COPILUL CEL ISTEȚ

de PETRE ISPIRESCU
(rezumat)

Unui om îi muri soția. Rămase singur, căci nu avuseseră copii și nu avea nici alte rude.
Câteodată, omului îi venea gândul să se însoare a doua oară, dar nici nu-i venea să dea uitării prima
nevastă. Îi mai era și teamă să nu dea peste o femeie nepotrivită. Pe de altă parte, îi era greu să
trăiască în singurătate.
Într-o zi luă hotărârea să-și ia un copil de suflet, pentru ca nici pe răposata lui nevastă să n-o
dea uitării, dar nici el să nu trăiască singur.Plănui ca primul copil fără familie pe care îl va întâlni în
cetate să îi fie copil de suflet.
Ieși în cetate, dar nu întâlni nici un copil. Atunci ieși din cetate, pe drumul mare. Întâlni un
șarpe și îl întrebă dacă nu vrea să îi fie copil de suflet. Șarpele spuse că vrea, numai să se învoiască.
El cerea numai ca omul să îl poarte mereu în spinare. Omul se învoi. Șarpele i se urcă în spinare,
apoi i se încolăci în jurul gâtului.
Au trăit așa multă vreme. Ce mânca omul, mânca și șarpele. Ce bea omul, bea și șarpele. Tot
ce făcea omul, știa și șarpele. Șarpele crescu, iar omul îmbătrâni și începu să-i fie din ce în ce mai
greu să îl ducă. Într-o zi îl rugă să se mai dea jos, că nu mai poate. Șarpele îi spuse că nu se dă, că
așa se învoiseră și avea să-l ducă în spinare până la moarte. Omul știa că așa se învoiseră, dar
sperase să găsească milă de copil la șarpele pe care îl crescuse. Îl mai purtă o vreme, apoi îl rugă iar
să aibă milă și să se mai dea jos de pe spinarea lui. Șarpele nici nu-l ascultă măcar.
Atunci, omul, sfătuit de alții care îl vedeau cum se chinuie, se duse la judecată. Spuse despre
învoială, și arătă că nu vrea să o strice, dar că are nevoie de mila șarpelui, să-i mai ușureze viața, că
după ce va muri el, lui avea să-i rămână totul. Șarpele spuse însă că nu știe ce e mila, iar învoiala lor
asta fusese.
Cât despre avere, oricum avea să îi rămână lui moștenire, căci îi era copil de suflet.
Judecătorii spuseră că, dacă așa fusese învoiala, iar fiul lui de suflet nu vrea să aibă milă, trebuie să
respecte învoiala.
Omul plecă supărat, cu șarpele atârnat de gât. Văzu pe drum niște copii jucându-se de-a
împăratul. Unul, mai isteț, era împăratul. El îi judeca pe alții, înconjurat de ostașii săi, niște copii cu
ciomege în mâini. Omul se duse și îi spuse împăratului supărarea sa. Șarpele voi să spună și el ceva,
dar copilul cel isteț îi tăie vorba și îi spuse că în fața împăratului toți trebuie să stea jos, pe pământ.
Șarpele se dădu jos și vorbi despre învoiala lor. Copilul cel istet spuse că nu merită să vadă lumina
soarelui copilul care nu are milă de părinții lui. Porunci ostașilor să zdrobească șarpele cu ciomegele.
Iar omul se întoarse vesel la casa lui, mântuit de copilul cel isteț.