Sunteți pe pagina 1din 4

Ministerul Educatie al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei


Facultatea Urbanism şi Arhitectură
Catedra Arhitectură

RAPORT
la lucrarea de laborator nr.3
la Securitatea Activităţii Vitale

Tema: Determinarea concentraţiei


prafului în aerul mediului de
producție

A efectuat:
st. gr. ARH-162
Sestacov Maria
A verificat:
a.u. Capră G.

Chişinău, 2019
1. Scopul lucrării: determinarea concentraţiei prafului în aerul zonei de muncă şi aprecierea
sanitaro-igienică a conţinutului de praf din mediul aerian.

2. Noţiuni generale
Una din cele mai răspândite noxe de producţie în construcţie, industria materialelor de
construcţie, industria minieră şi multe alte ramuri ale industriei este praful prezent în aerul zonei de
muncă. Praful poate efectua un număr mare de angajaţi ce se află concomitent în zona poluată.
Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi învelişurile mucozitate, praful devine sursa
îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza traumării căilor superioare de respiraţie, ochilor, pielii şi altor
organe.
Praful de producţie prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să se afle timp
îndelungat în aer în stare de suspensie.
După un şir de indici praful poate fi clasificat în modul următor:
• după provenienţă (componenţă): organic (de provenienţă vegetală şi animală, precum şi
chimică); neorganic (prafurile de calcar, ciment, ipsos, cuarţ, inclusiv prafurile metalice
de plumb, aluminiu, zinc etc);
• după dispersitate: praf vizibil, cu dimensiunea particulelor mai mare de 10 mkm; praf
microscopic - dimensiunea particulelor mai mică de 10 mkm;
• după toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf inert (de lemn,
zahăr, ciment etc.)
• după pericolul incendiar - exploziv: cu pericolul de explozie (aerosoluri şi ceţuri formate
de prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de explozie (de azbest, corund etc).
Cel mai periculos este considerat praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5 mkm, care
pătrund adânc în tuburile pulmonare, concresc cu ţesutul pulmonar, înrăutăţind funcţia lui de bază
asimilarea oxigenului şi eliminarea dioxidului de carbon, fapt ce provoacă slăbirea organismului,
scăderea capacităţii de muncă şi rezistenţei organismului la diferite boli infecţioase şi de altă natură.
Afectarea plămânilor cauzată de acţiunea fizico-chimică a prafului poartă denumirea de
pneumoconioză care în dependenţă de praful ce a cauzat-o poate fi sub formă de silicoză, silicatoză,
azbestoză, cimentoză, antracoză etc. Afară de bolile de plămâni, praful de producţie poate provoca boli
de piele (dermatite, exeme), boli de ochi (conjuctive), boli a căilor superioare de respiraţie (astmă
nazală, faringită, bronşită etc).
Gradul de influenţă a prafului asupra organismului uman depinde de componenţa fizico-chimică
a acestuia, de dimensiunea şi forma particulelor, de concentraţia lui în aerul zonei de muncă.
Normele sanitare de proiectare a întreprinderilor industriale (SN 245-71) şi STAS 12.1.005-88
„Aerul zonei de muncă. Cerinţele sanitaro-igienice generale" reglementează concentraţiile maxime
admise (C.M.A.) ale substanţelor dăunătoare în aerul încăperilor de producţie.
Prin C.M.A. se subînţelege concentraţia, care în cazul muncii zilnice în condiţiile respective
timp de 8 ore sau altă durată a zilei de muncă, dar nu mai mult de 40 ore pe săptămână, pe perioada
întregului stagiu de muncă nu provoacă dereglări ale stării sănătăţii atât în procesul activităţii de
muncă, cât şi în termenele îndepărtate ale vieţii generaţiilor actuale şi viitoare.

