MANAGEMENTUL

SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

- 2012 –

CUPRINS

1. Aspecte generale ale securităţii şi sănătăţii în

muncă………………………...3
2. Managementul securităţii şi sănătăţii în
muncă………………………………4
2.1. Politica de securitate şi sănătate în muncă…………………………...5
2.2. Organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă…………………………6
2.3. Instruirea personalului………………………………………………..7
2.4. Evaluarea riscurilor şi pericolelor……………………………………8
2.5. Auditurile şi inspecţiile……………………………………………..10
2.6. Prevenirea accidentelor……………………………………………..11
2.7. Promovarea activităţilor de supraveghere a securităţii muncii……..13
2.8. Accidentele de muncă………………………………………………13
3. Sisteme de management al securităţii şi sănătăţii muncii…………………...16
3.1. Abordarea managerială a securităţii şi sănătăţii în muncă………….16
3.2. Evoluţia sistemelor de management al SSM………………………..19
3.3 SR OHSAS 18001 - Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale…………………...………………………………………………..20
3.3.1. Caracteristicile generale……………………………………20
3.3.2. Domeniul de aplicare………………………………………22
3.3.3. Cerinţele sistemului de management OH&S………………23
3.3.4. Obiective şi program (programe)…………………………..25
3.3.5. Implementare şi funcţionare……………………………….25
3.3.6. Verificarea………………………………………………….29
3.3.7. Audit intern………………………………………………...32
3.3.8. Analiza efectuată de management…………………………32
3.3.9. Modelul naţional de sistem de management al securităţii şi
sănătăţii în muncă………………………………………………………..33
4. Concluzii……………………………..………………………………………36
Glosar de acronime şi abrevieri……………………….………………………..37
Bibliografie……………………………………………………………………..37
2 din 36
 1. ASPECTE GENERALE
ALE SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, a existat întotdeauna

o tensiune între obiectivul angajatorilor de creştere a productivităţii organizaţiei
cu costuri cât mai reduse şi nevoia angajaţilor de a fi protejaţi de pericolele
asociate activităţii şi mediului de muncă. Dacă la începutul secolului trecut
principalele probleme privind securitatea şi protecţia muncii erau exprimate prin
numărul excesiv de ore de lucru şi condiţiile foarte grele de muncă fizică în
cadrul unităţilor de producţie, în prezent acestea iau forme mult mai diverse şi
mai subtile. Deşi ne confruntăm cu un tablou diferit de probleme ale protecţiei
muncii, îngrijorările angajatorilor, angajaţilor, sindicatelor, agenţiilor
guvernamentale sau ministerelor au rămas la fel de accentuate.
Relaţia dintre muncă şi sănătate nu este una univocă, şi nici imediată în
timp. Dacă munca influenţează starea de sănătate a angajaţilor, aceasta la rândul
ei, influenţează randamentul în muncă al angajatului.
Costurile generate de accidentele sau condiţiile inadecvate de muncă, atât
în ceea ce priveşte pierderile umane, scăderea productivităţii, cât şi pierderile
materiale şi costurile financiare, iau valori ridicate în toată lumea. Totuşi
statisticile pierderilor materiale şi ale costurilor economice presupuse de toate
aceste accidente şi boli profesionale reflectă insuficient suferinţa umană cauzată
angajaţilor răniţi şi familiilor acestora.
Fără a avea în vedere doar accidentele de muncă severe, alte efecte
precum durerile de spate, stresul, oboseala generală, afecţiunile musculare,
problemele de vedere sunt tot mai frecvente printre angajaţi, ceea ce indică
necesitatea dezvoltării de programe care să contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii
angajaţilor în muncă.
Prin securitate şi sănătate în muncă se înţelege ansamblul de activităţi
instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de
muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante
la procesul de muncă (Legea nr. 319/2006).
Politicile şi programele de securitate şi sănătate a muncii au în vedere protecţia angajaţilor şi
a altor persoane aflate în relaţie cu produsele sau serviciile companiei, care pot fi afectate de
activităţile de muncă, pentru a-i feri pe aceştia de pericolele generate de munca desfăşurată.
Programele de sănătate a muncii vizează prevenirea apariţiei stărilor de boală datorate
condiţiilor de muncă şi cuprinde două arii:
Medicina muncii: este o ramură a medicinii preventive care realizează atât prevenţia şi
identificarea pericolelor asupra sănătăţii în muncă, dar se ocupă şi cu intervenţia şi tratamentul în caz
de boală generată de activitatea de muncă. Medicina muncii studiază atât efectul muncii asupra
sănătăţii angajaţilor, cât şi influenţele sănătăţii lucrătorilor asupra productivităţii lor în muncă. În
România, medicina muncii reprezintă un subprogram de sănătate, coordonat şi finanţat de Ministerul
Sănătăţii Publice.
Igiena ocupaţională: realizează măsurarea şi controlul pericolelor legate de mediu
asupra sănătăţii angajaţilor.
Programele de securitate a muncii urmăresc prevenirea accidentelor de
muncă şi minimalizarea pierderilor, atât la nivelul persoanelor, cât şi al
bunurilor materiale. Acestea au în vedere preponderent sistemul de muncă şi mai

3 din 36
puţin mediul de muncă, dar se găsesc în strânsă legătură cu programele de
sănătate.
Standardele de sănătate şi securitate în muncă sunt reglementate atât la
nivel european, cât şi la nivel naţional prin cadrul legislativ, iar asigurarea şi
menţinerea unui nivel ridicat de sănătate şi securitate în muncă reprezintă atât
responsabilitatea morală şi legală a managementului oricărui agent economic,
dar şi a fiecărui angajat în parte.
Încă din anii 1970 în SUA şi 1974 în Marea Britanie au fost introduse
Actul privind Sănătatea şi Securitatea Ocupaţională şi, respectiv, Actul privind
Sănătatea şi Siguranţa în Muncă. În limita unor practici rezonabile, angajatorii
aveau datoria de a asigura sănătatea, securitatea şi bunăstarea angajaţilor la locul
de muncă, de a ţine evidenţa accidentelor şi de a respecta standardele OSHA . La
nivel european, Regulamentul cu privire la Managementul Securităţii şi Sănătăţii în muncă din 1992
solicita fiecărui angajator realizarea evaluării riscurilor de către persoane competente, astfel încât să
poată fi identificate potenţialele pericole pentru sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi a altor persoane
care ar putea fi afectate de către activităţile firmei. De asemenea, firmele trebuie să îşi dezvolte şi să
îşi implementeze proceduri specifice de acţiune în caz de urgenţe, un plan de acţiune pentru măsuri
preventive şi de securitate, să îşi instruiască angajaţii în vederea evitării riscurilor.
Prin Legea nr. 319/2006, în România, se stabilesc principiile generale referitoare la prevenirea
riscurilor profesionale, protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc şi
accidentelor, informarea, consultarea, instruirea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora, care se
aplică angajatorilor, lucrătorilor şi reprezentanţilor lucrătorilor.

2. MANAGEMENTUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

Importanţa atingerii unui nivel cât mai ridicat de sănătate şi securitate în

muncă rezidă în efectele pe care acestea le au la nivelul calitativ al sănătăţii
personalului unei organizaţii, dar şi ale pierderilor de natură materială şi implicit
financiară. Sănătatea şi securitatea la locul de muncă nu se limitează la
prevenirea şi eliminarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, ci
presupune atingerea unei stări de bine a angajaţilor la nivel fizic, moral, social,
toate acestea având consecinţe directe nu doar asupra randamentului în muncă al
angajatului, ci şi asupra calităţii vieţii sale în general.
Iniţiativele privind necesitatea implementării unor măsuri de securitate şi
sănătate în muncă au venit atât din partea organismelor internaţionale europene,
naţionale, cât şi a managerilor, angajaţilor sau reprezentanţilor acestora.
Indiferent care este sursa acestor iniţiative sau îngrijorări, fiecare agent
economic este responsabil de sănătatea şi securitatea angajaţilor săi.
Angajatorii au numeroase şi complexe responsabilităţi în ceea ce priveşte
securitatea şi sănătatea angajaţilor. Enumerăm, mai jos, câteva dintre măsurile
pe care angajatorii au obligaţia să le ia:
- asigurarea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor în toate
aspectele legate de muncă;
- prevenirea riscurilor profesionale;
- evaluarea riscurilor pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
- informarea, instruirea, consultarea şi implicarea lucrătorilor,

4 din 36
 asigurarea colaborării dintre angajaţi în vederea adoptării măsurilor
de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale;
- asigurarea cadrului organizatoric, a condiţiilor şi a mijloacelor
necesare securităţii şi sănătăţii în muncă;
- implementarea măsurilor necesare pentru acordarea primului ajutor,
stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor;
- raportarea, ţinerea evidenţei accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale.
La nivelul fiecărei organizaţii, managementul securităţii şi sănătăţii în muncă
cuprinde o serie de dimensiuni: dezvoltarea politicii de sănătate şi securitate, organizarea sănătăţii şi
siguranţei, realizarea evaluării riscurilor şi pericolelor, instruirea cu privire la practicile de sănătate şi
siguranţă, inspecţii şi audituri privind sănătatea şi securitatea muncii, implementarea de programe de
sănătate ocupaţională, managementul stresului, prevenirea accidentelor, comunicarea utilităţii şi
nevoii de practici de sănătate şi siguranţă.
Despre acestea vom discuta în cele ce urmează.

2.1. Politica de securitate şi sănătate în muncă

Aceasta trebuie să demonstreze faptul că într-o organizaţie managementul este preocupat
de protecţia angajaţilor faţă de pericolele legate de muncă. A te limita la asigurarea de măsuri formale
de protecţie a muncii, la instruirea formală a angajaţilor cu privire la protecţia muncii şi la transmiterea
mesajului că e bine să lucreze în condiţii cât mai sigure, nu este suficient ca personalul organizaţiei să
ia în serios problematica siguranţei în muncă. Siguranţa în muncă începe şi depinde de angajamentul
managementului, iar pentru aceasta angajaţii au nevoie de dovezi credibile.
În general, politica de siguranţă şi sănătate a unei companii trebuie să cuprindă:
• Declaraţia generală a politicii: afirmarea şi expunerea intenţiei angajatorului de a proteja
sănătatea şi siguranţa angajaţilor. Aceasta acoperă 4 aspecte fundamentale: recunoaşterea
importanţei siguranţei resurselor umane şi a altor persoane care intră în contact cu compania (clienţi,
persoane aflate în vizită, studenţi şi elevi aflaţi în practică, etc.); întâietatea siguranţei angajaţilor faţă
de propriile interese ale companiei; implicarea tuturor managerilor şi superiorilor în implementarea
procedurilor de siguranţă şi sănătate; respectarea legislaţiei cu privire la sănătatea şi siguranţa în
muncă.
• O descriere a organizării siguranţei şi sănătăţii în cadrul companiei, a standardelor stabilite,
a modalităţilor prin care se urmăreşte realizarea acestor standarde. În această parte se accentuează
responsabilitatea managementului în ceea ce priveşte performanţele companiei cu privire la practicile
de sănătate şi securitate a muncii.
• Specificarea procedurilor concrete prin care va fi implementată politica şi a îndrumărilor care
trebuie urmate de către fiecare dintre angajaţi.
• Nu trebuie să ne limităm la a considera angajamentul pentru siguranţă şi sănătate în muncă
doar un simplu act de umanitarism. Implementarea unor programe de sănătate şi securitate înseamnă
cazuri reduse de accidente, timp de muncă economisit (concedii de boală, absenteism, productivitatea
scăzută datorată sănătăţii precare a angajatului), eliminarea costurilor presupuse de compensaţii
pentru angajaţi, despăgubiri cerute de către angajaţii răniţi sau familiile acestora, amenzi date de către
inspecţia muncii.

