Sunteți pe pagina 1din 5

Fiind băiet păduri cutreieram…, de Mihai

Eminescu
Apartenenţa operei la genul lyric
Mihai Eminescu a vibrat totdeauna la unison cu natura, care a constituit - în întreaga sa
creaţie - un cadru feeric, ocrotitor şi umanizat, în mijlocul căruia s-a manifestat intens
sentimentul de iubire.
Universul naturii
Universul naturii eminesciene are două coordonate, una uman-terestră şi cealaltă universal-
cosmică, organizate ca un tot inseparabil. Eminescu nu descrie peisaje, nu creează
pasteluri asemenea lui Vasile Alecsandri, ci are o atitudine contemplativă, de implicare
sentimentală, natura fiind un spectacol liric, o stare de spirit penau atitudinea emoţională a
iubirii.

Lumea terestră
Lumea terestră este reprezentată în lirica eminesciană printr-o varietate de motive lirice,
între care: teiul, izvorul, codrul, pădurea, salcâmul, lacul, nuferii etc.

Dimensiunea cosmică
Dimensiunea cosmică este tutelată de lună, stăpâna universului eminescian, dar este
prezentă în creaţii şi natura diurnă (în timpul zilei), aureolată de, strălucirea solară.

Pastelul este specia lirică, în care poetul descrie un, tablou din natură, apelând la imagini
vizuale, motorii, olfactive, auditive, precum şi la figuri de stil şi motive literare care compun
armonizarea planului terestru cu cel cosmic. Eul liric îşi exprimă direct sentimentele faţă de
peisajul conturat prin descriere.

Poezia Fiind băiet păduri cutreieram (1878) are ca ternă perioada minunată a copilăriei,


simbolizată de frumoasa crăiasă, faţă de care eul liric îşi exprimă direct sentimentele de
nostalgie şi admiraţie. Mihai Eminescu şi-a petrecut primii ani de viaţă la Botoşani şi
Ipoteşti, într-o desăvârşită libertate de , mişcare, cutreierând împrejurimile şi desfătându-se
în mijlocul unei naturi încântătoare.

Titlul
Titlul poeziei este exprimat printr-o propoziţie afirmativă şi sintetizează vârsta de aur a
copilăriei, petrecută de poet în peregrinări prin ţinuturile natale, sugerând şi regretul că acei
ani au rămas pentru totdeauna în urmă.

Structură şi semnificaţii, limbaj artistic


Poezia Fiind băiet păduri cutreieram, de Mihai Eminescu, este structurată în patru strofe de
câte opt versuri fiecare (octave). În primele două strofe predomină elementele de pastel, iar
celelalte două exprimă direct sentimentele de nostalgie şi încântare pentru lumea fabuloasă
a copilăriei.
Prima strofă
Strofa întâi reia titlul în primul vers şi exprimă contopirea eului liric şi natura înconjurătoare
într-o armonie desăvârşită: „Şi mă culcam ades lângă izvor, / Iar braţul drept sub cap eu mi-
l puneam”. Integrarea desăvârşită a eului liric în peisajul feeric îi provoacă acestuia o stare
de beatitudine, sugerată prin descrierea tabloului naturii, alcătuit din motive poetice terestre.

Imaginea auditivă
Imaginea auditivă a apei care „sună-ncetişor” şi a pădurii care foşneşte „lin” este construită
cu epitete ce sugerează atitudinea de relaxare a eului poetic şi se îmbină armonios cu cea
olfactivă, mireasma adormitoare învăluind întreaga fire.

Starea de extaz a eului liric, exprimată prin pronumele la persoana I singulari „eu”, este
amplificată de vraja nopţii şi de natura umanizată prin epitetul personificator „blând” şi prin
personificarea metaforică „al valurilor glas”.

Strofa a doua
Strofa a doua debutează cu motivul lunii, ca stăpână a tărâmului fabulos al copilăriei, „un rai
din basme”, iar lumina ei împrăştie pe câmpuri „un văl de argintie ceaţă”. Substantivele
„sclipiri” şi „văpaie” sunt metafore care sugerează strălucirea miraculoasă a lunii „pe cer” şi
„peste ape”, compunând totodată unitatea universului eminescian prin armonizarea planului
terestru cu dimensiunea cosmică.

Imaginea acustică
Imaginea acustică a buciumului, realizată prin epitetele „tainic” şi „cu dulceaţă”, intensifică
influenţa magică pe care o exercită codrul asupra copilului, care-şi închipuie că aude
„venind în cete cerbii”, metaforă pentru starea emoţională de exaltare.

Strofele a treia şi a patra


Cufundarea deplină a eului liric în lumea de basm a copilăriei este ilustrată de ultimele două
strofe ale poeziei, frumoasa crăiasă sugerând această vârstă plină de încântare. Trăsăturile
crăiesei transpun, prin alegorie (exprimarea unei idei abstracte prin elemente concrete),
însuşirile esenţiale ale copilăriei.

