MOROMEȚII

de Marin Preda

RELATIA DINTRE CELE DOUĂ PERSONAJE

Niculae Moromete este fiul cel mic al familiei prezentat pe parcursul romanului la vârste diferit:
în primul volum este un copil în vârstă de 12 ani iar in cel de-al doilea volum este un tânăr în formare. În
primele pagini ale romanului este înfățișată imaginea copilului, odată cu revenirea sa acasă, de la câmp
acolo unde păscuse oile: ”Avea capul gol și cămașa de pe el era ferfeniță. Picioarele goale erau pline de
zgârieturi vechi cu urme de sânge închegat cu praf.” Detaliile fizice evidențiază starea materială precară dar
și dificultățile cu care se confruntă zilnic copilul în îndeplinirea sarcinilor impuse în interiorul familiei.
În primul volum, imaginea lui Niculae se conturează din perspectiva lui arzătoare de a merge la
școală. El este silit să ducă oile la păscut și nu mai are timp să meargă la școală. Mai târziu, cand se pune
problema plecării de la școala din sat, intervine o altă dificultate, legetă de această dată de lipsa banilor. De
cele mai multe ori el se lovește de refuzul tatălui de a-l lăsa la școala, refuz care ia forma ironiei: ”Altă
treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem.” Niculae încearcă să-și convingă tatăl, plânge, se roagă,
încearcă să găsească argumente, determinându-l pe Ilie Moromete să aibă o atitudine mai înțelegătoare,
dar să facă un efort în acest sens, acceptând să-i plătească într-un final taxele de școlarizare. Atitudinea
tatălui dar și a familiei întregi (Chiar și mama care pare să-i înțelegă nevoia de a învăța ajunge să-i spună:
”Nu ne arde nouă de școală.”), produce un dureros sentiment de înstrăinare pe care copilul îl ascunde în
adâncul sufletului, conștient de faptul că pentru a pleca la școală avea nevoie de sprijinul lor. Când Ilie
Moromete îl retrage pe Niculae de la școală, pe motiv că nu-i aduce niciun beneficiu, Niculae pare să se
resemneze, nu mai plânge ca altădată, nu se mai opune hotărârii tatălui.
Relația dintre Ilie Moromete și Niculae stă sub semnul unor dezacorduri generate de atitudinea
tatălui care-și iubește copilul dar nu-i înțelege în totalitate nevoile. Tatăl își iubește copilul, îi vrea binele,
dar iși cenzurează orice manifestare a afectivității sale. Șcena serbării școlare evidențiază incapacitatea lui
Moromete, (lipsește ceva) stângăcia gesturilor, atunci când Niculae se află într-o situație dificilă. Criza de
friguri pe care o are copilul in momentul în care trebuie să recite poezia in calitate de premiant îl surprinde
pe Moromete, îl emoționează, astfel încât gesturile sale de mângâiere, sunt schițate cu multă stângăcie.
Drumul spre casă creează imaginea unui om ”nemulțumit și dezorientat, atins tocmai în liniștea sa
netulburată” pe care pare să-l deranjeze situația delicată în care se află. El se simte de-a dreptul ușurat
când ajunge acasă și îl dă pe Niculae în grija Ilincăi.