UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

REFERAT LA DISCIPLINA
ETICĂ ȘI INTEGRITATE
ACADEMICĂ
TEMA: „ PLAGIATUL”

STUDENTĂ :Tabără Valentina AAIE2

Profesor: Bria Vasile

 CUPRINS:

1. Definirea noțiunilor tehnico-juridice de ‘‘plagiat’’ și ‘‘autoplagiat’’

2. Plagiatul academic

3. Plagiatul intenționat sau neintenționat

4. Forme de plagiat

5. Sancțiuni

6. Concluzii

7. Surse bibliografice
  Plagiatul se referă la acţiunea unei persoane de a prelua anumite lucrări, idei, creaţii
cunoscute sau nu de ceilalţi, oricum scrise de altcineva, cu scopul de a le prezenta ca şi cum i-ar
aparţine, acesta nu este clar delimitat. Nu există criterii stabilite după care oamenii să se ghideze
şi astfel să se diminueze această tendinţă de a însuşi ceva ce nu le aparţine.  Plagiatul este o
practică destul de răspândită atât în spaţiul academic, cât şi în mediul universitar. Reprezentând o
formă de fraudă academică şi face parte din contextul eticii academice, reprezentând o problemă
de educaţie etică.

1. Definirea noțiunilor tehnico-juridice de ‘‘plagiat’’ și ‘‘autoplagiat’’

Plagiatul este, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004: ‘‘expunerea
într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii,
idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise,
inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere
la sursele originale (s.n.)’’.

Autoplagiatul este definit prin dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 206/2004 ca fiind
‘‘expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor
texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere
scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest
lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)’’.

Niciun alt act normativ în vigoare nu utilizează și nu definește noțiunile tehnico-juridice de

‘‘plagiat’’ și ‘‘autoplagiat’’.

Definițiile legale au în comun două cerințe cumulative pentru calificarea unei fapte ca plagiat și
autoplagiat: preluarea unor informații din categoriile enumerate, din alte opere anterior
publicate fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

 Înspaţiul universitar, pot exista mai multe situaţii: 1. o teză realizată de către un
student/masterand, care este rezultatul unei cercetări proprii, utilizând o serie de surse –
exercitarea dreptului la citare sau plagiat?

2. O teză făcută la comandă (am putea s-o asimilăm cu o operă realizată la comandă, unica
diferenţă, pe foaia de titlu este indicat alt nume decât cel al autorului – transmiterea dreptului la
paternitate – care este inalienabil. Acest fapt poate fi mai clar înţeles prin traducerea englezească
de „copyright”: care include esenţialmente dreptul de a reproduce şi de a distribui creaţia – nu de
a o revendica şi publica în nume propriu. 
 2. Plagiatul academic

Plagiatul reprezintă o formă de fraudă academică şi face parte din contextul eticii

academice, reprezentând o problemă de educaţie etică.

Frauda academică reprezintă un concept mai larg, care cuprinde: falsificarea unor date

sau informaţii provenite din procesul de cercetare; sabotarea lucrărilor altora prin împiedicarea

acestora să-şi finalizeze lucrarea; înşelarea sau coruperea în vederea obţinerii unor avantaje

academice; favoritismul aplicat unei persoane în dauna alteia.

În legislaţia americană referitoare la drepturile de autor, plagiat se consideră utilizarea

repetată a mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea sursei originale, considerând că în acest fel,

lucrarea plagiată este prezentată ca o lucrare originală. Am făcut această precizare pentru a

familiariza pe cei care utilizează surse de documentare provenite din această ţară asupra

consecinţelor.

Plagiatul poate fi involuntar, prin utilizarea unor idei sau cuvinte, fără a preciza sursa,

citarea greşită a sursei, fără intenţie (graba de a realiza un material nu reprezintă o scuză), sau

voluntar, când ideile şi/sau rezultatele cercetării sau muncii altei persoane sunt însuşite conştient

de către plagiator.

Limita dintre plagiat şi o lucrare elaborată de cineva este de multe ori neclară şi nu

întotdeauna se poate judeca plagiatul numai cu DA şi NU. Aici intervin o serie de factori de care

trebuie ţinut cont, trebuie făcută o distincţie între plagiatul voluntar şi cel involuntar, care de cele

mai multe ori este datorat necunoaşterii unor reguli şi principii.

 3. Plagiatul intenționat sau neintenționat

Plagiatul intenționat este atunci când plagiatorul își însușește cuvintele, ideile sau munca

de creație a unei alte persoane cu bună-știință. Comunitatea academică a identificat mai

multe motive care îi determină pe studenți să plagieze în mod intenționat:

- dorința de a obține note mari sau frica de a nu pica un examen;

- când studentul nu înțelege materia la care trebuie să realizeze tema sau nu a

înțeles indicațiile primite de la profesor;

- când studentul nu consideră importantă atribuirea surselor;

- când studentul nu lucrează din timp la realizarea temei primite și lasă acest lucru

pe ultimul moment;

- gândul că este cea mai ușoară modalitate de a realiza o temă.

