Sunteți pe pagina 1din 6

Tema VIII. Sindroamele radiologice ale aparatului respirator.

1. Hipertransparenţă pulmonară. Definiţie.

Radiografic, regiunea parenchimului pulmonar apare transparentă și are culoare neagră pe


clișeu. Hipertransparența- regiunea parenchimului pulmonar apare ”mai neagră decât se
admite”, micșorarea elementelor parenchimului pulmonar într-o unitate de volum:

-Mărirea cantității de aer în parenchimul pulmonar;

-Apariția aerului în cavitatea pleurală;

-Micșorarea elementelor desenului pulmonar într-o unitate de volum.

2. Clasificarea hipertransparenţelor.

-intrapulmonară și extrapulmonară; unilaterală și bilaterală; totală și limitată.

3. Hipertransparenţa totală şi limitată, intrapulmonară și extrapulmonară. Algoritmul


diagnosticului diferențial.

Pe primul plan este diagnosticul diferențial între hipertransparența intra- și extrapulmonară:


aceasta din urmă înseamnă prezența aerului liber în cavitatea pleurală. Pentru a decide dacă nu
cumva aerul excesiv se află în parenchimul pulmonar sau în afara acestuia, se verifică prezența
desenului pulmonar în zona hipertransparentă. Absența desenului pulmonar pe fundalul
hipertransparenței este semnul pneumotoraxului. În caz de pneumotorax limitat cu localizarea
aerului de-a lungul peretelui toracic depistarea absenței desenului pulmonar poate fi dificilă.
Despre pneumotorax total se vorbește în cazul în care plămânul este colabat complet. Plămânul
colabat se deplasează medial și inferior. În pneumotoraxul parțial plămânul nu este colabat pe
deplin, iar aerul îl învăluie din toate părțile.

În emfizemul pulmonar volumul de aer în parenchimul pulmonar este mărit: bilateral, de


exemplu, în astm bronșic, sau local, într-un lob sau segment, în cazul obturației bronșice prin
supapă. Diagnosticul radiografic de emfizem pulmonar total, se bazează pe semne obiective:
indirecte (cutia toracică în formă de butoi, dilatarea spațiilor intercostale, aplatizarea
diafragmului) și directe: poziția hemidiafragmului drept la inspir profund.

4. Dereglări de permeabilitate bronşică în imaginea radiologică. Gradurile de dereglare a


permeabilității bronșice. Diagnosticul radiologic diferențial.

Se evidențiază 3 grade de dereglare a permeabilității bronșice.

În obstrucție parțială, din cauza îngustării lumenului bronhiei, cantitatea de aer, care pătrunde
la inspir într-o unitate structurală a pulmonului, ventilată de bronhia afectată, și cea expirată,
este micșorată față de volumul normal. Radiologic, segmentul afectat va apărea hipoventilat.
Pot fi depistate și semnele secundare, ca îngustarea spațiilor intercostale sau micșorarea ușoară
a volumului segmentului afectat.
În obstrucție prin supapă, la inspirație, care este un proces activ, aerul pătrunde în segmentul
afectat într-o cantitate mai mare decât cea posibilă de expirat; prin urmare, segmentul afectat
devine ”supraumplut” cu aer – se dezvoltă emfizemul acestui segment, care radiografic se va
prezenta ca hipertransparență.

În obstrucția totală, aerul nu poate pătrunde în segmentul pulmonar afectat, cel rezidual se
supune resorbției și, respectiv, radiografic în zona afectată va fi depistată o opacitate.

În cazul în care obstrucția bronșică este cauzată de o compresie extrinsecă, analizând


retrospectiv radiogramele unuia și aceluiași pacient, nediagnosticat la timp, putem depista
consecutiv semne radiologice ale tuturor stadiilor.

5. Patologia desenului pulmonar în afecțiunile pulmonare.

Cauzele:

-mărirea sau micșorarea cantității de sânge în vasele circuitului mic, cauzată de maladiile
cordului;

-edemul septurilor interlobulare și al spațiilor peribronhiale, cauzat de procesele inflamatorii,


ceea ce duce la creșterea componentei interstițiale a desenului pulmonar;

-dezvoltarea țesutului conjunctiv în interstițiul plămânului.

Manifestări:

• Accentuarea desenului pulmonar: mărirea numărului și alungirea ramificărilor arterelor


pulmonare într-o unitate de volum, care poate să fie depistată în:

-patologiile inflamatorii. contururile vaselor pulmonare -neclare; accentuarea desenului


pulmonar va fi neuniformă, în funcție de regiunea afectată;

-pneumoscleroză, vasele -îngroșate neuniform, contururile clare, dar neregulate, traiectul


ramurilor deformat.

• Reducerea desenului pulmonar -tromboembolia ramurilor arterei pulmonare.

• Hipertensiunea arterială pulmonară- modificările desenului pulmonar combină dilatarea


hilurilor pulmonare și reducerea dimensiunilor ramurilor arteriale pulmonare spre periferie de
la hil.

• modificarea traiectului și formei normale a elementelor desenului pulmonar.