2.2. Organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă

Această activitate presupune ca atât managementul cât şi fiecare angajat în parte să îşi
asume responsabilitatea propriului rol în promovarea şi respectarea prevederilor legate de sănătatea
ocupaţională. Managementul asigură elaborarea politicilor de sănătate şi securitate în muncă,
realizarea auditurilor şi inspecţiilor, monitorizează evaluarea performanţelor organizaţiei cu privire la
sănătatea şi securitatea în muncă şi stabileşte acţiunile corective. Managerii se asigură că angajaţii
cunosc şi respectă politicile şi practicile de sănătate ocupaţională, iar angajaţii trebuie să cunoască
aceste practici şi să le respecte.
La nivelul agenţilor economici din România, organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă se
realizează prin:

5 din 36
 • lucrători desemnaţi (persoane cu pregătirea necesară, care au trecute în fişa postului
responsabilităţile privind protecţia muncii);
• serviciul intern de prevenire şi protecţie (acesta reprezintă totalitatea resurselor
umane şi materiale alocate activităţilor de prevenire şi protecţie);
• comitetul de securitate şi sănătate în muncă (angajaţi desemnaţi să se ocupe de
activităţile de prevenire şi protecţie);
• sau se poate realiza prin utilizarea de servicii externe (apelul la servicii externe nu face ca
angajatorul să fie scutit de obligaţiile sale).
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se formează în unităţile care
au peste 50 de angajaţi (sau în orice unitate care desfăşoară activităţi de muncă
grele, vătămătoare sau periculoase mai mult de 3 luni, la cererea inspectoratului
de muncă), iar numărul membrilor depinde de numărul total de angajaţi. În cazul
unităţilor cu mai puţin de 50 de angajaţi, dacă activitatea firmei nu este
periculoasă, dacă angajatorul are pregătirea necesară şi îşi desfăşoară activitatea
cu regularitate în întreprindere, inclusiv angajatorul poate realiza activităţile din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. În cazul unităţilor cu peste 50 de
angajaţi, angajatorul trebuie să desemneze, pe lângă Comitetul de securitate,
lucrători desemnaţi cu organizarea sănătăţii şi securităţii în muncă sau să
constituie serviciul intern de prevenţie şi protecţie, iar în unităţile cu peste 150
de angajaţi, trebuie constituit obligatoriu serviciul intern de prevenire şi
protecţie.
În ceea ce priveşte serviciile de asigurare pentru accidentele de muncă şi
boli profesionale, (Legea 364/2002), sunt asigurate următoarele persoane: cele
angajate cu contract de muncă, persoane cu funcţii elective, şomerii şi ucenicii,
elevii sau studenţii pe perioada efectuării practicii profesionale. Asiguraţii
sistemului de asigurare pentru accidentele de muncă şi boli profesionale au
următoarele drepturi: pentru reabilitare medicală, recuperare a capacităţii de
muncă şi reconversie profesională, primirea indemnizaţiei pentru incapacitatea
temporară de muncă, pentru trecerea temporară într-un alt loc de muncă sau
reducerea timpului de muncă, compensaţii pentru atingerea integrităţii,
despăgubiri în caz de deces, rambursarea unor cheltuieli.
În cadrul organizării siguranţei în muncă pot fi elaborate planuri de
securitate, care să contribuie la protejarea angajaţilor împotriva unor riscuri identificate sau
ameninţări. În dezvoltarea unui astfel de plan se porneşte de la analiza gradului de risc (siguranţa la
nivelul zonei unde este amplasată firma, accesul în cadrul firmei, securitatea internă, procedurile de
evacuare), care este urmată de implementarea procedurilor de asigurare a securităţii (evitarea
depozitărilor de produse în zone în care acestea ar împiedica evacuarea persoanelor în caz de
pericol, utilizarea unor sisteme mecanice de securitate, instruirea adecvată a personalului angajat
pentru securitatea firmei).
Un alt element important sunt planurile de evacuare (în caz de incendiu, explozie, calamităţi
naturale, atacuri). Acestea trebuie să includă măsuri de identificare rapidă a problemei, comunicarea
situaţiei de urgenţă în exterior şi comunicarea planului către cei implicaţi în evacuare). Astfel, alarma
ar trebui urmată de comunicarea unor informaţii specifice către angajaţii care trebuie evacuaţi, cu
privire la evacuare şi la paşii pe care trebuie să-i urmeze.

2.3. Instruirea personalului

Instruirea personalului cu privire la securitatea ocupaţională este o componentă a
programelor preventive de securitate a muncii.

6 din 36
 Angajatorul trebuie să se asigure că lucrătorii şi reprezentanţii acestora sunt informaţi cu
privire la riscurile privind securitatea şi sănătatea în muncă, la măsurile de prevenire şi protecţie, la
echipamentul de protecţie existent, la persoanele desemnate să aplice măsurile de prim ajutor, de
stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor. Instruirea poate fi realizată atât de angajaţi
desemnaţi din cadrul instituţiei care au pregătire de specialitate, cât şi de persoane externe.
Instruirea se realizează în timpul programului de lucru la angajare, la schimbarea locului de
muncă sau la transfer, la introducerea unui nou echipament sau procedură de muncă sau la modificări
ale acestora, la executarea unor lucrări speciale. Costurile instruirii sunt suportate de angajator.
Instruirea se desfăşoară în timpul programului de muncă, în cadrul sau în afara sediului, fiind
considerată timp de muncă plătită angajatului.
Chiar dacă în cadrul firmei s-a făcut instructajul de protecţie a muncii şi s-au luat măsuri de
securitate a muncii, este indicată monitorizarea respectării normelor de securitate şi sănătate a muncii,
deoarece angajaţii pot fi tentaţi să economisească timpul necesitat de aplicarea practicilor de
securitate a muncii, să reducă efortul depus prin nerespectarea normelor, să nu respecte anumite
norme în ideea că nici ceilalţi colegi nu le-au respectat, iar acest lucru nu a avut consecinţe negative.

2.4. Evaluarea riscurilor şi pericolelor

Protecţia socială include şi protecţia din domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă.
Evaluarea riscurilor este punctul de plecare în activitatea de prevenire şi
protecţie şi urmăreşte identificarea pericolelor şi analiza riscurilor pe care acestea le presupun.
Evaluarea riscurilor este o activitate instituţionalizată prin care se
identifică factorii de risc dintr-un sistem de muncă şi se cuantifică dimensiunea
lor printr-o combinaţie între gravitatea şi frecvenţa consecinţelor asupra
factorului uman.
Estimarea riscului se poate realiza prin multiplicarea severităţii asociate
pericolului în cauză („Care este cel mai grav lucru care s-ar putea întâmpla?",
„Câte persoane ar putea suferi?" „Ce pierderi ar putea avea loc?"), cu
probabilitatea estimată ca acesta să aibă loc:
riscul = severitatea x probabilitatea
Baza legală a evaluării riscurilor este Legea nr. 319/2006 şi
Directiva-Cadru nr. 391/89/CEE – legislaţia Uniunii Europene.
Întrucât cheltuielile aferente accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor
profesionale sunt foarte mari, este necesar un indicator tehnico – economic care
să stabilească nivelul cheltuielilor necesare într-o societate pentru a menţine
riscurile existente la un nivel acceptabil astfel încât lucrătorii să aibă asigurate
condiţii de muncă sigure pentru viaţa şi sănătatea lor.
Prin lege angajatorii au obligaţia de a organiza activitatea de securitate şi
sănătate în muncă în scopul prevenirii evenimentelor în timpul programului de
muncă de la fiecare loc de muncă şi asigurării protecţiei sănătăţii angajaţilor
contra îmbolnăvirilor profesionale.
Scopul evaluării riscurilor este ca, pornind de la rezultatele obţinute, să se
propună acţiuni preventive. Există două tipuri de evaluare a riscurilor: evaluare
cantitativă (pe baza informaţiilor cu privire la circumstanţele specifice, direct
legate de riscul analizat, se generează o estimare obiectivă a probabilităţii
apariţiei acestuia) şi o evaluare calitativă (cuprinde aprecieri subiective bazate
pe informaţii generale).

7 din 36
 De asemenea, evaluarea riscurilor trebuie să aibă în vedere toate
persoanele care pot fi rănite: angajaţi, clienţi, persoane aflate în vizită, persoane
externe aflate întâmplător în zonă.
Orice evaluare a riscurilor trebuie să fie continuată prin implementarea unor
acţiuni care să ducă la eliminarea sau minimalizarea pericolului:
- introducerea unor proceduri sigure de muncă;
- utilizarea unor sisteme de semnalizare (instrucţiuni, etichete, semnale luminoase, acustice,
gesturi-semnal, comunicare verbală, panouri de semnalizare). De exemplu, mijloacele de semnalizare
pe bază de culori de securitate semnifică: roşu (semnal de interdicţie, pericol-alarmă), galben (semnal
de avertizare, atenţie, precauţie, verificare), albastru (semnal de obligaţie, de exemplu, obligaţia
purtării echipamentului individual de protecţie), verde (semnal de salvare sau de prim ajutor, situaţie
de securitate, revenire la normal);
- înlocuirea materialelor şi elementelor periculoase sau reducerea acestora sub nivelul maxim
acceptat (benzen, cuarţ, azbest, pulberi de lemn, agenţi biologici, microorganisme susceptibile să
provoace infecţie, alergie sau intoxicaţie);
- utilizarea de echipamente de protecţie. Dintre echipamentele de protecţie enumerăm: pentru
protecţia capului (căşti, caschete), pentru protecţia împotriva zgomotului (antifoane, căşti antifonice),
pentru protecţia ochilor şi feţei (ochelari, ecrane faciale), protecţie respiratorie (aparate filtrante),
pentru protecţia mâinii (mănuşi, manşete), picioarelor (încălţăminte termoizolantă, genunchiere, tălpi
detaşabile), întregului corp (îmbrăcăminte de protecţie).
Evaluarea riscurilor nu se încheie cu etapa acţiunilor, ci este necesară şi monitorizarea
pericolului şi evaluarea eficienţei acţiunilor întreprinse.
În cele ce urmează prezentăm succint etapele unei metode de evaluare a
riscurilor [4]:
Etapa I. Delimitarea sistemului de muncă analizat
Metoda operează la nivelul locului de muncă definit ca fiind cea mai mică
zonă caracterizată prin riscuri comune. Un loc de muncă poate avea mai multe
posturi de lucru.
Etapa II. Constituirea echipei de evaluare
Această echipă este coordonată de evaluatorul autorizat al organizaţiei
noastre care cunoaşte metoda. În concordanţă cu indicatorii cu care operează
metoda, în componenţa echipei de evaluare a riscurilor se regăsesc alături de
evaluatorul coordonator:
a. tehnologul de la locul de muncă analizat;
b. medicul de medicina muncii;
c. reprezentantul angajaţilor.
Etapa III. Identificarea factorilor de risc din sistemul analizat
Este etapa cea mai importantă a metodei prin care sunt evidenţiaţi în
forma lor concretă de manifestare toţi factorii de risc proprii elementelor
componente ale unui sistem de muncă: Mijloace de producţie, Mediu de muncă,
Sarcina de muncă, Executant.
Etapa IV. Stabilirea consecinţelor asupra organismului uman
Este apanajul medicului de medicina muncii.
Etapa V. Încadrarea consecinţei în clase de gravitate
Etapa VI. Încadrarea consecinţei în clase de frecvenţă
Clasele de frecvenţă sau de probabilitate de producere a evenimentelor
sunt în număr de 6, ţinându-se cont de modul de manifestare al factorilor de risc

