din fire. Dar ast zi, Overton a dep şit orice
limite.

De diminea , Duncan z ri de departe, pe când cobora


Strada Mare, o siluet îmbr cat în tweed aspru, care se uita
pe listele cu ultimele apari ii din libr ria Leckie. Sim i o
strângere de inim . Îşi uit grijile şi se repezi spre b trânul
doctor din Strath Linton.
— Murdoch! Dac ai şti ce bucuros sunt c v v d.
Murdoch se încord , se uita mai mult decât ar fi trebuit, la
cartea pe care o inea în mân , apoi r spunse:
— Bun seara.
— Am sperat atâta s v întâlnesc, continua Duncan,
pentru a v explica aceast neîn elegere!
— Nu îmi plac explica iile, îl întrerupse brusc, Murdoch.
De altfel, cu cât vorbim mai pu in, cu atât mai bine.
— Dar jur, se înc p ân Duncan, c nu în elege i ce s-a
întâmplat! Trebuia s v scriu, o s -i trimit o scrisoare lui
Jeanne.
Murdoch se întoarse şi, pentru prima oar , îl privi pe
Duncan drept în ochi. P rea îmb trânit, cu fa a mult mai

50
ridat şi cu ochii mai adânci i în orbite. Dar vocea sa era
dur ca o elul.
— În locul dumneavoastr , nu aş risca s scriu, nici
m car un cuvânt, spuse el.
— Eu sunt foarte preten ios cu coresponden ii fetei mele.
Nu era nicio eroare. Sub insult , Duncan se înfurie ca şi
când b trânul l-ar fi lovit. Aşadar, Murdoch credea…
Duncan lupta pentru a-şi reveni în fire. Amintirea a tot ce
b trânul doctor a f cut pentru el îl ajuta s evite o ruptur
definitiv .
— Nu este decât o simpl prietenie între doctorul Anna
Geisler şi mine. Ea va încerca imposibilul pentru a m sc pa
de infirmitatea mea, şi îşi risc reputa ia în aceast opera ie.
— Adev rat, ea îşi risc reputa ia! exclam Murdoch.
Duncan aproape c nu, mai putea s scoat o vorb .
— Nu pricepi, nu pricepi! Anna şi cu mine suntem simpli
prieteni.
Ea nu se gândeşte de loc s se m rite. Şi apoi, ea este mult
mai b trân ca mine!
— Este posibil! mârâi Murdoch. Dar aceasta nu te scuz
c ne-ai spus, fiicei mele şi mie, cea mai grosolan dintre
minciuni. Totul este terminat între noi!
Întorcându-i spatele, b trânul se cufund în cartea pe
care o citea.
În obscuritatea care se l sa, Duncan nu vedea c mâinile
lui Murdoch tremurau. Sim i o mare durere, dar totodat , îl
m cina o furie pentru aceast lips de neîn elegere din
partea lui.
Cu atât mai r u, pentru c el vede lucrurile aşa. Acest
capitol era închis pentru el! De aici încolo doctorul Murdoch
şi fiica sa nu mai aveau ce c uta în via a lui. Plec f r s
mai spun un cuvânt coborând cu repeziciune strada.
Dou zile mai târziu, într-o joi, îşi sus inu ultimele
examene. Şi chiar în dup -amiaza acestei zile însorite şi
vesele, plin de promisiunile verii, dup ce mai privi înc o
dat cerul albastru, se intern în spital. Era gata pentru
opera ie.

51
Capitolul 3

Şase s pt mâni mai târziu, culcat în patul îngust din


spital, Duncan întoarce capul auzind paşi pe culoar.
Sl biciunea lui era excesiv . Nicio dat nu şi-ar fi
închipuit ce ravagii poate s fac aceast opera ie asupra
constitu iei corpului s u.
I s-a spus c a petrecut patru ore pe masa de opera ii. În
sfârşit, timp de zile şi nop i, amintirea mirosului de eter îl
îmboln vise. Deocamdat , îl durea.
Dar ea era cea care l-a chinuit operându-l.
Toat partea stâng i se p rea c îl arde. Anna a operat nu
numai asupra muşchilor, oaselor şi nervilor, dar şi asupra
plexului, acel nod de nervi complicat, cu artere şi vene
principale, din cavitatea bra ului. Nici m car morfina nu
putuse s -i calmeze complet durerile şi suferin ele acestor
nervi tortura i.
Dumnezeule! gândea Duncan, acum când cunosc
semnifica ia durerii, voi fi un medic mai bun… Dac voi
supravie ui!
Uşa se deschise încetişor şi o infirmier intr :
— O vizit pentru dumneavoastr domnule Stirling. A
promis c nu va sta mult.
Dup un minut, Jeanne intr în camer .
Aducea cu ea toate mirosurile câmpului. Ea intr cu
timiditate, îmbr cat cu rochia ei simpl de lân maron, o
basc pus neglijent pe p r, şi cu bra ele pline de pachete.
Ochii ei inocen i nu puteau s ascund o oarecare rezerv în
acelaşi timp cu o mare îngrijorare.

52
— Jeanne!
— Duncan! exclam ea, cum de ai sl bit aşa?
Ea se apropie de patul s u.
— Ah! Jeanne, sunt aşa fericit c te v d! Credeam c m-ai
abandonat pentru totdeauna.
Îi întinse mâna valid , cealalt era prizonier într-un
înveliş de gips şi strânse degetele mâinii pe care ea i-o d dea.
— Sunt în oraş pentru cump r turi, explic ea. Trebuia
s vin s te v d, în ciuda certei pe care ai avut-o cu tat l
meu.
De nenum rate ori, Duncan îşi repetase c totul era
terminat între Murdoch şi el.
Totuşi nu s-a ab inut s nu întrebe:
— Ce mai face tat l t u?
Ochii Jeannei se întunecar .
— Destul de r u! Iese mereu, indiferent de vreme îl
cunoşti, refuz s se îngrijeasc . Are o bronşit destul de
serioas . Şi, în vremea din urm , şi-a f cut o gr mad de
griji în leg tur cu noul baraj care se construieşte la Loch
Linton. Se va face de asemenea, o central electric şi uzine
de aluminiu; aceste enorme coşuri vor distruge frumuse ea
v ii.
Duncan arunc o privire pe fa a fr mântat de griji a
vizitatoarei.
— Nu este aşa c un anume Overton conduce toate
acestea?
Ea aprob :
— Tata a fost contra lui de la început. Eu… Mie îmi este
aproape fric … Dar nu am venit pentru a i vorbi de tata şi de
grijile lui. Spune-mi, Duncan, crezi c va fi bine?
— O s aflu în curând. O s -mi scoat gipsul chiar ast zi.
— Ah! sunt sigur c opera ia a reuşit. Nu pot s - i spun
cât de mult… În fiecare noapte, am stat f r s dorm,
gândindu-m şi sperând c bra ul t u se va vindeca.
Duncan spuse:
— Dumneata, cel pu in… ai încredere în doctorul Geisler.
Ea îl privi şi spuse f r ezitare:

53
— Cred în to i aceea care pot s te ajute, Duncan.
Se l s o t cere jenant pân ce Jeanne scoase din punga
sa un borcan de dulcea f cut chiar de ea şi nişte biscui i.
Apoi îi povesti bolnavului de Strath, de Hamish, de maşina
lor veche, de noii puişori scoşi din ou , partida de vân toare
pe care Sir John Aigle o proiectase pentru 12 ale lunii, de fiul
lui Sir John Alex, care tocmai s-a întors de la Oxford, şi care
se preg tesc s se opun planului de electrificare şi
industrializare a regiunii. De fiecare dat când ea îi spunea
c trebuie s plece, c îl oboseşte, de fiecare dat Duncan o
re inea.
Când în sfârşit, ea se ridic , el murmur :
— Jeanne, aş da tot ce am pe lume ca tu s fii sora mea.
Ea se întoarse brusc.
— Vindec -te repede, drag Duncan, murmur ea. Acesta
este singurul lucru important.
Aceast vizit îl învârti pe Duncan cum nu se poate mai
mult.
La ora 3 precis, doctorul Geisler sosi, înso it de
infirmiera şefa.
— Ei bine! exclam Anna, aşezându-se pe marginea
patului, examinând gipsul. Se poate spune c ast zi i-ai
mai rec p tat culoarea şi adresându-se sorei şefe:
— Domnişoar , v rog s -mi da i o foarfec .
Şi se apuc s taie cu grij jgheabul de gips care îi inea
bra ul prizonier, şi adresându-se lui Duncan:
— Pari nervos.
El îşi trecu limba peste buzele uscate.
— Dumneata ar trebui s fii nervoas , îi spuse el.
— Eu nu prea suf r de aceast boal , r spunse ea sec. Am
cerut s -mi aduc aeroelectrostatul pentru a- i studia
reac iile.
Duncan era s leşine când a v zut c zând ultimele buc i
de gips.
Totul se derula aşa repede în prezent, dup aceast lung
imobilizare! La un moment dat era s -i cear ca bandajul s
nu-i fie desf cut decât a doua zi.

54
Dar jgheabul de gips era acum definitiv înl turat, şi deja
Anna era ocupat s scoat ultimele pansamente. Ultima
buc ic fiind înl turat , Duncan îşi v zu bra ul s u stâng.
În primul moment, nici nu-i venea s cread c este bra ul
lui, pe care nu şi-l putea imagina altfel decât atrofiat,
strâmb, dar acum avea în fa a ochilor un bra care, cu toate
c slab şi fleşc it, era… normal! Da, perfect normal!
Cicatrice vine ii îi br zdau pielea. Dar acesta era bra ul lui,
în întregime reconstruit! Anna a sf râmat oasele şi l-a
remodelat la fel ca un sculptor care remodeleaz o argil
imperfect .
— Ei bine? întreb ea.
— A i f cut un miracol! bâlbâi el.
— R mâne de v zut! replic ea cu un ton voalat.
Ea a f cut semn s i se aduc aparatul.
Sora şef aduse aproape de pat impozanta maşin rie
electric . Ajutat de o alt sor , Anna a pus aparatul în
func iune.
Un sfor it monoton umplu camera.
Ridicat în capul oaselor, Duncan aştepta cu o nelinişte din
ce în ce mai mare aplicarea electrozilor. Cele câteva minute
care vor urma vor decide dac opera ia a avut succes.
De-abia mai respira atunci când a v zut c unul dup altul
muşchii bra ului r spundeau la stimulii galvanici. Din acel
moment, el a ştiut c era vindecat, cu adev rat vindecat!
— Nu mai avem de ce s fim îngrijora i acum, spuse Anna.
Desigur, vor trebui s pt mâni de masaje şi electroterapie.
Dar, crede-m bra ul este tot aşa de bun, ca şi când ar fi fost
normal.
— Ştiu, spuse Duncan simplu. Am b gat de seam . Privi i!
Şi înainte de a fi oprit, cu un mic efort lu un pahar cu ap
de pe masa de la cap tul patului.
— Nu, opri i-v , exclam cu groaz infirmiera. O s v
face i r u!
Dar Anna care îl supraveghea cu aten ie pe Duncan, îi
f cu semn infirmierei s nu intervin .
Cele dou femei priveau, fascinate, bolnavul ducând la

55
buze paharul cu ap , golindu-l şi apoi punându-l la loc pe
mas .
De când paralizia i-a afectat bra ul, era prima oar c
Duncan putea s fac o mişcare asem n toare.
— Drace! zise brusc sora şef . Dup aceast
demonstra ie, domnule Stirling, nu m mai simt în
siguran cu dumneavoastr . Dac v sup ra i acum pute i
s arunca i cu ce vre i dup noi.
Când cele dou infirmiere au ieşit, Duncan şi Anna au
r mas t cu i câteva minute.
— V datorez aşa de multe! spuse Duncan cu mult
gravitate. Din prima zi, m-a i înv at arta, muzica şi
literatura. M-a i instruit, civilizat. Mi-a i g sit un serviciu de
care aveam mare nevoie. Gra ie dumneavoastr , am înv at
s am o concep ie vast , profund a medicinei. Şi acum…
Vocea i se întrerupse.
— Ajunge, pentru Dumnezeu, Stirling, protest Anna. Voi
sco ienii, sunte i nişte sentimentali stupizi! Nu i-am spus c
voi reuşi! Voi descrie în cartea pe care o voi scrie, toat
opera ia cu zeci de ilustra ii şi diagrame care vor provoca
dezgustul şi scârba.
— Chiar de ar fi aşa, trebuie s m l sa i s v
mul umesc, Anna. Ceea ce este mai minunat, este c a i
f cut toate acestea din prietenie.
— Dragul meu Duncan, îl întrerupse cu brusche e, este
necesar acum, s -mi faci un curs de filosofie? Cred c merit
mai mult decât atât.
— Scuz -m Anna, dar î i sunt foarte recunosc tor. Sunt
aşa de pu ine lucruri care pot s le fac pentru dumneata, ca
s - i ar t recunoştin a mea.
— Din contr , po i s faci multe, Duncan. Nu sunt aşa
altruist dup cum par. Doresc s lucrezi împreun cu
mine. S te ocupi de partea patologic a cercet rilor mele, în
felul acesta te vei achita de datoria pe care o ai fa de mine.
Dar avem destul timp s vorbim de toate acestea mai târziu.
Pân atunci, m gândesc c infirmiera care te îngrijeşte a
comis o greşeal grav .

56
— Cum aşa?
— Ea v-a numit domnul Stirling. Dar, de azi diminea , v
numi i: „Doctor Stirling”.
Ea se îndrept spre uş şi ad ug surâz toare:
— Doctorul Inglis mi-a anun at noutatea. El era foarte
vesel. Ai luat examenul. Cu felicit rile juriului pe deasupra.
Deschise uşa şi, dup o ultim privire aruncat lui
Duncan încremenit, ieşi cu repeziciune.
Duncan îşi l s capul pe pern şi r mase un moment f r
s se mişte. Apoi, pu in, câte pu in, îşi limpezi gândurile şi,
în elese care va fi viitorul lui.
F r s -şi dea seama, îşi mişc bra ul stâng, pân atunci
neutilizabil, şi strânse pumnul. Un sentiment de putere îl
cuprinse.
Deodat , se sprijini în cot şi scoase din portofelul s u
uzat, un instantaneu şi o r muric de m r cine alb.
Fotografia o reprezenta pe Margaret şi crengu a era aceea pe
care tân ra fat i-a dat-o cu ani în urm . Ştia c ea era acum
în vacan .
Acum, gândi el, am ceva s -i ofer când se va reîntoarce.

Într-o frumoas diminea de la sfârşitul lui iulie, Duncan


îmbr cat cu o bluz alb , îl aştepta pe Euen Overton la uşa
sectorului doctorului Inglis, din spitalul Victoria, şi medita.
Şase s pt mâni mai înainte, când Duncan a p r sit
spitalul, decanul l-a numit intern în sectorul s u, cel mai
important al spitalului Victoria.
— Tot timpul am crezut în dumneata, dragul meu Stirling,
i-a spus doctorul Inglis b tându-l pe um r.
Duncan şi-a adus aminte cu ironie de prima sa întâlnire
cu Inglis, care cu pesimismul etalat atunci era cât pe aici
s -i în buşe toate speran ele.
— Între noi, a ad ugat decanul, doresc s - i ar t încredere
în ciuda faptului c au încercat s -mi schimbe decizia de a te
numi în acest post mul i… din oraş… şi chiar de la mine de
acas !
Apoi, apucându-l de bra pe Duncan, îl duse pân la un

57
laborator echipat cu tehnica cea mai modern .
Duncan se instalase în partea rezervat pentru el într-o
arip a marelui spital, puternic prin cele dou mâini acum
valide, s-a apucat cu toat seriozitatea de munca care, din
totdeauna, şi-a dorit-o.
Zilele erau bine folosite. Se scula la ora şapte şi nota toate
observa iile pân la ora micului dejun. Diminea a îi era
ocupat cu înso irea doctorului Inglis în vizitele pe care
acesta le f cea la diferitele servicii ale spitalului. Era pentru
Duncan un veritabil test de r bdare, încetineala decanului
era proverbial .
Dup un dejun frugal, şi dup ce f cea o serie de teste
biochimice, constat c este deja ora 18,00. Apoi, seara,
f cea o inspec ie de noapte prin spital acompaniat de
Overton, în prezent sub-şeful institu iei, un sub-şef mândru
de autoritatea sa şi plin de sine.
Dup şase s pt mâni istovitoare, o stranie nemul umire
atenu înfl c rarea lui Duncan. Pu in îi p sa de monotonia
muncii lui sau meschin ria lui Overton. Dar din ce în ce, era
dezam git de neputin a lui de a stabili între el şi bolnavi un
contact direct, real.
Ridic capul auzind paşi pe culoar. Era Overton.
— Overton, spuse el, vreau s - i vorbesc de cazul Walters.
— Care caz Walters? Acum sunt ocupat, merg s servesc
dejunul.
— Este important, Overton. Este tân rul din patul nr. 7;
g sesc c prezint nişte simptome respiratorii curioase.
— Şi ce dracu’ vrei s fac?
Duncan aflase c Overton ieri a dansat pân seara târziu.
Îşi d du seama c este prost dispus.
— Noi am f cut tot ce a fost posibil, spuse Overton.
— Tot, f r a descoperi cauza!
— În fiecare zi îmi petrec timpul f când teste stupide, f r
nicio utilitate, iar în acest timp, acest b iat moare!
— Diagnosticul nu este clar, repet Overton cu
repeziciune. Noi nu putem face nimic. Directorul crede c
este vorba de o anemie pernicioas .

58
— Dup p rerea mea, este pur şi simplu un emfizem.
Trebuie s se fac o punc ie a pl mânului. Dac nu se face
aceast punc ie bolnavul o s moar .
— Cine i-a cerut p rerea? întreb Overton. Adu- i aminte
de situa ia ta aici, Stirling. Dintr-un capriciu al Decanului ai
acest post. Sunt o mul ime de oameni care gândesc c locul
t u nu este aici.
Overton îşi continu drumul şi Duncan, cu fa a crispat ,
îl privea îndep rtându-se.
În seara aceea, Duncan avea o or liber . De obicei, şi-o
petrecea cu Anna. Îi f cea pl cere s sfideze clevetitorii, c ci
foarte mul i oameni nu în elegeau deloc prietenia lui pentru
aceast tân r femeie.
Anna i-a oferit o ceaşc de cafea mirându-se de t cerea
lui.
— Ce mai este? A mai vorbit cineva în contul nostru?
El scutur din cap.
— Nu, este c îmi dau seama c acum apreciez foarte
pu in ini ierea mea în medicina modern . Este extrem de
amuzant, urm el ironic, de a te juca cu eprubete, cu tuburi
cu analize şi de metabolism bazal, când altfel eu aş putea
dup ce pun urechea pe pieptul unui bolnav, s -i spun în
câteva minute de ce sufer .
Ea îl studia cu aten ie:
— Nu î i bate joc de armele medicinei moderne Duncan.
El izbucni brusc:
— De multe s pt mâni, aceasta m roade! Vreau s
muncesc cu ştiin a mea, cu mâinile mele, nu cu tuburi şi
eprubete. Aceste eprubete paralizeaz profesionalismul! O
alt cauz , sunt şi medici corup i de bani mul i. Dar aceasta
nu este decât o parte din r u. Se pare c , sistemul actual pe
care îl avem, medicii nu au calitatea care se cere cu
adev rat: personalitate, capacitatea de a inspira încredere,
puterea de a pune un diagnostic exact. Nu mai vor s fac
nimic ei înşişi. G sesc totdeauna o sor sau o laborant , sau
chiar un aparat care s fac treaba în locul lor. Chiar în
acest timp, un om este pe moarte în sectorul meu pentru c

59
adev rul este îngropat sub o gr mad de diagrame, grafice,
calcule şi teste.
T cerea lui Anna era complet dezaprobatoare.
— Este timpul s ai un punct de vedere mai ştiin ific
despre activitatea pe care o faci. Şi din punct de vedere
umanitar? Trebuie s -l abandonez? întreb el cu furie.
— De ce nu? Vei descoperi c nu prea are importan când
vei descrie patologia cazului.
Luat din scurt, el o privi.
— Cred c nu ai uitat c noi facem o echip , dumneata şi
cu mine? urm ea. Voi avea nevoie de un expert în patologie
pentru activitatea mea despre coordonarea
neuro-muscular .
— Activitatea dumitale?
— S spunem activitatea noastr . Adu- i aminte c eşti
definitiv prins în activitatea mea. Dar acum, Duncan,
destinde-te. Voi cânta pu in Bach.
Dar ea nu a rezolvat problemele puse de Duncan. Din
contra, ea a creat una nou .
Plec mai repede decât de obicei şi se îndrept drept spre
spital. Se opri în fa a patului nr. 7.
Bolnavul, Walters, un tân r de 22 de ani, era evident
într-o stare disperat . Buzele uscate, ochii pierdu i, suflul
scurt; totul ar ta starea grav . În lumina filtrat a becurilor,
expresia de preocupare a lui Duncan se accentua. Îşi b g
mâna sub c maşa bolnavului, palpând, cu acea sensibilitate
scurt a medicului, pieptul bolnavului.
Se întoarse cu repeziciune şi chem cu un gest infirmiera
de serviciu.
— Pot s v d radiografiile domnişoar ? Vre i s mi le
aduce i?
Dup cinci minute, ea se reîntoarse, aducând
radiografiile. O alt infirmier cu dou ajutoare, aduceau o
mas înc rcat cu un aparat pentru lu rile de sânge,
sterilizatoare, pahare gradate: utilajul obişnuit.
Duncan preciz scurt:
— Nu am nevoie decât de un ac de sering . Da i-mi, v rog

60
mai repede.
Era din nou aplecat asupra bolnavului când zgomotul
f cut de uş îl f cu deodat s -şi ridice capul.
Doctorul Overton îşi f cea vizita de noapte în sectorul lui.
— Ce înseamn toate astea? întreb el.
Duncan se ridic şi îi r spunse:
— Dac vrei s ai r bdare un moment, ai s vezi.
Overton se înroşi.
— Ai înnebunit? Tu nu te po i ocupa de acest bolnav f r
permisiunea mea.
— Permisiunea ta nu îmi este necesar pentru a-l salva!
Infirmierele, stupefiate, încetar s mai discute. Bolnavul
privi pe rând fa a livid de furie a lui Overton şi fa a dur şi
rece a lui Duncan.
Sl bit, el încerc s -l apuce pe Duncan de mânec .
— D -i drumul, doctore, sufl el. Fie- i mil .
— Te previn! mârâi Overton. Este pe r spunderea ta.
Duncan îi arunc o privire sfid toare. Apuc acul cu o
mân ferm . Îşi sim i sângele b tându-i cu violen în
tâmple când înfipse acul în pieptul bolnavului. Dup un
moment de aşteptare, aproape intolerabil, puroiul gros şi
galben âşni din abcesul din pleur , cu o for ce p rea c nu
se mai opreşte.
Bolnavul scoase un suspin de uşurare.
Overton era palid şi pic turi de sudoare îi ap ruse pe
frunte.
Duncan şterse calm instrumentul s u cu o bucat de tifon
şi ordon infirmierei:
— Transporta i-l în sala E, domnişoar . Dup un somn
bun, va fi mai bine.
— M simt deja mai bine! Pot s respir, acum. Dumnezeu
s te binecuvânteze doctore!