6. Patologia hilului pulmonar şi ganglionilor limfatici mediastinali.

-cauzate de afecțiunile pulmonare, afecțiunile cardiovasculare, afectarea ganglionilor limfatici


perihilari. Ele pot fi bilaterale sau unilaterale.

Radiografic pot fi depistate:


• Modificările dimensiunii hilului pulmonar – dilatare sau îngustare. Dacă sunt bilaterale, sunt
caracteristice pentru patologia cardiovasculară.

• Modificările conturului:

-Conturul poate fi neclar, șters – în caz de edem perivascular, cauzat de congestia venoasă
sau procesele inflamatorii; sau în caz de infiltrație a hilului;

-În caz de deformare a hilului, conturul lui este clar, dar neregulat; de regulă, sunt asociate
modificările fibroase în parenchimul pulmonar.

-Conturul policiclic -procese tumorale, primare sau metastaze, mărirea ganglionilor limfatici
perihilari.

Tema IX. Radioimagistica sistemului cardiovascular.

1. Metodele imagisticii medicale utilizate în explorarea sistemului cardiovascular.

-radiografia standard a cutiei toracice rămâne a fi actuală și necesară în evaluarea unui pacient
cardiovascular.

-se efectuează la inspir, în poziția verticală a pacientului, partea anterioară a cutiei toracice
alipită de ecran, distanța de la tubul radiologic la film este egală cu minimum 1,5 m, pentru a
obține o imagine a cordului cu dimensiunile cât mai apropiate de cele reale.

Aspectele principale care ne interesează sunt: • Dimensiunile și forma cordului. • Poziția


cordului. • Starea desenului pulmonar. • Mediastinul.

La persoanele sănătoase, umbra cordului în mijlocul cavității toracice, 1/3 fiind situată în partea
dreaptă și 2/3 – în partea stângă de la linia mediană. Forma umbrei cordului de obicei este
asemănătoare cu un oval, situat oblic. Densitatea radiologică a structurilor cardiace și a sângelui
ce se află în cavitățile cordului este una și aceeași, putem vizualiza doar umbra globală a
cordului, fără a distinge unul de altul pereții, cavitățile, vasele mari și conținutul lor.

Pentru evaluarea patologiei cardiovasculare poate fi indicat cateterismul cardiac și/sau


angiografia- metodă invazivă de investigație. Substanța de contrast se introduce țintit într-un
vas sau într-o cavitate a cordului, a cărei investigație a fost planificată, cu ajutorul unui cateter,
care la rândul lui este introdus prin calea venoasă sau arterială sub control radioscopic până la
cavitatea sau vasul care este ținta investigației

În normă, ICT (indicele cardio-toracic) are următoarele valori: • La nou-născuți ≤ 0,6 • La


adolescenți și adulți ≤ 0,5 • La vârstnici 0,5-0,55.

2. Anatomia radiologică a cordului. Topometria.

Norma:
• Punctul cel mai stâng al umbrei cordului (VS) se află cu ≈ 1-1,5 cm medial de linia
medioclaviculară stângă.

• Punctul cel mai drept al umbrei cordului (AD) se află cu ≈ 1,5 cm spre dreapta de la bordul
drept al umbrei coloanei vertebrale.

• Punctul cel mai superior al umbrei cordului (crosa aortică) se află la nivelul vertebrei toracice
a III-a

Imaginea cordului la radiografia standard a cutiei toracice în mod normal reprezintă o umbră
practic omogenă. Marginile ei sunt clare, bine delimitate și cuprind câteva arcuri:

• Din dreapta – două convexități: Cea superioară formată de structurile vasculare (aorta
ascendentă, VCS); Cea inferioară – atriul drept.

• Din stânga – patru convexități, din superior spre inferior: Butonul aortei; Trunchiul arterei
pulmonare; Urechiușa atriului stâng; Ventriculul stâng.

3. Investigații radiologice ale cordului. Indicaţii şi contraindicaţii.

Cateterismul cardiac și angiografia sunt indicate cu scop de evaluare a vaselor sangvine


periferice, a vaselor magistrale și a cavităților cordului; manipulații de tratament.

Contraindicații pentru investigațiile radiologice cu substanța de contrast, atât cele


convenționale, cât și tomografia computerizată, reprezintă toate cazurile ce țin de utilizarea
radiației ionizante (în primul rând, perioada de sarcină) și de folosirea substanței de contrast
(insuficiența renală, reacții adverse la substanțe de contrast iodate cunoscute în antecedente).

4. Angio-CT a cordului şi vaselor. Noţiuni generale principale. Indicaţii.

Tomografia computerizată în patologia cardiovasculară este indicată în primul rând pentru


explorarea vaselor sangvine și de aceea implică folosirea substanței de contrast, reprezentând
astfel tomografia computerizată în regim angiographic.

Indicațiile de bază pentru angio-CT reprezintă patologia vaselor sangvine, evaluarea maselor
cardiace sau patologiei pericardului, suspiciunea de embolism pulmonar. Substanța de contrast
pentru angio-CT se introduce printr-un cateter venos, plasat în vena periferică, se consideră
neinvazivă.