8 din 36
(STĂRI sau VARIAŢII).
În această fază metoda indică utilizarea statisticii (interne sau naţionale)
pe ultimii 10 ani.
Etapa VII. Încadrarea în nivelul de risc
În această fază prin metode analitice şi grafice se determină nivelul parţial
de risc (sau de securitate) aferent fiecărui factor de risc identificat în sistemul de
muncă rezultând o scală grafică în urma acestor calcule.
Matematic, se determină apoi nivelul global de risc al locului de muncă
respectiv, ca medie ponderată a nivelurilor de risc parţiale determinate anterior.
Etapa VIII. Ierarhizarea factorilor de risc în ordinea descrescătoare a
nivelurilor de risc (crescătoare a nivelurilor de securitate)
În această etapă se delimitează clar limitele de acceptabilitate din sistemul
de muncă analizat rezultând o separaţie a factorilor de risc cu un nivel de risc
parţial calculat ce se încadrează în clasele de gravitate peste nivelul 3,5.
Aceştia vor fi analizaţi cu prioritate, urmărindu-se în etapa următoare
eliminarea, izolarea, evitarea sau cel puţin diminuarea lor.
Etapa IX. Stabilirea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale
În această etapă se stabilesc exact ce măsuri de prevenire şi protecţie
(tehnice şi organizatorice) sunt necesare a fi îndeplinite în sistemul de muncă
analizat spre a elimina efectele probabile ale factorilor de risc ce s-au situat în
zona de inacceptabilitate a nivelului de risc global determinat.
Metoda poate fi întregită cu un calcul economic ce estimează costurile
necesare spre a elimina influenţa factorilor de risc ce au determinat un nivel de
risc global inacceptabil.

2.5. Auditurile şi inspecţiile

Activităţile de auditare în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii
presupun o evaluare complexă a organizaţiei/departamentului pentru a aprecia în
ce măsură aceasta îndeplineşte condiţiile şi obiectivele stabilite. Acestea pot fi
realizate de către persoane specializate din interiorul organizaţiei sau din afara
ei, dar pot implica şi managerii sau alţi angajaţi, care nu desfăşoară activităţi în
arealul auditat.
Inspecţiile interne de rutină cu privire la securitatea muncii pot să
utilizeze liste de verificare (checklists). O astfel de listă de responsabilităţi a
angajaţilor poate urma modelul de mai jos:
- Ştie ce înseamnă un pericol şi accidentele de muncă
- Cunoaşte şi respectă procedurile de securitate a muncii
- Raportează accidentele şi pericolele de muncă
- Identifică modalităţi noi de a asigura securitatea muncii
- Participă activ la sesiuni de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii
muncii.
Prin intermediul auditului se realizează o evaluare a managementului

9 din 36
securităţii şi sănătăţii în muncă, şi acoperă următoarele dimensiuni: politica,
implicarea angajaţilor, asumarea responsabilităţilor, instruirea, sistemul de
documente, comunicarea, implementarea sistemului, măsurile de prevenţie şi
control, monitorizarea accidentelor şi bolilor profesionale.
În urma auditului se pot oferi sugestii de îmbunătăţire a securităţii muncii şi se poate realiza
monitorizarea observaţiilor rezultate în urma auditului. Concluziile auditului trebuie să determine dacă
implementarea sistemului de securitate şi sănătate în muncă îndeplineşte obiectivele stabilite, implică
angajaţii, asigură respectarea prevederilor naţionale şi internaţionale.
Măsurile prin care se pot întâmpina problemele legate de sănătatea ocupaţională vizează:
eliminarea riscurilor prin izolarea materialelor periculoase (azbest, substanţe toxice, radiaţii),
substituirea acestora, utilizarea de echipamente de protecţie, instruirea angajaţilor, realizarea de
inspecţii sistematice, examinarea medicală a viitorilor angajaţi, implementarea de măsuri ergonomice
(controlul zgomotelor, temperaturii, umidităţii, proiectarea muncii, echipamentele şi interfaţa om-
calculator).

2.6. Prevenirea accidentelor

Angajatorii au o responsabilitate specială faţă de salariaţi. Raportându-ne
la sancţiunile prevăzute prin lege şi la consecinţele asociate oricărui accident,
numeroasele acţiuni preventive nu mai pot fi considerate excesive.
Prevenirea accidentelor se poate realiza prin:
• identificarea cauzelor accidentelor şi a condiţiilor care favorizează
apariţia acestora;
• luarea în considerare a elementelor de siguranţă încă din etapa de
proiectare a muncii;
• proiectarea de echipamente de siguranţă;
• realizarea regulată a evaluării riscurilor;
• analiza tuturor accidentelor care au avut loc şi monitorizarea
problemelor;
• instruirea angajaţilor;
• revizuirea şi îmbunătăţirea continuă a măsurilor de prevenţie folosite;
• selecţia avizată a noului personal.
Dacă în perioada primului război mondial studiile realizate în fabricile de
muniţie arătau existenţa unei predispoziţii a anumitor persoane de a avea
accidente (o mare parte a accidentelor care au avut loc păreau a fi datorate unui
număr redus de persoane), cercetările ulterioare au arătat însă că angajaţii care
erau consideraţi a fi predispuşi spre accidente într-o anumită perioadă, se
dovedeau a fi foarte siguri în perioada următoare. Explicaţia adusă acestor
rezultate a vizat ulterior factori ce ţin de întâmplare şi de comportamentul
celorlalţi, şi nu de caracteristicile inerente ale angajatului. Cele mai recente
explicaţii consideră că dacă într-adevăr această dispoziţie spre accidente a
numitor angajaţi există, acest lucru se datorează nepotrivirii acestora cu locul de
muncă, lipsei oricărei instruiri anterioare începerii muncii, factori temporari
precum stres, frustrări, mediul de muncă nesigur, acţiuni periculoase.
Cum executivul cu privire la sănătate şi siguranţă din Marea Britanie arată
că cele mai multe dintre accidente sunt cauzate de un set restrâns de activităţi,
este indicat ca evaluarea şi prevenirea riscurilor să se concentreze încă din etapa

10 din 36
iniţială asupra acelor acţiuni nesigure ale angajaţilor, care în mod frecvent s-a
demonstrat că pot genera pericole: primirea materiei prime (care presupune ridicarea
produselor, transportul acestora), întreţinerea clădirilor (care presupune munca la înălţime), transportul
persoanelor şi produselor, stocarea produselor (pot presupune căderi, ciocniri), utilizarea
echipamentelor electrice, neutilizarea echipamentului de protecţie.
Reducerea frecvenţei acţiunilor nesigure se poate realiza prin:
• Promovarea unei culturi a siguranţei: motivarea angajaţilor să muncească în condiţii de
siguranţă prin afişe privind siguranţa şi sănătatea, încurajarea identificării şi raportării de către angajaţi
a problemelor ce ţin de siguranţă, stimularea găsirii de noi modalităţi eficiente de asigurare a securităţii
muncii;
• Stimularea conformării angajaţilor cu valorile protecţiei muncii (recunoaşterea verbală a
meritelor angajaţilor care desfăşoară comportamente sigure; ascultarea şi luarea în considerare a
sugestiilor, îngrijorărilor pe care le au angajaţii cu privire la siguranţă; oferirea propriului exemplu prin
respectarea regulamentelor privind siguranţa în muncă; oferirea de recompense în funcţie de
contribuţia angajaţilor la îmbunătăţirea siguranţei);
• Utilizarea în cadrul selecţiei noilor angajaţi a unor criterii de selecţie care să vizeze
cunoştinţele şi practicile privind securitatea în muncă;
• Oferirea de sesiuni de instruire şi formare cu privire la protecţia muncii: pentru că a informa
angajaţii nu este suficient pentru asigurarea unui mediu sigur la locul de muncă, în cadrul instruirii este
indicat să se includă şi activităţi de aplicare, demonstraţii de utilizare a practicilor de siguranţă.
De asemenea, statisticile arată că accidentele de muncă sunt frecvent datorate unor condiţii
nesigure de muncă precum: echipamente defecte, depozitări nesigure, iluminare necorespunzătoare,
spaţii insuficient aerisite.
Deşi accidentele pot să apară oriunde, în sectorul industrial cele mai multe
accidente au avut loc în preajma elevatoarelor cu furcă, butoaielor şi a altor
mărfuri care presupun mânuire şi ridicare; a maşinilor ascuţite, cu roţi dinţate;
căderile pe scări, trepte, reprezintă a treia cauză ca importanţă pentru accidentele
industriale. Astfel, prevenirea accidentelor trebuie să aibă în vedere reducerea
acţiunilor nesigure.
Alături de aceste condiţii nesigure, alte elemente care influenţează
frecvenţa accidentelor sunt: specificul activităţii de muncă (la anumite posturi apar mai frecvent
accidente de muncă), programul de muncă (cele mai multe accidente apar în programele de noapte şi
în partea a doua a orelor de muncă) şi climatul psihologic de la locul de muncă (un mediu de muncă
care presează angajaţii să muncească cât mai rapid posibil este mai predispus accidentelor).

2.7. Promovarea activităţilor de supraveghere a securităţii muncii

Un alt element important al managementului sănătăţi şi securităţii în
muncă este comunicarea necesităţii şi importanţei practicilor privind sănătatea ocupaţională. Este
necesar ca nu doar personalul specializat, ci întreg personalul unei organizaţii să cunoască şi să
înţeleagă politicile şi practicile de sănătate şi securitate a muncii. Deşi se acordă tot mai multă
importanţă securităţii şi sănătăţii în muncă, în numeroase situaţii, chiar angajaţii sunt cei care
desconsideră măsurile de prevenire a accidentelor de muncă (de exemplu, deseori se refuză utilizarea
echipamentelor de protecţie).

