• Aparatul cardiovascular este constituit din:

- inimă, care are rolul de pompă

- un sistem de vase sanguine, care alcătuiesc circulația sistemică și pulmonară.
Acest sistem are rolul de a asigura transportul sângelui în organism în scopul aprovizionării țesuturilor
cu oxigen și substanțe nutritive și de a înlătura produșii de metabolism.
✓

• Inima este un organ nepereche situat excentric în cavitatea toracică, la stânga liniei mediene, între
cei doi plămâni.
• Inima este alcătuită din trei straturi distincte care se suprapun.
Pericardul este un sac dublu în care se află câțiva centri metri cubi de lichid seros cu rol de lubrifiant.
Pericardul are rolul de a limita expansiunea și umplerea diastolică exagerată, mai ales a ventriculului drept,
de a reduce fricțiunea pereților cardiaci în timpul contracției, de a reduce mobilitatea inimii în torace și altele
✓

• Miocardul contractil este constituit din fibre musculare cardiace dispuse pe un schelet fibros. Pe
lângă miocardul contractil există și țesutul excitoconductor (nodal, embrionar).
• Endocardul tapetează cavitățile atriale și ventriculare și asigură netezimea suprafeței interne a
inimii. Endocardul atrial este mai gros decât cel ventricular și se extinde și la nivelul valvelor.
• Endocardul are rol important în reglarea transportului transendocardic și producerea unor mediatori
chimici care participă activ la hemodinamică locală.

PARTICULARITĂŢELE STRUCTURALE ALE CAVITĂŢILOR INIMII

• Inima este un organ muscular ce prezintă patru cavități - două atrii și doi ventriculi. Atriile comunică
cu ventriculii prin orificii prevăzute cu valve și primesc sângele de la vene prin orificii la nivelul
cărora nu există nici valve, nici sfinctere.
• Atriile au pereții mai subțiri decât pereții ventriculari și fiecare atriu are câte un apendice - auricul.
Atriul drept (AD) este situat mai anterior și ceva mai jos decât cel stâng, fiind mai aproape de
peretele toracic. Atriul stâng (AS) este mai aproape de esofag.

• Ventriculii constituie cea mai mare parte a masei musculare a inimii și au rolul de a pompa cu
presiune sângele în artere prin orificii prevăzute cu valve.
• Ventriculul stâng (VS) are un perete de cca 3 ori mai gros decât ventriculul drept (VD) (12 - 14 mm
grosimea peretelui VS față de 3,5 - 4 mm grosimea peretelui VD).
• Între cei doi ventriculi se află septul interventricular care se consideră ca făcând parte din VS.

APARATUL VALVULAR
• Aparatul valvular este reprezentat de niște structuri biologice capabile să suporte diferențe
presionale mari și care mai au și rolul de a asigura sensul unidirecțional al sângelui în inimă.
 • Valvele sunt structuri mobile care "plutesc" în torentul sanguin mișcându-se pasiv sub acțiunea
gradientelor presionale din cavități.
• Valvele cardiace sunt de două feluri: semilunare, care separă ventriculii de arterele mari (aorta și
pulmonara) și atrioventriculare care separă atriile de ventriculi (mitrala și tricuspida).

STRUCTURA ŢESUTULUI NODAL

• Țesutul excitoconductor sau miocardul specific este format din câteva structuri proprii; nodulul
sinoatrial, nodulul atrioventricular, fasciculul His cu ramurile sale și rețeaua lui Purkinje care au
rolul de a asigura activitatea ritmică a cordului, permițând astfel acestuia să se adapteze la
condițiile impuse de hemodinamică.

• Nodulul sinoatrial (NSA)

• Este localizat în peretele postero-superior al atriului drept, lângă locul de vărsare al venei cave
superioare.
• Celulele caracteristice NSA sunt celulele P ("pale" = palide) care sunt dotate cu automatism.
• Rolul celulelor P, care este și rolul NSA, este de a genera impulsul electric care se va propaga la
nivelul întregului cord.

• Zona joncțională
• Zona joncțională este reprezentată de nodulul atrio-ventricular și fasciculul His. Ea poartă această
denumire deoarece între cele două formațiuni nu există deosebire anatomică netă și prezintă
vascularizație și inervație comună.
• Nodulul atrio-ventricular
• Nodului atrio-ventricular (NAV) este localizat în porțiunea inferioara dreaptă a septului interatrial
Este situat imediat subendocardic. Sunt prezente celulele specifice celulele de tip P care se dispun
central și prezintă același aspect ca cele din NSA și alte tipuri de celule.
• Rolul major al NAV este de a întârzia transmiterea impulsului electric de la atrii la ventricule, având
astfel o funcție de a proteja ventriculii de stimulii prea numeroși, dar și de a permite o mai bună
umplere presistolică (ventriculii vor beneficia de sistola atrială)

• Fasciculul atrio-ventricular His

• Are originea în porțiunea antero-inferioară a NAV, sub endocardul atrial drept. În traiectul său, lung
de aproximativ 15 mm, perforează septul fibros central al inimii, apoi se "culcă"' pe septul
interventricular, până la marginea superioară a septului muscular, unde se divide în cele două
ramuri.
• Ramurile fasciculului His sunt ramura dreaptă și ramura stângă fasciculară.

• Rețeaua lui Purkinje

 • Rețeaua lui Purkinje se formează prin diviziunea multiplă a porțiunii finale a celor două ramuri
fasciculare și se răspândește în toată masa miocardului contractil. Ea este constituită din celule
Purkinje care sunt fibre cu anumite particularități structurale și funcționale.
• Rolul rețelei lui Purkinje este de a asigura transmiterea rapidă a impulsului nervos în masa
miocardică contractilă.

PROPRIETĂŢILE MIOCARDULUI
• Miocardul specific și cel de lucru prezintă următoarele proprietăți:
• a. miocardul specific (țesutul excito-conductor nodal):
• 1. Automatismul;
• 2. Ritmicitatea (funcția cronotropă);
• 3. Excitabilitatea (funcția batmotropă);
• 4. Conductibilitatea (funcția dromotropă);
• b. miocardul contractil (de lucru):
• 1. Excitabilitatea;
• 2. Conductibilitatea;

PROPRIETĂŢILE MIOCARDULUI
• EXCITABILITATEA (FUNCTIA BATMOTROPA)
• Definiție. Excitabilitatea este proprietatea materiei vii de a răspunde la excitații prin manifestări
mecanice (la mușchi prin contracție), acustice, termofotometrice (termogeneza în mușchi şi nerv),
chimice (secreție) şi electrice (potențiale electrice).
• Excitabilitatea miocardului este proprietatea acestuia de a răspunde la un stimul cu valoare prag,
prin apariția potențialului de acțiune urmat de contracție.
PARTICULARITĂŢILE MIOCARDICE ALE STĂRII DE EXCITABILITATE
a) Miocardul este un sinciţiu anatomo-funcţional. Miocardul este un sinciţiu nu numai anatomic, ci şi
funcțional, deoarece permite răspândirea excitației în toată masa sa.
b) Miocardul răspunde legii " tot sau nimic". Acest principiu este respectat în cazul unui stimul unic: la
stimuli de intensitate sub valoare prag nu apare răspuns; la stimuli de intensitate cel puțin egala cu prag
apare un răspuns maximal. Răspunsul este mereu același - maximal - deoarece fibra musculară
miocardică are peste tot același prag de excitabilitate. Răspunsul este în totalitate deoarece miocardul este
un sinciţiu funcțional.
Constatăm că, periodic, faza de contracție - sistola - caracterizată prin neexcitabilitate, alternează cu faza
de relaxare - diastola - caracterizată prin excitabilitate.
Aplicarea unui stimul la sfârșitul sistolei sau la începutul diastolei este urmată de un răspuns miocardic
numit extrasistolă.

• AUTOMATISMUL
• Definiție. Automatismul reprezintă proprietatea țesutului excitoconductor de a genera spontan
stimuli. Această proprietate apare în celulele pace-maker deci celule dotate cu automatism.
• TIPURILE DE CELULE PACEMARKERI sunt:
• a) pace-markeri naturali reprezentați de componentele țesutului excitoconductor :
nodulul sinoatrial (NSA) este pace-markernul dominant care impune ritmul propriu restului inimii;
nodulul atrioventricular (NAV), fasciculul His şi rețeaua Purkinje care sunt pace-markeri latenți ce intră în
funcțiune doar în absența influențelor NSA.
 • b) pace-markeri ectopici care apar în miocardul contractil în anumite condiții anormale (celulele
contractile devin capabile să genereze stimuli).
• ORIGINEA AUTOMATISMULUI
• Actual se consideră că automatismul este o proprietate intrinsecă a celulelor musculare automate
din structura țesutului nodal (teoria miogenă).

• RITMICITATEA (FUNCŢIA CRONOTROPĂ)

• Definiție Ritmicitatea este proprietatea celulelor cardiace de a emite ritmic impulsuri. Ritmul întregului
cord este imprimat de țesutul nodal, şi anume de NSA care dă naștere la cele mai frecvente impulsuri.
Factorii de care depinde frecvența de descărcare a impulsurilor sunt dependenți de particularitățile
funcționale ale celulelor dotate cu automatism: celulele din NSA pot descărca stimuli mai rapid decât cele
din NAV. Aceste celule, la rândul lor, descarcă stimulul mai rapid decât cele din fasciculul His și așa mai
departe

• Factorii ce influențează frecvența de descărcare a impulsurilor sunt:

• 1. Stimularea simpatică, prin eliberarea de catecolamine, determină creșterea
frecvenței de descărcare a impulsurilor;
• 2. Stimularea parasimpatică, prin eliberarea de acetilcolină, scade frecvența de
descărcare a impulsurilor.

• Pe electrocardiogramă, ritmul generat în NSA - ritmul sinusal - are următoarele

caracteristici: .
• - trebuie să existe unda P;
• - unda P trebuie să preceadă toate complexele QRS;
• - unda P să fie pozitivă în cel puțin două derivații standard;
• - unda P să aibe durata şi forma normală;
• - intervalul PP să fie egal cu intervalul RR;
• - segmentul PQ să fie de durată normală (0,04 - 0,10 sec) și constant;
• - frecventa cardiacă să fie cuprinsă între 60 – 100/min

• CONDUCTIBILITATEA
• Definiție. Conductibilitatea (funcția dromotropă) este proprietatea miocardului de
lucru şi a țesutului specific de a răspândi în întreg miocardul impulsul generat de
nodulul sinoatrial (NSA).
• În condiții normale, impulsul (unda de excitație) generat în NSA se propagă din
aproape în aproape, ca un fenomen electric, până cuprinde întreaga inimă.

REVOLUŢIA CARDIACĂ
• Definiție. Revoluția cardiacă constă din succesiunea unei perioade de
contracție, denumită sistolă, cu una de relaxare, denumită diastolă.
• Sistola reprezintă faza de punere în tensiune a pereților unei cavități cardiace şi
expulzia sângelui acumulat în acea cavitate.
• Diastola reprezintă faza de relaxare a pereților cavității şi umplerea cu sânge a
acesteia.

REVOLUŢIA CARDIACĂ
• ETAPELE REVOLUŢIEI CARDIACE
• Succesiunea etapelor care au loc în cordul stâng (atriul stâng si ventriculul stâng)
este identică cu cea din inima dreaptă, diferența dintre ele fiind valoarea presiunilor în
diferite faze ale ciclului cardiac. La o frecvență de 70 bătăi / minut, durata unei revoluții
cardiace complete este 0,8 secunde din care jumătate (0,4 sec) cordul se afla în sistolă
şi cealaltă jumătate (0,4) se află în diastolă.
• Prima etapă a revoluției cardiace este sistola atrială. În această perioadă
presiunea în atrii crește şi împinge sângele din atrii în ventriculi. Ea are o durată de
aproximativ 0,11 sec (0,10 - 0,13 sec), după care atriul rămâne relaxat, adică în
diastolă atrială, până când debutează un nou ciclu cardiac.

• Imediat după terminarea sistolei atriale începe sistola ventriculară. În cursul ei

sângele este împins cu putere din ventriculi în arterele mari. Ea are o durată, de 0,27 –
0, 30 sec. După terminarea sistolei, ventriculul începe să se relaxeze, intrând în faza de
diastolă ventriculară, pentru cca 0,50 - 0,53 sec, până la o noua sistolă ventriculară.
Observăm că după terminarea sistolei ventriculare există o perioadă în care atât atriile
cât şi ventriculii se află în stare de repaus. Aceasta reprezintă faza de diastolă
generală, care are o durată de aproximativ 0,40 sec la o frecvență cardiacă de 70 bată
/ minut

• SISTOLA ATRIALA
Definiție: Sistola atrială reprezintă o perioadă de punere în tensiune a pereților atriali şi
expulzie a sângelui acumulat în atrii, deci contracție atrială
Particularități:
• -în (această perioadă se observă o creștere a presiunii în interiorul celor două
atrii, ajungând la 6 - 8 mm Hg în atriul stâng (AS) şi la 4 - 7 mm Hg în atriul drept AD)
• - volumul de sânge din ele scade deoarece este împins spre ventriculi.
• - ajungerea sângelui în ventricul este posibilă deoarece valvele atrio-ventriculare
sunt deschise, în timp ce valvele sigmoide aortice şi pulmonare sunt închise.
- regurgitarea sângelui spre venele mari este împiedicată prin contracția musculaturii
circulare care înconjoară locul de vărsare al acestora în atrii;

• Rolul sistolei atriale constă în completarea umplerii ventriculare, contribuind cu

aproximativ 30 % din volumul existent la sfârșitul diastolei în ventricul;
• Durata de 0,10 - 0,15 sec.
• DIASTOLA ATRIALĂ
• Definiție: Diastola atrială reprezintă perioada de relaxare a miocardului atrial. În
ea se realizează acumularea sângelui în aceste cavități pentru a putea asigura
umplerea pentru sistola următoare.
• Particularități: în această perioadă au loc numeroase modificări de presiune în
interiorul cavității, modificări ce sunt influențate de variațiile de presiune şi volum ce au
loc în ventriculi. Aceste modificări pot fi evidențiate pe curba pulsului venos jugular;
• Durata diastolei atriale este de 0,65 – 0,70 sec. Ea începe în momentul închiderii
valvelor atrio-ventriculare şi se termină tot cu reînchiderea lor, la sfârșitul sistolei atriale
următoare.

• SISTOLA VENTRICULARĂ
• Definiţie: reprezintă perioada de contracție a miocardului ventricular.
• În cursul acestei etape se realizează o punere în tensiune a pereților şi are drept
consecință creșterea presiunii în cavități urmată de eliminarea sângelui acumulat în
aortă şi artera pulmonară.
• Particularități: Impulsul electric este întârziat la nivelul nodului atrio-ventricular,
motiv pentru care sistola ventriculară urmează imediat sistolei atriale şi nu coincide cu
aceasta.

• Datorită conducerii impulsului prin țesutul nodal, depolarizarea şi contracția

ventriculară încep de la vârf şi progresează spre bazele cordului.
• Între ventriculul drept (VD) şi ventriculul stâng (VS) există diferențe morfologice
şi funcționale care explică nivelul diferit al presiunii de evacuare a sângelui din cei doi
ventriculi.
• Astfel VS evacuează sângele în artere cu presiune mare - cca 120 mm Hg, iar
VD evacuează același volum sistolic ca şi VS, dar la o presiune mult mai scăzută, de 20
- 25 mm Hg.

• Durata sistolei ventriculare este de 0,27 - 0,30 sec.

Ea se realizeaea în doua faze:
• Contracția izometrică (izovolumetrică, CIV)
• Definiţie: contracţia izovolumetrică reprezintă perioada de punere în tensiune a
pereţilor cavităţilor ventriculare, fără modificarea volumului de sânge din interior şi care
are ca şi consecinţă creşterea marcată a presiunii intracavitare

• Caracteristici:
• La sfârşitul sistolei atriale, muşchiul atrial se relaxează şi presiunea intraatrială
tinde să se reducă sub valorile celei intraventriculare. Prin urmare apare o tendință a
sângelui de a se întoarce din ventriculi în atrii. Aceasta determină o apropiere a valvelor
atrio-ventriculare.
• Când începe sistola ventriculară, presiunea intraventriculară creşte si o
depăşeşte pe cea atrială. Acest gradient presional facilitează şi el întoarcerea, sângelui
spre atrii şi închiderea completă a valvelor atrio-ventriculare. În acest moment ventriculii
devin cavități închise

• Pe măsură ce fibrele miocardice se contractă, presiunea intraventriculară creşte

şi în momentul în care o depăşeşte pe cea din vasele mari, determină deschiderea
valvelor sigmoide. Deschiderea valvelor aortice şi pulmonare marchează terminarea
acestei faze.
Deci, aceasta faza se caracterizează prin:
• - valvele atrio-ventriculare şi sigmoide sunt închise, ventriculul fiind o cavitate
închisa;
• - presiunea intraventriculară creşte foarte mult, de la câţiva mm Hg Ia 70 - 80 mm
Hg.;
• - volumul de sânge intraventricular rămâne constant.
Durata fazei este de cca 0,05 sec,

• Contracția izotonică (de evacuare, de ejecție)

• Această faza începe în momentul deschiderii valvelor sigmoide. În timpul ei se micșorează volumul
cavităților ventriculare cu 50 - 70 % față de debutul sistolei. Astfel, dacă la sfârșitul diastolei, în ventricul
există un volum de 150 - 200 ml sânge, volum denumit telediastolic, la sfârșitul sistolei în ventricul găsim
doar 50 - 70 ml sânge (volum telesistolic).
• Diferenţa, dintre ele, de 70 - 130 ml, reprezintă volumul evacuat în cursul unei sistole, denumit
volum bătaie sau volum sistolic.
• Evacuarea ventriculară corespunde depolarizării totale a cordului şi repolarizării acestuia.

• Evacuarea rapidă
• Definiție: reprezintă faza inițială de evacuare rapidă şi turbulentă a sângelui din ventriculi în vasele
mari.
• Caracteristici: Ea începe în momentul deschiderii valvelor sigmoide şi durează până când
presiunea ajunge la nivel maxim.
• Deci în această faza presiunea în ventriculi şi vasele mari continuă să crească, de la 70 - 80 mm
Hg la 120 - 130 mm Hg.
• Volumul de sânge din cavitate scade datorită evacuării lui în vase. Sângele nu se poate întoarce
înapoi în atrii, deoarece valvele atrio-ventriculare continuă să fie închise.

Deci, aceasta fază se caracterizează prin:

•- presiunea intraventriculară şi din vase creşte de la 70 - 80 mm Hg la valoarea
maximă;
•- volumul de sânge din cavitatea ventriculară scade;
•- valvele sigmoide sunt deschise, iar cele atrio-ventriculare sunt închise.
Durata acestei etape este 0,09 - 0,11 sec.
• Evacuarea lentă
• Definiţie: reprezintă etapa de evacuare tardivă a sângelui din ventriculi.
• Caracteristici: Ea începe când presiunea în vase şi ventriculi ajunge la valoare
maxima şi se sfârșește când curgerea sângelui spre vase se face lent, mai mult din
inerţie.
• În aceasta fază presiunea intraventriculară începe să scadă ușor, iar volumul de
sânge din cavitate se reduce lent continuu.

Deci, această fază se caracterizează prin:

• - presiunea intraventriculară şi în vesele mari rămâne constantă şi apoi scade uşor;
• - volumul de sânge din cavitatea ventriculară scade lent;
• - valvele sigmoide sunt deschise, iar cele atrio-ventriculare sunt închise.
Durata: 0.11-0,13 sec.

• DIASTOLA VENTRICULARA
• Definiție: Diastola ventriculară reprezintă etapa de relaxare a miocardului
ventricular în care inima se reface şi se hrăneşte. In cursul ei există o perioadă care
coincide cu diastola atrială, etapă ce reprezintă diastola generală,
• Durata: 0,50-0,53 sec.

Are loc în mai multe faze:

Protodiastola fiziologică
• Definiţie: reprezintă perioada de debut a relaxării ventriculare, care începe odată
cu egalizarea presiunii intraventriculare cu cea din vasele mari şi se sfârșește prin
închiderea valvelor sigmoide.
• Este o perioadă dificil de localizat pe ventriculogramă.

Caracteristici: în această fază:

• presiunea intraventriculară scade continuu, deoarece fibrele miocardice au
încetat contracția şi se relaxează.
• in consecință presiunea ajunge întâi la valoarea diastolică, de 70 - 80 mm Hg, şi
apoi continuă să scadă.
• când valoarea presiunii intraventriculare scade sub cea din vase, sângele tinde
să se întoarcă spre ventriculi şi închide valvele sigmoide, aortice şi pulmonare.
• momentul închiderii valvelor marchează sfârșitul acestei faze.
Deci, această fază se caracterizează prin:
• - presiunea intraventriculară scade continuu;
• - volumul de sânge din ventriculi scade foarte puţin, trecând în vase în vitrutea
inerţiei;
• - valvele sigmiode sunt încă deschise, iar cele atrioventriculare sunt închise.
Durata: 0,02 - 0,04 sec.

Relaxarea izovolumetrică
• Definiţie: reprezintă etapa în care ventriculul continuă să se relaxeze.
• Caracteristici: în momentul în care presiunea intraventriculară scade sub nivelul
celei din vasale mari, valvele sigmoide se închid, marcând debutul acestei faze.
• Deoarece miocardul - ventricular continuă să se relaxeze, presiunea
intraventriculară continuă să scadă, până ajunge sub nivelul celei din atrii.
• Când presiunea intraatrială devine superioară celei ventriculare, valvele
atrioventriculare se deschid, marcând încheierea acestei faze,

Deci, aceasta fază se caracterizează prin:

• - presiunea intraventriculară scade de la 70 - 80 mm Hg la 0 - 3 mm Hg;
• - volumul de sânge intraventricular rămâne constant, deoarece ventriculul este o
cavitate închisă;
• - valvele atrioventriculare şi cele sigmoide sunt închise.
Durata acestei faze este 0,05 - 0,08 sec.

Relaxarea izotonică
• Reprezintă etapa în care ventriculul aflat încă în diastolă se umple cu sânge.
• Ea se desfășoară în două faze:
• Umplerea rapidă ventriculară
• Definiţie: reprezintă etapa în care ventriculul relaxat se umple cu sânge,
deoarece presiunea intraventriculară a scăzut sub nivelul celei atriale şi valvele atrio-
ventriculare s-au închis.

• Caracteristici: etapa debutează în momentul deschiderii valvelor mitrală şi

tricuspidă.
• Datorită gadieritului presional dintre atrii şi ventriculi, sângele se scurge rapid şi
turbulent din atrii în ventriculii corespunzători.
• Deși cavitățile ventriculare se umplu cu sânge, presiunea intraventriculară
continuă să scadă, deoarece miocardul ventricular continuă să se relaxeze.

Deci, această fază se caracterizează prin:

• - presiunea intraventriculară scade;
• - volumul de sânge intraventricular creşte
• - valvele atrio-ventriculare sunt deschise, în timp ce valvele sigmoide sunt
închise.
Durata: 0,11 -0,13 sec.
Umplerea lentă ventriculară
• Definiţie: reprezintă etapa în care ventricul continuă să se umple cu sânge, deşi
nu mai există un gradient presional foarte mare între atrii şi ventriculi.
• Caracteristici: în această etapă se finalizează umplerea ventriculului cu sânge, în
porţiunea terminală participând şi sistola atrială. Influxul sângelui în ventriculi este lent,
fiind asigurat mai mult prin inerţie.

Deci, această etapă se caracterizează prin:

• - presiunea intraventriculară scade uşor;
• - volumul de sânge intraventricuiar creşte uşor;
• - valvele atrio-ventriculare sunt deschise, iar cele sigmoide sunt închise.
Durata: 0,19-0,25 sec.

Constatăm că inima se găsește în stare contractată în cursul sistolei atriale şi a celei

ventriculare, aceste două faze reprezentând sistola generală. Ea are o durată de cca
0,40 sec (0,11 sec + 0,27 - 0,30 sec)
• Din momentul debutului protodiastolei fiziologice, până în momentul începerii
unei noi sistole atriale se întinde faza de diastolă generală.
• Diastola generală cuprinde: protodiastola fiziologică, relaxarea izovolumetrică,
umplerea rapidă ventriculară şi prima parte a umplerii lente, până la începutul unei noi
sistole atriale, și are o durată tot de cca 0.4 sec ( 0,53 sec - 0,11 sec).

• Zgomotele cardiace apar în urma activităţii cordului. Acestea sunt:

1. Zgomotul I cardiac
• Caracteristici:
este un zgomot sistolic ce apare la începutul sistolei ventriculare şi sincron cu pulsul
periferic;
este grav, prelung, puternic și intensitatea lui depinde de viteza de creştere a presiunii
în ventriculi şi de presiunea diastolică sistemică;
focarul optim de auscultaţie este la vârful inimii, în spațiul V intercostal stâng, pe linia
medioclaviculară;
are o durată de 0,08 – 0,10 sec.

ZGOMOTELE CARDIACE
Geneza: Zgomotul este compus din mai multe grupuri:
a) grupul iniţial este format din vibraţii cu frecvenţă şi amplitudine joasă, apărute datorită
contracţiei musculaturii ventriculare şi accelerării sângelui dinspre ventriculi spre atrii, la
începutul sistolei ventriculare;
b) grupul principal are:
b.l. o componentă valvulară formată dintr-un grup de vibraţii cu frecvență înaltă care
apare datorita tensionării bruște a valvelor atrioventriculare în timpul închiderii lor (M,T
adică mitrală şi tricuspidă);
b.2. o componenta sanguină formată tot dintr-un grup de vibrații cu frecvență înaltă,
care apar datorită decelerării bruşte a sângelui, pornit dinspre ventriculi spre atrii.
Această coloană de sânge se izbește de valvele atrio-ventriculare închise şi apoi se
întoarce şi se îndreaptă spre vasele mari, deoarece valvele sigmoide se deschid. (P,A
adică pulmonară şi aortă). Succesiunea în care se închid şi se deschid valvele cardiace
este MTPA.
c) grupul terminal este format din vibraţii cu frecvenţă şi amplitudine joasă, care apar
datorită accelerării sângelui spre vasele mari şi datorită vibrației pereților vasculari

2. Zgomotul II cardiac
Caracteristici:
-este un zgomot diastolic, care apare la începutul diastolei;
-este scurt, clar, lovit şi intensitatea lui depinde de presiunea arterială în teritoriul
sistemic sau pulmonar;
-focarul optim de auscultaţie este la baza cordului - pentru aortă, în spaţiul II intercostal
drept, parasternal, iar pentru pulmonară, în spaţiul II intercostal stâng, parasternal;
-are o durată de 0,025 - 0,05 sec;
• Geneza: Zgomotul II este compus din:
• a) grupul iniţial este format din câteva oscilaţii de frecvenţă joasă ce apar datorită
decelerării şi întoarcerii coloanei de sânge dinspre vasele mari spre ventriculi, în
momentul scăderii presiunii în ventriculi, la începutul diastolei.
• b) grupul principal este produs de tensionarea bruscă a sigmoidelor, care se
închid şi de izbirea coloanei de sânge, care s~a întors, de planşeul format de aceste
valve închise.
• Oscilațiile din acest grup au amplitudine crescută.

• Observăm că valvele aortice se închid înaintea celor pulmonare. Între ele există o perioadă de 0,02
sec care este suficient de mică ca să permită auzirea zgomotului II ca fiind unul singur.. Această
decalare între inchiderea valvelor sigmoide are ca substrat o sistolă a ventriculului drept mai
prelungită decât cea a ventriculului stâng.
• Separarea între cele două componente principale ale zgomotului II este mai evidentă în cazurile în
care creşte întoarcerea venoasă: în inspirul profund, în clinostatism şi la tineri.