A doua zi de diminea , în timpul vizitelor, Duncan b g


de seam c doctorul Inglis îl privea cam ciudat. Când au
r mas singuri, decanul nervos l-a rugat s -l asculte.
Dup ce şi-a dres glasul de mai multe ori, el întreb :

61
— Nu prea te împaci bine cu doctorul Overton, Stirling?
— Nu, domnule, deloc.
Expresia decanului se lumin . Începu s râd :
— Eu nici atât! Dar reluându-şi tonul serios ad ug , cu
rezerva lui obişnuit : Totuşi, dragul meu Stirling, aş fi
preferat ca s nu te cer i cu colegul t u. Nu am nevoie s - i
spun c anumite persoane sunt contra ta. Aten ie la
necazuri! Sincer, sper s nu le ai. Dar î i cer ca pe viitor s
respec i ierarhia.
Vindecarea lui Walters progresa cu repeziciune.
Când Duncan semn foile de externare ale tân rului, nu
s-a putut împiedica s se gândeasc , c dac ar fi fost mai
respectuos cu ierarhia, era un permis de înhumare care l-ar
fi semnat acum.

S pt mâna urm toare, într-o sear , Duncan se preg tea


s p r seasc laboratorul, dup terminarea activit ii, când
auzi b tând la uş . Înainte de a putea spune „intr ” uşa se
deschide brusc şi Margaret era în fa a lui.
— Vezi, spuse ea, muntele a venit la Mahomed.
— Margaret! Nu ştiam c te-ai întors!
— Tata a fost obligat s se întoarc mai repede pentru a se
ocupa de noua companie de electricitate.
El spuse încetişor:
— Ce bine îmi pare c ai venit s m vezi!
— Sunt purt toarea unui mesaj din partea unchiului meu
Inglis, şi s - i spun bun ziua în trecere.
Dintr-o privire, ea examin silueta înalt şi sub ire,
îmbr cat cu o bluz alb .
O mare fericire îl cuprinse pe Duncan.
Cât i-a lipsit Margaret! Cu cât ner bdare a aşteptat
întoarcerea ei.
Acum nu mai era stânjenit s -i spun p rerea.
Încetase s mai fie un am rât de infirm f r viitor. De data
aceasta, ştia c ambi ia lui putea s -l urce foarte sus…
— Margaret, spuse el, am câteva lucruri pe care vreau s
i le spun.

62
La sunetul neobişnuit al vocii, sale, ea ridic ochii mira i
spre el p rând surprins .
— Haide, Duncan! Sper c nu îmi vei povesti istoria vie ii
tale!
El se apropie de ea:
— Nu este vorba de istoria vie ii mele, Margaret, dar vreau
s - i spun o poveste. De mult era un b ie el… şi o prin es
care tr ia într-un castel îndep rtat…
Ea îl privea cu un surâs pe buze:
— Cât de bine ştii s spui poveşti frumoase! Cine era deci
prin esa?
— Nu ghiceşti, Margaret?
— Vrei s spui c este vorba de mine?
El r spunse sco ând din portofel r murica de m r cine.
— Î i mai aduci aminte de aceast r muric pe care mi-ai
dat-o într-o zi?
— Nu.
— Era în apropierea râului, într-o zi când m întorceam de
la pescuit şi te-am întâlnit.
— Da… Este adev rat! Şi ai p strat-o în tot timpul acestor
ani?
El a f cut semn c da.
Margaret, sim i c ar fi bine s se opreasc aici. Dar,
vanitoas , îi a â flac ra dragostei pe care începea s-o
b nuiasc .
— Nu pot s - i spun cât sunt de flatat !
El îi lu mâna.
— Margaret, am aşteptat atâta vreme momentul când voi
fi în m sur s - i spun c te iubesc. Sunt sigur c voi reuşi
în via . Şi aceasta va fi pentru tine.
El urm :
— Vrei s te m ri i cu mine atunci când voi avea un nume,
când voi avea o situa ie bun ?
Atât cât a fost în stare, ea i-a sus inut privirea. Apoi, ea
scoase un scurt suspin şi îşi coborî privirea.
— Nu trebuia s te las s continui, murmur ea stimulând
confuzia. Este adev rat am mult prietenie pentru tine, şi

63
doream s aud ce îmi vei spune.
— Şi pentru ce nu ar fi trebuit s m ascul i? întreb el.
Ea ridic încetişor mâna.
— Cum se face c nu ai v zut…
Apoi, întinzându-i mâna, îi ar t inelul pe care îl purta pe
deget.
— Sunt logodit , repet ea, nu ai remarcat înc inelul
meu. El este aşa mare şi frumos!
Duncan r mase ca o stan de piatr . El ad ug cu
greutate, penibil:
— Eu nu prea sunt un bun observator… pentru astfel de
lucruri, Margaret. Este un inel frumos.
T cu din nou, c utându-şi cuvintele.
— Şi cine… cine este logodnicul dumitale?
Dar el cunoştea r spunsul înainte de-al auzi.
— Bineîn eles, Euen, doctorul Overton, bineîn eles! Noi
am fost totdeauna îndr gosti i unul de altul. Pentru asta de
fapt, am venit s te v d. Pentru ca s m felici i şi s -mi
urezi s fiu fericit .
Cu efort, Duncan îşi ascunse am r ciunea.
— Î i doresc mult fericire, Margaret, spuse el, şi noroc…
din toat inima.
— Trebuie s admi i, relu ea, c din toate punctele de
vedere este o c s torie bun . Noi avem atâtea lucruri în
comun! Iar func ia lui Euen la Funda ia Wallace ne va
permite s locuim la Edinburgh. Tata mi-a promis o cas
frumoas , vezi, toat lumea gândeşte c , în câ iva ani, Euen
are toate şansele s devin director.
— Când ve i face nunta?
— Luna viitore. Trebuie s vii s dansezi la nunta mea. Îi
invit pe to i foştii mei curtezani. Va fi formidabil!
Atâta uşurin , îl lovi pe Duncan ca un pumnal, într-o
str fulgerare, întrev zu frivolitatea uşuratic a acestui
spirit. Dar aceasta nu a fost decât o str fulgerare.
Imediat îşi st pâni sup rarea şi dragostea, şi cu un ton cu
adev rat sincer el pronun :
— Indiferent ce s-a întâmplat şi dac pot s fac ceva

64
pentru voi, oricând, cere-mi ajutorul f r ezitare.
Ea era gata s r spund când un claxon se auzi.
— Este Euen! Noi vom juca golf înaintea ceaiului.
Se întoarse cu dr g l şenie şi îi întinse mâna lui Duncan.
— La revedere. Nu, nu te deranja pentru a m conduce.
Trebuie s m gr besc, pân nu se va face cu adev rat
întuneric.
El r mase la fereastr , for ându-se s priveasc surâsul
triumf tor al lui Overton şi aerul de posesiune când o ajuta
pe Margaret s urce în maşina sa.

Seara, Duncan avea întâlnire cu Anna pentru a merge la


un concert dat de Orchestra Filarmonic . Dar, dup vizita
lui Margaret telefon doamnei Galt pentru a spune c nu
mai merge.
Spre ora 20 şi jum tate, Anna intr la el. Îşi arunc
p l ria pe jos şi se l s s cad într-un fotoliu. Apoi f r s -i
acorde cea mai mic aten ie, îşi lu un jurnal.
Duncan cu un efort o întreb :
— Concertul a fost interesant?
— Nici eu nu am fost, r spunse Anna. Nu încerca s fii
politicos cu mine. Continu s - i plângi de mil .
Ea se f cu c nu bag de seam privirea lui furioas şi
urm nemiloas :
— Ascult deci ce scrie în jurnal, ecoul opiniei publice:
Numeroşii prieteni pe care Miss Margaret Scott şi doctorul
Euen Overton îi au în societatea din Saint-Andrews sunt
bucuroşi să afle logodna anunţată ieri seară de doamna
Inglis, mătuşa domnişoarei Scott. Domnişoara Scott
cunoscută în cercul tinerelor elegante din regiune, este fata
colonelului Scott, din Stinchar Lodge. – Ea arunc jurnalul cu
dezgust.
— Este resping tor! Nu cred c ai iubit-o vreo dat pe
aceast fat ! Ai fost îndr gostit de un ideal. Ai urcat-o pe un
piedestal şi te-ai târât în genunchi idolatrizând-o. Peste tot
se întâmpl la fel. În ara mea, fiecare fiu de p durar îşi
cl deşte un vis în jurul fetei st pânului.

65
El o privi în fa , dar ea continu :
— Nu î i dai seama c ea nu este decât o cochet , egoist
şi înfumurat ? Cum crezi c te vei în elege cu ea, s -i supor i
mofturile continue, idioatele obliga ii mondene, recep iile
plicticoase.
— Anna!
Duncan se repezi, palid de furie.
— Ştiu. Ştiu, relu ea. Dac nu i-aş fi operat eu bra ul,
acum m-ai fi ucis, imediat. Dar dac eu nu aş crede c sub
aceast aiureal sentimental se ascunde un fond bun, aş
pleca imediat f r s te mai v d niciodat .
El îi suport privirea un timp înainte de a c dea dezarmat
în fotoliu.
— Aşa este mai bine, continu ea cu o voce schimbat .
Ştiu c suferi. Ştiu ce sim i la gândul c l-a preferat pe
Overton. Dar nu te nelinişti. El nu va fi fericit. Iar ea nici
atât!
— Anna, taci, te rog!
Şi îşi lu capul în mâini.
— Infirmiera Dawson a încercat s se sinucid în seara
asta, murmur încet Anna.
— Ce?
El ridic capul, stupefiat. Apoi sensul nout ii îl atinse ca
o lovitur de pumn.
Anna scutur din cap.
— Da, asta este o întâmplare! i-ai fi imaginat c o
infirmier experimentat alege un spital pentru a înghi i 50
de pastile de narcotice? I-am golit stomacul cu o pomp . Ea
a fost ambalat şi trimis p rin ilor la Perth.
Duncan o privea mereu.
— Dup aceast poveste, camera ei era într-o frumoas
dezordine. Am g sit acesta, şi cred c va fi util s -l p strez.
Ea arunc pe genunchii lui Duncan un pachet de scrisori
legate cu o panglic .
Încetişor, el deznod panglica. Toate scrisorile erau scrise
de mâna lui Overton. Nu i-au trebuit decât pu ine minute lui
Duncan pentru a în elege con inutul lor.

66
— Da, remarc Anna, atunci când îşi ridic ochii spre ea,
dragul t u, foarte dragul t u prieten este pe marginea
pr pastiei. Va fi amuzant s -l vedem c zând.
— Nu! exclam Duncan.
— Pentru ce nu? Dup toate astea, o merit dup toate
minciunile şi intrigile! Cum? Uite, un om care se va c s tori
cu Margaret, atunci când a promis s se c s toreasc cu o
alta, unei s rmane infirmiere care nu a g sit alt sc pare
decât s se sinucid . Şi nu vrei ca s …
Duncan cl tin capul cu severitate:
— Nu voi putea Anna! Nu, niciodat ! Aceasta ar nec ji-o
prea mult pe Margaret. Îl voi combate pe Overton, dar nu în
acest fel.
Ea îl privea, cu ochii pe jum tate închişi şi repede
schimb abil subiectul.
— Poate ai dreptate. Mi-ar fi pl cut s -l v d demolat pe
acest tip, dar cred cu siguran c mai sunt şi alte mijloace
pentru a o face.
— Când î i termini stagiatura la spitalul Victoria?
— În prima parte a lunii octombrie, dac nu voi fi dat afar
pân atunci.
— Formidabil! din 15 octombrie pleci în vacan . Pu in aer
curat î i va alunga aceast dragoste trec toare din gând. În
patru s pt mâni, eu pariez, c vei fi bine şi frumos vindecat.
Şi atunci…
— Atunci ce?
— Atunci, voi fi gata.
— Gata?
— Comisia mi-a propus s m trimeat la Edinburgh;
deocamdat , asta nu este oficial, dar este aproape sigur. Voi
avea în sarcin unul din principalele spitale, cu toate
înlesnirile ce le poate oferi Funda ia Wallace. Şi de
asemenea, ad ug ea, cu un ton natural, în ce priveşte
alegerea unui coleg pentru ca s m asiste în cercet rile
mele de patologie.
Fa a lui Duncan se crisp .
— Patologie! Morg ! Ştii foarte bine c ur sc aceast

67
munc .
— Nu fi stupid. Am influen asupra Comisiei. Poate voi
putea chiar s - i ob in catedra de patologie. Şef al unui
serviciu la vârsta asta! Gândeşte-te. Cuget ce va gândi
Overton!
— De ce trezeşti în mine mereu cele mai rele sentimente?
— Pentru c în mare parte eşti proprietatea mea.
— Dumneata eşti femeia cea mai egoist , cea mai
infernal pe care am întâlnit-o!
Ea îşi masc un c scat, privi ceasul de la mân şi
r spunse:
— Da, când este vorba de ştiin , eu sunt aşa cum spui.
Dumneata eşti la fel, nu-i aşa? Deocamdat dormi bine,
drag Duncan. Iluziile dumitale din tinere e sunt moarte.
În drum spre uş , se aplec şi ridic pachetul cu scrisori.
Mai târziu, în camera sa, ea l-a ref cut cu grij , şi cu un
surâs straniu, îl închise în sertarul biroului ei.

Duncan era în ultima s pt mân din stagiul s u la


Spitalul Victoria.
Venise frigul, cu numeroase c deri de z pad şi un vânt
înghe at care înt rise solul. Într-o sear , când se întorcea
din ultima vizit din s lile spitalului, telefonul sun în
camera sa. A crezut c este vorba de un apel telefonic din
partea infirmierei de gard , apuc instinctiv receptorul. Dar
nu era vocea sorei şefe. Vocea – cu toate c venea de departe
– era distinct , clar . Duncan în elese cu o tres rire c era
vorba de Jeanne Murdoch!
— Tata este suferind, spuse ea.
— Ce are?
— O bronşit . Avem foarte mult z pad aici. Trei nop i în
continuu, a fost chemat la Strath şi s-a dus în ciuda gripei.
Nu vrea s stea în pat. Trebuie f cut s în eleag .
— Şi bolnavii s i?
— Acesta este lucrul care m deranjeaz . Sunt o mul ime
în acest moment.
Într-o str fulgerare, Duncan v zu situa ia din acea

68
localitate mic pierdut undeva: medicul bolnav, câmpia
înz pezit , bolnavi împr ştia i cam peste tot, izola i.
— Trebuie un înlocuitor?
— Da. Imediat. Nu cunoşti pe cineva care s -l trime i?
Ea ezit , apoi întreb repede:
— Ah! Duncan, nu po i s vii chiar dumneata pentru o
s pt mân sau dou ?
Duncan deja şi hot râse. În realitate, dac nu ar fi fost
cearta lui cu Murdoch, i-ar fi propus ajutorul lui chiar
înainte ca Jeanne s i-o cear . El se gândi cu repeziciune.
Într-un caz ca acesta cu siguran c decanul îl scutea de
ultimele zile la Victoria. O întreb pe Jeanne:
— La ce or pleac ultimul autobuz?
— La ora 9 din Old Square.
— Am exact timpul s -l prind. Aşteapt -m la voi spre ora
10.
Închise şi telefon doctorului Inglis. O explica ie scurt şi
l muritoare îi reda libertatea. Nu mai avea timp s -şi fac
valiza. Îşi puse numai un pardesiu şi un fular, îşi înfund
p l ria pân la ochi şi se precipit afar .
Alerg pe str zile goale şi sosi tocmai la timp pentru a s ri
în b trânul autocar care a şi demarat.
De obicei, autocarul era ticsit. Dar, în ast sear , nu erau
decât doi voiajori, în afar de Duncan, unul din ei un tân r
de vreo 25 de ani cu prestan şi cu un obraz mândru, era
scufundat într-un roman… Duncan avu un şoc deodat
când l-a recunoscut pe al doilea personagiu, aşezat aproape
de el.
Cu toate c nu l-a v zut de peste şase ani, nu putea s se
înşele; aceast siluet gr sulie, fa a cu o b rbie greoaie,
pungile profunde sub ochii mici şi r i, p rul rar, bine aşezat
pe craniu…
Era Joe Overton în persoan , acela care a primit porecla
de „Cinstitul Joe.”
B trânul ar t imediat c nu l-a uitat pe Duncan.
— Ia te uit , eşti dumneata! mârii el. Ce faci pe aici pe o
noapte ca asta?

69
— Şi dumneata? r spunse Duncan.
— Eu? Am fost în vizit la fiul meu. Nu aş fi mers în rabla
asta dac maşina mea nu ar fi avut pan . O biel stricat .
Aşteapt pu in s -mi prind şoferul. O s -i rup gâtul!
Şi sco ând o igar de foi din buzunar, îi muşc cap tul şi
se preg tea s o aprind .
— Mergi departe? întreb el.
— La Strath Linton, r spunse Duncan.
— Ah! spuse cel lalt cu o scânteie de interes în ochii mici
şi vicleni. Ce vale minunat ! Am colindat-o destul de mult,
chiar eu. Am inten ia s realizez cel mai mare proiect al vie ii
mele; un baraj, ecluze, turbine, generatoare. Da, voi realiza
toate astea şi voi folosi cel pu in 1.000 de lucr tori. To i
prietenii voştri din Consiliul muncipial sunt cu mine. Când o
s termin m, vom furniza electricitate la jum tate din
localit ile care ne înconjoar . Noi vom avea practic
monopolul, f r s mai vorbim de uzinele noastre de
aluminiu, pe care o s de aliment m cu curent electric.
Duncan r mase t cut. În plus fa de ce i-a povestit
Jeanne, el a citit toate articolele care priveau proiectul
Cinstitului Joe, în presa local .
O puternic controvers s-a iscat în ce priveşte acest
proiect, care, cu toate c este de o utilitate cert , va strica
frumuse ea locurilor cunoscute pe zeci de mile în jur.
— Vezi pe acest b iat al lui t ticu, mai în fa ? relu
Cinstitul Joe, desemnându-l pe companionul lui de voiaj,
mereu absorbit de lectur . Acesta este Alex Aigle, fiul lui Sir
John Aigle. Nici nu î i po i imagina câte necazuri face
aceast blestemat familie! Aceşti oameni au încercat toate
pentru a z d rnici planurile noastre şi a proteja peisajul lor
ca de carte poştal ! Dar i-am dus!
Îşi freca mâinile, apoi plantându-şi ochii mici în ochii lui
Duncan:
— Spune-mi deci, dac nu sunt prea indiscret, ce te aduce
în valea Linton?
— Vin s înlocuiesc medicul local, pe doctorul Murdoch.
— Murdoch! exclam Cinstitul Joe cu vehemen . Acest

70
vechi ramolit cu gulerul lui strâmt şi înalt!
Duncan întreb cu r ceal :
— Îl cunoşti.pe doctorul Murdoch?
— Prea bine! morm i cel lalt. I-am cerut s -mi fac un
serviciu pentru oarecari cazuri de asigur ri sociale. Câ iva
din oamenii mei au fost aşa de idio i pentru a se îmboln vi
de enterit . Nu vroia altceva decât s -i fac pe to i s -mi
cear îndemniza ii de boal ! În loc s m ajute, acest demon
a acuzat mâncarea proast de la cantin şi m-a amenin at
c va fi martor în justi ie dac nu pl tesc îndemniza iile.
— Şi, bineîn eles, el s-a înşelat? întreb încetişor Duncan.
— Dac are dreptate sau nu, eu nu-l voi uita, niciodat pe
doctorul Murdoch. Spune-i din partea lui Joe Overton când
ai s -l vezi c sunt fericit c este bolnav. Este timpul s se
„cure e”. Avem nevoie de un medic aşa cum trebuie la
Linton. Şi cine ştie? Poate eu voi fi acela care îl g sesc.
— V pierde i timpul, spuse Duncan cu r ceal . Toat
lumea îl ador pe b trânul Murdoch în Strath.
Întorcând capul, scoase o carte de medicin din buzunar
şi se apuc s citeasc .
La un moment dat, el crezu c surprinde un semisurâs
aprobator pe fa a lui Alex Aigle.
Era foarte fericit c a ajuns la cap tul voiajului s u
hibernal. Travers localitatea. Z pada scâr âia sub paşii s i
şi frigu-i înghe a r suflarea. O curioas exaltare îl înv luia.
Avea impresia c este un şcolar care se întoarce la el.
La cap tul drumului, luminile casei doctorului str luceau
în noapte. Duncan urc sc rile de piatr şi ridic ciocanul
greu. Dar, mai înainte de a-l l sa s cad , uşa s-a deschis
toat , şi v zu silueta lui Jeanne profilându-se în lumina din
vestibul.
— Intr ! exclam tân ra fat . Oh! sunt aşa de fericit c te
v d! Ce dr gu este c ai venit!
Cu ochii str lucitori de bucurie ea îl ajut s -şi scoat
pardesiul.
— Bra ul dumitale… spuse ea cu o voce joas .
— Nu este aşa c este extraordinar?

