Lascu Ștefania Denisa

Master Relații
Internaționale în sec
XIX – XXI. Istorie și
diplomație.
Anul II
Noile ordini
internaționale și
organizarea
securității
 România și răsăritul Europei după prăbușirea Uniunii Sovietice.

Relația cu Uniunea Sovietică.

Delimitarea sferelor de influență între marile puteri aliate din urma Acordului de

Procentaj de la Moscova din anul 1944 a reprezentat principalul motor ce avea să prezică linia de

conduită a relațiilor României cu Uniunea Sovietică în următorii anii.

Astfel, înțelegere dintre Stalin și Churchill stabilea influența sovietică în România de

90%. Deși consider atunci doar un aranjament al strategiei de război, acordul dintre cei doi avea

să împartă sferele de influență în toată Europa pentru mult timp.

Perioada imediat următoare a fost dominată de cursa înarmărilor dintre cele două blocuri

politice și militare ale Războiului Rece. Disputa dintre Statele Unite ale Americii ce promova

modelul său democratic occidental și Uniunea Sovietică a cărei viziune era total opusă, de

supunere față de aceasta din urmă, avea să marcheze și relațiile Uniunii Sovietice cu România.

Intrând în sfera de influență sovietică și implicit devenind parte a Războiului Rece,

România a fost suspusă procesului de sovietizare. Relațiile Româno-Sovietice s-au bazat astfel pe

alinierea față de politica Moscovei și implicit distanțarea față de lumea occidentală.

Astfel, după cel de-al Doilea Război Mondial politica externă a României a fost una

supusă Moscovei, caracterizată de semnarea unui tratat de prietenie, colaborare și asistență

mutuală în anul 1948. De altfel, România nu a fost singurul stat ce a semnat acest tip de tratat,

Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria au semnat și ele tratate asemănătoare.

 Acesta din urmă avea la baza declarația fiecărui stat de angajament față de măsurile ce

trebuiau luate cu scopul de a se păstra integritatea reciprocă a statelor și înlăturarea amenințărilor.

De asemenea, părțile se obligau conform aceluiași tratat, să nu încheie nici o alianță și să

nu fie parte a vreunei acțiuni sau măsuri îndreptate împotriva celuilalt semnatar. Devenea de

asemenea obligatorie consultarea Uniunii Sovietice în luarea oricărei decizii de politică externă.

Astfel, putem considera că România își impusese prin semnarea acestuia, propria sa

izolare pe plan internațional. Ocupată fiind de Armata Roșie, era practic imposibilă credința în

principiul respectului reciproc al independenței și suveranității internaționale alături de cel al

neamestecului în treburile interne. Bazele acestor Sovrom-uri au fost stabilite în mai 1945, a

Acordului privind livrări reciproce de mărfuri dintre România și Uniunea Republicilor Sovietice

Socialiste.

Așa cum s-a întâmplat pe toată perioada dominației sovietice, și în ceea ce privește

economia națională Moscova avea un cuvânt important de spus. România devine membru

fondator al Consiliului Economic de Ajutor Reciproc ( CAER ) în 1949, alături de Uniunea

Sovietică și bineînțeles, membru al Organizației Tratatului de la Varșovia în 1955, organizație a

statelor comuniste ce se opunea apariției Organizației Tratatului Nord Atlantic ( NATO ).

Obiectivul CAER era armonizarea planurilor economice şi realizarea unor schimburi

„avantajoase“ privind produsele de bază ale economiilor naționale. În același timp, s-au pus

bazele unei cooperări economice româno-sovietice ce avea la bază formării unor întreprinderi

mixte cu capital sovietic și român, singurele excepții de trecere în proprietatea statului a activelor

străine.

Aceste Sovromuri, cum au fost ele numite, erau conduse în fapt doar de partea sovietică,

aceasta putând exploata resursele de pe teritoriul României. Bazele acestor Sovrom-uri a fost
stabilite în mai 1945, a Acordului privind livrări reciproce de mărfuri dintre România și Uniunea

Republicilor Sovietice Socialiste. Așa cum s-a întâmplat pe toată perioada dominației sovietice, și

în ceea ce privește economia națională Moscova avea un cuvânt important de spus. Un moment

important în relațiile româno-sovietice a fost cel al retragerii trupelor sovietice de pe teritoriul

României, statul român devenind singurul stat membru al Tratatului de la Varșovia pe teritoriul

căruia nu se mai aflau trupe sovietice.