2.8. Accidentele de muncă

2.8.1. Terminologie şi clasificări
Statisticile europene consideră accidentul de muncă acel eveniment de la
locul de muncă care determină vătămare fizică sau mentală şi generează o
absenţă mai mare de 3 zile de la locul de muncă. Aceeaşi conceptualizare este
adoptată şi în România. Prin Legea securităţi şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
prin accident de muncă înţelegem – „vătămarea violentă a organismului sau
intoxicaţia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în

11 din 36
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de
muncă de cel puţin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces”.
Sunt considerate a fi accidente de muncă accidentele care au loc pe traseul
normal de la domiciliu la locul de muncă - traseu organizat de angajator (caz în
care vorbim de accidente de traseu), accidentele suferite de persoane aflate în
vizită cu permisiunea angajatorului, accidentele produse în timpul deplasărilor
de serviciu (se consideră îndatoriri de serviciu inclusiv deplasările solicitate prin
dispoziţii scrise sau verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai
acestuia), accidentele produse în timpul pauzelor regulamentare în locuri
organizate de angajator, accidentele suferite de cursanţi, elevi şi studenţi care
efectuează stagii de practică la angajator, accidentele cauzate de activităţi care
nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produc la sediul angajatorului, în
timpul programului de muncă (dacă nu sunt din vina exclusivă a angajatului
accidentat), cele suferite de un angajat în timpul activităţii de muncă, ca urmare
a unei agresiuni.
Analizând situaţiile considerate prin lege a constitui accidente, se pot
identifica câteva condiţii care fac ca un eveniment vătămător să fie considerat
accident de muncă (Legea nr. 319/2006):
• Să fi avut loc o vătămare a organismului
• Momentul producerii să fie în timpul programului de muncă sau în perioada asimilată
acestuia
• Locaţia să fie la locul de muncă sau într-un alt spaţiu asimilat
• Persoana accidentată să fie angajat sau să aibă o calitate asimilată faţă
de angajator
Nu orice vătămare la locul şi în timpul programului de lucru constituie
însă un accident de muncă. Spre exemplu, actele intenţionate şi acţiunile auto-
vătămătoare, accidentele care au loc din vina exclusivă a victimei, cele produse
după terminarea programului de muncă pe drumul cu altă destinaţie decât
domiciliul (traseu neorganizat de angajator), vătămările independente de muncă
(de ex. infarctul).
În funcţie de urmările produse, accidentele de muncă se clasifică în:
a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă pentru cel puţin
3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificatul medical;
b) accidente care produc invaliditate (pierdere parţială sau totală a
capacităţii de muncă, confirmată prin decizia de încadrare într-un grad de
invaliditate);
c) accidente mortale;
d) accidente colective (când sunt accidentate cel puţin 3 persoane în
acelaşi timp şi din aceeaşi cauză).
În funcţie de gravitatea accidentului se pot distinge accidente grave şi
accidente uşoare (acele accidente care produc doare leziuni superficiale, ce
necesită doar acordarea de îngrijiri medicale, incapacitatea de muncă, dacă
apare, fiind mai mică de 2 zile).
Deşi la nivelul Uniunii Europene, pentru majoritatea statelor membre,

12 din 36
statisticile indică reducerea ratei de incidenţă a accidentelor de muncă între anii
1998 şi 2003, în România avem una dintre cele mai ridicate valori a incidenţei
accidentelor de muncă (Estonia este singurul stat cu o rată mai ridicată decât a
ţării noastre). Tendinţa generală de descreştere se datorează atât implementării măsurilor cu
privire la securitatea muncii, cât şi datorită dezvoltării sectorului servicii, unde riscul accidentelor este
mai scăzut comparativ cu sectorul industrie sau construcţii.
Astfel, deşi la nivelul României numărul total al accidentaţilor scade de la peste 6800 de
accidentaţi în 2001, la aproximativ 4700 de accidentaţi, în anul 2006, dintre care 353 de accidentaţi
mortal, valorile foarte ridicate ale totalului de accidentaţi ne indică necesitatea promovării şi respectării
prevederilor protecţiei muncii (date furnizate de Inspecţia Muncii pe 2006, vezi
www.protectiamuncii.ro).
Trendul instabil descrescător al incidenţei accidentelor de muncă, ne indică necesitatea
acordării unei atenţii crescute în ţara noastră pentru măsurile privind securitatea şi sănătatea în
muncă.

2.8.2. Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea accidentelor de muncă

În cazul în care în cadrul firmei s-a produs un accident, conducătorul
locului de muncă, medicul sau orice altă persoană care ia la cunoştinţă de
accidentul respectiv este obligat să anunţe imediat angajatorul. Angajatorul are
obligaţia să transmită evenimentul inspectoratelor teritoriale de muncă,
asiguratorului pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi, dacă este cazul,
organelor de urmărire penală.
Comunicarea accidentului presupune oferirea următoarelor informaţii:
a) denumirea şi adresa angajatorului la care s-a produs accidentul (dacă
este cazul, şi numele angajatorului la care este angajat accidentatul)
b) locul unde s-a produs evenimentul;
c) data şi ora la care s-a produs evenimentul/data şi ora la care a decedat
accidentatul (dacă este cazul);
d) numele victimei, datele personale ale victimei: vârsta, starea civilă,
copii în întreţinere, alte persoane în întreţinere, ocupaţia, vechimea în
ocupaţie şi la locul de muncă;
e) împrejurările şi cauzele care se cunosc şi cele presupuse;
f) urmările accidentului;
g) datele persoanei care comunică evenimentul şi data comunicării;
h) unitatea sanitară la care a fost internat accidentatul (dacă este cazul).
Angajatorul trebuie să ia măsuri pentru a nu se modifica starea de fapt a
locaţiei unde s-a produs accidentul, iar daca aceasta nu poate rămâne
nemodificată, trebuie să strângă cât mai multe dovezi (schiţe ale locului,
fotografii).
Imediat după comunicarea evenimentului, angajatorul va demara
cercetarea accidentului, numind o comisie de cercetare, care este alcătuită din cel puţin 3
persoane cu pregătirea necesară (cel puţin una dintre acestea trebuie să aibă responsabilităţi în
protecţia muncii), care nu au avut nici un rol în producerea accidentului. În această etapă se
urmăreşte stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestuia, a
răspunderilor şi a măsurilor ce necesită a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare.
Pe baza procesului verbal de cercetare, se completează formularul de înregistrare a
accidentelor de muncă şi se înregistrează accidentul la Inspectoratul Teritorial de Muncă. De
asemenea, angajatorul trebuie să ţină evidenţa evenimentelor pe care le înregistrează în Registrul de

13 din 36
evidenţă a accidentelor în muncă, în Registrul de evidenţă a accidentelor uşoare,şi în Registrul de
evidenţă a incidentelor periculoase. Termenul de păstrare în arhivă a dosarelor şi proceselor verbale
este de 30 de ani pentru accidentele de muncă şi de 10 ani pentru incidentele periculoase (eveniment
precum explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi putut avea
asemenea urmări).

3. SISTEME DE MANAGEMENT
AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII MUNCII

3.1. Abordarea managerială a securităţii şi sănătăţii în muncă

Un sistem de management al securităţii şi sănătăţii în muncă este un
ansamblu de elemente cu caracter decizional, organizatoric, informaţional,
motivaţional etc. din cadrul firmei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul
proceselor şi al relaţiilor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, în
vederea obţinerii nivelului dorit de securitate şi sănătate în muncă [6].
Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă este o componentă a
sistemului de management general, care include structura organizatorică,
activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi
resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea şi revizuirea planului de
securitate şi sănătate în muncă.
Caracteristicile de bază ale unui sistem de management al securităţii şi
sănătăţii în muncă (SMSSM) sunt:
- precizie: SMSSM nu trebuie să conţină ambiguităţi. El va indica foarte
clar care sunt obiectivele sistemului de management al securităţii şi
sănătăţii în muncă.
- organizare sistematică: Componentele sistemului nu trebuie să fie
abordate separat. Ele vor trebui integrate într-o schemă coerentă, uşor de
înţeles şi de aplicat.
- realism: SMSSM trebuie să fie adaptat particularităţilor organizaţiei,
problemelor sale specifice de securitate şi sănătate în muncă, resurselor
materiale şi umane de care se dispune, specificului său istoric şi
cultural.
- completitudine: SMSSM va acoperi toate activităţile şi întregul personal
al organizaţiei.
- adresare precisă fiecărui nivel de decizie: SMSSM va fi conceput şi
realizat astfel încât fiecare nivel de managerial din organizaţie să fie
implicat direct, cu propriile sale sarcini şi responsabilităţi. El trebuie să
prevadă foarte clar cine are nevoie, de ce informaţie şi în ce moment.
- înregistrare completă: SMSSM trebuie conceput şi realizat astfel încât
să asigure înregistrarea în scris a tuturor datelor şi acţiunilor. Acest
aspect va trebui avut în vedere pe toată durata proiectării sistemului.
- integrat/integrabil: Este important ca SMSSM să fie cât mai mult
integrat sistemelor de management existente deja în organizaţie şi să fie
conceput astfel încât să permită integrarea ulterioară a altor/cu alte
sisteme de management care vor fi implementate.

14 din 36
- flexibil/dinamic: SMSSM trebuie să fie capabil să răspundă rapid şi
corespunzător modificărilor tehnice şi organizatorice apărute în
organizaţie. El trebuie să asigure un proces dinamic de adaptare şi
înnoire.
- îmbunătăţire continuă: SMSSM trebuie să asigure un feed-back
continuu al rezultatelor asupra sistemului însuşi şi asupra conducerii şi
personalului.

Avantajele unui sistem de management al securităţii şi sănătăţii în muncă:

- d.p.d.v. al managementului:
o oferă un cadru bine organizat pentru gestionarea problemelor de
securitate şi sănătate în muncă;
o permite o abordare managerială unitară a diverselor informaţii
provenite din toate sectoarele de activitate;
o ajută la o corectă previzionare legislativă, la relaţii mai bune cu
organismele de control şi cu cele care eliberează autorizaţii.
- d.p.d.v. al marketingului:
o îmbunătăţeşte imaginea organizaţiei şi relaţiile sale cu diverşi
parteneri;
o reprezintă un avantaj în disputa concurenţială;
o întăreşte poziţia pe piaţa de capital.
- d.p.d.v. al costului:
o evită penalităţile şi alte costuri datorate neconformităţilor;
o asigură planificarea în timp, graduală, a costurilor pentru acţiuni
vizând securitatea şi sănătatea în muncă, evitarea unor costuri mari pe
termen scurt, neplanificate, datorate unor noi exigenţe legislative.
- d.p.d.v. al monitorizării:
o permite identificarea factorilor de risc asociaţi procesului de
producţie;
o oferă elemente pentru îmbunătăţirea proceselor şi a randamentelor;
o creează şi dezvoltă o bază de date detaliată şi relevantă.
- d.p.d.v. al instruirii:
o îmbunătăţeşte receptivitatea lucrătorilor faţă de problematica vizând
securitatea şi sănătatea în muncă;
o personalul operaţional devine conştient de justeţea responsabilităţilor
care îi revin;
o conduce la creşterea randamentului lucrătorilor;
o contribuie la reducerea numărului accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale.
- d.p.d.v. al percepţiei publice:
o generează o creştere a încrederii în calitatea managementului
organizaţiei;

15 din 36
 o demonstrează interes şi grijă pentru securitatea şi sănătatea
lucrătorilor;
o reflectă o anticipare a legislaţiei şi nu o reacţie la legislaţie.
- d.p.d.v. al certificării: furnizează o dovadă şi o garanţie a îndeplinirii
angajamentelor asumate prin politica de securitate şi sănătate în muncă.
- alte avantaje:
o favorizează obţinerea unor autorizaţii specifice;
o facilitează comunicarea şi colaborarea cu investitorii, societăţile de
asigurare etc.

Dezavantajele unui sistem de management al securităţii şi sănătăţii în

muncă:
- d.p.d.v. al managementului:
o poate intra în contradicţie cu programele şi procedurile existente;
o poate genera dificultăţi în folosirea simultană a diferitelor standarde
în zonele de interferenţă ale sistemelor de management.
- d.p.d.v. al costului:
o presupune resurse semnificative pentru implementare: timp, bani,
resurse umane, logistice etc.;
o amortizarea acestei investiţii nu este, întotdeauna, realizată în termeni
cuantificabili;
o necesită costuri de funcţionare, întreţinere, revizie, reînnoire a
certificării.
- d.p.d.v. al monitorizării:
o modifică programe şi proceduri existente;
o generează în prima fază posibile confuzii, dificultăţi în utilizarea
aparaturii, prelucrări şi interpretări eronate.
- d.p.d.v. al instruirii:
o presupune costuri;
o obligă la scoaterea din producţie, pe anumite perioade, a celor care
participă la programe de instruire;
o poate să conducă la remanieri de personal.
- alte dezavantaje: poate genera o rezistenţă la schimbare din partea
personalului operaţional.

