Suport de Curs Masaj - Atelierele ILBAH

0
Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

www.ateliereleilbah.ro
1
MODUL MASAJ SOMATIC

CUPRINS
I.Introducere
 Scurt istoric
 Definitii
 Masajul si scopurile sale
 Contraindicatiile masajului
II. Conditii si reguli pentru practicarea masajului

 Localul si mobilierul
 Pregatirea si aptitudinile executantilor
 Reguli de igiena
 Reguli metodice
 Reguli ajutatoare
III. Notiuni de anatomie

 Sistemul osos
 Oasele capului
 Coloana vertebrala
 Scheletul toracelui
 Scheletul umarului si al membrelor superioare
 Scheletul bazinului
 Scheletul membrelor inferioare
 Sistemul articular
 Sistemul muscular
 Muschii capului
 Muschii gatului si cefei
 Muschii spatelui si ai coloanei vertebrale
 Muschii toracelui si abdominali
 Muschii umarului si membrelor superioare
 Muschii bazinului
 Muschii memebrelor inferioare
IV. Tehnicile de baza ale masajului

 Netezirea
 Frictiunea
 Framantatul
 Presiunile si vibratiile
 Tapotamentul
V. Masajul pe regiuni
 Masajul spatelui
 Masajul membrelor inferioare
 Masajul abdominal
 Masajul membrelor superioare
 Masajul capului si al cefei

2
I.Scurt istoric al masajului somatic
Cel mai vechi tratat cunoscut despre masaj este considerat manuscrisul „Kong-Fou” aparut in anul 3000 i.e.n. In
India in anul 1800 i.e.n., Ayurveda (medicina traditionala a plantelor) prezinta toate procedeele de masaj folosite de
brahmani (neteziri, frictiuni, ciupituri, rasuciri), impreuna cu baia purificatoare si uleiurile aromate.
Egiptul antic, prin papirusurile, inscriptiile si picturile rupestre ramase, pastreaza marturii incontestabile ale practicii
masajului in scopuri terapeutice. Asiria, Persia, Babylon foloseau de asemenea masajul pentru vindecarea si
recuperarea razboinicilor, in timp ce evreii promovau in cartile de cult diferite tehnici de masaj si pastrarea igienei.
In Grecia antica se foloseste pentru prima oara in istorie masajul si automasajul in pregatirea fizica a sportivilor
olimpici, iar Hipocrat (460-377 i.e.n), parintele medicinii, descrie efectele si influentele fiziologice ale masajului. In
Imperiul Roman, gimnastica sportiva si masajul vor cunoaste o mare inflorire prin migrarea grecilor catre Roma,
impreuna cu arta lor. Practica masajului devine un mod de viata al celor puternici si bogati. Tehnicile de masaj
folosite erau netezirile, frictiunile, framantatul, ciupiturile, presiunile, alaturi de folosirea pulberilor si uleiurilor
aromate. Tarile arabe, alaturi de lucrarile in domeniul stiintelor, pastreaza marturii precise despre practicarea
masajului, hidroterapiei si dieteticii. Reprezentativa in acest sens este „Cartea legilor medicinei”, opera marelui
medic si invatat Avicena.
Renasterea aduce o noua lumina asupra stiintelor si medicinii antichitatii. Hieronimus Mercurialis, in lucrarea „De
arte gymnastica” (Venetia, 1596), demonstreaza importanta masajului, exercitiilor fizice si a bailor.
In Suedia, Pehr Henrik Ling (1776-1837), pune bazele stiintifice ale masajului si gimnasticii moderne. Ii urmeaza
Gustaf Zander (1835-1920), inovator al unor aparate speciale pentru masajul mecanic.
Si romanii au practicat masajul din cele mai vechi timpuri. Scopul era deopotriva de a obtine efecte curative si de a
intretine sanatatea organismului. De asemenea, tot prin tehnici de masaj se cauta eliminarea oboselii. In satele si
orasele de pe teritoriul tarii noastre, anumite metode empirice, traditionale de masaj s-au transmis si sunt aplicate
chiar si in zilele noastre, alaturi de alte mijloace de ingrijire a bolnavilor.
Masajul medical a inceput sa se dezvolte in Romania incepand cu a doua jumatate a sec. XIX. Se pare ca primii
medici care au introdus aceasta metoda in spitale au fost cei ortopezi, urmati de chirurgi, traumatologi si
reumatologi, mai tarziu sfera de aplicare extinzandu-se si la alte specialitati medicale.
Scoala romaneasca de masaj incepe sa se formeze cu adevarat in jurul anilor 1930, la Institutul de Educatie Fizica
din Bucuresti, in cadrul catedrei de Gimnastica medicala. Aici avea sa predea profesorul doctor Ioan Lascar. In 1939,
dr. Adrian Ionescu redacteaza lucrarea „Automasajul”, sub forma de curs pentru studentii de la Academia Nationala
de Educatie Fizica, apoi in 1940 lucrarea „Masajul”, ambele fiind considerate de o valoare inestimabila, ramanand
actuale si in prezent.
Definitie
Originea cuvântului masaj este incertă. Se presupune că derivă fie din grecescul massein = a framanta, fie din
cuvantul mass = a apasa. Masajul a fost întotdeauna asociat si cu anumite procedee complementare, ajutatoare, de
aceea aceasta ramura medicala a capatat denumirea de "Masaj si tehnici complementare".
In definitia sa moderna, masajul este o prelucrare metodica a partilor moi ale organismului, manual sau
instrumental, in scop fiziologic, curativ, profilactic, regenerativ, estetic sau sportiv.

3
Partile moi ale organismului asupra carora se

actioneaza prin masaj sunt:
 Pielea si mucoasele
 Tesutul conjunctiv
 Muschii
 Tendoanele si ligamentele
 Vasele si nervii
 Organele profunde
 Sangele si limfa
 Elementele articulare
Masajul se poate realiza manual sau cu aparate

special concepute.
Masajul si scopurile sale
Scopul masajului este deopotriva unul profilactic, fiind o metoda eficienta de prevenire a bolilor si de incetinire a
proceselor de imbatranire, cat si unul terapeutic, fiind o metoda de tratament curativ a diferitelor afectiuni si
dezechilibre patologice din organismul uman. De asemenea, scopul fiziologic al masajului consta in obtinerea unei
functionari normale ale aparatelor, organelor si sistemelor organismului.
Este importanta cunoasterea efectelor fiziologice ale masajului pentru intelegerea beneficiilor asupra sanatatii si
starii de bine a corpului. Astfel, s-a constatat ca masajul:
 Imbunatateste circulatia sangelui si a limfei, care la nivelul celulei aduc nutrienti si oxigen, indepartand deseurile si
toxinele;
 Determina modificari in structura sangelui, imbogatindu-l cu 10-15% mai mult oxigen;
 Ajuta la detensionarea muschilor contractati si ii poate stimula pe cei slabiti, flasci; poate intinde usor muschii si
tesuturile, sustinand mentinerea elasticitatii lor;
 Mareste secretiile si excretiile corpului;
 Mareste producerea sucurilor gastrice, salivei si urinei, pe acest suport avand loc o eliminare marita de azot, fosfor
anorganic si clorura de sodiu, ceea ce mareste rata metabolica;
 Echilibreaza sistemul nervos, calmandu-l sau stimulandu-l, in functie de nevoile individuale in acel moment;
 Influenteaza organele interne, prin stimularea directa sau indirecta a nervilor ce le alimenteaza, vasele de sange ale
acestor organe dilatandu-se si permitand o alimentare marita cu sange.
Influenta masajului asupra pielii:
 Elimina stratul de celule moarte ale epidermei, fapt ce inlesneste respiratia cutanata si ajuta la intensificarea
proceselor de eliminare din organism a produselor de descompunere, prin glandele sebacee si sudoripare
 Dilata vasele sanguine din piele, intensificand circulatia locala
 Produce cresterea temperaturii pielii, fenomen ce duce la dilatarea porilor si intensificarea schimburilor cu
exteriorul
 Actioneaza asupra intregului aparat nervos, prin terminatiile somatice si vegetative ale nervilor, influentand in mod
reflex repartitia sangelui in organism
Influenta masajului asupra tesuturilor conjunctive (care fac legatura intre piele si alte tesuturi):
 Intretine si reface elasticitatea tesutului conjunctiv, care favorizeaza miscarile corpului, dar dezvolta si tonusul si
rezistenta elementelor care au rolul de a fixa si proteja tesuturile si organele
4
 Activeaza circulatia sanguina, stimuleaza schimburile nutritive locale si are loc un efect de intensificare a eliminarii
reziduurilor metabolice
 Influentele cele mai importante ale masajului asupra tesutului conjunctiv sunt de natura reflexa, stimuland intregul
organism
Influenta masajului asupra sistemului muscular:
 Intensifica procesele metabolice din muschi

 Reface muschiul obosit prin cresterea schimburilor vasculare cu aport de substante nutritive proaspete si
indepartarea reziduurilor
 Regenereaza si stimuleaza muschii atrofiati, traumatizati sau paralizati
 Combate depozitele patologice periarticulare
Influenta masajului asupra articulatiilor si tendoanelor:
 Aparatul articular si ligamentar capata o mobilitate mai mare

 Reduce inflamatia in articulatii
 Stimuleaza secretia de lichid sinovial favorizand o buna functionare a articulatiei
Influenta masajului asupra sistemului circulator si limfatic:
 Accelereaza scurgerea sangelui si a limfei, de la diferite organe spre inima, iar acest lucru determina micsorarea
stazei si a exudatelor in regiunea articulatiilor, a cavitatii abdominale etc., contribuind la resorbirea edemelor
 Prin dilatarea moderata a vaselor periferice se usureaza activitatea aspiratoare a inimii
 Se favorizeaza cresterea numarului de globule rosii si de trombocite, avand efecte benefice asupra bolnavilor
anemici
Influenta masajului asupra sistemului respirator si nervos:
 Are un impact direct asupra cutiei toracice producand o inspiratie si o expiratie profunda
 Actioneaza asupra aparatului receptor si asupra terminatiilor senzitive ale sistemului nervos vegetativ din piele
 Produce efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos, marind reactivitatea nervilor prin manevre executate
energic
 Produce efecte de relaxare, calmante, linistitoare prin manevre executate lent
 Creeaza o stare de relaxare, deconectare, destindere sau de crestere a energiei
 Atenueaza intensitatea durerilor prin stimularea terminatiilor nervilor periferici
5
Influenta masajului asupra metabolismului:
 Eliminarea urinei in cantitati foarte mari, datorita actiunii mecanice directe asupra tesutului muscular sau indirecte,
prin intermediul sistemului nervos
 In cazul combinarii masajului cu procedee termice (bai calde si fierbinti), procedee cu namol, se constata o crestere
a eliminarii prin urina a fosfatilor, sulfatilor si acizilor organici si, in acelasi timp eliminarea prin transpiratie a
excesului de bioxid de carbon. Aceeasi intensificare a metabolismului se poate observa si atunci cand exercitiile
fizice sunt folosite impreuna cu masajul.
Contraindicatiile masajului
Utilizarea masajului fara a se tine seama de contraindicatii poate avea un efect daunator, chiar daca a fost corect
executat. Schematic, contraindicatiile masajului se impart in:
 Contraindicatii generale - presupun interzicerea aplicarii oricarei tehnici de masaj;

 Contraindicatii partiale - se refera fie la aplicarea manevrelor de masaj doar pe anumite zone ale corpului, fie la
aplicarea doar a anumitor manevre;
 Contraindicatii definitive - doar in cazul unor boli cronice grave incurabile, care s-ar putea inrautati prin masaj;
 Contraindicatii temporare - intalnite frecvent, sunt impuse de boli, tulburari sau leziuni usoare si trecatoare.
Se interzice masajul in:
 Cazul bolilor de piele. Este foarte important de retinut ca masajul trebuie aplicat doar pe o piele perfect sanatoasa.
Nu se va executa masaj celor care prezinta: eczeme, eruptii, plagi, arsuri sau alte manifestari patologice, care prin
masaj s-ar putea extinde, agrava sau ar putea contamina.
 Nu se va aplica masajul pe regiuni ale pielii care acopera un proces inflamator profund (furuncule, abcese,
flegmoane sau alte colectari purulente).
 Toate starile patologice febrile, insotite de agitatie, oboseala acuta si debilitate intense.
 Cazul pacientilor cu boli infecto-contagioase
 Cazul inflamarii centrilor nervosi
 Cazul hemoragiilor cerebrale recente
 Bolile sau leziunile cu caracter hemoragic
 Cazul cand exista pericolul unor complicatii grave cum ar fi: bolile de cord si ale aparatului circulator - miocardita,
endocardita, infarctul miocardic si emboliile, hipertensiunea arteriala, flebite, anevrismele aortei, varice
voluminoase si inflamate, ulcerul varicos, hemofilia, leucemie
 Cazul bolilor acute ale plamanilor si pleurelor (pneumonii si pleurezii), tuberculoza pulmonara, dar mai ales in
abcesele pulmonare si pleureziile purulente
 Inflamatiile acute si cronice de orice natura, in tulburarile digestive, in bolile acute ale organelor abdominale cu
caracter hemoragic (ex: ulcer), tumoral, inflamator (ex: apendicita-peritonita)
 In cazul tumorilor canceroase
 In unele boli psihice cu caracter excitant si confuzional sau in caz de stare de ebrietate.
De asemenea, nu se face masaj mai devreme de 2-3 ore dupa servirea mesei sau in timpul unei furtuni. Ca regula
generala, se recomanda ca in toate cazurile in care masajul ar putea produce efecte negative, sa aplicam principiul
hipocratic „Primum Non Nocere!” („In primul rand sa nu faci rau”) si sa se renunte la masaj.

6
II.Conditii si reguli pentru practicarea masajului
Localul si mobilierul
Masajul trebuie aplicat intr-un spatiu anume destinat, considerat si denumit ca sala sau cabinet de masaj. Incaperile
in care se practica masajul trebuie sa fie largi, bine luminate si aerisite, amplasate intr-un circuit functional bine
stabilit. Este de la sine inteles ca temperatura din incaperi trebuie sa corespunda confortului termic al unui individ
dezbracat, adica minimum 20°C.
Peretii salii de masaj trebuie sa fie vopsiti in ulei sau placati cu faianta si pardoseala sa fie din mozaic sau gresie,
pentru asigurarea unor conditii igienico-sanitare corespunzatoare.
In sala de masaj sau intr-o incapere imediat alaturata si cu o directa comunicare trebuie sa fie instalata o chiuveta
pentru spalarea mainilor maseurului, lucru obligatoriu dupa fiecare pacient tratat. Langa sala de masaj trebuie
amenajata o incapere destinata vestiarului pentru dezbracarea-imbracarea pacientilor. Pentru executarea
masajului trebuie sa existe un pat special si o bancheta (preferabil de lemn). Patul trebuie sa fie inalt, adica la o
inaltime medie minima convenabila maseurului, care nu trebuie sa se aplece in timpul executarii manevrelor sale,
ceea ce inseamna ca inaltimea trebuie sa fie de cel putin 70- 75 cm. Lungimea standard este de 2 metri, iar latimea
- 70 cm. Este de preferat ca patul sa aiba 2-3 segmente separate si articulate care sa permita rabaterea acestora in
vederea posibilitatii executarii masajului in diverse pozitii.
Patul va fi acoperit cu un cearsaf, altul fiind disponibil si destinat acoperirii regiunilor nemasate ale pacientului.
Pregatirea si aptitudinile maseurului
Despre pregatirea si aptitudinile profesionale ale specialistilor in practica masajului s-a discutat foarte mult. Se
afirma ca un bun maseur se naste, nu se formeaza. Aceasta afirmatie este adevarata numai in ceea ce priveste
aptitudinile fizice si psihice naturale, favorabile acestei activitati pentru ca tehnica si metodele curente se invata si
se desavarsesc prin practica indelungata.
Oricine practica masajul, dar mai ales maseurul profesionist, este un om de talie medie, cu o constitutie robusta, o
musculatura bine dezvoltata, o buna mobilitate articulara si o mare abilitate manuala. O inaltime a corpului prea
mare sau prea mica, o greutate in disproportie cu inaltimea, o musculatura insuficienta sau dezvoltata in exces, nu
sunt potrivite pentru aceasta profesiune.
Un bun maseur dispune de capacitatea de a se adapta cu usurinta la toate exigentele privind efectuarea masajului;
are capacitatea de a-si doza efortul, de a se incorda sau relaxa, de a se controla si rezista cat mai mult la efortul
monoton si de lunga durata, specific acestei activitati. Fiind pus deseori in situatia de a lucra mai multe ore in sir, el
trebuie sa actioneze cu masura si calm, fara graba si cu o cheltuiala minima de energie. Pentru a nu obosi, isi va
folosi mainile pe rand si va face mici pauze dupa fiecare regiune sau segment masat si dupa fiecare sedinta sau ora
de lucru.
Profesia de maseur necesita o perfecta stare de sanatate si o buna capacitate functionala a organismului. Printr-o
buna pregatire fizica generala si printr-un antrenament profesional metodic, el ajunge sa capete, pe langa forta si
rezistenta, suplete si indemanare in lucru, sensibilitate si ritm, calitati care asigura intotdeauna succesul in practica.
Lucrand rational si folosind mai multa abilitate decat forta, specialistul reuseste sa obtina rezultate foarte bune,
fara a se expune la oboseala.
Mainile lui trebuie sa aiba o marime potrivita, dar, desigur, este mai bine sa fie largi si carnoase decat lungi si
osoase. Pielea de pe palme trebuie sa fie uscata, moale si calda; degetele sa fie puternice, dar mobile.

7
Despre un masor priceput se spune ca are o "mana usoara", cand stie sa gradeze intensitatea si ritmul manevrelor
in raport cu volumul tesuturilor prelucrate si cu sensibilitatea celui masat. Pentru aceasta este nevoie de un simt
perfect al pipaitului si de o buna coordonare a miscarilor.
Practica masajului il pune pe specialist in contact cu persoane foarte diferite din punct de vedere al varstei, sexului
si starii sociale sau al starii de sanatate, al constitutiei morfologice si functionale si al sensibilitatii. El trebuie sa
corespunda tuturor imprejurarilor si sa satisfaca toate exigentele, nu numai printr-o executie tehnica perfecta si
printr-o aplicare adaptata a procedeelor de masaj, ci si printr-o infatisare care sa inspire sanatate, printr-o atitudine
corporala controlata si printr-o comportare foarte corecta. Pentru aceasta profesiune sunt contraindicate toate
deficientele fizice, organice sau psihice.
Reguli de igiena
Specialistul isi dezvolta si isi pastreaza calitatile sale profesionale printr-un regim corect de viata si de munca. El
dovedeste o grija meticuloasa, permanenta pentru curatenia corporala si igiena echipamentului sau. Spalatul pe
maini, inainte si dupa fiecare sedinta de masaj, este o regula care are ca scop sa evite transmiterea germenilor
patogeni de la o persoana la alta.
Maseurul, barbat sau femeie, are unghiile foarte ingrijite, scurte, parul scurt sau acoperit si nu poarta inele, bratari
sau alte podoabe care il pot stanjeni in activitate sau pot rani pielea pacientului.Se vor evita parfumurile cu miros
puternic, de preferat este ca persoana care practica aceasta meserie sa fie nefumator si sa nu abuzeze de bauturi
alcoolice.
Va evita muncile fizice grele si chiar sporturile care obosesc, inaspresc sau ranesc pielea palmelor. Pentru a deveni
un bun specialist, maseurul trebuie sa-si insuseasca o serie de cunostinte de baza, despre forma si structura
corpului, despre functiunile organismului sanatos si despre semnele caracteristice ale diferitelor stari patologice.
Aceste cunostinte il vor ajuta sa inteleaga importanta efectelor pe care le poate obtine prin masaj, in raport cu
mijloacele tehnice si principiile metodice aplicate. Pregatirea teoretica este esentiala pentru a adauga valoare
activitatii si incredere.
In raporturile sale cu cei pe care ii maseaza, tehnicianul va proceda cu mult tact si intelegere, cu seriozitate si
constiinciozitate. El trebuie sa fie intotdeauna bine dispus si comunicativ, dar cuviincios si discret.
Regulile de igiena nu sunt doar pentru practicieni, ci si pentru clienti/pacienti. Acestia din urma trebuie sa se
dezbrace suficient pentru a nu stanjeni miscarile maseurului. Nu este insa recomandat sa dezbracam pe pacienti
mai mult decat trebuie, atat pentru a evita racelile, cat si pentru a menaja sentimentele de pudoare ale fiecaruia.