5. Ecocardiografia. Noţiuni generale principale. Avantaje şi dezavantaje.

Aplicarea ultrasunetului pentru explorarea cordului și a vaselor sangvine a avut un adevărat


efect revoluționar asupra diagnosticului patologiei cardiovasculare. Avantaje: neinvazivă,
neiradiantă, repetitivă de atâtea ori de câte este nevoie, posibilă de efectuat la patul bolnavului
sau în sala de operație, relativ puțin costisitoare.

-analiză minuțioasă:
• Analiza precisă a anatomiei intracardiace cu posibilitatea evaluării detaliate a fiecăruia din
compartimentele cordului în parte și în relație reciprocă cu alte compartimente.

• Analiza hemodinamicii intracardiace și la nivelul vaselor mari.

• Analiza contractilităţii miocardului.

• Explorarea pericardului.

Deazvantaje:

• Dependența de operator.

• Durata relativ lungă de investigație: pentru o ecocardiografie transtoracică calitativă a unui


pacient primar-circa 45 de minute.

• Dificultatea sau chiar imposibilitatea de a investiga regiunile acoperite cu structurile osoase


sau structurile ce conțin aer. Examinatorul este nevoit să caute ”locușoare” pe cutia toracică,
unde cordul nu este acoperit cu aer și cu oase. Acestea se numesc ferestre acustice și în cazul
poziției standard a cordului sunt în număr de patru :

1-Parasternală (spațiul intercostal III-IV din stânga sternului).

2-Apicală – în proiecția apexului cordului.

3-Suprasternală.

4-Subxifoidiană (subcostală).

Minimul necesar al modalităților ultrasonografice pentru efectuarea ecocardiografiei calitative


include:

• Ecografia modul 2D;

• Ecografia modul M, pe baza căreia se efectuează unele măsurători necesare ale


compartimentelor cordului și estimarea contractilității miocardului;

• Ecografia Doppler, inclusiv Doppler pulsatil, continuu și color.

6. Ecocardiografia Doppler. Noţiuni generale principale. Indicaţii.

-reflecția ultrasunetului de la structurile în mișcare, permite evaluarea hemodinamicii


intracardiace, la nivelul valvelor și al vaselor mari, prin analiza fluxurilor sangvine. Avem
posibilitatea să evaluăm: • Direcția jetului sangvin. • Viteza acestuia și gradientele presionale. •
Debitul. • Prezența și caracteristica jeturilor sangvine patologice.

Metoda Doppler pulsatil permite aprecierea vitezei jetului sangvin la orice nivel ales de
examinator.

Pentru aprecierea vitezelor mari se folosește metoda Doppler continuu.


Metoda Doppler color sau Doppler cu codificare în culori, este metoda Doppler pulsatil cu
codificare în culori, simplifică analizarea fluxurilor sangvine patologice și permite ghidarea
semnului de volum pentru calcularea corectă a vitezelor maximale la nivelul ales. Codificarea în
culori se efectuează în funcție de direcția jetului sangvin față de transductor. Dacă jetul sangvin
este dirijat spre transductor, el este codificat în culoare roșie, iar dacă este dirijat de la
transductor, este codificat în culoare albastră.

7. Scintigrafia cordului. Indicații

• Diagnosticarea cardiopatiei ischemice, în special în cazuri dubioase.

• Identificarea miocardului viabil.

• Controlul calității terapiei.

Zonele cu concentrație redusă de preparat radiofarmaceutic, identificate pe scintigrame și


tomograme, se numesc defecte de perfuzie și sunt clasificate ca fiind stabile și tranzitorii. Cele
stabile se înregistrează fără modificări pe toate imaginile fără excepție: de bază în repaus, la
efort, după efort. (cicatrice; necroză miocardică în cardiopatie ischemică; cardioscleroze
datorate maladiilor inflamatorii, infecțioase sau altor afecțiuni miocardice). Defectele de
perfuzie tranzitorii se înregistrează după efort și dispar complet sau diminuează în dimensiuni la
tomo- și scintigrame întârziate post-efort și în repaus. (ischemia miocardică datorată
aterosclerozei coronariene).

8. IRM cordului. Indicaţii.

-avantaje: neionizantă și permite obținerea tuturor planurilor reale de secțiuni care sunt
necesare pentru evaluarea compartimentelor cordului. Investigația vaselor sangvine nu
necesită introducerea substanței de contrast. Pot fi efectuate măsurători ale diferitor parametri
(cavitățile cordului, vasele magistrale, grosimea miocardului). Vizualizarea structurilor cordului
este perfectă.

Dezavantaje: Costul înalt. Durata îndelungată a scanării. Calitatea scăzută a vizualizării


structurilor calcificate.

Indicațiile:

• Analiza funcţiei globale și segmentare a miocardului, masei miocardului.

• Diagnosticul diferențial al cardiomiopatiilor.

• Analiza anatomiei intracardiace.

• Evaluarea tumorilor intra- și paracardiale.

• Evaluarea patologiei pericardului.

S-ar putea să vă placă și