Sunteți pe pagina 1din 6

Lascu Denisa

Ștefania
Master Relații
Internaționale în sec.
XIX – XX. Istorie și
diplomație.
Anul II
Politica comparată a
statelor comuniste

 URSS. Cultul personalității lui Stalin. Condamnarea sa de către Hrușciov.

După moartea liderului bolșevic Vladimir Ilici Lenin, cunoscut sub numele de Lenin,
apare în cadrul Uniunii Sovietice o perioadă dominată de lupta pentru poziția de lider al
Partidului Comunist. Partidul Comunist avea să fie condus de unul dintre cei mai cunoscuți lideri
totalitari, Iosif Vissarionovici Stalin. Acesta din urmă avea să aducă în Uniunea Sovietică mari
schimbări de-a lungul perioadei în care a fost în fruntea Partidului Comunist.
Unul dintre primii pași spre acapararea puterii de către Stalin poate fi considerat
Congresul al XI-lea al Partidului Comunist. Astfel, în urma acestuia a fost creată funcția de
Secretar General al Comitetului Central. Așa cum era de așteptat, în fruntea acestuia a fost pus
Stalin. 1 Tocmai această funcție avea să fie cea care l-ar fi propulsat pe Stalin în funcția de mare
lider totalitar. Acesta începea să se impună deja, iar la următorul Congres al Partidului Comunist
avea să facă numiri în funcție după bunul său plac, sau mai exact, după supunerea față de acesta.
Astfel, Stalin își crea propriul său aparat de stat din secretari obedienți, ce urmau să fie mai apoi
2
modalitatea sa de a se impune în toate domeniile.
Moartea lui Lenin din data de 21 ianuarie 1924 a deschis calea lui Stalin în preluarea
puterii depline. Rămânând în funcția de Secretar General în ciuda disensiunilor de pe scena
politică, Stalin începea să facă schimbări spre a-și putea impune cultul personalității ce avea să
fie unul foarte bine definit.
Luând în considerare amploarea fenomenului cultului personalității din Uniunea Sovietică
în perioada conducerii lui Stalin, am considerat oportună abordarea acestui subiect. Totodată, ca
în toate celelalte regimuri totalitare din secolul XX, și cultul personalității lui Stalin venea dintr-o
lungă tradiție, dacă poate fi așa numită, și anume cea a liderului ce nu a avut dintotdeauna o
putere politică mare, dar, prin apel la forță și recurgerea la anumite mijloace de manipulare a
societății, a reușit să devină centrul deciziilor și al controlului statului.

1
Roy Medvedev , Despre Stalin și stalinism: consemnări istorice, ed. Humanitas, București, 1991, p. 30
2
Boris Souvarine, Stalin: studiu istoric al bolșevismului, ed. Humanitas, București, 1999, p. 282
De asemenea, Stalin a încercat să se legitimizeze prin păstrarea unor tactici politice
păstrate de la Lenin. Cumva, toată atenția și cultul personalității lui Lenin a fost transferat mai
apoi către Stalin. Imediat după moartea lui Lenin în 1924, Partidul a întreprins anumite măsuri
pentru a „imortaliza” memoria liderului mort. Un institut a fost înființat pentru a-i studia creierul,
a fost construit un mausoleu pentru a-și adăposti rămășițele, iar moaștele sale au fost păstrate în
muzeele bisericești. 3
În Uniunea Sovietică omniprezența lui Stalin a fost asigurată într-o mare varietate de
moduri. Fabrici, mine, orașe, școli, și sanatorii, precum și diferite tipuri de premii ce purtau
numele său. Milioane de portrete și statui ale sale împodobeau spațiile publice din toată țara.
Cultul Stalin a fost un fenomen vizual covârșitor, adaptat unei populații nu tocmai educate din
punct de vedere politic. Cu toate acestea, nu numai artele plastice și sculptura, ci și literatura,
poezia, muzica și lucrările de film din acea perioadă au manifestat devotament față de Stalin și au
fost mai târziu numite Staliniana.4
Mass-media controlate de stat a fost proiectarea non-stop a imaginii lui Stalin ca lider
indispensabil al Uniunii Sovietice. Publicațiile de scrisori individuale și colective de recunoștință
din partea lucrătorilor față de Stalin în ziare au fost o trăsătură interesantă a perioadei. Acestea au
fost inițiate mai întâi de partid pentru a crea iluzia sprijinului în masă, dar mai târziu s-au
reprodus fără constrângere de sus.
Stabilirea ritualurilor și tradițiilor legate de Stalin a fost o altă tehnică adoptată de regimul
sovietic. Printre noile sărbători post-revoluție din Uniunea Sovietică Stalinistă, cea mai
importantă dată din calendar a fost ziua de naștere a liderului. Grandoarea și amploarea
festivităților, în special la aniversarea a 50 de ani, a 60-a și a șaptezecea aniversare a lui Stalin, au
fost izbitoare. Ceremoniile amintesc foarte mult de cele de sărbători religioase, ca și în timpul
paradelor, bannere cu portrete ale lui Stalin (împreună cu Marx, Engels și Lenin) au fost purtate
ca icoane.5 Imaginile sale au apărut in fiecare zi pe prima pagină a ziarelor, fiecare discurs a
începea prin a aduce un omagiu poziției sale.
Stalin a primit titluri grandioase, mai multe sate, orașe și orașe au fost redenumite după
el. În ceea ce privește apariția sa pe aproape fiecare carte academică și de istorie publicată
aceasta s-a datorat ordinelor sale de a fi rescrise pentru a-l satisface și să-i dea un rol mai