8
Pentru masajul igienic, orele cele mai potrivite sunt cele de dimineata sau dinaintea mesei de seara. Masajul
terapeutic se poate executa si peste zi, la 2-3 ore dupa masa, sau in asa fel incat sedinta sa se termine cu cel putin o
jumatate de ora inaintea meselor principale.
Oricine se prezinta la masaj trebuie sa-si satisfaca mai intai nevoile naturale de evacuare a intestinului sau a vezicii
urinare.
Reguli metodice
Cel masat este sfatuit sa pastreze in timpul sedintei o pozitie comoda de repaus, sa-si relaxeze musculatura si sa
evite orice incordare fizica si psihica. In anumite cazuri, este recomandat sa urmareasca desfasurarea manevrelor
de masaj si sa comunice executantului tot ce simte.
Efectele masajului depind in buna masura de felul cum sunt executate si imbinate intre ele diverse procedee
tehnice. Adaptarea acestor procedee la caracterele anatomice si functionale ale fiecarei regiuni sau segment, tesut
sau organ, precum si la necesitatile fiecarui caz in parte depinde intotdeauna de priceperea si experienta
maseurului.
De regula, masajul se incepe prin manevre ample, suple si usoare, cu caracter pregatitor si progreseaza incet in
amplitudine si forta, pana ce atinge intensitatea necesara, dupa care scade treptat, iar sedinta se incheie prin
manevre largi, linistitoare. Urmarim, dupa cum se vede, un fel de curba ascendenta si descendenta a intensitatii
manevrelor, care se repeta pe fiecare regiune sau segment al corpului.
In practica, nu suntem obligati sa pastram intotdeauna schema metodica, stabilita ca forma de baza a masajului si
nici sa respectam intocmai succesiunea cunoscuta a procedeelor clasice de masaj. Intinderea sau intensitatea,
ritmul si numarul de repetari al manevrelor pot fi schimbate dupa nevoie. Aceste modificari de metodica sunt
necesae mai ales in aplicarea masajului general. Vor aparea cu siguranta diferente evidente intre masajul general al
unui barbat robust, cu muschii tari si tesuturile dense si cel al unei femei fine cu muschii subtiri si tesuturile moi.
Hotaratoare pentru alegerea, succesunea si adaptarea manevrelor sunt de fapt reactiile subiective si obiective ale
celui masat. Sensibilitatea durerea, jena, contracturile musculare sau alte semne de incordare si neliniste pe care le
manifesta acesta, se datoresc fie unei executari defectuoase a manevrelor, fie unor greseli de dozare si gradare a
lor.
Durata sedintei de masaj variaza dupa preferinte, dar mai ales dupa necesitati. Uneori sunt agreate manevrele
lente si usoare, care prelungesc durata masajului, alteori sunt indicate manevrele scurte, vii si cu intensitate
crescuta, care scurteaza sedinta. Masajul local poate dura 10-15 min, cel regional 15-30 min, iar cel general 50 - 60
minute. O sedinta de masaj nu trebuie sa depaseasca niciodata durata de o ora, pentru ca devine obositoare atat
pentru cel masat, cat si pentru cel care maseaza.
Dupa sedintele de masaj cu caracter stimulant, se recomanda cateva exercitii fizice de inviorare si de respiratie,
care permit reluarea oricarei activitati, fizice sau intelectuale. Dupa sedintele lungi de masaj linistitor, apare
nevoiea de repaos si de mentinerea relaxarii, care poate sa dureze de la cateva minute, la o jumatate de ora si chiar
mai mult.
Efectele masajului se resimt chiar dupa prima sedinta, daca acesta este bine executat, dar efectele lui slabesc
treptat in orele ce urmeaza, pana ce dispar complet. Pentru a obtine efecte de durata este nevoie de un numar mai
mare de sedinte, executate in serie. O serie minima nu poate fi mai mica de 10 -12 sedinte.

9
Mijloace ajutatoare
Pentru executarea masajului folosim aproape fara exceptie metoda cea mai simpla a "mainilor curate". Pentru a
face pielea mai neteda si mai alunecoasa, putem folosi pulberi fine, substante grase sau lichide. Aceste substante se
intind intr-un strat foarte subtire si uniform, atat pe palmele si degetele celui ce executa masajul, cat si pe regiunea
ce urmeaza sa fie masata.
Pulberile folosite de maseur sunt de origine minerala sau vegetala. Primele provin din oxizi si saruri minerale, cu
reactii chimice neutre, lipsite de toxicitate, care nu se altereaza in contact cu substantele organice. Dintre oxizi
indicam "albul de zinc", care are slabe proprietati sedative si antiseptice, dar este un putemic absorbant al secretiei
sudorale. Pudra de talc s-a dovedit a fi cea mai practica si mai igienica. Talcul (silicat de magneziu hidratat) nu se
combina cu alte substante chimice si nu ataca tesuturile, nu se altereaza cu timpul si nu adera la pielea pe care o
curata, absorbind secretiile sudorale si sebacee sau alte impuritati si cazand odata cu ele.
Grasimile folosite in masaj sunt de origine vegetala si minerala. In masura mai mare au fost folosite in trecut
uleiurile vegetale de masline, seminte de in, rapita, floarea-soarelui, iar cele din cacao, ricin, migdale dulci etc. intra
in compozitia unor creme sau pomezi cosmetice sau medicinale. Grasimile minerale sunt de regula produse din
distilarea petrolului. In masaj se foloseste mai ales vaselina si uleiul de vaselina, care nu au miros, nu sunt absorbite
de piele si nu se altereaza in contact cu substantele organice, acide sau alcaline.
Glicerina este o substanta grasa de consistenta siropoasa, fara culoare si fara miros, care are o reactie chimica
neutra si nu se altereaza in contact cu alte substante chimice organice sau anorganice. Aceasta se dizolva in apa si
se combina usor cu acizii grasi, oleic, stearic si palmitic. Este un foarte bun emolient, dar nu trebuie sa fie prea des
folosita in stare puradeoarece poate fi iritanta si chiar caustica pentru piele. Glicerina intra in compozitia cremelor,
emulsiilor, sapunurilor si a altor produse medicinale si cosmetice de uz curent. Grasimile animale si vegetale pot fi
transformate in sapunuri. In sapunurile medicinale sunt incorporate diferite medicamente cu baza de borax, sulf,
rezorcina, gudron etc. Apa de sapun este folosita foarte frecvent in masajul umed.
Cremele sunt emulsii de grasimi, la care se adauga diferite alte medicamente, vitamine sau hormoni. Pot fi
preparate si creme negrase, pe baza de stearina, caseina, gelatina si alte albumine animale, care servesc unor
scopuri cosmetice sau terapeutice. Tincturile sunt solutii in aclool concentrat ale unor substante chimice, organice
si anorganice cu proprietati antiseptice si stimulatoare pentru circulatia si nutritia pielii. Tincturile aromatice sunt
preparate din anumite uleiuri volatile sau esente naturale ori artificiale, cu miros agreabil si inviorator.
Preparatele care contin substante grase sunt indepartate de pe piele, dupa fiecare sedinta de masaj, prin spalare cu
apa calda si sapun si prin stergere cu tampoane imbibate cu alcool diluat.
Pulberile, uleiurile si alte substante organice si anorganice folosite in masaj pot fi combinate intre ele dupa diferite
formule si procedee de preparare. Ele se gasesc in comert sau se prepara in farmacii, dupa ordonante medicale, sub
forma de uguente, balsamuri, lotiuni, emulsii, solutii. In aceste preparate sunt cuprinse si substante
medicamentoase cu rol antiseptic, antiinflamator, vasodilatator si vasoconstrictor, excitant sau sedativ. Dintre
acestea, cele mai cunoscute sunt preparatele cu esenta de terebentina, camfor, salicilat de metil, acid salicilic,
rezorcina, acid boric sau borax, acid tanic, alcool sau eter. Numarul acestor formule si preparate creste continuu, iar
denumirea lor se schimba de la tara la tara sau de la un fabricant la altul.
Se atrage atentia tuturor specialistilor sau nespecialistilor in tehnica masajului sa foloseasca aceste preparate cu
mult discernamant, dupa ce cunosc bine continutul lor si efectele substantelor din care se compun, dozarea si
gradarea lor, preferandu-le pe cele care nu se altereaza cu timpul si nu exercita nicio influenta vatamatoare asupra
organismului.

10
Notiuni de anatomie
Sistemul osos
Corpul omenesc este compus din aproximativ 206 oase, greutatea lor in stare uscata este cuprinsa intre 5-5,5 kg. In
functie de forma pe care o au, oasele se clasifica in:
- oase lungi ( ex. femurul)

- oase scurte (oasele carpiene)
- oase plate (oasele capului)
Indiferent de forma pe care o au oasele prezinta la suprafata pe anumite portiuni numeroase neregularitati numite
care servesc drept zone pentru insertiile musculare (insertia musculara este locul unde muschiul se prinde prin
tendon de os). La suprafata oaselor pot aparea si depresiuni, zone prin care trec nervi, vase de sange si vase
limfatice.
Oasele capului
Capul este format din neurocraniu care adaposteste encefalul si viscerocraniu care contine organele de simt si
segmentele initiale ale aparatelor digestive si masticator.
Neurocraniul este format din 8 oase – 4 perechi (2+2) si 4 neperechi. Toate sunt oase plate si acestea sunt:
 osul frontal (este un os median,nepereche, dispus in partea superioara a capului si anterior, ce ia parte la formarea
cavitatilor nazale si orbitelor.Este un os pneumatric ,neregulat si latit.)
 etmoidul (este un os nepereche si median, situat in scobitura etmoidala a frontalului. Este un os complex, avand forma
unei balante, care ia parte la formarea bazei craniului, a cavitatilor nazale si a orbitelor)
 sfenoidul (este un os nepereche, nemedian, situat la baza craniului, perpendicular pe axa acestuie, iar in partea
superioara prezinta o depresiune osoasa numita saua turceasca care adaposteste hipofiza. Ca forma a fost comparat
cu o viespe in zbor. )
 osul occipital (situat in partea posterioara si inferioara a capului, face legatura cu coloana vertebrala cervicala prin
intermediul articulatiei occipitoatalandoide)
 osul temporal (temporalul este un os pereche, neregulat, situat pe laturile scheletului capului, intre occipital, parietal
sisfenoid. Temporalul are mai multe portiuni care s-au contopit in timpul dezvoltarii intrauterine: portiunea solzoasa,
portiunea timpanica, portiunea pietroasa sau stanca temporalului, procesul stiloidian si mastoida. )
 osul parietal (os pereche, de forma patrulatera, situat in partea superioara a capului deasupara osului temporal
formand cea mai mare parte a boltii craniene)
Viscerocraniul sau oasele fetei sunt in numar de 15. Ele se grupeaza formand cele doua maxilare. Maxilarul superior este
alcatuit din 13 oase. Acestea sunt: cornetele inferioare, lacrimalele, nazalele, maxilele, palatinele, zigomaticele (toate
pereche) si vomerul, singurul nepereche. Maxilarul inferior este alcatuit dintr-un singur os, mandibula, care este si
singurul os mobil al scheletului capului. Hioidul, cu toate ca este situat la nivelul gatului, se studiaza impreuna cu oasele
fetei, fiind cel de-al 15-lea os. Oasele viscerocraniului sunt unele pneumatice si neregulate, altele plane. Toate oasele
capului sunt unite intre ele prin articulatii fixe numite sinartroze sau suturi care nu permit niciun fel de miscare.

11
Coloana vertebrala
Coloana vertebrala este cel mai important

segment al aparatului locomotor. De ea se prind
in partea superioara centura scapulara, membrele
superioare, in partea posterioara toracele, iar in
partea inferioara membrele inferioare. Este
formata din 33-34 vertebre osoase. Prezinta 344
suprafete articulare cu 24 discuri intervetebrale,
cu 365 ligamente musculare si cu 730 puncte de
insertie.
O vertebra a coloanei vertebrale este formata din:

 parte inferioara, numita corp, de forma cilindrica
ce prezinta doua fete: superioara si inferioara,
alcatuita dintr-o lama de tesut fibros numita placa
terminala
 parte superioara, de forma neregulata, numita arc.
Vertebra prezinta posterior si median o apofiza
osoasa, iar lateral doua apofize transverse.
Deasupra si dedesubt cate doua apofize articulare.
Intre apofiza spinoasa si cele articulare se gasesc
lamelele vertebrale.

12
Coloana vertebrala este formata din urmatoarele regiuni:
 regiunea cervicala, se codifica C1-C7 este formata din 7 vertebre. Prima vertebra cervicala se numeste atlas, a doua
axis si are rol de pivot. C7 se numeste vertebra proeminenta datorita unei apofize spinoase palpabile.
 regiunea dorsala (toracala) – formata din 12 vertebre dorsale, se codifica D1-D12 (T1-T12). De aceste vertebre se
prind cele 12 perechi de coaste prin intermediul articulatiilor costobertebrale in numar de 24
 regiunea lombara – alcatuita din 5 vertebre lombare, L1-L5 sunt cele mai groase si cele mai late vertebre deoarece
ele mentin greutatea corpului. Din aceasta regiune lombara pleaca si ramurile nervului sciatic care pun in miscare
musculatura membrelor inferioare.
 regiunea sacrococcigiana – formata din 9-10 vertebre. Sunt sudate intre ele si dau nastere la doua oase: osul sacru
format prin sudarea a cinci vertebre sacrate si osul coccigele (Coccyx) format prin sudarea a patru vertebre coccigiene.
Coloana vertebrala are forma unui S si prezinta 3 cuburi: cervicala, dorsala si lombara. Atitudinea coloanei depinde
de varsta, sexul, profesia si gradul de oboseala a individului. Functioneaza ca un resort, se intinde si se comprima,
are rol de a asigura echilibrul corpului.

13
Scheletul toracelui
Toracele este anexat partii superioare a coloanei vertebrale si realizeaza o cavitate ce adaposteste organe ca inima,
plamanii, vase de sange etc. La alcatuirea toracelui participa:
Osul stern - os nepereche, situat in partea din fata a toracelui imediat sub piele, este un os plat, are forma unui
pumnal si este format din 3 oase: manubriul sternal, corpul sternului si apendicele xifoid. De stern se prind cele 7
perechi de coaste prin intermediul articulatiilor sternocostale (12 la numar), care au forma de arc de cerc. Primele 7
perechi se prind de osul stern (coaste sternale), urmatoarele 3 (adica 8,9,10) se articuleaza de stern prin
intermediul coastei 7 (coaste false), iar ultimele 2 (adica 11, 12) sunt coaste libere.
Centura scapulara
Realizeaza legatura intre partea superioara a trunchiului si membrele superioare. Este alcatuita din doua oase:
 Clavicula – os lungit, turtit, asezat transversal, are forma de S italic si este situat intre capul sternului si acromionul
omoplatului.
 Omoplatul (scapul) – os plat, triunghiular, cu baza in sus si varful in jos este situat intre primul si al optulea spatiu
intercostal. Varful omoplatului se proiecteaza pe coasta a 7-a. Se afla in partea posterioara a toracelui. Prezinta
doua fete, trei margini si trei unghiuri. De pe fata posterioara a scapulei sedesprinde transversal o lama osoasa, numita
spina scapulei care se continua in portiunea laterala cu o proeminenta numita acromion. Aceasta spina imparte fata
posterioara intr-o fosa situata deasupra si alta situata dedesubtul ei (fosa supraspinoasa si fosa subspinoasa). Unghiul
lateral este cel mai voluminos si prezinta de studiat doua elemente: procesul coracoid si cavitatea glenoida ce se
articuleaza cu capul humerusului.

14
Scheletul umarului si al membrelor

superioare
Umarul este reprezentat de partea superioara a

omoplatului (acromionul) si partea superioara a
humerusului.
Scheletul membrelor superioare este format din:

 Scheletul bratului, humerus – os lung ce prezinta o
parte superioara -capul humenusului-, un corp lung si
o parte inferioara.
 Scheletul antebratului – format din doua oase lungi:
radius - ce se afla in prelungirea degetului mare de la
mana si care prezinta o extremitate superioara, unn
corp lung si o extremitate inferioara - si cubitus (ulna)
situat in prelungirea degetului mic, in partea
superioara prezinta o protuberanta osoasa - olecranul.
 Scheletul mainii este format din:
- oase carpiene - 8 oase dispuse pe doua randuri: scafoid, semilunar, piramidal, pisiform si trapez, trapezid, osul
mare, osul cu carlig.
- oase metacarpiene - se gasesc in prelungirea oaselor carpiene, sunt oase lungi si sunt in numar de 5 la o mana, se
numeroteaza din inauntru in afara incepand cu degetul mare.
- oasele degetelor(numite falange) - se gasesc in prelungirea metacarpienelor, sunt tot oase lungi in numar de 14 la o
mana, cate 3 pentru fiecare deget cu exceptia degetului mare (police) care are 2. oasele degetelor - care se gasesc
in prelungirea metacarpienelor, sunt tot oase lungi in numar de 14 la o mana, cate 3 pentru fiecare deget cu
exceptia degetului mare (police) care are 2.

15
Scheletul bazinului
Se mai numeste centura pelviana. Face legatura intre coloana vertebrala si membrele inferioare. Oasele care
formeaza scheletul bazinului sunt:
- Oasele coxale: dispuse lateral si unite anterior printr-o simfizapubiana si posterior prin segmentul sacrococcigian,
sunt oase plate de forma patrulatera alcatuite la randul lor din: osul iliac, reprezinta partea de sus si din afara a
osului coxal. Ischionul, este partea de jos si inapoi a osului coxal si osul pubis, reprezinta partea din anterioara si
inferioara a osului coxal. Cele 3 oase participa la formarea acetabulului ce se articuleaza cu capul femural. Coxalul
prezinta 4 margini anterioara, posterioara, superioara si inferioara). Cea mai groasa este marginea superioara,
numita si creasta iliaca ce se intinde de la spina iliaca antero-superioara (situate pe marginea anterioara) la spina
iliaca postero-superioara(situate pe marginea posterioara). Marginea inferioara se intinde intre tuberozitatea ischiatica
si unghiul pubelui.
- Osul sacru: os median ce ia nastere din unirea vertebrelor sacrale, este asezata intre 2 oase coxale orientat oblic
posterior si inapoi formand cu L5 un unghi numit promontoriu. Are for a unei piramide, cu baza in sus si varful in
jos. Osul coccigele: este un os mic situat sub osul sacru, ia nastere din unirea vertebrelor coccigiene. Are forma de
piramida cu baza sin sus si varful in jos. Este o portiune fixa.

16
Scheletul membrelor inferioare
Este format din:
- scheletul coapsei
- scheletul gambei
- scheletul genunchiului
- scheletul piciorului
Scheletul coapsei este reprezentat de un os lung numit femur. Se distinge la acesta o extremitate superioara care
cuprinde capul femurului, o protuberanta osoasa laterala, extrena numita trohanterul mare si o protuberanta
osoasa interna numita trohanterul mic, si un corp lung - o extremitate inferioara formata din doi condili: intern si
extern.
Scheletul gambei este format din doua oase lungi: tibia (care prezinta o extremitate superioara, un corp lung si o
extremitate inferioara ce formeaza maleola interna), peroneul (fibula, care este mai subtire, ajuta la stabilitatea
gambei si este articulata in partea superioara cu tibia). Prezinta un os lung si o extremitate inferioara ce formeaza
maleola externa.

17
Scheletul genunchiului (articulatia genunchiului) este format din extremitatea inferioara a femurului, extremitatea
superioara a tibiei si a fibulei si prezinta un os independent, semimobil si triungiular asezat in partea anterioara a
genunchiului nummit patela sau rotula.
Scheletul gleznei si al piciorului: oasele piciorului sunt legate intre ele prin prin ligamente fibroase puternice si
cuprind: oasele tarsiene (oase scurte, in numar de la 7 la un picior, talus, calcaneu, navicular, cuboid si 3 oase
cuneiforme), oasele metatarsiene (oase lungi, in numar de 5 la un picior), falangele (asezate in continuarea oaselor
metatarsiene sunt in numar de 14 la un picior).
Sistemul articular reprezinta partile moi care leaga extremitatile segmentelor osoase pentru a forma scheletul
uman si se clasifica astfel:
 articulatii fixe, numite sinatroze, ele nu permit nici un fel de miscare si se intalnesc la oasele capului
 articulatii semimobile, care au amplitudine redusa si se intalnesc la nivelul coloanei vertebrale
 articulatii mobile, numite diartroze, care au anumite grade de libertate si formeaza cea mai mare parte a
articulatiilor scheletului uman.