Motivul liric al teiului


Motivul liric al teiului, copac specific poeziei eminesciene, este plăsmuit ca în lumea
fascinantă a poveştilor, înzestrat cu puteri miraculoase: trunchiul teiului se deschide, iar din
el iese „o tânără crăiasă” graţioasă şi gingaşă, călcând „pe vârful micului picior”, cu ochii
mari, visători şi plini de lacrimi.

Portretul crăiesei
Portretul fermecătoarei crăiese pune în valoare frumuseţea sa neobişnuită, prin superlativul
popular „atâta de frumoasă”, precum şi unicitatea, sugerată de metafora îngerului, ce se
poate arăta o sigură dată în viaţă şi numai în vis: „Şi ah, era atâta de frumoasă, / Cum
numa-n vis o dată-n viaţa ta / Un înger blând cu faţa radioasă, / Venind din cer se poate
arăta”.
Unele epitete - „înger blând” şi „faţa radioasă” - accentuează căldura sufletească şi
puritatea fetei, alte epitete sunt sugestive pentru calităţile crăiesei, ce stârnesc admiraţia şi
fascinaţia eului liric: „tânără crăiasă”, „atâta de frumoasă”, „ochii mari”, „gura-abia închisă”
„micului picior”. Şirul de metafore care compun chipul crăiesei defineşte, alegoric, vârsta de
aur a copilăriei, care este „atâta de frumoasă”, înflăcărată, pură şi mai ales irepetabilă: „o
dată-n viaţa ta”.

Descrierea trăsăturilor fizice


Descrierea trăsăturilor fizice conturează portretul feminin tipic eminescian şi este realizat
printr-o sugestivă expresivitate a figurilor de stil:

 epitet cromatic, dublu şi comparaţie: părul „blond şi moale ca mătasa”;


 epitet cromatic: „grumazul alb”, „trupul cel alb”;
 epitet dublu: „hainele de tort subţire, fin”.
Poezia este străbătută de o variată paletă cromatică, creată fie prin sugerarea culorii, fie
prin numirea directă a acesteia. Astfel, verdele pădurii, argintiul câmpiilor luminate de
strălucirea lunii, culoarea roşie a văpăii şi ruginiul frunzelor uscate şi al cetelor de cerbi
creionează un tablou fascinant al naturii.

În acest peisaj feeric, se iveşte frumoasa crăiasă, cu părul galben şi trupul său alb învăluit
în haine transparente, ceea ce amplifică sentimentele de admiraţie şi nostalgie ale poetului
pentru natura plină de mişcare, sunet şi culoare.

Stările intense ale eului liric, exprimând încântarea şi preţuirea pentru vârsta miraculoasă a
copilăriei, sunt sugerate prin interjecţia afectivă „ah”, adverbul admirativ „atâta” (de
frumoasă), comparaţia cu un „înger blând [...] venind din cer”.

Prozodia
Poezia Fiind băiet păduri cutreieram are măsura de 10-11 silabe, şi ritmul iambic. Rima este
surprinzătoare prin complexitate: în fiecare strofă, primele şase versuri au rimă încrucişată,
iar ultimele două, rimă împerecheată.
Compoziţia artistică
Coordonatele principale pe care se sprijină compoziţia artistică a poeziei sunt planul
exterior, al naturii şi planul interior, afectiv, al sentimentelor. Aceste două dimensiuni
converg spre acelaşi suspin nostalgic pentru copilăria minunată, spre vârsta miraculoasă şi
fascinantă de care poetul se simte ataşat pentru vecie.

Poezia Fiind băiet păduri cutreieram este o creaţie poetică sau lirică, întrucât Eminescu îşi
exprimă în mod direct sentimentele de dragoste şi admiraţie pentru frumuseţea naturii,
imagine construită prin elemente terestre şi cosmice sugestive care se îmbină într-o
perfectă armonie cu eul liric.
Fiind băiet păduri cutreieram
de Mihai Eminescu
                        Fiind băiet păduri cutreieram

                        Şi mă culcam ades lângă izvor,

                        Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam

                        S-aud cum apa sună-ncetişor:

                        Un freamăt lin trecea din ram în ram

                        Şi un miros venea adormitor.

                        Astfel ades eu nopţi întregi am mas,

                        Blând îngânat de-al valurilor glas.

                        Răsare luna,-mi bate drept în faţă:

                        Un rai din basme văd printre pleoape,

                        Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,

                        Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,

                        Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,

                        Sunând din ce în ce tot mai aproape…

                        Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,

                        Părea c-aud venind în cete cerbii.

                        Alături teiul vechi mi se deshcide:

                        Din el ieşi o tânără crăiasă,

                        Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,

                        Cu fruntea ei într-o maramă deasă,

                        Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;

                        Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,

                        Călcând pe vârful micului picior,

                        Veni alături, mă privi cu dor.


 

                        Şi ah, era atâta de frumoasă,

                        Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta

                        Un înger blând cu faţa radioasă,

                        Venind din cer se poate arăta;

                        Iar păru-i blond şi moale ca mătasa

                        Grumazul alb şi umerii-i vădea.

                        Prin hainele de tort subţire, fin,

                        Se vede trupul ei cel alb deplin.