71
Ea nu a mai insistat asupra acestui subiect. Dar fericirea
care se sim ea în vocea ei îl mişc pe Duncan profund.
— Nu aşa de minunat ca primirea dumitale Jeanne,
r spunse el.
El r mase s-o priveasc , foarte reconfortat de aceast
prezen .
— Unde este tat l dumitale? întreb el în sfârşit.
— În camera sa. Este prost dispus. De aici eu deduc c nu
este aşa de bolnav.
— În orice caz, vreau s -l v d imediat.
Duncan se îndrept spre scar . B trânul doctor era
aşezat într-un fotoliu mare, cu spatele ap sat pe perne, o
cuvertur pe picioare, o înc lzitoare sub picioare. Obrajii s i
erau congestiona i şi fruntea purpurie; cu toate acestea, în
ciuda ochilor sclipitori de febr , el îl întâmpin pe Duncan
cu vocea sa morm itoare:
— Iat -l pe marele om, chiar el, sosind direct din
laboratorul s u şi impecabilele bluze albe.
Duncan se str dui s r mân impasibil.
— Trebuia s fii în pat, r spunse el. Ai pe pu in 40°C de
febr , şi eşti cianozat.
— Cianozat? repet Murdoch. Asta trebuie s fie înc un
termen ştiin ific. Dumnezeu s te binecuvânteze. Numai
auzindu-te şi m simt deja vindecat!
— Te rog, nu te agita. Î i agravezi boala.
— Se poate, bomb ni Murdoch. O s m fac bine singur,
drag profesore, f r încurc tura dumitale ştiin ific . Nu eu
am trimis s te cheme! Este Jeanne care a luat aceast
ini iativ . Dac îndr zneşti s -mi plasezi mie vreo pic tur
din blestematele droguri moderne voi g si for a necesar s
m ridic şi s - i sparg capul.
Duncan se for a s -şi st pâneasc propria exasperare.
— Vrei s -mi dai lista vizitelor pe care le ai de f cut mâine?
ceru el cu simplicitate.
Murdoch morm i:
— O s i-o dea Jeanne.
— Bine..

72
— Se afl o femeie bolnav la Blain Dhu, relu Murdoch.
Este so ia lui McKelvie, p durarul. E pe moarte. Are o dubl
pneumonie. Bineîn eles, probabil ar fi s cer prea mult unui
savant ca dumneavoastr s mearg s-o examineze pe o
noapte ca asta. Dar un om demn de acest nume nu ar ezita o
secund .
— Unde se g seşte Blain Dhu? întreb Duncan.
— Este la 15 km, în mun i, Hamish cunoaşte casa.
Murdoch t cu şi ridic încet ochii:
— Vrei s m faci s cred c te vei duce acolo?
Duncan se mul umi s -i înfrunte privirea.
— Bag - i bine în cap, relu Murdoch, tot prost dispus, c
nu po i face nimic pentru acea femeie. Dar cel pu in asta o s
fac pl cere so ului. Nu încerca tratamente fanteziste
asupra acestei femei în agonie. Altfel Mc. Kelvie o s - i
sparg capul.
— Voi încerca toate medicamentele care o s -mi plac .
Şi trânti uşa.
Jos, într în mica farmacie – câteva rafturi de lemn şi
câteva fiole – aproape emo ionant în goliciunea sa. Lu
trusa lui Murdoch o trus mic de piele roas şi p tat de
vreme. O deschise şi v zu, aranjate cu o grije meticuloas ,
medicamente şi accesoriile cele mai simple: o sering
hypodermic , stricnin , morfin , o pereche de forcepsuri
dep şite, fire, ace, în general, arsenalul primitiv al
str moşului Hippocrat în persoan .
Cu o stranie strângere de inim , Duncan duse trusa în
maşin şi se instal pe scaun aproape de Hamish. Maşina
demar . Z pada era înc groas . Acolo unde a fost luat de
rafalele de vânt se ridica gr mezi pe marginea drumului. Dar
când Hamish p r si strada pentru a merge pe drumurile
înguste ale muntelui, maşina începu a derapa şi a se
împotmoli.
La dreapta şi la stânga, cr cile brazilor acoperi i de
z pad ar tau ca nişte spectre. Maşina cu cei doi c l tori
urca f r încetare. La viraje, violente pale de vânt îi biciuiau,
acoperind parbrizul cu cristale de ghea , care se lipeau şi de

73
pneuri.
A trecut mai bine de o or înainte ca Hamish s -şi
parcheze maşina în fa a unei c su e umile a c rei uş se
deschide imediat.

Dup str lucirea alb a z pezii iluminat de farurile


maşinii pe drum, interiorul c su ei p rea foarte întunecat.
Clipind din ochi, Duncan, dup un moment, distinse
silueta p durarului. Era un om de circa 30 ani, cu
tr s turile crispate de spaim . Lâng sob , o femeie b trân
– o vecin , f r îndoial – privea pe noii veni i, înconjurat de
doi copii t cu i. Ochii celor patru persoane erau îndrepta i
spre fa a lui Duncan, cu o întrebare mut şi o neîncredere
re inut .
— Doctorul Murdoch este bolnav, explic Duncan. Eu
sunt doctorul Stirling.
— S rmana Annie! murmur p durarul.
El se l s ca s cad pe un scaun şi ascunse capul în
mâini. V zând disperarea p rintelui lor, cei doi copii
începur s plâng . Femeia îi atrase spre ea, încercând s -i
consoleze:
— Nu plânge i, s racii mei copii, cu toate c sunte i ca şi
orfani.
Duncan lupta contra impresiei penibile ce i-o f cea
aceast primire sinistr . Într-un col mai îndep rtat al
camerei, el auzi o respira ie şuer toare. Aşez trusa lui
Murdoch pe mas şi se apropie de patul unde z cea bolnava.
Dintr-o privire i-a fost suficient s în eleag c tân ra
femeie este într-o stare grav . Tân r şi înc frumoas în
ciuda ravagiilor f cute de febr , ea suferea de dubl
pneumonie şi era pe cale de a muri.
Emo ionat, Duncan sim i trezindu-se în el instinctul
luptei. Aceast femeie era în pericol de moarte, dar ea era
înc în via . Nu o s-o lase deloc s moar !
Se dezbr c de pardesiu, de hain ; îşi suflec mânecile
c m şii. O chem pe b trân :
— Îmi trebuie z pad , îi spuse el, pe pu in dou -trei g le i.

74
Se întoarse la mas şi deschise trusa.
Ştia foarte bine ce avea de f cut: mai întâi s lupte contra
febrei, apoi s înt reasc for ele în sc dere ale femeii pân la
declanşarea crizei.
O instal cât mai bine pe bolnav , nel sându-i decât o
singur cuvertur . Nu avea ghea , dar natura punea la
dispozi ia lui o rezerv inepuizabil de z pad . Când z pada
i-a fost adus , el se servi cu prisosin pentru a frec iona
corpul arz tor şi sl bit. Apoi îi lu temperatura. Febra
sc zuse. Cu precau iune, el prepar o doz infim de
stricnin şi, cu ajutorul unei seringi îi f cu o injec ie.
O or se scurse. Cei doi copii adormiser aproape de sob .
B trâna îşi încetase tânguielile şi privirea cu care îl fixa pe
Duncan nu mai era nici neîncrez toare şi nici
dezabrobatoare. Se citea interes şi un respect în creştere.
McKelvie, de asemenea, îşi d dea seama de eforturile pe care
le f cea Duncan.
— Doctore, murmur el, crede i c are vreo şans s
scape?
— Taci din gur , John McKelvie! interveni b trâna. Las -l
pe doctor s -şi fac meseria.
Sun ora trei diminea a. Aşezat pe marginea patului, cu
p rul în dezordine, cu gulerul c m şii deschis, Duncan, cu
degetele crispate pe mâna bolnavei, se sim ea în prada unei
ame eli. De peste dou ore, el îi administra stricnin . I se
p rea c a trecut o eternitate de când s-a aruncat cu toate
for ele în aceast lupt . Temperatura era sta ionar ,
respira ia f r şocuri, lin , dar pulsul parc din ce în ce mai
slab. Sub presiunea degetelor sale, b t ile disp rur , ca s
reapar slab apoi… se oprir … Sincop !
— Dumnezeule! murmur trist b trâna. Ai f cut ce ai
putut mai bine, doctore, dar s-a dus.
Refuzând înfrângerea, Duncan avu o inspira ie disperat .
Se întoarse cu repeziciune, lu un flacon de eter, umplu
seringa şi înfipse acul în partea stâng a tinerei femei. Apoi,
cu ajutorul mâinilor şi cu toat for a sa, el începu s maseze
inima epuizat . Sim i sub degetele lui o pulsa ie lent ,

75
inegal . Inima b tu odat , ezit , risc o a doua b taie, apoi o
a treia şi, încetişor, îşi relu ritmul s u nesigur.
Lui Duncan îi era fric de un cârcel care putea s -i
paralizeze mâinile sale în epenite. Dar nici nu îndr znea
s -şi schimbe pozi ia. Ştia c fiecare secund care o câştiga
era în favoarea lui.
S câştige timp, s câştige timp! Dac ar fi în stare, s in
bolnava pân la…
Ea nu se mişcase de-la începutul sincopei. Deodat , ea
mişc capul cu un geam t slab. Apoi o pic tur de sudoare
ap ru pe fruntea sa. Una singur . Fascinat, Duncan privea
aceast pic tur care cobora încetişor pe fa . Imediat ea a
fost urmat de o alta, apoi de o alta înc . Febra era învins .
Salvat !
Când Duncan se scul , primele raze ale zorilor atingeau
fereastra. În ciuda oboselii, se sim ea cuprins de o stranie
exaltare. Încetişor, îşi sp l fa a şi mâinile şi îşi puse haina.
P durarul îl privea.
— Doctore… începu el.
Dar vocea lui se frânse. Nicio laud , nicio mul umire nu ar
fi putut egala acest singur cuvânt, nu ar fi putut s
dep şeasc acest suspin care şi-l în buşea el.
— Haide, haide! murmur b trâna. Nu îl plictisi pe doctor.
Şi întorcându-se spre Duncan:
— Veni i aici doctore, mânca i din aceast sup de
maz re. Am preparat pentru dejunul copiilor şi
dumneavoastr ve i avea prima farfurie. Nu exist om pe
p mânt ca s-o merite mai mult ca dumneavoastr , dup o
astfel de noapte.
Duncan mânc delicioasa sup cu adaos de smântân .
Niciodat nu a mâncat, i se p rea, ceva mai gustos. Mc.
Kelvie rnânc împreun cu el, şi Hamish ieşind din şopron
unde îşi petrecuse noaptea a luat loc al turi de ei. Copiii se
trezir şi se apropiará cu grij de patul mamei lor. Apoi, şi ei
luar loc la mas .
Încetase s mai ning când o pornir pe drum. Soarele
str lucea roşiatic. Hamish ca niciodat se ar t vorb re .

76
— Eu cunosc pe cineva care o s se bucure de ce ai f cut,
spuse el. Este doctorul Murdoch. El a adus-o pe lume pe
Anne McKelvie. Ar fi fost foarte nec jit s-o vad moart .
Duncan intr încetişor în cas şi urc la primul etaj cu
paşi de pisic . În ciuda precau iei luate, Murdoch îl auzi şi,
vocea sa aspr îl chem .
Duncan se opri, apoi intr în camera b trânului doctor.
— Ei, ce s-a întâmplat? întreb Murdoch cu un ton ciudat.
Ai ajutat-o pe s rmana femeie s moar ?
Duncan epuizat f cu un gest.
— Este salvat r spunse el. Va fi pe picioare înaintea
dumitale.
— Glumeşti?
— Deloc spuse Duncan cu o voce obosit .
B trânul r mase nemişcat. Apoi murmur :
— Du-te s te culci şi dormi dou ore. Vei avea o zi grea
mâine. Iar vizitele vor începe la ora nou .
Nu era nimic special în aceste vorbe. Cu toate acestea,
felul în care Murdoch le-a pronun at îi aduse o satisfac ie
neaşteptat .

77
Capitolul 4

To i locuitorii regiunii au aflat imediat de succesul ob inut


de Duncan prin vindecarea miraculoas a lui Annie, so ia
p durarului. Nu au fost aplauze, nimic altceva decât
acceptarea acestui tân r medic, necunoscut. Mai multe
persoane au mers pân acolo c au declarat c poate acest
tân r medic este foarte bun.
Zilele treceau, fiecare din ele aducându-i mult oboseal
fizic şi moral . Duncan sim ea c în fiecare zi creştea
experien a lui medical .
Bineîn eles, amintirea lui Margaret îi era mereu vie în
memorie. Câteodat , valuri de disperare îl copleşeau înc .
Dar rana era mai pu in dureroas ca înainte.
Zilele lungi cu c deri de z pad au trecut şi nu de pu ine
ori f cea patruzeci de kilometri numai într-o diminea .
Revenea plin de entuziasm şi înfometat. Şi totdeauna când
intra în cas , g sea masa pus pentru el, aburind şi
savuroas . Duncan se minuna de calmul şi competen a cu
care Jeanne conducea casa. Da dou s pt mâni dup
sosirea lui la Strath Linton, îi spuse:
— Jeanne, b rbatul care te va lua în c s torie va avea o
so ie perfect .
Ea se întoarse pentru ca el s nu poat s -i vad fa a, şi
cu o voce schimbat , îl întreb :
— Crezi cu adev rat asta?
— Şi înc cum! Când tat l dumitale se va pensiona – ceea
ce o s fac în curând – te vei m rita cu o dot frumuşic .
Ea se întoarse cu repeziciune spre el, cu fa a agitat şi

78
încordat .
— Nu vorbi aşa, nu te mai recunosc!
— Dar, Jeanne…
— Cum po i fi aşa optimist în ceea ce priveşte viitorul
meu?
— De altfel, nu în elegi deloc în ce situa ie suntem. Tata
nu doreşte s se pensioneze. Nu îşi poate permite aceasta.
Noi nu suntem boga i, suntem s raci. Nu avem mai nimic, în
afara acestei case şi a mobilierului pe care îl con ine. Tata nu
a îngrijit bolnavii pentru bani. În aceşti ultimi ani noi a
trebuit s lupt m din r sputeri pentru a putea supravie ui.
Chiar acum, nu ştiu cum o s achit m anumite facturi de
medicamente. Şi când aud c vorbeşti de c s toria mea...!
Ea se opri scurt. Lacrimi str luceam în ochii ei.
Duncan nu prea în elegea cu ce a jignit-o. V zând c era
nec jit , îi spuse:
— Sunt dezolat, Jeanne, Am vrut numai s glumesc pu in.
— Eu sunt stupid c m emo ionez pentru chestii de
astea. Ah! era s uit: cineva a telefonat chiar înainte de
prânz. Au un muncitor uşor r nit la uzina hidroelectric de
la Loch Linton. M. Overton a întrebat dac po i s treci în
dup -amiaza asta.
— Overton? repet Duncan. La uzina hidroelectric ?
— Da, r spunse Jeanne. Dac vreodat se va scoate bani
din aceast regiune, va fi Overton care îi va b ga în buzunar,
cu mâna de lucru exploatat la maximum şi materialele lui
luate de la solduri.

Duncan era gânditor când, dup dejun, urc în maşin şi


se îndrept spre Loch Linton. Drumul şerpuia de-a lungul
colinei pân la un platou înconjurat de mun i. În sfârşit
ajunse la extremitatea v ii, de unde se deschidea o
panoram magnific .
Dar încânt torul l cule de munte pe care Duncan venea
s -l admire alt dat disp ruse. Rânduri de cabane lugubre,
sinistre, erau construite în lungul râului. Majoritatea
arborilor au fost t ia i. Peste tot se în l au enorme gr mezi

79
de p mânt. Resturi de tot felul, cutii de conserve goale, sticle
sparte erau împr ştiate peste tot, acoperind solul. Într-o
parte un furnal v rsa valuri de fum şi scântei. În alt parte,
betoniere mari amestecau diverse materiale care erau
pentru funda iile uzinei de aluminiu.
Duncan parc maşina şi se îndrept c tre un şantier
proasp t defrişat, spre o caban unde se putea citi: „Birou”.
Intrarea interzis . Trei oameni se aflau aşeza i. Overton,
altul tot aşa de gras în halat albastru de lucru şi, spre
surpriza lui Duncan, Leggat, avocatul lui din Levenfford.
Overton se ridic cu un morm it:
— Iat -te, în sfârşit! M întrebam când ai s te hot r şti
s vii. Îl cunoşti pe dl. Leggat, consilierul juridic al companiei
mele. Şi aici iat pe Lem Briggs, contramaistrul meu.
Duncan schimb un salut cu Briggs şi o simpl privire cu
avocatul.
— Am în eles c ave i aici un r nit; spuse, el.
— Nu mare lucru, spuse Overton. Un picior scrântit. O
grind a cedat şi nişte beton a c zut pe idiotul care era exact
dedesupt.
— Lemnul nu a cedat, interveni Leggat, el a alunecat.
Numai dup ton, Duncan şi-a dat seama c avocatul
min ea.
— Pot s v d bolnavul? întreb el.
Omul era întins pe un pat, în unul din dormitoarele din
lemn.
Duncan examin îndelung piciorul lovit. El descoperi
foarte repede sub umfl tur , o fractur foarte evident .
— Nici vorb de os rupt, nu-i aşa? suger Joe Overton.
Acesta nu este un caz de îndemniza ie de boal , nu este aşa?
inând seama de banii care i-am pierdut cu construc ia
acestei uzine, nu am mijloace s -mi permit astfel de
distrac ii.
— Fractura transversal de tibia, r spunse Duncan. Voi
face formele chiar ast sear .
Overton l s s -i scape o înjur tur .
— Grinda era putred , domnule Overton, interveni

80
muncitorul. Am auzit-o pârâind. Se g sesc carii în jum tate
din grizile şi scândurile care le folosim.
— Tu s taci din gur ! latr Briggs.
— Lem, spuse avocatul Leggat cu un ton insinuant, eşti
foarte devotat Companiei. Nu degeaba îl numim pe dl.
Overton Cinstitul Joe. Acest s rman b iat va primi salariul
pe o lun întreag . Chiar dac a fost din vina lui, ne d m
seama c asta poate s se întâmple oricui! (El se opri un
moment). Cât despre materiale… Nimeni nu este infailibil,
nu este aşa?
Cinstitul Joe arunc o privire rapid avocatului s u.
În acest timp Duncan bandaj piciorul r nitului. Apoi cu
ce avea la îndemân , reuşi s confec ioneze o st noag
rudimentar .
— Nu este r u deloc, coment Overton cu o admira ie
involuntar . Sunt cu adev rat bucuros c ai reuşit s devi
medic. Cred c îl vezi des pe fiul meu.
Duncan aprob dând din cap.
— Un fiu de care pot fi mândru! relu Overton. Cu
încurajarea pe care o primeşte de la Funda ia Wallace, şi cu
aceast grozav c s torie pe care o va face, el va fi în culmea
carierei sale înainte ca dumneata s zici of! Cu siguran ,
Stirling, dumneata nu vei ajunge aşa de departe – sus. Dar
nu am zis c nu te voi ajuta pu in pentru a- i procura o
situa ie bun pe care o am în vedere, dac nu eşti prea
lacom, bineîn eles. Cât câştigi la doctorul Murdoch?
— Destul de pu in.
Duncan îşi strânse trusa şi Cinstitul Joe rânji cinic.
— Cum po i s te în elegi cu acest cretin b trân? Ascult ,
Stirling, am impresia c în curând compania mea va avea
nevoie de un medic, chiar aici, când vom fi organiza i.
Dumneata eşti omul care ne trebuie. Gândeşte-te pân vom
mai vorbi. Pân atunci, doreşti o igar ?
— Nu, mul umesc. Trebuie s plec.
Ajuns aproape de maşin , Duncan se opri şi spuse cu
r ceal :
— V rog s -mi pl ti i… Face jum tate de lir sterlin .