18
Elementele componente ale diartrozelor:
- extremitati osoase articulare

- cartilajul articular, care este acoperit de tesut hialin (care se subtiaza odata cu trecerea anilor). Acest cartilaj
articular are 3 proprietati:
1. este compresibil: joaca rol de amortizare asupra suprafetelor osoase. Unele articulatii pot suporta presiuni de peste
350 kg forta (articulatia coxofemurala de exemplu). Ca urmare a compresiunii discurilor intervertebrale dupa o zi de
lucru in picioare inaltimea unei persoane poate scadea cu 1-2 cm.
2. -elastic: este mai elastic in zona centrala si mai putin elastic la periferie.
3. -poros: proprietatea de a se imbina cu lichid sinovial.
- capsula articulara, care se prezinta ca un manson ce imbraca capetele articulatiilor osoase
- ligamentele articulare, care au rolul de a intari articulatia si de a limita miscarile in articulatie. Ele pot fi oblice,
incrucisate, laterale, rotunde si capsulare.
- sinoviala, care reprezinta stratul intern al capsulei articulare si se intinde pe toata suprafata profunda a capsulei,
constituind peretele capsulei articulare. Sinoviala regleaza temeperatura si presiunea atmosferica in interiorul
articulatiei.
- lichidul sinovial care este un produs al miscarii articulatiei, este de culoare galbuie, vascos si transparent. Are triplu
rol: de hranire a articulatiei, de curatire, de ungere (lubrifiere). Imbilizarea prelungita a unei articulatii are efecte
nefavorabile asupra ei si anume:
o lichidul sinovial nu se mai produce, deci se pierd cele 3 proprietati
o ligamentele articulare se atrofiaza
o capsula articulara retracteaza (cade)
o articulatia isi pierde mobilitatea, se ajunge la redoare articulara (pierderea capacitatii functionale a articulatiei) care
este insotita de durere si anchiloza.
Sistemul muscular
Corpul omenesc dispune de circa 640 de muschi striati sau scheletici voluntari. Sistemul muscular reprezinta 40-
45% din greutatea corporala.
Dupa forma pe care o au muschii se grupeaza astfel:

- muschi scurti: muschii santurilor vertebrala de examplu
- muschi lungi: muschi situati de-a lungul membrelor
- muschi lati: muschi situati la spate si la craniu
Muschii striati sunt muschi voluntari controlati de sistemul nervos cenral (SNC). Ei realizeaza o activitate constienta.
Muschii scheletici imbraca scheletul osos, impreuna cu care participa la locomotie. In afara de muschii striati corpul
omenesc mai dispune si de muschii netezi, care sunt situate la nivelul organelor interne (de exemplu muschiul
miocardul).
O fibra musculara striata este formata din mai multe elemente:

- corpul muscular
- tendonul muscular
- jonctiunea tendinomusculara
- insertia muschiului
- tecile senoviale
- bursele seroase anexate
- vasele si nervii muschiului
Muschii striati prezinta mai multe proprietati: contractilitatea, elasticitatea, excitabilitatea. Tot la nivelul muschiului
mai intalnim si notiunea de tonus muscular care reprezinta o stare de semicontractie, controlata tot de SNC, care
da forma si relieful muschiului. Deasemenea intalnim si doua tipuri de contractie: izometrica si izotonica.
19
In timpul contractiilor izometrice fibrele musculare nu se deplaseaza, capetele de insertie raman nemodificate.
Muschiul isi poate modifica doar volumul. In timul contractiilor izotonice fibra musculara se apropie sau se
departeaza, capetele de insertie modifica si ele, deci se realizeaza un lucru mecanic.
O parte din muschii scheletici sunt agonisti, adica realizeaza miscarea primara si asigura forta principala, iar altii
sunt antagonisti care se opun miscarii principale (de exemplu antagonistul muschiului biceps brahial este tricepsul
brahial).
Fibrele musculare sunt albe si rosii. Cele albe sunt rapide, se contracta repede, pe intervale scurte realizeaza
contractii puternice. Ca exemplu dam muschii bratului. Firbrele musculare rosii sunt mult mai lente, rezista timp
indelungat si nu obosesc usor. Exemplu: muschiul gatului, spatelui, membrelor inferioare.
Muschii scheletici sunt atasati de oase prin tendoane care ajuta la stabilirea articulatiilor. Au o culoarea alba si de
obicei unesc muschiul de os, insa pot uni si un muschi de altul. Tendoanele de forma plata se numesc aponevroze
(cea mai reprezentativa este cea din zona lombara).
Contractiile izomatrice mentin pozitia verticala a corpului, iar contractiile izotonice executa diferite miscari ale
segmentelor corpului.
Principalele grupe musculare voluntare
I.Muschii capului - Se impart in muschii masticatori si muschii faciali (muschii mimicii, muschii pielosi). Cele doua
grupe sunt complet deosebite dupa caracteristicile lor anatomice, dupa actiunea lor principala, dupa semnificatia
embriologica si dupa invervatie.
1. Muschii pielosi ai capului: sunt muschii mimici (ai expresiei fetei), sunt inervati de nervul facial si se impart in:
muschii pielosi ai craniului, muschii pielosi ai pleoapelor, muschii pielosi ai nasului, muschii pielosi ai gurii.
2. Muschii masticatori: se impart in 4 muschi motori care ridica mandibula si 4 muschi motori care coboara
mandibula.

20
II.Muschii gatului si cefei - Dupa felul cum sunt asezati inaintea sau inapoia coloanei vertebrale, muschii iau
numele regiunii in care sunt plasati: muschii regiunii antero-laterale a gatului si muschii regiunii posterioare.
Muschii regiunii antero-laterale pot fi sistematizati in: muschii regiunii laterale a gatului si muschii regiunii mediane
a gatului.
Muschii regiuni laterale cuprind o serie de muschi ce se dispun pe trei planuri:

1. Muschiul platisma situat imediat sub pielea regiunii laterale a gatului se intinde ca o panza trapezoidala de la baza
mandibulei spre umar si clavicula, acoperind fata antero-laterala a gatului. Muschiul determina prin contractia sau
incretirea pielii si tractiunea comisurii labiale in jos si lateral.
2. Un plan superficial, cu muschiul sternocleidomastoidian.
Muschiul sternocleidomastoidian este situat pe fata laterala a gatului si indreptat diagonal de sus in jos intre osul
temporal si toarce. Participa la miscarile capului – flexie, extensie, miscari de rotatie, inclinare, rasucire laterala.
3. Un plan profund, cu muschii scaleni si dreptul lateralal capului.
Muschii scaleni se gasesc situati pe ultimele vertebre cervicale pana la nivelul primelor doua coaste.
Muschii regiunii mediane a gatului se sistematizeaza in raport cu viscerele gatului intr-un grup de muschi
superficiali ce sunt legati prin insertii de osul hioid, si un grup profund, prevertebral, in relatii cu coloana
vertebrala.Grupul muschilor superficiali, dupa situatia lor fata de osul hioid, sunt impartiti in muschi suprahioidieni
si muschi infrahioidieni.
Regiune anterioara prezinta in plan profund muschii prevertebrati, in numar de 3, se gasesc situati pe partea
anterioara a gatului. Ei realizeaza flexia si rotatia coloanei cervicale.
III.Muschii spatelui si ai coloanei vertebrale - Din punctul de vedere al formei si a situatiei lor, muschii acestei
regiuni sunt de doua feluri: muschii superficiali care leaga membrul superior de coloana vertebrala, si muschi
profunzi, proprii ai coloanei vertebrale. Pentru o mai buna intelegere am organizat musculatura pe planuri.

21
Planul I Muschiul trapez- ocupa regiunea cefei si partea superioara a spatelui fiind alcatuit din fibre
superioare.mijlocii si inferioare. Actiune: Fibrele superioare ridica umarul si-l trage inauntru; actiune de rotatie; duce
scapula medial, inclina capul de partea respectiva si in acelasi timp ii imprima o miscare de rotatie ce duce fata de
partea opusa; fibrele mijlocii inclina coloana vertebrala de partea lor; fibrele inferioare contribuie la ridicarea
corpului in intregime (actiunea de catarare)..
Muschiul dorsal mare- cel mai lat muschi al corpului, cu o forma triunghiulara, este situat in partea postero-
inferioara a trunchiului Actiune: Cand punctul fix este pe coloana vertebrala, el actioneaza asupra humerusului,
coborand bratul ridicat;Cand punctul fix este pe humerus, ridica tora-cele si este inspirator. Acest muschi este mai
ingrosat la persoanele care sufera de afectiuni ce evolueaza cu tuse.
Planul II Este format din cinci muschi, care se suprapun in parte,in modul urmator: muschiul ridicator al scapulei si
romboidul, care depind de musculatura membrului superior, fiind muschi vertebro-scapulari; cei doi dintati
posteriori uniti printr-o aponevroza sunt muschii costali; muschiul splenius este un muschi al spatelui si apartine
sistemului spino-transversar.
Planul al III-lea al muschilor spatelui este format, de o parte si de alta, de un complex muscular numit muschiul
erector al coloanei vertebrale. Lui i se adauga muschiul spinal. in partea inferioara erectorul coloanei este nedivizat
si poarta numele de masa comuna. in regiunea lombara aceasta se imparte in doua coloane diferite, pe care le
putem considera muschi aparte. Acestia sunt iliocostalul si lungul santurilor vertebrale (longissimul).Muschii
componenti ai acestui plan leaga bazinul de torace si de coloana vertebrala, apoi segmentele coloanei vertebrale
intre ele si coloana cu craniul
Planul IV Este format din fascicule musculare care se intind de la procesul transvers al unei vertebre la un proces
spinos supraiacent, fiind din aceasta cauza considerate ca facand parte dintr-un complex muscular ce constituie
muschii transversospinali. Cele doua coloane musculare situate de o parte si de cealalta a coloanei vertebrale sunt
formate din unitati musculare din ce in ce mai scurte cu cat sunt asezate mai in profunzime, constituind in
ansamblu, un dispozitiv asemanator cu franghiile unui catarg, care actioneaza global asupra coloanei vertebrale, pe
care o fixeaza in extensie. Acestia sunt: m.semispinal,m.multifizi si m.rotatori.
Planul V Este planul cel mai profund, care acopera in parte scheletul osteo-fibros axial. Dupa insertii acesti muschi ii
grupam in: muschi interspinosi, intertransversari,suboccipitali, si coccigieni.
Muschii suboccipitali sunt in numar de sase, situati in partea cea mai profunda si superioara a cefei. Ei sunt marele si
micul drept posterior ai capului, oblicul superior si oblicul inferior ai capului, dreptul anterior al capului si dreptul
lateral al capului
IV.Muschii toracelui si abdominali:
1. Muschiul mare micul pectoral sunt de fapt doi muschi plati, situati pe partea anterioara a toracelui, de forma
triunghiulara, unul situat la suprafata, iar celalalt in profunzime. Realizeaza aductia, flexia bratului, coboara umarul
si participa la actul de inspiratie.
2. Muschiul diafragmul este un muschil lat care separa cavitatea toracica de cea abdominala. Contribuie la actul de
respiratie.
3. Muschii intercostali si supracostali sunt situati pe marginile coastelor si pe partea posterioara a acestora si
contribuie la actul de respiratie.
4. Muschiul oblic intern al abdomenului este situat pe partea laterala interna a abdomenului. Contribuie la actul de
respiratie, realizeaza rotatia coloanei vertebrale, participa la flexia bazinului pe torace si invers.
22
5. Muschiul marele dintat este situate pe partea laterala a toracelui si are forma asemanatoare unui fierastrau.
Participa la actul de inspiratie si trage omoplatul inainte.
6. Muschii drepti abdominali sunt muschi lati, lungi, situati pe de o parte si alta a liniei mediene a abdomenului, intre
torace si osul pubis. Ei realzeaza flexia bazinului pe torace si invers, participa la actul de expiratie.
V.Muschii umarului si membrelor superioare
1. Muschii umarului formeaza o masa musculara, care da reliefurile umarului si acopera articulatia
scapulohumerala. Muschiise dispun sub forma unui con cu baza la torace si varful la humerus. Ei sunt in numar de
sase: deltoidul, supraspinosul, infraspinosul, rotundul mare, rotundul mic si subscapularul. Muschiul deltoid are
forma triungiulara, fiind cel mai voluminos muschi al umarului care si da forma acestuia. Este alcatuit din 3
fascicole: anterior, mijlociu si posterior. Realizeaza abductia si extensia bratului.

23
2. Muschii bratului sunt asezati pe doua regiuni: regiunea anterioara cu muschii biceps brachial, coracobrahial si
brachial si regiunea posterioara cu muschiul triceps brachial.
-Muschiul biceps brachial este situat pe partea anterioara a osului humerus si prezinta doua capete: superior si
inferior. Realizeaza flexia antebratului pe brat, abductia si rotatia interna a bratului, rotatia externa a antebratului.
Muschiul coracobrahial situate medial fata de biceps si realizeaza adductia bratului.Muschiul brahial anterior, situat
sub biceps si care realizeaza flexia antebratului pe brat.
-Muschiul triceps bracial care ocupa partea posterioara a bratului si prezinta 3 capete: doua superioare, unul
inferior. El realizeaza extensia bratului si antebratului, abductia bratului, coboara bratul.
3. Muschii antebratului se impart in:
-muschii anteriori ai antebratului, care sunt situati pe partea anterioara a antebratului si sunt in numar de 8:
rotundul pronator, marele si micul palmar, cubitalul anterior, flexorul comun superficial al degetelor, flexorul
propriu al policelui, flexorul comun al degetelor, patratul pronator. Acestia realizeaza flexia antebratului si
degetelor.

24
- muschii posteriori ai antebratului care sunt situati pe partea posterioara a antebratului in numar de 8: extensorul
comun al degetelor, extensorul propriu al degetului mic, cubitalul posterior, anconeul, scurtul extensor al policelui,
lungul abductor al policeului, lungul extensor al policelui, extensorul propriu al indexului (aratatorului). Acestia
realizeaza extensia antebratului si degetelor.
- muschii externi ai antebratului sunt situati pe partile laterale ale antebratului si sunt in numar de 4: brahioradialul,
primul radial extern, al doilea radial extern, scurtul supinator. Acestia realizeaza flexia si extensia degetelor.

25
4. Muschii mainii reprezinta grupul miscarilor de finete si de precizie.
- muschii tenarieni sunt situati pe partea interna a palmei la baza degetului mare, in numar de 4: scurtul abductor al
policelui, scurtul flexor al policelui, opozantul policelui, aductorul policelui.
- muschii hipotenarieni sunt situati pe partea interna a palmei, dar pe latura opusa si sunt in numar de 4: -palmarul
cutanat, aductorul degetului mic, scurtul flexor al degetului mic, opozantul degetului mic.
- muschii bazei mijlocii sunt situati pe fata dorsala a mainii, dispusi pe doua santuri: superficial – muschi lombricali,
profund – situati printre spatiile oaselor metacarpiene. Realizeaza flexia si extensia falangelor.
VI.Muschii bazinului
- Grupul posterior cuprinde un numar de 10 muschi asezati pe suprafata exterioara a pelvisului.Acestia sunt: fesierul
mare, fesierul mijlociu, fesierul mic, tensor al fasciei lata, piriform,obturator intern, gemen superior ,gemen inferior,
patrat femural, obturator extern.

26
VII.Muschii membrelor inferioare

Ei sunt grupati in jurul femurului astfel incat acesta e complet invelit de mase musculare, ramanand accesibil pentru
palpare trohanterul mare.
1. Muschii coapsei:
Muschii coapsei se impart in trei grupe:
-grupul anterior cu muschii extensori (denumire conventionala dupa actiunea cvadricepsului asupra genunchiului): 1)
croitorul, 2) cvadricepsul;
-grupul medial cu adductorii;

27
- grupul posterior cu muschii flexori (dupa actiunea lor asupra genunchiului) sau muschii ischiocrurali: 1) muschiul
biceps femural, 2) muschiul semitendinos, 3) muschiul semimembranos
2. Muschii gambei:
- muschiul tibial anterior, muschi voluminos situat pe tibie, de forma triunghiulara
- muschiul extensor comun al degetelor, situat tot pe tibie
- muschiul flexor comun al degetelor: este situat pe tibie si ultimele 4 degete si falange de la picior
- muschiul flexorul lung al halucelui: este situat pe osul peroneu si pe regiunea plantara
- muschiul tibiar posterior: este situat in profunzime intre cei doi muschi amintiti anterior
- muschii peronieri: sunt situati pe partea laterala externa a gambei si ajung pana la oasele metatarsiene.
- muschii gemeni: se impart in muschii gemeni interni si externi, sunt situati pe partea posterioara a gambei, sunt
muschi voluminosi care dau forma gambei. Muschii gemeni se unesc in jos si formeaza cu muschiul solear,
tricepsul sural, care se continua cu tendonul lui Ahile (tendonul are o lungime de 5-6 cm). Tendonul se insereaza
pe osul calcaneu

28
3. Muschii piciorului sunt dispusi in patru regiuni:

- reginunea plantara dorsala, reprezentata de muschiul pediosul
- regiunea plantara interna, reprezentata de 3 muschi: aductorul halucelui, scurtul flexor al halucelui, abductorul
halucelui, situati pe oasele tarsiene si metatarsiene
- regiunea plantara mijlocie este reprezentata de 4 muschi: scurtul flexor, accesorul lungului flexor, lombricarii
piciorului, muschii interososi ai piciorului
- regiunea plantara externa este reprezentata de 3 muschi: aductorul degetului mic, scurtul flexor al degetului
mic, opozantul degetului mic
Tehnicile de baza ale masajului
1. NETEZIREA sau EFLEURAJUL

Este cel mai raspandit procedeu de masaj. Aceasta actioneaza direct asupra pielii avand urmatoarele efecte:
 Curata pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial;

 Imbunatateste functia glandelor sudoripare si sebacee;
 Mareste temperatura locala a pielii;
 Accelereaza circulatia sangelui si a limfei in vase;
 Influenteaza terminatiile periferice ale nervilor;
 Influenteaza sistemul nervos central.
Efectul cel mai important al netezirii este scurgerea mai puternica a limfei si a sangelui in vase.Prin neteziri
energice, circulatia sangelui si a limfei se intensifica. Acest lucru are o influenta majora asupra distribuirii sangelui in
portiunile masate si deci contribuie la inlaturarea manifestarilor de staza si edeme.
S-a constatat ca, prin netezire de la periferie spre centru, circulatia sangelui si a limfei se amelioreaza si in vasele
mai mari, nu numai in cele aflate imediat sub piele. In cursul masajului absorbtia lichidelor din tesutul celular
subcutanat se accelereaza cu 16-18%, si aceasta accelerare este direct proportionala cu durata netezirii.
Adresandu-se pielii, tesutului subcutanat si celui conjunctiv, executia acestei manevre cunoaste tehnici variate.
Specialistii masajului practica efleurajul executat simultan sau alternativ, cu o mana sau cu ambele maini, folosind
suprafata palmara sau dorsala a mainilor, cu degetele apropiate sau indepartate.
Miscarile descrise pot fi lungi sau scurte, in linie dreapta, serpuita, in zig-zag, dispuse transversal sau longitudinal, in
cerc, elipsoidal sau cu „priza in bratara”, alunecand sacadat sau neintrerupt, in functie de particularitatile
anatomice ale suprafetelor masate.
Pe suprafetele mici se recomanda efleurajul executat cu unu, doua, trei sau cu toate degetele ori numai cu fata
palmara a policelor. Segmentele cilindrice ale membrelor superioare si inferioare necesita netezirea executata in
bratara, cuprinzand regiunile masate intre degetul mare si degetele opozante, inaintand sacadat cu pasi mici,
dinspre extremitati.
Indicatii metodice generale:
a) directia mainii maseorului este determinata totdeauna de directia anatomica a vaselor limfatice, deoarece scopul
principal este de a realiza o mai buna scurgere a limfei;
b) netezirea nu se face prea rapid, ci ritmic, linistit, pentru ca limfa circula incet prin vase, se face fara intreruperi, in
asa fel incat sa ajunga pana la ganglionii limfatici cei mai apropiati;