Plagiatul neintenționat poate să apară cel mai des în lucrările studenților atunci când

aceștia nu reușesc să își însușească regulile de citare sau nu le interpretează în mod

corect. O altă cauză a plagiatului neintenționat poate să fie neînțelegerea ideii de

proprietate intelectuală și de respect față de creația intelectuală a unei alte persoane.

Plagiatul neintenționat, chiar dacă nu este la fel de grav precum cel intenționat, atrage

după sine aplicarea unor sancțiuni disciplinare.

Motive care pot duce la plagiatul neintenționat:

- necunoașterea în profunzime a regulilor de citare și de atribuire a sursei;

- lipsa unui exercițiu continuu al citării în realizarea temelor;

- modalitatea defectuoasă de organizare a unei lucrări aflate în faza de redactare,

când studentul uită să pună ghilimele la un paragraf preluat dintr-o altă lucrare;

- lipsa de atenție la redactarea unei lucrări.

 4. FORME DE PLAGIAT

În literatura de specialitate dedicată plagiatului există numeroase tipuri de clasificări

făcute de cercetători. Platformele electronice (soft-urile) de detectare a plagiatului, precum

Turnitin sau iThenticate pun și ele la dispoziția utilizatorilor ghiduri de ierarhizare a tipurilor de
plagiat.

Încercările de identificare a unei tipologii a plagiatului trebuie înțeleasă din perspectiva

eforturilor depuse de specialiștii din comunitatea academică în ideea de a contribui la
înțelegerea plagiatului și la limitarea acestuia.

a) Plagiatul de tip copy-paste sau clonă

Înseamnă preluarea și folosirea cuvânt cu cuvânt (verbatim) a muncii unei alte persoane fără
citare corectă, prin atribuirea sursei și utilizarea ghilimelelor. Potrivit Turnitin, este cel mai des
întâlnit tip de plagiat, fiind și cel mai simplu, în condițiile accesului facil la resurse bibliografice
online, înlesnit de conexiunea la internet.

b) Plagiatul prin citare parțială

Înseamnă preluarea de conținut dintr-o singură sursă, asupra căruia se fac intervenții minimale.
În cazul acestui tip de plagiat sursa originală poate să nu fie indicată deloc sau poate să fie
menționată prin notă de subsol sau paranteze, însă nu și prin plasarea între ghilimele a textului
preluat. Lipsa ghilimelelor, deși s-a făcut trimiterea către autor face ca respectivul pasaj să fie
declarat plagiat.

c) Plagiatul prin parafrazare

Apare atunci când cuvintele cheie sau unele porțiuni din propoziție sau frază sunt înlocuite cu
cuvinte sau expresii sinonimice, dar conținutul de bază este păstrat, sursa originală nefiind
menționată. Debora Weber-Wulff denumește această tehnică „plagiat camuflat‖. Parafrazarea
poate să se rezume la unul sau câteva paragrafe în care au fost operate modificări și se poate
întinde până la rescrierea unei lucrări întregi. Acest tip de plagiat poate fi destul de greu de
identificat deoarece este modalitatea de mascare prin schimbarea unor cuvinte cu unele cu înțeles
identic sau similar, prin schimbarea ordinii cuvintelor într-o frază sau chiar a topicii frazei. Cu
toate acestea, scheletul unei idei rămâne același, ideea principală rămâne aceeași, chiar dacă
efortul de a ascunde proveniența conținutului este unul important.
d) Plagiatul prin mixare

Apare atunci când porțiuni de propoziție sau frază sunt preluate din mai multe surse și

sunt folosite în așa fel încât să se potrivească. Acest tip de plagiat este unul „muncit‖,

însă riscul de a fi depistat nu merită efortul de a combina texte diferite. În acest caz

intenționalitatea actului este una evidentă, la fel și încercarea de a ascunde modalitatea

de realizare a lucrării.

e) Plagiatul prin reciclare

Sub această denumire avem de-a face, de fapt, cu autoplagiatul. Înseamnă utilizarea

propriei munci a autorului, folosită anterior într-o altă lucrare publicată, la care au fost

aduse modificări minimale, fără a se specifica (cita) faptul că respectivul text a mai fost

publicat anterior.

f) Plagiatul hibrid

Este modalitatea prin care se combină surse citate corect cu propoziții, fraze sau paragrafe

copiate fără referire la sursa originală. Și în acest caz intenția este una evidentă, având în

vedere faptul că autorul demonstrează, fără echivoc, că și-a însușit modalitățile de citare

impuse de regulile academice.

g) Plagiatul prin confuzie

Este tipul de plagiat care combină propoziții, fraze sau paragrafe întregi din surse diferite

care nu sunt atribuite. Acest tip de plagiat combină propoziții sau fraze, una câte una, în așa fel
încât conținutul să fie din cât mai multe surse, chiar dacă de multe ori acesta nu se potrivește și
nu are cursivitate sau logică.

Și în acest caz intenția autorului de a plagia este evidentă, chiar dacă nu folosește nicio

formă de citare.
h) Plagiatul mascat

Este tipul de plagiat mascat prin folosirea unor referințe inexistente sau inexacte despre

autorii lucrărilor sau materialele de proveniență a datelor. Autorul încearcă să

dezinformeze și oferă informații eronate cu privire la sursa folosită, scopul fiind, de fapt,

de a ascunde faptul că a plagiat. Aceste situații pot să apară atunci când se încearcă

acoperirea plagiatului nu prin citarea autorului din care au fost preluate informațiile sau

textele în mod fraudulos, ci prin citarea autorului citat de acesta. Este vorba, în fapt,

despre citarea la a doua mână.

5. Sancțiuni

Legea nr. 1/2011 a educației naționale stipulează la art. 319, alin. 1, următoarele sancțiuni care se
pot aplica de către comisia de etică studenților și studenților doctoranzi pentru încălcarea eticii
universitare: a) avertisment scris;

b) exmatricularea;

c) alte sancțiuni prevăzute de Codul de etică și deontologie universitară.

 6. Concluzii

Astăzi plagiatul este una dintre problemele cu care se confruntă lumea contemporană.

Pentru a preveni plagiatul este necesar să se cunoască cât mai multe lucruri referitoare la
acest subiect şi să se respecte o serie de reguli simple: citarea textuală a cuvintelor exprimate de
altcineva se va pune întotdeauna între ghilimele şi va fi însoţită de o referinţă completă, relatarea
ideii altei persoane va fi însoţită de o referinţă completă. Chiar dacă un text este prelucrat şi
cuvintele sunt înlocuite prin sinonime, citarea sursei este obligatorie. Dacă există dubii în
privinţa sursei, a originii ei, chiar daca citatul sau ideea ar fi utilă recomandarea este de a renunţa
la ea. Citatele care cuprind mai mult de câteva rânduri succesive, se trec în text cu alte caractere
şi cu spaţiere diferită, iar dacă depăşesc o pagină se utilizează anexele. Nu constituie plagiat
folosirea unor sintagme sau definiţii scurte considerate ca aparţin noţiunilor de bază din
specialitatea respectivă, sau folosirea unor noţiuni de cultură generală.

Plagiatul reprezintă o formă gravă de fraudă academică, soluţia în majoritatea cazurilor

fiind foarte simplă şi se referă la recunoaşterea paternităţii lucrarilor originale care au constituit
baza documentarii, prin specificarea exactă a sursei, recunoscând astfel, onest, meritul autorilor
lucrărilor studiate.
 7. Surse bibliografice:

1. Academia Romana, Institutul de Lingvistica Iorgu Iordan,DEX-Dictionarul explicativ al limbii

romane, Editura: Univers Enciclopedic, 2007, sv plagia, plagiat.

2. ANOSR și SAR, Ghid de scriere academică pentru studenți, 2017

http://www.romaniacurata.ro/wp-content/uploads/2017/07/Ghid-de-scriere-academică-pentru-
studenți.compressed-1.pdf accesat la data de 26.11.2017.

3. Dicționar explicativ al limbii române (DEX) în varianta online

https://dexonline.ro/definitie/plagiat accesat la data de 26.11. 2017.
4. Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și
inovare, cu toate modificările aduse de: Legea nr. 398 din 30 octombrie 2006; Ordonanța nr. 28
din 31 august 2011; Ordonanța nr. 2 din 19 ianuarie 2016
http://www.uav.ro/files/documente/legislatie/15.%20Legislatie%20activitate%20de
%20cercetare/LEGE%20nr%20206%20din%202004%20buna%20conduita%20in%20cercer
%20st%20dezv%20tehn%20si%20inovar.pdf
5. Legea educației naționale nr. 1/2011 https://legeaz.net/legea-educatiei-nationale-1-2011
accesat la data de 26.11.2017.

6.CHELCEA, Septimiu. Metodologia elaborării unei lucrări ştiinţifice.[on-line] [citat

08.08.2016]. Disponibil:
http://istoriesociala.ro/pdf/Tiu/UCDC/Licenta/chelcea_metodologie_lucrare_stiintifica.pdf

7.CODUL DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE PROFESIONALĂ A CERCETĂTORILOR ŞI

CADRELOR UNIVERSITARE. [on-line] [citat 05.08.2016]. Disponibil: http
://edu.asm.md/tc_userfiles/cod-etica.pdf

8.LEGEA PRIVIND DREPTUL DE AUTOR SI DREPTURILE CONEXE. [on-line] Disponibil:

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=336156

9. LIVADARU, Costel Daniel. Plagiatul – o problemă gravă pentru mediul academic! [on-line].
Disponibil: https://livadarucostel.wordpress.com/2013/12/10/plagiatul-o-problema-grava-pentru-
mediul- academic/