3
E.A Rees, Polly Jones, Jan C. Behrends , Balazs Apor., The Leader Cult in Communist Dictatorship, ed.
Palgrave Macmillan, New York, 2004. p.62
4
Klaus Heller, Jan Plamper, Personality Cults in Stalinism, ed. V&R Unipress, 2004, p. 169
5
Funeraliile lui Stalin, https://www.rferl.org/a/manhoff-archive-part-one-stalins-funeral/28359561.html
important în revoluția din 1917. Mai mult decât atât, Stalin afirma ferm că el trebuie să fie amintit
pentru ''extraordinara modestie caracteristică a oamenilor cu adevărat mari''.
În timpul celui de-al doilea război mondial, vanitatea lui Stalin a ajuns la un nivel
superior. Acest lucru a început atunci când numele a fost inclus în Imnul Național Sovietic. Lui
i-a fost acordat inclusiv meritul câștigării celui de-al Doilea Război Mondial.
Victoria din cel de-al Doilea Război Mondial a ajutat, mai mult decât orice, la
consolidarea poziției lui Stalin ca lider unic, cu capacitatea de a apăra interesele naționale
sovietice. Mass-media controlată de stat a glorificat viteza și conducerea sa competentă în război
ca fiind decisivă pentru victoria asupra Germaniei fasciste. Astfel, s-a reafirmat carisma liderului.
În același timp, Stalin nu a fost niciodată asociat cu eșecurile catastrofice ale regimului sovietic,
cum ar fi colectivizarea din 1930, foametea din 1932-1933 și bruscă invazia germană în 1941,
care în schimb au fost învinovățite oficialităților locale. Propaganda de stat a proiectat o imagine
a situației politice din Uniunea Sovietică, astfel încât oamenii să dezvolte o percepție că, în timp
ce viața ar putea fi dificilă, numai Stalin ar putea rezolva problemele.
Unul dintre cele mai puternice manifestări ale cultului personalității lui Stalin a fost în 21
decembrie 1949. La Teatrul Bolshoi din Moscova avea loc o sărbătoare extravagantă a zilei de
naștere a acestuia, în onoarea celei de-a 70-a aniversări. Deși multe evenimente și ceremonii au
fost organizate de-a lungul timpului niciuna nu fusese totuși atât de fastuoasă și nu adunase atât
de mulți lideri comuniști într-un singur loc.
Aproape toți liderii lumii comuniste s-au adunat la Moscova pentru a-și arată respectul față de
Stalin, printre aceștia Mao Zedong din China, Walter Ulbricht din Germania de Est și
Gheorghe Gheorghiu-Dej din României. Pentru următoarele câteva ore delegațiile oficiale
și liderii au ținut discursuri lui Stalin, nu numai cu urări de la mulți ani, dar, de asemenea, mari
mulțumiri pentru conducerea sa și vasta sa contribuție la teoria socialistă marxist-leninistă,
precum și rolul său în distrugerea tiraniei naziste și fasciste.
În discursul său, Gheorghiu-Dej ii mulțumea lui Stalin pentru învățăturile fără de care,
spunea acesta, poporul nu ar fi fost fericit și reitera prietenia dintre cele două state.
Mao Zedong, care obținuse victoria asupra forțelor naționaliste în acel an cu asistența simbolică
din partea lui Stalin, pe de altă parte, a oferit laude grandioase dictatorului. Această sărbătoare
extravagantă multitudinea de evenimentele din jurul ei, au marcat vârful cultului personalității lui
Stalin.6
6
Sarah Davies, Popular Opinion in Stalin's Russia: Terror, Propaganda, and Dissent 1934-1941, ed. Cambridge
Cambridge University Press, 1997, p. 134-150
Spre sfârșitul anilor 30 s-a remarcat o creștere exponențială a cultului personalității lui
Stalin în mass media. De fapt, după cel de-al Doilea Război Mondial numărul total de imagini
apărute cu acesta în presă au scăzut. O explicație pentru acest lucru ar putea veni din simplul fapt
că imaginea sa în timpul războiului devenise atât de răspândită în societate încât nicio persoană
nu ar fi putut spune că nu îi este familiară imaginea sa. Stalin a fost lăudat de mass-media cu
expresii, ar fi Marele succesor al ideilor lui Lenin, Tatăl și Învățătorul Muncitorilor , Cel mai
mare om al timpurilor noastre , și Profesorul și prietenul umanității. El a devenit simbolul nu
numai al guvernului sovietic, dar, de asemenea, al poporului sovietic și al societății.
De asemenea, se crease la aceea vreme un obicei extrem de uzual și aproape inevitabil,
obligatoriu aproape, de portretizare a chipului lui Stalin. Făcând o comparație, în anul 1949,
Stalin apare în ziarul Pravda de 35 de ori, pe când, în anul 1939, acesta apăruse, în același ziar, de
142 de ori. Astfel, se poate considera că între anii 1930-1939 s-a ajuns la punctul culminant al
cultului personalității lui Stalin.7
Principalul țel pe care îl urmărea Stalin prin cultul personalității era acela de a-și legitima
rolul ca lider primordial al Uniunii Sovietice încă de la punerea sa în fruntea Partidului și moartea
lui Lenin. Regimul terorii impus de acesta din perioada anilor 1937-1938 a consolidat această
legitimitate pe care și-o dorea prin faptul că orice acțiune neloială în ochii Partidului Sovietic sau
orice posibilă contestare a regimului era aspru pedepsită. Așa numitele închisori Gulag în care au
fost închiși peste 2 milioane de oameni au făcut ca legitimitatea lui Stalin să crească exponențial,
prin inducerea fricii.
Moartea lui Stalin în 1953 a dus la scene de doliu în masă, însoțite de panică pe scară
largă față de posibila prăbușire a țării, care susține argumentul conform căruia un cult al
personalității a reușit să genereze devotament real față de liderul societății. Cu toate acestea,
partidul a luat în curând măsuri pentru a reduce manifestările cele mai excesive ale cultului. În
cele din urmă, Raportul Secret al lui Hrușciov și denunțarea cultului stalinist la cel de-al 20-lea
Congres al partidului din 1956 au dat o lovitură majoră întregului sistem de credințe al poporului
sovietic. Astfel, moartea lui Stalin a provocat o criză traumatică a credinței. Partidul a abordat
această criză de legitimitate prin restabilirea aparentei conduceri colective, care a implicat în
mare parte o restaurare a altor obiective de genul reevaluării marxismului-leninismului și punerea
accentului pe Uniunea Sovietică și Popor.8