29
c) presiunea mainii care face masajul trebuie sa creasca progresiv pe prima jumatate a segmentului masat si sa
scada apoi pe cea de-a doua jumatate;
d) mainile maseorului nu trebuie sa se lipeasca de portiunea masata, ci dimpotriva, sa alunece usor si liber;
e) orice masaj trebuie sa inceapa si sa se termine prin netezire, pentru a inlatura staza limfei si a contribui la
scurgerea produselor metabolice in vase;
f) in timpul unei sedinte de masaj nu trebuie in mod obligatoriu sa folosim toate felurile de neteziri. Fiecare
procedeu de masaj depinde de scopul urmarit, de configuratia portiunii de masat, cat si de timpul rezervat
masajului;
g) netezirea este de obicei considerata un masaj pregatitor in edeme si atunci cand partea masata a corpului este
foarte dureroasa. In acest caz, in primele zile masajul se reduce exclusiv la neteziri concentrice circulare;
h) in chirurgie si ortopedie, in traumatismele articulare, netezirile si frictiunile au un rol hotarator in masajul
pregatitor.
2. FRICTIUNEA
Este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj. Procedeele care alcatuiesc frictiunea se
deosebesc de netezire prin aceea ca pielea impreuna cu tesuturile profunde se frictioneaza in diverse pozitii. Ele se
efectueaza printr-o miscare de apasare si deplasare a tesuturilor moi pe planul osos, in limita elasticitatii proprii.
Frictiunile se executa cu o singura mana sau cu ambele maini, alternativ sau simultan, cu toata suprafata palmara
sau numai cu suprafata palmara a degetelor, cu pumnul inchis sau semiinchis, in spirala cu radacina palmei.
Frictiunile au ca efect intensificarea circulatiei locale si maresc absorbtia diferitelor produse patologice care se
acumuleaza in piele sau sub piele.
Frictiunea este procedeu de baza terapeutic in urmatoarele situatii:
 traumatisme articulare;
 traumatisme sportive;
 transsudate si exudate vechi;
 pentru restabilirea mobilitatii normale a pielii;
 mareste supletea si elasticitatea tesuturilor;
 dureri in nevrite si nevralgii.
Indicatii metodice generale:
a) in frictiune, directia mainii nu este determinata de directia vaselor limfatice, si poate fi executata si in sensul
contrar circulatiei sangelui si a limfei;
b) toate procedeele de frictiune se reduc la miscari rectilinii, in spirala sau circulare, la care participa in functie de
necesitati o parte dintre degete sau toate;
c) eficacitatea frictionarii articulatiilor se mareste daca frictiunea se face intr-o baie de apa fierbinte, asa cum o
recomanda specialistii in domeniul masajului;
d) frictiunile energice in punctele dureroase scad starea de hiperexcitabilitate a nervilor, accelereaza circulatia
locala si imbunatateste considerabil nutritia tesuturilor;
e) frictiunea este un excelent mijloc profilactic, deoarece impiedica formarea diverselor exudate in articulatii care
determina in portiunea afecata procese inflamatorii de lunga durata;
f) cu ajutorul frictiunilor, un maseur cu experienta incepe sa cunoasca modificarile patologice care se produc in
tesuturile profunde, mai ales in regiunea articulatiilor.
30
3. FRAMANTATUL sau PETRISAJUL

Se adreseaza tesuturilor musculare si tesuturilor grasoase. Consta din apucarea, ridicarea si stoarcerea tesuturilor
moi si presarea acestora pe plan osos dur. Aceasta stoarcere se efectueaza ritmic cu priza mica, medie sau adanca
intre police si cele patru degete de la maini.
Framantatul se poate executa in cuta sau in val. La nivelul spatelui se excuta de sus in jos sau invers, la nivelul
membrelor pe lungimea fibrei musculare. Prin framantat se actioneaza asupra calitatii fibrelor musculare, astfel
creste cantitatea de sange din muschi si se imbunatatesc schimburile nutritive. Framantatul fiind deci un procedeu
stimulator, poate avea efecte foarte bune si asupra muschilor obositi contribuind la inlaturarea rezidurilor
energetice din muschi si la o mai buna refacere a acestora dupa efort.
Procedeele secundare care deriva din acest procedeu sunt: rulatul, ciupiturile, pensarile, storsul (care se executa de
jos in sus).
4. PRESIUNILE si VIBRATIILE:
Presiunile sunt procedee care se aplica in masajul de intretinere sau in masajul sportiv, prin aplicarea palmelor pe
suprafata da masat unde se executa apasari cu mutarea palmelor din loc in loc (la spate de-a lungul coloanei
vertebrale in sus si in jos, pe membre apasari sub forma de bratara).
Se poate executa si cu pulpa degetelor usor pe anumite portiuni sau de-a lungul coloanei vertebrale. Executate
corect dau o senzatie placuta de usurinta in miscare, de caldura locala. Este mai putin folosit in masajul terpeutic.
Vibratiile constau in imprimarea unor miscari oscilatorii, ritmice asemanatoare unui tremurat continuu asupra
tesuturilor moi. Se poate executa manual cu fata palmara a degetelor sau mainii, miscarile fiind continue. Sunt cele
mai grele procedee de masaj, oboseala aparand la nivelul membrelor superioare si chiar la nivelul diafragmei.
Datorita faptului ca nu pot fi mentinute mult timp au aparut mijloace mecanice prin care vibrtaiile sunt ritmice,
uniforme si timp indelungat. Efectul este intodeauna de relaxare, de calmare. Vibratiile reduc sensibilitatea
nervoasa, produc o senzatie de incalzire, o destindere a intregului corp, o imbunatatire a capacitatii de efort. Ele
pot fi combinate cu netezirea, cu frictiunea.
Sunt utilizate des in masajul terapeutic pentru tratarea afectiunilor dureroase, pentru combaterea contractiilor
musculare si in tratarea incordarii psihice, dar si in masajul sportiv de relaxare si in masajul de intretinere.
5. TAPOTAMENTUL sau BATEREA
Este un procedeu care presupune:
- tocatul, cel mai des utilizat, se foloseste la masajul spatelui si membrelor inferioare. Palmele se freaca una de alta cu
multa mobilitate la nivelul articulatiei metacarpiene, mainile lovind fie cu marginea cubitala a acestora fie cu
degetele, perpendicular sau oblic.
- percutatul (ciocanitul) se executa cu ajutorul degetelor, acestea se indoaie, suprafata de masat va fi lovita cu pulpa
degetelor. Se recomanda in masajul cefei, al spatelui.
- plescaitul se executa cu palmele deschise, facute ventuza sau pumnul semiinchis. Loviturile se executa de la o
inaltime mica, alternativ sau simultan, cu o mana sau ambele.
Efectul formelor de tapotament este excitant. Contraindicat in masajul terapeutic, se foloseste in masajul de
intretinere sportiv. Prin formele de tapotament se produce o activare a circulatiei profunde, o incalzire locala si o
reactie limfatica.

31
Procedeele secundare sau ajutatoare sunt procedee care insotesc procedeele principale, deriva din ele sau pot fi
procedee de sine statatoare. Dintre acestea amintim:
- rulatul si cernutul, folosite in special la nivelul membrelor
- tractiuni si scuturaturi, folosite tot la nivelul membrelor
- storsul
- ciupiturile si pensarile
- rulatul spatelui
- alte manevre care deriva din procedeele principale.
Cernutul si rulatul se combina intre ele, completeaza framantatul si tapotamentu. Se executa la nivelul membrelor
sau a regiunilor acestora. In cazul cernutului, masa de tesuturi este dusa de jos in sus si lateral dintr-o palma in alta
cu degetele mainii usor indoite auzindu-se un sunet specific cernutului cu o sita. La rulat, palmele sunt asezate de o
parte si alta pe suprafata segmentelor. Manevrele se incep de la extremitatea acestora catre radacina. Se adreseaza
masei musculare dar si altor tesuturi moi: vase, tendoane, piele, nervi etc.
Tractiunile si scuturarile sunt manevre ajutatoare de masaj. Primele se efectueaza in axul lung al articulatiilor, iar
scuturarile constau din imprimarea unor usoare miscari oscilatorii, executate la sfarsitul procedeelor de masaj dupa
netezire.
Masajul pe regiuni
Masajul spatelui se poate executa in cazul masajului terapeutic sau de intretinere. Masajul terapeutic al spatelui se
executa numai la recomandarea medicului specialist. Ca procedee sefolosesc netezire, frictiunea, framantatul daca
este vorba de afectiuni ale muschilor, presiuni usoare si vibratii si combinatii intre acestea.. Pentru masajul spatelui
se vor executa procedee principale si secundare incepand cu netezirea din zona sacro-coccigiana inspre zona
umerilor si se va executa cu toata palma, marginea cubitala, podul palmei, cu pumnul inchis.

32
Netezirea poate fi simultana sau alternativa, in lungimea spoatelui apoi transversal. Se recomanda netezirea cu o
mana in jurul omoplatilor. Netezirea se adreseaza tesuturilor superficiale de la suprafata corpului.
Dupa netezire urmeaza frictiunea, la acest procedeu necontand sensul de executie. Conditia pentru a se realiza o
frictiune corecta este ca ea trebuie sa acopere tot spatele, iar intreruperea contactului cu pielea pacientului este
contraindicata, deci nu se va executa pe sarite. Se poate executa cu o mana sau cu ambele, cu toata palma, pulpa
degetetelor, marginea cubitala a mainilor, podul palmei. Frictiunea se adreseaza tesuturilor conjuctive si
musculaturii de suprafata.
Framantatul se incepe in zona cervicala alternativ, apoi zona muschiului trapez (umarul drept), se continua prin
coborarea pe aceeasi parte, apoi partea stanga si se urca la umarul stang). Se continua ca masajul simultan al
muschilor trapezi, apoi pe tot spatele se executa in val sau in cuta. Ca procedee secundare se vor folosi furnicuta,
ciupituri si pensari. Framantatul se adreseaza marilor mase musculare si tesuturilor groase.
Presiunile se executa din aproape in aproape cu toata palma, cu palmele asezate una peste alta peste alta la
persoanele mai robuste, cu pulpa degetelor de-o parte si alta a coloanei vertebrale.
Vibratiile se executa cu varful degetelor sau cu toata palma pe tot spatele.
Tapotamentul cuprinde 3 procedee: tocatul, care se executa cu marginea cubitala a mainilor sub diferite unghiuri,
plescaitul cu pulpa degetlor care cad liber de la distanta mica, batatoritul cu palma deschisa sau in cupa. Se executa
simultan sau alternativ. Tapotamentul este cel mai dur procedeu de masaj, se adreseaza musculaturii mari si
tesuturilor grasoase.
Netezirea finala, de linistire, se executa cu o mana pe fiecare parte a spatelui, cu eliberarea energiei statice, cu
iesire pe fiecare mana.
Masajul membrelor inferioare se poate executa in cazul masajului terapeutic la recomandarea si indicatia
medicului specialist sau de intretinere cu o durata de 15-20 minute. Masajul de intretinere al membrelor inferioare
se executa atat pe partea posterioara cat si anterioara a acestuia, fie din pozitia culcat dorsal si ventral, fie numai
din pozitia culcat si cu membrele inferioare indoite din articulatia genunchiului. Procedeele de masaj indicate
pentru membrele inferioare sunt netezirea sub forma de bratara sau prinderea sub forma de cerc sau netezirea
alternativa cu ambele maini. Miscarea de revenire in jos va fi usoara sub forma de atingere.
Frictiunea se va executa cu varful degetelor, podul palmei sau mana deschisa. Se insista mai mult pe coapsa si mai
putin pe gamba, cu o mana sau ambele unde acestea descriu diferite forme, linii, zig-zaguri, cercuri etc.
Framantatul se recomanda sa se inceapa de la articulatia coxo-femurala cu framantaul muschilor coapsei pe

lungimea fibrelor musculare, pe partea anterioara muchiul cvadrices, posterior muschii ischiogambieri, iar lateral
muschii aductori interni si tensorul fascieilateral extern. Se framanta apoi muschii gemeni de la gamba si tendonul
lui ahile. Ca procedee secundare se recomanda ciupituri,
pensari storsul care se executa de jos in sus. Se mai poate executa rulatul coapsei sau al gambei, combinat cu
cernut.
Se vor executa apoi presiuni si vibratii, fie sub forma de cerc a segmentelor, fie cu asezarea palmelor lateral si
mutarea lor de-a lungul segmentelor de jos in sus, miscarile fiind uniforme si continue.
Dintre procedeele de tapotament se recomanda plescaitul, batatoritul si mai putin tocatul. A nu se bate pe sau in in
spatele articulatiilor pentru a nu slabi ligamentele articulare.
Urmeaza netezirea de incheiere. Se recomanda tractiunea si scuturarea membrului inferior in plan axial.
33
Fiecare membru inferior se maseaza separat. Zona cu varice pronuntata se maseaza separat. Zona cu varice
pronuntata nu se maseaza. Masajul terapeutic se executa in functie de diagnostic si la indicatia medicului specialist
fie pe segmente, fie pe intreg membrul inferior.
Procedeele folosite sunt formele de netezire, frictiunea, framantatul. Se mai pot executa presiuni usoare si vibratii
si asocieri intre aceste procedee. Durata este de 5-7-10 minute.
Masajul abdominal se poate executa in cadrul masajului de intretinere sau terapaeutic. Masajul de intretinere al
zonei adbominale dureaza aproximativ 15 minute, plasamentul terapeutului fiind pe partea dreapta a pacientului.
Se va incepe cu netezirea circulara de la dreapta la stanga, fie cu o mana, fie cu ambele. Se pot executa neteziri cu
palmele dinspre interior spre exterior.
Frictiunea se executa cu varful degetelor sau fata palmara a mainilor, cu o mana sau ambele.
Framantatul este un procedeu de baza, se framanta plica abdominala si partile laterale ale abdomenului, in cuta
sau in val, cu procedeele secundare adecvate ca ciupituri si pensari. Urmeaza un rulat si cernut usor al zonei
abdominale. Se recomanda miscarea colonului, care este o netezire ascendenta pe zona colonului ascendent, apoi
o miscare transversala pe zona colonului transvers si o miscare descendenta pe zona colonului descendent si chiar
pe zona colonului sigmoid si de evacuare. Aceasta miscare se poate repeta de mai multe ori.
Se executa apoi vibratia cu varful degetelor sau fata palmara a mainilor urmata de netezirea de incheirere a zonei
abdominale. La sfarsit se recomanda miscari de respiratie toracica si adbominala.
Masajul are o durata de 5-7-10 minute. Se executa superficial si in profunzime si in functie de diagnostic, este
localizat pe anumite organe. Se incepe cu netezirea superficiala circualara, cu o mana sau ambele, urmata de o
frictiune superficiala cu varful degetelor si fata palmara. Ea poate deveni mai profunda in functie de elasticitatea
tesutului pacientului si se continua cu miscari de vibratii superficiale si profunde fara a provoca dureri si disconfort.
In caz contrar masajul va fi oprit imediat. Se poate executa si miscarea colonului pe traseul indicat inainte, la fel si
combinatii intre procedee.
Masajul membrelor superioare se poate executa in cadrul masajului de intretinere sau terapeutic. Pozitia
pacientului va fi culcat dorsal sau asezat pe scaun cu membrul superior sprijinit pe masa. Netezirea se incepe de la
varful degetelor catre articulatia umarului cu presiune atat pe fata anterioara cat si pe fata posterioara. Se prefera
netezirea in cerc sub forma de bratara.
Frictiunea se executa cu o mana, cu varful degetelor, podul palmei, pumnul inchis, fata palmara a mainii. Se executa
de-a lungul tendoanelor si in jurul articulatiilor. Se recomanda frictiunea cu varful degetelor executate liniar cu o
miscare de dute-vino.
Framantatul se executa preferabil de la umar catre degete, cu o mana sau ambele. Se framanta muschiul umarului:
deltoidul, muschii bratului: bicepsul si tricepsul branhial, muschii antebratului: flexorii si extensorii acestora, si
muschii mainii: tenarieni si hipotenarieni. Ca procedee secundare se recomanda ciupituri si pensari si se executa un
rulat si cernut al intregului membru superior.
Urmeaza apoi presiuni si vibratii fie cu o mana, fie cu ambele, prinderea se face in bratat sau in cerc, fie se apasa
lateral. In cazul vibratiilor mainile si plimba de sus in jos si invers de-a lungul segmetelor.
Dintre formele de tapotament se recomanda plescaitul si batatoritul. Nu se bate pe articulatii. In final se executa
netezirea de incheiere, care poate fi urmata de o tractiune in plan axial.
Masajul terapeutic se poate face segmentar sau pe intreg membrul superior. Procedeele folosite vor fi netezirea,
frictiunea, framantatul, presiuni usoare si vibratii.

34
Masajul capului si al cefei se executa in cadrul masajului terapeutic , dar se executa si in scop de relaxare. Pentru
ambele tipuri de masaj se recomanda ca pacientul sa fie asezat, iar terapeutul situat in spatele acestuia. Se incepe
cu netezirea din zona capului catre umeri, care se vor imbarca cu presiunea palmelor iar in sus va fi o atingere
usoara. Aceasta netezire se executa cu fata palmara a degetelor si a mainilor alternativ sau simultan.
Urmeaza frictiunea zonei cervicale (C1-C7) cu varful degetelor sau podulpalmei, contiunati apoi pe zona umerior
(D1-D3) sub forma de linii, hasurari, zig-zaguri, cercuri.
Se trece la framantat cu mainile suprapuse adanc in zona cervicala, se framanta apoi laterala (muschiul
sternocleidomastoidian), apoi muschiul trapez si deltoidul. Aici se executa un framantat cu rulare din fata inspre
spate. Procedee secundare folosite vor fi ciupiturile in zona cervicala si in zona umerilor urmand presiunile cu
palmele pe umeri.
Se executa vibratii cu varful degetelor sau podul palmei in zona C1- C7, ea coborand pe umeri apoi pe zona toracala
inalta.
Ca forme de tapotament se recomanda precutatul, tocatul pe umeri, plescaitul, batatoritul. Netezirea finala se
incepe de la craniu spre zona umerilor, simultan sau alternativ iar la sfarsit se prinde zona cervicala intre police si
celelalte patru degete cu cealalta mana pe craniu si se executa miscari pasive usoare de roatie, aplecare stanga-
drepata, rasucire, flaxii si extensii, elongatii.
Masajul terapeutic al segmentelor si coloanei vertebrale cervicale si lombare se termina obligatoriu cu miscari
pasive (mobilizare) executate de terapeut pentru articulatiile implicate. Tot la masajul terapeutic se vor folosi
creme speciale care vor avea si rol terapeutic.

35
MODUL REFLEXOTERAPIE
CUPRINS
I. Elemente introductive - descrierea sistemului circulator, anatomia piciorului, reflexodiagnostic, reflexoterapia,

reflexoprofilaxia
II. Cazele depunerilor toxice. Masajul reflexoterapeutic. Autosugestia
III. Aparatul respirator, aparatul cardiovascular, sistemul limfatic. Generalitati
IV. Aparatul digestiv. Generalitati
V. Aparatul renal. Generalitati
VI. Aparatul endocrin. Generalitati
VII. Aparatul osteo-musculo-articular (locomotor). Generalitati
VIII. Organele de simt. Aparatul reproducator. Generalitati
IX. Sangele si organele hematoformatoare

36
I - Elemente introductive
Reflexodiagnostic, reflexoterapie, reflexoprofilaxie. Descrierea sistemului circulator.

Anatomia piciorului
Reflexologia este o tehnica speciala de masaj ce se bazeaza pe manevrarea unor zone reflexogene ale
organismului, situate pe suprafata corpului, in general la mare distanta de organul pe care il reprezinta. Zonele
reflexogene de baza sunt talpile, fetele-interne, externe si dorsale ale piciorului, si mainile, dar exista si zone
reflexogene la nivelul urechilor si coloanei vertebrale.
Originile acestei terapii se pierd in negura timpului. Cu peste 4000 de ani in urma, in Egiptul antic, se practicau
tehnici de vindecare prin reflexoterapie. In secolul IV (I.C.), chinezii utilizau o combinatie intre reflexoterapie si
acupuntura, India aplicand si ea tehnici asemanatoare. Metoda a fost reinventata multi ani mai tarziu, in 1917, de
catre dr William Fitzgerald, care, impreuna cu dr E. Bowers, publica o carte denumita "Terapia zonala", ce contine
recomandari de tratament pentru o serie de afectiuni (ginecologice, endocrinologie, ORL etc).
Fundamentare teoretica
Reflexul are o definitie diferita in medicina fata de intelesul aplicat in reflexologie. Astfel, daca pentru prima
termenul desemneaza mecanismele prin care sistemul nervos raspunde la un excitant, in reflexologie termenul
desemneaza o "reflectare", o "proiectie" sau mai bine zis o "mica proiectie" a diferitelor parti ale organismului pe
anumite zone cutanate ale corpului, dintre care cea mai importanta este piciorul. La fel de importante pentru
reflexologie sunt si lobul urechii si coloana vertebrala.
Se aduc diferite argumente in favoarea acestei tehnici. Unele tin seama de conceptele medicinei traditionale
orientale. Acestea definesc sanatatea ca pe o circulatie armonioasa a energiei (vitale si cosmice) in organism, iar
boala ca pe o perturbare, o blocare a acestei circulatii (din diverse motive: factor mecanici, virotici, psihici,
intoxicatii etc). De fapt, picioarele si palmele sunt considerate ca avand proiectate imaginea intregului corp.
Actionand asupra zonei reflectate in talpa de catre un anumit organ, actionam de fapt de la distanta asupra acelui
organ, favorizand circulatia optima a energiei.
O alta explicatie "materiala" privind reflexologia, considera ca tulburarile ce pot interveni in functionarea
unor organe se pot manifesta si sub forma aglomerarii in punctele sau zonele reflexogene corespunzatoare, a unor
"cristale toxice". Masarea, apasarea, frictionarea acestor zone, determina fisurarea "cristalelor", facilitand dispersia
in circuit si eliminarea rapida.