Se puneau practic bazele distanțării României față de Moscova.România iese din

perioada de izolare diplomatică odată cu revoluția din decembrie 1989, când a pornit pe drumul

reintegrării în lumea occidentală. Dezmembrarea Uniunii Sovietice a însemnat și reorganizarea

relațiilor româno-sovietice. După dispariţia URSS, reprezentanţele diplomatice şi consulare ale

URSS în România au fost considerate reprezentanţe diplomatice şi consulare ale Federaţiei Ruse,

iar misiunea ţării noastre la Moscova a fost considerată Ambasadă a României în Federaţia Rusă.

Tratatul de colaborare, bună vecinătate și prietenie dintre România și Rusia a fost semnat

la Moscova pe 5 aprilie 1991. Probabil cel mai important articol în acesta tratat a fost cel ce făcea

referire la neparticiparea celor două la vreo alianță îndreptată împotriva celeilalte. Deși tratatul nu

a intrat în vigoare, controverse pe margine acestuia au continuat pe scena politică românească

mult după. Totuși, Tratatul de Relații de Prietenie și Cooperare a fost semnat în cele din urmă în

2003 de Iliescu și Putin. Acesta a fost ratificat de organele legislative a celor două țări și a intrat

în vigoare în februarie 2004.

De data aceasta, textul tratatului nu limita capacitatea României de a se alătura niciunei

alianțe politico-economice sau de a accepta staționarea de forțe militare pe teritoriul său.

România este una dintre cele mai mari ţări din Europa de Sud-Est din punct de vedere al

suprafeţei, populaţiei şi a potenţialului economic. Relaţiile ruso-română comerciale şi economice

se dezvolte. Există în mod obiectiv un interes comun de a extinde în continuare relaţiile reciproc

avantajoase în acest domeniu. Acest document a constituit baza pentru dezvoltarea relaţiilor

bilaterale moderne ruso-române.

În martie 1991, premierul Petre Roman şi prim-ministrul Valentin Pavlov au semnat un

„program de schimburi culturale” care a inclus şi Arhivele Statului. Partea română şi-a propus, cu

sprijinul Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei României la Moscova, să copieze o

cantitate cât mai mare de documente despre istoria naţională, existente în cele mai importante

arhive ruseşti, precum şi să recupereze documentele originale înstrăinate.

În 2000, relațiile româno-ruse au intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, devenind tot mai

încordate și tensionate. Când România a pornit pe o cale de aderare la NATO și la UE,

Bucureștiul, la fel ca și ceilalți centre-europeni, a căutat să se disocieze de fostul său aliat al

Războiului Rece. În aprilie 1996, relația româno-rusă a cunoscut unul dintre cele mai tensionate

momente, în timp ce premierul rus a zburat la București la invitația autorităților române de a

semna o versiune renegociată a tratatului bilateral de relații de bună vecinătate. Noul președinte

român, Emil Constantinescu a anunțat că România va refuza să semneze tratatul, deoarece nu a

reușit să abordeze două dintre cele mai durabile dispute bilaterale dintre cele două țări: România

a decretat tratatul lipsa unor clauze care condamnau Pactul Rippentrop – Molotov (1939) și care

ar stabili o foaie de parcurs clară pentru întoarcerea tezaurului național depozitat la Moscova.

Rusia a denunțat furios intențiile românești ca fiind ostile. De asemenea, Rusia s-a plâns că

România a refuzat să includă o dispoziție care să angajeze cele două părți să nu se alăture

alianțelor vizate împotriva celuilalt.

În urma acestui episod, toate vizitele diplomatice bilaterale au fost anulate. Ele nu au

fost reînnoite până în 2003 și această reluare a vizitelor diplomatice la nivel înalt a fost realizată
cu o mare dificultate. Totuși, această reluare nu a pus în mișcare o relație diplomatică echilibrată,

ci mai degrabă o dinamică nereciprocă, prin care au fost două vizite ale șefilor de stat români la

Moscova între 1996-2007, dar niciun șef de stat rus nu a vizitat România din 1989; Prim-

ministrul Vladimir Putin a venit la București în 2008 pentru a participa la Summit-ul NATO și tot

atunci s-a întâlnit, într-o vizită scurtă cu președintele României. Acest lucru este calificat cu greu

ca fiind o vizită de stat. Au fost, de asemenea, trei vizite ale premierului român la Moscova în

1996-2003 și doar una din premierul rus la București în același interval de timp.