7
Jan Plamper, The Stalin Cult: A Study in the Alchemy of Power, ed. Yale University Press, Londra, 2012, p. 56-60
8
E.A. Rees, P. Jones, J.C Brehends, B. Apor, op.cit., pp. 23-21
Referitor la discursul lui Hrușciov din cel de-al 20-lea Congres, acesta a devenit motorul
procesului de destalinizare al Uniunii Sovietice. Prin acest discurs Hrușciov a denunțat cultul
personalității lui Stalin reiterând greșeli de politică externă, organizarea terorii în masă dar și
pentru eșecul din agricultură. Se poate considera însă discursul lui Hrușciov ca fiind unul de
consolidare al poziției sale și de îndepărtare a adversarilor politici, oameni susținători ai lui
Stalin. 9
Pe lângă blamarea publică a lui Stalin, Hrușciov a luat o serie de măsuri menite să
răstoarne și mai mult imaginea acestuia în fața populației. Una dintre aceste măsuri poate fi
considerată schimbarea numelui orașului Stalingrad, denumit în cinstea sa, la Volgograd. De
asemenea, rămășitele sale au fost mutate de lângă cele ale lui Lenin din Piața Roșie, demonstrând
astfel dorința acerbă a lui Hrușciov de a destabiliza orice idee ce făcuse parte din cultul
personalității lui Stalin.10
Condamnarea lui Stalin în fața Congresului și publicarea textului acestei declarații în mai
multe ziare din lume a adus reformarea sistemului nu doar în Uniunea Sovietică ci și în alte state,
ca un val de revoltă, ca de exemplu Ungaria.
Cultul personalității lui Stalin a fost unul atât de puternic încât Hrușciov probabil nu ar fi
pus bazele destalinizării fără ca acesta să îl fi denunțat înainte. Construirea legitimității prin forță
și prin inducerea terorii este una dintre trăsăturile comune a tuturor conducătorilor totalitari.
Stalin pe lângă inducerea forței și terorii în masă s-a folosit și de cultul personalității construit
prin carismă și supravalorificarea calităților acestuia. Stalin era prezentat și mai apoi văzut de
populație ca unic posibil conducător și salvatorul Uniunii Sovietice, prin manipularea mass media
și rescrierea istoriei în favoarea sa.