37
Am putea intelege reflexologia din diferite aspecte:
1. Aspectul anatomo-biomecanic: rezistenta cea mai mare a circulatiei de intoarcere este situata la nivelul
piciorului, mai ales cand are de invins forta gravitationala. La acest nivel se pot produce blocaje accentuate care pot
induce o serie de suferinte la diferite nivele. Facilitand circulatia prin masarea talpilor, obtinem rezultate favorabile.
2. Conceptul neurologic: relatia directa anatomo-functionala dintre diferite organe si sistemul nervos este o
realitate evidenta. La nivelul coloanei vertebrale, locul de pornire a celor 31 de perechi de nervi spinali, se pot
urmari traiectele lor precise ce duc la fiecare organ. De aceea, nu numai in reflexoterapie, ci si in masajul clasic,
presopunctura sau chiropractica, manevrele ce se executa pe zona spatelui sunt foarte importante. Desigur ca in
reflexologia traditionala domina punctul de vedere "ezoteric". Coloana adaposteste "roti" sau puncte energetice de
baza, "chakre", inclusiv cea continand energie primara "kundalini" - ce e situat la baza coloanei. Actionand asupra
lor, inclusiv prin masaj reflex, putem debloca si armoniza energia.
3. Conceptul sistemic: ne-am obisnuit sa enuntam ca organismul este un tot unitar. Este si firesc, deoarece
fara multiplele conexiuni intre organe, tesuturi si celule, nu ar fi posibila viata. Stiinta a descoperit multe dintre
aceste legaturi, mai ales pe cele directe, evidentiate din punct de vedere anatomic si hormonal, dar poate mai sunt
si altele pe care inca nu le putem depista cu tehnicile actuale, dar au fost evidentiate empiric, asa cum este cazul in
presopunctura, acupunctura sau reflexologie. De asemenea, pielea incepe sa fie privita ca un organ psihosomatic
complex, ca si sistemul nervos luand din nastere din aceeasi foita germinativa, lucru ce ar explica o serie de legaturi
preferentiale intre anumite zone ale sistemului nervos si piele.
Relfexologia este compusa din:
1. Reflexodiagnostic
2. Reflexoterapie
3. Reflexoprofilaxie
1.Reflexodiagnosticul consta in repararea punctelor sensibile sau dureroase dintre zonele reflexogene.
Prin reflexodiagnostic, se poate descoperi o suferinta morfo-functionala a organului corespondent, frictionand zona
reflexogena, zona foarte bogata in terminatii nervoase si vasculare. In caz de suferinte sau dereglari, punctele
reflexe devin sensibile, respectiv dureroase la palpare, fiind sesizate deopotriva de pacient si de diagnostician.
Durerea este direct proportionala cu gravitatea si vechimea afectiunii organului corespondent. Atentie! Este
necesara o examinare atenta, deoarece unele puncte reflexe pot fi dureroase si datorita unor afectiuni locale in
zonele de testare (bataturi, tumori, traumatisme, malformatii, afectiuni dermatologice).
Pentru diagnosticare se vor folosi proiectiile din talpi, in timp ce se discuta in permanenta cu pacientul. Se va evita
diagnosticarea din palme, din cauza ca este o procedura mai greoaie si mai putin precisa, palmele fiind supuse la
activitati zilnice care le scad sensibilitatea.
Atentie! Unele persoane pot acuza dureri la palpare in toata zona plantara, acestea fiind de obicei hipersensibile. In
acest caz, mai intai este necesara frictionarea talpilor pe toata suprafata pana cand acestea devin calde, dupa care,
cu apasari usoare, se cauta punctele reflexe. In alte cazuri, e posibil ca pacientul sa nu reactioneze la palparea
zonelor reflexe, situatie in care se poate produce o eroare de diagnostic. O metoda de a rezolva aceasta problema
este abordarea mai profunda si mai in forta a zonei reflexe.
2.Reflexoterapia este componenta a reflexologiei care se ocupa cu tratamentul prin masaj al punctelor reflexe
diagnosticate ca fiind sensibile. Masajul se practica cu varful policelui sau cu articulatiile interfalangiene, intr-o
ordine care tine seama de ecoul biologic al fiecarui organ reprezentat si fara obiecte intermediare. In timpul
executarii masajului, punctele reflexe trebuie controlate in permanenta, pentru a nu se traumatiza zonele
invecinate si pentru a evalua deblocarea "cristalelor", deoarece afectiunile organelor se manifesta si prin
aglomerarile in punctele reflexe corespunzatoare a unor "cristale toxice".

38
Buna circulatie a sangelui este vitala pentru fiecare organ sau zona din organism, deoarece transporta material
nutritiv si plastic, hormoni, anticorpi, oxigen, deseuri metabolice si alte substante neindentificate inca. Cu cat
circulatia sanguina e mai anevoioasa, cu atat mai greu va avea loc vindecarea. Perturbarea circulatiei in zonele
reflexe face ca suferinta organului sa avanseze. Prin masaj se faciliteaza circulatia sanguina impunand accelerarea
transportului toxinelor spre organele de eliminare sau de detoxifiere. Masarea zonelor reflexogene afectate, pe
parcursul mai multor sedinte, implica fisurarea "cristalelor toxice", depuneri pe care circulatia sanguina le va trimite
prin fluxul sanguin spre organele de eliminare, imbunatatind astfel starea de sanatate.
3.Reflexoprofilaxia difera de reflexoterapie prin faptul ca se adreseaza persoanelor relativ sanatoase, si presupune
masarea tuturor punctelor reflexogene.
Anatomia sistemului circulator
Sistemul circulator este alcatuit din doua sisteme reprezentate de:

1. Sistemul vaselor sanguine;
2. Sistemul vaselor limfatice.
1.Sistemul vaselor sanguine este la randul sau alcatuit din:

• Artere – vase ce pleaca de la nivelul cordului si se ramifica pe traiectul lor la fel ca ramurile unui copac, devenind
din ce in ce mai mici, alcatuind arborele arterial ce indeplineste functia de transport la nivel de tesut.
• Capilare – vase sanguine de mici dimensiuni ce formeaza o retea la nivelul careia au loc schimburile dintre
tesuturi si sange.
• Vene – vase care au ca rol transportarea sangelui catre inima.

39
Arterele
Sunt vasele eferente de la nivelul cordului, adica toate vasele ce pleaca de la acest nivel. Au forma tubulara,
asemenea unor conducte, si pe traiectul lor se bifurca si se subtiaza totodata, toata circulatia arteriala avand aspect
arborescent. Sunt clasificate in functie de marime in: artere de mari dimenisuni sau arterele elastice (aorta,
ramurile sale mari, subclaviculara, carotida comuna, artera iliaca si arterele pulmonare), artere medii (care
realizeaza vascularizatia viscerelor) si artere de mici dimensiuni.

40
Capilarele
Sunt formatiuni tubulare cu dimensiuni foarte mici, cu un diametru de aproximativ 4-14 um si cu o lungime mai
mica de 1 mm. Sunt alcatuite in cea mai mare parte din endoteliu, iar la nivelul membranei bazale se pot identifica
numeroase pericite sau celule Rouget. La nivelul locului de emergenta din capilarul preferential se gaseste
sfincterul precapilar, relaxarea unuia determinand contractia celuilalt.
Capilarele pot fi impartite astfel:

• Capilare de tip I sau continui sunt repartizate in special la nivelul regiunilor cu schimburi reduse, pe la nivelul
peretelui acestora putand sa treaca numai molecule mici si gazele.
• Capilarele tip bariera, localizate la nivelul timusului si tesutului nervos.
• Capilarele de tip II sau fenestrate ce sunt repartizate in special la nivelul regiunilor cu schimburi mai intense
precum intestinul, pancreasul, glandele endocrine.
• Capilarele de tip III sau sinusoide se pot identifica la nivelul ficatului, a maduvei hematogene, limfoganglionilor,
dar si a splinei, fiind vase cu traiect sinuos ce prezinta un endoteliu discontinuu.
Structurile de tip glomus pot fi identificate la nivelul extermitatilor precum varful degetelor, la nivelul urechilor, la
nivelul lor vena fiind situata in continuarea arterei, membrana limitanta elastica interna disparand.
Venula postcapilara are un diametru cuprins intre 10 si 100 um si prezinta numeroase pericite si colecteaza la nivelul
venulei colectoare, ce dreneaza la randul ei la nivelul venei musculare.
Venele
Sunt formatiuni tubulare, vase de capacitanta si pot fi de asemenea clasificate in vene mari (vena cava superioara,
vena cava inferioara, venele pulmonare), vene medii si mici (vena jugulara externa, interna), venule.

41
2. Sistemul limfatic este alcatuit din:

Capilare care colecteaza limfa de la diferite organe si tesuturi;
Vasele care colecteaza si conduc limfa de la nivelul capilarelor la nivelul venelor gatului si anume: la nivelul intalnirii
dintre vena jugulara interna stanga si subclaviculara stanga pentru ductul toracic si la intalnirea dintre vena jugulara
interna dreapta si subclaviculara dreapta pentru ductul limfatic drept;
Organe limfoide si noduli (ganglioni) limfatici care sunt localizati pe traiectul vaselor colectoare si au drept scop
filtrarea limfei si imbogatirea ei cu limfocite.
Vasele limfatice
Vasele limfatice sunt extrem de fragile, straturile lor fiind uneori translucide. Ele sunt intrerupte din loc in loc de
portiuni ingustate, traiectul lor avand aspect nodular. Acest aspect este determinat de prezenta valvelor, in mod
similar venelor. In ceea ce priveste structura parietala, aceasta este similara venelor (intima, medie, adventice)
pentru vasele limfatice mari.

42

43
Proprietatile fiziologice ale vaselor sanguine sunt reprezentate de elasticitate si contractilitate.
Elasticitatea se defineste ca fiind capacitatea vaselor de a se destinde si de a reveni ulterior la forma initiala, in
functie de variatiile de volum si presiune. Prin capacitatea de a se destinde, arterele amortizeaza pulsul cardiac si
cresc totodata randamentul inimii, dar si uniformizeaza fluxul sanguin, dintr-unul sacadat intr-unul continuu.
Contractilitatea se defineste ca fiind capacitatea fibrelor musculare de la nivelul arterelor medii si de la nivelul
venelor de a se contracta sau relaxa sub actiunea unor factori nervosi sau umorali. Acest fenomen poarta
denumirea de vasomotricitate, prin vasoconstrictie sau vasodilatatie realizandu-se cresterea sau scaderea tonusului
vascular. De exemplu, daca apare vasodilatatia la nivelul unei arteriole, la nivelul teritoriului respectiv creste fluxul
sanguin, insa pe plan general are loc o scadere a presiunii arteriale datorita directionarii unei cantitati de sange mai
mare in teritoriul respectiv. Vasoconstrictia unei arteriole va determina ischemie in teritoriul corespunzator, iar pe
plan general va determina cresterea tensiunii arteriale.
Fiziologia sistemului circulator
Circulatia arteriala
Arterele indeplinesc doua functii majore si anume:
1. Functia de rezervor amortizor de contractie cardiaca;
2. Functia de canale conductoare ce realizeaza pomparea sangelui de la nivelul cordului la periferie pentru a
transporta oxigen si substante nutritive la tesuturi.
Sangele circula la nivel arterial sub o presiune ce poarta denumirea de presiune arteriala. Datorita distensibilitatii
arterelor, contractia ritmica a cordului este pulsatila si fluctuanta deoarece presiunea din timpul sistolei este mai
mare decat cea din timpul diastolei. Arteriolele reprezinta rezistenta vasculara periferica si determina scaderea cu
50% a presiunii sanguine.
44
Circulatia venoasa
Venele prezinta pereti subtiri care sunt capabili sa-si modifice forma in functie de volumul de sange circulant.
Volumul de sange este direct proportional cu presiunea venoasa. Cand presiune venoasa este scazuta, volumul de
sange din interiorul lor este scazut, acestea colabandu-se. Pe masura ce presiunea venoasa creste, peretii venelor
se expandeaza la fel ca peretii unui balon.
Intoarcerea venoasa necesita o pompa, ca in cazul inimii, care sa faciliteze intoarcerea sangelui de la nivel periferic
la nivelul inimii. Principala pompa este reprezentata de musculatura picioarelor, repsonsabila de cea mai mare
parte a intoarcerii venoase. La nivelul piciorului se regaseste o retea venoasa care functioneaza tot ca o pompa,
avand un rol secundar, dupa cea anterior mentionata. Cu fiecare pas facut, piciorul si muschii gambei se contracta
si pompeaza sangele prin sistemul venos impotriva gravitatiei, spre partea dreapta a inimii, care contine sange
venos.
Pentru realizarea unui flux unidirectional la nivelul sistemului venos sunt necesare valve integre. Functionarea
corespunzatoare a valvelor este necesara si pentru realizarea unei intoarceri venoase normale. Valvele de la nivelul
sistemului venos functioneaza asemanator treptelor unei scari, sustinand coloana de sange pana cand aceasta
ajunge la nivelul camerelor drepte ale inimii.
Prin intermediul sangelui venos sunt transportati metaboliti de la nivel tisular si sange incarcat cu dioxid de carbon
catre camerele drepte ale cordului, initial la nivelul atriului drept prin intermediul venelor cave superioara,
respectiv inferioara. Din atriul drept sangele venos ajunge la nivelul ventriculului drept si de aici in artera
pulmonara care il transporta la nivelul plamanilor, unde dioxidul de carbon este eliminat pe cale respiratorie si este
inlocuit cu oxigen, sangele oxigenat intorcandu-se prin intermediul celor patru vene pulmonare la nivelul atriului
stang, ventriculului stang si ulterior la nivelul aortei, ce face parte din circultia arteriala.

45
Circulatia limfatica
Realizeaza drenajul lichidului interstitial, regland presiunea interstitiala si recuperand totodata proteinele,
mentinand astfel o concentratie scazuta in interstitiu a proteinelor. Functia principala a sistemului limfatic este de a
readuce in circulatie excesul de lichid interstitial si de a transporta particulele de mari dimensiuni din interstitiu in
sange.
In ceea ce priveste sistemul limfatic de la nivel intestinal, la acest nivel capilarele limfatice joaca un rol esential in
absorbtia nutrimentelor, in special a lipidelor. De fapt, cele doua functii principale, si anume drenarea lichidului
interstitial si recuperarea proteinelor, se intrepatrund, o presiune oncotica scazuta in intestitiu limitand fluidul in
exces filtrat prin intermediul capilarelor sanguine care ar trebui sa ajunga tot la nivelul circulatiei sanguine prin
sistemul limfatic.

46
Anatomia piciorului
Piciorul reprezinta baza flexibila si elastica prin care corpul isi pastreaza pozitia verticala in timpul miscarii. In timpul
mersului, aceasta se alungeste, in medie, cu 6,6 mm. Flexibilitatea sa este datorata anatomiei complicate a celor 28
de oase ale sale. Ea poate sa se adapteze diferitelor suprafete si sa absoarba socurile. Planta piciorului este
strabatuta de numeroase terminatii nervoase.
Structura osoasa a piciorului:
 maleola externa a fibulei (peroneului)

 maleola interna a tibiei
 talusul (astragalul), care formeaza partea superioara a gleznei si se articuleaza cu calcaneul, scafoidul si
fibula
 scafoidul, numit si „os navicular”, din cauza formei sale
 calcaneul, care are forma „de melc” si formeaza calcaiul, suporta o mare parte a fortelor mecanice care se
exercita asupra labei piciorului in timpul mersului. El este mobil in cele trei planuri ale spatiului.
 tarsul, care formeaza calcaiul si glezna, este constituit la randul sau din sapte oase dispuse pe doua randuri
(calcaneul, astragalul, scafoidul, cuboidul si trei cuneiforme), iar oasele anterioare ale tarsului se articuleaza cu
oasele metatrsiene.
 metatarsul, care reprezinta arcada plantara, este format din cinci oase lungi aflate intre tars si primele
falange ale degetelor.
 falangele, in numar de trei pentru fiecare deget, cu exceptia halucelui (degetului mare) care are decat doua.
La extremitatea fiecarei falange se insereaza ligamentele.
Muschii piciorului:
Pe langa cei douazeci de muschi si 107 tendoane, mobilitatea piciorului depinde de numerosi muschi legati de
gamba si de laba piciorului.

47
Muschii fetei posterioare a piciorului sunt situati in partea posterioara a gambei si actioneaza in principal asupra
extensiei labei piciorului in timpul alergarii sau al mersului. Acestia sunt:
 muschii gemeni (intern si extern) si muschiul solear, care formeaza muschiul triceps al gambei. Acestia se
termina la nivelul calcaneului, prin tendonul lui Ahile, care transmite forta de contractie a muschilor gambei catre
laba piciorului. Ei asigura ridicarea calcaiului si flexia plantara.
 muschii peronieri laterali, adica muschiul lung si muschiul scurt.
 muschiul tibial posterior, care joaca un rol in flexia plantara si stabilitatea labei piciorului.
 muschiul flexor lung comun ale degetelor care asigura flexiunea degetelor spre interior.
 muschiul flexor lung al halucelui, pentru flexia degetului cu acelasi nume spre talpa piciorului.
Muschii fetei anterioare actioneaza asupra flexiei dorsale a labei piciorului pe gamba (de la varful degetelor spre
genunchi) si asupra extensiei degetelor, pentru ca acestea sa nu se frece de sol in timpul mersului. Acestia sunt:
 muschiul extensor comun al degetelor
 muschiul extensor al halucelui
 muschiul gambier anterior
 muschiul peronier anterior
 muschiul tibial anterior
48
In functie de pozitia lor pe osul labei piciorului, anumiti muschi intervin in alte miscari ale acestuia: rotirea interna
(aductia) sau externa (abductia), sprijinirea excesiva pe partea interioara a plantei piciorului (pronatia), sprijinirea
excesiva pe partea exterioara a plantei piciorului (supinatia).
Principala actiune a muschilor plantari superficiali este aceea de a mentine planta piciorului in forma de bolta si de
a o stabiliza in timpul miscarilor sale.
Muschiul patrat plantar al lui Sylvius (dupa numele lui Jacobus Sylvius, anatomist francez) este un muschi scurt,
accesoriu al muschiului flexor lung comun al degetelor, situat in partea posterioara a plantei. El participa la flexia
ultimelor patru degete, in special la realizarea presiunii finale a plantei piciorului in timpul mersului.
II.Cauzele depunerilor toxice. Masajul propriu-zis. Autosugestia. Sistemul nervos
Cauzele depunerilor toxice
Factorii care determina, intretin si agraveaza depunerile toxice in zonele reflexe sunt numerosi si depind de
specificul biologic al fiecarui individ, toxinele fiind principala cauza a imbolnavirilor curente, iar in mediu, hrana si
celalalte elemente indispensabile vietii fiind furnizorul acestora. Astfel, toxinele localizate in ficat produc hepatita,
in pancreas - diabet, in rinichi - nefrita, in piele - dermatite, in articulatii - artrite etc.
Factorii semnificativi ai depunerilor toxice:
 modul de viata definit prin alimentatie, starea psihica si starea mentala

 circulatia sanguina insuficienta intr-un anumit organ sau segment de corp; bolile care genereaza sau sunt
generate de perturbari ale circulatiei sanguine ocupa astazi unul din primele locuri in lume printre afectiunile grave;
de fapt, in orice boala se poate constata prezenta unor toxine specifice in fluxul sanguin, toxine ce intretin cauze
reale ce au produs-o
 bataturile de la maini sau picioare conduc la staza circulatorie zonala
 fracturile prost consolidate, si/sau calusul vicios la maini, picioare sau coloana, antreneaza presiuni
anormale pe vase si nervi, determinand perturbarea circulatiei zonale, ceea ce in timp va afecta organele respective
prin insuficienta circulatorie sau nervoasa