16 din 36
 3.2. Evoluţia sistemelor de management al securităţii şi sănătăţii în
muncă [7]
An de
apariţie
SR OHSAS 18002: 2009 Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii
2009 ocupaţionale. Linii directoare pentru implementarea OHSAS 18001:2007

BS 18004: 2008 Guide to achieving effective occupational health and safety

2008 performance - înlocuieşte BS 8800: 2004 (Ghid pentru realizarea de
performanţe eficace de sănătate şi securitate ocupaţională)
BS OHSAS 18002: 2008 Occupational health and safety management
2008 systems. Guidelines for the implementation of OHSAS 18001:2007

SR OHSAS 18001: Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii

2008 ocupaţionale. Cerinţe - ASRO

OHSAS 18001 (BS OHSAS 18001): Occupational health and safety

2007 management systems. Requirements (Sisteme de management al sănătăţii şi
securităţii ocupaţionale. Cerinţe)
OHSAS 18002: Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii
2004 ocupaţionale. Linii directoare pentru implementarea OHSAS 18001 - ASRO

OHSAS 18001: Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii

2004 ocupaţionale. Specificaţie - ASRO

BS 8800: Occupational health and safety management systems. Guide

2004 (Sisteme de management al securităţii şi sănătăţii în muncă. Ghid)

OHSAS 18002: 2000 - Amendment 1: 2002 (BSI Reference: amendment

2002 14224): Occupational health and safety management systems. Guidelines
for the implementation of OHSAS 18001 (Amendamentul 14224 la OHSAS
18002)
OHSAS 18001: 1999 - Amendment 1: 2002 (BSI Reference: amendment
2002 14223): Occupational health and safety management systems. Specification
(Amendamentul 14223 la OHSAS 18001)
ILO-OSH: Guidelines on occupational safety and health management
2001 systems (Principii directoare privind sistemele de management al securităţii şi
sănătăţii în muncă)
OHSAS 18002: Occupational health and safety management systems.
2000 Guidelines for the implementation of OHSAS 18001 (Sisteme de management
al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Linii directoare pentru implementarea
OHSAS 18001)
OHSAS 18001: Occupational health and safety management systems.
1999 Specification (Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale.
Specificaţie)
BS 8800: Guide to occupational health and safety management systems
1996 (Ghid pentru sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă)

17 din 36
 3.3 SR OHSAS 18001 - Sisteme de management al sănătăţii şi
securităţii ocupaţionale.

3.3.1. Caracteristicile generale

• face parte din Seria Evaluarea Sănătăţii şi Securităţii Ocupaţionale (OHSAS:
„Occupational Health and Safety Assessment Series”); această serie este
compusă din următoarele documente:
 OHSAS 18001: 2007 - Occupational health and safety management
systems - Requirements (Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale. Cerinţe);
 OHSAS 18002: 2009 - Occupational health and safety management
systems. Guidelines for the implementation of OHSAS 18001: 2007
(Sisteme de management al sănătăţii şi securităţii ocupaţionale. Linii
directoare pentru implementarea OHSAS 18001: 2007).
• a fost elaborat ca răspuns la cererea clienţilor cu privire la un standard
recunoscut al sistemului de management al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale, faţă de care pot să fie evaluate şi certificate sistemele lor de
management;
• este compatibil cu standardele pentru sisteme de management ISO 9001:
2008 (Calitate) şi ISO 14001: 2004 (Mediu), pentru a facilita integrarea
sistemelor de management al calităţii, mediului şi al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale de către organizaţii, în cazul în care se doreşte acest lucru;
• va fi revizuit sau modificat ori de câte ori se va considera că este necesar;
revizuirile vor fi efectuate în momentul în care se publică noile ediţii ale ISO
9001 sau ISO 14001, pentru a se asigura o compatibilitate continuă;
• va fi retras în momentul publicării conţinutului acestuia într-un standard sau
ca un standard internaţional;
• ediţia a doua (OHSAS 18001: 2007) anulează şi înlocuieşte prima ediţie
(OHSAS 18001: 1999) care a fost revizuită tehnic;
• nu are drept scop includerea tuturor prevederilor necesare ale unui contract;
utilizatorii sunt responsabili pentru aplicarea sa corectă;
• conformitatea cu acest standard nu exonerează de îndeplinirea obligaţiilor
legale;
• specifică cerinţe pentru un sistem de management OH&S, care să ajute o
organizaţie să dezvolte şi să implementeze o politică şi obiective care să ţină
seama de cerinţele legale şi de informaţiile referitoare la riscurile OH&S; a
fost astfel elaborat încât să poată fi aplicat de organizaţii de toate tipurile şi
mărimile şi din diverse categorii sociale, culturale sau geografice; succesul
sistemului depinde de angajamentul tuturor nivelurilor şi funcţiilor din cadrul
organizaţiei, în special a managementul de la cel mai înalt nivel; un sistem de
acest fel permite unei organizaţii să îşi dezvolte o politică OH&S, să îşi
stabilească obiective şi procese care să permită realizarea angajamentelor

18 din 36
 politicii, să întreprindă acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea
performanţelor sistemului şi să demonstreze conformitatea sistemului cu
cerinţele acestui standard OHSAS; obiectivul general al acestui standard
OHSAS este sprijinirea şi promovarea bunelor practici OH&S, în
conformitate cu nevoile socio-economice; trebuie remarcat faptul că mai
multe cerinţe pot fi rezolvate simultan sau revizuite în orice moment;
• elaborarea OHSAS 18001: 2007 s-a focalizat pe îmbunătăţirea standardului
prin:
 îmbunătăţirea alinierii cu ISO 14001 şi ISO 9001;
 urmărirea oportunităţilor de aliniere cu alte standarde de sistem de
management OH&S, cum este Ghidul ILO-OSH: 2001;
 reflectarea progreselor în practica OH&S;
 clarificarea textului original din cerinţele OHSAS 18001: 1999 pe
baza experienţei în utilizare.
• există o diferenţă importantă între acest standard OHSAS, care descrie
cerinţele pentru sistemul de management OH&S al unei organizaţii care
poate fi utilizat pentru certificare/înregistrare şi/sau pentru declaraţia pe
propria răspundere a sistemului de management OH&S al unei organizaţii, şi
un ghid după care nu se poate face certificarea, destinat furnizării asistenţei
generice unei organizaţii cu scopul de a stabili, implementa sau îmbunătăţi
un sistem de management OH&S; managementul OH&S cuprinde o gamă
întreagă de aspecte, inclusiv cu implicaţii strategice şi competitive;
demonstrarea implementării cu succes a acestui standard OHSAS poate fi
folosită de o organizaţie pentru asigurarea părţilor interesate că are
implementat un sistem de management OH&S potrivit;
• se bazează pe metodologia PDCA (Plan - Do - Check - Act = Planifică -
Execută - Verifică - Acţionează):
 Planifică: stabileşte obiectivele şi procesele necesare obţinerii
rezultatelor în concordanţă cu politica organizaţiei referitoare la
OH&S;
 Execută: implementează procesele;
 Verifică: monitorizează şi măsoară procesele în raport cu
politica, obiectivele, cerinţele legale şi alte cerinţe legate de
OH&S şi raportează rezultatele;
 Acţionează: ia măsuri pentru continua îmbunătăţire a
performanţelor OH&S.
• conţine cerinţe care pot fi auditate cu obiectivitate; totuşi standardul nu
stabileşte cerinţe absolute pentru performanţele OH&S în afara
angajamentelor, din cadrul politicii OH&S de a îndeplini cerinţele legale
aplicabile şi alte cerinţe la care organizaţia a subscris, în scopul prevenirii
incidentelor şi îmbolnăvirilor şi pentru îmbunătăţirea continuă; astfel, două
organizaţii care au activităţi similare, dar cu performanţe OH&S diferite, pot

19 din 36
 fi amândouă în acord cu cerinţele standardului;
• nu include cerinţe specifice pentru alte sisteme de management, cum ar fi
sistemele de management ale calităţii, mediului, securităţii sau management
financiar, cu toate acestea elementele sale pot fi aliniate sau integrate cu cele
ale altor sisteme de management; pentru stabilirea unui sistem de
management OH&S care se conformează cerinţelor acestui standard OHSAS,
o organizaţie poate să îşi adapteze sistemul (sistemele) de management
existent (existente); aplicarea diferitelor elemente ale sistemului de
management poate diferi în funcţie de scopul propus şi de părţile interesate
implicate;
• nivelul de detaliere şi de complexitate al sistemului de management OH&S,
amploarea documentaţiei şi resursele alocate pentru acesta depind de un
număr de factori, cum ar fi domeniul de aplicare al sistemului, mărimea
organizaţiei şi natura activităţilor acesteia, produsele şi serviciile şi cultura
organizaţională; acesta ar putea fi cazul în special pentru întreprinderile mici
şi mijlocii.

3.3.2. Domeniul de aplicare

• stabileşte cerinţe pentru un sistem de management al sănătăţii şi securităţii
ocupaţionale (OH&S), cu scopul de a permite unei organizaţii să-şi ţină sub
control propriile riscuri OH&S şi să-şi îmbunătăţească performanţele OH&S;
standardul nu stabileşte criterii specifice pentru performanţele OH&S şi nici
nu conţine specificaţii detaliate pentru proiectarea unui sistem de
management.
• este aplicabil oricărei organizaţii care doreşte:
a. să stabilească un sistem de management OH&S pentru a elimina sau
minimiza riscurile pentru angajaţi şi alte părţi interesate care ar putea fi
expuse la pericole OH&S asociate cu activităţile sale;
b. să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească în mod continuu un
sistem de management OH&S;
c. să se asigure de propria conformitate cu politica sa OH&S declarată;
d. să demonstreze conformitatea cu acest standard OHSAS prin:
1. realizarea unei auto-evaluări şi a unei declaraţii pe propria
răspundere;
2. obţinerea confirmării de către părţi care au un interes în cadrul
organizaţiei, cum ar fi clienţii, a conformării sale;
3. obţinerea confirmării declaraţiei pe propria răspundere de la o parte
externă
organizaţiei;
4. obţinerea certificării/înregistrării sistemului său de management
OH&S de către o organizaţie externă.
• toate cerinţele din acest standard OHSAS sunt destinate a fi incluse în orice

20 din 36
 sistem de management OH&S; amploarea aplicării va depinde de factori cum
ar fi:
 politica organizaţiei în domeniul OH&S;
 natura activităţilor acesteia;
 riscurile şi complexitatea operaţiilor sale.
• acest standard OHSAS tratează sănătatea şi securitatea ocupaţională şi nu
intenţionează să trateze alte domenii referitoare la sănătate şi securitate, cum
ar fi:
 programe de întreţinere a formei fizice/de asigurare a confortului
pentru angajaţi;
 securitatea produselor;
 deteriorarea proprietăţii;
 impacturi de mediu.