3. Metodele de determinare a concentraţiei prafului


Metoda gravimetrică este fundamentală la aprecierea gradului de poluare a aerului zonei de
muncă cu prafuri. Ea se află la baza existentului sistem de standarde a securităţii muncii drept metodă
standard şi se bazează pe determinarea masei prafului reţinută pe filtru la trecerea prin el a unui volum
bine determinat de aer exprimat în m3. Proba de aer se ia, de regulă, la nivelul zonei de respiraţie a
muncitorului (1,5 ... 1,7 m).
Mai rar sunt folosite metoda de numărare, care constă în numărarea particulelor de praf, ce se
conţin într-un cm3 de aer cu ajutorul microscopului şi metoda fotoelectrică bazată pe schimbarea
fluxului de lumină ce cade pe fotoelement la trecerea prin aerul poluat cu praf. Metoda de numărare
(la studierea gradului de poluare cu praf a aerului zonei de muncă) este folosită în cazul unei poluări
neînsemnate şi dă posibilitatea de a obţine informaţie despre dimensiunile şi formele particulelor de
praf.
Instalaţia pentru luarea probei aerului constă dintr-un aspirator dotat cu unul sau câteva reometre
pentru determinarea volumului de aer poluat ce trece prin filtru într-un minut, dispozitivul de
menţinere a filtrului şi furtunul care uneşte dispozitivul cu aspiratorul.
Volumul aerului aspirat prin filtru se aduce apoi la condiţii normale sub care se consideră:
temperatura 0 °C; presiunea - 760 mm Hg; umiditatea relativă a aerului 50 % (GOST 12.1.005-88).
Aşa dar, la determinarea concentraţiei prafului pe lângă instalaţia mai sus descrisă se folosesc de
barometru şi termometru.
Concentraţia prafului se determină din relaţia:
m −m 1
C= 2
V 0⋅τ mg / m3;
în care:
m1 - masa filtrului până la luarea probei, mg;
m2 - masa filtrului după luarea probei, mg;
Vo - volumul de aer trecut prin filtru timp de o minută adus la condiţii normale, m ;
τ - durata luării probei de praf, min.
V ⋅273⋅ P
V 0= t
( 273+t )⋅760 m3;
în care:
V, - volumul de aer trecut prin filtru timp de o minută la temperatura (°C), m3;
P - presiunea atmosferică în locul măsurării, mm Hg;
t - temperatura aerului în locul măsurării, C.
Durata luării probelor variază în dependenţă de concentraţia prafului în aer. Cantitatea de aer
trecută prin filtru într-o minută se recomandă în limitele de 10 ... 20 litri.
Pentru determinarea concentraţiei prafului prin metoda gravimetrică în lucrarea de laborator
sunt utilizate următoarele aparate şi utilaje: instalaţia pentru determinarea concentraţiei prafului
(vezi fig. 1), cronometrul, barometrul, balanţa analitică cu complet de greutăţi.

Fig. 1. Schema instalaţiei de laborator pentru determinarea concentraţiei prafului în aer şi a


eficienţei curăţirii acestuia de către respiratoare: 1 - ambalaj cu praf; 2 - ventilator; 3 - cameră de
praf; 4 - respirator; 5 - bucşă conică; 6 - dispozitiv portfiltru; 7 - furtun din cauciuc; 8 - aspirator; 9
- robinete ale reometrelor; 10 - reometre; 11 - duze de absorbire a reometrelor; 12 - întrerupător; 13
- suport pentru întărirea respiratorului.

4. Ordinea efectuării lucrării


1. Cântăriţi filtrul la balanţa analitică.
2. Instalaţi filtrul cântărit în dispozitivul portfiltru.
3. Creaţi mediul cu conţinut de praf în camera ajutorul ventilatorului, conectându-1 pentru
10...15 secunde.
4. După crearea mediului corespunzător în camera de praf din ea se trece prin filtru o
cantitate bine determinată de aer, conectând concomitent aspiratorul şi secundomerul,
prealabil reglând cantitatea de aer în limitele 10 ... 20 1. (se recomandă 15 1/min). Durata
experienţei 1 ... 2 min.
5. Scoateţi cu atenţie filtrul din dispozitivul portfiltru şi cânlăriţi-1 din nou.
6. Determinaţi concentraţia prafului după metodica descrisă anterior.

Concentraţia maximă admisă


7. Datele experienţei se înscriu în tabelul 1.
Tabelul 1

normelor sanitare N.S. 245-71


filtru (în condiţii normale), m
Greutatea prafului reţinut, mg

Concentraţia reală a prafului

(C.M.A.) a prafului conform


Volumul aerului trecut prin
Locul captării probei de aer

Greutatea filtrului până la

Durata experienţei, min


Greutatea filtrului după
Temperatura aerului în

captarea probei, mg
captarea probei, mg
Presiunea, mm Hg
Nr.experientei

în aer,mg/m3
încăpere, °C

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

camera
1 de praf
18 759 157 158 1 5 0.018 11.11 6

5. Concluzie
In urma masurarilor efectuate concentratia obtinuta depaseste concentratia maxima admisa,
din aceasta cauza este nevoie sa luam masuri de protectie, adica, utilizarea echipamentului de
protectie sau utilizarea procesului umed de fractionare a materialelor de constructie.