49
Beneficiarii reflexologiei
Profilactic, pot beneficia de aceasta metoda toti cei care vor sa se protejeze de imbolnaviri, dorind sa-si mentina o
stare energetica buna.
Ca tratament, reflexoterapia se poate utiliza pentru afectiunile morfologice si functionale. Practica curenta a
dovedit eficienta reflexoterapiei indeosebi prin masaj plantar, vindecarea depinzand de capacitatea fiecarui individ
de a elimina toxinele provenite din alimente sau din medicamente. Oricine poate apela la reflexoterapie in cazul in
care intentioneaza sa-si ajute organismul pentru mentinerea unei bune stari de sanatate.
Reactii posibile la tratament
Stimularea organelor de eliminare si detoxifiere prin reflexoterapie, implica accelerarea circulatiei libere in corp a
toxinelor provocand stari de ameteala, greata, somnolenta, cefalee, neliniste si/sau stare de disconfort generala.
Daca punctele reflexe sunt solicitate intens prin masaj, pot aparea urmatoarele reactii pasagere:
 Cresterea in volum a varicelor deja existente
 Inflamatii articulare datorate stazelor limfatice
 Deschiderea ulcerelor varicoase la nivelul gambelor cu tulburari circulatorii cronice
 Aparitia unor pete albastrui cand este prezent un deficit de asimilare al calciului
 Dureri vii in organele corespondente, datorate cresterii rapide a volumului de sange la nivelul acestora
 Febra, in cazul existentei unei infectii latente sau dupa stimularea formatiunilor limfatice
Aceste reactii atesta partial raspunsul organismului si nu reprezinta contraindicatii in aplicarea masajului
reflexologen, ci impun doar reglarea intensitatii si a duratei acestuia, pana la confirmarea adaptarii la tratament
prin disparitia tulburarilor.
Masajul propiu-zis
Tehnica are la baza diferite manevre (apasari, frictiuni, neteziri) executate cu varful policelui, fata palmara sau cu
articulatiile interfalangiene. Aceasta este tehnica de baza cand ne referim la picior, masarea altor zone necesitand
tehnici adecvate (de exemplu: la urechi - ciupituri, pe coloana - frictiuni circulare si percutii). Maseurul si pacientul
trebuie sa stea intr-o pozitie comoda care sa permita accesul la zona de actiune. Zonele nu trebuie sa prezinte
afectiuni dermatologice (inflamatii, bataturi etc). Se vor folosi unguente pentru a facilita tehnica de masaj si pentru
potentarea efectelor terapeutice.
Durata si ordinea
Se incepe printr-o usoara masare a talpilor, apoi cu degetul mare se palpeaza punctul sau zona pe care vrem sa o
masam. Se continua cu apasari usoare care cresc gradat in intensitate pana la limita suportabilitatii pacientului.
Se executa de obicei doua-trei sedinte saptamanal, cu o durata de circa 45-50 de minute. Sunt necesare 15-20 de
sedinte pentru a contribui la ameliorarea sau la eliminarea suferintelor.
In cazul suferintelor cronice se impune urmatoarea ordine:
1. Stimularea organelor de eliminare (rinichi, uretra, vezica urinara) pentru a facilita preluarea toxinelor si
pentru a evita supraincarcarea circulatiei
2. Stimularea zonelor reflexogene ale capului, fapt ce va determina o mai buna coordonare si adaptare a
organismului la tratament
3. Masarea zonelor corespondente organelor metabolice si de detoxifiere (stomac, ficat, intestin subtire si
gros)
4. Masarea zonelor reprezentand proiectiile limfatice, stimuland atat imunitatea specifica cat si pe cea
nespecifica
5. Masarea zonelor sensibile sau dureroase, corespunzatoare afectiunilor pe care vrem sa le tratam

50
Masajul se executa cu 1-2 ore inainte de masa sau la doua ore dupa masa.
Puncte reflexogene
Autosugestia
Cel mai puternic mijloc de educare a subconstientului este autosugestia. Autosugestia este un instrument pe care il
avem in noi de la nastere si cu care ne jucam in mod inconstient toata viata. Este totusi un instrument periculos,
care ne poate rani sau chiar omori daca umblam imprudent cu el, sau dimpotriva, ne poate salva daca stim sa il
intrebuintam in mod constient.
Autosugestia consta in a trece in subconstient ceea ce a fost hotarat de constient cu ajutorul unei sugestii. Ea se va
realiza sub trei forme consecutive sau concomitente: imaginea, formularea si actul. Pentru a va antrena, trebuie sa
va serviti de imagini si de cuvinte si sa faceti eforturi constiente pentru ca subconstientul sa isi insuseasca ideile
respective si sa le realizeze in mod progresiv.

51
Sistemul nervos
ARCUL REFLEX
STIMUL⇒RECEPTOR ⇒CALEA AFERENTA SENZITIVA ⇒CENTRUL DE COMANDA (CREIERUL SI MADUVA SPINARII)

⇒CALEA AFERENTA
MOTORIU ⇒EFECTOR ⇒STIMUL
Este o retea de comunicare care controleaza si coordoneaza majoritatea activitatilor organismului si indeplineste
trei functii majore:
1. Realizeaza aportul senzorial prin intermediul a milioane de receptori
2. Colectioneaza, analizeaza si inmagazineaza informatia senzoriala si decide raspunsul adaptat stimulului
3. Activeaza efectorii (muschi, glande, ogane interne)
Este format din sistemul nervos central (SNC) si sistemul nervos periferic (SNP).
Sistemul nervos central este format din sistemul nervos somatic (SNS) si sistemul nervos vegetativ (SNV). Acesta
din urma este format la randul lui din sistem nervos vegetativ simpatic (SNVS) si sistem nervos vegetativ
parasimpatic (SNVP).

52
Neuronul este unitatea morfofunctionala a SNV, genereaza influx nervos – adica produce excitabilitate - si conduce
influxul nervos - conductibilitate.
Sinapsele sunt structuri specializate prin intermediul carora se realizeaza transmiterea unidirectionala a influxului
nervos de la un neuron la altul, de la un receptor la neuron si de la neuron la receptor.
Sistemul nervos central este compus din punct de vedere anatomic din:
 Encefal, format din:

 trunchi cerebral (cu rol de centru reflex si de conducere), alcatuit din bulb rahidian; puntea lui Varolio;
mezencefal.
 cerebel, cu rol in mentinerea tonusului muscular, coordonarea miscarilor, pastrarea echilibrului.
 diencefal compus din talamus; hipotalamus; metatalamus; subtalamus; epitalamus. Acesta are functii-statie
de releu pe traseul cailor sensitive si este centru de integrare pentru functiile vegetative - functie indeplinita de
hipotalamus;
 emisferele cerebrale (creierul mare sau telencefal).
Scoarta cerebrala sau neocortexul este segmentul superior de coordonare, control si integrare a organismului in
mediul de viata.
 Maduva spinarii – adapostita in coloana vertebrala
Sistemul nervos periferic este format anatomic din:
 Nervi:
- cranieni, 12 perechi de trei tipuri: senzitivi, motorii, micsti
- spinali, 31 perechi (8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali, 1 coccigian), toti micsti
 Ganglioni:
- spinali si omologii lor cranieni
- vegetativi (laterovertebrali, previscerali, intramurali).

53

54
Sistemul nervos somatic realizeaza legatura dintre organism si mediul sau de viata, asigura activitatea motorie si
sensibilitatea senzitivo-senzoriala.
Sistemul nervos vegetativ controleaza automat functiile involuntare, pentru a mentine homeostazia si
coordoneaza reflex activitatea organelor interne.
Sistemul nervos vegetativ simpatic actioneaza in situatii de criza, este tipic excitator si pregateste organismul
pentru stres.
Sistemul nervos vegetativ parasimpatic actioneaza in conditii normale, mentine energia, intervine in conditii
obisnuite de viata.
Sistemul nervos si sistemul endocrin asigura coordonarea functiilor organismului si integrarea acestuia in mediul
inconjurator. Reflexoterapia in integralitatea ei actioneaza asupra sistemului nervos si asupra sistemului endocrin.
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi stimulate in terapia sistemului nervos:
 creierul
 hipofiza
 cavitatea nazala
 sinusurile
 tampla
 ceafa
 ochii
 urechea externa si medie
 urechea interna
 plexul solar
 coloana vertebrala cervicala
 coloana vertebrala toracala
 coloana vertebrala lombara
 coloana vertebrala sacro-coccigiana.
55
Creierul (encefalul)
Reprezinta partea sistemului nervos central aflata in interiorul craniului.
El controleaza numeroase functii ale organismului ca bataile inimii, mersul si alergarea, generarea de ganduri si
emotii. Creierul, la animalele vertebrate, este protejat de cutia craniana, fiind captusit cu o membrana (meninge).
Intr-un creier uman exista intre 85 si 100 miliarde de neuroni, fiecare dintre ei avand circa 10.000 de conexiuni.
Hipofiza (glanda pituitara)
Are forma si marimea unui bob de fasole si este situata la baza creierului. Are rol in desfasurarea proceselor
metabolice si in coordonarea activitatii sistemului endocrin, iar prin relatiile morfofunctionale cu hipotalamusul are
rol in interrelatia mecanisme nervoase-mecanisme umorale de coordonare a activitatii organismului.
Activitatea sa este controlata de hipotalamus prin doi neurohormoni: unul cu rol inhibitor si celalalt cu rol
stimulator.
Sistemul nervos central prin intermediul hipotalamusului controleaza activitatea hipofizei si prin aceasta intreg
sistemul endocrin.

56
Cavitatea nazala
Nasul este situat in portiunea centrala a fetei, proeminent, inconjurat lateral de regiunile infraorbitale, inferior de
regiunea orala si superior, de regiunea frontala.
Forma sa este una de piramida triunghiulara cu trei fete, trei margini si un varf.
Fetele laterale sunt alcatuite in portiunea inferioara de aripile nazale, fata inferioara este reprezentata de narine,
iar fata posterioara lipseste, fiind reprezentata de catre portiunea de trecere dintre coanele nazale spre
nazofaringe.
Marginile laterale sunt realizate de santul nazogenian si nazopalpebral, iar marginea anterioara este reprezentata
de dosul nasului.

57
Sinusurile
Sunt cavitati umplute cu aer, ingropate in oasele fetei si craniului. Sinusurile sunt captusite de o membrana
mucoasa si comunica prin niste canale mici cu cavitatea nazala.
Acestea se pot infecta ori de cate ori apar infectii la nivelul nasului si gatului, asa cum se intampla in cazul racelilor
obisnuite, al gripei etc. Infectarea lor poate fi determinata si de blocarea, de catre infectie, a canalelor de scurgere
a secretiilor normale.
Tampla
Reprezinta partea laterala a capului, dintre frunte si ureche. Ea cuprinde osul temporal si o parte din osul sfenoid.
Ceafa
Regiune posterioara a gatului, curbata si supla, cuprinzand toate partile moi situate in spatele rachisului cervical si
limitata lateral de marginile anterioare ale muschilor trapezi.
Ochiul
Este un organ a carui principala functie este cea de a detecta lumina. Se compune dintr-un sistem sensibil la
schimbarile de lumina, capabil sa le transforme in impulsuri nervoase.

58
Urechea externa si medie
Urechea externa este partea externa a urechii. Partea vizibila a urechii, numita pavilion sau conca auriculara,
capteaza undele sonore din aer si le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioara. Multe mamifere pot sa-
si miste pavilionul pentru a-si concentra auzul intr-o anumita directie, la fel cum fac cu ochii. Oamenii si-au pierdut
aceasta abilitate. Trecand prin canalul auditiv, undele sonore pun in miscare membrana timpanica aflata pe
intrarea urechii medii.

59
Urechea medie este delimitata spre exterior de membrana timpanica. In cavitatea acesteia se afla trei oscioare,
fiecare dintre ele cu o forma caracteristica (ciocanas, nicovala, scarita).
Urechea interna
Cuprinde atat organul de auz (cochilia sau melcul), cat si aparatul vestibular, un organ de echilibru format din trei
canale semicirculare si vestibul.
Plexul celiac sau solar
Este denumit astfel datorita fibrelor sale care ies in toate directiile, asemenea razelor solare si este cel mai mare
plex al sistemului nervos simpatic. Este considerat creierul abdominal datorita localizarii anatomice si datorita
functiei sale de a primi si furniza impulsuri nervoase catre viscerele abdominale. Alaturi de componenta
parasimpatica, el influenteaza activitatea impulsurilor, implicate in special in prelucrarea nutrimentelor prin care se
pune la dispozitie organismului principiile alimentare necesare proceselor existentiale de catabolism si anabolism.
Coloana vertebrala
Este alcatuita din:

 regiunea cervicala - cu 7 vertebre (primele doua se numesc atlas si axis datorita functiei de sustinere pe care
le indeplinesc)
 regiunea toracica - cu 12 vertebre
 regiunea lombara - cu 5 vertebre
 regiunea sacrala - cu 5 vertebre sudate (sacrum)
 regiunea coccigiana - cu 4/5 vertebre reduse (coccis).

60
III. Aparatul respirator. Aparatul cardiovascular. Sistemul limfatic. Generalitati

Aparatul respirator
Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema respiratorium) constituie totalitatea
organelor care servesc la schimbul gazos intre organism si mediu, asigurand organismul cu oxigen, indispensabil
vietii celulelor, si eliminand din organism dioxidului de carbon rezultat din oxidari.
La mamifere si la om aparatul respirator este format din doua categorii de organe: caile respiratorii si organele
respiratorii – plamanii. Caile respiratorii (cavitatea nazala, faringe, laringe, trahee si bronhii de calibru diferit,
inclusiv si bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze, acestea au rolul de a conduce aerul la si de la plamani si de
a purifica, a incalzi si de a umezi aerul inspirat.
Se deosebesc: caile respiratorii superioare (cavitatea nazala si faringele) si caile respiratorii inferioare (laringele,
traheea si bronhiile). Plamanii au rolul cel mai important in respiratie, la nivelul lor are loc respiratia pulmonara,
schimbul gazos intre organism si mediu realizandu-se la nivelul alveolelor pulmonare.
Respiratia reprezinta schimbul de oxigen si dioxid de carbon dintre organism si mediu, care se desfasoara in trei
etape:
1. Etapa pulmonara sau respiratia externa

2. Etapa sangvina sau transportul gazelor
3. Etapa tisulara sau respiratia interna
Aparatul respirator este compus din: cavitate nazala, faringe, laringe, trahee, bronhii, plamani.

61
Cavitatea nazala este despartita de

septul nazal in doua cavitati simetrice -
fosele nazale. Anterior acestea sunt
protejate de piramida nazala - schelet
osteocartilaginos.
Sinusurile sunt cavitati pneumatice,

mentin temperatura constanta si au rol
de cutie de rezonanta. Sunt perechi:
doua frontale, doua maxilare, doua
sfenoidale.
Faringele este un conduct musculo-membranos, incepe la baza craniului si se termina in dreptul vertebrei C6. Are
forma de jgheab deschis anterior lung de 15 cm si are rol in fonatie si in ventilarea urechii medii. La acest nivel se
incruciseaza caile respiratorii cu cele digestive.
Laringele are forma de trunchi de piramida cu baza mare in sus, unde comunica cu faringele, iar varful comunica
caudal cu traheea. Are rol de conduct aero-conductor si rol in fonatie (cutia vocala).
Traheea are forma de tub ce continua laringele, 10-12 cm lungime, 1,6-2 cm diametru, are un segment cervical si
unul toracal, se termina la nivelul T4, unde se divide in doua bronhii.

62
Bronhiile patrund in plamani prin hil, apoi se ramifica intrapulmonar formand arborele bronsic. Bronhia dreapta
este aproape verticala si este formata din 5-7 inele cartilaginoase incomplete posterior. Bronhia stanga este
aproape orizontala si este formata din 10-11 inele cartilaginoase incomplete posterior.
Plamanii sunt situati in cavitatea toracica, baza este concava si vine in raport cu muschiul diafragm, iar varful
depaseste in sus prima coasta. Fata plamanilor este convexa, vine in raport cu costele si are scizuri care impart
plamanii in lobi:
- Plamanul drept are 3 lobi si o greutate de 700 g
- Plamanul stang are 2 lobi si o greutate de 600 g

63
Alveolele pulmonare:
- Forma de saculet cu peretele extrem de subtire

- Functie respiratorie si fagocitara
- Sunt intre 75-100 milioane alveole
Capacitatea plamanilor este de aproximativ 5000 cm³ de aer.
Vascularizatia plamanilor este dubla:
- Vascularizatia nutritiva – circulatia mare si este asigurata prin arterele bronsice

- Vascularizatia functionala - circulatia mica si incepe prin trunchiul pulmonar
Respiratia pulmonara este consecinta unor procese mecanice-mecanica respiratiei – si fizico-chimice -schimbul de
gaze la nivelul plamanilor – hematoza.
Mecanica respiratiei (ventilatia):
 Organele respiratiei externe sunt:

- Pasive-plamanii si cutia toracica
- Active-muschii respiratori
- 500 cm³ patrund si ies din plamani la o respiratie linistita.
- Cele doua faze ale respiratiei pulmonare (inspiratia si expiratia) se succed ritmic permanent
 Miscarile respiratorii se desfasoara in doua faze.
Inspiratia este un proces activ prin care aerul patrunde in plamani ca urmare a depresurizarii intrapulmonare:
- Muschii inspiratori - asigura inspiratia linistita

- Muschiul diafragm - principalul muschi inspirator, separa cutia toracica de cavitatea abdominala
- Prin contractie, diafragmul se aplatizeaza permitand ventilarea unor volume de 500-2500 cm³ de aer/ciclu
respirator
- Muschii intercostali externi - prin contractie ridica, rotesc coastele si deplaseaza sternul inainte
- Miscarea coastelor si a diafragmului este urmata de cei doi plamani, creste capacitatea lor si scade
presiunea in caile respiratorii
- Muschii inspiratori auxiliari care intervin in cazul respiratiei fortate
Volumul inspirator de rezerva – inspirat fortat este de 2500 cm³.
Expiratia este actul prin care aerul paraseste plamanii, are caracter predominant pasiv si apare ca urmare a revenirii
elastice a plamanilor, care nu mai sunt tensionati in urma incetarii contractiei muschilor inspiratori:
- Muschii expiratori, muschii intercostali interni asigura expiratia linistita

- Muschii expiratori auxiliari, muschii abdominali si ai regiunii lombare
- Volumul expirator de rezerva – 1000 cm³ de aer
- Volumul rezidual care ramane in plamani -1500 cm³ aer

64
Ordinea zonelor reflexogene

1. Etapa pulmonara :
 Cavitatea nazala;
 Sinusuri;
 Laringe si trahee;
 Faringe, laringe si trahee;
 Bronhii;
 Plamani.
2. Etapa sangvina (de transport):
 Plamani;
 Inima;
 Plamani.
3. Etapa tisulara (celulara).
Aparatul cardiovascular

65
Sistemul cardiovascular/circulator este un aparat ce permite circularea sangelui si limfei in corp pentru a transporta
nutrienti, oxigen, dioxid de carbon etc. Acesta este compus din inima si vasele de sange, arterele, venele si
capilarele ce sunt raspandite intr-o retea deasa prin tot corpul.
Sangele:
- tip particular de tesut conjunctiv;

- format din celule (elemente figurate) - eritrocite, leucocite, trombocite;
- plasma, care este substanta fundamentala;
- reprezinta 6-8 % din greutatea corpului
- Se deplaseaza in circuit inchis intr-un singur sens, circulatia mare si cea mica fiind dispuse in serie, volumul
de sange pompat de ventriculul stang este egal cu cel pompat de ventriculul drept in circulatia mica;
- Circulatia mare - porneste de la ventriculul stang si se intoarce in atriul drept;
- Circulatia mica (pulmonara) – porneste de la ventriculul drept si se intoarce in atriul stang.
Functii:
- Transportor de gaze respiratorii, nutrimente, hormoni;
- Aparare - globulele albe asigura apararea antiinfectioasa;
- Izotermica (homeotermica);
Inima, organul central al aparatului cardiovascular:
- Situata in mediastin;
- Forma de piramida triunghiulara sau trunchi de con culcat pe diafragma;
- Volumul inimii este comparabil cu volumul pumnului drept;
- Impartita longitudinal in doua jumatati, fiecare cu doua compartimente: un atriu si un ventricul separate de
o valva care ontroleaza fluxl sangvin dintre ele de la atrii spre ventricule;
- Bataia inimii are trei faze, care alcatuiesc un ciclu cardiac de 0,8 secunde:
 Diastola-atriile si ventriculele se relaxeaza;
 Sistola atriala-cele doua atrii se contracta;
 Sistola ventriculara- cele doua ventricule se contracta.
Arterele sunt ducte de distributie a sangelui oxigenat de la inima la toate celulele organismului (in circulatia
sistemica).