3.3.3. Cerinţele sistemului de management OH&S

Ca cerinţă generală, organizaţia trebuie să stabilească, să documenteze, să
implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească continuu un sistem de
management OH&S, în conformitate cu cerinţele standardului OHSAS şi să
determine cum va îndeplini aceste cerinţe. De asemenea, organizaţia trebuie să-
şi definească şi să-şi documenteze domeniul de aplicare al sistemului de
management OH&S.
Managementul de la cel mai înalt nivel trebuie să definească şi să aprobe
politica OH&S a organizaţiei şi să se asigure că în cadrul domeniului de aplicare
definit al sistemului de management OH&S politica:
a. corespunde naturii şi tipurilor de riscuri OH&S ale organizaţiei;
b. include un angajament de prevenire a rănirilor şi a îmbolnăvirilor
profesionale, şi de îmbunătăţire continuă a managementului OH&S şi
a performanţelor OH&S;
c. include un angajament de conformitate cel puţin cu cerinţele legale
aplicabile şi cu alte cerinţe la care organizaţia subscrie conform
propriilor riscuri OH&S;
d. asigură cadrul necesar pentru stabilirea şi analizarea obiectivelor
OH&S;
e. este documentată, implementată şi menţinută;
f. este comunicată tuturor angajaţilor care lucrează sub controlul
organizaţiei cu scopul ca aceştia să devină conştienţi cu privire la
obligaţiile lor individuale în domeniul OH&S;
g. este disponibilă părţilor interesate;
h. este analizată periodic pentru a se asigura că rămâne relevantă şi
adecvată pentru organizaţie.
Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o
procedură (proceduri) pentru identificarea continuă a pericolelor, evaluarea

21 din 36
riscurilor şi stabilirea controalelor necesare;
Procedura (procedurile) pentru identificarea pericolelor şi evaluarea
riscurilor trebuie să ia în considerare:
a. activităţi de rutină şi de non-rutină;
b. activităţi ale întregului personal care are acces la locul de muncă
(inclusiv subcontractanţi şi vizitatori);
c. comportamentul uman, capabilităţile şi alţi factori de natură umană;
d. pericolele identificate generate din afara locului de muncă, capabile să
afecteze sănătatea şi securitatea persoanelor aflate sub controlul
organizaţiei, la locului de muncă;
e. pericolele create în vecinătatea locului de muncă prin activităţi legate de
locul de muncă şi aflate sub controlul organizaţiei;
f. infrastructura, echipamentele şi materialele de la locul de muncă, dacă
sunt furnizate de organizaţie sau de alte părţi;
g. modificări sau propuneri de modificări în cadrul organizaţiei, ale
activităţilor sale sau ale materialelor;
h. modificări ale sistemului de management OH&S, inclusiv schimbări
temporare şi impacturile acestora asupra operaţiilor, proceselor şi
activităţilor;
i. orice obligaţii legale aplicabile evaluării riscului şi implementarea
controalelor necesare;
j. proiectarea locurilor de muncă, a proceselor, a instalaţiilor, a
echipamentelor/maşinilor, a procedurilor operaţionale şi a organizării
muncii, inclusiv adaptarea acestora la abilităţile umane.
Metodologia organizaţiei pentru identificarea pericolelor şi evaluarea
riscurilor trebuie:
a. să fie definită în ceea ce priveşte domeniul său, natura şi momentul de
aplicare pentru a se asigura că este mai degrabă proactivă decât reactivă;
b. să asigure identificarea, stabilirea priorităţilor, documentarea riscurilor
şi aplicarea controalelor, după cum este cazul.
Pentru managementul modificării, organizaţia trebuie să identifice
pericolele OH&S şi riscurile OH&S asociate cu modificările din cadrul
organizaţiei, din cadrul sistemului de management OH&S, or a activităţilor sale,
anterior introducerii acestor modificări; organizaţia trebuie să se asigure că
rezultatele acestor evaluări sunt luate în considerare atunci când se stabilesc
controale.
La stabilirea controalelor sau la modificarea celor existente, trebuie să se
ţină seama de reducerea riscurilor conform următoarei ierarhii:
• eliminare;
• înlocuire;
• măsuri tehnologice;
• semnalizare/avertizare şi/sau măsuri administrative;

22 din 36
 • echipament individual de protecţie.
Organizaţia trebuie:
• să documenteze şi să actualizeze rezultatele identificării pericolelor,
evaluărilor riscurilor şi controalelor stabilite;
• să se asigure că riscurile OH&S şi controalele stabilite sunt luate în
considerare atunci când se stabileşte, se implementează şi se
menţine propriul sistem de management OH&S.
Din punct de vedere legal organizaţia trebuie:
• să stabilească, să implementeze şi să menţină o procedură
(proceduri) pentru identificarea şi accesul la cerinţele legale şi la
alte cerinţe OH&S care îi sunt aplicabile;
• să se asigure că atunci când stabileşte, implementează şi menţine
propriul sistem de management OH&S, acesta va lua în considerare
aceste cerinţe legale aplicabile şi alte cerinţe la care organizaţia a
subscris;
• să actualizeze aceste informaţii;
• să comunice informaţiile relevante referitoare la cerinţele legale şi
alte cerinţe persoanelor care lucrează sub controlul organizaţiei şi
altor părţi interesate relevante.

3.3.4. Obiective şi program (programe)

Organizaţia trebuie să stabilească să implementeze şi să menţină obiective
documentate pentru OH&S, pentru funcţiile şi nivelurile relevante din cadrul
organizaţiei;
Obiectivele trebuie să fie:
• măsurabile, atunci când este posibil,
• compatibile cu politica OH&S, inclusiv cu angajamentele faţă de
prevenirea rănirilor şi îmbolnăvirilor profesionale, pentru a fi în
conformitate cu cerinţele legale aplicabile şi cu alte cerinţe la care
organizaţia subscrie şi cu îmbunătăţirea continuă.
Când îşi stabileşte şi îşi analizează obiectivele, o organizaţie trebuie să ia
în considerare:
• cerinţele legale şi alte cerinţe la care organizaţia subscrie şi riscurile
OH&S proprii;
• cerinţele propriilor opţiuni tehnologice, financiare, operaţionale şi
de afaceri;
• punctele de vedere ale părţilor interesate relevante.

3.3.5. Implementare şi funcţionare

Resurse, funcţii, responsabilitate, răspundere şi autoritate
Managementul de la cel mai înalt nivel trebuie:

23 din 36
 • să îşi asume responsabilitatea finală pentru OH&S şi pentru
sistemul de management OH&S;
• să îşi demonstreze angajamentul prin:
a. asigurarea disponibilităţii resurselor (= resursele umane şi
abilităţi specializate, infrastructura organizaţională, resurse
tehnologice şi financiare) esenţiale pentru stabilirea,
implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea sistemului de
management OH&S;
b. definirea funcţiilor, alocarea răspunderilor şi responsabilităţilor
şi delegarea autorităţilor, cu scopul de a facilita managementul
eficace OH&S; funcţiile, răspunderile, responsabilităţile şi
autorităţile trebuie documentate şi comunicate.
Organizaţia trebuie:
• să desemneze un membru al (membri ai) managementului de la cel
mai înalt nivel cu responsabilitate specifică pentru OH&S,
indiferent de alte responsabilităţi şi cu autoritate şi funcţii bine
definite pentru:
a. a se asigura că sistemul de management OH&S este stabilit,
implementat şi menţinut în conformitate cu acest standard
OHSAS;
b. să se asigure că managementului de la cel mai înalt nivel îi sunt
prezentate rapoarte referitoare la performanţa sistemului de
management OH&S pentru analiză şi ca bază pentru
îmbunătăţirea sistemului de management OH&S.
• să se asigure că persoanele aflate la locul de muncă îşi asumă
responsabilitatea faţă de aspectele OH&S asupra cărora au control,
inclusiv respectarea cerinţelor OH&S aplicabile organizaţiei.
În acest sens, persoana numită de managementul de la cel mai înalt nivel
(de exemplu în organizaţiile mari, un membru al consiliului de administraţie sau
al comitetului executiv), poate delega o parte din sarcini către un reprezentant al
(reprezentanţi ai) managementului din subordinea sa, păstrându-şi în acelaşi
timp răspunderea.
Identitatea persoanei numite de managementul de la cel mai înalt nivel
trebuie fie disponibilă tuturor persoanelor care lucrează sub controlul
organizaţiei.
Toţi cei care au responsabilităţi de management trebuie să-şi demonstreze
angajamentul pentru îmbunătăţirea continuă a performanţelor OH&S.

Competenţă, instruire şi conştientizare

Organizaţia trebuie:
• să se asigure că orice persoană (persoane) aflată sub controlul său, care
îndeplineşte (îndeplinesc) sarcini care pot avea impact asupra OH&S,

24 din 36
 este competentă (sunt competente) din punct de vedere al studiilor,
instruirii sau experienţei corespunzătoare şi trebuie să păstreze
înregistrări în acest sens;
• să identifice nevoile de instruire asociate cu riscurile sale OH&S şi cu
sistemul său de management OH&S; aceasta trebuie să asigure instruiri
sau să ia alte măsuri pentru satisfacerea acestor nevoi de instruire, să
evalueze eficacitatea instruirilor sau a măsurilor luate şi să păstreze
înregistrări în acest sens;
• să stabilească, să implementeze şi să menţină o procedură (proceduri)
pentru a se asigura că persoanele care lucrează sub controlul său sunt
conştientizate de:
a. consecinţele OH&S, existente sau potenţiale, ale activităţilor de
muncă şi ale comportamentului lor şi de beneficiile OH&S
obţinute prin îmbunătăţirea performanţelor individuale;
b. funcţiile, responsabilităţile şi importanţa acestora în realizarea
conformităţii cu politica şi procedurile OH&S şi cu cerinţele
sistemului de management OH&S, inclusiv cu cerinţele
referitoare la pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi la
capacitatea de răspuns;
c. consecinţele posibile ale abaterilor de la procedurile specificate.
 procedurile de instruire trebuie să ţină seama de nivelurile diferite de:
• responsabilitate, capabilitate şi cunoştinţe lingvistice şi generale;
• risc.

Comunicare, participare şi consultare

Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o
procedură (proceduri) referitoare la pericolele OH&S şi sistemul de
management OH&S, pentru:
a. comunicarea internă dintre niveluri şi funcţii diferite în cadrul
organizaţiei;
b. comunicarea cu contractorii şi alţi vizitatori la locul de muncă;
c. primirea, documentarea şi răspunsurile la comunicările relevante de
la părţile interesate externe.
Organizaţia trebuie:
• să stabilească, să implementeze şi să menţină o procedură (proceduri)
pentru:
o participarea lucrătorilor prin:
 implicare corespunzătoare în identificarea pericolelor, evaluarea
riscurilor şi stabilirea controalelor;
 implicare corespunzătoare în investigarea incidentelor;
 implicare în dezvoltarea şi analiza politicilor şi obiectivelor
OH&S;

25 din 36
  consultare atunci când există schimbări care afectează propria
OH&S;
 reprezentare în probleme OH&S.
Lucrătorii trebuie să fie informaţi despre acordurile lor de participare,
inclusiv despre reprezentantul (reprezentanţii) acestora în probleme de OH&S.
o consultarea contractorilor atunci când există modificări care la
afectează OH&S.
• să se asigure, atunci când este cazul, că părţile interesate externe
relevante sunt consultate în problemele pertinente OH&S.

Documentaţia sistemului de management OH&S trebuie să includă:

a. politica şi obiectivele OH&S;
b. descrierea domeniului de aplicare al sistemului de management
OH&S;
c. descrierea principalelor elemente ale sistemului de management
OH&S şi a interacţiunilor dintre ele şi referirea la documentele
conexe;
d. documente, inclusiv înregistrări, cerute de acest standard OHSAS;
e. documente, inclusiv înregistrări, pe care organizaţia le consideră
necesare pentru a se asigură planificarea, operarea şi controlul
eficace al proceselor legate de managementul riscurilor sale OH&S.
Este important ca documentaţia să fie proporţională cu nivelul de
complexitate, pericolele şi riscurile implicate şi să fie dimensionată la minimum
cerut pentru eficienţă şi eficacitate.