Bibliografie

9
Discursul lui Nikita Hrușciov cu privire la cultul personalității lui Stalin, în cadrul celui de-al XX-lea Congres al
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, februarie 1956
10
Richard Cavendish, Stalin denounced by Nikita Hrușciov, în History Today, vol 56, 2006
1. Tismăneanu V., Stalinism pentru eternitate; o istorie politică a comunismului
românesc, ed. Polirom, Iași, 2005
2. Arendt H., Originile totalitarismului, ed. Humanitas, București, 2014
3. Medvedev R., Despre Stalin și stalinism: consemnări istorice, ed. Humanitas,
București, 1991
4. Souvarine B., Stalin: studiu istoric al bolșevismului, ed. Humanitas, București,
1999
5. Rees E.A. , Jones P., Behrends J.C., Apor B., The Leader Cult in Communist
Dictatorship, ed. Palgrave Macmillan, New York, 2004.
6. Plamper J., The Stalin cult: a study in the alchemy of power, ed. Yale University
Press, Londra, 2012
7. Davies S., Popular Opinion in Stalin Russia: Terror, Propaganda and Dissent,
1934-1941, ed. Cambridge University Press, 1997
8. Heller K., Plamper J., Personality Cults in Stalinism, ed. V&R Unipress, 2004
9. Cavendish R., Stalin Denounced by Nikita Khrushchev , în History Today, vol.
56, nr. 2, Februarie 2006
10. www.britannica.com
11. Discursul lui Nikita Hrușciov cu privire la cultul personalității lui Stalin, în cadrul
celui de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, februarie
1956, https://digitalarchive.wilsoncenter.org/document/115995
12. Funeraliile lui Stalin, https://www.rferl.org/a/manhoff-archive-part-one-stalins-
funeral/28359561.html
13. Pisch A., The personality cult of Stalin in Soviet posters, 1929-1953: Archetypes,
inventions an fabrications, ed. Australian National University Press, 2016