66
Venele sunt rezervoare de sange prin care sangele duce CO₂ de la toate celulele organismului la inima. Vena porta
este o vena aparte si incepe printr-o retea de capilare la nivelul intestinului si se termina la nivelul ficatului prin
capilare sinusoide, transporta spre ficat sange incarcat cu nutrimente.
Capilarele sangvine:
- Sunt vase cu dimensiuni foarte mici;

- Interpuse intre vene si artere;
- Prin ele trece acelasi debit sangvin ca si prin aorta, favorizand schimbul de substante intre sange si tesuturi
datorita suprafetei foarte mari, de 1.000 de ori mai mare ca a aortei, a grosimii foarte reduse si a densitatii mari, la
nivelul acestora nu exista variatii pulsatile ale presiunii.
Sistemul limfatic este calea auxiliara de intoarcere a lichidului extracelular in sistemul venos:
- Dreneaza continuu proteinele tisulare, extravazate prin capilare;

- Transporta lipidele absorbite la nivelul intestinului subtire;
- Rol in apararea antiinfectioasa a organismului, prin efectul de bariera al ganglionilor limfatici.
Limfa:
- Are compozitie asemanatoare cu cea a plasmei sangvine, doar cu un procent mai mic de proteine;
- Reprezinta 36% din totalitatea fluidelor in corp;
- Are viteza foarte mica prin sistem vascular inchis, incepe de la nivelul tesuturilor prin capilare limfatice, se
colecteaza in vase dince mai mari, apoi in cele doua colectoare limfatice mari: canalul limfatic toracic si canalul
limfatic drept, care se deschid in venele subclaviculare;
- Capilarele limfatice formeaza retele terminale, au peretii mai subtiri decat cele sangvine, sunt mai sinuose si
foarte neregulate.
Ganglionii limfatici:
- Rol important in apararea generala a organismului-geneza anticorpilor;

- Obstacole relative in calea propagarii infectiilor sau a metastazarii canceroase.
67
Amigdalele:
- Organe limfoide situate in partea p[osterioara a cavitatii bucale;
- Filtreaza substantele nocive si protejeaza partea superioara a gatului.
Timusul
Este un organ limfoid cu rol endocrin situat inapoia sternului. Are doua functii: organ limfoid – limfopoeza -
formarea limfocitelor T si glanda endocrina - secreta timocrescina cu rol in metabolisml calciului, cresterii
scheletului si in dezvoltarea organelor sexuale.
Apendicele vermicular
Este un segment rudimentar al intestinului gros, organ limfoid, cu o lungime de 7-8 cm.
Splina

68
Este un organ limfoid situat intre rinichiul stang, stomac si colonul transvers, are forma ovala, rosu-caramiziu,
abundent vascularizat. Produce limfocite si anticorpi, filtreaza sangele si distruge globulele rosii imbatranite,
pastreza rezerva de sange.
Organele ale caror zone trebuie stimulate in terapia sistemului circulator:
1. Sistemul cardiovascular
 Mica circulatie: inima; plamani; inima.

 Marea circulatie: inima; relaxarea abdomenului si calmare durerilor menstruale; vasele hemoroidale; inima.
2. Sistemul limfatic
 Ductul limfatic toracal stang;

 Ganglionii limfatici cervicali;
 Ganglioni limfatici axilari;
 Ganglioni de la nivelul glandelor mamare;
 Ganglioni limfatici abdominali;
 Ganglioni limfatici inghinali;
 Ganglioni limfatici pelvieni;
 Amigdalele;
 Timusul;
 Splina;
 Apendicele vermicular.
IV. Aparatul digestiv. Generalitati
Aparatul digestiv reprezinta totalitatea organelor care participa la realizarea digestiei, si este format dintr-un tub ce
se intinde de la cavitatea bucala la anus.
Aparatul digestiv, recunoscut ca prima bariera de aparare a organismului impotriva bolilor, poate prezenta afectiuni
acute sau cronice, provocate de diferite cauze, boli ce pot cuprinde unul sau mai multe organe componente.
Aceste afectiuni pot fi organice sau functionale.
Astfel, se pot deosebi boli ale esofagului, stomacului, duodenului, intestinului subtire, intestinului gros.
O serie de afectiuni digestive pot constitui reactii ale dereglarii altor structuri sau organe, cum ar fi: ficat, colecist,
glande, sistem nervos, renal etc.
Alimentele reprezinta un sistem heterogen de substante chimice, organice si anorganice, cu stare de agregare
lichida sau solida, care odata ajunse in organism asigura cresterea, reinnoirea si repararea tesuturilor.
Deoarece majoritatea substantelor din alimente au o structura chimica complexa diferita de constituientii
organismului, acestea sufera o serie de transformari macanice, fizice si chimice, denumite digestia alimentelor.
Procesul digestiv, adica procesarea hranei de catre sistemul digestiv, dureaza intre 24-48 de ore si consta in patru
etape:

69
1. Ingerarea - introducerea hranei in cavitatea bucala;

2. Digestia – transformarea alimentelor din hrana in molecule simple prin actiuni mecanice si chimice;
3. Absorbtia – trecerea moleculelor simple din nutrimente in sange, care la transporta la nivel celular;
4. Egestia – eliminarea resturilor nedigerate sub forma de fecale.
Cavitatea bucala este primul segment al tubului digestiv, comunica posterior cu faringele, iar aici se desfasoara o
activitate secretorie prin intermediul salivei si o activitate motorie prin masticatie.
Glandele salivare secreta saliva care are rol in digestia bucala; cantitatea secretata este de 1,5 l/24 ore si are in
compozitie 99,5% apa.
Saliva are rol in:
 digestia bucala prin solubilizare;

 antiseptic;
 excretor de substante toxice;
 spalare de substante inerte;
 favorizeaza vorbirea articulata;
 favorizeaza senzatia gustativa;
 mentine echilibrul hidric prin senzatia de sete;
70
Glandele salivare sunt: glanda parotid, glanda submandibulara, glanda sublinguala.
Limba este organ musculo-membranos mobil care impinge posterior bolul alimentar si are rol in masticatie si
deglutitie, este organ de simt prin intermediul papilelor gustative si are rol in vorbire.
 Deglutitia – totalitatea activitatilor motorii care transporta bolul alimentar din cavitatea bucala in stomac in
trei timpi: bucal, faringian si esofagian;
 Bolul alimentar – alimente omogenizate, imbibate cu mucus;
Dintii sunt organe dure ale aparatului masticator, au rol in masticatie si in vorbirea articulata. La om sunt doua
dentitii: dentitia de lapte (de la 6-8 luni la 2-3 ani), care presupune aparitia a 20 de dinti si dentitia permanenta,
care presupune aparitia a 32 de dinti.
Faringele:
- conduct musculo-membranos;
- incepe la baza craniului si se termina in dreptul vertebrei C6, unde se continua cu esofagul;
- are forma unui jgheab deschis anterior, lung de 15 cm;
- are rol in fonatie si in ventilarea urechii medii;
- timpul deglutitiei faringiene este reflex, scurt, declansat de contactul bolului alimentar cu receptorii
faringieni;
- in faringe are loc incrucisarea cailor respiratorii cu cele digestive.
Esofagul:
- canal musculo-membranos prin care bolul alimentar trece din

faringe spre stomac;
- are lungimea de 25 cm;
- limita superioara comunica cu faringele, lanivelul C6, iar inferior,
comunica cu stomacul prin orificiul cardia;
- strabate regiunea cervicala, toracala,diafragma si ajunge in
abdomen;
- progresia bolului alimentar se face prin miscari peristaltice;
Stomacul:
- situat in cabitatea abdominala intre splina si ficat;

- are forma unui J cu o portiune verticala mai lunga si una
orizontala mai scurta;
- alimentele se depun in straturi concentrice de la
periferie spre centru;
- cand stomacul este umplut, pilorul coboara si se
deplaseaza spre dreapta;
- are doua orificii: cardia si pilorul;
- in cadrul digestiei au loc trei activitati: de secretie,
motorie, de resorbtie.

71
Intestinul subtire:
- portiune a tubului digestiv intre stomac si intestinul

gros, de 4-6 m lungime
- este format din:
 portiune fixa – duoden, forma de potcoava cu cavitatea
in sus
 portiune mobile (libera) – jejun – ileon (incadrat de
cadrul colic);jejunul are ansele intestinale orizontale, grupate
superior stanga, iar ileonul are ansele intestinale verticale,
grupate inferior dreapta.
- in intestinul subtire au loc trei activitati:
 secretorie - prin actiunea sucului pancreatic secretat de
pancreasul exocrin, a bilei secretata de ficat, care ajunge in
intestin princanalul coledoc si sucul enteric secretatde glandele intesinale;
 motorie - miscari peristaltice;
 de absorbtie intestinala
- in urma digestiei si a absorbtiei intestinale chimul gastric este transformat intr-o solutie apoasa numita chil
intestinal.
Ficatul:

72
- glanda anexa a tubului digestiv;

- cel mai mare organ intern al organismului uman;
- situat sub muschiul diafragm, in dreapta stomacului, deasupra colonului transvers;
- este un mare rezervor de sange, contine ¼ din cantitatea organismului;
- forma de ovoid taiat oblic cu patru lobi: stang - impresiune gastrica si esofagiana, drept - impresiune colica,
duodenala, suprarenala dreapta; patrat - impresiune pilorica; caudat.
- are vascularizatie dubla:
 nutritiva - prin artera hepatica primeste sange oxigenat, iar venele preiau sangele neoxigenat;
 functionala - prin vena porta primeste sange incacat cu nutrimente absorbite la nivelul intestinului subtire.
Functiile ficatului:
- Exocrina - secreta bila
- Stocheaza glucoza sub forma de glicogen
- Endocrino-metabolica-intervine in metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor, vitaminelor, regleaza
volumul sangvin si este depozit de fier.
- Antitoxica
- Regleaza echilibrul acido-bazic
Caile biliare – conducte prin care bila secretata de celulele

hepatice ajunge in vezica biliara si de acolo in duoden,
numai atunci cand in duoden ajung produsii digestiei
gastrice.
Vezica biliara (colecistul):
- Situata pe fata viscerala a ficatului

- Forma de para, 8-10 cm lungime, 4 cm latime
- Rol de rezervor in care se depoziteaza bila in
perioade interdigestive
- Are doua functii-bila hepatica-97% apa si 3%
reziduu uscat
- Bila invezica biliara 85% si 15 % reziduu si mucus
Pancreasul:
- Glanda anexa a tubului digestiv

- Organ friabil
- Situat pe peretele profund al cavitatii abdominale
- Forma de ciocan sau J culcat
- Compus din: cap, col, corp si coada
- Functie exocrina - secreta sucul pancreatic
- Functie endocrina – secreta insulina si glucagonul

73
Intestinul gros:
Continua jejun-ileonul si se deschide la exterior prin

orificiul anal, are 1,5 m lungime, forma de cadru (cadrul
colic). Aici au loc patru activitati, in urma carora chilul
intestinal se transforma in fecale:
1. Secretorie - mucus
2. Motorie - actul defecatiei
3. Absorbtie intestinala-vitamina B, K, apa etc
4. Fermentatie si putrefactie prin intermediul
florei microbiene locale.
Intestinul gros este compus din:
 Cec - forma de sac, ocupa fosa iliaca dreapta;Valva ileocecala; Apendicele vermicular
 Colon (cadrul colic): colon ascendent; colon transvers; colon descendent; colon sigmoid
 Rect - incepe la nivelul S3 si sfarseste prin orificiul anal
 Format din ampula rectala si canalul anal
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi stimulate in terapia sistemului digestiv:
 maxilarul superior si inferior

 dintii
 faringele
 esofagul
 stomacul
 duodenul
 pancreasul exocrin
 ficatul
 vezica biliara
 intestinul subtire
 apendicele vermicular
 valva ileocecala
 cadrul colic
 rectul
 anusul

74
V. Aparatul renal. Generalitati
Rinichii sunt considerati "colosii" purificatori ai organismului. Ca si in cazul ficatului, orice dereglare a functionarii
lor genereaza transferul deseurilor in circuitul sanguin. Pentru mentinerea sanatatii in limite optime, rinichii nostri
trebuie sa functioneze normal. Prin buna lor functionare se elimina din corp produsii toxici, mentinandu-se
fluiditatea sangelui si compozitia chimica corespunzatoare. Beneficiind de o buna circulatie sanguina si limfatica,
toxinele nu se mai pot depune sub forma de sedimente, ele fiind conduse spre organele de detoxifiere si eliminare.
Cei mai multi produsi toxici din organism sunt eliminati in exterior printr-un ansamblu de organe ce formeaza
aparatul renal sau excretor.
Excretia substantelor nefolositoare se realizeaza prin structuri specializate si nespecializate:
Structuri nespecializate:
- tegumentul;
- glandele sudoripare;
- tubul digestiv;
- plamanii.
Structuri specializate:
- rinichii;
- caile urinare intrarenale;
- caile urinare extrarenale: uretere; vezica urinara; uretra.

75
Rinichii:
- Localizare: profund in cavitatea abdominala, de o parte si de alta a coloanei vbertebrale, rinichiul drept fiind
situat mai jos, sub ficat, decat rinichiul stang, care este situat sub splina;
- Forma: bob de fasole; latura mediala este concava si aici se gaseste hilul renal; (hil – locul locul prin care
intra si ies nervi, ducte sangvine si limfatice);
- Functiile rinichiului sunt:

 rol de epurare a sangelui de produsii de catabolism azotat( uree, acid uric, creatinina);
 rol de mentinere a presiunii osmotice a corpului;
 rol de reglare a echilibrului hidric si acido-bazic;
 rol antitoxic;
 rol in eritropoieza( secreta eritropoietina);
 rol endocrin ( secreta renina);
 majoritatea acestor functii sunt indepinite prin procesul de fomare a urinei.
- Rinichii primesc prin arterele renale cam 25% din sangele pompat de inima, adica 1800 de litri de sange pe zi
si intorc sangele procesat prin venele renale – rinichii sunt foarte bine vascularizati pentru a putea filtra intreaga
cantitate de sange;
- Unitatea morfofunctioinala a rinichiului unde se formeaza urina este nefronul;

- Exista doua faze in formarea urinei:
 Ultrafiltrarea glomelulara – in urma careia rezulta urina primara;
 Resorbtia tubulara – trecerea apei ( cea mai mare parte a apei filtrate se intoarce in sange, pentru a preveni
deshidratarea) si a altor substante necesare organismului (aminoacizi, glucoza,saruri) din urina primara inapoi in
sange – in urma careia rezulta urina secundara sau definitiva, aproximativ 1.5 l/24 ore (exces de apa si substante
nefolositoare organismului).

76
Ureterele:
- Formatiuni tubulare, cu lungimea de 25-30 cm;

- Fac legatura intre rinichi si vezica urinara;
- Cam 1 ml de urina este impins prin uretere, prin valuri
peristaltice in vezica urinara; miscarea peristaltica – este o
unda propagata in lngul unui organ cavitar fomata dintr-o
unda de relaxare urmata de o unda de contractie, care se
deplaseaza odata cu corpul transportat;
- Ureterul face un unghi ascutit si patrunde oblic in
peretele vezicii urinare pe o distanta de 1-2 cm, astfel incat,
in timpul contractiei vezicii urinare, urina nu este impinsa
inapoi in ureter.
Vezica urinara:
- Organul (rezervorul) de depozitare temporara a urinei

intre doua mictiuni;
- Capacitatea vezicii urinare este de 700-800 ml;
- Acumularea a 200-400 ml urina determina o distersie
a vezicii urinare (intinderea peretilor vezicii urinare), suficient
de puternica pentru a declansa reflexul mictiunii.
Uretra:
- Este conductul prin care urina este eliminata la exterior;

- Eliminarea a 1.5l urina/24 ore se numeste diureza;
- Eliminarea a mai mult de 2l urina/24 ore se numeste poliurie;
- Eliminarea intre 0,5-1 l urina/24 ore se numeste oligurie;
- Eliminarea a mai putin de 0.5 l urina/24 ore se numeste anurie.
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi stimulate in terapia sistemului urinar;
 rinichii;
 ureterele;
 vezica urinara;
 uretra.

77
VI. Aparatul endocrin. Generalitati
Ultima linie de aparare a organismului este reprezentata de glandele endocrine. Glandele suprarenale, plasate in
imediata vecinatate a rinichilor, pentru a sustine activitatea de purificare a acestora, sunt cele mai responsabile de
oxidarile din toate celulele si controleaza printre altele: tonusul muscular, cantitatea de globule din sange,
capacitatea de coagulare a sangelui in colaborare cu glandele paratiroide, nivelul de sedimentare a globulelor rosii,
gradul de imunizare a corpului etc.
Glanda hipofiza plasata in cutia craniana la baza creierului, influenteaza prin hormonii acesteia talia corpului, gradul
de inteligenta, functiile sexuale, reproducerea celulara, reactiile de oxidare din tesuturi, refacerea tesuturilor,
asimilarea zaharului, controlul ritmului cardiac, activitatea cerebrala. Sistemul endocrin, coordonat de sistemul
nervos, regleaza pe cale umorala activitatea organelor interne.
Activitatea organelor interne are dubla reglare:
1. nervoasa, directa si rapida, cu efect mai scurt in timp

2. umorala, lenta, cu efect pe o perioada mai indelungata.
Concentratia hormonilor in sange este reglata prin feedback negativ-reducerea concentratiei unui hormon
stimuleaza secretia lui, iar cresterea concentratiei unui hormon inhiba secretia lui.
Din punct de vedere chimic, hormonii se clasifica:
 Catecolamine: adrenalina si noradrenalina;

 Polipeptide si glicoproteine: hormonul antidiuretic, insulina, tireostimulant;
 Steroizi – cortizolul si testosteronul.
Hormonii sunt produsi de secretie ai glandelor endocrine, eliberati direct in sange sau limfa. Prin intermediul lor
sunt reglate: cresterea si dezvoltarea organismului; diferentierea tisulara; procele metabolice; procesele
comportamentale; homeostazia.

78
Hipofiza:
- este de forma si marimea unui bob de fasole este situata la baza creierului;
- are rol in desfasurarea proceselor metabolice si in coordonarea activitatii sistemului endocrin;
- prin relatiile morfofunctionale cu hipotalamusul are rol in interrelatia mecanisme nervoase-mecanisme
umorale de coordonare a activitatii organismului;
- activitatea sa este controlata de hipotalamus prin doi neurohormoni: unul cu rol inhibitor si celalalt cu rol
stimulator;
- este glanda endocrina cea mai importanta;
- guverneaza secretia tiroidei, suprarenalelor, glandelor sexuale, produce hormonul cresterii.
Hormoni secretati de adenohipofiza:
 STH - hormonul de crestere – stimuleaza cresterea in copilarie si adolescenta;

 TSH - hormonul stimulator tiroidian;
 ACTH – hormonii adenocorticotropi – stimuleaza eliberarea de hormoni glucocorticoizi de catre glandele
suprarenale;
 FSH - hormonul foliculostimulant – stimuleaza maturarea oului si eliberarea de estrogen de catre ovar sau
producerea de sperma in testicule;
 LH - hormonul luteinizant – stimuleaza ovulatia si producerea progesteronului de catre ovar sau a
testosteronului de catre testicule;
 Prolactina, care stimuleaza producerea de lapte de catre glandele mamare.
Hormoni secretati de neurohipofiza:
 Ocitocina, care stimuleaza contractia uterului in timpul nasterii si eliberarea laptelui de catre glandele
mamare;
 ADH – vasopresina sau hormonul antidiuretic – care actioneaza asupra rinichilor pentru a reduce volumul de
urina eliberata, asigurand conservarea apei in organism.