81
— O jum tate de lir ?
— Crede i c este mult?
Cinstitul Joe îşi st pâni nemul umirea, scoase încetişor o
bancnot din portofel şi o întinse lui Duncan cu un surâs
for at.
— Iat , spuse el, dac nu m înşel, dumneata eşti un om
de viitor. Nu te critic c vrei s câştigi ceva bani de buzunar
pe spinarea b trânului idiot. Am spus deja, dumneata şi cu
mine o s facem afaceri bune împreun în zilele care vor
urma. D -mi adresa dumitale.
— O s-o g si i în anuarul medical, r spunse sec Duncan.
Întorcându-se în localitate, Duncan reflect . Aceast
conversa ie i-a produs o impresie nepl cuta.
În spatele propunerii lui Overton, se sim ea o dorin
nem rturisit .’
Primul impuls a fost s -i povesteasc lui Murdoch vizita.
Dar, pân la urm , a decis s nu-i spun nimic. Numai
numele de Overton îl aducea pe Murdoch într-o stare de
furie de nedescris. Duncan se mul umi s pun bancnota de
o jum tate de lir în cutia de ceai unde Jeanne inea toate
micile economii produse de onorariile încasate. El îşi spuse:
cel pu in Cinstitul Joe ne-a furnizat dineul de duminic !
Murdoch a fost în stare s se ridice din pat la o lun de la
sosirea lui Duncan la Strath Linton. Într-o dup amiaz ,
c lduros îmbr cat, Murdoch îşi f cea de lucru în gr din
când, Duncan se întorcea din una din vizitele sale.
— Aşadar, ai ieşit, îi spuse Duncan calm. Asta o s - i fac
bine.
— Bine? Hâm! mârii b trânul. Câ i din bolnavii mei ai
omorât în aceast dup -amiaz ? Dup plecarea dumitale,
trebuie s fac prezen a pentru a num ra supravie uitorii.
Duncan îşi aşez în cuier mantaua şi p l ria.
— Ai stat destul afar , spuse Duncan. Ar trebui s - i bei
ceaiul. Unde este Jeanne?
Şi se apuc s-o strige:
— Jeanne! Jeanne!
— Taci din gur , tinere! exclam Murdoch iritat. Las -mi

82
fata în pace. Retta o s ne serveasc ceaiul de ast dat .
Surprins, Duncan îl urm pe Murdoch în salon, unde
focul ardea vesel în sob . Aproape imediat, ap ru şi Retta
care aducea ceaiul.
Duncan gândi cu voce tare:
— Aceast camer mi se pare goal când suntem numai
noi doi singuri.
— Fata mea se îmbrac , explic Murdoch cu fa a
încruntat . O s mearg la bal în aceast sear .
Duncan îşi ascunse surpriza. Ştia, bineîn eles, c era un
bal în aceast sear ; era un eveniment extraordinar în
regiune. Dar Jeanne nu îşi exprimase dorin a s mearg .
Probabil c îşi ascundea prost uimirea, c ci Murdoch se
întoarse spre el.
— Dup toate acestea, fata mea nu are dreptul s se
distreze într-o sear , ea care munceşte din greu în tot cursul
anului?
— Dar… Dar, nu am zis nimic împotriv , spuse Duncan
repede..
— M gândeam c … ei bine! c … m întrebam... se va
duce singur la acest bal?
— Bineîn eles c nu! Ea va fi înso it de un tân r care
vorbeşte cu ea de mai mul i ani.
Uluit, Duncan surâse for at:
— Şi cine este acest tân r?
Murdoch îi arunc o privire scurt .
— Alex Aigle, r spunse calm Murdoch. Un tân r cu
adev rat bine, este fiul lui Sir John Aigle.
Duncan se for s -şi ascund sentimentele şi scoase
încetişor pipa şi apuc s-o umple cu tutun. El îşi amintea de
tân r, de atunci de când l-a v zut în autocar, o amintire
simpatic . Dar niciodat nu s-ar fi gândit c Jeanne ar fi
putut avea un pretendent aşa distins. I se p rea foarte
natural ca ea s fie totdeauna prezent , zeloas şi dulce. Nu
f cea ea parte din farmecul Lintonului? Şi, deodat , aceast
noutate, neaşteptat , consternant …
Duncan era scufundat în aceste gânduri când Jeanne, în

83
rochie de sear , într în camer .
— A mai r mas vreo can de ceai? întreb ea cu
dr g l şenie.
Duncan o observ cu aten ie. Mai înainte el nu o mai
v zuse niciodat altfel îmbr cat decât cu lucrurile cele mai
simple.
Rochia ei de tul alb era desigur modest . Dar,
str lucitoare şi lejer , d dea un farmec nou înf iş rii
pl cute a celei care o purta.
Jeanne îşi schimbase de asemenea, şi coafura. Flori albe
erau prinse în buclele brune. Ochii str luceau de bucurie.
— Dar, Jeanne, zise Duncan cu voce joas , eşti tot aşa de
frumoas ca şi florile pe care le ai prinse în p r!
Soneria de la uş sun deodat . Câteva momente mai
târziu, Aigle a fost introdus în salon. Pardesiul s u negru şi
fularul de m tase alb îi d deau un aer de elegan .
— Bun seara, doctore, îi spuse lui Murdoch. Îmi pare
bine c te sim i mai bine.
Se întoarse spre Jeanne:
— Eu doresc primul, al cincilea, al nou lea, şi ultimul
dans. Şi te previn c nu voi accepta vreun refuz! Dac nu le
re in de acum, ştiu c nu voi mai prinde niciunul singur!
Jeanne roşi.
— O s -mi suceşti capul cu astfel de poveşti. Îl cunoşti pe
doctorul Stirling, Alex?
Aigle îi întinse mina.
— Eu cred c am f cut împreun un voiaj, într-un
autocar, într-o sear , nu este aşa?
Duncan morm i câteva cuvinte nedesluşite. Nu a fost
niciodat un vorbitor str lucit. Primirea c lduroas f cut
lui Aigle de Jeanne şi tat l ei tulbur şi mai mult pe Duncan.
Aigle ajut pe Jeanne s -şi pun mantoul, şi Duncan, cu
inima grea, îi v zu pierind surâz tori şi ferici i.
Tot restul serii, el lupt contra unui sentiment de
singur tate şi furie îndreptat în întregime împotriva lui
îns şi. Apoi, tocmai când se preg tea s se duc s se culce
– la culcare – Retta îi aduse o telegram . O deschise cu

84
repeziciune şi citi:

AI FOST ANGAJAT PENTRU CERCET RI CHIRURGICALE


LA FUNDA IA WALLACE, EDINBURGH. COMISIA V
OFER DE ASEMENEA CATEDRA DE PATOLOGIE. VE I
ÎNCEPE ÎNTR-O S PT MÂNÂ. OCAZIE STR LUCITOARE ŞI
EXCEP IONALA. V SF TUIESC S ACCEPTA I.
R SPUNDE I DE URGEN . GEISLER.

Se gândea cu satisfac ie sumbr : Am terminat cu aceast


via meschin de medic de ar . Acum, sunt pe calea cea
bun şi Dumnezeule! o s le ar t la to i de ce sunt în stare.
Nu are decât s se m rite cu Aigle, şi nu mai avem ce vorbi.
A scris imediat r spunsul:

VOI FI EXACT LA ÎNTÂLNIRE. ÎMPREUNA O SA UIMIM


FUNDA IA WALLACE. DUNCAN.

Autopsia era terminat . Dup o înclinare din cap c tre


asisten ii s i, Duncan p r si sala rece de disec ii, situat în
subsolul Funda iei Wallace. Urc scara de fier şi intr într-o
sal care îi era rezervat în sec ia de patologie. Se concentr ,
încercând s -şi adune elementele cursului ce urma s -l in .
Cei doi ani pe care i-a petrecut la Funda ia Wallace i-au
în sprit tr s turile, dându-i o autoritate nou . Fruntea-i era
str b tut de riduri fine care se datorau veghelor prelungite
la microscop. Ochii îi erau acum reci şi necru tori.
Gândurile lui Duncan au fost întrerupte de câteva b t i în
uş . Era doctorul Pleddle, asistentul lui:
— Doctorul Geisler a telefonat pentru a întreba când
putem s -i d m prelev rile de m duv .
— În aceast dup -amiaz cel mai târziu, r spunse
Duncan. Spune-i c voi trece s-o v d în drum spre
amfiteatru când merg la cursul pe care îl in.
— Bine domnule.
Tân rul intern se opri, îşi lu curajul în mâini, Duncan îl
intimida întotdeauna.

85
— Apropo, relu internul, profesorul Lee care a asistat la
disec ie, spune c aceste esuturi neurologice pe care le-ai
izolat sunt tot ce a v zut mai bun în cei peste cincizeci de ani
de experien . De altfel, pot s v spun c suntem cu to ii
mul umi i c aceast experien a reuşit aşa de bine.
Duncan d du din cap, r mânând aproape nep s tor la
amabilit ile lui Heddle şi la aprecierile directorului
Funda iei.
Aceast nep sare care a dobândit-o pu in câte pu in f cea
parte acum din el însuşi. Ambi ia lui era mai sigur acum
când era ap rat prin aceast carapace de duritate.
Dup ce asistentul lui a plecat, îşi adun foile împr ştiate
pe biroul lui şi apoi travers un mare laborator. Ajunse la
biroul directorului adjunct al serviciului de chirurgie,
doctorul Geisler.
Anna era aplecat peste un mald r de microfotografii.
F r a ridica capul, ea spuse:
— Aceşti cromozomi se separ l murit.
— Foarte interesant, spuse Duncan.
— Po i s ar i, mai mult entuziasm! exclam Anna. De
altfel, cu aceşti cromozomi eşti pe punctul s - i verifici noua
teorie.
El r spunse f r s surâd :
— Ştiam asta de ieri sear .
În timp ce se ridic , Anna îşi arunc p rul înapoi:
— Dup doi ani de eforturi sus inute, noi suntem pe
punctul de a stabili o teorie revolu ionar despre
regenerarea neutronilor, teorie care va uimi chirurgia
neurologic şi te va ajuta s faci o s ritur uriaş în carier !
Şi dumneata r mâi rece la…
— Şi cam ce ai vrea s fac? S merg în mâini?
Ea d du din cap.
— Caracterul sco ian îmi r mâne de neîn eles! S
munceşti zilnic şi s nu te distrezi niciodat .
Se uit la ea cu nep sare ironic .
— Distrac ia nu este în program, spuse el. Când am decis
s m înham la aceast corvoad ştiam ce fac şi ce m

86
aşteapt .
— Cu adev rat! Şi eu care eram aşa de stupid s m
gândesc c singura dorin pe care o aveai era aceea de a m
ajuta pe mine!
— Nu î i face griji. Conteaz mai pu in care din noi doi este
la volan. Noi mergem împreun în aceeaşi direc ie.
— Î i mul umesc, asta m-a mai liniştit. Şi care este
aceast direc ie? El ridic din umeri:
— În trei ani, voi fi primul specialist din Edinburgh. Voi
merge s examinez din fuga maşinii cazurile cele mai
importante, voi face consulta iile în câteva minute, voi scrie
re etele cu o mân pe clan a uşii. Nu voi încerca niciodat s
ştiu, nu m voi sinchisi ce se întâmpl , dac bolnavul meu
tr ieşte sau este mort. Voi fi invidiat, admirat, temut. Pe
scurt voi fi celebru!
Ea exclam cu am r ciune:
— Dumnezeule! Acesta este tân rul care murea de foame
şi trata muzica lui Schumann drept muzic uşoar ?
Ea se încrunt şi urm :
— Ai reuşit extraordinar de bine. Decanul nostru este
înnebunit dup dumneata, la fel ca şi asisten ii dumitale de
altfel, şi chiar doctorul Inglis când vine pe aici. Ai de dou ori
mai mul i studen i la cursuri decât doctorul Overton, care
oricum este mai mare ca dumneata. Apropo, vei merge la
recep ia dat de so ia sa, în aceast sear ?
— Voi merge f r nicio îndoial , r spunse Duncan cu
indiferen .
— Eu de asemeni. Trebuie s ştii, c pe Margaret Overton
nu o detest deloc. Ea s-a schimbat mult… în avantajul ei. La
început, m f cea s râd când o vedeam organizând
petreceri în salonaşul s u, aşa vesel şi încânt toare, şi
preg tindu-se s -l înso easc pe frumosul ei so pân pe
culmile izbânzii. Dar acum, nu mai râd deloc. Eu nu râd
când v d o femeie nec jit .
— Nec jit ?
— Nu crezi c dup doi ani so ia cea mai încrez toare îşi
poate da seamna c este m ritat cu un individ mârşav?

87
Crezi c -i este pl cut s se scoale în fiecare diminea lâng
un egoist şi s se gândeasc : cum de m-am înşelat în halul
sta?
Duncan spuse cu ner bdare:
— Ce sunt aceste bârfeli?
— Bârfeli? Noi doi îl cunoaştem foarte bine pe doctorul
Overton, nu-i aşa?
— Nu este chiar aşa r u.
— Serios? Dragul meu Duncan, dac am un sfat s - i dau,
este acesta, fereşte-te de Overton! Este gelos pe dumneata
pân la nebunie. Şi mai are şi prieteni puternici.
— Am ştiut s m ap r în trecut.
— Da, dar în viitor, în viitorul imediat?
Cu mâinile înfundate în buzunar, Duncan încerca s
în eleag toate dedesubturile. Apoi, deodat , se îndrept :
— Am un curs în treizeci de secunde exact. Nu mai pot
r mâne aici s m joc de-a ghicitorile. Disear vom vorbi pe
larg de ultimele experien e.

Când îşi termin cursul, se îndrept spre cabinetul s u de


consulta ii, într-o alt arip a cl dirii. În fa a cabinetului s u
se întindea o lung coad de bolnavi, nevoiaşi cei mai mul i,
trimişi din toate col urile regiunii. Extraordinara reputa ie a
Funda iei Wallace f cea pe mul i medici practican i s -i
trimeat toate cazurile mai interesante. Pentru Duncan,
aceşti oameni, ast zi, nu erau bolnavi ci treptele unei sc ri
de care se servea pentru a-şi ajuta ambi ia.
În aceast zi, era înc şi mai repezit ca de obicei. Examin
repede foile de internare, dând asisten ilor s i unele din
cazuri.
Deodat , o nelinişte îl cuprinse. Se opri, ridic involuntar
capul. În primul moment, nu şi-a putut crede ochilor: în
mijlocul rândului de bolnavi, îşi aştepta rândul împreun cu
ceilal i, mama sa!
El se ocup de ceilal i bolnavi care o precedau ca într-un
vis, pe care îl tr ia. Apoi sosi şi momentul când ea ajunse în
fa a lui, cu fa a palid şi supt , dar calm , nu se manifesta

88
prin niciun semn c l-a recunoscut. Ea îi întinse foaia de
observa ie pe care i-o d duse medicul ei. Luând foaia,
Duncan era s -şi piard sângele rece. În jurul lui, se agitau
internii, bolnavii, şi secretara sa ocupat s transcrie
într-un registru toate datele bolilor de pe foile de internare:
Martha Stirling cincizeci şi nou ani era scris pe plic.
Desf cu plicul, care con inea foaia de trimitere.
Dup ce a citit-o, nu mai îndr znea s -şi ridice ochii spre
mama sa şi s-o priveasc în fa .
Cu o voce schimbat îi spuse:
— Mergi şi te desbrac la sala A. Te voi examina chiar eu.
Cinci minute mai târziu, el o reîntâlni într-o camer
obscur unde se f ceau radiografii.
— Mam !
Ea era aşezat pe un scaun metalic, o siluet mic
vrednic de mil , cu o cuvertur de spital pe umerii ei goi.
Dar, în ochii s i se vedea mereu aceeaşi severitate de
neclintit.
— Doctorul Logan, din Levenford, m-a trimis aici, spuse
ea. Dac aş fi ştiut c te întâlnesc, c tu eşti doctorul, nu aş
fi venit.
El o v zu închistat în aceeaşi înc p ânare, cu care i-a
respins orice apropiere, orice cadou, şi toate ofertele de
ajutor şi de bani.
Îi spuse repede:
— Vrei s -mi spui ce te sup r , mam . Doctorul Logan nu
este prea sigur de ce suferi.
— Crede c am cancer.
Ca totdeauna ea spunea lucrurilor pe nume.
Ea îşi d du încetişor cuvertura de pe umeri şi Duncan, cu
inima strâns , descoperi o tumoare mic , dar profund . El o
întreb :
— De când o ai?
— M-am lovit de bufet acum circa şase s pt mâni. Pe
moment nu am dat aten ie, dar mai târziu…
El privea încruntat leziunea cu o nelinişte crescând .
— Trebuie s examinez câteva celule la microscop. În

89
acest fel voi şti dac este grav sau nu, m în elegi?
Ea d du curajoas din cap.
Duncan lu un flacon de clorur etilic . El f cu un efort
pentru a-şi domina tremurul vocii:.
— Este un anestezic local. Nu- i va face niciun r u, nu te
va durea.
— Tu te gândeşti poate c mi-ai f cut destul r u pân
acum!
Apoi, nu mai zise nimic şi se uit cu aten ie când Duncan
îi prelev un fragment de esut, pe care se şi duse s -l pun
sub microscop.
El sim i c degetele îi tremurau atunci când îşi regl
microscopul: timp de câteva momente vederea i-a fost
aburit . Apoi începu s disting un grup de celule normale,
apoi…
Inima îi b tu cu violen . Se uit înc o dat , c utând s
descopere urmele îngrozitoare ale cancerului. În sfârşit, el
descoperi un grup de stafilococi. Tumoarea nu era
canceroas ! Era o simpl infec ie care putea fi vindecat cu
uşurin …
Era aşa de nervos c nu îndr znea s se întoarc , înc un
timp, el r mase aplecat pe microscop, încercând s -şi
recapete calmul şi s -şi ascund emo ia. În sfârşit spuse:
— Nu este nimic! Nu sunt aderen e.
Expresia fe ei ei nu se schimb aproape deloc, dar îi sc p
un scurt suspin de uşurare.
— Tu îmi spui adev rul?
— Într-o lun vei fi vindecat .
Duncan a avut impresia c maic -sa s-a înduioşat. Dar,
din contr , deveni distant şi tot aşa de aspr şi calm ca de
obicei.
— Tot ce p im, spuse ea, este dorin a lui Dumnezeu! Îi
sunt recunosc toare c m iart de aceast nou încercare.
Duncan ardea de dorin a de a se justifica.
— Mam , zise el, nu întâmplarea te-a adus aici, ci chiar
Providen a care a vrut s ne demostreze amândorura… Ceea
ce ai v zut c pot face, şi pentru tine de altfel, nu înseamn

90
nimic?
— Un altul, nu ar fi putut face, acelaşi lucru, tot aşa de
bine?
El ezit :
— Nu m vei în elege deci niciodat ? Vezi c am ajuns
numai prin eforturile mele s lucrez în cea mai celebr
institu ie medical din regiune. Avansez din ce în ce. Şi iat ,
când printr-o coinciden noi ne g sim fa în fa , tu
p strezi contra mea toate prejudec ile şi mult pizm .
Ea îl privi impasibil .
— Ceea ce îmi spui nu m impresioneaz deloc, nici ceea
ce v d, r spunse ea. Nu ar i bine şi nici nu eşti fericit. Eşti
palid şi crispat. Ai riduri pe frunte şi p r alb la tâmple. Fa a
are o expresie neliniştit ca şi cum ai c uta ceva f r a putea
g si vreodat .
— Dar voi g si! spuse Duncan cu c ldur . Sunt pe
punctul de a reuşi, şi, când voi fi în vârful ierarhiei, voi avea
tot ce doresc.
Ea îşi strânse haina în jurul umerilor şi îi spuse:
— Ce conteaz treizeci de şilingi pe s pt mân sau trei mii
pe an? Nu este important dac por i haine luxoase sau de
tweed esut în cas . Ceea ce are valoare este c atunci când
treci pe strad oamenii s gândeasc : Iat un om valoros!
Duncan a vrut s r spund , dar uşa s-a deschis şi
doctorul Heddle, urmat de un grup de studen i, intr .
— V aşteapt un caz interesant, spuse el.
Devenea imposibil de a prelungi aceast convorbire cu
mama sa.
În fa a tuturor acestor martori, Duncan p rea c o
trateaz pe mama lui ca pe un bolnav oarecare.
— Nu ave i de ce s v îngrijora i îi spuse el mamei sale cu
o voce sigur . Luând o foaie de hârtie, scrise repede:

VINO SA MA VEZI DISEARA, LA ORA 6, ÎN


APARTAMENTUL MEU DIN PRINCES CRESCENT NR. 24.
CONTINUI S TE ÎNŞELI ÎN CE M PRIVEŞTE. AM NEVOIE
DE IUBIREA ŞI STIMA TA. DORESC S - I ASIGUR