Controlul documentelor
Documentele cerute de sistemul de management OH&S şi de OHSAS
18001 trebuie ţinute sub control; înregistrările sunt un tip special de documente
şi trebuie ţinute sub control.
Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o
procedură (proceduri) pentru:
a. aprobarea documentelor, înainte de emitere, în ceea ce priveşte
adecvarea acestora;
b. analizarea, actualizarea, dacă este cazul, şi reaprobarea documentelor;
c. a se asigura că sunt identificate modificările şi stadiul revizuirii curente
ale documentelor;
d. a se asigura că versiunile relevante ale documentelor aplicabile sunt
disponibile la punctele de utilizare;
e. a se asigura că documentele rămân lizibile şi uşor de identificat;
f. a se asigura că documentele de provenienţă externă pe care organizaţia
le consideră necesare pentru planificarea şi funcţionarea sistemului de
management OH&S sunt identificate şi distribuţia lor este controlată;
g. a preveni utilizarea neintenţionată a documentelor perimate, care au

26 din 36
 fost păstrate din diverse motive, prin aplicarea de metode potrivite de
identificare.

Control operaţional
Organizaţia trebuie să determine acele operaţii şi activităţi care sunt
asociate pericolului (pericolelor) identificate, atunci când implementarea
controalelor este necesară pentru a gestiona riscul (riscurile) OH&S; acestea
trebuie să includă managementul modificărilor.
Pentru aceste operaţii şi activităţi, organizaţia trebuie să implementeze şi
să menţină:
a. controale operaţionale, aşa cum se aplică organizaţiei şi activităţilor
pe care le desfăşoară;
b. organizaţia trebuie să integreze controalele operaţionale în propriul
sistem de management OH&S;
c. controale asupra produselor, echipamentelor şi serviciilor
achiziţionate;
d. controale asupra contractorilor şi a altor vizitatori la locul de
muncă;
e. proceduri documentate, pentru a cuprinde situaţiile în care absenţa
unor astfel de proceduri ar putea conduce la abateri de la politica şi
obiectivele OH&S;
f. criterii de operare precizate acolo unde absenţa acestora ar putea
genera abateri de la politica şi obiectivele OH&S.

Pregătire pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns

Organizaţia trebuie:
• să stabilească, să implementeze şi să menţină şi o procedură
(proceduri) pentru a identifica potenţialul pentru situaţii de urgenţă
şi a răspunde la astfel de situaţii de urgenţă.
• să răspundă la situaţiile de urgenţă apărute şi să prevină sau
minimizeze eventualele consecinţe negative OH&S asociate acestor
situaţii.
În planificarea răspunsului la situaţiile de urgenţă organizaţia trebuie să
ţină seama de nevoile părţilor interesate relevante, de exemplu serviciile de
urgenţă şi vecinii organizaţiei.
• să testeze, periodic, procedura (procedurile) sale de răspuns la
situaţii de urgenţă, implicând, acolo unde se poate, părţile interesate
relevante, după cum este cazul;
• să analizeze periodic şi, atunci când este necesar, să revizuiască
procedura (procedurile) sale de pregătire pentru situaţii de urgenţă
şi capacitate de răspuns, în special după testările periodice şi după
apariţia unor situaţii de urgenţă.

27 din 36
 3.3.6. Verificarea

Măsurarea şi monitorizarea performanţelor

Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o
procedură (proceduri) pentru monitorizarea şi măsurarea, în mod periodic, a
performanţelor OH&S; această procedură (aceste proceduri) trebuie să prevadă:
a. atât măsurări calitative, cât şi cantitative, corespunzătoare necesităţilor
organizaţiei;
b. monitorizarea gradului în care sunt îndeplinite obiectivele OH&S ale
organizaţiei;
c. monitorizarea eficacităţii controalelor (atât pentru sănătate, cât şi
pentru securitate);
d. măsurări proactive ale performanţelor, care monitorizează
conformitatea cu programul (programele) de management OH&S,
cu controalele şi criteriile operaţionale;
e. măsurări reactive ale performanţelor pentru monitorizarea
îmbolnăvirilor profesionale, incidentelor (inclusiv accidente,
„incident fără urmări“ etc.) şi a altor dovezi istoricea ale
performanţelor OH&S deficitare;
f. înregistrarea de date şi rezultate de monitorizare şi de măsurare,
suficiente pentru a facilita analiza ulterioară a acţiunilor corective şi
preventive.
Dacă sunt necesare echipamente pentru monitorizarea şi măsurarea
performanţelor, organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină proceduri de
etalonare şi mentenanţă a acestor echipamente, după cum este cazul; trebuie
păstrate înregistrări ale activităţilor de etalonare şi mentenanţă şi ale rezultatelor.

Evaluarea conformării
În baza angajamentului său de conformare, organizaţia trebuie să:
• stabilească, să implementeze şi să menţină o procedură (proceduri)
pentru evaluarea periodică a conformării cu cerinţele legale aplicabile;
• îşi evalueze conformarea cu alte cerinţe la care subscrie; organizaţia
poate dori să combine această evaluare cu evaluarea conformării legale
sau să stabilească o procedură (proceduri) separată (separate) pentru
fiecare;
• să păstreze înregistrări ale rezultatelor evaluărilor periodice.
Frecvenţa evaluărilor periodice poate varia în funcţie de:
• cerinţele legale;
• diferite alte cerinţe la care organizaţia subscrie.

Investigarea incidentelor

28 din 36
 Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o
procedură (proceduri) pentru înregistrarea, investigarea şi analizarea incidentelor
pentru:
a. determinarea deficienţelor principale OH&S sau a altor factori care
puteau cauza, sau contribui la, apariţia incidentelor;
b. identificarea necesităţilor de aplicare a acţiunilor corective;
c. identificarea oportunităţilor de aplicare a acţiunilor preventive;
d. identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire continuă;
e. comunicarea rezultatelor unor astfel de investigaţii.
Investigaţiile trebuie efectuate într-un interval de timp stabilit;
Rezultatele investigaţiilor incidentelor trebuie documentate şi menţinute.

Neconformitǎţi, acţiuni corective şi preventive

Organizaţia trebuie să stabilească, să implementeze şi să menţină o
procedură (proceduri) pentru tratarea neconformităţii (neconformităţilor)
existente sau potenţiale şi pentru implementarea acţiunilor corective şi
preventive; procedura (procedurile) trebuie să definească cerinţe pentru:
a. identificarea şi corectarea neconformităţii şi întreprinderea acţiunilor
necesare pentru reducerea consecinţelor referitoare la OH&S;
b. investigarea neconformităţii (neconformităţilor), determinarea cauzei
(cauzelor) apariţiei acestora şi întreprinderea acţiunilor pentru a evita
repetarea acestora;
c. evaluarea necesităţii acţiunilor de prevenire a neconformităţilor şi
implementarea acţiunilor corespunzătoare cu scopul de a evita apariţia
acestora;
d. înregistrarea şi comunicarea rezultatelor acţiunii (acţiunilor) corective
şi preventive care au fost întreprinse;
e. analizarea eficacităţii acţiunii (acţiunilor) corective şi preventive
întreprinse.
Atunci când prin acţiunile corective şi acţiunile preventive sunt
identificate pericole noi sau pericole modificate, sau este identificată necesitatea
de controale noi sau modificate, procedura trebuie să solicite ca acţiunile
propuse să fie evaluate din punct de vedere al riscului, anterior implementării.
Orice acţiune corectivă sau preventivă întreprinsă pentru eliminarea
cauzelor neconformităţii (neconformităţilor) existente şi potenţiale trebuie să fie
corespunzătoare importanţei problemelor şi trebuie să fie proporţională cu riscul
(riscurile) OH&S întâlnite.
Organizaţia trebuie să se asigure că în documentaţia sistemului de
management OH&S sunt realizate toate modificările rezultate din acţiunile
corective şi preventive.

Controlul înregistrărilor
Organizaţia trebuie:

29 din 36
 • să stabilească şi să menţină înregistrări, necesare pentru
demonstrarea conformităţii cu cerinţele propriului sistem de
management OH&S şi cu cerinţele standardului OHSAS şi pentru
demonstrarea rezultatelor obţinute;
• să stabilească, să implementeze şi să menţină o procedură
(proceduri) pentru identificarea, depozitarea, protecţia, regăsirea,
păstrarea şi eliminarea înregistrărilor.
Înregistrările OH&S trebuie să fie şi să rămână lizibile, identificabile şi
trasabile.
3.3.7. Audit intern
Organizaţia trebuie să se asigure că auditurile interne ale sistemului de
management OH&S sunt efectuate la intervale planificate pentru:
- a determina dacă sistemul de management OH&S:
1. este conform măsurilor planificate pentru managementul OH&S,
inclusiv cerinţelor din acest standard OHSAS;
2. a fost implementat şi menţinut corespunzător;
3. este eficace în realizarea politicii şi obiectivelor organizaţiei.
- a furniza managementului informaţii referitoare la rezultatele
auditurilor.
Programul (programele) de audit trebuie planificat (planificate), stabilit
(stabilite), implementat (implementate) şi menţinut (menţinute) de către
organizaţie, pe baza rezultatelor evaluărilor de risc pentru activităţile
organizaţiei şi a rezultatelor auditurilor anterioare.
Trebuie stabilită (stabilite), implementată (implementate) şi menţinută
(menţinute) o procedură (proceduri) de audit intern care să se refere la:
a. responsabilităţile, competenţele şi cerinţele pentru planificarea
şi efectuarea auditurilor, raportarea rezultatelor şi păstrarea
înregistrărilor aferente;
b. stabilirea criteriilor, domeniului, frecvenţei şi metodelor de audit.
Selectarea auditorilor şi efectuarea auditurilor trebuie să asigure
obiectivitatea şi imparţialitatea procesului de audit.

3.3.8. Analiza efectuată de management

Managementul de la cel mai înalt nivel al organizaţiei trebuie să analizeze
sistemul de management OH&S, la intervale planificate, pentru a se asigura că
acesta este în permanenţă corespunzător, adecvat şi eficace; analizele trebuie să
includă evaluarea oportunităţilor de îmbunătăţire a sistemului şi nevoile de
schimbare a sistemului de management OH&S, inclusiv politica şi obiectivele
OH&S; înregistrările analizei efectuate de management trebuie păstrate.
Elementele de intrare pentru analizele efectuate de management trebuie să
includă:
a. rezultatele auditurilor interne şi evaluărilor conformării cu cerinţele
legale aplicabile şi cu alte cerinţe la care organizaţia subscrie;

30 din 36
 b. rezultatele participării şi consultării;
c. comunicarea relevantă (comunicările relevante) cu părţile
externe interesate, inclusiv reclamaţiile;
d. performanţele organizaţiei în domeniul OH&S;
e. măsura în care au fost îndeplinite obiectivele;
f. stadiul investigărilor incidentelor, acţiunilor corective şi acţiunilor
preventive;
g. acţiunile de urmărire de la analizele anterioare efectuate de
management,
h. modificarea circumstanţelor, inclusiv evoluţia cerinţelor legale şi a
altor cerinţe referitoare la OH&S;
i. recomandări pentru îmbunătăţire.
Elementele de ieşire pentru analizele efectuate de management trebuie să
fie consecvente cu angajamentul organizaţiei referitor la îmbunătăţirea continuă
şi trebuie să includă toate deciziile şi acţiunile aflate în legătură cu posibile
modificări ale:
a. performanţelor OH&S;
b. politicii şi obiectivelor OH&S;
c. resurselor;
d. altor elemente ale sistemului de management OH&S.
Elementele de ieşire relevante din analizele efectuate de management
trebuie să fie disponibile pentru a fi comunicate şi consultate.

