Lascu Ștefania Denisa

Primul Război Mondial a dominat scena relațiilor internaționale de la începutul secolului

XX fiind primul conflict cu o însemnătate atât de mare. Sfârșitul acestuia a făcut ca principalii
actori politici să se întâlnească la Paris pentru o conferință ce avea să stabilească pacea pe tot
teritoriul. Astfel, au fost trasate liniile de conduită atât pentru statele declarate învinse cât și
pentru cele declarate câștigătoare. Acestea din urmă aveau să fie decisive pentru unele state și
pentru locul acestora în ierarhia statelor lumii. Desfășurarea războiului și principalele bătălii din
cadrul acestuia au fost punctele cheie în urma cărora au fost luat decizii importante ce stabilea
poziția statelor în lume. Spre exemplu, Tratatul de la Versailles semnat cu Germania și împărțirea
statelor în învinse și învingătoare a dus la apariția unor clivaje și dispune teritoriale. Statul
German a fost poate cel mai greu încercat în acest sens, pacea cu acesta a avut un caracter
incriminator, fiind nevoită să plătească o mare majoritate a reparațiilor de război. În cadrul
negocierilor a fost format un așa numit Consiliu al celor patru aliați ce conduceau negocierilor,
format din Georges Clemenceau, Woodrow Wilson, David Lloyd George și Vittorio Emanuelle
Orlando. Astfel, se poate observa că doar cele patru state respectiv, Franța, Statele Unite, Italia și
Marea Britanie ar fi putut avea un cuvânt de spus în stabilirea termenilor păcii.
Woodrow Wilson a fost cel care a avut cele mai multe lucruri de spus despre pace
aducând ideea unui sistem de pace mondial bazate pe paisprezece puncte. Unul dintre cele
paisprezece puncte avea în vedere crearea Societății Națiunilor. Acesta din urma ar fi avut rolul
de a stopa conflictele și garanta independența și integritatea teritorială a statelor ce aveau sa îi fie
membre. Astfel, se dorea crearea unui sistem de securitate colectivă pentru a evita un al doilea
război mondial. Deși președintele american era cel care a adus bazele fondării acestei organizații
cu rol în oprirea conflictelor armate, tocmai Statele Unite ale Americii nu au făcut parte din
această organizație. Astfel, se întrevedea eșecul acesteia încă de la Tratatul de la Versailles.
Izolaționalismul american a combătut ideile idealiste ale lui Wilson de a păstra pacea în lume.
Ideea de ordine mondială era bazată pe credința că toate popoarele lumii vor fi pașnice fără vreo
constrângere, idee pur idealistă ce nu era tocmai egală cu cea a statelor europene, ele fiind
înclinate spre război. Conform Societății Națiunilor, statele membre ale acesteia își reduceau din
armament și trebuiau să își rezolve diferendele pe cale pașnică iar printre puținele sancțiuni se
regăseau cele de ordin economic. Totodată, Germania nu s-a simțit egală cu celelalte state luând
în considerare și sancțiunile acesteia din urma păcii și s-a poziționat în mod negativ în fața ideilor
de pace. Nici Rusia nu avea o părere prea bună despre crearea Societății Națiunilor, o considera
mai degrabă o favorizare a burgheziei. În anul 1925, Germania a fost primită în Societatea
Națiunilor după Conferința de la Locarno. Până atunci însă, fuseseră rezolvate peste 15.000 de
conflicte de ordin economic, teritorial, militar pe teritoriul Europei. Practic, Societatea Națiunilor
părea să funcționeze. Totodată, Pactul Briand – Kellog din 1928 întărea ideea de pace mondială
având ca scop renunțarea la război. Acesta din urmă nu a reușit să își atingă obiectivele pe termen
lung. Invazia japoneză din Manciuria a reprezentat un prim moment în care Societatea Națiunilor
a eșuat. Astfel, deși China ceruse ajutorul acesteia s-a dovedit că nu puteau fi aplicate sancțiuni
iar sancțiunile economice ar fi afectat și economiile altor țări. În urma acestui eveniment Japonia
se retrage din Societatea Națiunilor. Planul lui Hitler de înarmare și implicit refuzul dezarmării
Germaniei a reprezentat un alt punct de cotitură. Astfel, apare în Europa ideea de cursă a
înarmării. Practic, odată cu venirea lui Hitler la putere în Germania au fost anulate toate
principiile Societății Națiunilor pentru aceasta. Atacarea Abisniei de către Italia a fost de
asemenea un alt punct în eșecul securității colective. Italia părăsește Societatea Națiunilor în 1937
fiind amenințată cu sancțiuni economice. Totodată, Hitler atacă Renania și este pus să
renegocieze securitatea europeană dar fără vreun răspuns. Deși membre importante în Societatea
Națiunilor, Franța și Marea Britanie au ezitat de-a lungul timpului să impună sancțiuni
economice. Idealismul lui Woodrow Wilson se dovedea a fi imposibil de urmat sub forma
Societății Națiunilor.