Sunteți pe pagina 1din 2

APUS DE SOARE.

dramă istorică de BARBU DELAVRANCEA


Povestire pe scurt

Actul I

Într-o zi de toamnă, în castelul din Suceava lucrează o seamă de jupânese, fete ale unor
boieri ai lui Ștefan cel Mare. Unele torc, altele țes la gherghef, Oana rupe lungi fâșii din cămășile de
in ale Doamnei Maria, soția domnitorului, pregătindu-le să le înălbească. În timp ce lucrează vorbesc
despre războaiele lui Ștefan, despre multele bătălii în care a ieșit învingător. Sosind Ștefan și
Doamna Maria, se lasă tăcere. Domnitorul are câte o vorbă bună pentru fiecare, dar mai ales pentru
Oana, fiica lui, dar nu și a doamnei Maria. După ce fetele pleacă, Doamna Maria îl roagă stăruitor pe
Ștefan să nu plece la luptă acum, în pragul iernii, mai ales că e rănit la picior. Stefan spune că trebuie
să lupte pentru Pocuția, pe care o vor leșii. (La vremea aceea, Pocuția era a Moldovei, ca garanție a
polonezilor pentru un împrumut dat lor de Moldova, nereturnat la timp și nici în întregime. Azi,
această regiune de dincolo de Prut face parte din Ucraina.) Sosesc pârcălabii (boieri ce răspundeau
de diferite zone ale țării), Bogdan, fiul domnitorului, și alți boieri. Pârcălabii arată fiecare că la hotarele
de care răspund e liniște. Numai cel dinspre Pocuția nu are vești prea bune. Postelnicul Toader a
adus, în schimb, de la Roma, un doctor pentru piciorul bolnav al domnitorului, Jeronimo da Cesena.
Ștefan, însă, e cu gândul la război și le spune tuturor ce a hotărât. Toți aprobă, mai puțin paharnicul
Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr. Ei consideră că sănătatea lui Ștefan nu îi permite să
meargă la luptă, dar Ștefan abia așteaptă să plece.

Actul II

După ce luni de zile Ștefan a luptat și a biruit în Pocuția, apoi a așezat treburile acolo, de o
lună de zile nu a mai trimis nici o veste. Doamna Maria e foarte îngrijorată, dar sosește clucerul
Moghilă care o anunță că sosește domnul țării. Povestește cum a obținut victoria, mai ales datorită lui
Bogdan, care pierduse un ochi în luptă. Pe drumul de întoarcere, calul lui Ștefan căzuse și îi prinsese
piciorul bolnav sub el. Îi fusese foarte rău, apoi își revenise puțin și acum sosea acasă. Însoțitoarele
doamnei pleacă, doar Oana rămâne ascunsă după fântână, căci vrea să îl vadă pe Ștefan. Chiar
atunci intră Ștefan, grav bolnav, cu alaiul său. Doamna Maria se bucură de sosirea lui Ștefan și a lui
Bogdan, apoi ies cu toții, rămânând doar paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr. Și
Oana, ascunsă. Cei trei fac un complot ca, după moartea lui Ștefan, să împiedice urcarea pe tron a
lui Bogdan, războinic ca și tatăl său, și să-l urce pe Ștefăniță, nepotul lui Ștefan. Să alcătuiască o
epitropie și să conducă ei țara. După ce pleacă cei trei complotiști apare Petru Rareș. El o iubește pe
Oana și și-o vrea mireasă, dar ea ține la el doar ca la un frate. Nici el, nici ea, nu știu că sunt chiar
frați buni, rodul dragostei lui Ștefan cel Mare cu Răreșoaia. Oana îi spune lui Ștefan, în taină, ce a
auzit de la cei trei. Stefan cel Mare îi cere clucerului Moghilă să adune a doua zi toți boierii și ostașii
din Suceava, ca să îl urce în scaunul Moldovei pe Bogdan.

Actul III

Aflati in sala tronului cei trei doctori, Cesena, Șmil și Klingensporn, se sfătuiesc să ardă cu
fierul înroșit în foc rana de la piciorul lui Ștefan cel Mare. Se codesc să-i spună domnitorului, căci era
bătrân, avea peste șaptezeci de ani, și nu știau dacă va rezista. Ștefan însă le poruncește să facă
pregătirile și să-i ardă rana cât mai degrabă. Petru Rareș îi spune lui Ștefan că o iubește pe Oana.
Ștefan îl trimite la mama lui, Răreșoaia, să îi spună acest lucru și ce îl va sfătui ea, așa să facă. În
urma lui, îi spune doamnei Maria, cu regret, că îi pare rău că i-a crescut pe cei doi fără să le spună că
sunt frați, copiii lui. Încep să se adune boierii chemați de Ștefan. Jitnicerul Stavăr și stolnicul Drăgan
vorbesc despre urzelile lor, despre nemulțumirile lor față de Ștefan și înșiră semne care ar arăta că
domnitorul este pe ducă. În fața celorlalți boieri, însă, îl laudă peste măsură. Apare Ștefan, care vede
că al treilea complotist, paharnicul Ulea, lipsește. Află de la clucerul Moghilă că ar fi bolnav și îl trimite
din nou pe acesta să îl aducă pe Ulea. Acesta vine, sosește și Bogdan, însoțit de mai mulți oșteni.
Din jețul aflat în dreapta tronului, Ștefan le vorbește tuturor despre Moldova, despre încercarea lui de
a uni Apusul împotriva turcilor, apoi de a uni Răsăritul împotriva lor. A făcut totul spre binele
Moldovei, care nu e a strămoșilor, nu e a celor aflați de față, ci a generațiilor de urmași care vor veni.
Îl așează pe Bogdan pe tronul Moldovei și îi pune coroana pe cap, arătând și spunând tuturor că
aceasta este voința lui, apoi cade sfârșit pe treptele tronului

Actul IV

Ștefan doarme, vegheat de Oana. Se trezește și stă de vorbă cu fata, apoi ea se duce să îi
aducă apă. După ce bea apă, Ștefan se preface că a adormit și că vorbește în somn, destăinuindu-i
Oanei că e fiica lui și a Răreșoaiei. Tocmai atunci sosește Rareș, care aflase și el de la mama lui că e
fiul lui Ștefan și frate bun cu Oana. Îi spune Oanei ce a aflat și pleacă iute ca vântul să ducă
scrisoarea lui Ștefan la marele vizir de la Țarigrad (Istanbul). Vin doctorii și îl pregătesc pe Ștefan
pentru a-i arde rana. De după perdelele patului se aude cum Ștefan, cuprins de dureri înfiorătoare,
spune rugăciunea ”Tatăl nostru”, apoi își pierde cunoștința. Când își revine, aude de afară glasul
mulțimii adunate pentru ungerea lui Bogdan ca domn de către mitropolit. Unii, însă, strigă numele lui
Ștefăniță și se aude foarte bine glasul lui Ulea. Mânios, Ștefan își adună ultimele puteri, ia sabia, iese
afară și îl taie pe Ulea. Se întoarce cu sabia plină de sânge și își spune din nou voința ca Bogdan să
fie domn. Când apare Bogdan, toți cad în genunchi în fața noului domnitor, iar Ștefan cel Mare
moare, cu capul la pieptul Oanei. Ultimul său cuvânt: Moldova !