FILOSOFIE

1. Ce este filosofia?
2. Cum se naște filosofia?
3. Ce este o problemă filosofică?
4. Omul este scop sau mijloc?
5. Omul în societate.
6. Libertatea și autoritatea supranaturală.
7. Despre liberul arbitru.
8. Libertatea și constrângerile cauzale.
9. Voința ca adevărata natură a omului.
10. Voința puternică – voința slabă și libertatea.
11. Libertatea absolută – responsabilitatea absolută.
12. Libertatea și democrația.
13. Libertatea umană în perspectiva antropologiei filosofice.
14. Etatism și libertate.
15. Temeiul dreptății: sentimental sau rațiunea.
16. Dreptate și egalitate.
17. Fericirea ca problemă filosofică.
18. Fericirea – scop sau mijloc?
19. Unde putem căuta fericirea?
20. Ce este adevărul?
21. Adevăr și eroare.
22. Rolul falsului și erorii în cunoaștere.
23. Timpul – în noi sau în afara noastră.
24. Omul și timpul.
25. Cugetarea timpului.
26. Ordinea și armonia.
27. Hazard și necesitate.
28. Ordinea și dezordinea.
29. Despre doctrina șanselor. Noroc/nenoroc.
30. Conceptul filosofic al lui Dumnezeu.
31. Morală și ateism.
32. Omul religios și omul areligios la Mircea Eliade.

ANTROPOLOGIE MEDICALĂ
1. Scurt istoric al antropologiei pe plan internațional.
2. Domeniile antropologiei.
3. Rolul antropologiei în antropologia medicală.
4. Antropologie și medicină.
5. Antropologie genetică.
6. Antropologia medicală și ecologia medicală.
7. Antropologia demografică.
8. Antropologia vârstelor.
9. Metode de cercetare în antropologia medicală. Sisteme medicale.
10. Antropologia medicală aplicată.
11. Aspecte de antropologie clinică.
12. Relația medic-pacient din perspectiva antropologiei medicale.
13. Modele ale relației medic-pacient din perspectiva antropologiei medicale.
14. Rolurile medicului și pacientului în relația medic-pacient.
15. Antropologia corpului.
16. Corporalitate și diferențe gender.
17. Medicalizarea ca fenomen social.
18. Semnificația sindemiei în antropologia medicală.
19. Cunoștințe socio-antropologice despre sănătate și boală.
20. Valoarea culturii pentru sănătate și boală.
21. Experiențe corporale în boală și sănătate.

În Grecia antică Epicurismul încorpora aspecte ale ateismului, dar a dispărut din tradiția
filozofică pe măsura dezvoltării creștinismului. În timpul Renașterii conceptul de ateism a
reapărut ca o acuză adusă celor ce puneau la îndoială starea de lucruri religioasă, însă acesta
câștigă prestigiu în epoca Luminilor. În secolul al XX-lea ateismul a devenit o poziție filozofică
exprimată cu precădere în cercurile raționaliștilor și ale umaniștilor seculari.

De-a lungul istoriei, mulți oameni de știință, filozofi, scriitori și oameni politici au fost atei. În
Grecia antică, secolul al 5-lea î.Hr., filozoful Diagoras este deseori creditat ca "primul ateu" și
a criticat dur toate religiile și misticismul. Atomişti, cum ar fi Democrit au încercat să explice
lumea într-un mod pur materialist, fără referire la spiritual sau mistic. Epicur a combătut mai
multe doctrine religioase, inclusiv existența unei vieţi de apoi sau a unei zeităţi personale și, cu
toate că nu a exclus existența zeilor, credea că, dacă au existat au fost indiferenţi cu umanitatea.
Sceptici ca Pyrrhon și Sextus Empiricus au considerat că ar trebui să suspende judecata cu
privire la aproape toate credințele.
Unii ateiști susțin că nu avem nevoie de religie pentru a fi buni. De fapt, moralitatea lor are o
explicație darwinista: genele altruiste, selecționate prin procesul de evoluție, conferă oamenilor
o empatie naturală. La întrebarea „Dacă ai omorî, viola sau fura in cazul în care ai știi că nu
există Dumnezeu”, foarte puțini oameni ar răspunde „Da”, ceea ce contrazice argumentul
necesității religiei în adoptarea unui comportament moral.

Multe religii afirmă că moralitatea este derivată din poruncile unei anumite zeități. Ateii au fost
deseori acuzați ca fiind amorali. Ateii resping această acuzație și afirmă că sunt la fel de
motivați de o comportare etică ca oricine altcineva — fie prin educație, fie prin umanism,
legislație sau dorința de a avea o bună reputație și respectul de sine. Ei afirmă că un
comportament cu adevărat etic derivă din motivații altruiste, nu din teama de pedeapsă sau
speranța în răsplată după moarte. Mai mult, ei citează faptul că în multe religii conceptul de
moralitate e prezentat doar ca o listă de interdicții ("să nu..."), ceea ce nu e suficient pentru un
comportament cu adevărat etic - moralitatea ar trebui să fie și pozitivă, nu doar negativă; fac și
ce trebuie să fac, nu doar mă abțin de la ce trebuie să nu fac.