79
Epifiza:
Este de forma unui con de pin, mai dezvoltata in copilarie si adolescenta, dupa care involueaza. Aceasta Secreta
melatonina care actioneaza asupra gonadelor.
Tiroida:
Este cea mai voluminoasa glanda endocrina si este situata in partea anterioara a gatului. Formata din doi lobi uniti
printr-un istm, dispusi de o parte si de alta a laringelui si traheei, tiroida secreta tiroxina si triiodotironina-
accelereaza metabolismul, reactiile chimice din celule, intensifica oxidatiile celulare si consumul de energie pentru
procesele morfogenetice. De asemenea, tiroida secreta cantitati mici de calcitonina, iar pentru a functiona normal,
are nevoie de iod.
Paratiroidele:
In numar de patru, de forma unor boabe de linte, situate pe fata posterioara a lobilor tiroidieni, cate doua pe
fiecare lob, paratiroidele secreta doi hormoni care controleaza nivelul de calciu din sange primul marind si al doilea
scazand calcemia: PTH (parathormonul-mareste nivelul de calciu din sange, stimuleaza absorbtia intestinala, creste
pierderile de fosfor prin urina), calcitonina (hormon opus PTH, scade nivelul de calciu din sange si influenteaza
mineralizarea normala a oaselor).
Suprarenalele:

80
- Situate deasupra polului superior al rinichilor, au forma de coif;
- Sunt formate din doua zone diferite din punct de vedere al originii, structurii si functiilor:
1. Corticosuprarenala, situata la exterior, care secreta hormonii costicosteroizi:
 Mineralocorticoizii - aldosteronul;
 Glucocorticoizii – cortizolul, care regleaza nivelul de glucoza din sange, corticosteron, cortizon,
prednison;
 Gonadocorticoizii – cu rol in dezvoltarea caracterelor sexuale secundare: androgeni (masculini), estrogeni si
progesteron.
2. Medulosuparenala:
-Situata la interior;
-Secreta hormoni numiti catecolamine si actioneaza asupra aparatului cardiovascular; aparatului respirator; a
tubului digestiv; a metabolismului glucidic si lipidic.
-Secreta in special hormonii:
 Adrenalina (epinefrina), care stimuleaza metabolismul energetic, are actiune preponderent vasodilatatoare;
 Noradrenalina (norepinefrina), care are actiuni vasculare mai intense, este preponderent vasoconstrictoare
Gonadele (glandele sexuale feminine si masculine):
- Ovarele (glandele sexuale feminine) au functie: exocrine (de formare a foliculilor mature – ovulele - si
ovulatia) si endocrina, de secretie a hormonilor sexuali feminini:
 hormoniii estrogeni (foliculina) - in prima etapa a ciclului ovarian si stimuleaza dezvoltarea organelor
genitale feminine, mucoasei uterine, glandele mamare;
 progesteronul (luteina) – in a doua etapa a ciclului ovarian, favorizeaza pastrarea sarcinii;
- Testiculele( glandele sexuale masculine) au functie: exocrine (spermatogeneza) si endocrina (secreta hormonii
androgeni): testosteronul si un procent redus de estrogeni. Impreuna cu FSH, testosteronul stimuleaza producerea
de spermatozoizi in tubii seminiferi.
Pancreasul

81
- Glanda anexa a tubului digestiv;

- Organ friabil;
- Situat pe peretele profund al cavitatii abdominale;
- Forma de ciocan sau J culcat;
- Compus din: cap, col, corp si coada;
- Functie exocrine - secreta sucul pancreatic;
- Functie endocrina – secreta insulina si glucagonul:
• 20 % celulele alfa-secreta glucagonul; 75 % celulele beta- secreta insulina; 5% celulele delta – secreta
hormoni digestivi;
• Insulina si glucagonul influenteaza metabolismul glucidic, lipidic si protidic;
• La nivelul ficatului, insulina are rol hipoglicemiant si stimuleaza sinteza de proteine si lipide, iar glucagonul
produce hiperglicemie hepatica, favorizeaza sinteza de corpi cetonici si inhiba sinteza proteinelor.
Timusul
- Organ limfoid cu rol endocrin situat inapoia sternului;

- Are doua functii:
• Organ limfoid-limfopoeza-formarea limfocitelor T;
• Glanda endocrina-secreta timocrescina cu rol in
metabolisml calciului, cresterii scheletului si in dezvoltarea
organelor sexuale. Timocrescina are actiune antagonica
hormonilor sexuali, ceeace explica degenerarea timusului in
perioada postpuberala.
Conceptul de sistem endocrin trebuie extins, deoarece in ultimii

ani s-a descoperit ca si alte organe secreta hormoni:
- Inima - hormon ce actioneaza asupra rinichilor;
- Intestinul subtire – hormoni cu rol in digestia intestinala;
- Ficatul – hormon care stimuleaza cresterea celulelor
cartilaginoase;
- Stomacul – hormonul numit gastrina, rol in digestia
gastrica;
- Rinichii- secreta hormon cu rol in producerea hematiilor
de catre maduva rosie a oaselor;
- Pielea – hormon care stimuleaza absorbtia calciului la
nivelul intestinului subtire.
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi stimulate in terapia sistemului endocrin:
 Creierul
 Hipofiza
 Epifiza
 Tiroida
 Paratiroidele
 Timusul
 Suprarenalele
 Pancreasul endocrin
 Gonadele endocrine

82
VII. Aparatul osteo-musculo-articular (locomotor). Generalitati
Sistemul locomotor impreuna cu organele de simt, sistemul nervos si sistemul endocrin integreaza organismul in
mediul de viata.
Sistemul osos este componenta pasiva a sistemului locomotor si este format din totalitatea oaselor legate prin
articulatii. Corpul uman este alcatuit din 208 oase care reprezinta 20% din greutatea sa. Oasele sunt piese dure,
solide, rezistente si oarecum elastice, formate din tesut osos compact si spongios, avand inervatie si vascularizatie
proprii.
Tipuri de oase:
- Lungi – femurul - oasele lungi au o diafiza( corpul osului) si doua epifize( capetele osului);
- Late – omoplatul (scapula);
- Scurte – vertebra;
- Pneumatice – oasele din jurul foselor nazale;
- Situate in grosimea unui tendon - rotula.
Functiile sistemului osos:
- Sustinere;
- Protectie;
- Locomotie;
- Depozit de substante minerale;
- Hematopoieza.
Periostul este o membrana fibroasa, bogat vascularizata si inervata, care inveleste osul pe suprafata sa exterioara.
Componentele scheletului corpului uman:
1. Scheletul capului - format din neurocraniu si viscerocraniu;
2. Scheletul trunchiului – format din coloana vertebrala, coaste, stern si bazin.
3. Scheletul membrelor:
83
Scheletul membrelor superioare:

- Centura scapulara;
- Scheletul membrelor superioare propriu-zise;
Scheletul membrelor inferioare:
- Centura pelviana;
- Scheletul membrelor inferioare propriu-zise.
Articulatiile
Reprezinta ansamblul elementelor care unesc intre ele doua sau mai multe extremitati osoase.
Clasificarea dupa gradul de mobilitate:
1. Sinartroze- articulatii imobile, fara cavitate articulara;
2. Amfiartroze- articultii semimobile;
3. Diartroze – sunt articulatiile mobile, din categoria carora fac parte artrodiile sau articulatiile sinoviale.
Articulatiile sinoviale sunt compuse din:
1. Suprafete articulare( sferice, concave, mosor, etc)
2. Cartilaj articular format din tesut cartilaginos hialin, cu rol de amortizare a presiunii exercitate de greutatea
corpului si de protectie a suprafetelor articulare;
3. Capsula articulara, care leaga capetele oaselor ca pe un manson;
4. Lichid sinovial – rol de lubrifiant, diminueaza frecarea si favorizeaza alunecarea.
Sistemul muscular este componenta pasiva a sistemului locomotor si este constituit din totalitatea muschilor in
organism.
Clasificarea muschilor:
1. Muschi somatici( scheletici);
2. Muschi viscerali( netezi);
3. Muschi special ( miocardul sau muschiul inimii).
4. Muschii somatici:
Sunt formati din tesut muscular striat;
- Imbraca scheletul osos si impreuna cu oasele si articulatiile corespunzatoare asigura miscarea segmentelor
corpului;
- Sunt bogat vascularizati;
- Au inervatie dubla( somatica si vegetativa);

84
- Actiunea lor este voluntara. Muschii viscerali (netezi):

- Sunt formati din tesut muscular neted;
- Asigura motilitatea viscerelor;
- Actiunea lor este involuntara.
Muschiul special – miocardul:
- Este un muschi striat, dar se comporta ca un

muschi neted, actiunea sa fiind involuntara.
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi

stimulate in terapia sistemului osteo-musculo-
articular:
 Creierul
 Hipofiza
 Maxilarul superior si maxilarul inferior;
 Cavitatea nazala;
 Sinusurile;
 Tampla;
 Muschiul trapez;
 Miocardul;
 Muschiul diafragm;
 Coloana vertebrala cervicala;
 Coloana vertebrala taoracala;
 Coloana vertebrala lombara;
 Coloana vertebrala sacro-coccigiana;
 Articulatia scapulohumerala;
 Articulatia genunchiului;
 Articulatia coxo-femurala;
 Gonadele endocrine.
VIII. Organele de simt. Aparatul reproducator. Generalitati
Organele de simt
Sunt reprezentate de analizatori: cutanat, gustativ, olfactiv, vizual, acustic si vestibular. Analizatorii sunt sisteme
morfofunctionale prin intermediul carora, la nivel cortical, se realizeaza analiza cantitativa si calitativa a excitatiilor
din mediul extern si intern care actioneaza asupra receptorilor, rezulta formarea de senzatii.
Fiecare analizator are trei segmente: periferic, intermediar, central.

85
Periferic:
Acesta percepe o anumita forma de energie interna sau externa sub forma de excitatie. Se clasifica in functie de
mai multi factori, dupa cum urmeaza:
 Dupa locul de unde preiau excitatiile, receptorii sunt: exteroceptori, interoceptori si proprioceptori
 Dupa natura excitatiilor preluate, receptorii sunt: mecanoreceptori, termoreceptori, fotoreceptori,
fonoreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori;
 Dupa distanta de la care actioneaza excitantii avem: receptori de contact si receptori de distanta;
Fiecare receptor are praguri de excitabilitate: minim si maxim.
Receptoriii sunt:
1. Cutanat (tactil, termic, dureros, presiune, vibratii) pielea;

2. Gustativ - papilele gustative;
3. Olfactiv - cavitatea nazala;
4. Vizual - ochii;
5. Acustic - urechea medie si externa;
6. Vestibular - urechea interna.
Intermediar:
Este format din caile nervoase prin care influxul nervos ce transporta informatiile care codifica excitatiile este
transmis la scoarta cerebrala.
Central:
Este reprezentat de aria din scoarta cerebrala la care ajung informatiile care codifica excitatiile, care sunt
transformate in senzatii specifice.
Analizatorul olfactiv:
- chemoreceptorii ocupa partea postero-superioara a foselor nazale;

86
- pentru a produce miros, o substanta trebuie sa fie volatila si sa se dizolve in lichidul vascosce acopera
mucoasa olfactiva;
- mirosul favorizeaza reflexele scretorii digestive, permite evitarea zonelor cu aer viciat;
- sunt circa 50 de mirosuri fundamentale;
- principalele mirosuri primare sunt - intepator, putred, de camfor, de mosc, eteric, de flori si mentolat.
Analizatorul vizual:
- are ca functie principala perceperea luminozitatii, formei si culorii obiectelor;

- stratul celulelor unde se desfasoara perceptia se afla in retina.
Analizatorul acustico-vestibular:
Are functii de auz si echilibru prin ureche. Aceasta din urma este compusa din:
1. Urechea externa- formata din pavilion si conductor auditiv extern, are rol in captarea si transmiterea
sunetelor, cu frecvente intre 25Hz si 25 KHZ, cu amplitudini intre 0 -3 0 decibeli.
2. Urechea medie - formata din casa timpanului si un lant articulat de osisoare: ciocanul, nicovala si scarita.
Are rol in cuantificarea, codificarea si transmiterea sunetelor.
3. Urechea interna – se afla in aparatul vestibular si este formata dintr-un labirint osos si unul membranos, in
care se gaseste un lichid (perilimfa si endolimfa). Are rol in mentinerea pozitiei corpului in repaus si in miscare.
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi stimulate in terapia organelor de simt:
 Cavitatea nazala;
 Ochii;
 Urechea externa si medie;
 Urechea interna.
Aparatul reproducator
Este reprezentat de celulele sexuale (ovul si spermatozoid), formate la nivelul gonadelor: ovarul si testiculul.
Gonadele isi incep activitatea la pubertate, ovarul isi inceteaza total activitatea, iar testiculul – la andropauza are
doar un declin usor. Au functie dubla: gametogenetica (exocrina) – rezulta gametii; si hormonogenetica (endocrina)
– rezulta hormonii estrogeni si hormonii androgeni.

87
Sistemul genital este format din:
 Gonade - ovar sau testicul;

 Cai de eliminare a gametilor;
 Glande anexe;
 Organe genitale externe;
Sistemul genital feminin
Gonadele feminine, ovarele, au functiile:
• exocrina - formarea foliculilor mature (ovulele) si ovulatia;

• endocrina – secreta hormonii sexuali feminini:
- hormoniii estrogeni (foliculina) apar in prima etapa a ciclului ovarian si stimuleaza dezvoltarea organelor
genitale feminine, mucoasei uterine, glandele mamare;
- progesteronul (luteina) apare in a doua etapa a ciclului ovarian, favorizeaza pastrarea sarcinii;
Caile de eliminare a gametilor sunt formate din:
- trompele uterine-ducte care fac legatura intre ovare si uter;

- uterul – organ musculos, cavitar, situat in cavitatea pelviana, intre vezica urinara si rect;
- vaginul – duct musculo-conjunctiv, median, se insera superior de colul uterin, iar inferior prin orificiul
vaginal se deschide in vestibulul vaginal, spatiu delimitat de cele doua labii mici.
Glande anexe: glandele mamare. Mamela este situata pe peretele toracic anterior, in intervalul dintre coastele 3 si
7 si este formata din: glanda mamara si parti moi( tesut conjunctiv si adipos)
Organele genitale externe – vulva, care este formata din: formatiunile labiale (doua labii mari si doua labii mici),
muntele lui Venus, clitorisul (care este organul erectil).

88
Sistemul genital masculin
Gonadele masculine: testiculele (glandele sexuale masculine) au functie:

- Exocrina - spermatogeneza;
- Endocrina- secreta hormonii androgeni, adica testosteronul, si un procent redus de estrogeni;
Caile de eliminare a gametilor (caile spermatice) sunt formate din:
- Caile spermatice intratesticulare :tubii seminiferi;
- Caile spermatice extratesticulare:
• Canalele eferente;
• Canalul epidimar;
• Canalul deferent- aici se varsa si ductul excretor al veziculei seminale;
• Canalul ejaculator- strabate prostatya si se deschide in uretra;
• Uretra.
Glandele anexe:
- Vezicula seminala-situata deasupra prostatei, secreta un lichid cu rol de transportor si mediu nutritiv pentru
spermatozoizi;
- Prostata - situata in jurul portiunii initiale a uretrei, in cavitatea pelviana, in loja prostatica, produce o
secretie care participa la formarea spermei;
- Glanda bulbo-uretrala: secreta un lichid clar, vascos, care se adauga lichidului spermatic.
Organele genital externe:

- Penisul, care este organ genital si urinar, situat inaintea simfizei pubiene;
- Scrotul, care protejeaza testiculele.
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi stimulate in terapia sistemului reproducator:
 Creierul;
 Hipofiza;
 Epifiza;
 Gonade endocrine;
 Gonade exocrine;
 Trompele uterine sau canalele spermatice;
 Uter sau prostata;
 Uretra, vagin sau penis;
 Glandele mamare.

89
IX. Sangele si organele hematoformatoare

Generalitati ale sangelui
Sangele, limfa si lichidele intercelulare formeaza mediul interna al organismului. Sangele este un tesut lichid care
contine elemente figurate. Volumul sanguin total al unui adult normal reprezinta 8% din greutatea corporala.
Componentele sangelui sunt plasma (55-60%) si elemente figurate (40-45%). Plasma, la randul ei, este constituita
din 90% apa si 10% mediu uscat, din care 9% sunt substante organice (proteine, lipide, glucide) si 1% substante
anorganice (saruri, ioni).
Serul este plasma de defibrinata. Proteinele plasmatice au roluri importante:
- controleaza schimburile hidroelectrolitice dintre plasma si lichidul interstitial

- mentin echilibrul acido-bazic
- transporta hormoni, vitamine, colesterol, calciu, fier etc
- pregatesc apararea anti-infectioasa prin anticorpii specifici
- indeplinesc functii specifice - formarea elementelor figurate, controlul tensiunii arteriale
Rolul sangelui:
- transporta oxigenul necesar respiratiei si metabolismului celular

- transporta substante nutritive spre celule
- transporta substantele toxice spre organele de excretie
- transporta elementele de auto-aparare si factorii coagularii
Perturbarea concentratiei de colesterol natural produs de ficat din colesterolul ne-natural, provenit din grasimi
alterate, provoaca grave perturbari ale circulatiei sanguine, ducand la consecinte nefavorabile: ateroscleroza,
arterite, tromboze coronariene, anevrisme (dilatarea arterelor).

90
Elementele figurate
Eritrocitele - hematiile, sunt celulele fara nucleu ce contin hemoglobina, cu rol in transportul O2 si CO2. Hematiile
imbatranite sunt distruse in splina ("cimitirul globulelor rosii"). Valorile normale: 4,5ml/cmc la femei, 5ml/cmc la
barbati. Cresterea numarului provoaca poliglobulia, iar scaderea lor - anemia (carente de fier sau vitamine, infectii,
stari toxice).
Leucocitele - sunt celulele nucleate mobile, cu rol in procesele de aparare impotriva agentilor patogeni biologici,
prin fagocitoza, producere de anticorpi si distrugerea toxinelor de origine microbiana.
Trombocitele - nu au nucleu si intervin in coagularea sangelui.
Hematopoieza
Este procesul de formare a elementelor celulare sanguine la nivelul maduvei osoase, din celulele sistemului
reticulo-endotelial (celule de tip embrionar) care prin procesul de maturare se pot transforma in oricare celula
specializata din organism.
Hematopoieza are mai multe forme ca, de exemplu, eritropoeza sau formarea eritrocitelor. Aceasta maturare a
eritrocitelor tinere se produce prin actiunea hormonului eritropoetina in ficat si rinichi. Un rol important in
eritropoeza il joaca fierul, cobalamina (vitamina B12) si acidul folic (vitamina B9), in timp ce o scadere a
concentratiei sanguine in oxigen stimuleaza accelerarea eritropoezei cu producerea hormonilor necesari. Asa
numitul cimitir al eritrocitelor este splina, dar acelasi lucru se poate spune si despre celulele Kupffer din ficat. Viata
unei eritrocite dureaza 120 de zile, iar dupa moartea eritrocitelor, hemoglobina sufera un proces de descompunere
cu mai multe etape: bilirubina, urobilina, stercobilina acestea se elimina prin urina si fecale.
Organele ale caror zone reflexogene necesita a fi stimulate in terapia organelor hematoformatoare:
 Ficat
 Vezica biliara
 Suprarenale
 Splina
 Intestin gros
 Limfaticele

91
BIBLIOGRAFIE
Liviu Bulus - Masajul clasic suedez, terapeutic, traditional, tailandez
Dr. Charles Hartman - Masaj, presopunctura, reflexoterapie
Speranta Anton - Incursiune in medicina naturista
Elena Luminita Sidenco - Masajul in kinetoterapie
Vasile Marcu - Masaj si kinetoterapie
Angelo Luciani - Reflexologia piciorului
Frank H. Netter, MD. - Atlas of Human Anatomy
Victor Papilian – Anatomia Omului


Limbă

Suport de Curs Masaj - Atelierele ILBAH

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Suport de Curs Masaj - Atelierele ILBAH

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

0

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

MODUL MASAJ SOMATIC

II. Conditii si reguli pentru practicarea masajului

III. Notiuni de anatomie

IV. Tehnicile de baza ale masajului

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

I.Scurt istoric al masajului somatic

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Partile moi ale organismului asupra carora se

Masajul se poate realiza manual sau cu aparate

Masajul si scopurile sale

Influenta masajului asupra pielii:

Influenta masajului asupra sistemului muscular:

 Intensifica procesele metabolice din muschi

Influenta masajului asupra articulatiilor si tendoanelor:

 Aparatul articular si ligamentar capata o mobilitate mai mare

Influenta masajului asupra sistemului circulator si limfatic:

Influenta masajului asupra sistemului respirator si nervos:

Influenta masajului asupra metabolismului:

 Contraindicatii generale - presupun interzicerea aplicarii oricarei tehnici de masaj;

Se interzice masajul in:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

II.Conditii si reguli pentru practicarea masajului

Pregatirea si aptitudinile maseurului

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

- oase lungi ( ex. femurul)

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Coloana vertebrala este cel mai important

O vertebra a coloanei vertebrale este formata din:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Coloana vertebrala este formata din urmatoarele regiuni:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Scheletul umarului si al membrelor

Umarul este reprezentat de partea superioara a

Scheletul membrelor superioare este format din:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Scheletul membrelor inferioare

Este format din:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Elementele componente ale diartrozelor:

- extremitati osoase articulare

Dupa forma pe care o au muschii se grupeaza astfel:

O fibra musculara striata este formata din mai multe elemente:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Muschii regiuni laterale cuprind o serie de muschi ce se dispun pe trei planuri:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

IV.Muschii toracelui si abdominali:

V.Muschii umarului si membrelor superioare

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

3. Muschii antebratului se impart in:

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

4. Muschii mainii reprezinta grupul miscarilor de finete si de precizie.

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE

VII.Muschii membrelor inferioare

-grupul medial cu adductorii;

Atelierele ILBAH | CENTRU DE FORMARE PROFESIONALA – CURSURI DE CALIFICARE SI PERFECTIONARE