91
EXISTEN . DOCTOR DUNCAN STIRLING

În aceast sear , a aşteptat mult timp. Dar mama sa nu a


mai venit. Era convins în sufletul s u c oricum nu ar fi
venit, dar decep ia suferit nu era mai mic .
Pentru a evada din gândurile care îl m cinau, s-a decis s
mearg la recep ia dat , de Margaret.
Era nou şi jum tate când ajunse la casa lui Overton,
situat în unul dintre cele mai elegante cartiere din
Edinburgh. La etaj, salonul tapi at cu m tase crem era plin
de lume. Margaret se îndrept cu repeziciune în
întâmpinarea lui Duncan de cum l-a v zut.
— Duncan! exclam ea. Sunt aşa de bucuroas c te v d!
Credeam c nu ai s vii.
El încerc s fie vesel:
— Cu siguran c nu aş fi lipsit.
— Sigur c da! protest ea.
El remarc c ea avea un aer straniu. Ochii erau foarte
str lucitori cu cearc ne, alb strui. Nu-i v zuse niciodat
aceast expresie neliniştit .
— Îi cunoşti pe to i… de aici, spuse ea.
El arunc o privire indiferent în jurul lui, numind peste
treizeci de persoane: doctorul Overton cu un pahar în mân ,
în mijlocul unui grup; doamna Inglis; profesorul Lee, de la
Funda ia Wallace, Anna; mai mul i medici ai Funda iei şi
câteva personalit i politice.
— Nu fi îngrijorat pentru mine, Margaret, m voi
descurca, spuse el.
În acel moment, al i doi noi invita i, ap rur .
Margaret îl p r si pe Duncan murmurând:
— O s g sim un moment ca s vorbim singuri.
R mase, un moment nemişcat, bând un whisky-soda pe
care un majordom i l-a oferit pe un platou. Cu toate c
detesta aceste serate plicticoase şi afectate, a hot rât s
r mân . Ea f cea parte din noua lui existen ; îl ajuta, şi
asta, s parvin .
În apropiere de doamna Inglis, îl remarc pe colonelul

92
Scott, care i-a f cut un semn amical.
Aceşti ultimi ani l-au schimbat mult pe colonel. P rul i-a
devenit aproape alb, silueta ar ta mai slab , expresia fe ei
tensionat . Dup cât se pare, partea care i-a revenit în
proiectul de electrificare a localit ii Linton l-a cam
zdruncinat atât din punct de vedere fizic cât şi economic.
Totuşi acum când afacerea era aproape terminat , p rea
mai uşurat şi primirea f cut lui Duncan era mai
prietenoas .
— Bun seara, Stirling. Se pare c eşti în plin form !
— Eşti la curent cu ultimele nout i? zise doamna Inglis.
Profesorul Lee a anun at c se va retrage.
Timp de câteva secunde, Duncan nu a sesizat toat
importan a acestei fraze. Apoi în elese şi plictiseala sa se
risipi.
— Este oficial? întreb el.
— Da, în trei luni Funda ia va avea un nou director.
inând seama c sunt so ia decanului Facult ii, ar fi
indiscret din partea mea s numesc deja pe noul director.
Duncan în elese f r greutate c ea f cea aluzie la
Overton. De când s-a c s torit cu nepoata sa, Overton a
devenit pe fa protejatul ei. Ea surâse cu satisfac ie, v zând
expresia întunecat de pe fa a lui Duncan.
— Credeam c aceast rloutate î i va face pl cere, zise ea.
Se îndep rt , înso it de colonel. La cel lalt cap t al
salonului o v zu pe Anna care îl observa.
Iat deci care a fost ra iunea pentru care ea l-a aten ionat
aşa misterios chiar în cursul zilei.
Imediat a vrut s afle mai mult despre acest subiect. El se
al tur deci grupului care îl înconjura pe Overton.
Acesta din urm p rea foarte exaltat. Sau mai bine zis, era
aproape beat.Fa a injectat şi deja fleşc it dovedea excesele
la care se dedase în ultimii doi ani.
— Ei, Stirling, spuse el, ai auzit edi ia special cu ultimele
nout i?
— Da, r spunse Duncan.
— O s fie interesant pentru cineva, suspin Heddle.

93
— O s asist m la o lupt pentru acest post, zise un altul.
— Cu siguran , concuren a va fi limitat , declar
Overton cu autoritate. Mai întâi, postul trebuie s revin
unui om tân r.
— Cineva cam de vârsta dumitale, spre exemplu, suger
Anna peste um rul lui Duncan.
Se auzir râsete. Overton goli paharul s u de whisky.
— De ce nu? replic el. Am dreptul la acest post ca oricine
altul. Comisia vrea pe cineva dinamic. Nu este mai indicat ca
un medic al Funda iei s aib prioritate? Eu sunt aici de
mult timp şi referin ele mele sunt foarte bune.
O scurt t cere primi aceast declara ie.
Apoi Anna remarc cu un ton ciudat:
— Dup cum vorbi i despre acest post, se pare cu
adev rat c dumneavoastr ave i mai multe şanse de
reuşit .
— Nu se ştie niciodat !
Overton p rea decis s -şi asigure o retragere prudent . Se
întoarse spre Duncan cu un surâs:
— Ce p rere ai tu Stirling?
— Eu în ast sear sunt invitatul t u. Prefer s nu m
compromit.
Overton se înroşi:
— i-e fric s - i dai p rerea?
Duncan nu se mai putu ab ine. Spuse cu un ton detaşat:
— P rerea mea este c nu eşti omul indicat, Overton.
Postul trebuie s -i revin unui medic încercat, versat.
— Pu in îmi pas ! replic Overton. Pariez c am şanse..
— Dac aceasta este un pariu, îl in, r spunse Duncan.
Invita ii lui Overton îl privir , surprinşi.
Duncan sim i c mai mul i invita i erau de partea lui
Overton. Dup ce morm i o fraz confuz , se îndreapt spre
bufet.

Duncan se sim i profund deprimat. Deodat o mân se


aşez pe mâneca lui. Se întoarse, şi o v zu pe Margaret
al turi de el.

94
— M întrebam când o s - i aduci aminte de mine, spuse
ea. Vino s bei ceva.
El se l s condus la bufetul deşert. Margaret umplu dou
cupe cu şampanie.
— Drag Duncan, ai un aer aşa de întunecat! Cu toat c ,
eu ştiu c eşti foarte vesel când vrei.
— Voi fi f r nicio îndoial dac beau aceast cup de
şampanie. Cu adev rat, Margaret, nu este bine s amestec
aceste b uturi tari.
Dar ea se f cu c nu aude.
— S bem pentru viitor, ori pentru noi, spuse ea.
— Beau mai ales pentru trecut, Margaret, viitorul va fi
poate foarte dezastruos.
Ea d du din cap.
— Nu, nu, Duncan. Mai pot fi şi lucruri bune! Ea deschise
o uş care ducea la un mic balcon. S începem imediat s
privim luna. Vezi, este aproape plin . Şi aşa de frumoas !
El o urm pe balcon. Ea suspin :
— Nu am avut niciodat ocazia s admir m împreun
frumuse ea lunii, nu-i aşa Duncan?
— Nu, r spunse el sec.
— Dac l-am fi f cut, probabil lucrurile s-ar fi petrecut
altfel.
— M întreb, Margaret.
— Oh, Duncan, am f cut o greşeal groaznic !
— Ştiu şi îmi pare r u, Margaret. Poate lucrurile se vor
aranja ele în timp. C s toria este de multe ori dificil la
început, dar când b rbatul şi femeia în eleg s -şi fac
concesii…
— Te rog, Duncan, nu-mi servi mie astfel de clişee! Mi-au
fost deja servite de m tuşa mea. De ce s nu o recunosc pe
fa ? M-am înşelat groaznic. Trebuia cu tine s m
c s toresc. Acesta este adev rul! Dar am în eles prea târziu.
Şi ea relu imediat:
— B rbatul meu nu-i un om r u. Poate s fie încânt tor
când doreşte. F r îndoial din cauza aceasta l-am luat de
b rbat. Dar este aşa de egoist, aşa de superficial! M

95
plictiseşte de moarte cu palavrele lui. Când bea mult devine
stupid. Mai mult…
Ea t cu un moment.
— Aş avea nevoie de cineva puternic, pe care s m
sprijin, relu ea. De fapt, am avut nevoie totdeauna de acest
cineva.
— Nu ai spus chiar tu adineauri c acum este prea târziu,
Margaret?
— Este cu adev rat, Duncan?
În sfârşit, Duncan o vedea pe Margaret aşa cum este: o
fetişcan cochet şi foarte r sf at . El în elese acum pentru
ce alt dat , ea l-a încurajat f r s se gândeasc nicio clip
s -l ia de b rbat.
— Margaret, spuse el cu repeziciune, nu am timp de
pierdut. Nu este loc pentru o afec iune feminin în via a
mea.
Ea surâse, nec jit de rezisten a pe care o opunea, sigur ,
înc , pe puterea ei asupra lui. Şi cu voce neîncrez toare,
întreb :
— Vrei s spui c nu mai ai pentru mine niciun pic de
dragoste?
El r mase un moment, cu capul plecat.
— Este adev rat, sunt foarte mâhnit, Margaret. Orgoliul
tinerei femei nu a fost niciodat pus la o aşa grea încercare.
Tr s turile sale se traser şi cu o voce r guşit , f r voia ei,
îi spuse:
— S ne întoarcem, îmi este frig.

Duncan plec imediat. Se întoarse şi d du nas în nas cu


Anna în fa a peronului.
— Pot s te las în drum? întreb ea.
— M întorc pe jos.
— Atunci, şi eu la fel.
— Anna, m car o dat prefer s fiu singur.
— Cu adev rat! Ei bine, vrei nu vrei vei îndura compania
mea.
Înc p ânarea ei l-a înfuriat. Dar nu era uşor s-o

96
descurajezi pe Anna. Cu toate c mergea repede, ea se
men inea la nivelul lui.
Dup pu in vreme, ea nu s-a mai putut ab ine s
remarce ironic:
— Ce frumoas sear , dragul meu, pentru scena cu
balconul pe clar de lun !
Era prea mult. Ziua cu problemele mamei, seara cu
necazurile ei amare, i-au l sat lui Duncan o impresie de
neîncredere şi ur contra întregii umanit i.
— Pentru Dumnezeu! Taci! o repezi violent.
— S vorbim serios, relu Anna netulburat Aceast
Margaret Overton este f r niciun interes. Eu voiam numai
s te sf tuiesc s - i depui candidatura pentru postul de
director al Funda iei.
El avu un râs amar:
— Acest post apar ine deja doctorului Overton.
— Nu! Dar îi va apar ine cu siguran dac nu î i pui
candidatura. Ascult , Duncan, eşti tân r, pu in novice înc ;
dar eşti singurul om din Funda ie care are o valoare real .
Profesorul Lee ştie. De altfel, nimeni nu doreşte ca Overton
s -i urmeze. El va distruge Funda ia Wallace.
— De ce nu î i pui propria candidatur ?
— Ştii foarte bine c nu vor da acest post niciodat unei
femei. Din cauza asta am nevoie de dumneata.
— Cam ce gândeşti c po i câştiga în aceast afacere?
întreb Duncan, brutal.
— Tot sprijinul datorat bunelor rela ii cu directorul care
poate s mi le dea: o nou sal de opera ii, doi asisten i
pentru cercet rile mele şi un serviciu suplimentar consacrat
noilor mele metode neuromuschiulare.
— Nimic altceva?
Ea îi ripost repede:
— O s m refuzi s -mi faci acest serviciu dup tot ce am
f cut pentru dumneata! Numai de asta îmi aminteşti mereu!
El t cu un moment şi relu violent:
— Nu am nici cea mai mic şans . Dar, oricum, decizia
mea este deja luat . Îmi voi depune candidatura. Doresc

97
acest post din mai multe motive. Acesta va fi cel mai mare
succes din via a mea, posibilitatea de a-l combate pe
Overton! De zece lungi ani, eu nu visez decât asta. Momentul
a sosit în sfârşit!
Vocea sa se f cu deodat s lbatec şi amar ; mai întâi de
toate ce este via a, dac nu un joc? Succesul? Este suficient
s -i tragi un şut vecinului, apoi s -l calci în picioare. Voi
dovedi c , cunosc jocul la fel de bine ca toat lumea!
— De ce nu? exclam ea. Vezi ce înseamn asta! Eşti mult
mai bine specializat decât o crezi.
Au ajuns în fa a casei unde locuia Duncan, o cas
îngust , şi înalt aproape de Princess Street. Duncan îşi
scoase cheia din buzunar.
— Încrederea pe care o ai în mine este copleşitoare, Anna,
spuse el. Un cuvânt în plus şi voi plânge cu lacrimi.
— Î i vei trimite candidatura s pt mâna aceasta? Cu cât
mai repede, cu atât mai bine.
— Naiba s te ia! r spunse Duncan f r menajamente. Nu
i-am spus c m voi implica în aceast afacere pân în gât?
Pân una alta, pleac înainte de a- i trânti uşa în nasul acela
de intrigant .
Şi înainte ca ea s mai poat vorbi din nou, el intr în cas
închizând încetişor uşa.

98
Capitolul 5

Vinerea urm toare, Duncan ieşea din spital dup o zi bine


folosit . Chiar în diminea a aceasta, el şi-a trimis
candidatura la postul de director şi acum avea capul plin de
proiecte în timp ce urca Princess Street spre casa sa.
Deodat se opri. Mergând spre el, v zu o siluet care îi era
familiar .
— Hamish!
— Eh, da, doctore, eu sunt!
Îşi strânser viguros mâinile.
Hamish nu se prea sim ea bine în hainele de duminic ,
avea fa a congestionat din cauza gâtului prins într-un guler
înalt de celuloid.
El spuse cu o voce timid :
— Cred c a trecut mult timp de când nu te-am mai v zut,
doctore. Fiindc am venit la Edinburgh, m-am gândit s v
fac o mic vizit . Acum iat -v , sunte i cineva! Poate nu ave i
acum, timp pentru oameni ca mine!
— Ce prostie, Hamish! b trâne, sunt foarte încântat c te
v d. Vino în apartamentul meu. O s bem un pahar.
În curând, Hamish era aşezat la Duncan cu şapca pe
genunchi şi un pahar de whisky în mân .
— În s n tatea dumitale doctore!
— Şi în a ta de asemenea, Hamish! Ce nout i? Pentru ce
ai venit la Edinburgh?
— Am de f cut cump r turi. Medicamente, şi alte
lucruri…
Duncan se mir :

99
— Eu credeam c voi v cump ra i medicamentele din
Saint-Andrews?
— Da, alt dat . Dar acum cump r m de la alt firm , mai
pu in scump .
— Ah!
— De altfel… nu am venit numai pentru asta. Am vândut
câteva c r i vechi ale doctorului Murdoch.
Duncan privi fix pe vizitatorul s u. Apoi, luându-şi pipa
de pe şemineu, se apuc s-o umple.
— Sper c totul este bine la Strah Linton?
— Da, da, se gr bi s r spund Hamish. Ne descurc m.
Bineîn eles st pânul nu se simte prea bine de câtva timp.
Vezi bine, la şaptezeci de ani, este greu.
— Trebuia s -şi g seasc un asistent.
— Un asistent! repet Hamish, cu o strâmb tur de
dispre . A avut patru în şase luni!
— Ia te uit ! Pentru ce?
Hamish avu un aer jenat. Ei f ceau toate pe dos. Nu voiau
s se duc la chemarea bolnavilor în timp de noapte,
încurcau medicamentele. Ah! L-au înnebunit pe jum tate pe
st pân, care i-a gonit unul dup altul.
— Am putea spune c nu am avut pe nimeni cum trebuie,
în afar de dumneata, doctore.
Duncan aprinse un chibrit.
— Cu siguran poate g sim pe cineva competent, spuse
el. Cunosc o mul ime de medici tineri foarte capabili. O s v
trimit unul. Whisky-ul a dezlegat limba lui Hamish:
— Nu este cazul doctore. Clientela, adic bolnavii, nu mai
pot fi îngriji i de un asistent în prezent.
Duncan se întoarse şi începu s se plimbe prin camer :
— Pentru ce?
— Cum s - i spun, este din cauza concuren ei. Mai exist
un alt doctor adus de Overton. Se numeşte Bailey. El este la
ordinele acestui bandit de Overton cu vorbe siropoase, dar,
în schimb are o mie dou sute de muncitori de la uzina de
aluminiu şi de la uzina hidro-electric . Aceştia sunt for a i
s se adreseze numai doctorului Bailey, fie c le place sau

100
nu. Este omul companieil Cred c ştii c b trânul doctor nu
le cerea niciodat bani. Erau carnetele de asigur ri care îi
aduceau ceva bani. Acum nu i-a mai r mas decât o jum tate
de duzin de carnete. Crede-m este foarte greu s faci fa
cheltuielilor casei.
Tulburat, Duncan îşi imagin cu uşurin situa ia.
— Eh! O s ne descurc m, ad ug Hamish reg sindu-şi
optimismul. În orice caz, sunt foarte încântat c te-am v zut,
doctore. Domnişoara Jeanne m-a rugat s - i spun c vei fi
întotdeauna bine venit, dac vreodat ajungi pân acolo.
Auzind numele lui Jeanne, Duncan în epeni.
El o v zu luptând contra necazurilor zilnice, muncind din
greu cu un curaj liniştit şi vesel. A în eles c nu a încetat
niciodat s-o iubeasc , dar îşi aduse aminte şi un alt lucru…
— Îmi imaginez c ea îl vede mereu pe tân rul Aigle?
— Bineîn eles! Alex se învârte mereu în jurul casei. Se
gândeşte atât de mult la ea. În ultimele dou luni, era în
Canada. Dar îl aştept m pentru sfârşitul anului.
— Lucrurile se vor aranja, f r îndoial , pentru Murdoch
în acel moment. Şi pentru Jeanne.
— Desigur! Alex vrea s-o ia de nevast , î i dai seama?
Dup ce Hamish plec , Duncan r mase s priveasc
cadoul modest pe care Mc. Kelvie îl trimisese. El rev zu clar
casa s r c cioas a p durarului şi femeia pe moarte, femeia
pe care a vindecat-o.
Se l s prad gândurilor: Dumnezeule! Am mai f cut de
atunci ceva util?
Dar pe cine mai interesa drama petrecut în timpul unei
nop i de iarn ?
Şi ce îl privea pe el soarta unui medic de ar , mediocru şi
gârbovit? De foarte mult timp el alungase din via a sa toate
sentimentalismele.
Viitorul s u şi cariera sa depindeau de aceast atitudine.
De altfel, viitoarea c s torie a lui Jeanne cu Alex va rezolva
repede problemele lui Murdoch.

Trei zile mai târziu dup vizita lui Hamish, îl v zu pe

101
doctorul Overton pentru prima oar , de la seara când a fost
invitat la cel din urm .
Spre ora 12 şi jum tate, în aceeaşi zi, Duncan intr în
biroul lui Overton, cu mai multe rapoarte în mân .
— Iat rapoartele asupra a trei bolnavi pe care le-ai
semnat, Overton, spuse el.
Ridicând ochii de pe biroul lui, Overton ezit un moment,
apoi se decise s abordeze o expresie de indiferen .
— Mul umesc! r spunse el. Este foarte amabil din partea
ta c mi le-ai adus. Apropos, Stirling, am auzit un zvon c
i-ai depus candidatura la postul de director. E adev rat?
— Cum nu se poate mai adev rat, r spunse Duncan
politicos.
— Este p cat c tu şi eu suntem din nou într-o rivalitate
deschis . În sfârşit, trebuie ca unul din noi s fie
subordonatul celuilalt.
— Scrupulele tale m înduioşeaz .
— Tu ştii, Stirling, m-am gândit mult la tine, în ultima
vreme. M-am întrebat pentru ce nu te mul umeşti cu postul
în care ai reuşit atât de bine, în loc…
— Tu vrei s spui „în loc s stric totul?”
— Exact. Cred c perspectiva viitorului în specialitatea ta,
este extrem de promi toare. Ar trebui s reflectezi pu in la
toate acestea. În sfârşit dac ai s te decizi s - i continui
lucrul în specialitatea ta şi s nu te amesteci…
— Tu îmi vei da cheile Raiului când tu vei fi numit
director, termin Duncan cu ironie.
Overton se înroşi.
— Încerc s te scutesc de umilire.
— Voi încerca s suport.
— Vei suporta de o mie de ori mai mult! strig deodat
Overton. Când voi fi director, voi veghea ca tu s fii tratat aşa
cum meri i! Vom vedea dac vei mai putea râde când î i voi
da eu ordine!
— Nu am primit niciodat ordine de la tine, şi acest lucru
nu se va întâmpla niciodat .
— O s vedem! În orice caz, iat -l pe primul! Nu mai

102
încerca s -i faci curte lui Margaret. Ea este so ia mea, nu a
ta.
— Cei vrei s spui?
— Ceea ce am zis, simplu. Sunt luni de când te învârteşti
în jurul ei.
— Vrei s retragi ceea ce ai zis, f -o pentru dragostea pe
care o por i so iei tale, Overton!
— S m ia dracu’ dac o faci
Duncan f cu un pas spre Overton:
— Recunoaşte imediat c tu min i, Overton sau î i rup
oasele!
— Eu nu mint deloc. Margaret ea îns şi mi-a povestit.
În acel moment, Margaret intr în camer . Ea r mase un
moment nemişcat , calm , elegant . Perfect conştient de
scena pe care tocmai a întrerupt-o, ea se f cu c nu-l vede pe
Duncan şi surâse afectuos so ului ei. Overton îşi scoase
batista din buzunar şi îşi şterse fruntea.
— Da, Margaret, vin imediat, r spunse el. Dac
adoratorul t u nu vede niciun inconvenient!
Margaret, binevoi, s -l bage în seam pe Duncan şi
f cându-i un semn protector cu capul. Apoi ea remarc :
— Cu adev rat, drag prietene, ar trebui s acorzi mai
mult aten ie cum te îmbraci.
— Cu adev rat?
— Desigur! r spunse ea râzând. Ieri sear , când ai fost la
noi, nu m-am putut împiedica s remarc croiala… cum s
spun... cam rustic a costumului t u.
— Poate aş face mai bine s nu-l mai aduc pe la voi?
— Cred c ştii, nu cred c o s ne vedem de multe ori în
aceast iarn . Am o gr mad de idei pentru recep iile
destinate a favoriza candidatura lui Euen şi, inând seama
de împrejur ri, nu cred c ai dori s asişti.
— Ai perfect dreptate.
Aranjându-şi micu a p l rie nostim ; am fost foarte
ocupat de când acel faimos post de director este liber!
conchise ea. Toat lumea crede c Euen va fi numit. El este
aşa de iubit, aşa de apreciat! Eu, de asemeni, sunt sigur , c

103
voi face tot ce este posibil ca s -l ajut.
Aşezându-şi uşor mâna pe mâneca lui Overton, ea îl
scoase pe so ul ei din camer înainte ca Duncan s poat
spune ceva. Era clar c ea i-a povestit lui Overton scena
balconului în felul ei şi c de acum încolo va face tot ce este
posibil pentru a-l discredita pe Duncan la comisie şi la
profesorul Lee!

