Ion 

(roman)
roman de Liviu Rebreanu

Ion este un roman social scris de Liviu Rebreanu și apărut în anul 1920.

Mai multe informații: Informații generale, Autor ...
Liviu Rebreanu este creatorul romanului românesc modern, deoarece scrie primul
roman obiectiv din literatura română, Ion și primul roman de analiză psihologică
din proza românească, Pădurea Spânzuraților.
Ion este primul roman obiectiv din literatura română, fiind apărut în anul 1920,
după o lungă perioadă de elaborare, așa cum însuși autorul menționează în finalul
operei, între martie 1913 - iulie 1920. Apariția romanului a stârnit un adevărat
entuziasm în epocă, mai ales că nimic din creația nuvelistică de până atunci nu
anunța această evoluție spectaculoasă: „Nimic din ce e publicat înainte nu ne putea
face să prevedem admirabila dezvoltare a unui scriitor, care a început și a continuat
vreo zece ani, nu numai fără strălucire, dar și fără indicații de viitor”, nota Eugen
Lovinescu. Criticul primește romanul Ion ca pe o izbândă a literaturii române, iar
satisfacția sa este consemnată în studiul „Creația obiectivă. Liviu Rebreanu: Ion”.
Pentru inițiatorul modernismului românesc, al cărui principiu de bază
era sincronismul literaturii române cu cea europeană, romanul Ion este cel care
„rezolvă o problemă și curmă o controversă“. Această afirmație a lui Lovinescu se
referă la faptul că apariția primului roman obiectiv direcționează literatura română
către valoare europeană și stinge polemica pe care criticul o avea
cu sămănătoriștii epocii.
Rezumat
 Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Glasul pământului
Romanul începe cu descrierea drumului care duce către satul Pripas, la care se
ajunge prin „șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul” până la Cluj,
din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia” și după ce lasă Jidovița în
urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-și face loc printre dealurile strâmtorate
(...), apoi cotește brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit
într-o scrântitură de coline”. La intrarea în sat, „te întâmpină (...) o cruce strâmbă
pe care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de flori veștede
agățată de picioare”. Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului,
ci și în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care se vindeau mobilele
învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion și al Anei, precum și viața
tensionată și necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug,
Vasile Baciu, George Bulbuc etc.
Acțiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care toți locuitorii satului
Pripas se află adunați la hora tradițională, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim
Oprea. Nu lipsesc nici fruntașii satului, familia învățătorului Herdelea, preotul
Belciug și „bocotanii” care cinstesc cu prezența lor sărbătoarea. Hora este o pagină
etnografică memorabilă prin jocul tradițional, vigoarea flăcăilor și candoarea
fetelor, prin lăuta țiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: „De
tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat someșana cu atâta
pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar
colbul de pe jos se învâltorește, se așază în straturi groase pe fețele brăzdate de
sudoare, luminate de oboseală și de mulțumire”.

Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, așa că el îi face curte acesteia, spre
disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion și-l face de râsul
satului, spunându-i „sărăntoc”. Alexandru Glanetașu, tatăl lui Ion, a risipit zestrea
Zenobiei, care avusese avere când se măritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al
satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea
și se gândea să-i asigure fetei zestre atunci când se va mărita.

Ion, flăcău harnic și mândru, dar sărac o necinstește pe Ana și îl obligă astfel pe
Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri. Obținând
avere, Ion dobândește situație socială, demnitate umană și satisfacerea propriului
orgoliu.

În celălalt plan, familia învățătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea își
zidise casa pe lotul ce aparținea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relațiile
învățătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar
putea pierde toată agoniseala și i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug,
rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat
și temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivități.

În sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectați dacă au oarecare agoniseală,

fapt ce face ca relațiile sociale să fie tensionate între „sărăntoci” și „bocotani”, între
chibzuința rosturilor și nechibzuința patimilor, ceea ce face să se dea în permanență
o luptă aprigă pentru existență.

Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că

familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: „În societatea
țărănească, femeia reprezintă două brațe de lucru, o zestre și o producătoare de
copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru
feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu” (G.
Călinescu). Bătută de tată și de soț, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată și
respinsă de toți, se spânzură. Florica, părăsită de Ion, se căsătorește cu George și se
bucură de norocul pe care îl are, deși îl iubea tot pe Ion.

Glasul iubirii
Căsătorit cu Ana și așezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui pătimașe, nu se poate
mulțumi cu averea pe care o dobândise și râvnește la Florica. Sfârșitul lui Ion este
năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui,
așadar Rebreanu propune pentru sfârșitul pătimașului Ion o crimă pasională.

Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfințirii noii biserici, descrie
drumul care iese din satul Pripas, viața urmându-și cursul firesc: „Pripasul de-abia
își mai arăta câteva case. Doar turnul cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde, iar
dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros. (...) Satul a rămas înapoi același,
parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul. (...)
Drumul trece prin Jidovița, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someș, și pe urmă
se pierde în șoseaua cea mare și fără început ...”.

Personaje
 Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul eponim al romanului.
 Vasile Baciu (tatăl Anei)
 Zenobia Pop (mama lui Ion și soția Glanetașului)
 Alexandru Pop (capul familiei Pop, poreclit „Glanetașul”, tatăl lui Ion)
 Zaharia Herdelea, învățătorul din Pripas
 Părintele Belciug
 Titu Herdelea (fiul învățătorului Herdelea, poet și naționalist)
 George Bulbuc (flăcău din satul Pripas, foarte înstărit)
 Ana (fată cu avere, dar nu atât de frumoasă ca Florica)
 Florica (fiica văduvei lui Maxim Oprea, cea mai frumoasă fată din sat, însă
fără zestre)
 Aurel Ungureanu (student la medicină, pe care Laura îl simpatiza)
 Roza Lang (soția celuilalt învațător și una dintre „iubitele” poetului Titu)
 Laura (fiica învățătorului Herdelea)
 Maria (soția învățătorului)
 Avrum (crâșmarul care se sinucide)
 Aizic (fiul lui Avrum)
 Filipoiu (doctor)
 George Pintea (preot, iubitul și soțul Laurei)
 Toma Bulbuc (tatăl lui George Bulbuc)
  Ilie Onu (fratele de cruce a lui George Bulbuc)
 Petre Ispas
 Virginia Gherman (altă "iubită" de a lui Titu)
 Ghighi (sora Laurei)
 Savista (oloagă, luată din milă în casă de către George Bulbuc)
 Florea Tancu
 Briceag
 Găvan
 Holbea
 Simion Butunoiu
 Simion Lungu
 Toader Burlacu
 Ștefan Ilina
 Cosma Ciocănaș
 Macedon Cercetașu
 Trifon Tătaru
 Todosia ( mama Floricăi, văduva lui Maxim Oprea)
 Ștefan Hotnog

Istoria publicării
Liviu Rebreanu mărturisește că în lunga sa trudă de creație, în cei 7 ani în care a
lucrat la roman, un rol important l-a avut, pe de o parte „impresia afectivă”, emoția,
iar pe de altă parte, acumularea de material documentar.

O scenă văzută de scriitor pe colinele dimprejurul satului l-a impresionat în mod

deosebit și a constituit punctul de plecare al romanului „Ion”. Aflat la vânătoare,
Rebreanu a observat „... un țăran îmbrăcat în haine de sărbătoare“, care s-a aplecat,
deodată „și a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit și s-a
întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudățenie”.

O altă întâmplare relatată de sora sa, Livia, i-a reținut atenția: o fată înstărită,
rămasă însărcinată cu un tânăr sărac, a fost bătută cumplit de tatăl ei pentru că
trebuia să se înrudească acum cu un sărăntoc, „care nu iubea pământul și nici nu
știa să-l muncească”.
Un eveniment care l-a marcat în mod deosebit a fost convorbirea pe care Liviu
Rebreanu a avut-o cu un tânăr țăran vrednic, muncitor, pe nume Ion Boldijar al
Glanetașului, care nu avea pământ și pronunța acest cuvânt cu „atâta sete, cu atâta
lăcomie și pasiune, parc-ar fi vorba despre o ființă vie și adorată ...”.

O altă sursă o constituie amintirile sale de copil ardelean, care a observat în jurul lui
mentalitățile și obiceiurile țăranilor, viața lor complicată și complexă din cauza
ocupației Imperiului Austro-Ungar.

Prima variantă a romanului „Ion” a fost o schiță, scrisă de Rebreanu în 1908.

Aceastǎ schițǎ purta titlul „Rușinea”, iar subiectul ei a fost reluat în altă proză
„Zestrea”, în care Rebreanu conturează portretul lui Ion și schițează întâlnirea
dintre flăcău și Ileana (Ana din roman).