În perioada 2010-2014 a continuat procesul de ameliorare a situaţiei în comerţul bilateral,

grav afectat de criza economică globală, continuând cu orientare spre materii prime la exporturile

ruseşti în România. În anul 2014 livrările de ţiţei, gaze naturale şi cărbune reprezentau 83,3% din

export. Ponderea maşinilor şi echipamentelor ruseşti livrate în România depăşea cu puţin 1,3

% . România exportă în mod tradiţional în Rusia anumite tipuri de vehicule, maşini şi produse

tehnice, produse farmaceutice, cauciuc, mobilă, produse textile, vin. Un record în comerţul dintre

Rusia şi România s-a înregistrat în anul 2008, când volumul schimburilor a depăşit 5,9 miliarde

USD. Volumul exporturilor din Rusia a ajuns la 5,01 miliarde de dolari, în timp ce importurile

din România au fost de 0,9 miliarde dolari.

Una dintre cele mai promiţătoare direcţii ale cooperării economice şi comercială este

intensificarea componentei regionale, care contribuie la o utilizare mai eficientă a potenţialului

existent în regiunile şi judeţele din România din Rusia, precum şi cooperarea în cadrul OCEMN

în domeniul protecţiei mediului, îmbunătăţirii infrastructurii de transport şi construcţiei

autostrăzii i din jurul Mării Negre şi altele. În prezent, relația ruso-română este mai complexă,

mai vagă și mai ambiguă în același timp.

 România a devenit membră NATO în 2004 și membră cu drepturi depline a Uniunii

Europene în 2007. Între timp, evoluția Rusiei a fost și este definită în continuare de liderul de la

Kremlin, care este Vladimir Putin. Când România a devenit membru cu drepturi depline al

Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, a aderat la cea mai mare piață economică din lume și la o

organizație internațională .

În consecință, Uniunea Europeană a devenit vecina Rusiei în 2004, prin integrarea

statelor baltice, iar în 2007 și-a stabilit frontiera estică în imediata apropiere a sferei de influență a

Rusiei, când România și Bulgaria au aderat la Uniune. Mai mult, aderarea României a permis

Uniunii Europene accesul direct la Marea Neagră. Procesul de integrare a fost un desiderat

puternic pentru români și a fost considerat un mare succes pentru România post-revoluționară.

Relația dintre România și Rusia este definită de unicitate, o caracteristică care poate fi

dedusă din modul în care relațiile au fluctuat în timp. S-ar putea spune că acestea au fost mai

aproape de anormale, mai degrabă decât în mod normal.

O analiză clară a caracteristicilor geopolitice și geostrategice arată că cele două țări ar

trebui să aibă o relație pașnică bazată pe prietenie și colaborare, mai ales că ambele au acces la

țărmurile Mării Negre. Istoria, cu toate acestea, dovedește contrariul, arătând în mod clar că

această relație a fost întotdeauna una cu dificultăți. România și Rusia nu au avut niciodată relații

stabile, nici pe termen lung, nici pe termen scurt.

 Bibliografie

1. Anton Mioara, Ieșirea din cerc. Politica externă a regimului Gheorghe

Gheorghiu Dej., București, ed. Institutul Național de Studiu al

Totalitarismului, 2007.

2. Banu Florian, De la colaborare la izolare. Relația securității cu serviciile

similare din țările Pactului de la Varșovia 1955 – 1989, în Arhivele

Totalitarismului, an XXII, nr. 86 – 87, 1 – 2 / 2015, 88 – 89, 3 – 4 / 2015.

3. Lache Ștefan, România în relațiile internaționale, 1939 – 2006, București,

ed. Fundația România de mâine, 2007.

4. Verona Sergiu, The withdrawl of the Soviet troops from Romania in 1958:

an analysis of the decision, National Council for Soviet and East European

Research, 1989.

5. www.mae.ro

6. Revista „ Sfera Politcii ”