3.3.9. Modelul naţional de sistem de management al securităţii şi

sănătăţii în muncă
Implementarea în cadrul întreprinderilor româneşti a sistemelor de
management al SSM este facilitată de:
• cadrul legal deja existent rezultat prin transpunerea directivelor
europene în legislaţia românească şi armonizarea legislaţiei naţionale
în domeniul SSM cu cea europeană;
• structurile organizaţionale care pot fi dezvoltate ca parte a sistemului
de management, cum ar fi:
 Comitetul de Securitate şi Sănătate în Muncă (C.S.S.M) - se
constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de
lucrători;
 Serviciul intern de prevenire şi protecţie - angajatorul trebuie să-
l organizeze în cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au
peste 50 (150) de lucrători;
• experienţa existentă privind implementarea altor tipuri de sisteme de
management, în special a celor de calitate şi de mediu.
Principalele obstacole care ar putea sta în calea procesului de
implementare a sistemelor de management al SSM sunt:

31 din 36
 • implicarea insuficientă a angajatorilor în acest proces, din cauza
lipsei unei înţelegeri adecvate a acestei probleme şi a avantajelor pe
care le poate avea implementarea şi funcţionarea unui astfel de
sistem;
• percepţia de către angajatori şi lucrători a problemelor de SSM, în
general, şi a implementării unui sistem de management al SSM, în
particular, mai mult ca o obligaţie impusă de legislaţie, decât ca
modalităţi de prevenire destinate eliminării sau reducerii riscurilor
de accidentare şi îmbolnăvire profesională, impuse de noile
dimensiuni ale calităţii muncii şi vieţii.
Există deja o serie de organizaţii din ţară care sunt preocupate de
implementarea şi menţinerea unui sistem de management al SSM şi chiar de
certificarea acestui sistem, ca o condiţie necesară impusă de beneficiarii de pe
piaţa europeană.

Modele româneşti de sistem de management al SSM:

• Ghidul pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă (Darabont, Al.
ş.a. - Ghid pentru evaluarea nivelului de securitate în muncă. I.C.S.P.M.,
Bucureşti, 1997).
Cele cinci domenii principale de analiză a managementului SSM al unei
organizaţii: implicarea conducerii (fişa A), strategie, planuri, proceduri (fişa B),
consultarea lucrătorilor (fişa C), identificarea, evaluarea şi prevenirea riscurilor
(fişa D), instruirea, perfecţionarea, formarea personalului şi propaganda în
domeniul SSM (fişa E) din cadrul din cadrul ghidului, constituie principiile de
bază ale oricărui model de sistem de management al SSM.
• Ghidul privind implementarea sistemului de management al SSM - model
teoretic având la bază structura modelului german OHRIS (Darabont, Al.,
Pece, Şt., Dăscălescu, A. - Managementul securităţii şi sănătăţii în
muncă, vol.1, 2. Editura AGIR, Bucureşti, 2001).
Ghidul este structurat pe 11 capitole cuprinzând principalele aspecte ale
implementării sistemelor de management al SSM la nivelul întreprinderii şi se
încheie cu o anexă în care se prezintă compatibilitatea sistemului propus cu
sistemele de management al calităţii conform SR EN ISO 9001, cu sistemele de
management de mediu conform SR EN ISO 14001 şi alte sisteme de
management în domeniul SSM.
Ghidul a fost conceput ca un model aplicabil oricărui angajator care are
peste 50 de angajaţi, indiferent de domeniul său de activitate.
Acest model de sistem, deşi constituie o variantă mai bună pentru
organizaţiile româneşti decât utilizarea specificaţiei OHSAS 18001, prin faptul
că cerinţele sale sunt corelate în mod direct cu prevederile legislaţiei naţionale
de SSM, prezintă o serie de dezavantaje cum sunt:
 structura sa mult mai complexă în comparaţie cu alte modele

32 din 36
 similare; modelul are 11 elemente componente, faţă de numai 5 în
cazul principalelor modele europene şi internaţionale: ILO-OSH:
2001, OHSAS 18001: 1999 şi AS/NZS 4801: 2001, în condiţiile în
care aria problematicii acoperite este aceeaşi;
 lipsa separării între enunţurile cerinţelor şi descrierea, detaliile şi
precizările suplimentare referitoare la aceste cerinţe;
 caracterul redundant al unor cerinţe prin repetarea unor aspecte
precizate deja suficient de clar în legislaţia de SSM.

Etapele procesului de implementare a sistemului

Acţiunile pregătitoare vizează pregătirea angajatorului şi a angajaţilor
pentru elaborarea sistemului de management al SSM.
În cadrul acestei etape trebuie avute în vedere următoarele acţiuni:
 participarea personalului cu atribuţii în domeniul SSM la cursuri de
formare şi perfecţionare de profil (legislaţie, auditul SSM, evaluarea
riscurilor, managementul SSM), organizate de instituţiile specializate
şi recunoscute de M.M.S.S.F. şi M.E.C.; în acest sens, ar trebui luată în
considerare şi participarea managerilor la acest gen de cursuri, având
în vedere faptul că aceştia vor avea de jucat un rol deosebit de
important în asigurarea funcţionării eficiente a viitorului sistem de
management al SSM;
 documentarea corespunzătoare privind cerinţele implementării
sistemului de management al SSM prin parcurgerea unor publicaţii de
specialitate, inclusiv studierea referenţialului şi a ghidului de
implementare;
 asigurarea consultanţei de specialitate pentru elaborarea şi
implementarea sistemului, consultanţă pentru care trebuie contractate
numai instituţii cu experienţă recunoscută în domeniul SSM

Elaborarea sistemului:
În cadrul acestei etape trebuie realizată, în primul rând, o analiză iniţială
care are rolul să ofere imaginea stadiului actual al unităţii din punct de vedere al
SSM; analiza iniţială trebuie să cuprindă în principal:
 evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
 auditarea de conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniul SSM.
Pe baza rezultatelor acestor acţiuni angajatorul va defini politica şi
obiectivele de SSM; în funcţie de aceste elemente, se planifică şi celelalte
elemente ale sistemului de management.

Implementarea sistemului trebuie condusă pe patru direcţii:

 asigurarea implicării active a tuturor angajaţilor prin:
° stabilirea structurii sistemului şi a responsabilităţilor;

33 din 36
 ° identificarea şi acoperirea necesarului de instruire şi competenţă
pentru angajaţii de la fiecare nivel al unităţii;
° stabilirea şi menţinerea unor căi eficiente de consultare şi
comunicare cu angajaţii, în probleme de SSM
 stabilirea şi menţinerea unor căi eficiente de comunicare cu
organisme exterioare unităţii;
 documentarea corespunzătoare a cerinţelor sistemului şi stabilirea
aspectelor necesare privind controlul documentelor şi datelor;
 stabilirea unor măsuri eficiente pentru prevenirea şi controlul
riscurilor generate de activitatea unităţii (în special situaţiile de
urgenţă) sau care pot fi induse din exterior prin achiziţionarea de
bunuri şi servicii sau activităţile desfăşurate de contractanţi.
Menţinerea sistemului este o etapă al cărei succes depinde în mod decisiv
de implicarea activă a angajaţilor.
Pentru asigurarea unei implicări active şi eficiente a angajaţilor în
menţinerea sistemului este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
 înţelegerea de către aceştia a necesităţii şi utilităţii existenţei unui
sistem de management al SSM;
 înţelegerea rolului personal în cadrul sistemului;
 bună instruire în domeniul SSM, corespunzător rolului şi nivelului
ierarhic, a fiecărui angajat.

Verificarea sistemului are rolul de a asigura corespondenţa cu prevederile

stabilite în etapa de elaborare şi se realizează prin:
 măsurarea şi monitorizarea performanţei de SSM;
 gestionarea disfuncţiilor sistemului (accidente de muncă, îmbolnăviri
profesionale, incidente, neconformităţi faţă de prevederile legislaţiei
sau alte reglementări etc.);
 auditul SSM, cu cele două componente ale sale, auditul sistemului de
management al SSM şi auditul de conformitate cu prevederile
legislaţiei în domeniul SSM;
 acţiunile preventive şi corective stabilite în cadrul analizei
managementului, ca urmare a rezultatelor celor trei tipuri de acţiuni
enumerate mai sus.

4. CONCLUZII

Îmbunătăţirea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în

muncă constă în identificarea şi implementarea acelor acţiuni care pot conduce
la optimizarea funcţionării sistemului, respectiv îndeplinirea unor obiective mai
ambiţioase cu acelaşi volum de resurse consumate sau chiar cu reducerea acestui

34 din 36
volum; aceste acţiuni se identifică în cadrul analizei managementului.
Implementarea unui sistem de management al SSM nu trebuie privită de
către angajator ca fiind o constrângere suplimentară impusă de către legislaţie, ci
trebuie mai degrabă considerată ca o investiţie (în condiţiile în care
implementarea necesită alocarea şi consumarea unor resurse financiare, umane,
tehnice şi de timp) care trebuie să aducă un profit, asemenea tuturor celorlalte
activităţi desfăşurate de angajator.
În cazul implementării sistemului de management al SSM, profitul obţinut
se concretizează, în principal, prin reducerea costurilor accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale.

35 din 36
  GLOSAR DE ACRONIME ŞI ABREVIERI

OH&S – Ocupational Health and Security (sănătate şi securitate ocupaţională)

OSHA – Occupational Safety and Health Administration
SSM – Securitate şi sănătate în muncă
SSO – Securitate şi sănătate ocupaţională
SMSSM – Sistem de management al securităţii şi sănătăţii în muncă
SMSSO – Sistem de management al securităţii şi sănătăţii ocupaţionale

BIBLIOGRAFIE

[1] OSOIAN, Codruţa; ZAHARIE, Monica – „Managementul muncii”, Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca, 2008, (sursa:http://www.ubbcluj.ro/books-online/management/
Managementul%20muncii%20Osoian%20Zaharie%202008.pdf, accesat la 10.11.2012)

[2] RUSU, Tiberiu – „Managementul activităţilor pentru protecţia mediului şi a muncii

(suport de curs)”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 2011 (sursa: http://
www.posdru55652.utcluj.ro/documente/suport/Manag_Act_pt_Prot_Med.doc, accesat la
10.11.2012)

[3] *** – „Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă (suport de curs)”, Universitatea din
Petroşani, 2009 (sursa: http://facultate.regielive.ro/cursuri/management/managementul-
securitatii-si-sanatatii-in-munca-284395.html, accesat la 10.11.2012)

[4] *** - „Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională”

(sursa: http://www.ac-ca.ro/ro/servicii/securitate_si_sanatate_in_munca~evaluare_riscuri,
accesat la 10.11.2012)

[5] BEJAN, Mircea – „Sistemul de management al Securităţii şi Sănătăţii ocupaţionale

(SMSSO) (suport de curs)”, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, 2012,
(sursa: www.posdru55652.utcluj.ro/documente/suport/SMSSO.doc)

[6] DARABONŢ, Al.; PECE, Şt.; DĂSCĂLESCU, A. – „Managementul securităţii şi

sănătăţii în muncă (vol. I şi II)”, Editura AGIR, Bucureşti, 2002

[7] NISIPEANU, S. – „Sisteme de management şi securitate în muncă. Perspective europene

şi abordare naţională”, Revista „Calitatea - acces la succes”, nr. 7-8/2005.

[8] DARABONT, D. – „Auditarea de securitate şi sănătate în muncă”, Editura Universităţii

„Lucian Blaga” din Sibiu, 2004.

[9] DARABONT, D. – „Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă: ghid de evaluare a

conformării cu cerinţele legale”, Editura AGIR, Bucureşti, 2010.

[10] NISIPEANU, S., ŞTEPA, R. – „Implementarea sistemului de management al securităţii

şi sănătăţii în muncă”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, Bucureşti, 2003.

36 din 36