I. Introducere.

Generaliți

Factorul principal care transformă, aproape total sau ireversibil, resursele naturale
regenerabile în resurse neregenerabile este poluarea.
Fenomenul de poluare constituie contaminarea mediului înconjurător cu diverse materiale
care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieţii sau funcţia naturală a ecosistemelor
(organismele vii şi mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului (apă, sol, aer)
este rezultatul cauzelor naturale, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din
activităţile umane. Chiar dacă uneori poluarea mediului (apă, sol, aer) este rezultatul cauzelor
naturale, cea mai mare parte a substanţelor poluante provine din activităţile umane.
În prezent şi în România, gospodărirea şi asigurarea unor condiţii de calitate bune a
solurilor, a devenit o problemă majoră în contextul alinierii ţării noastre la standardele şi
cerinţele impuse pe plan mondial. De asemenea, poluarea solului cu produse petroliere, face
parte din cele mai evidente probleme de mediu cu care se confruntă România în ultimii ani,
având în vedere ritmul tot mai accelerat şi intensiv de folosire a acestor substanţe pentru
satisfacerea nevoilor de echitate şi de energie.
În zonele de extracţie a petrolului, fenomenele de poluare cu reziduuri de petrol şi cu ape
uzate, uneori sărate, sunt destul de extinse, impactul asupra ecosistemelor depăşind intensitatea
altor acţiuni antropice. Petrolul modifică radical proprietăţile solului, atât fizice şi chimice cât şi
cele biologice. Acesta formează o peliculă impermeabilă la suprafaţa solului care împiedică
circulaţia apei în sol şi schimbul de gaze dintre sol şi atmosferă, producând axfisierea rădăcinilor
şi favorizând manifestarea procesului de reducere. Pe măsura ce solul devine mai anaerob scade
numărul şi activitatea metabolică a bacteriilor. Petrolul, fiind bogat în carbon organic (98%
hidrocarburi), creşte raportul C/N în sol, influenţând negativ activitatea microbiologica şi nutriţia
plantelor cu azot. În zonele de extracţie a petrolului problema poluării solului datorită acestei
activităţi devine şi mai complicată deoarece, concomitent cu poluarea cu reziduuri petroliere, are
loc şi o poluare cu ape uzate, sărate, capabile să provoace şi o salinizare puternică a solurilor
poluate cu petrol. În condiţiile unei astfel de poluări solul devine practic neproductiv, fiind scos
complet din circuitul economic.
Eliminând efectele poluării şi refăcând starea iniţială a ecosistemelor se pune în aplicare
conceptual de dezvoltare durabilă, care, în domeniul ştiinţei solului, reprezintă optimizarea
funcţiilor solului generatoare de fertilitate. Având în vedere că poluarea cu ţiţei, produse şi
reziduuri petroliere afectează însăşi capacitatea solurilor de a susţine viaţa, elaborarea unor
metodologii de remediere se impun ca o necesitate.
Metodele convenţionale de depoluare a solurilor contaminate cu produse petroliere se
aplică cu succes la scară internaţională, însă, majoritatea prezintă următoarele inconveniente:
generarea unor efluenţi lichizi sau gazoşi ce necesită o tratare/depozitare suplimentară, perioade
mari de operare, dificultăţi de monitorizare şi control, costuri ridicate de capital şi operare.
Pe plan mondial se observă tendinţa de dezvoltare a unor metode simple, rapide, ieftine şi
eficiente, care să asigure prin aplicarea lor in-situ blocarea migrării poluanţilor din zona
deversării de produs petrolier în subteran sau alte zone învecinate, distrugerea poluanţilor şi
refacerea cadrului natural.
După anii 70, a avut loc în microbiologia solului un salt de la aplicarea acestei ştiinţe în
agricultură, la folosirea microorganismelor în decontaminarea mediului poluat, iar după anii 80,
bioremedierea solurilor devine din ce în ce mai importantă. Pornind de la activităţile degradative
ale microorganismelor au fost elaborate tehnologii de depoluare, care sunt cuprinse generic în
termenul de bioremediere.