Opera lui Liviu Rebreanu reprezintă o lume într-o lume. Liviu Rebreanu este
ctitorul romanului românesc modern, unul dintre cei mai valoroși romancieri
interbelici, alături de Mihail Sadovenu, Camil Petrescu, George Călinescu, Mircea
Eliade și Hortensia Papadat Bengescu. Liviu Rebreanu și-a pregătit marile romane
prin nuvele. Romanul „Ion” este anticipat de nuvela „Răfuiala”, în care apare
același sfârșit tragic al unui țăran sărac, harnic, care o iubea pe Rafila, devenită
soția unui țăran înstărit.

Există trei fapte care constituie geneza romanului Ion: prima dată, autorul poartă o
discuție cu un fecior sărac, dar harnic din sat. A doua oară, autorul vede într-o zi de
sărbătoare, pe câmp, un țăran în straie albe, care sărută pământul. A treia oară este
vorba despre povestea unei fete seduse și abandonate, fiind însărcinată cu un fecior
din sat. De asemenea, nucleul epic din romanul „Ion” este anticipat și în nuvele ca
„Zestrea” și „Rușinea”.
Așadar, romanul „Ion” este un roman obiectiv, realist, doric, de creație. Apare în
anul 1920, fiind o capodoperă care înfățișează universul rural într-o manieră
realistă, fără idilizarea tipică sămănătoriștilor și poporaniștilor. Capodopera lui
Liviu Rebreanu este romanul „Ion”, dar acesta a mai scris și alte romane izbutite
artistic, precum: „Pădurea spânzuraților”, „Răscoala” și romanul de dragoste
„Adam și Eva”.

Teme principale
Romanul „Ion” este o monografie a realităților satului ardelean de la începutul
secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru pământ, într-
o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcție de averea pe care-o
posedă, fapt ce justifică acțiunile personajelor. Soluția lui Rebreanu este aceea că
Ion se va căsători cu o fată bogată, Ana, deși nu o iubește, Florica se va căsători cu
George pentru că are pământ, iar Laura, fiica învățătorului Herdelea îl va lua pe
Pintea nu din dragoste, ci pentru că nu cere zestre. Personajul central al cărții, Ion al
Glanetașului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umană din care face
parte prin mentalitatea clasei țărănești și a vremurilor căreia îi aparține.

Perspectivă
Într-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relațiile cu regimul administrativ și
politic austro-ungar. Realitățile social-concrete ale raporturilor dintre instituții și
oameni sunt prezentate obiectiv de Rebreanu, prin fapte, prin situațiile în care eroii
romanului se găsesc în conflict cu autoritățile. Cei mai afectați sunt intelectualii,
deoarece slujbașii și autoritățile înăbușă cu orice prilej conștiința asupririi naționale
care se manifestă cu predilecție la această clasă socială. Avocatul Victor Grofșoru
militează pentru emanciparea socială și națională pe căi legale; profesorul Spătaru
este un extremist, pe când Titu Herdelea, cu aere de poet, este un entuziast.

Liviu Rebreanu își lasă personajele să acționeze liber, să-și dezvăluie firea, să
izbucnească în tensiuni dramatice, să-și manifeste modul de a gândi și de a se
exprima.

Limbajul artistic al lui Liviu Rebreanu se individualizează prin câteva trăsături:

 respectul pentru adevăr, de unde reiese obiectivarea și realismul romanului;

 precizia termenilor, acuratețea și concizia exprimării;
 sobrietatea stilului;
 stilul anticalofil, lipsit de imagini artistice, întrucât crezul prozatorului era că
„strălucirile artistice, cel puțin în opere de creație, se fac mai totdeauna în
detrimentul preciziei și al mișcării de viață (...), e mult mai ușor a scrie
frumos, decât a exprima exact.

Ecranizare
Articol principal:  Ion: Blestemul pămîntului, blestemul iubirii .

Romanul a fost adaptat pentru marele ecran în 1980 sub numele Blestemul

pământului, Blestemul iubirii în regia lui Mircea Mureșan. În rolul lui Ion
este Șerban Ionescu, Petre Gheorghiu îl joacă pe Vasile Baciu și Ioana
Crăciunescu pe Ana. Filmul a fost bine primit, cu un scor de 7,2/10 pe IMDb.

Note
Legături externe
DESPRE ACEST ARTICOL
Istoric complet al modificărilor
Modificat acum 1 zi(le)

View talk page

Discuss improvements to this article

CITIȚI MAI MULTE

Dinu Săraru
romancier român

Liviu Rebreanu, Bistrița-Năsăud

localitate componentă a orașului Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, România

Maieru, Bistrița-Năsăud
sat în comuna Maieru, județul Bistrița-Năsăud, România

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0, exceptând cazurile în care se specifică altfel.

View article in browser