Romantismul

Termenul romantic a fost folosit pentru prima dată în Anglia, către sfârşitul
secolului al XVII-lea, cu înţelesul de copilăresc sau de ciudat. Preluat de germani,
termenul apare legat de sensul unor scrieri epice bizare, fantastice, asemenea
naraţiunilor romanelor medievale cavalereşti, redactate într-o limbă „romană”.
Romantismul este o mişcare literară şi artistică, apărută în Europa la sfârşitul
secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, cu influențe puternice şi în
filozofie, istorie, drept, lingvistică, economie politica etc.
    Romantismul a luat naştere în Germania, de unde s-a extins în Anglia şi Franţa,
apoi în întreaga Europă. Acest curent cultural s-a ridicat împotriva rigorilor, a
dogmatismului estetic, a raţiunii reci şi a ordinii, propunându-şi să iasă din
convenţional şi abstract.
Romantismul a susţinut:
- manifestarea fanteziei şi exprimarea sentimentelor,
- a originalităţii, spontaneităţii şi sincerităţii emoţionale,
- promovarea libertăţii de expresie.
- Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al
omului.
    Teoreticianul romantismului european este considerat Victor Hugo, care a
trasat şi a identificat direcţiile si trăsăturile acestui curent cultural în „Prefaţa” de la
drama „Cromwell” (1827), un adevărat program-manifest. Principalele idei ale
manifestului sunt:
- Frumosul are o singură înfăţişare, urâtul o mie
- Întâietatea grotescului asupra sublimului
- Se prăbuşeşte în faţa raţiunii şi a gustului, arbitrara deosebire între genuri
- Să dăm cu ciocanul în teorii, în poetici şi în sisteme
- Nu există alte reguli decât legile generale ale naturii
- Unitatea de ansamblu este legea de perspectivă a teatrului
- Poetul nu are de primit sfaturi decât de la natură, de la adevăr şi de la inspiraţie
- Poetul este un copac, care-şi produce operele, aşa cum un arbore îşi produce
fructele
- Drama este o oglindă în care se oglindeşte natura

Printre reprezentanţii europeni ai romantismului literar, se pot enumera scriitorii:

- Franţa: Victor Hugo, Lamartine, Vigny, Musset, Nerval
- Germania:Schiller, Heine, Grimm, ETA Hoffmann, Novalis
- Anglia: Byron, Shelley, John Keats, Walter Scott, William Blake
- Italia: Manzoni, Leopardi,
- Rusia: Puşkin, Lermontov.

Literatura romantică şi-a găsit sursele ideatice şi de expresie în operele

sociologice sau filozofice ale lui J.J.Rousseau, Kant, Shelling, iar romantismul
târziu a fost dominat de influenţa ideilor metafizice ale lui Hegel, Schopenhauer,
Nietzsche, Kierkegaard şi alţii.
1
     In literatura română se pot identifica trei etape:
1. preromantismul
2. romantismul şi
3. postromantismul

Romantismul a fost precedat de o formulă literară de tranziţie de la iluminism

spre romantism, numita preromatism, reprezentat de Vasile Cârlova, Ion Heliade
Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, scriitori
cunoscuţi şi sub numele de paşoptişti.
Romantismul românesc a fost reprezentat in mod strălucit de Mihai Eminescu,
care este considerat ultimul mare romantic european încheind, aşadar, romantismul
universal.
Postromantismul s-a manifestat prin îmbinarea elementelor romantice cu
trăsături simboliste sau sămănătoriste, perioadă în care se înscriu Al. Macedonski,
Octavian Goga, Ştefan Octavian Iosif, Barbu Ştefănescu Delavrancea.
  
    Caracteristicile romantismului
 Introducerea unor noi categorii estetice: urâtul, grotescul fantasticul, macabrul,
pitorescul, feericul. Grotescul şi urâtul, susţine Victor Hugo (1802-1885), sunt trăsături
caracteristici care deosebesc tranşant romantismul de clasicism. 1 Grotescul este „cel
mai bogat izvor pe care natura îl poate oferi artei”. 2 Frumosul are o singură înfăţişare,
urâtul, o mie.3
 şi a unor specii literare inedite: drama romantică, meditaţia, poemul filozofic,
nuvela istorica;
 Cultiva sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi
luciditatea;
 Primatul sentimentului şi al pasiunii în detrimentul raţiunii
 Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor si din trecutul istoric, pe care îl
consideră opus realităţii contemporane, de care erau dezamăgiţi, fiind preocupaţi de
reflectarea în opere a specificului naţional (culoarea locala);
 Evadarea din lumea reală se realizează prin vis sau somn (mitul oniric), într-un
cadru natural nocturn;
 Contemplarea naturii se concretizează prin descriere peisajelor sau a momentelor
anotimpurilor în pasteluri şi prin reflect asupra gravelor probleme ale universului în
meditaţii,
 Acordă importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, ca predilecţie iubirii, trăirile
interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative;
 In genul liric se manifesta inovaţii prozodice şi supremaţia subiectivismului, a
pasiunii înflăcărate, a fanteziei debordante;
 Personajul romantic este recrutat din toate păturile sociale. Construirea eroilor 
excepţionali, care acţionează în împrejurări ieşite din comun, precum şi portretizarea
omului de geniu şi condiţia nefericirii a acestuia în lume;

2
 personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi de
sentimente;
 Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemărginite, ca proiecţie
subiectiva a spiritului uman, concepţie preluata din lucrările filozofilor idealişti;
 Îmbogăţirea limbii literare, prin includerea cuvintelor şi expresiilor populare, a
arhaismelor, a regionalismelor, specifice oralităţii; scriitorul romantic valorifică toate
registrele limbii.
 Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza ocupa locul principal
atât in structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor sau
atitudinilor exprimate;
 Se remarcă totala libertate de creație şi amalgamarea speciilor şi a genurilor.
 Sunt valorificate anumite teme (iubirea, natura, folclorul, istoria, timpul) şi motive
(geniul, noaptea, luna, apa, timpul şi spaţiul, dublul, îngerul şi demonul, magia,
metempsihoza etc.).
 Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un
mijloc artistic folosit atât în specia literară cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme
filozofice, aşa cum se manifesta în „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu. 4
 Muzica – ca un mod de a transmite afectul – penetrarea în interior, dar şi în natură
 Istoria şi istorismul: romanticii introduc devenirea istorică
 Ruinele – Fortuna labilis
 Călătoria – un mod de evaziune