II. Petrolul şi efectele lui asupra solului, plantelor şi organismului uman

Petrolul este combustibilul cel mai important al societăţii noastre dar şi sursa principală
de materiale sintetice plastice, uleiuri, lubrifiante, bitum etc. Totodată dezvoltarea industriei
petroliere este însoţită de apariţia unor fenomene secundare, neprevăzute, cu efecte dăunătoare
asupra mediului înconjurător şi vieţii omului.
Petrolul brut (ţiţei) este un amestec extrem de complex de hidrocarburi însumând sute de
compuşi individuali cu structură chimică şi greutate moleculară diferite la care se adaugă o serie
de compuşi cu greutate moleculară mai mică diferiţi de hidrocarburi (fenoli, tioli, acizi naftenici,
compuşi heterociclici) cu N (piridine, piroli, indol etc.), compuşi ai S (alchil tioli, tiofen etc.).
Rezultatul poluări cu hidrocarburi petroliere provoacă mari tulburări atât componentelor
biotice cât şi componentelor abiotice din cadrul ecosistemelor.
Poluarea solului şi degradarea calităţii acestuia, datorită compuşilor chimici este una
dintre cele mai grave forme de poluare, deoarece spre deosebire de apă şi aer unde poluanţii au
posibilitatea de a se dispersa şi de a se dilua uşor, în sol aceştia se acumulează.
Sursele majore de contaminare cu hidrocarburile petroliere sunt: tancurile de stocare,
conductele de transport, tancurile de transport şi rafinăriile.
Solurile poluate cu petrol au la suprafaţă o pojghiţă de ţiţei densă, compactă, lucioasă,
care determină apariţia următoarelor aspecte:

 împiedicarea desfăşurării proceselor de infiltrare a apei în sol, de circulaţie a

acesteia;
 împiedicarea realizării substanţelor gazoase între sol şi aer (oxigen, bioxid de
carbon, hidrogen sulfurat etc.);
  dezvoltarea intensă a proceselor de reducere, cu eliberare de toxine, care
determină asfixierea sistemului radicular, iar în final moartea plantelor.

Poluarea afectează procesele biochimice şi chimice din plante, ducând la slăbirea

rezistenţei faţă de agenţii patogeni, precum şi faţă de dăunători.
Toate aceste proprietăţi determină interacţiuni specifice ale reziduurilor de petrol cu solul
producând modificarea caracteristicilor fizice, chimice şi biologice ale solului. Solurile poluate
cu petrol prezintă la suprafaţa o peliculă impermeabilă care împiedică circulaţia apei în sol şi
schimburile de gaze între sol şi atmosferă, producând asfixierea rădăcinilor şi favorizând
manifestarea proceselor de reducere. Petrolul fiind bogat în carbon organic (conţine 98 %
hidrocarburi) creşte raportul C/N în sol influenţând negativ activitatea microbiologic şi nutriţia
cu azot a plantelor. Efectul imediat al poluării solului cu petrol se reflectă în însăşi perturbarea
activităţii microbilogice din sol.
Astfel, în primele săptămâni după deversare, în funcţie de intensitatea poluării, are loc
reducerea activităţii microbiologice din sol, situaţie confirmată de analizele privind respiraţia
solului (degajare de dioxid de carbon) şi activitatea enzimatica (dehidrogenazica). Apoi în
condiţii optime de temperatură se manifestă o tendinţă de revenire la starea microbiologica
normală a solului, deoarece numeroase bacterii, drojdii, microfungi şi chiar alge sunt capabile să
degradeze hidrocaburile.
Prin urmare, biodegradarea apare ca un mijloc operaţional pentru combaterea poluării cu
petrol şi de aceea se consideră că strategia depoluarii solului afectat de contaminarea cu reziduuri
petroliere constă în favorizarea mijloacelor natrurale de eliminare a acestora.

III. Bioremedierea cu ajutorul microorganismelor

În cadrul metodelor biologice de depoluare a solului aplicate în întreaga lume cele mai
experimentate sunt fitoremedierea (cu ajutorul plantelor), fitotransformarea, bioremedierea
rizosferică, fitostabilizarea, fitoextracţia, rizofiltrarea și nu în ultimul rand bioremedierea cu
ajutorul microorganismelor. Activitatea acestora de a folosi hidrocarburile din ţiţei drept sursă de
carbon şi energie, este considerată cea mai eficientă alternativa, în special, datorită faptului că nu
implică perturbarea severă şi ireversibilă a structurii şi implicit însuşirile pedogenetice ale solului
afectat şi costului relativ scăzut. În cadrul acestui proces complex, când biodegradarea ţiţeiului
este completă, acesta este supus transformărilor metabolice de către microorganisme până la
obţinerea de CO2 și H2O.
Biodegradarea hidrocarburilor din ţiţei este un proces foarte complicat, din cauza
diversităţii grupelor de compuşi din compoziţia acestuia, cu structuri chimice şi complexitate
moleculară diferite: compuşi alcani (metan, etan, propan), copuşi aromatici, parafine, raşini,
asfaltene. În ţiţei, compuşii aromatici aparţin de două clase: hidrocarburi monoaromatice: