Avantajele și dezavantajele utilizării surselor de finanțare interne
Finanțarea internă se baseaza pe resursele generate în economie agentului economic
investitor, și anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, reserve formate în urma repartizării profitului, sume din valorificarea rezultatelor casării mijloacelor fixe, sume din vânzarea și cesiunea unor imobilizari. În cazul în care antreprenorul este la început de drum în domeniul businessului, atunci sursele interne de finanțare ar putea fi capitalul propriu și cel obținut de la prieteni, de la familie. Capitalul propriu și cel obținut de la prieteni și familie reprezintă baza financiară de la care pornesc mulți antreprenori. Fie că viitorul antreprenor a făcut careva economii și dispune de resurse financiare proprii, fie că apelează la ajutorul prietenilor sau a familiei, acest tip de finanțare este unul sigur și fără prea multe bătăi de cap. În astfel de situații nu se cere prezentarea planului de afaceri, căutarea investitorilor, corespunderea unor standarde, totul pare a fi mult mai simplu. Corect, pare a fi, dacă nu luăm în calcul că finanțele proprii, dar și cele colectate de la cunoscuți s-ar putea să nu fie suficiente pentru dezvoltarea afacerii. În acest caz, activitatea întreprinderii ar putea fi stopată, iar din cauza că compania va fi puțin cunoscută pe piață, va fi problematic să se adune careva fonduri pentru reluarea activității. Deci, după cum am menționat, capitalul propriu și cel obținut de la familie și prieteni are unele avantaje, dar și dezavantaje. Și încă ceva, dacă întreprinderea ar falimenta, pierderile ar fi suportate în totalitate de antreprenor sau de apropiații săi care i-au oferit suport financiar. În cazul când întreprinzătorul activează de ceva timp în sfera afacerilor, ca surse interne de finanțare ar servi reinvestirea profitului obținut, vânzarea unor active, darea în arendă a unor spații comerciale, a unor utilaje, care nu se consideră a fi aducătoare de profit întreprinderii. Ca o regulă de bază pentru antreprenori, ar fi aceea că cu cât o parte mai mare din profitul obținut este alocat pentru dezvoltarea și extinderea afacerii, cu atât mai puțin se va apela la finanțări suplimentare externe. Aici e nevoie să se ia în considerare și politica de dividente, iar profitul distribuit proprietarilor să fie mai mic, pe când o parte mai mare a acestora să rămână pentru reinvestire. Avantaje: mentinerea independentei si autonomiei financiare, deoarece nu se creeaza obligatii suplimentare (dobanzi, garantii); pastrarea capacitatii organizatiei de a contracta credite; constituie un mijloc sigur de acoperire a necesitatilor financiare ale organizatiei. Dezavantaje: proprietarii dispun de fonduri mai reduse pentru a investi in alte activitati mai profitabile decat activitatea care a generat excedentul financiar.