Ieşind din birou, Duncan se întâlni cu un om cu o p l rie


melon şi îmbr cat cu impermeabil în care recunoscu pe
Cinstitul Joe în persoan .
— Bun ziua, bun ziua! exclam vesel antreprenorul.
Sunte i chiar omul pe care-l c utam. Am venit s -l iau pe fiul
meu şi pe so ia lui la mas . Vre i s veni i şi
Dumneavoastr ?
— Nu ast zi, mul umesc.
— P cat. Pot s v vorbesc un moment? Nu v voi re ine
decât câteva minute. Asculta i-m doctore. Nu ne-am în eles
aproape niciodat , dar eu am fost totdeauna prietenul
dumneavoastr . V aduce i aminte de discu ia pe care am
avut-o la baraj? Din cauza acestei discu ii sunt aici. Am vrut
s vin mai de mult, dar am fost foarte ocupat. Ast zi am
venit s v ofer acest post… postul de medic şi chirurg al
Companiei de electricitate a Regiunii de Est.
— Credeam c ave i deja un medic?
— Bailley? Bineîn eles! Dar nu este de nivelul
Dumneavoastr . Compania este în plin ascensiune. Vreau
deci un medic de înalt calificare, şi sunt gata s -l pl tesc
atât cât cere. O mie de lire pe an, şi s -l asigur, apoi s -i dau
un pachet de ac iuni la Companie în afar de salariu.
Aceast propunere avea ceva jignitor.
Cinstitului Joe îi era fric deci, şi lui, c Duncan va jena
cariera fiului s u. Furios, Duncan se întoarse brusc,
l sându-l pe loc pe Cinstitul Joe, îndreptându-se spre biroul
s u.
La sfârşitul lunii octombrie, opinia public admitea c
numai trei oameni puteau ob ine acest post. Era în ordinea

104
preferin elor: doctorul Overton, un oarecare Chivers,
profesor la Universitatea din Durham şi Duncan Stirling.
Discu iile înfl c rate care se angajau între Funda ie şi
corpul medical atrase aten ia presei locale, alegerea
viitorului director nu întârzie s ocupe toate jurnalele.
Fotografiile lui Overton şi a so iei lui au început s apar ,
urmate de Titluri ca: „Viitorul director al Funda iei Wallace”
sau „Doctorul şi doamna Overton, vor vizita Funda ia
Wallace”, etc. Banii Cinstitului Joe f ceau treab bun .
În curând, campania electoral lu o întors tur foarte
agresiv . Într-o foaie foarte r spândit „Tribuna serii” a
ap rut un articol intitulat: „Doctorul Lotario”. Redactat cu
insinu ri destul de abile pentru a evita darea în judecat
pentru def imare, reprezenta aluzii şi de multe ori se f ceau
apropieri între Duncan şi Anna Geisler.
Duncan se înec de furie, dar reuşi s se st pâneasc .
Totuşi, când insinu rile se repetar , şi s pt mâna
urm toare, în „Argus de Luni” sub o form mai dur , el
aduse jurnalul lui Anna.
— Trebuie s ac ion m! spuse el. Voi merge s sparg tot ce
îmi cade în mân în biroul redactorului şef al acestei fi uici.
Şi s -i trag o b taie de care s -şi aduc aminte toat via a!
— Dragul meu Duncan, î i aduci aminte de un frumos
pachet de scrisori? Dac l-ai uitat, iat ceva care î i va
împrosp ta memoria.
Ea îi deschise biroul şi-i întinse lui Duncan pachetul de
scrisori legate cu o panglicu albastr . Erau acelea pe care
Overton le-a scris infirmierei Dawson.
— Nu, Anna, spuse Duncan. Noi nu putem folosi scrisorile
acestea. Va fi înjositor. Deja am mai refuzat o dat .
— La vremea aceea, aveai dreptate! dar ast zi îl vei l sa pe
aceşti oameni s te împroaşte cu noroi în fa a întregului oraş
f r s ripostezi? Cerul ne-a dat acest pachet de scrisori. S
aştept m pân ne vine bine. S -i l s m pe acuzatorii noştri
s otr veasc pe membrii Comisiei cu tot acest noroi şi, în
ultimul moment s le arunc m bomba noastr în plin
figur ! O voi aduce chiar pe infirmiera Dawson dac trebuie.

105
Eu am r mas în rela ii bune cu ea. Ea lucreaz la spitalul
din Glasgow, acum. Sentimentele care le nutreşte pentru
Overton nu sunt deloc prieteneşti.
— Ai dreptate, Anna! M voi angaja cu toate for ele. Voi şti
şi eu s arunc cu noroi!
Din aceast zi Duncan atac pe toate fronturile şi cu toate
for ele pentru a-şi asigura cât mai multe şanse. Îşi
intensific munca în saloanele sale, se apuca de lucru de
diminea a şi nu-şi p r sea laboratorul decât seara târziu, şi
în decembrie, el publica cu succes al doilea volum despre
„Regenerarea neutronilor” în Revista de medicină.
Refuz s se culce pe laurii s i. Cu toate c detesta partea
tehnic a cercet rilor, el se lans cu for pe o nou cale:
„Patologia coordon rii musculare”. Apoi public primul
rezultat în Analele Ştiinţifice, şi urm cu pasiune cercet rile.

Într-o dup -amiaz ploioas de decembrie, când


obscuritatea deja a înv luit oraşul, Duncan ridic capul de
la microscop şi v zu pe profesorul Lee care îl observa.
— Scuza i-m profesore, nu v-am auzit.
— Nu te scuza. Am venit numai ca s te invit s iei cina la
mine.
— La cin ! repet Duncan, surprins.
— Da, ast sear , la mine, la ora opt precis.
Ochii p trunz tori ai b trânului domn clipir .
— Am în eles c nu te-ai dus la nicio recep ie în ultima
vreme. Cel pu in sunt sigur c nu te-am v zut pe la Overton.
— Aşa este.
Duncan l s ochii în jos.
— Ast sear la mine, repet profesorul, nu o s fie decât
b rba i. Vreau s te prezint membrilor Comitetului
Funda iei: doctorul Inglis, pe care-l cunoşti deja, judec torul
Lenzie, profesorul Brandt şi doctorul Gibbson.
Era imposibil s nu în elegi cauza acestei invita ii, inând
seama de tonul prietenesc cu care ea era formulat .
— Este foarte amabil din partea dumneavoastr , profesore
r spunse Duncan. Bineîn eles, sunt foarte încântat. Voi fi

106
exact.
— Perfect! V previn c în acest timp ve i avea de f cut
fa unei puternice curiozit i şi va trebui s r spunde i
zvonurilor care au circulat de curând despre
dumneavoastr . Încerca i s preg ti i r spunsuri plauzibile.
— Prefer s spun adev rul, profesore.
Lee începu s râd .
— Ah, am citit a doua monografie. Ieri sear . Se putea s
fie mult mai rea!
Dup ce profesorul plec , Duncan r mase la masa lui de
lucru, cu inima plin de bucurie. De-abia auzi uşa
deschizându-se când Anna îmbr cat cu un impermeabil
intr în camer .
— Ai uitat c mergem la Oper în aceast sear ? spuse ea.
— Cred c o s mergi, singur , Anna. Sunt ocupat.
Încruntând uşor din sprâncene, ea se aşez pe un col al
mesei.
— Duncan, începu ea cu o voce solemn , eu cunosc
tenacitatea şi înc p ânarea sco ian pe care le ai. Dar,
prietene, când te-am sf tuit s - i pui candidatura, nu aveam
inten ia s te v d c - i sacrifici via a muncind. Mort, nu vei fi
nim nui de folos.
— Nu- i face griji, sunt cât se poate de viu!
— Nu vezi c ai obrajii traşi şi p rul a început s - i
albeasc pe la tâmple. Nu faci destule exerci ii. Chiar dac
nu mergi la Oper , trebuie s practici un sport: golf, tenis,
sau altceva? Vocea ei sl bi, încetişor, devenind matern .
El o privi surprins. Ce i s-a întâmplat?
— Golf, tenis? Oh, nu Anna! M gândesc la lucruri mult
mai importante… S merg s iau dineul la profesorul Lee,
spre exemplu!
— Ce spui?
Ea se ridic .
— Nu sunt nici cinci minute, urm el, când profesorul Lee
se g sea exact în locul în care stai acum, A fost foarte
cordial. El m-a invitat s iau masa cu membrii Comitetului.
Duncan nu a v zut-o niciodat pe Anna aşa de tulburat .

107
Vocea îi tremura când r spunse:
— Nu- i dai seama ce înseamn asta? Este clar ca lumina
zilei! Lee doreşte ca dumneata s -i urmezi. Am ştiut mereu
c eşti foarte apreciat de el. Membrii Comitetului vor cu
siguran s - i pun întreb ri s vad în ce ape te scalzi.
F -i curioşi la maximum. Iar când ve i ajunge la lichioruri,
joac pu in teatru, scoate scrisorile infirmierei Duncan!
Duncan d du trist din cap şi murmur :
— Ar fi cu adev rat bine ales momentul.
Anna exclam :
— Dac aş putea vedea ce mutre fac, atunci! O adev rat
bomb ! Cu siguran vei fi numit!
— Oh! p streaz - i calmul, Anna! replic el cu
repeziciune. Înc nu am ajuns acolo.
Dar nu a putut s-o fac s tac . Ea continua s vorbeasc
cu nervozitate, mergând în lung şi în lat prin laborator. Cu
greu, el a putut s se debaraseze de ea şi s se apuce de
lucrul lui.

Când Duncan ajunse la domiciliul s u, îi mai r mase o


jum tate de or pentru a se îmbr ca. Afar ploua pe rupte.
Se l s s cad într-un fotoliu, şi îşi turn pu in whisky
pentru a se destinde. Lu jurnalul de sear şi întoarse
paginile cu indiferen . Deodat , un paragraf, la ultimele
nout i îi s ri în ochi:

Dezastru la Strath Linton. În această după-amiază, apele


îngroşate de recentele ploi au provocat un groaznic accident la
noul baraj creat de Compania de electricitate a Regiunii de
Est.
Sunt cinci morţi şi şapte răniţi! în cursul operaţiunilor de
degajare şi ajutor, care au continuat ore întregi, doctorul
Murdoch, venit să-l ajute pe doctorul Bailley, medicul
Companiei, a fost lovit de un bloc de ciment care a căzut pe el.
Se crede că rănile sale sunt grave.

Duncan se scul dintr-un salt. Deja uitase de dineul de la

108
profesorul Lee. În memoria sa nu mai era loc pentru altceva
ce nu era legat de accidentul suferit de Murdoch. Arunc o
privire pendulei. Maşina lui era într-un garaj al turat;
mergând repede, putea s fie la Linton pe la ora 9.
Perdeaua de ploaie era groas . Pe drum, maşina f cea s
âşneasc jerbe de ap de fiecare parte a maşinii. Pe tot
parcursul drumului, v zu pe câmp, la lumina farurilor,
ravagiile f cute de ploile care durau de mai multe zile. Peste
tot câmpuri inundate, gropile pline de ap , râurile umflate şi
zgomotoase.
Viteza îi mai atenu tensiunea din suflet.
El se apropie de cap t. Deodat , farurile descoperir o
barier galben pe drum şi un om agitând bra ele cu
frenezie.
Frân la timp. Paznicul se apropie de maşin . El purta o
manta de ploaie, cerat , pe care apa curgea şiroaie.
— Eşti nebun s conduci aşa pe o noapte ca asta? întreb
el. Întoarce-te. Nu se poate merge mai departe!
— Pentru ce? strig Duncan.
— Drumul spre Strath Linton este inundat. Barajul poate
s cedeze din moment în moment.
Duncan nu protest deloc, puse contactul şi acceler .
Imediat, maşina f cu o s ritur înainte şi se repezi în
barier , care se pr buşi imediat. Drumul, cu toate c în
mare parte era inundat, era practicabil. Deodat dintr-un
imbold intern, deschise radioul. Imediat, capt ultimele ştiri
care îl interesau:
Amenin area care apas asupra lui Strath Linton, spunea
vocea indiferent a crainicului, este mult mai serioas decât
s-a crezut la început. Nimic nu ne face s sper m c ploaia
se va opri, şi fisura din barajul de la Loch Linton pare c se
l rgeşte. Echipe de ajutor au fost trimise la fa a locului.
Se pare c situa ia este controlat , dup comunicatul dat
de domnul Overton şi de alte personalit i ale Companiei.
Toat circula ia a fost întrerupt în regiunile învecinate şi ca
m sur de precau ie, locuitorii v ii au fost ruga i s -şi
p r seasc locuin ele.

109
Vocea deveni mai grav :
Num rul mor ilor pe care îi plângem se ridic acum la 15.
Doctorul Murdoch, din Strath Linton, care a fost r nit de un
bloc de ciment în timp ce d dea ajutor unui r nit, se pare c
a fost atins mai r u decât s-a anun at. Ne temem pentru
via a sa.
Duncan ap s la fund acceleratorul.
Maşina âşni din nou. Zece kilometri mai departe, începu
s recunoasc peisajul. În tot lungul drumului, el remarc
c ru e şi maşini înc rcate cu mobilier şi valize. Cinci
kilometri mai departe, el intr în Linton. Îşi opri maşina în
fa a casei doctorului. Strada era deşert .
Retta, înv luit într-o manta, îi deschise uşa.
— Retta, unde este doctorul?
Ea îşi ridic fa a spre el sc ldat în lacrimi.
— L-au oprit la uzin , doctore Stirling.
— Şi domnişoara Jeanne?
— Ea este tot acolo sus, r spunse bona cu un suspin.
Toat lumea este plecat şi eu o s plec. Şi fugi în strad .
Afar , în aceast noapte de coşmar, Duncan nu v zu
suflet de om pân când o siluet solitar ap ru la col .
Duncan a cunoscut imediat pe noul venit.
— McKelvie! strig el!
— Doctore Stirling!
— Sunt foarte fericit c te v d b trâne! Trebuie s ajung la
uzin sus.
— Nu este posibil, r spunse Mc. Kelvie decis. Drumul nu
mai este practicabil!
— Trebuie! Nu în elegi, haide! Murdoch este acolo. Trebuie
s ajung pân la el. Trebuie!
Mc. Kelvie cl tin din cap, pe fa a lui curgea ploaia. Nu vei
putea ajunge niciodat pe drum, spuse el. Dar poate exist o
şans s v duc pe o scurt tur . Se urcar în grab în
maşin , şi Duncan demar în tromb .
Mc. Kelvie îi indic un drum necunoscut, sinuos şi plin de
pietroaie, care şerpuia pe alt versant al colinei. Când
ajunser cam la jum tatea drumului, maşina nu a mai

110
putut s -şi continue drumul. F r un cuvânt, Mc. Kelvie s ri
din maşin şi precedându-l pe Duncan pe o c rare îngust
alunecar pe conuri de brad şi în cr p turi.
C deau în gropi pline de ap şi noroi. Se ag au de rocile
alunecoase. Mâinile lui Duncan erau julite când ajunser în
vârf şi de-abia mai sufla.
C utând în obscuritate, Duncan, dup câteva momente,
v zu lacul. Ei ajunser la malul lui înconjurând regiunea
primejdioas .
— Barca trebuie s se g seasc în apropiere! strig Mc.
Kelvie cu mâinile pâlnie în jurul gurii pentru a domina
zgomotul valurilor.
O sut de metri mai departe, ei descoperir , mica barc de
pescuit, leg nat de valuri.
Mc. Kelvie desf cu sfoara care o lega de mal şi cei doi
oameni luar fiecare câte o vâsl .
Dup câteva momente, Mc. Kelvie întreb :
— Auzi i?
În afar de zgomotul valurilor, Duncan percepu zgomotul
asurzitor al unui torent.
— Este barajul, anun Me. Kelvie. Dumnezeu s ne
apere, noi suntem chiar în apele barajului.
Întorcând vârful b rcii contra vântului, ei se apucar s
vâsleasc . Zgomotul se f cea din ce în ce mai clar. Dar,
deodat , în momentul când erau la cap tul puterilor, barca
eşu pe malul nisipos ascuns în obscuritate. Ei s rir pe
p mânt şi se gr bir spre luminile care le vedeau în
apropiere.
Pe platou, Duncan îmbr iş cu privirea un spectacol
halucinant, al uzinei, scoas în eviden de luminile roşietice
ale unui rând de l mpi cu gaz. Partea din fund era format
de construc iile neterminate ale uzinei de aluminiu. Chiar în
fa a uzinei erau o mul ime de muncitori şi de oameni din
localitate, siluete nemişcate şi t cute. Apoi, la câ iva metri
v zu barajul, arc de beton cu arcade elegante.
Prin ecluzele deschise, un torent de ap clocotind şi
aburind se vedea în obscuritatea v ii. Din vârful barajului, o

111
cascad de dou sute de metri se precipita puternic .

Dar mai întâi de toate era acea cr p tur sinistr în masa


gri a barajului, acea mare breşe de unde apa âşnea cu o
for demonic , smulgând în drumul ei buc i de ciment din
ce în ce mai numeroase.
Duncan alerga deja, gr bit s ajung cât mai repede la
patul lui Murdoch, când deodat se opri chiar la timp pentru
a vedea catastrofa final . Sub ochii s i îngrozi i, cr p tura
din beton se l rgea încetişor, ca l rgit de mâinile invizibile
ale unui uriaş. Blocuri de ciment fur aruncate în aer.
Barajul oscil mai întâi încetişor, apoi se turti. Ca o juc rie
din hârtie, structura în întregime se leg n uşor, se l s pe o
parte, şi se pr buşi în sfârşit în lac.
— Dumnezeule! şopti Me. Kelvie. Parc ar fi sfârşitul
lumii.
Un moment Duncan r mase înm rmurit, apoi, îşi f cu
drum prin mul ime, alergând spre uzin .
În spatele perdelelor din birourile administra iei, v zu
mişcându-se umbre şi lumini. Cu mâna pe clan a uşii, avu
un fior, apoi se gândi ce ar fi f cut Murdoch dac rolurile ar
fi inversate, şi împinse uşa.
În primul birou, personalit ile Companiei erau adunate:
Scott, R. P. Simpson, avocatul Leggat, to i consilierii
municipali din Levenford şi, în spatele unei mese, Cinstitul
Joe. Când Duncan intr , Joe ridic capul. Pentru, o secund
se fixar în ochi. Duncan citi în ochii lui Joe ruşinea şi
înfrângerea învinsului. El citi de asemenea, teroarea dat de
pierderea vie ilor omeneşti şi de pierderile suferite. Duncan
trecu în camera cealalt . B trânul doctor din Strath Linton
era aici.
Murdoch z cea sub o cuvertur aspr de culoare
întunecat . Salteaua era plasat în centrul camerei. La
cap tul acestui pat improvizat, o v zu pe Jeanne, palid , cu
tr s turile împietrite, f r lacrimi. În partea cealalt , era un
om destul de tân r în haine de culoare închis . Duncan
b nui c este vorba de doctorul Bailley, medicul Companiei.

112
Se apropie în vârful picioarelor. Fa a b trânului medic, aşa
de colorat de obicei, avea culoarea cretei. Nemişcarea sa era
impresionant . În epenit, sub gât, i-a fost pus un sac mic de
nisip.
Când Duncan se întoarse spre doctorul Bailley, îi spuse
cu voce înceat :
— Eu sunt doctorul Stirling, din Edinburgh. Este… este
vorba de coloana vertebral ?
Bailley, cu o fa îngrijorat , f cu un gest de resemnare, şi
r spunse:
— Pietrele au fracturat vertebrele cervicale. Pulpa este
lovit , de asemenea, mai are şi câteva coaste rupte în plus.
S-ar putea spune c fiecare os a suferit câte ceva. M tem şi
de o hemoragie intern .
— Ce a i f cut?
— Tot ce am putut. I-am pus sticle cu ap cald şi l-am
inut nemişcat. Este intransportabil. M duva spin rii… m
în elege i?
Şi mai murmur :
— Ce se poate face altceva? Este pierdut.
Duncan tres ri v zând c Murdoch deschide ochii. O
str lucire glumea îi lumin şi b trânul doctor şopti cu
efort:
— Inutil, Stirling, s insişti, doctorul Bailley are dreptate.
Sunt terminat!
— Nu vorbi aşa, spuse Duncan.
— Un muribund are dreptul s spun ce vrea!
Un suspin s lt pieptul Jeannei. Ea întoarse capul.
— Haide, haide, Jeanne! Nici nu te-am v zut. Trebuie s
fie obscuritatea din camer . D -mi mâna şi nu mai plânge.
Duncan se aplec spre ea:
— Jeanne, ordon el, las mâna tat lui t u! Las -l, i-am
zis şi las -ne singuri cu el.
Tân ra fat se ridic şi p r si camera cu un pas nesigur.
Duncan se aşez imediat în genunchi în locul pe care ea
tocmai îl p r sise. Vocea îi era aspr :
— Murdoch, ce înseamn asta? Te por i ca o femeiuşc ?

113
M auzi?
— Las -m , b iatul meu, murmur sl bit, Murdoch.
— Nu o s te las deloc! Pentru Dumnezeu, încearc s te
mişti. Repede, cu degetele experte, el cercet coloana
vertebral a b trânului. Diagnosticul lui Bailley era din
nenorocire corect. Duncan examin înc o dat vertebrele
sf râmate de la baza craniului şi, într-o secund , calcul
şansele slabe care le mai avea. Da, era intransportabil. O
singur mişcare neîndemânatic şi m duva spin rii poate
sc pa din vertebre. Ar fi fost sfârşitul imediat.
Trebuie s lucreze imediat, aici, în acest birou, f r
ajutorul infirmierelor competente şi f r resursele unei s li
de opera ii moderne. De data aceasta, nu se putea baza pe
tehnica modern , ci pe priceperea omului.
Duncan se redres . Decizia lui era luat . Vechile lui
aspira ii îi revenir în memorie. Îşi reg si încrederea în el
însuşi şi calit ile lui de vindec tor.
Ca într-o cea se v zu aplecat peste b trânul medic,
repunându-i cu delicate e la loc segmentele sf râmate,
aranjându-i oasele şi îndep rtându-le de centrii nervoşi ai
m duvii. Cu repeziciune, se întoarse spre Bailley:
— Ai un anestezic? întreb el. Administreaz -l te rog.
Se aplec din nou:
— Vreau s risc tot ce este posibil, Murdoch.
T cu un moment şi ad ug cu o sinceritate brutal :
— M aju i în aceast lupt sau m abandonezi?
Umbra unui surâs trecu pe fa a lui Murdoch, şi Duncan
auzi o şoapt :
— Am spus întotdeauna c nu te laşi de mania de a omorî
oameni. O s - i aduci aminte… Când nu o s m mai scol
deloc… c am avut dreptate.

114
Capitolul 6

Cinci s pt mâni mai târziu, un str lucitor soare de


ianuarie ap ru deasupra vârfurilor mun ilor şi f cea s
renasc via a în Strath Linton. Casele de piatr p reau bine
fixate pe p mânt, de data asta. Singulare g uri în pere ii de
paiant ; câteva garduri d râmate, obloane în curs de
repara ie şi muncitorii ocupa i s repare drumurile, evocau
teribila inunda ie.
Se va face frumos, gândi paraclisierul în fa a gr dinii sale.
Aspir cu pl cere o gur de aer curat.
La cap tul str zii ap ru factorul Murray cu doi oameni, se
salutar , şi pornir mai departe împreun .
Mai întâi, nu scoaser o vorb . Apoi, paraclisierul rupse
t cerea:
— Am citit în „Herald” de ast zi diminea , spuse el, c
prietenul nostru, Cinstitul Joe, a fost declarat falit. Factorul
nu şi-a putut st pâni satisfac ia: S-a sfârşit cât se poate de
bine! r spunse el. Dumnezeu s -i ajute pe cei care au
investit bani în afacerea lui.
— Am spus totdeauna c acest baraj este blestemat,
remarc paraclisierul. Totuşi, nu neg c un baraj construit
de o societate serioas , nu va fi folositor regiunii, cu condi ia
s nu alimenteze o nou uzin de aluminiu. Astfel vom
rezolva utilizarea practic şi men inerea peisajului natural.
— De fapt, factorule, s-a vorbit de un astfel de proiect. Sir
John Aigle şi fiul lui, pastorul, şi al i câ iva sunt aduna i, şi
noua societate va fi înfiin at la Saint-Martin.
— Nimic nu este imposibil! exclam factorul. Ei bine! este

115
adev rat ce se spune c totul se rezolv pentru cel care ştie
s aştepte.
Îşi continuar drumul în t cere. În fa a casei medicului,
cei doi oameni se oprir şi privir cu triste e spre ferestre.
Factorul spuse în şoapt :
— Perdelele nu sunt înc trase, spuse el. S racul
Murdoch! Ce încercare pentru el!
— Mai mult de o lun de când st în pat, spuse
paraclisierul cu gravitate. Nu o s uit niciodat când l-au
adus de la uzin f r cunoştin .
— Se spune c de s pt mâni, el nici m car nu a deschis
ochii. Nu şi-a rec p tat cunoştin a. Este groaznic s te
târ şti aşa!
În curând, îi ajunse şi institutorul, apoi domnişoara Bell,
îmbr cat cu pelerina sa roz pal. Ea se ducea s -şi deschid
magazinul de mercerie. În câteva minute, un grup mic t cut,
se form în fa a casei doctorului. El care a salvat atâ ia
oameni! Este p cat s moar astfel.
Domnişoara Bell d du din cap cu triste e: oare nu este o
cruzime s i se prelungeasc atâta agonia?
— Ah, da! admise factorul. Era mai omenesc s -l lase s
moar în linişte.
— Noi nu suntem califica i pentru a judeca aceste lucruri,
factorule, murmur paraclisierul. Doctorul Murdoch a f cut
bine la to i oamenii din Strath Linton. Dumnezeu îl va chema
la el la ora care va vroi.
Primarul cl tin din cap. Imediat micul grup se separ şi
fiecare plec pe drumul lui.

În cas , o uş se deschise.
Duncan ieşi din camera bolnavului. Nu era ras şi cearc ne
de oboseal se vedeau la ochi. El îşi petrecuse noaptea la
capul lui Murdoch. Jeanne a venit s -l schimbe. Îşi aşez
bra ul pe zid şi îşi sprijini capul de el.
El fusese fericit, când la uzin , a izbutit s aşeze la loc
oasele lezate, prezervând astfel o scânteie de via ! Dar dup
aceea, ce decep ie când a constatat c bolnavul a c zut

116
într-o stare de com din care numai moartea îl mai putea
scoate!
Se scurser deja cinci groaznice şi interminabile
s pt mâni de când era la Linton. Nu s-a mai reîntors nici
m car o singur dat la Edinburgh. Aproape c nu-şi mai
aducea aminte de existen a lui anterioar , de munca de la
Funda ie, de obliga iile şi speran ele sale. Un singur gând îl
obseda, s -l salveze pe Murdoch…
Deodat , în casa plin de t cere, se auzi soneria
telefonului. Duncan auzi paşii în buşi i ai lui Retta
îndreptându-se spre telefon.
— Ce este Retta? întreb el. Un bolnav?
— Nu, doctore. Era cineva care vorbea mereu. Dar am
f cut cum a i zis: i-am spus c nu v g sesc.
— Foarte bine. Dac mai sun , spune-i acelaşi lucru.
În aceast diminea , Duncan îşi terminase circuitul de
vizite în vale. Era trecut de ora unu când se reîntoarse la
Linton. În fa a casei lui Murdoch, el remarc o maşin
închiriat . Îşi permise un surâs ironic. Ştia chiar înainte de a
intra în cas ce însemna aceast maşin .
O g si pe Anna fumând o igar în micul cabinet de
consulta ii!
— Bun ziua, Anna, spuse calm. Credeam c i-am spus
s nu vii aici. Dup atâtea telegrame şi convorbiri telefonice,
credeam c ai în eles.
Ea îşi stinse cu violen igara în scrumier .
— Ai ceva cu mine, replic ea, fiindc doresc s am o
convorbire pe fa cu dumneata?
Ridicând din umeri, Duncan se îndrept spre micu a
farmacie, dintr-un col al micu ului cabinet, şi se apuc s
prepare medicamentele dup re etele pe care le-a prescris în
cursul vizitelor de diminea . Acest spectacol o f cu pe Anna
s -şi piard toat r bdarea.
— Duncan, exclam ea, ai devenit complet nebun! S - i
sacrifici cariera pentru nişte rani!
— Poate! o întrerupse el cu brutalitate, dar am sus un
bolnav la care in tot atât ca la via a mea!

117
— L-am v zut. Mi-am luat libertatea s -l examinez în lipsa
dumitale. Pot s - i spun c î i pierzi timpul.
El se împletici ca şi cum aceast sentin de moarte l-ar fi
privit personal..
— În orice caz acesta este numai punctul dumitale de
vedere!…
— Punctul de vedere este ştiin ific, clar.
— Acest s rman b trân este bun pentru cimitir. Şi
dumneata nu ai s schimbi nimic.
— Cu ce drept vorbeşti aşa?
— Cu dreptul omului de ştiin , şi de asemeni, ca prietena
dumitale. Oh! Ştiu ce ai f cut. Dup ce ai ref cut coloana
vertebral ai hr nit bolnavul artificial, l-ai vegheat zi şi
noapte. Este extraordinar. Dar f r folos, f r niciun folos!
— Eşti dur , Anna!
— În meseria mea, şi a dumitale, nu se poate altfel.
Ascult -m Duncan, încearc s vezi lucrurile aşa cum
sunt, m car odat . Deja a fost o stupiditate din partea
dumitale c ai uitat de dineul cu membrii Comisiei. Dar
absen a dumitale de cinci s pt mâni de la serviciu? i-ai
l sat duşmanii s câştige teren chiar înainte de alegeri,
pentru postul de director! Asta nu este decât o sinucidere!
Am încercat s le ar t partea emo ional a gestului dumitale.
Acum, explica iile nu mai servesc la nimic. Candida ii au
fost convoca i pentru mâine. Convocarea i-a fost adus şi
acas , în apartamentul dumitale. Alegerile au loc mâine
dup -amiaz , la orele 15,00.
El puse dopul la fiola pe care o inea în mân şi îi lipi o
etichet . Încetişor, el puse fiola la loc, şi se întoarse spre
tân ra femeie.
— Voi încerca, bineîn eles, s vin, r spunse el. Dar nu î i
pot promite, c ci, dac vin la Edinburgh, nu or s m mai
lase s plec. Voi fi prins în curs . Vreau s - i spun c am
decis s -mi ajut bolnavul. Cum ar fi f cut şi Murdoch dac
rolurile ar fi fost inversate – pân la cap t!
Ea îşi muşc buzele:
— Pân la cap t! Dar nu este nimic de f cut, Duncan!

118
Cum, dumneata, un patologist experimentat…
El se întoarse brusc spre ea:
— Sunt o mul ime de lucruri, în medicin , pe care nu le
descoperim într-o eprubet . Şi unul din aceste lucruri este
acela: nu trebuie s abandon m un bolnav atât timp cât mai
este în via .
Anna deveni dintr-o dat mai calm :
— Este tot ce ai s -mi spui Duncan? Dup to i aceşti ani
pe care noi i-am petrecut împreun ?
El o privi f r s-o în eleag .
— Pentru ce ne r zboim noi mereu? repet ea. Aceasta ne
face numai r u!
— Iat , sun straniu din gura dumitale!
— Poate sunt o femeie ciudat . Crezi c sunt dur . Şi
totuşi! Eu am devenit slab chiar mai slab ca stupida
Margaret îns şi.
Ea coborî ochii, apoi îi ridic din nou: de multe ori,
renun m la lucruri pe care le dorim mai mult. Dar vine un
timp… Este mult timp de când lucr m împreun , Duncan.
Via a ne-a lovit pe amândoi. Noi avem un scop comun, noi
suntem lega i împreun prin lucr ri. Duncan, tot ce i se
întâmpl m afecteaz teribil… Am o mare prietenie pentru
dumneata. Nu putem s construim un viitor împreun ? Oh!
ştiu c nu m pricep s vorbesc! Contezi aşa de mult pentru
mine, Duncan. Oare nu contez deloc pentru dumneata?
El întoarse capul şi zise cu greutate:
— Prietenia dumitale conteaz enorm pentru mine.
Ea r mase imobil un lung moment. Apoi se ridic . Fa a îi
era din nou calm , impasibil ca de obicei.
— Ei bine, este inutil de a continua aceast conversa ie. Î i
promit c nu voi aborda niciodat acest subiect. Dar vei veni
mâine, este hot rât, nu este aşa?
— Poate voi veni…
— Trebuie s vii! protest ea. Eşti prea ambi ios ca s laşi
s - i scape şansa vie ii.
— La revedere, pe mâine.

119
A doua zi, Duncan se scul cu nervii încorda i. Camera sa
se învecina cu a doctorului Murdoch şi, din obişnuin
ascult ce se petrece în camera al turat . Era infirmiera din
localitate care a venit s-o schimbe pe Jeanne. Ap sat de o
stare de nelinişte, el s ri din pat, se rase şi se îmbr c cu
repeziciune. Apoi merse s -şi vad bolnavul. Infirmiera
Gordon st tea la cap tul patului lui Murdoch. Ea murmur :
— Nu prea se simte bine în diminea a aceasta, doctore.
Cred c este mai sl bit ca de obicei.
Duncan palp pulsul lui Murdoch şi proced la
consulta ia obişnuit . Din p cate infirmiera nu se înşelase.
Pe un caiet el scrise instruc iunile de urmat de infirmier ,
dup plecarea sa.
În buc t rie, mânc în grab micul dejun. Apoi, se
îndrept spre garaj. În curând, va pleca cu maşina sa.
El ştia foarte bine de ce voia s ac ioneze astfel. Era
împins de o dorin disperat de a fugi, de el însuşi, şi de
asemeni, s fug de Murdoch.
Când s-a întors în cas , Jeanne îl întâmpin în vestibul,
proasp t şi curat în rochia sa gri, în ciuda palorii şi
triste ei care se citea în ochii s i. Prezen a lui Jeanne îi
provoca totdeauna o strângere de inim . El ştia acum c o
iubea, o iubea cu o dragoste adev rat , de nezdruncinat şi
puternic .
Dar nu putea s uite prietenia pe care ea o purta tân rului
Aigle.
— De ce nu te odihneşti deloc? întreb el.
— Nu sunt obosit , r spunse ea. M-am gândit ca ast zi s
lu m dejunul mai devreme.
Lui Duncan nu îi era foame. Totuşi mânc o arip de pui.
Apoi Jeanne îi întinse o farfurie cu struguri.
— Gust din ei, sunt foarte buni, sunt aduşi din sere de
Sir John Aigle.
Duncan d du din cap. Acest nume deştept în el un
sentiment vecin cu gelozia.
— Sunt totuşi delicioşi, relu ea.
— Poate!…

120
Ascultând de un impuls interior, ad ug :
— Eu nu vreau s -i fiu dator cu nimic.
— El are numai inten ii bune!
Ea ezit , apoi se hot rî s continue:
— El mi-a spus c va încerca s g seasc un alt medic
pentru tata dac te vei decide s pleci.
Duncan o privi, stupefiat c i-a descoperit fr mântarea
din sufletul lui.
— Cu siguran c nu o s r mâi mereu aici, relu ea. Au
r mas pu ine lucruri pe care mai po i s le faci pentru tat l
meu!
Totul era acum clar pentru Duncan.
Jeanne i-a redat libertatea. În momentul când acest gând
îşi f cea loc în spiritul lui Duncan, Hamish b tu la uş şi
intr , cu şapca în mân .
— i-am coborât valiza, doctore, spuse el. Doreşti s o pun
în maşin imediat?
— Las-o în vestibul un moment, Hamish, r spunse el.
Duncan tremur la gândul c , în câteva secunde i se va
decide toat via a lui.
O privi pe Jeanne, şi se sim i cuprins de dorin a stranie de
a o face s sufere.
— Este amabil din partea dumitale, spuse el, de a preg ti
banchetul de adio cu ajutorul familiei Aigle.
Jeanne îi r spunse cu o voce tremur toare:
— Eu voiam numai s te ajut s soseşti la Edinburgh la
ora 15.
— Eşti foarte prev z toare! Bineîn eles, nu prea am f cut
mare lucru pentru tat l dumitale…
Ea murmur :
— Eu i-am spus deja…
Duncan o întrerupse cu brutalitate:
— Cred c vrei s te debarasezi de mine?
— Ai dreptate. Nu te dezaprob.
Nu în elegea ce sentiment îl împingea s se poarte aşa
urât. Cu toate acestea niciodat nu a iubit-o pe Jeanne aşa
de mult ca în acest moment. El urm :

121
— Nu voi mai întârzia mult, c ci v d c prezen a mea nu
este prea dorit . Acord -mi înc cinci minute şi voi pleca.

În vestibul, îşi g si paltonul şi p l ria aşezate pe valiz .


Prin geamul uşii de la intrare, îl v zu pe Hamish la volanul
maşinii.
Avea destul timp ca s plece, dac vroia s fie la
Edinburgh la ora dou şi jum tate.
Îşi imagina reîntoarcerea sa în oraş, sosirea sa la
Funda ie. Auzea frazele de bun venit ale prietenilor s i, îşi
imagina, de asemenea, nemul umirea lui Overton. Anna
avea dreptate nu trebuia s -l lase pe Overton s devin
director.
Se decise s plece. Dar mai vroia, înainte de a pleca, s
mai arunce o privire bolnavului s u.
Camera era întunecoas , Murdoch era mereu culcat pe
spate, f r cunoştin , de peste cinci s pt mâni. Dac
m car Duncan ar fi putut s -i readuc cunoştin a lui
Murdoch! Dar nu a reuşit. Trebuia s plece. Şi muribundul
nu ar şti nimic…
Totuşi nu se hot rî s ias din camer . Nu putea s -şi
întoarc ochii de la aceast fa acoperit de umbr . Poate
mai era ceva de f cut!
Duncan se gândi deodat la o ultim solu ie disperat :
punc ia creierului. Dac nu încerca nimic, moartea îi era
sigur .
El se preg ti de opera ie, aşteptând cu ner bdare sosirea
infirmierei. Ea intr f r zgomot în camer exact la ora
treisprezece şi îi spuse calm lui Duncan:
— Domnişoara Jeanne mi-a zis s v aduc aminte c este
timpul s pleca i. Dac nu, ve i întârzia.
— Da, cred c voi întârzia, r spunse el.
— Domnişoar Gordon, v rog s -mi steriliza i
instrumentele mele.
Ea îi arunc o privire, apoi îl privi pe Murdoch şi, f r o
vorb , se apuc s sterilizeze instrumentele.
Cu ajutorul ei, Duncan îl întoarse pe Murdoch pe o parte.

122
Apoi frec baza craniului, întâi cu alcool, apoi cu acid
picrique.
Pata, de un verde galben, se vedea bine pe lividitatea
pielei. Duncan cercet încetişor, cu vârful degetelor,
regiunea bolnav . Cu grije, cu ajutorul indexului g si
punctul vital. F r s mişte degetul, el lu cu mâna liber
„trocartul”. Acesta era un fel de sering de unde ieşea un ac,
cu vârf str lucitor, cu care trebuia s traverseze esutul
pân la m duva spin rii. Cea mai mic greşeal era fatal , el
o ştia. Infirmiera Gordon o ştia de asemeni.
Ciupind pielea bolnavului între degetul mare şi index,
Duncan înfipse trocartul cu un gest sec în carnea moale.
Timp de un minut îngrozitor, el scormoni, c utând punctul
de trecere. Nu o s -l g seasc niciodat ?
Deodat , nu şi-a putut re ine un strig t de uşurare.
De data aceasta, nu mai avea niciun obstacol. Acul
p trunse cu rapiditate. A g sit!
Încetişor, ghid vârful acului în canal. Cu precau iuni
extraordinare, el împinse acul din ce în ce. Deodat sim i c
trocartul a str b tut membrana, îşi atinsese scopul! Cu o
mişcare rapid , traşe inelul seringii. Instantaneu, lichidul
cerebro-spinal a fost aspirat.
Duncan nu îndr znea înc s se bucure.
Lichidul urc din ce în ce mai repede. Şi, deodat , auzi
ieşind din pieptul lui Murdoch un suspin aproape
imperceptibil, prima manifestare de via de peste cinci
s pt mâni!
— Doctore Stirling, bâlbâi infirmiera, a i auzit?
Duncan nu r spunse. Buzele îi erau uscate de tensiune.
El privi acul fix. Câteva pic turi mai ap rur înc , apoi
nimic.
Repede, scoase acul, lipi o buc ic de leucoplast pe
în ep tur , şi îl culc pe Murdoch pe spate. Aştept ca
infirmiera s -i pun dou perne sub capul bolnavului, apoi
inu sub nasul lui Murdoch un flacon de s ruri de amoniac.
Acest stimulator nu produse niciun efect.
Duncan încerc s nu cad prad disper rii…

123
Ap s puternic cu degetele pe fruntea lui Murdoch,
deasupra nervilor oculari.
De multe ori el a folosit acest mijloc pentru a face s -şi
revin bolnavii înc sub influen a anestezicelor. Timp de
înc un minut, nimic nu se produse. Apoi, sub presiunea
accentuat a degetelor, ap ru miracolul: Murdoch deschise
încetişor ochii!
Era ca o înviere. Punându-şi o mân la gur , infirmiera îşi
în buşi un strig t. B trânul om îl auzi.
— Ce este? Ce s-a întâmplat? întreb el cu o voce slab .
Duncan se aplec spre el:
— Nimic, spuse el. Stai calm.
Murdoch îşi întoarse încet capul şi privirea spre Duncan.
— Deci eşti mereu aici, morm i el.
Duncan trebui s se st pâneasc ca s nu urle de
bucurie. Cred c m-am odihnit destul, relu Murdoch.
Deschide obloanele şi geamurile şi las -m s v d lumina
zilei.
Duncan se repezi spre fereastr , şi infirmiera pentru a nu
fi mai prejos, îi aduse o ceaşc cu lapte.
— Ce b utur este asta? întreb bolnavul.
— Cred c ai putea s -mi dai o ceaşc mare de ceai tare!
— Da, da, bineîn eles, r spunse ea. V voi aduce-o
imediat.
Duncan folosindu-se de acest pretext p r si camera. Nu
putea suporta aceast fericire. Îl salvase pe Murdoch,
b trânul s u prieten!
Pe palier, se opri un moment pentru a-şi rec p ta sângele
rece înainte de a coborî sc rile.
— Jeanne! strig el. Tat l dumitale este mai bine! Jeanne!
Jeanne!
El crezu c tân ra fat este în gr din şi ieşi afar în
c maş . Ea nu era în gr din .
Dar, în fa a casei, era obişnuitul grup, care se întâlnea în
acest loc în toate dup -amiezele: paracliserul, factorul,
fermierul Blair şi o duzin de alte persoane.
Toate fe ele se întoarser spre Duncan.

124
— Murdoch a murit? strig paracliserul cu o voce
tremurând .
— Bineîn eles c nu, r spunse Duncan. Din contra, este
salvat!
Îl privir în t cere timp de câteva clipe.
— Vre i s spune i, doctore, c el este cu adev rat salvat?
întreb înc o dat paracliserul.
— Da, salvat! repet Duncan. A ieşit din com , acum un
minut. A vorbit. Chiar a cerut un ceai tare!
Se auzir strig te de bucurie.
Inaintând paracliserul lu mâna lui Duncan şi o strânse
din toate for ele. Apoi se întoarse spre unul din înso itori:
— Robert, spuse el, alearg s anun i aceast veste bun ,
spune-i lui Hamish s sune clopotele. Alearg , b iatul meu,
alearg !
Duncan intr alergând în cas . În momentul când trecu
pragul uşii, clopotele începur s sune anun ând vestea cea
bun satului şi întregii v i.
— Jeanne! strig el înc o dat traversând vestibulul.
Jeanne! Jeanne!
Ea ieşi din camera tat lui ei şi închise uşa, cu fa a
str lucind de fericire.
Duncan se repezi spre ea. Dar, înainte de a o putea
ajunge, ea îşi pierdu cunoştin a.

Urm toarele dou sprezece zile care urmar au adus mari


schimb ri în casa doctorului Murdoch. Ferestrele şi uşile
erau deschise mari soarelui unei prim veri precoce.
Puişorii se îngr m deau lâng cloşti în curtea din spatele
casei; gr dina era împodobit cu o diversitate de culori verzi,
şi vocea puternic a lui Retta cântând un rondel galic, se
auzea din sp l torie.
În buc t rie, Jeanne prepara cu pricepere dulce uri. Lui
Murdoch îi pl cea la nebunie dulcea a f cut în cas .
Jeanne se ocupa s taie portocalele în felii şi s le arunce,
bine îmbibate în zah r, în vasul de aram .
Expresia fe ei îi era înc serioas , dar se putea citi pe ea o

125
linişte sufleteasc .
Deodat , cineva b tu la uş . Mai întâi, a crezut c este
tat l s u care b tea în podea. Acum Murdoch era în plin
convalescen şi el semnaliza în acest fel în cazul c ar dori
ceva de la fiica sa.
Dar nu era Murdoch, ci un vizitator la uşa de la intrare.
Jeanne s-a gr bit s deschid f r m car s -şi scoat
şortul şi se g si fat în fa cu tân rul Alex Aigle.
— Alex! exclam ea. Te-ai reîntors!
— Bun ziua Jeanne! Am sosit chiar în diminea a aceasta.
Am aflat necazurile prin care ai trecut şi m-am gr bit cât am
putut dar credeam c nu voi mai ajunge.
— Ce bine ar i Alex! Eşti bronzat bine. Se pare c i-a
priit via a în America.
El o privi cu un aer îngrijorat.
— Nu pot s spun acelaşi lucru de dumneata, Jeanne. Ai
sl bit şi eşti palid , dar mai frumoas ca niciodat .
— M simt foarte bine. Ce ai fi zis dac m vedeai acum
cincisprezece zile! Dar… dulce urile mele se vor arde dac nu
le supraveghez. Urc s -l vezi pe tata. M vei g si în
buc t rie când cobori.
În timp ce Alex urca sc rile dou câte dou , ea se întoarse
la dulce urile ei.
Din timp în timp ea auzea vocile celor doi b rba i. Dup
aproape jum tate de or , el coborî.
— Tat l dumitale este grozav! spuse el. Nu aş fi crezut c îl
g sesc aşa de bine!
Se aşez aproape de mas şi o observ pe Jeanne, ocupat
s amestece în vasul cu dulcea .
— Mi se pare c -i datora i mult doctorului Stirling, relu
el.
— Desigur, r spunse ea cu o voce calm .
— Dac am în eles bine, urm el cu v dit dificultate,
Stirling este aici de mult timp şi pentru a spune adev rul el a
salvat via a ta lui dumitale, renun ând la postul de director
al Funda iei Wallace, la Edinburgh, care era pe punctul de
a-l ob ine. Apropo, cine a fost numit în locul lui?

126
— Habar nu am. Dar crede-m c doctorul Stirling a f cut
acest sacrificiu f r s i-o cer eu.
— Este un tip grozav. Dar cam bizar, nu-i aşa?
— Nu suntem to i un pic, Alex?
— Când pleac ?
— În curând, cred… Î i dai seama, c el ştie c tata nu va
mai putea profesa nicio dat cu adev rat şi el aşteapt ca noi
s hot râm ce vom face pe viitor.
Aigle se ridic şi se apropie de ea:
— Jeanne, las -m s iau eu aceast hot râre pentru voi.
Din cauza aceasta m-am gr bit s vin s te v d. Las -m s
am grij de tat l dumitale şi de dumneata.
— Ia-m de so , Jeanne. Cred c ştii, i-am spus de mii de
ori: te iubesc!
Ea r mase nemişcat un aşa de lung moment c a crezut
c a convins-o.
Dar ea cl tin din cap. Pentru ea, Alex nu era decât un
tân r b rbat, prea tân r pentru ea, sigur inteligent, dar f r
originalitate, f r o personalitate adev rat .
— Îmi pare r u, Alex, r spunse ea. Am mult prietenie
pentru dumneata. Dumneata şi tat l dumitale a i fost foarte
buni cu noi! Dac te-aş putea iubi aşa cum meri i! Dar nu te
iubesc în felul acesta, Alex. Este mai bine ca s ştii. Sunt
dezolat , dragul meu Alex. Ea v zu disperarea care se
aşternu pe obrazul vizitatorului. Dar ea nu se putu
împiedica s nu gândeasc c acest tân r, pentru care de
altfel, nu avea decât prietenie, se va consola în curând.
— Curaj Alex! spuse ea. O s râdem împreun de aceast
chestie, şase s pt mâni.
— Şase ani îmi pare mai probabil, r spunse el.
El r mase înc câteva minute. Apoi strânse mâna lui
Jeanne şi plec cu repeziciune dup un ultim surâs
stânjenit.
Câteva momente mai târziu, uşa se deschise din nou,
Jeanne ridic ochii. De data asta era Duncan, întors din
circuitul vizitelor cotidiene.
El o privi pe Jeanne şi îi zise:

127
— L-am v zut plecând pe tân rul Aigle. Dup viteza cu
care mergea m-am gândit c i s-au deschis por ile raiului.
Ea roşi pân la r d cina p rului la gândul c el a
interpretat greşit graba cu care adoratorul gonit a plecat, şi
nu a putut s articuleze un cuvânt.
Duncan îi arunc din nou o privire, de data asta sigur c a
ghicit bine.
— Sunt câteva lucruri de care aş vrea s - i vorbesc, relu
el. Este în leg tur cu bolnavii. Dac aceasta nu-l sup r pe
tat l dumitale şi dac o doreşte… Aş fi fericit s m ocup de
ei. Voi face toate consulta iile, bineîn eles, şi tat l dumitale
m poate ajuta cu sfaturile sale. Cât despre bani, aceast
chestiune nu are mult importan pentru mine. Tot ce îmi
va propune îmi va conveni.
Ea era prea surprins pentru a r spunde. Ea gândea:
Nu-şi d seama cât îl iubesc… – Ea nu se sim i bine,
cuprins de un sentiment de culpabilitate.
— F r noi, spuse ea în sfârşit, ai fost la Edinburgh pe
drumul celebrit ii. Din cauza noastr ai pierdut acel post de
la Funda ia Wallace. Şi acum, ne propui s ne aju i, de mil !
— Te înşeli în întregime. Chiar ieri, înc odat , Comisia
mi-a oferit postul de director şi l-am refuzat.
El scoase o scrisoare din buzunar şi i-o întinse. Era o
scrisoare oficial . I se oferea cu adev rat din nou postul de
director al Funda iei.
Ea murmur :
— Dar atunci, aceşti oameni ştiu pentru ce ai r mas aici!
Oh! Este minunat!
El relu scrisoarea şi o arunc în foc.
— Este poate extraordinar, spuse el cu calm. Dar nu
pentru mine.
— Duncan, ce vrei s spui?
— Ai spus c aceste ultime s pt mâni au ruinat viitorul
meu. Este fals. Din contra, ele mi-au ar tat drumul care
trebuie s -l urmez. De la absolvire, cu excep ia lunii care am
petrecut-o aici acum doi ani, am fost mereu dezorientat.
Avansam într-un tunel întunecos, împins de o ambi ie care

128
nu era a mea. Am fost prins în curs . Am fost infidel mie
însumi. Am vrut s fac ca al ii. Tat l dumitale avea în
întregime dreptate, Jeanne. Ce nevoie am eu de acele
eprubete, de acele spectroscopii, de acele
electrocardiograme, de acele galvanometre şi de tot restul?
Oh, bineîn eles, aceste lucruri au utilitatea lor, cu toate c ,
câte o dat , sunt exagerate. Dar locul meu nu este lâng ele.
Eu nu sunt f cut pentru ele. Eu vreau s îngrijesc oamenii şi
ştiu c sunt dotat pentru a-i vindeca. Vreau s intru în
casele lor şi s le alin suferin ele. Cât despre Strath Linton,
îmi place aceast localitate şi aceast regiune. Aici sunt
foarte mul i oameni de treab , aici m simt bine cu ei. Şi îmi
place foarte mult via a în aer liber. Or şenii pot s -şi
p streze oraşele lor. Eu, tot ce iubesc se afl aici.
— Deci eşti hot rât s r mâi?
— Da. Şi luând aceast decizie, îmi pl tesc o alt datorie.
Dac eu m retrag, postul de director al Funda iei va fi oferit
lui Anna. Da, cu toate c este femeie, a recunoscut valoarea
şi capacitatea sa. Va fi o mare binefacere pentru funda ie şi
pentru ea îns şi. Astfel c voi putea dansa la c s toria
dumitale. Imbecil ce sunt, am uitat s te felicit! Alex este un
b iat foarte simpatic. Când vei fi lady Aigle, nici nu o s
binevoieşti s - i arunci privirea asupra modestului doctor al
v ii.
Şi se preg ti s p r seasc camera.
— Eu nu m voi c s tori niciodat cu Alex Aigle,
niciodat , niciodat ! spuse Jeanne cu un hohot de plâns.
Duncan se opri.
— Pentru ce?
— Pentru c iubesc pe altul, r spunse ea întorcându-i
spatele.
Un moment, Duncan r mase nemişcat. Apoi, încetişor, se
apropie de ea cu pas nesigur.
— Jeanne, nu vrei s … nu vrei s spui… c acel altul…
sunt eu?
Ea se întoarse spre el, cu obrajii plini de lacrimi.
— Eu te iubesc din acea zi îndep rtat când te-am v zut

129
pentru prima oar , sub ploaie.
— Jeanne, exclam el!
O lu în bra e.
— Credeam c nu am nici cea mai mic şans , murmur
el. De luni şi de luni de zile, eu te iubesc. De când m-am
în eles pe mine însumi.
Ea ridic capul spre el… Dar în acel moment mai multe
lovituri ner bd toare se auzir , din plafon.
— Este tata, murmur Jeanne. Haide s -i anun m
aceast noutate.

Un an mai târziu, într-o frumoas dup -amiaz de iunie,


era o agita ie neobişnuit în jurul casei doctorului Murdoch.
Ferestrele str lucitoare aveau perdele noi, florile de
geranium roşii str luceau în fa a por ii de intrare. Iar în cas
plutea mirosul delicat şi ademenitor al pr jiturilor coapte la
cuptor, de fripturi şi tarte cu coac ze.
În gr din , dou persoane, aşezate în col ul peronului, în
fotolii confortabile orientate în aşa fel ca s cuprind cu
vederea strada-mare, p reau perfect calme şi în largul lor.
Una din ele era Murdoch, îmbr cat cu grij , cu p rul
complet alb acum, dar cu fa a proasp t şi bronzat .
Femeia, sever şi dreapt , într-o frumoas rochie neagr ,
p l rie pe cap şi cu umbrela al turi de ea, cu tr s turile
destinse într-un surâs, era Martha în persoan , mama lui
Duncan.
Imobil , ea contempla minunatul peisaj, mun ii, valea,
râul şi satul. Ea încerc s -şi ascund nervozitatea.
— M gândeam, c este o zi frumoas pentru un botez.
B trânul doctor avusese deja pl cerea s-o contrazic .
— O s plou înainte de a se l sa seara, spuse el.
— Nu, nu o s plou deloc! ripost ea. Nu în ziua botezului
nepotului meu.
— Nepotul dumitale! Nu am niciun drept în aceast
problem ? Nu vezi c acest ânc îmi seam n leit!
— Dumnezeu s ne apere! exclam ea. Las -mi mie pe
primul n scut al fiului meu. Acesta este un b ie el frumos.

130
Chiar ochii au aceeaşi culoare cu ai mei şi are nasul
Stirlingilor.
Murdoch era s se sufoce de furie:
— Inutil s încerci s -mi impui ce vrei! Eu nu m speri
deloc. Eu nu sunt ca s rmanul dumitale Duncan pe care l-ai
îndep rtat atâ ia ani.
— Este o poveste veche, r spunse ea cu o expresie blând .
El nu m-a ascultat, cred c ştii.
— Nu a avut dreptate?
Ea d du din cap cu înc p ânare:
— El putea s fac mai mult dac îmi asculta sfaturile.
Dar în prezent, sunt dispus s -l iert. M-am decis chiar în
diminea a asta pentru dragostea ce-i port noului n scut. Pot
s fac mai mult?
— Ce femeie bun ! exclam Murdoch izbucnind în râs,
eşti cu adev rat generoas ! Dac aş fi fost Duncan, i-aş fi
zis s te întorci de unde ai venit. Şi când o vedea c eşti aici,
nu este sigur c nu o s-o fac .
Acest dialog nu încet pân când Marele Tom, îmbr cat
cu o hain mult prea larg pentru umerii s i sl bi i, sosi din
plimbare în gr din .
Martha îşi privi so ul:
— Tu ştii foarte bine c nu trebuie s bei ast zi, spuse ea
cu severitate. Nicio pic tur !
Marele Tom îşi agita cu mândrie lan ul de aur la care era
ataşat un ceas nou de aur b gat în buzunarul vestei sale.
Duncan nu a uitat nicio dat c tat l lui i-a dat ceasul s u
când, cu mul i ani înainte, el a început marea aventur şi
primul cadou pe care l-a f cut tat lui s u a fost un ceas de
aur.
— Nimic altceva decât ap , promise Marele Tom.
— Şi pu in şampanie, interveni Murdoch.
— Noi doi o s golim o sticl , Tom. Ai s vezi, este pu in
mai tare ca berea.
Un zgomot de paşi întrerupse conversa ia. Jeanne ap ru,
surâz toare, purtând bebeluşul îmbr cat în haina lung
pentru botez.

131
— Ei bine, cu adev rat! spuse b trâna femeie cu un surâs
mândru. Este un bebe extraordinar!
— Acesta este poate singurul lucru cu care noi suntem de
acord, murmur Marele Tom cu jum tate de voce.
Primii doi invita i sosir cu un pas leneş.
Erau primarul şi paracliserul, amândoi îmbr ca i în haine
de s rb toare. În spatele lor v zur pe factor, Miss Bell,
familia Me. Kelvie, Reid şi pastorul în curând, gr dina: se
umplu de lume.
Primarul se apuc s tuşeasc pentru a rupe t cerea.
— P c toas tuse ave i, domnule primar, remarc
Murdoch. O s v fac o mic re et .
— Nu v deranja i, r spunse încurcat primarul. Dup
ceremonie voi merge la doctor.
— Ce! url Murdoch. Unde este acel faimos doctor? Nu
poate s fie aici nici în ziua botezului fiului s u?
— Are o zi foarte înc rcat ast zi, interveni Jeanne.
În acel moment, auzir zgomotul unui motor, şi maşina
lui Duncan se opri în fa a por ii. Tân rul medic, urmat de
Hamish, coborî, şi fa a i se destinse la vederea invita ilor s i,
a so iei sale şi a copilului s u. Într-un singur an, munca l-a
transformat. Tr s turile sale exprimau acum o omenie şi o
bun tate profund . Aerul curat i-a bronzat fa a acum
str lucind de s n tate. Chiar corpul, era muschiulos, şi
puternic.
Duncan se apropie şi surâdea cu calm invita ilor s i, cu
acel surâs fericit, de om care şi-a g sit drumul. El nu v zu pe
maic -sa c ci, apucat deodat de team , ea s-a ascuns în
spatele altor persoane prezente.
— Îmi pare r u c am întârziat, spuse el. O apendicit
urgent la Rossdhn. Am fost oprit în drum.
El întinse Jeannei o telegram deschis .
Ea citi cu voce tare:

AST ZI SUNT CU SUFLETUL AL TURI DE VOI.


DUMNEATA AI AVUT DREPTATE. ÎMBR IŞEAZ PE BEBE
DIN PARTEA FOSILEI SALE DE M TUS . UR RI DE BINE

132
JEANNEI ŞI O STRÂNGERE DE M NA PENTRU DUMNEATA
ÎNSUŞI DE LA DIRECTOAREA FOARTE OBOSITA A
FUNDA IEI WALLACE… ANNA GEISLER.

Duncan şi Jeanne schimbar o privire de perfect


în elegere.
Apoi Jeanne spuse încetişor:
— Mai este cineva pe care tu nu l-ai v zut.
Întorcându-se, ea apuc mâna lui Martha şi o împinse
înainte.
— Mam ! exclam Duncan.
Timp de un moment, mama şi fiul r maser fa în fa .
Apoi Martha întoarse capul ruşinat .
— M-am gândit c trebuie s vin, spuse ea. Nu mi-am
desf cut înc bagajele şi, dac nu vrei s r mân, m întorc
acas .
Murdoch îşi sufl nasul, poate pentru a-şi ascunde
emo ia. Apoi, cu tact, apuc bra ul Marele Tom şi îl antren
împreun cu ceilal i invita i în interiorul casei.
Duncan r mase singur cu mama sa şi Jeanne.
— Vreau s - i spun, relu b trâna femeie, cu voce
tremur toare, c sunt fericit c eşti fericit iubit de so ia ta
şi de to i.
Duncan înaint şi o lu în bra e.
— Mam , suntem cu to ii ferici i c eşti cu noi.
Martha, re inându-şi lacrimile, încerc s spun înc
ceva, dar a fost incapabil . Şi, pentru prim oar de mai
mul i ani, ea începu s plâng .
— Dragul meu copil, poate am avut dreptate amândoi,
murmur ea ştergându-şi ochii.
— Pot s -mi duc nepotul?
Duncan o îmbr iş , cu inima plin de bucurie. Apoi,
înconjurând cu un bra umerii mamei sale şi cu cel lalt talia
so iei sale, le conduse în cas .

SFÂRŞIT

133

S-ar putea să vă placă și